CURS DE MIRACOLE-Teoria

Curs de miracole: Dincolo de percepție, a crea/a face, rugăciunea.

By 12 May 2014 July 5th, 2014 No Comments

 

 om și Dumnezeu

” Ai pierdut cunoașterea că tu însuți ești un miracol dumnezeiesc. Creația e Sursa ta și singura ta funcție adevărată.”

“Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii. Adevăratul miracol e iubirea care le inspiră. În acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.”

( Curs de miracole)    

       Pacea adusă dincolo de cuvinte de fondul muzical  din videoclipul postat la subsolul paginii,  ar putea fi un motiv bun pentru a da “clik” pe videoclip în timp ce “vă aplecați” asupra lecției de astăzi.     

         “A crea” versus “A face”

          În starea de separare pe care o trăim acești doi termeni au început să se confunde.
        Creația este atribută Creatorului. Noi facem parte din Creația Lui.  Creația este atributul cunoașterii și a trăirii stării de unitate. În mod ideal noi, creați după ” chipul și asemănarea Lui” suntem capabili de creație.  Această sintagmă ne-a fost reinterpretată pentru că Dumnezeu nu poate fi identificat printr-o imagine, sau prin formă. Astfel, prin “chip” putem înțelege “gândire”, iar prin “asemănare” putem înțelege “de o calitate asemănătoare”.

“Dumnezeu a creat într-adevăr spiritul după Propria Lui Gândire și de o calitate asemănătoare cu a Lui. Altceva nu există”1

Simțindu-ne separați,  incompleți, imperfecți, și trăind în materie, noi ne percem permanent ca având nevoie de ceva pentru a exista și pentru a ne desăvârși.  Toată viața noastră este o zbatere, pentru că toată viața noastră facem ceva.

” Când faci ceva, o faci dintr-o anumită senzație de lipsă sau nevoie….Când faci ceva să satisfaci o lipsă percepută îți afirmi tacit credința în separare. Eul a inventat în acest scop multe sisteme de gândire ingenioase. Caracterul extrem de concret al invenției nu e demn de creativitatea abstractă a creațiilor lui Dumnezeu…Mintea ta se poate să fi devenit foarte ingenioasă, dar – cum se întâmplă întotdeauna când metoda și conținutul sunt separate – e folosită într-o încercare zadarnică de-a ieși dintr-un impas fără ieșire. Ingenuitatea e ruptă total de cunoaștere, căci cunoașterea nu cere ingenuitate. Gândirea ingenioasă nu e adevărul care te va face liber…” 1

         Îmi amintesc acum de citatul din Osho pe care l-am dat în lecția trecută în care spunea că nici Iisus, nici Budha nu au ajuns la cunoaștere prin gândire. Ei au făcut un “salt” pe care trebuie să ne pregătim și noi să-l facem.

          Dincolo de percepție:

         Cuvintele “chip” sau “imagine” sunt întotdeauna legate de percepție. Ele sunt simboluri care ne ajută să interpretăm înțelesul, dar tocmai pentru că lasă loc la interpretări sunt pasibile de erori. Deoarece cunoașterea nu e pasibilă de interpretări, imaginile, cuvintele, formele – ca simboluri -nu fac parte din cunoaștere.
        Pe drumul spre cunoaștere, tocmai pentru că este supusă erorilor,  percepția este un proces continuu de acceptare și respingere, organizare și reorganizare iar evaluarea este esențială în acest proces . 
           Deoarece facem parte din creația lui Dumnezeu, suntem  creați perfecți iar în adâncurile noastre cunoașterea există și în același timp facem parte din cunoaștere. Cum adevărul poate fi aflat prin cunoaștere, “iar cunoașterea unei părți din el înseamnă a-l cunoaște în întregime”, ” nu trebuie decât să te cunoști pe tine, și cunoașterea ta e completă”.
” A cunoaște miracolul lui Dumnezeu înseamnă a-L cunoaște pe El”

           Rugăciunea: 

       Este mijlocul de propagare a miracolelor.  Ceea ce trebuie cerut prin rugăciune este iertarea, pentru că ” cei ce au fost iertați au totul”. Prin iertare se vindecă  percepția separării așa cum iertarea propriei tale persoane și a  semenilor tăi este mult mai ușoară atunci cănd ai în vedere unitatea.
         Atunci când ataci greșeala în altul îți faci ție rău. Atacul e îndreptat asupra unui străin și facem asta pentru că trecem cu vederea sau nu am înțeles încă principiul unității. ” Nu există străini în creația lui Dumnezeu”. Atunci când atacăm, atacăm în virtutea percepțiilor greșite și a judecării lipsurilor din ceilalți. Percepția corectă presupune însă a vedea pe cel de lângă noi ca fiind complet, așa cum a fost creat, un om-miracol aflat ca și noi pe drumul cunoașterii.

 ” Cât durează percepția, rugăciunea are un rost. Deoarece percepția se sprijină pe lipsă, cei ce percep nu au acceptat total Ispășirea și nu s-au deferit adevărului. Comuniunea, nu rugăciunea, e starea firească a celor ce cunosc.”1

   5

          Dacă ar fi să cuprind înțelesul acestei lecții într-un tot unitar, exprimat în alt fel și de atcineva, aș alege  pe Mitropolitul Antonie de Suroj în cartea ” Școala rugăciunii” – seria ” Mari predicatori”. Este  o carte micuță în care un preot ortodox se adresează oamenilor într-un limbaj accesibil, ușor de înțeles, datorat probabil amprentei pe care și-au lăsat-o anii tinereții și studiile pe care le-a făcut. Antonie Bloom(1914-2003)  a obținut licența în fizică, chimie și biologie, iar doctoratul în medicină la Universitatea din Paris. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a servit ca ofițer al armatei franceze până la căderea Franței, iar apoi a lucrat în calitate de chirurg într-unul din spitalele din Paris, fiind angajat totodată în mișcarea de Rezistență.
           Modul în care tratează problema rugăciunii în fragmentul de mai jos cred că este pe înțelesul tuturor. Singura observație pe care mi-aș permite s-o fac este aceea că referirea la Dumnezeu  ca la o “persoană” este cu siguranță pur simbolică.
          Rugăciunile sunt gânduri, iar gândurile sunt forme de energie. Energia emisă prin propriile gânduri ne ceează  realitatea și lumea în care trăim.
         Acum, dacă tot ce am spus până aici este adevărat, trebuie să batem la o ușă. În acest punct anumite probleme devin extrem de grave. Dacă ușa ar fi cea a unei biserici oarecare, ar fi foarte simplu, ne-am duce și am bate.Necazul este că de obicei nu știm unde ar trebui să batem. Cât de des se întâmplă ca oameni care doresc să se roage să se întrebe: ” Care este lucrul asupra căruia să mă concentrez în rugăciune amea? Încotro ar trebui să se îndrepte atenția și inima mea?” Dacă ești musulman, este simplu. Te întorci către Mecca.Dar, chiar și așa, ce vei face după ce te-ai îndreptat spre răsărit? Nu te poți concentra asupra a ceea ce este mai puțin decât Dumnezeu. Din momentul în care încerci să te concentrezi asupra unui dumnezeu imaginar, unul pe care ți l-ai putea plăsmui, te afli în marele pericol de a așeza un idol între tine și Dumnezeul adevărat. Acesta este un gând care a fost exprimat încă din secolul al IV-lea de sfântul Grigorie de Nazianz. El a spus că din clipa în care punem un semn vizibil înaintea noastră, fie că acesta este un crucifix, un chivot, o icoană sau o imagine nematerială- Dumnezeu, așa cum ni-L imaginăm sau Hristos, așa cum Îl vedem pictat – și ne concentrăm atenția asupra acestui semn, am așezat o barieră între noi și Dumnezeu, fiindcă confundăm imaginea pe care ne-am format-o cu persoana  căreia îi adresăm rugăciunea noastră.
          Deci, având această sinceritate și receptivitate, trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu fără a încerca să-i dăm o anumită formă ori să-l închidem în concepte și imagini, și să batem la o ușă.
          Unde anume? Evanghelia ne spune că Împărăția lui Dumnezeu se află mai întâi înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăția lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru, șansele noastre de-al întâlni pe Dumnezeu în afară sunt foarte mici.Când Gagarin s-a întors din spațiu și a exprimat acea celebră frază a lui, că nu l-a văzut pe Dumnezeu în ceruri, unul din preoții noștri din Moscova a făcut această observație: ” Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni nici în ceruri.” Lucrul acesta este adevărat  și în legătură cu ceea ce vă spun acum. Dacă nu putem găsi o legătură cu Dumnezeu chiar sub pielea noastră, adică în această mică lume care sunt eu, atunci sunt șanse foarte mici de a-L recunoaște chiar dacă L-am întâlni față către față. 
          Așa că, înainte de toate, trebuie să alegem o rugăciune . Acesta este un lucru deosebit de important. După cum este important să folosim cuvintele potrivite în relația cu cineva, tot așa se întâmplă și cu rugăciunea. Indiferent ce rugăciune am alege, ea trebuie să fie semnificativă pentru noi și să nu ne stânjenească. Trebuie să recunosc că cercetarea manualelor de rugăciune mă lasă adesea nedumerit. Simt că dacă Dumnezeu ar fi fost cu adevărat prezent, dacă ar fi fost efectiv acolo, în fața mea, cu siguranță nu aș fi îndrăznit să înșir acele vorbe goale despre El și să-I spun despre El vorbe  pe care El le știa cu mult înainte ca eu să ajung pe lume. 
        Primul gest al rugăciunii este de a găsi acele cuvinte care se potrivesc pe deplin cu ceea ce ești, cuvinte de care să nu-ți fie rușine că ar fi prea naive sau prea îndrăznețe, ci care să te exprime cu adevărat și care să fie vrednice de tine…Prin urmare, primul lucru pe care îl sugerez este că ar trebui să te întrebi care cuvinte ale rugăciunii au rost pentru tine , astfel încât să i le oferi lui Dumnezeu, fie că ele îți aparțin, fie că le-ai împrumutat de la cineva. Caută să vezi și cât de mult aceste cuvinte ți-ar putea atinge inima și cât de mult ți-ai putea concentra mintea asupra lor….2

La final, un gând…..

 finish 


1: *** Curs de miracole-Text, cap.3:Percepția inocentă, pp.40-42.

2: Mitropolitul Antonie, Școala rugăciunii, Editura Sophia, București-2011, pp.69-71, 78-79.