Iluziile eului-2:Eul și falsa autonomie(II)

 6                              6

.
Nu ne tragem din maimuta dar
ne indreptam cu pasi repezi spre asta .
(Parintele Arsenie Boca)
 Încearcă să înțelegi două lucruri. Primul: Nu poți fi liber rămânând așa cum ești, căci chiar felul în care ești este motivul robiei tale. Eul tău este robia ta. Poți fi liber doar când acest punct al eului dispare – acest punct al eului este robia. 
    Când nu există nici un eu, devii una cu existența, și doar acea unitate poate fi libertate. Câtă vreme exiști separat, această separare este falsă. În realitate nu ești separat; nu poți fi. Ești o parte a existenței – și nu o parte mecanică, ci o parte organică. Nu poți exista nici măcar pentru o singură clipă separat de existență. O respiri în fiecare moment; te respiră în fiecare moment. Trăiești într-un întreg cosmic.
    Eul tău îți dă un sentiment fals de existență separată. Din cauza acestui sentiment fals, începi să te lupți cu existența ( “lupta pentru supraviețuire ” la care se făcea referire în lecția de ieri …). Când te lupți, ești în robie. Când te lupți, vei fi în mod cert învins,  deoarece o parte nu poate câștiga împotriva întregului. Și, din cauza acestei lupte cu întregul, te simți înrobit; limitat pretutindeni. Oriunde te miști apare un zid. Zidul nu este nicăieri în existență – se mișcă împreună cu eul tău, este o parte a senzației tale de separare, de diferențiere. Atunci lupți împotriva existenței. În acea luptă vei fi înfrânt în mod constant; în acea înfrângere simți robia, limitarea.
Deci libertatea nu este libertatea eului.
Libertatea este libertate față de eu.1
( Osho)
              Și am putea continua: libertate față de eu, înseamnă non-atașament.
          Această introducere ar trebui să ne conecteze la partea 1-a a lecției, pentru a putea să mergem mai departe și să supunem atenției conexiunile care mi s-au părut relevante pentru tema lecției.
         Una dintre ideile foarte importante desprinse în urma rezumării  de ieri, se referă la “poftele” eului, pofte care pot fi satisfăcute atât prin intermediul trupului dar și prin intermediul minții, atunci când sunt mai elevate, de natură “intelectuală” sau ” spirituală”.
             Am adus față în față două tipuri de învățături-relatări- experiențe care vin din medii total diferite și chiar opuse ca și concepte: Biserica creștin ortodoxă – prin vocea Părintelui Arsenie Boca  și curajoșii “psihonauți” contemporani, care cartografiază universul subtil utilizând extinderea conștiinței în afara corpului fizic – prin vocea lui  Robert Bruce și a lui William Buhlman.
        Este știut faptul că Biserica descurajează astfel de experiențe și din anumite puncte de vedere are motivele ei s-o facă. Cu toate acestea, exploratori experimentați aduc argumente în favoarea învățăturilor bisericii, numai că limbajul utilizat de aceștia din urmă este în totalitate accesibil tuturor categoriilor de oameni. Ele au efect deoarece  explicația rezultă dintr-o experiență personală.
5
      Toate fragmente redate mai jos ilustrează clar influența devastatoare pe care o au  atașamentele din timpul vieții asupra noastră, în planurile subtile pe care le ocupăm după părăsirea corpului fizic. Acele atașamente care vizau corpul fizic în special, devin chinuitoare pentru că nu mai au obiectul de obținere a plăcerii – trupul. 
         
         Robert Bruce : Povestea lui Peter.
       Înainte de experiența astrală  pe care o va povesti, Robert Bruce descrie  condițiile de existență ale lui Peter în timpul vieții fizice. Faptul că Bruce l-a întâlnit pe Peter în planul astral, ne oferă indicii despre ” nivelul” de conștiință pe care îl avea Peter în momentul morții. Se pare că planul astral este planul vibrațional cel mai apropiat de pământ, în care trupurile își păstrează “forma” după părăsirea planului fizic.  “Întâlnirea”  cu Dumnezeu are loc la un nivel mult mai subtil, în afara oricărei forme, densități, vibrații. Până acolo însă, ne petrecem existența în lumea formelor și a vibrațiilor, în “matrice” cum spune David Icke sau în “iad”, oricât de “luminos” ar fi, așa cum spune Părintele Arsenie Boca:
În Împărăția lui Dumnezeu nu intră nimic necurat. Deci ne putem închipui că puțini sunt aceia care rămân în Împărăție, încă de la judecata particulară, pentru veșnicia nesfârșită. …Până atunci suferă în iad. Căci în iad sunt mai multe feluri de osândiți.”
    Iadurile, ca și raiurile, sunt definite de conștientologia modernă ca fiind comunități consensuale ce ” adună” conștiințe de același nivel. În planul astral totul apare ca o “copie” a lumii noastre, motiv pentru care mulți oameni, nepregătiți, dacă ajung aici nu realizează că au murit, și nu înțeleg ce se petrece cu ei.
         Și acum povestea:
       În liceu, Peter și cu mine am fost cei mai buni prieteni. Nu-l mai văzusem de câțiva ani buni când, într-o noapte, am dat peste el într-un local. Am băut câteva beri împreună și ne-am pus la curent cu viețile noastre. Peter era căsătorit, avea patru copii și o slujbă foarte bună. Dar era alcoolic. De o săptămână locuia practic în acel local, de când soția îl dăduse – din  nou – afară din casă. Peter era un bețiv liniștit și la locul lui. Își iubea nevasta și copiii, însă nu se putea opri din băut.
      După închiderea localului, ne-am îndreptat spre camera sa. I-am spus mai multe lucruri despre aspectele spirituale ale vieții mele și m-am oferit să îl ajut. Acesta  a a cceptat având un zâmbet ironic pe față. Aura lui Peter aproape că nu exista. El nu și-a mai revenit niciodată cu adevărat după moartea mamei lui, care a avut loc când era doar un băiețel. Acesta era motivul pentru care el bea. Se învinovățea.  Stăteam unul cu fața spre celălalt. Mi-am închis ochii și i-am transmis vindecare. Energia care a apărut  m-a înfiorat. Am observat cum camera s-a umplut de ceva ca un nor de culoare albă. De o parte și de alta a mea și a lui Peter se aflau acum mama și tatăl lui.
……………………………………………………………………………………………………………….
          Câteva zile mai târziu mi-a telefonat pentru a-mi mulțumi și pentru a-mi spune că totul era în regulă. ….Însă două zile mai târziu, într-o dimineață, Peter s-a trezit cu o durere de cap îngrozitoare. Un vas de sânge i se spărsese în creier. A murit la scurt timp, în brațele soției sale.
Experiența lui Peter din spitalul din planul astral
      După zece ani: M-am proiectat în afara corpului meu și m-am îndreptat către stele, înspre planurile astrale. M-am gândit la prietenul meu Peter și am emis intenția de a-l întâlni. Vederea mi s-a întunecat în timp ce am translatat un tărâm astral ce părea asemănător unui spital, cu coridoare largi și bine luminate și cu podele lustruite. Mirosuri specifice de spital au umplut atmosfera. În fața mea se afla recepția, unde am fost întâmpinat de o asistentă tânără, îmbrăcată într-o uniformă de culoare albastră. M-am apropiat de aceasta și am salutat-o. ….
       ” Peter încă se odihnește” , spuse asistenta ezitând.
       ” Vă rog, s-ar putea totuși să îl văd? Vin de departe….
       ” În regulă. Dar doar pentru puțin timp” spuse aceasta…..
       În capătul coridorului, am trecut de o ușă. Am simțit trecerea, după care am văzut în fața mea o ușă care avea numărul 31. Am trecut dincolo și am ajuns într-o grădină plină cu verdeață și câțiva copaci. Puteam auzi deasupra mea ciripitul păsărelelor. O cărare pietruită ducea într-o casă aproape ascunsă în spatele tufișurilor și arbuștilor.
        Am ciocănit și apoi am intrat. În cameră mirosea puternic a bere, iar atmosfera era destul de deprimantă. În cameră se găseau un frigider plin cu bere, cu ușa larg deschisă, un aparat TV vechi, precum și un fotoliu. Pe podea erau împrăștiate cutii goale de bere, precum și alte gunoaie. În cameră exista de o parte un pat de o persoană, iar în capătul celălalt era o cadă gigantică. Am auzit un cântec înfundat venind din direcția aceea. M-am apropiat și l-am găsit pe Peter chircit pe o canapea care plutea în cada uriașă. Cada era plină cu bere.
         Peter dormea cu o mână atârnând în lichidul respectiv. M-am întins spre el, l-am atins pe umăr și i-am vorbit. Acesta s-a ridicat într-o rână și m-a privit cu ochii împăienjeniți. Mi-a mormăit numele, după care a dat din cap foarte dezorientat. Apoi a sorbit niște bere, după care s-a scufundat înapoi în canapea, adormind imediat. Am rămas acolo și m-am rugat pentru el. ….2
       O altă experiență, de același fel, este de data aceasta povestită de experimentatul și cunoscutul William Buhlman și a avut-o în timpul unei come profunde în timp ce era bolnav de cancer, în care el s-a perceput ca fiind deja mort.
4
       În pasajul de mai jos textul între ghilimele aparține ghidului spiritual – Remi, cu care William ( Frank) poartă un dialog nonverbal:
Ancorat în trecut.
Meditez la cât de departe am ajuns de la moartea corpului fizic; Am învățat despre puterea gândului și mi-am înfruntat cele mai mari temeri. Privind în urmă, îmi dau seama că a pune sub semnul întrebării tiparele mentale și de a explora dincolo de primul rai a fost esențială în cadrul evoluției mele personale. O voce suavă îmi șoptește în minte și știu că a început lecția.
       ” Doar cei cu o minte deschisă sunt pregătiți să învețe. Planurile pe care le experimentează sufletele după ce mor sunt la fel de diverse după cum sunt și stările lor de conștiință. Multe ființe umane continuă să fie atașate de planul material. Frica de schimbare, ignoranța și obsesia lor pentru identitatea fizică le leagă de singura lume pe care și-o amintesc și pe care o înțeleg. Din nefericire, mulți rămân înlănțuiți în dimensiunea energetică paralelă cea mai apropiată de planul fizic, iar unii dintre aceștia chiar încearcă să interacționeze cu ea. Îți voi arăta exact cum.”
        Mă regăsesc stând în fața unei căsuțe părăginite. Pe aleea înaltă din fața casei se află un bărbat înalt cu o barbă neagră groasă, care încearcă să pornească o motocicletă. Este o motocicletă frumoasă, vopsită în albastru închis și cu roți cromate strălucitoare.
        La început sunt înclinat să cred că acest bărbat și-a creat propriul rai, însă pe măsură ce privesc îmi dau seama că el este supărat și furios din cauza acestei situații. Frustrat, el lovește pedala de pornire și încearcă să o accelereze. Piciorul său încearcă în van să pornească motocicleta. După aceea coboară de pe motocicletă pentru a inspecta rezervorul de benzină, țevile, sistemul electric, verificând ce nu este în regulă. Supărarea sa este evidentă în timp ce încearcă să pornească motocicleta din nou și din nou. Sunt puțin dezorientat de acțiunile sale repetitive, până când îmi dau seama că el de fapt nu mai există în lumea fizică. În loc să își creeze un paradis numai pentru el, acesta și-a creat propriul infern. Nu pot să nu mă întreb de câtă vreme el face din nou și din nou aceleași acțiuni repetitive.
        ” Ai dreptate, el a murit în urmă cu mulți ani. Aici, timpul nu are nici o valoare. Acest suflet este atașat de ultima sa viață fizică și de plăcerea pe care i-a adus-o această mașinărie. El continuă să locuiască pe un plan energetic aflat pe o frecvență de vibrație foarte apropiată de cea a Pământului. Obsesia trecutului îl urmărește de mult timp de la moartea sa .”
      ” Sunt multe suflete care continuă să fie obsedate de o persoană din planul fizic, de un mediu anume,  sau de ceea ce ele consideră că este o treabă neîncheiată.”
   “La moarte, oamenii își mențin tiparele mentale; astfel, în loc de eliberare spirituală, ei experimenteză o continuare a limitărilor lor.”
Atașamente individuale
 Mă regăsesc instantaneu în fața unei căsuțe mici, stil fermă, în ceea ce pare a fi un cartier tipic de suburbie… Ghidul meu împreună cu mine întrăm în casă însă suntem imediat blocați de grămezi mari de lucruri care umplu camera de zi. Deplasarea prin locuință este dificilă. Podeaua este acoperită în întregime de grămezi de reviste, cărți, fotografii, mici electrocasnice, și o colecție mare de farfurii pictate și mici figurine. Cutii cu bijuterii, cosmetice și pantofi sunt depozitate până sus la tavan, în timp ce etajere pline de haine și genți acoperă fiecare perete. În colț, o femeie de vârstă mijlocie stă singură într-un fotoliu verde.
     Capul ei este înclinat pentru a ține între ureche și umăr un telefon fără fir, în timp ce răsfoiește un catalog cu reclame colorate. În fundal, aud o reclamă la televizor, ” Și asta nu e tot; dacă veți comanda în următoarele cinci minute, vă vom dubla comanda. Exact așa cum ați auzit…”
     Acest suflet este obsedat de obiecte lipsite de importanță iar ea crede că aceste lucruri sunt vitale pentru existența ei. Ea a murit acum mult timp și există aici de zeci de ani pământești….Ea se simte în siguranță în această realitate familiară și este convinsă că a găsit raiul.
    În timp ce privesc cu atenție împrejurimile, mă gândesc, aceasta este o nebunie. Trebuie să fiu extrem de atent unde îmi focalizez atenția.
 “De ce nu o ajuți?”
      “Haide, încearcă tu să o ajuți.” Remi zâmbește și dă din mână în direcția ei.
    Pășesc cu atenție pe lângă grămezile de lucruri și mă apropii călduros de femeie.     “Bună numele meu este Frank. cine ești tu?” Ea nu răspunde și nici nu dă mâna cu mine. este ciudat însă eu încerc să continui să comunic cu ea.
    “Nu trebuie să rămâi aici; există un univers întreg pe care poți să îl experimentezi și de care te poți bucura. “
     Ea mă ignoră, astfel că încerc din nou. “Poți merge oriunde și poți crea orice.”
     Ea abia dacă șoptește ceva drept răspuns. ” Aceasta e ceea ce vreau eu.”
     Ridic de jos un catalog și îl flutur pe deasupra camerei, arătând în toate direcțiile. ” Însă toate acestea sunt prostii lipsite de sens.”
     Ea sare în sus și strigă, “Ia mâna de pe lucrurile mele! Pune-le la loc.”…..” Lasă-mi lucrurile în pace. Ia-ți propriile tale lucruri.”….Pleacă din casa mea!”3
            
       Și acum, vorbele de duh ale Părintelui Arsenie Boca, care cu siguranță, de data aceasta  pot fi înțelese mai ușor:
      Trupul nu are consistență sau temei în sine însuși, ci dăinuiește în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârșie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de ființă spirituală e funcțiunea conștiinței, a acelei cunoștințe de sine însuși, în relație cu Dumnezeu, tatăl său, și cu toate câte decurg din rudenia aceasta. Acestei ființe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăș. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conștiință, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conștiinței tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, și așa, faptele trupului pun pecetea lui întunecoasă pe suflet. Sufletul cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.
       Sufletul, amăgit de conviețuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărțirea sa din robia uneltei sale.
      Deci, în cazul în care trupul și-a robit stăpânul, când petele animalității s-au întipărit pe făptura nemuritoare a sufletului, când sufletul s-a aprins de dorințele trupului, aceste pofte, toate, însoțesc sufletul, și-l aprind mereu, zorindu-l să le împlinească în faptă, chiar dacă nu mai are unealta trupească, precum o avea în viața pământească. Sufletul, în viața pământească, nu avea o corvoadă așa grea de purtat cu poftele, pentru că ele, împlinite cu trupul, îi dădeau sufletului iluzia stingerii lor și deci, mulțumirea odihnei. Dar de îndată după încetarea trupului, poftele, stropii aceia de noroi împroșcați din trup pe suflet, stârnesc în sufletul desfăcut de trup, o văpaie de pofte, care-l muncesc cel puțin tot atâta, cât l-ar chinui setea până la moarte, pe unul care ar trece Sahara și n-ar găsi apă.
        Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viața pământească.
       Orice întoarcere a voinței, deci orice faptă, dincolo e cu neputință. Deci ușor putem pricepe că fiecare patimă pe care a iubit-o sufletul, nemaiavând cum să se împlinească, se stârnește mereu, crește mereu și-l chinuiește pe clipă ce trece cu o tot mai aprinsă văpaie. Sufletul, deși chinuit de zădărnicia văpăii, nu mai are libertatea voinței de-a scăpa din muncirea aceasta, cum o avea pe pământ. Dacă n-a vrut să scape de poftă câtă vreme putea s-o facă, acum, trecând vremea, a ajuns să nu mai poată voi una ca aceea, ci culege silit roadele amare ale robiei cu voia. Chinuirea poftelor ce cresc  – și pe măsură ce cresc, măresc chinuirea – nu are nici o izbăvire, de vreme ce sufletul e nemuritor și nu se poate ucide pe sine, ca să nu mai simtă văpaia care-l arde cu o iuțime din ce în ce mai mare. Un iubitor de argint, un lacom de avere, un lacom de mâncare, un bețiv, un desfrânat, nu scapă de tirania poftelor sale,  ci acestea îl chinuie fără de sfârșit și se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul….
Invidiosul, trufașul, iubitorul de sine, sunt roși de ură asupra oamenilor, asupra sufletelor pe care nu le cunosc și asupra lui Dumnezeu.
        În ceea ce privește poftele de nivel superior ale eului, tot Părintele Arsenie Boca spune :
        Este și o “ispită a mântuirii” în care au căzut mulți înșelați, zicând că-s mântuiți, când de fapt ei n-au săvârșit nici alergarea și nici după lege n-au luptat. Este și ispita sfințeniei, este și ispita misiunii sau a trimiterii de la “Dumnezeu”, precum este și ispita muceniciei. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mințile înguste, care spun că nu mai au nimic de făcut, decât să creadă și să se socotească a fi și ajuns sfințenia, misiunea, mucenicia și celelalte năluci ale minții înșelate.
         Au și ei o osteneală: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, înainte de vreme și ispitind pe Dumnezeu.
       Câte unii mai aprinși la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire, îmbulziți nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.4
2
              Ar mai fi multe de spus, argumente de adăugat.  De la o singură frază am ajuns la câteva pagini de argumente și conexiuni. Sunt suficiente pentru a ne ridica semne de întrebare și a ne pune în mod serios pe gânduri. Sunt prea multe voci din toate colțurile lumii care spun în moduri diferite același lucru :
” Struniți calul! Voi sunteți călărețul!”
finish
                 Și pentru a amesteca mai bine lucrurile, aceste două filme artistice, spirituale, vechi,  pot umple serile de sfârșit de săptămână atunci când nu e nimic de văzut la televizor . Au fost într-un timp disponibile pe mai multe bloguri, dar acum din păcate sunt din ce în ce mai greu de găsit.

what_dreams_may_come

I Love You Israel “Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfântul lui Israel.”: Film artistic: What Dreams May Come (Ce pot deveni Visele)-1998

și, dacă mai găsiți  pe undeva,  

nosso_lar

 


1: Osho: Cartea secretelor,Pro Editură și Tipografie, București-2008;

2:Robert Bruce: Dinamica planului astral, Editura Infinit-2012

3: William Buhlman: Aventuri în viața de dincolo, Editura Infinit -2013

4: Părintele Arsenie Boca: Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Ardealului, Deva-2006

Share Button

Iluziile eului-1:Eul și falsa autonomie(I)

6    EGO – EUL – Sinele fals

     

        Curs de miracole, este un foarte bun pretext de a aborda într-o ordine firească problemele legate de ființa umană, cu atât mai mult cu cât oferă și exercițiile prin care se pot pune în practică informațiile din text. Acesta este un curs pentru oricine este interesat de propria lui dezvoltare, indiferent de cunoștințele și pregătirea profesională pe care le are, oferindu-i posibilitatea să-și ofere sieși vindecare, directă, fără a fi obligat să apeleze la ” personal calificat” și să cheltuie sume mari de bani pentru vindecarea sufletului și implicit pentru vindecarea trupului, ca o consecință firească a celei dintâi. Acesta este de fapt și scopul final: de a ne cunoaște, pentru că atunci vom deveni responsabili pentru propria noastră viață și propria noastră sănătate. Sigur, în măsura în care se simte nevoia este foarte important să putem apela la oameni care se ocupă cu vindecarea, și astfel de oameni există din fericire. Ei nu fac decât să ne învețe să ne vindecăm singuri.

      Această lecție este centrată pe eu/ego. Exercițiul 35 ( aici ) devine mult mai clar dacă înțelegem măcar parțial ce este acest eu/ego și cât de important și totodată periculos este pentru noi. Din acest motiv simt nevoia să mă opresc mai mult asupra acestei lecții și să găsesc conexiuni relevante pentru ideile care se desprind de aici:   

 

       Eul personal și relația cu eul celorlalți.

       Eul este un produs al minții și este variabil  atât pentru noi,  cât și pentru toți ceilalți pe care îi percepem. Interacțiunea dintre eul personal și eul celorlați apare nu numai atunci când există o proximitate fizică, ci și la nivel mental. Gândurile îndreptate spre un alt eu pot schimba percepția relativă la fel de bine ca și interacțiunea fizică – cel mai concludent argument în favoarea faptului că eul este doar o construcție mentală, o idee, și nu ceva real. În această situație, starea mentală construiește eul personal sau al celui spre care  se îndreaptă gândurile, așa cum dorim să îl percepem și nu cum este el în realitate.

     

       Atitudinea față de ego ( eu).

       Fiind o creație a minții noastre, atitudinea noastră față de ego este aceeași atitudine de protecție și iubire pe care o au animalele față de puii lor,  pe care o are Dumnezeu față de creațiile Lui și pe care o vom avea chiar noi într-o bună zi față de propriile noastre creații, ” la fel de veșnice” ca și noi.
       Schimbarea începe atunci când însuși eul va fi capabil să-și pună întrebarea  “Ce crezi că ești?” pentru că face aluzie la recunoașterea faptului că el, eul, nu este același cu Sinele divin. Din acest moment își acceptă încet, încet, dizolvarea.
       Dacă ne-am putea vedea și simți ca niște copilași juăndu-ne cu o foarfecă sau cu un cuțit,  incapabili să vedem cât este de periculos, atunci am putea să înțelegem ce înseamnă eul în “mâinile minții noastre” și cât este de periculos. Așa cum un copilaș țipă atunci când părintele îi ia din mână jucăria periculoasă, tot așa noi, oameni aflați în copilăria dezvoltării noastre spirituale, țipăm când maestrul divin ( presupunând că am acceptat să avem un asemenea maestru) încearcă să ne ia din mână jucăria periculoasă a eului. 

           Eul , milostivenia și poftele.

       În ceea ce privește eul și milostivenia, trebuie să recunoaștem că ne ghidăm după principiul “dă ca să capeți”. Ni se pare corect, deși este evident că aici nu este vorba de milostivenie ci de un schimb. Aici nu este vorba de legea cauzei și efectului, ci de ideea că undeva, cândva, dacă vei avea nevoie, vei fi ajutat dacă și tu ai ajutat odată. Adevărata milostivenie este “cu autor necunoscut” pentru că altfel, așa cum este explicat în lecție, are altă semnificație:

      Pentru eu, a da înseamnă că va trebui să rămâi fără. Când asociezi datul cu sacrificiul, dai numai la gândul că primești cumva ceva mai bun și că poți de aceea să rămâi fără ce dai. “Dă ca să capeți” e o lege ineluctabilă a eului, care se evaluează întotdeauna în funcție de alte euri.

Ineluctabil – conf. DEX = care este de neînlăturat, care nu poate fi împiedicat, inevitabil.

      Eul  trăiește literalmente din comparații… Eul nu dă niciodată dintr-un simț al abundenței…Iată de ce a apărut conceptul de “a căpăta” în sistemul de gândire al eului. Poftele sunt mecanisme de “căpătare” reprezentând nevoia de autoconfirmare a eului. Asta e la fel de adevărat în privința poftelor trupești, cât și în a așa-numitelor “nevoi superioare ale eului” . Poftele trupești nu sunt fizice la origine. Eul consideră trupul propria lui casă și încearcă să se satisfacă prin trup.1

      Despre aceste pofte trupești sau de ordin superior și felul în care ele acționează după moarte, prin despărțirea de trup, asupra sufletului,  vorbește foarte clar Părintele Arsenie Boca în Cărarea Împărăției – din care voi reda câteva citate în partea de conexiuni, în articolul viitor -partea a 2-a a cestei lecții.

       Eul și autonomia.

        Fiind o creație a minții nevindecate – convinsă de faptul că este complet autonomă- eul se consideră autonom. Mintea nevindecată crede în separare pentru că a pierdut cunoașterea originală, care trăiește numai în contextul unității. De la separare, eul simte totuși nevoia de a se uni pentru că se percepe ca fiind incomplet, și atunci, în mod fals, nu poate decât să ” recurgă la alte euri și să incerce fie să se unească cu ele, într-o debilă tentativă de identificare, fie să le atace într-o demonstrație de putere la fel de debilă.”

      Miturile și magia ca reflexii ale eului.

     Înainte de a rezuma, trebuie să ne amintim care este relația dintre spirit și eu, așa cum este explicat în curs aici, și în lecțiile anterioare:

     Spiritul are cunoașterea, nu este conștient de eu și de aceea nu îl atacă.

     Eul are percepția, nu este conștient de spirit, dar cu toate acestea “se simte respins de ceva mai grozav decât el.”

     Spiritul și eul sunt veșnic în conflict atâta timp când mintea nu este vindecată, motiv pentru care în viața noastră apar conflictele, cu atât mai mari cu cât mintea este mai nevindecată, pentru că eul face ceva ce este în dezacord cu spiritul. Aceasta este originea neliniștilor. Atunci când cele două sunt în armonie, știi sigur ce ai de făcut, iar conflictul dispare.

     Miturile sunt rezultate ale percepției, iar percepția este caracteristică eului. Deci miturile sunt rezultate ale puterii de percepție ale unor euri, care nu dețin cunoașterea, motiv pentru care au “o formă atât de ambiguă și un caracter axat atât de tipic pe bine și rău, încât și celui mai binefăcător dintre ele nu îi lipsesc conotațiile înfricoșătoare.”

   Miturile sunt legate de regulă de originile eului, iar magia de puterile pe care și le atribuie eul.

    Miturile asociază originea eului de regulă cu nașterea fizică, iar ” lupta pentru supraviațuire” nu este decât lupta eului pentru a se conserva.

     Adepții mai “evlavioși” ai eului pot crede că sufletul a existat înainte și va continua să existe după o cădere temporară în viața eului. Unii chiar cred că sufletul va fi pedepsit pentru această cădere. Mântuirea însă nu se aplică spiritului, care nu e în pericol și nu are nevoie să fie salvat. Mântuirea nu e decât “starea minții corecte”….Eul nu poate supraviețui fără judecată și este , prin urmare, lepădat.1

     

       Întrebare retorică: Cine este acest “eu” care trăiește în lumea aceasta?

       Această întrebare apare tot timpul pe parcursul cursului, iar lecția de astăzi se încheie de asemenea cu ea. Sigur, sunt disponibile foarte multe filme, interviuri, clipuri video care încearcă să ne lămurească, dar ele de fapt nu fac decât, fie să ne determine să ne punem această întrebare, fie să ne dea un impuls pentru a încerca noi înșine să căutăm și să simțim răspunsul. Este o mare diferență între a citi, a vorbi despre ceva, și a căuta, a  descoperi prin experiment. 

    Dacă noi suntem trup și suflet, spirit și ego, dacă percepția este atributul eului iar cunoașterea al spiritului, dacă spiritul e veșnic iar eul efemer, cine suntem de fapt noi ?

     Încă o dată este subliniat în finalul lecției faptul că pentru a afla acest lucru trebuie să ajungem la cunoaștere și, deși cunoașterea înseamnă ieșirea din scenă a percepției, avem nevoie până atunci de înlocuirea percepției greșite cu cea corectă:

     Nu pot sublinia destul de des că procesul de corecție a percepției e doar un expedient temporar. E necesar numai din cauză că percepția greșită e un obstacol în calea cunoașterii, în timp ce percepția acurată e un mijloc ce te ajută să o atingi.1

        Eul este pus în discuție nu o singură dată pe percursul acestui curs, dat fiind că urmează să învățăm să avem o relație corectă cu el.  Informații recente se mai găsesc și aici  în lecția despre greșeală, eu, niveluri, trup, minte, conștiință…

finish

          Pentru ideile din această lecție pot fi făcute multe conexiuni. Am ales pe cele care mi-au fost la îndemână și care mi s-au părut potrivite pentru a-mi lămuri unele aspecte legate de eu/ego.
         Prima conexiune este  cu omniprezenta Puterea prezentului a lui Eckhart Tolle, pentru că reușește într-un mod simplu să te facă să deduci ce este acest eu/ego pe care el îl numește sinele fals.
        Referindu-se la încercarea sinelui fals de a atinge starea de împlinire, spune așa:
       Un alt aspect al durerii emoționale, care este o parte intrinsecă a minții conduse de sinele fals, îl reprezintă un profund sentiment de lipsă sau de neîmplinire, de a nu fi întreg. La unii oameni, acesta este conștient, la alții este inconștient. Dacă este conștient, forma sa de manifestare îl reprezintă sentimentul neliniștitor și constant al lipsei de valoare proprie sau acela că nu ești suficient de bun. Dacă este inconștient, va fi resimțit numai indirect, ca o dorință, o nevoie, o cerință intensivă.      
       În orice caz, oamenii se înscriu deseori în granițele unei nevoi compulsive de gratificare a sinelui fals și caută lucruri cu care să se identifice pentru a putea umple acest gol pe care îl simt în ei înșiși. Așa că se luptă să acumuleze posesiuni, bani, succes, putere, recunoaștere sau o relație specială, (sau iată, mai nou scriu bloguri…tot pentru a-și acoperi o nevoie – observația mea) în primul rând pentru a se putea simți mai bine cu ei înșiși, pentru a se simți mai compleți. Dar, chiar și atunci când obțin toate aceste lucruri, ei constată curând că golul continuă să existe și este fără margini. Atunci se simt într-adevăr în pericol, pentru că nu se mai pot minți. Sau pot și chiar continuă să se mintă, dar le este mult mai greu.
      Atâta timp cât mintea dominată de sinele fals vă conduce viața, nu vă puteți simți cu adevărat bine; nu vă puteți simți împăcat sau împlinit, cu excepția unor intervale foarte scurte, în care obțineți ceea ce v-ați dorit, când o dorință tocmai a fost împlinită. Deoarece sinele fals este un sentiment derivat al identității, el are nevoie să se identifice cu lucruri externe. Are nevoie să fie atât apărat, cât și alimentat constant. Sinele fals se identifică cel mai des cu posesiunile, cu ocupația, cu statutul și recunoașterea socială, cu educația și cunoștințele, cu aspectul fizic, cu aptitudinile speciale, cu relațiile, cu istoria de viață personală sau a familiei, cu sisteme de credințe și apelează deseori la identificări politice, naționaliste, rasiste, religioase și alte identificări colective. Nici una dintre acestea nu sunteți dvs.
     Găsiți că este înspăimântător? Sau este o eliberare să știți acest lucru? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să renunțați la aceste lucruri. Poate că acum vă vine greu să credeți și, bineînțeles, nu vă cer să credeți  că nu vă puteți găsi identitatea în nimic din toate acestea. Veți afla  singuri adevărul. Îl veți afla cel mai târziu în momentul în care veți simți că se apropie moartea. Moartea ia tot ceea ce nu sunteți dumneavoastră. Secretul vieții este ” să mori înainte de a muri” – și să descoperi că nu există moarte.2
          Pentru că este seară, permiteți-vă vă rog înainte de a închide,  o evadare în minunata lume a naiului cu cine altul decât Gheorghe Zamfir: The lonly shepherd.

finish

1: *** Curs de miracole- Text, Editura CENTRUM, Polonia – 2007, Cap.4- Iluziile eului, pp.51-54.

2: Eckhart Tolle – Puterea prezentului, Editura Curtea Veche, București-2012, pp.58,59.

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare care se pot strecura în aceste rezumate.

Mulțumesc!


 

Share Button

E35: Mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu.

Curs de miracole – ideea zilei:

“Mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt.”

6

      De câte ori îmi doresc să mut centrul de greutate din lumea fizică în lumea spirituală, îmi imaginez că sunt un senzor al lui Dumnezeu, un cercetaș care în timpul zilei își face datoria de observator după care se întoarce “la bază” cu impresiile  și experiențele trăite. De multă vreme simt că nu  aceasta este casa mea și uneori mă cuprinde un dor nebun de “acasă”. Nopțile de vară în care parfumul pământului cu tot ce înflorește pe el și licărirea stranie a stelelor – atât de pătrunzătoare –  sunt ocaziile speciale care nasc în sufletul meu dorul de ducă. De aceea mereu spun că noi nu suntem de “aici”. Cu toate acestea, ne-am pierdut în densitatea materiei, am uitat cine suntem și unde este casa noastră.

      Ideea exercițiului de astăzi este cea care m-a împins către visare, căci oricât de “didactic” ar fi acesta, atunci când spui ” Sunt foarte sfânt”, nu poți să nu te gândești la cine ești de fapt?!

       Dacă ar fi să încerci să afli “totul” în câteva minute poate că ar trebui să iei o pauză și să pătrunzi puțin   aici  de vorbă cu Pr. Dr. Dumitru Constantin Dulcan. Exercițiul care va urma apoi, este doar încă un mic pas spre Sinele nostru divin, și sper ca interviul pe care-l vei descoperi în link să-ți dea voința de a parcurge mai departe aceste exerciții. 

         

       Explicații:

   Ideea de astăzi nu descrie cum te vezi acum. Ea descrie însă ce îți va arăta viziunea. Oricui se consideră în lumea aceasta îi va fi greu să creadă asta despre sine însuși. 

   Vrând –  nevrând, vei crede că ești o parte de unde consideri că ești. Și asta din cauză că te înconjori cu mediul pe care îl dorești. Și îl dorești ca să protejezi imaginea de sine pe care ți-ai făcut-o. Imaginea  face parte din acest mediu. Ce vezi cât timp crezi că ești în el vezi cu ochii imaginii. Asta nu e viziune.

    Ideea de azi prezintă o perspectivă foarte diferită asupra ta. Stabilindu-ți Sursa, îți stabilește Identitatea și te descrie așa cum trebuie să fii cu adevărat.1

       

       Cum se procedează:

       Astăzi se pune accentul pe cel care percepe, adică pe noi, și nu pe ceea ce percem, așa cum am făcut până acum – subiecte vii sau nevii.

Sunt necesare și de această dată două tipuri de intervale practice:

1: Trei intervale practice, de câte cinci minute , dimineața, seara și în unul în timpul zilei.

2: Intervale dese și scurte presărate pe tot parcursul zilei.

  •  Pentru intervalele de cinci minute se va proceda stfel:

        Cu ochii închiși, se repetă ideea zilei. Apoi lăsăm să ne vină în minte diferite situații, personaje sau întâmplări în care figurăm și noi. În contextul identificat găsim acei termeni descriptivi pentru propria noastră persoană care ne vin în minte. Aceste atribute bazate pe eu ( ego) pot fi ” pozitive sau negative, dorite sau nedorite, grandioase sau înjositoare” – toate sunt ireale pentru că nu suntem în stare să ne vedem cu ochii sfințeniei.

           Exemple de atribute pe care ni le putem asocia mental în timpul intervalului practic:

Mă văd constrâns.

Mă văd deprimat.

Mă văd ratat.

Mă văd periclitat.

Mă văd neajutorat.

Mă văd biruitor.

Mă văd în pierdere.

Mă văd mărinimos.

Mă văd plin de virtuți.

         Aceștia trebuie să fie termenii/atributele care considerăm că descriu cel mai bine reacțiile noastre la situația identificată mental în timpul intervalului practic. 

         După fiecare atribut se repetă ideea zilei:

 Dar mintea mea face parte din mintea lui Dumnezeu.

Sunt foarte sfânt.1

        Pentru că nimic nu trebuie “escavat ” cu forța, dacă în timpul intervalelor practice nu identificăm cu adevărat nici o situație în care să ne vedem într-un anumit fel, repetăm relaxați numai ideea zilei.

  • Pentru intervalele frecvente se va proceda astfel:

        În momentul respectiv ne alegem un atribut care ni se pare relevant și pe care ni-l atribuim. După aceea asociem imediat ideea zilei. Ar putea să iasă ceva de genul acesta:

 Sunt un prost.
Dar mintea mea face parte din mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt.
finish

1: ***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți; Editura Centrum ,Polonia -2007, pp.51,52.


 

Observație:

      Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare care se pot strecura în aceste rezumate.

    Mulțumesc!


 

 

Share Button

E34: Aș putea să văd pace în schimb.

 

   2                    3

          Mai întâi de toate, ca motivație, ” Eliberarea de nefericire “, cu Eckhart Tolle:

        Urâți activitatea pe care o desfășurați? Poate fi vorba despre locul de muncă sau poate că ați acceptat să întreprindeți o anumită activitate și o faceți, dar o parte din dvs. urăște situația și i se opune. Aveți unele resentimente față de o persoană apropiată, pe care însă nu le-ați exprimat? Realizați că energia pe care o degajați în această stare produce efecte atât de dăunătoare, încât vă contaminați atât pe dumneavoastră, cât și pe cei din jur? Priviți cu atenție în interior. Există aici o urmă cât de mică de resentiment sau de împotrivire? Dacă da, observați acest sentiment atât la nivel mental, cât și la nivel emoțional. Ce gânduri generază mintea dvs. în jurul acestei situații? Examinați apoi emoția, care este reacția corpului dvs. față de aceste gânduri. Simțiți emoția. Este plăcută sau neplăcută? Este o energie pe care ați ales să o aveți în interior? Aveți de ales?
       Poate că o persoană profită de dumneavoastră, poate că activitatea în care v-ați angajat este plictisitoare, poate că un apropiat al dumneavoastră nu este sincer, este enervant sau inconștient, dar toate aceste aspecte sunt irelevante. Are prea puțină importanță dacă emoțiile și gândurile dvs. legate de această situație sunt justificate sau nu. Cert este că vă opuneți unei situații existente. Transformați momentul prezent într-un dușman. Vă generați nefericirea, un conflict între interior și exterior. Nefericirea poluează nu numai Ființa dvs. interioară și pe cei din jur, dar și psihicul uman colectiv, din care dvs. sunteți o parte inseparabilă.  
       Poluarea planetei este numai o reflectare externă a poluării psihice interioare: a milioane de indivizi inconștienți, care nu-și asumă responsabilitatea pentru spațiul lor interior. 
       Fie încetați activitatea, vorbiți cu persoana în cauză și vă exprimați în totalitate sentimentele, fie renunțați la negativismul pe care mintea dvs. l-a creat în jurul situației, pentru că acesta nu servește niciunui scop, cu excepția faptului că întărește un fals sentiment de identitate. Recunoașterea inutilității lui este importantă. Negativismul nu este niciodată modul optim de a rezolva o situație. De fapt, în cele mai multe cazuri, vă face prizonierul ei, blocând orice schimbare reală. Un lucru în realizarea căruia este investită o energie negativă se va contamina de aceasta și, în timp, va da naștere la și mai multă durere, la și mai multă nefericire. Mai mult, orice stare interioară negativă este contagioasă: nefericirea se răspândește mai mult decât o boală. În virtutea legii rezonanței, ea declanșează și alimentează negativismul latent la alte persoane, cu excepția celor imune – adică profund conștiente.
     Dvs. poluați lumea sau contribuiți la curățarea mizeriei? Sunteți responsabil pentru propriul spațiu interior; nimeni altcineva decât dumneavoastră nu este răspunzător, așa cum sunteți responsabil și pentru starea planetei. Cum este în interior, așa este și în afară. Dacă oamenii se curăță de poluarea interioară, atunci vor înceta să mai polueze exteriorul.
“Cum putem renunța la negativism? Ce ne recomandați?”1
   
   
  Răspunsul poate să înceapă cu exercițiul de astăzi din Curs de miracole:
” Aș putea să văd pace în schimb.”2
5
       
         Explicații:
       
         Găsesc originile acestei idei în exercițiul 16- ” Nu am gânduri neutre.” atunci a fost adus în discuție nonsensul conceptului ” gânduri deșarte”, pentru că fiecare gând poate aduce de fapt pace sau război, frică sau iubire. 
         Ideea de astăzi afirmă clar faptul că “pacea minții este o chestiune lăuntrică. Ea trebuie să înceapă cu propriile gânduri și să se extindă în afară.” Atâta vreme cât în mintea noastră este pace, vom percepe pașnic lumea din jur. Nu înțeleg de aici că lumea este pașnică, dar înțeleg că eu nu sunt dispus să răspund la atac pentru că în mintea mea este pace, și cu atât mai mult nu sunt dispus să atac. În felul acesta, mintea mea plină de pace, va crea în jurul meu, din ce în ce mai mult, o lume de pace. 

         Cum se procedează:

         Sunt necesare două tipuri de intervale practice după cum urmează:

  • Trei intervale de câte cinci minute, care se vor efectua cu ochii închiși, câte unul dimineața și seara și unul în timpul zilei:

    Cercetează-ți mintea să găsești gânduri de frică, situații care îți provoacă neliniște, personaje sau întâmplări “ofensatoare”, orice altceva față de care ai gânduri lipsite de iubire. Observă-le pe toate degajat, repetându-ți negrăbit ideea de azi în timp ce urmărești cum îți apare fiecare în minte, și îl lași apoi să trecă, să îi ia locul următorul.2

  • Frecvente intervale practice scurte, repartizate pe parcursul zilei, în care se va aplica ideea zilei diferențiat în funcție de starea în care te afli, astfel:

1. Dacă pe parcursul zilei nu apar situații supărătoare care să tulbure pacea minții, se repetă ideea în forma ei generală:

” Aș putea să văd pace în schimb.”2

2. Dacă pe parcursul zilei apar situații scurte care tulbură pacea minții, ideea se aplică sub forma:

” Aș putea să văd pace în situația aceasta, în loc de ce văd în ea acum.”2 

3. Dacă pacea minții este tulburată de sentimente generalizate și de lungă durată cum ar fi depresia, neliniștea , îngrijorarea,  acordă câteva minute repetării ideii sub forma de mai jos, până când apare o senzație de ușurare:

” Îmi pot înlocui cu pace sentimentele de depresie, de neliniște sau de îngrijorare
( sau gândurile pe care le am despre situația, persoana sau întâmplarea aceasta)”2

finish


1: Eckhart Tolle, Puterea prezentului- Curtea veche, București-2012, pp.88,89.

2*** Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, p.50; Editura Centrum, Polonia-2007.


Observație:

      Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare care se pot strecura în aceste rezumate.

    Mulțumesc!


 

Share Button

Mic dejun cu Socrate: Pregătirea pentru plecare.

 8

     Continuăm cu abordarea filosofică a momentelor ce construiesc acel 99%  din viața noastră: cotidianul.
     Între momentul trezirii și cel în care pornești spre muncă, există o etapă foarte importantă – pregătirea:

      Să nu-ți imaginezi că gestul Cleopatrei, atunci când îi oferă lui Antoniu, care se pregătește de luptă, o “armură de aur”, are ceva exotic, neobișnuit sau extravagant în el. Același lucru îl face orice soție obișnuită, din orice oraș, atunci când își pregătește soțul pentru a prinde trenul de opt și zece către stațiile Londron Bridge, Grand Central sau Shinjucu.

     Poate că Marc Antoniu nu e avocat, nici jurnalist sau funcționar guvernamental, dar pregătirile pe care le face nu sunt atât de îndepărtate de noi pe cât s-ar putea crede. Și nu doar pentru că folosim până în ziua de azi metafore militare pentru cele mai banale sarcini pe care le avem de îndeplinit – vorbim de “bătăi de cap”, de ” a da piept cu” sau de “a te război cu” – , ci și pentru că a ne pregăti să ieșim din casă necesită de fiecare dată o mentalitate războinică.

     A te pregăti implică și a te arunca în mijlocul unor evenimente imprevizibile ( “Fie ce-o fi”), dar și a ține lucrurile la distanță, a nu te grăbi să trăiești o experiență netrăită ( “Sunt pregătit pentru orice eventualitate!”).

   Toate bune și frumoase, ai putea spune, dar cum se explică accentul pus pe curățenie ca parte a pregătirii de a ieși în lume, ca element esențial al stării de a fi pregătit? De exemplu, ni se spune că, atunci când Marc Antoniu a mers la prima lui întâlnire cu Cleopatra, nu doar s-a spălat îndelung,  ci s-a și bărbierit de trei ori. A fi pregătit și a fi curat par tot atât de legate pe cât sunt înșiși Antoniu și Cleopatra. Dar de ce? De ce nu poți să fii pregătit fără a fi curat? De ce să nu poți să fii murdar cu atât mai mult cu cât puțină murdărie este o dovadă a faptului că ai trecut deja prin ceva și, astfel, că ești cu atât mai înarmat pentru ceea ce ziua îți va scoate în cale? De ce să îmbraci echipamentul curat pentru a juca fotbal sau să îți pui un șorț proaspăt spălat pentru a coace o prăjitură? Nu doar că se vor murdări din nou destul de repede, dar, chiar dacă ieși din casă cu haine curate, ai făcut cu adevărat ceva pentru a îndepărta murdăria care te înconjoară? Nu este murdăria precum energia, ceva ce poate fi înlăturat pe moment dar niciodată distrus?

   Scopul curățirii de dimineață este de a crea o pânză goală unde să poată fi zugrăvit ceva mai bun decât în ziua precedentă, ceva care să aducă un plus de trăire. Dată fiind situația, cine ar fi mai potrivit să susțină acest punct de vedere decât scriitorul francez Francis Ponge, al cărui nume se traduce prin “burete” și care, într-un elogiu adus curățeniei intitulat “Săpun”, ne spune următoarele: ” Utilizarea săpunului ne va fi lăsat mai curați, mai puri și mai plăcut mirositori decât eram înainte… ne-a schimbat în bine, ne-a reinvestit”. Ponge scoate în evidență faptul că a ne curăța ne ajută să o luăm de la început și să ne orientăm către aspirațiile noastre. Pentru a sluji acestor aspirații, pentru ca în viață să ne meargă bine și ziua să fie încununată de succes, trebuie să îndepărtăm prin spălare ceea ce s-a petrecut anterior, ca și când un act al distrugerii trebuie să premeargă întotdeauna un act al creației.

      Privit din acest unghi, ritualul nostru de curățare matinală implică de asemenea că suntem “melioriști” – în esență, niște optimiști care cred cu tărie că nu doar că lumea poate să fie mai bună, ci și că noi o putem face mai bună încercând să ne îmbunătățim pe noi înșine.1

 2

Pentru domni, înainte de ritualul îmbrăcării, bărbieritul la rang de artă : 

 link aici 

      Ne-ar fi greu să ne imaginăm pregătirile de plecare fără hainele pe care urmează să le îmbrăcăm…După ce se trezește în fața unui nou orizont, cel de după Cădere, primul instinct al Evei este să își ascundă rușinea, stabilind astfel, rolul fundamental al îmbrăcării. În consecință, goliciunea va fi acoperită cu frunze de smochin prinse în jurul coapselor și, oricât de mare este încărcătura simbolică a acestei prime înveșmântări – care sugerează ideea că lumea nudă a adevărului și a inocenței este înlocuită de lumea compromisă a ascunderii și amăgirii – , ea nu depășește în importanță scopul înveșmântării, acela de a masca și a face inaccesibile organele genitale, instrumentele ispitirii…

      Hainele există pentru a ascunde de ceilalți părțile intime și pentru a ne face astfel acceptabili din punct de vedere social. Ironia este că, tocmai pentru că reprezintă o incluziune de bază a condiției sociale, purtatul hainelor a ajuns să ne pară mai natural decât goliciunea – o ironie care l-a făcut pe Thomas Carlyle, istoricul din epoca victoriană, să se plângă că intreaga istorie a gândirii ” ne înfățișează tacit omul ca pe un animal înveșmântat, deși omul este, de la natură, un animal gol”. Hainele au devenit pentru noi o a doua piele.

      Dacă pregătirea de dimineață are și un efect defensiv, el se referă la faptul că vrem să ne etalăm indiferent de situație – cele mai șic haine se îmbracă în zilele ploioase. E adevărat, când ne pregătim, o facem anticipând confruntarea cu o lume nesigură, ceea ce necesită o abordare serioasă, pentru că riscurile nu sunt întotdeauna neglijabile, dar care e problema dacă îți faci ieșirea în stil mare? Nu e vorba doar de faptul că atacul e cea mai bună apărare, ci și de ideea că a înfrunta necunoscutul cu stil reprezintă o formă de mântuire în sine. S-ar putea ca Dumnezeu să nu existe ca să ne salveze, dar, dacă lucrurile vor lua o turnură dezastruoasă, vom ști măcar că am părăsit scena cu distincție și eleganță, căzând victimă tocmai hazardului – cel care a făcut viața rămasă în urmă să merite trăită.1

6

Coco Chanel în apartamentul său din Paris, 1959.  Fotografia: Kammerman/ Getty

Pentru doamne:Câte ceva despre istoria acestei zeițe care se numește moda, pe un fond muzical de duminică,

 link aici

finish


1: Robert Rowland Smith, Mic dejun cu Socrate, Editura Litera, București 2013, pp.24-34.

Share Button

33.Exercițiul zilei: Există un alt mod de-a privi lumea

1

      Înainte de a rezuma exercițiul, aș vrea să împărtășesc ce-a spus Osho atunci  când a făcut introducerea la ceea ce urma să devină Capitolul 23 din Cartea secretelor: Mai multe metode de a privi:1

      Trăim la suprafața noastră – chiar la margine, la graniță. Simțurile sunt chiar la graniță și conștiința ta se află adânc de tot, în centru. Trăim în simțuri; asta e normal. Dar asta nu e înflorirea finală, este doar începutul. Și când trăim în simțuri, suntem preocupați mai ales de obiecte, deoarece simțurile sunt nesemnificative dacă nu există vreo preocupare pentru vreun obiect de desfătare. De exemplu ochii sunt inutili dacă nu există ceva care să fie văzut, urechile sunt inutile dacă nu există ceva de auzit, iar mâinile sunt inutile dacă nu există ceva de atins.

      Trăim în simțuri; deci trebuie să trăim în obiecte. Simțurile sunt chiar la granița ființei, în corp, iar obiectele nu sunt nici măcar pe graniță: sunt dincolo de graniță. …

       În primul rând conștiința, se află în centru. În al doilea rând, simțurile, prin care conștiința se mișcă,  se află la graniță, și în al treilea rând, obiectele din lume spre care se îndreaptă conștiința, prin simțuri, se află dincolo de graniță. Aceste trei lucruri trebuie ținute minte: conștiința în centru, simțurile la graniță și obiectele dincolo de graniță. Încearcă să înțelegi clar acest lucru….

      Privește din mai multe direcții. Prima: simțurile sunt doar între, doar la mijloc – între cele două. De la simțuri poți să mergi în orice direcție: poți să mergi fie spre obiecte, fie spre centru. În orice parte distanța e aceeași. De la simțuri ușa se deschide în ambele sensuri – spre obiecte sau spre centru.

      Tu ești în simțuri. De aceea unul dintre cei mai faimoși maeștri Zen, Bokuju, a spus că “nirvana” și lumea se află la aceeași depărtare. Așa că să nu îți închipui că nirvana este foarte departe. Lumea și nirvana, această lume și acea altă lume, sunt amândouă la aceeași distanță.

      Lumea este aici și nirvana este tot aici. Lumea este aproape și nirvana este tot aproape. Pentru nirvana trebuie să te miști înspre interior, pentru obiecte trebuie să te miști în exterior; distanța este aceeași. De la ochii mei, centrul meu este la fel de aproape de mine pe cât sunteți și voi. Vă pot vedea dacă mă mișc spre exterior, mă pot vedea pe mine dacă mă mișc spre interior. Și noi ne aflăm la porțile simțurilor, dar în mod natural nevoile trupului sunt în așa fel încât conștiința se mișcă înspre exterior. Ai nevoie de mâncare, ai nevoie de apă pentru a bea, ai nevoie de o casă în care să locuiești. Acestea sunt nevoile tale fizice și acestea pot fi găsite doar în lume, așa că în mod natural conștiința se mișcă prin simțuri înspre exterior. Dacă nu creezi o nevoie care poate fi satisfăcută doar când te miști spre interior, nu te vei mișca niciodată spre interior.

2

 

În drumul spre ” înflorirea finală” ne oprim acum la exercițiul zilei:

 

Există un alt mod de-a privi lumea.

      Explicații:

     Ideea din exercițiul 32 era că noi am inventat lumea pe care o vedem, și se transpunea în practică în cazul apariției pe parcursul zilei a unor situații supărătoare sub forma :

” Eu am inventat situația aceasta așa cum o văd”.

   Pe parcursul următoarei/următoarelor zile, trebuie să conștientizăm faptul că ne putem schimba percepția lumii în ambele ei aspecte: exterior și interior. De asemenea, în cazul apariției unor situații care ne provoacă neliniște, ne rezervăm un minut-două de liniște în care repetăm  ideea zilei sub forma:

Există un alt mod de-a privi această situație.”

       Cum se procedează:

       Sunt necesare cele două tipuri de intervale practice:

  •  Aplicarea frecventă a ideii pe tot parcursul zilei, atât la lumea exterioară cât și la lumea interioară. Ne plasăm deci, așa cum spunea Osho la granița simțurilor și privim atât in exterior, obiectele, cât și în interior:

 Aruncă, pur și simplu, o privire degajată asupra lumii pe care o percepi în afara ta, apoi închide-ți ochii și inspectează-ți, cu aceeași degajare, gândurile lăuntrice. Încearcă să rămâi la fel de neimplicat în amăndouă și să îți menții această detașare pe durata exersării ideii pe tot parcursul zilei.2

  • Aplicațiile de dimineața și seara: Vor fi acordate câte cinci minute întregi, timp în care se va repeta ideea zilei, fără grabă, alternativ dar fără treceri bruște, atât percepțiilor exterioare cât și a celor interioare.

            Particularitatea acestui exercițiu este deci, detașarea, neimplicarea, poziția de observator.

3

finish


Observație:

      Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare care se pot strecura în aceste rezumate.

    Mulțumesc!


1: Osho, Cartea secretelor- București: Pro Editură și Tipografie, 2008; pp.371,372.

2: *** Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, Editura Centrum -polonia,2007; p.49.

Share Button

Curs de miracole: Predare corectă și învățare corectă.

    3 

        Introducere

      Înainte de a pătrunde în conținutul capitolului 4- Iluziile eului – sunt explicate două aspecte:

    Prima explicație se referă la termenii “inspirat” versus “dez-inspirat” pentru că este necesară înțelegerea semnificației lor în contextul cursului, iar a doua se referă la semnificația ” drumului crucii” în contextul vieților noastre pământene.

Inspirat = a fi în spirit = a fi în “Sinele divin”= a fi în armonie cu Creatorul

Dez-inspirat= a fi în eu/ego = a fi în sinele pământean egoist = a fi  separat de Creator

    “Drumul crucii trebuie să fie și ultima călătorie inutilă” pentru că nu prin suferință și “răstignire” ajungem la iluminare ci prin “înviere”. Până nu vom înțelege acest lucru, și nu vom face tot ce ne stă în putere să ne vindecăm mințile, vom merge în continuare pe “calea crucii” și ne vom irosi viața. Urmează în text o observație remarcabilă și plină de înțeles, și anume că alegerea noastră de a merge în continuare  pe ” drumul crucii”, al suferinței, ” nu face decât să repună în scenă separarea, pierderea puterii, zadarnicele încercări compensatorii ale eului și în cele din urmă, răstignirea trupului sau moartea. Aceste reiterări sunt interminabile, până nu renunți la ele voluntar”. 

     Să înțelegem deci că ne aflăm într-un ciclu al pierderii puterii, răstignirii și morții trupului ( adică în ciclul reîncarnărilor) până când suntem suficient de evoluați și maturi să alegem voluntar ieșirea din acest ciclu ? Vom vedea mai departe.

    Suntem îndemnați apoi să nu ne agățăm de bătrâna cruce, pentru că singurul mesaj al răstignirii e acela că o putem birui și că până atunci suntem liberi să ne răstignim de câte ori dorim.

    Nu asta e evanghelia pe care am avut de gând să ți-o ofer. Avem de întreprins o altă călătorie, iar lecțiile acestea te vor ajuta să te pregătești pentru ea, dacă le citești atent.

     

      Predare corectă și învățare corectă.

       Observație: Noi suntem studenții dar și proprii noștri profesori aflați sub îndrumarea Celui care s-a declarat Fratele nostru mai mare dar și Profesorul nostru Divin și pe care îl identificăm în acest curs ca fiind Vocea. El are misiunea Ispășirii iar noi, fiecare, trebuie să ne alăturăm Lui în îndeplinirea acestei misiuni.

        Ce spune Vocea :

     Spune că un profesor bun trebuie să creadă în ideile pe care le predă, limpezindu-le și înțelegându-le el însuși mai bine cu fiecare lecție pe care o predă. El speră să le ofere studenților atât de mult din ce a învățat încât aceștia să nu mai aibă nevoie de el într-o bună zi. Pentru ca aceste idei să-și atingă ținta, este necesar ca studenții să-și deschidă mintea pentru învățare, pentru că învățarea înseamnă schimbare, iar schimbarea presupune renunțarea la propriile sisteme de gândire care, din inerție, vor fi părăsite foarte greu. Și de data aceasta, conflictul este între ego și spirit, pentru că eul folosește percepția prin intermediul celor cinci simțuri, iar spiritul are deja cunoașterea. De aceea eul și Sinele divin nu pot comunica niciodată. Cu toate acestea, eul poate învăța, chiar dacă pentru el este un lucru înfricoșător, pentru că învățarea nu poate duce decât la dizolvarea ego-ului, la abandonarea lui în lumina spiritului.  
       Învățarea acestei lecții este cel mai mare dar pe care-l putem primi, pentru că ne va permite vindecarea minții noastre și oferirea ajutorului de vindecare pentru semenii noștri. Aceasta este adevărata semnificație a miracolelor la care face referire acest curs. 
         Cu toate acestea, dacă ne percepem profesorul doar ca pe un “eu mai mare” nu vom face decât să accentuăm credința în separare. 

    Voi preda cu tine și voi trăi cu tine dacă vei gândi cu mine, dar obiectivul meu va fi mereu acela de-a te absolvi, în final, de nevoia oricărui profesor. E tocmai opusul obiectivului vizat de un profesor anume interesat de eu. Căci pe el îl preocupă efectul eului său asupra altor euri și, de aceea, interpretează interacțiunea dintre ele ca mijloc de conservare a eului.

         Lecția pe care trebuie s-o învățăm este lecția redescoperirii noastre ca ființe perfecte, trup și spirit, a căror valoare este deja stabilită de Dumnezeu.

         

      Frica și eul.

       Dumnezeu ne-a dat o funcție aleasă pe care nu o îndeplinim. De aceea toată viața noastră este o încercare de a amâna inevitabilul . ” Inevitabil” : un cuvânt înfricoșător pentru eu dar îmbucurător pentru spirit, cuvânt pornit din frică pentru eu, deoarece am ales să creez diferit, să fiu anonim pe coperta vieții pe care o trăiesc. Avându-l coautor pe Dumnezeu aș fi în siguranță. De aceea mi-e frică: pentru că m-am separat.

     

     Perisabilitate și umilință.

     Atunci când mă împart între mine și Mine, între ego și Sinele meu divin, trebuie să înțeleg un lucru: Eul este legat de casa pământeană a sufletului meu, de templul altarului meu – așa cum frumos a fost numit într-una din lecțiile trecute . Este legat de trup și de lumea în care trăiesc acum. Acestea sunt perisabile. Eul nu poate construi pentru sufletul meu o casă trainică, pentru că locul sufletului meu este în templul lui Dumnezeu, veșnic, și pregătit pentru mine atunci când aleg să intru în el. Până atunci însă aleg umilința.  Pentru că spiritul “își recunoaște strălucirea și își revarsă lumina peste tot” nu poate fi umilit. Umilința este o lecție pentru ego, nu pentru spirit. Și atunci ce aleg – eu sau spirit, cal sau călăreț ? Recunosc totuși că atâta vreme cât trăiesc pe pământ nu pot renunța complet la cal (ego) dar pot să-l țin bine în frâu dacă nu vreau să fiu umilit.

      În încheierea rezumatului am selectat câteva foarte frumoase idei-apel din această lecție:

   Lecția mea a fost ca a ta și, pentru că am învățat-o o pot preda. Nu îți voi ataca eul niciodată, dar încerc să te învăț cum s-a născut sistemul lui de gândire. Când îți aduc aminte de adevărata creație, eul tău nu poate riposta decât cu frică.

   Dacă ești dispus să renunți la rolul de paznic al sistemului tău de gândire și să mi-l faci accesibil mie, îl voi corecta cu multă blândețe și te voi conduce înapoi la Dumnezeu.

  Sunt perceput ca profesor ce trebuie fie slăvit fie respins, dar nu accept să mă percep în nici unul dintre aceste moduri.

   Îți voi substitui eul dacă dorești dar spiritul – niciodată. Un tată își poate lăsa liniștit un copil cu un frate mai mare care s-a dovedit responsabil, dar asta nu presupune nicio confuzie în privința originii copilului. Fratele poate ocroti trupul și eul copilului, dar nu se confundă cu tatăl din cauză că face acest lucru. Pot să mi se încredințeze trupul și eul tău numai pentru că asta îți permite să nu te preocupi de ele, lăsându-mă pe mine să te învăț lipsa lor de importanță. Nu aș putea să înțeleg importanța pe care o au pentru tine dacă nu aș fi fost ispitit cândva să cred eu însumi în ele. Hai să ne angajăm să învățăm această lecție împreună, ca să ne putem elibera de ele împreună. Am nevoie de profesori devotați, care să îmi împărtășească obiectivul vindecării minții… Ține minte următorul lucru:

În lumea aceasta nu e nevoie să suferi tribulații pentru că eu am biruit lumea.
Iată de ce trebuie să fii plin de voioșie.
             Tribulație: zbucium sufletesc, frământare, chin, necaz, agitație, neliniște, mâhnire.
-∞-

         Am atașat mai jos un scurt filmuleț video, plăcut și liniștitor care  încearcă să răspundă la eterna întrebare :

                                                       link:   Cine sunt eu?

            Poate ne ajută să pătrundem mai adânc mesajul acestei lecții .

1

finish


Observație:

      Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare care se pot strecura în aceste rezumate.

    Mulțumesc!


1: *** Curs de miracole – Text, Editura CENTRUM Polonia, Cap.4:Iluziile eului, pp. 47-51.

 

 

Share Button

32.Curs de miracole:Exercițiul zilei

Eu am inventat lumea pe care o văd.1

2

       Pilula de înțelepciune nr. 95 pe care ne-o oferă Allan Percy în cartea sa Oscar Wilde pentru blazați , se conectează perfect cu exercițiul de astăzi. Dar mai întâi, câteva cuvinte despre omul care a fost Oscar Wilde:

         Oscar Wilde – omul care iubea plăcerile – născut în Irlanda în 1854, a fost scriitor, poet și critic profund al societății     într-o perioadă în care rostirea adevărului nu era de bun augur pentru cel care se aventura să facă acest lucru. ” Un rebel dăruit simțurilor sale care intona un cântec al visurilor, împotriva ipocriziei, un imn al iubirii pentru artă și pentru propria artă, exultând de libertate…”. Aproape nimic din ce ar putea să facă un om  în această viață nu i-a scăpat lui Oscar Wilde: iubire, libertate, plăcerea luxului, călătorii, conflicte și chiar  experiența închisorii nu ca erou, ci ca acuzat pentru imoralitate. Acest din urmă “eveniment” din viața sa  avea loc  în anul 1895, când a fost  judecat și condamnat la doi ani de muncă forțată, după care, ostracizat de societatea engleză, a fost nevoit să își schimbe numele în Sebastian Melmoth.  Se stinge din viață la Paris, în noiembrie 1900. 

    Aceasta este controversata personalitate care a lăsat lumii o bogăție de frumusețe interioară și exterioară și care a transmis un mesaj important și anume că :

” Dacă ne refuzăm pasiunile și bucuria, este ca și când ne-am smulge aripile,

iar visurile sunt făcute pentru a fi trăite”

 

Pilula 95:2

 

Fiecare din noi este propriul său diavol care transformă lumea aceasta într-un infern.

 

        Budismul ne amintește că atunci când privim realitatea o vedem prin propriile noastre filtre. De aceea, celui care privește lumea cu neîncredere, totul i se pare suspect și imprevizibil. Cel care se așteaptă la disprețul vecinului reușește să-l obțină în cele din urmă pentru că este dispus să perceapă acest tip de reacție negativă.
      Dar tot așa cum avem capacitatea de a ne transpune infernul acolo unde ne fixăm privirile, avem și posibilitatea de a pune un filtru pozitiv între noi și realitate.
        Dacă ne uităm la ceilalți cu iubire și cu încredere, vom obține răspunsuri în cea mai mare parte pozitive, așa cum ne asigură așa-numita ” lege a oglinzii”, care, aplicată la lumea corporațiilor ar putea suna cam așa: ” Tratează-mă ca pe un funcționar de clasa a treia și mă voi comporta ca un salariat de clasa a treia; tratează-mă ca pe un funcționar de prima clasă și voi fi un salariat de prima clasă.”
       În bună parte, suntem ceea ce speră ceilalți să fim. Iar ceilalți sfârșesc prin a fi ceea ce așteptăm noi de la ei. Tocmai de aceea merită să le oferim o oglindă luminoasă și încurajatoare care să le arate nu numai ceea ce sunt, ci și ceea ce pot ajunge să fie.       
      
 Și acum, exercițiul:

              Explicații:

        Nu ești víctima lumii pe care o vezi pentru că tu ai inventat-o. Poți să renunți la ea cu aceeași ușurință cu care ai plăsmuit-o. O vei vedea sau nu o vei vedea, după cum dorești. Cât timp o vrei, o vei vedea; când nu o vei mai vrea, nu va mai fi acolo ca să o vezi.1

         Pentru a putea aplica ideea de astăzi, să ne reamintim că exercițiul de ieri – Nu sunt victima lumii pe care o văd – a fost, așa cum frumos era spus în curs, ” declarația noastră de eliberare”.
      Începând cu ideea zilei de astăzi este pus în practică tot ce s-a spus până acum cu privire la faptul că numai gândurile noastre sunt cele care construiesc lumea pe care o vedem.
      Din punct de vedere teoretic, acest exercițiu este o continuare a temei ” cauză și efect” din lecția pe care am rezumat-o aici :
     
      Cum se procedează:
       Ideea zilei se aplică în mod egal, atât lumii văzute, din exterior, cât și lumii nevăzute, lumea gândurilor și imaginilor din interior.  De asemenea, este sugerat ca pe parcursul exercițiilor să  ne gândim că ambele lumi sunt în închipuirea noastră.
      Sunt necesare următoarele intervale practice:
  1.     Câte un interval de câte 3-5 minute sau mai mult,  dimineața și seara, într-un moment de liniște, în care nimic nu ne poate deranja. Se incepe cu repetarea de căteva ori a ideii zilei și inspectarea fără grabă a lumii văzute din jur. Se închid apoi ochii și, tot fără grabă, se cercetează lumea din interior.
  2.     Intervale scurte, aplicate cât mai des pe parcursul zilei și în mod egal,  lumii interioare sau exterioare, după cum simțim nevoia și după cum alegem în momentul respectiv. De fiecare dată se repetăm lent ideea în timp ce ne cercetăm cele două lumi.
  3.     Se aplică de urgență la orice situație supărătoare, spunând:

Eu am inventat situația aceasta așa cum o văd.1

finish

3

 

 


 

1: *** Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, Ediutra CENTRUM, Polonia-2007, p.48.

2: Allan Percy, ” Oscar Wilde pentru blazați, Editura HERALD, București-2014, p.129.

Share Button

31.Exercițiul zilei -Curs de miracole: Declarație de independență

1

“Nu sunt victima lumii pe care o văd”1

               “Ideea de astăzi este introducerea la declarația ta de eliberare. 

Amintește-ți că faci o declarație de independență în numele propriei tale libertăți. Iar în libertatea ta stă libertatea lumii.”1

Cum se procedează:

             Începând cu exercițiul de astăzi se vor utiliza tot mai mult două tipuri de intervale practice:

         Două intervale practice fixe, de 3-5 minute, dimineața și seara.
         Se repetă ideea zilei cât mai des pe parcursul zilei.

       1. Pe parcursul celor două intervale fixe, dimineața și seara, se va proceda astfel:

  • Inițial, te uiți fără grabă în jurul tău, în timp ce repeți ideea zilei de două sau trei ori.
  • Închizi ochii și aplici ideea zilei la lumea interioară:

       În timp ce îți inspectezi lumea interioară, conștientizează pur și simplu gândurile care îți trec prin minte, examinându-l o clipă pe fiecare în parte și înlocuindu-l apoi cu următorul. Încearcă să nu stabilești nici un fel de ierarhie între ele. Privește-le cum se perindă, cu cât mai multă detașare. Nu stărui asupra niciunuia în mod deosebit, ci încearcă să le lași să curgă uniform și calm, fără nicio implicare deosebită din partea ta. În timp ce stai și îți privești gândurile liniștit, repetă ideea de azi de câte ori poftești, dar fără nici un sentiment de grabă. 1 

2. Pe parcursul zilei:

          Se aplică ideea zilei, cât mai des, uitându-te cu detașare în jurul tău. Poate fi aplicată și ca o replică la orice tentație poate să apară, utilizând-o ca pe o declarație că ” nu îi vei ceda și nu te vei lăsa înrobit”.                 

finish

2

Dacă tot suntem la capitolul declarații, pentru copilul “neînrobit” din noi, o scurtă evadare din lumea pe care o vedem:

Povesti cu Tom si Jerry – Declaratia de Independenta (DVD 6)

Vezi mai multe video din animatie


1:*** Curs de miracole-Culegere de exerciții pentru studenți- Editura CENTRUM, Polonia-2007, p.47.

Share Button

Judecata, sisteme de gândire, “diavolul” și “pomul cunoașterii”.

8

Înainte de toate cred că o pauză pentru umplerea sufletului cu bucurie ar fi minunată!

Preluare de pe YouTube: Muzica – ANDRE RIEU –  Oricât de frumos odată, Text Traian Dorz          

       

Am încercat să sintetizez astăzi ultimele două lecții din Cap.3- “Percepție inocentă”  și anume:

“Judecata și complexul autorității”

“Crearea versus cunoașterea de sine”.

       Ca de obicei, pentru a nu schimba mesajul textului, am folosit foarte mult citatele. De asemenea, având în vedere particularitățile de redactare ale cursului, generate de modul în care au fost primite informațiile de către Helen Schucman, am considerat că extragerea ideilor relevante este cea mai potrivită și ușoară cale de a înțelege lecțiile, dat fiind că uneori, nu pare să existe o legătură evidentă între ele. Deși lecțiile sunt grele, parcurgerea lor este necesară pentru înțelegerea exercițiilor propuse.

           1. Judecata

” Nu judeca, ca să nu fii judecat”

sau

“Dacă judeci realitatea altora nu vei putea să nu o judeci pe a ta”

             Presupunând că am înțeles faptul că percepția, oricât de adevărată ar fi,  nu înseamnă cunoaștere, mergem mai departe și ne amintim că atâta timp cât pășim pe drumul spre cunoaștere avem nevoie de percepții și de evaluări ale acestora. Atâta vreme cât există percepție, există și judecată, iar aceasta implică intotdeauna cel puțin o doză de respingere, întrucât este imposibil să nu asociem elementului judecat anumite deficiențe. Niciodată nu sunt evidențiate în timpul judecății, aspectele pozitive din noi, din ceilalți sau din subiectele supuse  judecății noastre. Ceea ce este mai grav, este faptul că trăim cu iluzia că a judeca defavorabil nu are nici un efect, acesta fiind de fapt adevăratul motiv pentru care ne aruncăm fără să gândim în procesul de a judeca. Dacă am fi conștienți de faptul că orice judecată  se întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva noastră, cu siguranță nu am uza cu atâta ușurință de acest aspect al minții noastre. Dumnezeu oferă numai milostivire. Cuvintele noastre trebuie să fie numai milostivire, pentru că asta am primit și asta trebuie să dăm.

     În definitiv, nu contează dacă judecata ta e corectă sau greșită. În ambele cazuri, decizi să crezi în ireal . E  ceva inevitabil în orice tip de judecată, căci a judeca înseamnă a crede că poți să selectezi din realitate ce preferi.

     Nu ai idee ce ușurare imensă și ce pace profundă rezultă din întâmpinarea ta și a fraților tăi fără nicio judecată. Când vei recunoaște ce ești și ce sunt frații tăi, vei realiza că judecarea lor în orice fel nu are nici un înțeles. De fapt, le pierzi înțelesul tocmai pentru că îi judeci.

   Când te simți obosit, precis te-ai judecat capabil de oboseală. Când râzi de cineva, precis l-ai judecat lipsit de valoare. Nu ești de fapt capabil să fii obosit, dar ești foarte capabil să te istovești singur. Efortul judecății constante e practic insuportabil. E curios că o aptitudine atât de debilitantă se bucură de atâta prețuire.

         

           2. Un cuvânt despre “vis”.

    Ți-e foarte frică de tot ce ai perceput dar ai refuzat să accepți. Crezi că, din cauză că ai refuzat să accepți un lucru, l-ai scăpat de sub control. Iată de ce îl vezi în coșmaruri, sau în deghizări plăcute în visele ce îți par mai fericite.

           

           3. Complexul autorității – rădăcina tuturor relelor.

        În sens larg acceptat, AUTORITATEA reprezintă putere, prestigiu, influența general acceptată a unei persoane care se impune prin cunoștințele sale, organizații sau instituții cu drept de a emite dispoziții.
        Semnificația acestui cuvântului în curs este cu totul diferită. AUTORitatea trebuie înțeleasă pornind de la rădăcina cuvântului: AUTOR. Nu este vorba deci, despre puterea pe care ne-o alocăm asupra celorlalți și care credem că ne dreptul să-i judecăm, ci este pur și simplu vorba despre Creator. Complexul autorității de care suferim cu toții, are la bază credința noastră greșită că suntem proprii noștri autori, iar de aici se ajunge în final la greșeala fundamentală de a crede că “am uzurpat puterea lui Dumnezeu”. Ceea ce s-a întâmplat nu are nici o legătură cu uzurparea, pentru că noi de fapt, am pierdut puterea lui Dumnezeu, rezultând de aici am avut-o cândva. Acest lucru s-a întâmplat odată cu separarea, atunci când Eul/ Ego-ul a devenit dominant.

             Eul dă naștere tuturor simtomelor de boală pe care le trăim ( nu numai în sens strict de boală trupească). Pendulând în permanență între ego și Spiritul Sfânt, mintea dă naștere la contradicții și conflict, generând suferință.

    De câte ori ai o problemă de autoritate, o ai o ai din cauză că te crezi propriul tău autor și îți proiectezi delirul asupra altora. Percepi apoi situația ca una în care alții se luptă cu tine literalmente pentru poziția ta de autor. Asta e greșeala fundamentală a tuturor celor ce cred că au uzurpat puterea lui Dumnezeu. Creațiilor lui Dumnezeu le e dat adevăratul lor Autor, dar tu preferi să fii anonim când alegi să te separi de Autorul tău.

    La urma urmei toată frica provine – uneori pe căi foarte întortochiate –  din negarea Autorității. Ofensa nu I se aduce niciodată lui Dumnezeu, ci numai celor care Îl neagă. A-i nega Autoritatea înseamnă a-ți nega motivul pentru pacea ta, așa că te vezi numai în segmente. Această percepție ciudată e complexul autorității.

       

         4. Pacea.

      Pacea e o moștenire firească a spiritului. Decizia de a judeca în loc de a cunoaște e cauza pierderii păcii. Nu există om care să nu se simtă întemnițat într-un fel sau altul. Dacă e rezultatul propriei lui libertăți de voință, precis își consideră voința neliberă… Libertatea de voință trebuie să ducă la libertate.

         

         5. Sisteme de gândire.

            ” Crearea” și “facerea” sunt pietrele unghiulare pentru sistemele de gândire pe baza cărora trăim.
                  Crearea ține de Creator, de lumea de  care ne-am separat, de adevăr.
             Facerea ține de om, de lumea iluziilor pe care ne-am făurit-o și în care trăim,  de minciună.
             Cu toate acestea:
    Fiecare sistem de gândire trebuie să aibă un punct de pornire. Începe fie cu o facere, fie cu o creare, o distincție pe care am discutat-o deja. Asemănarea dintre ele stă în puterea lor ca temelii. Nici un lucru făcut de un copil de-al lui Dumnezeu nu e lipsit de putere. E foarte esențial să-ți dai seama de asta, căci altfel nu vei fi în stare să scapi din închisoarea pe care ai făcut-o.
    Nu poți rezolva problema autorității depreciind puterea minții tale. Să faci așa ceva ar însemna să te amăgești, iar asta îți va dăuna pentru că înțelegi de fapt puterea minții.
        6. Diavolul, credința în separare și “pomul cunoașterii”.
         Separarea, așa cum s-a mai spus, este un sistem de gândire valabil numai în lumea noastră, guvernată de timp. În veșnicie e fals.
 “Pomul interzis” a fost numit “pomul cunoașterii”. Dar Dumnezeu a creat cunoașterea și a dat-o de bunăvoie creațiilor sale. Acest simbolism a primit multe interpretări, dar poți fi sigur că orice interpretare ce Îi vede în stare, fie pe Dumnezeu, fie creațiile Sale, să își distrugă scopul va fi eronată.
   Mușcarea din rodul pomului cunoașterii e o expresie simbolică pentru uzurparea capacității de autocreare. E singurul sens în care Dumnezeu și creațiile Sale nu sunt cocreatori. Te poți percepe auto creator, dar nu poți face mai mult decât să o crezi. Nu poți face să fie și adevărat. Și, după cum am mai spus, când vei percepe corect, în cele din urmă te vei bucura că nu poți. Până atunci însă, convingerea că poți, e piatra de  temelie a sistemului tău de gândire și toate mecanismele tale de apărare sunt folosite să atace ideile care ar putea să o scoată la lumină. Te mai crezi încă un chip făcut de tine.
      Mintea poate face credința în separare foarte reală și foarte înfricoșătoare, iar “diavolul” este tocmai această credință. E puternic, activ, distructiv și în opoziție clară cu Dumnezeu, căci Îi neagă literalmente Paternitatea. Crearea ta de către Dumnezeu e singura Temelie de nezdruncinat, căci în ea stă lumina. Punctul tău de plecare e adevărul și trebuie să revii la Începutul tău. Pe măsură ce te apropii de Început, simți asupra ta frica distrugerii sistemului tău de gândire de parcă ar fi frica de moarte. Nu există moarte dar există o credință în moarte.
       Bucură-te! Lumina se va răsfrânge din adevărata Temelie a vieții și sistemul tău de gândire va fi corectat. Tu, care te temi de mântuire, alegi moartea. Viața și moartea, lumina și întunericul, cunoașterea și percepția sunt ireconciliabile. Numai unitatea cunoașterii e lipsită de conflict. Împărăția ta nu e din lumea aceasta pentru că ți s-a dat de dincolo de această lume. Numai în lumea aceasta are înțeles ideea unui complex al autorității. Lumea nu se părăsește prin moarte, ci prin adevăr, iar adevărul poate fi cunoscut pentru toți cei pentru care a fost creată Împărăția și pe care îi așteaptă.
finish
                Cred că nu există exemplu mai clar și mai potrivit pentru modul în care se manifestă ” complexul autorității” decât Proiectul Avatar. Probabil că își are și el rolul lui în drumul lumii spre cunoaștere. “Miracolele” pot fi făcute de noi, în folosul nostru și al celorlalți, dar nu sunt sub controlul nostru, așa că… să nu judecăm!!! Până în 2045 când ne vom putea transforma în roboți grație acestui proiect, cred că e mult mai sigur să ne explorăm potențialul spiritual imens pe care deja îl avem, fără să cheltuim miliarde de dolari !!!
finish
7

 *** Curs de miracole – Text -, Cap.3: Percepția inocentă, pp.42-46, Editura Centrum -Polonia, 2007.     

Share Button