Ce facem cu dorințele lumești în procesul de evoluție spirituală? Le împlinim, sau le ascundem sub preș? Ne poate ajuta coachingul în acest proces?

      Ca să înțelegem mai bine despre ce vorbim o să spun o poveste, adevărată se pare, din care se pot trage câteva învățăminte. Este culeasă din cartea “Autobiografia unui yoghin” scrisă de Paramahansa Yogananda și se referă la viața marelui maestru Lahiri Mahasaya, discipol de-al lui Babaji și guru al lui Sri Yukteswar, cel care avea să influențeze în mod hotărâtor chiar viața lui Paramahansa Yogananda.

      Lahiri Mahasaya a fost multă vreme necunoscut pe scară largă marelui public, deși el a avut un rol cheie în răspândirea științei Kriya Yoga printre oamenii normali de pretutindeni, rol preluat mai apoi de Paramahansa Yogananda.

      În 1861, în India,  Lahiri Mahasaya era un contabil modest la Departamentul de Inginerie Militară a Guvernului. Avea pe atunci treizeci și trei de ani, era cap de familie și ducea o viață echilibrată și disciplinată în societate. Era ceea ce s-ar putea numi un om normal.

      În toamna acelui an a fost detașat cu serviciul în munții Himalaya la 800 km de casă. Pentru că îndatoririle de serviciu nu erau dificile, putea să petreacă ore în șir hoinărind pe mărețele culmi muntoase. Auzise că regiunea era binecuvântată de prezența unor mari sfinți și simțea o mare dorință să-i vadă. Într-una din zile nu mică i-a fost mirarea când s-a auzit strigat pe nume de o voce îndepărtată. Într-un luminiș înconjurat de peșteri zărește pe una din marginile stâncoase un tânăr zâmbitor cu mâna întinsă spre el în semn de bun venit. Sfântul i s-a adresat cu afecțiune în limba hindi, poftindu-l să se odihnească într-una din peșteri. În grota mică, frumos aranjată, nu erau pe jos decât câteva pături de lână și niște boluri de băut apă. Yoghinul l-a întrebat dacă își amintește acel loc și i-a arătat o pătură împachetată într-un colț al peșterii. Lahiri a privit încurcat la pătură și s-a scuzat, dorind să plece pentru că a doua zi urma să meargă la birou. Sfântul a insistat însă și l-a abordat în limba engleză, parafrazându-L în același timp pe Iisus Hristos:

” Biroul a fost făcut pentru tine, și nu tu pentru birou”.

      I-a dat de înțeles apoi, că nu întâmplător a ajuns în munți, ci pentru că avea de împlinit o misiune, printre oamenii normali, în calitate de om normal ce era. În prezența sfântului, încet, încet și-a amintit detalii din viața trecută și și-a amintit că omul din fața sa nu era altul decât gurul lui de atunci – Babaji, care l-a urmărit și l-a îndrumat neștiut și nevăzut dincolo de moarte și în această viață deopotrivă. Venise însă timpul să-și împlinească misiunea și pentru aceasta avea nevoie de purificare înainte de a primi inițierea în știința secretă până atunci, Kriya Yoga, dar pe care el avea să o răspândească ulterior în lume.

      După câteva ore petrecute în singurătate pe malul unui pârâu, în care amintiri palide dintr-o altă viață se contopeau cu imaginile strălucitoare din acea zi, Lahiri a simțit în întuneric mâna unui bărbat care l-a ajutat să se ridice în picioare:

      “Vino, frate,” îmi spuse tovarășul meu. “Maestrul te așteaptă.” M-a condus prin pădure. Ajunși la o cotitură a cărării am văzut în depărtare o strălucire care ilumină, brusc, noaptea cea întunecată.

      ” Să fie oare răsăritul?” întrebai eu. “Nu se poate să fi trecut toată noaptea, nu-i așa?”

       ” E miezul nopții. Ghidul meu râse încetișor. ” Lumina de acolo este strălucirea unui palat de aur, materializat aici, în această noapte, de inegalabilul Babaji. Într-un trecut îndepărtat, ți-ai exprimat, odată, dorința de a te bucura de frumusețile unui palat. Maestrul nostru îți satisface acum dorința, eliberându-te, astfel, de legăturile karmei. Magnificul palat va fi scena inițierii tale în Kriya yoga în această noapte.

      Urmează apoi o explicație interesantă dar lungă care nu-și are rostul aici, legată de mecanismul prin care oameni care au atins perfecțiunea asemenea lui Iisus Hristos, sau lui Babaji, se pot  conecta la energia fundamentală și pot controla atomii materializând și dematerializând după dorință.

      Oricine își dă seama că este un fiu al lui Dumnezeu, poate să-și atingă orice țel prin puterile infinite ascunse înlăuntrul său. Piatra cea simplă ascunde în ea secretul fantasticei energii atomice; tot așa cel mai de rând muritor este o centrală atomică a divinității.

      Firește deci, că palatul materializat pentru Lahiri Mahasaya  a fost dematerializat în zori. Conform învățăturilor orientale, legea karmică cere ca fiecare dorință umană, să-și găsească până la urmă împlinirea. Dorințele a căror natură nu este spirituală constituie, astfel, lanțul care îl ține pe om încătușat de ciclul reîncarnării.

      Dorințele neîmplinte sau negate se ascund în conștiința noastră împovărându-ne și ies la suprafață atunci când ne dorim mai puțin. Poate crezi în reîncarnare, sau poate nu crezi. Acest lucru nu contează prea mult. Întrebarea este ce facem cu dorințele noastre care nu sunt de natură spirituală, acum în această viață, pentru a fii fericiți și pentru a îndrăzni să sperăm că ne vom lumina într-o zi și ne vom găsi în sfârșit pacea?

      Răspunsul este clar: ori ni le împlinim, ori renunțăm de bună voie la ele atunci când nu ni se mai par interesante și nu mai sunt relevante pentru evoluția noastră. Cum puțini oameni au ajuns la acel nivel de înțelegere care le permite să descopere stima de sine în adâncul ființei lor, oamenii normali au nevoie să-și confirme și să-și tot reconfirme această stimă de sine prin împlinirea dorințelor de tot felul. Este dreptul fiecăruia de a experimenta, de a se bucura de succesele obținute și de a se întrista de ceea ce ei consideră a fi eșec. Face parte din viață și face parte din lungul nostru proces de evoluție.

      Dar ce este un om “normal”?

      Fiecare om are un centru al lui, un nucleu, un punct de echilibru. Este acea stare în care, dacă reușește să rămână conectat,  poate ajunge să-și atingă întregul potențial, să-și atingă Măreția. Poate atunci să renunțe la ceea ce el percepe a fi limite exterioare, impuse de lume și de cei din jur, dar și limite interioare auto-impuse. Poate renunța la ceea ce el percepe a fi defecte, slăbiciuni și frici care-i alimentează în permanență limitele și granițele autoimpuse. Cu toate acestea, omul “normal” trăiește în cea mai mare parte a vieții lui undeva la mijloc, departe de centru dar nici la periferie. Pendulează între echilibru și “nebunie” – spune Osho. În iubire și atunci când este complet relaxat și în largul său se cufundă în centru pentru o clipă, iar mai apoi, în mânie, în furie, în frică, va deveni un pic “nebun”. Nu este nicicum: nu este nici “viu”, nici “mort”, iar asta produce tensiune.

      Osho definește patru tipuri de oameni:

1. Omul normal. Acesta are o identitate solidă, știe cine este: medic, inginer, profesor, preot, muncitor….. El ține mult la identitatea și la imaginea sa și trăiește “între agonie și extaz” undeva la mijloc, dar departe de centrul lui. El nu a juns încă “acasă”. Trăiește într-o veșnică căutare și într-o veșnică tensiune, mânat de dorințe care nu se termină niciodată. Stima de sine este hrănită de împlinirea acestor dorințe.
2. Omul fluid. Acesta are o identitate lichidă, nu prea știe cine e: uneori e un om normal, alteori este nebun, iar alteori atinge extazul unui om iluminat. Este cazul poeților, actorilor, pictorilor, muzicienilor, oamenilor de știință celebrii,etc. Ei sunt puțin normali, puțin nebuni, iar în scurtele clipe de extaz pe care le trăiesc dăruiesc omenirii opere neprețuite.
3. Omul “nebun”. Acesta a ieșit cu totul din centrul lui și nici măcar nu-și mai amintește că mai are o casă.
4. Omul iluminat. Omul iluminat a ajuns “acasă”. Este total relaxat. Trăiește în centrul său, contopit cu Sinele lui și cu tot ce există. În conștiința lui nu există efort, nu există dorință, nu există tensiune. El nu mai vrea să dovedescă nimic nimănui și nu mai vrea să devină nimic. Se simte în largul lui, cu propria lui ființă. Indiferent ce este, se simte în largul lui. Este ceea ce este și se simte bine așa. Nu mai vrea să schimbe nimic, nu mai vrea să meargă nicăieri, nu mai are nicio dorință. Clipa prezentă înseamnă eternitatea. Se bucură de ceea ce este acum. A sărit din timp; nu privește în trecut, nu privește în viitor. El curge odată cu viața și este fericit așa cum este. Trăiește în prezent. El nu mai vrea să devină nimic altceva decât ceea ce este deja și de aceea nu mai există tensiune.

” Tensiunea apare atunci când vreți să fiți ceva ce nu sunteți”- spune Osho

      Tensiunea apare atunci când ai o dorință pe care vrei s-o împlinești, dar care nu este în acord cu esența ta, cu nucleul tău. Acum, tu știi sigur ce fel de om ești. Ești un om iluminat, esti un om fluid, sau esti un om normal?

      Mai mult de 90% dintre oamenii care trăiesc pe Pământ acum sunt oameni normali, care au o dilemă – conștientizată sau nu – cu privire la stima de sine, la dorințele și la devenirea lor. Dorințele neîmplinite sunt ascunse sub preș peste alte și alte dorințe neîmplinite, generând frustrări, tensiuni, dezechilibre și în cele din urmă boală. Viața devine tristă iar lumea un loc neprimitor.

      Coachingul este un proces în cadrul căruia oamenii își lămuresc nevoile, își descoperă valorile esențiale și își pun ordine în dorințe și obiective. Apoi își descoperă resursele interioare și exterioare și fac un plan pentru a-și împlini dorințele pe care ei le consideră a fi importante pentru viața și evoluția lor. Vor decide singuri, mai devreme sau mai târziu dacă și când este cazul să renunțe la orice dorință. De fapt, asta vine de la sine atunci când mintea iese din joc, iar gândurile ținute sub control. Din perspectiva coachingului fiecare om este stăpân pe propria lui viață și singurul în măsură să-și găsească răspunsuri la întrebări pe care poate încă nu și le-a pus, sau cărora nu le-a dat prea multă importanță.

      Tensiunea apare așadar atunci când vrem să fim ceva ce nu suntem. Suntem X dar vrem să fim Y; credem că suntem săraci și vrem să fim bogați; ni se pare că suntem urâți și vrem să fim frumoși; părem a fi proști și vrem să devenim înțelepți. Niciodată nu suntem mulțumiți cu ceea ce suntem. Aceasta este structura minții și a lumii în care trăim. Lumea în care trăim este o lume a minții și a dorinței. Când obținem ceea ce dorim, mintea intervine imediat și ne spune că nu este destul și că mai este nevoie de ceva.

      Coachingul este un umil instrument pe care-l poți folosi așa cum vrei tu și care are marele merit că te ajută să nu acumulezi dorințe sub preș, indiferent de ce natură ar fi ele. Te poate ajuta să-ți schimbi percepția despre propria ta persoană, să te transformi, să te conectezi la centrul tău și să-ți canalizezi resursele spre ceea ce contează cu adevărat pentru evoluția ta; sau te poate ajuta să-ți împlinești dorințe mărunte, dar care sunt importante pentru tine în acel moment al existenței tale.

      Coachingul este și pentru oameni normali și pentru oameni care vizează iluminarea.

      A-ți lămuri, prioritiza și împlini obiectivele, este un pas important în evoluția ta.

      A reuși să faci diferența între ce este fals și ce este cu adevărat important în dorințele tale, este un pas uriaș în evoluția ta.

      A înțelege de unde vine cu adevărat stima de sine, este iarăși un mare pas în evoluția ta.

       Și ca să terminăm povestea, trebuie să spun că întors în lume după inițierea sa în Kriya Yoga, Lahiri Mahasaya s-a concentrat asupra singurei dorințe și misiuni pe care o avea în această viață: să împărtășească tehnica acelor oameni interesați cu adevărat de evoluția lor. A dus în continuare o viață echilibrată printre oameni, câștigând modest, fiind econom și discret. Discipolii maestrului aveau convingeri religioase foarte diferite: erau hinduși, musulmani, creștini. El îi încuraja pe aceștia să adere la disciplina tradițională a propriilor lor credințe, accentuînd doar natura atotcuprinzătoare a Kriya Yoga ca tehnică practică de eliberare.

      Rezolvați-vă toate problemele prin meditație. Schimbați speculațiile neprofitabile cu adevărata comuniune cu Dumnezeu.

   Curățați-vă mintea de impuritățile gândirii teologice dogmatice; în locul lor lăsați să intre apele proaspete și vindecătoare ale percepției directe.Vibrați la unison cu Călăuza activă dinlăuntrul vostru: Vocea Divină are răspunsul la fiecare dilemă din viața voastră. Deși ingeniozitatea omului de a intra în bucluc pare a fi nesfârșită, Ajutorul Divin este tot atât de inventiv.”

      Dacă ar fi să dau acum coachingului o definiție personală, în acord cu ceea ce simt și cred  eu în acest moment, aș spune că este, parafrazându-l pe Lahiri Mahasaya,

o metodă mentală delicată, care te ajută să te reconectezi și să vibrezi la unison cu Călăuza Divină, activă, dinlăuntrul tău și care are răspuns pentru fiecare dilemă din viața ta.

 ***