CURS DE MIRACOLE- Exerciții

Curs de Miracole: Exercițiile 91-92

By 9 September 2014 2 Comments

 

ruga spre lumina

 

Exercițiul 91: Miracolele se văd în lumină.

O idee fundamentală a noului sistem de gândire este că miracolele și viziunea merg mână în mână, iar viziunea înseamnă altceva decât vederea. Vederea este ceea ce vedem exclusiv cu ochii trupului. Viziunea înseamnă vederea dincolo de lumea fizică. A învăța “să vedem dincolo” este unul dintre obiectivele acestor exerciții. Înseamnă să învățăm să vedem în lumină.

Pentru tine, așadar, lumina este crucială. Cât timp rămâi în întuneric, miracolul rămâne nevăzut. De aceea ești convins că nu este prezent. (…) E foarte greu să fii convins că e curată nebunie să nu vezi ce e și să vezi în schimb ce nu e. Tu nu te îndoiești că ochii trupului pot să vadă. Nu pui la îndoială că imaginile pe care ți le arată sunt realitatea. Ți-ai pus credința în întuneric nu în lumină. Cum poți să inversezi asta? Ție ți-e cu neputință, dar nu ești singur în asta.

Eforturile tale, oricât ar fi de mici, au un sprijin puternic. Dacă ți-ai da seama cât de mare este puterea aceasta, îndoielile tale s-ar risipi. Astăzi ne vom dedica încercării de-a te lăsa să simți puterea aceasta. 

Rezervă-ți astăzi, de trei ori, câte zece minute răgaz în care încerci să îți lași în urmă slăbiciunea. E ceva ce se realizează foarte simplu pe măsură ce te instruiești că nu ești un trup. (…) Te poți desprinde de trup dacă vrei. Poți simți puterea în tine.

Începe-ți intervalele practice mai lungi cu enunțarea unor realități cauzale adevărate:

  • Miracolele se văd în lumină.
  • Ochii trupului nu percep lumina.
  • Dar eu nu sunt un trup. Ce sunt?

Pentru exercițiile de astăzi avem nevoie de întrebarea cu care se încheie acest enunț. Ce crezi că ești este o convingere care trebuie desfăcută. (…) Convingerea că ești un trup necesită corecție, fiind  o greșeală.

(…)

Trebuie să simți ceva în care să crezi când nu mai crezi în trup… ceva mai solid și mai sigur, mai demn de credința ta; ceva care există, ceva cu adevărat prezent. 

Dacă nu ești un trup ce ești?

Spune de exemplu: 

  • Nu sunt slab, sunt tare.
  • Nu sunt neputincios, ci foarte puternic.
  • Nu sunt limitat, ci nelimitat.
  • Nu sunt neîncrezător, ci sigur.
  • Nu sunt o iluzie, ci o realitate.
  • Nu pot să văd în întuneric, ci în lumină.

În a doua fază a exercițiului, încearcă să resimți aceste adevăruri despre tine. Concentrează-te să resimți mai ales puterea. Ține minte că toate senzațiile de slăbiciune sunt asociate cu convingerea că ești un trup…(…) Relaxează-te tot restul intervalului practic, încrezător că eforturile tale, oricât de mici, sunt susținute pe depin  de puterea lui Dumnezeu și de toate Gândurile Sale.  

(…)

De cinci sau șase ori pe oră, la intervale destul de regulate, amintește-ți că miracolele se văd în lumină. 

-∞-


Exercițiul 92: Miracolele se văd în lumină, iar lumina și puterea sunt una.

Acest exercițiu este o continuare a exercițiului 91. Se accentuează în continuarea ideea că sunt total greșite convingerile noastre că de văzut, vedem “realitatea” cu ochii trupului și chiar aceea că, de gândit, gândim cu creierul. Ne sunt ghidate în continuate eforturile de învăța să ne activăm adevărata vedere și de a ne întâlni Sinele nostru divin, în lumină.

Dacă ai înțelege natura gândirii, nu ai putea decât să râzi de această idee smintită. E ca și cum ai crede că ții chibritul care aprinde soarele și îi dă toată căldura. ; sau că ții lumea în palmă, strâns legată, până îi dai tu drumul. Dar asta nu e o prostie mai mare decât să crezi că ochii trupului pot să vadă și creierul să gândească. 

Puterea lui Dumnezeu din tine este lumina în care vezi, după cum tot a Lui este și Mintea cu care gândești. (…) Slăbiciunea ta e cea care vede prin ochii trupului, scrutând întunericul cu privirea, să își vadă propriul chip: cei mici, slabi, suferinzi și muribunzi, nevoiași, neputincioși și înspăimântați, triști, săraci, înfometați și mohorâți. (…) Puterea trece cu vederea peste toate aceste lucruri văzând dincolo de aparențe. Își ține privirea ațintită asupra luminii de dincolo de ele. Se unește cu lumina din care face parte. Se vede pe ea. Aduce lumina în care apare Sinele tău. (…) Puterea este adevărul despre tine; slăbiciunea este un idol, fals, venerat și adorat, ca puterea să fie spulberată și întunericul să domnească unde Dumnezeu a hotărât să fie lumină. 

(…)

Puterea vine din adevăr și răsfrânge lumina dată de sursa ei; slăbiciunea reflectă întunecimea celui ce o face. E bolnavă și vede boală care e ca ea. Adevărul e un mântuitor,  și nu poate voi decât fericire și pace pentru toți. (…) Puterea lui e împărtășită, să le aducă tuturor miracolul în care se vor uni în scop, iertare și iubire. Slăbiciunea, care privește în întuneric, nu poate să vadă un scop în iertare și iubire. Ea vede totul ca deosebit de ea și nimic de împărtășit în lume. Judecă și condamnă dar nu iubește. Rămâne în întuneric să se ascundă, și visează că e puternică, biruitoare, victorioasă asupra limitărilor care nu fac decât să crească în întuneric până la dimensiuni enorme. 

(…)

Lumina puterii nu e lumina pe care o vezi. Ea nu se schimbă, nu pâlpâie și nu se stinge. Nu trece din noapte în zi, și iar în întuneric, până se face ziuă iar. Lumina puterii e constantă, ca iubirea de sigură, veșnic bucuroasă să se dea… Nimeni nu îi poate cere în zadar să aibă parte de vederea ei și nimeni, odată ce i-a trecut pragul, nu poate să plece fără un miracol în priviri, fără putere și lumină în inimă. 

(…)

Puterea și lumina se unesc în tine și, unde se întâlnesc, Sinele tău stă gata să te îmbrățișeze. Acesta e locul de întâlnire pe care încercăm astăzi să îl găsim și să îl folosim ca loc de odihnă, pentru că pacea lui Dumnezeu este acolo unde Sinele tău, Fiul Lui, așteaptă acum să Se reîntâlnească pe Sine, pentru a fi un tot unitar.

Să acordăm astăzi de două ori câte douăzeci de minute prticipării la această întâlnire. Lasă-te adus la Sinele tău. Puterea Lui va fi lumina în care ți se dă darul vederii. Ieși, atunci, puțin din întuneric astăzi, și vom exersa vederea în lumină, închizând ochii trupului și rugând adevărul să ne arate cum să găsim locul de întâlnire al sinelui cu Sinele, unde lumina și puterea sunt una. 

Vom exersa astfel dimineața și seara. După întâlnirea de dimineață, vom folosi ziua pentru a ne pregăti pentru clipa când ne vom întâlni din nou, cu încredere, seara. Să repetăm cât de des ideea zilei, și să recunoaștem că suntem inițiați într-ale vederii și duși din întuneric la lumină, unde se pot percepe numai miracole. 

-∞-

      În cartea sa “Mintea de dincolo“, Dumitru Constantin Dulcan, analizează în principal procesul morții clinice ca sursă de informații despre lumea nevăzută. O altă sursă prin  care pot fi obținute informații despre vastul spațiu al conștiinței sunt experiențele conștiente în afara corpului fizic, care nu mai necesită trecerea prin suferință și apropierea la limită de moartea trupului. Ele sunt viitorul explorărilor în lumea spirituală, un viitor la îndemâna oricui dorește să facă acest lucru și este dispus să învețe și să-și aloce timp din viața “reală” pentru a accede la stări extinse de conștiință.

       Dacă sutem atenți la exercițiile de astăzi, dar și la câteva din cele peste care deja am trecut, putem sesiza  că ele sunt indicații discrete, pentru a ne familiariza și chiar a beneficia în cele din urmă de aceste experiențe în afara corpului, în scopul accederii la adevăr, la acea Lumină divină, la întâlnirea cu Sinele. Cu toate acestea a avea o experiență în afara corpului nu înseamnă neapărat a avea o experiență spirituală. Întâlnirea cu “Ființa de Lumina” are loc la nivele înalte, pe care trebuie să învățăm să le atingem. De data aceasta pot să confirm acest lucru din proprie experiență, ca persoană care a experimentat câteva “evadări” conștiente în afara corpului, dar care nu a avut încă o asemenea experiență spirituală de înaltă clasă. Este, cred eu, tot ce și-ar putea dori un om în această viață, este obiectivul suprem al tuturor misticilor și învățaților lumii. Cu toate acestea, a trăi o experiență în afara corpului te poate motiva să cauți, să înveți să ajungi acolo unde suntem meniți să fim, pentru că oricum este un pas imens spre a simți pe pielea ta că nu ești trup. De aceea exercițiile din acest curs, dar și partea teoretică,  mi se par foarte importante. Cred că ele ne pot conduce spre nivele superioare de conștiință, necesare în cele din urmă “iluminării” pe care în adâncul sufletului nostru ne-o dorim cu toții. 

        În capitolul II al cărții, Dumitru Constantin Dulcan, vorbește despre conținutul experiențelor din moarte clinică. Aducând argumente ce provin de la persoane avizate, el spune că tunelul pe care-l descriu unele persoane care au aceste experiențe, din punct de vedere al fizicii, este un canal ce face legătura între universul fizic și cel non-fizic. În religie este descris ca fiind puntea dintre lumea fizică și cea de dincolo, iar William Buhlman aseamănă tunelul cu puntea lui Einstein-Rosen, din fizica cuantică,  sau cu “gaura de vierme” care face trecerea dintre două dimensiuni de univers. În ceea ce privește întâlnirea cu Ființa de Lumină, este oferită în carte, descrierea lui Marc-Alain Descamps, care spune că această Lumină:

  • este văzută cu ochii spirtului și nu cu cei fizici;
  • este caldă și învăluitoare, oferind confort, bucurie, fericire și forță;
  • transmite idei în spirit;
  • ne spune că Ființa sa este lumină care se manifestă sub formă de iubire pentru a fi bine percepută;
  • nu este un lucru ci o entitate;
  • invită la a te contopi cu ea într-o fuziune – identificare cu Sursa Divină.

     Cred că este evidentă, în acest caz, legătura cu toate argumentele și explicațiile care ne sunt oferite în exercițiile abordate în Curs de Miracole. Cred de asemenea că sunt suficiente aceste câteva explicații pentru a ne ajuta, din nou, să vedem un pas mai departe în efortul nostru de a realiza aceste lecții practice din culegerea de exerciții pentru studenți. 

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***”Curs de Miracole-Culegere de exerciții pentru studenți”, pp.149-153 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


 

2 Comments

  • Daniela Zaharia says:

    Dragă Milena,
    Ceea ce primesc prin acest Curs este regăsirea de sine! În mod miraculos, pot decanta aceste experiențe de regăsire de sine ca fiind o… reîntoarcere la Dumnezeu! O regăsire a Căii! Ceva de felul acesta…asta sunt, asta nu sunt…Adevărul! Având această Călăuză (Dumnezeu), fiecare poate vedea adevărul despre sine.

    Maica Domnului se ține întotdeauna de cuvânt! Dacă promite ceva, înfăptuiește. Într-un moment de cumpănă al vieții mele am auzit-o spunând: „Restitutio ad integrum!”
    Mult timp m-am întrebat ce vrea ea să spună cu aceste cuvinte. Știam că mă plâng mereu că mă pierd pe mine însămi și nu înțelegeam că simt asta numai atunci când mă rătăcesc și nu mai văd Calea!
    Dedic aceste rânduri de mărturisire – cu ocazia sărbătorii Maicii Domnului și a Sfinților Ioachim și Ana- părinților mei, Niculae și Vasilica. Întotdeauna, cănd plecam din vizita de la ei, spuneau: “Și nu uitați că vă iubim!”. Acum, mama, după ce a plecat tata dintre noi, s-a obișnuit să zică: “Și nu uitați că vă iubesc!” Cred că se simte cam singură! Dar, adevărul este că ar putea spune liniștită tot cum spuneau împreună. Spuneau asta oricând, chiar și când ne dojeneau. Spuneau asta când greșeam noi sau când greșeau ei…când erau supărați sau când eram noi supărați sau când era toată lumea supărată sau când era toată lumea împăcată cu toată lumea…oricând! Această reamintire a Căii mi-a dat mereu fiori!

    Important este să vedem și să auzim! Să atingem cu sufletul și să simțim. Nu este totuna cu clarvederea sau claraudiția, cu extrasenzorialitatea! Aș spune chiar că acestea sunt un fel de sforțări tot ale trupului, un fel de… imitatio! Așa cum propovăduirea este altceva decât spovedania. Spovedania este curățire, purgatio! Pe când Adevărul se spune singur! În general oamenii tac! Sufletele nu vorbesc! Unele suflete primesc Glas cu Putere de la Dumnezeu. Și nu numai preoții! Sfinții, cum este Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul și alții.
    Alte mesaje sau atenționări vin prin oameni care nu știu de ce spun unele lucruri! Am putea să nu le auzim cum trebuie, sau să credem că auzim ceva și să nu auzim de fapt nimic din ceea ce este de auzit.
    O Bătrânică (pe care o miluiam și care mă miluia la rândul ei ori de căte ori mă întâlnea) uitase cum mă cheamă și, vrând ea să mă strige pentru că uitase să-mi mai dea ceva (asta era bucuria ei!), mi-a strigat: “Geto! Geto, sau-cum-te-oi- fi- numind!” M-am întors și i-am zis bucuroasă: “E bine Geta!” Nu știu de ce îmi tot repetam: “Eu sunt Geta!” Mă gândeam chiar să scriu o carte: „Geta sau legenda”. In fine! Nu după multă vreme m-am mutat din cartier și, conform obiceiului meu de a-mi căuta bunicuțe peste tot, m-am atașat de o altă bătrânică, de această dată la Piața Sudului. După ce ne-am apropiat un pic…am făcut cunoștință și așa am aflat că o cheamă Geta. M-am bucurat că am găsit-o pe Geta.

    La Curtea de Argeș, la Sfânta Filofteia,

    Lumea se Înghesuia să primească binecuvântara Părintelui Bătrân. Așa îi spuneau toți. Nimeni nu știa cum îl cheamă. “Pentru binecuvântări mergeți la Părintele Bătrân!”
    Era de multă vreme acolo. Părea că se odihnește acolo, în biserică, trebăluind pe lângă Sfântuța, binecuvântând, ținând umbră durerilor înfierbântate sau luminând tristețile dosnice, dezmorțind singurătățile înghețate de tot… bucurând tristețile și… bucuriile, zâmbind zâmbete de copil copiilor mici sau mai mari, sau foarte mari, după caz.
    În timp ce așteptam la coadă, mă găndeam la Psalmul care zice: „Lasă-mă să mă odihnesc mai înainte de a mă duce și a nu mai fi!” Ce an a fost acela! Parcă ieșisem dintr-o groapă! Mă uitam puțin pieziș, mai mult în jos. Ascultam cu atenție ce întreba Părintele, cum întreba el lumea: “Pe tine cum te cheamă? Dar pe tine? Dar pe cea mică? …E, să fiți sănătoși!” Belșug de cruci, ploaie vrednică, de cruci binecuvântătoare, puse iute, acolo, pe creștetele noastre, în atmosfera lină, vindecătoare, în prezența Sfântului Duh. Mângâietorul!
    Îmi venea rândul. Încercam să-mi imaginez cum o să mă întrebe…și cum am să-mi spun numele repede, repede…să am timp să le spun și pe cele ale copiilor, al soțului, rudelor…toată lista dacă se putea…”că așa sunt eu, ca și mulți alții, cănd merg la Sfintele Moaște, pe la Biserici și pe la Mânăstiri…cu multe nume…Daniela Mariana cu familia, cunoscuții, fiecare după numele său!”
    Am tresărit. Ajunsesem. Am schițat o jumătate de pas înainte așteptând să fiu întrebată. Părintele Bătrân se dădu puțin înapoi, ca și cum ar fi vrut să se uite la mine mai bine…neîntrebându-mă cum mă cheamă! Și…astfel, mutându-se el de la vedere la străvedere și îngăduindu-I Bunul Dumnezeu sufletului său să mă cerceteze , îmi dădu binecuvântarea spunându-mi: “Eeei…Ai mai venit pe la noi, Mărie?!”
    Degete de lumină îmi netezeau părul, despletind…dincolo de toate necazurile…pe Maria de Ana, ca pe două șuvițe ce fuseseră împletite: Mariana.

    Cu mult drag!

  • Daniela Zaharia says:

    Draga Milena,

    Observația despre tipărire se referea doar la textul acela: “Credo ergo cogito”!

    Mulțumesc oricum.

    Daniela