Curs de miracole:187 – Despre sacrificiu

sacrificiu

  • Dă bucuros! Nu poți decât să câștigi din asta.
  • Nu uita niciodată că nu îți dai decât ție însuți!
  • Să ai, dă totul tuturor!
  • Să ai pace, predă pace ca să o înveți!
  • Mă vindec lăsându-Te pe tine să mă înveți să vindec.

      Îndemnuri ca cele de mai sus sunt presărate peste tot pe parcursul Cursului de miracole. Ce înseamnă asta? Simplul fapt că  ce proiectezi în exterior se întoarce la tine, mai devreme sau mai târziu sub aceeași formă sau într-o formă pe care este foarte posibil să nu o recunoști.

      Lecția de astăzi pornește de la ideea de sacrificiu, abordată de mai multe ori pe parcursul Textului. Încercăm să deslușim diferența dintre a sacrifica pe de o parte și a da/ a dărui, pe de altă parte. Se dezleagă ițele și se demonstrează cum “sacrificiul” este de fapt o manipulare a eului ( cu “e” mic)  și nu are nicidecum în spate iubirea, ea fiind doar o momeală frumoasă pe care o folosește știind că nimeni n-ar putea ghici că de fapt în spatele ei se acunde inducerea vinovăției în cei cărora le este dedicat sacrificiul.

    Din perspectiva Sinelui, a iubirii necondiționate, ideea de scrificiu este “smintită” căci a dărui din iubire necondiționată nu înseamnă nicicum să sacrifici. Un dar oferit din iubire nu este sacrificiu. Este un dar și este primit cu bucurie ca orice dar.

      Sacrificiul nu are legătură cu darul, ci cu pierderea; cu acel a da de la tine conștient fiind că pierzi ceva atunci când dai: poate viața trupului – așa numitul sacrificiu suprem , poate anumite libertăți, poate anumite lucruri.

    Sacrificiul apare în toate relațiile vieții pe acest pământ: de la relațiile personale, așa zis speciale, pe care le avem cu copiii, iubiții, soții/soțiile, părinții și până la relațiile sociale. Nu rar se aud expresiile: și-au sacrificat viața pentru viitorul neamului, mi-am sacrificat sănătatea muncind pentru voi, mi-am sacrificat tinerețea pentru ca voi să aveți o viață mai bună; adică am dat ceva de la mine, am pierdut ceva, am cedat ceva în favoarea cuiva și cedând acel ceva eu nu-l mai am, l-am pierdut, l-am sacrificat.

      Ideea de sacrificiu se naște din identificarea cu trupul și din convingerea că singura viață este ceea ce trăim acum, pe acest pământ; că suntem ființe limitate la corpul fizic și de fiecare dată când sacrificăm ceva, pierdem acel ceva în mod iremediabil în favoarea cuiva pe care-l facem responsabil și pe care îl facem să se simtă cumva vinovat în calitate de beneficiar al sacrificiului nostru. Este de așteptat așadar ca sacrificiul să se perpetueze și cei care au cules roadele sacrificiului să se sacrifice la rândul lor. Așa se perpetuează de fapt un veșnic sentiment de vinovăție.

      Cursul de miracole ne învață să facem o distincție clară între sacrificiul purtător de vinovăție ca simbol al eului, și darul oferit din iubire necondiționată ca simbol al Sinelui sfânt. Atunci când îți dăruiești trupul – ca “jertfă” supremă, atunci când dăruiești timp din viața ta pământeană, bunuri materiale din bunurile tale, nu înseamnă că sacrifici; înseamnă că dăruind, îți dăruiești ție însuți iubire, pace, bucurie, iar aceste daruri oferite aduc bucurie și nu un sentiment al vinovăției și o împovărare. Așa numita “jertfă supremă” nu mai este văzută ca jertfă, ci ca dar, și vine din conștiința faptului că nu sunt trup, sunt spirit liber și perfect, veșnic așa cum m-a creat Dumnezeu. Și atunci singurul lucru pe care-l putem spune este un sincer Mulțumesc!, iar asta poate aduce evoluție  și poate aduce o dorință firească de a duce darul mai departe, din inimă și nu din datorie. Iar dacă ai făcut asta, nu poți privi cu judecată la cei care nu sunt pregătiți încă pentru “jertfa supremă” sau pentru alt gen de “sacrificiu”.

      În una din lecțiile din Curs, Vocea afirmă răspicat că răstignirea a fost un instrument didactic, o lecție dusă la extrem pentru a i se putea desluși mesajul: că nu suntem trupuri, că atunci când ni se ia trupul nu înseamnă că noi am murit, că ideea dăinuie dincolo de trup, în veșnicie, că adevărata comunicare are loc la nivelul minții și nu al trupului. Trupurile pot să moară dar mesajele transmise prin intermediul minții și al inimii niciodată. Vocea afirmă clar că nu este necesar să repetăm exemplul jertifirii; viața noastră pământeană poate fi o clipă frumoasă în noianul veșniciei dacă înțelegem mesajul răstignirii. A dărui este un gest sfânt, aducător de bucurie. Sacrificiul în schimb  este însoțit de suferință; este un subterfugiu al eului care dorește să iasă în evidență, să fie respectat, iubit, venerat, compătimit. Mesajul corect la Răstignirii este un mesaj al dăruirii, al iubirii și nu unul al sacrificiului și durerii.

      Dacă privim la harta conștiinței pe care Dr. David Hawkins a documentat-o în cei 50 de ani de practică psihiatrică, vedem că vinovăția calibrează la nivelul 30, iar durerea /suferința  la nivelul 75,  ambele mult sub nivelul critic 200 – al curajului – nivel deasupra căruia oamenii încep să construiască relații sociale responsabile. Prin contrast, iubirea calibrează la nivelul 500, iar iubirea necondiționată, bucuria și extazul între 540 și 599 –  niveluri la care vindecarea este posibilă și care pregătesc terenul pentru nivelul 600, al păcii și care marchează totodată începutul stărilor iluminate de conștiință.

    În capitolul 15-XI din Text: “Crăciunul ca încetare a sacrificiului”, Vocea spune așa:

      Tu, care crezi că sacrificiul e iubire, trebuie să înveți că sacrificiul e separarea de iubire. Căci sacrificiul aduce vinovăție cu aceeași certitudine cu care iubirea aduce pace.

  

     În clipa sfântă condiția iubirii e satisfăcută, căci mințile sunt unite fără amestecul trupului, iar unde e comunicare este pace. Domnul păcii S-a născut pentru a restabili condiția iubirii predânt lecția că o comunicare rămâne neîntreruptă chiar și atunci când trupul e distrus, cu condiția să nu consideri trupul  mijlocul necesar comunicării. Iar, dacă înțelegi această lecție, îți vei da seama că a sacrifica trupul înseamnă a nu sacrifica nimic, iar comunicarea, care trebuie să aparțină minții nu poate fi sacrificată. Și atunci unde e sacrificiul? Lecția pe care m-am născut să o predau – și pe care vreau să o predau în continuare tuturor fraților mei – este aceea că sacrificiul nu e nicăieri și că iubirea este pretutindeni. Căci comunicarea învăluie totul și, în pacea pe care o restabilește, iubirea vine de la sine.

   

     Nu lăsa deznădejdea să întunece bucuria Crăciunui, căci – fără bucurie – timpul lui Cristos e fără înțeles. Să sărbătorim împreună pacea necerând sacrificiu de la nimeni, căci așa îmi oferi iubirea pe care ți-o ofer.

      A-ți dărui trupul din iubire, spre folosul fraților tăi este fără îndoială apanajul ființelor cu adevărat evoluate. În volumul III din Conversații cu Dumnezeu, Neal Donald Walsch întreabă și Dumnezeu răspunde, iar întrebările și răspunsurile nu pot să nu te pună puțin pe gânduri. Au trecut foarte mulți ani de la răstignirea lui Hristos și pentru noi este cel puțin nefiresc dacă nu chiar o nebunie să lași pe cineva să-ți omoare trupul și să nu faci niciun efort să-l aperi.

      Să nu faci rău nimănui pare mai logic și ar fi în esență un obiectiv mai lesne de atins, dar să nu miști un deget pentru a te apăra atunci când ești atacat, pare o fantezie.

      În textul de mai jos, EFE este prescurtarea pentru “entități foarte evoluate ale universului” iar fragmentele selectate se referă la modul în care ar reacționa aceste entități în cazul în care ar fi atacate sau obligate să renunțe la  ceva ce le aparține, inclusiv trupul fizic. Modul lor de acțiune este modul “maestru”, pentru că EFE au ajuns la nivelul de maestru așa cum Isus Hristos a făcut-o în condițiile speciale de pe Pământ acum 2015 ani. În ceea ce ne privește pe noi ca civilizație, suntem încă pe drumul către starea de maestru, iar modul în care reacționăm la acțiunile celorlați este determinat de faptul că am uitat Cine Suntem cu Adevărat. Dar asta face parte din procesul de creștere, iar pe tot parcursul procesului de creștere trebuie să acționăm la nivelul la care suntem, pentru că este nivelul nostru de înțelegere, nivelul nostru de voință, nivelul nostru de reamintire.

     Primul principiu călăuzitor al unei civilizații avansate este unitatea. Conștientizarea Unimii și sacralitatea întregii vieți. Și astfel, ceea ce găsim în toate societățile evoluate este că, absolut în nicio situație, o ființă nu va vrea să ia de bună voie viața altei ființe din propria sa specie, împotriva voinței acesteia.

  

      Nici atunci când este atacată?

   

   O astfel de situație nu ar apărea în interiorul acelei societăți sau specii.

   

   Poate că nu în interiorul speciei, dar ce se întâmplă dacă vine din afară?

   

   Dacă o specie foarte evoluată ar fi atacată de alta, este absolut sigur că atacatorul ar fi mai puțin evoluat. Într-adevăr, atacatorul ar fi în esență o ființă primitivă. Pentru că nicio ființă evoluată nu ar ataca altă ființă.

   

     Înțeleg.

   

      Singurul motiv pentru care o specie atacată ar omorî pe alta ar fi că cel atacat a uitat Cine Este El cu Adevărat.

   

    Dacă ființa atacată s-ar identifica cu propriul ei trup – forma lui fizică – atunci și-ar putea omorî atacatorul, deoarece i-ar fi teamă de “sfârșitul propriei sale vieți”. Dacă, pe de altă parte ea ar înțelege foarte bine că nu este corpul ei, niciodată nu ar sfârși existența corporală a altcuiva – pentru că nu ar avea niciodată motiv să o facă. Pur și simplu, și-ar lăsa jos propriul corp și ar trece în experiența sinelui noncorporal.

   Prin urmare, ceea ce am spus aici este că EFE nu ar “omorî” niciodată la mânie o altă ființă conștientă. În primul rând ele nu trăiesc experiența mâniei. În al doilea rând ele nu ar pune capăt experienței trăite în trup de către nicio altă ființă, fără permisiunea acelei ființe.

  

     Și în al treilea rând – pentru ca să-ți răspund exact la întrebarea ta exactă – ele nu s-ar simți niciodată “atacate”, nici măcar din afara propriei lor societăți sau specii, pentru că, a te simți “atacat”, înseamnă că simți că cineva îți ia ceva – viața, cei dragi ție, libertatea, proprietatea, posesiunile – ceva. Iar o EFE n-ar trăi niciodată o astfel de experiență, deoarece o EFE ți-ar da, pur și simplu, orice ai crede tu că-ți trebuie atât de tare încât să fii gata să-l iei cu forța – chiar dacă aceasta ar costa-o pe EFE, viața ei corporală – deoarece o EFE știe că ea poate să creeze totul încă o dată. Ea ar da cu naturalețe totul, unei entități mai puțin evoluate care nu știe acest lucru. EFE nu sunt prin urmare martiri și nici victime ale “tiraniei” cuiva.

   

      Ba chiar mai mult decât atât. Nu numai că o EFE știe foarte clar că poate crea totul încă o dată, ei îi este, de asemenea, clar că nu e nevoie să o facă. Ei îi este clar că nu are nevoie de nimic pentru a fi fericită sau pentru a supraviețui. Ea înțelege că, pentru ea însăși nu are nevoie de nimic din exterior și că, ceea ce este “ea însăși”, nu are niciun fel de legătură cu nimic legat de lumea fizică. Entităților și neamurilor mai puțin evoluate nu le este întotdeauna clar acest lucru.

   

    O EFE înțelege că ea și atacatorii ei sunt Una. Ea îi vede pe atacatorii ei ca pe o parte rănită din Sinele ei. Funcția ei în această situație este de a vindeca toate rănile, astfel încât Totul în Unul, să se poată cunoaște din nou pe el însuși așa cum este el în realitate. Pentru ea, a ceda tot ceea ce are este la fel de simplu ca atunci când tu înghiți o aspirină.

      Așadar, adevărata comunicare și comuniune are loc la nivelul minții și al inimii, acolo unde se nasc gândurile, ideile și unde își are lăcașul iubirea. Toate lucrurile din care e construită viața noastră sunt efecte ale gândurilor pe care le emite mintea și pe care apoi le împărtășește. Dincolo de lucruri, împărtășim în primul rând idei, și dacă e să punem umărul la mântuirea lumii – căci despre asta este vorba în Curs – trebuie să accceptăm întâi mântuirea proprie, și nu vom crede că aceasta s-a înfăptuit până nu vom vedea efectele pe care le-a produs în jurul nostru celor pe care i-am atins cu viața noastră. Acestea sunt miracolele, iar felul în care ele apar este surprinzătoare, mereu schimbătoare ca formă, dar gândul din spatele lor, acela pe care l-am împărtășit, este inalterabil, și cu cât îl împărtășim mai mult cu atât devine mai puternic în propriile noastre minți.

      Nu uita niciodată că nu îți dai decât ție însuți. Cine înțelege ce înseamnă să dai nu poate decât să râdă de ideea sacrificiului. Și nu poate să nu recunoască numeroasele forme pe care le poate lua sacrificiul. El râde totodată de durere și pierdere, de boală și de necaz, de sărăcie, foamete și moarte. El recunoaște că sacrificiul rămâne singura idee care stă în spatele tuturor acestor lucruri, și, în duioasele lui hohote de râs, sunt vindecate toate.

      Iluzia recunoscută trebuie să dispară. Nu accepta suferința, și vei înlătura gândul suferinței. Binecuvântarea ta se oprește asupra tuturor celor care suferă, când alegi să vezi suferința drept ceea ce este. Gândul sacrificiului dă naștere la toate formele pe care pare să le ia suferința. Iar sacrificiul este o idee atât de smintită, încât sănătatea mintală o alungă imediat.

      Să nu crezi niciodată că poți sacrifica. Nu e loc de sacrificiu în ce are valoare. Dacă se ivește gândul, însăși prezența lui arată că a apărut o greșeală și că trebuie făcută o corecție. Binecuvântarea ta o va corecta. Dată mai întâi ție, e acum a ta pentru a o da și tu. Nicio formă de sacrificiu și de suferință nu poate ține mult în fața celui care s-a iertat și s-a binecuvântat pe sine însuși.

 

“Binecuvântez lumea pentru că mă binecuvântez pe mine însumi.”

- ∞ -

Conexiune:

Lecțiile iubirii: Mesajul răstignirii


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole: Cap.14 – A preda pentru adevăr(II)

curs-text

Astăzi un tur de forță: sinteza ultimelor  șapte  lecții din  capitolul 14 -” A preda pentru adevăr”- , și anume:

  • Funcția pe care o ai în cadrul Ispășirii.
  • Cercul Ispășirii.
  • Lumina comunicării.
  • Împărtășirea percepției cu Spiritul Sfânt.
  • Sfântul loc de întâlnire.
  • Reflecția Sfințeniei
  • Egalitatea miracolelor
  • Testul adevărului ( Dacă ar fi să aleg una singură dintre ele, pe aceasta aș alege-o.)

___

4. Funcția pe care o ai în cadrul Ispășirii.

 

  • Ispășirea ta înseamnă să accepți nevinovăția în toți semenii tăi.
  • În veșnicie ești nevinovat ca și toți frații tăi, pentru că,

-

Tu, care ții de Prima Cauză, creat de El după asemănarea Lui și parte a Lui, ești mai mult decât nevinovat.”

-

  • În veșnicie, Dumnezeu Tatăl e Primul și Unul. Dincolo de Primul nu mai există nimic, pentru că nu există ordine, nici al doilea sau al treilea; nimic în afară de Primul.
  • Nevinovăția este starea pe care trebuie să o atingi cu Dumnezeu alături. Până atunci continui să crezi că ești separat de El. Poate îi simți Prezența alături, dar nu poți să cunoști că ești una cu El. Acest lucru nu poate fi învățat.

***

   Când vei lăsa să îți fie desfăcut tot ce te-a făcut să nu vezi adevărul, și vei sta astfel în toată grația înaintea Tatălui tău, El ți se va da după cum a făcut întotdeauna. Să se dea e tot ce cunoaște și toată cunoașterea deci. (…) Nu cere să fii iertat, căci asta s-a realizat deja. Cere, mai degrabă, să înveți cum să ierți …

***

  • Cere deci, să înveți cum să ierți. Învățând asta, înveți despre nevinovăție și Ispășire.
  • Ispășirea devine reală și vizibilă pentru cei ce o folosesc. Pe pământ asta e singura funcție pe care o ai, și tot ce vrei să înveți: despre iertare. Folosește iertarea !
  • În final, orice formă de vinovăție pe care o simți este legată de neîndeplinirea acestei funcții, este legată deci, de neputința de a ierta.
  • Nu este nevoie să înțelegi creația, și nici să atingi cunoașterea pentru a-ți îndeplini funcția. 
  • Dumnezeu n-a făcut bariere și nici nu le dărâmă. Vor dispărea singure când te vei desprinde de ele, căci tu le-ai făcut.

***

   Dumnezeu nu va rata, și nici nu a ratat vreodată în vreo privință. Decide că Dumnezeu are, dar tu nu ai dreptate în privința ta. El te-a creat din El, dar tot în El. Știe ce ești. Ține minte că nu există un al doilea în raport cu El. De aceea nu poate să existe cineva fără Sfințenia Lui, nici cineva nedemn de desăvârșita Lui Iubire. Nu rata funcția pe care o ai să iubești într-un loc lipsit de iubire, făcut din întuneric și amăgire, căci așa se desfac întunericul și amăgirea.

***

  • Înainte de-a lua decizii în lumea aceasta de unul singur, amintește-ți că ai decis cândva în defavoarea funcției pe care o ai în Cer.  Gândește-te atent dacă vrei cu adevărat să iei decizii aici. Știi ce decizii să iei? Recunoaște că nu. Lasă toate deciziile în seama Spiritului Sfânt. El te cunoaște și-ți vorbește pentru Dumnezeu.

***

   Așa te va învăța să înlături povara îngrozitoare pe care ai luat-o asupra ta neiubindu-l pe Fiul lui Dumnezeu și încercând să îl înveți vinovăție în loc de iubire. Renunță la această încercare frenetică și smintită ce te trișează de bucuria de-a trăi cu Dumnezeul și Tatăl tău…

-

   Când vei învăța cum să decizi cu Dumnezeu, toate deciziile vor deveni ușoare și firești ca răsuflarea. Nu vei depune niciun efort și vei fi îndrumat atât de ușor de parcă ai fi purtat pe o cărare liniștită vara. Numai propria ta voință pare să facă procesul de decizie dificil. Spiritul Sfânt nu va întârzia să îți răspundă de fiecare dată când Îl întrebi ce să faci. El știe.  Și îți va spune și ție, iar apoi o va face pentru tine. Tu, care ești obosit, vei vedea în asta ceva mai odihnitor decât somnul. 

***

  • Nu Îl poți cunoaște pe Dumnezeu decât dacă ești nevinovat. Și precis ești nevinovat, dar trebuie să accepți asta.
  • Negându-te pe tine L-ai negat pe Dumnezeu, și de aceea nu-l recunoști deși e peste tot în jurul tău.

***

   A accepta că Fiul Lui e vinovat e o negare a Tatălui atât de totală, încât cunoașterea devine imposibil de recunoscut chiar în mintea în care a pus-o Dumnezeu. De-ai asculta numai,  și de-ai învăța cât de imposibil este acest lucru.

-

   Sarcina ta nu e să faci realitatea. Ea este fără să o faci tu, dar nu și fără tine. Tu, care ai încercat să te lepezi de ea și L-ai prețuit atât de puțin pe Dumnezeu, ascultă-mă vorbind pentru El și pentru tine. Nu poți să înțelegi ce mult te iubește Tatăl tău, căci nu ai nicio paralelă în experiența lumii care să te ajute să înțelegi acest lucru. Nu există, pe pământ, nimic cu care să Îl poți compara, și nu i se aseamănă, nici câtuși de puțin, nimic din ce ai simțit vreodată separat de El. Tu nu poți nici măcar să dai o binecuvântare cu perfectă blândețe. Cum să Îl cunoști pe Cel Ce dă veșnic și nu știe decât să dea?

***

  • Ispășirea este mijlocul de a-ți reda nevinovăția. Te învață adevărata condiție a Fiului lui Dumnezeu – a ta.
  • Spiritul Sfânt te învață doar cum să înlături blocajele dintre tine și ceea ce cunoști deja, pentru că memoria Lui, este a ta.
  • Dumnezeu Îi poate comunica numai Spiritului Sfânt din mintea ta, și numai Spiritul Sfânt Îi poate răspunde lui Dumnezeu pentru tine.  Amintește-ți că numai gândurile pe care le gândești împreună cu Dumnezeu sunt veșnice, restul nu există, pentru că nu sunt Voia lui, și nici voia ta, deși nu știi acest lucru. De aceea, tot ce ai pus în mintea ta de unul singur nu poate exista, căci:

-

” Ce nu e în continuă comunicare cu Mintea lui Dumnezeu nu a existat nicicând.

Comunicarea cu Dumnezeu e viață. Și nimic, fără ea, nu există.”

-

-∞-


5. Cercul Ispășirii

 

  • Singura parte a minții tale care are realitate este aceea care face parte din Mintea lui Dumnezeu și te menține în contact cu El.
  • Fiecare are un rol special în Ispășire, dar mesajul transmis este întotdeauna același: ” Fiul lui Dumnezeu e nevinovat”. E un mesaj pe fiecare îl învață diferit, și îl predă diferit.
  • Singurul rol pe care îl ai aici este să te dedici cu disponibilitate activă, negării vinovăției în toate formele ei. A acuza înseamnă a nu înțelege.
  • Moștenirea Împărăției lui Dumnezeu e dreptul fiecărui Fiu al lui Dumnezeu, și i s-a dat în momentul creației sale. Proiectând vinovăție asura lui te faci vinovat tu, și vei resimți acest lucru pentru că proiectând vinovăție asupra lui îi pui la îndoială puritatea și inocența cu care l-a înzestrat Creatorul.

***

Aici suntem uniţi cu toţii în Ispăşire; nimic altceva nu ne poate uni în lumea aceasta. Aşa se va stinge lumea separării şi se va reda deplina comunicare dintre Tată şi Fiu. Miracolul recunoaşte nevinovăţia, care precis a fost negată din moment ce a produs nevoia vindecării. Nu te opri de la această recunoaştere bucuroasă, căci în ea stă speranţa fericirii şi a eliberării de orice fel de suferinţă. Există oare cineva care nu doreşte să scape de durere? Poate că nu a învăţat deocamdată cum să schimbe vinovăţia cu inocenţa, nici cum să realizeze că numai prin acest schimb îşi poate însuşi eliberarea de durere. Dar cei ce nu au reuşit să înveţe trebuie învăţaţi, nu atacaţi.

-

Uneşte-ţi propriile eforturi la puterea ce nu poate da greş şi duce neîndoios la pace. Nimeni nu poate rămâne neatins de o lecţie ca asta. (…) De la toţi cărora le acorzi eliberarea de vinovăţie îţi vei învăţa, inevitabil, inocenţa. Cercul Ispăşirii nu are sfârşit.

-

Pace, aşadar, tuturor celor ce devin profesori ai păcii. Căci pacea e recunoaşterea purităţii desăvârşite, din care nimeni nu e exclus. În acest cerc sfânt sunt toţi cei creaţi de Dumnezeu ca Fiu al Său. Bucuria e atributul lui unificator, nimeni nefiind lăsat pe dinafară, să îndure vinovăţia de unul singur. Puterea lui Dumnezeu îi trage pe toţi în îmbrăţişarea sigură a iubirii şi a unirii sale. Stai liniştit în acest cerc şi atrage toate minţile torturate să ţi se alăture în siguranţa păcii şi a sfinţeniei sale. Rămâi cu mine în el, ca profesor de Ispăşire, nu de vinovăţie.

-

Binecuvântat eşti tu, care predai cu mine. Puterea noastră nu vine de la noi, ci de la Tatăl nostru. (…) Eu stau în acest cerc, chemându-te la pace. Predă pace cu mine şi stai cu mine pe pământ sfânt. Aminteşte-ţi pentru toţi puterea pe care le-a dat-o Tatăl vostru. Nu crede că nu poţi preda desăvârşita Lui pace. Nu sta pe dinafară, ci mi te alătură în cerc. Nu rata singurul scop la care te cheamă ce predau. Redă-I lui Dumnezeu Fiul aşa cum l-a creat, învăţându-l inocenţa lui.

-

Răstignirea nu a avut niciun rol în Ispăşire. Numai învierea a devenit rolul meu în ea. Acesta e simbolul eliberării de vinovăţie prin nevinovăţie. Pe cel pe care îl percepi vinovat îl vei răstigni. Dar celui pe care îl vezi nevinovat îi vei da nevinovăţie. Răstignirea e întotdeauna ţelul eului. El îi vede vinovaţi pe toţi şi, condamnându-i, vrea să ucidă. Spiritul Sfânt vede numai nevinovăţie şi, cu blândeţea Lui, vrea să elibereze de toată frica şi să restabilească domnia iubirii.

-

Pe toţi pe care îi vezi, fie îi pui în cercul sfânt al Ispăşirii, fie îi laşi pe dinafară, judecându-i buni de răstignit sau de izbăvit. Dacă îi aduci în cercul purităţii, vei rămâne cu ei acolo. Dacă îi laşi pe dinafară, li te vei alătura acolo. Nu judeca decât în liniştea care nu vine de la tine. (…) Vino bucuros în cercul sfânt şi priveşte-i în pace pe toţi cei ce se cred pe dinafară. Nu alunga pe nimeni, căci aici este ce caută cu toţii, laolaltă cu tine. Vino, hai să ne alăturăm lor în locul sfânt al păcii care e pentru noi toţi, uniţi cu toţii în Cauza păcii.

***

-∞-


 6. Lumina comunicării

  • Călătoria pe care o faci împreună cu Spiritul Sfânt este o călătorie de înlocuire a întunericului cu lumina, a ignoranței cu înțelegerea. Să ne amintim că lumina este o stare mentală. Numai ce e ascuns te poate îngrozi pentru că nu îi înțelegi semnificația, și de aceea nu-l  poți iubi.
  • În tine există o lumină liniștită și plină de iubire în care sălășluiește Spiritul Sfânt. Aceea este deschiderea perfectă spre adevăr, în care nimic nu se ascunde și nimic nu înspăimântă. Lumina iubirii împrăștie întunericul.
  • Îndepărtează santinele întunericului care protejează obscuritatea. În afară de lumina iubirii totul trebuie să dispară.
  • Moartea cedează vieții pentru că distrugerea pur și simplu nu este adevărată. Nimic nu te poate distruge pentru că nu ești trup. În lumina iubirii din tine, Spiritul tău este veșnic și inocent.
  • Ai făcut din separare un mijloc de sistare a comunicării cu Dumnezeu. Spiritul Sfânt știe că nu ești separat, dar percepe în mintea ta multe care te fac să crezi că ești separat. El vrea să te învețe cum să folosești în avantajul tău puterea de decizie, pentru a-ți curăța mintea de toate acele idei care te țin separat, și pentru a restabili comunicarea cu Dumnezeu.

***

   Tu, care vorbeşti în simboluri obscure şi ocolite, nu înţelegi limba pe care ai făcut-o. Nu are înţeles, căci scopul ei nu e comunicarea, ci subminarea ei. Dacă scopul limbii e comunicarea, cum poate limba aceasta să însemne ceva? Dar, până şi acest efort ciudat şi anormal de-a comunica necomunicând conţine destulă iubire să o facă semnificativă dacă Interpretul ei nu e cel ce a făcut-o. Tu, care ai făcut-o, nu exprimi decât conflict, de care Spiritul Sfânt vrea să te elibereze. Lasă pe seama Lui ce vrei să comunici. El îţi va interpreta totul cu desăvârşită claritate, căci ştie cu Cine eşti într-o desăvârşită comunicare.

-

   Nu ştii ce spui şi, de aceea, nu ştii ce ţi se spune. Dar Interpretul tău percepe înţelesul în limba ta străină. El nu va încerca să comunice ce nu are înţeles. Dar va desprinde tot ce are înţeles, îndepărtând restul şi oferind adevărata ta comunicare celor ce vor să comunice la fel de adevărat cu tine. Tu vorbeşti două limbi deodată, iar asta trebuie să ducă la neinteligibilitate. Dar, dacă una nu înseamnă nimic şi cealaltă înseamnă totul, numai aceea e posibilă în scopul comunicării. Cealaltă nu face decât să o perturbe.

-

   Funcţia Spiritului Sfânt e întru totul comunicarea.(…) Trebuie să deschidem toate uşile şi să lăsăm lumina să se reverse înăuntru. Nu există camere ascunse în templul lui Dumnezeu. Porţile lui sunt larg deschise să Îi întâmpine Fiul. Nimeni nu poate să nu vină unde l-a chemat Dumnezeu, dacă nu îşi închide singur uşa la întâmpinarea Tatălui său.

***

-∞-


7. Împărtășirea percepției cu Spiritul Sfânt

***

“Ce vrei? Lumina sau întunericul, cunoașterea sau ignoranța sunt ale tale, dar nu amândouă.

Opușii trebuie reuniți, nu despărțiți. Căci separarea lor e numai în mintea ta.

Așa cum întunericul dispare în lumină, tot așa și ignoranța se stinge când apare cunoașterea. “

***

  • Căutarea adevărului este de fapt căutarea onestă a tot ce perturbă adevărul, căci el nu poate fi nici căutat, nici pierdut, nici găsit. Adevărul pur și simplu este. El este în tine, dar este ascuns și înconjurat de frică.
  • Nu poți convinge necunoscătorii că sunt cunoscători. Există două puncte de vedere opuse: Pentru Dumnezeu necunoașterea e imposibilă fiind o credință în ceva ce nu există.  Necunoscătorii nu cred că pot avea cunoașterea, înșelându-se în privința lor, pentru că se definesc așa cum nu au fost creați. Creația lor este însă o certitudine, nu un punct de vedere.
  • Folosești un sistem de gândire distorsionat, care disociază. Cu ajutorul lui deții concomitent două sisteme de convingeri care nu pot coexista. Dacă unul e ținut în întuneric, ferit de celălalt, separarea lor pare să le țină vii pe amândouă, și egale ca realitate. Încercarea de a le uni generează frică, pentru că unul dintre ele va dispărea.
  • Pentru ca lumina să înlocuiască întunericul nu ți se cere decât un singur lucru: să scoți la lumină tot ce stă ascuns în adâncurile tale și te face nefericit: vinovățiile, fricile, resentimentele, toate “secretele” pe care le păzești cu strășnicie și te țin departe de pace. 

***

   Lumina nu poate intra în întuneric când o minte crede în întuneric și nu vrea să se desprindă de el. Adevărul nu luptă cu ignoranța și iubirea nu atacă frica. Ce  nu are nevoie de protecție nu se apără. Apărarea e invenția ta. Dumnezeu nu o cunosște. (…) Mijloacele de apărare, ca toate câte ai făurit, trebuie îndreptate cu blândețe spre binele tău, traduse de Spiritul Sfânt din mijloace de autodistrugere în mijloace de conservare și eliberare. Sarcina Lui e colosală dar puterea lui Dumnezeu este cu El. (…) Nu îți amâna revenirea la pace întrebându-te cum poate El să realizeze ce I-a cerut Dumnezeu. Lasă asta pe seama Celui Care știe. Nu ți se cere să împlinești sarcini colosale.

-

   Spiritul Sfânt îți cere doar un lucru: să îi aduci fiecare secret pe care l-ai zăvorât de El. Deschide-i fiecare ușă și poftește-L să intre în întuneric, și să îl împrăștie cu lumina Lui. La cererea ta, El intră cu bucurie. (…) Dar nu poate vedea ce Îi ascunzi. El vede pentru tine și, dacă nu privești cu El, nu poate să vadă. Viziunea lui Cristos nu e numai pentru El, ci pentru El cu tine. Adu-I așadar, toate gândurile întunecate și secrete, și privește-le cu El. El deține lumina, iar tu, întunericul. 

***

-∞-


8. Sfântul loc de întâlnire.

  • Ai ascuns, așadar, în fiecare loc întunecat învăluit de vinovăție, slava și puterea cu care ai fost înzestrat de Dumnezeu. Ți-ai negat inocența. Apoi, ai închis ușile în urma lor așa încât lumina puterii lui Dumnezeu ce strălucește în tine nu mai poate să răzbată până la tine. Lăsă-L deci pe Spiritul Sfânt să-ți elibereze puterea din toate cotloanele întunecate ale minții în care ai ascuns-o, căci ea mai este încă acolo. El I-a făgăduit Creatorului că te va elibera.
  • Ești unit cu Tatăl tău pe vecie. Nu-i poți nega paternitatea, și tot ce-ți dăruiești ție, îi dăruiești și Lui. Poți să-i oferi vinovăție? Dacă nu, nu ți-o poți oferi nici ție căci nu sunteți separați. Tot ce-ți oferi ție îi oferi și Lui, și tot ce-i oferi Lui îți oferi ție.
  • Există în tine un loc în care strălucește Spiritul Sfânt. E locul de întâlnire cu Dumnezeu. Spiritul Sfânt e cel care realizează comunicarea. Această comunicare este imposibil de perturbat. Continuă și neîntreruptă, iubirea se revarsă între Tată și Fiu, după cum doresc Amândoi.
  • Tu și toți semenii tăi puteți alege să mergeți pe drumuri greșite dar puteți fi reuniți de singura Călăuză pe care v-a dat-o Dumnezeu: Spiritul Sfânt. Strălucind în fiecare la locul de întâlnire cu Tatăl, face ca separarea să dispară.  
  • Unde e Dumnezeu ești și tu. Acesta este adevărul.

***

Nu există substitut pentru adevăr. Iar adevărul îţi va limpezi acest lucru când vei fi adus în locul în care trebuie să te întâlneşti cu adevărul. Iar acolo trebuie să fii condus, prin blânda înţelegere care nu te poate duce altundeva. Unde e Dumnezeu eşti şi tu. Acesta este adevărul. Nimic nu poate preschimba în necunoaştere cunoaşterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Tot ce a creat Dumnezeu îşi cunoaşte Creatorul. Căci aşa e înfăptuită creaţia de Creator şi de creaţiile Sale. În sfântul loc de întâlnire, Tatăl se contopeşte cu creaţiile Sale şi creaţiile Fiului Său se contopesc cu Ei. Există o singură legătură care îi uneşte pe toţi, ţinându-I în unitatea din care vine creaţia.

-

 Legătura cu care Se uneşte Tatăl cu cei cărora le dă puterea de-a crea nu poate fi desfiinţată niciodată. Cerul însuşi e unirea cu toată creaţia şi cu singurul ei Creator. Iar Cerul rămâne Voia lui Dumnezeu în ce te priveşte.

***

-∞-


9. Reflecția sfințeniei

  • Ispășirea nu te face sfânt. Sfânt ai fost creat. Ea nu face decât să aducă ce-ai făcut din tine la ce ești cu adevărat; să-ți aducă eul la Dumnezeu și iluzia la adevăr.
  • Cunoașterea ta este în siguranță, dar – separat de ea – unde e siguranța ta?
  • Ai dat veșnicia pe timp. Ai pus trecutul din lumea timpului între ce ești și ce-ai fost dintotdeauna, așa încât nu-ți mai amintești realitatea a ce ești, căci îți amintești numai trecutul din lumea timpului, adică iluzia eului.
  • Aducerea eului la Dumnezeu înseamnă aducerea greșelii la adevăr, unde e corectată.
  • Nu ești slab cu Dumnezeu alături, dar fără El nu ești nimic. Ispășirea ți-L oferă pe Dumnezeu. El e darul tău, iar Spiritul Sfânt îl ține în tine. În tine e altarul lui Dumenzeu pe care nu l-a părăsit nicicând. Cu toate acestea, cei ce Îl venerează au pus pe altar alți dumnezei.
  • În templu, Sfințenia așteaptă liniștită venirea celor ce o iubesc, pentru că vor reveni în cele din urmă la puritate și la grația lui Dumnezeu, care le va acoperi toată senzația durerii și pierderii. Frica de moarte va fi înlocuită cu bucuria vieții, căci Dumnezeu e viață.

***

 

      În lumea aceasta poţi deveni o oglindă imaculată în care Sfinţenia Creatorului tău se răsfrânge din tine la toţi din jurul tău. Poţi reflecta Cerul aicea. Dar să nu îţi întunece oglinda ce ţine în ea reflecţia lui Dumnezeu nicio reflecţie a chipurilor altor dumnezei. Pământul poate să reflecte Cerul sau iadul; Dumnezeu sau eul. Nu trebuie decât să laşi oglinda curată şi să ştergi toate chipurile întunecimii ascunse pe care le-ai desenat pe suprafaţa ei. Dumnezeu Se va răsfrânge El Însuşi pe suprafaţa ei. Numai reflecţia Lui clară poate fi percepută pe suprafaţa ei.

-

    Reflecţiile se văd în lumină. În întuneric ele sunt obscure, şi înţelesul lor pare să stea mai degrabă în interpretări labile decât în ele înseşi. Reflecţia lui Dumnezeu nu are nevoie de interpretare. Este clară. Şterge oglinda, şi nimeni nu va putea să nu înţeleagă mesajul care se răsfrânge din ceea ce oglinda le arată tuturor. E mesajul pe care Spiritul Sfânt îl prezintă oglinzii ce e în fiecare. Şi fiecare îl recunoaşte căci a fost învăţat că are nevoie de el, dar nu ştie unde să se uite ca să îl găsească. Lasă-l, aşadar, să îl vadă în tine şi să îl împărtăşească cu tine.

-

      Dacă ai putea să realizezi, şi o singură clipită, puterea de vindecare pe care o poate aduce lumii întregi reflecţia lui Dumnezeu, strălucind în tine, ai arde de nerăbdare să ştergi oglinda minţii tale să primeşti chipul sfinţeniei ce vindecă lumea. Chipul sfinţeniei ce străluceşte în mintea ta nu e obscur şi nu se va schimba. Înţelesul ei pentru cei ce o văd nu e obscur, căci toată lumea îl percepe ca fiind acelaşi. Toţi îşi aduc diferitele probleme la lumina ei vindecătoare, şi toate problemele lor găsesc acolo numai vindecare.

-

      Reacţia sfinţeniei la orice formă de greşeală e mereu aceeaşi. Nu există contradicţie în ce suscită ea. Singura ei reacţie e vindecarea, indiferent ce i se aduce. Cei ce au învăţat să ofere numai vindecare, datorită reflecţiei sfinţeniei din ei, sunt în sfârşit gata pentru Cer. Acolo, sfinţenia nu e o reflecţie, ci condiţia efectivă a ce nu le-a fost decât reflectat aici.

***

-∞-


10. Egalitatea miracolelor.

  • Îți mai amintești  că atâta vreme cât ești călător în lumea timpului ai nevoie să-ți schimbi percepția obișnuită cu percepția adevărată? Că ea este ultimul pas înaintea cunoașterii și că acest pas ține de Dumnezeu?
  • Îți mai amintești că în timp rolul tău este să vindeci iar în veșnicie să creezi, fiind copilul ( creația) lui Dumnezeu și cocreator cu El?

***

Când nu mai rămâne nicio percepție între  Dumnezeu și creațiile Lui, sau între copiii Lui  și ai lor, cunoașterea creației trebuie să se continue la nesfârșit. Reflecțiile pe care le accepți în oglinda minții tale în timp nu fac decât să apropie sau să îndepărteze veșnicia. Dar veșnicia însăși depășește timpul tot. Întinde-te în afara lui și atinge-o, cu ajutorul reflecției pe care o are ea în tine. Și trece-vei din timp în sfințenie, cu aceeași certitudine cu care reflecția sfințeniei face apel la toți să se lepede total de vinovăție. Reflectă aici pacea Cerului și du la Cer lumea aceasta.

***

  • Lumea în care pari să trăiești pe pământ e o lume a limitelor. De aceea, dirijat de Spiritul Sfânt – Cel care aduce legile unei alte lumi în lumea aceasta – miracolul e singurul lucru pe care îl poți face și care poate transcende “ordinea” acestei lumi, nefiind bazat pe diferențe, ci pe egalitate. Ce e cel mai greu de priceput este faptul că miracolul poate să vină de aici și nu trebuie să vină din altă parte. Din punctul de vedere al lumii acest lucru este cu neputință.
  • Numărul miracolelor pe care le poți face este nelimitat. Ele pot fi simultane și nenumărate.
  • E imposibil să nu-ți fi dat seama că prin mintea ta trec concomitent și în număr mare gânduri care pot fi în conflict: gânduri luminoase  și gânduri întunecate. Te-ai obișnuit să-ți clasifici gândurile în funcție de importanță, valoare, înțelepciune, etc. Unele sunt reflecții ale Cerului, iar altele sunt motivate de eu, care doar pare să gândească. Iată ce se întâmplă:

***

Rezultatul e o configuraţie în continuă schimbare, ce nu cunoaşte nici linişte, şi nici repaus. Se schimbă neîncetat pe suprafaţa oglinzii minţii tale, pe care reflecţiile Cerului durează doar o clipă şi se sting, când le acoperă întunericul. Unde a fost lumină, întunericul o înlătură într-o clipită, iar configuraţiile alternante de lumină şi întuneric îţi trec repede şi constant prin minte. Puţina sănătate mintală ce ţi-a mai rămas rezistă datorită unui sentiment de ordine stabilit de tine. Dar tocmai faptul că poţi face asta şi poţi pune un pic de ordine în haos îţi arată că nu eşti un eu şi că trebuie să existe în tine mai mult decât un eu. Căci eul este haos şi, dacă ar reprezenta tot ce eşti, nicio ordine nu ar fi cu putinţă. Dar, deşi ordinea pe care o impui minţii tale limitează eul, ea te limitează şi pe tine. A ordona înseamnă a judeca şi a aranja prin judecată. De aceea, ea nu e funcţia ta, ci a Spiritului Sfânt.

-

 Îţi va părea dificil să înveţi că nu ai pe ce bază să îţi ordonezi gândurile. Spiritul Sfânt îţi predă această lecţie, dându-ţi exemple strălucite de miracole pentru a-ţi arăta că modul în care ordonezi tu e greşit, dar că ţi se dă unul mai bun.

***

  • Lasă-l pe Spiritul Sfânt din tine să ordoneze, și nu-ți mai implica eul. Vei vedea dacă ” Îl ai” pe Spiritul Sfânt în tine, sau mai degrabă dacă l-ai împuternicit să lucreze prin tine, după reacțiile celor cu care intri în contact – pe care îi cunoști, sau poate de care nici n-ai auzit. Pentru că rezultatul alegerii tale corecte va fi un miracol pentru fiecare strigăt de ajutor.

***

Miracolul oferă exact aceeaşi reacţie la fiecare strigăt de ajutor. El nu judecă strigătul. Ci recunoaşte pur şi simplu ce e, şi răspunde în consecinţă. El nu stă să analizeze care strigăt e mai tare, mai mare sau mai important. Te întrebi, poate, cum de ţi se cere tocmai ţie, care eşti încă legat de judecată, să faci ceva ce nu necesită propria ta judecată. Răspunsul este foarte simplu. Puterea lui Dumnezeu, nu a ta, dă naştere la miracole. Miracolul însuşi nu e decât martorul că ai puterea lui Dumnezeu în tine. Iată de ce miracolul îi binecuvântează în mod egal pe toţi cei ce iau parte la el şi, tot de aceea, la el iau parte toţi. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată. Şi, fiind întotdeauna maximală, ea oferă totul fiecărui strigăt din partea oricui. Nu există ordine a dificultăţii aici. Unui strigăt de ajutor i se dă ajutor.

-

Singura judecată implicată este o împărţire în două categorii, efectuată de Spiritul Sfânt: o categorie a iubirii şi, cealaltă, strigătul după iubire. Tu nu poţi efectua această împărţire în siguranţă, pentru că eşti mult prea derutat atât să recunoşti iubirea, cât şi să crezi că restul nu e decât un strigăt după iubire. Eşti mult prea legat de formă, şi nu de conţinut. Ceea ce consideri tu conţinut nu e deloc conţinut. E doar formă, şi nimic altceva. Căci nu reacţionezi de fapt la ce îţi oferă un frate, ci doar la percepţia particulară prin care ce îţi oferă fratele respectiv e judecat de către eu.

***

  • Eul judecă așadar după formă și nu după conținut. De fapt, nici nu-l interesează conținutul pentru că dacă forma e acceptabilă deduce că și conținutul e. Dacă nu, atacă forma.
  • Nu te strădui să înțelegi ” dinamica” eului, căci n-o vei înțelege. Acceptă mai bine călăuzirea sigură a Spiritului Sfânt. El asigură comunicarea dintre tine și Dumnezeu.
  • E imposibil să îţi aduci aminte de Dumnezeu în secret şi singur.

***

Căci amintirea Lui înseamnă că nu eşti singur şi eşti dispus să îţi aminteşti asta. Dacă vrei să îţi aduci aminte de Tatăl tău, lasă Spiritul Sfânt să îţi ordoneze gândurile şi să îţi dea doar răspunsul cu care îţi răspunde El. Ca tine, toată lumea caută iubire, dar nu o cunoaşte dacă nu se uneşte cu tine în căutarea ei. Dacă întreprindeţi căutarea împreună, aduceţi cu voi o lumină atât de puternică, încât ce vedeţi capătă înţeles. Călătoria de unul singur eşuează pentru că a exclus tocmai ce vrea să găsească.

-

Fiecare interpretare pe care o faci pe seama unui frate e lipsită de sens. Lasă Spiritul Sfânt să ţi-l arate şi să te înveţe atât iubirea lui, cât şi strigătul lui după iubire. Nici mintea lui, nici a ta nu deţin mai mult de aceste două ordini de gândire.

-

Miracolul e recunoaşterea veridicităţii acestui lucru. Unde e iubire, fratele tău trebuie să ţi-o dea din cauză că iubirea este ce este. Dar, unde există un strigăt după iubire, trebuie să o dai din cauză că eşti ce eşti. Am spus mai devreme că acest curs te va învăţa cum să îţi aminteşti ce eşti, redându-ţi Identitatea.

( Ești iubire; dai și primești iubire)

***

-∞-


11. Testul adevărului.

  • Recunoaște că nu cunoști!
  • Cunoașterea este puterea lui Dumnezeu.
  • Crezi că ai pierdut-o, dar ea stă ascunsă în tine. Ai pus atât de multe între ea și conștientizarea ei, încât nu o poți folosi.
  • Între tine și puterea lui Dumnezeu din tine stau toate lucrurile pe care le-ai învățat de la tine.
  • Lasă-L pe Profesorul lui Dumnezeu din tine – Spiritul Sfânt – să desfacă lecțiile pe care ți le-a predat eul.

***

Fii dispus, aşadar, să ţi se desfacă toată această învăţătură şi bucură-te că nu eşti legat de ea pe veci. Căci te-ai învăţat cum să îl întemniţezi pe Fiul lui Dumnezeu, o lecţie atât de inimaginabilă, încât numai celor demenţi le-ar putea trece prin minte aşa ceva, în somnul cel mai adânc. Poate oare Dumnezeu să înveţe cum să nu fie Dumnezeu? Şi Fiul Lui, căruia I-a dat toată puterea, poate oare să înveţe să fie neputincios?

-

Ispăşirea te învaţă cum să scapi pentru totdeauna de tot ce te-ai învăţat în trecut, arătându-ţi numai ce eşti acum. (…) Ce ai învăţat tu nu acordă prezentului niciun înţeles. Nimic din ce ai învăţat vreodată nu te poate ajuta să înţelegi prezentul sau să înveţi cum să desfaci trecutul. Trecutul tău este ce te-ai învăţat singur. Desprinde-te de el. Nu încerca să înţelegi întâmplări sau lucruri sau persoane în „lumina” lui, pentru că întunericul în care încerci să vezi nu poate decât să facă obscur.

***

  • Ai un test cu care să verifici dacă ce ai învățat este adevărat. Este “Testul adevărului.” Iată-l:

***

Dacă eşti complet lipsit de orice frică şi dacă toţi cei pe care îi întâlneşti sau la care te gândeşti se bucură de pacea ta desăvârşită, atunci poţi fi sigur că ai învăţat lecţia lui Dumnezeu, şi nu a ta. Dacă nu sunt adevărate toate aceste lucruri înseamnă că există în mintea ta lecţii sumbre care îţi dăunează, constituind o piedică atât pentru tine, cât şi pentru toţi din jurul tău. Absenţa păcii desăvârşite nu înseamnă decât un lucru: crezi că nu îi voieşti Fiului lui Dumnezeu ce îi voieşte Tatăl său. Fiecare lecţie sumbră predă asta, într-o formă sau alta. Şi fiecare lecţie luminoasă cu care Spiritul Sfânt le va înlocui pe cele sumbre pe care nu le accepţi te învaţă că voieşti cu Tatăl şi cu Fiul Său.

-

Să nu te preocupe felul în care poţi să înveţi o lecţie complet diferită de tot ce te-ai învăţat tu însuţi. Cum ai putea să ştii aşa ceva? Rolul tău e foarte simplu. Trebuie doar să recunoşti că nu vrei nimic din ce ai învăţat. Cere să ţi se predea şi nu îţi folosi experienţele să confirmi ce ai învăţat. Când se întâmplă ca un lucru să îţi ameninţe sau să îţi tulbure pacea în orice fel, spune-ţi:

  • Nu ştiu ce înseamnă nimic, inclusiv acest lucru.
  • De aceea, nu ştiu cum să reacţionez la el.
  • Nu îmi voi folosi propria învăţătură din trecut ca lumină care să mă îndrume acum.

În urma acestui refuz de-a încerca să te înveţi singur ce nu ştii, îţi va vorbi Călăuza pe Care ţi-a dat-O Dumnezeu. El Îşi va ocupa locul cuvenit în conştienţa ta în clipa în care o abandonezi şi I-o oferi Lui.

***

  • Despre călăuzirea Spiritului Sfânt:

***

Călăuzirea Spiritului Sfânt e limitată doar din cauza credinţei tale că poţi dirija o mică parte a vieţii tale sau că te poţi confrunta cu anumite aspecte ale ei de unul singur.(…) Limitând astfel călăuzirea pe care vrei să o accepţi, nu poţi conta pe miracole ca răspuns la toate problemele tale.  Nu ai probleme pe care să nu ţi le poată rezolva oferindu-ţi un miracol. Miracolele sunt pentru tine. Şi toate fricile, durerile sau încercările pe care le ai au fost desfăcute. Odată ce le-a acceptat în locul tău şi a recunoscut că nu au fost nicicând, El le-a adus pe toate la lumină. Nu există lecţii sumbre pe care El să nu ţi le fi luminat deja. Lecţiile pe care ţi le predai singur, El ţi le-a corectat deja. Ele nu există în Mintea Lui. Căci pe El nu Îl leagă trecutul şi, de aceea, nici pe tine nu te leagă. El nu vede timpul cum îl vezi tu. Şi fiece miracol pe care ţi-l oferă corectează modul în care foloseşti tu timpul şi îl face al Său.

-

Cel Ce te-a eliberat de trecut vrea să te înveţe că ai scăpat de acesta. Nu vrea decât să accepţi realizările Lui ca ale tale, pentru că le-a realizat pentru tine. (…) El te-a eliberat de ce ai făurit. Vrea să Îşi stabilească învăţătura luminoasă atât de ferm în mintea ta, încât nicio sumbră lecţie de vinovăţie să nu poată sta în ce a sfinţit El cu Prezenţa Lui. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu că El e acolo şi că lucrează prin tine. Şi toate lucrările Lui sunt ale tale. La fiecare miracol pe care Îl laşi să îl facă prin tine, El îţi oferă un miracol.

-

Fiul lui Dumnezeu va fi întotdeauna indivizibil. Aşa cum suntem reuniţi în Dumnezeu, tot aşa învăţăm reuniţi în El. Profesorul lui Dumnezeu predă miracolul unităţii şi, în faţa lecţiei Lui, diviziunea dispare. Predă ca El aici, şi îţi vei aduce aminte că ai creat ca Tatăl tău întotdeauna. Miracolul creaţiei nu a încetat nicicând, purtând asupra lui marca sfântă a nemuririi. 

***

  • Relația dintre pacea interioară și disponibilitatea de a învăța:

***

Cei care ţin minte mereu că nu cunosc nimic şi care au devenit dispuşi să înveţe totul vor învăţa. Dar, de câte ori se vor încrede în ei înşişi, nu vor învăţa. Şi-au distrus motivaţia de-a învăţa crezând că cunosc deja. Să nu crezi că înţelegi ceva până nu treci testul păcii desăvârşite, căci pacea şi înţelegerea merg mână în mână şi nu pot fi găsite separat. Una o aduce cu ea pe cealaltă, căci e legea lui Dumnezeu ca ele să nu existe separat. Ele sunt cauză şi efect, una faţă de cealaltă, aşa că – acolo unde lipseşte una – nu poate fi nici cealaltă.

-

De câte ori crezi că cunoşti, te va părăsi pacea, pentru că ai abandonat Profesorul păcii. De câte ori îţi dai seama pe deplin că nu cunoşti, pacea se va întoarce, căci Îl vei invita pe El să Se întoarcă, abandonând eul în favoarea Lui. Nu apela la eu pentru nimic; iată singurul lucru pe care trebuie să îl faci. (…)  Dacă vrei pace, trebuie să abandonezi profesorul atacului. Profesorul păcii nu te va abandona nicicând. (…) Cu desăvârşirea ta mereu în priviri, El le oferă darul păcii tuturor celor care percep nevoia de pace şi vor să o aibă. Fă loc păcii, şi ea va veni. Căci înţelegerea e în tine şi din ea trebuie să vină pacea.

-

Puterea lui Dumnezeu, din care se nasc amândouă, e a ta cu aceeaşi certitudine cu care e a Lui. Crezi că nu Îl cunoşti din simplul motiv că, de unul singur, îţi e cu neputinţă să Îl cunoşti. Vezi însă lucrările colosale pe care le va face prin tine, şi te vei convinge negreşit că le-ai făcut prin El. E cu neputinţă să negi Sursa unor efecte atât de puternice, încât nu pot ţine de persoana ta. Fă-I loc, şi te vei vedea atât de plin de putere, încât nimic nu îţi va birui pacea. Şi acesta va fi testul prin care recunoşti că ai înţeles.

***

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate :

***Curs de miracole – Text,  Cap. XIV: ” A preda pentru adevăr”, pp.251-270, Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button