Life-coaching, dorințe și iluminare

the-truman-show

Ce facem cu dorințele lumești în procesul de evoluție spirituală? Le împlinim, sau le ascundem sub preș? Ne poate ajuta coachingul în acest proces?

      Ca să înțelegem mai bine despre ce vorbim o să spun o poveste, adevărată se pare, din care se pot trage câteva învățăminte. Este culeasă din cartea “Autobiografia unui yoghin” scrisă de Paramahansa Yogananda și se referă la viața marelui maestru Lahiri Mahasaya, discipol de-al lui Babaji și guru al lui Sri Yukteswar, cel care avea să influențeze în mod hotărâtor chiar viața lui Paramahansa Yogananda.

      Lahiri Mahasaya a fost multă vreme necunoscut pe scară largă marelui public, deși el a avut un rol cheie în răspândirea științei Kriya Yoga printre oamenii normali de pretutindeni, rol preluat mai apoi de Paramahansa Yogananda.

      În 1861, în India,  Lahiri Mahasaya era un contabil modest la Departamentul de Inginerie Militară a Guvernului. Avea pe atunci treizeci și trei de ani, era cap de familie și ducea o viață echilibrată și disciplinată în societate. Era ceea ce s-ar putea numi un om normal.

      În toamna acelui an a fost detașat cu serviciul în munții Himalaya la 800 km de casă. Pentru că îndatoririle de serviciu nu erau dificile, putea să petreacă ore în șir hoinărind pe mărețele culmi muntoase. Auzise că regiunea era binecuvântată de prezența unor mari sfinți și simțea o mare dorință să-i vadă. Într-una din zile nu mică i-a fost mirarea când s-a auzit strigat pe nume de o voce îndepărtată. Într-un luminiș înconjurat de peșteri zărește pe una din marginile stâncoase un tânăr zâmbitor cu mâna întinsă spre el în semn de bun venit. Sfântul i s-a adresat cu afecțiune în limba hindi, poftindu-l să se odihnească într-una din peșteri. În grota mică, frumos aranjată, nu erau pe jos decât câteva pături de lână și niște boluri de băut apă. Yoghinul l-a întrebat dacă își amintește acel loc și i-a arătat o pătură împachetată într-un colț al peșterii. Lahiri a privit încurcat la pătură și s-a scuzat, dorind să plece pentru că a doua zi urma să meargă la birou. Sfântul a insistat însă și l-a abordat în limba engleză, parafrazându-L în același timp pe Iisus Hristos:

” Biroul a fost făcut pentru tine, și nu tu pentru birou”.

      I-a dat de înțeles apoi, că nu întâmplător a ajuns în munți, ci pentru că avea de împlinit o misiune, printre oamenii normali, în calitate de om normal ce era. În prezența sfântului, încet, încet și-a amintit detalii din viața trecută și și-a amintit că omul din fața sa nu era altul decât gurul lui de atunci – Babaji, care l-a urmărit și l-a îndrumat neștiut și nevăzut dincolo de moarte și în această viață deopotrivă. Venise însă timpul să-și împlinească misiunea și pentru aceasta avea nevoie de purificare înainte de a primi inițierea în știința secretă până atunci, Kriya Yoga, dar pe care el avea să o răspândească ulterior în lume.

      După câteva ore petrecute în singurătate pe malul unui pârâu, în care amintiri palide dintr-o altă viață se contopeau cu imaginile strălucitoare din acea zi, Lahiri a simțit în întuneric mâna unui bărbat care l-a ajutat să se ridice în picioare:

      “Vino, frate,” îmi spuse tovarășul meu. “Maestrul te așteaptă.” M-a condus prin pădure. Ajunși la o cotitură a cărării am văzut în depărtare o strălucire care ilumină, brusc, noaptea cea întunecată.

      ” Să fie oare răsăritul?” întrebai eu. “Nu se poate să fi trecut toată noaptea, nu-i așa?”

       ” E miezul nopții. Ghidul meu râse încetișor. ” Lumina de acolo este strălucirea unui palat de aur, materializat aici, în această noapte, de inegalabilul Babaji. Într-un trecut îndepărtat, ți-ai exprimat, odată, dorința de a te bucura de frumusețile unui palat. Maestrul nostru îți satisface acum dorința, eliberându-te, astfel, de legăturile karmei. Magnificul palat va fi scena inițierii tale în Kriya yoga în această noapte.

      Urmează apoi o explicație interesantă dar lungă care nu-și are rostul aici, legată de mecanismul prin care oameni care au atins perfecțiunea asemenea lui Iisus Hristos, sau lui Babaji, se pot  conecta la energia fundamentală și pot controla atomii materializând și dematerializând după dorință.

      Oricine își dă seama că este un fiu al lui Dumnezeu, poate să-și atingă orice țel prin puterile infinite ascunse înlăuntrul său. Piatra cea simplă ascunde în ea secretul fantasticei energii atomice; tot așa cel mai de rând muritor este o centrală atomică a divinității.

      Firește deci, că palatul materializat pentru Lahiri Mahasaya  a fost dematerializat în zori. Conform învățăturilor orientale, legea karmică cere ca fiecare dorință umană, să-și găsească până la urmă împlinirea. Dorințele a căror natură nu este spirituală constituie, astfel, lanțul care îl ține pe om încătușat de ciclul reîncarnării.

      Dorințele neîmplinte sau negate se ascund în conștiința noastră împovărându-ne și ies la suprafață atunci când ne dorim mai puțin. Poate crezi în reîncarnare, sau poate nu crezi. Acest lucru nu contează prea mult. Întrebarea este ce facem cu dorințele noastre care nu sunt de natură spirituală, acum în această viață, pentru a fii fericiți și pentru a îndrăzni să sperăm că ne vom lumina într-o zi și ne vom găsi în sfârșit pacea?

      Răspunsul este clar: ori ni le împlinim, ori renunțăm de bună voie la ele atunci când nu ni se mai par interesante și nu mai sunt relevante pentru evoluția noastră. Cum puțini oameni au ajuns la acel nivel de înțelegere care le permite să descopere stima de sine în adâncul ființei lor, oamenii normali au nevoie să-și confirme și să-și tot reconfirme această stimă de sine prin împlinirea dorințelor de tot felul. Este dreptul fiecăruia de a experimenta, de a se bucura de succesele obținute și de a se întrista de ceea ce ei consideră a fi eșec. Face parte din viață și face parte din lungul nostru proces de evoluție.

      Dar ce este un om “normal”?

      Fiecare om are un centru al lui, un nucleu, un punct de echilibru. Este acea stare în care, dacă reușește să rămână conectat,  poate ajunge să-și atingă întregul potențial, să-și atingă Măreția. Poate atunci să renunțe la ceea ce el percepe a fi limite exterioare, impuse de lume și de cei din jur, dar și limite interioare auto-impuse. Poate renunța la ceea ce el percepe a fi defecte, slăbiciuni și frici care-i alimentează în permanență limitele și granițele autoimpuse. Cu toate acestea, omul “normal” trăiește în cea mai mare parte a vieții lui undeva la mijloc, departe de centru dar nici la periferie. Pendulează între echilibru și “nebunie” – spune Osho. În iubire și atunci când este complet relaxat și în largul său se cufundă în centru pentru o clipă, iar mai apoi, în mânie, în furie, în frică, va deveni un pic “nebun”. Nu este nicicum: nu este nici “viu”, nici “mort”, iar asta produce tensiune.

      Osho definește patru tipuri de oameni:

  1. Omul normal. Acesta are o identitate solidă, știe cine este: medic, inginer, profesor, preot, muncitor….. El ține mult la identitatea și la imaginea sa și trăiește “între agonie și extaz” undeva la mijloc, dar departe de centrul lui. El nu a juns încă “acasă”. Trăiește într-o veșnică căutare și într-o veșnică tensiune, mânat de dorințe care nu se termină niciodată. Stima de sine este hrănită de împlinirea acestor dorințe.
  2. Omul fluid. Acesta are o identitate lichidă, nu prea știe cine e: uneori e un om normal, alteori este nebun, iar alteori atinge extazul unui om iluminat. Este cazul poeților, actorilor, pictorilor, muzicienilor, oamenilor de știință celebrii,etc. Ei sunt puțin normali, puțin nebuni, iar în scurtele clipe de extaz pe care le trăiesc dăruiesc omenirii opere neprețuite.
  3. Omul “nebun”. Acesta a ieșit cu totul din centrul lui și nici măcar nu-și mai amintește că mai are o casă.
  4. Omul iluminat. Omul iluminat a ajuns “acasă”. Este total relaxat. Trăiește în centrul său, contopit cu Sinele lui și cu tot ce există. În conștiința lui nu există efort, nu există dorință, nu există tensiune. El nu mai vrea să dovedescă nimic nimănui și nu mai vrea să devină nimic. Se simte în largul lui, cu propria lui ființă. Indiferent ce este, se simte în largul lui. Este ceea ce este și se simte bine așa. Nu mai vrea să schimbe nimic, nu mai vrea să meargă nicăieri, nu mai are nicio dorință. Clipa prezentă înseamnă eternitatea. Se bucură de ceea ce este acum. A sărit din timp; nu privește în trecut, nu privește în viitor. El curge odată cu viața și este fericit așa cum este. Trăiește în prezent. El nu mai vrea să devină nimic altceva decât ceea ce este deja și de aceea nu mai există tensiune.

” Tensiunea apare atunci când vreți să fiți ceva ce nu sunteți”- spune Osho

      Tensiunea apare atunci când ai o dorință pe care vrei s-o împlinești, dar care nu este în acord cu esența ta, cu nucleul tău. Acum, tu știi sigur ce fel de om ești. Ești un om iluminat, esti un om fluid, sau esti un om normal?

      Mai mult de 90% dintre oamenii care trăiesc pe Pământ acum sunt oameni normali, care au o dilemă – conștientizată sau nu – cu privire la stima de sine, la dorințele și la devenirea lor. Dorințele neîmplinite sunt ascunse sub preș peste alte și alte dorințe neîmplinite, generând frustrări, tensiuni, dezechilibre și în cele din urmă boală. Viața devine tristă iar lumea un loc neprimitor.

      Coachingul este un proces în cadrul căruia oamenii își lămuresc nevoile, își descoperă valorile esențiale și își pun ordine în dorințe și obiective. Apoi își descoperă resursele interioare și exterioare și fac un plan pentru a-și împlini dorințele pe care ei le consideră a fi importante pentru viața și evoluția lor. Vor decide singuri, mai devreme sau mai târziu dacă și când este cazul să renunțe la orice dorință. De fapt, asta vine de la sine atunci când mintea iese din joc, iar gândurile ținute sub control. Din perspectiva coachingului fiecare om este stăpân pe propria lui viață și singurul în măsură să-și găsească răspunsuri la întrebări pe care poate încă nu și le-a pus, sau cărora nu le-a dat prea multă importanță.

      Tensiunea apare așadar atunci când vrem să fim ceva ce nu suntem. Suntem X dar vrem să fim Y; credem că suntem săraci și vrem să fim bogați; ni se pare că suntem urâți și vrem să fim frumoși; părem a fi proști și vrem să devenim înțelepți. Niciodată nu suntem mulțumiți cu ceea ce suntem. Aceasta este structura minții și a lumii în care trăim. Lumea în care trăim este o lume a minții și a dorinței. Când obținem ceea ce dorim, mintea intervine imediat și ne spune că nu este destul și că mai este nevoie de ceva.

      Coachingul este un umil instrument pe care-l poți folosi așa cum vrei tu și care are marele merit că te ajută să nu acumulezi dorințe sub preș, indiferent de ce natură ar fi ele. Te poate ajuta să-ți schimbi percepția despre propria ta persoană, să te transformi, să te conectezi la centrul tău și să-ți canalizezi resursele spre ceea ce contează cu adevărat pentru evoluția ta; sau te poate ajuta să-ți împlinești dorințe mărunte, dar care sunt importante pentru tine în acel moment al existenței tale.

      Coachingul este și pentru oameni normali și pentru oameni care vizează iluminarea.

      A-ți lămuri, prioritiza și împlini obiectivele, este un pas important în evoluția ta.

      A reuși să faci diferența între ce este fals și ce este cu adevărat important în dorințele tale, este un pas uriaș în evoluția ta.

      A înțelege de unde vine cu adevărat stima de sine, este iarăși un mare pas în evoluția ta.

       Și ca să terminăm povestea, trebuie să spun că întors în lume după inițierea sa în Kriya Yoga, Lahiri Mahasaya s-a concentrat asupra singurei dorințe și misiuni pe care o avea în această viață: să împărtășească tehnica acelor oameni interesați cu adevărat de evoluția lor. A dus în continuare o viață echilibrată printre oameni, câștigând modest, fiind econom și discret. Discipolii maestrului aveau convingeri religioase foarte diferite: erau hinduși, musulmani, creștini. El îi încuraja pe aceștia să adere la disciplina tradițională a propriilor lor credințe, accentuînd doar natura atotcuprinzătoare a Kriya Yoga ca tehnică practică de eliberare.

      Rezolvați-vă toate problemele prin meditație. Schimbați speculațiile neprofitabile cu adevărata comuniune cu Dumnezeu.

   Curățați-vă mintea de impuritățile gândirii teologice dogmatice; în locul lor lăsați să intre apele proaspete și vindecătoare ale percepției directe.Vibrați la unison cu Călăuza activă dinlăuntrul vostru: Vocea Divină are răspunsul la fiecare dilemă din viața voastră. Deși ingeniozitatea omului de a intra în bucluc pare a fi nesfârșită, Ajutorul Divin este tot atât de inventiv.”

      Dacă ar fi să dau acum coachingului o definiție personală, în acord cu ceea ce simt și cred  eu în acest moment, aș spune că este, parafrazându-l pe Lahiri Mahasaya,

o metodă mentală delicată, care te ajută să te reconectezi și să vibrezi la unison cu Călăuza Divină, activă, dinlăuntrul tău și care are răspuns pentru fiecare dilemă din viața ta.

 ***

Share Button

Pro bono august 2016

ProBono
Pe toată perioada lunii august 2016 ofer sedințe pro bono de coaching și programare neuro-lingvistică pentru

elevi, studenți, șomeri și

alte categorii de persoane aflate în dificultate*.

  skype-video-call-ipad-mini  La cabinet sau pe Skype

Programele la care puteți avea acces gratuit sunt:

misiune

 

 

 

 

 

 Convingeri limitatoare

 

decizii    Decizii

obiective    Obiective
*Îmi rezerv dreptul de a selecta persoanele aflate în dificultate.

Programări:

Elena Popescu

Tel: 0752 099 955

e-mail: office@flamicom.ro sau milena@flamicom.ro


 

Share Button

Sorbet de pepene galben

pepene galben 1

      Pentru acest sorbet, dar și pentru altele, și pentru orice tip de înghețată ai dori să faci, ai nevoie de un blender de mare putere și vei folosi programul “ice cream”. Regula generală când utilizezi un blender este să folosești o parte lichid și două părți cuburi înghețate. Dacă blenderul se împotmolește și nu procesează corect poți mări cantitatea de lichid și apoi, pentru că foarte probabil înghețata va fi moale, o mai poți pune la congelator pentru o oră sau cât este nevoie pentru a putea forma cu ajutorul cupei de înghețată rotocoale frumoase, așa cum probabil îți dorești. Sau poate dorești doar un desert parțial înghețat și atunci o lași așa cum iese din blender. Te poți juca cu imaginația cum vrei.

      Așadar, inventivitatea mea într-o zi fierbinte de vară m-a îndemnat să pregătesc următorul desert cu ce aveam la îndemână în casă și am fost mulțumită de ce a ieșit. Așa că dragul meu, am ocolit cutia cu rețete scrise pe hârtiuțe care te scoate pe tine din minți și am scris ordonat aici, să-ți fie la îndemână în orice colț al lumii te-ai afla. Ai nevoie de:

- un pepene galben zemos, gustos și potrivit ca mărime – vei folosi 3/4 din el, restul îl mănânci;

-o jumătate de avocado bine copt;

-zeama de la o lămâie – poate fi galbenă sau poate fi verde și poți folosi și puțină coajă, dacă este ecologică;

-miere după gust sau alt îndulcitor;

      Tai jumătate din pepenele galben bucățele cam de mărimea unui cub de gheață și le pui la congelator să înghețe bine.

      Când pepenele este înghețat și dorești să prepari sorbetul, mixezi mai întâi în blender încă un sfert din pepenele galben la care ai adăugat zeama de lămâie și opțional puțină coajă de lămâie, jumătatea de avocado și îndulcitorul după gust. Adaugi apoi pepenele înghețat și pornești programul “ice cream”. Când este gata, fie pui direct în cupele care de preferință au fost și ele puse la congelator cu ceva vreme înainte, fie faci așa cum am povestit la început.

      Pentru că nu conține suplimentar  niciun strop de apă iar avocado este gras, sorbetul  rezultat va fi aromat și destul de cremos. Dacă îngheață prea tare, scoate-l din congelator și lasă-l puțin în frigider înainte de a-l servi. Cantitatea rezultată îți ajunge din belșug s-o împarți cu prietenii.

finish

Cu drag, și să-ți fie de folos în această vacanță fierbinte!

Share Button

Curs de miracole:194 – Pun viitorul în Mâinile lui Dumnezeu

       A trecut ceva vreme de când n-am mai adus nimic în colecția mea neprețuită numită “Curs de miracole”. Lecția 194 m-am gândit să fie puțin altfel, mai simplă și mai vie, și în timp ce pregăteam diaporama pe care am atașat-o mai jos, mi-am amintit o metaforă foarte frumoasă pe care am întâlnit-o în cartea “Solomon vorbește despre reconectarea vieții tale”. Este cel mai frumos și mai simplu mod în care cineva poate înțelege cum se aplică Vindecării reconective și Reconectării personale această lecție din “Curs de miracole”; și aici este vorba atât de practician cât și de client.

      Să-ți lași viitorul în mâinile lui Dumnezeu înseamnă în acest caz concret să te abandozi Universului și Ființei tale perfecte și nemărginite. Ai încredere că vei primi exact ceea ce ai nevoie în acel moment al existenței tale. Fii vioara prin care cântă Universul. Tu ești instrumentul prin care Dumnezeu se exprimă pe El însuși. Nu-ți face griji dacă arcușul nu este perfect acordat, nu depune eforturi în acest sens. Universul știe să cânte la vioara din tine și s-o acordeze în mod perfect și la momentul perfect. Tu doar dă-te la o parte. Fii deschis, fii prezent, fii atent la ce se întâmplă cu trupul, mintea, emoțiile tale în timpul miraculos petrecut dincolo de  viața cotidiană.  E un timp al evadării, un timp petrecut cu tine, cu mine și cu întreg Universul. Bucură-te de el! …..Și apoi revino în viața ta uimit, poate ceva mai conștient, și fii atent la fiecare om, la fiecare melodie, la fiecare întâmplare aparent neimportantă și fiecare gest al celor din jurul tău; și fii atent la propria ta persoană, căci toate schimbările se petrec la nivel incoștient ajungând să fim conștienți de ele numai atunci când suntem pregătiți pentru asta.

Mai multe despre Vindecarea Reconectivă/Reconectare găsiți accesând linkurile de mai jos:

Vindecarea Reconectivă – informații utile

Dr. Eric Pearl despre vindecarea reconectivă și ce înseamnă aceasta (I)

Dr. Eric Pearl despre vindecarea reconectivă și ce înseamnă aceasta (II)

***

      Acceptă ideea de azi, și ai depășit toată neliniștea, toate hăurile iadului, toată întunecimea depresiei, gândurile păcatului și devastarea pe care o aduce cu ea vinovăția.

      Cât de aproape venim de obiectivul nostru! Cât de scurtă e călătoria ce mai rămâne de făcut!(…) Fiecare clipă dăruită lui Dumnezeu în trecere, cu următoarea dăruită Lui deja, e un timp al eliberării tale de tristețe, de durere și chiar de moarte. Dumnezeu îți ține viitorul așa cum îți ține trecutul și prezentul. Ele sunt una pentru El, așa că trebuie să fie una pentru tine. În lumea aceasta însă, progresia temporală continuă să pară ceva real. Așa că nu ți se cere să înțelegi lipsa de secvențialitate care se găsește realmente în timp. Nu ți se cere decât să dai drumul viitorului și să îl pui în Mâinile lui Dumnezeu. Și vei vedea din propria ta experiență că ți-ai lăsat în Mâinile Lui trecutul și prezentul, deopotrivă, pentru că trecutul nu te va mai pedepsi, iar groaza viitorului nu va mai avea acum niciun înțeles.

      Eliberează viitorul. Căci trecutul a trecut, și ce este prezent, eliberat de moștenirea lui – necaz și chin, durere, pierdere – devine clipa în care timpul scapă de sub robia iluziilor în care își urmează cursul inevitabil și necruțător. Atunci, fiecare clipă înrobită timpului se transformă într-o clipă sfântă, în care lumina ținută ascunsă în Fiul lui Dumnezeu este eliberată.(…) Pe măsură ce devine un gând care îți stăpânește mintea, o deprindere în repertoriul tău de rezolvare a problemelor, un mod de a reacționa rapid la tentații, vei extinde ce-ai învățat la toată lumea. Și, pe măsură ce înveți să vezi mântuirea în toate lucrurile, lumea va percepe că este mântuită.

      Ce griji se pot abate asupra celui care își pune viitorul în Mâinile pline de iubire ale lui Dumnezeu? (…) De ce se poate teme? Și ce poate să privească altfel decât cu iubire? Căci cel scăpat de toată frica durerii viitoare și-a găsit drumul spre pacea prezentă…El e sigur că percepția lui poate să greșească dar nu va duce nicicând lipsă de corecție. E liber să aleagă din  nou când se amăgește; să își schimbe părerea când greșește.(…) Dacă acceptăm un gând neiertător,  îl va înlocui numaidecât reflecția iubirii. Iar dacă suntem tentați să atacăm, vom apela la Cel Ce ne veghează odihna, să facă pentru noi alegerea ce lasă tentația cu mult în urmă. Lumea nu mai e dușmanul nostru, căci am ales să fim prietenul ei.

 ( Fragmente din Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți , pag. 355,356)

 

***


 

 

Share Button

Curs de miracole: 192- Am o funcție pe care Dumnezeu ar vrea să o ocup.

Iertarea reprezintă funcția pe care o ai aici.”

 IERTARE 2

       Lecția de astăzi este despre iertare, sau mai corect, și lecția de astăzi este despre iertare. Nu este de mirare, ținând cont de faptul că, fiind principalul instrument de vindecare/mântuire, iertarea trebuie exersată nu numai pe toată perioada alocată Cursului, dar și după ce acesta a fost parcurs în totalitate. Vei observa că deși la un moment dat consideri că ai iertat, ai trecut cu vederea, sau ai uitat oameni care într-un moment al vieții tale te-au rănit sau te-au făcut să suferi, apar ulterior situații de viață care scot la lumină evenimente de mult apuse.  Mi s-a întâmplat și mie după ce am terminat de parcurs cursul, dar se întâmplă și multor altor persoane. Vreau să împărtășesc un fapt real care își are originea într-o întâmplare de acum vreo două săptămâni:

      Exersam cu cineva o tehnică NLP ( programare neuro-lingvistică). Să spunem că acel cineva se numește Robert. Tehnica are ca obiectiv curățarea liniei timpului și la un moment dat cere ca subiectul să-și construiască mental linia timpului, astfel încât să meargă în trecut până la momentul nașterii sau chiar al concepției, să treacă prin prezent și apoi spre viitor.

     Pe linia timpului trecut Robert a trebuit să înșire toate evenimentele importante ale vieții sale, indiferent care a fost percepția sa despre ele – pe unele le-a considerat pozitive, pe altele negative. Apoi l-am îndrumat să asocieze o culoare evenimentelor fericite din viața sa și să observe prin comparație ce culoare au evenimentele nefericite. Pentru el, evenimentele fericite erau scăldate în culoarea roz, iar cele nefericite apăreau sub forma unor pete de culoare gri închis. Următorul pas a fost ca Robert să trăiască la intensitate maximă și în cele mai mici amănunte unul dintre evenimentele fericite din viața lui. Toată ființa lui a fost cuprinsă de emoțiile pozitive asociate acelei întâmplări. Cu un furtun imaginar în mână din care curgea cu presiune maximă un jet de lumină roz – culoarea fericirii pentru Robert – s-a îndreptat mai întâi către trecutul său. Ca și cum ai spăla o alee plină cu mâl, după o ploaie puternică, Robert a spălat cu presiune maximă de lumină roz tot trecutul său… dar surpriză! Aleea nu a rămas curată așa cum ar fi de așteptat. Robert povestește dezamăgit cum din mâl se ridică “rânjind” trei oameni care nu se lasă “spălați” sub nicio formă:

      ” Oamenii aceștia nu-mi dau pace. S-au ridicat din mâl și încă rânjesc la mine. Nu cred că această tehnică poate aduce un beneficiu real. Oamenii aceia m-au făcut să sufăr și încă nu-mi dau pace.” 

       Poate mai ai ceva de rezolvat cu oamenii aceia. Poate că încă nu i-ai iertat!”  – am replicat eu și l-am sfătuit să rămână deschis pentru că foarte probabil, ceva acolo în adâncul sufletului și minții sale se întâmplă. I-am sugerat să lase tehnica să “lucreze” în continuare.

      Robert mi-a explicat că nu depinde de el și că e ferm convins că tehnica nu a avut niciun rezultat. Am terminat exercițiul și pentru că era deja târziu, fiecare a plecat la rostul lui. Eram puțin dezamăgită că tehnica nu a dat rezultate, dar am lăsat totul să meargă de la sine.

     După aproape zece zile l-am sunat pe Robert pentru a stabili concret data pentru o nouă sesiune de coaching-NLP și în timp ce discutam, îmi pune o întrebare surpriză: 

      “Să-mi spui tu cum s-a întâmplat asta…! ” și a început să-mi povestească: 

      ” La câteva zile după ce am aplicat tehnica cu furtunul, într-o seară, găsesc un mesaj pe telefonul mobil. Era de la una dintre cele trei persoane care s-au ridicat din mâl, în timp ce eu îmi spălam trecutul cu lumina fericirii. De fapt, ea vorbea în numele ei și a soțului ei, pentru că doi dintre cei trei oameni care încă “rânjeau” la mine formau un cuplu – niște prieteni alături de care eu și familia mea ne-am petrecut în urmă cu ceva ani multe vacanțe frumoase, dar care brusc s-au supărat din cauze complet neîntemeiate. Ne-au rănit profund și de atunci relația noastră de prietenie s-a încheiat.

    Pentru că nu doream să-mi stric seara, am ignorat mesajul. Dimineață oscilam între a-l șterge sau a-l citi, însă curiozitatea a răzbit și am decis să-l citesc. Mare mi-a fost uimirea când am văzut că întregul mesaj nu era nimic altceva decât o manifestare sinceră a părerii de rău pentru tot ce s-a întâmplat atunci și a unei nevoi uriașe de a ierta și de a fi iertați.”

      În ce mă privește, m-am bucurat mult, fiind convinsă că deși nu întotdeauna înțelegem cum, câmpul conștiinței lucrează pentru noi. Niciun gând nu rămâne fără ecou, nicio dorință nu rămâne neîmplinită.

      Pentru Robert au dispărut două dintre cele trei persoane care îi umbreau trecutul. Pentru mine a fost o încurajare; am înțeles că tot ceea ce am ales să fac prin Curs de miracole, NLP și Vindecare reconectivă are sens, pentru că toți acești pași aparent mărunți duc în final la vindecarea noastră: reconectarea cu sufletul nostru, cu cei din jurul nostru și cu întreg Universul văzut sau nevăzut.

De aceea, nu ține prizonier pe nimeni.

temnicer

Dezleagă în loc să legi, căci așa ești pus în libertate. Calea de urmat e simplă. De fiecare dată când simți junghiul mâniei, dă-ți seama că ții o sabie deasupra capului tău. Și va cădea sau va fi înlăturată în funcție de hotărârea pe care o iei să fii condamnat sau să fii liber. În felul acesta, fiecare dintre cei ce par să te tenteze să te înfurii reprezintă mântuitorul tău din închisoarea morții. Așa că îi datorezi mulțumiri în loc de durere. 

-

Iertarea reprezintă funcția pe care o ai aici.

iertare1

Iertarea privește cu blândețe toate lucrurile necunoscute în Cer, le vede cum dispar și lasă lumea o tăbliță curată și neînsemnată pe care Cuvântul lui Dumnezeu poate acum să înlocuiască simbolurile fără sens care s-au scris acolo înainte. Iertarea e mijlocul prin care se înfrânge frica de moarte, pentru că nu mai are acum nicio atracție cumplită și vinovăția a dispărut. Iertarea lasă trupul să fie perceput așa cum este: un simplu mijloc didactic, pe care îl lași deoparte când învățarea se încheie, dar care nu îl schimbă nicidecum pe cel ce învață.

Mintea fără trup nu poate face greșeli. Nu se poate gândi că va muri, nici că va fi prada unui atac nemilos. (…) Numai iertarea poate ușura mintea de gândul că trupul este casa ei. Numai iertarea poate reinstitui pacea pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu sfântului Său Fiu. 

-

Când nu va mai fi mânie, vei percepe negreșit că, pentru viziunea lui Cristos și darul de-a vedea, nu s-a cerut vre-un sacrificiu; numai durerea a fost alungată dintr-o minte bolnavă și torturată.(…)

-

Avem nevoie însă de iertare ca să percem că așa și e. Fără lumina ei binevoitoare, orbecăim în întuneric, folosind rațiunea doar ca să ne justificăm furia și atacul. Înțelegerea noastră este atât de limitată, încât ce considerăm că înțelegem nu e decât confuzie născută din greșeală. Ne-am rătăcit în ceața viselor labile și a gândurilor înfricate, ochii ne stau bine închiși să nu vedem lumina, iar mințile ne sunt ocupate să venereze ceva ce nu există. 

-

Oare cine se poate naște din nou în Cristos, dacă nu cel ce i-a iertat pe toți pe care îi vede, la care se gândește sau pe care și-i închipuie? Cui i s-ar putea da drumul cât timp ține întemnițat pe cineva? Un temnicer nu e liber, căci e legat laolaltă cu prizonierul lui. El trebuie să se asigure că nu îi scapă, așa că își petrece timpul păzindu-l. Gratiile care îl îngrădesc pe el, devin lumea în care trăiește temnicerul lui, odată cu el. Și tocmai de libertatea lui depinde calea eliberării pentru amândoi. 

***

Fragmente din :

Curs de miracole-Culegere de exerciții pentru studenți: pp. 350,351; CENTRUM Publishers -Polonia, 2007

      În intervalele practice de astăzi, poți integra aceste cinci 5 minute de meditație pe tema iertării. Iartă-te pe tine și gândește-te puțin la cei pe care nu i-ai iertat încă. 

Cu drag!


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

       Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.


Share Button

Curs de miracole:191-Sunt sfântul Fiu al lui Dumnezeu Însuși.

deepak chopra

 

      Vorbeam acum ceva vreme în cadrul unei ședințe de coachig-NLP cu cineva care, profund dezamăgit  de această țară,  dorea să plece, gândind că nimic din ce se întâmplă aici nu-i poate aduce siguranța și schimbarea de care are nevoie în viața lui. Pentru a-l ajuta pe client să  descopere dacă este sau nu potrivit să facă acest pas, am folosit o tehnică ce presupune ca tu, în calitate de client, să inviți în mod virtual la discuții trei persoane care ți-ar putea fi mentori, să intri în pielea lor și să le pui întrebările la care ai nevoie de răspunsuri. Ei bine, unul dintre mentori, i-a răspuns clientului meu să-și cerceteze cu atenție sufletul. La final, când a  centralizat sfaturile primite într-o listă am observat că tocmai această cercetare a sufletului a fost printre ultimele ce au fost luate în considerație. Clientul meu a fost mult mai atent la sfaturile ce-l îndemnau la o cercetare mentală a situației.

      Lecția de astăzi din Curs de miracole și conexiunea pe care am făcut-o cu lucrarea doctorului Deepak Chopra pot aduce un plus de încredere în faptul că atunci când îți asculți sufletul, toate merg bine.

      Cei mai mulți dintre noi văd lumea ca pe o temniță din care nicicând nu pot evada cu adevărat. Uneori, cu speranța că evadarea este posibilă, părăsim un loc în speranța că ne vom găsi liniștea în altul; părăsim o țară în speranța că vom fi fericiți altundeva. Problema nu este dacă rămânem aici sau plecăm în altă parte, pentru că nicio decizie nu este bună sau rea; ea este cea mai potrivită decizie pentru persoana respectivă în acel moment al vieții ei. Mai devreme sau mai târziu însă, vedem că oriunde ne-am afla, atâta timp cât ne căutăm împlinirea în lucruri exterioare, fie că este  societatea, fie că sunt relațiile, cariera, poziția socială, etc, împlinirea nu va veni niciodată cu adevărat, pentru că nu ține de niciunul dintre aceste lucruri.  Așa că încet, încet, afirmațiile din Curs încep să capete sens: oriunde îți întorci privirea nu vezi decât o lume rea, cuprinsă de frică, speriată de propriile fantasme, sălbatică, lipsită de orice rațiune, oarbă și înnebunită de ură.

      Pentru cineva care se agață cu disperare de lumea exterioară, veșnic imperfectă, nu există imagine care să nu confirme urâțenia ei, nu există sunet care să nu-i adeverească dizarmonia și fragilitatea, nu există respirație care să nu-l apropie cu încă un pas de moarte, și nici speranță care să nu  se năruiască în lacrimi.

      Acceptă-ți imperfecțiunea și vei fi imperfect. Acceptă-ți neputința și vei fi neputincios, respinge-ți adevărata Identitate și vei fi un nimeni în necuprinsul universului. Căci, cine ești tu și ce ai făcut de ai o asemenea lume? Ești fiul pământului, țărână din țărână, fără suflare de viață, sau Fiul lui Dumnezeu veșnic așa cum te-a creat El? Dacă-ți negi Identitatea, nu vei scăpa de nebunia lumii și de frica morții. Dacă te întorci înăuntrul tău, la sufletul tău veșnic luminos și sfânt, îți dai seama că lumea poate să dispară într-o clipită, țările să se destrame, războaiele să se dezlănțuie în lungul și în latul pământului, ura să pândească la orice colț de stradă – căci nimic din ce e trupesc și lumesc nu te poate clinti din ceea ce ești tu în adâncul sufletului tău. Nu poți să suferi, nu poți fi cuprins de dureri, nu poți să înduri pierderi, căci în esența ta ai toată bogăția, lumina, integritatea și sprijinul de care ai nevoie pentru a-ți continua călătoria.

Neagă-ți propria Identitate, și te apuci să înfrunți universul de unul singur, fără niciun prieten, o infimă părticică de praf împotriva legiunilor dușmanilor tăi. Neagă-ți propria Identitate, și vezi numai rău, păcat și moarte; disperarea smulgându-ți din mână fiecare rămășiță de speranță, nelăsându-ți altceva decât dorința de-a muri.

 

Și totuși, ce e acesta decât un joc de-al tău în care Identitatea poate fi negată? Ești așa cum te-a creat Dumnezeu. Să crezi orice altceva e curată nebunie.

 

Lasă ideea de astăzi să-și găsească un loc printre gândurile tale, și te vei înălța cu mult deasupra lumii și deasupra tuturor gândurilor lumești care o țin prizonieră. Și, din acest loc al siguranței și al eliberării, te vei întoarce și o vei elibera. Căci cel care își poate accepta adevărata Identitate e mântuit cu adevărat. Iar mântuirea lui e darul pe care îl dă tuturor, cu recunoștință față de Cel Ce i-a arătat drumul către fericire, care i-a schimbat întreaga perspectivă asupra lumii.

 

Un singur gând ca acesta și ești liber: ești sfântul Fiu al lui Dumnezeu Însuși. (…) Și în gândul acesta, tot ce vezi este total schimbat.

 

Tu, care te percepi slab și fragil, cu speranțe deșarte și vise devastate, născut doar ca să mori, să plângi și să chinuiești, ascultă: ți s-a dat toată puterea în Cer și pe pământ. Nu există ceva care să îți fie cu neputință. Te joci de-a moartea, de-a neputința, jalnic legat de descompunere, într-o lume care nu îți arată niciun pic de milă. Dar, când îi arăți mila ta, mila ei se va răsfrânge asupra ta.(…) Privește lumea din jurul tău și vezi suferința din ea. Nu ți-e dispusă inima să le aducă odihnă fraților tăi istoviți?

 

Ei trebuie să aștepte propria ta eliberare. Stau în lanțuri până nu ești liber. Și nu pot să vadă mila lumii până nu o găsești în sinea ta. Stau în chinuri până nu negi încleștarea ei asupra ta. Și mor până nu îți accepți viața veșnică.

 

Tu ești sfântul Fiu al lui Dumnezeu Însuși. Amintește-ți asta, și toată lumea este liberă. Amintește-ți asta și Cerul și pământul una sunt.

 ***

      Acestă lecție din Curs de Miracole este – nimic altceva – decât o pagină scrisă altfel dintr-o carte universală ce se rescrie, iar și iar, cu alte cuvinte dar cu același înțeles, de autori ce par a fi diferiți de-a lungul timpului, dar care sunt în esență, cu toții Unul.

      Povestea Paulinei pe care a redat-o Deepak Chopra într-una din cărțile scrise de el, este un exemplu grăitor și foarte pământean al modului în care o ființă umană își poate regăsi Identitatea despre care vorbește Cursul, în cele mai uimitoare și neașteptate moduri:

      Paulina este o femeie de succes în vârstă de 40 de ani. Toți cei care o cunosc spun – unii cu invidie, alții cu neîncredere – că are o viață de vis. Dar nimeni nu știe adevărul, nimeni nu știe care este motivul pentru care totul îi merge bine. Ați auzit bine: TOTUL. În ultimii 20 de ani Pauline nu a avut nicio problemă. Toate lucrurile care altora le-ar părea a fi probleme, în cazul ei se termină în final cu bine. Nu este nici îngâmfată și nici nu zâmbește ironic când spune asta. Ea povestește că totul se leagă de o situație foarte stresantă din viața ei:

Terminasem facultatea, dar nu știam încotro s-o apuc. La 25 de ani, ajunsesem într-un post de funcționar care nu avea nimic de oferit decât siguranță. Am ieșit de câteva ori în oraș, dar nu s-a legat nimic serios. Acestea par niște văicăreli obișnuite și nu arată cât de dezorientată și nemulțumită mă simțeam. Mă trezeam în toiul nopții și trăgeam aer în piept cu disperare, ca cineva care se îneacă.

Nimeni nu a știut cum mă simțeam. Ce să spun? Nimeni nu putea să-mi spună ce se întâmpla de fapt, cel puțin nimeni dintre cunoscuți.

Mă dezintegram în interior. Nu, e prea dramatic. Mă remodelam. Tot procesul trebuie că a durat o perioadă, poate a început în copilărie; am fost foarte credincioasă pe la 10 ani, mă îmbrăcam în negru și mă izolam în pod să citesc Biblia. În fine, nu știam cum să-mi controlez starea de agitație care s-a terminat într-o după-amiază de sâmbătă.

Stăteam lângă ferestră, într-un fotoliu vechi, iar mintea mea alerga. Nu-mi mai amintesc la ce mă gândeam, dar îmi amintesc că m-am întrebat dacă așa își pierd oamenii mințile.(…)

Nu eram agitată. Mă cuprinsese o stare ciudată de calm. Parcă vedeam cum mintea altcuiva galopa din ce în ce mai tare. Dintr-o dată s-a oprit totul. M-am uitat afară la soarele strălucitor și am știut. Tot ce vrei vine la tine. Nu trebuie să faci nimic. Pur și simplu. Nu-mi venea să cred.

Am simțit că cineva îmi vorbește. Dumnezeu? Eul meu superior? Nu aș vrea să dau un nume acelei voci interioare, dar mi-am simțit corpul relaxându-se. Am crezut că voi izbucni în plâns, dar în schimb am răsuflat adânc. O povară uriașă mi s-a ridicat de pe umeri, pe care nici nu știam că o port.

-

La început simțeam o stare de euforie. Am avut încredere totală în ce mi-a spus vocea. Am văzut totul în roz. Știi, nu mă mai temeam. Oamenii nu-și dau seama, dar frica întotdeauna stă la pândă într-un colț, precum carii în lemnărie. Când dispare, lumea întreagă se luminează.

Faza aceea a durat doar câteva săptămâni. Am coborât din nori. Redevenisem eu însămi. Ai crede că aici s-a sfârșit totul. Dar schimbarea a fost reală. Au încetat să mi se mai întâmple lucruri rele. Am început să iau hotărâri bune. Viața mea nu mai era plină de crize și drame. Au început și alții să observe că aveam o viață minunată.

      Așa cum spune fără să clipească chiar Pauline și cum remarcă și Deepak Chopra în comentariile ulterioare, divinitatea  a avut un rol covârșitor în schimbarea vieții acestei femei.

      Ce s-a întâmplat de fapt, a fost că Pauline s-a reconectat brusc la sufletul ei, omul s-a reunit cu Fiul lui Dumnezeu din el, și-a regăsit Identitatea. Vocea pe care a auzit-o nu venea din afara ei, căci era voca sufletului. ” Mai degrabă, și-a auzit mintea punând în cuvinte o schimbare a conștiinței ” – spune dr. Chopra. Și tot el, mai spune:

Imaginează-ți că ești prins între două forțe. Una dintre ele, forța educației, te împinge spre o viață de efort și luptă. Cealaltă, forța sufletului, te împinge spre o viață fără efort. Lupta dintre cele două se dovedește a fi extrem de nedreaptă, pentru că prima forță este sprijinită din spate de o alianță extrem de puternică. Toată lumea acceptă că viața e grea, și prin urmare societatea îți cere să ții pasul, nu numai în vorbă și faptă, dar și în gândurile care îți trec prin minte. Căci gândurile tale nu îți aparțin. Ai asimilat o sută de voci dn jurul tău – familie, prieteni, mass – media, societate în general și acum ele îți vorbesc din interiorul minții.

Comparativ cu această alianță puternică, sufletul nu are nicio putere vizibilă. Nicio voce din capul tău nu-ți vorbește despre el. Iar alții nu au cum să îți vorbească, pentru că este ceva prea intim. Am văzut că energia poate fi deblocată de conștiință, dar conștiința sufletului e atât de rafinată, încât energia pe care o deblochează e incredibil de fină. Cu atâtea împotriviri, cum reușește sufletul să exercite vreo forță? Răspunsul e incredibil de simplu. Sufletul ești tu. Forțele din exterior creează o presiune constantă, și o perioadă scurtă semnalele sufletului vor fi blocate. Dar până la urmă nu te poți ignora. Fiind tot timpul prezent, sufletul tău poate aștepta oricât e nevoie.

Poți să faci un experiment simplu ca să-ți dovedești asta. Ia un alt lucru prezent întotdeauna: respirația. Îți poți ignora respirația ore întregi. Își continuă ritmul fără încetare, fără să atragă niciodată atenția asupra ei. Acum stai liniștit și încearcă să-ți ignori respirația. Fă un efort conștient să o oprești. Nu poți. Odată ce atenția ți-a fost atrasă de respirație, s-a produs o schimbare. Într-un final, bineînțeles, mintea va rătăci din nou. Vei uita din nou de respirație. Dar asta nu o schimbă cu nimic. La fel ca sufletul, respiarția își poate permite să aștepte, fiindcă e întotdeauna prezentă, cât timp ești în viață.

În cazul Paulinei, ce s-a întâmplat de fapt nu a fost o epifanie în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu din Ceruri nu a observat-o dintr-o dată și i-a trimis personal o telegramă. Ci ea și-a observat sufletul, la fel cum îți dai seama că respiri. În sine, aceasta nu este o experiență singulară. Fiecare dintre noi trăiește momente când alunecă pe nesimțite într-o stare superioară a conștiinței. Șmecheria e să reușești apoi să îți împiedici mintea să mai rătăcească. Pauline a reușit ceva rar: Și-a observat sufletul și apoi nu și-a mai luat atenția de la el. Sufletul a rămas cu ea, și de aceea viața ei a devenit una ” de vis”.

       De unde știm că suntem conectați la sufletul nostru? Foarte simplu:

  • Totul ne merge ușor.
  • Ne simțim liniștiți și în siguranță.
  • Găsim răspunsuri clare.
  • Totul se leagă perfect.
  • Ne simțim stăpâni pe situație.
  • Nu întâlnim obstacole.
  • Suntem concilianți cu cei de alte opinii.
  • Nu respingem nicio posibilitate.
  • Nu ne judecăm pe noi sau pe alții.
  • Ne simțim împliniți.

      De unde știm că am pierdut conexiunea cu sufletul? la fel de simplu:

  • Lucrurile merg greu.
  • Suntem derutați și nesiguri.
  • Nu găsim răspunsuri clare. Oscilăm tot timpul.
  • Totul este confuz.
  • Ne simțim depășiți de situații.
  • Întâlnim multe obstacole.
  • Suntem măcinați de contradicții interioare.
  • Ne e greu să găsim soluții de ieșire.
  • Ne învinovățim pe noi și pe alții.
  • Ne simțim neîmpliniți. Probabil că ne lipsește ceva.

      Ce face Cursul de Miracole? Restabilește legătura cu sufletul.

      În primăvara lui 2014, la puțin timp după ce am început să studiez cursul, cineva mă întreba dacă simt un efect în viața mea, dacă merită efortul de a-l parcurge. Atunci era prea devreme să răspund la întrebare. Acum, după aproape  2 ani, pot să spun clar:

      Efectul este garantat dacă ai răbdare și voință să-l parcurgi până la capăt. Elementele de recunoaștere a legăturii cu sufletul enumerate mai sus sunt prezente de atunci în viața mea. S-a creat un lanț de evenimente la care nici nu visam în urmă cu un an. Atunci când calculele exagerate ale minții sunt îndepărtate și ideile preconcepute anulate, multe lucruri devin posibile. Dar, așa cum spune și Cursul,  călătoria abia acum începe. Iluziile vin doar ca să plece, și pleacă doar ca să vină apoi din nou. Diferența este că acum știi ce ai de făcut. Te întorci la sufletul tău ori de câte ori simți că aluneci în cel de-al doilea șir de “simptome ale deconectării”. Atunci când guști din nectarul bucuriei fără să ai motiv, când te simți stăpân pe tine chiar dacă lumea pare să se dărâme în jurul tău, cu greu mai poți ceda ispitei să te dezlipești de sufletul tău și de Fiul lui Dumnezeu din tine.

Cu drag !


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole:190 – Aleg bucuria lui Dumnezeu în loc de durere.

durere:bucurie

Durerea e o perspectivă greșită. Când o resimți sub orice formă, e o dovadă de autoamăgire. Nu e deloc un fapt. Și nu ia nicio formă care nu va dispărea dacă o vezi cum trebuie. (…)

       -

E un coșmar cum că ai fost abandonat de o veșnică Iubire, care nu și-ar putea părăsi Fiul pe care l-a creat din iubire. Durerea e un indiciu că iluziile domnesc în locul adevărului. Dacă Dumnezeu este real, nu există durere. Dacă durerea este reală, nu există Dumnezeu. Ea demonstrează că Dumnezeu este negat, confundat cu frica, perceput ca nebun și văzut ca trădător Lui Însuși.(…) Iar frica, negând iubirea și folosind durerea să demonstreze că Dumnezeu e mort, a arătat că moartea e triumfătoare asupra vieții. Trupul e Fiul lui Dumnezeu, stricăcios în moarte…

-

Pace unor asemenea prostii!

-

Numai gândurile tale îți cauzează durere. Nimic din afara minții tale nu te poate răni sau leza în  niciun fel. Nu există cauză dincolo de tine care să se poată abate asupra ta să te oprime. Nimeni în afară de tine nu te afectează. Nu există nimic în lume care să aibă puterea de-a te face bolnav sau trist, slab sau plăpând. Dar tu ai puterea să domini toate lucrurile pe care le vezi recunoscând pur și simplu ce ești.

-

Sfântul meu frate, gândește-te puțin la următorul lucru: lumea pe care o vezi nu face nimic. Nu are nicidecum efecte. Ci reprezintă pur și simplu ce gândești. Și se va schimba complet când optezi să îți schimbi mentalitatea și alegi bucuria lui Dumnezeu drept ceea ce vrei cu adevărat. Sinele tău radiază în această bucurie sfântă, neschimbat, neschimbător și de neschimbat, în vecii vecilor. Chiar vrei să refuzi unui colțișor al minții tale propria lui moștenire și să îl ții pe post de spital pentru durere, un loc nesănătos, unde făpturile trebuie să vină, în final, să moară?

-

Lumea poate să pară că îți cauzează durere. Și totuși, lumea, fără cauză fiind, nu are puterea de-a cauza. Efect fiind, nu poate produce efecte. Iluzie fiind, e ceea ce dorești. Dorințele tale deșarte reprezintă durerile ei.

-

Durerea e gândul de rău luând formă și făcând ravagii în sfântă mintea ta. (…) În durere, frica pare să trimfe asupra iubirii, iar timpul să înlocuiască veșnicia și Cerul.  Iar lumea devine un loc plin de cruzime și amărăciune, unde domină întristarea, și micile bucurii cedează în fața atacului crâncen al durerii crunte ce așteaptă să nefericească toată bucuria.

-

Depune-ți armele și intră fără apărare în locul tihnit în care pacea Cerului potolește lucrurile toate, în sfârșit. Depune-ți toate gândurile de primejdie și frică. Nu lăsa să intre cu tine niciun atac. Depune-ți sabia nemiloasă a judecății pe care o ții la propriul gât… Aici vei înțelege că nu există durere. Aici îți aparține bucuria lui Dumnezeu. Azi e ziua în care ți-e dat să înțelegi lecția care conține toată puterea mântuirii. Iat-o: durerea e iluzie; bucuria, realitate. Durerea e doar somn; bucuria este deșteptare. Durerea e amăgire; doar bucuria este adevăr.

( Curs de miracole: Lecția 190-fragmente )

      Acum, retrage-te  în Sinele tău și du cu tine ideea zilei după metoda deja bine cunoscută descrisă la subsol.

***

      Să presupunem însă, că ai nimerit cu totul întâmplător aici, și nu ai parcurs nici cele 189 de lecții de până acum din Curs de miracole, și nu ai citit nici Textul. Fragmentele de mai sus sunt frumoase și motivante, dar fără o minte antrenată, greu de crezut că poți de unul singur să transformi durerea în bucurie și pace în intervalele de timp alocate practicii zilnice, așa cum cere lecția. Mă gândesc, de aceea, la un exercițiu de creare a unei ancore pozitive preluat din programarea neuro-lingvistică, și aș alege ca situație dureroasă atacul de panică pe care ne propunem să-l ținem sub control și apoi să-l eliminăm treptat. Soluția propusă este una reală, aplicată la o situație de viață reală.

     Așadar, durerea este o perspectivă greșită. Numai gândurile născute în propriile noastre minți pot crea durere. Uneori gândurile pot porni de la o amintire dureroasă, o situație de viață trăită cândva, sau pot veni de nicăieri, fără a avea aparent o cauză anume.

         Să înțelegem întâi cum se produce ancorarea și ce este o ancoră.

ancoră

(Pictură de Nata Gradinari)

      Ancorarea este un proces desfășurat în timp prin care  un stimul intern sau extern, cunoscut sau nu, creează un mecanism capabil să declanșeze automat, în anumite situații, anumite reacții ( în cazul de față atacul de panică).

      Stimulii pot fi, așa cum spuneam, situații de viață unice trăite intens  la nivel emoțional în trecut, cunoscute, sau pot fi situații repetate însoțite de emoții scăzute ca intensitate, de care nu suntem conștienți, dar care produc silențios ancore ce se fixează la întâmplare. În fiecare zi reacționăm la oameni, evenimente, informații, sunete, muzică, reclame, voci, obiecte, care în timp construiesc ancore pozitive sau negative, cărora nu le dăm importanță. Cu toate acestea, ancorele sunt veșnice și odată fixate ne conduc viața la nesfârșit. Libertatea emoțională constă în a deveni conștienți de ancorele pe care le avem și a alege să le activăm numai pe acelea care ne sunt benefice.

      Un miros, o aromă, un obiect, un sunet, o imagine, o reclamă, un cuvânt, o floare, o manifestare fizică cu totul nevinovată cum ar fi o tresărire a inimii, sau o durere trecătoare de cap, oricare dintre ele ne pot arunca în infernul durerii sau în paradisul bucuriei.

      Cum înlocuim o ancoră negativă cu una pozitivă? Deși cel mai potrivit este ca acest lucru să se facă în cadrul unei ședințe de coaching/NLP unde există îndrumarea necesară și sunt urmați toți pașii necesari, fiecare poate să-și creeze singur o ancoră atunci când simte că are nevoie de ea.

      Să zicem că dorim să înlocuim atacul de panică ( ancora negativă) cu o stare de liniște și pace ( ancora pozitivă).

      În cazul de față, atacul de panică este însoțit de frică, disperare, senzație de sufocare, palpitații, tremur, senzația că moartea este iminentă,  urmate apoi de senzații de căldură și frig. Desigur, totul durează numai câteva minute care par o veșnicie și produc o cruntă suferință persoanei în cauză și celor dragi. După ce totul reintră în normal, în mod constant, se înfiripă sentimentul de vinovăție. Originea acestor atacuri este bănuită, dar cauzele ce le declanșează la mulți ani după trăirea situației perturbatoare scapă controlului conștient.

      Dacă analizăm puțin emoțiile ce însoțesc aceste atacuri prin prisma hărții conștiinței pe care a documentat-o Dr. David Hawkins, observăm următoarele:

      Nivelul de energie al câmpului conștiinței corespunzător vinovăției este 30, al disperării 50, al durerii și suferinței 75, iar frica ajunge la 100. Toate sunt energii negative, aflate pe hartă sub pragul critic al curajului, căruia îi corespunde nivelul energetic 200.

      Am stabilit ca obiectiv să construim o ancoră pozitivă care să ne conducă către liniște și pace sufletească. Pe harta conștiinței nivelul de energie corespunzărtor păcii și invulnerabilității este 600, cu mult mai mare decât cel al fricii, și cu mult mai puternic.

      Întrucât saltul de la frică la pace a fost considerat în cazul de față uriaș, persoana a decis că dorește să ajungă treptat la pace, alegând curajul, acceptarea și disponibilitatea  ca stări intermediare. Am ales atunci, ancorarea prin înlănțuire și am procedat – pe scurt – în felul următor:

1. Persoana a retrăit integral un atac de panică de intensitate medie, astfel încât pe timpul ședinței emoțiile generate să poată fi ținute sub control. Au fost readuse în memorie contextul, persoanele ce erau de față, reacțiile lor, tonurile vocilor, cuvintele, gesturile, senzațiile trăite la nivelul corpului,  etc.

2. Prima ancoră intermediară:

După o scurtă pauză în care s-a revenit în “aici și acum”, persoana și-a amintit și a retrăit timp de câteva minute la maxim și în cele mai mici amănunte o situație din viața ei în care și-a manifestat din plin și cu rezultate foarte bune, curajul.  ca și la prima etapă, s-a ținut seama de toate emoțiile trăite în acea situație, s-au readus în memorie sunete, voci ale persoanelor prezente, reacțiile lor, mirosuri, atingeri dacă au existat, emoții și mai ales curajul: cum a apărut, cum s-a amplificat, care au fost emoțiile și deciziile pe care le-a generat, etc. 

3.A doua ancoră intermediară:

A doua ancoră intermediară pe care și-a ales-o, disponibilitatea, a fost menită să o aducă în situația de a fi dispusă să facă schimbarea. Deși, încă destul de îndepărtată ca nivel energetic de cel al păcii, a considerat că este o alegere potrivită, care poate să o ajute să-și atingă obiectivul final. Așa că am ghidat-o să retrăiască o situație de viață în care și-a manifestat pe deplin disponibilitatea pentru schimbare, fără să judece și fără să lupte cu situația pe care la momentul respectiv a trăit-o și a decis s-o schimbe.

4.A treia ancoră intermediară:

După o scurtă pauză de câteva minute,a fost construită cea de-a treia ancoră, ghidând persoana să retrăiască cu intensitate maximă o situație de deplină acceptare din viața ei. O situație în care nu a opus rezistență evenimentului, lăsându-l să treacă prin și pe lângă ea, așa cum apa  trece peste pietrele ce rămân nemișcate în albia unui râu pe timp de furtună. Acceptarea și liniștea ce s-a instalat odată cu ea au fost trăite la nivel maxim, după care, iarăși, binemeritata întoarcere în prezent timp de câteva minute.

5. În sfârșit, ultima ancoră, cea mai puternică, cea de liniște și pace a fost realizată prin retrăirea în cele mai mici amănunte a unei situații de viață în care s-a simțit împăcată, protejată de Divinitate, în deplină siguranță și în afara oricăror constrângeri și limitări ale lumii. S-a reîntors în timp la un moment al existenței sale în care s-a contopit cu Sinele său lăuntric, cu acel loc din adâncul ființei sale în care nimeni și nimic nu îi putea face vreun rău. Deși la început o astfel de situație părea că nu există, atunci când a încercat să-și imagineze cum s-ar simți dacă ar trăi așa ceva, brusc a reintrat într-o stare de liniște de mult timp dată uitării, trăită cândva, în copilărie, o stare de profundă pace și bucurie. 

      Se poate asocia fiecărei ancore construite un simbol ( cuvânt, imagine, gest, etc.) astfel încât starea corespunzătoare ei să poată fi accesată rapid.

      Acum, odată construite, ancorele trebuie înlănțuite, astfel încât, plecând de la o situație trăită de atac de panică și trecând fără întrerupere prin toate ancorele deja create să se ajungă fără efort în starea finală de liniște și pace sau cel puțin, pentru început, într-o stare intermediară care să permită gestionarea situației. 

      Așadar, atunci când  atacul de panică dă târcoale, preț de câteva minute, persoana este dispusă să treacă de la panică, prin curaj și acceptare, la pace și liniște, fără a-și mai speria în mod inutil familia și fără a mai trăi clipe de disperare. 

      Este bine de știut că atunci când încerci să-ți construiești o ancoră pozitivă, situația de viață pe care ai ales să o trăiești trebuie să fie mai intensă decât ancora negativă, pe care dorești să o elimini. Este bine de știut, de asemenea, că pentru a deveni eficientă, o ancoră trebuie folosită în cel puțin 20 de situații, așa că dacă ai construit-o, nu ezita s-o folosești ori de câte ori ai ocazia, pentru a deveni eficientă. Poți alege să folosești ancore succesive, pe care să le înlănțuiești, dacă ți-e mai ușor, sau poți să construiești o singură ancoră pozitivă, puternică, la care să ai acces direct.

Succes și nu uita,

Nu există nimic în lume care să aibă puterea de-a te face bolnav sau trist, slab sau plăpând.”

( Curs de miracole )


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


 

Share Button

Curs de miracole:189 – Simt în mine acum Iubirea lui Dumnezeu

iubirea lui Dumnezeu

      Ne apropiem de finalul lecțiilor practice/exercițiilor din Curs de Miracole. Temele abordate ne conduc subtil către cele mai ridicate stări de conștiință – acelea pe care și le-a propus ca obiectiv Cursul:pacea, iubirea, bucuria, realizarea Sinelui.

      Astăzi din nou o lecție perfectă despre Iubire și nu numai, care merită din plin savurată integral.

***

Simt în mine acum Iubirea lui Dumnezeu

      Există o lumină în tine pe care lumea nu o poate percepe. Şi, cu ochii ei, nu vei vedea lumina aceasta, căci lumea te orbeşte. Dar ai ochi să o vezi. E acolo ca să te iuţi la ea. Nu a fost pusă în tine pentru a o feri de privirea ta. Lumina aceasta e o reflecţie a gândului pe care îl exersăm acum. Să simţi Iubirea lui Dumnezeu în tine înseamnă să vezi lumea cu alţi ochi, să o vezi sclipind de inocenţă, vibrând de speranţă, şi binecuvântată cu desăvârşită milostivire şi iubire.

      Cui i-ar putea fi frică într-o lume ca aceasta? Ea te întâmpină cu căldură, se bucură că ai venit şi te ridică în slavă în timp ce te fereşte de orice formă de pericol şi durere. Îţi oferă o casă caldă şi plăcută în care să stai o vreme. Te binecuvântează toată ziua şi te veghează noaptea toată, paznic silenţios al sfântului tău somn. Ea vede mântuirea în tine şi ocroteşte lumina din tine, în care şi-o vede pe a ei. Îţi oferă florile ei şi zăpada ei, ca recunoştinţă pentru mărinimia de care dai dovadă.

      Iată lumea pe care ţi-o dezvăluie Iubirea lui Dumnezeu. E atât de diferită de lumea pe care o vezi prin ochii întunecaţi ai răutăţii şi ai fricii, încât una o dezminte pe cealaltă. Numai una poate să fie percepută. Cealaltă nu are niciun înţeles. O lume în care iertarea se răsfrânge asupra tuturor şi pacea îşi oferă lumina blândă tuturor e de neconceput pentru cei ce văd o lume a urii pornite din atac, gata să se răzbune, să ucidă şi să distrugă.

      Dar lumea urii e la fel de nevăzută şi de neconceput pentru cei ce simt în ei Iubirea lui Dumnezeu. Lumea lor reflectă tihna şi pacea care strălucesc în ei, blândeţea şi inocenţa pe care le văd înconjurându-i, bucuria cu care privesc din nesecatele fântâni ale bucuriei din interiorul lor. Ce au simţit în sinea lor ei şi privesc, şi îi văd reflecţia neîndoioasă pretutindeni.

      Ce vrei să vezi? Ţi s-a dat de ales. Dar învaţă şi nu îţi lăsa mintea să uite această lege a vederii: vei vedea ce simţi în interior. Dacă în inimas ta îşi găseşte loc ura, vei percepe o lume înfricoşătoare, ţinută cu cruzime între degetele uscăţive ale morţii. Dacă simţi în tine Iubirea lui Dumnezeu, vei vedea în afară o lume a îndurării şi a iubirii.

      Astăzi trecem de iluzii, căutând să ajungem la sâmburele de adevăr din noi şi să simţim tandreţea lui atotcuprinzătoare, Iubirea lui care ne ştie ca ea de perfecţi, vederea lui care e darul pe care ni-l acordă Iubirea lui. Învăţăm astăzi drumul. E la fel de sigur ca Iubirea însăşi, la care ne duce. Căci simplitatea lui evită capcanele pe care pretinsa raţiune a lumii, cu convoluţiile ei prosteşti, nu face decât să le ascundă.

      Fă doar atât: opreşte-te şi leapădă-ţi toate gândurile despre ce eşti şi ce e Dumnezeu, toate conceptele pe care le-ai învăţat despre lume, toate imaginile pe care le deţii despre tine însuţi. Goleşte-ţi mintea de tot ce crede că e adevărat sau fals, sau bun sau rău, de fiecare gând pe care îl judecă valoros şi de toate ideile de care îi e ruşine. Nu te agăţa de nimic. Nu adu cu tine niciun gând învăţat din trecut, nicio convingere dinainte învăţată din orice. Uită de lumea aceasta, uită de cursul acesta şi vino cu mâinile întru totul goale la Dumnezeul tău.

      Oare nu El e Cel Ce ştie cum să ajungă la tine? Nu e nevoie să ştii cum să ajungi la El. Rolul tău e doar acela de-a lăsa să fie înlăturate – în linişte şi pentru totdeauna – toate obstacolele pe care le-ai ridicat între Fiu şi Dumnezeu Tatăl. Ca răspuns voios şi imediat, Dumnezeu Îşi va îndeplini Propriul rol. Cere şi vei primi. Dar să nu Îi impui nimic şi să nu Îi indici lui Dumnezeu pe ce drum să îţi apară. Modul de-a ajunge la El e pur şi simplu acela de-a-L lăsa să fie. Căci aşa se proclamă şi realitatea ta.

      Aşa că astăzi nu alegem cum să mergem la El. Ci alegem să Îl lăsăm să vină. Şi, cu această hotărâre, ne odihnim. Şi, într-ale noastre inimi tăcute şi minţi deschise, Iubirea Lui îşi va croi singură drum. Ce nu a fost negat precis există, dacă e să fie adevărat şi poate fi atins cu siguranţă. Dumnezeu Îşi cunoaşte Fiul şi ştie cum să ajungă la el. Nu e nevoie să Îi arate Fiul cum să îl găsească. Prin fiecare uşă deschisă, Iubirea Lui răzbate din locaşul ei lăuntric şi aprinde lumea de inocenţă.

***

Tată, nu ştim cum să ajungem la Tine. Dar Te-am chemat şi ne-ai răspuns. Nu ne vom amesteca. Căile mântuirii nu sunt ale noastre, căci Ţie Îţi aparţin. Şi numai la Tine le căutăm. Mâinile noastre sunt deschise să Îţi primească darurile. Nu avem gânduri de gândit separat de Tine, şi nu nutrim convingeri despre ce suntem sau despre Cine ne-a creat. A Ta este calea pe care vrem să o găsim şi să o urmăm. Şi Îţi cerem ca numai Voia Ta, care este şi a noastră, să se facă în noi şi în lume, ca să devină acum o parte din Cer. Amin.

( Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți, pp. 344,345)


 

OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


 

Share Button

CM:188 – Pacea lui Dumnezeu strălucește acum în mine.

      O lecție minunată, demnă de Noaptea de Crăciun; o invitație la pace infinită și o ancoră puternică pentru clipele în care nu mai știi cine ești. Niciun cuvânt nu se cere schimbat și niciun cuvânt nu merită a fi omis. Lămuririle suplimentare sunt de prisos pentru că nimic nu e de neînțeles. O lecție care atinge cele mai fine coarde ale inimii, lăsând cu mult în urmă nevoia minții de a stârni gânduri, căci în această noapte…

*

Muzica sufletului răsună în Univers

(Lao Tze)

Crăciun fericit!

*

noapte de craciun

Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în mine.

***

      De ce ai aştepta Cerul? Cei ce caută lumina pur şi simplu îşi acoperă ochii. Lumina e în ei acum. Iluminarea nu e decât o recunoaştere, şi nicidecum o transformare. Lumina nu e din lume, dar tu, care porţi lumina în tine, eşti străin aici şi tu. Lumina a venit cu tine din casa în care te-ai născut, şi a rămas cu tine pentru că este a ta. E singurul lucru pe care îl aduci cu tine de la Cel Ce e Sursa ta. Ea străluceşte în tine pentru că îţi luminează casa, şi te duce înapoi de unde a venit şi unde eşti acasă.

     Lumina aceasta nu poate fi pierdută. De ce ai aştepta să o găseşti în viitor sau ai crede că s-a pierdut deja sau că nici nu a fost? E atât de uşor de văzut, încât argumentele care arată că nu există devin ridicole. Cine poate nega prezenţa unui lucru pe care îl vede în sinea lui? Nu e greu să priveşti lăuntric, căci acolo începe toată viziunea. Nu există imagine, de vis sau dintr-o Sursă mai adevărată, care să nu fie decât umbra celor văzute prin viziune lăuntrică. Acolo începe percepţia şi tot acolo se sfârşeşte. Nu are altă sursă.

    Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în tine şi, din inima ta, se extinde de jur împrejurul lumii. Se opreşte să mângâie fiecare făptură, lăsându-i câte o binecuvântare care rămâne cu ea în vecii vecilor. Ce dă ea trebuie să fie veşnic. Ea alungă toate gândurile cele efemere şi fără valoare. Aduce reînnoire tuturor inimilor obosite şi luminează, în trecerea ei, toată viziunea. Toate darurile ei sunt date tuturor şi toţi se unesc să îţi aducă mulţumiri ţie, care dai, şi ţie, care ai primit.

     Strălucirea din mintea ta aminteşte lumii ce a uitat, iar lumea îţi redă această amintire ţie. Din tine, mântuirea emană daruri incomensurabile, date şi înapoiate. Ţie, dătătorul darului, Dumnezeu Însuşi îţi aduce mulţumiri. Şi, în urma binecuvântării lui, Lumina din tine străluceşte şi mai tare, sporind darurile pe care le ai de oferit lumii.

      Pacea lui Dumnezeu nu poate să fie stăvilită. Cine o recunoaşte în sinea lui trebuie să o dea. Iar mijloacele prin care o dă sunt accesibile înţelegerii lui. El iartă pentru că a recunoscut adevărul în sinea lui. Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în tine şi în toate făpturile. În linişte, e universal adeverită. Căci ce vede viziunea ta lăuntrică e modul în care percepi universul.

     Stai liniştit şi închide-ţi ochii. Lumina din tine este de ajuns. De una singură, are puterea să îţi dea darul vederii. Exclude lumea exterioară şi lasă-ţi gândurile să zboare la pacea din interior. Ele ştiu drumul. Căci gândurile oneste, nepătate de visul lucrurilor lumeşti din afara ta, devin mesagerele sfinte ale lui Dumnezeu Însuşi.

      Gândurile acestea le gândeşti cu El. Ele îşi recunosc casa. Şi indică sigur Sursa lor, Unde Dumnezeu Tatăl şi Fiul sunt una. Pacea lui Dumnezeu străluceşte asupra lor, dar ele trebuie să rămână şi cu tine, căci s-au născut în mintea ta, aşa cum s-au născut şi ale tale într-a lui Dumnezeu. Ele te readuc la pace, de unde au venit doar pentru a-ţi reaminti cum trebuie să revii.

     Ele iau aminte la Vocea Tatălui tău când tu refuzi să asculţi. Şi te îndeamnă cu blândeţe să accepţi Cuvântul Lui drept ce eşti, în locul fanteziilor şi al umbrelor. Ele îţi reamintesc că eşti cocreatorul tuturor făpturilor. Căci, aşa cum străluceşte pacea lui Dumnezeu în tine, trebuie să strălucească şi asupra lor.

     Astăzi exersăm apropierea de lumina din noi. Ne luăm gândurile hoinare şi le readucem cu blândeţe acolo unde se aliniază cu toate gândurile pe care le împărtăşim cu Dumnezeu. Nu le vom lăsa să rătăcească. Lăsăm lumina din minţile noastre să le îndrume să vină acasă. Noi le-am trădat, poruncindu-le să plece de la noi. Dar acum le chemăm înapoi, şi le curăţăm bine de deziderate bizare şi dorinţe dezordonate. Le refacem sfinţenia moştenirii lor.

     

     Aşa ni se refac şi minţile odată cu ele, şi adeverim că pacea lui Dumnezeu mai străluceşte în noi şi, din noi, spre toate făpturile care împărtăşesc viaţa noastră. Le vom ierta pe toate, absolvind lumea întreagă de ce am crezut că ne-a făcut. Căci noi suntem cei care facem lumea aşa cum vrem să o avem. Acum alegem să fie inocentă, lipsită de păcat şi deschisă la mântuire. Şi ne punem asupra ei binecuvântarea mântuitoare, spunând:

*

Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în mine.

În pacea aceea, să strălucească asupra mea lucrurile toate. Şi să le binecuvântez cu lumina din mine.

*


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole:187 – Despre sacrificiu

sacrificiu

  • Dă bucuros! Nu poți decât să câștigi din asta.
  • Nu uita niciodată că nu îți dai decât ție însuți!
  • Să ai, dă totul tuturor!
  • Să ai pace, predă pace ca să o înveți!
  • Mă vindec lăsându-Te pe tine să mă înveți să vindec.

      Îndemnuri ca cele de mai sus sunt presărate peste tot pe parcursul Cursului de miracole. Ce înseamnă asta? Simplul fapt că  ce proiectezi în exterior se întoarce la tine, mai devreme sau mai târziu sub aceeași formă sau într-o formă pe care este foarte posibil să nu o recunoști.

      Lecția de astăzi pornește de la ideea de sacrificiu, abordată de mai multe ori pe parcursul Textului. Încercăm să deslușim diferența dintre a sacrifica pe de o parte și a da/ a dărui, pe de altă parte. Se dezleagă ițele și se demonstrează cum “sacrificiul” este de fapt o manipulare a eului ( cu “e” mic)  și nu are nicidecum în spate iubirea, ea fiind doar o momeală frumoasă pe care o folosește știind că nimeni n-ar putea ghici că de fapt în spatele ei se acunde inducerea vinovăției în cei cărora le este dedicat sacrificiul.

    Din perspectiva Sinelui, a iubirii necondiționate, ideea de scrificiu este “smintită” căci a dărui din iubire necondiționată nu înseamnă nicicum să sacrifici. Un dar oferit din iubire nu este sacrificiu. Este un dar și este primit cu bucurie ca orice dar.

      Sacrificiul nu are legătură cu darul, ci cu pierderea; cu acel a da de la tine conștient fiind că pierzi ceva atunci când dai: poate viața trupului – așa numitul sacrificiu suprem , poate anumite libertăți, poate anumite lucruri.

    Sacrificiul apare în toate relațiile vieții pe acest pământ: de la relațiile personale, așa zis speciale, pe care le avem cu copiii, iubiții, soții/soțiile, părinții și până la relațiile sociale. Nu rar se aud expresiile: și-au sacrificat viața pentru viitorul neamului, mi-am sacrificat sănătatea muncind pentru voi, mi-am sacrificat tinerețea pentru ca voi să aveți o viață mai bună; adică am dat ceva de la mine, am pierdut ceva, am cedat ceva în favoarea cuiva și cedând acel ceva eu nu-l mai am, l-am pierdut, l-am sacrificat.

      Ideea de sacrificiu se naște din identificarea cu trupul și din convingerea că singura viață este ceea ce trăim acum, pe acest pământ; că suntem ființe limitate la corpul fizic și de fiecare dată când sacrificăm ceva, pierdem acel ceva în mod iremediabil în favoarea cuiva pe care-l facem responsabil și pe care îl facem să se simtă cumva vinovat în calitate de beneficiar al sacrificiului nostru. Este de așteptat așadar ca sacrificiul să se perpetueze și cei care au cules roadele sacrificiului să se sacrifice la rândul lor. Așa se perpetuează de fapt un veșnic sentiment de vinovăție.

      Cursul de miracole ne învață să facem o distincție clară între sacrificiul purtător de vinovăție ca simbol al eului, și darul oferit din iubire necondiționată ca simbol al Sinelui sfânt. Atunci când îți dăruiești trupul – ca “jertfă” supremă, atunci când dăruiești timp din viața ta pământeană, bunuri materiale din bunurile tale, nu înseamnă că sacrifici; înseamnă că dăruind, îți dăruiești ție însuți iubire, pace, bucurie, iar aceste daruri oferite aduc bucurie și nu un sentiment al vinovăției și o împovărare. Așa numita “jertfă supremă” nu mai este văzută ca jertfă, ci ca dar, și vine din conștiința faptului că nu sunt trup, sunt spirit liber și perfect, veșnic așa cum m-a creat Dumnezeu. Și atunci singurul lucru pe care-l putem spune este un sincer Mulțumesc!, iar asta poate aduce evoluție  și poate aduce o dorință firească de a duce darul mai departe, din inimă și nu din datorie. Iar dacă ai făcut asta, nu poți privi cu judecată la cei care nu sunt pregătiți încă pentru “jertfa supremă” sau pentru alt gen de “sacrificiu”.

      În una din lecțiile din Curs, Vocea afirmă răspicat că răstignirea a fost un instrument didactic, o lecție dusă la extrem pentru a i se putea desluși mesajul: că nu suntem trupuri, că atunci când ni se ia trupul nu înseamnă că noi am murit, că ideea dăinuie dincolo de trup, în veșnicie, că adevărata comunicare are loc la nivelul minții și nu al trupului. Trupurile pot să moară dar mesajele transmise prin intermediul minții și al inimii niciodată. Vocea afirmă clar că nu este necesar să repetăm exemplul jertifirii; viața noastră pământeană poate fi o clipă frumoasă în noianul veșniciei dacă înțelegem mesajul răstignirii. A dărui este un gest sfânt, aducător de bucurie. Sacrificiul în schimb  este însoțit de suferință; este un subterfugiu al eului care dorește să iasă în evidență, să fie respectat, iubit, venerat, compătimit. Mesajul corect la Răstignirii este un mesaj al dăruirii, al iubirii și nu unul al sacrificiului și durerii.

      Dacă privim la harta conștiinței pe care Dr. David Hawkins a documentat-o în cei 50 de ani de practică psihiatrică, vedem că vinovăția calibrează la nivelul 30, iar durerea /suferința  la nivelul 75,  ambele mult sub nivelul critic 200 – al curajului – nivel deasupra căruia oamenii încep să construiască relații sociale responsabile. Prin contrast, iubirea calibrează la nivelul 500, iar iubirea necondiționată, bucuria și extazul între 540 și 599 –  niveluri la care vindecarea este posibilă și care pregătesc terenul pentru nivelul 600, al păcii și care marchează totodată începutul stărilor iluminate de conștiință.

    În capitolul 15-XI din Text: “Crăciunul ca încetare a sacrificiului”, Vocea spune așa:

      Tu, care crezi că sacrificiul e iubire, trebuie să înveți că sacrificiul e separarea de iubire. Căci sacrificiul aduce vinovăție cu aceeași certitudine cu care iubirea aduce pace.

  

     În clipa sfântă condiția iubirii e satisfăcută, căci mințile sunt unite fără amestecul trupului, iar unde e comunicare este pace. Domnul păcii S-a născut pentru a restabili condiția iubirii predânt lecția că o comunicare rămâne neîntreruptă chiar și atunci când trupul e distrus, cu condiția să nu consideri trupul  mijlocul necesar comunicării. Iar, dacă înțelegi această lecție, îți vei da seama că a sacrifica trupul înseamnă a nu sacrifica nimic, iar comunicarea, care trebuie să aparțină minții nu poate fi sacrificată. Și atunci unde e sacrificiul? Lecția pe care m-am născut să o predau – și pe care vreau să o predau în continuare tuturor fraților mei – este aceea că sacrificiul nu e nicăieri și că iubirea este pretutindeni. Căci comunicarea învăluie totul și, în pacea pe care o restabilește, iubirea vine de la sine.

   

     Nu lăsa deznădejdea să întunece bucuria Crăciunui, căci – fără bucurie – timpul lui Cristos e fără înțeles. Să sărbătorim împreună pacea necerând sacrificiu de la nimeni, căci așa îmi oferi iubirea pe care ți-o ofer.

      A-ți dărui trupul din iubire, spre folosul fraților tăi este fără îndoială apanajul ființelor cu adevărat evoluate. În volumul III din Conversații cu Dumnezeu, Neal Donald Walsch întreabă și Dumnezeu răspunde, iar întrebările și răspunsurile nu pot să nu te pună puțin pe gânduri. Au trecut foarte mulți ani de la răstignirea lui Hristos și pentru noi este cel puțin nefiresc dacă nu chiar o nebunie să lași pe cineva să-ți omoare trupul și să nu faci niciun efort să-l aperi.

      Să nu faci rău nimănui pare mai logic și ar fi în esență un obiectiv mai lesne de atins, dar să nu miști un deget pentru a te apăra atunci când ești atacat, pare o fantezie.

      În textul de mai jos, EFE este prescurtarea pentru “entități foarte evoluate ale universului” iar fragmentele selectate se referă la modul în care ar reacționa aceste entități în cazul în care ar fi atacate sau obligate să renunțe la  ceva ce le aparține, inclusiv trupul fizic. Modul lor de acțiune este modul “maestru”, pentru că EFE au ajuns la nivelul de maestru așa cum Isus Hristos a făcut-o în condițiile speciale de pe Pământ acum 2015 ani. În ceea ce ne privește pe noi ca civilizație, suntem încă pe drumul către starea de maestru, iar modul în care reacționăm la acțiunile celorlați este determinat de faptul că am uitat Cine Suntem cu Adevărat. Dar asta face parte din procesul de creștere, iar pe tot parcursul procesului de creștere trebuie să acționăm la nivelul la care suntem, pentru că este nivelul nostru de înțelegere, nivelul nostru de voință, nivelul nostru de reamintire.

     Primul principiu călăuzitor al unei civilizații avansate este unitatea. Conștientizarea Unimii și sacralitatea întregii vieți. Și astfel, ceea ce găsim în toate societățile evoluate este că, absolut în nicio situație, o ființă nu va vrea să ia de bună voie viața altei ființe din propria sa specie, împotriva voinței acesteia.

  

      Nici atunci când este atacată?

   

   O astfel de situație nu ar apărea în interiorul acelei societăți sau specii.

   

   Poate că nu în interiorul speciei, dar ce se întâmplă dacă vine din afară?

   

   Dacă o specie foarte evoluată ar fi atacată de alta, este absolut sigur că atacatorul ar fi mai puțin evoluat. Într-adevăr, atacatorul ar fi în esență o ființă primitivă. Pentru că nicio ființă evoluată nu ar ataca altă ființă.

   

     Înțeleg.

   

      Singurul motiv pentru care o specie atacată ar omorî pe alta ar fi că cel atacat a uitat Cine Este El cu Adevărat.

   

    Dacă ființa atacată s-ar identifica cu propriul ei trup – forma lui fizică – atunci și-ar putea omorî atacatorul, deoarece i-ar fi teamă de “sfârșitul propriei sale vieți”. Dacă, pe de altă parte ea ar înțelege foarte bine că nu este corpul ei, niciodată nu ar sfârși existența corporală a altcuiva – pentru că nu ar avea niciodată motiv să o facă. Pur și simplu, și-ar lăsa jos propriul corp și ar trece în experiența sinelui noncorporal.

   Prin urmare, ceea ce am spus aici este că EFE nu ar “omorî” niciodată la mânie o altă ființă conștientă. În primul rând ele nu trăiesc experiența mâniei. În al doilea rând ele nu ar pune capăt experienței trăite în trup de către nicio altă ființă, fără permisiunea acelei ființe.

  

     Și în al treilea rând – pentru ca să-ți răspund exact la întrebarea ta exactă – ele nu s-ar simți niciodată “atacate”, nici măcar din afara propriei lor societăți sau specii, pentru că, a te simți “atacat”, înseamnă că simți că cineva îți ia ceva – viața, cei dragi ție, libertatea, proprietatea, posesiunile – ceva. Iar o EFE n-ar trăi niciodată o astfel de experiență, deoarece o EFE ți-ar da, pur și simplu, orice ai crede tu că-ți trebuie atât de tare încât să fii gata să-l iei cu forța – chiar dacă aceasta ar costa-o pe EFE, viața ei corporală – deoarece o EFE știe că ea poate să creeze totul încă o dată. Ea ar da cu naturalețe totul, unei entități mai puțin evoluate care nu știe acest lucru. EFE nu sunt prin urmare martiri și nici victime ale “tiraniei” cuiva.

   

      Ba chiar mai mult decât atât. Nu numai că o EFE știe foarte clar că poate crea totul încă o dată, ei îi este, de asemenea, clar că nu e nevoie să o facă. Ei îi este clar că nu are nevoie de nimic pentru a fi fericită sau pentru a supraviețui. Ea înțelege că, pentru ea însăși nu are nevoie de nimic din exterior și că, ceea ce este “ea însăși”, nu are niciun fel de legătură cu nimic legat de lumea fizică. Entităților și neamurilor mai puțin evoluate nu le este întotdeauna clar acest lucru.

   

    O EFE înțelege că ea și atacatorii ei sunt Una. Ea îi vede pe atacatorii ei ca pe o parte rănită din Sinele ei. Funcția ei în această situație este de a vindeca toate rănile, astfel încât Totul în Unul, să se poată cunoaște din nou pe el însuși așa cum este el în realitate. Pentru ea, a ceda tot ceea ce are este la fel de simplu ca atunci când tu înghiți o aspirină.

      Așadar, adevărata comunicare și comuniune are loc la nivelul minții și al inimii, acolo unde se nasc gândurile, ideile și unde își are lăcașul iubirea. Toate lucrurile din care e construită viața noastră sunt efecte ale gândurilor pe care le emite mintea și pe care apoi le împărtășește. Dincolo de lucruri, împărtășim în primul rând idei, și dacă e să punem umărul la mântuirea lumii – căci despre asta este vorba în Curs – trebuie să accceptăm întâi mântuirea proprie, și nu vom crede că aceasta s-a înfăptuit până nu vom vedea efectele pe care le-a produs în jurul nostru celor pe care i-am atins cu viața noastră. Acestea sunt miracolele, iar felul în care ele apar este surprinzătoare, mereu schimbătoare ca formă, dar gândul din spatele lor, acela pe care l-am împărtășit, este inalterabil, și cu cât îl împărtășim mai mult cu atât devine mai puternic în propriile noastre minți.

      Nu uita niciodată că nu îți dai decât ție însuți. Cine înțelege ce înseamnă să dai nu poate decât să râdă de ideea sacrificiului. Și nu poate să nu recunoască numeroasele forme pe care le poate lua sacrificiul. El râde totodată de durere și pierdere, de boală și de necaz, de sărăcie, foamete și moarte. El recunoaște că sacrificiul rămâne singura idee care stă în spatele tuturor acestor lucruri, și, în duioasele lui hohote de râs, sunt vindecate toate.

      Iluzia recunoscută trebuie să dispară. Nu accepta suferința, și vei înlătura gândul suferinței. Binecuvântarea ta se oprește asupra tuturor celor care suferă, când alegi să vezi suferința drept ceea ce este. Gândul sacrificiului dă naștere la toate formele pe care pare să le ia suferința. Iar sacrificiul este o idee atât de smintită, încât sănătatea mintală o alungă imediat.

      Să nu crezi niciodată că poți sacrifica. Nu e loc de sacrificiu în ce are valoare. Dacă se ivește gândul, însăși prezența lui arată că a apărut o greșeală și că trebuie făcută o corecție. Binecuvântarea ta o va corecta. Dată mai întâi ție, e acum a ta pentru a o da și tu. Nicio formă de sacrificiu și de suferință nu poate ține mult în fața celui care s-a iertat și s-a binecuvântat pe sine însuși.

 

“Binecuvântez lumea pentru că mă binecuvântez pe mine însumi.”

- ∞ -

Conexiune:

Lecțiile iubirii: Mesajul răstignirii


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button