Mic dejun cu Socrate: Pregătirea pentru plecare.

      Să nu-ți imaginezi că gestul Cleopatrei, atunci când îi oferă lui Antoniu, care se pregătește de luptă, o “armură de aur”, are ceva exotic, neobișnuit sau extravagant în el. Același lucru îl face orice soție obișnuită, din orice oraș, atunci când își pregătește soțul pentru a prinde trenul de opt și zece către stațiile Londron Bridge, Grand Central sau Shinjucu.

     Poate că Marc Antoniu nu e avocat, nici jurnalist sau funcționar guvernamental, dar pregătirile pe care le face nu sunt atât de îndepărtate de noi pe cât s-ar putea crede. Și nu doar pentru că folosim până în ziua de azi metafore militare pentru cele mai banale sarcini pe care le avem de îndeplinit – vorbim de “bătăi de cap”, de ” a da piept cu” sau de “a te război cu” – , ci și pentru că a ne pregăti să ieșim din casă necesită de fiecare dată o mentalitate războinică.

     A te pregăti implică și a te arunca în mijlocul unor evenimente imprevizibile ( “Fie ce-o fi”), dar și a ține lucrurile la distanță, a nu te grăbi să trăiești o experiență netrăită ( “Sunt pregătit pentru orice eventualitate!”).

   Toate bune și frumoase, ai putea spune, dar cum se explică accentul pus pe curățenie ca parte a pregătirii de a ieși în lume, ca element esențial al stării de a fi pregătit? De exemplu, ni se spune că, atunci când Marc Antoniu a mers la prima lui întâlnire cu Cleopatra, nu doar s-a spălat îndelung,  ci s-a și bărbierit de trei ori. A fi pregătit și a fi curat par tot atât de legate pe cât sunt înșiși Antoniu și Cleopatra. Dar de ce? De ce nu poți să fii pregătit fără a fi curat? De ce să nu poți să fii murdar cu atât mai mult cu cât puțină murdărie este o dovadă a faptului că ai trecut deja prin ceva și, astfel, că ești cu atât mai înarmat pentru ceea ce ziua îți va scoate în cale? De ce să îmbraci echipamentul curat pentru a juca fotbal sau să îți pui un șorț proaspăt spălat pentru a coace o prăjitură? Nu doar că se vor murdări din nou destul de repede, dar, chiar dacă ieși din casă cu haine curate, ai făcut cu adevărat ceva pentru a îndepărta murdăria care te înconjoară? Nu este murdăria precum energia, ceva ce poate fi înlăturat pe moment dar niciodată distrus?

   Scopul curățirii de dimineață este de a crea o pânză goală unde să poată fi zugrăvit ceva mai bun decât în ziua precedentă, ceva care să aducă un plus de trăire. Dată fiind situația, cine ar fi mai potrivit să susțină acest punct de vedere decât scriitorul francez Francis Ponge, al cărui nume se traduce prin “burete” și care, într-un elogiu adus curățeniei intitulat “Săpun”, ne spune următoarele: ” Utilizarea săpunului ne va fi lăsat mai curați, mai puri și mai plăcut mirositori decât eram înainte… ne-a schimbat în bine, ne-a reinvestit”. Ponge scoate în evidență faptul că a ne curăța ne ajută să o luăm de la început și să ne orientăm către aspirațiile noastre. Pentru a sluji acestor aspirații, pentru ca în viață să ne meargă bine și ziua să fie încununată de succes, trebuie să îndepărtăm prin spălare ceea ce s-a petrecut anterior, ca și când un act al distrugerii trebuie să premeargă întotdeauna un act al creației.

      Privit din acest unghi, ritualul nostru de curățare matinală implică de asemenea că suntem “melioriști” – în esență, niște optimiști care cred cu tărie că nu doar că lumea poate să fie mai bună, ci și că noi o putem face mai bună încercând să ne îmbunătățim pe noi înșine.¹

Pentru domni, înainte de ritualul îmbrăcării, bărbieritul la rang de artă : 

 link aici 

      Ne-ar fi greu să ne imaginăm pregătirile de plecare fără hainele pe care urmează să le îmbrăcăm…După ce se trezește în fața unui nou orizont, cel de după Cădere, primul instinct al Evei este să își ascundă rușinea, stabilind astfel, rolul fundamental al îmbrăcării. În consecință, goliciunea va fi acoperită cu frunze de smochin prinse în jurul coapselor și, oricât de mare este încărcătura simbolică a acestei prime înveșmântări – care sugerează ideea că lumea nudă a adevărului și a inocenței este înlocuită de lumea compromisă a ascunderii și amăgirii – , ea nu depășește în importanță scopul înveșmântării, acela de a masca și a face inaccesibile organele genitale, instrumentele ispitirii…

      Hainele există pentru a ascunde de ceilalți părțile intime și pentru a ne face astfel acceptabili din punct de vedere social. Ironia este că, tocmai pentru că reprezintă o incluziune de bază a condiției sociale, purtatul hainelor a ajuns să ne pară mai natural decât goliciunea – o ironie care l-a făcut pe Thomas Carlyle, istoricul din epoca victoriană, să se plângă că intreaga istorie a gândirii ” ne înfățișează tacit omul ca pe un animal înveșmântat, deși omul este, de la natură, un animal gol”. Hainele au devenit pentru noi o a doua piele.

      Dacă pregătirea de dimineață are și un efect defensiv, el se referă la faptul că vrem să ne etalăm indiferent de situație – cele mai șic haine se îmbracă în zilele ploioase. E adevărat, când ne pregătim, o facem anticipând confruntarea cu o lume nesigură, ceea ce necesită o abordare serioasă, pentru că riscurile nu sunt întotdeauna neglijabile, dar care e problema dacă îți faci ieșirea în stil mare? Nu e vorba doar de faptul că atacul e cea mai bună apărare, ci și de ideea că a înfrunta necunoscutul cu stil reprezintă o formă de mântuire în sine. S-ar putea ca Dumnezeu să nu existe ca să ne salveze, dar, dacă lucrurile vor lua o turnură dezastruoasă, vom ști măcar că am părăsit scena cu distincție și eleganță, căzând victimă tocmai hazardului – cel care a făcut viața rămasă în urmă să merite trăită.¹

Coco Chanel în apartamentul său din Paris, 1959.  Fotografia: Kammerman/ Getty

Pentru doamne:Câte ceva despre istoria acestei zeițe care se numește moda, pe un fond muzical de duminică,

 link aici

1: Robert Rowland Smith, Mic dejun cu Socrate, Editura Litera, București 2013, pp.24-34.