CURS DE MIRACOLE: Lecții

Curs de miracole:Cap.19(I) – Păcat versus greșeală

By 30 Ianuarie 2015 No Comments

păcat vs greșeală

      Înainte de păcat și de greșeală, la începutul acestui capitol, câte ceva despre credință, necredință, și vindecarea minții ca o condiție a vindecării trupului. Tema vindecării a mai fost abordată detaliat în primele capitole, informațiile putând  fi accesate aici: 

***

1. Vindecare și credință.

      Obiectivul final al acestui curs este obținerea păcii. Este un drum pe care, dacă ai pornit, nu poți înainta fără credință. Pe credință te-ai bazat atunci când ai invitat Călăuza în viața ta, pentru că nu te poți baza încă pe propriile percepții. Percepțiile tale limitate sunt viciate de particularitățile acestei lumi guvernată de trupuri, de naștere și moarte, de boală sufletească și trupească, de timp și spațiu. Pentru a păși în veșnicie ai nevoie de ajutor și de credință ca să-ți schimbi percepția obișnuită cu percepția adevărată.  Atunci pacea va coborâ în inima ta, și-l vei lăsa pe Dumnezeu să facă ultimul pas: pasul adevărului – iluminarea deplină. Lasă-ți așadar Călăuza să te îndrume și consacră fiecare situație de viață adevărului. Lasă-L pe El să “proceseze”, să pună cap la cap, să compare, să discearnă, să aleagă cea mai bună soluție pentru evoluția spiritului tău, chiar dacă aceasta este uneori în totală contradicție cu așteptările micuțului tău eu. Nu te răzvrăti și nu te descuraja,  mergi înainte!

      Situațiile de viață sunt mijloacele prin care toți Fiii lui Dumnezeu pot fi vindecați, cu o condiție: ca acestea să fie consacrate Adevărului. Când ai ieșit dintr-o situație împăcat înseamnă că decizia a fost corectă chiar dacă drumul a fost greu, iar decizia a fost corectă în măsura în care ai știut să asculți Călăuza din inima ta. Această Călăuză ți-a cerut să-i dai Lui micuțul tău eu, pentru a-ți putea regăsi Sinele. Când micuțul tău eu nu se va mai amesteca în viața ta, vei învăța să-ți vezi semenii așa cum i-a creat Dumnezeu – dincolo de trup pentru că nu sunt trupuri –  eliberându-i de toate pretențiile pe care eul tău le are de la ei. Numai așa își poate face loc vindecarea – vindecarea minții scindate, separate de Mintea Celui care te-a creat pe tine și pe toți frații tăi. Amintește-ți că trupul nu se poate îmbolnăvi așa cum nu se poate vindeca singur. Trupul e neutru. El este exact ce vrea mintea ta să facă din el și expresie a scopului în care l-a folosit. Este un mijloc de învățare atâta timp cât călătorești prin lumea timpului.

       Așadar în fiecare situație de viață nu-ți mai vedea frații ca fiind trupuri. Lasă-L pe Spiritul Sfânt  pe care l-ai chemat în inima ta, prin credință, să te îndrume către deciziile corecte, căci El vindecă prin tine. El iubește la fel pe toți Fiii lui Dumnezeu și El e cel care te va ajuta să alungi ideea de separare din viața ta. Căci totul este Unitate, tu și fratele tău sunteți uniți pe veci în Dumnezeu, iar trupurile sunt numai linii fine de demarcație care dau eului iluzia puterii într-o lume a iluziilor.

      Uită de eul tău micuț ce-ți stăpânește viața. Uită de necredință și alungă îndoielile, pentru că ele limitează și atacă, distrug și separă, interpun iluzii între tine, frații tăi  și Creator. Necredința se consacră iluziilor.

     Lasă credința să intre în viața ta, pentru că elimină limitele și întregește, unește și vindecă, înlătură toate obstacolele dintre Fiii lui Dumnezeu și Tatăl lor. Credința se consacră total adevărului.

     Prin necredință te consacri total iluziilor acestor lumi. Prin credință te consacri adevărului. Adevărul este absența iluziei, iar iluzia este absența adevărului. Nu le poți alege pe amândouă. Dacă le vrei pe amândouă nu le vei avea niciodată. Pentru iluzie ai nevoie de trup ca mijloc de căutare a realității prin atac. Pentru adevăr ai nevoie de o minte vindecată ca mijloc de căutare a realității prin iertare. Cum poți ierta dacă alegi să ataci? Cum poți iubi dacă alegi să judeci? Nu mai încerca în zadar să-ți vindeci trupul, căci trebuie să-ți vindeci mai întâi mintea!

Iată ce e vindecarea. Trupul e vindecat pentru că ai venit fără el și te-ai contopit cu Mintea în care stă toată vindecarea.

Să ai credință înseamnă să vindeci. E indiciul că ai acceptat Ispășirea pentru tine și vrei, prin urmare să o împărtășești. Prin credință, oferi darul eliberării de trecut, pe care l-ai primit. Nu folosi nimic din ce a făcut fratele tău odinoară, să îl condamni acum. Alegi de bunăvoie să îi omiți greșelile, privind dincolo de toate barierele dintre tine și el.

Credința e opusul fricii, o parte din iubire, așa cum și frica e o parte din atac. Credința vă recunoaște, grațios,  pe fiecare ca Fiu al iubitorului vostru Tată. Iubirea Lui e ceea ce vă unește, pe tine și pe fratele tău. Tu vezi Cristosul din el, și e vindecat pentru că vezi ce face credința de-a pururi justificată în fiecare.

Necredința îl vede pe Fiul lui Dumnezeu și îl judecă nedemn de iertare. Credința îl vede numai acum, pentru că nu se uită la trecut să îl judece, ci nu vede în El decât ce vede în tine. Ea nu vede prin ochii trupului. Ea e mesagera noii percepții.

Credința aduce pace, invitând Adevărul să intre și să înfrumusețeze ce s-a pregătit deja pentru frumusețe. Adevărul urmează credința și pacea. Credința e tot un obiectiv al învățării, de care nu mai e nevoie când lecția s-a învățat. Dar adevărul va rămâne pentru totdeauna.

Consacră-te, atunci, eternului și învață cum să nu îl perturbi și cum să nu faci din el un rob al timpului. Căci ce crezi că îi faci eternului îți faci ție. Poți înrobi un trup, dar o idee e liberă și nu poate fi întemnițată, nici limitată în vreun fel decât de mintea care a gândit-o. Căci rămâne legată de sursa ei, care îi este temnicer sau eliberator, în funcție de scopul pe care și-l alege singură.

Iar tu nu ești altceva, decât o idee a lui Dumnezeu.

2;3: Păcat versus greșeală; irealitatea păcatului.

“PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc(sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit.”

GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. – Greși + suf. -eală.”

Sursa: dexonline.ro

           Din definițiile curente, se deduce că greșeala și păcatul sunt pe undeva sinonime, pentru că iată, dincolo de păcatul strămoșesc, cel care “a alungat neamul omenesc din paradis”, păcat mai înseamnă la modul general și greșeală, vină, faptă vinovată, și de cele mai multe ori, în viața de zi cu zi, când atribuim un păcat cuiva îi atribuim de fapt o vină, o greșeală. 

            Iată însă ce spune cursul despre acest lucru:

E esențial să nu se confunde greșeala cu păcatul, pentru că tocmai această distincție face posibilă mântuirea. Căci greșeala poate fi corectată și răul îndreptat. Dar păcatul, dacă ar fi posibil, ar fi ireversibil. Păcatul cere pedeapsă după cum și greșeala cere corecție, și e clar că e o nebunie să crezi că pedeapsa e corecție.

Păcatul nu e o greșeală, căci implică o aroganță ce lipsește ideii de greșeală. Să păcătuiești ar însemna să încalci realitatea și să reușești. El presupune că Fiul lui Dumnezeu e vinovat, reușind astfel să își piardă inocența și să se prefacă în ceva ce Dumnezeu nu a creat. Creația e considerată astfel neeternă, iar Voia lui Dumnezeu expusă la împotriviri și înfrângeri. Păcatul e marea iluzie a eului. Căci prin el, Dumnezeu Însuși e transformat și prefăcut în ceva incomplet.

Fiul lui Dumnezeu se poate înșela; se poate amăgi; poate chiar să își îndrepte puterea minții împotriva lui însuși. Dar nu poate păcătui. Nu poate face nimic care să îi schimbe cumva realitatea și să îl facă vinovat. Asta ar vrea păcatul să facă, fiindcă ăsta e scopul lui. Căci plata păcatului e moartea, dar cum pot muri nemuritorii?

O dogmă de bază în dementa religie a eului e aceea că păcatul nu e greșeală, ci adevăr, și că inocența e cea care ar fi amăgitoare. Puritatea e văzută ca aroganță, iar acceptarea păcătoșeniei de sine e percepută ca sfințenie. Și această doctrină înlocuiește realitatea Fiului lui Dumnezeu după cum l-a creat Tatăl său, și după cum l-a voit pe vecie. Să fie asta o dovadă de smerenie? Sau este mai degrabă, o încercare de-a smulge credința din adevăr și de-a o ține separată?

Eul consideră inadmisibil de-a reinterpreta păcatul ca greșeală. E cel mai “sfânt” concept din sistemul eului. Se poate spune, pe drept cuvânt, că eul și-a construit lumea de păcat. Numai într-o astfel de lume  ar putea să fie totul cu susul în jos. Căci păcatul a transformat creația dintr-o idee dumnezeiască într-un ideal dorit de eu: o lume condusă de el, alcătuită din trupuri lipsite de minte, supuse stricăciunii și descompunerii totale. Dacă este o greșeală, adevărul o poate desface cu ușurință. Orice greșeală poate fi corectată, dacă e lăsat să o judece adevărul. Dar, dacă greșelii i se dă statutul de adevăr, la ce mai poate fi adusă? “Sfințenia” păcatului se menține tocmai prin acest procedeu ciudat. 

Nu există piatră în tot bastionul de luptă al eului care să fie mai aprig apărată decât ideea că păcatul e real – o idee ce exprimă firesc în ce s-a prefăcut Fiul lui Dumnezeu și ce este. Căci asta e realitatea eului; ăsta e “adevărul” din care scăparea va fi mereu cu neputință. 

Oare nu ai prefera să fie totul o greșeală, care să se poată corecta total și din care să poți scăpa atât de ușor, încât întreaga ei corecție să fie ca o ieșire la soare dintr-o ceață? Căci nu e altceva. Poate ești tentat să fii de acord cu eul că e mult mai bine să fii păcătos decât să te înșeli. Gândește-te bine însă înainte de-ați îngădui să faci această alegere. Nu o aborda ușor căci alegi între iad și Cer.

***

Spiritul Sfânt nu poate pedepsi păcatul. Greșelile le recunoaște și le va corecta pe toate după cum L-a însărcinat Dumnezeu. Dar de păcat nu știe. Greșelile cer corecție și atât. Fiecare greșeală trebuie să ceară iubire. Ce e păcatul atunci? Ce ar putea să fie decât o greșeală pe care vrei să o ții ascunsă, un strigăt de ajutor pe care vrei să îl ții neauzit, și deci fără răspuns? 

       Observație: În una din lecțiile capitolelor trecute s-a exprimat clar faptul că orice greșeală poate fi iertată și corectată, cu o singură condiție: să fie expusă, să fie scoasă la vedere, să nu fie ascunsă, să fie eliberată și dată Spiritului Sfânt pentru a fi corectată și transformată. Este o alegere personală, pentru că fără dorința ta de a te corecta, Spiritul Sfânt nu poate face nimic. Tot ce este scos la lumină poate fi iertat și corectat. Tot ce este ascuns, ascuns rămâne, făcând să înflorească vinovăția, și iată, să transforme greșeala în păcat. Tot atacul, ura, învinuirea, judecarea, sunt de fapt strigăte după iubire, iar singura iubire care vindecă este iubirea dumnezeiască. Deschide-te deci către Tatăl tău, și lasă-ți greșelile în seama Spiritului Său Sfânt, căci de la El îți va veni pacea. Păstrază-te separat, ține-ți bine ascunse greșelile și le vei transforma în păcat.

În timp, Spiritul Sfânt vede clar că Fiul lui Dumnezeu poate face greșeli. Și tu vezi asta. Dar nu recunoști diferența dintre timp și veșnicie pe care o recunoaște El. Iar, când se termină corecția, timpul e veșnicie.  Spiritul Sfânt te poate învăța cum să vezi timpul altfel și cum să privești dincolo de el, dar nu cât timp crezi în păcat. În greșeală da, căci pe ea mintea o poate corecta. 

Când ești tentant să crezi că păcatul e real, amintește-ți un lucru: dacă păcatul e real, Dumnezeuși tu nu sunteți. Dacă creația e extindere, Creatorul precis S-a extins, și e imposibil ca o parte din El să fie total diferită de restul. Dacă păcatul e real, Dumnezeu precis Se războiește cu El însuși. Precis S-a scindat și oscilează între bine și rău; parțial normal și parțial anormal. Căci a creat precis ce vrea să Îl distrugă și ce are puterea s-o facă. Oare nu e mai ușor să crezi că te-ai înșelat decât să crezi asta?

Cât timp crezi că realitatea ta sau a fratelui tău e delimitată de un trup, vei crede în păcat. Căci credința că trupurile limitează mintea duce la o percepție a lumii în care dovada separării pare a fi peste tot. Iar Dumnezeu și creația Sa par dezbinați și înfrânți. Căci păcatul ar dovedi că lucrul pe care Dumnezeu l-a creat sfânt nu poate triumfa asupra lui. Păcatul ar fi considerat mai tare decât Dumnezeu, ceva înaintea căruia Dumnezeu Însuși trebuie să Se plece, oferindu-Și creația cuceritorului ei. Să fie oare asta smerenie sau nebunie?

Dacă păcatul e real, trebuie să rămână de-a pururi nevindecabil. Căci ar exista atunci o putere mai presus de a lui Dumnezeu, capabilă să facă o altă voie care poate să îi atace Voia și să o înfrângă.

Și totuși, cauți cu surâsul Cerului pe buze și cu binecuvântarea Cerului în priviri. Nu vei mai vedea mult păcatul. Căci, în noua percepție, mintea îl corectează când pare a fi văzut, și devine invizibil. Greșelile se recunosc rapid și se predau rapid corecției, să fie vindecate, nu ascunse. Vei fi vindecat de păcat și de toate ravagiile lui în clipa în care nu îi mai dai putere asupra fratelui tău. Și eliberându-l bucuros de credința în păcat, îl vei ajuta să își depășească greșelile.

-∞-


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”
(Curs de Miracole)
***
Observație:

Rezumatele realizate, ideile sau selecțiile de fragmente din text sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă este necesară parcurgerea textului integral din Curs și a exercițiilor aferente.

Fragmentele citate:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole-Cap.19: “Dobândirea păcii” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.358-365.