32.Curs de miracole:Exercițiul zilei

Eu am inventat lumea pe care o văd.¹

Pilula de înțelepciune nr. 95 pe care ne-o oferă Allan Percy în cartea sa Oscar Wilde pentru blazați , se conectează perfect cu exercițiul de astăzi. Dar mai întâi, câteva cuvinte despre omul care a fost Oscar Wilde:

Oscar Wilde – omul care iubea plăcerile – născut în Irlanda în 1854, a fost scriitor, poet și critic profund al societății într-o perioadă în care rostirea adevărului nu era de bun augur pentru cel care se aventura să facă acest lucru. ” Un rebel dăruit simțurilor sale care intona un cântec al visurilor, împotriva ipocriziei, un imn al iubirii pentru artă și pentru propria artă, exultând de libertate…”. Aproape nimic din ce ar putea să facă un om în această viață nu i-a scăpat lui Oscar Wilde: iubire, libertate, plăcerea luxului, călătorii, conflicte și chiar experiența închisorii nu ca erou, ci ca acuzat pentru imoralitate. Acest din urmă “eveniment” din viața sa avea loc în anul 1895, când a fost judecat și condamnat la doi ani de muncă forțată, după care, ostracizat de societatea engleză, a fost nevoit să își schimbe numele în Sebastian Melmoth. Se stinge din viață la Paris, în noiembrie 1900.

Aceasta este controversata personalitate care a lăsat lumii o bogăție de frumusețe interioară și exterioară și care a transmis un mesaj important și anume că :

” Dacă ne refuzăm pasiunile și bucuria, este ca și când ne-am smulge aripile,

iar visurile sunt făcute pentru a fi trăite”

Pilula 95:²

Fiecare din noi este propriul său diavol care transformă lumea aceasta într-un infern.

Budismul ne amintește că atunci când privim realitatea o vedem prin propriile noastre filtre. De aceea, celui care privește lumea cu neîncredere, totul i se pare suspect și imprevizibil. Cel care se așteaptă la disprețul vecinului reușește să-l obțină în cele din urmă pentru că este dispus să perceapă acest tip de reacție negativă.
Dar tot așa cum avem capacitatea de a ne transpune infernul acolo unde ne fixăm privirile, avem și posibilitatea de a pune un filtru pozitiv între noi și realitate.
Dacă ne uităm la ceilalți cu iubire și cu încredere, vom obține răspunsuri în cea mai mare parte pozitive, așa cum ne asigură așa-numita ” lege a oglinzii”, care, aplicată la lumea corporațiilor ar putea suna cam așa: ” Tratează-mă ca pe un funcționar de clasa a treia și mă voi comporta ca un salariat de clasa a treia; tratează-mă ca pe un funcționar de prima clasă și voi fi un salariat de prima clasă.”
În bună parte, suntem ceea ce speră ceilalți să fim. Iar ceilalți sfârșesc prin a fi ceea ce așteptăm noi de la ei. Tocmai de aceea merită să le oferim o oglindă luminoasă și încurajatoare care să le arate nu numai ceea ce sunt, ci și ceea ce pot ajunge să fie.

Și acum, exercițiul:

Explicații:

Nu ești víctima lumii pe care o vezi pentru că tu ai inventat-o. Poți să renunți la ea cu aceeași ușurință cu care ai plăsmuit-o. O vei vedea sau nu o vei vedea, după cum dorești. Cât timp o vrei, o vei vedea; când nu o vei mai vrea, nu va mai fi acolo ca să o vezi.1

Pentru a putea aplica ideea de astăzi, să ne reamintim că exercițiul de ieri – Nu sunt victima lumii pe care o văd – a fost, așa cum frumos era spus în curs, ” declarația noastră de eliberare”.

Începând cu ideea zilei de astăzi este pus în practică tot ce s-a spus până acum cu privire la faptul că numai gândurile noastre sunt cele care construiesc lumea pe care o vedem.

Din punct de vedere teoretic, acest exercițiu este o continuare a temei ” cauză și efect” din lecția pe care am rezumat-o aici :

Curs de miracole: Cauza și efect

Cum se procedează:

Ideea zilei se aplică în mod egal, atât lumii văzute, din exterior, cât și lumii nevăzute, lumea gândurilor și imaginilor din interior. De asemenea, este sugerat ca pe parcursul exercițiilor să ne gândim că ambele lumi sunt în închipuirea noastră.

Sunt necesare următoarele intervale practice:

Câte un interval de câte 3-5 minute sau mai mult, dimineața și seara, într-un moment de liniște, în care nimic nu ne poate deranja. Se incepe cu repetarea de căteva ori a ideii zilei și inspectarea fără grabă a lumii văzute din jur. Se închid apoi ochii și, tot fără grabă, se cercetează lumea din interior.
Intervale scurte, aplicate cât mai des pe parcursul zilei și în mod egal, lumii interioare sau exterioare, după cum simțim nevoia și după cum alegem în momentul respectiv. De fiecare dată se repetăm lent ideea în timp ce ne cercetăm cele două lumi.
Se aplică de urgență la orice situație supărătoare, spunând:

Eu am inventat situația aceasta așa cum o văd.1