Curs de miracole: 165,166 : Să nu neg Gândul lui Dumnezeu și să primesc darurile Lui.

mandala4

***

Eu nu sunt trup, sunt spirit, și m-am regăsit ca Fiu al lui Dumnezeu. 

Sunt una cu tine, Tată,  și de aceea sunt nelimitat.

Am aceeași voie cu a Ta și de aceea Tu  poți face toate lucrurile în mine, extinzându-le apoi la toată lumea prin mine.

Nu există limite care să îmi îngrădească pacea, bucuria, sau orice alt atribut pe care mi l-ai dat atunci când m-ai creat. Îmi luminezi mintea și îmi pui dinainte toată puterea și iubirea din Cer și de pe pământ.

Eu sunt cel căruia i-ai dat toate acestea.

Facă-se Voia Ta.

- Afirmație inspirată de Lecția 320 -

***

165: Mintea mea să nu nege gândurile lui Dumnezeu.

166: Mi s-au încredințat darurile lui Dumnezeu.

***

      În Culegerea de exerciții pentru studenți din Curs de miracole, Lecția 165 ne îndeamnă să nu negăm Gândul lui Dumnezeu, iar Lecția 166 ne asigură că, atunci când am fost creați ca Fii ai lui Dumnezeu ni s-au încredințat  darurile toate. Și totuși… Ce, sau Cine este Dumnezeu? De gândește și de ne-a oferit daruri, este o Ființă? Atunci înseamnă că noi suntem gânduri ale Sale manifestate o vreme în trup, și în spirit pentru eternitate.

      Lecția 165 ne învață că Dumnezeu e cert, și cum ar putea fi altfel? Tot ce există, și ce vedem cu ochii trebuie să provină dintr-o Sursă. Însăși existența aceasta de netăgăduit a tot ceea ce vedem, atingem și simțim, ne conduce la ideea logică că Universul văzut și nevăzut nu poate fi decât efectul unei Cauze.  Suntem înzestrați cu o minte și mai apoi, cu un creier. Am învățat că mintea fiecăruia dintre noi face parte din Mintea lui Dumnezeu. Este vorba despre acea minte a noastră conectată la Mintea Divină, în care am adunat toată experiența noastră ca spirit. Este o minte vastă pe care creierul și mintea egotică, limitată, nu o poate accesa în condiții obișnuite. Acolo, în mintea noastră “superioară” există toată cunoașterea; acolo putem accesa tot ce avem nevoie pentru a evolua și a trăi în armonie, pace și fericire pe acest pământ și dincolo de el. Acolo este toată lumina, iubirea, capacitatea de a ierta și forța lui Dumnezeu, pe care El însuși le-a așezat cu grijă la loc sigur, adânc, în Sinele nostru și în mintea noastră a cărei sămânță a rămas de-a pururi conectată la Mintea Lui. Acestea sunt darurile de care ne vorbește lecția  166 și mai târziu, în partea a doua a culegerii, lecția 315. Sunt acele calități pe care le avem adânc sădite în noi dar pe care încă nu le recunoaștem și nu știm să le accesăm. Suntem asigurați însă, că vom primi mijloacele prin care le putem scoate la lumină și folosi, iar acest lucru se poate întâmpla chiar astăzi dacă vrem să le acceptăm și dacă avem încredere că Dumnezeu ne va asigura acele mijloace prin care să le putem vedea, să le percepem valoarea și să le prețuim numai pe ele ca tot ce ne dorim.

      Așadar, să nu negăm Gândul lui Dumnezeu și să nu ne limităm la mintea noastră restrânsă, în care nu pot încăpea decât gândurile lumii acesteia. Singurul lucru pe care trebuie să-l exersăm este să nu negăm; nu trebuie neapărat să înțelegem acum totul, ci doar să ne “deschidem” către interiorul nostru și să nu negăm, căci atunci se creează loc în mintea noastră pentru Gândul lui Dumnezeu. Atunci Gândul Lui se strecoară și realizează conexiunea noastră cu El. Este însuși gândul prin care existăm, prin care suntem călăuziți, ocrotiți și inspirați. Atunci când gândurile noastre sunt reduse la tăcere, iar mintea noastră egotică este liniștită, avem acces la Mintea lui Dumnezeu din noi. Acolo găsim toată îndrumarea de care avem nevoie, și toate darurile lui.

Nu nega Cerul. Îți aparține azi, doar trebuie să îl ceri. Și nu este nevoie să percepi, înainte de venirea lui la tine, nici cât de mare este darul, nici cât de schimbată îți va fi mintea. Cere să primești, și ți-e bun dat. (…) Cere cu ardoare. Când vei primi, vei fi sigur că ai comoara pe care ai căutat-o întotdeauna.

-

Exersează astăzi cu speranță. Căci speranța este într-adevăr justificată.(…) Contăm pe Dumnezeu să ne dea certitudine și nu pe noi înșine. Și exersăm în Numele Lui…

      Să rămânem conștienți că avem înlăuntrul nostru tot ce ne trebuie pentru a fi fericiți și că această bogăție poate fi accesată cu o singură condiție: să ne conectăm la Sursă. Atunci când voia nostră nu este una cu Voia Lui, “darurile” nu sunt primite iar fericirea, pacea, iubirea, liniștea, prosperitatea nu par a fi altceva decât iluzii și speranțe deșarte.

Fiecare minte care vede lumea și o consideră certă, solidă, demnă de încredere și adevărată crede în doi creatori – sau într-unul singur: el. Însă niciodată într-un singur Dumnezeu.

-

Darurile lui Dumnezeu nu îi sunt acceptabile celui ce întreține asemenea convingeri bizare. (…) Și totuși, în rătăcirile lui singuratice și fără sens, darurile lui Dumnezeu merg cu el, fără ca el să știe. Nu poate să le piardă. Dar nu vrea să se uite la ce i s-a dat. Rătăcește în continuare, conștient de zădărnicia pe care o vede peste tot în jurul lui, percepând cum și puținul pe care îl are nu face decât să se împuțineze, pe măsură ce înaintează spre nicăieri.

      Când voia noastră și a Lui sunt una, ceea ce mai ieri părea să ne facă fericiți, acum devin dorințe lipsite de conținut, căci totul se schimbă. Lumea cu “adevărul” ei rămâne în urmă, iar noi pășim într-o lume nouă, simplă și iubitoare, o lume “iertată”, căci atunci când înțelegem Voia lui Dumnezeu și legea ce guvernează întreaga creație – legea iubirii – nu mai putem admite ca fiind esențiale obiectivele pentru care până mai ieri luptam cu îndârjire, pentru a simți apoi că avem nevoie de alte și alte obiective îndeplinite pentru a ne dovedi “valabilitatea” și valoarea în această lume. Lupta nu are sens. Când recunoști Forța lui Dumnezeu în tine, când înveți s-o accesezi și vezi cât de puternic ești cu Dumnezeu alături, toată zbaterea ta a încetat, căci gândul Lui te călăuzește prin puterea Spiritului Sfânt din tine. Și ce-ți rămâne de făcut atunci? Nimic, decât să-ți transferi bucuros toate problemele Celui care știe cel mai bine cum să le rezolve, și să te deschizi către călăuzirea Lui. Și când toate acestea se vor întâmpla mai trebuie să faci ceva: să împărtășești aceste daruri cu toți cei din jurul tău, cu fiecare om care ți-a ieșit cumva în cale. Atunci când radiezi bucurie, încredere, fericire și liniște sufletească cei din jurul tău o simt și atunci ei văd în tine o sursă de inspirație, un model pe care râvnesc să-l urmeze. Dacă tu ai reușit să aduci pacea în viața ta, atunci vor avea încredere că vor reuși și ei. Calea le-a fost deschisă, exemplul poate fi urmat. În felul acesta tu, prin exemplu personal,  ai devenit “mântuitorul” lor și-al lumii. Nu este aroganță, căci arogant este să nu-ți îndeplinești misiunea pe care ai primit-o când ai venit aici. Misiunea fiecăruia dintre noi este să ne mântuim pe noi și, prin noi, să mântuim lumea toată.

      Cu toate acestea, în Manual pentru profesori suntem avertizați că eul nu se lasă dus așa ușor. Vor mai veni momente în care va prelua temporar conducerea, momente în care ne vom lăsa vrăjiți de iluziile acestei lumi și vom recădea temporar în vechile tipare de gândire. Este important să le conștientizăm și să revenim rapid la călăuzirea lăuntrică a Sinelui cum om putea noi mai bine: prin meditație, prin rugăciune, prin muzică, prin lectură, sau poate prin îndepărtarea de haosul zilnic al orașelor aglomerate și refugierea în natură. Natura,  prin inocența ei, ne poate readuce cel mai bine în armonie cu noi înșine și ne poate reconecta cu Spiritul. Să nu uităm că atunci când am început să fim un exemplu pentru cei din jurul nostru, orice supărare, orice frică, orice tulburare, orice conflict sau boală, determină în ceilalți o pierdere a încrederii în propriile lor capacități ascunse încă, în “darurile” pe care Dumnezeu le-a așezat în ei așa cum le-a așezat în noi. Orice frică a noastră va încuraja și va dezvolta propriile lor frici, orice lacrimă de pe obrazul nostru îi va descuraja și vor crede că bucuria permanentă este o iluzie. Am învățat din Curs, de la Hristos, prin Vocea Spiritului Sfânt că nu-i așa; că fericirea nu cere alt sacrificiu decât sacrificarea eului, și treaba noastră este acum să extindem această învățătură.

      În tot cursul se vorbește despre Dumnezeu, despre mântuire, despre Spiritul Sfânt. Nu prea e de înțeles cum anume suntem un Gând al Lui și cum suntem conectați în permanență la El. Rămâne deci aceeași întrebare : Și totuși…Cine sau Ce este Dumnezeu? Pentru a înțelege și pentru a putea pune în practică învățăturile acumulate avem nevoie de o reprezentare plastică a Lui. Avem nevoie să înțelegem cum lucrează, cum vede și cum știe tot ce gândim și ce facem. Cum poate interveni și cum ne poate călăuzi pe fiecare în parte și pe toți în același timp. Se vorbește în ultimul timp despre un câmp cuantic, despre un câmp energetic spiritual, despre o matrice divină, dar îmi place și exercițiul de imaginație din Geneza lui Allan Kardec de la începutul secolului XIX. El  ne îndeamnă să recunoaștem că omul, în starea lui încarnată obișnuită, se află în imposibilitatea de a înțelege cu simțurile esența Divină. De aceea propune să ne imaginăm un fluid destul de subtil pentru  a putea pătrunde toate corpurile, fluid pe care el îl numește fluid perispiritual. Chiar dacă nu este vizibil și detectabil, acest fluid poate fi material, dar este în același timp vehiculul gândirii, al senzaților și percepțiilor Spiritului. De fapt, acestea nu pot fi separate de fluid și par a face corp comun cu acesta, la fel cum sunetul pare a face corp comun cu aerul, în așa fel încât nu am putea să-l materializăm cumva. Pornind de la această presupunere, mai departe, Allan Kardec spune:

 

      Dacă lucrurile stau la fel sau nu în cazul gândirii lui Dumnezeu, adică dacă ea acționează direct sau prin intermediul unui fluid, pentru a ne ușura înțelegerea, atunci să ne-o reprezentăm sub forma concretă a unui fluid inteligent care umple universul infinit, care pătrunde în toate compartimentele creației; întreaga natură este cufundată în acest fluid divin; or, în virtutea principiului că părțile unui întreg sunt de aceeași natură și au aceleași proprietăți ca întregul, atunci fiecare atom al acestui fluid ar fi înzestrat cu gândire, cu atributele esențiale ale lui Dumnezeu, iar acest fluid întâlnindu-se pretutindeni, totul se supune acțiunii sale inteligente, prevederii și solicitudinii sale. Orice ființă, oricât de mică ar fi ea, va trebui să fie impregnată cu acest fluid divin. Astfel, noi ne aflăm în mod constant în prezența divinității; nici o activitate de-a noastră, cât de mică ar fi ea, nu se poate sustrage controlului divinității; Gândirea noastră se află în permanent contact cu gândirea divină și nu fără dreptate se spune că Dumnezeu poate să citească până în străfundul inimii fiecăruia. ” Noi suntem în el, la fel cum el este în noi “, spune Iisus. Pentru a-și întinde solicitudinea asupra tuturor creaturilor sale, Dumnezeu n-are nevoie deci, să măture cu privirea pământul din ceruri; rugăciunile noastre, pentru a fi auzite de el, nu au nevoie să străbată spații imense, nici să fie urlate, căci, neîncetat, gândurile noastre se repercutează în ființa lui, el fiind în noi. Gândurile noastre seamănă cu dangătele unui clopot care fac să vibreze toți atomii din aerul înconjurător. 

       Departe de noi gândul de a-l materializa pe Dumnezeu; imaginea unui fluid inteligent universal nu este, evident, decât o comparație în stare de a ne face o idee mai exactă despre Domnul, decât acele picturi care-l reprezintă sub formă omenească; comparația are drept scop să ne facă să înțelegem faptul că Dumnezeu se află în toate și se ocupă de toate.

 

      Mai jos am atașat un  link ce poate fi utilizat pentru lecturarea integrală online a exercițiilor/lecțiilor. Cu toate acestea este mult mai bine de utilizat cartea, întrucât în varianta online am identificat unele greșeli care pot schimba cu totul sensul frazei. De exemplu, la exercițiul 166, paragraful 1, fraza a se citi :

Încrederea lui Dumnezeu în tine e nelimitată. În varianta online veți găsi limitată.

https://arhivaspirituala.wordpress.com

***

 

      Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.

mandala1

Share Button

Lecțiile iubirii-1: Mesajul răstignirii.

rastignirea-ingerului

Vasile Burlui- “Răstignirea îngerului”

      Răstignirea: Un exemplu și un mijloc didactic dus la  extrem. O lipsă de atac la persecuție pornită din conștientizarea faptului că deși trupul poate fi distrus, esența noastră divină este nemuritoare.

“Predă numai iubire, căci asta și ești.”

      Nimeni nu își poate organiza viața fără să aibă un sistem de gândire. Trăim potrivit acestuia și îl predăm în primul rând copiilor noștri prin învățături, dar mai ales prin exemplul personal. Sistemul de gândire care stă la baza lumii în care trăim este bazat pe separare. Atunci când te consideri singur, separat de tot ce te înconjoară, te simți vulnerabil, iar de aici se naște frica. Frica de orice: de oameni, de viață, de natură, de univers, de ce ar putea fi dincolo de lumea noastră, în plan fizic și subtil. Cu frica în suflet, vulnerabil fiind, te simți atacat, crezi că ești atacat în mod constant, motiv pentru care devi mânios și ataci la rândul tău. Așa funcționează în mare, lumea în care trăim. Ceea ce vedem în societatea noastră reflectă în marea majoritate a cazurilor această nevoie bolnavă de atac și contraatac. Nu iubirea este cea pe care o împărțim, așa cum ar fi firesc, ci mânia.

      De 2000 de ani purtăm doliu și îl comemorăm pe Mântuitor. Dar cum Îl onorăm? Neînvățând lecțiile pe care a venit să ni le predea prin exemplul personal. Considerăm că s-a jertfit  și a luat asupra Sa păcatele lumii. Superficială concluzie, iar faptul că ne-am degrevat de responsabilitatea propriei noastre Ispășiri se vede în viețile noastre. Trăim cu frica de iad în sân pe de o parte, iar pe de altă parte nu-i acordăm nicio șansă acestui mare Maestru care a venit să ne învețe măreața lecție a iubirii și iertării. Este mult mai ușor să afirmăm la nivel superficial că îl urmăm pe Hristos și mult mai greu să muncim cu propriile noastre persoane, pentru a învăța lecțiile pe care El ni le-a predat:

   Ți s-a cerut să mă iei ca model de învățare pentru că un exemplu extrem e un instrument didactic deosebit de util. Toți predăm, și predăm tot timpul.

   În scopul învățării să mai examinăm o dată răstignirea…Nu am stăruit înainte asupra ei din cauza conotațiilor înfricoșătoare pe care i le poți asocia….Răstignirea nu e decât un exemplu extrem. Ea poate fi și a fost greșit înțeleasă. Deși am insistat înainte numai pe înviere nu am clarificat atunci scopul răstignirii și modul în care a dus de fapt la înviere….Adevăratul înțeles al răstignirii stă în intensitatea aparentă a agresiunii unora dintre Fiii lui Dumnezeu asupra altuia. În ultimă instanță agresiunea poate fi săvârșită numai asupra trupului.

Observație: Ni s-a explicat în lecțiile trecute că viața noastră dominată de ego, pe această planetă și în această lume, este doar o foarte mică parte din viața noastră cea adevărată care se desfășoră dincolo de spațiu și timp, în eternitate. Ținând cont de aceste aspecte,  pot fi  înțelese mai bine ideile care curg mai jos prin  Vocea Lui:

      Nu încape îndoială că un trup poate agresa un altul, putând chiar să îl distrugă. Dar, dacă distrugerea însăși e imposibilă, ce e destructibil nu poate fi real. De aceea distrugerea lui nu justifică mânia. În măsura în care crezi că o justifică, accepți premise false și le predai altora. Mesajul pe care a fost menită să îl predea răstignirea, a fost acela că nu e necesar să percepi o formă de agresiune în persecuție, căci NU poți fi persecutat. Dacă reacționezi cu mânie, te identifici cu destructibilul și te apreciezi, de aceea, în mod dement.

    Am explicat cât se poate de clar că sunt ca tine și ești ca mine, dar egalitatea noastră fundamentală poate fi demonstrată numai printr-o decizie comună. Ești liber să te consideri persecutat dacă vrei. Când alegi însă să reacționezi în felul acesta, ai putea să îți amintești că eu am fost persecutat după cum judecă lumea, și nu am împărtășit această evaluare….Dacă reacționezi de parcă ești persecutat, predai persecuție. Nu ți se cere să fii răstignit, un lucru ce a făcut parte din propria mea contribuție didactică. Ți se cere doar să îmi urmezi exemplul  – în fața unor tentații mult mai puțin extreme de-a percepe greșit – și să nu le accepți ca false justificări pentru mânie.

    Învierea ta este redeșteptarea ta. Eu sunt modelul de renaștere, dar renașterea însăși e doar mijirea în mintea ta a lucrului ce e deja în ea. Dumnezeu Însuși l-a pus acolo și, de aceea, e adevărat pentru totdeauna. Eu am crezut în El și l-am acceptat de aceea ca adevărat pentru mine.

    Am ales,  de dragul tău și al meu, să demonstrez că agresiunea cea mai atroce, după judecata eului, este irelevantă. După cum judecă lumea aceste lucruri, dar nu după cum le cunoaște Dumnezeu, am fost trădat, abandonat, bătut, sfâșiat și, în final, ucis. Era clar că toate acestea s-au datorat doar proiecției altora asupra mea, de vreme ce nu făcusem niciun rău la nimeni și îi vindecasem pe mulți.  Mai suntem egali ca studenți, deși nu e nevoie să trecem prin experiențe egale. Dar, ca să îmi folosești experiențele în mod constructiv, trebuie să urmezi tot exemplul meu și să le percepi cum le percep eu. …M-am angajat să arăt adevărul acestui lucru într-un caz extrem, pur și simplu pentru că urma să fie un bun instrument didactic pentru cei a căror tentație de-a ceda în fața mâniei și a agresiunii nu era atât de extremă.

      Orice interpretare a răstignirii ca fiind altceva decât apel la pace și la iubire, duce la folosirea ei ca armă de atac. În lumina celor spuse în Text, Mântuitorul nu s-a considerat persecutat. A spus că El însuși a ales acest mijloc didactic extrem, pentru că s-a angajat să predea lecția iubirii și să-i învețe pe cei tentați să nu cedeze în fața mâniei și agresiunii. Apostolii se pare că deseori nu au înțeles corect mesajul răstignirii, faptul că Iisus a ales și s-a angajat să treacă prin acest proces. Propriile lor frici și propria lor iubire imperfectă i-au determinat să vorbească apoi despre “urgia lui Dumnezeu”. De asemenea, propriile lor sentimente de vinovăție i-au făcut mânioși și i-au determinat să vorbească cu mânie despre răstignire.

       Exemple de gândire răsturnată din Noul Testament:

    În continuare, sunt două exemple de interpretări eronate generate de sentimentele de vinovăție prezente în mintea Apostolilor. Vocea spune că dacă aceștia nu s-ar fi simțit vinovați nu i-ar fi putut atribui Lui cuvintele:

  • N-am venit să aduc pace, ci sabie” – este clar opusul a tot ce El a predat.
  • Prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul omului?“- Vocea ne spune că acest lucru nu i l-ar fi putut spune lui Iuda decât dacă ar fi crezut în trădare, iar întregul mesaj al răstignirii este tocmai acela că nu crede în trădare. Este accentuată ideea că reacția Lui la Iuda a fost prost înțeleasă, așa cum de asemenea greșit s-a spus că El ar fi atras “pedeapsa” asupra lui Iuda. În condițiile în care tocmai a ales să ne învețe iubirea pentru toți Fiii lui Dumnezeu, părți din Fiime așa cum era și El, nu putea să-l condamne pe Iuda în condițiile în care era gata să demonstreze imposibilitatea condamnării.

       De altfel, în timpul judecății, în timp ce Iuda își rostea mărturia, Iisus s-a întors înspre el și, binecuvântându-l, a spus:

     “Tu vei fi iertat căci ce grăiești nu vine din gura ta.”

      Întorcându-se apoi spre guvernator a continuat:

     “De ce să îți știrbești demnitatea învățându-ți slugile să trăiască în minciună, când, chiar și fără aceasta, tu ai puterea de a condamna un om nevinovat?”

     Suntem atenționați de faptul că atunci când citim învățăturile Apostolilor trebuie să ținem cont de faptul că El Însuși le-a spus că erau multe pe care urmau să le înțeleagă mai târziu căci nu erau chiar gata să-L urmeze la vremea respectivă: ” Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul”( Ioan, XVI, 7-14). Bazându-și judecata pe aceste afirmații, Allan Kardec în “Geneza” spune că :

   Religiile fondate pe litera Evangheliei nu au cum, deci, să pretindă că dețin tot adevărul…Principiul imutabilității religiei este astfel contrazis chiar de Iisus Christos. … Or de la Christos și până în zilele noastre, nu s-a produs nicio mare revelație care să completeze Evangheliile, care să elucideze părțile obscure, indice sigur că Trimisul nu și-a făcut încă apariția. Cine ar putea fi acest trimis? Atunci când Iisus spunea că ” îl voi ruga pe Tatăl meu și el vă va trimite un alt Mângâietor”, lucrul  acesta vrea să spună că nu va fi tot El acel Mângâietor…Apoi Christos adaugă: ” Pentru ca acesta să rămână în veci cu voi, și să fie în voi“. Nu trebuie să înțelegem prin asta o individualitate încarnată, care nu poate rămâne veșnic printre noi, sau, și mai puțin în noi, ci este vorba despre o doctrină care, după ce va fi bine asimilată, va putea sălășlui veșnic în cugetele noastre. Mângâietorul este deci, în accepțiunea lui Iisus, personificarea unei doctrine consolatoare, al cărui inspirator va trebui să fie Duhul Adevărului.”

        Ne întoarcem acum la Text și la Vocea lui Hristos:

Nu vreau să lași să pătrundă nicio frică în sistemul de gândire spre care te îndrum. Nu cer martiri, ci profesori. Nimeni nu e pedepsit pentru păcate, iar Fiii lui Dumnezeu nu sunt păcătoși.

Răstignirea a fost rezultatul unor sisteme de gândire clar opuse; simbolul perfect al conflictului dintre eu și Fiul lui Dumnezeu. Acest conflict pare la fel de real acum, iar lecțiile lui trebuie învățate acum, ca și atunci.

       Acest mesaj poate fi foarte bine înțeles dacă ne amintim lecțiile referitoare la iluziile eului. Ne amintim că în noi sunt cerul și pământul, că mintea noastră este scindată și că în noi se duce veșnic o luptă între ego (eu) și Sinele nostru Divin  (Fiul lui Dumnezeu) călăuzit de Spiritul Sfânt. La nivel global, comunitar, dar și la nivel individual, aceasta este răstignirea: lupta continuă dintre ego și spirit, și așa cum spune în Text, alegem să ne răstignim în fiecare zi, atâta timp cât credem în separare. Iar răstignirea aceasta ni se aplică fiecăruia dintre noi ca rezultat fie a luptei proprii dintre ego și Divin, fie a luptei pe care o duc cu Divinul eurile exacerbate ale celor pe care tot noi îi lăsăm să ne conducă, și care produce efect asupra noastră, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Iisus. El a fost cel care a demascat lupta pe care eurile exacerbate ale conducătorilor vremii o duceau cu Dumnezeu. L-au omorât pe El, pentru a-și proteja propriile interese dominate de ego.

      Ne-a fost spus explicit de atâtea ori, că mesajul răstignirii este în ultimă instanță mesajul eliberării de frică. Este mesajul renunțării la contraatac. Este mesajul iubirii față de toți frații noștri. Cu toate acestea, este totuși un exemplu extrem de acceptare. Nu ni se cere o astfel de jertfă, dar ni se cere să înțelegem mesajul lecției predate de El – o lecție grea, pe care și-a asumat-o cu bună știință, pentru că Iisus nu a fost purtat de “valul vieții”. El a fost cel care și-a planificat viața și a știut în cele mai mici amănunte încotro se va îndrepta.

finish

Conexiuni:

Carte_Viata-necunoscuta-a-lui-Iisus-Hristos_14825c   

        După încheierea războiului turco-rus ( 1877-1878) Nicolas Notovitch a întreprins o serie de călătorii în Orient cu scopul de a studia tradițiile și obiceiurile locuitorilor Indiei, “arheologia măreață și misterioasă a țării, precum și natura ei colosală și maiestuoasă”. Cu toate acestea, în cursul uneia dintre vizitele pe care le-a făcut la mănăstirile budiste, a aflat de la starețul lama că în arhivele din Lassa, existau documente foarte vechi care vorbeau despre viața lui Hristos. În acest fel, călătoria  sa a luat altă turnură, a descoperit și a obținut informații din acele pergamente, după care, reîntors în Europa, a încercat fără rezultat să le facă publice în mod oficial, prin instituțiile credibile și abilitate în acest sens. Singurul rezultat obținut era interesul vădit pentru informații și sfatul de a nu le face publice pentru că nu este în interesul nimănui. În cele din urmă scrie o cărticică : “Viața necunoscută a lui Iisus Hristos”, în care aduce informații despre anii pe care Iisus i-a trăit în Orient (între 13-26 de ani). El era cunoscut în Orient sub numele de Sfântul Issa. La sfârșitul cărții autorul face un scurt rezumat din care citez fragmentele de mai jos:

     Cele două manuscrise care mi-au fost citite de către starețul lama al mănăstirii Himis, au fost alcătuite din diferite copii scrise în limba tibetană, traduse din sulurile bibliotecii din Lassa și aduse în India, Nepal și Maghada, la două sute de ani după Hristos. Acestea au fost păstrate într-o mănăstire de pe muntele Marbour, din apropiere de Lassa, reședința actuală a lui Dalai- Lama.

      Aceste suluri au fost scrise în limba Pali, cea pe care anumiți lama o studiază cu atenție pentru a putea traduce scrierile sacre din acea limbă în dialectul tibetan. Cronicarii erau budiști aparținând sectei lui Buddha Gautama.

      Fără detalii preliminarii sau vreo explicație, manuscrisul începe cu vestea că, în același an al morții lui Hristos, niște negustori, care tocmai se întorceau din Iudeea, au adus înapoi vorba că, un om drept numit Issa, un israelit, după ce fusese achitat de două ori de către judecători – fiind proorocul lui Dumnezeu – a fost, în cele din urmă, ucis la insistențele guvernatorului păgân, Pilat, care se temuse că Iisus va profita de faima sa pentru a restabili Regatul Israelului și pentru a-i înlătura conducătorii străini din teritoriu.

     Doar la sfârșitul celui de-al doilea volum întâlnim prima afirmație categorică a cronicarului, care declară că Issa este binecuvântat de Dumnezeu și cel mai  bun dintre oameni; că el este alesul mărețului Brahma, omul în care s-a încarnat duhul desprins din Ființa Supremă, la momentul hotărât de soartă.

      Cronica budistă descrie apoi pe scurt măreția și decăderea regatului Israel, cât și cucerirea sa de către străinii care au înrobit locuitorii. …Starea vremurilor de atunci a justificat, așadar, credința în anunțarea, iminența și necesitatea venirii lui Iisus.

      Fără îndoială că, atât budiștii cât și evangheliștii, vor să arate astfel că pruncul aparținea casei regale a lui David; Dar textul Scripturii, potrivit căruia “copilul a fost conceput de către Duhul Sfânt,” poate fi interpretat în două feluri, în vreme ce,  potrivit  doctrinei budiste , care este mai apropiată legilor naturii, Duhul Sfânt s-a încarnat în copilul deja născut, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat și l-a ales pentru a-I împlini misiunea aici pe pământ.

     În acest punct, tradițiile evangheliștilor sunt lacunare, deoarece, din ignoranță sau din neglijență, nu ne povestesc nimic despre copilăria, tinerețea sau educația sa. Ei încep istoria lui Iisus cu prima sa predică, când, acesta se întoarce în țara sa, la vârsta de treizeci de ani.

   Iisus a petrecut șase ani printre budiști, unde a descoperit principiul monoteismului încă neîntinat. La împlinirea vârstei de douăzeci și șase de ani, și-a amintit de țara sa natală care trudea sub jug străin. A decis așadar să se întoarcă acolo. În drumul său, a continuat să predice împotriva idolatriei, a sacrificiului uman și a păcatelor religioase, îndemnându-i pe oameni să-l recunoască și să-l adore pe Dumnezeu, Tatăl tuturor creaturilor pe care le îndrăgește în aceeași măsură, atât pe stăpâni cât și pe sclavi, pentru că toți sunt copiii Săi, cărora le-a lăsat minunatul său univers, drept moștenire comună. Predicile lui Iisus au lăsat o impresie puternică în țările pe care le-a vizitat, unde a înfruntat multe pericole puse la cale de către preoți, dar a fost protejat adeseori de adulatorii săi, care, cu o zi înainte, își sacrificaseră copiii idolilor.

     Prin puterea unui singur mesaj de adevăr, India întreagă, cu cele trei sute de milioane de idoli, poate fi transformată într-o țară creștină; dar – acest proiect minunat ar fi, fără îndoială, păgubos pentru anumiți creștini, care, precum preoții mai sus menționați, specuează ignoranța maselor pentru a se îmbogăți.

    Sfântul Luca spune că:” Iisus avea în jur de treizeci de ani când a început să-și îndeplinească misiunea.” Potrivit cronicarului budist, Iisus ar fi început să predice de la douăzeci și nouă de ani. Toate predicile sale, pe care evangheliștii nu le menționează și care au fost păstrate de budiști, se remarcă prin aspectul lor de măreție divină. Faima noului predicator s-a răspândit rapid în țară, iar Jerusalimul i-a așteptat cu nerăbdare sosirea.

    Dar Pilat, guvernatorul țării, nu avea aceeași viziune asupra situației. Agenții zeloși i-au spus că Iisus anunțase iminența unei noi împărății, recuperarea tronului evreiesc, și că se declarase Fiul lui Dumnezeu, trimis să învie curajul Israelului, căci el, Regele Iudeilor, va urca în curând pe tronul strămoșilor săi.

   Nu doresc să-i atribui lui Iisus rolul de revoluționar, dar mie îmi pare foarte plauzubil că El a trudit cu oamenii, având în vedere recăpătarea tronului, care îi revenea lui prin drept de moștenire. Prin inspirație divină și, în același timp complet convins că pretențiile sale erau legitime, Iisus a propovăduit, astfel, uniunea spirituală a oamenilor din care s-ar fi putut naște o uniune politică. ( Speculația autorului.)

      În ceea ce privește judecarea și condamnarea lui Iisus, deși descrierile sunt în mare parte comune atât evangheliștilor cât și budiștilor, autorul își spune că:

      La sfârșitul anchetei, membrii Sanhedrinului l-au anunțat pe Pilat că suspiciunile sale erau nefondate, că Iisus propovăduia adevăruri religioase, nu idei politice; că predica cuvântul sfânt și, mai mult, că susținea că venise pentru a reinstaura poruncile lui Moise, nu pentru a le înlătura. Cronica budistă nu face altceva decât să confirme această simpatie care exista fără îndoială între Iisus, tânărul predicator, și vârstnicii poporului iudeu; de aici și răspunsul acestora: “Noi nu judecăm un tânăr nevinovat.”
    Potrivit evangheliștilor, fariseii și evreii au încercat să-l condamne pe Iisus la moarte, în timp ce cronicarul budist declară hotărât că doar Pilat trebuie tras la răspundere. Această versiune este mult mai probabilă decât cea a evangheliștilor; cuceritorii Israelului neputând să suporte prea mult timp prezența unui om care-i anunța pe oameni că izbăvirea lor de sub jugul străin se apropia. Fiind deranjat de popularitatea lui Iisus, era normal ca Pilat să trimită instrucțiuni iscoadelor sale să urmărească fiecare cuvânt și mișcare a tânărului predicator.

      Referindu-se la Iuda, Nicolas Notovitch, citează replicile lui Iisus din timpul judecării prin care l-a iertat pe Iuda după ce l-a mustrat că și-a vândut conștiința, și prin care l-a criticat în mod direct pe Pilat pentru că a recurs la mijloace degradante cu scopul de a-l condamna. Apoi împărtășește propria sa opinie privind situația lui Iuda:

      Acum zece ani, am citit un articol despre Iuda într-un ziar german, Fremdenblatt, în care autorul încerca să demonstreze că trădătorul fusese prietenul cel mai bun al lui Iisus. S-ar părea că Iuda și-a trădat stăpânul datorită iubirii pe care o purta, prin oarba credință în vorbele Mântuitorului, care spunea că Împărăția Sa va veni după răstignirea Sa. Dar când l-a văzut pe cruce, după ce așteptase în zadar învierea sa imediată, Iuda nu a putut suporta remușcările și s-a spânzurat. Nu are rost să insist asupra acestei cercetări asidue, care este cu siguranță originală.
         Dar întorcându-mă la narațiunea biblică și la cronica budistă, pare destul de probabil că informatorul plătit ar fi fost Iuda, deși versiunea budistă nu precizează nimic în acest sens. Se poate presupune că guvernatorul s-a descotorosit prin propriile mijloace de Iuda, cum se întâmplă câteodată în zilele noastre, când este esențial să ascunzi oamenilor o astfel de faptă gravă și compromițătoare, pe care un astfel de om ar putea-o desconspira, fără să se gândească la consecințe.

       Oricum ar fi, sunt dovezi și interpretări suficiente care vin în sprijinul ideii că sfârșitul lui Iuda nu a fost consecința “pedepsei” pe care Iisus a atras-o asupra lui.

        Dincolo de orice speculație, de orice interpretare, de orice sursă din care vin informațiile despre Iisus Hristos, răzbate clar o singură concluzie:

” Cuvintele mele vor dăinui în veci.”

     Cea mai mare dintre minunile înfăptuite de Iisus Christos rămâne totuși revoluția pe care învățăturile sale a înfăptuit-o în lumea întreagă…Iisus Christos nu a scris nimic și totuși…doctrina sa a abolit păgânismul atotputernic până atunci, devenind stindardul civilizației. El avea deci, contra lui, toate forțele pentru a eșua în ceea ce-și propusese, de aceea putem spune că triumful doctrinei sale este mai mare decât toate miracolele sale, dovedind în același timp misiunea divină cu care fusese însărcinat. Dacă, în loc de principii sociale însuflețitoare pentru umanitate, bazate pe viitorul spiritual al omului, el nu ar fi lăsat posterității decât o sumă de fapte miraculoase, de abia ne-am fi amintit de ele astăzi.

( Allan Kardec-Geneza)

        În loc de final, un scurt interviu cu Petre Țuțea, despre Adevăr și Divinitate, și nu în ultimul rând despre credința în posibilitatea noastră ca oameni, de a atinge perfecțiunea:

 

 finish

 


 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Text” pp.82-86 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Nicolas Notovitch, “Viața necunoscută a lui Iisus Hristos”, Solaris Print, București-2011, pp. 126-150.

Allan Kardec, “Geneza”, Antet XX Press, pp. 206, 225, 230.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


 

 

 

 

 

 

Share Button

Judecata de apoi.

călătorie suflet 2

              “Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)1

              Atunci când devenim egocentrici, uitarea pune stăpânire pe noi mai mult ca oricând și adevărul se îndepărtează cu atât mai mult cu cât durata egocentrismului este mai mare. Uităm atunci că suntem creațiile lui Dumnezeu, că purtăm în noi scânteie divină, că voința de a crea ne-a fost dată de Creatorul nostru și că aceeași Voință a exprimat El în Creația Sa. Capacitatea noastră creatoare își are originea în minte, iar creațiile noastre sunt reale numai în ochii noștri. O minte vindecată creează în armonie cu Dumnezeu pe când una nevindecată, egocentrică, va crea într-un mod dizarmonios. Aceasta este premisa de la care pornește adevărata semnificație a Judecății de apoi:

      “Judecata de apoi este una dintre cele mai amenințătoare idei din gândirea ta. Pentru că nu o înțelegi. Judecata nu este un atribut dumnezeiesc. I s-a dat viață doar după separare, când a devenit unul dintre multele instrumente de învățare din componența planului general.”

             Planul general, conform acestui curs este acela de Ispășire a lumii prin iubire și iertare, în care fiecare dintre noi avem un rol, iar cel care ne arată cum să facem acest lucru este El, prin propriul exemplu.

       “Așa cum separarea a avut loc de-a lungul a milioane de ani, tot așa și Judecata de apoi se va întinde pe o perioadă la fel de lungă, poate chiar mai lungă. Cu toate acestea, lungimea ei poate fi scurtată mult de miracole, instrumentul de scurtare, dar nu și de desființare a timpului. Dacă un număr suficient de persoane devin clar dispuse mental la miracole, acest proces de scurtare poate deveni efectiv incomensurabil. Este esențial însă să te eliberezi rapid de frică, pentru că trebuie să ieși din conflict dacă e să aduci pace altor minți”

          Înțeleg deci, din acest text, ca și din cele parcurse în lecțiile anterioare, că rostul nostru pe acest pământ, nu este să strângem bani, să plantăm panseluțe sau să așteptăm bătrânețea și moartea ca pe ceva implacabil. Rostul nostru este să ne vindecăm mințile, pentru a ne putea vindeca viața, să răspândim în jurul nostru această lumină a vindecării, să scurtăm timpul fizic, acele milioane de ani care ar trebui parcurși până la vindecare, care oricum va avea loc în cele din urmă, mai devreme sau mai târziu. Aceste lecții sunt o invitație la a învăța cum să scurtăm timpul până la Ispășire atât pentru noi, cât și pentru lumea în care trăim.
        De câte ori nu am fost zguduiți în biserică de scenele “înfricoșatei judecăți”! De câte ori nu ni s-a povestit de ” frica de Dumnezeu”. Tocmai frica se pare că este aceea care ne ține prizonieri în această realitate construită cu grijă de mii de ani și transmisă din generație în generație.

   “În general, Judecata de apoi e considerată o operație întreprinsă de Dumnezeu. De fapt, va fi întreprinsă de frații mei, cu ajutorul meu. E o ultimă vindecare, și nu o împărțire a pedepsei, oricât de binemeritată ai crede că este pedeapsa”

          Din felul în care este transmis mesajul și din ceea ce s-a explicat până acum în Curs, îmi pot da seama că acestea sunt cuvintele lui Iisus Hristos. El a explicat că trebuie să-L privim ca pe fratele nostru mai mare, al cărui exemplu trebuie să-l urmăm. El și noi, suntem fiii lui Dumnezeu, iar El în calitate de frate al nostru mai mare are misiunea să ne arate drumul și mijloacele prin care ne putem vindeca. “Judecata de apoi” este înfricoșătoare și pentru că sunt asociate cuvintele ” de apoi” cu moartea, când de fapt, aceasta este tocmai “poarta către viață”.

     “Judecata de apoi ar putea fi numită un proces de evaluare corectă. Asta înseamnă pur și simplu că toți vor ajunge să înțeleagă, în final, ce are valoare și ce nu…Rostul timpului este doar acela “de-a-ți da timp ” să dobândești această judecată.
     Primul pas spre libertate implică o triere a falsului de adevărat. E un proces de separare în mod constructiv și reflectă adevăratul înțeles al Apocalipsei. În cele din urmă, fiecare își va privi creațiile și va alege să păstreze numai ce e bun…În același timp, mintea își va dezmoșteni inevitabil creațiile greșite, care – nemaifiind crezute – nu vor mai exista.”

     Conform Wikipedia, cuvântul apocalipsă provine din limba greacă și are semnificația de ” ridicarea voalului” sau “revelație”. Este o dezvăluire a ceva ascuns majorității omenirii într-o epocă dominată de minciună și de concepții greșite. Se specifică faptul că “extinderea înțelesului la orice scenariu despre sfârșitul lumii sau la sfârșitul lumii în general este un abuz lingvistic.”

CONEXIUNI:

           Am căutat și alte interpretări și opinii despre Judecata de apoi  atât din punct de vedere al religiei creștin-ortodoxe cât și din punct de vedere al altor mișcări spirituale și al conștientologiei moderne. Diversitatea interpretărilor acestui aspect al existenței noastre, sper să-mi deschidă drumul spre o înțelegere corectă, urmând ca viața, experiențele personale și alte opinii apărute pe parcurs să ducă în final la o percepție cât mai apropiată de ADEVĂR.

           Doresc să încep cu o abordare de actualitate, și anume cu o carte foarte cuprinzătoare ca anvergură, a treia din seria de cărți pe această temă, scrisă de Sal Rachele împreună cu ghizii săi spirituali, Fondatorii. Așa cum spune și autorul în prefața cărții, probabil că cei care sunt totalmente sceptici, dacă reușesc să trecă de primele pagini fără să fie dezgustați, o vor considera lucrarea unui nebun sau a unui adept “new age” iluzionat și credul. Este vorba de cartea Pământul se trezește: Profeții 2012-2030.2 Cartea nu are nici o legătură cu profețiile, titlul fiind mai degrabă după părerea mea, un nume de scenă. Ceea ce  scrie în introducere, poate ajuta în înțelegerea citatelor care vor urma, extrase din lucrările Părintelui Arsenie Boca, sau din Evangheliile gnostice, știut fiind faptul că limbajul utilizat în aceste cărți este specific, mai greu accesibil și acceptat de omul modern.

         Zorii cei noi
” Omenirea se află la începutul unei experiențe nemaipomenite. Trecem la un nou mod de viață. Ne trezim la vastul nostru potențial creator.
        Deși există promisiunea unei noi Ere de Aur, va fi un pic mai dificil să ajungem acolo. Ne aflăm în mijlocul transformărilor planetare, iar acestea vor continua să se intensifice și să se accelereze. Nu toată lumea va trece prin acestea fără să fie afectată. De fapt, foarte multe suflete vor părăsi Pământul în următorii  20-30 de ani. Deși aceasta ar putea fi privită ca o tragedie  din perspectiva densității a 3-a, din tărâmurile mai înalte reprezintă o desfășurare perfectă a Planului Divin. În cele din urmă, fiecare suflet își manifestă dorințele sale adevărate. Sufletele tinere simt adesea dorința de a experimenta războiul, sărăcia, durerea și suferința, și pot alege să părăsească Pământul prin boli epuizante, înfometare sau dezastre naturale, ori create de mâna omului.
       Este important să nu judecăm deciziile sufletelor tinere. Sufletul nu consideră că lucrurile sunt “bune” sau “rele”. El vrea să experimenteze tot ce există în planurile mai dense. Pe măsură ce sufletul evoluează, în cele din urmă, el sau ea va deveni foarte plictisit/ă să experimenteze lucrurile mai “negative” și va căuta vieți pline de pace, prosperitate, bucurie, iubire și compasiune. 
        Multe suflete mai bătrâne vin pe Pământ ca să ajute sufletele mai tinere să se maturizeze și să evolueze. Pentru a face acest lucru, sufletele mai bătrâne trebuie să se familiarizeze din nou cu lucrurile învățate în viețile anterioare, pentru a putea relaționa cu sufletele mai tinere. Altfel spus, este dificil să comunici cu cineva despre suferință dacă nu ai retrăit-o de curând tu însuți. Totuși, țelul multora dintre sufletele mai evoluate este să se afunde suficient de mult încât să fie una cu omenirea aflată în suferință, dar nu atât de mult încât să ajungă să fie prinse în dramă și să uite cine sunt ele.”
 Absolvirea.
             ” Întregul Pământ trece ” în clasa următoare” . El trece de la o planetă predominant tridimensională (3D)  la una tetradimensională (4D). Prin urmare, omenirea trece de la o vibrație  de  densitatea a 3-a la una de densitatea a 4-a. Toate formele de viață ce trăiesc pe și în interiorul Pământului trebuie să facă acest salt pentru a putea rămâne aici .
            Pentru ca ființele umane să crească și să evolueze în stări mai înalte, este necesară foarte multă curățare și purificare. Este exact ce vedem astăzi în lume. În multe texte religioase se afirmă că va veni o vreme a judecății, sau alegerea grâului de neghină. În realitate, aceasta nu este o judecată din partea vreunei ființe supreme, ci,  mai curând un proces de a decide dacă cineva este pregătit sau nu să treacă mai departe, pe Noul Pământ.
              Pentru a trece mai departe și a deveni o parte din Era de Aur, este necesar să renunți la tot ce nu îți mai este necesar, inclusiv la sistemele de credințe false și limitative, la durerea emoțională, la atitudini subconștiente și inconștiente, la prejudecăți, obiceiuri și moduri de gândire și simțire care te împiedică să te trezești la natura  ta mai înaltă.
          Dacă sufletul tău vrea să crească și să evolueze, iar tu nu asculți și ai devenit distras/ă de  miriada de ocolișuri oferite la tot pasul, atunci sufletul tău te va înghionti cu blândețe prin experiențe menite să îți atragă atenția. Dacă refuzi în continuare să recunoști dorințele sufletului tău,  el va lovi un pic mai tare, probabil creând o boală, pierderea serviciului, dispute în relație sau criza vârstei mijlocii, care nu pot fi ignorate cu ușurință. Aceasta este ceea ce observi că se întâmplă multor suflete de pe planetă în acest moment.”
            Fără putință de tăgadă este clar observabil faptul că civilizația noastră se află la o mare cotitură, că de la an la an lucrurile se precipită și mulți dintre noi suntem obligați să luăm anumite decizii fie în viața de familie, fie în viața socială.  Să fie acestea vremurile Judecății de Apoi
      Dacă Sal Rachele și-a fundamentat lucrările pe baza comunicărilor telepatice cu ghizii săi spirituali, William Buhlman a folosit propriile experiențe pentru a răspunde unor întrebări fundamentale despre viață. El predă și susține prelegeri în întrega lume, despre călătoriile extracorporale, antrenându-i pe oameni cum să-și proiecteze conștiințele dincolo de limitele corpului fizic și cum să exploreze dimensiuni și lumi paralele, dincolo de realitatea vieții de zi cu zi. El spune că un ocean de energie neexplorată așteaptă să fie cucerit de oamenii înzestrați cu intuiția și curajul necesar pentru a trece dincolo de orizonturile lor fizice. Indiferent din ce timp provin, exploratorii sunt conduși de un singur țel – nevoia de a descoperi și a se descoperi pe ei înșiși, deoarece nici o cunoaștere nu este mai presus decât cea dobândită prin experiență personală.
          Aventuri în viața de dincolo3 este o călătorie de trezire spirituală puternică, o misiune îndrăzneață ce ne oferă răspunsuri și revelații.
        După ce a fost diagnosticat cu cancer, William Buhlman, a urmărit să obțină răspunsuri la misterele existenței noastre după așa-zisa moarte. Descoperirile sunt surprinzătoare: noi suntem puternice ființe spirituale chiar dacă suntem sau  nu conștienți de acest lucru și ne modelăm realitatea, atât aici pe Pământ cât și în lumile subtile în care pășim după părăsirea corpului fizic.

       În capitolul 9, Întrebări și răspunsuri, el oferă răspunsuri cititorilor săi la multe din frământările inerente fiecărei făpturi umane de pe acest Pământ, dincolo de apartenența religioasă sau credințele pe care le-a dobândit pe parcursul vieții:

Î: Ce reprezintă paradisul biblic?

R: Conceptul biblic de paradis a reprezentat o încercare timpurie de a descrie numeroasele dimensiuni energetice  nevăzute  magnifice care există dincolo de vederea noastră fizică. În general, paradisul reprezintă o serie de lumi subtile energetice, care sunt foarte sensibile la puterea gândului și care sunt modelate de gândurile locuitorilor săi. Există milioane de realități nonfizice iar variația acestor planuri paradisiace este nelimitată. Multe dintre acestea pot fi percepute ca fiind paradisuri biblice.

Î:Există infernul și damnarea eterne?

R: Nu. Evoluția spirituală și nu pedeapsa reprezintă principiul de bază al existenței noastre. Toate lumile din viața de apoi, atât bune cât și rele, sunt formate și create de conștiința locuitorilor lor. Datorită acestui fapt, există o foarte mare diversitate de realități energetice. Toate sufletele sunt înzestrate cu capacitatea de a-și eleva nivelul de conștiință și tranziția către medii de o frecvență de vibrație mai înaltă. Realitatea unei dimensiuni, inclusiv cea fizică se află în permanență într-o stare de flux și poate fi schimbată de progresul indiviual al fiecărui individ. De vreme ce suntem nemuritori, durata de timp necesară acestui proces al evoluției spirituale este irelevantă. Într-un final, toate sufletele vor cunoaște iluminarea, chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie de milioane de ani pământești. Aceasta este structura magnifică a universului nostru – evoluția spirituală a sufletului prin intermediul experiențelor personale extinse.

Î: În ce fel de lumi voi ajunge după moarte?

R: Cei mai mulți oameni se vor regăsi trăind în realități consensuale asemănătoare celor fizice, localizate la nivelul planului astral. Noi suntem atrași către realitățile energetice care rezonează cel mai mult cu starea noastră de conștiință individuală și cu identitatea noastră de sine.

Î: Voi avea revelația sufletului meu după ce mor?

R:Fiecare dintre noi va experimenta corpul energetic și realitatea vibrațională care este în acord cu starea și nivelul nostru de conștiință; marea majoritate a oamenilor își vor experimenta corpurile astrale și vor reintra în dimensiunea astrală. Sufletul există la o frecvență de vibrație mult mai înaltă decât corpul astral și puțini oameni în zilele noastre și-au elevat conștiința până la nivelul spiritual al perfecțiunii( realizarea de sine sau iluminarea). Aceste rare ființe care s-au iluminat din punct de vedere spiritual în timpul vieții lor fizice, vor experimenta nivelurile superioare ca și frecvență de vibrație ale universului.

Î:În momentul morții suntem întâmpinați de îngeri sau de Iisus?

R: …Cel mai probabil vom fi întâmpinați de către ființe pe care le cunoaștem și care se află pe același nivel sau pe un nivel apropiat cu nivelul nostru de conștiință și de evoluție spirituală. Dacă gradul vostru de evoluție spirituală și nivelul vostru de conștiință este egal cu cel al lui Buddha, Iisus sau al îngerilor, atunci aveți toate șansele să vă întâlniți cu lumea lor.

        În Evangheliile gnostice – Evanghelia după Filip4 (49) se vorbește despre un “Mijloc” ca stare intermediară între lumea aceasta și “Înviere” . Oare să fie acesta echivalentul lumilor consensuale la care aderăm conform propriului nivel de conștiință despre care vorbește William Buhlman și în care putem rătăci milioane de ani așa cum se înțelege din Curs de miracole?

Trebuie să căutăm învierea acum.

       Astfel (sunt unii) care locuiesc, fie în această lume, fie în înviere, fie în locul din mijloc.
        Dumnezeu nu a îngăduit ca eu să mă aflu acolo!
        În lumea aceasta există bine și rău, însă binele lumii nu este bine, nici răul ei nu este rău. Dar dincolo de lumea aceasta există rău care este cu adevărat rău – cel care este numit și “Mijloc”. Aceasta este moartea.  Cât timp suntem în această lume, se cuvine ca noi să căpătăm învierea, iar când ne dezbrăcăm de carne să putem fi găsiți în pace și nu pășind în Mijloc. Căci mulți rătăcesc pe cale. Este bine să părăsești lumea mai înainte de a păcătui.
       Părintele Arsenie Boca în Cărarea Împărăției 5 detaliază procesul Judecății de apoi: 
     Desfacerea sufletului de trup se face în timp de trei zile pământești, începând din momentul pe care-l numim noi moarte.
    Să urmărim , așadar , călătoria sufletului dezlegat de trup. La ieșirea din cortul pământesc, sufletul trece în lumea asemenea cu el, a făpturilor nevăzute, fie cu îngerii buni dacă a fost bun, fie cu îngerii căzuți dacă faptele lui au fost rele.
    Acum dă sufletul de datoria cunoașterii.
   Dacă  sufletul n-a ajuns, sau n-a vrut să ajungă pe pământ la desăvârșita cunoștință de sine însuși, el trebuie neapărat, ca ființă spirituală, să se cunoască dincolo de mormânt. Sufletul trebuie să-și dea seama de ceea ce și-a câștigat; trebuie să-și recunoască și să-și pronunțe judecata , înainte de a-l judeca Dumnezeu.
     Vămile cunoștinței sunt pentru sufletele de mijloc, care mai văd fața lui Dumnezeu, chiar dacă vor fi osândite.
   Cunoștința trebuie să fie deplină, pentru stadiul în care se află sufletul acum. De aceea e condus de înger să vadă raiul, fericirea drepților, răsplata faptelor bune, dar mai ales e condus să-și vadă faptele sale bune pe care le-a făcut, sau pe care le-ar fi putut face, dar nu le-a făcut. Acum va pricepe sufletul ce înzestrare îi dăduse Tatăl, și ce putea să facă, iar din acestea câte a făcut. Acum cunoaște care-i era măsura dată lui de Dumnezeu și cât a împlinit-o el.
    Iar ca la a noua zi pământească ( a șasea zi de la îngroparea trupului ) sufletul se reîntoarce la Dumnezeu  și i se închină… De la aceasta, a doua închinare a sufletului, din porunca lui Dumnezeu, sufletul merge să vadă și iadul…Totuși călătoria asta a sufletului prin iad ține cam 30 de zile pământești. În vremea aceea sufletul cunoaște cu de-amănuntul plata păcatului, urmările relelor pe care le-a făcut el. Dacă s-a pocăit de ele se teme mai puțin; dacă nu se pocăise de ele și-l prinsese moartea într-însele, îngrozirea lui va fi cumplită. Acum își cunoaște locul după dreptate, în care are să se muncească și tremură de frică.
        În împărăția nevăzută a duhurilor, la a patruzecea zi pământeană, are loc o mare hotărâre asupra sufletului, care s-a lămurit în așa de scurtă vreme, cât nu se lămurise în zeci de ani de zile de viață pământeană.
         Hotărârea pe care o dă Dumnezeu asupra sufletului de-a petrece în împărăția luminii, sau a se osândi în împărăția chinurilor, e o hotărâre provizorie, și ține până la judecata cea de obște, judecata de pe urmă. Aceea e definitivă și fără de sfârșit.
          În împărăția lui Dumnezeu nu intră nimic necurat. Deci ne putem închipui ce puțini sunt aceia care rămân în Împărăție, încă de la judecata particulară, pentru veșnicia nesfârșită.
         Și toți ceilalți?
      – Toți ceilalți, deși credincioși, dar dacă nu s-au curățit prin pocăință de păcatele lor, de mândria lor, de slava deșartă și celelalte, trec în lumea nevăzută, așa zicând în stare de boală, dar n-au pierdut putința de-a ajunge odată și ei în obștea bisericii lui Hristos.
         Dar până atunci?
   –  Până atunci suferă în iad. Căci în iad sunt mai multe feluri de osândiți. Unii pentru vecii vecilor, alții până la judecata de pe urmă, când îi scoate Biserica luptătoare de pe pământ, prin rugăciune și milostenie.
 Aici, în viața pământeană, vrei să te pocăiești, poți s-o faci. E o faptă a libertății voinței. Deci  în ce stare de libertate i-a surprins moartea, în aceea vor petrece, cât le va hotărî Dumnezeu….Dar libertatea, iubirea și Harul celor de pe pământ pot îndupleca pe Dumnezeu să scoată din muncă sufletul ce n-a ajuns la sfințenie deplină. Căci, precum nimic necurat nu intră în împărăția lui Dumnezeu, așa nimic bun, oricât de puțin ar fi, nu rămâne în iad pentru totdeauna, subânțelegându-se prin acest bun și rugăciunile Bisericii. Iubirea a coborât pe Dumnezeu în trup, iubirea a sfărâmat porțile iadului, iubirea “scoate din moarte și nu te lasă să te pogori în întuneric” E vorba de-o iubire arătată prin fapte. De aceea zicem că iubirea n-are marginile omului, nici spațiul, nici timpul; nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt și ajunge pe cel iubit; străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă și străbate  cerul. Iubirea e însușirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută și nevăzută, și toată făptura care-l cunoaște de tată e străbătută de iubire. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini, s-ar răsfânge și în noi obârșia noastră divină, chipul și asemănarea fiilor cu Tatăl, am avea și noi mulțime de însușiri dumnezeiești, prin Har nu prin natură, în primul rând n-am fi așa de mărginiți într-o mulțime de privințe.
       Ziua judecății omului e totodată și ziua nașterii din nou a lumii, când va fi cer nou și pământ nou, căci acestea care sunt, de istov vor arde. Deodată cu această minune a înnoirii cosmosului prin foc, omul e înnoit prin focul judecății. Astfel pe pământ sunt adeseori puzderie de legi omenești.; la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea Iubirii de Dumnezeu și legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată Scriptura.
        Căci atunci Mântuitorul nostru, Dreptul Judecător, cu suflarea gurii Sale, îi va prăvăli pe toți: iadul, moartea, diavolii, pe Antihrist și pe dumnezeul nebun și pe toți cei nescriși în Cartea Vieții îi va cufunda în marea cea de foc, în moartea cea de-a doua.
      Dumnezeu taie para focului în două; cu puterea arzătoare, dar neluminoasă, arde păcătoșii, iar cu puterea luminoasă dar nearzătoare strălucește pe sfinți. Așa că pe unii îi luminează nearzându-i, ca un soare neapus în vecii vecilor; iar pe alții îi arde neluminându-i , întunecați și la întuneric , în vecii vecilor…
        Deoarece limbajul utilizat de Biserică în comunicarea cu oamenii rămâne în continuare greoi, iar sentimentul de frică pe care îl generează este evident, am căutat și altă abordare spirituală. Este vorba despre Allan Kardec (1804-1869) și două dintre operele sale : Geneza și Cartea spiritelor ( 1857).
             Allan Kardec, definind principiile spiritismului sau spiritualismului spune:
   ” Omul nu este compus numai din materie, există în ființa sa un principiu al gândirii legat de corpul fizic pe care îl părăsește după moarte, la fel cum aruncăm o haină veche, atunci când încarnarea prezentă a luat sfârșit”
           Pe piatra funerară de la căpătâiul său, în Paris, se poate citi: ” A te naște, a muri, a renaște și a evolula neîncetat, aceasta este Legea”, iar celebrul astronom Camille Flammarion, în discursul funebru pe care l-a pronunțat la moartea lui Kardec, a afirmat că ” spiritismul este o știință și nu o religie”.
          În cartea sa Geneza 6, în capitolul XVI: Prezicerile din Evanghelii, referindu-se la Judecata de apoi explică:
         ” Fiindcă binele va domni pe pământ, trebuie ca spiritele malefice să fie învinse. Dumnezeu le acordă însă timpul necesar îndreptării lor; dar, în momentul în care pământul trebuie să se înalțe în ierarhia lumilor prin progresul moral al locuitorilor săi, nu va fi permisă încarnarea spiritelor care nu s-au convertit pe calea binelui. Aceste spirite vor fi exilate în lumile inferioare, cum s-a întâmplat odinioară cu rasa adamică, fiind înlocuite cu spirite cu un nivel moral mult mai ridicat. Tocmai la această triere va lua parte Iisus Christos, și spune acest lucru: ” cei buni vor trece la dreapta mea, cei răi la stânga;….știm că există miliarde de lumi asemănătoare, care perpetuează umanitățile întru veșnicie, umanități pentru care lumea noastră reprezintă un bob de muștar. Înțelegem acum rațiunea pentru care Iisus nu le-a dezvăluit totul discipolilor, căci aceștia oricum nu ar fi înțeles, fiindcă unele din vorbele sale, pot fi înțelese de abia astăzi, odată cu dezvoltarea științelor. Cu siguranță că primii apostoli, Pavel și discipolii săi, ar fi instaurat cu totul alte dogme, dacă ar fi avut solide cunoștințe de astronomie, fizică, chimie, geologie, fiziologie și psihologie, cunoștințe pe care astăzi le posedăm.
       Sintagma Judecata finală ( de apoi) nu este exactă, întrucât spiritele care vin să se încarneze trec prin diferite praguri la fiecare reînoire a lumilor pe care le locuiesc, până ce ajung la un anumit grad de perfecțiune. Nu este vorba deci de o judecată definitivaă, ultimă, ci de judecăți parțiale în toate epocile, de reînoiri parțiale sau totale ale populației lumilor, în urma cărora are loc marele exod al imigrărilor și emigrărilor spiritelor”.
        
              Cartea spiritelor7, mai puțin cunoscută publicului din Europa, rămâne una dintre cele mai citite cărți din lume. De fapt, chiar spiritele care au transmis informațiile  lui Allan Kardec și care au impus numele cărții, au botezat Cartea spiritelor ” Al treilea testament”. Detalii interesante legate de modul în care a fost redactată această carte se găsesc aici : 

            În prefața cărții, Patrick Ravignant afirmă că spiritismul nu este altceva decât o școală de înțelepciune : nici un secret ezoteric, nici un demers inițiatic. Pe de altă parte, spune el, puține credințe pot să se rezume ( fără a se trăda) la câteva certitudini clare și percutante, adaptabile la toate formele și la toate nivelurile de inteligență.

         Foarte importantă pentru credibilitatea informațiilor,  este definirea și clasificarea spiritelor așa cum o face Allan Kardec. El definește spiritele ca fiind entități inteligente ale creației, care populează universul aflat dincolo de lumea materială. Le clasifică în trei ordine și 10 clase, astfel:

  •           Spirite de ordinul al treilea: spirite imperfecte la care materia domină  spiritul, caracterizate prin ignoranță, orgoliu, egoism, au intuiția lui Dumnezeu dar nu-l înțeleg. Sunt împărțite în 5 clase principale. Clasa 10 corespunde spiritelor imperfecte, clasa 7 spiritelor neutre, iar clasa 6 care nu este o clasă distinctă, corespunde spiritelor frapante și perturbatoare.
  •            Spirite de ordinul al doilea: spiritele bune la care spiritul domină materia și sunt caracterizate de dorința de a face bine. Sunt împărțite în patru clase principale. Clasa a cincea corespunde spiritelor binevoitoare iar clasa a doua spiritelor superioare care reunesc știința, înțelepciunea și bunătatea.
  •         Spirite de ordinul întâi- clasă unică: spiritele pure asupra cărora influența materiei este nulă și au superioritate morală și intelectuală absolută în raport cu spiritele din alte ordine.

           Allan Kardec atenționează la un moment dat în cuprinsul cărții, că este foarte important pentru corectitudinea și claritatea informației, să fii pregătit să discerni corect informațiile care vin de la spiritele imperfecte, perturbatoare, de informațiile care vin de la spiritele superioare și pure, și care sunt cu adevărat relevante și benefice pentru omenire. Acesta este probabil și motivul pentru care Biserica este foarte rezervată în privința informațiilor care provin din afara ei, și nu încurajează credincioșii să contacteze spiritele din lumea nevăzută. 

     Redau mai jos, pasaje din două răspunsuri oferite de Allan Kardec prin intermediul spiritelor lui Platon și al Sfântului Apostol Pavel, la întrebarea  legată de durata pedepselor viitoare:

Spiritul lui Platon:

   ” Războaie ale cuvintelor! Războaie ale cuvintelor!  N-ați făcut să se verse atâta sânge! Trebuie să mai aprindem rugurile?…Eternitatea suferințelor corespunde eternității răului. Da, atâta timp cât răul va exista printre oameni, pedepsele vor coexista; în acest sens relativ trebuie interpretate textele sacre.
   Va veni o zi când toți oamenii vor îmbrăca prin căință haina inocenței, și ziua aceea va fi fără gemete, fără scrâșniri din dinți. Rațiunea voastră omenească este limitată, e adevărat, dar așa cum este ea , reprezintă o prezență a lui Dumnezeu, și cu acest ajutor al rațiunii nu există un singur om de bună credință care să înțeleagă altfel veșnicia pedepselor. Veșnicia pedepselor! De ce! …Omenire! Omenire! Nu-ți arunca așadar privirile posomorâte în adâncurile pământului pentru a căuta aici pedepsele: plângi, speră, ispășește și refugiază-te în gândul existenței unui Dumnezeu bun în profunzimea sa, atotputernic și întru totul drept”.
Spiritul Apostolului Pavel:
             ” A gravita către unitatea divină, acesta este scopul umanității. Pentru a o atinge sunt necesare trei lucruri: dreptatea, dragostea și știința; trei lucruri îi sunt opuse și contrarii: ignoranța, invidia și nedreptatea. Ei bine! Vă spun, cu adevărat, că trădați aceste principii fundamentale, compromițând ideea lui Dumnezeu prin exagerarea severității sale; ….voi distrugeți ideea de infern făcând-o ridicolă și inadmisibilă față de credințele voastre, așa cum este inimilor voastre spectacolul hidos al călăilor, rugurilor, și torturilor evului mediu! Așa deci? Dar când epoca represaliilor oarbe va fi izgonită pentru totdeauna din legislațiile omenești, ce sperați să mențineți ca ideal? Oh! Credeți-mă, credeți-mă  frați întru Domnul și Iisus – Christos, credeți-mă, sau resemnați-vă în a lăsa să piară toate dogmele decât în a le schimba, sau mai bine însuflețiți-le deschizându-le efluviilor binefăcătoare emise de Spiritele bune în acest moment. Ideea de Infern cu furnalele sale arzătoare, cu cazanele clocotind de smoală poate fi tolerată, adică scuzabilă în epoca fierului; dar în secolul nostru ea nu mai este decât o vagă fantomă bună cel mult să sperie copiii. Persistând în această mitologie înfricoșătoare, voi zămisliți necredința, mama tuturor dezorganizărilor sociale, căci tremur văzând toată ordinea socială zdruncinată și gata să se prăbușească în lipsa sancțiunii penale.”
       Aceasta se întâmpla acum 200 de ani. Între timp omenirea a evoluat, și mișcarea spiritistă este înlocuită de curentul New Age și de conștientologia modernă.
         Conștiința, sau esența sinelui, pare a fi ceva fără formă și gen, un principiu inteligent individual ce există dincolo de spațiu și timp, în multiple dimensiuni (fizice și non-fizice) și care acumulează experiență de-a lungul a diferite vieți în corpuri fizice. Despre principiile conștientologiei moderne  pot fi găsite informații pe situl   http://romania.iacworld.org/abordare/. Ideea de bază a acestor curente este ideea evoluției prin reîncarnare.
        Curs de miracole este considerată cartea de căpătâi a curentului New Age, deși nu cred că tot ce s-a scris împotriva ei are temei. Dacă te-ai hotărât s-o parcurgi și tragi cu ochiul la Manualul pentru profesori, care este la sfârșit, vei vedea că nu încurajează deloc ideea reîncarnării dar lasă la latitudinea fiecăruia dacă dorește sau nu s-o ia în considerare. Această carte trebuie parcursă cu atenție dacă vrei să spui ceva despre ea, iar acest lucru cere timp, pentru că are în jur de 1200 de pagini ( Text+ Lecții (exerciții) + Manual pentru profesori).   Curentul New Age își are originile undeva prin anii 1920-1930, iar prima ediție a cursului a fost tipărită în 1975. În prefața cărții este scris clar: ” Cursul poate și trebuie să fie de sine stătător. Nu urmărește să devină temelia unui nou cult. Singurul lui rost e să le ofere unora o cale de a-și găsi propriul Profesor Lăuntric.” 
        Cred că cea mai importantă întrebare ar fi – de ce nu încearcă Biserica Creștină să se reformeze, să se unifice, și să-și schimbe atitudinea față de credincioși? Este clar că Biserica deține toate informațiile necesare oricărui om pentru a nu mai căuta răspunsuri la misterele vieții în altă parte. Dar sunt ele oare clare în toate aspectele și la vederea oricui? Pot avea acces toți oamenii la inițieri în sânul Bisericii care să nu-i mai facă dornici de seminarii și ateliere în cadrul diferitelor organizații?  Nu lasă singură drum deschis spre manipulare tuturor sectelor și curentelor spirituale ?  Nu poți folosi în secolul XXI, când fizica  cuantică este deja prezentă de 100 de ani, același limbaj și aceleași argumente ca acum 2000 de ani!  Nu mai poți folosi la nesfârșit dictonul ” Crede și nu cerceta !” . Oamenii doresc să înțeleagă ce se întâmplă cu ei, și de aceea orice explicație inteligentă este binevenită. Trăim vremurile în care Biserica și știința trebuie să facă front comun pentru dezrobirea lumii din lanțurile necunoașterii!
                Aș vrea mai departe să expun câteva pasaje din cartea ” ereticului” David Icke. Acesta are o teorie proprie privind realitatea, sau mai bine zis iluzia lumii în care trăim, și mai mult, se referă foarte clar și la lumea subtilă în care pășim după părăsirea corpului fizic. În opinia sa, totul este iluzie și aduce argumente în acest sens. El consideră că până la eliberarea finală a conștiinței , trăim în MATRICE , într-un “program de calculator” generat de propriile noastre minți. Adevărata eliberare ( învierea, dacă ar fi să folosim un termen creștin), are loc după evadarea din Matrice. Tot ceea ce se petrece în interiorul Matricei este fals. El trăiește două experiențe spirituale în Brazilia, induse ce-i drept, cu ajutorul plantei Ayahuasca ( planta învățător sau planta zeilor), în timpul cărora a intrat în contact cu Vocea. ( Iată că și aici există o voce așa cum exista și la Helen Schucman când a preluat informațiile ce au devenit ulterior Curs de miracole).
                Iată ce povestește David Icke despre experiențele pe care le-a avut , în capitolul 3 -Download pentru realitate  din volumul  Iubirea infinită este singurul adevăr, restul este iluzie8:
       ” Forța energiei care mă străbătea era extraordinară. Aveam senzația că cineva îmi stoarce pieptul încât energia țâșnea în cameră….Fluxul s-a schimbat și am simțit cum se arcuiește din piept spre cap un fel de curcubeu nevăzut. Cu aceasta am început să vorbesc fluent în starea mea alterată. Cuvintele vorbeau despre o conștiință infinită, numită Infinitul , Unitatea și Unicul . Totul este Conștiință Infinită spuneau cuvintele. Separarea și polaritatea sunt iluzii ale realității virtuale fabricate pe care o numesc Matrice, și dincolo de vălul Iluziei totul este Unicul – Acela. Nu exista nici eu, nici noi, ci doar un Infinit Eu.
         În a doua noapte în Brazilia, experiența cu ayahuasca a fost și mai profundă și pe măsură ce conștiința mea se răsucea și se clătina printre realități, am început să aud o voce puternică, clară, de femeie care vorbea cu multă demnitate și claritate. Aceasta nu era, desigur, o femeie în carne și oase care vorbea printr-un megafon. Era conștiința care comunica telepatic, iar creierul meu decodifica acele câmpuri de frecvențe în cuvinte pe care le înțelegeam. ” David”, mi-a spus vocea, “te vom duce în locul de unde vii, pentru a-ți aminti cine ești. ” Cu aceasta am fost purtat într-un tărâm de o beatitudine indescriptibilă, chiar mai profundă și mai minunată decât în seara precedentă” Nu exista separare, polarități,  alb sau negru, noi sau ei. Nu exista timp, nici spațiu, nici vibrație. Totul doar era și aceasta este o stare de ființare care trebuie experimentată pentru a fi înțeleasă. Eu nu eram corpul meu; eram conștiință, toată conștiința, tot ce există în orice expresie. Totul doar exista. Eram Unitatea, Ființarea, Întreaga Potențialitate. Dar eram în continuare conștient de sine, un ” individ” cu propriul meu punct de vedere în cadrul întregului. Eram aici și eram acolo. Eram peste tot și nicăieri, totul și nimic.
             “Aceasta este Infinitatea , David” a spus vocea. ” De aici vii și aici te vei întoarce”.
          Mi s-a spus că de fapt era un singur lucru pe care trebuia să-l știu și următoarele cuvinte au început să se repete la nesfârșit în capul meu:
“Iubirea infinită este singurul adevăr – tot restul este iluzie.”
În capitolul 7 – “Antichitate, New Age – Aceeași poveste”,  David Icke continuă:
      ” Numai când devenim conștiință pură conștientă de sine putem renunța la trupuri și odată cu ele la Matrice. Ființele din aceste tărâmuri diferite ale jocului realității virtuale vorbesc despre un loc care vibrează mai rapid decât această lume și astfel nu îl putem percepe din densitatea noastră. Din nou, nu am nici o problemă cu asta. Dar cuvântul crucial de aici este vibrează . Așa cum mi-a spus vocea din Brazilia :” Dacă vibrează este iluzie”. După câte mi s-a spus , ceea ce am experimentat este o stare de unitate aflată dincolo de Matrice, care nu vibrează. Era nemișcată, sau cel mult un val lent pe ici pe colo. Totul exista pur și simplu și nu exista nici o regulă. Acesta este punctul critic . Dacă există reguli, atunci este Matricea.
             Scopul continuării într-o stare iluzorie chiar și după ceea ce numim moarte este extrem de important, nu numai pentru că aceste niveluri diferite oferă sursa pentru cea mai mare parte ( deși nu toată) a informațiilor obținute prin channeling aparținând Spiritualismului și filosofiei New Age. Asta nu înseamnă că aceste lucruri  nu ar fi valabile și demne de menționat, dar trebuie să înțelegem că și cei care fac aceste comunicații sunt tot în Matrice. Aceste alte ținuturi pot fi chiar mai deschise față de iluzie pentru că operează la vibrații mult mai înalte cu densitate mult mai mică. vocea din Brazilia mi-a spus, și de atunci am mai auzit de mai multe ori, că Matricea include un “Rai” creștin, un “Rai” islamic, un “Rai”  hindus, unul iudaic, etc. Acestea nu sunt reale. Ele sunt manifestarea credinței în același mod  în care noi ne creăm realitatea în această lume. Ele sunt programe de calculator ale minții, care ne vând acea realitate, dar noi nu trebuie s-o cumpărăm. 
              Dacă creștinii cred profund că îl vor vedea pe Iisus când vor muri, atunci îl vor vedea. Ei își editează realitatea în funcție de credința lor în acea realitate…Am văzut mulți clarvăzători de-a lungul anilor care au vorbit despre experiențele lor cu creștini care au murit, în special romano-catolici, care sunt blocați într-un tărâm intermediar, poate un interspațiu, așteptând să fie judecați de Dumnezeu, pentru că asta cred ei că se va petrece. Iluzia nu se încheie odată cu “moartea” pentru că Matricea este multidimensională. Ador replica ” moartea nu reprezintă vindecarea ignoranței”, pentru că este foarte exactă. În ceea ce numim moarte conștiința “încarnată” este atrasă prin principiul rezonanței  către ținuturi care oglindesc vibrațional propria stare. În cuvinte mai simple: ceea ce crezi atunci când “pleci” decide unde te “duci”. Dar ori unde te “duci” în Matrice, e tot iluzie.
              Trebuie să rupem cercul credințelor programate și să ne deschidem față de Conștiința Infinită.”
               Așadar, sunt multe argumente, multe surse care ne pot face să ne apropiem de adevăr și să-l înțelegem. Ceea ce este uimitor după părerea mea, este că tocmai organizațiile spirituale pe care le combate Biserica, sunt cei mai buni apărători ai învățăturilor fundamentale. După ce am citit aceste cărți și am pus cap la cap informațiile, dincolo de modurile diferite de exprimare răzbat câteva concluzii, valabile la momentul acesta, dar care cu siguranță vor fi modificate pe măsura creșterii gradului de înțelegere:
                1. Chiar dacă roata reîncarnărilor funcționează, nici un om întreg la minte din lumea aceasta nu și-ar dori să trecă prin reîncarnare dacă știe că se poate ” salva ” din timpul acestei vieți. Cel mai important lucru este să conștientizeze importanța capitală a acestui fapt și să știe cum să ajungă la iluminare. Acesta este  rolul Domnului nostru Iisus Hristos și a celorlalți Învățători: să ne arate calea. Cu toate acestea, calea rămâne încă ascunsă, sau neînțeleasă de cea mai mare parte a omenirii.
          2.Negăsirea căii și neatingerea iluminării, duce inevitabil, după părăsirea corpului fizic, la cantonarea conștiinței/ sufletului   în Mijloc -conform Evangheliei după Filip, în Matrice –  după opinia lui David Icke,  în lumea spiritelor – după Allan Kardec,  în alte dimensiuni subtile conform legii rezonanței și nivelului de evoluție al sufletului, după principiile conștientologiei moderne. Toate acestea corespund Iadului provizoriu pe care ni-l descrie Părintele Arsenie Boca, în care își petrec sufletele viața de apoi până în ziua celei de-a treia Judecăți. 
          3. “Ziua judecății omului și ziua nașterii din nou a lumii, când va fi pământ nou și cer nou” , corespunde cu momentul înălțării Pământului în ierarhia lumilor și exilarea spiritelor care nu s-au convertit pe calea binelui în lumi inferioare așa cum s-a întâmplat odinioară cu rasa adamică. Aceasta ar fi conexiunea dintre abordarea biblică și abordarea spiritualistă. De asemenea, ar putea coincide cu trecerea subtilă a planetei în cea de-a patra dimensiune, așa cum explică Sal Rachele în cărțile sale. Conform acestei abordări, pe Pământ nu se vor mai putea naște decât oameni cu un nivel superior de dezvoltare spirituală în armonie cu noua vibrație a planetei.
         4. Cel mai important element comun în toate religiile și curentele spirituale este  IUBIREA. Iubirea manifestată prin rugăciune îi poate scoate pe cei dragi din iad și ne poate conduce pe fiecare către cunoașterea lui Dumnezeu, și a Sinelui nostru Dumnezeiesc. Aceea este Conștiința pură pe care trebuie s-o accesăm încă din această viață.  
              În cultura tibetană, o  practică străveche în asistarea persoanelor la tranziția conștiinței după părăsirea corpului fizic, este de a intona o mantra puternică: ” Îndreaptă-te spre lumina clară a vidului!” Sufletul acelui om este ghidat să călătorească prin lumile nonfizice joase grosiere ale planului astral și să experimenteze cel mai înalt nivel al realității la care au acces. Este echivalent se pare, cu ceea ce facem noi atunci când ne rugăm pentru cei decedați și ceea ce face Biserica luptătoare,  când se roagă pentru sufletele lor.

” Ce ființe ciudate suntem! Stând în infern, la talpa întunericului, ne este frică de însăși nemurirea noastră”

Rumi

 Marile spirite au întâmpinat întotdeauna o opoziție violentă din partea mediocrităților. Cei din urmă nu pot înțelege când un om nu se supune orbește prejudecăților moștenite, ci își folosește în mod cinstit și curajos inteligența.

 

( Albert Einstein)

 

 

 


1. *** Curs de miracole, Fundația pentru pace lăuntrică.

2. Sal Rachele, Pământul se trezește: Profeții 2012-2030 ; Editura Proxima Mundi 2012.

3. William Buhlman, Aventuri în viața de dincolo; Editura Infinit-2013.

4. Evanghelii gnostice, Editura Herald-2012

5. Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Deva 2006.

6. Allan Kardec, Geneza, Editura Antet.

7. Allan Kardec, Cartea Spiritelor; Editura Herald, București-2011.

8. David Icke, Iubirea infinită este singurul adevăr restul este iluzie; Editura Dacsha-2011.

 

călătoria suflet1               

  
           

     

Share Button