CURS DE MIRACOLE- Exerciții

Curs de miracole: Exercițiile 101-105

By 25 September 2014 6 Comments

curs exercitii

 

  • Nu există păcat. El nu are consecințe.
  • Fii fericit, căci fericirea e singura funcție pe care o ai aici.
  • Frica de Dumnezeu e teama de bucurie. Pentru că El este Iubire, bucurie, fericire, pace. Cum ți-ar putea face rău?
  • Bucuria și pacea sunt moștenirea și dreptul tău.
  • Oferă bucurie și pace semenilor tăi, pentru ca pacea și bucuria ta să sporească.

 

101: Voia lui Dumnezeu pentru mine e deplină fericire.

 

Acest exercițiu și toate cele care vor urma în care se continuă tema fericirii, sunt dedicate celor care mai cred că e nevoie de sacrificiu de sine și suferință pentru a fi mântuit. Celor care le este frică să fie fericiți, și care se simt “vinovați” pentru fericirea lor. Și bineînțeles, celor care se consideră “păcătoși”.

Poate că n-ar fi rău să ne întoarcem mai întâi privirea în urmă, la capitolul 3 din Text – lecția 1: “Ispășire fără sacrificiu” ( aici: https://www.emilena.ro/ispasire-fara-sacrificiu-miracolele-ca-perceptie-adevarata/ ) sau la capitolul 6 – lecția 1: “Mesajul răstignirii” ( aici  https://www.emilena.ro/lectiile-iubirii-1-mesajul-rastignirii/ ).

Se păstrează pentru toate exercițiile schema generală a intervalelor practice: la începutul fiecărei ore, câte cinci minute petrecute în liniște, cu ochii închiși.  Repetăm întâi ideea zilei, după care rămânem în pace. Pe parcursul zilei ne-o  amintim cât de des este posibil, și o aplicăm la situațiile concrete apărute, dacă este cazul.

 

Încă mai crezi că mântuirea cere suferință, ca penitență pentru “păcatele” tale. Nu e așa. Dar trebuie să crezi așa cât timp consideri că păcatul e real și că Fiul lui Dumnezeu poate păcătui. (…)

“Păcătoșii” merită numai durere și moarte, și asta și cer. Căci știu că îi așteaptă,că  îi va căuta și că îi va găsi, undeva, cândva, într-o formă care reglează “contul”  pe care I-l datorează lui Dumnezeu. Vor să scape de El în frica lor. Și totuși, El îi va urmări și nu vor putea să scape. (…) dacă păcatul e real, mântuirea trebuie să fie durere. Durerea e prețul păcatului, iar suferința nu poate fi evitată niciodată, dacă păcatul e real. Mântuirea trebuie să fie un lucru înfricoșător, căci va ucide sigur, dar încet, luând totul înainte de-a le acorda binevenita binefacere a morții victimelor ei, care nu vor mai fi decât niște oase până ajung să potolească mântuirea. Mânia ei este nemărginită, nemiloasă, dar cât se poate de justă.

Cine și-ar căuta o pedeapsă atât de crudă? Cine nu ar fugi de mântuire, încercând în fel și chip să înăbușească Vocea care i-o oferă?

Exercițiile te învață că păcatul nu este real și că tot ce crezi că trebuie să decurgă din păcat nu se va întâmpla niciodată pentru că nu are cauză. Acceptă Ispășirea cu o minte deschisă, în care nu mai există nicio urmă a credinței că ai făcut un demon din Fiul lui Dumnezeu. Nu există păcat. Exersăm gândul acesta cât putem de des astăzi, pentru că e temelia ideii de astăzi.

Voia lui Dumnezeu pentru tine e deplina fericire pentru că nu există păcat, iar suferința nu are cauză. Bucuria e îndreptățită, iar durerea nu e decât indiciul că te-ai înțeles greșit. Nu te teme de Voia lui Dumnezeu.

  • Voia lui Dumnezeu pentru mine e deplina fericire.
  • Nu există păcat; el nu are consecințe.

Așa să îți începi intervalele practice și să încerci apoi, din nou, să găsești bucuria pe care ți-o vor introduce în minte aceste gânduri.

Oferă bucuros aceste cinci minute, ca să înlături povara grea pe care ai luat-o asupra ta odată cu credința smintită că păcatul e real. Scapă azi de nebunie. Ai luat drumul libertății, iar acum, ideea de astăzi îți dă aripi și speranță să ajungi mai repede la obiectivul care te așteaptă: pacea. Nu există păcat. Ține minte asta…

-∞-


 

102: Împărtășesc Voia lui Dumnezeu de fericire pentru mine.

 

Nu vrei să suferi. Poate consideri că suferința îți asigură ceva și poate că mai crezi, un pic, că îți asigură ce vrei. Acum însă, credința aceasta e sigur zdruncinată, cel puțin atât cât să te lase să o pui sub semnul întrebării… Ea nu a dispărut încă, dar îi lipsesc rădăcinile care au înțepenit-o cândva în cotloanele întunecate ale minții tale.

Astăzi încercăm să slăbim și mai mult puterea cu care s-a înfipt, și să ne dăm seama că durerea nu are nici rost, nici cauză și nici putința de-a realiza ceva.

Timp de câteva zile vom continua să ne dedicăm intervalele practice unor exerciții concepute să te ajute să atingi fericirea pe care a așezat-o în tine Voia lui Dumnezeu. Aici e casa ta și siguranța ta. Aici e pacea ta și tot aici nu este nicio frică. Aici e mântuirea. Aici este repaus, în sfârșit.

Fii fericit, căci fericirea e singura funcție pe care o ai aici.

 

La începutul celor cinci minute practice de la începutul fiecărei ore să ne amintim că singura noastră misiune este să fim fericiți. Fericirea este o condiție a mântuirii, ca și pacea, ca și bucuria. Să acceptăm și să împărtășim Voia lui Dumnezeu pentru noi prin declarația:

  • Împărtășesc Voia lui Dumnezeu de fericire pentru mine
  • și o accept acum ca propria mea funcție.

În liniște apoi, cu ochii închiși, să acceptăm fericirea care ni se cuvine, iar apoi, pe parcursul zilei să ne amintim cât de des acest lucru.

-∞-


 

103: Dumnezeu, Iubire fiind este și fericire.

 

Fericirea este un atribut al iubirii, și nu poate fi resimțită în absența ei.  Pentru că Dumnezeu este pretutindeni și nelimitat. Iar Dumnezeu este Iubire. Acest lucru este deja lămurit în exercițiile anterioare. Așa că bucuria este și ea pretutindeni și nelimitată. Numai să ne-o dorim. Mintea nevindecată face loc însă fricii să creeze goluri în iubire, în care poate să intre “păcatul”, aducând durere în loc de bucurie. Așa apare frica de Dumnezeu. Dar nu uita că numai acea minte a ta legată de eul pământean poate fi nevindecată. Numai la acest nivel există frică. În Mintea lui Dumnezeu nu există goluri în Iubire, nu există păcat, deci frica ta e nejustificată.

 Intervalele practice de astăzi încep cu ideea care corectează credința falsă în frica de Dumnezeu:

  • Dumnezeu, Iubire fiind, este și fericire.
  • Frica de El e teama de bucurie.

 

Lasă să ți se așeze în minte această singură corecție în fiecare oră de trezie astăzi. Primește apoi cu bucurie toată fericirea pe care o aduce, când adevărul înlocuiește frica și bucuria devine ceea ce aștepți să ia locul durerii.

 

-∞-

 


104: Caut doar ce îmi aparține într-adevăr.

 

Bucuria și pacea nu sunt vise deșarte. Ele sunt dreptul nostru ca urmare a ce suntem. Ele  vin de la Dumnezeu, dar trebuie să fim pregătiți să le primim. Bucuria și pacea sunt darurile lui Dumnezeu. Sunt diferite de bucuriile iluzorii pe care ni le făurim singuri cât trăim pe acest pământ, pentru că bucuria și pacea transcend timpul, prelungindu-se în eternitate;

Darurile Lui sunt cele care sunt într-adevăr ale noastre. Darurile lui sunt cele pe care le-am moștenit înainte de începuturile timpului și cele care vor continua să fie ale noastre când timpul va trece în eternitate. Darurile Lui sunt cele care sunt acum în noi pentru că sunt veșnice. Și nu trebuie să așteptăm ca să le avem.  Ele ne aparțin astăzi.

Cele cinci minute de exercițiu de la începutul fiecărei ore vor începe cu repetarea ideii :

  • Caut doar ce-mi aparține într-adevăr, 
  • Iar bucuria și pacea sunt moștenirea mea.

Ne vom desprinde apoi de toate conflictele lumii; ne vom desprinde de toate falsele bucurii pe care ni le închipuim. Lăsăm bucuria și pacea să ne cuprindă. Acea bucurie și acea pace dumnezeiască, dincolo de toate bucuriile mărunte și trecătoare ale vieții și dincolo de toate supărările și necazurile închipuite ale vieții.  

Vom reveni apoi cu gândul la pace și la bucurie, pe tot parcursul zilei, în afara celor cinci minute, cât de des, și ori de câte ori ne este îngăduit. Înțelegem că dincolo de toate trăirile noastre efemere în sufletul nostru există o oază de pace și bucurie. O redescoperim. Ne vom reaminti că tot ce dorim este pacea și bucuria. Le căutăm, pentru că  ne aparțin de drept.

Așa Îi lăsăm liberă trecerea azi, recunoscând pur și simplu că Voia Lui s-a făcut deja și că bucuria și pacea ne aparțin, ca veșnice daruri de la El.

-∞-


 

105: Pacea și bucuria lui Dumnezeu sunt ale mele.

 

Știm acum că pacea și bucuria sunt în noi dinaintea timpului și le ducem cu noi dincolo de timp. Ele sunt moștenirea noastră. Învățăm să le redescoperim. Știm că ne aparțin și nu le vom pierde nicicând. De aceea învățăm să le oferim, fără frica de a le pierde.

Unul dintre principalele oiective didactice ale acestui curs este acela de-a inversa modul în care vezi actul de-a da, ca să poți primi. Căci datul a devenit o sursă de frică, așa că eviți singurul mijloc prin care poți să primești. Acceptă bucuria și pacea lui Dumnezeu, și vei învăța un alt mod te-a te uita la un dar. Darurile lui Dumnezeu nu se împuținează niciodată când sunt date. Date, ele doar sporesc.(…) adevărata dăruire e creație. Ea extinde nemărginitul la nelimitat, veșnicia la eternitate și iubirea la ea însăși. ea sporește tot ce e deja deplin, nu în simplul sens de-a adăuga mai mult, căci asta presupune că înainte era mai puțin.

Oferită semenilor noștri, pacea și bucuria din sufletul nostru nu pot decât să sporească. Oferă pace, și pacea ta va spori. Oferă bucurie, și bucuria ta va spori. Nu tulbura pacea altor suflete, nu știrbi din bucuria atât de greu recâștigată în lumea aceasta!

Începe cele cinci minute de la începutul fiecărei ore de astăzi gândindu-te la cei cărora le-ai tulburat pacea și bucuria, la “dușmanii” tăi și la cei față de care mai ai resentimente. Trece cu vederea totul. Asta înseamnă să ierți – pe ei și pe tine. Oferă-le pacea și bucuria care le revine de drept. Oferă-ți astfel pacea și bucuria pe care le meriți prin ceea ce ești: copilul lui Dumnezeu. spune în gând fiecărei persoane care îți vine în minte:

  • Fratele meu, îți ofer pace și bucurie,
  • Ca pacea și bucuria lui Dumnezeu să fie ale mele.

Cu sufletul ușor de darul iertării și al dăruirii, trăiește-ți în liniște pacea și bucuria cu ochii închiși.

Nu mai tulbura apoi pacea nimănui pe toată durata zilei, între cele cinci minute practice ale fiecărei ore, și nu mai permite nimănui să-ți tulbure pacea și bucuria. Binecuvântează și iartă. Este un prilej să pui în practică ideile zilei de astăzi. Repetă  ori de câte ori este necesar cuvintele de mai sus.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil, supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.174-181 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


6 Comments

  • Daniela Zaharia says:

    Dragă Milena!
    Iată încă un text care va rămâne nepublicat !

    Acatiste și sfinți

    Nu toți suntem moștenitori ai Împărăției aici și Dincolo.
    Sfinții Martiri își trag sufletul din când în când unde Drepții se odihnesc!
    Te-ai gândit puțin ce facem cu un simplu Acatist citit cu durerea în suflet? Pentru ce sunt făcute Acatistele așa cum sunt concepute?
    Nu vreau să-ți sădesc îndoiala în suflet și nu scriu nici pentru a aproba și întări tot ceea ce scrie acolo.
    Acatistele sunt concepute pentru a resuscita durerile sfinților și-dând laudă pentru jertfelnicia lor – să mulțumim Domnului pentru Mila Sa! Marea majoritate a Sfinților Martiri mor în chinuri până la urmă, mor glorios pentru Dumnezeu. Nu toate chinurile sunt pentru Păcate.
    Când avem probleme, necazuri, chinuri, boli și citim acatiste…care acatiste evocă aceste suferințe ale unor martiri și victoriile lor în fața răului e ca și cum i-am trage înapoi din odihna lor bine-meritată ca să ne ajute! Prin acele “Bucură-te…” aducem laude jertfelniciei lor și iubirii lor de Dumnezeu dar le aducem aminte și de pătimirile lor, de suferințele lor, de martiriul lor pentru Dumnezeu! Și ei vor lupta iar și iar pentru mine, pentru tine,pentru noi toți alături de Cristos! Adică pentru Dumnezeu!

    • Dragă Daniela,

      Nici nu știu ce să spun. Nu mă pricep la acatiste, sfinți și alte lucruri religioase. Nu spun că nu am dat acatiste sau că nu voi mai da. Nu știu. Am mai spus că nu sunt o persoană religioasă. În schimb, m-a atras de când mă știu latura spirituală a vieții. Mi-am pus întotdeauna întrebări despre noi, mai ales despre originea noastră. Am căutat răspunsuri și trebuie să recunosc că încercând să citesc Vechiul Testament nu am găsit decât semne de întrebare. Mari semne de întrebare. Caut să fiu mai bună, să-mi pun ordine în viață și în suflet, așa cum probabil încearcă oricine. Citeam aseară pe un site de știință cum că viața s-ar termina odată cu moartea trupului. Erau oameni de factură științifică care susțineau și combăteau cu strășnicie experiențele din moarte clinică. Erau numai din aceștia. Pe cei care au mintea deschisă și au scris lucrări argumentate despre posibilitatea existenței vieții după moarte nici măcar nu i-au adus în discuție. Despre atâtea dovezi științifice care confirmă din ce în ce mai mult existența unui univers spiritual nici n-a fost vorba. Mâ rog, fiecare are propriile credințe. Și eu sunt inginer și recunosc că nu pot înghiți orice, și nu prea pot înghiți limbajul religios care se perpetuează de mii de ani. Dar sunt foarte deschisă să văd dincolo de el, să primesc informațiile și să le convertesc apoi în propriul meu limbaj, pe care să-l accept și să-l înțeleg. Cuvintele sunt doar simboluri iar adevărul nu-l vom descoperi în cele din urmă decât prin experiență proprie. Cred în necesitatea transformării din rădăcini a bisericii, de orice fel ar fi ea. Cred că spiritualitatea trebuie transmisă altfel. Că oamenii îmbrăcați în haine lungi și negre care – unii se consideră, alții chiar sunt slujitori ai Domnului, ar trebui să se gândească puțin și la mesajul de frică pe care-l transmit atunci când apar sobri, îmbrăcați în negru, ca în evul mediu, de parcă Dumnezeu n-ar râde niciodată. Nu putem trăi în lumea aceasta vorbind mereu în șoaptă. Putem trăi în starea fără trup, dar nu putem medita 24 din 24 de ore. Atunci de ce-am ales să venim aici? Să ne mântuim, sigur, dar să-l cunoaștem pe Dumnezeu și prin bucuriile frumoase pe care ni le poate oferi acest plan al existenței. Mesajul de frică, frica de Dumnezeu ne paralizează pe toți, pentru că frica s-a perpetuat cu o consecvență uluitoare. Când spiritualitatea va deveni o știință, cum deja a început să fie, dincolo de religii, secte, orgolii, interese, atunci cred că vom începe încet, încet, să ne trezim cu toții la adevăr. Am un profund respect pentru toți sfinții care s-au sacrificat pentru binele semenilor. Au făcut-o în vremuri de maximă intoleranță religioasă. Lumea se schimbă. Și acum sunt oameni care luptă. Și acum sunt sfinți și sunt și în afara bisericii. Dar nu cred că mai este necesar să se perpetueze sacrificiul, de multe ori prost înțeles care vezi și tu unde duce. Cred că iubirea, bunătatea, pacea, fericirea, speranța, pot fi transmise mult mai eficient de milioane de oameni prin exemplu personal, decât de câteva persoane care se sacrifică. Au și ele rolul lor, dar se vede clar că lumea trebuie să se schimbe de jos în sus. De sus în jos înseamnă dictatură, chiar și spirituală. Câte atrocități s-au comis și se comit în numele lui Dumnezeu! Nu vreau și nu voi mai accepta niciodată ceva ce aduce cu sacrificiul de “mine”. Multă vreme am crezut și eu că e bine așa. Ba chiar am testat pe propria mea piele aspectul acesta de “mamă a răniților”. Una e să fii un exemplu din care și alții să învețe și alta e să te sacrifici tu. Da, dacă sacrificiul îți aduce bucurie, fericire, pace… da. Dacă simți că e primit și ai salvat pe cineva, și ai crescut și tu, da, e una. Dar că să-ți cobori tu vibrația de dragul altora, să cobori “în iad” pentru cineva fără să ai nicio bucurie, nicio satisfacție…categoric nu. Fiecare are drumul lui. Până la urmă, fiecare se va trezi când va fi pregătit, acum sau poate peste un milion de ani. E o chestiune personală. A lăsa fiecăruia libertatea să-și găsească drumul, oricât ți-ar fi de apropiat și oricât de mult ți s-ar părea că greșește, a accepta că are dreptul să aleagă fără a te băga unde nu-ți fierbe oala, e mai greu decât a “te sacrifica” chipurile de dragul lui. Asta înseamnă să-ți ții eul sub control. Câtă grijă și durere nu trebuie controlată atunci când îi dai copilului dreptul să greșească, sau să nu fie de acord cu tine, cu religia, cu tot ceea ce tu crezi că e bine. Până la urmă este și asta o crucificare. Te trec toate transpirațiile până vezi că a luat-o pe drumul cel bun – dacă o ia. Totul este relativ.

      În orice caz, le mulțumesc tuturor celor care mi-au adus în viață informațiile de care am nevoie ca să cresc, sfinți sau nu, oameni de știință, exloratori ai spațiului conștiinței, oameni simpli, fie că au făcut-o prin sacrificiu, fie că au făcut-o prin exemplu personal. Îi respect.

      Nu știu dacă am vorbit despre aceleași lucruri, dar nu prea mai sunt dispusă să accept în viața mea nimic care să-mi tulbure pacea. Înțeleg că ce este, este și gata.
      Dă-mi Doamne putere să schimb ce pot schimba, și să accept ce nu pot schimba! – fără să-mi mai tulbur pacea sufletului.

      Nu știu dacă mesajul acesta o să ajungă la tine pentru că mă cam încurc în ‘butoanele” editorului de text, și el cam inconsecvent. Dacă ajunge unde trebuie, dă-mi de știre. N-am prea mult timp la dispoziție să mă pun la punct cu toate detaliile tehnice ale editorului de text. Dacă nu-mi răspunzi înseamnă că mesajul s-a pierdut. O să revin încet, încet la vechiul meu blog, făcut de mine, sau o să merg în paralel cu ele până termin “Cursul de miracole”.

      • Daniela Zaharia says:

        Dragă Milena!
        Adesea frica de Dumnezeu este prost inteleasă! A fi om cu frica lui Dumnezeu (cum se mai spune) se referă la calități cum ar fi echilibru, bun simț, simț al realității, modestie, empatie…a nu călca pe sufletul tău sau al altora…a te feri de inflaționare cum mai spuneam…
        Pe de altă parte, dacă cineva se teme de suferință, s-ar putea izola, uneori, de semenii săi.
        Există în mine copilul interior care ascultă cu nesaț ceea ce povestești tu despre Cursul acesta care, e clar, rezonează ….E un factor de ponderare, de echilibrare…
        Nu vreau să schimb pe nimeni… nici pe tine. Nu caut suferința… dar nu mă tem de ea. De fapt, Dumnezeu strălucește, prevalează asupra…hm! Nimicului! Pare o luptă dar nu noi avem căderea să deliberăm dacă este o luptă sau nu. Unii susțin că este o luptă, alții susțin altceva…și mai sunt și cei care susțin că …nu există Dumnezeu…sau …că nu există viața de dincolo de moarte…
        Din existența sau inexistența calității de a fi sau nu duh, din existența sau inexistența energiilor, influențelor la distanță – benefice sau nu –din faptul de a avea sau nu aure, din existența sau inexistența magnetismului și alte fenomene paranormale nu putem conchide într-un argument valid că există Dumnezeu. Nu putem căuta și găsi dovezi ale existenței lui Dumnezeu sau dovezi ale inexistenței Sale. Nu cred că așa stau lucrurile. Vezi și argumentul anselmian sau unele lucrări cum ar fi cea contemporană a lui Miroiu “Metafizica lumilor posibile sau existența lui Dumnezeu”. (Singura posibilitate, cum conchide Miroiu, este să-L vedem la Lucru…ca Logos Întrupat!)
        Măă rog…E chestie de credință. (Matematic vorbind între zero și unu este o infinitate –epsilon! Întotdeauna m-a fascinat chestia asta!)
        Problema este de credință! Avem sau nu nevoie de Dumnezeu?! Ce fel de nevoie de Dumnezeu avem? Dacă avem!
        Dacă te aperi făcând rugăciune sau bine sau punând lumina ta interioară – pe care tocmai ai descoperit-o -să lumineze, să prevaleze asupra întunericului…după chipul și asemănarea…s-ar putea să trebuiască să și știi sau să și poți face ceva cu întunericul care va năvăli asupra ta…Dacă dai lumină s-ar putea să primești întuneric! Mulți preoți sau călugări mai ales din cei care se retrag pe la schituri să se roage pentru ceilalți sunt învățați că atunci când la ei este furtună, suferință sau întuneric…jos în vale iese soarele!Mai există o posibilitate…să nu te temi și să nu te aperi…să nu te lupți dar să ai nădejde! Și…uneori..să ocolești …pur și simplu…să treci pe trotuarul celălalt sau pe versantul celălalt, sau prin altă vale…
        Mulțumesc pentru secvența de comunicare directă,
        Daniela Zaharia

        • Dragă Daniela,

          Ei da, acum cred că vorbim exact aceeași limbă. Și da, cred că trebuie să învățăm să gestionăm întunericul care se abate asupra noastră atunci când noi credem că facem bine… și poate nu facem. Sau poate că soarele, cum spui tu, va răsări în vale cine știe când, poate peste un an, sau poate peste o viață, după ce persoanele respective vor fi experimentat tot ce și-au dorit să experimenteze, și se vor fi săturat. Oricum, cel mai bine e să nu existe așteptări. Vezi tu, preoții trăiesc izolați, într-un mediu care îi ajută să poată gestiona toate aceste efecte. Important este să învățăm să trăim în lume, așa cum este ea, și să învățăm să ne păstrăm pacea în orice împrejurare. Mai greu… Apoi, așa cum ne învață cursul, miracolele nu le gestionăm noi. Așa că, să avem grijă de noi, să nu mai încercăm noi să corectăm pe alții, și să dăm și noi cât putem.

          Numai bine îți doresc! Îți transmit ție astăzi, liniște, pace în suflet și blândețe. Acesta este exercițiul zilei! Transmite și tu mai departe mesajul. Este o zi minunată – să ne bucurăm de ea, de noi, și de tot ce există! Cu bucurie, cu optimism, fără să luăm asupra noastră întunericul lumii! Doar să trimitem o scânteie de lumină, după umilele noastre puteri.

          Cu drag!

          • Daniela Zaharia says:

            Dragă Milena,
            Se spune despre noi, oamenii, că am pierdut ceea ce se numește auto-contemplarea sufletului! Motiv pentru care nici nu putem judeca și nici avea un discernământ veritabil. Și totuși! Făcând eu o analiză ca o căutare de sine acum mai mulți ani…o căutare de sine ca o căutare în același timp …de Dumnezeu…cu multe peripeții…și fiind eu într-o perioadă de cumpănă (să zicem …la un pas de moarte…dar cine poate spune asta cu discernământ!)…o căutare ca o traversare a unui teritoriu cu multe pericole…ceva asemănător cu …să zicem, ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte când încearcă să meargă spre lumină…făcînd eu un astfel de demers – aventură psihică…zii cum vrei…la un moment dat m-am trezit că mă întâlnesc cu ceea ce …mai târziu am aflat că se numește Iisus interior (un arhetip?…eram într-o autoanaliză, ceva cam în genul experiențelor lui C.G. Jung)…Am început să vorbesc cu acest arhetip – Iisus. I-am zis: Doamne, aici te-am ascuns, în întuneric? Nu mi-a răspuns…deși mi s-a părut că ar trebui să fie evident că tăcerea Lui era un da. Ce să fac acum? L-am întrebat. Am coborât, am mers prea adînc și nu știu dacă pot să mai ies de aici. Răspunsul a sosit imediat: Dacă nu poți să te ridici, sapă mai adînc!
            Asta am și făcut până…am dat de lumină. De iubire. Sufletul este iubire! Toți suntem făcuți din iubire! Uneori această iubire este …cumva…despărțită de Dumnezeu, înconjurată de întuneric…Această cunoaștere este baza iertării…Iertarea reintegrează, reconectează…
            Cu mult drag,
            Daniela Zaharia

          • Tu anticipezi cumva exercițiile? Cumva ai parcurs cursul și taci mâlc? Așteaptă și-ai să vezi!

            Cu drag,