La început, acest blog s-a numit
” Socrate-a fost pisică, care va să zică.”
De ce?
Moartea lui Socrate de Jacques-Luis-David
Sophrosyne semnifică in greaca veche sănatatea minții și a trupului, măsura, moderația.
Acesta era cuvântul care îi era cel mai drag lui Socrate și pe care nu se zgârcea să-l folosească ori de câte ori simțea că e nevoie. Socrate este cel care, cu mulți ani în urmă mi-a deschis inima în fața gândirii profunde. Atunci când am luat în mână cartea despre viața lui, când am răsfoit-o cu timiditate crezând că nu-i de nasul meu și mai apoi, când am citit-o, mi-am dat seama că tocmai sunt pe cale să pun o piatră grea la temelia a ceea ce voi fi mai târziu.
Cândva în viață apoi, am întâlnit o pisică. Nu a fost singura pisică pe care am avut-o dar este singura pisică de la care am învățat multe, dar mai ales despre pacea existenței liniștite și despre cum să-ți crești și să-ți iubești puii într-un mod în care noi oamenii, cu greu putem s-o facem, mai ales în condițiile unei societăți aglomerate și fără astâmpăr. Am învățat despre răbdare, loialitate, tenacitate, personalitate. Am învățat că ori de câte ori mă agasează într-un fel, e cazul să privesc ca într-o oglindă și să aflu unde am greșit eu, nu ea – pisica !!!
De aceea replica din piesa de teatru “Rinocerii”, în scenariul lui Eugen Ionesco nu este nicidecum o glumă la adresa lui Socrate, ci mai degrabă un mod glumeț de a uni filozofiile celor doi mari filozofi : Socrate și Pisica.
” Care va să zică, Socrate a fost pisică “
Vă mulțumesc pentru că ați avut bunăvoința să poposiți o clipă aici și vă propun – așa cum se întâmpla în anii în care nu prea era nimic de văzut la televizor, teatru radiofonic:
Socrate – de Dumitru Solomon