CURS DE MIRACOLE- Exerciții

Curs de miracole: 184 – Numele lui Dumnezeu e moștenirea mea.

By 3 September 2015 September 16th, 2015 No Comments

 

conștiință

         

     Introducere și conexiuni.

        În introducerea lecției din Curs de Miracole, mă voi referi la trei autori celebri și la aspectele pe care ei le-au subliniat  în legătură cu acel “Ceva” inefabil care ne unește pe toți: Albert Einstein, J.J. Hurtak în Cheile lui Enoh și David Hawkins în Ochiul Sinelui. Informațiile sunt de asemenea foarte utile pentru înțelegerea Vindecării Reconective ca proces, pentru cei care sunt interesați să primească o astfel de ședință de vindecare.

      Sunt multe studii științifice în diferite domenii, multe cărți scrise, articole sau prelegeri care confirmă principiile spirituale străvechi conform cărora spațiul dintre lume și noi – pe care îl vedem și îl credem a fi gol – nu e câtuși de puțin gol.  La începutul secolului XX, celebrul fizician Albert Einstein vorbea răspicat despre acea forță misterioasă de care era sigur că există în spațiile din universul pe care-l vedem în jurul nostru. Ulterior, spre sfârșitul vieții, a identificat această forță extraordinară ca fiind  Iubirea ( aici un fragment din scrisoarea către fiica sa Liendsel) . El afirma :

*

Natura ne arată doar coada leului. Nu mă îndoiesc că leul există în continuarea cozii, chiar dacă el nu se poate dezvălui dintr-o dată, din cauza dimensiunilor lui enorme.

(citat de fizicianul Michio Kaku într-un articol online care se referea la Teoria M – detalii aici)

*

      Pe de altă parte, prin 1973, James Joachim Hurtak –  sociolog, lingvist, futurolog și autor ce înglobează în lucrările sale elemente din domeniile religiei, filosofiei, astrofizicii, arheologiei și altele – face cunoscute publicului acele învățături ce i-au fost revelate cu scopul de a pregăti omenirea pentru schimbările cuantice care vor afecta fiecare nivel de inteligență de pe această planetă în următorii  ani. În felul acesta a apărut Cartea cunoașterii: Cheile lui Enoh

      Cheia 1.0.4 afirmă că piramidele vii de lumină sunt cheile universului biofizic și astrofizic, ele manifestându-se în fiecare structură și în fiecare domeniu al creației. Creația umană trebuie să treacă în drumul său spre creația superioară prin toate nivelurile de evoluție dintr-o piramidă de Lumină. Piramida de Lumină este energizată în centrul său cu Ochiul lui Dumnezeu – o constantă cosmologică care permite fiecărui domeniu de inteligență să fie reprogramat într-un nivel mai ridicat de creație. Piramida de Lumină și Ochiul lui Dumnezeu sunt cu noi în orice moment și lucrează cu noi pe fiecare nivel de evoluție.

      Cristalul de platină văzut la un microscop cu câmp de ioni ( figura de mai jos în care nu vor fi luate în considerație săgețile ce indică  impurități din material) ne dezvăluie formaţiuni care formează bule de formă piramidală de Lumină. Același lucru ne arată și cristalele sângelui văzute printr-un microscop electronic.

      Cheile lui Enoh ne mai spun că relaţiile biofizice care există în toate procesele vieţii de la cel mai mic atom de hidrogen la cea mai mare formațiune cvasi-stelară, în cele din urmă vor dovedi faptul că Piramida de Lumină este o formă geometrică centrală pentru toată evoluţia biofizică şi a conştiinţei. Piramida arată că Mintea Universală este prezentă peste tot, nu numai în fiecare moleculă ionizată a unei stele, dar în fiecare vibraţie a fluxului de conştiinţă. Oriunde te uiţi, vei descoperi că fluxul de conştiinţă va merge în această constantă universală. Încă o dată, astronomii vor înţelege de ce anticii au văzut piramida ca poartă de acces la stele şi forma prin care inteligenţele stelare vin să servească creaţia umană. Încă o dată, Omul va înţelege cum geometriile piramidei contopesc spaţiul, timpul şi materia pentru a forma o concentrare ideală pentru transmiterea energiei stelare.

 platină

Emisfera de Cristal Platinum cu o mie de faţete de cristal (75000X) – Mueller, Penn State University

            În strânsă legătură cu afirmațiile de mai sus și cu lecția din Curs de miracole, am să citez acum un fragment din cartea doctorului David R. Hawkins – OCHIUL SINELUI de care nimic nu se poate ascunde – apărută în 2001 și editată în limba română la Cartea Daath în 2005.

      Dr. Hawkins povestește cum după ani de lupte interioare, suferințe și inutile strădanii spirituale, mintea fusese condusă spre o înfrângere agonizantă și finală. Chiar și voința fusese redusă la tăcere.  A strigat în disperare ” Dacă există un Dumnezeu, îl rog să mă ajute!”, după care totul a dispărut în uitare. Într-un moment uluitor, toate au fost înlocuite de o conștiență infinită, atotcuprinzătoare, radiantă, totală, completă și liniștită pe care a numit-o simplu, ca și  Jiddu Krishnamurti – PREZENȚA:

         

   O tăcere liniștitoare a îmbibat împrejurimile, mișcarea însăși încetinind pentru a deveni, într-un final, liniștită. Toate lucrurile radiau o intensă viețuire interioară. Fiecare lucru care există este conștient de existența tuturor celorlalte. Natura calității luminoase a radianței este copleșitor de Divină. Ea este completă; include totul în unicitatea sa totală, astfel încât toate lucrurile sunt interconectate și în stare de comunicare și armonie prin intermediul conștienței și prin faptul că își împart calitatea fundamentală a esenței vieții înseși.

       Prezența este acel continuum care ocupă complet ceea ce înainte ( din perspectiva percepției normale) părea a fi numai un spațiu gol, un vid. Această conștiență interioară nu este diferită de Sine; ea pătrunde esența oricărui lucru. Conștiența este conștientă de propria sa conștiență și omniprezență. Esența și expresia sa – atât cea a formei, cât și cea lipsită de formă – este Dumnezeu, ce se află în mod egal în toate obiectele, în toate persoanele, în toate plantele și în toate animalele. Tot ceea ce există este unit prin divinitatea existenței.

     Esența universală și atotcuprinzătoare include totul, fără nicio excepție. Din punct de vedere al importanței și al semnificației lor, mobilele dintr-o încăpere sunt egale cu pietrele și cu plantele. Nimic nu este exclus din Totalitatea atotcuprinzătoare, totală, completă și căreia nu-i lipsește nimic . Toate lucrurile au o valoare egală, pentru că singura valoare reală este divinitatea existenței.

      Sinele este total, complet și în mod egal prezent pretutindeni. Nu există nevoi, dorințe sau lipsuri. Nici imperfecțiunea sau discordia nu sunt posibile, întrucât fiecare obiect dăinuie ca o operă de artă, ca o sculptură de o perfectă armonie și frumusețe. (…) Totul este iluminat de o mare splendoare și este redus la tăcere în venerație și respect. Revelația insuflă o pace și o liniște infinită.

        La o privire atentă, corpul se dovedește a fi la fel cu orice altceva – neposedat de un individ, egal cu mobila sau cu orice alte obiecte, pe scurt, nimic mai mult decât o parte din Ceea Ce Există. Nu există nimic personal în corp, cum, dealtfel, nu există nici vreo identificare cu acesta. El se mișcă spontan, executându-și corect funcțiile specifice, umblând și respirând fără efort. Este autopropulsat și acțiunile sale sunt determinate și activate de Prezență. Corpul este pur și simplu un terț, un “obiect” egal cu oricare altul dintr-o încăpere.

       În stările obișnuite ale conștiinței, predomină sunetele, care înlocuiesc fundalul de liniște. Prin contrast,  atunci când Prezența este prezentă ( dacă ni se permite această formulare), lucrurile stau exact invers. Deși sunetul este perceptibil, de data aceasta el este cel din fundal. Predomină liniștea, care nu mai este întreruptă sau înlocuită de către sunet. Nimic nu tulbură această liniște și nici nu  interferează cu pacea sa. Deși mișcarea se petrece, ea nu perturbă liniștea lipsită de mișcare. Totul pare a se mișca cu încetinitorul, pentru că timpul este absent. Tot ceea ce există este o stare continuă de “Acum”.

      Am găsit în ultimul paragraf din textul de mai sus o explicație minunată a ceea ce se întâmplă în timpul ședințelor de Vindecare Reconectivă. Despre Vindecarea Reconectivă am mai vorbit și o să mai vorbesc, pentru că face parte acum din viața mea. Într-o stare obișnuită de conștiință, lumea este prezentă în noi, iar Prezența este trecută ușor cu vederea. În timpul ședințelor de vindecare reconectivă practicianul deschide o ușă prin care persoana din fața lui alege să pășească, sau nu, în această Conștiință de dincolo de timp și de lume. Prezența își face simțită prezența. Așa se face că acele treizeci de minute în care ești supus frecvențelor reconective se reduc uneori numai la trei minute, sau la numărul de minute pe care l-ai petrecut până să intri în “prezența Prezenței”. Așa se face că în acele minute sunt posibile diferite experiențe care nu pot fi trăite în mod obișnuit. Așa se face că în acele minute în care reușești să te conectezi la Prezență sunt posibile vindecări emoționale sau chiar fizice. Nu este vorba numai despre Energie, ci mai degrabă despre un Câmp Spiritual Conștient de Energie, Iubire, Lumină, Informație – omniprezent, omniscient, omnipotent. 

 

***

Lecția 184: Numele lui Dumnezeu e moştenirea mea

Trăieşti prin simboluri. Ai inventat nume pentru tot ce vezi. Fiecare lucru devine o entitate separată, identificată prin propriul ei nume. Prin asta îl dai afară din unitate. Prin asta îi desemnezi atribute speciale şi îl distingi de alte lucruri reliefând spaţiul care îl înconjoară. Spaţiul acesta îl pui între toate lucrurile cărora le dai un nume diferit.

– 

 Vezi ceva unde nu e nimic şi, totodată, nu vezi nimic unde este unitate; un spaţiu între toate lucrurile, între toate lucrurile şi tine. (…) Prin această dezbinare consideri că te constitui ca unitate care funcţionează cu o voinţă independentă.

Ce sunt aceste nume prin care lumea devine o serie de întâmplări distincte, de lucruri neunificate, de trupuri despărţite, având drept conştiinţe separate nişte frânturi de minte? Tu le-ai dat aceste nume, înfiinţând percepţia aşa cum ai dorit să fie. Lucrurile fără nume au primit nume, primind astfel şi realitate. Căci ce primeşte un nume primeşte şi un înţeles, şi îl vei vedea apoi ca având un înţeles; o cauză a unui efect adevărat, cu consecinţe care îi sunt inerente.

Aşa se face realitatea prin viziune parţială, în contrast deliberat cu adevărul dat. Duşmanul ei e întregimea. Căci concepe lucruri mărunte şi le vede apoi. Şi ne-spaţiul, simţul unităţii sau viziunea care vede diferit devin ameninţările pe care trebuie să le înfrângă, să le contrazică şi să le nege.

Totuşi, această altă viziune continuă să rămână, pentru minte, o direcţie firească în care să îşi îndrepte percepţia. E greu să înveţi mintea mii şi mii de nume străine. Dar tocmai asta crezi că înseamnă a învăţa;

Iată ce predă lumea. E o fază a învăţării prin care trebuie să treacă toţi cei ce vin. Dar, cu cât percep mai repede ce stă la baza ei, cât de discutabile sunt premisele ei, cât de îndoielnice rezultatele, cu atât îi pune mai repede la îndoială efectele. Învăţarea care se opreşte la ce îţi predă lumea se opreşte înainte de-a ajunge la semnificaţie.(…) Ea serveşte doar ca punct de plecare de unde poate începe un alt mod de-a învăţa, poate fi dobândit un nou mod de-a percepe şi pot fi retrase, de îndată ce sunt puse la îndoială, toate numele arbitrare pe care le acordă lumea.Ce e adevărat pe pământ şi în Cer e mai presus de numirile date de tine.

Când îţi chemi un frate, îi invoci numai trupul. Adevărata lui Identitate ţi-e ascunsă de ceea ce crezi că este el. Trupul lui răspunde la numele cu care îţi chemi fratele, căci mintea lui consimte să îşi însuşească numele pe care i l-ai dat. În felul acesta, unitatea lui e de două ori negată, căci îl percepi separat de tine, iar el acceptă şi îşi însuşeşte acest nume separat.

Ar fi chiar ciudat dacă ţi s-ar cere să treci de toate simbolurile lumii, uitându-le pentru totdeauna, şi să îţi asumi totodată o funcţie didactică. Ai nevoie să foloseşti un timp simbolurile lumii. Dar nu te lăsa amăgit şi tu de ele. Ele nu reprezintă absolut nimic şi, în exerciţiile tale, tocmai gândul acesta te va elibera de ele. Ele devin un simplu mijloc prin care poţi comunica în moduri pe care lumea le poate înţelege, dar care recunoşti că nu e unitatea în care poate fi găsită adevărata comunicare.

Ai nevoie, aşadar, de intervale zilnice în care învăţarea lumii devine o fază tranzitorie, o închisoare din care ieşi la lumina soarelui şi uiţi de întuneric. Aici înţelegi Cuvântul, Numele pe care ţi l-a dat Dumnezeu, singura Identitate pe care o împărtăşesc lucrurile toate, singura adeverire a ce e adevărat. Şi apoi te întorci în întuneric, nu pentru că îl crezi real, ci doar ca să îi proclami irealitatea în termeni care au încă înţeles în lumea dominată de întuneric.

Foloseşte toate numele şi simbolurile mărunte care delimitează lumea întunericului. Dar nu le accepta ca realitatea ta. Spiritul Sfânt le foloseşte pe toate, dar nu uită: creaţia are un singur Nume, un singur înţeles şi o singură Sursă, care unifică în Ea lucrurile toate. Foloseşte toate numele pe care le atribuie lumea acestor lucruri doar de convenienţă, dar nu uita că ele împărtăşesc Numele lui Dumnezeu laolaltă cu tine.

Dumnezeu nu are nume. Şi totuşi, Numele Lui devine lecţia finală că toate lucrurile sunt un tot unitar şi, cu această lecţie, toată învăţarea se încheie. Toate numele sunt unificate, tot spaţiul e umplut cu reflecţia adevărului. Fiecare gol e astupat, iar separarea vindecată. Numele lui Dumnezeu e moştenirea pe care le-a dat-o El celor care au ales să lase învăţătura lumii să ia locul Cerului. În exerciţiile noastre, urmărim să ne lăsăm minţile să accepte ce-a dat Dumnezeu ca răspuns la moştenirea jalnică pe care ai făurit-o tu ca tribut demn de Fiul pe care îl iubeşte.

Cine caută să ajungă la înţelesul Numelui lui Dumnezeu nu poate să nu reuşească. Trăirea trebuie să vină să suplimenteze Cuvântul. Mai întâi însă, trebuie să accepţi Numele pentru toată realitatea şi să realizezi că numeroasele nume pe care le-ai dat aspectelor ei au distorsionat ce vezi, dar nu au perturbat nicidecum adevărul. Un singur Nume aducem în exerciţiile noastre. Un singur Nume folosim pentru a ne unifica vederea.

Şi, deşi folosim un alt nume pentru fiecare conştienţă a unui aspect al Fiului lui Dumnezeu, înţelegem că ele au un singur Nume, dat de El. E Numele pe care Il folosim în exerciţii. Şi, prin folosirea Lui, toate separările prosteşti care ne-au ţinut orbi dispar. Şi ni se dă puterea de-a vedea dincolo de ele. Acum văzul ne e binecuvântat cu binecuvântări pe care le putem da aşa cum le primim.

 (Culegere de exerciții pentru studenți – pp.331-333)


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.