Curs de miracole: Ex. 128-130 – Între două lumi

      Nu este vorba despre filmul ” Upside down” și povestea “fantastică” a celor doi îndrăgostiți ce trăiesc pe două planete gemene, foarte aproape unul de celălalt și totuși atât de departe. Este vorba în aceste exerciții despre o alegere pe cât de simplă, pe atât de complicată; A alege între lumea închipuită a vieții noastre pe această planetă, și lumea adevărului, aflată la numai o clipă de noi. Sunt aparent două lumi: una măcinată de iluzia timpului și a spațiului cu toate durerile și bucuriile iluzorii ce decurg din ele, cealaltă veșnică, în care domnește pacea, iubirea și siguranța. Este de fapt o lume “dintr-o singură bucată”, cu o singură Sursă, născută dintr-o singură Emoție.

   A învăța să trăim în afara timpului și spațiului,  să spargem “zidul plângerii” dintre cele două lumi, este scopul celor trei exerciții de mai jos. 

   Și pentru că tot am amintit despre film,  poate fi vizionat sau revizionat dacă vă face plăcere, pe site-ul Adinei Amironesei: http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/05/recomandare-film-intre-doua-lumi-2012.html

-∞-

128. Lumea pe care o văd, nu deţine niciun lucru pe care să-l vreau.

În lumea pe care o vezi nu există nimic din ceea ce ţi-ai putea dori, nimic din ceea ce ai putea folosi în vreun fel, absolut nimic din ceea ce ar putea să-ţi aducă bucurie. Crede acest gând, şi eşti scutit de ani de suferinţă, de nenumărate decepţii şi de speranţe care se preschimbă în cenuşa amarnică a disperării. Nimeni nu poate lăsa lumea în urmă, înălţându-se deasupra orizontului ei mărginit şi a uzanţelor ei meschine, dacă nu acceptă acest gând ca fiind adevărat. Fiecare lucru pe care îl prețuiești aici nu este altceva decât un lanţ care te leagă de lume. 

–

 Singurul rost demn de mintea ta, pe care îl deţine această lume, este acela de-a o depăși. Nu te mai amăgi. Lumea pe care o vezi nu deţine nici un lucru pe care să-l vrei.

–

Toate lucrurile pe care le cauţi pentru a-ţi ridica valoarea în proprii tău ochi te limitează şi mai mult, şi adaugă încă un zăvor uşii care duce spre conştienţa adevărată a Sinelui tău.

–

Nu lăsa să îți întârzie înaintarea spre mântuire nimic din ceea ce este legat de gânduri trupeşti  şi nu îngădui să te rețină ispita de a crede că lumea deţine vreun lucru pe care îl vrei. Aici nu este nimic vrednic de o singură clipă de amânare şi chin, de incertitudine şi îndoială.

–

Exersăm astăzi despovărarea de orice gând privitor la valori pe care le-am atribuit lumii. Astfel ridicăm zăvoarele care au barat poarta către eliberarea de lume şi păşim dincolo de toate valorile mărunte şi ţelurile reduse.

–

Conteneşte şi stai puţin în linişte, vezi cât de sus te înalţi deasupra lumii, atunci când îţi eliberezi mintea de lanţuri şi o laşi să-şi caute nivelul unde se simte în largul ei. Îți va fi recunoscătoare să fie liberă și ea un pic. Știe unde îi este locul. Nu ai decât să-ţi dezlegi aripile, şi va zbura singură şi bucuroasă în întâmpinarea rostului său sfânt. Îngăduie-i să se odihnească în Creatorul ei, pentru ca acolo să fie restituită lucidităţii, libertăţii şi iubirii.

–

Acordă-i minţii câte zece minute de odihnă, de trei ori, de-a lungul zilei de azi. Şi de fiecare dată când vei redeschide ochii, nu vei mai preţui nimic din ceea ce vezi, atât de mult ca înainte. Întreaga ta perspectivă asupra lumii se va strămuta câte puţin, de fiecare dată când îţi laşi mintea să scape din lanţurile ei. Nu lumea îi este locul. Iar locul tău este acolo unde ea vrea să fie şi unde îşi găseşte odihna atunci când o eliberezi de povara lumii. Călăuza ta este o Călăuză sigură. Deschide-I mintea ta. Stai liniștit și odihnește-te.

–

Protejează-ţi mintea şi pe parcursul zilei. Când ţi se pare că vezi vreo valoare într-un aspect sau o imagine a lumii, refuză să-ţi înlănţuieşti astfel mintea, spunându-ţi, în schimb, cu calmă certitudine:

–
“Asta nu mă va tenta să mai zăbovesc. Lumea pe care o văd nu deţine nici un lucru pe care să-l vreau.”

–

129. Dincolo de această lume se află o lume pe care o vreau.

Acesta este gândul care decurge din cel pe care l-am exersat ieri.  Preocuparea noastră prioritară nu este renunţarea la lume, ci înlocuirea ei cu ceva care este mult mai satisfăcător, mai plin de bucurie şi capabil aţi oferi pacea. Crezi oare că această lume îţi poate oferi toate acestea? 

–

Lumea pe care o vezi este nemiloasă, instabilă, crudă, nepăsătoare faţă de tine, iute la răzbunare şi de o ură necruțătoare.

Ea dă numai pentru ca, apoi, să anuleze darul, confiscând toate lucrurile care, pentru o vreme, ţi-au fost dragi. Nu găseşti o iubire care să dăinuie, fiindcă aici nu există nici un fel de iubire. Asta este lumea timpului, unde toate lucrurile au un sfârşit.

–

Vei găsi în schimb o lume în care este imposibil să pierzi ceva, unde iubirea dăinuie pentru totdeauna, unde ura nu poate exista, iar răzbunarea nu are sens. Dar până şi acestea vor fi înlocuite, în cele din urmă, cu ceva despre care nu putem vorbi, întrucât treci de acolo undeva unde cuvintele vor fi cu totul de prisos, într-o tăcere în care limbajul, cu toate că este nerostit, este totuşi perfect înţeles.

–

Comunicarea, neambiguă şi limpede ca lumina zilei, rămâne nelimitată pentru toată eternitatea. Şi Dumnezeu Însuşi Îi vorbeşte Fiului Său, după cum și Fiul Său Îi vorbeşte Lui. Limbajul Lor nu are cuvinte, căci ceea ce spun Ei nu poate fi exprimat prin simboluri. Cunoaşterea lor este directă, pe de-a-ntregul împărtăşită şi pe de-a-ntregul una. Cât de departe de aceasta eşti tu, care stai legat de această lume. Şi totuşi, cât de aproape…

–

Acum doar distanţa unei clipe te desparte de veșnicie. Aici este acea lume care vine să-i ia locul, pe măsură ce îţi dezlegi mintea de nimicurile pe care lumea ţi le întinde pentru a te ţine captiv. Nu le preţui, şi ele vor dispărea. Apreciază-le, şi ele îţi vor părea reale. Acestea sunt opţiunile. Ce poţi pierde dacă vei alege să nu preţuieşti deşertăciunea? Această lume nu deţine nici un lucru pe care să-l vrei cu adevărat.

–

Exersează-ţi disponibilitatea de a efectua acest schimb, câte zece minute dimineaţa şi seara, şi încă o dată între ele. Începe cu aceasta:

–

“Dincolo de această lume există o lume pe care o vreau. Am hotărât să văd acea lume în locul acesteia, căci aici nu este nimic din ceea ce vreau cu adevărat.”

–

Apoi închideţi ochii la lumea pe care o vezi şi, în tăcutul întuneric, priveşte luminile, ce nu sunt din această lume, cum sclipesc una câte una, până ce nu mai contează unde începe una şi se termina alta, ele fuzionând într-un tot unitar.
Astăzi se apleacă către tine luminile Cerului, ca să-ţi lumineze pleoapele în timp ce odihneşti dincolo de lumea întunericului. Aici e o lumină pe care ochii tăi nu o pot contempla. Totuşi, mintea ta o poate vedea, pur şi simplu, şi poate înţelege. O zi de graţie îţi este dăruită astăzi, iar noi aducem mulţumiri. 

–

Acum înţelegem că nu există pierdere. Căci, în sfârşit, i-am văzut opusul, şi suntem recunoscători că alegerea a fost făcută. Aminteşte-ţi oră de oră decizia luată şi dedică o clipă confirmării acesteia, lăsând deoparte orice gând ai avea şi stăruind pentru scurtă vreme asupra celor ce urmează:

–

“Lumea pe care o văd nu deţine nimic din ceea ce vreau. Dincolo de această lume există o lume pe care o vreau.”

–

130. Este imposibil să vezi două lumi.

 Ceea ce vezi îţi reflectă gândirea. Iar gândirea ta nu reflectă decât ceea ce ai ales să vezi, crezând că ceea ce vezi chiar și există. Nimeni nu poate vedea o lume căreia nu i-a fost atribuită nici o valoare în mintea sa.

–

Dar cine poate cu adevărat să urască şi să iubească în acelaşi timp? Cine îşi poate dori o realitate de nedorit? Şi cine poate alege să vadă o lume de care îi este frică? Frica nu poate să nu orbească, căci aceasta îi este arma; nu poţi vedea ceea ce ţie teamă să vezi. Frica ascunde în întuneric ceea ce există.

–

Adevărul este eclipsat de teamă, iar ceea ce rămâne este doar imaginat. Frica a plăsmuit tot ce crezi că vezi. Separarea, toate distincţiile şi toată mulţimea diferenţelor despre care crezi că alcătuiesc lumea. Ele nu se află nicăieri. Vrăjmaşul iubirii le-a născocit. Totuşi, iubirea nu poate avea vrăjmaş, iar astfel ele nu au nici cauză, nici existență şi nici consecinţă. Pot fi preţuite, dar ele rămân ireale. 

–

Este imposibil să vezi două lumi care nu se suprapun. Cum cauţi una, cealaltă dispare. Numai una rămâne. Realul şi irealul sunt singurele alternative între care ai de ales, nimic altceva.

–

Ce vrem să învăţăm astăzi este ceva mai mult decât doar lecţia care spune că nu poţi vedea două lumi. Această lecţie ne învaţă, de asemenea, că lumea pe care o vezi este perfect consecventă, conform punctului de vedere din care o vezi. Este toată o singură bucată, întrucât descinde dintr-o singură emoţie, reflectându-şi sursa în tot ceea ce vezi.

–

De şase ori astăzi, cu mulţumire şi recunoştinţă, dăruim bucuroşi câte cinci minute acelui gând care pune capăt oricărui compromis şi oricărei îndoieli, lăsându-le în urma noastră.
Nu vom face o mie de distincţii lipsite de sens, nici nu vom încerca să cărăm cu noi o părticică a irealităţii, atunci când ne dedicăm minţile găsirii numai a ceea ce este real.

–

Începeţi căutarea lumii celeilalte cerând o putere mai presus de a ta, şi recunoscând ce anume cauţi, Nu mai vrei iluzii. Şi te apropii de aceste cinci minute, golindu-ţi mâinile de toate comorile meschine ale acestei lumi. Îl aştepţi pe Dumnezeu să te ajute, în timp ce spui:

–

“Este imposibil să văd două lumi. Să accept puterea pe care Dumnezeu mi-o oferă şi să nu văd vreo valoare în această lume, pentru ca astfel să-mi pot găsi libertatea şi izbăvirea.”

–

Dumnezeu va fi acolo. Căci ai apelat la marea şi infailibila Putere Care, cuprinsă de recunoştinţă, va face acest pas uriaş spre tine. Nu vei întârzia să vezi mulţumirile Sale exprimate în percepţie tangibilă şi în adevăr. Nu te vei îndoi de ceea ce vei contempla, căci, cu toate că tot percepţie este, diferă de modul în care mereu ai văzut, numai cu ochii. Şi vei cunoaşte că puterea lui Dumnezeu te-a susţinut atunci când ai făcut această alegere.

Respinge astăzi cu dezinvoltură ispita, ori de câte ori se iveşte, prin simpla aducere aminte a limitelor opţiunii tale. Irealul sau realul, ceea ce este fals sau ceea ce este adevărat, asta şi numai asta vezi. Percepţia este consecventă alegerii tale, şi vei avea parte ori de tot iadul, ori de tot Cerul.

Acceptă o mică parte a iadului ca fiind reală, şi ţi-ai damnat ochii şi blestemat văzul, iar ceea ce vei contempla este chiar iadul. Cu toate acestea, izbăvirea Cerului rămâne mai departe la îndemâna opţiunii tale, pentru a lua locul a tot ce iadul ţine să-ţi arate. Tot ce trebuie săi spui oricărei părţi a iadului, indiferent de forma pe care o adoptă, este doar:

–

“Este imposibil să vezi două lumi. Eu îmi caut libertatea şi izbăvirea, iar asta nu este parte din ceea ce vreau eu.”

–