Curs de miracole: Ex. 135-137- Apărare, atac, boală, vindecare.

      Astăzi, o serie de trei exerciții foarte importante din această a patra secțiune din culegere. Ele se leagă frumos și merită citit fiecare în parte cu multă atenție, pentru că nu au numai caracter aplicativ, ci pot fi tratate ele însele ca lecții de sine stătătoare.

      Sunt exerciții care se referă la adevărata legătură dintre trup și minte, la semnificația bolilor, la inutilitatea obiceiului nostru moștenit de a ridica ziduri de apărare în jurul nostru – în jurul trupului de cele mai multe ori ( Ex.135) – în speranța că ne vom putea prelungi șederea în această lume care deși ne intrigă, ne este atât de dragă, nu pentru că ne-ar fi ușor aici, ci pentru că ne este teamă de necunoscut.

     Exercițiul 136 oferă pentru prima oară feedback: ce ar trebui să simțim, sau mai bine zis să nu simțim pe perioada intervalului practic. Este vorba în exercițiu despre acceptarea adevărului a  cine suntem cu adevărat și ce este de fapt trupul nostru. Cum ne putem dobândi starea de sănătate a trupului tocmai atunci când eliminăm complet identificarea cu el. Cum putem păstra starea de sănătate trupească în viața de zi cu zi, păstrând vigilența în privința atașamentului  față de corp, manifestată prin tendințe de judecare și atac. 

      Ca de obicei, nu va fi parcurs mai mult de un exercițiu pe zi și, tot ca de obicei,  sunt necesare câte două intervale practice mai lungi dimineața și seara, de câte cincisprezece minute, și reamintirea ideii zilei din oră în oră pe parcursul zilei.

135: Dacă mă apăr sunt atacat.

Cine s-ar apăra, dacă nu ar crede că a fost atacat…?

–

Acţionezi pe baza convingerii că trebuie să te protejezi faţă de ceea ce se întâmplă, deoarece întâmplarea trebuie să conţină ceea ce te ameninţă. Sentimentul ameninţării este o recunoaştere a unei slăbiciuni inerente; reprezintă convingerea că există un pericol care are puterea de a te face să iei cuvenitele măsuri de apărare. Pe această convingere dementă se bazează lumea. Toate structurile sale, toate gândurile şi îndoielile sale, armamentele grele şi pedepsele sale, definiţiile legale şi codurile sale, etica, conducătorii şi zeii săi toate nu fac altceva decât să perpetueze acest sentiment de ameninţare. Căci nimeni nu umblă prin lume îmbrăcat în armură, decât dacă groaza îi roade inima.

–

Apărarea este înfricoşătoare. Ea provine din teamă, sporind teama cu fiecare apărare suplimentară. Tu crezi că îţi oferă siguranţă. Dar ea este dovada grăitoare a fricii devenită reală şi a groazei îndreptăţite.
Nu ţi se pare straniu că, atunci când îţi elaborezi planurile, îţi îngroşi armura şi îţi întăreşti zăvoarele, nu te opreşti să te întrebi ce anume speri, cum şi împotriva cui?

–

Să analizăm mai întâi ce anume aperi. Trebuie să fie ceva foarte slab şi uşor de asaltat. Trebuie să fie o pradă uşoară, incapabilă de a se proteja şi, ca atare, având nevoie de apărarea ta. Ce altceva decât trupul este atât de fragil, încât să necesite îngrijire permanentă şi o preocupare alertă şi profundă pentru ai proteja micuţa viaţă.

–

Şi totuşi, nu trupul este cel care se poate teme, nici nu poate fi un lucru de temut. Nu are alte nevoi decât cele pe care tu însuţi i le atribui. Nu are nevoie de structuri complicate de apărare, nici de medicamente care să-i dea sănătate, nu are nevoie de absolut nici o îngrijire sau preocupare. Apără-i viaţa, sau oferă-i daruri spre a-i da frumuseţe, sau ziduri pentru a-i da siguranţă, şi nu faci altceva decât să declari că sălaşul tău este prada timpului hoţoman, supus putrefacţiei şi sortit a se face praf şi pulbere, atât de neocrotit, încât trebuie apărat cu însăşi preţul vieţii tale.

–

Nu este înspăimântătoare această imagine? Cum poţi fi împăcat cu un astfel de concept despre sălaşul tău? Însă ce altceva a înzestrat trupul cu dreptul de a te sluji în felul acesta decât propria ta credinţă (convingere)? Mintea i-a conferit trupului toate funcţiile pe care le distingi în el, fixându-i valoarea mult peste grămăjoara de pulbere şi apă ce este. Cine ar mai apăra aşa ceva odată ce şi-a dat seama ce este?

–

Trupul nu are nevoie de nici o apărare. Acest fapt trebuie scos în evidenţă iar şi iar, ori de câte ori l-am repeta, tot nu este suficient.Trupul va fi puternic şi sănătos dacă mintea nu va abuza de el, atribuindu-i nişte roluri pe care nu şi le poate îndeplini, nişte obiective cei depăşesc competenţa şi nişte ţeluri entuziaste pe care nu le poate atinge.

–

Trupul, lipsit de valoare şi departe de a merita cea mai mică apărare, trebuie perceput doar ca fiind complet aparte de tine, ca să devină astfel un instrument sănătos şi serviabil, prin care mintea poate opera până când el încetează de a mai avea vreo utilitate. Cine ar mai vrea să-l păstreze, odată ce el nu mai este de folos?

–

Apără trupul şi ţi-ai atacat mintea. Căci ai văzut astfel în ea toate defectele, slăbiciunile, limitele şi lipsurile de care crezi că trebuie salvat trupul. Nu vei vedea mintea ca fiind separată de condiţii corporale. Şi vei descărca asupra corpului toată durerea ce provine din concepţia că mintea ar fi limitată şi fragilă, aparte de alte minţi şi separată de Sursa ei.

–

Iată gândurile care au nevoie de vindecare, iar odată ce acestea au fost corectate şi înlocuite cu adevărul, trupul va răspunde manifestând sănătate. Adevărul este singura apărare reală a trupului.

–

O minte vindecată nu face planuri. Ea duce la îndeplinire planuri pe care le recepţionează, dând ascultare Înţelepciunii care nu este propria ei înţelepciune. Ea aşteaptă până ce a fost instruită în privinţa celor ce le are de făcut, iar apoi purcede la fapte. Nu se bizuie pe sine decât în ceea ce priveşte perfecta ei competenţă de a îndeplini planurile care i-au fost încredinţate. Este senină în certitudinea că obstacolele nu-i pot împiedica mersul înainte spre realizarea oricărui ţel care serveşte planul, mai mare, stabilit pentru binele tuturor.

–

O minte vindecată este despovărată de credinţa că trebuie să plănuiască, căci ea nu poate şti care este rezolvarea optimă, care sunt mijloacele de realizare şi nici cum să recunoască problema pentru rezolvarea căreia a fost întocmit planul. Până când nu recunoaşte toate acestea, mintea nu face decât să uzeze de trup în plănuirile sale. Dar atunci când le-a acceptat ca fiind adevărate, este vindecată şi lasă trupul slobod..

–

Înrobirea trupului la planurile pe care le ticluiește mintea nevindecată pentru a se mântui nu duce decât la îmbolnăvirea trupului. (…) Mintea angajată în a face planuri pentru sine este ocupată să ţină sub control întâmplări viitoare. Ea nu crede că va avea de toate, decât dacă îşi face singură provizii. Timpul devine un factor al cărui centru de greutate este deplasat undeva în viitor, pentru a fi controlat prin intermediul învăţării şi a experienţei obţinute din întâmplări trecute şi credinţe anterioare. Prezentul este trecut cu vederea, căci se bazează pe ideea că trecutul a constituit o sursă suficientă de învăţături pentru ca mintea să-şi poată trasa propria ei desfăşurare în viitor.

–

Mintea care plănuieşte nu îngăduie, aşadar, să intervină vreo schimbare. Ceea ce a învăţat înainte devine baza ţelurilor sale viitoare.
Experienţa ei trecută dictează ce va alege să se întâmple. Ea nu-şi dă seama că aici şi acum se află tot ce are nevoie pentru a garanta un viitor cu totul diferit de trecut, fără nici o continuitate a ideilor vechi şi a credinţelor bolnave. Anticiparea nu joacă nici un rol, căci încrederea prezentă arată calea.

–

Atitudinile defensive sunt planurile pe care le făureşti pentru a ataca adevărul. Ţinta lor este să selecteze ceea ce aprobi, şi să ignore ceea ce consideri a fi incompatibil cu convingerile privind propria-ţi realitate.

–

Câte nu ai putea accepta, dacă ai şti că tot ce se întâmplă, toate evenimentele, trecute, prezente şi viitoare sunt plănuite cu blândeţe de Cel Unic, al Cărui singur sunt scop este binele tău? Poate că l-ai înţeles greşit planul, căci El nu ţi-ar oferi niciodată durerea. Însă atitudinile tale defensive nu te-au lăsat să vezi cum binecuvântarea sa iubitoare străluceşte la fiecare pas pe care l-ai făcut vreodată.

–

Încrederea ta prezentă în El este acea apărare care promite un viitor netulburat, fără nici o umbră de mâhnire, cu o bucurie care sporeşte neîncetat, pe măsură ce această viaţă devine o clipă sfântă, aşezată în timp, dar râvnind numai nemurire. Nu lăsa alte apărări, decât încrederea ta prezentă, să-ţi traseze viitorul, şi viaţa aceasta devine o întâlnire cu adevărul plină de semnificaţie, pe care doar strategiile tale defensive vor să-l ascundă.

–

Lipsit de sistemele tale de apărare, devii o lumină pe care Cerul, plin de recunoştinţă, o recunoaşte ca aparţinându-i. Şi te va conduce pe căi ce ţi-au fost hărăzite întru fericirea ta conform străvechiului plan, început atunci când s-a născut timpul. Cei care te urmează îşi vor împreuna lumina cu a ta, ce va spori până când lumea va radia de bucurie. Iar fraţii noştri îşi vor abandona stânjenitoarele sisteme de apărare, care nu le- au adus nimic şi nu putea decât să înspăimânte.

***

De două ori pe zi, timp de cincisprezece minute, ne vom odihni de plănuiri lipsite de sens şi de orice gând care împiedică adevărul să pătrundă în minţile noastre. Astăzi, vom dobândi în loc să facem planuri, astfel încât să putem dărui în loc să organizăm. Spune-ți:

*

“Dacă mă apăr, sunt atacat.
Dar în neapărarea mea voi fi puternic, şi voi afla ceea ce ascund apărările mele.”

*

Nimic altceva. Dacă sunt planuri de făcut, ţi se va spune despre ele. S-ar putea ca ele să nu fie planurile pe care le credeai necesare, şi nici chiar răspunsurile la problemele cu care credeai că eşti confruntat. Ele sunt însă răspunsuri la un alt fel de întrebare, care deocamdată, rămâne fără răspuns dar în aşteptarea răspunsului până ce, în cele din urmă, primeşti Răspunsul. Toate sistemele tale defensive au avut ca obiectiv să nu primeşti ce vei primi astăzi. În lumina şi bucuria încrederii neîndoite te vei întreba, cu mirare, de ce oare ai crezut vreodată că trebuie să fii apărat de izbăvire. Cerul nu cere nimic. Iadul este cel care ridică extravagante pretenţii la sacrificiu. Astăzi nu renunţi la nimic în aceste momente când, neapărat, te prezinţi Creatorului tău aşa cum eşti cu adevărat.

–

Nu încerca să modelezi această zi după cum ţi se pare că ţi-ar fi de cel mai mare folos. Căci nu îţi poţi imagina toată fericirea care te ajunge atunci când nu plănuieşti nimic. Află astăzi.

-∞-

136: Boala este o strategie defensivă împotriva adevărului.

Nimeni nu poate vindeca dacă nu înţelege scopul pe care boala pare să-l servească. (…) Boala nu este un accident. Ca toate sistemele defensive, ea este un mecanism de autoamăgire. Scopul ei este să ascundă realitatea, să o atace, să o schimbe, să o incapaciteze, să o distorsioneze, să o răstălmăcească, sau să o reducă la o grămăjoară de părţi neasamblate. Ţelul tuturor acţiunilor defensive a acela de a împiedica adevărul să fie întreg. Părţile sunt văzute ca şi cum fiecare ar fi întreagă în sine.

–

Acţiunile defensive nu sunt involuntare, şi nici nu se desfăşoară în mod inconştient. Sunt nişte baghete secrete, pe care le fluturi atunci când adevărul pare să ameninţe ceea ce ai vrea să crezi. Ele par să fie inconştiente doar din cauza rapidităţii cu care te hotărăşti să le foloseşti. 

–

Cine altul decât tu însuţi evaluezi o ameninţare, decizi că trebuie să scapi de ea şi ticluieşti o serie de sisteme defensive pentru a reduce ameninţarea care a fost judecată ca fiind reală? Toate acestea nu pot fi făcute în mod inconştient. 

–

Rapiditatea cu care uiţi rolul pe care îl joci în plăsmuirea “realităţii” tale, te face să crezi că acţiunile defensive nu se află sub propriu-ţi control. Dar ceea ce ai uitat poate fi rechemat în memorie, dacă eşti dispus să reconsideri decizia care este dublu ecranată de către uitare.

–

Boala este o decizie. Nu este ceva ce ţi se întâmplă fără s-o fi cerut, care te slăbeşte şi îţi aduce suferinţă. Boala este o alegere pe care o faci, un plan pe care îl întocmeşti atunci când, pentru o clipă, adevărul mijeşte în propria-ţi minte amăgită, şi toată lumea pare să se clatine şi stă să se prăbuşească. Acum te-ai îmbolnăvit, pentru ca adevărul să se ducă şi să nu-ţi mai ameninţe castelele de nisip.

–

Oare de ce crezi că boala poate reuşi să te scutească de adevăr? Deoarece ea dovedeşte că trupul nu este separat de tine şi, prin urmare, tu trebuie să fii separat de adevăr. Înduri chinuri deoarece trupul le îndură, iar în acest chin ajungi să fii una cu el. Astfel este perpetuată “adevărata” ta identitate şi este redus la tăcere şi înăbuşit acel gând curios şi tulburător, că s-ar putea să fii mai ceva decât această grămăjoară de pulbere. Căci iată, această pulbere te poate face să suferi, să te chirceşti şi poate să-ţi oprească inima, poruncindu-ţi să mori şi să încetezi a mai fi.

–

Astfel trupul este mai tare decât adevărul, care te roagă să trăieşti, dar care nu poate trece peste hotărârea ta de a muri. Aşa că trupul este mai puternic decât viaţa veşnică. Cerul mai fragil decât iadul, iar ceea ce a hărăzit Dumnezeu pentru mântuirea Fiului Său se loveşte de împotrivirea unei decizii mai puternice decât Voia Sa. Fiul Său este pulbere, Tatăl nedesăvârşit, iar haosul se aşează triumfător pe tronul Său.

–

Aşa arată plănuirile tale pentru propria-ţi apărare. Şi eşti convins că Cerul se cutremură înaintea unor astfel de atacuri nebuneşti, că Dumnezeu este orbit de iluziile tale, că adevărul este preschimbat în minciuni şi tot universul este înrobit unor legi pe care sistemele tale defensive vor să i le impună. Dar cine crede în iluzii, decât cel care le-a plăsmuit? Cine altul poate să le vadă şi să reacţioneze faţă de ele ca şi cum ar fi chiar adevărul?

–

Dumnezeu nu ştie nimic de planurile tale de a-I schimba Voia. Universul rămâne indiferent la legile prin care te-ai decis să-l guvernezi. Iar Cerul nu s-a plecat între faţa iadului, nici viaţa în faţa morţii. Nu poţi decât să preferi să crezi că mori, că înduri boala sau că stâlceşti adevărul într-un fel sau altul. Creaţia este cu totul aparte de toate acestea. Strategiile defensive sunt nişte planuri de a nimici ceea ce nu poate fi atacat.

–

Inalterabilul nu se poate schimba. Iar ceea ce este pe de-a-ntregul neprihănit nu poate păcătui.
Iată simplul adevăr. El nu recurge nici la forţă, nici la triumf. Nu porunceşte supunere, nici nu încearcă să dovedească cât de lamentabile sunt încercările tale de a pune la cale nişte acţiuni defensive care să-l altereze. Adevărul doreşte numai şi numai să-ţi dăruiască fericire, căci acesta îi este rostul. Poate că suspină un pic atunci când îi nesocoteşti darurile, ştiind totuşi, cu o certitudine perfectă, că ceea ce Dumnezeu voieşte pentru tine trebuie să fie primit.

–

Tocmai acest fapt demonstrează că timpul este o iluzie. Căci timpul îţi permite să crezi că ceea ce Dumnezeu ţi-a dăruit nu este adevărat chiar acum, precum trebuie să fie. Gândurile lui Dumnezeu sunt cu totul aparte de timp. Căci timpul nu este decât un alt sistem defensiv lipsit de sens pe care l-ai urzit împotriva adevărului. Cu toate acestea, ceea ce El voieşte este aici, iar tu rămâi aşa cum te-a creat El. Adevărul are o putere mai presus de orice apărare, căci nicio iluzie nu poate rămâne acolo unde adevărului i s-a îngăduit să intre. Şi răsare în orice minte care îşi va depune armele şi va înceta să se joace cu nebunia. Adevărul poate fi găsit oricând; chiar astăzi, dacă vei decide să exersezi cum să-i dai bunvenit. Acesta este astăzi obiectivul nostru.

***

Vom dedica de două ori câte un sfert de oră ca să rugăm adevărul să vină şi să ne pună în libertate. Iar adevărul va veni, căci nu a fost vreodată aparte de noi. Nu aşteaptă decât această invitaţie pe care i-o adresăm astăzi. Deschidem invitaţia cu o rugăciune vindecătoare care ne va ajuta să ne ridicăm deasupra atitudinii noastre defensive, îngăduind adevărului să fie aşa cum a fost mereu:

*

Boala este o strategie îndreptată împotriva adevărului.
Voi accepta adevărul a ceea ce sunt.

Și voi îngădui ca mintea mea să fie astăzi pe deplin vindecată.

*

Vindecarea va fulgera prin mintea ta deschisă, pe măsură ce pacea şi adevărul se vor înălţa pentru a lua locul războiului şi imaginilor deşarte. Nu va mai fi niciun colţ întunecat pe care boala să-l poată ascunde şi apăra de lumina adevărului. Nu va mai rămâne în mintea ta niciuna dintre figurile sumbre din visele tale şi nici căutările lor obscure şi lipsite de sens, constând în urmărirea dementă a unor ţeluri duble. Mintea îţi va fi vindecată de toate dorinţele bolnave, întru ascultarea cărora ea a încercat să împuternicească trupul.

–

Acum trupul este vindecat, căci sursa bolii a fost deschisă ajutorului despovărător. Vei recunoaşte că ai exersat bine după următoarele: trupul nu trebuie să fie deloc resimţit. Dacă ai reuşit, nu vei avea nici senzaţia că te simţi bine sau rău, nici senzaţia de durere sau plăcere. În minte nu este nici o reacţie faţă de ceea ce face trupul. Utilitatea sa este singurul lucru care rămâne, şi nimic mai mult.

–

Poate nu-ţi dai seama că acesta elimină limitele pe care le-ai impus prin scopurile pe care i le-ai atribuit. Pe măsură ce ele sunt abandonate, forţa de care dispune corpul este mereu suficientă pentru a servi toate scopurile cu adevărat utile. Sănătatea sa este pe deplin garantată, el nemaifiind limitat de timp, de vreme sau oboseală, de mâncare şi băutură, sau de orice lege pe care l-ai făcut să o slujească înainte. Acum nu mai trebuie să întreprinzi nimic ca să-l faci bine, căci boala a devenit imposibilă.

–

Dar această proiecţie se cere prezervată printr-o vigilenţă plină de păsare. Dacă-i vei îngădui minţii să întreţină gânduri de atac, să cedeze judecării sau să facă planuri pentru a contracara incertitudinile viitoare, te-ai pus iarăşi într-o poziţie falsă, plăsmuind o entitate trupească care va ataca corpul, căci acum mintea este bolnavă. Dacă se întâmplă asta, aplică instantaneu remediul, nemaipermiţând atitudinii tale defensive să-ţi facă rău. Şi nu rămâi nelămurit în privinţa a ceea ce trebuie vindecat, ci spuneţi:

*

Am uitat ceea ce sunt cu adevărat, căci mi-am confundat trupul cu mine însumi.

Boala este o strategie defensivă îndreptată împotriva adevărului.
Dar nu sunt un trup. Şi mintea mea nu poate ataca. Aşa că nu pot fi bolnav.

*

-∞-

137: Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Ideea de astăzi rămâne gândul central pe care se întemeiază mântuirea. (…) Boala este o retragere din faţa celorlalţi şi un refuz al împreunării. Ea devine o uşă care se închide în urma unui sine separat, ţinându-l izolat şi singur.

–

Boala înseamnă izolare. Căci pare să ţină un sine aparte de tot restul, pentru a îndura ceea ce nu simt ceilalţi. Ea conferă trupului puterea absolută de a face separarea reală şi de a ţine mintea într-un regim de celulă, separată în bucăţi ce sunt ţinute laolaltă de un straşnic zid de carne îmbolnăvită, pe care nu-l poate birui.

–

Lumea se supune legilor în slujba cărora se află boala, dar vindecarea operează aparte de ele. Este important ca cineva să fie vindecat de unul singur. Dar vindecarea este propria lui decizie de a fi din nou Unul şi de a-şi accepta Sinele cu toate părţile Sale intacte şi nevătămate. Aflat în boală, Sinele său pare să fie dezmembrat şi lipsit de unitatea care Îi dă viaţă. Dar vindecarea se săvârşeşte atunci când el vede că trupul nu are nici o putere de a ataca unitatea universală a Fiului Dumnezeu.

–

Boala ţine să demonstreze că minciunile trebuie că sunt adevărul. Dar vindecarea demonstrează că adevărul este adevărat. Separarea, pe care boala ţine s-o impună în realitate nu a avut loc niciodată. A fi vindecat înseamnă, pur şi simplu, a accepta ceea ce mereu a fost simplul adevăr şi va rămâne mereu exact aşa cum a fost dintotdeauna. Totuşi, ochilor obişnuiţi cu iluziile trebuie să li se arate că ceea ce ei privesc este fals. Aşa se face că vindecarea, de care adevărul nu are niciodată nevoie, trebuie să demonstreze că boala nu este reală.

–

Aşadar, vindecarea ar putea fi numită un contravis, ce anulează visul bolii în numele adevărului, dar nu în însuşi adevărul. La fel cum iertarea trece cu vederea toate păcatele ce nu au foarte niciodată comise, vindecarea nu face decât să înlăture iluziile care nu au avut loc. La fel cum lumea reală va răsări pentru a înlocui ceea ce nu a fost niciodată, vindecarea oferă doar restauraţie pentru stări imaginare şi idei false, din care visele brodează tablouri despre adevăr.

–

Să nu crezi totuşi că a vindeca este nedemn de funcţia ta aici. Căci antiChrist devine mai puternic decât Christul pentru cei care visează că lumea este reală. Trupul pare să fie mai solid şi mai stabil decât mintea. Iar iubirea devine un vis, de vreme ce teama rămâne singura realitate care poate fi văzută, justificată, şi pe deplin înţeleasă.

–

După cum iertarea risipeşte în strălucirea ei tot păcatul şi lumea reală va ocupa locul a ceea ce ai plăsmuit, tot aşa vindecarea trebuie să înlocuiască fanteziile bolii pe care le desfăşori în faţa simplului adevăr, ascunzându-l. Când boala va fi văzută dispărând, în ciuda tuturor legilor ce susţin că ea este cât se poate de reală, atunci toate întrebările îşi vor fi găsit răspunsul. Iar legile nu vor mai putea fi adorate şi nici respectate.

–

Vindecarea înseamnă libertate. Căci ea demonstrează că visele nu vor triumfa asupra adevărului. Vindecarea este împărtăşită. Iar prin acest atribut ea dovedeşte că acele legi, care sunt diferite de cele care susţin că boala este inevitabilă, sunt mai puternice decât opusele lor bolnăvicioase. Vindecarea înseamnă tărie. Căci prin mâna ei blândă, slăbiciunea este biruită şi minţile, ce erau zidite înăuntrul unui trup, sunt libere să se împreuneze cu alte minţi, pentru a fi de-a pururea veşnice.

–

Vindecarea, iertarea şi bucuroasa preschimbare a tot ce înseamnă lumea durerii cu o lume unde tristeţea nu poate intra sunt mijloacele prin care Sfântul Spirit te îmboldeşte să-L urmezi. Blândele Sale lecţii te învaţă cât de uşor poţi dobândi mântuirea; cât de puţin exerciţiu îţi trebuie ca să-I laşi legile să le înlocuiască pe cele făcute de tine pentru a te face prizonier al morţii. Viaţa Sa devine propria ta viaţă, pe măsură ce extinzi micul ajutor pe care El ţi-l cere spre a te elibera de tot ce ţi-a pricinuit vreodată durere.

–

Și în timp ce te lași vindecat, vezi vezi cum se vindecă odată cu tine toți care sunt în jurul tău, sau care îți vin în minte, sau cu care vii în contact, sau care par să nu aibă nicio legătură cu tine. Poate că nu îi vei recunoaște pe toți, poate nu vei realiza cât de mare e prinosul pe care îl aduci întregii lumi, când lași să îți vină vindecarea. Dar nu ești vindecat niciodată singur. Și legiune după legiune vor primi darul pe care îl primești când ești vindecat.

–

Cei vindecaţi devin instrumentele vindecării. Între clipa în care ei sunt vindecaţi şi cea în care le este dăruit harul vindecării, ca ei să-l dăruiască la rândul lor, nu se interpune timpul. Ceea ce este opus lui Dumnezeu nu există, iar cel care nu acceptă în mintea sa ceva ce nu există, devine un liman unde cei obosiţi pot face un popas. Căci aici a fost hărăzit adevărul, şi tot aici toate iluziile sunt aduse în fiinţa adevărului.

–

Nu vrei să-I oferi adăpost Voii lui Dumnezeu? Căci prin aceasta nu faci altceva decât să-ţi pofteşti Sinele să se simtă ca la El acasă. Şi poate fi refuzată această invitaţie? Cere-i inevitabilului să se întâmple, şi nu vei da greş niciodată. Cealaltă alegere înseamnă doar a cere ca ceva să fie ceea ce nu poate fi, iar aşa ceva nu poate avea sorţi de izbândă.

***

Astăzi cerem ca numai adevărul să ne ocupe minţile; pentru ca gânduri de vindecare să purceadă de la ceea ce este vindecat către ceea ce mai trebuie vindecat, conştienţi fiind că se vor revela ca una.

–

La fiecare oră, ne vom aminti că funcţia noastră este să îngăduim ca minţile să ne fie vindecate, spre a putea aduce vindecarea în lume, schimbând blestemul cu vindecarea, durerea cu bucuria, şi separarea cu pacea lui Dumnezeu. Oare nu merită un minut pe oră primirea unui astfel de dar?  Oare nu reprezintă un pic de timp o cheltuială neînsemnată pentru a fi oferită în schimbul darului ce cuprinde totul?

–

Însă, trebuie să fim pregătiţi pentru un asemenea dar. Şi astfel, vom începe ziua cu următoarele gânduri, dedicându-le zece minute, şi tot cu aceste gânduri vom încheia ziua:

*

Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Vreau să-mi împărtăşesc vindecarea cu lumea întreagă, pentru ca boala să fie alungată din mintea Unicului Fiu al lui Dumnezeu, care este singurul meu Sine.

*

Îngăduie ca vindecarea să aibă loc prin tine chiar în această zi. Şi, găsindu-ţi odihna în linişte, fii pregătit să dăruieşti pe măsură ce dobândeşti, reţinând doar ceea ce dăruieşti şi primind Cuvântul lui Dumnezeu ca să ia locul tuturor gândurilor nebuneşti care au fost imaginate vreodată. Ne adunăm acum ca să se faca bine tot ceea ce a fost bolnav şi să oferim binecuvântarea acolo unde domnea atacul. Şi nu vom îngădui ca această funcţie să fie dată uitării cu trecerea orelor zilei, amintindu-ne de rostul nostru cu ajutorul acestui gând:

*

Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Şi-mi voi binecuvânta fraţii, căci voi fi vindecat împreună cu ei, aşa cum şi ei sunt vindecaţi împreună cu mine.

*

-∞-

Surse:

• Curs de miracole: Culegere de exerciții pentru studenți – pp, 239-250 – Editura Centrum, Polonia 2007
• ebookbrowsee.net: