CURS DE MIRACOLECURS DE MIRACOLE- Exerciții

Curs de miracole: 165,166 : Să nu neg Gândul lui Dumnezeu și să primesc darurile Lui.

By 21 May 2015 No Comments

mandala4

***

Eu nu sunt trup, sunt spirit, și m-am regăsit ca Fiu al lui Dumnezeu. 

Sunt una cu tine, Tată,  și de aceea sunt nelimitat.

Am aceeași voie cu a Ta și de aceea Tu  poți face toate lucrurile în mine, extinzându-le apoi la toată lumea prin mine.

Nu există limite care să îmi îngrădească pacea, bucuria, sau orice alt atribut pe care mi l-ai dat atunci când m-ai creat. Îmi luminezi mintea și îmi pui dinainte toată puterea și iubirea din Cer și de pe pământ.

Eu sunt cel căruia i-ai dat toate acestea.

Facă-se Voia Ta.

Afirmație inspirată de Lecția 320

***

165: Mintea mea să nu nege gândurile lui Dumnezeu.

166: Mi s-au încredințat darurile lui Dumnezeu.

***

      În Culegerea de exerciții pentru studenți din Curs de miracole, Lecția 165 ne îndeamnă să nu negăm Gândul lui Dumnezeu, iar Lecția 166 ne asigură că, atunci când am fost creați ca Fii ai lui Dumnezeu ni s-au încredințat  darurile toate. Și totuși… Ce, sau Cine este Dumnezeu? De gândește și de ne-a oferit daruri, este o Ființă? Atunci înseamnă că noi suntem gânduri ale Sale manifestate o vreme în trup, și în spirit pentru eternitate.

      Lecția 165 ne învață că Dumnezeu e cert, și cum ar putea fi altfel? Tot ce există, și ce vedem cu ochii trebuie să provină dintr-o Sursă. Însăși existența aceasta de netăgăduit a tot ceea ce vedem, atingem și simțim, ne conduce la ideea logică că Universul văzut și nevăzut nu poate fi decât efectul unei Cauze.  Suntem înzestrați cu o minte și mai apoi, cu un creier. Am învățat că mintea fiecăruia dintre noi face parte din Mintea lui Dumnezeu. Este vorba despre acea minte a noastră conectată la Mintea Divină, în care am adunat toată experiența noastră ca spirit. Este o minte vastă pe care creierul și mintea egotică, limitată, nu o poate accesa în condiții obișnuite. Acolo, în mintea noastră “superioară” există toată cunoașterea; acolo putem accesa tot ce avem nevoie pentru a evolua și a trăi în armonie, pace și fericire pe acest pământ și dincolo de el. Acolo este toată lumina, iubirea, capacitatea de a ierta și forța lui Dumnezeu, pe care El însuși le-a așezat cu grijă la loc sigur, adânc, în Sinele nostru și în mintea noastră a cărei sămânță a rămas de-a pururi conectată la Mintea Lui. Acestea sunt darurile de care ne vorbește lecția  166 și mai târziu, în partea a doua a culegerii, lecția 315. Sunt acele calități pe care le avem adânc sădite în noi dar pe care încă nu le recunoaștem și nu știm să le accesăm. Suntem asigurați însă, că vom primi mijloacele prin care le putem scoate la lumină și folosi, iar acest lucru se poate întâmpla chiar astăzi dacă vrem să le acceptăm și dacă avem încredere că Dumnezeu ne va asigura acele mijloace prin care să le putem vedea, să le percepem valoarea și să le prețuim numai pe ele ca tot ce ne dorim.

      Așadar, să nu negăm Gândul lui Dumnezeu și să nu ne limităm la mintea noastră restrânsă, în care nu pot încăpea decât gândurile lumii acesteia. Singurul lucru pe care trebuie să-l exersăm este să nu negăm; nu trebuie neapărat să înțelegem acum totul, ci doar să ne “deschidem” către interiorul nostru și să nu negăm, căci atunci se creează loc în mintea noastră pentru Gândul lui Dumnezeu. Atunci Gândul Lui se strecoară și realizează conexiunea noastră cu El. Este însuși gândul prin care existăm, prin care suntem călăuziți, ocrotiți și inspirați. Atunci când gândurile noastre sunt reduse la tăcere, iar mintea noastră egotică este liniștită, avem acces la Mintea lui Dumnezeu din noi. Acolo găsim toată îndrumarea de care avem nevoie, și toate darurile lui.

Nu nega Cerul. Îți aparține azi, doar trebuie să îl ceri. Și nu este nevoie să percepi, înainte de venirea lui la tine, nici cât de mare este darul, nici cât de schimbată îți va fi mintea. Cere să primești, și ți-e bun dat. (…) Cere cu ardoare. Când vei primi, vei fi sigur că ai comoara pe care ai căutat-o întotdeauna.

Exersează astăzi cu speranță. Căci speranța este într-adevăr justificată.(…) Contăm pe Dumnezeu să ne dea certitudine și nu pe noi înșine. Și exersăm în Numele Lui…

      Să rămânem conștienți că avem înlăuntrul nostru tot ce ne trebuie pentru a fi fericiți și că această bogăție poate fi accesată cu o singură condiție: să ne conectăm la Sursă. Atunci când voia nostră nu este una cu Voia Lui, “darurile” nu sunt primite iar fericirea, pacea, iubirea, liniștea, prosperitatea nu par a fi altceva decât iluzii și speranțe deșarte.

Fiecare minte care vede lumea și o consideră certă, solidă, demnă de încredere și adevărată crede în doi creatori – sau într-unul singur: el. Însă niciodată într-un singur Dumnezeu.

Darurile lui Dumnezeu nu îi sunt acceptabile celui ce întreține asemenea convingeri bizare. (…) Și totuși, în rătăcirile lui singuratice și fără sens, darurile lui Dumnezeu merg cu el, fără ca el să știe. Nu poate să le piardă. Dar nu vrea să se uite la ce i s-a dat. Rătăcește în continuare, conștient de zădărnicia pe care o vede peste tot în jurul lui, percepând cum și puținul pe care îl are nu face decât să se împuțineze, pe măsură ce înaintează spre nicăieri.

      Când voia noastră și a Lui sunt una, ceea ce mai ieri părea să ne facă fericiți, acum devin dorințe lipsite de conținut, căci totul se schimbă. Lumea cu “adevărul” ei rămâne în urmă, iar noi pășim într-o lume nouă, simplă și iubitoare, o lume “iertată”, căci atunci când înțelegem Voia lui Dumnezeu și legea ce guvernează întreaga creație – legea iubirii – nu mai putem admite ca fiind esențiale obiectivele pentru care până mai ieri luptam cu îndârjire, pentru a simți apoi că avem nevoie de alte și alte obiective îndeplinite pentru a ne dovedi “valabilitatea” și valoarea în această lume. Lupta nu are sens. Când recunoști Forța lui Dumnezeu în tine, când înveți s-o accesezi și vezi cât de puternic ești cu Dumnezeu alături, toată zbaterea ta a încetat, căci gândul Lui te călăuzește prin puterea Spiritului Sfânt din tine. Și ce-ți rămâne de făcut atunci? Nimic, decât să-ți transferi bucuros toate problemele Celui care știe cel mai bine cum să le rezolve, și să te deschizi către călăuzirea Lui. Și când toate acestea se vor întâmpla mai trebuie să faci ceva: să împărtășești aceste daruri cu toți cei din jurul tău, cu fiecare om care ți-a ieșit cumva în cale. Atunci când radiezi bucurie, încredere, fericire și liniște sufletească cei din jurul tău o simt și atunci ei văd în tine o sursă de inspirație, un model pe care râvnesc să-l urmeze. Dacă tu ai reușit să aduci pacea în viața ta, atunci vor avea încredere că vor reuși și ei. Calea le-a fost deschisă, exemplul poate fi urmat. În felul acesta tu, prin exemplu personal,  ai devenit “mântuitorul” lor și-al lumii. Nu este aroganță, căci arogant este să nu-ți îndeplinești misiunea pe care ai primit-o când ai venit aici. Misiunea fiecăruia dintre noi este să ne mântuim pe noi și, prin noi, să mântuim lumea toată.

      Cu toate acestea, în Manual pentru profesori suntem avertizați că eul nu se lasă dus așa ușor. Vor mai veni momente în care va prelua temporar conducerea, momente în care ne vom lăsa vrăjiți de iluziile acestei lumi și vom recădea temporar în vechile tipare de gândire. Este important să le conștientizăm și să revenim rapid la călăuzirea lăuntrică a Sinelui cum om putea noi mai bine: prin meditație, prin rugăciune, prin muzică, prin lectură, sau poate prin îndepărtarea de haosul zilnic al orașelor aglomerate și refugierea în natură. Natura,  prin inocența ei, ne poate readuce cel mai bine în armonie cu noi înșine și ne poate reconecta cu Spiritul. Să nu uităm că atunci când am început să fim un exemplu pentru cei din jurul nostru, orice supărare, orice frică, orice tulburare, orice conflict sau boală, determină în ceilalți o pierdere a încrederii în propriile lor capacități ascunse încă, în “darurile” pe care Dumnezeu le-a așezat în ei așa cum le-a așezat în noi. Orice frică a noastră va încuraja și va dezvolta propriile lor frici, orice lacrimă de pe obrazul nostru îi va descuraja și vor crede că bucuria permanentă este o iluzie. Am învățat din Curs, de la Hristos, prin Vocea Spiritului Sfânt că nu-i așa; că fericirea nu cere alt sacrificiu decât sacrificarea eului, și treaba noastră este acum să extindem această învățătură.

      În tot cursul se vorbește despre Dumnezeu, despre mântuire, despre Spiritul Sfânt. Nu prea e de înțeles cum anume suntem un Gând al Lui și cum suntem conectați în permanență la El. Rămâne deci aceeași întrebare : Și totuși…Cine sau Ce este Dumnezeu? Pentru a înțelege și pentru a putea pune în practică învățăturile acumulate avem nevoie de o reprezentare plastică a Lui. Avem nevoie să înțelegem cum lucrează, cum vede și cum știe tot ce gândim și ce facem. Cum poate interveni și cum ne poate călăuzi pe fiecare în parte și pe toți în același timp. Se vorbește în ultimul timp despre un câmp cuantic, despre un câmp energetic spiritual, despre o matrice divină, dar îmi place și exercițiul de imaginație din Geneza lui Allan Kardec de la începutul secolului XIX. El  ne îndeamnă să recunoaștem că omul, în starea lui încarnată obișnuită, se află în imposibilitatea de a înțelege cu simțurile esența Divină. De aceea propune să ne imaginăm un fluid destul de subtil pentru  a putea pătrunde toate corpurile, fluid pe care el îl numește fluid perispiritual. Chiar dacă nu este vizibil și detectabil, acest fluid poate fi material, dar este în același timp vehiculul gândirii, al senzaților și percepțiilor Spiritului. De fapt, acestea nu pot fi separate de fluid și par a face corp comun cu acesta, la fel cum sunetul pare a face corp comun cu aerul, în așa fel încât nu am putea să-l materializăm cumva. Pornind de la această presupunere, mai departe, Allan Kardec spune:

 

      Dacă lucrurile stau la fel sau nu în cazul gândirii lui Dumnezeu, adică dacă ea acționează direct sau prin intermediul unui fluid, pentru a ne ușura înțelegerea, atunci să ne-o reprezentăm sub forma concretă a unui fluid inteligent care umple universul infinit, care pătrunde în toate compartimentele creației; întreaga natură este cufundată în acest fluid divin; or, în virtutea principiului că părțile unui întreg sunt de aceeași natură și au aceleași proprietăți ca întregul, atunci fiecare atom al acestui fluid ar fi înzestrat cu gândire, cu atributele esențiale ale lui Dumnezeu, iar acest fluid întâlnindu-se pretutindeni, totul se supune acțiunii sale inteligente, prevederii și solicitudinii sale. Orice ființă, oricât de mică ar fi ea, va trebui să fie impregnată cu acest fluid divin. Astfel, noi ne aflăm în mod constant în prezența divinității; nici o activitate de-a noastră, cât de mică ar fi ea, nu se poate sustrage controlului divinității; Gândirea noastră se află în permanent contact cu gândirea divină și nu fără dreptate se spune că Dumnezeu poate să citească până în străfundul inimii fiecăruia. ” Noi suntem în el, la fel cum el este în noi “, spune Iisus. Pentru a-și întinde solicitudinea asupra tuturor creaturilor sale, Dumnezeu n-are nevoie deci, să măture cu privirea pământul din ceruri; rugăciunile noastre, pentru a fi auzite de el, nu au nevoie să străbată spații imense, nici să fie urlate, căci, neîncetat, gândurile noastre se repercutează în ființa lui, el fiind în noi. Gândurile noastre seamănă cu dangătele unui clopot care fac să vibreze toți atomii din aerul înconjurător. 

       Departe de noi gândul de a-l materializa pe Dumnezeu; imaginea unui fluid inteligent universal nu este, evident, decât o comparație în stare de a ne face o idee mai exactă despre Domnul, decât acele picturi care-l reprezintă sub formă omenească; comparația are drept scop să ne facă să înțelegem faptul că Dumnezeu se află în toate și se ocupă de toate.

 

      Mai jos am atașat un  link ce poate fi utilizat pentru lecturarea integrală online a exercițiilor/lecțiilor. Cu toate acestea este mult mai bine de utilizat cartea, întrucât în varianta online am identificat unele greșeli care pot schimba cu totul sensul frazei. De exemplu, la exercițiul 166, paragraful 1, fraza a se citi :

Încrederea lui Dumnezeu în tine e nelimitată. În varianta online veți găsi limitată.

https://arhivaspirituala.wordpress.com

***

 

      Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

mandala1