CURS DE MIRACOLE-Teoria

Curs de miracole: Cap.18(IV) – Nu trebuie să fac nimic

By 28 January 2015 No Comments

5D

      Dacă te afli cumva ca și mine în situația de a parcurge “Curs de miracole” te lași uneori pradă mai mult studiului decât trării, și asta nu pentru că nu ți-ai dori experiența – căci de aceea te străduiești să studiezi, pentru a ajunge la ea – ci pentru că textul este greu, cuvintele sunt grele, necesită un efort mental susținut pentru a învăța și pentru a înțelege.

      Fragmentele de mai jos, vorbe spuse în felul său unic de către Osho, au darul să te scoată puțin din mental și să te aducă în inimă. Dacă vrei un plus de înțelegere, dar și de trăire a subcapitolelor 4 și 6 de astăzi, nu ezita să parcurgi întreg textul pe sursa de pe care l-am preluat. Ai grijă apoi, fă o pauză, trage aer în piept și revino în minte pentru că mai ai încă de învățat. Vei înțelege mai bine ce este clipa sfântă și cât, sau dacă mai ai ceva de făcut pentru a o trăi.

osho

Acum înțeleg de ce nu se întâmpla nimic. Însăși efortul era bariera, însăși scara era piedica, însăși impulsul de a căuta era obstacolul. Nu înseamnă că poți să ajungi la realizare fără a căuta. Căutarea este necesară, dar apoi vine un moment în care căutarea trebuie lăsată deoparte. Barca este necesară pentru a trece râul, dar apoi vine un moment în care trebuie să ieși din barcă și să uiți totul de ea și s-o lași în urmă. Efortul este necesar, fără efort nimic nu este posibil. Și de asemenea, doar cu efort, nimic nu este posibil.

Chiar înaintea zilei de 21 martie 1953, cu șapte zile înainte, am încetat să mai lucrez asupra mea. Vine un moment în care vezi toată inutilitatea efortului. Ai făcut tot ce poți și nu se întâmplă nimic. Ai făcut tot ce este omenește posibil. Atunci, ce altceva mai poți să faci? În neputință totală, renunți la orice căutare. Și în ziua în care căutarea a încetat, în ziua în care nu mai căutam ceva, în ziua în care nu așteptam ca ceva să se întâmple, a început să se întâmple. O nouă energie a apărut – de nicăieri.

Țineți minte, din acea zi nu am mai fost niciodată cu adevărat în corp; doar un fir delicat mă unește cu corpul. Și sunt surprins în permanență că cumva întregul mă vrea aici, pentru că nu mai sunt aici din propria mea putere, nu mai sunt aici din voința mea. Trebuie să fie voința întregului să mă țină aici, să mă lase să mai zăbovesc puțin pe acest mal. Poate că întregul vrea să împărtășească ceva cu voi, prin mine.

Din acea zi, lumea este ireală. O altă lume s-a dezvăluit. Când spun că lumea este ireală nu vreau să spun că acești copaci sunt ireali. Acești copaci sunt absolut reali – dar modul în care vedeți voi acești copaci este ireal. Acești copaci nu sunt ireali în sine – ei există în Dumnezeu, ei există în realitatea absolută – dar așa cum îi vedeți voi, de fapt nu îi vedeți nicidoată; voi vedeți altceva, un miraj.

Vă creați propria voastră lume de vis în jurul vostru și până când nu vă treziți, veți continua să visați. Lumea este ireală pentru că lumea pe care o cunoașteți voi este lumea viselor voastre. Când visele încetează și întâlnești pur și simplu lumea care este acolo, aceasta este lumea reală. Nu sunt două lucruri, Dumnezeu și lumea. Dumnezeu ete lumea, dacă ai ochi, ochi limpezi, fără nici un fel de vise, fără nici un fel de praf al viselor, fără nici un fel de ceață de somn; dacă ai ochi limpezi, claritate, sensibilitate, există doar Dumnezeu.

Dumnezeu este ceva universal. Odată ce ieși din visele tale private, este acolo. A fost mereu acolo. Odată ce ochii tăi sunt limpezi, o iluminare bruscă – brusc ești inundat de frumusețe, măreție și grație. Acesta este țelul, acesta este destinul. Dă-mi voie să repet. Fără efort nu vei ajunge niciodată, fără efort nimeni nu a ajuns vreodată. Vei avea nevoie de un mare efort, și doar atunci vine un moment când efortul devine inutil. Dar devine inutil doar când ai ajuns la însăși vârful lui, niciodată înainte. Când ai ajuns la însăși punctul culminant al efortului tău – tot ce puteai face, ai făcut – atunci brusc nu mai este nevoie să faci nimic. Renunți la efort.

Osho, despre ziua iluminării sale-fragmente

Articol preluat de aici  (http://oshojoy.ro/osho-despre-ziua-iluminarii-sale)

nu trebuie să fac nimic

4. Mica disponibilitate.

 

      Să revenim acum la clipa sfântă. Te întrebi, poate, cum ai putea ajunge la ea. Îți închipui  că cine știe ce eforturi și tehnici trebuie să aplici. Cursul ne învață că nu e așa. Clipa sfântă e rezultatul voinței tale. Va veni atunci când vei manifesta dorință și disponibilitate. Nu poți face mai mult de atât. Nu uita că Spiritul Sfânt e Călăuza ta în acest demers. Lasă-l pe El să-ți arate drumul. A încerca să faci ceva cu de la tine putere înseamnă a-ți amesteca eul, și tocmai am învățat că eul este acea micuță parte din tine de care are nevoie El pentru a te conduce către mântuire. Lasă-i Lui eul tău. Nu încerca să-I dai ce nu-ți cere, căci la puținul de care e nevoie din partea ta, El adăugă măreția și puterea .

Clipa sfântă e rezultatul hotărârii tale de-a fi sfânt. Ea e răspunsul. Dorinţa şi disponibilitatea de-a o lăsa să vină îi precede venirea. Îţi pregăteşti mintea pentru ea numai în măsura în care recunoşti că o vrei mai presus de toate.

Nu te încrede în bunele tale intenţii. Ele nu sunt de ajuns. Încrede-te însă implicit în disponibilitatea ta. Concentrează-te doar asupra ei şi nu te îngrijora că e înconjurată de umbre. De aceea ai venit. Dacă ai putea să vii fără ele, nu ai avea nevoie de clipa sfântă. Vino la ea nearogant, presupunând că trebuie să atingi starea pe care o aduce venirea ei. Miracolul clipei sfinte stă în disponibilitatea ta de-a o lăsa să fie ce e. Şi în disponibilitatea pe care o ai faţă de asta stă şi acceptarea ta de către tine, aşa cum ai fost menit să fii.

Dificultatea pe care o ai cu clipa sfântă provine din convingerea ta fixă că nu o meriţi.

Clipa sfântă nu provine numai din mica ta disponibilitate. Ea rezultă întotdeauna din puţina ta disponibilitate, combinată cu puterea nelimitată a Voii lui Dumnezeu. Ai greşit când ai crezut că trebuie să te pregăteşti pentru El. E imposibil să faci pregătiri arogante pentru sfinţenie, şi să nu crezi că tu stabileşti condiţiile păcii. Dumnezeu le-a stabilit. (…) Nu tu l-ai făcut pe student, şi nici nu îl poţi face să fie altfel. Vrei mai întâi să faci tu însuţi un miracol, pentru ca apoi să te aştepţi să ţi se facă unul?

Tu doar pui întrebarea. Răspunsul e dat. Nu căuta să răspunzi, ci doar să primeşti răspunsul aşa cum e dat. Când te pregăteşti pentru clipa sfântă, nu încerca să te faci sfânt ca să fii gata să o primeşti. Ar însemna să îţi confunzi rolul cu al lui Dumnezeu. Ispăşirea nu poate ajunge la cei ce cred că trebuie mai întâi să ispăşească, ci numai la cei ce nu îi oferă decât simpla disponibilitate de a-i face loc. Purificarea ţine doar de Dumnezeu şi îţi este, de aceea, destinată ţie. Decât să cauţi să te pregăteşti pentru El, încearcă mai degrabă să gândeşti în felul următor:

****

  • Eu, care sunt gazda lui Dumnezeu, Îl merit.
  • Cel Ce Şi-a stabilit sălaşul în mine l-a creat aşa cum îl vrea.
  • Nu e nevoie să îl pregătesc pentru El, ci doar să nu Îi perturb planul de a-mi reda propria conştienţă că sunt veşnic pregătit.
  • Nu e nevoie să adaug nimic la planul Lui.
  • Dar, pentru a-l primi, trebuie să fiu dispus să nu îl înlocuiesc cu al meu.

****

 Atât. Adaugă altceva, şi nu vei face decât să iei înapoi puţinul care ţi se cere. (…) Pregătirea pentru clipa sfântă Îi aparţine Celui Ce o dă. Cedează-te Celui a Cărui funcţie este să elibereze. Nu îţi aroga funcţia Lui. Dă-I doar ce îţi cere, să înveţi ce mic e rolul tău şi ce mare e al Său.

Iată ce face din clipa sfântă un lucru atât de uşor şi de firesc. Tu faci din ea un lucru dificil, pentru că insişti că trebuie să faci mai mult. Îţi vine greu să accepţi ideea că trebuie să dai atât de puţin ca să primeşti atât de mult. (…) Mai eşti convins că înţelegerea ta are de adus o contribuţie puternică la adevăr şi că îl face ceea ce este. Dar am subliniat că nu trebuie să înţelegi nimic. Mântuirea e uşoară tocmai pentru că nu îţi cere nimic din ce nu poţi da chiar acum.

 

***

7. Nu trebuie să fac nimic.

 

       Există vreo decizie pe care o iei și nu implică într-un fel sau altul comfortul, protecția sau plăcerea corpului? Trupul este pentru tine scop, și nu mijloc de mântuire. Crezi încă mult prea mult în puterea lui. Te confunzi cu trupul tău tot timpul cât ești treaz. Numai în somn se pare că nu mai ești conștient de el.

      Niciodată nu ți-ai uitat cu desăvârșire trupul. Dacă ai putea face asta în mod conștient măcar o clipă, ai putea trăi clipa sfântă. Ți-ai vedea trupul apoi altfel. N-ar trebui să-l rănești, să-l îmbolăvești, să treacă prin dureri, n-ar mai fi necesare experiențele din moarte clinică pentru a trăi iluminarea.

      Îți amintești? În lecțiile trecute se spunea că fiecare merge pe drumul Ispășirii cât poate de mult. Miracolele de iubire, iertare, ne-judecare, sunt cele care pot scurta până la anulare drumul rămas de parcurs până la Ispășire. Relația sfântă este parte a drumului spre iluminare. O relație sfântă este orice relație din viața ta bazată pe iertare , nejudecare, iubire. În cadrul acestor relații tu ai un singur rol: acela de a face fericit. Aceste relații sunt sub ocrotirea și îndrumarea Spiritului Sfânt.

      Unii trăiesc clipa sfântă spontan, alții “se întorc din morți” iluminați și povestesc experiențele pe care le-au trăit, iar alții pur și simplu învață s-o atingă.

E imposibil să accepţi clipa sfântă fără rezerve dacă nu eşti dispus, măcar o clipă, să nu vezi nici trecut, nici viitor. Nu te poţi pregăti pentru ea fără să o plasezi în viitor. Eliberarea ţi se dă în clipa în care o doreşti. Mulţi şi-au petrecut o viaţă întreagă în pregătiri şi au ajuns să atingă clipele lor de succes. Cursul acesta nu încearcă să te înveţe mai mult decât au învăţat aceştia în timp, ci urmăreşte să economisească timp. Poate că încerci să urmezi un drum foarte lung până la obiectivul acceptat. E extrem de dificil să atingi Ispăşirea luptându-te cu păcatul. Se depun enorme eforturi în încercarea de-a sanctifica ceva dispreţuit şi mult urât. Şi nu e nevoie nici de o viaţă petrecută contemplând, nici de perioade lungi de meditaţie în vederea unei detaşări de trup. În final, toate încercările de acest fel vor fi încununate de succes datorită scopului lor. Dar mijloacele sunt anoste şi iau mult timp, căci toate aşteaptă să le aducă viitorul eliberarea dintr-o stare de nevrednicie şi inadecvare prezentă.

 Calea ta va fi diferită, nu ca scop, ci ca mijloace. O relaţie sfântă e un mijloc de-a economisi timp. O singură clipă petrecută împreună cu fratele tău vă redă la amândoi universul. Eşti pregătit. Nu trebuie decât să ţii minte că nu trebuie să faci nimic. Ţi-ar fi de mult mai mare folos să te concentrezi asupra acestui lucru decât să te gândeşti ce-ar trebui să faci. Când vine pacea, în sfârşit, la cei ce luptă cu ispita şi se chinuiesc să nu cadă în păcat; când vine lumina, în sfârşit, în mintea dedată să contemple; sau când ţinta e atinsă de orişicine, în sfârşit, ea vine întotdeauna cu o singură şi veselă descoperire: „Nu trebuie să fac nimic”.

Iată eliberarea ultimă pe care o va găsi fiecare într-o bună zi, în felul lui, la timpul lui. Nu îţi trebuie acest timp. Ţi s-a economisit timp fiindcă tu şi fratele tău sunteţi împreună. Iată mijlocul special pe care îl foloseşte cursul să îţi economisească timp. Nu te vei folosi de curs dacă ţii să uzezi de mijloace care le-au servit altora foarte bine, neglijând ce s-a făcut pentru tine. Economiseşte timp pentru mine cu această singură pregătire şi antrenează-te să nu faci altceva. „Nu trebuie să fac nimic” e un mod de-a-ţi declara loialitatea cu adevărat neîmpărţită. Crezi această declaraţie şi o singură clipă, şi vei realiza mai mult decât îi este dat unui secol de contemplaţie sau de luptă cu ispita.

A face ceva implică trupul. Şi, dacă recunoşti că nu trebuie să faci nimic, vei retrage valoarea trupului din mintea ta. Aici se găseşte uşa – deschisă şi rapidă – prin care te strecori pe lângă secole de eforturi şi reuşeşti să evadezi din timp. (…) Celui ce nu trebuie să facă nimic nu îi trebuie timp. Să nu faci nimic înseamnă să te odihneşti şi să faci un loc în sinea ta, în care activitatea trupului nu mai cere atenţie. În locul acesta, Spiritul Sfânt vine şi rămâne să stea. El va rămâne când vei uita şi când activităţile trupului vor reveni să îţi ocupe mintea conştientă.

Va exista însă întotdeauna acest loc de odihnă la care poţi să revii. Şi vei fi mai conştient de acest centru liniştit al furtunii decât de toată activitatea ei dezlănţuită. Acest centru liniştit, în care nu faci nimic, va rămâne cu tine, oferindu-ţi odihnă în toiul fiecărei activităţi febrile pe care vei fi trimis să o desfăşori. Căci, din acest centru, vei fi îndrumat cum să foloseşti trupul într-un mod nepăcătos.

-∞-


 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”
(Curs de Miracole)
***
Observație:

Rezumatele realizate, ideile sau selecțiile de fragmente din text sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă este necesară parcurgerea textului integral din Curs și a exercițiilor aferente.

Fragmentele citate:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole-Cap.18: “Trecerea visului” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.342-344; 349-351.