avocado cu pătrunjel

 

 

        Mi-ar fi plăcut mie să fie mai degrabă pastă de pătrunjel cu avocado, dar pentru că nu am mâncat-o singură a trebuit să fac un compromis, așa că am pregătit pastă de avocado cu o mână zdravănă de pătrunjel. Am ales să folosesc pătrunjelul nu doar ca un simplu condiment, pentru că pătrunjelul este mult mai mult decât atât – este un aliment bogat în calciu și fier, care în combinație cu avocado, foarte bogat în  grăsimi bune, ne oferă tot ce avem nevoie pentru o cină ușoară, sănătoasă dar și consistentă în același timp. 

        Așadar, ad-hoc – pentru că așa se pregătesc de regulă mesele pe bază de hrană vie –  cu ce aveam prin frigider și cu ce mai exista prin grădină, cu ce mai știam din alte rețete, fără un consum exagerat de timp și energie, am pasat  cu un blender de mână ( tocător)  ingredientele de mai jos:

  • 2 avocado bine copți
  • un snop de pătrunjel proaspăt
  • o linguriță semințe de pin
  • 6 căței mici de usturoi
  • zeamă de lămâie 
  • sare

      A rezultat o pastă densă, bună de pus pe pâine, pe care am mâncat-o cu felii de roșii românești, cu miez ca de pepene roșu – printre ultimele care se mai găsesc prin grădinile oamenilor. Rămâne doar să alegem cu grijă pâinea.

      În ce privește cantitatea de pătrunjel, usturoi, lămâie, se alege după gustul fiecăruia. Doar la semințele de pin trebuie să avem grijă, pentru că mai mult de o lingurință poate să aducă pastei o tentă amăruie, deranjantă.

  •       Mai multe despre pătrunjel aici: 

http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/patrunjelul-petroselinum-crispum-11843817/

  •      Mai multe espre avocado aici:

 http://www.nutritionistcluj.ro/alimente-comentate/avocado-prieten-sau-dusman/

Cu drag…