Curs de miracole: 184 – Numele lui Dumnezeu e moștenirea mea.

 

conștiință

         

     Introducere și conexiuni.

        În introducerea lecției din Curs de Miracole, mă voi referi la trei autori celebri și la aspectele pe care ei le-au subliniat  în legătură cu acel “Ceva” inefabil care ne unește pe toți: Albert Einstein, J.J. Hurtak în Cheile lui Enoh și David Hawkins în Ochiul Sinelui. Informațiile sunt de asemenea foarte utile pentru înțelegerea Vindecării Reconective ca proces, pentru cei care sunt interesați să primească o astfel de ședință de vindecare.

      Sunt multe studii științifice în diferite domenii, multe cărți scrise, articole sau prelegeri care confirmă principiile spirituale străvechi conform cărora spațiul dintre lume și noi – pe care îl vedem și îl credem a fi gol – nu e câtuși de puțin gol.  La începutul secolului XX, celebrul fizician Albert Einstein vorbea răspicat despre acea forță misterioasă de care era sigur că există în spațiile din universul pe care-l vedem în jurul nostru. Ulterior, spre sfârșitul vieții, a identificat această forță extraordinară ca fiind  Iubirea ( aici un fragment din scrisoarea către fiica sa Liendsel) . El afirma :

*

Natura ne arată doar coada leului. Nu mă îndoiesc că leul există în continuarea cozii, chiar dacă el nu se poate dezvălui dintr-o dată, din cauza dimensiunilor lui enorme.

(citat de fizicianul Michio Kaku într-un articol online care se referea la Teoria M – detalii aici)

*

      Pe de altă parte, prin 1973, James Joachim Hurtak –  sociolog, lingvist, futurolog și autor ce înglobează în lucrările sale elemente din domeniile religiei, filosofiei, astrofizicii, arheologiei și altele – face cunoscute publicului acele învățături ce i-au fost revelate cu scopul de a pregăti omenirea pentru schimbările cuantice care vor afecta fiecare nivel de inteligență de pe această planetă în următorii  ani. În felul acesta a apărut Cartea cunoașterii: Cheile lui Enoh

      Cheia 1.0.4 afirmă că piramidele vii de lumină sunt cheile universului biofizic și astrofizic, ele manifestându-se în fiecare structură și în fiecare domeniu al creației. Creația umană trebuie să treacă în drumul său spre creația superioară prin toate nivelurile de evoluție dintr-o piramidă de Lumină. Piramida de Lumină este energizată în centrul său cu Ochiul lui Dumnezeu – o constantă cosmologică care permite fiecărui domeniu de inteligență să fie reprogramat într-un nivel mai ridicat de creație. Piramida de Lumină și Ochiul lui Dumnezeu sunt cu noi în orice moment și lucrează cu noi pe fiecare nivel de evoluție.

      Cristalul de platină văzut la un microscop cu câmp de ioni ( figura de mai jos în care nu vor fi luate în considerație săgețile ce indică  impurități din material) ne dezvăluie formaţiuni care formează bule de formă piramidală de Lumină. Același lucru ne arată și cristalele sângelui văzute printr-un microscop electronic.

      Cheile lui Enoh ne mai spun că relaţiile biofizice care există în toate procesele vieţii de la cel mai mic atom de hidrogen la cea mai mare formațiune cvasi-stelară, în cele din urmă vor dovedi faptul că Piramida de Lumină este o formă geometrică centrală pentru toată evoluţia biofizică şi a conştiinţei. Piramida arată că Mintea Universală este prezentă peste tot, nu numai în fiecare moleculă ionizată a unei stele, dar în fiecare vibraţie a fluxului de conştiinţă. Oriunde te uiţi, vei descoperi că fluxul de conştiinţă va merge în această constantă universală. Încă o dată, astronomii vor înţelege de ce anticii au văzut piramida ca poartă de acces la stele şi forma prin care inteligenţele stelare vin să servească creaţia umană. Încă o dată, Omul va înţelege cum geometriile piramidei contopesc spaţiul, timpul şi materia pentru a forma o concentrare ideală pentru transmiterea energiei stelare.

 platină

Emisfera de Cristal Platinum cu o mie de faţete de cristal (75000X) – Mueller, Penn State University

            În strânsă legătură cu afirmațiile de mai sus și cu lecția din Curs de miracole, am să citez acum un fragment din cartea doctorului David R. Hawkins – OCHIUL SINELUI de care nimic nu se poate ascunde – apărută în 2001 și editată în limba română la Cartea Daath în 2005.

      Dr. Hawkins povestește cum după ani de lupte interioare, suferințe și inutile strădanii spirituale, mintea fusese condusă spre o înfrângere agonizantă și finală. Chiar și voința fusese redusă la tăcere.  A strigat în disperare ” Dacă există un Dumnezeu, îl rog să mă ajute!”, după care totul a dispărut în uitare. Într-un moment uluitor, toate au fost înlocuite de o conștiență infinită, atotcuprinzătoare, radiantă, totală, completă și liniștită pe care a numit-o simplu, ca și  Jiddu Krishnamurti – PREZENȚA:

         

   O tăcere liniștitoare a îmbibat împrejurimile, mișcarea însăși încetinind pentru a deveni, într-un final, liniștită. Toate lucrurile radiau o intensă viețuire interioară. Fiecare lucru care există este conștient de existența tuturor celorlalte. Natura calității luminoase a radianței este copleșitor de Divină. Ea este completă; include totul în unicitatea sa totală, astfel încât toate lucrurile sunt interconectate și în stare de comunicare și armonie prin intermediul conștienței și prin faptul că își împart calitatea fundamentală a esenței vieții înseși.

       Prezența este acel continuum care ocupă complet ceea ce înainte ( din perspectiva percepției normale) părea a fi numai un spațiu gol, un vid. Această conștiență interioară nu este diferită de Sine; ea pătrunde esența oricărui lucru. Conștiența este conștientă de propria sa conștiență și omniprezență. Esența și expresia sa – atât cea a formei, cât și cea lipsită de formă – este Dumnezeu, ce se află în mod egal în toate obiectele, în toate persoanele, în toate plantele și în toate animalele. Tot ceea ce există este unit prin divinitatea existenței.

     Esența universală și atotcuprinzătoare include totul, fără nicio excepție. Din punct de vedere al importanței și al semnificației lor, mobilele dintr-o încăpere sunt egale cu pietrele și cu plantele. Nimic nu este exclus din Totalitatea atotcuprinzătoare, totală, completă și căreia nu-i lipsește nimic . Toate lucrurile au o valoare egală, pentru că singura valoare reală este divinitatea existenței.

      Sinele este total, complet și în mod egal prezent pretutindeni. Nu există nevoi, dorințe sau lipsuri. Nici imperfecțiunea sau discordia nu sunt posibile, întrucât fiecare obiect dăinuie ca o operă de artă, ca o sculptură de o perfectă armonie și frumusețe. (…) Totul este iluminat de o mare splendoare și este redus la tăcere în venerație și respect. Revelația insuflă o pace și o liniște infinită.

        La o privire atentă, corpul se dovedește a fi la fel cu orice altceva – neposedat de un individ, egal cu mobila sau cu orice alte obiecte, pe scurt, nimic mai mult decât o parte din Ceea Ce Există. Nu există nimic personal în corp, cum, dealtfel, nu există nici vreo identificare cu acesta. El se mișcă spontan, executându-și corect funcțiile specifice, umblând și respirând fără efort. Este autopropulsat și acțiunile sale sunt determinate și activate de Prezență. Corpul este pur și simplu un terț, un “obiect” egal cu oricare altul dintr-o încăpere.

       În stările obișnuite ale conștiinței, predomină sunetele, care înlocuiesc fundalul de liniște. Prin contrast,  atunci când Prezența este prezentă ( dacă ni se permite această formulare), lucrurile stau exact invers. Deși sunetul este perceptibil, de data aceasta el este cel din fundal. Predomină liniștea, care nu mai este întreruptă sau înlocuită de către sunet. Nimic nu tulbură această liniște și nici nu  interferează cu pacea sa. Deși mișcarea se petrece, ea nu perturbă liniștea lipsită de mișcare. Totul pare a se mișca cu încetinitorul, pentru că timpul este absent. Tot ceea ce există este o stare continuă de “Acum”.

      Am găsit în ultimul paragraf din textul de mai sus o explicație minunată a ceea ce se întâmplă în timpul ședințelor de Vindecare Reconectivă. Despre Vindecarea Reconectivă am mai vorbit și o să mai vorbesc, pentru că face parte acum din viața mea. Într-o stare obișnuită de conștiință, lumea este prezentă în noi, iar Prezența este trecută ușor cu vederea. În timpul ședințelor de vindecare reconectivă practicianul deschide o ușă prin care persoana din fața lui alege să pășească, sau nu, în această Conștiință de dincolo de timp și de lume. Prezența își face simțită prezența. Așa se face că acele treizeci de minute în care ești supus frecvențelor reconective se reduc uneori numai la trei minute, sau la numărul de minute pe care l-ai petrecut până să intri în “prezența Prezenței”. Așa se face că în acele minute sunt posibile diferite experiențe care nu pot fi trăite în mod obișnuit. Așa se face că în acele minute în care reușești să te conectezi la Prezență sunt posibile vindecări emoționale sau chiar fizice. Nu este vorba numai despre Energie, ci mai degrabă despre un Câmp Spiritual Conștient de Energie, Iubire, Lumină, Informație – omniprezent, omniscient, omnipotent. 

 

***

Lecția 184: Numele lui Dumnezeu e moştenirea mea

Trăieşti prin simboluri. Ai inventat nume pentru tot ce vezi. Fiecare lucru devine o entitate separată, identificată prin propriul ei nume. Prin asta îl dai afară din unitate. Prin asta îi desemnezi atribute speciale şi îl distingi de alte lucruri reliefând spaţiul care îl înconjoară. Spaţiul acesta îl pui între toate lucrurile cărora le dai un nume diferit.

– 

 Vezi ceva unde nu e nimic şi, totodată, nu vezi nimic unde este unitate; un spaţiu între toate lucrurile, între toate lucrurile şi tine. (…) Prin această dezbinare consideri că te constitui ca unitate care funcţionează cu o voinţă independentă.

Ce sunt aceste nume prin care lumea devine o serie de întâmplări distincte, de lucruri neunificate, de trupuri despărţite, având drept conştiinţe separate nişte frânturi de minte? Tu le-ai dat aceste nume, înfiinţând percepţia aşa cum ai dorit să fie. Lucrurile fără nume au primit nume, primind astfel şi realitate. Căci ce primeşte un nume primeşte şi un înţeles, şi îl vei vedea apoi ca având un înţeles; o cauză a unui efect adevărat, cu consecinţe care îi sunt inerente.

Aşa se face realitatea prin viziune parţială, în contrast deliberat cu adevărul dat. Duşmanul ei e întregimea. Căci concepe lucruri mărunte şi le vede apoi. Şi ne-spaţiul, simţul unităţii sau viziunea care vede diferit devin ameninţările pe care trebuie să le înfrângă, să le contrazică şi să le nege.

Totuşi, această altă viziune continuă să rămână, pentru minte, o direcţie firească în care să îşi îndrepte percepţia. E greu să înveţi mintea mii şi mii de nume străine. Dar tocmai asta crezi că înseamnă a învăţa;

Iată ce predă lumea. E o fază a învăţării prin care trebuie să treacă toţi cei ce vin. Dar, cu cât percep mai repede ce stă la baza ei, cât de discutabile sunt premisele ei, cât de îndoielnice rezultatele, cu atât îi pune mai repede la îndoială efectele. Învăţarea care se opreşte la ce îţi predă lumea se opreşte înainte de-a ajunge la semnificaţie.(…) Ea serveşte doar ca punct de plecare de unde poate începe un alt mod de-a învăţa, poate fi dobândit un nou mod de-a percepe şi pot fi retrase, de îndată ce sunt puse la îndoială, toate numele arbitrare pe care le acordă lumea.Ce e adevărat pe pământ şi în Cer e mai presus de numirile date de tine.

Când îţi chemi un frate, îi invoci numai trupul. Adevărata lui Identitate ţi-e ascunsă de ceea ce crezi că este el. Trupul lui răspunde la numele cu care îţi chemi fratele, căci mintea lui consimte să îşi însuşească numele pe care i l-ai dat. În felul acesta, unitatea lui e de două ori negată, căci îl percepi separat de tine, iar el acceptă şi îşi însuşeşte acest nume separat.

Ar fi chiar ciudat dacă ţi s-ar cere să treci de toate simbolurile lumii, uitându-le pentru totdeauna, şi să îţi asumi totodată o funcţie didactică. Ai nevoie să foloseşti un timp simbolurile lumii. Dar nu te lăsa amăgit şi tu de ele. Ele nu reprezintă absolut nimic şi, în exerciţiile tale, tocmai gândul acesta te va elibera de ele. Ele devin un simplu mijloc prin care poţi comunica în moduri pe care lumea le poate înţelege, dar care recunoşti că nu e unitatea în care poate fi găsită adevărata comunicare.

Ai nevoie, aşadar, de intervale zilnice în care învăţarea lumii devine o fază tranzitorie, o închisoare din care ieşi la lumina soarelui şi uiţi de întuneric. Aici înţelegi Cuvântul, Numele pe care ţi l-a dat Dumnezeu, singura Identitate pe care o împărtăşesc lucrurile toate, singura adeverire a ce e adevărat. Şi apoi te întorci în întuneric, nu pentru că îl crezi real, ci doar ca să îi proclami irealitatea în termeni care au încă înţeles în lumea dominată de întuneric.

Foloseşte toate numele şi simbolurile mărunte care delimitează lumea întunericului. Dar nu le accepta ca realitatea ta. Spiritul Sfânt le foloseşte pe toate, dar nu uită: creaţia are un singur Nume, un singur înţeles şi o singură Sursă, care unifică în Ea lucrurile toate. Foloseşte toate numele pe care le atribuie lumea acestor lucruri doar de convenienţă, dar nu uita că ele împărtăşesc Numele lui Dumnezeu laolaltă cu tine.

Dumnezeu nu are nume. Şi totuşi, Numele Lui devine lecţia finală că toate lucrurile sunt un tot unitar şi, cu această lecţie, toată învăţarea se încheie. Toate numele sunt unificate, tot spaţiul e umplut cu reflecţia adevărului. Fiecare gol e astupat, iar separarea vindecată. Numele lui Dumnezeu e moştenirea pe care le-a dat-o El celor care au ales să lase învăţătura lumii să ia locul Cerului. În exerciţiile noastre, urmărim să ne lăsăm minţile să accepte ce-a dat Dumnezeu ca răspuns la moştenirea jalnică pe care ai făurit-o tu ca tribut demn de Fiul pe care îl iubeşte.

Cine caută să ajungă la înţelesul Numelui lui Dumnezeu nu poate să nu reuşească. Trăirea trebuie să vină să suplimenteze Cuvântul. Mai întâi însă, trebuie să accepţi Numele pentru toată realitatea şi să realizezi că numeroasele nume pe care le-ai dat aspectelor ei au distorsionat ce vezi, dar nu au perturbat nicidecum adevărul. Un singur Nume aducem în exerciţiile noastre. Un singur Nume folosim pentru a ne unifica vederea.

Şi, deşi folosim un alt nume pentru fiecare conştienţă a unui aspect al Fiului lui Dumnezeu, înţelegem că ele au un singur Nume, dat de El. E Numele pe care Il folosim în exerciţii. Şi, prin folosirea Lui, toate separările prosteşti care ne-au ţinut orbi dispar. Şi ni se dă puterea de-a vedea dincolo de ele. Acum văzul ne e binecuvântat cu binecuvântări pe care le putem da aşa cum le primim.

 (Culegere de exerciții pentru studenți – pp.331-333)


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole: Ex. 168,169. Harul – un aspect al Iubirii lui Dumnezeu

“Fiinta umana este parte din ceea ce noi numim univers, o parte limitata de timp si spatiu. El se experimenteaza pe sine, gandurile si sentimentele sale ca fiind ceva separat de ceea ce este in jur, un fel de iluzie a propriei sale constiinte. Aceasta iluzie reprezinta un fel de inchisoare pentru noi, limitandu-ne la propriile noastre dorinte si la a iubi doar cateva persoane care se afla in jurul nostru. Datoria noastra este de a ne elibera din aceasta inchisoare prin a ne extinde cercul compasiunii pentru a cuprinde toate fiintele vii si intreaga natura in toata frumusetea ei.”

(Albert Einstein)

Este o călătorie uimitoare. Prin fenomenul Shaktipat, puteți avea diferite experiențe. Puteți să primiți Shaktipat fără ca măcar să întâlniți un Maestru fizic, deoarece există Maeștri (Siddhasi) în alte dimensiuni, care vor veni către voi. Universul nu duce lipsă de Maeștri.”

( Sri Vasudeva)

einstein-1024x682sri vasudeva

 

      Se pare că într-o scrisoare pe care Albert Einstein ar fi scris-o fiicei sale Lieserl, vorbea despre iubire și sfătuia copila să scoată această scrisoare la lumină când lumea va fi pregătită s-o înțeleagă. Pe parcursul vieții și a cercetărilor pe care le-a făcut, el a simțit că există ceva în univers, o forță  care scapă printre degete, dar care are puterea să influențeze tot ce există.  El spunea așa:

      Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA.

      Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.

      Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

      Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. Daca in loc de E=mc2, acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

      Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie…

      Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.

      Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

     Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata.

  Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

 

      Are vreo legătură ce spune Einstein cu harul lui Dumnezeu din Curs de miracole?. Harul – se afirmă în lecțiile 168,169  – este acel aspect al Iubirii lui Dumnezeu care duce cu totul dincolo de lume. Este cea mai înaltă aspirație a lumii, iar starea pe care o induce este foarte asemănătoare stării care domnește în unitatea adevărului.

      Harul nu se învață căci, deși reprezintă obiectivul învățării, întrece cu mult învățarea. Pentru primirea harului este nevoie de o minte pregătită pentru adevărata acceptare a Iubirii lui Dumnezeu într-o lume în care domnesc ura și frica aparente. Este nevoie de un altar curat și sfânt pentru acest dar, spune cursul.

      Primirea harului este ultimul pas – un pas pe care îl face Însuși Dumnezeu și care transcende toată învățarea.

Harul nu e obiectivul pe care aspiră să îl atingă acest curs. Dar ne pregătim pentru har în sensul că o minte deschisă poate să audă Deșteptarea. Nu e complet închisă la Vocea lui Dumnezeu. A devenit conștientă că există lucruri pe care nu le știe, așa că e gata să accepte o stare complet diferită de trăirea cu care s-a familiarizat.

      Pentru a accelera sosirea adevărului în fiecare minte cu care intrăm în contact, suntem îndemnați să trăim iubirea și adevărul în noi înșine, pentru că efectele lor asupra noastră  devin atât de evidente încât este cu neputință să rămână ascunse în obscuritate. În unitatea adevărului despre care vorbește cursul, domnește o singură și simplă idee, și anume că “Dumnezeu este”. Spui asta și apoi taci, conștient fiind că în Ființa Lui, El cuprinde tot. E dincolo de orice gând și de orice cuvânt; e dincolo de trecut și de viitor. Te topești cu totul în Dumnezeu, așa cum El se topește în tine. Lumea nu mai e așa cum ai perceput-o până acum. Ea nu mai există și nici n-a existat vreodată , pentru că este una cu Cerul.

      Dumnezeu nu se ascunde de noi. Doar noi ne-am ascuns de El în separare. Cu mințile adormite nu mai suntem capabili să-L simțim, să rămânem conectați la Sursa noastră, să-I simțim Iubirea. Cu toate acestea, Iubirea Lui este cuibărită în inimile noastre împietrite. Primind harul, aceste inimi împietrite se deschid, iar Iubirea ce sălășluiește în ele se revarsă. Iubirea – acesta este harul lui Dumnezeu, și în momentul în care ți-ai deschis inima pentru ea, te poți aștepta să îi urmeze curând revelația, pura recunoaștere a adevărului etern și imuabil prezent în adâncul tău.

      Iertarea este instrumentul care aduce cu el trăirile necesare pentru primirea harului. Deși prefigurează Cerul, harul nu exclude timpul. Ce vei trăi  va dura o singură clipă, suficientă însă ca lumina pe care o așterne pe chipul tău să stea chezășie în fața lumii pentru Iubirea dumnezeiască simțită într-un moment de veșnicie. Te vei întoarce apoi în lume ca martor al Ei.

      Când orice nevoie de atac a dispărut iar iertarea deplină a devenit un mod de viață, să știi că mintea ta se apropie de momentul în care și-a planificat să se elibereze pentru revelație și veșnicie.

Am spus deja de câteva ori că nu faci decât să întreprinzi o călătorie gata încheiată. (…) Noi ne preluăm pur și simplu rolul desemnat demult, pe deplin recunoscut ca perfect îndeplinit de Cel Ce a scris scenariul mântuirii în Numele Creatorului Său și în Numele Fiului Creatorului Său ( Spiritul Sfânt- Vocea pentru Dumnezeu din tine).

Nu e nevoie să aducem lămuriri suplimentare pentru ceva ce nimeni de aici nu poate să înțeleagă. Când va veni revelația unității tale se va cunoaște și înțelege pe deplin. Acum avem de muncit, pentru că cei aflați în timp pot vorbi de lucruri de dincolo și pot asculta cuvinte care încearcă să explice că ceea ce stă încă să vină a și trecut. Dar ce înțeles pot să transmită cuvintele acestea celor ce stau încă să numere orele, și se scoală, lucrează și se culcă în funcție de mersul lor?

Ajunge, atunci, că ai de muncit pentru a-ți juca rolul. Sfârșitul trebuie să îți rămână obscur până ce nu închei de făcut partea care îți revine.

Iertarea este tema principală care străbate mântuirea de la cap la coadă… Iar acum cerem har, darul final pe care îl poate acorda mântuirea.

 

      Iată o lecție pentru două zile de exerciții.

   În prima zi revendici harul lui Dumnezeu din inima ta. Iubirea Lui este deja în tine. Te deschizi s-o recunoști și s-o primești. Faci pași spre Dumnezeu și El “coboară” spre tine pentru a te ajuta să te recunoști ca  Fiu iubit al Lui.

Astăzi cerem de la Dumnezeu darul pe care l-a păstrat cu cea mai mare grijă în inimile noastre, așteptând să îl adeverim. Acesta este darul prin care Dumnezeu Se apleacă până la noi și ne ridică, făcând El însuși ultimul pas al mântuirii. Cu excepția acestui pas, toți pașii se învață sub îndrumarea Vocii Lui. Dar, în final, El Însuși vine, ne ia în propriile Lui Brațe și înlătură păienjenișul somnului nostru. Darul harului Său e mai mult decât un răspuns. Căci restabilește toate amintirile pe care mintea adormită le-a uitat, toată certitudinea în ce privește semnificația Iubirii. 

Dumnezeu își iubește Fiul. Roagă-l acum să îți dea mijloacele prin care lumea aceasta va dispăra, și viziunea va veni mai întâi, urmată la numai o clipă de cunoaștere. 

 

      În cea de-a doua zi, “coborât cu picioarele pe pământ”, îți reafirmi rolul pe care îl ai în mântuirea lumii, ca Fiu al lui Dumnezeu, purtător conștient al harului pe care tocmai l-ai primit și l-ai trăit preț de-o clipă. Rostești o singură și simplă rugăciune:

Prin har trăiesc. Prin har sunt eliberat.

Prin har dau. Prin har voi elibera.

***

      Dacă ai parcurs până acum textul și exercițiile din  Curs de miracole, nu poți să nu recunoști că ceva s-a schimbat în tine. Poate că este greu de menținut acea schimbare, dar ai muncit și meriți să scoți la lumină Iubirea lui Dumnezeu din tine. Poate ai simțit-o deja și nu știi ce-a fost. Poate mai ai încă nevoie de timp pentru ca învățătura să se așeze, dar, probabil, va veni un moment în care te vei îndrăgosti de tot și de toate, în care vei simți că plutește în aer o iubire dincolo de orice logică și de orice motiv; poate atunci când calci rufele, când mergi pe stradă, când privești stelele, când citești, asculți muzică, participi la un seminar spiritual, sau pur și simplu când te afli în mașină în drum spre birou. Cât de mult mi-aș dori să pot trăi acel moment de Iubire nedeslușită în fiecare clipă a vieții mele! Și cine știe….poate că într-adevăr suntem deja acolo unde tânjim să ajungem și  numai dorințele noastre  ne fac orbi și nesimțitori în fața marelui adevăr pe care deja îl trăim!

      Foarte interesante sunt și mărturisirile maestrului Sri Vasudeva despre modul în care a primit el Iubirea. Povestește că avea douăzeci de ani și era pe punctul de a pleca la studii. Simțea însă că ceva nu era în regulă cu viața sa. Nu știa cine e. Deși părea întreg  și sănătos,  pe dinăuntru se simțea uscat, pentru că nu putea iubi. Avea inima împietrită. Nu putea iubi. A hotărât să afle cine e, pentru a putea merge mai departe în viață și, de aceea, a decis să plece în India. A colindat mult și  a ajuns la un moment dat într-un ashram condus de un maestru renumit. Maestrul nu era acolo, dar când a intrat, și-a dat seama că ceva era diferit. Energia lui plutea în aer. Iubirea maestrului era prezentă și el a simțit-o numai atunci și numai acolo. În zilele care au urmat a simțit că inima lui s-a deschis. Acolo a primit prima mare doză de iubire-energie ( Shaktipat), care l-a lansat în viața spirituală. Nu era nevoie de prezența fizică a maestrului pentru a accesa energia. L-a cunoscut  mai târziu, peste doi ani,  când și-a dat seama că pur și simplu nu mai avea nevoie de prezența sa fizică ca să poată accesa acea energie. Comunicarea era energetică și la nivel de gând.

      La început însă, întors în “lume”, a simțit că nu putea păstra cu ușurință  iubirea pe care a primit-o. Erau persoane  în preajma cărora simțea că iubirea slăbește, se simțea vulnerabil. Atunci se reconecta la energia maestrului, și tot așa, până când într-o zi, în timpul unui retreat de meditație de patruzeci de zile,  a primit a doua doză puternică de Shaktipat. Atunci a intrat într-un spațiu în care a fost forțat de această anergie, în mod benefic, să își recunoască divinitatea. Capul lui a început să simtă o energie diferită. La început a fost un pic intimidat, pentru că nu voia să își asume desăvârșirea, conștient fiind că în desăvârșire “ego” este obligat să moară. Energia însă l-a susținut pe parcursul celor 40 de zile și la sfârșit s-a simțit liber, desăvârșit, dar atât de smerit, foarte smerit. Iubirea – energie l-a protejat pe parcursul acelor 40 de zile de orice iluzie că el ar putea fi cineva, de orice rătăcire și izbucnire a eului. L-a condus într-un loc al smereniei depline, și spune că astfel trăiește el astăzi în lume: servește pe toată lumea, nu dorește nimic, nu vrea laude. Tot ce face este să împărtășească ceea ce are tuturor.

      De atunci, cu vigilență, atenție și meditație, iubirea – energie n-a mai plecat niciodată. A devenit invulnerabil și capabil să transmită această energie celor din preajma lui. A revenit la viață același, și totuși complet diferit. Și-a urmat studiile de inginerie aplecându-și ochii și urechile asupra a tot ce a fost mai bun în lumea materială, pentru a împleti cu ce a primit din lumea spirituală. A învățat să-și folosească inteligența și talentul într-un mod nou, creativ, iar acum împărtășește experiența sa minunată de viață tuturor celor dispuși să-l asculte. Este ceea ce s-ar putea numi un spirit înălțat, într-o minte sănătoasă și într-un trup sănătos; un om de tip nou.

      Avem și noi Maestrul nostru. Poate că acest Curs ne-a transmis o doză mare de energie-iubire dar poate nu pe toată; oricum ar fi însă, drumul este deschis. Maestrul nostru interior ne va îndruma exact acolo unde avem nevoie să mergem pentru a primi tot ce ne trebuie  ca să putem deschide complet  lacătul inimii.

 

iubirea

Surse:


 

OBSERVAȚIE:

Cum se exersează:

   Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

   Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

   Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

   Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.