CURS DE MIRACOLE- Exerciții

Curs de miracole: E.59-60 (Recapitulare 41-50)

By 19 July 2014 July 20th, 2014 No Comments

cosmic-forces-25

                 Trăiesc, mă mișc, respir, gândesc, în această energie colosală și inteligentă care stă la baza tuturor lucrurilor aici și în întregul univers, și pe care eu o numesc Dumnezeu. Chiar dacă nu o văd cu ochii fizici fără efort, nu înseamnă că nu există. Există, este pretutindeni și este mereu cu mine pentru că eu sunt în ea. Este Sursa mea, și puterea mea. Ea îmi poartă gândurile și aduce gândurile lumii la mine. Nu pot gândi separat pentru că totul este o mare de gânduri. Mintea mea, care emite gânduri, face parte din Mintea lui Dumnezeu, omniprezentă. Știu că ceea ce văd cu ochii fizici nu înseamnă tot ce pot vedea. De fapt, este o foarte mică parte din ceea ce pot vedea. De aceea Îl las pe El, simbolul învierii, Ființa pură de lumină care mi-a fost dată de Dumnezeu, să-mi înlocuiască vederea cu viziunea. Îl chem să mă învețe să văd în lumina lui Dumnezeu, dincolo de marea de gânduri și de iluzii.

                Dacă pătrund dincolo de această perdea de gânduri și de iluzii am să ajung la esență . Am să găsesc iubirea necondiționată a lui Dumnezeu, care și-a pus amprenta asupra întregii sale Creații. În adâncurile noastre inocente găsim iubirea lui Dumnezeu. Este acolo, și voi învăța s-o aduc la suprafață, dincolo de ego. Iubirea originară care există în mine îmi atestă inocența. Voi învăța să mi-o accept și voi învăța să iert, pentru că înțeleg că în adâncuri, fiecare ființă este inocentă. În adâncuri, suntem dincolo de “eu”. Ceea ce ne arătăm unii altora este doar o mască. Dincolo de mască este iubirea necondiționată. Voi învăța să văd dincolo de mască fiecare ființă care m-a rănit, și voi ierta. Am în mine puterea lui Dumnezeu care mă va ajuta. Învăț să ascult Vocea lui Dumnezeu și să-mi deschid ochii pentru a vedea în lumina iubirii și iertării Lui. Nu este nimic de temut. Îmi închipui cum este de fapt lumea în care trăiesc – cea fără mască: o lume a iubirii, o lume fără primejdii. Ceea ce văd este doar expresia iluziei eului manifestat și necontrolat. Este expresia unei lumi adormite. Când această lume se va trezi…va fi pace. Dar eu  nu aștept ca întreaga lume să se trezească, pentru că eu vreau să trăiesc în lumina, iubirea și pacea lui Dumnezeu acum, în bucurie și fără teamă. Iar dacă eu aleg așa, alegerea mea va influența cumva, lumea.

Am construit în toate o energie care-și trimite semnalul în întregul univers. Fiecare persoană, fiecare animal, plantă, stâncă, copac, – fiecare lucru fizic – emite energie ca un radio emițător. Tu trimiți în afară energie – emiți energie – în toate direcțiile chiar acum, din centrul ființei tale. Această energie care ești tu – se mișcă în afară sub formă de undă. 

Energia pleacă din tine, trece prin pereți, peste munți, dincolo de lună, în Eternitate. Ea nu se oprește absolut niciodată. 

Fiecare gând pe care l-ai avut vreodată colorează această energie . Fiecare cuvânt pe care l-ai spus vreodată îi dă formă. Orice ai făcut vreodată o influențează. Vibrația, viteza, lungimea de undă, frecvența  emanațiilor tale se mișcă și se transformă constant, în funcție de gândurile tale, de stările tale de spirit, de sentimentele, cuvintele, și acțiunile tale. (…) Fiecare persoană face, în mod firesc același lucru. Și astfel, eterul, “aerul” dintre voi – este plin de energie; o Matrice de “vibrații” personale care se întrepătrund, se împletesc și formează o tapițerie mult mai complexă decât ți-ai putea imagina vreodată. 

Această țesătură este câmpul de energie combinată în interiorul căruia trăiți voi. El este puternic și afectează totul. Inclusiv pe tine. Apoi, tu trimiți înspre afară “vibrații” nou create, influențate, așa cum ești și tu, de vibrații care vin spre tine și acestea, la rândul lor, adaugă la Matrice și o modifică – ceea ce afectează apoi câmpul energetic al tuturor, fapt care are un impact asupra vibrațiilor pe care ei le emit, ceea ce are impact asupra Matricei – ceea ce are impact asupra ta…și așa mai departe.

(Neal Donald Walsch: “Conversații cu Dumnezeu”)

finish

             Exercițiile 59 și 60 încheie prima recapitulare. Variantele complete sunt disponibile pe Internet. Am expus mai jos, pentru fiecare exercițiu, ideile și câteva fragmente din comentariile aferente. Să ne reamintim că ideile se vor recapitula în intervale practice scurte și dese pe întreg parcursul zilei, în ordinea în care dorim, și cu accent pe aceea dintre ele care se potrivește cel mai bine situațiilor concrete de viață din ziua respectivă. Să ne reamintim de asemenea,  că un exercițiu poate fi efectuat mai multe zile la rând, dar nu este indicat să parcurgem în grabă mai multe exerciții într-o singură zi.

         Exercițiul 59:

  • Dumnezeu merge cu mine oriunde merg.
  • Dumnezeu este Puterea mea. Viziunea este darul Lui.
  • Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd separat de El.
  • Dumnezeu este lumina în care văd.
  • Dumnezeu este Mintea cu care gândesc.

Cum să fiu singur când Dumnezeu merge mereu cu mine? Cum să fiu ros de îndoieli și nesigur de mine, când certitudinea deplină își are locul în El?

Să nu mă bazez astăzi pe proprii mei ochi. Să fiu dispus să schimb jalnica mea iluzie de vedere pe viziunea dată de Dumnezeu. Viziunea lui Cristos e darul Lui, iar El mi l-a dat mie. (…) Dincolo de voia Lui sunt doar iluzii. Pe acestea le aleg când încerc să văd prin ochii trupului.

Nu pot să văd în întuneric. Dumnezeu este singura lumină. De aceea dacă e să văd,  trebuie  să văd prin EL. Am încercat să definesc ce e vederea și am greșit.

Nu am gânduri pe care să nu le împărtășesc cu Dumnezeu. Nu am gânduri separat de El, pentru că nu am o minte separată de a Lui.

   

        Exercițiul 60 

  • Dumnezeu este Iubirea în care iert.
  • Dumnezeu este Puterea în care mă încred.
  • Nu e nimic de temut.
  • Vocea lui Dumnezeu îmi vorbește pe tot parcursul zilei
  • Mă susține Iubirea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu iartă pentru că nu a condamnat niciodată. Nevinovații nu pot învinovăți, iar cei ce și-au acceptat inocența nu văd nimic de iertat. Iertarea însă e mijlocul prin care îmi voi recunoaște inocența. Ea e răsfrângerea Iubirii lui Dumnezeu pe pământ.

Nu prin puterea mea iert. Ci prin putere lui Dumnezeu din mine, pe care mi-o amintesc când iert. 

Cât de neprimejdioasă îmi va părea lumea când o voi putea vedea! Voi recunoaște în fiecare Prietenul meu cel mai drag. Ce ar putea să fie de temut într-o lume pe care am iertat-o și care m-a iertat?

Nu e clipă în care Vocea lui Dumnezeu să nu îmi cheme iertarea să mă mântuiască. Nu e clipă în care Vocea Lui să nu îmi îndrume gândurile, faptele și pașii. Pășesc cu hotărâre spre adevăr. Când ascult Vocea lui Dumnezeu, mă susține Iubirea Lui. Când îmi deschid ochii, iubirea Lui luminează lumea ca să văd. (…) Și când privesc lumea cu viziunea pe care mi-a dat-o El, îmi aduc aminte că sunt Fiul Lui.

           Conexiuni:

finish


Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Culegere de exerciții pentru studenți”, pp.95-98 Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui.

Mulțumesc!