Curs de miracole: Cap.21: Rațiune și percepție.

 ochiul minții

Introducere.

      Lumea pe care o vezi este foarte importantă pentru tine, pentru că este mărturia stării tale mentale. Nu căuta să schimbi lumea, ci alege să îți schimbi gândirea la adresa lumii.
      În drumul vieții te împiedici și cazi din cauza unor pietre pe care nu le-ai recunoscut. Nu îți dai seama că poți trece prin uși pe care le-ai crezut închise, dar care stau deschise înaintea ochilor tăi nevăzători. Nu e nevoie să înveți prin durere. Orbii se deprind cu lumea lor adaptându-se la ea. Au învățat cum, prin necesitatea dură a limitelor pe care au crezut că nu le pot depăși. Acceptă sprijinul Divinității care te învață să recunoști pietrele și îți cultivă viziunea, lăsând vederea trupului în urmă. Acest Curs poate fi unul dintre mijloacele pe care le poți utiliza în acest sens.

      Sunt multe idei care se repetă de multe ori pe parcursul cursului, așa că pentru a câștiga timp, de data aceasta am semnalat acest aspect la începutul fiecărui subcapitol. Astfel, pot fi parcurse numai acele porțiuni de text care aduc un plus de noutate învățăturii, considerând că restul este deja învățat și stăpânit.

 

Cântecul uitat.

cântecul uitat

Nou!

Ascultă şi încearcă să vezi dacă îţi aduci aminte lucrurile despre care vom vorbi acum.

_

 Ascultă – poate prinzi o aluzie la o străveche stare nu de tot uitată, vagă poate, şi totuşi, nu total străină, ca un cântec al cărui nume l-ai uitat demult şi nu îţi mai aminteşti deloc împrejurările în care l-ai auzit. Nu ai reţinut întregul cântec, ci doar un fir din melodie, nelegat de nicio fiinţă, de niciun loc şi de nimic anume. Dar îţi aduci aminte, doar din acest crâmpei, cât de frumos era cântecul, cât de minunat cadrul în care l-ai auzit, cum i-ai mai iubit pe cei ce erau de faţă şi ascultau cu tine.

_

Notele nu sunt nimic. Dar le-ai ţinut cu tine, nu de dragul lor, ci ca aluzie uşoară la ce te-ar face doar să plângi dacă ţi-ai aminti ce drag ţi-a fost. Ţi-ai putea aminti, dar te temi, crezând că ai pierde lumea pe care ai învăţat-o de atunci încoace. Şi totuşi, ştii că nimic din ce ai învăţat în lume nu ţi-e pe jumătate la fel de drag. Ascultă şi vezi dacă îţi aminteşti un străvechi cântec pe care l-ai ştiut cu mult în urmă şi pe care l-ai îndrăgit mai mult decât orice melodie la care te-ai învăţat să ţii de atunci.

Dincolo de trup, dincolo de soare şi de stele, de tot ce vezi, şi totuşi, oarecum familiar, e un arc de lumină aurie ce se întinde, înaintea ta, într-un mare cerc strălucitor. Şi tot cercul se umple de lumină sub ochii tăi. Marginile cercului dispar şi ce este în el nu mai e cuprins deloc. Lumina se dilată şi acoperă totul, extinzându-se la infinit, de-a pururi strălucitoare, neîntreruptă şi nelimitată. În el totul e unit într-o perfectă continuitate. Şi nu e posibil să îţi închipui că ar putea exista ceva pe dinafară, căci nu există loc în care să nu fie lumina respectivă.

Iată amintirea celui ce eşti: o parte din asta, cu întregul pe dinăuntru, unit cu totul după cum totul e şi el unit în tine. Acceptă viziunea care îţi poate arăta aşa ceva, nu trupul. Ştii cântecul străvechi şi îl ştii bine. Nimic nu îţi va fi vreodată la fel de drag ca acest imn străvechi de iubire pe care Fiul lui Dumnezeu continuă să I-l cânte Tatălui său.

Răspunderea pentru vedere.

Să ne amintim!

      S-a spus de nenumărate ori că ți se cere foarte puțin ca să înveți acest curs. Ți se cere doar puțină disponibilitate. Oferind atât de puțin, vei primi de toate: viziune, fericire, eliberare de durere și scăpare deplină de păcat.

      Nu te mai amăgi că ești neputincios și că ești victima lumii. E cu neputință să fii la discreția unor evenimente din afara ta, pentru că e cu neputință ca tot ce ți se întâmplă să nu fi fost propria ta alegere, chiar dacă nu ești conștient de asta. Nici accidentul, nici întâmplarea nu sunt posibile în cadrul universului. Se pare că nu înțelegi legea cauzei și efectului. Ai început să confunzi cauza cu efectul. Tratezi efectul – ceea ce ți se întâmplă acum – ca și cum ar fi o cauză pentru reacția, emoția, durerea, pe care o trăiești, și construiești un cerc vicios, în care efectul devine cauză pentru că opui la nesfârșit rezistență la ceea ce crezi că primești fără să ai vreo vină, negândind că tot ceea ce trăiești este efectul a ceea ce ai ales, poate, cu mult timp în urmă. 

      Tot ce ți se cere să faci, și poți cu adevărat să faci, este să lași pur și simplu adevărul să intre, să-l lași să  se manifeste, și să nu te mai amesteci în ce se va întâmpla de la sine.

Nu trebuie să spui decât următorul lucru, dar spune-l cu convingere şi fără rezerve, pentru că în el stă puterea mântuirii:

  • Sunt răspunzător pentru ce văd.
  • Eu aleg sentimentele prin care trec şi tot eu decid obiectivul pe care vreau să îl ating.
  • Şi, tot ce pare să mi se întâmple, cer, şi primesc după cum am cerut.

Nu te mai amăgi că eşti neputincios în faţa a ce ți se face. Recunoaşte doar că te-ai înşelat, şi toate efectele greşelilor tale o să dispară.

 

Credință, convingere și viziune.

Să ne amintim:

      Toate relațiile speciale, așa cum le vede eul, au ca obiectiv păcatul. De ce? Pentru că eul se crede pe sine și îi crede pe ceilalți trupuri. Lumea eului este lumea trupurilor, a fricii și a păcatului, care pare concretă deși este ireală. Fiii lui Dumnezeu sunt “blocați” în lumea trupurilor. Fiii lui Dumnezeu sunt cuprinși de frică în lumea trupurilor, pentru că văzând totul ca fiind trupuri, pierderea acestora este asociată cu pierderea propriului eu, iar renunțarea la trup este considerat a fi un sacrificiu.

    Prin opoziție, lumea Adevărului, este lumea Spiritului Sfânt, pe cât de abstractă, pe atât de reală, și cu toate acestea atât de îndepărtată de Fiii lui Dumnezeu. În această lume trupul nu are nicio semnificație. El este neutru și util în lumea timpului, pentru că este un mijloc de învățare pentru minte. Pretinsa unitate dintre minte și trup este falsă, pentru că trupul devine ce dorește mintea să facă din el. Trupul este efemer, pe când mintea nu. Acea fărâmă de minte egotică pe care o folosești în lumea timpului, va ajunge în cele din urmă să unească cu Mintea lui Dumnezeu, din care de altfel s-a și separat. 

      Misiunea Spiritului Sfânt este să te ajute să te întorci Acasă, în lumea reală. Relațiile speciale sunt un mijloc important folosit de Spiritul Sfânt în acest scop. Cum?  Schimbându-le obiectivul; din relațiile păcatului vor fi transformate în relații sfinte. Așa cum eul te învață să-ți privești fratele ca fiind un trup, Spiritul Sfânt te învață să-ți vezi fratele dincolo de trup – sfânt, exact așa cum l-a creat Dumnezeu. Spiritul Sfânt te învață să vezi în fratele tău acele raze fascinante de lumină aurie care sunt puse acolo, la loc sigur, de Însuși Dumnezeu. Acele raze se prelungesc și-i unesc în sfințenie pe toți Fiii lui Dumnezeu. Aceasta este viziunea, și pentru că ești încă în lumea timpului și a eului, pentru a căpăta această viziune, ai nevoie de credință și de convingere. Eliberează-ți frații de trup, și nu vei mai avea nicio frică!

De ce ţi se pare ciudat că o credinţă poate să mute şi munţii?(…) Dar tot credinţa îl poate ţine în lanţuri pe Fiul lui Dumnezeu cât timp se crede el în lanţuri. Iar, când va scăpa de ele, va scăpa pentru că nu mai crede în ele, nemaicrezând că îl pot încătuşa şi crezând în schimb în propria lui libertate.

Credinţa, convingerea şi viziunea sunt mijloacele prin care se atinge ţelul sfinţeniei. Prin ele, Spiritul Sfânt te conduce la lumea reală, departe de toate iluziile în care ţi-ai pus credinţa. Asta e direcţia Lui, singura pe care o vede vreodată. Iar, când te abaţi de la ea, El îţi aminteşte că nu există decât una. Credinţa, convingerea şi viziunea Lui sunt toate pentru tine. Şi, când le vei accepta complet în locul alor tale, nu vei mai avea nevoie de ele. Căci credinţa, viziunea şi convingerea au înţeles doar înainte de-a atinge starea de certitudine. În Cer ele sunt necunoscute. Dar la Cer se ajunge prin ele.

 

Frica de a te uita înăuntru.

Să ne amintim!

 

      Ți-e frică să privești înăuntrul tău, pentru că acolo crezi că vei găsi păcat. Ai învățat acum ce este păcatul și ce este greșeala. Ai învățat că păcătos te face numai credința ta (a eului) în păcat. Greșeala se poate corecta – acesta este rolul Spiritului Sfânt. El nu știe de păcat, și nu te va învăța niciodată că ești păcătos,  pentru că păcatul, dacă ar exista, “L-ar ucide pe Dumnezeu”, ori acest lucru este imposibil.

      Faptul că tu crezi că în tine trăiește păcatul, te face să te rușinezi, și să-ți fie frică de Dumnezeu, intuind că păcatul este o mare ofensă adusă lui Dumnezeu. ( În paranteză fie spus, să nu uităm că pe o scară de 1 la 1000, rușinea calibrează la nivelul 30 după Dr. Hawkins, un nivel al negării de sine, foarte apropiat de moarte.). Iată la ce te duce ideea de păcat – opera sistemului de gândire al eului.

 

Ce-ar fi dacă te-ai uita înăuntru şi nu ai vedea niciun păcat? Iată întrebarea „înfricoşătoare” pe care eul nu o pune niciodată. Iar tu, care o pui acum, îi ameninţi prea serios întregul sistem defensiv să se mai obosească să pretindă a-ţi fi prieten. Cei ce s-au unit cu fraţii lor s-au desprins de convingerea că identitatea lor este în eu. O relaţie sfântă e una în care te uneşti cu ce face într-adevăr parte din tine. Convingerea cu care crezi în păcat ţi-a fost deja zdruncinată, şi nu mai eşti acum întru totul nedispus să te uiţi înăuntru şi să nu îl vezi.

Eliberarea ta e încă numai parţială, încă limitată şi incompletă, dar rodită înăuntrul tău. Nemaifiind complet nebun, ai fost dispus să îţi priveşti o mare parte din demenţă şi să îi recunoşti nebunia. Credinţa ta se mută în interior, dincolo de demenţă, spre raţiune. Iar eul nu vrea să audă ce îţi spune raţiunea acum. Scopul Spiritului Sfânt a fost acceptat de partea minţii tale de care nu ştie eul ( Mintea lui Dumnezeu). Nici tu nu ai ştiut. Şi totuşi, această parte, cu care acum te identifici, nu se teme să se privească. Nu ştie de păcat. Această parte a tot așteptat nașterea libertății.

Eul te mai înşeală încă. Dar, în momentele în care eşti mai sănătos la minte, aiurelile lui nu te înmărmuresc de groază. Au mai rămas câteva nimicuri ce par încă să îţi fure ochiul cu lucirea lor. Dar nu vei „vinde” Cerul să le ai. Iar acum eului chiar că îi este frică. Dar ce aude el cu groază, cealaltă parte aude ca muzica cea mai dulce; cântecul ce i-a fost dor să îl audă de când ţi-a intrat în minte eul pentru prima oară. Slăbiciunea eului este puterea ei. Cântecul libertăţii, ce ridică în slăvi o altă lume, îi aduce speranţa păcii.

 

Rațiunea

Să ne amintim!

 

       Percepția selectează lumea pe care o vezi. Percepția e o alegere, nu un fapt, iar realitatea și adevărul nu au nevoie de percepția ta și nici de cooperare din partea ta, pentru a fi ele însele, căci există dincolo de orice percepție. Cu toate acestea, poți folosi percepția în folosul tău până vei ajunge la cunoaștere directă. Pentru a ajunge la cunoaștere trebuie mai întâi să transformi “percepția falsă” în “percepție adevărată”.

         Percepția falsă este tot ceea ce percepi prin intermediul eului și al organelor de simț. Percepi lumea eului, în care te vezi minuscul, vulnerabil și înfricoșat, și în care te simți deprimat, lipsit de valoare, efemer și ireal. Crezi că ești prada unor forțe ce îți depășesc cu mult controlul, și, cu adevărat, aceste lucruri se întâmplă cât timp te crezi un trup, și cât timp crezi în toate aceste neajunsuri. Asta e credința ta și asta îți face realitatea.

      Percepția adevărată este asociată viziunii și Vocii căreia ai putea să-i dai ascultare dacă ai renunța la vocea eului. Este Vocea Sinelui tău, și această Voce îți spune că miracolele sunt atât de simple și de firești cum este respirația pentru trup. Poți accesa aceste miracole atunci când nu te mai crezi un trup și când nu mai crezi că mintea ta e separată de celelalte minți. Pe bună dreptate miracolele ar putea părea nefirești, pentru că nu poți înțelege cum se pot influența reciproc niște minți separate. Dar nu există decât o Minte – a mea, a ta, a tuturor- Mintea lui Dumnezeu.

Avem două sine:

  • sinele individual (eul), ce se crede separat, care funcționează în lumea timpului și căruia i s-a atașat o minte ruptă din Mintea lui Dumnezeu.
  • Sinele Unitar din care s-a separat eul și căreia îi corespunde Mintea lui Dumnezeu.

Nou!

      Rațiunea stă în acest Sine Unitar. Poți accesa rațiunea învățând să-ți accesezi Sinele de care, din păcate, nu ești conștient. Când vei învăța să folosești rațiunea, emoțiile de tot felul nu vor mai năvăli neinvitate în viața ta, și tot ce vei gândi și ce vei face nu va mai fi la discreția emoțiilor, ci vor trece mai întâi prin filtrul rațiunii. Asta îți va aduce pace. Rațiunea este un mijloc care slujește scopului Spiritului Sfânt. Ea nu se află printre mijloacele accesibile eului. 

*

Observație:

      Dr. Hawkins spunea că nivelul 400 al conștiinței este nivelul rațiunii. Adoptând sistemul de gândire al eului, conștiința ta nu poate depăși nivelul 200. Trecând de 200 te desprinzi din ce în ce mai mult din mrejele eului. În anul 2003, 80% din populația lumii avea nivelul calibrat al conștiinței sub 200. Iată cum se explică “pe limba noastră” afirmația repetată pe tot parcursul cursului, conform căreia, lumea în care trăim este lumea eului, dominată de sistemul de gândire și de valori al acestuia.

      Peste nivelul 200, fiziologia creierului și modelele de procesare a informației încep să se schimbe treptat. Dacă sub nivelul 200, răspunsul emoțional la informațiile percepute sub influența eului este brusc și furtunos pentru că inteligența și rațiunea nu au timp să-l modifice, peste nivelul 200 lucrurile se inversează, astfel încât informația este prelucrată mai întâi de inteligență și rațiune, iar răspunsul emoțional vine abia după aceea. Nivelul 200 este, cu alte cuvinte, nivelul trecerii de la mintea inferioră la mintea superioară – cum spune Dr. Hawkins, sau nivelul trecerii de la mintea separată a eului, la Mintea Sinelui care face parte integrantă din Mintea lui Dumnezeu – cum spune Cursul.

*

     S-a vorbit mai devreme despre credință, percepție și convingere, ca instrumente pe care le vei utiliza în călătoria ta de mântuire, și s-a spus că sunt necesare pe drum până când ajungi la cunoaștere directă, moment în care nu-și mai au rostul. Cu toate acestea trebuie să fii vigilent, pentru că după cum bine ți-ai putut da seama, acestea pot fi utilizate atât în folosul adevărului, cât și în slujba eului. De ce ți se cere credință și se vorbește atât de mult despre ea? Pentru că în lumea eului, a trupurilor și a timpului, e foarte ușor să crezi ce-ți văd ochii, ce-ți aud urechile și ce-ți simte trupul, și mult mai greu să auzi și să crezi Vocea subțire și liniștită a Spiritului Sfânt. Nefiind “palpabilă”, lumea reală pare cu totul nereală, pe când iluzia lumii eului este tot ceea ce ne este la îndemână să credem. Dar lumea eului este o nebunie – după cum bine vezi în jurul tău – și “nu există rațiune în demență, căci ea depinde întru totul de absența rațiunii”.

      Rațiunea nu vede păcate, dar vede în schimb greșeli la a căror corecție contribuie din plin. Spiritul Sfânt nu știe de păcate, singura lui misiune  fiind să corecteze greșelile, dacă le lași la dispoziția Sa. Ești călăuzit pe drumul adevărului cu rațiune, de către Spiritul Sfânt. Atunci când crezi că păcătuiești, El îți spune că ceri de fapt ajutor, așa că fii dispus să-I accepți ajutorul, pentru a putea să-l dai mai departe fraților tăi. Nu vei putea să le dai ajutor dacă te crezi separat de ei. 

        În nebunia ta, vezi oamenii ca trupuri, și crezi că mințile lor sunt separate. Într-adevăr, aceasta este o nebunie, și numai rațiunea o poate vindeca căci ” dacă vrei să aperi trupul împotriva rațiunii, nu vei înțelege nici trupul, nici pe tine însuți“.

Nimeni nu poate gândi doar pentru el, după cum nici Dumnezeu nu gândește fără Fiul Său. Așa ceva ar fi posibil doar dacă amândoi ar fi în trupuri. Căci numai trupurile pot fi separate și ireale deci.

Raţiunea îţi spune că, atât cât vezi păcatul într-unul dintre voi – în fratele tău sau în tine -, nu îl poţi percepe inocent pe celălalt. Oare cine se consideră vinovat, şi vede o lume nepăcătoasă? Şi cine poate să vadă o lume păcătoasă, şi să se vadă separat de ea? Dacă tu şi fratele tău sunteţi uniţi, cum se face că aveţi gânduri private?

Nici tu, nici fratele tău nu puteţi fi atacaţi de unul singur. Dar nici unul, nici celălalt nu puteţi accepta, în schimb, un miracol fără ca celălalt să fie binecuvântat de el şi vindecat de durere.  Ţi s-a dat puterea de a-l vindeca pe Fiul lui Dumnezeu pentru că el trebuie să fie una cu tine. Eşti răspunzător de felul în care ajunge să se vadă. Iar raţiunea îţi spune că ţi-e dat să îi schimbi întreaga minte, care e una cu tine, într-o singură clipă. În aceeaşi clipă în care alegi să te laşi vindecat, întreaga lui mântuire se vede la fel de deplină ca a ta. Ţi se dă raţiunea să înţelegi că e aşa. Căci raţiunea, binevoitoare ca scopul în slujba căruia se pune ca mijloc, te scoate cu hotărâre din nebunie şi te conduce spre ţelul adevărului. Iar aici te vei debarasa de povara negării adevărului. Asta e povara cea îngrozitoare, nu adevărul.

Faptul că tu şi fratele tău sunteţi uniţi e mântuirea ta; darul Cerului, nu darul fricii. Îţi pare Cerul o povară? În nebunie, da. Şi totuşi, ce vede nebunia, raţiunea trebuie să risipească. Ascultă-L pe Cel Ce vorbeşte cu raţiune şi îţi aliniază raţiunea cu a Lui. Fii dispus să laşi raţiunea să fie mijlocul prin care El te va îndruma cum să îţi depăşeşti demenţa.

Tu eşti mântuitorul fratelui tău. El e al tău. Raţiunea e tare fericită să vorbească despre asta.

Fiul lui Dumnezeu e binecuvântat mereu ca unitate. Şi, în timp ce recunoştinţa lui vine spre tine, cel ce l-ai binecuvântat, raţiunea îţi va spune că nu se poate să te afli în afara binecuvântării.

Tatăl tău e la fel de aproape de tine ca fratele tău. Dar ce ţi-ar putea fi mai aproape decât propriul tău Sine?

Ultima întrebare fără răspuns.

Nou!

Nu vezi că toată nefericirea ta decurge din convingerea ciudată că eşti neputincios? Neputinţa e preţul păcatului. Trădarea Fiului lui Dumnezeu e mecanismul de apărare al celor ce nu se identifică cu Fiul. Şi eşti fie de partea lui, fie împotriva lui; fie îl iubeşti, fie îl ataci; fie îi protejezi unitatea, fie îl vezi sfărâmat şi ucis de atacul tău.

Cei ce se văd neputincioşi precis nu se cred Fiul lui Dumnezeu. Ce altceva pot fi decât duşmanul lui? Şi ce altceva pot face decât să îi pizmuiască puterea şi, prin pizma lor, să aibă frica ei? Aceştia sunt întunecaţii, tăcuţi şi temători, singuri şi necomunicativi. Neştiind că sunt una cu El, ei nu ştiu pe cine urăsc.

Frenetici, zgomotoşi şi tari par cei întunecaţi! Dar nu îşi cunosc „duşmanul”, ştiind doar atât: că îl urăsc. În ură s-au întrunit, dar nu s-au unit unul cu altul. Căci, dacă s-ar fi unit, ura ar fi imposibilă. Armata neputincioşilor trebuie dispersată în prezenţa puterii. Cei puternici nu trădează niciodată, pentru că nu au nevoie să viseze la putere. Cum ar acţiona o armată în vise? Absolut oricum. Poate fi văzută atacând pe oricine cu orice. În vise nu există raţiune. O floare se preface într-o suliţă înveninată, un copil devine un uriaş şi un şoarece rage ca un leu. Iar iubirea se preface la fel de uşor în ură. Asta nu e o armată, ci o casă de nebuni. Ce pare un atac planificat e balamuc.

Armata neputincioşilor e tare slabă. Nu are arme, nici duşman. Da, poate invada lumea şi îşi poate căuta un duşman. Dar nu poate găsi ce nu există.

Ura însă trebuie să aibă o ţintă. Credinţa în păcat nu poate exista fără un duşman. Din cei ce cred în păcat, cine ar putea să admită că nimeni nu l-a sleit de puteri? Raţiunea l-ar îndemna, cu siguranţă, să nu mai caute ce nu e de găsit. Dar, mai întâi, trebuie să fie dispus să perceapă o lume în care păcatul nu există. Nu e necesar să înţeleagă cum o poate vedea. Şi nici nu trebuie să încerce. Dar să îşi pună aceste întrebări, asupra cărora trebuie să se pronunţe:

*

Doresc o lume condusă de mine în locul unei lumi ce mă conduce?
Doresc o lume în care sunt puternic, şi nu neputincios?
Doresc o lume în care nu am duşmani şi nu pot să păcătuiesc?
Şi vreau să văd ce am negat pentru că este adevărul?

*

Poate că ai răspuns deja la primele trei întrebări, dar nu şi la ultima. Căci aceasta pare încă înfricoşătoare şi diferită de celelalte. Raţiunea însă te asigură că sunt identice. Am spus că anul acesta va scoate în evidenţă identitatea lucrurilor identice. Această întrebare finală, chiar ultima asupra căreia e necesar să te pronunţi, mai pare să conţină o ameninţare pe care celelalte şi-au pierdut-o pentru tine. Iar această diferenţă închipuită îţi atestă convingerea că adevărul poate fi duşmanul pe care încă trebuie să îl găseşti.

Nu uita că opţiunea între păcat şi adevăr, neputinţă şi putere, e opţiunea între a ataca şi a vindeca. Căci vindecarea decurge din putere, iar atacul din neputinţă. Cel pe care îl ataci nu poţi să vrei să îl vindeci. Şi cel pe care îl vrei vindecat trebuie să fie cel pe care ai ales să îl fereşti de atac. Şi ce e această decizie, dacă nu opţiunea între a-l vedea cu ochii trupului sau a-l lăsa să ţi se reveleze prin viziune?

Cântăreşte-ţi atent răspunsul la ultima întrebare pe care ai lăsat-o tot fără răspuns. Privind efectele păcatului sub orice formă, tot ce trebuie să faci e, pur şi simplu, să te întrebi:

*

Asta vreau să văd? Asta vreau?

*

Asta e singura ta decizie. Dacă alegi să vezi o lume fără vreun duşman, în care nu eşti neputincios, ţi se vor da mijloacele să o vezi.

De ce e atât de importantă ultima întrebare? E identică cu celelalte trei, dar nu în ce priveşte timpul. Celelalte sunt decizii ce pot fi luate, lăsate şi reluate. Dar adevărul e constant şi implică o stare în care oscilările sunt imposibile.

Ca şi conţinut, toate întrebările sunt identice. Căci fiecare te întreabă dacă eşti dispus să schimbi lumea păcatului cu cea pe care o vede Spiritul Sfânt. Dar ultima întrebare adaugă dorinţa de constanţă năzuinţei tale de-a vedea lumea reală. Răspunzând „da” la ultima întrebare, adaugi sinceritate la deciziile pe care le-ai luat deja la celelalte întrebări. Căci numai atunci vei renunţa la opţiunea de-a te mai răzgândi.

De ce crezi că eşti nesigur că li s-a răspuns celorlalte? Ar mai fi oare necesar să fie puse atât de des, dacă li s-ar fi răspuns? Până nu iei decizia finală, răspunsul e deopotrivă „da” şi „nu”. Nimeni nu decide împotriva fericirii sale, dar poate să o facă dacă nu vede că o face. Şi dacă îşi vede fericirea într-o continuă schimbare – acum aşa, acum altfel, şi acum o umbră eludantă, nelegată de nimic -, chiar că decide împotriva ei.

Fericirea eludantă, sau fericirea în formă schimbătoare, care variază în funcţie de loc şi timp, e o iluzie fără înţeles. Fericirea trebuie să fie constantă, pentru că se atinge renunţând la dorinţa de inconstant. Bucuria nu poate fi percepută decât printr-o viziune constantă. Iar viziunea constantă li se poate da doar celor ce doresc constanţa. Doreşte orice lucru vrei, şi îl vei privi şi socoti real. Niciun gând nu poate fi lipsit de puterea de-a elibera sau de-a ucide.

 

Transformarea interioară.

 

 Gândurile sunt, atunci, periculoase? Pentru trupuri, da!

Gândurile ce par să ucidă sunt cele care îl învaţă pe cel ce le gândeşte că poate fi ucis. Aşa că „moare” din cauza a ceea ce a învăţat. Trece din viaţă în moarte, dovada finală că a preţuit inconstantul mai mult decât constanţa. Sigur, a crezut că vrea fericire. Dar nu a dorit-o pentru că e adevărul şi trebuie, de aceea, să fie constantă.

Constanţa bucuriei e o condiţie complet străină de înţelegerea ta. Dar, dacă ţi-ai putea închipui ce trebuie să fie, ai dori-o deşi nu o înţelegi. Constanţa fericirii nu are excepţii, nici schimbări de niciun fel. E la fel de neclintită ca Iubirea lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Fericirea priveşte totul şi vede că toate sunt acelaşi lucru. Ea nu vede efemerul, căci doreşte ca totul să fie ca ea. Nimic nu are puterea de a-i zăpăci constanţa. Ea le parvine celor care văd că întrebarea finală le este necesară celorlalte, cu aceeaşi certitudine cu care pacea trebuie să le parvină celor care aleg să vindece şi să nu judece.

 Raţiunea îţi va spune că nu poţi cere fericire inconstant. Dacă fericirea e constantă, atunci nu trebuie să o ceri decât o dată, ca să o ai pentru totdeauna. Iar, dacă nu o ai întotdeauna, nu ai cerut-o.(…) Dorinţa e o cerere, o rugăminte făcută de cel căruia Dumnezeu Însuşi nu va putea nicicând să nu îi răspundă. Dumnezeu a dat deja tot ce îşi doreşte el cu adevărat. Dar lucrul de care e nesigur, Dumnezeu nu poate să i-l dea. Căci nu şi-l doreşte cât timp rămâne nesigur, iar dăruirea lui Dumnezeu trebuie să fie incompletă dacă acesta nu e primit.

Tu, care întregeşti Voia lui Dumnezeu şi eşti fericirea Lui, a cărui voie e de o putere cu a Lui, o putere care nu se pierde în iluziile tale, gândeşte-te atent de ce nu eşti încă hotărât cum vei răspunde la ultima întrebare. Răspunsul tău la celelalte a făcut posibilă ajutarea ta să fii parţial deja întreg la minte. Şi totuşi, ultima e cea care te întreabă de fapt dacă eşti dispus să fii total întreg la minte.

Ce e clipa sfântă, dacă nu apelul pe care ţi-l adresează Dumnezeu să recunoşti ce ţi-a dat El? Iată marele apel la raţiune; fericirea poate fi a ta întotdeauna. Aici e pacea constantă pe care ai putea să o resimţi întruna. Căci aici s-a răspuns deja la ultima întrebare şi ţi s-a dat ce ceri. Aici e viitorul acum, căci timpul e neputincios pentru că îţi doreşti ce nu se va schimba nicicând. 


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)
Observație:

Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Surse:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.21: “Rațiune și percepție” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.401-420.


Curs de miracole:121;122 – Exercițiile iertării.

 

iartare

 

121. Iertarea este cheia fericirii

 

Despre iertare I.

 

Iată răspunsul la încercările de-ați găsi pacea. Iată cheia înțelesului într-o lume ce nu pare să aibă sens. Iată cum te poți pune la adăpost în toiul primejdiilor aparente care par să te amenințe la tot pasul, aducând incertitudine tuturor speranțelor tale de-ați găsi vreodată liniștea și pacea. Iată răspunsul la toate întrebările; iată sfârșitul întregii incertitudini, în fine garantat.

Mintea neiertătoare e plină de frică, nelăsând iubirii nici loc să fie ea însăși, nici spațiu să își poată desfășura aripile în pace și să se avânte deasupra zbuciumului lumii. Mintea neiertătoare e tristă, fără speranța alinării și a izbăvirii de durere. Ea suferă și zace în nefericire, orbecăind prin întuneric, nereușind să vadă, dar sigură de primejdia care o pândește acolo.

Mintea neiertătoare e chinuită de îndoieli, confuză, nesigură de ea și de tot ce vede; plină de frică și de mânie, slabă și năvalnică, îngrozită să înainteze, îngrozită să stea pe loc, îngrozită să se trezească sau să adoarmă, îngrozită de fiecare sunet, dar și mai îngrozită de tăcere; speriată de întuneric, dar și mai speriată de apropierea luminii.

Mintea neiertătoare nu vede greșeli, ci numai păcate. Ea privește lumea cu ochi nevăzători și urlă când își vede prpriile proiecții ridicându-se să atace jalnica parodie a vieții.

Mintea neiertătoare e disperată…și totuși își consideră ireversibilă judecata supra lumii și nu vede că s-a condamnat singură la această disperare. Nu întreabă deoarece crede c știe. Nu pune la îndoială, sigură că are dreptate.

Iertarea se învață. Așa cum păcatul e o idee pe care ți-ai predat-o singur, tot așa și iertarea e o idee pe care trebuie să o înveți dar de la alt profesor decât tine, Care reprezintă celălalt Sine din tine.

 

Exercițiul:

 

Astăzi exersăm deprinderea aptitudinii de-a ierta. Poți să înveți astăzi cum să iei cheia fericirii și cum să o folosești spre binele tău. Vom dedica zece minute dimineața și alte zece seara deprinderii de-a da iertare și, totodată de-a o primi.

Mintea neiertătoare nu crede că a da și a primi este același lucru. De azi vom încerca să învățăm acest lucru exersând iertarea față de cineva pe care îl socotim dușman și față de cineva pe care îl considerăm prieten. Și învățând să îi vezi pe amândoi ca pe unul singur, vom extinde lecția la tine însuți și vom vedea că scăparea lor a inclus-o și pe a ta.

Gândește-te mai întâi la cineva care nu îți place, care pare să te irite sau pe care nu ți-ar plăcea să îl întâlnești; cineva pe care îl disprețuiești intens sau pur și simplu încerci să îl ignori. Nu contează ce formă ia mânia ta. Probabil că l-ai și ales. Acesta va fi numai bun.

Acum închide-ți ochii, încearcă să îl vezi în gând și să te uiți la el câteva clipe. Încearcă să percepi o lumină undeva în el, o mică licărire pe care nu ai mai observat-o. Încearcă să găsești o mică rază de lumină răzbătând din portretul hidos pe care i l-ai zugrăvit. Privește acest portret până vezi o lumină undeva în el, și apoi încearcă să lași lumina aceasta să se extindă până îl acoperă cu totul, făcând portretul frumos și bun.

Privește câteva clipe această percepție schimbată și apoi îndreaptă-ți mintea spre cineva pe care îl socotești prieten. Încearcă să îi transferi lumina pe care ai învățat să o vezi în jurul fostului tău “dușman”. Percepe-l acum ca mai mult decât prieten, căci – în lumina aceasta – sfințenia lui ți-l arată pe propriul tău mântuitor, mântuit și mântuind, vindecat și întreg.

Lasă-l apoi să îți ofere lumina pe care o vezi în el, și lasă-ți “dușmanul” și prietenul să se unească pentru a  te binecuvânta cu ce ai dat. Acum ești una cu ei și ei sunt una cu tine. Acum ai fost iertat de tine însuți. Nu uita, pe tot parcursul zilei, rolul pe care îl joacă iertarea în procesul de-a aduce fericire tuturor minților neiertătoare și, printre ele, minții tale. Spune-ți în fiecare oră:

Iertarea este cheia fericirii.

Mă voi trezi din visul că sunt muritor, failibil și plin de păcate, și voi ști că sunt desăvârșitul Fiu al lui Dumnezeu.

122: Iertarea oferă tot ce vreau.

Despre iertare II.

Vrei pace? Iertarea ți-o oferă. Vrei fericire, o minte liniștită, o certitudine a finalității, și un sentiment al valorii și frumuseții care transcende lumea? Vrei grijă și siguranță, și căldura ocrotirii sigure de-a pururi? Vrei o liniște care nu poate fi deranjată, o blândețe care nu poate fi lezată niciodată, o tihnă profundă și trainică, și o odihnă atât de desăvârșită, încât nu poate fi tulburată niciodată?

– 

Iertarea îți oferă toate aceste lucruri, și încă multe altele. Îți împrăștie scântei pe dinaintea ochilor când te trezești și îți dă bucuria cu care să începi ziua. Te mângâie pe frunte în timp ce dormi și ți se așterne pe ploape, să nu vezi vise rele și înfricoșătoare, de răutate și atac. Iar, când te trezești din nou, îți oferă încă o zi de pace și de fericire. Iertarea îți oferă toate aceste lucruri, și încă multe altele. 

Iertarea te lasă să îl recunoști pe Fiul lui Dumnezeu și îți curăță memoria de toate gândurile moarte, ca amintirea Tatălui tău să îți poată trece pragul minții. Ce ți-ai dori, și iertarea nu îți poate da? Ce alte daruri în afară de acestea merită să cauți? 

De ce ai căuta un răspuns diferit de cel ce va răspunde la toate? Iată răspunsul perfect dat la întrebări imperfecte, la rugăminți fără noimă, dorințe neînflăcărate de-a auzi, sârguinței reduse la mai puțin de jumătate și încrederii parțiale. Iată răspunsul! Nu îl mai căuta. Nu vei găsi altul în locul lui. (…)  Iată răspunsul! Chiar vrei să stai pe dinafară când tot Cerul te așteaptă înăuntru? Iartă și fii iertat. Dând, vei primi. Iată răspunsul! Nu începe să hoinărești din nou fără țintă. Acceptă mântuirea acum. E darul lui Dumnezeu, și nu al lumii. Lumea nu poate oferi niciun dar de valoare unei minți care a primit ce i-a dat Dumnezeu să aibă. 

Deschide-ți ochii astăzi și vezi o lume fericită, plină de pace și de siguranță. Iertarea e mijlocul prin care această lume ajunge să ia locul iadului. Ea răsare în tăcere să dea binețe ochilor tăi deschiși și să îți umple inima de o liniște profundă, în timp ce adevăruri străvechi, veșnic nou născute, răsar în conștiența ta. Ce îți vei aminti atunci sunt lucruri de nedescris. Și totuși, iertarea ta ți le oferă. 

Exercițiul:

Dimineața și seara acordăm cu bucurie câte un sfert de oră căutării în care sfârșitul iadului e garantat. Începe cu nădejde căci am ajuns la răscrucea de unde drumul devine mult mai ușor. De aici, drumul care mai e de străbătut e scurt. Suntem chiar aproape de sfârșitul desemnat al visului.

Cufundă-te în fericire la începutul acestor intervale practice, căci ele îți acordă răsplata sigură a întrebărilor care și-au primit răspunsul și lucrurile pe care ți le aduce acceptarea acestui răspuns. Astăzi ți-e dat să simți pacea pe care ți-o oferă iertarea și bucuria pe care ți-o oferă ridicarea vălului. 

În fața luminii pe care o vei primi astăzi, lumea se va stinge până dispare cu totul, și vei vedea ivindu-se o altă lume, pe care nu ai cuvinte să o descrii. Pășim acum drept în lumină și primim darurile care ni s-au păstrat de la începutul timpului, în așteptarea zilei de astăzi. 

Iertarea îți oferă tot ce vrei. (…) Nu lăsa să ți se estompeze darurile pe parcursul zilei, când te întorci să întâlnești din nou o lume de schimbări continue și de aparențe sumbre. Continuă să îți conștientizezi darurile în timp ce vezi neschimbătorul în inima schimbării; lumina adevărului în spatele aparențelor.

Nu fi tentat să lași darurile să îți scape și să îți alunece în uitare, ci întipărește-ți-le ferm în minte prin încercările de-a te gândi la ele cel puțin un minut la fiecare sfert de oră care trece. 

  • Iertarea îmi oferă tot ce vreau.
  • Astăzi am acceptat asta e adevărat
  • Astăzi am primit darurile lui Dumnezeu.

 

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din :

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.205-210 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Curs de miracole: Exercițiile 101-105

curs exercitii

 

  • Nu există păcat. El nu are consecințe.
  • Fii fericit, căci fericirea e singura funcție pe care o ai aici.
  • Frica de Dumnezeu e teama de bucurie. Pentru că El este Iubire, bucurie, fericire, pace. Cum ți-ar putea face rău?
  • Bucuria și pacea sunt moștenirea și dreptul tău.
  • Oferă bucurie și pace semenilor tăi, pentru ca pacea și bucuria ta să sporească.

 

101: Voia lui Dumnezeu pentru mine e deplină fericire.

 

Acest exercițiu și toate cele care vor urma în care se continuă tema fericirii, sunt dedicate celor care mai cred că e nevoie de sacrificiu de sine și suferință pentru a fi mântuit. Celor care le este frică să fie fericiți, și care se simt “vinovați” pentru fericirea lor. Și bineînțeles, celor care se consideră “păcătoși”.

Poate că n-ar fi rău să ne întoarcem mai întâi privirea în urmă, la capitolul 3 din Text – lecția 1: “Ispășire fără sacrificiu” ( aici: http://www.emilena.ro/ispasire-fara-sacrificiu-miracolele-ca-perceptie-adevarata/ ) sau la capitolul 6 – lecția 1: “Mesajul răstignirii” ( aici  http://www.emilena.ro/lectiile-iubirii-1-mesajul-rastignirii/ ).

Se păstrează pentru toate exercițiile schema generală a intervalelor practice: la începutul fiecărei ore, câte cinci minute petrecute în liniște, cu ochii închiși.  Repetăm întâi ideea zilei, după care rămânem în pace. Pe parcursul zilei ne-o  amintim cât de des este posibil, și o aplicăm la situațiile concrete apărute, dacă este cazul.

 

Încă mai crezi că mântuirea cere suferință, ca penitență pentru “păcatele” tale. Nu e așa. Dar trebuie să crezi așa cât timp consideri că păcatul e real și că Fiul lui Dumnezeu poate păcătui. (…)

“Păcătoșii” merită numai durere și moarte, și asta și cer. Căci știu că îi așteaptă,că  îi va căuta și că îi va găsi, undeva, cândva, într-o formă care reglează “contul”  pe care I-l datorează lui Dumnezeu. Vor să scape de El în frica lor. Și totuși, El îi va urmări și nu vor putea să scape. (…) dacă păcatul e real, mântuirea trebuie să fie durere. Durerea e prețul păcatului, iar suferința nu poate fi evitată niciodată, dacă păcatul e real. Mântuirea trebuie să fie un lucru înfricoșător, căci va ucide sigur, dar încet, luând totul înainte de-a le acorda binevenita binefacere a morții victimelor ei, care nu vor mai fi decât niște oase până ajung să potolească mântuirea. Mânia ei este nemărginită, nemiloasă, dar cât se poate de justă.

Cine și-ar căuta o pedeapsă atât de crudă? Cine nu ar fugi de mântuire, încercând în fel și chip să înăbușească Vocea care i-o oferă?

Exercițiile te învață că păcatul nu este real și că tot ce crezi că trebuie să decurgă din păcat nu se va întâmpla niciodată pentru că nu are cauză. Acceptă Ispășirea cu o minte deschisă, în care nu mai există nicio urmă a credinței că ai făcut un demon din Fiul lui Dumnezeu. Nu există păcat. Exersăm gândul acesta cât putem de des astăzi, pentru că e temelia ideii de astăzi.

Voia lui Dumnezeu pentru tine e deplina fericire pentru că nu există păcat, iar suferința nu are cauză. Bucuria e îndreptățită, iar durerea nu e decât indiciul că te-ai înțeles greșit. Nu te teme de Voia lui Dumnezeu.

  • Voia lui Dumnezeu pentru mine e deplina fericire.
  • Nu există păcat; el nu are consecințe.

Așa să îți începi intervalele practice și să încerci apoi, din nou, să găsești bucuria pe care ți-o vor introduce în minte aceste gânduri.

Oferă bucuros aceste cinci minute, ca să înlături povara grea pe care ai luat-o asupra ta odată cu credința smintită că păcatul e real. Scapă azi de nebunie. Ai luat drumul libertății, iar acum, ideea de astăzi îți dă aripi și speranță să ajungi mai repede la obiectivul care te așteaptă: pacea. Nu există păcat. Ține minte asta…

-∞-


 

102: Împărtășesc Voia lui Dumnezeu de fericire pentru mine.

 

Nu vrei să suferi. Poate consideri că suferința îți asigură ceva și poate că mai crezi, un pic, că îți asigură ce vrei. Acum însă, credința aceasta e sigur zdruncinată, cel puțin atât cât să te lase să o pui sub semnul întrebării… Ea nu a dispărut încă, dar îi lipsesc rădăcinile care au înțepenit-o cândva în cotloanele întunecate ale minții tale.

Astăzi încercăm să slăbim și mai mult puterea cu care s-a înfipt, și să ne dăm seama că durerea nu are nici rost, nici cauză și nici putința de-a realiza ceva.

Timp de câteva zile vom continua să ne dedicăm intervalele practice unor exerciții concepute să te ajute să atingi fericirea pe care a așezat-o în tine Voia lui Dumnezeu. Aici e casa ta și siguranța ta. Aici e pacea ta și tot aici nu este nicio frică. Aici e mântuirea. Aici este repaus, în sfârșit.

Fii fericit, căci fericirea e singura funcție pe care o ai aici.

 

La începutul celor cinci minute practice de la începutul fiecărei ore să ne amintim că singura noastră misiune este să fim fericiți. Fericirea este o condiție a mântuirii, ca și pacea, ca și bucuria. Să acceptăm și să împărtășim Voia lui Dumnezeu pentru noi prin declarația:

  • Împărtășesc Voia lui Dumnezeu de fericire pentru mine
  • și o accept acum ca propria mea funcție.

În liniște apoi, cu ochii închiși, să acceptăm fericirea care ni se cuvine, iar apoi, pe parcursul zilei să ne amintim cât de des acest lucru.

-∞-


 

103: Dumnezeu, Iubire fiind este și fericire.

 

Fericirea este un atribut al iubirii, și nu poate fi resimțită în absența ei.  Pentru că Dumnezeu este pretutindeni și nelimitat. Iar Dumnezeu este Iubire. Acest lucru este deja lămurit în exercițiile anterioare. Așa că bucuria este și ea pretutindeni și nelimitată. Numai să ne-o dorim. Mintea nevindecată face loc însă fricii să creeze goluri în iubire, în care poate să intre “păcatul”, aducând durere în loc de bucurie. Așa apare frica de Dumnezeu. Dar nu uita că numai acea minte a ta legată de eul pământean poate fi nevindecată. Numai la acest nivel există frică. În Mintea lui Dumnezeu nu există goluri în Iubire, nu există păcat, deci frica ta e nejustificată.

 Intervalele practice de astăzi încep cu ideea care corectează credința falsă în frica de Dumnezeu:

  • Dumnezeu, Iubire fiind, este și fericire.
  • Frica de El e teama de bucurie.

 

Lasă să ți se așeze în minte această singură corecție în fiecare oră de trezie astăzi. Primește apoi cu bucurie toată fericirea pe care o aduce, când adevărul înlocuiește frica și bucuria devine ceea ce aștepți să ia locul durerii.

 

-∞-

 


104: Caut doar ce îmi aparține într-adevăr.

 

Bucuria și pacea nu sunt vise deșarte. Ele sunt dreptul nostru ca urmare a ce suntem. Ele  vin de la Dumnezeu, dar trebuie să fim pregătiți să le primim. Bucuria și pacea sunt darurile lui Dumnezeu. Sunt diferite de bucuriile iluzorii pe care ni le făurim singuri cât trăim pe acest pământ, pentru că bucuria și pacea transcend timpul, prelungindu-se în eternitate;

Darurile Lui sunt cele care sunt într-adevăr ale noastre. Darurile lui sunt cele pe care le-am moștenit înainte de începuturile timpului și cele care vor continua să fie ale noastre când timpul va trece în eternitate. Darurile Lui sunt cele care sunt acum în noi pentru că sunt veșnice. Și nu trebuie să așteptăm ca să le avem.  Ele ne aparțin astăzi.

Cele cinci minute de exercițiu de la începutul fiecărei ore vor începe cu repetarea ideii :

  • Caut doar ce-mi aparține într-adevăr, 
  • Iar bucuria și pacea sunt moștenirea mea.

Ne vom desprinde apoi de toate conflictele lumii; ne vom desprinde de toate falsele bucurii pe care ni le închipuim. Lăsăm bucuria și pacea să ne cuprindă. Acea bucurie și acea pace dumnezeiască, dincolo de toate bucuriile mărunte și trecătoare ale vieții și dincolo de toate supărările și necazurile închipuite ale vieții.  

Vom reveni apoi cu gândul la pace și la bucurie, pe tot parcursul zilei, în afara celor cinci minute, cât de des, și ori de câte ori ne este îngăduit. Înțelegem că dincolo de toate trăirile noastre efemere în sufletul nostru există o oază de pace și bucurie. O redescoperim. Ne vom reaminti că tot ce dorim este pacea și bucuria. Le căutăm, pentru că  ne aparțin de drept.

Așa Îi lăsăm liberă trecerea azi, recunoscând pur și simplu că Voia Lui s-a făcut deja și că bucuria și pacea ne aparțin, ca veșnice daruri de la El.

-∞-


 

105: Pacea și bucuria lui Dumnezeu sunt ale mele.

 

Știm acum că pacea și bucuria sunt în noi dinaintea timpului și le ducem cu noi dincolo de timp. Ele sunt moștenirea noastră. Învățăm să le redescoperim. Știm că ne aparțin și nu le vom pierde nicicând. De aceea învățăm să le oferim, fără frica de a le pierde.

Unul dintre principalele oiective didactice ale acestui curs este acela de-a inversa modul în care vezi actul de-a da, ca să poți primi. Căci datul a devenit o sursă de frică, așa că eviți singurul mijloc prin care poți să primești. Acceptă bucuria și pacea lui Dumnezeu, și vei învăța un alt mod te-a te uita la un dar. Darurile lui Dumnezeu nu se împuținează niciodată când sunt date. Date, ele doar sporesc.(…) adevărata dăruire e creație. Ea extinde nemărginitul la nelimitat, veșnicia la eternitate și iubirea la ea însăși. ea sporește tot ce e deja deplin, nu în simplul sens de-a adăuga mai mult, căci asta presupune că înainte era mai puțin.

Oferită semenilor noștri, pacea și bucuria din sufletul nostru nu pot decât să sporească. Oferă pace, și pacea ta va spori. Oferă bucurie, și bucuria ta va spori. Nu tulbura pacea altor suflete, nu știrbi din bucuria atât de greu recâștigată în lumea aceasta!

Începe cele cinci minute de la începutul fiecărei ore de astăzi gândindu-te la cei cărora le-ai tulburat pacea și bucuria, la “dușmanii” tăi și la cei față de care mai ai resentimente. Trece cu vederea totul. Asta înseamnă să ierți – pe ei și pe tine. Oferă-le pacea și bucuria care le revine de drept. Oferă-ți astfel pacea și bucuria pe care le meriți prin ceea ce ești: copilul lui Dumnezeu. spune în gând fiecărei persoane care îți vine în minte:

  • Fratele meu, îți ofer pace și bucurie,
  • Ca pacea și bucuria lui Dumnezeu să fie ale mele.

Cu sufletul ușor de darul iertării și al dăruirii, trăiește-ți în liniște pacea și bucuria cu ochii închiși.

Nu mai tulbura apoi pacea nimănui pe toată durata zilei, între cele cinci minute practice ale fiecărei ore, și nu mai permite nimănui să-ți tulbure pacea și bucuria. Binecuvântează și iartă. Este un prilej să pui în practică ideile zilei de astăzi. Repetă  ori de câte ori este necesar cuvintele de mai sus.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil, supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.174-181 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Curs de Miracole: Cap. 8(1)- Călătoria înapoi.

9

      Astăzi, șase lecții importante din Curs de Miracole – Capitolul 8. Sunt lecții frumoase, în care ideile s-au derulat cursiv,  făcând posibilă o selectare pe măsură a fragmentelor de text care mi s-au părut relevante. 

       Informația este structurată și de data aceasta în două părți: prima – varianta scurtă – în care am extras ideile principale, a doua – varianta detaliată – în care am citat ceea ce a comunicat Vocea pe parcursul lecțiilor.

I : Varianta scurtă – idei principale

  • Obiectivul acestui curs este Ispasirea. Acest lucru l-am  invatat inca din primele lectii. Cu toate acestea, am mai invatat ca nu putem ajunge la Ispasire pana nu atingem starea de gratie: pacea interioara. Dar nu vom obține pacea dacă nu o vom împărți. Abia atunci ne este deschis drumul catre cunoastere, iar acest ultim pas il face Dumnezeu.  Pacea interioara este sinonimă cu fericirea. Ele sunt expresia adevaratei noastre libertati. Am putea deci concluziona ca acest curs are ca obiectiv atingerea  urmatoarelor stari, ca premise ale cunoasterii:
  1. Atinderea starii de gratie – a pacii interioare;
  2. Fericirea;
  3. Ispasirea;
  4. Libertatea;
  5. Cunoasterea – ca ultim pas, pe care îl face Dumnezeu;
  • Vocea eului este o chemare la un război în care nu există adversari, pentru că cei pe care îi atacăm fac parte de fapt din pacea noastră. Renunțăm la pace atunci când decidem să atacăm.
  • Am invatat deja ca starea noastra normala, ca Fii ai lui Dumnezeu este de bucurie, libertate si fericire. Cu toate acestea noi suntem fie nefericiti, fie oscilam intre nefericire si fericire. Acest lucru este consecinta fireasca a sistemului de gandire pe care l-am adoptat. Sitemul general de gandire al lumii in care traim este creat de ego, si are la baza separarea. Acesta  ne domina vietile si ne tine intemnitati fara ca macar sa ne dam seama de acest lucru. Ne ofera o falsa iluzie a libertatii, intarita cu consecventa de ego. Sistemul de gandire care ne poate aduce pacea si implicit libertatea reala este bazat pe iubire si unitate. El poate fi implementat numai ascultand in interiorul nostru Vocea Spiritului Sfant, si  activand semintele divine din acea parte a mintii noastre care face parte din Mintea lui Dumnezeu. Avem deci de ales intre doi profesori: ego si Spiritul Sfant. Atata vreme cat  ascultam de amandoi nu vom avea pace, si vom trai in conflict. Asadar, atentie la ego – ” primul pui al diavolului” cum il numea Parintele Arsenie Boca.
  • Avem liber arbitru. Am aflat ca ne-au trebuit milioane de ani pamani, ca suflete, pentru a ajunge unde suntem acum. Si am mai aflat ca ne-ar trebui milioane de ani  pentru a obtine mantuirea, in conditiile sistemului actual de gandire. Am aflat de asemenea ca rolul miracolelor este de a crea o punte peste “timp” si de a scurta  “drumul” pana la mantuire. Si iata, am aflat ca pentru a atinge Ispasirea este obligatoriu sa abandonam sistemul de gandire bazat pe ego. Cu toate acestea, noi suntem cei care alegem daca, si cand facem acest lucru. De noi depinde cat de lung si de ocolit este drumul pana “Acasa”, pentru ca in final, toti Fiii lui Dumnezeu se vor intoarce, pentru ca toti sunt lumina din Lumina Lui. Depinde de noi ce calauza alegem: eul sau Spiritul Sfant, depinde de noi daca ne angajam mintea pentru invatatura “luminarii”.
  • Fiind mecanism de decizie, mintea este cea care ne determina condiția. E puterea prin care “separăm sau unim”.

“Dacă vrei să fii ca mine, te voi ajuta știind că suntem aidoma. Dacă vrei să fii diferit te voi aștepta până te răzgândești. Te pot învăța, dar numai tu poți să alegi să asculți ce predau.”

  • “Cunoaste-te pe tine insuti !” – este esenta trairii vietii, dar daca ne cercetam numai prin ochii eului nu ne putem cunoaste. Ne putem  “vedea” numai privindu-ne in oglinda. Iar oglinda noastra sunt ceilalti. Numai privindu-i pe cei in care ne oglindim  ne vedem pe noi, asa cum suntem.  Nu suntem separati. Ei, de asemenea se oglindesc in noi. Astfel, evoluam impreuna. 
  • “Eul te învață că forța ta e doar în tine. Spiritul Sfânt te învață că toată forța e în Dumnezeu și deci în tine”pentru că noi suntem în Dumnezeu și Dumnezeu este în noi.
  • Nu ne putem  sustrage legilor lui Dumnezeu pentru ca ele guvernează totul, dar putem e alege sa nu le respectăm, și atunci suportăm consecintele.
  • Trăim într-o lume care își refuză totul disociindu-se de absolut totul. E o lume în care credem că iubirea este imposibilă.
  • Sfânta Treime:Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Unul. “Fiul” îl desemnează atât pe Hristos cât și pe fiecare dintre noi.

” Dacă te excluzi din această uniune, percepi sfânta Treime separată. Trebuie să fii inclus în ea, căci ea e totul.”

  • Singuri nu putem face nimic. Mințile noastre îngemănate au o putere colosală. Când ne referim la mințile nostre, ne referim la mințile noastre de Fii ai lui Dumnezeu, la Mintea Hristică și la Mintea lui Dumnezeu din care fac parte toate celelalte minți.
  • Pentru a putea face călătoria înapoi spre Casă, trebuie să ne unim cu Hristos. El este Călăuza noastră prin Vocea Sfântului Duh. Condiția unirii este renunțarea la ego. El a renunțat la al Lui, și nu se poate uni cu al nostru. De câte ori în timpul călătoriei apare îndoiala și frica, eul a intervenit. 
  • Dacă am fi fost lăsați de capul nostru, am fi fost distruși de mult.  Dumnezeu însă nu-și distruge creația pe care a întemeiat-o pe iubire. Noi suntem comoara Lui. Și așa cum s-a mai spus de atâtea ori, noi nu avem nicio șansă să distrugem creația. Menirea noastră este să ne vindecăm mințile , și să sporim această creație cu propria noastră creație care ne va fi alături și care se va extinde mereu. Cum putem să ne întemeiem creația pe altceva decât pe iubire și bucurie dacă ea, creația noastră va rămâne  mereu cu noi?
  • Problema noastră este că nu ne considerăm valoroși, dar valoarea noastră este independentă de ceea ce credem noi despre noi. Este valoarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu și pe care suntem invitați s-o redescoperim. Călătoria către Dumnezeu este doar redescoperirea acestei valori, este o călătorie către adevăr, către cunoaștere. Adevărul nu poate fi descris și nici explicat, ci doar cunoscut prin experiență. Experiența ține de Dumnezeu – acel ultim pas. Atunci, când vom fi pregătiți, Dumnezeu va face acest ultim pas: ” Adevărul va miji în mintea ta el singur”.

II : Varianta detaliată – fragmente de text

Direcția programei

Motivația învățării acestui curs nu e cunoașterea. Ci pacea. Aceasta e condiția preliminară cunoașterii pentru simplul motiv că cei aflați în conflict nu sunt într-o stare de pace, iar pacea e condiția cunoașterii…Cunoașterea poate fi restabilită doar când îi satisfaci condițiile. Nu e vorba de un târg încheiat cu Dumnezeu, Care nu se târguiește. Ci doar de rezultatul întrebuințării greșite a legilor Lui în folosul unei voi închipuite care nu este a Lui. 

Deși distragerile eului par să îți conturbe învățarea, eul nu are puterea să te distragă dacă nu îi dai tu puterea să o facă. Vocea eului e o halucinație. (…) Fiecare reacție la eu e o chemare la război…Numai că în acest război nu există adversar. Cei pe care îi percepi ca adversari fac parte din pacea ta, la care renunți când îi ataci. Cum poți să ai lucrul la care renunți? (…) Când renunți la pace te excluzi din ea. 

Învățătura ta de până acum trebuie să te fi învățat greșit pur și simplu pentru că nu te-a făcut fericit. Chiar și numai pe această bază i-ar trebui contestată valoarea. (…) Nemulțumirea de rezultatele învățării e un indiciu că învățarea a eșuat, de vreme ce înseamnă că nu ai dobândit ce ai vrut. 

Programa Ispășirii este opusul programei pe care ți-ai stabilit-o tu, dar și rezultatul ei e tot așa. Dacă rezultatul programei tale te-a făcut nefericit și vrei altul, e evident că se impune o schimbare de programă. (…) O programă care are sens nu poate fi inconsecventă. Dacă e concepută de doi profesori care cred în idei diametral opuse, nu poate fi integrată. Dacă e implementată simultan de acești doi profesori, ei nu vor reuși decât să se conturbe. Se va ajunge astfel la fluctuație dar nu și la schimbare. Nestatornicii nu au direcție. (…) Programa lor contradictorie îi învață că toate direcțiile există, dar nu le dă nicio bază rațională pe care să aleagă. (…) Programa lor reunită propune o materie imposibil de învățat. Ei îți predau lucruri total diferite în moduri total diferite, care ar fi posibile dacă nu te-ar învăța amândoi tocmai despre tine. Nicicare dintre ei nu îți afectează realitatea, dar – dacă îi asculți pe amândoi – mintea îți va fi împărțită în ce privește realitatea ta. 

Diferența dintre întemnițare și libertate

Există o bază rațională pe care să alegi. Doar un singur Profesor cunoaște care e realitatea ta.(…) Eul nu cunoaște ce încearcă să predea. Încearcă să te învețe ce ești fără a ști ce ești. E expert doar în derută. (…) Chiar dacă ai putea ignora Spiritul Sfânt cu totul – ceea ce e cu neputință – tot nu ai putea să înveți ceva de la eu, pentru că eul nu știe nimic. (…) Eul nu ți-a dat niciodată un răspund cu noimă la ceva. (…) Însă daunele pe care le-a adus eul învățării tale nu se rezumă la atât. Învățarea e o bucurie dacă te conduce pe lăcașul tău firesc și te ajută să dezvolți ce ai. Când ți se predă însă împotriva firii tale, vei pierde învățând pentru că ce înveți te va întemnița. (…) Nu  e voia ta să fii întemnițat, pentru că voia ta e liberă. Lecția spune că voia ta și cea dumnezeiască nu pot să nu concorde pentru că sunt același lucru. 

Eul încearcă să te învețe că vrei să te opui Voii lui Dumnezeu.(…) Spiritul Sfânt se opune oricărei întemnițări a voii vreunui Fiu de-al lui Dumnezeu, cunoscând prea bine că Voia Fiului e cea a Tatălui.  

Am spus că Spiritul Sfânt te învață diferența dintre durere și bucurie. Cu alte cuvinte te învață diferența dintre întemnițare și libertate. Nu poți face distincția aceasta fără El pentru că te-ai învățat că întemnițarea este libertate. 

Predarea Spiritului Sfânt o apucă într-o singură direcție și are un singur obiectiv. Direcția Lui e libertatea și obiectivul lui e Dumnezeu. Dar nu Îl poate concepe pe Dumnezeu fără tine, pentru că nu e Voia lui Dumnezeu să fie fără tine. 

Voia lui Dumnezeu nu are limite, și toată puterea și slava se află în ea. E nemărginită ca putere și iubire și pace. Nu are granițe pentru că extinderea ei e nelimitată, și cuprinde toate lucrurile pentru că le-a creat pe toate. (…) Tu ești voia lui Dumnezeu pentru că așa ai fost creat. Deoarece Creatorul tău creează numai după asemănarea Lui, ești ca El. Ești parte din Cel Care e toată puterea și slava, și ești, de aceea la fel de nelimitat ca El. 

Sfânta întâlnire

Cere lumină și învață că ești lumină. Dacă vrei înțelegere și luminare le vei învăța…Nu există limite la învățarea ta pentru că nu există limite la mintea ta. Nu există limite la predarea Lui pentru că El a fost creat să predea. 

Îndeplinirea perfectă a Voii lui Dumnezeu e singura pace și singura bucurie ce pot fi cunoscute pe deplin, fiind singura funcție a cărui experiență poate fi trăită pe deplin. (…) Voia lui Dumnezeu nu îți poate fi impusă, fiind experiența unei disponibilități totale. Spiritul Sfânt înțelege cum să o predea, dar tu nu înțelegi. Iată de ce ai nevoie de El și de ce ți L-a dat Dumnezeu.

Voia Tatălui și cea a Fiului Una sunt, prin extinderea Lor. Tatăl trebuie să îi dea paternitate Fiului său, pentru că Propria Lui Paternitate trebuie extinsă în afară. Tu, al cărui loc este în Dumnezeu, ai sfânta funcție de-a-I extinde Paternitatea, neimpunându-i limite. Lasă Spiritul Sfânt să te învețe cum să o faci, căci poți cunoaște ce înseamnă asta numai de la Dumnezeu. 

Când te întâlnești cu cineva amintește-ți că e o sfântă întâlnire. Cum îl vei vedea pe el, așa te vei vedea pe tine. Ce gândești despre el, vei gândi despre tine. Nu uita asta niciodată, căci în el te vei găsi sau te vei pierde. Nu te despărți de nimeni fără să îi dai mântuire și fără să o primești. 

Obiectivul programei, indiferent ce profesor alegi este: ” Cunoaște-te pe tine însuți” . Altceva nu e de căutat. Fiecare se caută pe sine, precum și puterea și slava pe care crede că le-a pierdut. De câte ori ești cu cineva ai un alt prilej să le găsești. Eul încearcă să le găsească numai în tine pentru că nu știe unde să se uite. Spiritul Sfânt te învață că, dacă te uiți numai la tine nu te poți găsi, pentru că nu asta ești. De câte ori ești cu un frate înveți ce ești pentru că predai ce ești. El va reacționa cu durere sau cu bucurie în funcție de profesorul pe care îl urmezi. Va fi întemnițat sau eliberat potrivit deciziei tale, și tu – la fel ca el

Împărăția nu poate fi găsită de unul singur, iar tu –  care ești Împărăția – nu te poți găsi de unul singur. Prin urmare, pentru a înfăptui obiectivul programei, nu poți da ascultare eului…(…) Asta e răspunderea ta, pentru că odată ce-ai văzut-o cu adevărat – vei accepta Ispășirea pentru tine. Odată ce ai făcut alegerea aceasta, vei înțelege de ce, când te-ai întâlnit cu altcineva, ai crezut că e altcineva. Și fiecare sfântă întâlnire în care intri pe deplin te va învăța că nu e așa. 

Eul te învață că forța ta e doar în tine. Spiritul Sfânt te învață că toată forța e în Dumnezeu și deci în tine. Dumnezeu nu vrea să sufere nimeni. Nu vrea să sufere nimeni din cauza unei decizii greșite, inclusiv tu. Iată de ce ți-a dat mijloacele să o desfaci. Prin puterea și slava Lui, toate deciziile tale greșite se desfac complet, eliberându-vă pe tine și pe fratele tău de fiecare gând întemnițător pe care îl are orice parte a Fiimii.

Darul libertății

Din moment ce Voia lui Dumnezeu e să ai bucurie și pace deplină, dacă nu ești cuprins numai de așa ceva înseamnă că refuzi să îi adeverești Voia.(…) Când nu ești cuprins de pace, motivul poate fi doar faptul că nu te crezi în El. Dar El e Totul întru toate. Legile Lui te guvernează pentru că ele guvernează totul. Nu te poți scuti de legile Lui, deși poți să nu le respecți. Dacă o faci însă, și numai dacă o faci, te vei simți singur și neputincios, pentru că îți refuzi totul. 

Eu am venit ca o lumină într-o lume care își refuză totul. O face pur și simplu disociindu-se de absolut totul. (…) Am spus că sunt veșnic cu tine, chiar până la capătul lumii. Iată de ce sunt lumina lumii. Scopul meu,  atunci, e mereu acela de-a birui lumea. Nu o atac, dar lumina mea precis o risipește, fiind ceea ce e. Lumina nu atacă întunericul, ci îl spulberă. 

Misiunea mea a fost pur și simplu aceea de-a uni voia Fiimii cu Voia Tatălui fiind eu însumi conștient de Voia Tatălui. Iată conștiența pe care am venit să ți-o dau, iar problema pe care o ai cu acceptarea ei este problema acestei lumi. Mântuirea e spulberarea ei; și în acest sens eu sunt mântuirea lumii. Lumea trebuie așadar să mă disprețuiască și să mă respingă, căci lumea e credința că iubirea e imposibilă. Dacă vrei să accepți faptul că sunt cu tine, negi lumea și Îl accepți pe Dumnezeu. 

Nu crezi că lumea are nevoie de pace tot atât cât ai și tu? Nu vrei să i-o dai lumii tot atât cât vrei să o primești și tu? Căci, de nu, nu o vei primi. Dacă vrei să o primești de la mine, trebuie să o dai. Vindecarea nu vine de la altcineva. Trebuie să accepți călăuzirea din interior. 

Vindecarea e modul în care se înfrânge separarea. Separarea se înfrânge prin unire. (…) Mintea ta e modul prin care îți determini propria condiție, căci mintea e mecanismul de decizie. E puterea prin care separi sau unești, resimțind durere sau bucurie în consecință. Decizia mea nu o poate înfrânge pe a ta, căci a ta e ca a mea de tare. Dacă nu ar fi așa, Fiii lui dumnezeu ar fi inegali. Toate lucrurile sunt posibile prin decizia noastră comună, dar a mea singură nu te poate ajuta. Voia ta e ca a mea de liberă, și Dumnezeu însuși nu ar merge împotriva ei. Nu pot voi ce nu voiește Dumnezeu. Îmi pot oferi puterea să o fac pe a ta de neînvins, dar nu mă pot opune deciziei tale, fără să mă întrec cu ea, și fără să încalc, prin urmare, Voia lui Dumnezeu în ce te privește. 

Dacă vrei să fii ca mine, te voi ajuta știind că suntem aidoma. Dacă vrei să fii diferit te voi aștepta până te răzgândești. Te pot învăța, dar numai tu poți să alegi să asculți ce predau. Cum ar putea să fie altfel dacă Împărăția lui Dumnezeu e libertatea? Libertatea nu poate fi învățată prin niciun fel de tiranie, iar egalitatea desăvârșită a tuturor Fiilor lui Dumnezeu, nu poate fi recunoscută prin dominarea unei minți față de către alta. Fiii lui Dumnezeu sunt egali ca voință, fiind cu toții Voia Tatălui lor. Asta e singura lecție pe care am venit să o predau. 

De la tine nu poți să faci nimic, pentru că  – de la tine – nu ești nimic. Eu nu sunt nimic fără Tatăl și tu nu ești nimic fără mine, pentru că negându-ți Tatăl, te negi pe tine. 

Libertatea e singurul dar pe care îl poți oferi Fiilor lui Dumnezeu, fiind o adeverire a ce sunt ei și a ce este El. Libertatea e creație pentru că e iubire. Pe cei pe care cauți să îi întemnițezi nu îi iubești. De aceea când urmărești să întemnițezi pe cineva, inclusiv pe tine, nu îi iubești și nu poți să te identifici cu el. Când te întemnițezi pe tine, pierzi din vedere adevărata ta identificare cu mine și cu tatăl. Identificarea ta este cu tatăl și cu Fiul. Nu poate fi cu Unul, dar cu Celălalt nu. Dacă faci parte dintr-Unul, trebuie să faci parte din celălalt, pentru că Ei sunt Una. Sfânta Treime e sfântă pentru că e Una. Dacă te excluzi din această uniune, percepi sfânta Treime separată. Trebuie să fii inclus în ea, căci ea e totul. 

Voia neîmpărțită a Fiimii

Singuri, nu putem face nimic, dar mințile noastre îngemănate se contopesc într-un tot a cărui putere depășește cu mult puterea părților lui separate. Nefiind separată, Mintea lui Dumnezeu e stabilită într-a noastră și ca a noastră. Această Minte e de neînvins pentru că este neîmpărțită.

A vindeca însă este tot a întregi. De ceea, a vindeca înseamnă a te uni cu cei ce sunt ca tine, pentru că perceperea acestei asemănări înseamnă să îți recunoști Tatăl. (…) Nu există separare între Dumnezeu și creația Lui.

A te uni cu mine înseamnă a restabili în tine puterea Lui pentru că o împărtășim. Îți ofer doar recunoașterea puterii Lui în tine,  dar în asta stă tot adevărul. (…) Când te unești cu mine, te unești fără eu, pentru că am renunțat la eu în mine și, de aceea, nu mă pot uni cu al tău. Uniunea noastră este, așadar, modul de-a renunța la eu în tine. Adevărul din noi doi e mai presus de eu. 

Vrei să cunoști Voia lui Dumnezeu în ce te privește? Întreabă-mă pe mine, care o cunosc pentru tine, și o vei găsi. (…) Călătoria noastră e, pur și simplu, călătoria înapoi la Dumnezeu, Care este casa noastră. De câte ori se insinuează frica în orice punct al călătoriei către pace, de vină este eul, care a încercat să vină și el cu noi și nu poate. Simțindu-se înfrânt și furios din cauza aceasta eul se consideră respins și devine răzbunător. (…) În această călătorie, m-ai ales pe mine tovarăș de drum în locul eului. Nu încerca să ții de amăndoi, căci vei încerca să mergi în direcții diferite și vei rătăci drumul. (…) Niciodată să nu îi acorzi eului puterea să împiedice călătoria. Lasă toate iluziile în urmă și treci de toate încercările eului de-a te reține. Eu merg înaintea ta pentru că am depășit eul. Ia-mă, așadar, de mână, pentru că vrei să depășești eul.   

Ne începem călătoria înapoi pornind împreună și adunându-ne frații pe măsură ce înaintăm împreună. Fiecare câștig de putere pe care îl dobândim li se oferă tuturor, să își poată lepăda și ei slăbiciunea și să ne sporească puterea, adăugând-o pe-a lor. (…) Nu uita Împărăția pentru nimic din ce lumea are de oferit. (…) Nu poți să vezi lumea și să Îl cunoști pe Dumnezeu. Numai unul e adevărat. Am venit să îți spun că nu de tine depinde care e adevărat. Dacă ar depinde te-ai fi distrus. Dumnezeu însă nu a dorit distrugerea creațiilor Sale, din moment ce le-a creat pe vecie.  

Comoara lui Dumnezeu

Ascultă povestea fiului risipitor și învață ce e comoara lui Dumnezeu și a ta: Fiul unui tată iubitor a plecat de acasă și a crezut că a risipit totul pe lucruri lipsite de valoare, deși nu le-a înțeles lipsa de valoare la momentul respectiv. I-a fost rușine să se întoarcă la tatăl său, gândindu-se că îl rănise tare. Dar, când a venit acasă, tatăl l-a întâmpinat cu bucurie, pentru că fiul însuși era comoara tatălui său. Nu își dorea altceva. 

Dumnezeu își dorește fiul pentru că Fiul Lui e singura Lui comoară. Tu îți dorești creațiile, așa cum și le dorește și El pe ale Lui. Creațiile tale sunt darul pe care îl faci Sfintei Treimi…Ele nu te părăsesc așa cum nici tu nu ți-ai părăsit Creatorul,  dar ele îți extind creația așa cum S-a extins la tine Dumnezeu. (…) Cum poți atunci, să accepți altceva sau să dai altceva, și să te aștepți la bucurie în schimb? Și ce altceva ți-ai putea dori decât bucurie? Nu te-ai făcut nici pe tine nici funcția ta. Ai luat doar decizia să fii nedemn de ambele lucruri. 

Funcția ta este să sporești comoara lui Dumnezeu creând-o pe a ta. (…) Creația e voia lui Dumnezeu. Voia lui te-a creat să creezi. Voia ta nu a fost creată separată de-a Lui și, de aceea trebuie să voiești cum voiește El. 

Nu există decât o întrebare pe care ar trebui să ți-o pui vreodată: ” Vreau să cunosc Voia TatălUI meu în ce mă privește? “El nu ți-o va ascunde. Mi-a revelat-o mie pentru că I-am cerut-o…Funcția noastră e să lucrăm împreună pentru că nu putem funcționa deloc separați unul de altul. Întreaga putere a Fiului lui Dumnezeu stă în noi toți, și nu într-unul singur. (…) Prin creațiile noastre ne extindem iubirea și sporim astfel bucuria Sfintei Treimi. Tu nu înțelegi acest lucru, pentru că tu, care ești comoara lui Dumnezeu, nu te consideri valoros. Crezând acest lucru nu poți înțelege nimic.

Eu împărtășesc cu Dumnezeu cunoașterea valorii pe care ți-o atribuie. Dăruirea mea față de tine e a Lui, născută din faptul că mă cunosc și Îl cunosc. Nu putem fi despărțiți. Ce a unit Dumnezeu nu poate fi despărțit, iar Dumnezeu și-a unit cu Sine toți Fiii. Călătoria până la Dumnezeu e doar  redeșteptarea capacității de a cunoaște unde ești mereu și ce ești de-a pururi. E o călătorie fără distanță spre un obiectiv veșnic neschimbat. Adevărul poate fi cunoscut doar prin experiență. Nu poate fi descris, nici explicat. Te pot face conștient de condițiile adevărului, dar experiența ține de Dumnezeu. Împreună îi putem satisface condițiile, dar adevărul va miji în mintea ta el singur. 

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-Text, Cap.8-“Călătoria înapoi”, pp.124-129 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


Curs de Miracole – Exercițiul 66: Funcția mea este fericirea.

 darryl anca

Înainte de a merge mai departe, să ne amintim cine suntem.

Mai jos, prin vocea lui Darryl Anka, mesajul lui Bashar.

Bashar se pare că este o fiinta din viitor. Darryl Anka se foloseste de channeling pentru a ne aduce la cunoștință învățătura acestei entități.  Una dintre ocupațiile sale constă in observarea deficiențelor viziunii umane asupra realitații. Mesajul său poate fi util în a crea o conexiune între limbajul specific Cursului de Miracole și limbajul nostru uzual.

 

      Îmi amintesc de bărbatul îmbrăcat sumar din Germania pe care l-am văzut în filmul “Oameni care se hrănesc cu lumină”. Îmi amintesc cum în fața camerelor de luat vederi se bucura să se zbenguie în apele repezi ale unui pârâu, departe de lumea sofisticată a orașelor. Îmi amintesc cum afirma fără șovăială că este fericit. Locuiște undeva, dar nu deține proprietăți, nu este legat de lumea aceasta cu nimic. Și-a dorit să fie liber. Trupul lui nu depinde decât de foarte puține lucruri, este sănătos, și mai presus de toate este fericit. Nu s-a atașat de nimic. Este liber. Este fericit.

     Nu năzuim cu toții la fericire? Nu este lumea un loc unde sperăm că într-un fel, la un moment dat, vom găsi fericirea? Iar în momentele noastre de cumpănă, atunci când simțim că ne scapă printre degete ne gândim dezarmați :” La ce bun totul? Pentru ce trăim de fapt?”

      În ultima parte a mesajului de mai sus se afirmă că suntem lumină din lumina divină. Primul exercițiu din seria ultimelor cinci din Curs de Miracole începe cu ideea că suntem  lumina lumii – noi, fiecare dintre noi. Suntem conduși apoi spre unica funcție pe care o avem în această lume: să iubim, să iertăm, să ne recâștigăm pacea și să o împărtășim. Astfel ne mântuim pe noi, și mântuim lumea. Și aflăm în final, că odată cu pacea vom aduce în viața noastră fericirea.

      Nu rezultă de aici oare că dacă obținerea păcii și împărtășirea ei aduce fericire și mântuire, iar mântuirea este singura funcție pe care o avem în lume, această funcție este  de fapt să fim  fericiți? Deci mântuirea și fericirea sunt identice. Dincolo de diferențele de formă, conținutul este același. Cuvântul “mântuire” poate părea apăsător, iar mântuirea în sine, de neatins, dar, să avem răbdare.

     Aceasta este ideea zilei de astăzi:

Fericirea mea și funcția mea sunt una.

         Pentru a “demonstra” acest lucru utilizăm metoda reducerii la absurd.

Eul duce o luptă continuă cu Spiritul Sfânt pe tema unei chestiuni fundamentale: Care e funcția ta?

Astăzi vom încerca să trecem de această luptă fără noimă și să ajungem la adevărul despre funcția ta. Nu ne vom angaja în dispute fără sens despre ce este. Nu ne vom angrena fără speranță în definirea fericirii și în stabilirea mijloacelor de-a o atinge. Nu vom face pe placul eului, plecându-ne urechea la atacurile pe care le îndreaptă împotriva adevărului. Vom fi pur și simplu bucuroși că putem afla care este adevărul.

Pentru început să trecem în revistă următoarele gânduri:

  • Dumnezeu îmi dă numai fericire.
  • El mi-a dat funcția pe care o am.
  • De aceea funcția mea trebuie să fie fericirea.

1.Să presupunem că primul gând este fals: Dumnezeu nu-mi dă numai fericire. Deci El trebuie să fie ceva rău. Dacă e rău înseamnă că nu are iubire, și deci nu are cum să dea ceva ce nu are. Dar Dumnezeu este iubire. Asta știm cu toții. Altfel nu ar fi Dumnezeu.

2. Să presunpunem că nu Dumnezeu ne-a stabilit menirea noastră în această lume. Atunci cine ne-a stabilit-o?

Am învățat că mintea noastră este scindată. O parte este dominată de ego și este acea parte pe care o utilizăm în relație cu mediul înconjurător din lumea aceasta –  natural, social, e.t.c. Cealaltă parte este mintea originară, în contact permanent cu Sursa, în care sunt bine păstrate semințele din Mintea lui Dumnezeu. Aceasta este mintea prin care operează Spiritul Sfânt. Eul se bazează pe frică. Toată viața noastră construim fortărețe pentru că ne e frică să nu pierdem –  pornind de la lucruri, și sfârșind cu relații, iubire, și în final viața noastră în trup. Spiritul Sfânt se bazează pe iubire. Știe că suntem întregi și perfecți, și că nu există nimic de pierdut, deci nu este motiv de frică.

Tot timpul avem de ales între ego și Spiritul Sfânt, între frică și iubire. Nu putem alege decât ori una, ori cealaltă.

De aceea, funcția ta ori o stabilește  Dumnezeu prin Vocea Lui, ori o face eul făurit de tine pentru a-L înlocui. Care este adevărul? Dacă funcția pe care o ai  nu ți-a dat-o Dumnezeu, precis e darul eului. Chiar are el daruri de dat, de vreme ce el însuși este o iluzie și are de oferit numai iluzia unor daruri?

_

Gândește-te la asta în intervalele practice mai lungi de astăzi. Gândește-te și la numeroasele forme pe care le-a luat în mintea ta iluzia funcției tale, și la numeroasele moduri în care ai încercat să îți găsești mântuirea lăsându-te călăuzit de eu. Ai găsit-o oare? Ai fost fericit? Ți-au adus pace? (…) 

_

Fie vei da ascultare nebuniei, fie vei auzi adevărul. De o parte stau toate iluziile. De cealaltă parte stă tot adevărul. 

Modul în care ne organizăm intervalele practice mai lungi este detaliat la exercițiul 65- aici:  

  http://www.emilena.ro/curs-de-miracole-exercitiul-zilei-61-65-tu-esti-lumina-lumii/

Pe parcursul intervalelor practice scurte, de un minut, presărate pe parcursul zilei ne este sugerată următoarea formă de aplicare:

Fericirea mea și funcția mea sunt una, pentru că Dumnezeu mi le-a dat pe amândouă.

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți,  pp.107-108 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!