Dacă eu ajung iluminat, cu ce schimbă asta lumea?

 

osho1

      Am găsit în Cartea Secretelor o porțiune de text în care Osho, cu felul lui inconfundabil și inconfortabil de a spune lucrurilor pe nume, răspunde la o întrebare punctuală pusă de unul din discipolii săi, dar invită în același timp la autoanaliză pe toți aceia care, cu entuziasm, doresc să schimbe lumea și nu știu cum. Apoi, lecția 186 ( aici ) din Curs de miracole  nu mai prezintă dificultăți în a fi înțeleasă, căci mesajul clar și direct din acest răspuns nu prea mai lasă loc la interpretări.

      Iată întrebarea și apoi o parte dintr-un răspuns mai amplu pe care l-am preluat din Cartea Secretelor, apărută în 2008 la Pro Editură și Tipografie:

Î: Eu, cu siguranță îmi doresc să ajung iluminat. Dar, dacă voi reuși, cu ce va schimba asta lumea?

R: Dar de ce te preocupă restul lumii? Lasă lumea să se preocupe singură de ea însăși. Și văd că nu îți faci griji despre ce se va întâmpla cu restul lumii dacă rămâi ignorant…

      Dacă ești ignorant ce se va întâmpla cu restul lumii? Vei produce nefericire. Nu că ai face-o cu bună știință, nu, tu ești nefericirea, așa că orice ai face nu faci decât să semeni sămânța nefericirii peste tot în jurul tău. Speranțele tale sunt fără noimă, semnificativă este doar ființa ta. S-ar putea să te gândești că îi ajuți pe ceilalți, dar nu faci decât să-i încurci. (…) Și toate astea pentru că nu este important ceea ce speri tu, ceea ce crezi tu, ceea ce dorești tu. Important este doar ceea ce ești tu.

……………………………………………………………………………………………………..

      Fiecare se crede centrul lumii și deci trebuie să-și facă griji despre lume, s-o schimbe, să transforme lumea, să creeze o utopie. Unicul lucru ce poate fi făcut este acela de a te schimba pe tine. Nu poți schimba lumea. Îi faci mai mult rău încercârnd s-o schimbi, poți crea haos, poți provoca răni, poți produce tulburare. Și așa lumea este deja prea zăpăcită. Și poți provoca încă și mai multă frământare, nedumerire și haos.

      Te rog, lasă lumea în pace. Poți face un singur lucru, și anume: să-ți găsești liniștea interioară, fericirea interioară, lumina interioară. Dacă reușești asta, chiar ai ajutat foarte mult lumea. Prin transformarea unei pete de ignoranță într-o flacără iluminată, prin scoaterea cuiva din întuneric și aducerea sa la lumină, ai schimbat o parte a lumii. Iar această parte care s-a schimbat, va produce reacții în lanț. Buddha nu e mort. Iisus nu este mort. Ei nu pot fi morți, pentru că ei au provocat reacții în lanț – din lumină în lumină, din flacără în flacără. Și așa se va naște mereu un succesor, iar ei continuă să trăiască.

      Dar, dacă lumina ta nu există, dacă lampa ta nu este aprinsă, nu poți fi de niciun ajutor nimănui. Primul lucru esențial este să-ți găsești lumina interioară. Atunci și ceilalți vor primi ceva din ea. Atunci o scânteie de la tine va putea aprinde și lampa altora. Atunci va exista continuare. Atunci poți dispărea din trup, flacăra ta va trece din mână în mână. Va continua să existe în eternitate. Buddha nu va muri niciodată, cei iluminați nu mor niciodată, pentru că lumina lor devine o reacție în lanț. Iar cei care nu ating iluminarea nu trăiesc niciodată, pentru că ei nu pot provoca o reacție în lanț, nu au nicio lumină de împărtășit, nicio scânteie care să aprindă flacăra altcuiva.

      Te rog, fii preocupat doar de tine însuți. Fii egoist. Îți spun asta pentru că doar așa vei putea ajunge fără ego. Doar așa vei putea ajunge să fii lumii ajutor și binecuvântare. Să nu te preocupe lumea, nu asta este problema ta. Cu cât vei fi mai îngrijorat de soarta lumii, cu atât te vei simți mai răspunzător față de ea. Și, cu cât va fi mai mare responsabilitatea, cu atât te vei simți mai important. Dar nu ești. Ești doar nebun. Ieși din această nebunie de a-i ajuta pe ceilalți. Ajută-te pe tine. Ăsta e singurul lucru pe care-l poți face.

      Și atunci multe se vor întâmpla… însă vor veni ca o consecință. De îndată ce ai devenit o sursă de lumină, schimbările încep să se producă. Vor fi mulți cei care se vor împărtăși din lumina ta, vor fi mulți cei care vor atinge, prin ea, iluminarea, vor fi mulți cei care, prin ea, vor cunoaște viața, mai multă viață, o viață deplină. Dar nu te gândi la lucrul acesta. Nu vei putea face nimic pentru asta în mod conștient. După aceea, totul va decurge de la sine.

      Iisus spune undeva: “Mai întâi, intră în împărăția lui Dumnezeu. Caută împărăția Domnului, și apoi toate celelalte vor veni.” Și eu vă spun la fel.

-∞-


Share Button

Prețuri

Link

Bine de știut!!!ProBono

Pe toată perioada lunii august 2016, în limita timpului disponibil ofer sedințe pro bono de coaching și programare neuro-lingvistică pentru  elevi, studenți, șomeri și alte categorii de persoane aflate în dificultate*.

Programele la care pot avea acces gratuit sunt:

  • Orientare carieră
  • Misiune, viziune, valori
  • Decizii /Obiective

*Îmi rezerv dreptul de a selecta persoanele aflate în dificultate.


Prețurile afișate sunt valabile până la 31.12.2016.

vindecare reconectivă
Vindecare Reconectivă: 50 Euro/sedință

Sunt recomandate între una și trei sedințe efectuate fie în zile consecutive, fie la interval de câteva zile.

În cazul în care condițiile concrete o impun, se poate realiza și la distanță.

Întâlnirea durează 60 minute, iar durata efectivă a sedinței durează 30 minute.

***

Reconectare

reconectare1

Reconectare: 333$

Constă în două sedințe realizate în două zile consecutive. Este necesar să fie făcută deja o sedință de Vindecare Reconectivă. Se realizează numai în prezența clientului.

Întâlnirea durează 60 de minute. Durata efectivă a procedurii durează 30-40 de minute.

***

nlp1Coaching și programare neuro-lingvistică: 50Euro/ședință

O sedință durează în medie 45-60 min.

Share Button

Al treilea secret de la Fatima – Interpretarea oficială.

trei

      M-am gândit să public câteva lucruri despre mesajul Sorei Lucia după ce am citit un articol cu o accentuată tentă apocaliptică despre partea a treia a “secretului” de la Fatima ( aici ). Derutată puțin la început, mi-am amintit însă că în urmă cu ceva ani am fost la Fatima de unde am cumpărat și am citit la vremea respectivă cartea: “Sora Lucia despre Fatima”. Așa că am căutat cartea, și cu povața părintelui Cleopa în minte, care ne îndeamnă să  nu ascultăm ce spune unul și altul, ci să cercetăm singuri, am început să caut acele pasaje care se referă la “secret”.

      Înainte de toate cred că este bine de știut câteva lucruri, explicate pe larg în carte.

  • Primul lucru care trebuie lămurit este acela că nu este vorba despre o profeție. A fost o viziune pe care Sora Lucia a avut-o în copilărie și pe care, conform rigorilor Bisericii, a supus-o interpretării teologice a celor  considerați îndreptățiți să facă acest lucru.
  • Al doilea aspect care trebuie subliniat este acela că descrierea viziunii însoțită de interpretarea teologică a acesteia a fost făcută publică la 26 iunie 2000, atunci când s-a considerat că acele aspecte care ar putea  produce panică, deja s-au manifestat în lume; este vorba despre încercarea de asasinat asupra papei Ioan Paul al II-lea, caracatița comunismului, al II-lea război mondial, toate conflictele aferente.

    Faptul că nu este încă pace, că Rusia amenință din nou, că schimbări profunde se prefigurează în strucutra societății, îndeamnă probabil la noi interpretări ale viziunii, în concordanță cu “semnele timpului”. Cu toate acestea să nu uităm că o viziune este o viziune, o interpretare este o interpretare. Iar atunci când ele produc frică și  imagini apocaliptice trebuie tratate cu maximă prudență. Nimic din ceea ce produce frică nu poate fi benefic pentru nimeni.

      Dacă citim descrierea viziunii și apoi interpretarea teologică, este imposibil să nu înțelegem că sunem singurii creatori ai propriului nostru viitor care trebuie privit cu încredere. Deși omenirea este amenințată cu sabia de foc a îngerului, Fecioara Maria ne apără. Acest lucru apare chiar în viziunea Sorei Lucia. Este necesară însă o schimbare profundă în sistemul de gândire și în sistemul de valori ce domină această lume. Trebuie să fim conștienți de faptul că toată Creația este rezultatul Iubirii lui Dumnezeu Care nu pedepsește și nu distruge ce El Însuși a creat, că totul în Creație se supune legii cauzei și efectului, și că primim ceea ce singuri ne oferim, dincolo de fenomenele cosmice, care se produc oricum,  independent de voința și intervenția noastră, după legi fizice bine determinate.

      Toate războaiele, conflictele, violențele pot să facă parte din linia temporală dominantă a planetei numai dacă noi contribuim din plin la acest lucru, cu gândurile și atitudinea noastră. Relevante în acest sens mi se par cele câteva fraze  citate mai jos și care explică simplu și în puține cuvinte,  câte ceva din multele aspecte legate de liniile temporale ale pământului pe care Sal Rachele le-a tratat detaliat în cărțile sale: 

***

La picioarele voastre se desfășoară o tapiserie timp/spațiu de posibilități și probabilități. Nivelul de valabilitate al unei anumite linii temporale depinde de doi factori: (1) Câtă energie și atenție îi acordați; și (2) câți dintre voi vă decideți să vă concentrați atenția în acea direcție. De exemplu, dacă voi credeți și vă concentrați atenția la război ca la o modalitate de a obține ceea ce credeți că aveți nevoie, iar milioane de alți oameni cred și își focalizează atenția în același mod, veți sfârși prin a crea război pe planetă. 

     Dimpotrivă, dacă suficient de mulți dintre voi adoptă linia temporală opusă celei de mai sus, atunci deveniți o forță puternică pentru crearea bucuriei și prosperității pe pământ. Orice adoptați cu entuziasm ca fiind realitatea dorită de voi, se înglobează în realitatea colectivă ce este creată pe pământ. Măsura capacității voastre de a vă concentra atenția la realitatea dorită depinde de cât de mult v-ați vindecat problemele psihologice și emoționale, și de cât de mult v-ați curățat din credințele negative bazale. 

      Pe măsură ce vă concentrați atenția la realitatea pe care doriți să o creați și căutați prezența altora care au dorințe asemănătoare, deveniți o forță de necontestat pe planetă. Deși poate fi nevoie de un singur individ iluminat pentru a schimba lumea, mai multe suflete iluminate – toate lucrând împreună pentru a crea o linie temporală dominantă a păcii și prosperității – vor face exact acest lucru.

      De regulă o predicție, o viziune, o profeție, se referă la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nimic din atitudinea, gândirea sau acțiunile desfășurate la momentul respectiv nu se modifică. Cum însă există liber arbitru, se înțelege de ce  profețiile nu se adeveresc sau se adeveresc într-o proporție diferită de ce s-a anticipat inițial. De exemplu, în cartea din care am citat mai sus -“Pământul se trezește:Profeții 2012-2030″- Sal Rachele explică cum în anul 2011, anul în care a fost scrisă cartea, omenirea crea trei mari linii temporale dominante:

  1. Linia temporală dominantă a înălțării ( cca. 0,3% din populație);
  2. Linia temporală dominantă a comunităților iluminate ( cca. 25% din populație);
  3. Linia temporală a morții și distrugerii ( restul populației);

      Conform predicțiilor ar fi trebuit ca războiul deja să fie în desfășurare. Cu toate acestea, deși pe planetă nu este pace, oamenii sunt din ce în ce mai bolnavi iar sărăcia este la ea acasă, lumea există încă. Au loc multe schimbări și încet, încet, rezultatele vor începe probabil să se vadă.  Asta pentru că în fiecare zi, noi decidem. Și cu siguranță nu am decis ca planeta să fie distrusă iar oamenii să dispară, și nici nu vom decide vreodată așa ceva. Ne schimbăm în fiecare zi câte puțin, și ne vom schimba din ce în ce mai mult. Vor fi probabil multe victime colaterale schimbării de conștiință și schimbărilor de natură fizică ce au loc pe Pământ, dar vom rezista.

***

      Revenind acum la “secretul” de la Fatima, am extras din cartea “ Sora Lucia despre Fatima”  câteva fragmente ce ar putea să aducă unele lămuriri asupra acestui subiect incitant.

poză

 

 

1.Despre carte: Cuvântul editorului:

      Această întâia traducere  românească a memoriilor consemnate de Sora Lucia reproduce a 6-a ediție originală, portugheză, datând din martie 1990, confruntată cu o a doua ediție în franceză, din mai 1991. Traducătorul a dispus de asemenea de mai vechile tălmăciri, maghiară, tipărită în 1979 și germană, datând din iunie 1987 (…)

      Celor patru prime memorii, redactate sub ordinul Episcopului de Leiria, Monseniorul Jose Alves Correia da Silva și apendicelor I și II relatând aparițiile de la Pontevedra și Tui și în semn de împlinire a Promisiunii din 13 iulie 1917 ( voi veni să cer consacrarea Rusiei către Inima mea Neprihănită și Comuniunea Reparatorie a primelor sâmbete) li se adaugă astăzi textul importantului document intitulat “Mesajul de la Fatima” incluzând a treia parte a “secretului” pe care Ioan Paul al II-lea  l-a încredințat Congregației pentru Doctrina Credinței cu însărcinarea de-a o face publică, după elaborarea unui comentariu adecvat .

      Prin publicarea celei de-a treia părți a secretului primit de la Sfânta Fecioară de către cei trei păstori, în iulie 1917 ( vezi apendicele III) volumul conține astfel integralitatea mesajului de la Fatima.

***

 2. Drumul plicului.

APENDICE III

Partea cea mai bine păstrată a “secretului de la Fatima”  împreună cu un comentariu adecvat din partea Congregației pentru propagarea Credinței a fost publicat la 26 iunie 2000.

VI. MESAJUL DE LA FATIMA

Introducere

( fragmente)

      Pășind în mileniul III, papa Ioan Paul al II-lea a hotărât să facă public textul celei de-a treia părți a “secretului de la Fatima”(…)

    A treia parte a fost scrisă la 31 august 1941, în urma cererii Excelenței Sale Episcopului de Leiria și a Sfintei Fecioare. (…) Documentul a fost păstrat de Episcopul de Leiria în plic închis. Pentru a se asigura de păstrarea lui în condiții optime, la 4 aprilie 1957 plicul a fost trimis la Arhivele Secrete ale Sfântului Oficiu, la cererea expresă a Sorei Lucia. Potrivit documentelor Arhivelor Secrete, Eminența Sa, cardinalul Alfredo Ottaviano și-a dat consimțământul, la 17 august 1959, ca părintele Pierre Paul Philippe să ducă plicul care conținea partea a treia a “secretului” de la Fatima papei Ioan XXIII. După preluarea plicului, Sfinția Sa a ezitat puțin și apoi a spus:

-

” Să așteptăm. Mă voi ruga și vă voi comunica hotărârea mea”.

-

     În final, Sfântul Părinte a decis returnarea plicului spre Sfântul Oficiu și nedezvăluirea celei de-a treia părți a “secretului”.

      În data de 27 martie 1965, papa Paul VI, împreună cu secretarul de stat Angelo Del Acqua, au lecturat scrisoarea dar au returnat apoi scrisoarea arhivei și au decis că “secretul” nu trebuie dezvăluit.

      După atentatul comis împotriva sa la 13 mai 1981, papa Ioan al II-lea a cerut să i se aducă plicul.

3. Sora Lucia făcuse deja trimiteri la cea de-a treia parte a “secretului” într-o scrisoare datată încă din 1982:

Partea a treia a “secretului” se referă la cuvintele maicii noastre:

-

Dacă nu, erorile Rusiei vor fi resimțite de lumea întreagă prin declanșarea războaielor și persecuția Bisericii. Cei buni vor fi martiri. “

     -

   Sfântul Părinte va avea mult de suferit, națiuni întregi vor dispare ( 13 iunie 1917)

    Partea a treia a “secretului” are valoare simbolică, de revelație, care se referă la acea parte a materialului  și în același timp, depinde de acea parte a lui care constă în întrebarea dacă oamenii cred și își însușesc adevărurile pe care documentul ni-l cere:

-

Dacă duceți la bun sfârșit cerințele mele Rusia se va converti și va fi pace, dacă nu, întreaga lume va suferi din cauza greșelilor făcute de această Țară. ” 

_

      Din momentul în care nu am îndeplinit cerințele mesajului suntem martori că tot ceea ce se prevedea în profeția lui, s-a întâmplat. Rusia și-a întins tentaculele mincinoase asupra lumii. Chiar dacă nu putem vedea încă realizarea tuturor profețiilor, acestea se împlinesc în timp, pas cu pas; în cazul în care omenirea nu renunță la păcate , la ură, la răzbunare, la nedreptate, imoralitate și la forță. Nu putem spune că Dumnezeu ne pedepsește astfel; dimpotrivă, noi, oamenii ne pregătim pedeapsa.

      Dumnezeu ne avertizează cu blândețe și ne cheamă să urmăm calea cea dreaptă însă ține cont de libertatea noastră de alegere.

4. Secretul de la Fatima

         Mai jos sunt scanate și atașate paginile din carte în care sunt prezentate traducerile textului original scris de Sora Lucia în  limba portugheză ( pag.109), și apoi, în cadrul comentariului teologic de la sfârșit, interpretarea oficială a viziunii ( pag.223-226):

3-13-2

doc scanat bun3-4âăî3-53-6

poză 1

 

Share Button

Dor de vacanță: “Drumuri Europene” și “Zorba’s Dance”

oldTV-300x199                             

Dacă vă cuprinde uneori nostalgia duminicilor cu Aristide Buhoiu, pe “Drumuri Europene”, videoclipul de mai jos cu siguranță vă va potoli dorul de anii adolescenței, dar vă va activa în același timp dorul de vacanță.

     Pentru românii anilor 70-80, melodia genericului emisiunii…..”Drumuri Europene”…..

Și pentru că e vară, soare, și … dor de ducă, și pentru că Grecia este nu numai țara filosofiei lui Socrate dar și țara vacanțelor ad-hoc,  astăzi, câteva lucruri interesante despre Grecia și greci, de la:

http://www.feminis.ro/calatorii/lucruri-interesante-despre-grecia-si-greci-16473

00

Este binecunoscut faptul ca grecii au reguli diferite fata de restul lumii. Oamenii nu stau la coada pentru autobuz, ci se inghesuie unii peste altii intr-un val haotic dar organizat: primul care impinge este primul servit. A-ti lasa bagajul dimineata devreme pentru a-ti rezerva loc la coada, intorcandu-te cateva ore mai tarziu cand este aglomerat pentru a revendica locul in fata, este un obicei comun si indragit.

Exista o regula secreta care defineste viata in Grecia: regula filotimo. Derivat de la cuvant prietenie, acest termen primeste diverse semnificatii in functie de persoana si context. In esenta, conceptul inseamna a te mandri cu modul in care ii tratezi pe ceilalti, de la a lupta pana la moarte pentru cine plateste nota, indiferent de cati bani castiga persoanele in cauza, pana la a-ti indopa musafirii cu mancare si vin (dupa sloganul: „nu va faceti griji, ne plac grasunii aici”). In mod nesurprinzator, majoritatea situatiilor filotimo presupun macare si bautura.

Pentru cei ne-experimentati, conceptul presupune laudarosenie dar de fapt, acesta constituie o varianta contemporana a vechiului obicei al xenofiliei sau ospitalitatii. In mitologia greaca, legile ospitalitatii sunt supreme si adesea zeii se deghizau in calatori straini si prafuiti pentru a pacali nobilii bogati sa incalce legea, atragandu-si astfel pedepse. In Grecia zilelor noastre, lucrurile nu mai stau chiar ca in miturile antice, dar filotimo inca presupune ca atunci cand ai schimbat impresii cu un calator, sa insisti sa-l inviti sa-ti fie oaspete la masa.

In zonele rurale ale Greciei, aceasta este o practica frecventa,insa, mai rar intalnita in zonele turistice, din motive evidente. Daca intri in vorba cu vreo ospatarita grecoaica mai in varsta prin vreun bar, s-ar putea sa te invite la pranz la ea acasa in ziua urmatoare, fara a specifica vreo ora anume si oferind indicatii vagi, iar tu, ca un bun musafir, nu o poti refuza. Esti cumva dator sa rasounzi pozitiv unui astfel de act de filotimo.

Inainte de toate, in ciuda asigurarii ca poti ajunge la orice ora, nu intarzia prea mult; exista un timp alocat siestei pentru majoritatea grecilor si desi vei fi primiti, vizita nu va mai fi apreciata. In al doilea rand, nu te duce cu mana goala. Fournos (brutariile) si zaharoplastios (patiseriile) exista peste tot, asa ca nu ai nici o scuza sa nu faci un gest politicos. In ultimul rand, mananca orice ti se ofera cu zambetul pe buze, fie ca sunt deserturi decadente sau vreo farfurie cu branza lichida si tarte din buruieni.

Aprecierea cu voce tare a oricarui efort al gazdei este esentiala pentru a te asigura ca vei avea o usa deschisa si pe viitor.

Zorba’s Dance în două variante  mini – maxi 

 

finish

 

Share Button

Mic dejun cu Socrate: Dulci vinovății cu înghețată și ciocolată.

 cioco

Spuma mea cu ciocolată mentolată și zmeură.

        Mi-a venit în minte o întrebare pe care am găsit-o de curând într-unul din exercițiile din

Curs de miracole:

Dacă vinovăția este iadul atunci opusul lui ce este oare?

       Răspunsul ar putea fi: un strop de fericire, cum la fel de bine ar putea fi  – un strop de bucurie, cum la fel de bine ar putea fi – un strop de mulțumire… Și acești stropi, puși unul lângă altul, ar putea în final forma oceanul de fericire, bucurie, mulțumire, din viața noastră. Prea des ne simțim vinovați, și ne simțim vinovați față de ființele dragi din viața noastră așa cum ne simțim vinovați față de noi înșine. Ne simțim vinovați pentru lucruri pe care noi le considerăm serioase, așa cum ne simțim vinovați pentru lucruri mărunte. Ne simțim vinovați pentru că încălcăm reguli prea stricte uneori, pe care tot noi ni le-am impus, pentru a atinge de cele mai  multe ori, obiective iluzorii.

     Nu mai este timpul și nu mai sunt timpurile în care să fim prea aspri cu noi și să ne impunem ținte care ne țin departe de spiritul nostru. Știți că  “inspirația” poate avea un sens oarecum diferit de cel pe care îl înțelegem noi în mod uzual? A fi inspirat înseamnă în primul rând a fi ” în spirit”, a fi în contact cu sinele tău superior și a crea în armonie cu divinitatea. A fi dezinspirat înseamnă a fi separat, a nu te simți conectat la miraculoasa rețea creatoare divină. A fi dezinspirat înseamnă a fi nefericit, iar a fi inspirat înseamnă a fi fericit și a crea în armonie cu tine și cu lumea.

        Și iată că lăsându-mă în voia zilei și a inspirației, lăsând lucrurile să curgă de la sine, m-am trezit astăzi în fața unui desert despre care inițial nu aveam niciun gând să povestesc, dar pe care l-am numit – miraculos, pentru că este desertul care încalcă regulile, împacă spiritele  și ne amintește de fiecare dată când îl servim că viața nu înseamnă șabloane, că legile sunt făcute pentru a fi încălcate și că nimic nu contează mai mult decât să te simți fericit. Acest desert l-am conceput în urmă cu ceva ani într-un moment de “inspirație” și de atunci îl servim în toate formele și cu toate aromele care ne fac poftă: cu ciocolată neagră sau cu ciocolată albă, cu mentă, zmeură, portocale sau cafea. Este un desert pe care-l pregătesc de cu seară pentru a fi gata a doua zi. Este o cremă-spumă de ciocolată, care cu puțin efort (financiar) poate deveni chiar unul dintre  acele deserturi care nu știrbesc cu nimic exigențele a ceea ce aș putea numi un “desert Montignac”. Așa că toată această lungă introducere, nu  a avut de fapt ca scop decât dorința de a vă împărtăși această rețetă pentru un desert destul de ușor de pregătit dar care poate satisface pe deplin un iubitor al deserturilor “aerate”, și care ținut la congelator se poate transforma ușor într-un parfe de înghețată, așa cum întâlneam copii fiind, pe plajă la Mamaia, în minunatele noastre vacanțele de vară.

         Și pentru că tot a venit vorba de înghețată, de fericire, de reguli și de vinovăție, înainte de rețetă, nu pot să mă abțin să nu redau mai jos un fragment dintr-un interviu pe care din vârful muntelui Metamucil din Herralayas,  Swami Digestananda, supranumit și “Guru al intestinelor” l-a acordat lui Steve Meyerowitz, el însuși fiind cunoscut la rândul lui ca Sproutman- specialistul în germinare. Acest interviu l-a publicat în cartea sa  Combinarea alimentelor și digestia – 101 modalități de îmbunătățire a digestiei:

Dragă Swami, spune-ne câte ceva despre dieta ta.

Am încercat toate dietele posibile. Am fost vegetarian mai bine de 90 de ani; am fost un împătimit al alimentelor crude timp de 40 de ani; am ales dieta macrobiotică timp de 25 de ani și am fost fructarian 12 ani. Pe durata șederii mele în Statele Unite , am devenit un consumator de înghețată.

Ai mâncat înghețată?

Da. Vezi tu, înghețata este un aliment fericit. Oamenii îl consumă deoarece îi face să se simtă bine. Câteodată nu se simt atât de bine, dacă mănâncă prea multă sau dacă sunt alergici, dar, în general, înghețata face lumea fericită. De vreme ce eu încerc să-i învăț pe oamni să-și găsească bucuria interioară, am căutat să aflu secretele acestui miracol lăptos. De ce îi face pe atât de mulți oameni fericiți? Să fie vorba de vitamine speciale? Sau de culori deosebite? Să fie hormonii proveniți de vaca sfântă?

Ce ai învățat?

Înainte de toate am învățat că sunt foarte multe tipuri de înghețată. Și nu mă refer doar la culori și arome, ci la conceptul de bază sau scopul lui. Am aflat că, dacă vrei să urmezi o dietă pe bază de înghețată, trebuie să locuiești în America, de preferință la Disneyland. Aici în Tibet, avem două arome de înghețată, de lapte de vacă și de lapte de capră. Dar în America există Baskin – Robbins. Apoi, aș merge să mănânc la Ben & Jerry’s. Asta a fost o experiență cu totul deosebită. Acolo am aflat de pădurea tropicală, de comerțul din lumea a treia și de Vermont, toate acestea datorită înghețatei. Doar în America înghețata este un aliment complet. Poți avea sandvișuri de înghețată, prăjituri cu înghețată, înghețată cu nuci, M&M și iaurt înghețat. Știam că am încălcat dieta, dar măcar totul era vegetarian.

Înghețata te-a făcut fericit?

Da, pe lângă câteva indigestii. Înghețata pare să aibă capacitatea de a te “gâdila” pe dinăuntru. Dar nu are nimic de-a face cu ingredientele. Consider că înghețata îți aduce o altă stare de spririt. Când mănânci înghețată, simți că primești o tratație. în realitate înghețata nu are putere de la sine. Nu este nici bună, nici rea.  Alimentele, în general, nu au moralitate. Batoanele de ciocolată nu îți distrug dinții de la sine. Sistemul tău de credințe este cel care determină dacă aceste alimente sunt bune sau rele. Tocmai de aceea am experimentat cu înghețața. Dacă aș fi fost învățat de mic copil că înghețata este baza dietei mele, atunci nu ar fi avut o semnificație deosebită. Ar fi fost doar mâncare obișnuită, iar eu aș fi căutat un alt aliment care să mă facă să mă “simt” fericit. Așadar, după ce am urmat această dietă timp de 6 luni, înghețata a devenit un aliment oarecare.

Ce ai mâncat după dieta cu înghețată?

Nimic. Am ținut post doi ani.

Ce alimente te fac fericit?

Iată ce am învățat în urma dietei cu înghețată: fericirea nu este o funcție a alimentației. Fericirea este o hrană interioară. Nu cina te face fericit, ci invers: tu aduci fericirea la masă. Totuși, relația pe care o ai cu mâncarea poate susține sau perturba starea emoțională. Dacă ești liniștit când începi să mănânci, iar mâncarea îți provoacă indigestie, înseamnă că ai tulburat acea pace – fericirea ta. Mâncarea nu creează fericire, dar o poate tulbura sau menține. De aceea trebuie să alegem cu atenție ceea ce introducem în corpurile noastre și, de asemenea, să fim atenți la maniera în care o facem. Dacă mâncăm prea repede, transformăm în toxine cele mai sănătoase și mai hrănitoare alimente. A mânca atunci când nu îți este foame e totuna cu a te forța să conduci mașina când ești foarte obosit. Tristețea din timpul mesei vă prelungește depresia, nu viața. Alegeți o dietă care să vă susțină atât corpul cât și starea de fericire.

Să vă bucurați de actul de a mânca este la fel de împortant ca alegerea mâncării. Dacă vă bucurați de masă, veți asimila vitaminele și vă veți întări sistemul imunitar. Oamenii de știință încearcă să ne convingă de faptul că sistemul imunitar este susținut în întregime de nutriție. Dar nu este așa. De fapt, acesta este hrănit de energii pozitive. În cei doi ani de post nu am avut surse externe de hrană. Cu toate acestea, sistemul meu imunitar era mai puternic ca niciodată. Bineînțeles, mâncarea contribuie cu nutrienții săi, dar bucuria hranei și sentimentele pozitive din jurul acesteia sunt cele care transmit cel mai puternic mesaj către centrul de imunitate și către starea voastră generală de sănătate.

finish

          Dacă în Tibet, Digestananda nu a cunoscut decât înghețata cu aromă de lapte de capră sau de vacă, în Thailanda,în India, în China și chiar în Las Vegas, aceasta se poate prepara într-un mod inedit, din toate fructele, cu toate aromele disponibile și cu toate ingredientele la vedere. Metoda este preluată  se pare și de către  gelateriile moderne, dar nu prea se știe ce picură ei din toate sticluțele și bidonașele pe care le folosesc. Oricum este mult mai incitant să-ți aștepți înghețata în stradă, fără prea multe ifose, decât să stai cuminte într-o gelaterie curată ca o farmacie pentru a te răsfăța cu o pseudo-chimico-înghețată foarte frumos decorată.

      Pentru aceia dintre noi care n-au avut încă experiența unei astfel de înghețate, mai jos, pe viu, atât cât să ne facă curioși, cum se prepară ea în stradă:

În India…

…sau în China

Și acum, umila, draga….

Spuma mea cu ciocolată:

  • 400 g ciocolată neagră 75% cacao simplă, cu mentă, cu portocale, cu cafea, etc.
  • 10 g gelatină.
  • 4 ouă proaspete, de preferință de țară, din sursă cunoscută.
  • 400 ml frișcă din smântână  ( exclusă frișca vegetală).
  • zahăr pudră, sau fructoză, sau xilitol, după posibilități și după gust.
      De regulă cicolata, chiar neagră fiind, dacă are arome este și dulce. Poate fi aleasă o ciocolată neagră normală, cu zahăr, sau una dietetică, pentru a da acestui desert o notă mai sănătoasă.
           Se pregătește în felul următor:
       Se pun 50 ml de apă peste gelatină și se lasă deoparte.
   Se topește ciocolata împreună cu 200 ml apă fierbinte pe foc mic, până când este omogenizată complet. Dacă este folosită o ciocolată cu mai puțină cacao este necesar să fie pusă suplimentar cacao (1-2 linguri), pentru a da compoziției consistența necesară. Când ciocalata ajunge la punctul de fierbere, se oprește focul și se amestecă cu gălbenușurile și gelatina înmuiată. Se  amestecă rapid până la omogenizarea completă și se lasă deoparte.
     
   Separat:
- Se bat spumă cele 4 albușuri cu un praf de sare.
- Se bate frișca până devine pufoasă și fermă.
  Necesită câteva minute de mixat. Dacă sunteți obișnuiți cu frișca vegetală, există o diferență: frișca naturală se bate puțin mai greu, și este obligatoriu ca înainte să fie păstrată la frigider pentru a fi foarte rece. Dacă folosiți frișcă proaspătă, fără conservanți, este indicat ca zahărul pudră să fie pus spre sfârșit, când frișca începe să capete consistență. Dacă folosiți frișcă care  are conservanți, zahărul pudră poate fi pus încă de la început. În ambele situații trebuie avut grijă ca frișca să fie bătută exact atât cât trebuie, pentru a nu se separa zerul.Când stă fermă pe paletele mixerului este gata.
     Cu o lingură mare de salată sau o paletă, se amestecă treptat și ușor, prin răsturnare,  albușul bătut spumă cu ciocolata, chiar dacă mai este încă puțin călduță. După aceea, toată compoziția se amestecă cu frișca, tot ușor, prin răsturnare, până când este complet omogenă.. De aceea este necesar ca frișca să fie bătută de la început într-un vas mai mare.
      Cantitatea este suficientă pentru o formă de tort sau pentru o tavă de cozonac. Se întărește foarte bine, este pufoasă, și poate fi servită atât simplă, tăiată felii, cât și combinată în diverse moduri: cu fructe, sos de fructe, înghețată,etc. Nouă ne place însă cel mai mult simplă, pentru că poate fi simțită foarte bine aroma. De asemenea, poate fi pusă de la început în cupe sau poate fi pusă peste un blat în cazul în care doriți s-o folosiți pentru a aranja un tort.
În situația în care nu o aranjați în cupe este necesar să îmbrăcați forma în folie alimentară pentru a o putea răsturna atunci când este gata. Acest lucru este obligatoriu dacă forma este din teflon, pentru că acolo unde spuma intră în contact cu forma, oxidează.
Cam asta e tot. În cazul în care vă încumetați, sper să vă iasă și să vă bucurați de ea!
finish
 

 
Share Button

Iarba de grâu din grădina mea.

Vârstnicii care consumă iarbă de grâu îi înving pe culturiști.

    1

     Pentru că strălucea atât de frumos în lumina dimineții, după o noapte cu ploaie, nu m-am putut abține să nu împart bucuria pe care am simțit-o văzând-o, așa cum era, pregătită să mi se dăruiască pentru porția zilnică de suc. În realitate este mult mai frumoasă decât în fotografii.

     Fragmentele din povestea  lui Leland Bender, Bloomingdale – Illinois,  împărtășită lui Steve Meyerowitz supranumit  “Sproutman”, sunt suficiente pentru a puncta câteva lucruri practice în legătură cu iarba de grâu, verificate de altfel pe propria-mi piele. Ele sunt confirmate de toți cei care consumă suc din iarbă și care-și cultivă singuri iarba de grâu. Sucul de iarbă, ca și polenul, nu trebuie să fie încadrat neapărat în categoria suplimentelor nutritive, pentru că ele pot fi foarte bine integrate în viața noastră ca și alimente. Nu trebuie să fim bolnavi pentru a consuma nici polen, nici suc din iarbă de grâu, orz, etc.

  • Se pot consuma 180 ml de suc pe zi, câte 60 ml, cu 15-20 de minute înainte de fiecare masă. Dacă nu ați mai consumat niciodată, începeți cu 20 ml dimineața, pe stomacul gol și creșteți doza treptat. Este foarte important ca stomacul să fie gol. Iarba este foarte puternică, și poate crea discomfort (greață de obicei) dacă  sunt prezente alimente în stomac. Verificați să nu existe  urme de mucegai la rădăcină. Și acesta poate provoca greață. Ca să fiu sinceră, noi ne cultivăm singuri iarba, direct în pământ ( vara în grădină, iarna în seră),  dar nu s-a întâmplat niciodată să avem probleme. Singura problemă este că nu reușim să avem niciodată suficientă iarbă pentru trei porții/zi.
  • Este important ca iarba să fie tăiată când are 10-15 cm, pentru că atunci are cea mai mare concentrație de nutrienți. Dacă vă gândiți s-o tăiați a doua oară, pentru că ea crește în continuare, nu veți obține aceleași beneficii. În cadrul unui studiu făcut pe animale s-a constatat că și ele preferă iarba după prima tăiere, iar rezultatele testelor la care au fost supuse au ieșit net superioare în cazul în care acestea au fost hrănite cu iarbă obținută numai după prima tăiere.
  • A cultiva iarba nu este greu și nici scump. Trebuie doar puțină preocupare. Mai costisitor este de procurat storcătorul care să permită și stoarcerea verdețurilor, dar există variante pentru toate posibilitățile.
  • Pentru cultivare sunt necesare semințe pentru iarbă și nu grâu obișnuit, care nu are putere de germinare corespunzătoare. Acestea se pot procura de la magazinele specializate sau de la magazinele online. Pentru cultivarea în grădină este necesară pregătirea unei parcele cam de 60×150 cm sub formă de răzor. Pământul de la suprafață trebuie să fie fin și uniform nivelat. Este bine să aveți pregătite două parcele, astfel încât atunci când începeți să tăiați din prima să o semănați pe a doua. La o parcelă sunt suficiente 500g semințe. Pentru rezultate optime, și o răsărire uniformă, se pun la înmuiat semințele în apă o noapte, după care se lasă într-o sită și se clătesc de 2-3 ori/zi încă una sau chiar două zile, astfel încât în momentul semănării germinarea să fie pornită. Semințele se presară uniform pe răzor și nu se acoperă cu pământ, dar se udă des cu jet foarte fin pentru a nu le deranja. Pentru perioada de vară când este foarte cald și pământul se usucă repede ar fi de preferat o parcelă de pământ mai ferită, care să nu fie în bătaia soarelui. În zilele mai umede și mai răcoroase, grâul crește cel mai bine.

semințe

Când este gata, cel mai bine iarba se taie cu un cuțit zimțat.

Pentru cei 50-60 ml de suc este suficietă o mână de iarbă. 

poză 1poză 2

Despre povestea Annei Wigmore, cea care a pus bazele hranei vii, precum și câteva linkuri utile, sunt disponibile 

aici

Și acum pe scurt, povestea:

     La vârsta de 51 de ani, fiul meu, Eddie, era pe moarte. A fumat timp de 30 de ani, câte 3-4 pachete de țigări pe zi, începând de la 18 ani. Cântărea 143,18 kg și nu putea să meargă 30 de metri fără să fie nevoit să se oprească pentru a-și trage sufletul. doctorul îi spunea: ” Ai arterele blocate.” Avea doar 50 de ani și nu era pregătit să moară, așa că l-am convins să încerce terapia cu iarbă de grâu. Steve, ascultă-mă – nu îți va veni să crezi ce răsturnare incredibilă de situație. Bea suc de iarbă de grâu în fiecare zi și a pierdut 22,7 kg; în plus a renunțat la carne de tot, bazându-și alimentația pe germeni. Este evident că iarba de grâu reîntinerește plămânii, căci acum el se poate plimba alături de noi. Se simte minunat.

     Și să îți spun ceva, nu se va mai întoarce la muncă. Nu la același loc de muncă. Ne apucăm să facem afaceri cu iarbă de grâu. …Vom pune la dispoziția sălilor de sport și persoanelor fizice materiale pentru cultivare prin intermediul marketingului de rețea. …Cei care frecventează sălile de sport sunt fascinați de aceasta pentru că nu mai au nevoie de steroizi. În 15-20 de minute de la administrarea ierbii de grâu simt cum sunt energizați. Fluxul sanguin absoarbe nutrienții imediat. Pur și simplu îi absoarbe.

    Toate aceste lucruri sunt senzaționale. În acest ultim an, am mers peste 1.126 km în jurul Illinois-ului. Parcurg 3,2-4,8 km. în fiecare zi, indiferent de vremea de afară și te asigur că toate acestea se datorează ierbii de grâu. Nu îmi vine să cred ce forță am. Pe 24 noiembrie voi împlin 72 de ani. Am avut și până acum forță cardiovasculară însă acum…Mă plimb cu bicicleta timp de o oră fără să mă opresc. Există un instructor care ne îndrumă. Cei mai tineri renunță după 20 de minute, dar eu mă implic timp de o oră întreagă fără să simt nevoia de a-mi trage sufletul. Și ce putere am! 

    Da, am încercat și pudra, însă nu se obține același efect. Bunul simț mă va îndruma, trebuie să fie viu. Vei simți un val de enrgie după 15minute. Îmi cultiv singur iarba de grâu, 12-15 cm, timp de opt sau mai multe zile. Este o verdeață realmente bogată. În prezent consum 180 ml de iarbă de grâu zilnic. ( Beau această cantitate!)…Nu mai iau deloc medicamente antiacid. Clorofila este cel mai bun antiacid.

     Ani de zile am avut ceva supărător în voce, dar odată cu vârsta m-am obișnuit. Oamenii trecuți de 50 de ani expectorează des. După două săptămâni în care am consumat iarbă de grâu, am avut o expectorație foarte productivă. Acum a dispărut! Îmi pot auzi ecoul vocii. I-am povestit doctorului, iar acesta mi-a confirmat: ” Nici o mirare, totul este curat acolo înăuntru.”

    Am tot fost prin spitale pentru că am avut gută în stadiu avansat. Mâncam prea multă carne. Toate acestea fac parte din trecut, bineînțeles. Acum, fostul meu hematolog ia tablete cu lucernă, este pe punctul de a intra în programul de iarbă de grâu și chiar a pierdut în greutate. Bineînțeles că are grijă de acea senzație de foame care te macină pe interior. Te simți gol, dar satisfăcut. 

    Mă întreb, în schimb, când vor renunța la fumat, când vor scoate în afara legii produsele de la McDonald’s și Burger King. Oare câte generații va mai trebui să îmbolnăvim înainte ca ei să își dea seama? 

Nu subestimați niciodată puterea naturii.

finish


Steve Meyerowitz, “Vindecări miraculoase cu iarbă de grâu”, Editura Benefica-Otopeni,2011; pp.139-141.

Share Button

Mic dejun cu Socrate: Mersul la slujbă

socrate mic dejun     
        După ce ne-am trezit zâmbind cu bunăvoință unei noi dimineți din viața noastră, care înseamnă deopotrivă înviere și renaștere în sens filozofic, după ce ne-am curățat trupurile în semn de purificare și le-am îmbrăcat cuviincios ca o acceptare a renunțării la inocență, pornim cu pași siguri și sprinteni spre slujbă, acel spațiu în care ne afirmăm zilnic hotărârea nestrămutată de a deveni cei ce suntem, sau cei ce credem că putem deveni. Cu metroul, autobuzul, bicicleta, sau pe jos, fie că traversăm un oraș, un parc, sau numai un pod, drumul până la locul de muncă este o adevărată aventură.
        T.S. Eliot a comparat intrarea în metroul londonez cu o coborâre în cercurile infernului, în “lumea singurătății veșnice”. La fel ca metrourile de pretutindeni, și cel din capitala britanică este o lume sărăcită din punct de vedere spiritual, unde mulți oameni se află laolaltă fără ca între ei să existe un contact autentic, unde se aude o “ciripeală” permanentă care nu generează nici un sens, unde graba generală nu face decât să amâne tihna de care sufletul tău are nevoie pentru a înflori.
            Motiv pentru care în anul 2012, au fost inițiate la nivelul capitalelor europene acțiuni de “spiritualizare” a acestor spații subterane, în care lumina zilei nu poate pătrunde niciodată, iar lumina spiritului nu se poate face simțită decât atunci când fiecare dintre cei care coboară în întuneric, își aprind candela cu lumina propriei ființe.
“Opera înseamnă în primul rând Muzică, Emoție Pură, pe care o înțelegi chiar dacă nu înțelegi cuvintele sau nu știi povestea din spate.”

           Ce-i drept, sunt multe alte locuri în lume în care metroul nu apare așa hidos.

Poate fi vorba despre metroul japonez, mobilat de Ikea,

1 2

sau,

poate fi vorba despre metroul din Dubai, orașul superlativelor, în care metroul nu face decât să confirme această reputație. Inaugurat în 2009, a necesitat o investiție de 7,6 miliarde de dolari, oficialii afirmând că este timpul ca transportul în comun să devină unul care să ofere și lux călătorilor:

     De acord, s-ar putea ca drumul tău spre muncă să nu mai fie chiar atât de dezolant – unele navete presupun doar o plimbare peste un pod sau mersul cu bicicleta prin parc. Iar pentru numărul tot mai mare de oameni care lucrează de acasă, nu există nici un fel de navetă, doar pașii înăbușiți de papucii moi, din bucătărie către birou, după terminarea micului dejun. De fapt acești “telenavetiști”  se plâng uneori că le lipsește drumul spre muncă – nu doar pentru că, stând acasă , dezvoltă unele forme de claustrofobie, ci și pentru că deplasarea are darul de a legitima munca pe care o fac și de a-i da aparența “conformității”. De asemenea timpul petrecut pe drum creează și o graniță între acasă și locul de muncă, graniță după care cel care lucrează de acasă, nevoit să-i deschidă ușa celui venit să-i verifice contorul sau să-i roage pe copii să facă liniște, ajunge uneori să tânjească.      Dar pentru mulți dintre cei care se deplasează la locul de muncă, naveta de dimineață e o adevărată corvoadă. Încă și mai rău este faptul că ea se înscrie într-un spectru de nefericiri mai larg – eternul și aparent absurdul ciclu al navetei, muncii și dormitului, în care fiecare dintre noi intră aproape pe nesimțite. Nu întâmplător faptul de a fi navetist ne evocă imaginea unui hamster alergând în rotița lui sau a unui șobolan prins în capcană: concentrându-ne asupra destinației, ne pierdem din vedere destinul. Există deci vreo modalitate de evadare? 
       
      Un hamster a ajuns şoferul unui camion de 15 tone, după ce compania Volvo a filmat una dintre cele mai interesante reclame ale sale. Astfel, volanul camionului a fost transformat într-o roată pentru rozătoare, iar hamsterul a condus maşina de mare tonaj pe pantele abrupte ale unui drum din Spania, în timp ce era ademenit cu un morcov să aleagă direcţia potrivită.
       În acest mod, hamsterul pe nume Charlie a ajuns vedetă pe internet, în timp ce compania producătoare de camione a demonstrat cu câtă uşurinţă se poate conduce ultima lor maşină care foloşeşte un motor electric pentru a înlocui forţa brută de care avea nevoie până în prezent şoferul. ( sursa: www.ziarulevenimentul.ro)
        Revenim la răspunsul filosofului, inspirați fiind acum de hamsterul care a dovedit ce poate face atunci când are în față un morcov dulce, chiar dacă pare a se învârti la nesfârșit în rotița lui:
Răspunsul este afirmativ, dar numai dacă reușim să ne dezvățăm de ceea ce Nietzsche – el e individul cu mustață stufoasă și cu privire intensă care stă în fața ta în metrou – a numit “doctrina celor două lumi”, adică tendința de a inventa o lume ideală pentru a scăpa din cea în care trăim acum. În timp ce existența noastră se aseamănă cu timpul repetat la nesfârșit din “Ziua cârtiței”, ne imaginăm că am putea să renunțăm la tot și să ne cumpărăm o podgorie în Toscana; înghesuiți ca niște sardine în vagonul metroului, ne închipuim că navigăm în jurul Insulelor Maldive. Poate că aceste fantezii ne oferă mângâiere, dar ajungem să le inventăm, spune Nietzsche, doar pentru că am putea să acceptăm faptul că existența noastră se rezumă la ceea ce este deja; și, odată inventate, facem prea puțin pentru a le vedea transpuse în realitate. De aici rezultă că fanteziile noastre sunt un semn de slăbiciune, ceea ce îl face pe Nietzsche, să răspundă printr-o provocare aparent simplă, dar nu chiar atât de ușor de pus în practică: transformă-ți idealul în realitate sau – și asta ar fi poate de preferat – transformă-ți realitatea în ideal. Pentru a reuși asta, Nietzsche ți-ar cere să-ți imaginezi că viața ta s-ar repeta în cel mai mic detaliu – inclusiv această chinuitoare călătorie cu metroul – și să vezi cât din ceea ce presupune ea ai putea să suporți. Te-ar lăsa în pace doar când ai ajunge să retrăiești bucuros fiecare clipă – când cele două lumi ar ajunge să se suprapună. Presupunând că, în această lume unică, nou integrată, nu ai renunțat la slujbă, drumul tău spre muncă ar deveni o bucurie.
3
      A ajunge în acest punct, înseamnă să te desparți, împreună cu Nietzsche, de ceea ce el numește “turma” –  de cei care călătoresc în “vagoanele pentru vite”, așa cum este numită uneori clasa “economic” printre clienții companiilor aeriene – și să te alături ligii “supraoamenilor”, elita constituită din cei care își urmăresc nu doar destinația, ci și destinul, devenind propriii lor stăpâni. Apartenența la acest club aduce cu sine două beneficii. Mai întâi, a renunța la fantezia unei alte lumi înseamnă că suntem mai predispuși să investim în cea reală: vei trăi în prezent în loc să proiectezi un paradis care te-ar salva de tine însuți; nu există mijloc mai bun care să te oblige să îmbrățișezi realitatea în toată goliciunea ei revigorantă decât să ți se ia cârja idealului. Nu doar că vei vedea lucrurile așa cum sunt, lipsite de orice podoabă ( însă, prin asta, cu atât mai intense), dar nici nu vei mai fi intimidat de un ideal căruia te-ai simți obligat să i te conformezi – iar aceasta reprezintă al doilea avantaj. Tocmai pentru că e un ideal, idealul este investit cu autoritatea de a prescrie modul în care ar trebui să arate lucrurile; De aici rezultă că, odată scăpat de bolta pe care o înalță deasupra ta, vei fi liber să devi tu însuți, în tot ceea ce înseamnă individualitatea ta neconformistă – neuniformă, singulară, năzuroasă, rebelă, excentrică, îndrăzneață, neortodoxă și originală. De aceea abandonarea idealului poate să fie un preț ce merită plătit.

    Deci, iată-ne ajunși: am trecut prin lumea infernală a metroului, pe deplin conștienți că este, ca și noi, nu tocmai ideală; suntem în bună măsură convinși că am rămas aceeași persoană care a închis ușa de la intrare în urmă cu o oră; și am reușit, cu greu, să rezistăm impulsului de a-i strânge de gât pe ceilalți pasageri. În ciuda tuturor problemelor, am ajuns, iar acum clădirea biroului, laboratorului, fabricii, spitalului, școlii sau stadionului se profilează amenințătoare în fața noastră. Întrebarea care se naște acum e pentru ce facem toate acestea.

socrate mic dejun


Fragment  din cartea ” Mic dejun cu Socrate”, de Robert Rouland Smith, Editura Litera, București 2013-pp.35-43.


 

Share Button

Cinci minute.

retro-boutique-ceas-perete-pendul-vintage-marie_wi4k

     “…Acum, în ce privește timpul, există unele momente, fără a intra în prea multe detalii, când cineva poate simți că momentul prezent este acolo, că trecutul este dus în mod ireversibil, – el este lipsit de orice valoare în afară de cazul în care este încă actual în prezent – și că viitorul este, de asemenea, irelevant, pentru că se poate petrece sau nu. Așa se întâmplă de pildă atunci când trăiești un accident, când te afli într-un moment de pericol care solicită o acțiune extrem de promptă. În asemenea cazuri nu ai timp să te rostogoloști confortabil din trecut spre viitor. Ceea ce trebuie să faci este să fii atât de total în prezent, încât toate energiile tale și întreaga ta ființă să fie concentrate în cuvântul “acum”. Descoperi cu mare interes că tu ești într-un acum. Cunoști planul geometric foarte, foarte subțire despre care geometria ne învață că nu are nici o grosime. Acest plan geometric, lipsit în mod absolut de grosime, care este “acum”, se mișcă de-a lungul liniilor timpului, sau mai degrabă este străbătut de timp ca de un curent subteran, aducându-ți acum, tot ceea ce vei avea nevoie în viitor. …Cred că trebuie să facem exerciții de oprire a timpului și de stăruire în prezent, în acest “acum” care este prezentul meu și care este totodată intersecția veșniciei cu timpul.

      Ce putem face? Iată primul exercițiu: El poate fi practicat în momentele în care nu ai absolut nimic de făcut, când nimic nu te îndeamnă nici înapoi, nici înainte, și când poți folosi trei minute, cinci minute sau o jumătate de oră, pentru odihnă și pentru a nu face nimic. Ia loc și spune:” Șed, nu fac nimic, nu voi face nimic pentru următoarele cinci minute”, și apoi relaxează-te și în tot acest timp ( un minut sau două vei putea îndura pentru început) gândește-te că ” mă aflu aici în prezența lui Dumnezeu, în propria mea prezență și în prezența acestui mobilier care este în jurul meu, nemișcat, fără să mă duc undeva”. Există, desigur, încă un lucru pe care trebuie să-l faci: trebuie să te hotărăști că în aceste două, cinci minute pe care le-ai dedicat învățării faptului că prezentul există, nu te vei lăsa smuls de soneria telefonului, de un ciocănit în ușă ori de vreun elan brusc de a face numaidecât vreo treabă pe care ai lăsat-o neterminată pentru ultimii zece ani. Deci te liniștești și spui: ” Sunt aici”, și rămâi acolo. Dacă înveți să faci aceasta în momentele irosite ale vieții tale, când ai învățat să nu te mai fâțâi pe dinăuntru, ci să fii absolut calm și fericit, statornic și netulburat, prelungește apoi cele câteva minute la un timp mai îndelungat, iar apoi la unul puțin chiar mai lung. Va veni desigur un timp în care vei avea nevoie de anumite scuturi de apărare, căci poți sta liniștit pentru două minute chiar dacă sună telefonul sau bate cineva la ușă, pe când 15 minute poate fi prea mult atât pentru cel care sună la telefon cât și pentru cel care bate la ușă. În acest caz gândește-te că dacă n-ai fi fost acasă, nu ai fi deschis ușa și nici nu ai fi răspuns la telefon….

       Iar după ce ai deprins această statornicie, această netulburare, va trebui să înveți să oprești timpul nu doar în momentele în care de-abia se scurge sau când s-a oprit singur, ci și în momentele în care fuge, când te presează cu solicitări. Iată cum trebuie să procedezi. Faci vreun lucru pe care îl consideri folositor; simți că, dacă treaba ta nu este dusă la bun sfârșit, lumea se va clătina. Însă, dacă la un moment dat vei spune” mă opresc”, vei descoperi multe lucruri. Mai întâi vei descoperi că lumea nu se clatină și că întreaga lume – dacă ți-o poți imagina – poate aștepta cinci minute în care să nu te ocupi de ea. Este important să înțelegem asta, pentru că de obicei ne înșelăm pe noi înșine, spunând: ” Da, trebuie s-o fac; este vorba de o datorie, nu pot s-o las nefăcută.” Sigur că poți , pentru că în momentele de pură lene o lași nefăcută pentru un timp mult mai lung decât cele cinci minute pe care le-ai ales. Așa că primul lucru pe care îl spui este: ” Orice s-ar întâmpla, mă opresc în acest punct.” Cel mai ușor mod de a reuși aceasta este să te folosești de un ceas deșteptător. Potrivește-l și spune-ți: ” Acum lucrez fără a mă uita la ceas până va suna”…..După aceasta, când ceasul începe să sune, știi că pentru următoarele cinci minute lumea ia sfârșit și că nu te vei mișca din loc. Acesta este timpul personal al lui Dumnezeu, iar tu te odihnești în acest timp al Său în liniște, tăcere și pace. La început vei vedea cât este de greu și vei simți că este extrem de urgent să isprăvești, să zicem, de scris o scrisoare sau de citit un paragraf anume. În realiate vei vedea că le poți amâna pentru trei, cinci sau chiar zece minute și nimic nu se va întâmpla….”

finish


Fragment din :

Mitropolitul Antonie, ” Școala rugăciunii”, pp.132-137, Editura Sopfia-București-2011.


Share Button

Cu Andre Rieu la Budapesta.

2

Budapesta- mai 2014

Maastricht – 2012- The Second Waltz ( Shostakovich)

           Pentru două zile, mii de români s-au mutat la Budapesta. Acest oraș frumos a găzduit și anul acesta unul dintre acele concerte uluitoare prin care André Rieu  în stilul său caracteristic, cu umor și bună dispoziție, știe să încălzească și să unească sufletele oamenilor din toate colțurile lumii. Muzica lui este o muzică vindecătoare. Granițele, convingerile politice, conflictele , ura, s-au dizolvat și de data aceasta  în fața acordurilor sublime care s-au înălțat de pe scena Papp László Budapest Sportaréna. Oameni eleganți  ca ținută și stil, au aplaudat și au ovat cu același respect, chiar dacă într-o parte flutura din când în când tricolorul României și alături drapelul Ungariei. În inima oamenilor muzica apasă cele mai fine clapete, iar atunci când  Dunărea Albastră își duce la vale molatec valurile  din Pădurea Neagră până în satele simple de pescari de pe țărmul românesc al Mării Negre, știe că duce cu ea  dragostea și zbuciumul omenesc exprimat într-o singură limbă – aceea a sufletului.

          Pașii celor care au valsat  pe ringul de dans înființat ad-hoc între rândurile de scaune, au avut același ritm – al bucuriei, iar șampania a curs și de data aceasta în cupe în timpul ultimelor minute de concert, pentru că da, André știe să facă spectacol. A contat oare faptul că scena unui asemenea spectacol nu a fost pregătită pentru sărbătoare într-o sală de concert , că structurile  metalice se ițeau de după reflectoare iar cablurile mascate sub șine metalice îți mai puneau piedică din când în când ? Cine mai avea timp să privească în altă parte decât fix spre scenă sau spre cele două ecrane imense amplasate stânga – dreapta pentru a putea sorbi fiecare cuvânt din poveștile spuse de Andre la începutul fiecărei melodiiDacă pe scenă șampania a curs în cupe, în arenă, vinul rozé camuflat în pahare de Coca Cola și sorbit printre floricele jucăușe de pop-corn au produs oamenilor același sentiment de sărbătoare – fără nazuri, ifose și pretenții.

           Au fost multe povești, dar cel mai mult a impresionat parcă, povestea celor trei muzicieni din Rusia. Andre și-a adus în echipă muzicieni din toate colțurile lumii – Rusia, Germania, Olanda, Chile, Argentina, Ucraina…iar modul lui de a-i selecta este… modul lui de a-i selecta. Așa s-a întâmplat cu  trei cântăreți ambulanți din Rusia, care cu ani în urmă, în zile friguroase de iarnă adunau în jurul lor pe străzile olandeze mulți oameni care le intuiau parcă viitorul și își aplecau cu drag urechea la cântecele de dor care încălzeau peisajul înghețat și inimile înfrigurate ale trecătorilor. Povestea lor, spusă de Andre sună așa:

        Eram în concert la Maastricht. Era iarnă, iar zăpada ajungea până la genunchi. Lângă sala de concert, în stradă, trei muzicanți ambulanți cântau foarte frumos și adunaseră multă lume în jurul lor. Am decis ca după concert să le fac o vizită. După concert am încercat să mă apropii de ei dar , surpriză, și-au luat instrumentele și au fugit în grabă. Inițial n-am înțeles de ce. Apoi am aflat: au crezut că sunt de la KGB. După un an, din nou concert la Maastricht, din nou iarnă, din nou zăpada până la genunchi. Aceiași trei muzicanți ambulanți, aceeași multă lume adunată în jurul lor. După concert i-am contactat. De data aceasta n-au mai fugit. De atunci au făcut parte din echipa mea de muzicieni și am ținut împreună concerte în toate colțurile lumii. 

          Pe scena de la Budapesta – 2014 – acești trei muzicieni din Rusia au cântat cu lacrimi în ochi alături de o soprană din Ucraina, punându-ne pe tavă tot dorul și durerea din sufletele lor. Fără cuvinte.

              A fost minunat! Un concert cu André Rieu este unul dintre acele concerte la care trebuie să participi cel puțin o dată în viață. 

           Despre muzica lui, André spunea pe scurt, la Maastricht în 2013,  așa:

Pentru mine, a face muzică înseamnă a face oamenii fericiți cu muzică. Când merg pe scenă și văd toate acele chipuri în fața mea în sala de concert, anticipez din plin ceea ce va urma. Pot deja să-mi simt bucuria pentru toate acele melodii minunate pe care le vom cânta în seara aceea.

      Dar a face muzică înseamnă la fel de bine și altceva. Înseamnă de asemenea a strânge oamenii la un loc și a le da oamenilor posibilitatea să experimenteze ceva împreună. După aceste seri publicul merge acasă cu sentimentul că au devenit prieteni unul cu celălalt. Aceasta este puterea enormă a muzicii. Și aceasta nu se aplică oamenilor numai în sala de concert. Noi, muzicienii de pe scenă de asemenea simțim asta. Dacă faceți muzică împreună, vă apropiați. Vă ascultați unul pe celălalt, răspunzând unul altuia și încercercați să dați ce e mai bun din voi, și ceilalți de asemenea. Sincer, pentru mine nu există nimic mai frumos în viață decât a face muzică cu și pentru prieteni.

             Să sperăm că micul dar românesc, legat cu panglică tricoloră și oferit printre baloanele ce au curs în cascadă la sfârșitul spectacolului, îl vor convige pe André Rieu că românii îl iubesc. Îl așteptăm cu drag la noi, să ne cânte și să ne încânte sufletele cu minunata sa muzică. Avem ce să-i oferim ca inspirație. Va găsi prieteni minunați atât în public cât și în marile talente care-l pot însoți cu fruntea sus pe orice scenă, în orice colț al lumii, așa cum s-a dovedit de atâtea ori în alte ocazii.

            Câteva secvențe proaspete filmate din concertul la care încă ne mai gândim găsiți  aici , aici  și aici , iar aici  , Maastricht -2012.

finish

 

Share Button

Mic dejun cu Socrate: Pregătirea pentru plecare.

 8

     Continuăm cu abordarea filosofică a momentelor ce construiesc acel 99%  din viața noastră: cotidianul.
     Între momentul trezirii și cel în care pornești spre muncă, există o etapă foarte importantă – pregătirea:

      Să nu-ți imaginezi că gestul Cleopatrei, atunci când îi oferă lui Antoniu, care se pregătește de luptă, o “armură de aur”, are ceva exotic, neobișnuit sau extravagant în el. Același lucru îl face orice soție obișnuită, din orice oraș, atunci când își pregătește soțul pentru a prinde trenul de opt și zece către stațiile Londron Bridge, Grand Central sau Shinjucu.

     Poate că Marc Antoniu nu e avocat, nici jurnalist sau funcționar guvernamental, dar pregătirile pe care le face nu sunt atât de îndepărtate de noi pe cât s-ar putea crede. Și nu doar pentru că folosim până în ziua de azi metafore militare pentru cele mai banale sarcini pe care le avem de îndeplinit – vorbim de “bătăi de cap”, de ” a da piept cu” sau de “a te război cu” – , ci și pentru că a ne pregăti să ieșim din casă necesită de fiecare dată o mentalitate războinică.

     A te pregăti implică și a te arunca în mijlocul unor evenimente imprevizibile ( “Fie ce-o fi”), dar și a ține lucrurile la distanță, a nu te grăbi să trăiești o experiență netrăită ( “Sunt pregătit pentru orice eventualitate!”).

   Toate bune și frumoase, ai putea spune, dar cum se explică accentul pus pe curățenie ca parte a pregătirii de a ieși în lume, ca element esențial al stării de a fi pregătit? De exemplu, ni se spune că, atunci când Marc Antoniu a mers la prima lui întâlnire cu Cleopatra, nu doar s-a spălat îndelung,  ci s-a și bărbierit de trei ori. A fi pregătit și a fi curat par tot atât de legate pe cât sunt înșiși Antoniu și Cleopatra. Dar de ce? De ce nu poți să fii pregătit fără a fi curat? De ce să nu poți să fii murdar cu atât mai mult cu cât puțină murdărie este o dovadă a faptului că ai trecut deja prin ceva și, astfel, că ești cu atât mai înarmat pentru ceea ce ziua îți va scoate în cale? De ce să îmbraci echipamentul curat pentru a juca fotbal sau să îți pui un șorț proaspăt spălat pentru a coace o prăjitură? Nu doar că se vor murdări din nou destul de repede, dar, chiar dacă ieși din casă cu haine curate, ai făcut cu adevărat ceva pentru a îndepărta murdăria care te înconjoară? Nu este murdăria precum energia, ceva ce poate fi înlăturat pe moment dar niciodată distrus?

   Scopul curățirii de dimineață este de a crea o pânză goală unde să poată fi zugrăvit ceva mai bun decât în ziua precedentă, ceva care să aducă un plus de trăire. Dată fiind situația, cine ar fi mai potrivit să susțină acest punct de vedere decât scriitorul francez Francis Ponge, al cărui nume se traduce prin “burete” și care, într-un elogiu adus curățeniei intitulat “Săpun”, ne spune următoarele: ” Utilizarea săpunului ne va fi lăsat mai curați, mai puri și mai plăcut mirositori decât eram înainte… ne-a schimbat în bine, ne-a reinvestit”. Ponge scoate în evidență faptul că a ne curăța ne ajută să o luăm de la început și să ne orientăm către aspirațiile noastre. Pentru a sluji acestor aspirații, pentru ca în viață să ne meargă bine și ziua să fie încununată de succes, trebuie să îndepărtăm prin spălare ceea ce s-a petrecut anterior, ca și când un act al distrugerii trebuie să premeargă întotdeauna un act al creației.

      Privit din acest unghi, ritualul nostru de curățare matinală implică de asemenea că suntem “melioriști” – în esență, niște optimiști care cred cu tărie că nu doar că lumea poate să fie mai bună, ci și că noi o putem face mai bună încercând să ne îmbunătățim pe noi înșine.1

 2

Pentru domni, înainte de ritualul îmbrăcării, bărbieritul la rang de artă : 

 link aici 

      Ne-ar fi greu să ne imaginăm pregătirile de plecare fără hainele pe care urmează să le îmbrăcăm…După ce se trezește în fața unui nou orizont, cel de după Cădere, primul instinct al Evei este să își ascundă rușinea, stabilind astfel, rolul fundamental al îmbrăcării. În consecință, goliciunea va fi acoperită cu frunze de smochin prinse în jurul coapselor și, oricât de mare este încărcătura simbolică a acestei prime înveșmântări – care sugerează ideea că lumea nudă a adevărului și a inocenței este înlocuită de lumea compromisă a ascunderii și amăgirii – , ea nu depășește în importanță scopul înveșmântării, acela de a masca și a face inaccesibile organele genitale, instrumentele ispitirii…

      Hainele există pentru a ascunde de ceilalți părțile intime și pentru a ne face astfel acceptabili din punct de vedere social. Ironia este că, tocmai pentru că reprezintă o incluziune de bază a condiției sociale, purtatul hainelor a ajuns să ne pară mai natural decât goliciunea – o ironie care l-a făcut pe Thomas Carlyle, istoricul din epoca victoriană, să se plângă că intreaga istorie a gândirii ” ne înfățișează tacit omul ca pe un animal înveșmântat, deși omul este, de la natură, un animal gol”. Hainele au devenit pentru noi o a doua piele.

      Dacă pregătirea de dimineață are și un efect defensiv, el se referă la faptul că vrem să ne etalăm indiferent de situație – cele mai șic haine se îmbracă în zilele ploioase. E adevărat, când ne pregătim, o facem anticipând confruntarea cu o lume nesigură, ceea ce necesită o abordare serioasă, pentru că riscurile nu sunt întotdeauna neglijabile, dar care e problema dacă îți faci ieșirea în stil mare? Nu e vorba doar de faptul că atacul e cea mai bună apărare, ci și de ideea că a înfrunta necunoscutul cu stil reprezintă o formă de mântuire în sine. S-ar putea ca Dumnezeu să nu existe ca să ne salveze, dar, dacă lucrurile vor lua o turnură dezastruoasă, vom ști măcar că am părăsit scena cu distincție și eleganță, căzând victimă tocmai hazardului – cel care a făcut viața rămasă în urmă să merite trăită.1

6

Coco Chanel în apartamentul său din Paris, 1959.  Fotografia: Kammerman/ Getty

Pentru doamne:Câte ceva despre istoria acestei zeițe care se numește moda, pe un fond muzical de duminică,

 link aici

finish


1: Robert Rowland Smith, Mic dejun cu Socrate, Editura Litera, București 2013, pp.24-34.

Share Button