DIVERSE

Mic dejun cu Socrate: Trezirea

By 17 May 2014 August 22nd, 2016 No Comments

socrate mic dejun

” O viață necercetată nu merită trăită”

– Socrate – 

   Având în vedere că Socrate a fost silit să bea otravă, ar fi bine să te gândești de două ori înainte de a accepta invitația lui la micul dejun. Și totuși, ceea ce i-a pricinuit moartea este exact însușirea care l-ar face un minunat partener de mic dejun – curiozitatea. A fost redus la tăcere pentru că punea prea multe întrebări, călcându-i astfel pe mulți pe coadă. Avea o minte ascuțită, nemulțumită, inventivă, care îl făcea să pună totul la îndoială – de la scopul legilor până la originea sexului. Nu e de mirare că Platon, cel mai faimos discipol al lui, l-a caracterizat drept o insectă enervantă. Dacă într-adevăr ai sta la masă cu el, bând un capucino și mâncând un croasant, ar începe prin a te întreba de ce duci viața pe care o duci și ce valoare ai tu ca persoană.

      Dacă e  adevărat ca viață necercetată nu merită trăită, în loc să aștepți să ți se țină o predică pe această temă, n-ar fi mai bine să începi să o analizezi chiar în desfășurarea ei? La urma urmei, cotidianul reprezintă 99% din viața noastră – dacă nu reflectăm asupra lui chiar în timp ce-l trăim, nu prea o să mai avem când s-o facem. Iar dacă alegem să fim mai atenți, s-ar putea să ajungem să apreciem importanța lucrurilor aparent banale pe care le facem automat, precum îmbrăcatul sau adormitul, și să le privim într-o lumină nouă. 

Trezirea

Mara Carlyle: Alive ( Viu)

“Soarele mă surprinde de fiecare dată când mă trezesc,

Însuși faptul că mă trezesc mă surprinde!”

 

         De ce oare? De ce, chiar dacă ni se întâmplă în fiecare zi, trezitul poate încă să ne uimească?
     De fapt, oricât de obișnuită ne pare, trezirea e una dintre cele mai profunde acțiuni pe care le întreprindem. S-ar putea să ni se pară ciudat să afirmăm că există o filosofie a trezirii, dar, într-un anumit sens, întreaga filosofie nu se ocupă decât cu asta.
      Deci, să reluăm: Ești treaz. Poate că nu ești o persoană matinală, dar, dacă ești treaz, cel puțin ești conștient. Sau… ești într-adevăr? De unde știi că n-ai adormit încă? De unde știi că nu visezi că ești treaz? De unde știi că tot ce te înconjoară, inclusiv propria ta persoană, nu este o iluzie, o farsă pe care ți-o joacă vreun spirit răuvoitor?
      Aceasta a devenit, bineînțeles, una dintre cele mai faimoase întrebări filosofice, care și-a primit cel mai faimos răspuns în anii 1630 de la Rene Descartes…..
” Gândesc, deci exist”.
     Așadar, ești treaz, ești conștient și exiști  – și ce?
     Ar fi de dorit  ca, dimineața, să știi nu doar că exiști, ci și că gândești corect.
   Posibilele asocieri ale acestui moment banal devin cu atât mai bogate și mai intense când ajungem să ne dăm seama că până și conceptul de adevăr  – piatra de temelie a filosofiei, a religiei și, nu mai puțin a dreptului – are la bază tot semnificația trezirii. Nu e necesar să fii filosof ca să înțelegi acest lucru, pentru că indicii ale legăturii dintre ele există în expresii uzuale precum ” a se trezi la realitate”, ” mi s-au deschis ochii” sau chiar “parcă m-am trezit dintr-un somn adânc”.
    Cu toate acestea, e destul de ușor ca adevărata semnificație a lucrurilor să ne scape. Nu e vorba doar despre faptul că trebuie să te trezești pentru  a vedea și auzi adevărul, oricât de important ar fi acest aspect; mai degrabă, e vorba despre faptul că însuși adevărul nu e nimic altceva decât o formă de trezire. Cum vine asta? Pentru a lămuri chestiunea, vom apela la un al treilea filosof, G.W.F. Hegel.
      Hegel …. a fost și el interesat de extraordinara trezire a lui Hristos din moarte, nu în ultimul rând pentru că ea demonstra ceea ce Hegel a numit ” adevărul absolut”. Conform tradiției, Hristos a trecut prin trei faze: mai întâi a fost viu, apoi a murit, iar apoi – dacă e să credem povestea – a renăscut. …Iisus a devenit Hristos abia în a treia fază, când adevărul despre el a fost dezvăluit, confirmat și întregit.
     De fapt, tot ceea ce e important presupune la Hegel aceste  trei etape – un mecanism pe care el l-a numit “dialectică” și în care adevărul este un fel de ceas deșteptător cosmic, ce readuce lumea în simțiri după o perioadă de odihnă ce a urmat uneia de activitate. Conform lui Hegel, însăși istoria urmează același tipar, în desfășurarea ei treptată.

La două sute de ani după Hegel, fie că ne-am trezit în sfârșit în lumina adevărului fie că ne complacem încă în “somnul dogmatic” ( folosind expresia lui Kant), ni se cere să rămânem treji într-un mod mult mai evident, care nu are nimic de a face cu filosofia sau religia. Pentru că deși s-ar putea ca unii dintre noi să considere că oamenii din ziua de azi sunt mai degrabă lipsiți de conștiință, ne-ar fi greu să negăm că trăim într-o cultură a treziei. Cu siguranță, oricine ar fi de acord că noi, cei care trăim în societățile capitaliste, în orașe care nu dorm niciodată, suntem locuitorii unui teritoriu al nonstopului, al celor 24 de ore din 24, al celor 7 zile din 7, al supravegherii neîntrerupte și al necontenitei vigilențe. În termeni mai concreți, este tot mai dificil să găsim butonul de închidere, fie că e vorba de corpurile noastre, fie de BlakBerry-ul pe care îl purtăm cu noi. Asta înseamnă că, având în vedere că trezitul presupune ca mai întâi să adormim și să ne desprindem ochii de pe ecran, el a devenit tot mai puțin o parte a ordinii naturale a lucrurilor și tot mai mult un lux la care ne raportăm nostalgic. Să însemne asta că am pătruns într-o epocă în care nu mai putem spera, de fapt, la somn propriu-zis, ci doar la a rămâne în standby?

     Dacă răspunsul e afirmativ, lucrul se datorează aproape sigur unor imperative ce se întrepătrund – doi zei gemeni, am putea spune, de care a devenit aproape o erezie să te îndoiești. E vorba de creșterea economică și de dezvoltarea tehnologică: un PIB tot mai mare și o serie infinită de upgrade-uri. Ceea ce au creat cei doi zei este o insomnie productivă la nivel global, care face ca, în momentul în care Japonia merge la culcare, America să se trezească și să se așeze în fața ecranului. Nu este tolerată nici o întrerupere a producției, pentru că lumea a fost reconfigurată ca o fabrică al cărei unic țel e producția, a cărei lege este eficiența și în care ‘trezirea”, dacă ea presupune că ai fost adormit, e pentru pămpălăi.

Fracmente din:

Robert Rowland Smith – Mic dejun cu Socrate

Editura LITERA, București, 2013

finish