CURS DE MIRACOLE-Teoria

Lecțiile iubirii-1: Mesajul răstignirii.

By 24 June 2014 July 5th, 2014 No Comments

rastignirea-ingerului

Vasile Burlui- “Răstignirea îngerului”

      Răstignirea: Un exemplu și un mijloc didactic dus la  extrem. O lipsă de atac la persecuție pornită din conștientizarea faptului că deși trupul poate fi distrus, esența noastră divină este nemuritoare.

“Predă numai iubire, căci asta și ești.”

      Nimeni nu își poate organiza viața fără să aibă un sistem de gândire. Trăim potrivit acestuia și îl predăm în primul rând copiilor noștri prin învățături, dar mai ales prin exemplul personal. Sistemul de gândire care stă la baza lumii în care trăim este bazat pe separare. Atunci când te consideri singur, separat de tot ce te înconjoară, te simți vulnerabil, iar de aici se naște frica. Frica de orice: de oameni, de viață, de natură, de univers, de ce ar putea fi dincolo de lumea noastră, în plan fizic și subtil. Cu frica în suflet, vulnerabil fiind, te simți atacat, crezi că ești atacat în mod constant, motiv pentru care devi mânios și ataci la rândul tău. Așa funcționează în mare, lumea în care trăim. Ceea ce vedem în societatea noastră reflectă în marea majoritate a cazurilor această nevoie bolnavă de atac și contraatac. Nu iubirea este cea pe care o împărțim, așa cum ar fi firesc, ci mânia.

      De 2000 de ani purtăm doliu și îl comemorăm pe Mântuitor. Dar cum Îl onorăm? Neînvățând lecțiile pe care a venit să ni le predea prin exemplul personal. Considerăm că s-a jertfit  și a luat asupra Sa păcatele lumii. Superficială concluzie, iar faptul că ne-am degrevat de responsabilitatea propriei noastre Ispășiri se vede în viețile noastre. Trăim cu frica de iad în sân pe de o parte, iar pe de altă parte nu-i acordăm nicio șansă acestui mare Maestru care a venit să ne învețe măreața lecție a iubirii și iertării. Este mult mai ușor să afirmăm la nivel superficial că îl urmăm pe Hristos și mult mai greu să muncim cu propriile noastre persoane, pentru a învăța lecțiile pe care El ni le-a predat:

   Ți s-a cerut să mă iei ca model de învățare pentru că un exemplu extrem e un instrument didactic deosebit de util. Toți predăm, și predăm tot timpul.

   În scopul învățării să mai examinăm o dată răstignirea…Nu am stăruit înainte asupra ei din cauza conotațiilor înfricoșătoare pe care i le poți asocia….Răstignirea nu e decât un exemplu extrem. Ea poate fi și a fost greșit înțeleasă. Deși am insistat înainte numai pe înviere nu am clarificat atunci scopul răstignirii și modul în care a dus de fapt la înviere….Adevăratul înțeles al răstignirii stă în intensitatea aparentă a agresiunii unora dintre Fiii lui Dumnezeu asupra altuia. În ultimă instanță agresiunea poate fi săvârșită numai asupra trupului.

Observație: Ni s-a explicat în lecțiile trecute că viața noastră dominată de ego, pe această planetă și în această lume, este doar o foarte mică parte din viața noastră cea adevărată care se desfășoră dincolo de spațiu și timp, în eternitate. Ținând cont de aceste aspecte,  pot fi  înțelese mai bine ideile care curg mai jos prin  Vocea Lui:

      Nu încape îndoială că un trup poate agresa un altul, putând chiar să îl distrugă. Dar, dacă distrugerea însăși e imposibilă, ce e destructibil nu poate fi real. De aceea distrugerea lui nu justifică mânia. În măsura în care crezi că o justifică, accepți premise false și le predai altora. Mesajul pe care a fost menită să îl predea răstignirea, a fost acela că nu e necesar să percepi o formă de agresiune în persecuție, căci NU poți fi persecutat. Dacă reacționezi cu mânie, te identifici cu destructibilul și te apreciezi, de aceea, în mod dement.

    Am explicat cât se poate de clar că sunt ca tine și ești ca mine, dar egalitatea noastră fundamentală poate fi demonstrată numai printr-o decizie comună. Ești liber să te consideri persecutat dacă vrei. Când alegi însă să reacționezi în felul acesta, ai putea să îți amintești că eu am fost persecutat după cum judecă lumea, și nu am împărtășit această evaluare….Dacă reacționezi de parcă ești persecutat, predai persecuție. Nu ți se cere să fii răstignit, un lucru ce a făcut parte din propria mea contribuție didactică. Ți se cere doar să îmi urmezi exemplul  – în fața unor tentații mult mai puțin extreme de-a percepe greșit – și să nu le accepți ca false justificări pentru mânie.

    Învierea ta este redeșteptarea ta. Eu sunt modelul de renaștere, dar renașterea însăși e doar mijirea în mintea ta a lucrului ce e deja în ea. Dumnezeu Însuși l-a pus acolo și, de aceea, e adevărat pentru totdeauna. Eu am crezut în El și l-am acceptat de aceea ca adevărat pentru mine.

    Am ales,  de dragul tău și al meu, să demonstrez că agresiunea cea mai atroce, după judecata eului, este irelevantă. După cum judecă lumea aceste lucruri, dar nu după cum le cunoaște Dumnezeu, am fost trădat, abandonat, bătut, sfâșiat și, în final, ucis. Era clar că toate acestea s-au datorat doar proiecției altora asupra mea, de vreme ce nu făcusem niciun rău la nimeni și îi vindecasem pe mulți.  Mai suntem egali ca studenți, deși nu e nevoie să trecem prin experiențe egale. Dar, ca să îmi folosești experiențele în mod constructiv, trebuie să urmezi tot exemplul meu și să le percepi cum le percep eu. …M-am angajat să arăt adevărul acestui lucru într-un caz extrem, pur și simplu pentru că urma să fie un bun instrument didactic pentru cei a căror tentație de-a ceda în fața mâniei și a agresiunii nu era atât de extremă.

      Orice interpretare a răstignirii ca fiind altceva decât apel la pace și la iubire, duce la folosirea ei ca armă de atac. În lumina celor spuse în Text, Mântuitorul nu s-a considerat persecutat. A spus că El însuși a ales acest mijloc didactic extrem, pentru că s-a angajat să predea lecția iubirii și să-i învețe pe cei tentați să nu cedeze în fața mâniei și agresiunii. Apostolii se pare că deseori nu au înțeles corect mesajul răstignirii, faptul că Iisus a ales și s-a angajat să treacă prin acest proces. Propriile lor frici și propria lor iubire imperfectă i-au determinat să vorbească apoi despre “urgia lui Dumnezeu”. De asemenea, propriile lor sentimente de vinovăție i-au făcut mânioși și i-au determinat să vorbească cu mânie despre răstignire.

       Exemple de gândire răsturnată din Noul Testament:

    În continuare, sunt două exemple de interpretări eronate generate de sentimentele de vinovăție prezente în mintea Apostolilor. Vocea spune că dacă aceștia nu s-ar fi simțit vinovați nu i-ar fi putut atribui Lui cuvintele:

  • N-am venit să aduc pace, ci sabie” – este clar opusul a tot ce El a predat.
  • Prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul omului?“- Vocea ne spune că acest lucru nu i l-ar fi putut spune lui Iuda decât dacă ar fi crezut în trădare, iar întregul mesaj al răstignirii este tocmai acela că nu crede în trădare. Este accentuată ideea că reacția Lui la Iuda a fost prost înțeleasă, așa cum de asemenea greșit s-a spus că El ar fi atras “pedeapsa” asupra lui Iuda. În condițiile în care tocmai a ales să ne învețe iubirea pentru toți Fiii lui Dumnezeu, părți din Fiime așa cum era și El, nu putea să-l condamne pe Iuda în condițiile în care era gata să demonstreze imposibilitatea condamnării.

       De altfel, în timpul judecății, în timp ce Iuda își rostea mărturia, Iisus s-a întors înspre el și, binecuvântându-l, a spus:

     “Tu vei fi iertat căci ce grăiești nu vine din gura ta.”

      Întorcându-se apoi spre guvernator a continuat:

     “De ce să îți știrbești demnitatea învățându-ți slugile să trăiască în minciună, când, chiar și fără aceasta, tu ai puterea de a condamna un om nevinovat?”

     Suntem atenționați de faptul că atunci când citim învățăturile Apostolilor trebuie să ținem cont de faptul că El Însuși le-a spus că erau multe pe care urmau să le înțeleagă mai târziu căci nu erau chiar gata să-L urmeze la vremea respectivă: ” Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul”( Ioan, XVI, 7-14). Bazându-și judecata pe aceste afirmații, Allan Kardec în “Geneza” spune că :

   Religiile fondate pe litera Evangheliei nu au cum, deci, să pretindă că dețin tot adevărul…Principiul imutabilității religiei este astfel contrazis chiar de Iisus Christos. … Or de la Christos și până în zilele noastre, nu s-a produs nicio mare revelație care să completeze Evangheliile, care să elucideze părțile obscure, indice sigur că Trimisul nu și-a făcut încă apariția. Cine ar putea fi acest trimis? Atunci când Iisus spunea că ” îl voi ruga pe Tatăl meu și el vă va trimite un alt Mângâietor”, lucrul  acesta vrea să spună că nu va fi tot El acel Mângâietor…Apoi Christos adaugă: ” Pentru ca acesta să rămână în veci cu voi, și să fie în voi“. Nu trebuie să înțelegem prin asta o individualitate încarnată, care nu poate rămâne veșnic printre noi, sau, și mai puțin în noi, ci este vorba despre o doctrină care, după ce va fi bine asimilată, va putea sălășlui veșnic în cugetele noastre. Mângâietorul este deci, în accepțiunea lui Iisus, personificarea unei doctrine consolatoare, al cărui inspirator va trebui să fie Duhul Adevărului.”

        Ne întoarcem acum la Text și la Vocea lui Hristos:

Nu vreau să lași să pătrundă nicio frică în sistemul de gândire spre care te îndrum. Nu cer martiri, ci profesori. Nimeni nu e pedepsit pentru păcate, iar Fiii lui Dumnezeu nu sunt păcătoși.

Răstignirea a fost rezultatul unor sisteme de gândire clar opuse; simbolul perfect al conflictului dintre eu și Fiul lui Dumnezeu. Acest conflict pare la fel de real acum, iar lecțiile lui trebuie învățate acum, ca și atunci.

       Acest mesaj poate fi foarte bine înțeles dacă ne amintim lecțiile referitoare la iluziile eului. Ne amintim că în noi sunt cerul și pământul, că mintea noastră este scindată și că în noi se duce veșnic o luptă între ego (eu) și Sinele nostru Divin  (Fiul lui Dumnezeu) călăuzit de Spiritul Sfânt. La nivel global, comunitar, dar și la nivel individual, aceasta este răstignirea: lupta continuă dintre ego și spirit, și așa cum spune în Text, alegem să ne răstignim în fiecare zi, atâta timp cât credem în separare. Iar răstignirea aceasta ni se aplică fiecăruia dintre noi ca rezultat fie a luptei proprii dintre ego și Divin, fie a luptei pe care o duc cu Divinul eurile exacerbate ale celor pe care tot noi îi lăsăm să ne conducă, și care produce efect asupra noastră, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Iisus. El a fost cel care a demascat lupta pe care eurile exacerbate ale conducătorilor vremii o duceau cu Dumnezeu. L-au omorât pe El, pentru a-și proteja propriile interese dominate de ego.

      Ne-a fost spus explicit de atâtea ori, că mesajul răstignirii este în ultimă instanță mesajul eliberării de frică. Este mesajul renunțării la contraatac. Este mesajul iubirii față de toți frații noștri. Cu toate acestea, este totuși un exemplu extrem de acceptare. Nu ni se cere o astfel de jertfă, dar ni se cere să înțelegem mesajul lecției predate de El – o lecție grea, pe care și-a asumat-o cu bună știință, pentru că Iisus nu a fost purtat de “valul vieții”. El a fost cel care și-a planificat viața și a știut în cele mai mici amănunte încotro se va îndrepta.

finish

Conexiuni:

Carte_Viata-necunoscuta-a-lui-Iisus-Hristos_14825c   

        După încheierea războiului turco-rus ( 1877-1878) Nicolas Notovitch a întreprins o serie de călătorii în Orient cu scopul de a studia tradițiile și obiceiurile locuitorilor Indiei, “arheologia măreață și misterioasă a țării, precum și natura ei colosală și maiestuoasă”. Cu toate acestea, în cursul uneia dintre vizitele pe care le-a făcut la mănăstirile budiste, a aflat de la starețul lama că în arhivele din Lassa, existau documente foarte vechi care vorbeau despre viața lui Hristos. În acest fel, călătoria  sa a luat altă turnură, a descoperit și a obținut informații din acele pergamente, după care, reîntors în Europa, a încercat fără rezultat să le facă publice în mod oficial, prin instituțiile credibile și abilitate în acest sens. Singurul rezultat obținut era interesul vădit pentru informații și sfatul de a nu le face publice pentru că nu este în interesul nimănui. În cele din urmă scrie o cărticică : “Viața necunoscută a lui Iisus Hristos”, în care aduce informații despre anii pe care Iisus i-a trăit în Orient (între 13-26 de ani). El era cunoscut în Orient sub numele de Sfântul Issa. La sfârșitul cărții autorul face un scurt rezumat din care citez fragmentele de mai jos:

     Cele două manuscrise care mi-au fost citite de către starețul lama al mănăstirii Himis, au fost alcătuite din diferite copii scrise în limba tibetană, traduse din sulurile bibliotecii din Lassa și aduse în India, Nepal și Maghada, la două sute de ani după Hristos. Acestea au fost păstrate într-o mănăstire de pe muntele Marbour, din apropiere de Lassa, reședința actuală a lui Dalai- Lama.

      Aceste suluri au fost scrise în limba Pali, cea pe care anumiți lama o studiază cu atenție pentru a putea traduce scrierile sacre din acea limbă în dialectul tibetan. Cronicarii erau budiști aparținând sectei lui Buddha Gautama.

      Fără detalii preliminarii sau vreo explicație, manuscrisul începe cu vestea că, în același an al morții lui Hristos, niște negustori, care tocmai se întorceau din Iudeea, au adus înapoi vorba că, un om drept numit Issa, un israelit, după ce fusese achitat de două ori de către judecători – fiind proorocul lui Dumnezeu – a fost, în cele din urmă, ucis la insistențele guvernatorului păgân, Pilat, care se temuse că Iisus va profita de faima sa pentru a restabili Regatul Israelului și pentru a-i înlătura conducătorii străini din teritoriu.

     Doar la sfârșitul celui de-al doilea volum întâlnim prima afirmație categorică a cronicarului, care declară că Issa este binecuvântat de Dumnezeu și cel mai  bun dintre oameni; că el este alesul mărețului Brahma, omul în care s-a încarnat duhul desprins din Ființa Supremă, la momentul hotărât de soartă.

      Cronica budistă descrie apoi pe scurt măreția și decăderea regatului Israel, cât și cucerirea sa de către străinii care au înrobit locuitorii. …Starea vremurilor de atunci a justificat, așadar, credința în anunțarea, iminența și necesitatea venirii lui Iisus.

      Fără îndoială că, atât budiștii cât și evangheliștii, vor să arate astfel că pruncul aparținea casei regale a lui David; Dar textul Scripturii, potrivit căruia “copilul a fost conceput de către Duhul Sfânt,” poate fi interpretat în două feluri, în vreme ce,  potrivit  doctrinei budiste , care este mai apropiată legilor naturii, Duhul Sfânt s-a încarnat în copilul deja născut, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat și l-a ales pentru a-I împlini misiunea aici pe pământ.

     În acest punct, tradițiile evangheliștilor sunt lacunare, deoarece, din ignoranță sau din neglijență, nu ne povestesc nimic despre copilăria, tinerețea sau educația sa. Ei încep istoria lui Iisus cu prima sa predică, când, acesta se întoarce în țara sa, la vârsta de treizeci de ani.

   Iisus a petrecut șase ani printre budiști, unde a descoperit principiul monoteismului încă neîntinat. La împlinirea vârstei de douăzeci și șase de ani, și-a amintit de țara sa natală care trudea sub jug străin. A decis așadar să se întoarcă acolo. În drumul său, a continuat să predice împotriva idolatriei, a sacrificiului uman și a păcatelor religioase, îndemnându-i pe oameni să-l recunoască și să-l adore pe Dumnezeu, Tatăl tuturor creaturilor pe care le îndrăgește în aceeași măsură, atât pe stăpâni cât și pe sclavi, pentru că toți sunt copiii Săi, cărora le-a lăsat minunatul său univers, drept moștenire comună. Predicile lui Iisus au lăsat o impresie puternică în țările pe care le-a vizitat, unde a înfruntat multe pericole puse la cale de către preoți, dar a fost protejat adeseori de adulatorii săi, care, cu o zi înainte, își sacrificaseră copiii idolilor.

     Prin puterea unui singur mesaj de adevăr, India întreagă, cu cele trei sute de milioane de idoli, poate fi transformată într-o țară creștină; dar – acest proiect minunat ar fi, fără îndoială, păgubos pentru anumiți creștini, care, precum preoții mai sus menționați, specuează ignoranța maselor pentru a se îmbogăți.

    Sfântul Luca spune că:” Iisus avea în jur de treizeci de ani când a început să-și îndeplinească misiunea.” Potrivit cronicarului budist, Iisus ar fi început să predice de la douăzeci și nouă de ani. Toate predicile sale, pe care evangheliștii nu le menționează și care au fost păstrate de budiști, se remarcă prin aspectul lor de măreție divină. Faima noului predicator s-a răspândit rapid în țară, iar Jerusalimul i-a așteptat cu nerăbdare sosirea.

    Dar Pilat, guvernatorul țării, nu avea aceeași viziune asupra situației. Agenții zeloși i-au spus că Iisus anunțase iminența unei noi împărății, recuperarea tronului evreiesc, și că se declarase Fiul lui Dumnezeu, trimis să învie curajul Israelului, căci el, Regele Iudeilor, va urca în curând pe tronul strămoșilor săi.

   Nu doresc să-i atribui lui Iisus rolul de revoluționar, dar mie îmi pare foarte plauzubil că El a trudit cu oamenii, având în vedere recăpătarea tronului, care îi revenea lui prin drept de moștenire. Prin inspirație divină și, în același timp complet convins că pretențiile sale erau legitime, Iisus a propovăduit, astfel, uniunea spirituală a oamenilor din care s-ar fi putut naște o uniune politică. ( Speculația autorului.)

      În ceea ce privește judecarea și condamnarea lui Iisus, deși descrierile sunt în mare parte comune atât evangheliștilor cât și budiștilor, autorul își spune că:

      La sfârșitul anchetei, membrii Sanhedrinului l-au anunțat pe Pilat că suspiciunile sale erau nefondate, că Iisus propovăduia adevăruri religioase, nu idei politice; că predica cuvântul sfânt și, mai mult, că susținea că venise pentru a reinstaura poruncile lui Moise, nu pentru a le înlătura. Cronica budistă nu face altceva decât să confirme această simpatie care exista fără îndoială între Iisus, tânărul predicator, și vârstnicii poporului iudeu; de aici și răspunsul acestora: “Noi nu judecăm un tânăr nevinovat.”
    Potrivit evangheliștilor, fariseii și evreii au încercat să-l condamne pe Iisus la moarte, în timp ce cronicarul budist declară hotărât că doar Pilat trebuie tras la răspundere. Această versiune este mult mai probabilă decât cea a evangheliștilor; cuceritorii Israelului neputând să suporte prea mult timp prezența unui om care-i anunța pe oameni că izbăvirea lor de sub jugul străin se apropia. Fiind deranjat de popularitatea lui Iisus, era normal ca Pilat să trimită instrucțiuni iscoadelor sale să urmărească fiecare cuvânt și mișcare a tânărului predicator.

      Referindu-se la Iuda, Nicolas Notovitch, citează replicile lui Iisus din timpul judecării prin care l-a iertat pe Iuda după ce l-a mustrat că și-a vândut conștiința, și prin care l-a criticat în mod direct pe Pilat pentru că a recurs la mijloace degradante cu scopul de a-l condamna. Apoi împărtășește propria sa opinie privind situația lui Iuda:

      Acum zece ani, am citit un articol despre Iuda într-un ziar german, Fremdenblatt, în care autorul încerca să demonstreze că trădătorul fusese prietenul cel mai bun al lui Iisus. S-ar părea că Iuda și-a trădat stăpânul datorită iubirii pe care o purta, prin oarba credință în vorbele Mântuitorului, care spunea că Împărăția Sa va veni după răstignirea Sa. Dar când l-a văzut pe cruce, după ce așteptase în zadar învierea sa imediată, Iuda nu a putut suporta remușcările și s-a spânzurat. Nu are rost să insist asupra acestei cercetări asidue, care este cu siguranță originală.
         Dar întorcându-mă la narațiunea biblică și la cronica budistă, pare destul de probabil că informatorul plătit ar fi fost Iuda, deși versiunea budistă nu precizează nimic în acest sens. Se poate presupune că guvernatorul s-a descotorosit prin propriile mijloace de Iuda, cum se întâmplă câteodată în zilele noastre, când este esențial să ascunzi oamenilor o astfel de faptă gravă și compromițătoare, pe care un astfel de om ar putea-o desconspira, fără să se gândească la consecințe.

       Oricum ar fi, sunt dovezi și interpretări suficiente care vin în sprijinul ideii că sfârșitul lui Iuda nu a fost consecința “pedepsei” pe care Iisus a atras-o asupra lui.

        Dincolo de orice speculație, de orice interpretare, de orice sursă din care vin informațiile despre Iisus Hristos, răzbate clar o singură concluzie:

” Cuvintele mele vor dăinui în veci.”

     Cea mai mare dintre minunile înfăptuite de Iisus Christos rămâne totuși revoluția pe care învățăturile sale a înfăptuit-o în lumea întreagă…Iisus Christos nu a scris nimic și totuși…doctrina sa a abolit păgânismul atotputernic până atunci, devenind stindardul civilizației. El avea deci, contra lui, toate forțele pentru a eșua în ceea ce-și propusese, de aceea putem spune că triumful doctrinei sale este mai mare decât toate miracolele sale, dovedind în același timp misiunea divină cu care fusese însărcinat. Dacă, în loc de principii sociale însuflețitoare pentru umanitate, bazate pe viitorul spiritual al omului, el nu ar fi lăsat posterității decât o sumă de fapte miraculoase, de abia ne-am fi amintit de ele astăzi.

( Allan Kardec-Geneza)

        În loc de final, un scurt interviu cu Petre Țuțea, despre Adevăr și Divinitate, și nu în ultimul rând despre credința în posibilitatea noastră ca oameni, de a atinge perfecțiunea:

 

 finish

 


 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Text” pp.82-86 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Nicolas Notovitch, “Viața necunoscută a lui Iisus Hristos”, Solaris Print, București-2011, pp. 126-150.

Allan Kardec, “Geneza”, Antet XX Press, pp. 206, 225, 230.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!