” Să cunoști înseamnă să ai ceritudine. Incertitudinea înseamnă că nu cunoști. Cunoașterea e putere, fiind certă, iar certitudinea e forță. Percepția e temporară. Ca atribut al credinței în spațiu și timp, ea se supune fie fricii, fie iubirii. Percepțiile false provoacă frică, percepțiile adevărate stârnesc iubire, dar niciuna dintre ele nu aduce certitudine pentru că întreaga percepție variază. Iată de ce nu e cunoaștere. Percepția adevărată stă la baza cunoașterii, dar cunoașterea e afirmarea adevărului și depășește toate percepțiile.” 1
“Cunoști când ai încetat să mai pui întrebări.
Cât pui întrebări despre El dai de înțeles că nu Îl cunoști pe Dumnezeu”
Pe drumul atingerii cunoașterii ne poartă pe de o parte mintea, pe de altă parte vederea spirituală. Unii au mintea deschisă, și pun întrebări, iar răspunsurile corecte primite sunt miracole pe drumul desăvârșirii. Alții au mintea închisă, iluzia stabilității prezentului făcându-i să se teamă de viitor și de aceea, să nu pună întrebări. Drumul până la cunoștere va fi atunci lung, pentru că miracolele răspunsurilor corecte lipsesc și singurul mod de a evolua este inerția. Vederea spirituală, simbolică, este și ea un instrument de percepție adevărată, încadrându-se astfel în categoria miracolelor. Ea ajută pe drumul cunoașterii, dar nu este cunoaștere. O ” viziune a lui Dumnezeu”, oricât de sfântă, nu înseamnă cunoaștere, nu este o revelație, pentru că este efemeră. La baza cunoașterii lui Dumnezeu stă cunoașterea de Sine. Așa cum atunci când iubești pe cineva , îl percepi așa cum este și asta îți permite să îl cunoști, așa iubindu-te pe tine, te percepi așa cum ești și asta te va ajuta să te cunoști .
O diferență fundamentală între cunoaștere și percepție este acțiunea:
” Când spui că acționezi pe baza cunoașterii, confunzi de fapt cunoașterea cu percepția…Percepția implică trupul chiar și în forma ei cea mai spiritualizată. Cunoașterea vine de la altarul lăuntric și e veșnică pentru că e certă.
Percepția corectă e necesară înainte ca Dumnezeu să poată comunica direct cu altarele Lui, pe care le-a stabilit în Fiii Lui. Acolo El poate să Își comunice certitudinea, iar cunoașterea Lui va aduce pace fără nici un semn de întrebare.”1
Dacă ar fi să facem aici o paralelă cu ceea ce spune Osho despre cunoaștere, și dacă ar fi să rezumăm în acest caz, acțiunea, numai la năvala gândurilor, oricât ar fi ele de corecte, am deduce că avem într-adevăr nevoie de un salt de la percepție și acțiune, la cunoaștere și pace. Iată ce spune:
“Praful veacurilor s-a adunat grămadă peste mințile voastre.
Ca să putem ajunge la cunoașterea adevărului prin experiență directă e necesar să ne debarasăm de cunoștințele împrumutate de la alții. aruncați cât colo toate informațiile luate de la alții, din tradiții, ca și cum v-ați scutura praful de pe pălărie.Va rămâne în urmă o mare curățenie, iar perdeaua care stă între voi și adevăr se va face nevăzută.Acum, mulțimea de gânduri stă asemenea unui zid între voi și adevăr.Între a ști despre adevăr și a ști adevărul este o deosebire uriașă. A ști despre adevăr înseamnă a fi înlănțuit de cunoștințe împrumutate, de cunoștințe moarte; a ști adevărul înseamnă a pătrunde în cerul liber al cunoașterii de sine. În primul caz ți se taie aripile; în al doilea caz îți întinzi aripile și poți zbura către divin.Gândirea se mișcă, fără îndoială, dar mișcarea ei e una circulară, ca aceea a boilor în jug. Până acum n-a ajuns nimeni la adevăr prin mijlocirea gândirii. Cei care au ajuns la destinație au trecut pragul altei uși. Nu-i consider pe Mahavira, Lao Tzu, Buddha sau Iisus niște gânditori. Ceea ce a atins fiecare dintre ei nu e în nici un caz un rezultat al gândirii. Și-atunci cum au ajuns acolo? Nu urmând calea gândirii, ci sărind în afara ei.Încercați să înțelegeți sensul cuvântului acestuia, salt. Familiarizați-vă cu acest salt. Și voi va trebui să-l faceți.” 2
