CURS DE MIRACOLE-Teoria

Curs de miracole: Cap.22: Mântuirea și relația sfântă.

By 26 February 2015 No Comments

prietenie

Mântuirea e o promisiune, făcută de Dumnezeu, că vei găsi cum să ajungi la El în cele din urmă. Nu poate să nu fie îndeplinită. Ea garantează că timpul va avea un sfârșit. Cuvântul lui Dumnezeu e dat fiecărei minți care consideră că are gânduri separate, și va înlocui aceste gânduri de conflict, cu Gândul păcii.

Introducere.

Să ne amintim!

      Aflam din lecțiile trecute că în Cer nu intrăm decât doi câte doi. Trăim și evoluăm pe baza relațiilor, de orice fel ar fi ele. Într-o relație intră doi: la prima vedere, “eu” și “tu”, în realitate “noi”. Credința în separare și în păcat ne ține departe de Cer. Cele două entități ce se cred separate, “eu” și “tu”, nu pot vedea păcatul deodată, pentru că fiecare îl vede în celălalt. Este o percepție strict individuală. Fiecare pare să facă greșeli pe care celălat nu le poate înțelege.    Păcatul pare real numai în separare, căci dacă ne-am simți uniți, așa cum și suntem de fapt, unde-ar mai fi păcatul? Numai cei singuri și însingurați, care își consideră frații diferiți de ei înșiși au nevoie de păcat.

       O relație nesfântă se bazează pe diferențe. Fiecare crede că celălalt îi poate da ce nu are el. Stau împreună până ce cred că nu mai e nimic de luat și apoi trec mai departe, “și hoinăresc așa, printr-o lume de străini, diferiți de ei; trăind cu trupurile lor, poate sub un acoperiș comun, care nu îl adăpostește pe nicicare; în aceeași încăpere, și totuși fiecare în lumea lui“.

      O relație sfântă este o relație în care fiecare s-a uitat înăuntru și a văzut că este complet. Acceptându-și desăvârșirea, este fericit să se unească cu cineva la fel de conștient de propria-i desăvârșire. Ei nu văd nicio diferență între sinele lor, căci diferențele țin doar de trup. Într-o relație sfântă se trece de la credința în separare și diferențe, la credința în identitate și unitate. Într-o relație sfântă, apelând la rațiune, vederea se transformă în viziune.

– Osho: Iubire și singurătate –

      Urmează mai jos o porțiune de text –Mesajul relației sfinte– care pune la încercare puterea noastră de pătrundere a abstractului, căci mintea noastră este abstractă, gândirea este abstractă, întreg textul din acest curs este abstract. Este poate o încercare de a ne antrena în vederea trecerii de la gândirea lineară la cea nonlineară, căci…

Dintre toate mesajele pe care le-ai primit şi nu le-ai înţeles, doar cursul acesta e accesibil înţelegerii tale şi poate fi înţeles. Asta e limba ta. Nu o înţelegi încă doar din cauză că întreaga ta comunicare este ca a unui nou-născut. Sunetele scoase de un nou-născut şi cele pe care le aude sunt cât se poate de nesigure, însemnând pentru el diferite lucruri la momente diferite. Nici ce aude, nici ce vede nu e stabil deocamdată. Dar ce aude şi nu înţelege va fi limba lui maternă, prin care va ajunge să comunice cu cei din jur, şi ei cu el. Iar ciudatele fiinţe mişcătoare ce le vede în jur vor deveni mângâietorii lui, şi îşi va recunoaşte casa şi îi va vedea cu el acolo.

 

Mesajul relației sfinte.

Să ne amintim!

Lasă raţiunea să mai facă un pas. Dacă îl ataci pe cel pe care Dumnezeu vrea să îl vindece şi îl urăşti pe cel pe care îl iubeşte El, tu şi Creatorul tău aveţi o voie diferită. Dar, dacă tu eşti Voia Lui, trebuie să crezi atunci că tu nu eşti tu însuţi. (…)De unde, te întrebi, îţi vine neliniştea ciudată, senzaţia că eşti deconectat şi frica obsesivă că îţi lipseşte orice înţeles? E ca şi cum ai nimerit aici din întâmplare, fără alt plan decât să o întinzi de-aici, căci numai asta pare cert.

Raţiunea ţi-ar spune că lumea pe care o vezi cu ochi care nu sunt ai tăi trebuie să nu aibă sens pentru tine. Cui să îşi returneze mesajele o asemenea vedere? Sigur nu ţie, al cărui văz e total independent de ochii ce văd lumea. Dacă nu e viziunea ta, ce poate să îţi arate ţie? Creierul nu poate interpreta ce vede viziunea ta. Asta, tu ai înţelege. Creierul interpretează pentru trup, din care face parte. Dar nu poţi înţelege ce îţi spune. Şi totuşi, l-ai ascultat şi îl asculţi. Şi ai tot încercat din greu să îi înţelegi mesajele.

Nu ai primit niciun mesaj pe care să îl înţelegi. Căci ai ascultat ce nu poate comunica. Gândeşte-te atunci ce se întâmplă. Negând ce eşti şi crezând cu fermitate că eşti altceva, acest „altceva” pe care l-ai făcut să fii devine văzul tău. Şi atunci acest „altceva” trebuie să fie cel ce vede şi, „altceva” fiind, aidoma neţie, îţi explică ţie ceea ce vede. Viziunea ta, fireşte, ar face asta să fie de prisos. Dar, dacă ochii îţi sunt închişi şi ai cerut acestui „altceva” să te ghideze, rugându-l să îţi explice lumea pe care o vede el, nu ai motiv să nu asculţi, şi nici să suspectezi că explicaţiile ce ţi le dă nu sunt adevărate. Raţiunea ţi-ar spune că nu pot fi adevărate pentru că nu le înţelegi. Dumnezeu nu are secrete. El nu te poartă printr-o lume de chin, aşteptând să îţi spună, la finele călătoriei, de ce ţi-a făcut una ca asta.

Ce poate fi secret de Voia lui Dumnezeu? Tu însă crezi că ai secrete. Ce pot fi secretele tale, dacă nu o altă „voie”, care e a ta, separat de-a Lui? Raţiunea ţi-ar spune că asta nu e un secret ce trebuie ascuns ca un păcat. Ci o greşeală! Nu îţi lăsa frica de păcat să o ferească de corecţie, căci atracţia vinovăţiei e numai frică. E singurul sentiment ce se opune iubirii, ducând mereu la vederea diferenţelor şi la pierderea identităţii. Iată singurul sentiment ce te ţine orb, dependent de sinele pe care crezi că l-ai făcut să te conducă prin lumea pe care a făcut-o pentru tine.

Vederea ţi s-a dat, odată cu tot ce poţi să înţelegi. Nu vei avea dificultăţi să înţelegi ce îţi spune această viziune, căci numai viziunea ta poate să îți transmită ce poți să vezi.

În fiecare relaţie sfântă, se renaşte capacitatea de-a comunica în loc de-a separa. Dar o relaţie sfântă – renăscută ea însăşi atât de recent dintr-o relaţie nesfântă, şi totuşi, mai străveche decât vechea iluzie pe care a înlocuit-o – e ca un nou-născut acum în propria-i renaştere. Şi totuşi, ţi se redă viziunea în acest prunc, şi el va vorbi limba pe care o poţi înţelege. Nu e crescut de acel „altceva” ce ai crezut că eşti. Nu i s-a dat acestuia, nici nu a fost primit decât de tine. Căci doi fraţi nu se pot uni decât prin Cristos, a Cărui viziune îi vede una.

Fii sigur că Dumnezeu nu Şi-a încredinţat Fiul cui nu merită. De unit, nu merită să se unească decât ce este parte a Lui. Şi nici nu e posibil să se unească ceva ce nu e parte a Lui. Celor ce se unesc trebuie să li se fi redat comunicarea, căci nu o pot face prin trupuri. Ce i-a unit atunci? Raţiunea îţi va spune că trebuie să se fi văzut unul pe altul printr-o viziune nu a trupului şi să fi comunicat într-o limbă pe care trupul nu o vorbeşte. Şi nu se poate să îi fi atras, uşor, ca să devină unul, imagini sau sunete înfricoşătoare. (…) În casa sfântă în care frica e fără putere, iubirea intră cu gratitudine, recunoscătoare că e una cu voi care v-aţi unit ca să o lăsaţi să intre. Cristos vine la ce e ca El: acelaşi, nu diferit. Căci e atras mereu de El Însuşi.

Cert e că cine e atras de Cristos e atras de Dumnezeu, după cum e cert că sunt atraşi Amândoi de fiece relaţie sfântă, casa pregătită pentru Ei când pământul se preface în Cer.

 

Nepăcătoșenia fratelui tău.

Iluzii, deziluzii, adevăr; Fericire versus bucurie.

Să ne amintim!

      Toată lumea eului e construită din iluzii. Toate obiectivele efemere, pe care le atingem sau nu, și pe care le înlocuim de îndată cu altele pe măsură ce le atingem, sunt iluzii. Ele mor doar pentru a renaște altele. Ele aduc fericire efemeră sau deziluzie și nefericire, după cum le-am dus sau nu la îndeplinire. Așa că viața eului în lumea timpului este o veșnică pendulare între iluzie și deziluzie. Ai spune că opusul iluziei este deziluzia, și în consecință, opusul fericirii este nefericirea. 

      Opusul iluziilor și al deziluziilor este însă numai adevărul, pentru că aduce bucurie, iar bucuria este veșnică. Fericirea este aparentă, nu are stabilitate și se poate oricând destrăma în tristețe. Bucuria lăuntrică nu se poate destrăma în tristețe, pentru că ce e veșnic nu poate muri, dar tristețea, efemeră fiind, se poate schimba în bucurie, pentru că timpul cedează în fața eternității.

      Așadar, rațiunea îți spune că singurul lucru pe care poți să-l faci pentru a scăpa de nefericire este să o recunoști și să o iei în direcția opusă: a adevărului.

Iată o fază decisivă a acestui curs, căci aici trebuie să se desăvârşească separarea ta de eu.

Trebuie să alegi acum între tine, cel adevărat, şi tine, cel din iluzie. Nu şi unul, şi altul, ci unul singur. Nu are rost să încerci să eviţi această singură decizie. Ea trebuie luată. Credinţa şi convingerea pot să se oprească indiferent de care parte, dar raţiunea îţi spune că nefericirea stă numai de o parte, şi bucuria, de cealaltă.

Nu îţi abandona fratele acum. Vă daţi unul altuia viaţă sau moarte; vă sunteţi mântuitor sau judecător, oferindu-vă reciproc refugiu sau condamnare. Acest curs va fi crezut în totalitate sau deloc. Căci este fie întru totul adevărat, fie întru totul fals, şi nu poate fi crezut doar parţial. Iar tu vei scăpa de nefericire în totalitate sau deloc. Raţiunea îţi va spune că nu există teren de mijloc, un loc în care să te poţi opri nesigur, aşteptând să alegi între bucuria Cerului şi nefericirea iadului. Până nu alegi Cerul, eşti în nefericire şi în iad.

Un mântuitor nu poate fi judecător, şi nici mila, condamnare. Iar viziunea nu poate să condamne, ci numai să binecuvânteze. Cel a Cărui funcţie este să mântuiască va mântui. Cum o va face îţi depăşeşte puterea de înţelegere, dar când, trebuie să fie alegerea ta. Căci tu ai făcut timpul, aşa că e la dispoziţia ta. Nu eşti un rob al timpului, după cum nu eşti nici rob al lumii pe care ai făcut-o.

Dincolo de trupul pe care l-ai pus între tine şi fratele tău, sclipind în lumina aurită care se răsfrânge până la el din cercul nesfârşit, strălucitor, care se extinde de-a pururi, stă relaţia ta sfântă, iubită de Dumnezeu Însuşi. Ce liniştit se odihneşte, în timp şi totuşi dincolo de el, nemuritoare şi totuşi pe pământ.

Tot ce trebuie să faci ca să rămâi, în linişte, cu Cristos, este să Îi împărtăşeşti viziunea. Viziunea Lui i se dă, repede şi bucuros, oricui este dispus să îşi vadă fratele lipsit de păcat. Cerul e casa purităţii desăvârşite, şi Dumnezeu l-a creat pentru tine. Priveşte-ţi fratele preasfânt, nepăcătos ca tine, şi lasă-l să te conducă acolo.

 

Rațiunea și formele greșelii.

Să ne amintim!

       Introducerea rațiunii în sistemul de gândire al eului marchează începutul destrămării lui. Rațiunea îți schimbă vederea trupului în viziunea minții superioare.

     Cu ajutorul rațiunii situațiile se “văd” altfel, se limpezesc, soluțiile sunt evidente.

      Rațiunea îți spune că poți învăța cursul acesta, și poți atinge pacea, dacă renunți la mofturile eului. Eul îți spune că nu te poți desprinde de lume și de sistemul ei de gândire.

      Cu ajutorul rațiunii îți poți vedea și accepta greșelile, și le poți lăsa să fie corectate. Eul îți spune că nu greșești, că celălalt e vinovat. El introduce mereu vinovăția în relații, și nu se lasă corectat, pentru că nu recunoaște greșeala. Așa face dintr-o simplă greșeală un păcat pe care îl proiectează în afară, iar acesta devine ” un bloc de granit, coborât ca o poartă grea, încuiată și fără cheie, de-a curmezișul drumului ce duce la pace”. Păcatele se nasc din greșeli ascunse, nerecunoscute și pe care nu le-ai oferit corecției.

      Tot ce poți să vezi cu ochii trupului și să judeci cu mintea eului este o greșeală, pentru că ce judecă eul tău este doar un fragment din întreg, distorsionat, și fără înțelesul întregului. Ochii trupului nu pot să vadă dincolo de formă, pentru că așa au fost făcuți, și de aceea nu pot vedea nici dincolo de greșeală. De aceea, zidul dintre tine și adevăr e complet adevărat.

       Greșelile pot lua forme diferite, și de aceea, pot să amăgească, și dacă forma li se poate schimba și sunt amăgitoare, nu pot fi reale. Așadar, tu care ai aflat că fiecare om este sfânt, exact așa cum l-a creat Dumnezeu, că nu e trup, ci spirit, că dincolo de eul lui trăiește lumina veșnică a lui Dumnezeu și inocența lui, nu lăsa felul în care-ți vezi fratele să fie blocat de faptul că îi percepi păcatul și trupul.

Rațiunea vede o relație sfântă drept ceea ce este: o stare mentală comună, în care și unul, și altul își oferă bucuroși greșelile să fie corectate, ca să fie vindecați voios amândoi, ca tot unitar.

Bifurcarea drumului.

Frumos!

Când ajungi la locul unde bifurcarea drumului e cât se poate de evidentă, nu poţi merge înainte. Trebuie să o iei fie într-o direcţie, fie într-alta. Căci acum, dacă mergi tot înainte, în direcţia în care ai mers înainte de-a ajunge la răscruce, nu vei ajunge nicăieri. Întregul scop al drumului parcurs până aici a fost acela de-a decide în ce direcţie să o iei acum. Cea care te-a adus aici nu mai contează. Nu îţi mai poate fi de folos. Niciunul dintre cei ce ajung până aici nu poate lua decizia greşită, deşi poate amâna, Şi nicio parte a călătoriei nu pare mai disperată şi mai inutilă decât cea în care stai unde se bifurcă drumul şi nu te hotărăşti în ce direcţie să mergi.

 Par grei doar primii câţiva paşi în direcţia cea bună, căci ai ales, deşi crezi că mai poţi să faci cale întoarsă, să o alegi pe cealaltă. Nu e aşa. O alegere făcută cu sprijinul puterii Cerului nu poate fi desfăcută. Ai hotărât încotro să o iei. Nu există ceva care să nu ţi se spună, dacă recunoşti asta.

Aşa că stai cu fratele tău aici, în locul acesta sfânt, în faţa vălului păcatului ce atârnă între voi şi faţa lui Cristos. Să se ridice! Ridică-l cu fratele tău, căci nu e decât un văl ce stă între voi. De unii singuri, fie tu, fie fratele tău îl veţi vedea ca un bloc solid de piatră, şi nu vă veţi da seama cât de subţire e voalul care vă separă acum. Dar e pe ducă în conştienţa ta, şi pacea a ajuns la tine chiar aici, în faţa vălului.

Gândeşte-te cât de frumoşi vă veţi părea unul altuia tu şi fratele tău! Cât de fericiţi veţi fi să fiţi împreună, după o călătorie atât de lungă şi de solitară, în care aţi mers de unii singuri. Porţile Cerului, acum deschise pentru voi, le veţi deschide acum celor trişti.

Fiece greşeală pe care o faceţi tu şi fratele tău, celălalt o va corecta cu blândeţe. Căci, în viziunea lui, frumuseţea ta e mântuirea lui, pe care o fereşte de rău. Iar tu vei fi ocrotitorul viguros al fratelui tău, ferindu-l de tot ce pare să se ridice între voi. Aşa veţi cutreiera lumea cu mine, al cărui mesaj nu s-a dat încă tuturor. Oferta lui Dumnezeu mai e deschisă, dar aşteaptă să fie acceptată.

Acest văl pe care tu şi fratele tău îl ridicaţi împreună deschide calea adevărului nu numai pentru voi doi.

Cât de uşor este să le oferi acest miracol tuturor! Niciunul dintre cei ce l-au primit pentru ei nu l-ar putea considera un lucru dificil.  Aceasta e funcţia unei relaţii sfinte: să primiţi împreună şi să daţi după cum aţi primit. Cât staţi în faţa vălului, vă pare dificil. Întinde-ţi însă mâna, unită cu a fratelui tău, şi atinge acest bloc atât de greu în aparenţă, şi vei învăţa cât de uşor îţi alunecă degetele prin nimic. Nu e un zid solid. Între tine şi fratele tău, şi Sinele sfânt pe care Îl împărtăşiţi, stă doar o iluzie.

 

Slăbiciune și defensivitate.

Nou!

      Orice situație conflictuală, orice atac, apărare sau tendința de a-ți judeca frații reprezintă din perspectiva acestui curs o iluzie. În “Manual pentru profesori” este numită chiar “magie”, pentru că respinge rațiunea, te aruncă în incertitudine  și încalcă crunt adevărul – Iubirea. Incertitudinea înseamnă îndoială de tine însuți. Iubirea însă aduce certitudine, liniște și pace. În Iubire nu poate ființa atacul pentru că în Iubire slăbiciunea nu există.

      Cum se depășesc iluziile? Nu prin forță sau mânie, și nici opunându-li-te în vreun fel. Numai în iluzii este nevoie de apărare din cauza slăbiciunii și a fricii.

Cât de slabă este frica; cât de mică şi de nesemnificativă! Ce neînsemnată e în faţa puterii liniştite a celor cărora li s-a alăturat iubirea! Iată-ţi „duşmanul”: un şoricel înspăimântat ce vrea să atace universul. Care sunt şansele să reuşească? Îţi poate fi greu să ignori imperceptibilele chiţcăituri care îi proclamă omnipotenţa şi vor să înăbuşească imnul de laudă închinat Creatorului său, pe care îl cântă veşnic, la unison, fiecare inimă din tot universul? Cine e mai puternic? Acest şoricel sau tot ce a creat Dumnezeu? 

De-ai recunoaşte cât de puţin stă între tine şi conştientizarea unităţii tale cu fratele tău! Nu te lăsa amăgit de iluziile mărimii şi grosimii, greutăţii, solidităţii şi trăiniciei temeliei pe care ţi le prezintă. Da, ochilor fizici li se pare un corp solid şi imens, neclintit ca un munte. Dar în tine e o Forţă la care nicio iluzie nu poate rezista.

Nu uita, când simţi că se stârneşte în tine nevoia de-a fi defensiv în legătură cu ceva, precis te-ai identificat cu o iluzie. Şi te simţi, de aceea, slab, pentru că eşti singur. Acesta e preţul tuturor iluziilor. Nu există una care să nu se bazeze pe convingerea că eşti separat.

 

Lumina relației sfinte.

 

“Vrei libertatea trupului sau a minții?”

Nou!

      Primul lucru pe care l-ai spune probabil este că le vrei pe amândouă. Află că nu se poate. Ori una, ori cealaltă. Atunci când alegi pe una dintre ele ca obiectiv, cealaltă devine mijlocul care te ajută să-l atingi. Astfel, vei avea libertatea trupului, sacrificând libertatea minții, sau vei avea libertatea minții, folosind trupul ca mijloc, pentru că așa după cum ai învățat deja, trupul este un instrument de învățare pentru minte.

     Pe măsură ce obiectivele sunt atinse, valoarea mijloacelor descrește până ce sunt eclipsate complet atunci când devin cu totul lipsite de funcție. Așa se face că atunci când te identifici cu trupul,  tot ce faci, faci pentru el, eclipsându-ți mintea, iar atunci când îți dorești libertatea  și vigoarea minții, nu te mai preocupă în mod deosebit trupul, pentru că nu te mai identifici cu el. Cu toate acestea, un trup viguros și sănătos este expresia unei minți vindecate.

Să ne amintim!

 Relația sfântă și separarea:

Dinaintea unei relaţii sfinte nu există păcat. Forma greşelii nu se mai vede, iar raţiunea, unită cu iubirea, priveşte liniştită toată confuzia, mulţumindu-se să remarce că: „A fost o greşeală”. Şi atunci aceeaşi Ispăşire pe care ai acceptat-o în relaţia ta corectează greşeala şi lasă în locul ei o parte din Cer.

Când îţi vei privi fratele cu o iertare deplină, din care nu excluzi nicio greşeală şi de care nu ascunzi nimic, ce eroare va putea să existe orişiunde pe care să nu o poţi trece cu vederea? Ce formă de suferinţă îţi va putea bloca vederea, împiedicându-te să vezi dincolo de ea? Şi ce iluzie vei putea să nu recunoşti ca o greşeală; o umbră prin care treci fără de spaimă?

Îţi vei vedea valoarea prin ochii fratelui tău, şi fiecare în parte va fi eliberat când îşi va vedea mântuitorul în locul atacatorului care a crezut că este. Prin această eliberare se eliberează lumea. Acesta este rolul tău în aducerea păcii. Căci ai întrebat ce funcţie ai aici şi ţi s-a răspuns. Nu căuta să o schimbi, nici să o înlocuieşti cu un alt obiectiv. Aceasta ţi s-a dat, şi numai aceasta. Accept-o pe aceasta şi îndeplineşte-o de bunăvoie, căci e la latitudinea Spiritului Sfânt ce face cu darurile pe care le dai fratelui tău, cui le oferă, unde şi când. El le va acorda acolo unde sunt primite şi bine-venite. Îl va folosi pe fiecare dintre ele în scopul păcii. Şi nu îi va scăpa nimănui niciun surâs, oricât de mic, şi nicio disponibilitate de-a trece peste cea mai minusculă greşeală.

Şi va adăuga la el toată puterea pe care I-a dat-o Dumnezeu, să facă din fiece mic dar de iubire o sursă de vindecare pentru toţi. Fiece mic dar pe care i-l oferi fratelui tău face lumină în lume. Să nu te preocupe întunericul; mută-ţi privirea de la el la fratele tău. Şi lasă întunericul să fie împrăştiat de Cel Ce cunoaşte lumina şi o pune încetişor în fiece calm surâs de încredere şi credinţă cu care îţi binecuvântezi fratele.

De învăţarea ta depinde binele lumii. Şi numai aroganţa neagă puterea pe care o are voia ta.(…) Te vezi vulnerabil, plăpând şi uşor de distrus, în voia unor nenumăraţi atacatori, mai puternici decât tine. Să vedem fără ocolişuri cum a apărut greşeala aceasta, căci aici stă îngropată ancora grea ce pare să ţină pe loc frica de Dumnezeu.

 Cum poate Fiul lui Dumnezeu să fie slab, fragil şi lesne de distrus, dacă nu cumva e tot aşa şi Tatăl lui? Tu nu vezi că fiece păcat şi condamnare pe care le percepi şi le justifici sunt un atac la Tatăl tău. Tu nu vezi că asta e ce încerci să faci din cauza credinţei tale că Tatăl şi Fiul sunt separaţi. Şi trebuie să crezi că sunt separaţi, din cauza fricii. Căci pare mai nepericulos să îl ataci pe altul sau pe tine însuţi decât să ataci marele Creator al universului, a Cărui putere o cunoşti.

Dacă ai fi una cu Dumnezeu şi ai recunoaşte această unitate, ai ştii că puterea Lui e a ta. Singura situaţie în care s-ar putea justifica este aceea în care tu şi fratele tău aţi fi separaţi unul de altul, şi aţi fi separaţi cu toţii de Creatorul vostru. Căci numai atunci ar fi posibil să ataci o parte a creaţiei fără întreg, Fiul fără Tată; şi să îl ataci pe altul fără tine sau să îţi faci rău fără ca altul să simtă vreo durere. Şi convingerea aceasta o vrei. Dar în ce constă valoarea ei, dacă nu în dorinţa ta de-a ataca fără a te pune în pericol? Atacul nu e nici periculos, nici nepericulos. E imposibil. Căci universul este una.

Numai cei diferiţi pot ataca. Aşa conchizi că, din cauză că poţi să ataci, tu şi fratele tău precis sunteţi diferiţi. Spiritul Sfânt îţi explică însă altfel. Din cauză că tu şi fratele tău nu sunteţi diferiţi, nu poţi să ataci. Ambele poziţii sunt concluzii logice.

Singura întrebare la care trebuie să se răspundă pentru a decide care din ele trebuie să fie adevărată e dacă tu şi al tău frate sunteţi diferiţi. De pe poziţia înţelegerii tale, păreţi să fiţi şi, de aceea, poţi să ataci. Dintre alternative, aceasta pare mai firească şi mai aliniată la experienţa ta. De aceea, e necesar să ai alte experienţe, mai pe linia adevărului, pentru a te învăţa ce e firesc şi adevărat.

Aceasta e funcţia relaţiei tale sfinte. Căci ce gândeşte unul, celălalt va resimţi cu el odată. Poate să însemne altceva decât că mintea ta şi a fratelui tău sunt una? Nu privi cu frică acest fapt fericit şi nu te gândi că îţi pune în spinare o povară grea. Căci atunci când îl vei accepta cu bucurie, îţi vei da seama că relaţia ta e o reflecţie a unităţii dintre Creator şi Fiul Său. Între minţi ce se iubesc nu există separare.

 


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)

Observație:

Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Surse:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.21: “Mântuirea și relația sfântă” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.421-436.