Dieta filozofului

                                                              IMG_2061

                      Bună dimineața dragii mei!!!

                     Așa se întâmplă uneori… În dimineața de Crăciun te trezești că ai dintr-o dată chef și timp să faci lucruri dragi pe care nu le-ai mai făcut de mult timp. Țin într-un coș de nuiele lângă patul din mansardă  o grămadă de cărți pe care îmi mai arunc ochii seara la culcare. Era una micuță ascunsă pe fundul coșului care cred că n-a mai fost atinsă în ultimii 3 ani… și culmea…chiar despre diete.

                    Am vorbit la cursul de nutriție de fel și fel de diete și principii  de nutriție dar pun pariu că nu știați că există și o dietă a filosofului, scrisă chiar de un filosof. În carticica asta nu există decât o rețetă, pe care o voi transcrie aici și pe care chiar o voi încerca după sărbători. Ce există în schimb în cărticica asta ține mai mult de modulul de NLP pe care-l avem programat luna viitoare – căci evident niciun obiectiv omenesc nu poate fi atins fără o mobilizare ca la carte a resurselor interioare, iar concluzia este una singură: Un lucru atât de banal în aparență cum este alungarea pentru totdeauna a kilogramelor înrobitoare înseamnă de fapt o chirurgie a stilului de viață la propriu; iar pentru asta chiar ai nevoie de NLP ( programare neuro-lingvistă), fie că ți-o faci singur de știi cum, fie că mergi la un  specialist să te însoțească o vreme pe drumul tău.

                  O să redau mai jos câteva paragrafe din această cărticică – poate vă stârnește curiozitatea și veți dori cândva să abordați dieta și prin ochii unui filozof. Nu știu dacă o să vă placă…căci este în fond mai mult o carticică filozofică – ce-i drept cu multe accente practice – dar nu oricine are aplecare către așa ceva.

      În această lucrare arăt cum să dăm jos kilograme și să nu le mai punem la loc. Cartea reprezintă o filozofie a vieții. Programul de slăbire e conținutul, filozofia vieții este forma.

      Bag mâna-n foc că v-ați întrebat, în vremurile grele pe care le trăim, care e sensul vieții. Ce rost au toate astea? Și filozofii  de ce nu ne spun și nouă? (…) V-ați prins, m-am hotărât să iau în serios reproșurile. De ce nu ne spun filozofii care e sensul vieții? Răspunsul e simplu. Pentru că nu știu. Și nici eu nu sunt mai breaz…

………………………………………………………………………………………

      Filozofarea pe tema greutății este legată de preluarea controlului asupra propriei vieți. Există multe moduri de a o face. Dat fiind că vă obsedează mâncarea – ceea ce nu vă deosebește prea tare de restul omenirii -, putem foarte bine să începem prin a vedea dacă sunteți în stare să preluați controlul asupra propriului comportament alimentar. Vreți să dați jos kile și să nu le mai puneți la loc. Perfect. Dar, dacă reușiți să o faceți, lumea ar fi bine să se păzească, căci acela care iese învingător din această bătălie poate face și alte lucruri dificile, dacă își pune mintea cu ele. Acele alte lucruri pot merge și ele împotriva tendințelor, afacerilor și industriilor.

         Dacă vreți cu adevărat să faceți asta sunteți un răzvrătit. Filozofii au produs întotdeauna tulburări. Cei aflați la putere detestă răzvrătiții.

……………………………………………………………………………………..

 Ceea ce vreau să spun e că în cartea mea grăsimea, prieteni,  e doar o metaforă. Grăsimea reprezintă trivialitatea sâcâitoare, pura banalitate și caracterul inevitabil al realității obișnuite care ne desparte de ceea ce am vrea să fim. Este partea trupească din noi care ne leagă de pământ și nu ne îngăduie viața veșnică. Eu cred că mitul paradisului din ceruri nu este altceva decât visul stârnit de bucuriile pământești mai mărunte pe care le stoarcem din bătăliile vieții de zi cu zi.

         Eliminați o parte din grăsimea asta. Ajungeți până la mușchi. Despuiați-vă în fața vântului care bate din ce în ce mai tare. Am mai spus-o și o mai spun odată: pentru noi , ceilalți, nu contează ce faceți, câtă vreme nu are nimeni de suferit. Dar dacă nu faceți ceva de care să fiți apoi mândru, asta va conta pentru dumneavoastră..

…………………………………………………………………………………….

      Trebuie să mai zic ceva despre citit. V-am propus deja să citiți cărți despre regimuri, mâncăruri, sănătate și alergare care să vă stimuleze. În acest moment citiți o carte stimulantă. Nu vă recomand acele programe de slăbire care vă cer să faceți o înțelegere cu persoana iubită, care să controleze ce și cât mâncați sau vă cer să intrați în gruparea Overeaters Anonymous sau să vă afiliați la Weight Watchers. Acum există chiar un program de șantaj, în care puteți semna un contract cu cineva care să vă lipsească de lucruri indispensabile vieții dacă nu vă țineți de regim. Aceste programe s-ar putea să dea rezultate, dar nu le recomand, din cauză că toate depind de alții. Nu e ceea ce contează în această carte, nu-i așa? Orice tehnică de reducere a greutății și de menținere care necesită sprijinul altcuiva ( chiar și a lui Dumnezeu) nu va avea ca rezultat slăbitul și menținerea la noua greutate prin forțe proprii. A, sigur că da, puteți să vă puneți o zgardă și să puneți pe cineva să vă ducă și să vă aducă de la masă în lesă. Dar să fie oare adevărat că suntem ori stăpâni, ori sclavi, așa cum spun Hegel și Sartre?…

      Iar rețeta ne-filozofică de pâinici a filozofului Richard Watson este următoarea:

Reglați cuptorul la 425 de grade ( …finish… nu prea cred, al meu nu merge decât până la 250. După mine l-aș pune la 125 ca să nu omor pâinea!!! – observația subsemnatei). Ungeți o tavă pentru 6 brioșe. Amestecați următoarele ingediente uscate:

o ceașcă de tărâțe

o jumătate de ceașcă de făină integrală de grâu

o jumătate de ceașcă dintr-una dintre următoarele:

            făină integrală de orz

            făină integrală de secară

           făină integrală de hrișcă

           făină integrală de grâu

o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu

o jumătate de linguriță de praf de copt

un praf de sare( opțional)

Îngrămădiți amestecul într-o parte a vasului și în locul liber spargeți

             un ou

și adăugați

      două lingurițe de ulei animal sau vegetal ( de exemplu , unt, untură, ulei de șofran sau de porumb)

Bateți cu o furculiță până s-au amestecat bine gălbenușul cu albușul. Adăugați

         o ceașcă de iaurt, sau zer, sau lapte bătut, sau lapte dulce.

Amestecați cu o lingură de lemn doar atât cât să se omogenizeze ingredientele și totul să fie umed.

Turnați cu lingura în tava de brioșe.

Coaceți 20-24 minute

                     Cam atât.

                     Să ne vedem cu bine și

Fiți fericiți de sărbători!!!!!!!!!

Iarba de grâu și povestea Anei Wigmore.

  Visez o lume lipsită de boli…o lume în armonie completă și aflată într-un echilibru fizic, mental și spiritual, care să respecte legile naturii referitoare la cauză și efect.

– Ann Wigmore-

1

Boala și dificultățile au dus la inovație1

  Născută în Lituania în 1909, Ann Wigmore a avut o copilărie destul de dură. S-a născut prematur, apoi a fost abandonată, fiindcă era un copil bolnăvicios și o povară pentru părinții ei, care doreau să înceapă o nouă viață în America.Bunica acesteia, un naturalist autodidact, a salvat-o și a făcut-o bine oferindu-i Annei o viață normală. A învățat foarte multe despre vindecare pe când o urmărea pe bunica sa îngrijind răniții în timpul celui de-al doilea război mondial cu ierburi și plante de leac. Dar la vârsta de 16 ani, încă nu fusese dată la școală și nu știa să își scrie nici măcar numele! La îndemnul bunicii, Ann a plecat în America pentru a primi o educație adecvată și pentru a se întâlni din nou cu părinții. Din dorința de a reuși pe tărâm american, a doptat stilul de viață local, inclusiv dieta tipic americană. Apoi, un teribil accident de mașină i-a distrus ambele picioare. Odată instalată cangrena, doctorii au recomandat amputarea picioarelor. Ea a refuzat și, împotriva dorinței tatălui ei s-a întors acasă. “Revenirea mea nu a fost una fericiă. Nici tatăl, nici mama mea nu aveau grijă de mine și, doar cu ajutorul unchiului meu, găseam ceva de-ale gurii la prânz”.
       Ann era conștientă că trebuie să existe o cale mai bună . S-a întors la dieta “țărănească” cu legume, cereale, semințe și ierburi. Astfel și-a recăpătat sănătatea, punând în practică ceea ce învățase de la bunica sa. A cules ierburi și plante sălbatice și le-a aplicat pe picioare. Nu era un act disperat al unei minți bolnave, ci rezultatul învățăturilor primite de la bunica ei cu privire la puterea de vindecare a ierburilor și plantelor. Ann a dezvoltat un apetit “nesățios” pentru tot ce era verde. Ronțăia iarbă și îi storcea sucul. Ore întregi stătea la soare în verile călduroase, așteptând ca picioarele să i se vindece. Iarna era aproape, iarba urma să dispară. Ce să facă?

      “I-am cerut Domnului  să mă îndrume. Iar el mi-a oferit o soluție emoționantă. Folosirea cerealelor pentru a crește iarba în propria bucătărie!”

9   
  Într-o zi, spre surprinderea ei, micuțul ei cățeluș alb, care îi oferise atât de multă iubire și afecțiune, a început să îi lingă picioarele – singura parte din corpul ei pe care cățelușul nu o atinsese până atunci! ” Primul meu impuls a fost să mă gândesc la siguranța cățelului. Am ridicat instinctiv mâna pentru a-l îndepărta, iar în acea clipă mi-a venit în gând vorba bunicii mele: “Creaturile ghidate de instinct, lăsate de unele singure , nu greșesc”.
       Gestul cățelușului era primul semn că Ann se însănătoșea. Odihnă, soare, plante și ierburi sălbatice, ierburi cultivate în bucătărie – toate au dus la reinstaurarea stării sale de sănătate. Atunci a știut că nu avea să moară.Medicii l-au informat pe tatăl acesteia că, la prima vedere, fiica sa era în afara oricărui pericol. 

“Acest lucru l-a înfuriat, deoarece nu putea să accepte că se înșelase cu privire la decizia sa de a-mi amputa picioarele.”

     Au mai trecut câteva luni până când picioarele i s-au vindecat complet, iar ea s-a întors la spital pentru reexaminare. Doctorii nu au făcut niciun comentariu când, la radiografia cu raze X, se vedeau oasele bine sudate”, spune Ann. După câțiva ani, Ann Wigmore alerga la cursa de maraton din Boston.
     Ann și-a testat iarba pe care o creștea în casă și pe prietenii ei. Grâul devenise iarba ei favorită, căci animalele o preferau, și pentru că era dulce la gust, ușor de găsit și ieftină. Pentru a-și continua cercetările, a adoptat o maimuță bolnavă de cancer. Ann a îngrijit animalul până când acesta s-a vindecat cu ajutorul unor tehnici creative și cu rețete cu alimente vii, printre care semințe germinate, nuci fermentate și “iaurt” de semințe dar și rejuvelac – o băutură din grâu cultivat, încolțit. Acestea, alături de iarba de grâu, aveau să devină mai târziu piatra de temelie pentru dieta cu alimente vii propusă de ea. “
               Prima zi cu suc de grâu proaspăt din această primăvară.
     Suc de grâu proaspăt stors, din fire de iarbă de grâu crescute în grădină, mângâiate de ploaie, soare și vânt, în plină lună mai.
     Începe vara, cu deliciile ei culinare de hrană vie, la îndemâna oricui este binecuvântat cu o bucățică mică de pământ curat în jurul casei!
Detalii mai multe despre iarba de grâu aici, iar  semințele  pentru iarbă, alături de alte bunătăți se pot procura online de  aici sau de aici.
6

1: Steve Meyerowitz:” Vindecări miraculoase cu iarbă de grâu-remediu pur, dăruit de natură”, Editura BENEFICA, Otopeni, 2011, pp.43,44.