Pentru că suntem deja trecuți de jumătatea cursului, pentru acel “cineva” care ajunge aici din întâmplare și nu este familiarizat cu textul, dar este curios să parcurgă rezumatul, câteva informații ajutătoare din Manualul pentru profesori:
Termenul minte e folosit pentru a reprezenta agentul activator al spiritului, care îi furnizează energia creatoare. Când e scris cu majusculă, termenul se referă la Dumnezeu sau la Cristos ( adică Mintea lui Dumnezeu sau Mintea lui Cristos). Spiritul este Gândul lui Dumnezeu, creat de El după Propria Lui asemănare. Spiritul unificat este unicul Fiu al lui Dumnezeu, sau Cristos.
–
În lumea aceasta, deoarece mintea e scindată, Fiii lui Dumnezeu par să fie separați. Iar mințile lor nu par să fie unite. În această stare iluzorie, conceptul de “minte individuală” pare să aibă înțeles. De aceea, e descrisă în curs de parcă ar avea două părți: spiritul și eul.
–
Spiritul e partea care mai este în contact cu Dumnezeu prin Spiritul Sfânt, Care Își are locul în această parte, dar vede și cealaltă parte. Termenul “suflet'” nu se folosește decât în citate luate direct din Biblie, datorită caracterului său extrem de controversat.
–
Mintea poate fi corectă sau greșită, în funcție de vocea pe care o ascultă.
–
Mintea corectă ascultă ce spune Spiritul Sfânt, iartă lumea și, prin viziunea lui Cristos, vede lumea reală în locul acesteia. Aceasta e viziunea finală, ultima percepție, condiția în care Dumnezeu Însuși face pasul final. Aici sfârșesc laolaltă timpul și iluziile.
–
Mintea greșită ascultă ce spune eul și face iluzii; percepând păcatul, justificând mânia și văzând vinovăția, boala și moartea, ca lucruri reale.
–
În lumea aceasta, singura libertate rămasă e libertatea de a opta mereu între două opțiuni sau două voci: Vocea Spiritului Sfânt sau vocea eului.
***
- Păcatul ca ajustare.
Ajustările de orice fel țin de eu. Credința în păcat este și ea o ajustare a eului. Ajustările țin de percepție și nu de cunoaștere, nu de adevăr. Atunci când cunoști, cunoști pur și simplu; nu interpretezi, nu ajustezi, ci iei totul așa cum e. Adevărul este pur și simplu adevăr, el nu trebuie ajustat. Ajustările sunt prezente în toate relațiile eului, scopul său fiind să ajusteze totul “după chipul și asemănarea sa”.
Ce este lumea? Cum este lumea? Lumea este așa cum vrei tu să fie, așa cum o percepi, este un rezultat al propriilor credințe. Lumea eului este urâtă și rea, pe când lumea celor sfinți este luminoasă și frumoasă.
Această lecție continuă tema – de o maximă importanță – a mântuirii prin intermediul semenilor noștri și al relațiilor noastre cu ei, relații ce trebuie în final să devină sfinte. Este tema mântuirii prin iertare, nejudecare, și înțelegerea Unității Creației.
Eul s-a desemnat singur mediatorul tuturor relaţiilor, făcând toate ajustările pe care le crede de cuviinţă şi inserându-le între cei ce vor să se întâlnească, pentru a-i ţine separaţi şi a le împiedica unirea. Această perturbare studiată te împiedică să îţi recunoşti relaţia sfântă drept ce este.
–
Cei sfinţi nu perturbă adevărul. Ei nu se tem de el; Ei îl privesc direct, fără să încerce să se ajusteze la el sau pe el la ei. Privirea lor nu face decât să pună o întrebare și le răspunde ce văd ei. Tu faci lumea și apoi te ajustezi la ea și pe ea la tine.
–
O simplă întrebare mai rămâne, şi necesită răspuns. Îţi place ce ai făcut – o lume a atacului şi crimei, prin care îţi croieşti timidul drum printre pericole constante, singur şi înspăimântat, sperând cel mult că moartea va mai aştepta un pic înainte de-a te prinde şi de-a te face să dispari? Lumea aceasta este născocirea ta.
–
Toate acestea sunt doar gândurile înfricoşate ale celor ce vor să se ajusteze la o lume devenită înfricoşătoare tocmai prin aceste ajustări. Şi, din ce e trist în sinea lor, îşi aruncă privirea, cu mâhnire, în afară şi văd tristeţea în afara lor.
–
Te-ai întrebat vreodată cum e de fapt lumea, cum ar arăta văzută prin ochi fericiţi? Lumea pe care o vezi nu e decât o judecată asupra ta;o judecată asupra ta, emisă de tine. Ea nu există. Şi la această lume trebuie să te ajustezi cât crezi că acest tablou e în afară, iar tu, la mila lui. Lumea aceasta este nemiloasă şi, dacă ar fi în afara ta, ar trebui pe bune să te temi. Dar tocmai tu ai făcut-o nemiloasă, şi acum, ea poate să fie corectată.
–
Lumea pe care o văd cei sfinţi e una cu ei, după cum şi lumea pe care o vede eul este ca el. Lumea pe care o văd cei sfinţi e frumoasă pentru că îşi văd inocenţa în ea. Nu i-au spus ce e; nu au făcut ajustări să corespundă ordinelor lor. Au întrebat-o cu blândeţe şi în şoaptă: „Ce eşti?” Iar Cel Ce veghează toată percepţia le-a răspuns. Nu lua judecata lumii ca răspuns la întrebarea: „Ce sunt?” Lumea crede în păcat.
–
Nu căuta să îl faci pe Fiul lui Dumnezeu să se ajusteze la propria lui demenţă. Există un străin în el ( eul), care a nimerit întâmplător în casa adevărului şi care va pleca de acolo. Nu îl întreba pe acest străin trecător: „Ce sunt?”. Căci e singurul lucru din tot universul care nu ştie. Lumea pe care o vezi e răspunsul pe care ţi l-a dat, iar tu i-ai dat puterea să ajusteze lumea ca să îşi facă adevărat răspunsul. Cât te-a făcut de fericit? Oare ţi-ai întâlnit fratele cu bucuria de a-l binecuvânta pe Fiul lui Dumnezeu şi i-ai adus mulţumiri pentru toată fericirea ce ţi-a acordat-o? Oare ţi-ai recunoscut fratele ca darul veşnic ce ţi-l face Dumnezeu? Oare ai văzut sfinţenia ce s-a răsfrânt, deopotrivă, în fratele tău şi în tine spre a vă binecuvânta unul pe altul? Iată scopul relaţiei voastre sfinte.
–
Prizonierii puşi în lanţuri grele ani de zile, înfometaţi şi vlăguiţi, slabi şi istoviţi, cu ochi plecaţi atât de îndelung în întuneric, încât nu îşi mai amintesc lumina, nu sar de bucurie în clipa în care sunt eliberaţi. Mai trece câtva timp până înţeleg ce este libertatea. Fără putere, ai căutat anemic şi pe dibuite în ţărână şi ai găsit mâna fratelui tău, nesigur dacă să îi dai drumul sau să apuci mai strâns o viaţă demult uitată. Apuc-o şi mai strâns, şi ridică-ţi ochii să îţi vezi puternicul însoţitor, în care stă înţelesul libertăţii tale. A părut să fie răstignit alăturea de tine. Şi totuşi, sfinţenia lui a rămas intactă şi desăvârşită; şi, alăturea de el, astăzi vei intra cu el în Rai şi vei cunoaşte pacea dumnezeiască.
–
Căci ce e Cerul, dacă nu unire, directă şi perfectă, fără vălul fricii asupra ei? Aici una suntem, privindu-ne unul pe altul şi pe noi înşine cu perfectă blândeţe. Aici devin imposibile toate gândurile oricărei separări între noi. Tu, care ai fost prizonier în separare, eşti eliberat acum în Rai. Şi aici mă voi uni cu tine, prietenul meu, fratele meu şi Sinele meu.
–
În fratele tău e lumina veşnicei făgăduinţe dumnezeieşti a nemuririi tale. Vezi-l fără păcat, şi nu va putea fi nicio frică în tine.
- Intrarea în arcă.
Tu ești cel separat de Dumnezeu și de Sinele tău. Eul tău crede că are putere. Putere să facă ce?
Puterea ține de Dumnezeu; e dată de El și redeșteptată de Spiritul Sfânt. Nu e la discreția ta să dai putere, pentru că tu nu ai putere de unul singur, iar puterea pe care crezi că o ai separat de El nu poate decât să-ți facă rău.
Dumnezeu nu dă putere nici păcatului, și de aceea nici rezultatele lui nu au putere, iar rezultatele păcatului- așa cum le vede lumea – sunt suferința, durerea, boala și moartea. Păcatul, rezultatele lui și sursa păcatului (eul separat de Dumnezeu) nu pot intra în Cer. Când îți vezi fratele păcătos, eul tău dă putere păcatului, dar ține minte că Spiritul Sfânt nu vede păcat nicăieri, și nu dă putere sursei lui. A ierta înseamnă să treci greșelile cu vederea. În asta stă mântuirea. Oferind iertare fratelui tău câștigi Cerul, pentru că în fratele tău este Cerul, oricât de păcătos i-ar părea el lumii. El este mântuitorul tău. Oferă-i judecată, și asta vei primi.
În interpretarea Spiritului Sfânt mântuirea este o lecție despre ce și cum oferi; este reamintirea și înlocuirea legilor eului cu legile uitate ale lui Dumnezeu.
Respectând legile eului ai garantat faptul că vei face greșeli.
Respectând legile lui Dumnezeu ai garantată libertatea. Puterea ta ține de Dumnezeu iar această putere o vei împărtăși după Voia Lui, căci voia ta este acum în deplin acord cu Voia Lui.
Pe cei ce au învățat ce este libertatea ar trebui să îi întrebi ce este. Nu întreba vrabia cum se avântă vulturul, căci cei cu aripi mici nu au acceptat pentru ei înșiși puterea de-a împărtăși cu tine. Nepăcătoșii dau cum au primit.
–Fiecărui pribeag care cutreieră pământul într-o solitudine aparentă i se dă un mântuitor, care are aici o funcţie specială: să îl elibereze, şi să se elibereze deci. În lumea separării fiecare e desemnat separat, deşi sunt cu toţii acelaşi. Dar cei ce ştiu că sunt cu toţii acelaşi nu au nevoie de mântuire. Şi fiecare îşi găseşte mântuitorul când e gata să privească faţa lui Cristos şi să Îl vadă nepăcătos.
–
Planul nu e elaborat de tine şi nu trebuie să te preocupe decât partea care ţi s-a dat de învăţat. Căci Cel Care cunoaşte restul Se va ocupa de rest fără ajutorul tău. Dar să nu crezi că nu are nevoie de partea ta să Îl ajute în ce priveşte restul. Căci în partea ta stă întregul, fără de care nu e deplină nicio parte, şi nici întregul nu e deplin fără partea ta. În arca păcii se intră doi câte doi, dar, odată cu ei, intră şi începutul unei alte lumi. Aici trebuie să intre fiece relaţie sfântă, să înveţe funcţia specială pe care o deţine în planul Spiritului Sfânt, din moment ce Îi împărtăşeşte acum scopul. Iar, când se va atinge acest scop, va apărea o lume nouă, în care păcatul nu poate intra; o lume nouă, în care Fiul lui Dumnezeu poate intra fără frică şi în care se odihneşte puţin, să uite închisoarea şi să îşi amintească libertatea.
–
Să nu crezi că iertarea pe care i-o oferi fratelui tău vă serveşte numai vouă. Căci toată lumea nouă stă în mâinile fiecăror doi ce intră aici să se odihnească. Şi, în timp ce se odihnesc, faţa lui Cristos străluceşte asupra lor şi îşi amintesc legile lui Dumnezeu, uitând de restul şi tânjind doar la împlinirea deplină a legilor Lui în ei şi în toţi fraţii lor. Crezi oare că, atunci când se va înfăptui asta, te vei odihni fără de ei? Nu îi vei putea lăsa pe dinafară pe niciunul, după cum nici eu nu te-aş putea lăsa fără să uit o parte din mine însumi.
–
Te întrebi poate cum poţi să ai pace când, atât cât eşti în timp, sunt atâtea de făcut înainte ca să se deschidă drumul către pace. Poate ţi se pare un lucru imposibil.(…) Odată ce Îi accepţi planul ca singura funcţie pe care vrei să o îndeplineşti, nu vor fi lucruri pe care Spiritul Sfânt să nu le aranjeze pentru tine, fără niciun efort din partea ta. El va merge înaintea ta, netezindu-ţi cărarea şi nelăsându-ţi în cale nici pietre de care să te împiedici, nici obstacole care să te oprească în drum. Nu ţi se vor refuza cele trebuincioase. Toate dificultăţile aparente vor dispărea complet înainte de-a ajunge tu la ele. Nu trebuie să îţi faci griji pentru nimic; nu trebuie să te preocupe decât singurul scop pe care vrei să îl îndeplineşti.
- Vestitorii veșniciei.
Se revine acum la o idee indelung prezentată și explicată în text, și anume că, deși relațiile speciale din viața noastră sunt simbolul separării – pentru că sunt bazate pe iubire unidirecționată spre deosebire de iubirea universală și necondiționată a lui Dumnezeu -, în această lume, ele sunt totuși cel mai important mijloc didactic pe care Spiritul Sfânt îl folosește în lecția ispășirii. De ce? Pentru că atunci când toate relațiile speciale din viața noastră vor deveni sfinte, vom putea radia în afară această sfințenie, și ne vom aduce în acest fel contribuția la realizarea planului mântuirii – plan de care răspunde Însuși Hristos, și pe care îl pune în aplicare prin intermediul Spiritul Sfânt. Este planul reîntregirii. Așadar, o relație devenită sfântă este o relație bazată pe iertare și iubire; o relație în care judecarea, vina și păcatul sunt excluse, iar celălalt este privit și recunoscut ca parte din tine și din Dumnezeu, și propriul tău mântuitor.
Acești frați reuniți, părți ai relațiilor sfinte, sunt vestitorii veșniciei.
În lumea aceasta, Fiul lui Dumnezeu e cel mai aproape de el însuşi într-o relaţie sfântă. Acolo, îşi găseşte funcţia de-a restitui legile Tatălui său părţii care a fost ţinută în afara lor şi de-a găsi ce s-a pierdut. Numai în timp ceva se poate pierde, şi nu se pierde niciodată pentru totdeauna. Aşa se contopesc în timp, treptat, părţile Fiului lui Dumnezeu şi, cu fiecare contopire, sfârşitul timpului e adus tot mai aproape. Fiece miracol de contopire e un puternic vestitor al veşniciei.
–
Două voci ce se înalţă împreună cheamă inimile tuturor să bată la unison. Şi, în acea singură bătaie, unitatea iubirii se proclamă şi se primeşte cu căldură. Pace relaţiei tale sfinte, ce are puterea să ţină laolaltă unitatea Fiului lui Dumnezeu.
–
E imposibil să supraestimezi valoarea fratelui tău. Numai eul face asta.(…) Oare recunoşti frica pe care o stârneşte încercarea fără sens de-a judeca un lucru care îţi depăşeşte atât de mult judecata, încât nici măcar nu poţi să îl vezi? Nu judeca ce îţi este invizibil căci nu o să îl vezi nicicând. Ţi se va da să vezi valoarea fratelui tău când tot ce vei vrea pentru el va fi pacea. Şi, ce vrei pentru el, vei primi.
–
Cum poţi estima valoarea celui ce îţi oferă pace? Nu te vei gândi să îl judeci, căci cine vrea să vadă faţa lui Cristos, dar insistă că judecata are totuşi rost? Căci această insistenţă ţine de cei care nu văd. Ai de ales între viziune şi judecată, dar nu le poţi alege pe amândouă.
–
Trupul fratelui tău vă e la fel de nefolositor şi lui, şi ţie. Când e folosit doar aşa cum te învaţă Spiritul Sfânt, nu are nicio funcţie. Căci minţile nu au nevoie de trup pentru a comunica. Vederea ce vede trupul nu are niciun folos care să slujească scopului unei relaţii sfinte. Ce îți oferă trupul fratelui tău nu e un dar. Vălul ce ascunde darul îți ascunde și fratele. El este darul dar nu o știe. Nici tu nu o știi. Şi totuşi, ai încredere că Cel Ce vede darul în fratele tău şi în tine îl va oferi şi îl va primi pentru voi doi. Şi, prin viziunea Lui, îl vei vedea şi, prin înţelegerea Lui, îl vei recunoaşte şi îl vei iubi ca pe propriul tău dar.
–
De ce ar trebui să treacă atâtea clipe sfinte până la împlinirea acestui lucru, când una singură ar fi de ajuns? Nu există decât una. Micul suflu de veşnicie ce străbate timpul ca o lumină aurie e unul şi acelaşi: nimic înainte şi nimic după el. Tu consideri fiecare clipă sfântă un punct diferit în timp. Ea nu se schimbă niciodată. Tot ce a cuprins sau va cuprinde vreodată este chiar acum aici. Trecutul nu îi sustrage absolut nimic, iar viitorul nu îi va adăuga nimic în plus. Prin urmare, aici e totul.
- Templul Spiritului Sfânt.
*
” Templul Spiritului Sfânt nu e un trup, ci o relație”
*
Adevărata relație cu Dumnezeu este o relație de unire desăvârșită și de neîntreruptă continuitate. Ea cuprinde tot Sinele, Unic și Unitar, și Îl extinde. Cuprinde toată Creația din care fiecare sine – ce se consideră separat – face parte cu sau fără voia sa, în virtutea a ceea ce este de fapt: creația lui Dumnezeu și o parte a Sa.
Relația cu Dumnezeu, din perspectiva eului, este egocentrică, fragmentată și plină de frică. Este autodistructivă și autolimitativă.
O relație nesfântă este o stare de izolare.
O relație nesfântă cu Dumnezeu este o stare de separare totală.
Nimic nu poate arăta mai bine acest contrast decât experienţa unei relaţii sfinte şi a unei relaţii nesfinte. Prima se bazează pe iubire, sprijinindu-se pe ea senină şi netulburată. Trupul nu o perturbă. Orice relaţie în care intră trupul nu se bazează pe iubire, ci pe idolatrie. Iubirea doreşte să fie cunoscută, înţeleasă şi împărtăşită pe deplin. Ea nu are secrete, nici lucruri pe care să le izoleze şi să le ascundă. Ea păşeşte în lumina soarelui, cu ochii larg deschişi şi calmă, cu o întâmpinare surâzătoare şi o sinceritate atât de simplă şi de evidentă, încât nu poate fi greşit înţeleasă.
–
Idolii însă nu împărtăşesc, idolii acceptă, dar nu înapoiază niciodată. Pot fi iubiţi, dar nu pot iubi. Nu înţeleg ce li se oferă, şi orice relaţie în care intră şi-a pierdut înţelesul. Ei trăiesc în taină, urând lumina soarelui şi iubind întunericul trupului, în care se pot ascunde şi îşi pot ascunde secretele alături de ei. Nu au relaţii, căci, unde sunt ei, alţii nu sunt bine-veniţi. Şi nici nu surâd nimănui, nici nu îi văd pe cei care le surâd.
–
Iubirea nu are temple întunecate în care misterele se ţin obscure şi ascunse de soare. Ea nu caută putere, ci relaţii. Trupul e arma aleasă a eului de-a căuta putere prin relaţii. Te vrea numai pentru prinosurile de pe urma cărora prosperă idolii lui. Restul îl aruncă pur şi simplu, căci consideră nevaloros tot ce i-ar putea oferi.
–
Templul Spiritului Sfânt nu e un trup, ci o relaţie. Trupul e o bucăţică de întuneric izolată, o cameră secretă şi ascunsă, un mic strop de mister fără sens. (…) Spiritul Sfânt nu Îşi construieşte templele unde iubirea nu poate să fie niciodată.
–
Nu poți face din trup templul Spiritului Sfânt și nu va fi niciodată locașul iubirii. (…) Aici “misterul” separării e perceput cu evlavie și tratat cu reverență.
–
Scopul Spiritului Sfânt stă la adăpost în relația ta, și nu în trupul tău. Ai scăpat de trup. Unde ești tu, trupul nu poate să intre, căci Spiritul sfânt a așezat acolo templul Său.
–
În clipa în care a părut posibilă ideea smintită de-a-ţi face o relaţie nesfântă din relaţia cu Dumnezeu, toate relaţiile tale au fost lăsate fără înţeles. În clipa aceea nesfântă s-a născut timpul, şi s-au făcut trupuri care să găzduiască ideea smintită şi să îi dea iluzia realităţii. Aşa a părut să aibă o casă ce rezistă o vreme şi apoi dispare.
–
Idolii trebuie să dispară şi să nu lase nimic în urma lor. Clipa nesfântă a pretinsei lor puteri este plăpândă ca un fulg de nea, dar fără frumuseţea fulgului de nea. (…) Leapădă-ți atunci trupul și transcende-l liniștit.
–
Trupul e idolul eului; credinţa în păcat făcută carne şi proiectată apoi în afară. Asta produce ceva ce pare a fi un zid de carne în jurul minţii, ţinând-o prizonieră într-un mic punct din spaţiu şi din timp, supusă morţii şi dispunând doar de o clipă în care să suspine, să sufere şi să moară în cinstea stăpânului ei. Iar această clipă nesfântă pare să fie viaţa: o clipă de disperare, o mică insulă de nisip uscat, lipsită de apă şi aşezată, în cumpănă precară, pe apa uitării. Aici, Fiul lui Dumnezeu se opreşte puţin să îşi aducă prinosul idolilor morţii şi să îşi continue apoi drumul. Aici e mai mult mort decât viu. Dar, tot aici, alege din nou între idolatrie şi iubire. Aici i se dă să aleagă să petreacă această clipă plătind tribut trupului sau lăsându-se scăpat de el. Aici poate accepta clipa sfântă, ce i se oferă în locul celei nesfinte pe care a ales-o înainte. Şi aici poate învăţa că relaţiile sunt mântuirea lui, şi nu osânda.
–
Tu, care înveţi acest lucru, te mai poţi teme încă, dar nu eşti imobilizat. Nu e momentul să fii trist. Poate confuz, dar nu descurajat. Poate că te mai temi puțin de fratele tău, poate că te mai însoțește o umbră rămasă din frica de Dumnezeu. Dar ce contează pentru cei cărora li s-a dat singura relație adevărată dincolo de trup?
- Consecvența dintre mijloace și scop; Viziunea nepăcătoșeniei.
*
“Vreau lucrul acesta mai presus de toate, dar nu vreau să învăț mijloacele de-a-l dobândi.”
*
Cum trebuie aliniate mijloacele și scopul astfel încât relațiile tale sfinte să îți aducă numai bucurie?
Să presupunem că ți-ai ales în mod conștient ca obiectiv pentru această viață mântuirea. Cu acest obiectiv te-ai întrupat oricum, pentru că atingerea lui este condiția întoarcerii Acasă. De acolo ai plecat, acolo te vei întoarce. Atât obiectivul cât și mijloacele necesare pentru atingerea lui țin de Creator și de Spiritul Său Sfânt.
Dificultățile care apar pe drum indică discrepanțe între mijloace și scop. Acestea produc disconfort, și nu trebuie să fie așa. Dacă ți-ai asumat obiectivul, nu ești dispus să accepți și mijloacele? De ce nu lași mijloacele în seama Celui pe care l-ai chemat să te călăuzească? Îți amintești? Atunci când apare disconfortul, înseamnă că ai luat o decizie greșită, sub îndrumarea eului. Când eziți, te înspăimântă de fapt obiectivul, și dai vina pe mijloc, considerându-l dificil, deși pur și simplu ți se dă și nu trebuie să faci nimic pentru a-l găsi, ci numai să-l accepți. E foarte posibil ca rezultatul să nu fie aliniat cu dorința eului, dar prin mijlocul dat se urmărește atingerea obiectivului Sinelui tău sfânt, mântuirea, și nu obiectivele închipuite ale eului de care Sinele nu ține cu nici un chip seama.
Revenind la relații, să ne amintim că pe acestea le folosește cu precădere Spiritul Sfânt pe calea mântuirii tale. Templul Spiritului Sfânt nu este trupul, ci relațiile. Orice relație a ta trebuie să devină sfântă și să aducă bucurie. Atâta vreme cât îți vei vedea fratele ca trup, nu-l vei vedea ca fiind sfânt, și nici relația ta nu va deveni sfântă. Închipuie-ți că ai putea vedea marile raze de lumină dumnezeiască ce strălucesc din fiecare frate, indiferent de cum este eul său. Amintește-ți că suntem cu toții inocenți, așa cum ne-a creat Dumnezeu. Nu suntem ce-a făcut eul din noi. Socrate spunea că fiecare om este inocent și nevinovat în virtutea faptului că de fiecare dată când ia o decizie, o ia pentru că el crede că este corectă. Aceasta este realitatea lui. De ce-l judeci? Pentru că binele lui nu este același cu binele tău? Dar de unde știi tu ce este bine? De unde știi tu că ești aliniat la Adevărul Suprem?
*
“Dă-mi Doamne putere să schimb ce pot schimba, să accept ce nu pot schimba, și înțelepciunea să discern între acestea două.”
*
“Tocmai mi-am dat seama că nu trebuie să am o părere despre orice – ce ușurare!
Opiniile sunt îngrăditoare, restrictive, agresive și argumentative.”1
*
Pentru că fragmentele de text de mai jos readuc în discuție ideea de viziune, este util să ne amintim că viziunea, așa cum este explicată de nenumărate ori în acest curs, înseamnă un alt mod de a vedea lumea și oamenii. Viziunea – viziunea lui Hristos – înseamnă “să vezi lumea prin ochii lui Hristos”. Ea este strâns legată de sistemul de gândire al Spiritului Sfânt, și conduce către ceea ce în curs este numită lumea reală: lumea spirituală de dincolo de trup. Viziunea lui Hristos se învață, dar ca orice obiectiv pe care ți-l propui necesită voință, perseverență, practică. Înseamnă să ajungi să utilizezi cu ușurință cele două instrumente care stau la temelia viziunii lui Hristos: iubirea necondiționată și iertarea. Amintește-ți că orice formă de atac și orice altă emoție negativă, în lumea eului, provine din lipsa iubirii.
Pe de altă parte,vederea este ceea ce văd ochii trupului în lumea materială și servește sistemului de gândire al eului, bazat pe trup, judecată, opinie, atac, rușine, vinovăție, ură, apatie, durere, frică, dorință, furie, mândrie, etc.
Să vezi un trup nepăcătos este cu neputinţă, căci sfinţenia e pozitivă, iar trupul este doar neutru. Nu e păcătos, dar nici nepăcătos nu e. Nimic fiind, trupul nu poate fi investit în mod semnificativ cu însuşirile lui Cristos sau cu ale eului.
–
Trupul este mijlocul prin care eul încearcă să facă relaţia nesfântă să pară reală. Clipa nesfântă este timpul trupurilor. Dar aici scopul e păcatul.(…) Ce vezi se adaptează la ce dorești, și, dacă vezi trupul, ai ales să judeci, nu să vezi.
–
Cine vede trupul unui frate şi-a judecat fratele şi nu îl vede. Nu îl vede păcătos; ci, pur şi simplu, nu îl vede. În întunericul păcatului, el este invizibil. Şi, tot aici, în întuneric, îţi închipui că realitatea fratelui tău e trupul, în relaţii nesfinte cu alte trupuri, slujind cauzei păcatului timp de o clipă, înainte de-a muri.
–
Există, într-adevăr, o diferenţă între această închipuire vană şi viziune. Trupul nu poate fi privit decât prin judecată. Faptul că vezi trupul e un indiciu că îţi lipseşte viziunea şi că ai refuzat mijloacele oferite de Spiritul Sfânt pentru a sluji scopului Său. Judecata ai învăţat-o singur; viziunea ai învăţat-o de la Cel Ce te va dezvăţa de ce te-ai învăţat. Fratele tău sfânt, prin a cărui vedere te eliberezi, nu e o iluzie.
–
Întrebarea ta nu ar trebui să fie: „Cum pot să îmi văd fratele fără un trup?” Ci: „Chiar doresc să îl văd nepăcătos?” Mântuirea este obiectivul Spiritului Sfânt. Mijlocul este viziunea. Căci ce văd văzătorii chiar e nepăcătos. Cel ce iubeşte nu poate judeca, şi ce vede e lipsit de condamnare. Viziunea îți va parveni mai întâi în străfulgerări, dar acestea vor fi de ajuns.
–
Nu vrei să îți cunoști propria Identitate? Nu ai vrea să scapi de bunăvoie de nefericire și să reînveți ce este bucuria? Relația ta sfântă îți oferă toate aceste lucruri. Mijloacele prin care îți revine finalul ei fericit nu țin de tine. Bucură-te de ce îți revine la cerere și nu te gândi că e nevoie să faci mijloacele sau scopul. Toate acestea ți se dau – ție care vrei să îți vezi fratele fără niciun păcat. Viziunea li se dă de bunăvoie celor care cer să vadă.
–
Căci pacea va veni la toţi cei care cer, cu dorinţă adevărată şi cu sinceritatea intenţiei, să o împărtăşească cu Spiritul Sfânt şi să concorde cu El referitor la ce e mântuirea. Fii dispus, aşadar, să îţi vezi fratele fără niciun păcat, astfel încât Cristos să poată apărea în faţa viziunii tale şi să îţi aducă bucurie. Şi nu pune niciun preţ pe trupul fratelui tău, care îl ţine legat de iluziile lui de sine.
–
Ai viziunea care îţi dă putinţa să nu vezi trupul. Şi, când îţi vei privi fratele, vei vedea un altar închinat Tatălui tău, sfânt ca Cerul, sclipind de o puritate radioasă şi scânteind de crinii strălucitori care au fost puşi pe el. Ce poţi să preţuieşti mai mult? De ce crezi că trupul e o casă mai bună, un adăpost mai sigur pentru Fiul lui Dumnezeu? De ce ai privi mai degrabă trupul decât adevărul? Cum poţi să preferi motorul distrugerii, alegându-l să înlocuiască sfânta casă pe care ţi-o oferă Spiritul Sfânt şi în care va sălăşlui cu tine?
–
Trupul e semnul slăbiciunii, al vulnerabilităţii şi al pierderii puterii. Oare te poate ajuta un asemenea mântuitor? Oare tocmai unui lucru neajutorat te-ai duce să îi ceri ajutorul la necaz şi la nevoie? Şi ai alege să îi ceri putere tocmai unui lucru mic şi jalnic? (…)Nu există problemă, întâmplare, situaţie sau nedumerire pe care să nu o rezolve viziunea. Totul e izbăvit când e privit cu viziune. Căci nu e văzul tău, şi aduce cu el legile iubite de Cel al Cărui văz este.
–
Tot ce se priveşte cu viziune începe uşor să se lămurească, potrivit legilor pe care i le aduce văzul Lui calm şi cert.(…) Ce putere au ochii trupului să corecteze ce percep? Ochii lui se ajustează la păcat, incapabili să îl omită sub orice formă şi văzându-l pretutindeni, în toate. Priveşte cu ochii lui, şi tot ce ai în faţă va fi condamnat.
–
Judecata e doar o jucărie, un moft, mijlocul lipsit de sens cu ajutorul căruia joci, în închipuirea ta, jocul deşert al morţii. Dar viziunea le pune pe toate la locul lor, aducându-le încetişor sub stăpânirea blândă a legilor Cerului. Ce-ar fi dacă ai recunoaşte că lumea aceasta e o halucinaţie? Ce-ar fi dacă ai înţelege cu adevărat că tu ai inventat-o? Ce-ar fi dacă ţi-ai da seama că cei ce par să mişune prin ea – să păcătuiască şi să moară, să se atace, să se ucidă şi să se distrugă singuri – sunt întru totul ireali? Ai putea să mai crezi în ce vezi, dacă ai accepta acest lucru? Şi ai mai vedea-o?
–
Halucinaţiile dispar când sunt recunoscute ca atare. Iată vindecarea şi remediul. Nu le crede, şi ele dispar. Şi tot ce trebuie să faci este să recunoşti că tu ai făcut-o.
–
Sunt posibile doar două scopuri. Unul e păcatul, celălalt, sfinţenia. Nu e nimic între ele, iar cea pe care o alegi determină ce vezi.
–
Viziunea e mijlocul prin care Spiritul Sfânt îţi traduce coşmarele în vise fericite; halucinaţiile fanteziste ce îţi arată toate rezultatele înfricoşătoare ale păcatului închipuit în imaginile calme şi liniştitoare cu care vrea să le înlocuiască. Aceste imagini şi sunete blânde se văd şi se aud cu bucurie. Ele sunt substitutele Lui pentru toate imaginile înspăimântătoare şi toate sunetele urlătoare pe care scopul eului le-a adus la cunoştinţa ta îngrozită. Ele se îndepărtează de păcat, amintindu-ţi că nu realitatea te înspăimântă şi că greşelile pe care le-ai făcut pot fi corectate.
–
Când vei vedea cum se preschimbă ce ţi-a părut îngrozitor în privelişti de pace şi frumuseţe; când vei vedea cum se preschimbă scenele de violenţă şi de moarte în calme imagini de grădini sub cer senin, cu apă limpede, dătătoare de viaţă, curgând voioasă lângă ele în izvoare zglobii ce nu seacă niciodată, cine va mai trebui să te convingă să accepţi darul viziunii? Iar, după viziune, cine va putea să refuze ce trebuie să urmeze? Gândeşte-te o singură clipită la următorul lucru: vei putea să vezi sfinţenia pe care Dumnezeu i-a dat-o Fiului Său. Şi nu va trebui să te gândeşti nicicând că mai ai de văzut altceva.
Observație:Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.
Surse:
Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.20: “Viziunea sfințeniei” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.383-400.
https://arhivaspirituala.wordpress.com
