CURS DE MIRACOLE- Exerciții

Curs de miracole: Ex.138-140

By 20 November 2014 2 Comments

 curs-text

 

 

138. Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

 

În această lume, Cerul constituie o opţiune, fiindcă aici credem că există nişte alternative între care trebuie să alegem. Avem convingerea că toate lucrurile au un opus. Dacă Cerul există, trebuie să existe şi iadul, căci contradicţia este modul în care plăsmuim ceea ce percepem.

Creaţia nu cunoaşte contrarii. Dar aici, în lume, opoziţia face parte din a fi “real”. Tocmai această percepţie stranie a adevărului face ca opţiunea pentru Cer să pară totuna cu renunţarea la iad. Nu e chiar aşa. Ceea ce este adevărat în creaţia lui Dumnezeu nu poate pătrunde aici, până ce nu îşi găseşte reflectarea într-o formă pe care lumea o poate înţelege. Adevărul nu poate veni acolo unde n-ar putea fi perceput decât cu teamă.

Fără a lua o decizie în favoarea Cerului, timpul este irosit şi eforturile disipate. Sunt cheltuite pe nimic, iar timpul trece fără a vădi rezultate. Nu există niciun sentiment al câştigului, căci nimic nu se realizează; nimic nu se învaţă.

Te crezi confruntat cu mii de alternative, când, de fapt, nu există decât una singură. Nu te lăsa derutat de toate îndoielile pe care le vor aduce miriadele de decizii. Nu iei decât una singură. Iar când ai luat această unică decizie, vei percepe că nu a fost vorba de nicio alternativă. Căci adevărul este adevărat, şi nimic altceva nu este adevărat. Nu există ceva opus care poate fi ales în locul său. Nu există nicio contradicţie faţă de adevăr. Alegerea depinde de ceea ce ai învăţat. Iar adevărul nu poate fi învăţat, ci numai recunoscut. În recunoaştere rezidă acceptarea sa; precum este el acceptat, aşa este şi cunoscut. Dar cunoaşterea se află dincolo de obiectivele pe care ne-am propus să le arătăm în cadrul acestui curs. Obiectivele noastre sunt legate de instruire; sunt atinse învăţând cum se poate ajunge la ele, ce sunt şi ce oferă. Deciziile sunt rezultatul procesului tău de învăţare, căci se bazează pe ceea ce ai acceptat ca fiind adevărul cu privire la ceea ce eşti.

În această lume complicată, Cerul pare să ia forma unei alternative, în loc să fie, pur şi simplu, ceea ce este. Dintre toate opţiunile aceasta este cea mai simplă, întru totul definitivă şi constituind prototipul tuturor celorlalte, este cea care rezolvă toate deciziile. Dar dacă o rezolvi pe aceasta, celelalte sunt rezolvate împreună cu ea.

Prin urmare, astăzi începem să luăm în considerare acea opţiune, pentru luarea căreia ni s-a dat timpul întru ajutor. Acesta îi este rostul sfânt.

***

  • Dimineaţa, de îndată ce ne trezim, ne decidem în favoarea Cerului şi petrecem cinci minute încredinţându-ne că am făcut singura decizie sănătoasă. Recunoaştem că facem o alegere conştientă între ceea ce are existenţă şi ceea ce nu este decât o părelnicie a adevărului.
  • La noapte, înainte de a ne închide ochii de somn, ne reafirmăm alegerea pe care am făcut-o oră de oră. Şi acum dăruim ultimele cinci minute ale zilei deciziei pe care am luat-o la trezire.
  • Cu trecerea fiecărei ore ne-am reafirmat decizia, într-un scurt şi liniştit răgaz dedicat menţinerii lucidităţii. Pentru ca, în sfârşit, să ne încheiem ziua cu următoarele, recunoscând că alegem doar ceea ce vrem cu adevărat:

Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

Mă decid acum, şi nu mă voi răzgândi, Cerul fiind singurul lucru pe care îl vreau.

-∞- 


 

 

139. Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

 

Aici se pune capăt oricărei alegeri. Căci ajungem aici la decizia de a ne accepta pe noi înşine aşa cum ne-a creat Dumnezeu.(…) Nu există îndoială care să nu-şi aibă rădăcinile aici. Nu există întrebare care să nu reflecte această incertitudine. Nu există conflict care să nu comporte această neechivocă şi simplă întrebare: Ce sunt eu?

Singurul lucru care poate fi cu siguranţă cunoscut de orice vieţuitoare este ceea ce este ea. Din acest unic punct al certitudinii, ea contemplă celelalte lucruri ca fiind la fel de certe precum ea însăşi. A fi viu şi a nu te cunoaşte pe tine însuşi înseamnă a crede că, în realitate, eşti mort. Fiindcă, ce altceva înseamnă viaţa decât a fi tu însuţi, şi ce altceva poate fi viu în locul tău? Cine este cel care se îndoieşte? De ce anume se îndoieşte? Cui îi pune întrebări? Cine poate să-i răspundă?

El afirmă, pur şi simplu, că nu este el însuşi, prin urmare, fiind altceva, devine un cercetător a ceea ce este acel ceva. Dar el a acceptat ceea ce este, dat fiind că trăieşte; a judecat împotrivă decizând că nu cunoaşte singura certitudine datorită căreia trăieşte.

Astfel devine nesigur de propria sa viaţă, căci a negat ceea ce reprezintă ea. Din cauza acestei negaţii ai nevoie de Ispăşire. Negaţia ta nu a produs schimbări în ceea ce eşti. Dar ţi-ai scindat mintea într-o parte care cunoaşte, şi una care nu cunoaşte adevărul. Eşti tu însuţi. În privinţa aceasta nu există nici o îndoială. Şi totuşi, te îndoieşti de aceasta. Însă nu te întrebi care parte a ta se poate îndoi de tine însuţi.

Acea parte care pune această întrebare nu poate, în realitate, să fie o parte din tine. Căci întreabă de cineva care cunoaşte răspunsul. Dacă ar fi parte din tine, atunci incertitudinea ar fi imposibilă.

Ispăşirea remediază strania idee că este posibil să te îndoieşti de tine însuţi, să fii nesigur de ceea ce realmente eşti. Acesta este abisul nebuniei. Şi totuşi, este întrebarea universală a lumii.

Lumea este un popas unde cei care pretind că nu se cunosc pe ei înşişi pot veni să se întrebe ce anume sunt. Şi ei vor veni din nou până ce vor fi acceptat Ispăşirea şi vor fi învăţat că este imposibil să te îndoieşti de tine însuţi şi să nu fii conştient de ceea ce eşti.

Nu ţi se cere decât acceptare, căci ceea ce eşti este cert. Este de-a pururi pecetluit în sfânta Minte a lui Dumnezeu, precum şi în a ta însăţi. Să nu îngăduim sfintelor noastre minţi să se ocupe cu asemenea tâlcuiri fără rost.

Aici avem o misiune de îndeplinit. Nu am venit să reîntărim nebunia în care odinioară am crezut. Am venit să dobândim mai mult decât doar propria noastră fericire. Nu-i neglija pe fraţii tăi, căci pe tine însuţi te neglijezi. Priveşte-I cu iubire, ca să afle că sunt parte din tine, precum şi tu eşti parte din ei. Iată ce ne învaţă Ispăşirea. Accept-o astăzi, nu pentru a schimba realitatea, ci doar pentru accepta adevărul despre tine, ca apoi să-ţi continui drumul bucurându-te întru Iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. 

***

  • Câte cinci minute, dimineaţa şi seara, le vom consacra în vederea aplecării minţilor noastre către tema de astăzi. Începem cu această recapitulare privind misiunea noastră:

Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

Căci sunt dintotdeauna aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Nu am pierdut cunoaşterea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu atunci când ne-a creat asemenea Lui.

Putem să ne aducem aminte de ea şi pentru ceilalţi, căci în creaţie toate minţile sunt una.

Iar în memoria noastră se află aducerea aminte despre cât de dragi ne sunt într-adevăr fraţii noştri, cât de mult fiecare minte este parte din noi, cât de credincioşi ne-au fost ei în realitate şi cum Iubirea Tatălui nostru îi conţine pe toţi.

  • Ne reafirmăm astăzi, la fiecare oră, ataşamentul faţă de cauza noastră, lăsând la o parte toate gândurile care ne-ar distrage de la ţelul nostru sfânt. Preţ de câteva minute, lasă-ţi mintea să se desprindă de păienjenişul prostesc pe care lumea vrea să-l urzească în jurul Fiului lui Dumnezeu.

Şi dă-ţi seama cât de fragilă este natura lanţurilor ce par să ţină cunoaşterea de tine însuţi în afara conştienţei tale, atunci când spui:

Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

Căci sunt dintotdeauna aşa cum m-a creat Dumnezeu.

-∞-


140.Numai mântuirea se poate spune că este leac.

 

Termenul leac nu poate fi aplicat, pe drept cuvânt, nici unui remediu pe care lumea îl acceptă ca fiind binefăcător. Ceea ce lumea percepe ca fiind un remediu terapeutic nu va face decât să îmbunătăţească corpu iar pacientul se percepe ca fiind sănătos. Atunci când încearcă să vindece mintea, nu sesizează vreo separare faţă de trup, unde crede că și există mintea.

 El nu este vindecat. Visase doar că era bolnav, iar în acest vis a găsit formula magică care să-l facă bine. Dar nu s-a trezit din vis şi, ca urmare, mintea sa rămâne în exact aceeaşi stare ca mai înainte. El nu a văzut lumina care l-ar trezi, punând capăt visului. (…) Ori dormi, ori eşti treaz. Aici nu există jumătăţi de măsură.

Ispăşirea vindecă temeinic şi lecuieşte toată boala. În absenţa vinovăţiei boala nu poate apare. Ispăşirea nu vindecă pe bolnav, căci aceasta nu este o lecuire. Ea îndepărtează vinovăţia care face posibilă boala. Căci boala a trecut de-acum, nemaiavând la cine să se întoarcă.

Lecuirea trebuie să vină din sfinţenie, iar sfinţenia nu poate fi găsită acolo unde este întreţinut păcatul. Dumnezeu sălăşluieşte în temple sfinte. Acolo unde a pătruns păcatul, El nu are cale liberă. Şi totuşi, nu există loc unde El să nu fie. Prin urmare, păcatul nu poate avea un lăcaş în care să se ascundă de binefacerea Sa. Nu există loc în care sfinţenia să fie absentă, iar păcatul şi boala nu au unde să locuiască. Iată gândul care lecuieşte. Acest gând nu este magic. Este un apel lansat adevărului, care nu poate întârzia să vindece, vindecând pentru totdeauna.

 Vindecarea nu trebuie căutată în altă parte, ci acolo unde se află ea. Nici un remediu din cele pe care le administrează lumea nu poate efectua vreo schimbare în vreun lucru. Mintea care aduce iluziile în faţa adevărului este cu adevărat schimbată. Altă schimbare nu există.

***

Astăzi căutăm să ne schimbăm mentalitatea în ceea ce priveşte sursa bolii. Astăzi vom încerca să găsim sursa vindecării, care se află în minţile noastre, întrucât Tatăl nostru acolo a aşezat-o pentru noi. Nu este mai departe de noi decât noi înşine. Ne este la fel de aproape ca propriile noastre gânduri, atât de aproape încât este imposibil să o scăpăm. Nu trebuie decât să o căutăm şi o vom găsi negreşit.

Aşa că ne lăsăm deoparte amuletele, talismanele, medicamentele, psalmodierile şi gesturile magice, indiferent de forma sub care apar. Vom sta în linişte în ascultarea Vocii vindecării, Care va lecui toate relele ca unul, restituind Fiului lui Dumnezeu starea de luciditate. 

  • Ne trezim auzindu-L pe El, lăsându-L să ne vorbească cinci minute la început de zi şi încheiem ziua ascultându-L din nou cinci minute înainte de culcare. Singura noastră pregătire constă în a lăsa deoparte gândurile care interferează, nu în mod separat, ci toate deodată.Cu mâinile golite de orice ne-am putea agăţa, cu inimile înălţate şi minţile ascultătoare, ne rugăm:

Numai mântuirea se poate spune că este leac.
Vorbeşte-ne, Tată, ca să putem fi vindecaţi.

Şi vom simţi cum mântuirea ne va acoperi cu o gingaşă ocrotire, cu pace atât de profundă, încât nicio iluzie nu ne poate tulbura minţile, nici să ne ofere dovezi cum că ar fi reală. Asta vom învăţa astăzi.

  • Şi ne vom spune rugăciunea pentru vindecare oră de oră, dăruindu-ne câte un minut atunci când bate ceasul, ca să auzim răspunsul la rugăciunea noastră, slujind în tăcere şi bucurie. Aceasta e ziua când pogoară în noi vindecarea. Aceasta e ziua când separarea ia sfârşit şi ne aducem aminte CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT.

-∞-


 

Fragmente din ” Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți”

 


2 Comments

  • Daniela Zaharia says:

    Citat comentat
    “Te crezi confruntat cu mii de alternative, când, de fapt, nu există decât una singură. Nu te lăsa derutat de toate îndoielile pe care le vor aduce miriadele de decizii. Nu iei decât una singură. Iar când ai luat această unică decizie, vei percepe că nu a fost vorba de nicio alternativă. Căci adevărul este adevărat, şi nimic altceva nu este adevărat. Nu există ceva opus care poate fi ales în locul său. Nu există nicio contradicţie faţă de adevăr. Alegerea depinde de ceea ce ai învăţat. Iar adevărul nu poate fi învăţat, ci numai recunoscut.”

    Simțeam și simt că…
    Adevărul se spune singur.

    Există spovedanie și propovăduire. Spovedania este efort. Propovăduirea nu este niciun efort. Adevărul se spune singur. Pentru că nimic înafară de adevăr nu există. Adevărul nu poate fi învâțat ci numai recunoscut. O tonă de minciuni nu vor face nici măcar un singur grăunte de adevăr! Așa că, de-ai căuta acul cel drept în carul cu fân n-ai izbândi, de fapt, niciodată. Iar mărgăritarele aruncate la porci nu vor fi de nicio trebuință pentru ei. Dar nici tu nu vei avea pagubă pentru că nu vei cunoaște ceea ce ai făcut (Pentru că ai făcut fără să iei decizia! Dacă ai fi decis n-ai fi făcut. Ai “făcut” din indecizie!) Păcatul, moartea, iadul sunt ale minciunii. Sunt non-acțiune, ale nimicului. De aceea nu putem spune că există păcat tot așa cum nimicul este o imposibilitate logică. Păcatul este o inaptitudine iar gândirea lui o inepție (demență?) și altă decizie decât Cerul este doar indecizie!

    • Deci, călători prin lumea timpului fiind, avem o singură misiune aici: să ne vindecăm mințile, și să ne mântuim prin unica decizie care trebuie luată: “Cerul”. Vom călători atâta timp cât va fi necesar pentru a lua această decizie ca urmare a ceea ce am învățat pe drum. Iar drumul va fi mai scurt sau mai lung după cum vom alege noi să fie. La capătul drumului stă adevărul, care așa cum spui tu, se spune singur. Iar noi vom fi căpătat abilitatea de-al auzi – după ce am trecut prin durere, prin chin, după ce am atacat și ne-am simțit atacați, după ce am judecat și ne-am străduit din toate puterile să ne mobilizăm eul în lupta cu “viața”. Și după ce ne-am convins că nimic din toate acestea nu ne-a adus pacea, am ales odihna, ca dulce renunțare la lupta cu Noi. Și în liniștea ce se așterne răzbate din adâncul nostru adevărul.