CURS DE MIRACOLE-Teoria

Curs de miracole: Cap.13 – Lumea lipsită de vinovăție (I)

By 27 October 2014 No Comments

 

purifica-te

 

 

Introducere

 

Ciclul vinovăției:

      Ca rezultat al separării, s-au conturat două tipuri de minți: una care judecă, și una care este judecată. În urma judecății se stabilește o vinovăție care, conform legilor acestei lumi se cere condamnată și apoi pedepsită. Prin “stabilirea” pedepsei, o minte atacă și una se simte atacată. Atacul vine pe de o parte din exterior asupra acelei minți care este considerată vinovată, iar pe de altă parte din interior, atunci când mintea se consideră ea însăși vinovată.

      Obiectivul acestui capitol este acela de a ne ajuta să conștientizăm lipsa de  vinovăție în noi și în ceilalți, din perspectiva lui Dumnezeu.  Nu este vorba despre  vinovăție, așa cum este ea percepută în dimensiunea spațiu-timp, ci este vorba despre iluzia vinovăției care transcende lumea aceasta și pe care o ducem cu noi în veșnicie. Aceste lecții sunt încă o încercare de a spulbera sentimentul de vinovăție care ne-a fost inoculat încă de la naștere și pe care îl amplificăm cu fiecare alegere, faptă, sau atitudine pe care ne-o judecăm ca fiind greșită de-a lungul vieții.

Acceptarea vinovăției în mintea Fiului lui Dumnezeu a fost începutul separării, după cum acceptarea Ispășirii e sfârșitul ei. Lumea pe care o vezi e sistemul delirant al celor înnebuniți de vinovăție. Lumea aceasta e simbolul pedepsei, și toate legile ce par să o guverneze sunt legile morții. Copii se nasc în ea prin durere și în durere. Creșterea le e însoțită de suferință; iar de învățat învață ce sunt tristețea, separarea și moartea. Mințile lor par blocate în creier, iar puterile lor par să slăbească dacă li se face vreun rău trupurilor lor. Par să iubească dar părăsesc și sunt părăsiți. Par să piardă ce iubesc, poate cea mai dementă credință dintre toate. Iar trupurile lor se ofilesc și își dau duhul, și sunt puse în pământ, și nu mai sunt. Nu e unul printre ei care să nu creadă că Dumnezeu e crud. 

Dacă asta ar fi lumea reală Dumnezeu chiar că ar fi crud. Căci niciun Tată iubitor nu Și-ar putea supune la așa ceva copiii, ca preț al mântuirii lor. Iubirea nu ucide ca să mântuiască. “Păcatul” lui Adam nu s-ar fi putut atinge de nimeni dacă el nu ar fi crezut că Tatăl a fost Cel Ce l-a izgonit din Rai. Căci, prin credința aceasta, și-a pierdut cunoașterea Tatălui, din moment ce numai cei ce nu Îl înțeleg pot crede așa ceva. 

Lumea asta e un tablou al răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Și până nu îți dai seama că Fiul lui Dumnezeu nu poate fi răstignit, asta e lumea pe care o vei vedea. Dar nu îți vei da seama de asta până nu accepți faptul etern că Fiul lui Dumnezeu nu este vinovat.

Ideile pe scurt:

1. Nevinovăție și invulnerabilitate.

  • Spiritul Sfânt urmărește să elimine vinovăția din mintea ta pentru a-ți putea aminti în pace de Creator.
  • Vinovăția și pacea sunt în antiteză. Vinovăția și iubirea nu pot coexista.
  • Acceptarea vinovăției înseamnă negarea originii tale divine și a  stării tale de puritate ce decurge din aceasta.
  • Nevinovăția ta nu este valabilă în timp, ci în veșnicie – o afirmație menită să-ți apere onestitatea, pentru că dacă te lași pradă iluziei timpului, îți vezi și îți păstrezi toate greșelile pe care consideri că le-ai făcut:

 

***

Ai “păcătuit” în trecut, dar trecutul nu există. Întotdeauna nu are direcție. Timpul pare să meargă într-o direcție –  dar când ajungi la capătul lui – se va rula ca un lung covor întins de-a lungul trecutului din urma ta și va dispărea. Cât crezi că Fiul lui Dumnezeu e vinovat, vei merge pe acest covor, crezând că duce la moarte. Și călătoria o să-ți pară lungă și crudă și fără noimă, pentru că așa și este. (…) Spiritul Sfânt stă la capătul timpului, unde trebuie să fii și tu, pentru că El este cu tine.(…) Mă vei vedea pe măsură ce înveți că Fiul lui Dumnezeu e nevinovat.

***

  • Dumnezeu nu își așteaptă Fiul în timp, ci în veșnicie. Așa a fost dintotdeauna. Lasă sfințenia ta să alunge norul vinovăției.
  • Atâta vreme cât îți accepți nevinovăția în veșnicie, ești invulnerabil.
  • Vinovăția stabilește că vei fi pedepsit (în viitor) pentru ce ai făcut (în trecut), și depinde astfel de timpul unidimensional. 
  • Veșnicia înseamnă însă “acum”, înseamnă “mereu”. Timpul înseamnă din trecut spre viitor prin eternul “acum” . Veșnicia și timpul par a fi ca două drepte care se intersectează în “prezent” pentru a nu se mai întâlni apoi, niciodată.  Numai “acum” aparține veșniciei, așa că poți lăsa în pace trecutul cu toate păcatele lui și poți uita de viitor cu toate pedepsele sale. Iartă-ți “acum” vinovăția din timp și recunoaște-ți nevinovăția din veșnicie.
  • Nu poți spulbera vinovăția acordându-i mai întâi realitate și apoi gândindu-te s-o ispășești. Acesta este planul eului, care-ți “dă mereu de lucru” pentru a-și asigura supraviețuirea.
  • Spiritul Sfânt Spulberă vinovăția pur și simplu recunoscând calm că în veșnicie ea nu a existat niciodată.
  • Când vei scăpa din închisoarea lumii, pe care singur ți-ai făcut-o, e doar o chestiune de timp, dar timpul nu e decât o iluzie. 
  • Călătoria ta prin lumea aceasta nu este o călătorie, ci numai o trezire, căci nu există drumuri și nici timp prin care să călătorești. 

 

2. Fiul nevinovat al lui Dumnezeu

 

  • S-a mai spus în acest curs că răstignirea e simbolul eului. Să ne amintim atunci, că Părintele Arsenie Boca afirma în “Cărarea Împărăției” că eul este primul pui al Diavolului. Atunci al cui simbol este răstignirea?
  • Eul îți spune că a te considera neprihănit și fără de vină este blasfemie.  De ce te miri atunci că “orice frică pe care o simți în legătură cu acest curs, decurge, în fond, din această interpretare” ? Obiectivul acestui curs este fericirea și pacea ta, și eliberarea de toată frica. Și totuși ți-e frică de el, pentru că îți spune că ești pur și nevinovat , în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. Cum ai putea accepta așa ceva când ți s-a spus mereu că ești născut din păcat și în păcat trăiești? Te-ai gândit vreodată că marea majoritate a oamenilor sunt născuți de fapt din dragoste?
  • Ispășirea a fost interpretată întotdeauna ca eliberarea de vinovăție – o afirmație corectă dacă este înțeleasă corect.

 

3. Frica de izbăvire.

 

  • Nu ți-e frică de frică. Deși nu îți place frica, în starea dezordonată a minții tale nu te temi nici de ea  și nici de dorința ta de-a ataca, care decurge din frică. O minte vindecată ar respinge imediat și frica și atacul.
  • Nu te temi nici de răstignire, pentru că ești răstignit în fiecare zi. 

***

Adevărata ta groază e groaza de izbăvire. Sub tenebroasa temelie a eului stă amintirea lui Dumnezeu. De ea te temi de fapt. Căci această amintire ți-ar reda imediat locul ce ți se cuvine, tocmai locul pe care ai urmărit să-l părăsești. Frica ta de atac nu e nimic în comparație cu frica ta de iubire. Nu vrei vindecarea separării pentru că iubirea ta față de Tatăl tău te-ar face să răspunzi Chemării Sale și să sari în Cer. 

***

  • E mai greu să spui “iubesc” decât “urăsc”.
  • Asociezi iubirea cu slăbiciunea și ura cu puterea. 

***

Te temi că Iubirea lui Dumnezeu te-ar smulge din tine și te-ar face mic, căci crezi că magnitudinea stă în sfidare și că atacul e grandoare. Tu crezi că ai făcut o lume pe care Dumnezeu ar vrea să o distrugă și că, iubindu-L pe El – ceea ce și faci – ai arunca această lume – ceea ce ai și face. 

Preferi să fii un rob al răstignirii decât un Fiu al lui Dumnezeu în curs de izbăvire. Moartea ta individuală pare mai prețioasă decât unitatea ta cea vie, căci ce ți-e dat, nu ți-e la fel de drag ca tot ce e făcut de tine.

***

  • Amintește-ți că orice atac ce-ți pare a fi o manifestare a puterii este de fapt un strigăt după iubire. Orice atac este în final un strigăt după iubirea Tatălui tău.
  • Nu-ți fie teamă să aduci în fața Spiritului Său Sfânt orice durere, orice suferință și orice gând care te neliniștește și pe care te temi să-l dezvălui, poate. El va vindeca totul.
  • Vei fi vindecat complet atunci când vei învăța să iubești complet.
  • Nu scuti pe nimeni de iubirea ta, căci vei ascunde în mintea ta un loc întunecat și plin de frică, în care Spiritul Sfânt nu poate pătrunde. Căci iubirea nu poate să pătrundă unde există un strop de frică.
  • Separarea este favoarea pe care i-ai cerut-o lui Dumnezeu și nu ți-a acordat-o. Ai vrut să te “singularizezi”, să te însingurezi, și pentru că Tatăl tău te-a refuzat, L-ai considerat neiubitor.

***

Tu, care preferi separarea în locul sănătății mintale, nu o poți obține în mintea ta corectă. Ai avut parte de pace până ai cerut un favor special. Iar Dumnezeu nu ți l-a acordat, căci cerința I-a fost străină și nu îi poți cere așa ceva unui Tată care într-adevăr își iubește fiul. De aceea ai făcut din El un Tată neiubitor… . Și pacea Fiului lui Dumnezeu a fost sfărâmată căci nu și-a mai înțeles Tatăl.

În pace, nu a avut nevoie de nimic și nu a cerut nimic. În război, a pretins totul, și nu a găsit nimic. (…) Dacă Fiul nu a dorit să rămână în pace, el nu a putut rămâne deloc. Căci o minte întunecată nu poate trăi în lumină, și trebuie să caute un loc întunecat în care să poată crede că e unde nu e. 

“A singulariza” înseamnă “a face să fie singur”, deci “a însingura”.  Dumnezeu nu ți-a făcut asta. Ar fi putut El să te separe, știind că pacea ta stă în unitatea Sa? El nu ți-a refuzat decât rugămintea să ai parte de durere, căci suferința nu ține de creația sa. Odată ce ți-a dat creația, El nu a putut să ți-o ia înapoi. Ci a putut doar să răspundă dementei tale rugăminți cu un răspuns nedement, care să stea cu tine în demența ta. Iată ce a și făcut. Cei ce Îi aud răspunsul nu pot să nu renunțe la demență. Căci răspunsul său e punctul de referință de dincolo de iluzii, din care le poți privi pe toate și le poți vedea demente. Caută acest loc și îl vei găsi, căci iubirea e în tine și te va conduce acolo. 

***

Despre “aici și acum”, despre “puterea clipei” –  “dincolo de cuvinte”


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Text, pp.213-221 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.