rondele 2

   E vremea să așezăm în sipetul cu amintiri deliciile tradiționale ale sărbătorilor și să revenim la hrana dătătoare de viață mai mult decât dătătoare de plăcere, fără a trece însă în austeritate și fără a simți ca o povară perioada de refacere a trupului după răsfățul culinar din perioada sărbătorilor Crăciunului.

   Ca de obicei, cu ce am în casă, încropesc la repezeală ceva hrănitor care să completeze sucurile de dimineață sau să îndulcească după-amiezile petrecute la birou, când foamea dă târcoale, iar pofta de ceva dulce e mai aprigă ca oricând. 

   Îmi sunt recunoascătoare că înainte de sărbători am făcut aprovizionarea cu ingrediente sănătoase, anticipând momentul în care am să permit frigiderului să-și tragă și el sufletul după primăvara crăciunească de anul trecut, în care a muncit din greu.

   Așa s-au născut astăzi aceste rondele foarte consistente, în stil raw vegan, inspirate de batoanele cu fulgi de ovăz “sănătoase” pe care le-am cumpărat la un moment dat de la un magazin naturist.

***

Ingrediente:

  • fulgi de ovăz – 250 g;
  • nuci – cam tot atât;
  • făină crudă de cocos – două linguri;
  • fulgi de cocos – două/trei linguri;
  • ulei de cocos extravirgin – 2 linguri (topit la temperatură mică, fără să se încălzească decât până la temperatura corpului) ;
  • miere brută, nefiltrată – 2 linguri;
  • un praf de sare;

      Fulgii de ovăz și nucile le-am măcinat mare în blender. Am amestecat apoi într-un castron toate ingredientele. Compoziția a fost foarte sfărâmicioasă, asemănătoare aluatului de tartă. Ingredientele de mai sus au fost suficiente însă pentru a permite compoziției să rămână compactă după modelare. Mierea împreună cu uleiul din nuci și din cocos sunt singurii lianți ai acestui aluat. Nu trebuie pusă apă. Mai degrabă se ajustează cantitatea de făină sau de fulgi de cocos, pentru a permite compoziției să rămână legată.

   Am folosit pentru modelare inele culinare cu diamerul de aprox. 6 cm. Compoziția am așezat-o cu grijă în inele, am presat-o bine cu degetele, am scos inelele, și am pus apoi rondelele la rece. Uleiul de cocos s-a întărit, iar rondele au devenit mai ferme. Au rezultat 10 rondele cu grosimea de aproximativ un centimetru. Sunt foarte sățioase, așa că o singură bucată este suficientă pentru o gustare.

      Mă găndesc ca data viitoare să înlocuiesc nucile cu migdale și câțiva sâmburi de caise.

***

      De ce am ales făina de cocos pentru a o adăuga în compoziție: pentru că are o catitate foarte mică de carbohidrați (17,8%), o cantitate mare de proteine ( 20%) și o cantitate și mai mare de fibre ( 40% !!!). Valorile diferă puțin de la produs la produs dar nu în limite mari.  Este un ingredient cu o aromă excelentă, pe care nu ezit să-l folosesc ori de câte ori am ocazia, în băuturi, sau în deserturi crude. Este foarte spornică și datorită cantității mari de fibre absoarbe o mare cantitate de lichid. 

făină de cocos

♥♥♥

Cu drag !