Cuvintele de mai sus ar putea reprezenta foarte bine chintesența ultimelor trei capitole ale cursului. Se poate înțelege astfel de ce în majoritatea situațiilor, relațiile speciale din viața noastră constituie simbolul separării: nu pentru că nu ar trebui să ne bucurăm de ele, ci pentru că nu iubim într-un singur om, lumea întreagă și viața însăși, dincolo de limitele materiei. Nu înțelegem încă, ce-i iubirea.
***
Din perspectiva acestui curs, ca de altfel din perspectiva tuturor religiilor, lumea în care trăim este o iluzie. Viața noastră aici este doar o clipă în veșnicie. Faptul că aparținem unei religii, practicăm obiceiurile ei, ne botezăm copiii și practicăm ritualuri de înmormântare conform tradițiilor fiecărei grupări religioase, dovedește că acceptăm această ipoteză sau – în absența unei certitudini obținute prin experiență – măcar sperăm ca ea să fie adevărată.( Și pentru că tot a venit vorba de tradiții, am găsit aici un articol interesant despre sfintele tradiții.)
Cum unim cele două lumi, cea văzută cu cea nevăzută, lumea timpului cu lumea veșnicului adevăr aflăm din lecțiile capitolului 17:
- Aducerea fanteziei la adevăr.
- Lumea iertată.
- Umbre ale trecutului.
- Cele două tablouri.
- Relația vindecată.
- Stabilirea obiectivului.
- Se cere credință.
- Condițiile păcii.
Dacă ar fi să extrag din acest capitol câteva idei concrete, care pot fi ușor reținute – fără a-mi permite într-un fel să consider că celelalte au cumva mai puțină importanță – acestea ar fi:
- Realitatea și adevărul sunt veșnice și de netăgăduit. Numai fanteziile tale în această lume sunt cele care pot modifica realitatea, și asta numai în mintea ta. De acest lucru poți să te temi.
- A ierta înseamnă pur și simplu să-ți amintești numai gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut și cele pe care le-ai primit. Celelalte trebuie uitate toate.
- Singura funcție pe care o ai în cadrul relațiilor tale speciale este pentru totdeauna aceea “de a face fericit”. Și nimic altceva.
- Relația sfântă este o relație vindecată. Relația sfântă se învață, așa cum clipa sfântă se exersează.
- Dincolo de toate obiectivele pe care le stabilești pentru situațiile tale de viață trebuie să fie unul singur: atingerea adevărului și mântuirea.
- Dacă deciziile pe care le-ai luat au fost în acord cu adevărul, trebuie să lase în urma lor pace interioară. Dacă ai pace, indiferent de rezultatul obținut, anticipat sau nu, dorit sau nu, înseamnă că ai decis pentru adevăr, în acord cu Sinele tău și cu Voia lui Dumnezeu.
- Pentru atingerea adevărului ai nevoie de credință. Orice situație de viață este folosită de Spiritul Sfânt în scopul mântuirii tale. Nu încerca să înțelegi, pentru că tu nu vezi tot ansamblul situației. Ai tendința să fragmentezi și să judeci. Fii sigur că oricine este implicat într-o situație are rolul său bine definit, pe care și-l va duce la îndeplinire. Ai credință.
- Nu te opune adevărului. Lasă-l doar să intre nestingherit. Efortul de-a te opune este uriaș și ți-a adus până acum durere, tristețe, frică, ură… iad. Asta înseamnă răstignirea Fiului lui Dumnezeu din tine. Acceptarea adevărului și a mântuirii nu cere niciun efort.
***
1. Aducerea fanteziei la adevăr.
- În raport cu veșnicia și cu lumea reală, cât suntem pe pământ trăim un vis, iar păcatele și trădarea ce sunt puse în spatele Fiilor lui Dumnezeu sunt iluzii. Realitatea Fiului lui Dumnezeu este de-a pururi lipsită de păcat, iar singura lui nevoie este de a fi deșteptat din vis.
Deplina eliberare de vise stă numai în trezire, căci numai atunci devine cât se poate de evident că nu au avut efect asupra realității și că nu au reușit să o schimbe. Fanteziile schimbă realitatea. Nu o pot face în realitate dar o pot face în mintea care vrea ca realitatea să fie altfel.
Atunci, numai dorința ta de-a schimba realitatea este de temut.
- Tot ce ai dorit, prin gând, crezi că ai realizat în lumea aceasta, iar această credință îți recunoaște într-un fel puterea, numai că distorsionată și dedicată “răului”/ eului.
- Nu poți sluji la doi domni. Nu poți sluji adevărul prin puterea Spiritului Sfânt, dar să păstrezi în același timp aspecte ale vieții pentru eu și sistemul lui de gândire. Ai nevoie să abandonezi definitiv sistemul de gândire al eului.
Mântuirea de separare va fi deplină, sau nu va fi deloc. Să nu te preocupe decât măsura în care ești dispus să o faci să se înfăptuiască. El ( Spiritul Sfânt) o va înfăptui, nu tu.
2. Lumea iertată.
Această lecție în totalitatea ei constituie un mesaj mult prea frumos și direct pentru a fi disecat, așa că am selectat mai jos cele mai semnificative fragmente:
Poţi să îţi închipui cât de frumoşi o să îţi apară cei pe care îi ierţi? În nicio fantezie nu ai mai văzut ceva atâta de frumos. Nimic din ce vezi aici, dormind sau treaz fiind, nu se compară cu aşa o frumuseţe.(…) Nimic din ce îţi aminteşti că ţi-a făcut să îţi cânte inima de bucurie nu ţi-a adus vreodată nici măcar o părticică din fericirea pe care ţi-o va aduce vederea acestui lucru. Căci îl vei vedea pe Fiul lui Dumnezeu. Vei vedea frumuseţea la care adoră să Se uite Spiritul Sfânt… El a fost creat să o vadă pentru tine, până înveţi să o vezi şi tu.
–
Această frumuseţe nu e o fantezie. Ci lumea reală, strălucitoare, curată şi nouă, sclipind cu toate în plin soare. Nimic nu e ascuns aici. Puntea dintre lumea aceea şi aceasta e atât de mică şi de uşor de trecut, încât nu îţi poate veni să crezi că e locul de întâlnire a unor lumi atât de diferite. Şi totuşi, această punte mică e cel mai tare lucru în contact cu lumea aceasta. Acest pas mic – atât de mic, încât ţi-a scăpat neobservat – e un pas uriaş din timp în veşnicie, un salt dincolo de toată urâţenia, într-o frumuseţe care te va încânta şi care nu va înceta să îţi stârnească uimirea la vederea desăvârşirii sale.
–
Acest pas – cel mai mic din câţi s-au făcut vreodată – e totuşi cea mai mare realizare dintre toate în planul dumnezeiesc al Ispăşirii. Restul se învaţă, dar aceasta se dă, completă şi perfectă în întregime. Lumea reală, cu toată frumuseţea ei, înveţi să o atingi. Fanteziile se desfac toate, iar tu, graţie propriei tale iertări, eşti liber să vezi. Iar ce vezi e numai ce ai făurit, cu binecuvântarea iertării tale asupra sa.
–
Stelele se vor stinge în lumină, iar soarele, care a deschis lumea la frumuseţe, va dispărea. Percepţia nu va mai însemna nimic când se va desăvârşi, căci tot ce s-a folosit la învăţare nu va avea nicio funcţie. Nimic nu se va mai schimba vreodată: nu vor mai surveni nici transformări, nici nuanţări, nici diferenţieri, nici variaţii din câte au făcut posibilă percepţia. Perceperea lumii reale va fi atât de scurtă, încât abia o să ai timp să Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ea. Căci Dumnezeu va face repede ultimul pas, odată ce ai atins lumea reală şi ai fost pregătit pentru El.
–
Lumea reală se atinge, simplu, prin iertarea deplină a celei vechi. Marele Transformator de percepţie va efectua cu tine cercetarea atentă a minţii ce a făcut această lume şi îţi va dezvălui raţiunile aparente din care ai făcut-o. El îţi va arăta că nu există aici nicio raţiune. Fiecare punct pe care îl atinge raţiunea Lui învie plin de frumuseţe, iar ce părea urât în întunericul lipsei tale de raţiune e dezlegat subit şi cedat frumuseţii. Până şi ce a făurit Fiul lui Dumnezeu la demenţă nu va fi lipsit de un licăr de frumuseţe, o scânteie ascunsă pe care blândeţea o poate elibera.
–
Toată această frumuseţe se va ridica să îţi binecuvânteze privirea când vei privi lumea cu ochi iertători. Căci iertarea transformă vederea literalmente şi te lasă să vezi lumea reală, întinzându-se peste haos liniştit şi blând, înlăturând toate iluziile ce ţi-au deformat percepţia şi au fixat-o pe trecut. Cea mai mică frunză devine o minunăţie, şi un fir de iarbă, un semn al desăvârşirii lui Dumnezeu.
–
Din lumea iertată, Fiul lui Dumnezeu e ridicat uşor în casa lui. Iar acolo, el ştie că a odihnit mereu în ea în pace. Chiar şi mântuirea va deveni un vis şi i se va şterge din minte. Căci mântuirea pune capăt viselor şi, la încheierea visului, ea nu va însemna nimic.
–
Cât de mult vrei mântuire? Ea îţi va da lumea reală, tremurând de nerăbdare să ţi se dea. Setea cu care vrea să ţi-o dea Spiritul Sfânt e atât de intensă, încât nu mai poate aştepta, deşi aşteaptă cu răbdare.
3. Umbre ale trecutului.
- A ierta înseamnă pur și simplu să-ți amintești numai gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut și cele pe care le-ai primit. Celelalte trebuie uitate toate, căci sunt fantasme pe care vrei să le faci nemuritoare și-ți sunt dușmane toate. Le duci cu tine în veșnicie, crezând că sunt răul care ți s-a făcut, și le duci numai ca să poți plăti răului cu aceeași monedă crezând că îi poți învinui pe alții fără să îți faci ție rău. Și pentru că le duci cu tine, le vei auzi. Îți vorbesc despre răzbunare, și vei face și din tine, și din cei care crezi că ți-a făcut rău, robi ai răzbunării.
Fratele meu sfânt, vreau să intru în toate relaţiile tale şi să mă pun între tine şi fanteziile tale. Lasă relaţia mea cu tine să fie ceva real pentru tine, şi lasă-mă să aduc realitate felului în care îţi percepi fraţii. Nu au fost creaţi să îţi dea putinţa să îţi faci rău prin intermediul lor. Au fost creaţi să creeze alături de tine. Acesta e adevărul pe care vreau să îl pun între tine şi obiectivul nebuniei pe care l-ai ales. Nu te separa de mine şi nu lăsa sfântul scop al Ispăşirii să ţi se piardă în vise de răzbunare. Relaţiile în care se cultivă astfel de vise m-au exclus. Lasă-mă să intru în Numele lui Dumnezeu şi să îţi aduc pace, ca să îmi poţi oferi pace.
4. Cele două tablouri.
- Singura funcție pe care o ai în cadrul relațiilor tale speciale este pentru totdeauna aceea “de a face fericit”. Și nimic altceva. În Cer, rolul tău este să creezi. În această lume este cu neputință să creezi dar e cu putință să faci fericit. În această lume este cu neputință să creezi, dar e cu putință să vindeci.
- Spiritul Sfânt nu te văduvește de relațiile tale speciale – cel mai important simbol al separării – dar le transformă și le redă singura funcție pe care le-a dat-o Dumnezeu: de a face fericit. Singura condiție este însă ca relațiile tale speciale să devină sfinte și să împărtășească Voia lui Dumnezeu. Ele trebuie să întărească singura relație durabilă și veșnică – dintre fiecare membru al relației speciale și Dumnezeu – și nu să devină un substitut al acesteia.
- Spiritul Sfânt e în strânsă relație cu tine, pentru că în El ți se reface relația cu Dumnezeu, relație care de altfel nu s-a rupt niciodată complet, pentru că Spiritul Sfânt nu s-a separat de nimeni din clipa separării.
- Relațiile tale speciale continuă să îți pară oarecum “diferite” deși au fost tratate mult mai atent decât multe alte aspecte ale sistemului de gândire al eului, de care ai fost mai dispus să te desprinzi. Cu toate acestea, cât timp nu te-ai desprins de relațiile tale speciale sau nu le-ai vindecat, nu le-ai transformat, nu le-ai sfințit, nu te vei putea desprinde nici de celelalte.
Acum, descrierea celor două tablouri. Aceste tablouri sunt cele două sisteme de gândire: sistemul de gândire al lumii, care are în centru eul și care folosește ca principal mecanism de apărare relația specială, și sistemul de gândire al Spiritului Sfânt, bazat pe adevăr. Primul este un sistem de gândire în care durerea și suferința sunt întrerupte de scurte perioade de liniște și fericire și conduc în mod implacabil la moarte. Celălalt este un sistem de gândire corectat, inversat, în care iluzia trupului și întregul cortegiu de atașamente pe care le generează sunt spulberate. Este lumea adevărului în care singura realitate este natura ta neschimbătoare ca Fiu al lui Dumnezeu, dincolo de trup, în veșnicie. Pentru că în esența ta, în Sinele tău, ești așa cum te-a creat Dumnezeu.
Fiecare mecanism de apărare funcţionează oferind daruri, iar darul e întotdeauna o miniatură a sistemului de gândire pe care îl protejează mecanismul de apărare, încadrat într-o ramă de aur. Rama e lucrată cu migală, bătută toată cu nestemate, minuţios sculptată şi lustruită. Scopul ei e să fie ea însăşi de valoare şi să îţi distragă atenţia de la ce e înrămat în ea. Dar nu poţi să ai rama fără tablou. Mecanismele de apărare funcţionează în aşa fel încât să te facă să crezi că poţi.
–
Relaţia specială are rama cea mai impunătoare şi mai înşelătoare dintre toate mecanismele de apărare folosite de eu. Aici se oferă sistemul lui de gândire, încadrat de o ramă atât de grea şi de complicată, încât tabloul e aproape obliterat de structura ei impunătoare. În ramă se întreţes tot felul de iluzii de iubire fantastice şi fragmentate, presărate cu vise de sacrificiu şi preamărire de sine, şi împletite cu firele aurite ale autodistrugerii. Sclipirea sângelui luceşte ca rubinul, iar lacrimile sunt faţetate ca diamantele şi licăresc în lumina slabă în care se oferă darul.
–
Uită-te la tablou. Nu lăsa rama să te distragă. Darul acesta ţi se dă în scopul damnării tale şi, dacă îl iei, vei crede că eşti damnat. Nu poţi avea rama fără tablou. Ce preţuieşti e rama, căci nu vezi niciun conflict în ea. Dar rama nu e decât învelitoarea darului de conflict. Rama nu este darul. Să nu fii păcălit de cele mai superficiale aspecte ale acestui sistem de gândire, căci aspectele acestea cuprind întregul, complet în fiecare aspect. În acest dar plin de sclipici stă moartea. Nu îţi lăsa privirea să stăruie asupra sclipirii hipnotice a ramei. Uită-te la tablou şi dă-ţi seama că ţi se oferă moartea.
–
Iată de ce clipa sfântă este atât de importantă pentru apărarea adevărului. Puterea Cerului, Iubirea lui Dumnezeu, lacrimile lui Cristos şi bucuria Spiritului Său veşnic sunt rânduite să te apere de propriul tău atac. Căci tu Le ataci, fiind o parte a Lor, iar Ele trebuie să te salveze, căci Se iubesc.
–
Clipa sfântă e o miniatură a Cerului, trimisă la tine din Cer. E şi ea un tablou, montat într-o ramă. Dar, dacă accepţi acest dar, nu vei vedea deloc rama, pentru că darul poate fi acceptat numai dacă eşti dispus să îţi concentrezi toată atenţia asupra tabloului. Clipa sfântă e o miniatură a eternităţii. E un tablou al veşniciei, montat într-o ramă a timpului. Dacă te concentrezi asupra tabloului, îţi vei da seama că numai rama te-a făcut să crezi că este un tablou. Fără ramă, tabloul e văzut ca fiind ce reprezintă. Căci, aşa cum întregul sistem de gândire al eului se găseşte în darurile lui, tot aşa şi Cerul întreg se găseşte în această clipă, împrumutată din eternitate şi montată în timp pentru tine.
–
Ţi se oferă două daruri. Fiecare în parte e complet şi nu poate fi acceptat parţial. Nu le poţi compara valoarea comparând un tablou cu o ramă. Trebuie să compari numai tablourile, căci altfel comparaţia nu va avea înţeles. Ţine minte că tabloul este darul. Şi numai pe această bază eşti liber să alegi cu adevărat. Uită-te la tablouri. La amândouă. Unul e un tablou micuţ, greu de văzut printre umbrele grele ale chenarului enorm şi disproporţionat. Celălalt e înrămat foarte sumar şi atârnă în lumină, frumos de privit pentru ce e.
–
Tu, care ţi-ai dat toată osteneala – şi încă ţi-o mai dai – să vâri tabloul bun în rama greşită, combinând ce nu se poate combina, acceptă asta şi bucură-te: ambele tablouri sunt perfect înrămate pentru ceea ce reprezintă. Unul e înrămat să rămână neclar şi nevăzut. Celălalt e înrămat să fie cât se poate de clar. Tabloul întunericului şi al morţii devine tot mai neconvingător pe măsură ce îl descoperi printre învelitorile sale. De îndată ce e expusă la lumină fiecare nestemată fără sens ce pare să strălucească din ramă în întuneric, ea îşi pierde luciul şi strălucirea, şi nu te mai distrage de la tablou. În cele din urmă, vezi tabloul însuşi şi vezi, în sfârşit, că, neprotejat de ramă, nu are niciun înţeles.
–
Celălalt tablou e înrămat foarte sumar, căci timpul nu poate conţine eternitatea. Nimic nu distrage aici. Tabloul Cerului şi al eternităţii devine tot mai convingător pe măsură ce îl priveşti. Şi acum, printr-o comparaţie adevărată, poate avea loc, în sfârşit, o transformare a ambelor tablouri. Şi fiecăruia i se acordă locul cuvenit când se văd unul în raport cu altul. Adus la lumină, tabloul întunecat nu e perceput ca înfricoşător, dar înţelegi, în sfârşit, că nu e decât un tablou. Şi vei recunoaşte ce vezi în el drept ce este: un tablou înfăţişând ce ai crezut că e real, şi nimic mai mult. Căci, dincolo de acest tablou, nu vei vedea nimic.
–
Tabloul luminii, printr-un contrast limpede şi inconfundabil, se transformă în ce e dincolo de tablou. Uitându-te la el, îţi dai seama că nu e tablou, ci realitate. Nu e o reprezentare figurată a unui sistem de gândire, ci Gândirea însăşi. Ce reprezintă el chiar e acolo. Rama dispare încetişor şi Dumnezeu Se ridică în amintirea ta, oferindu-ţi întreaga creaţie în schimbul micului tău tablou, fără nicio valoare şi lipsit de orice înţeles.
5. Relația vindecată.
- Relația vindecată este o relație devenită sfântă. E vechea relație nesfântă transformată. Este expresia clipei sfinte în viața trăită în această lume, iar clipa sfântă, așa cu am avăzut în capitolul 15, este un procedeu practic exersat, trăit și atestat prin propriile rezultate. Ea nu dă greș niciodată.
- Relația sfântă este o izbândă fenomenală a procesului de predare-învățare, pentru că relația sfântă se învață, așa cum clipa sfântă se exersează mai întâi. Prin sfințirea relațiilor se face un pas major în direcția lumii reale, a Cerului, pentru că “nimic nesfânt nu intră în Împărăția lui Dumnezeu”( Arsenie Boca). Pacea și mântuirea ta se leagă strâns de pacea și mântuirea relațiilor tale, iar apoi această pace o poți extinde în exterior, la toți semenii tăi. De aceea pacea lumii este o treabă personală, pentru că până ce tu nu înveți și nu îți câștigi pacea, relațiile tale nu vor avea pace, și nu poți împărtăși mai departe în jurul tău ceva ce nu ai.
Sub toate aspectele ei, din felul cum începe, cum se dezvoltă și cum ajunge la desăvârșire, ea reprezintă inversul relației nesfinte. Fii pe pace; singura fază dificilă e cea de început. Căci aici, obiectivul relației se schimbă brusc în chiar opusul a ce-a fost. ( …) Această înlocuire se realizează foarte rapid, dar face ca relația să pară tulburată, dezbinată, și chiar foarte dificilă. (…) Multe relații s-au destrămat în acest moment, iar urmărirea vechiului obiectiv s-a restabilit într-o altă relație. Căci, odată ce relația nesfântă a acceptat obiectivul sfințeniei, nu mai poate fi ce-a fost. (…) Conflictul dintre obiectivul și structura relației este atât de evident, încât ele nu pot coexista. Acum însă obiectivul nu va fi schimbat. Stabilit cu fermitate în relația nesfântă, el face să nu existe alt curs de acțiune decât schimbarea relației pentru a corespunde obiectivului. Cât timp această soluție fericită nu e văzută și nu e acceptată ca singura cale de ieșire din conflict, relația poate părea foarte încordată.
–
Nu ar fi mai blând să se schimbe mai lent obiectivul, căci s-ar șterge contrastul și i s-ar da timp eului să reinterpreteze fiecare pas lent după cum îi place. Numai o schimbare radicală a scopului ar putea produce o răzgândire completă a minții referitor la scopul întregii relații. Pe măsură ce această schimbare se dezvoltă și se desăvârșește, în cele din urmă, ea devine tot mai benefică și mai fericită. La început însă – în modul în care se resimte – situația e foarte precară. O relație, inițiată de două persoane în scopuri nesfinte, primește, dintr-o dată, sfințenia ca obiectiv. Contemplându-și relația din punct de vedere al noului ei scop, cei doi sunt de-a dreptul îngroziți. Modul în care își percep relația poate deveni chiar foarte dezorganizat.
–
Iată momentul în care ți se cere credință.Tu ai lăsat să ţi se stabilească acest obiectiv. A fost un act de credinţă. Nu abandona credinţa, acum când apar recompensele credinţei. Dacă ai crezut că Spiritul Sfânt a fost prezent să îţi accepte relaţia, de ce nu ai crede şi acum că tot El este prezent să purifice ce a luat sub călăuzirea Lui? Ai credinţă în fratele tău în ce par a fi nişte momente grele. Obiectivul este stabilit. Iar relaţia voastră are ca scop sănătatea mintală.
–
Eul te sfătuieşte acum în felul următor:
*
„Înlocuieşte-ţi relaţia cu o altă relaţie, la care fostul tău obiectiv se potriveşte foarte bine. Poţi scăpa de chin numai descotorosindu-te de fratele tău. Nu trebuie să vă despărţiţi total dacă nu vrei. Dar trebuie să îl scoţi din sferele majore de fantezie, ca să îţi păstrezi sănătatea mintală”.
*
Nu pleca urechea! Ai credinţă în Cel Ce ţi-a răspuns. Nu mai eşti cuprins de o demenţă totală. Îţi cere acum să ai credinţă încă un pic, chiar şi nedumerit fiind. Căci nedumerirea va trece… Nu Îl abandona acum şi nu îţi abandona nici fratele. Această relaţie a renăscut sfântă.
–
Vei găsi multe ocazii să îţi învinuieşti fratele pentru „eşecul” relaţiei voastre, căci va părea uneori să nu aibă scop. Sentimentul lipsei de finalitate va veni să te bântuie şi să îţi amintească toate modurile în care ai căutat cândva satisfacţie, şi ai crezut că ai găsit-o. Nu uita că ai găsit doar suferinţă, şi nu îţi însufleţi eul acum şubred. Căci relaţia voastră nu s-a distrus. Ci mântuit.
–
Eşti foarte nou într-ale mântuirii şi crezi că te-ai rătăcit. Drumul tău l-ai rătăcit într-adevăr, dar să nu crezi că ai suferit vreo pagubă. În noutatea ta, ţine minte că tu şi fratele tău aţi luat-o de la capăt, împreună. Ia-l de mână, să mergeţi împreună pe un drum mult mai familiar decât îţi pare acum.
–
Te-ai unit cu mulţi în clipa sfântă şi ei s-au unit cu tine. Să nu crezi că alegerea făcută te va lăsa nemângâiat, căci Dumnezeu Însuşi ţi-a binecuvântat relaţia cea sfântă. (…) Nu condamna mântuirea, căci a venit la voi. Primiţi-o cu bucurie împreună, căci a venit să vă unească, pe tine şi pe fratele tău, într-o relaţie în care întreaga Fiime e binecuvântată laolaltă.
–
V-aţi angajat împreună să invitaţi Spiritul Sfânt în relaţia voastră. El nu ar fi putut să intre altfel. Deşi aţi făcut multe greşeli de atunci, aţi făcut şi eforturi enorme să Îl ajutaţi să Îşi facă treaba. Iar El nu a fost sărac în aprecieri pentru tot ce aţi făcut pentru El. Şi nu vede nici urmă de greşeli. I-ai fost la fel de recunoscător fratelui tău? I-ai apreciat consecvent eforturile bune şi i-ai trecut cu vederea greşelile? Sau ţi-a pâlpâit aprecierea şi ţi-a pălit în pretinsa lumină a greşelilor? Poate începi acum o campanie de învinuire a lui pentru disconfortul situaţiei în care te afli. Şi, prin această lipsă de apreciere şi recunoştinţă, te pui în incapacitatea de-a exprima clipa sfântă şi o pierzi, aşadar, din vedere.
–
Experienţa unei clipe, oricât ar fi de convingătoare, se uită uşor dacă laşi timpul să se închidă peste ea. Ea trebuie păstrată, strălucitoare şi plină de graţie, în conştienţa timpului, dar timpul nu trebuie să o ascundă. Clipa rămâne. Dar tu unde eşti? Să îi aduci mulţumiri fratelui tău înseamnă să apreciezi clipa sfântă şi să permiţi rezultatelor ei să fie, astfel, acceptate şi împărtăşite. Să îţi ataci fratele nu înseamnă să pierzi clipa, ci să îi faci efectele neputincioase.
–
Tu ai primit clipa sfântă, dar ai stabilit şi o condiţie în care nu o poţi folosi. Prin urmare, nu îţi dai seama că ea mai este cu tine. Şi, rupându-te de expresia ei, ţi-ai refuzat beneficiile ei. De fiecare dată când îţi ataci fratele, întăreşti acest lucru, pentru că atacul trebuie să te împiedice să te vezi. E imposibil să te negi, şi să recunoşti ce s-a dat şi ce s-a primit de către tine.
–
Tu şi fratele tău staţi împreună în prezenţa sfântă a adevărului însuşi. Aici e obiectivul, împreună cu voi. Oare nu crezi că obiectivul însuşi va furniza bucuros mijloacele atingerii lui? (…)Sunteţi uniţi în scop, dar rămâneţi încă separaţi şi divizaţi cu privire la mijloace. Obiectivul însă e fix, ferm şi nealterabil, iar mijloacele vor veni cu siguranţă pentru că obiectivul este sigur. Şi vei împărtăşi bucuria Fiimii că el e aşa.
6. Stabilirea obiectivului.
- Obiectivul Spiritului Sfânt pentru tine este unul simplu și foarte clar: adevărul. Acesta este și obiectivul tău, pe care-l împărtășești cu El, dacă ai ales să Îl desemnezi drept Profesor și Călăuză cât ești călător prin lumea timpului. Este un obiectiv, pe cât de general, pe atât de particular fiecărei situații de viață în care te afli.
- Stabilește-ți obiectivul încă de la început pentru fiecare situație în care trebuie să iei o decizie. Nu uita că acesta este de fiecare dată, dincolo de obiectivele specifice, unul singur: adevărul. Lasă-ți apoi Sinele prin puterea Spiritului Sfânt să te conducă în tot ce faci. Toate situațiile de viață sunt mijloace prin care Spiritul Sfânt te îndrumă către mântuire.
În orice situație în care ești nesigur, primul lucru la care trebuie să te gândești e pur și simplu următorul: ” Ce vreau să rezulte de aici? La ce folosește?”. Clarificarea obiectivului își are locul la început, căci el va determina rezultatul.
–
Fără un obiectiv pozitiv și bine definit, stabilit încă de la început situația numai pare să se întâmple și nu are sens până nu s-a întâmplat deja. Atunci o privești retrospectiv și încerci să pui cap la cap ce trebuie să fi însemnat. Și nu vei avea dreptate. Nu numai că judecata îți este în trecut, dar nu ai idee ce ar trebui să se întâmple.(…) Singura judecată care mai rămâne de făcut e dacă îi place sau nu îi place eului: poate fi acceptată sau cere răzbunare?
- Dacă ți-ai stabilit ca obiectiv încă de la început ca fiind adevărul, vei trata fiecare situație de viață ca pe un mjloc de a-l atinge. Te vei concentra asupra tuturor lucrurilor care te ajută să-ți atingi obiectivul, și nu le vei da atenție acelora care te îndepărtează de el. Și pentru a ști dacă ai ales bine, dacă deciziile tale sunt cele care te duc la adevăr, ține cont de următorul lucru:
Dacă situația e folosită pentru adevăr și sănătate mintală, rezultatul ei trebuie să fie pacea. Iar asta se va întâmpla indiferent care e rezultatul.(…) Dacă ai un sentiment de pace înseamnă că adevărul a ajuns la tine și vei vedea rezultatul cu adevărat, căci amăgirea nu te poate birui. Vei recunoaște rezultatul din cauză că te simți cuprins de pace.
- Să nu fii deci dezamăgit dacă ce ar fi vrut eul tău să se întâmple nu s-a întâmplat. Să fii atent la pacea care rămâne sau nu rămâne în urma deciziilor pe care le-ai luat. Și atunci vei ști dacă ți-ai lăsat eul să te conducă sau dacă ai împuternicit Spiritul Sfânt din tine să decidă corect.
Obiectivul adevărului cere credință. (…) Spiritul Sfânt vede situația în ansamblu. Obiectivul stabilește faptul că toți cei implicați în ea își vor juca rolul în atingerea lui. Asta e inevitabil. Nimeni nu va da greș în nicio privință. Lucrul acesta pare să îți ceară o credință mai presus de ce ești în stare și de ce poți da. Dar e așa numai din punctul de vedere al eului, căci eul vede rezolvarea conflictului prin fragmentare și nu percepe situația în ansamblu.
7. Se cere credință
- Dacă într-o situație există o problemă care nu s-a rezolvat, înseamnă că nu ai crezut cu adevărat că se poate rezolva, înseamnă că nu ți-ai dorit cu adevărat să se rezolve, pentru că orice situație este de fapt o relație. Și mai departe, o relație este o întrunire de gânduri. Atunci când se percep probleme într-o situație, într-o relație, înseamnă că gândurile sunt în conflict.
- Atunci când în orice relație a ta se ivește o situație pe care o percepi ca fiind o problemă procedează în felul următor:
Las-o să intre și uită-te calm la ea dar să n-o folosești. Necredința e roaba iluziei… Nu te lăsa ispitit de ce îți oferă. (…) Dacă îți lipsește credința că cineva își îndeplinește rolul, în mod perfect, în orice situație dedicată în prealabil adevărului, dedicația ta e împărțită. Și în felul acesta, i-ai fost necredincios fratelui tău și ți-ai folosit necredința împotriva lui. (…) Realitatea obiectivului va stârni și va înfăptui fiecare miracol necesar împlinirii lui. Nimic prea mic sau prea mare, prea slab sau irezistibil, nu va rămâne neîntors, cu blândețe, înspre folosul și scopul lui. Universul îi va servi cu bucurie, așa cum servește și el universului. Dar nu te amesteca.
–
Puterea aşezată în tine, cel în care s-a stabilit obiectivul Spiritului Sfânt, îţi întrece atât de mult mica noţiune de infinit, încât nu ai idee cât de mare e forţa ce te însoţeşte. Pe aceasta o poţi folosi în deplină siguranţă. Şi totuşi, în ciuda puterii ei, atât de mare încât ajunge dincolo de stele, la universul din spatele lor, mica ta necredinţă o poate face inutilă dacă vrei să foloseşti necredinţa în schimb.
–
Gândeşte-te însă la toate acestea şi învaţă cauza necredinţei: crezi că îi reproşezi fratelui tău ce ţi-a făcut. Dar îl învinuieşti de ce i-ai făcut tu de fapt lui. Nu trecutul lui i-l reproşezi, ci al tău. Şi îţi lipseşte credinţa în el din cauza a ce ai fost. Dar eşti la fel de inocent ca el de ce ai fost. Ce nu a fost nicicând nu are cauză şi nu există ca să stea în calea adevărului. Nu există cauză pentru necredinţă, dar există Cauză pentru credinţă. Această Cauză a pătruns în fiecare situaţie care Îi împărtăşeşte scopul. Lumina adevărului se răsfrânge din centrul situaţiei şi îi atinge pe toţi cei chemaţi de scopul situaţiei. Îi cheamă pe toţi. Nu există situaţie care să nu implice întreaga ta relaţie, cu fiecare aspect al ei şi completă în fiecare parte. Nu poţi să laşi nimic din tine în afara ei, şi să faci situaţia să rămână sfântă. Căci ea împărtăşeşte scopul întregii tale relaţii şi îşi derivă din ea tot înţelesul.
–
Adevărul cere credință, iar credința face loc adevărului.
–
Tu, a cărui relație împărtășește obiectivul Spiritului Sfânt, ești despărțit de singurătate pentru că a sosit adevărul. Adevărul cere din răsputeri credință.
8. Condițiile păcii.
- Condiția păcii este să lași adevărul să intre. Pur și simplu. Și vei face din fiecare situație o clipă sfântă. Asta îți cere Spiritul Sfânt:
Lasă adevărul să fie ce este. Nu îl deranja, nu îl ataca, nu îi întrerupe venirea. Lasă-l să învăluiască fiecare situație și să aducă pace. Nu ți se cere nici măcar credință, căci adevărul nu cere nimic. Lasă-l să intre și el îți va stârni și-ți va asigura credința de care ai nevoie pentru pace. Dar nu te ridica împotriva lui, căci nu poate veni împotriva rezistenței tale. (…) Efortul de-a refuza credința adevărului este enorm și cu mult mai mare decât îți dai seama. Dar a răspunde adevărului cu credință nu implică niciun efort.
- Efortul de-a te opune adevărului și chemării la mântuire a produs nefericire, depresie, boală, durere, întuneric, închipuiri de groază, teamă și “învăpăiate vise de iad”. În acest fel, tu, Fiu al lui Dumnezeu, te-ai răstignit. Te-a răstignit necredința ta. Acceptând adevărul și răspunzând chemării la mântuire, ai o mare responsabilitate față de Fiul lui Dumnezeu din tine.
Gândește-te bine înainte de-a-ți îngădui să folosești necredința împotriva lui. Căci el a înviat și ai acceptat ca a ta Cauza trezirii lui. Ți-ai asumat rolul în izbăvirea lui, iar acum răspunzi din plin în fața lui. Nu îi înșela așteptările acum, căci ți s-a dat să îți dai seama ce trebuie să însemne pentru tine lipsa ta de credință în el. Mânturea lui e singurul tău scop. Nu vedea decât asta în fiecare situație, și ea va fi un mijloc de-a nu aduce decât asta. Când ai acceptat adevărul ca obiectiv al relației tale, ai devenit un dăruitor de pace cu aceeași certitudine cu care și ție ți-a dat pace Tatăl tău.
***
Idei și citate din:
*** Curs de miracole-Text, Cap. 17: “Iertarea și relația sfântă”, pp.316-334 , Editura CENTRUM, Polonia; Fundația pentru Pace Lăuntrică – 2007
Observație:
Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.
“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)
