Curs de miracole:195-Iubirea este calea pe care o aleg cu recunoștință.

      Experiența stării iubirii necondiționate este rară și apare la numai 0,04% din populația lumii – afirmă Dr. David R Hawkins în urma măsurătorilor kinesiologice pe care le-a realizat asupra nivelurilor de conștiință.

     Lecția de astăzi din Curs de miracole nu poate fi înțeleasă cu mintea. Este benefic să lași de-o parte orice idee preconcepută și să te plasezi măcar pentru câteva minute pe acest puternic nivel energetic.

    Tot ceea ce afirmă Dr. Hawkins în carțile sale vine din propria-i experiență iar mesajul său completează în mod fericit  ceea ce este astăzi de învățat.

    El afirmă că această energie este miraculoasă și include totul; este nonselectivă, transformatoare, nelimitată, difuză și iertătoare. La acest nivel totul se petrece fără efort datorită sincronicității. Bucuria nu mai depinde de factori exteriori și nici măcar de starea de sănătate a trupului, ci emană pur și simplu din experiența  propriei existențe.

       În asemenea stări “miracolul” devine ceva obișnuit iar ceea ce pentru marea majoritate este inexplicabil devine normal pentru cel care trăiește în iubire. Este clar că nicio persoană nu produce miracole. Vindecările și toate celelalte fenomene “neobișnuite” sunt un dar primit de la ceea ce este dincolo de sinele nostru personal/ego. Noi nu suntem decât un canal al Iubirii. Chiar și evoluția noastră spirituală este rezultatul Grației pentru că de la un anumit nivel ea nu mai este rezultatul eforturilor noastre personale. Ultimul pas îl face Dumnezeu Însuși se afirmă de nenumărate ori în Curs de miracole. De aceea, recunoștința înlocuiește mândria de a fi reușit. Despre această recunoștință este vorba în această lecție.

       Iubirea nu face comparații. Chiar dacă e greu de acceptat, la acest nivel toate făpturile sunt iubite în mod egal, indiferent de cum sunt și ce fac. Ne pare rău pentru răufăcătorii care au ales o viață în afara legii ca fiind cea mai bună variantă pentru ei, dar nu-i judecăm. Îi înțelegem ca fiind pur și simplu limitați, dar nu răi și nedemni de iubire. Ura față de persoanele diabolice și pline de negativism se transformă în compasiune și înțelegem că la nivelul lor au făcut ceea ce le-a dictat onoarea și conștiința să facă. Pentru foarte mulți încă, mai există războaie care se duc în numele “adevărului”.

      La acest nivel, iertarea însoțește în mod natural iubirea iar atunci când judecata a dispărut complet din viața noastră, iertarea nici măcar nu-și mai are rostul, căci ce sens ar avea să ierți pe cineva pe care nu l-ai judecat?

finish

Share Button

Curs de miracole: Cap.25- Dreptatea lui Dumnezeu

 dreptate

 

Introducere.

 

Cristosul din tine nu sălășluiește într-un trup. Și totuși, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu ești într-un trup, și că nu poți fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieții tale. Ce îți dă viață nu poate sălășlui în moarte.

-

Niciunul ditre cei ce Îl poartă pe Cristos în ei nu poate să nu Îl recunoască pretutindeni. Dar nu și în trupuri. Cât se crede într-un trup, Îl poartă fără să își dea seama și nu Îl face manifest, căci fiul omului nu e Cristos Cel înviat.

-

Trupul nu are nevoie de vindecare. Dar mintea ce se crede trup chiar că e bolnavă. Aici Își expune remediul Cristos. Scopul Lui învăluie trupul în lumina Lui, și nimic din ce face sau ce spune trupul nu poate să nu Îl facă manifest pe El.

 

Legătura cu adevărul.

 

      Prin intermediul minții tale devenită una cu Mintea Lui, trupul devine mijlocul de-a îndeplini sarcina pe care ți-a desemnat-o Hristos. Îți amintești poate, că toate mințile, percepute în mod fals ca fiind separate, fac parte din Mintea lui Dumnezeu. De aceea, lucrând prin mintea ta, Hristos Se întâlnește pe Sine în fiecare frate de-al tău cu care ai stabilit o relație sfântă. Iată calea întregirii Sale. De tine depinde ce vrei să fii – un trup sau un instrument al lui Hristos- și vei fi ceea ce alegi să percepi.

Percepţia îţi spune că tu eşti manifest în ce vezi. Vezi trupul, şi vei crede că eşti acolo. Şi fiecare trup pe care îl vezi îţi aminteşte de tine.

-

Percepţia e o alegere a ceea ce vrei să fii; a lumii în care vrei să trăieşti; a stării în care crezi că mintea ta va fi mulţumită şi satisfăcută. Ea alege, pe baza deciziei tale, unde crezi că eşti în siguranţă. Te dezvăluie ţie aşa cum vrei să fii.

      Din capitolul anterior ai aflat că în tine sunt doi fii care par să cutreiere pământul fără să se întâlnească și fără să se regăsească: fiul omului – în trup, și Fiul lui Dumnezeu – în spirit. Tu, cel întreg, ești alcătuit din aceste două părți:

  • o parte care împărtășește Voia Tatălui și în care trăiește Hristos.
  • o parte minusculă dominată de dorința nebună de-a fi separat, diferit și special.

      Spiritul Sfânt este Cel ce leagă de Hristos acea parte din tine ce se crede separată. Prin El te regăsești, căci El unește cele două părți stinghere ale tale.

      Atâta vreme cât te crezi separat, Cerul ți se prezintă separat și el, dar tu – cel complet – ești mijlocul pentru Dumnezeu; nici separat, nici cu o viață aparte de a Lui. Viața Lui se manifestă în tine, care ești Fiul Lui. Prin tine își revarsă iubirea celestă, deplină și strălucitoare, ce “preface în lumină tot întunericul trupului, privind pur și simplu, dincolo de el, înspre lumină”.

      Spiritul Sfânt este Profesorul lui Dumnezeu. El este Vocea Lui și Călăuza ta prin lumea timpului. El acționează de la nivelul Minții Unitare a lui Dumnezeu și-ți unește mintea separată cu Mintea lui Dumnezeu, și pe tine cu Sinele tău sfânt. Lasă-ți așadar mintea în seama Profesorului Sfânt.

Funcţia Spiritului Sfânt e să te înveţe cum să resimţi această unitate, ce trebuie să faci ca să o resimţi şi unde să te duci să faci ce trebuie făcut.

-

Toate acestea ţin cont de timp şi loc ca şi cum ar fi distincte, căci – câtă vreme crezi că o parte din tine e separată – conceptul unei Unităţi contopite într-un tot unitar nu are noimă. E evident că o minte atât de împărţită nu ar putea să devină niciodată Profesorul unei Unităţi ce uneşte în Ea lucrurile toate. De aceea, Ce este în această minte şi Ce reuşeşte să unească lucrurile toate trebuie să fie Profesorul ei. Dar Acesta trebuie să folosească limba pe care o poate înţelege mintea aceasta, în condiţia în care se crede ea. Şi trebuie să folosească toată învăţarea să transfere iluziile la adevăr, luându-ţi toate ideile false despre ce eşti şi îndrumându-te, dincolo de ele, la adevărul care este dincolo de ele. Toate acestea pot fi rezumate, foarte simplu, în felul următor:

*

Ce e totuna nu poate să fie diferit, iar ce e una nu poate să aibă părţi separate.

*

Mântuitorul de întunecime.

Frumos!

Fragmente:

Nu e evident că ce percep ochii trupului te umple de frică? Poate crezi că îţi vei afla speranţa satisfacţiei acolo. Poate îţi închipui că o să găseşti un strop de pace şi de satisfacţie în lume, în felul în care o percepi. Dar trebuie să îţi fie evident că rezultatul nu se schimbă. În ciuda speranţelor şi închipuirilor tale, rezultatul e întotdeauna disperarea. Şi nu sunt excepţii, nici nu vor fi vreodată. Singura valoare pe care o poate deţine trecutul e să înveţi că nu te-a răsplătit nicicând cu ceva ce ai vrea să păstrezi. Căci numai aşa vei fi dispus să renunţi la el şi să îl laşi să dispară pentru totdeauna.

-

Nu e ciudat că mai nutreşti speranţa satisfacţiei din partea lumii pe care o vezi? Ea nu te-a răsplătit – nicicum, nicicând, niciunde – decât cu frică şi vinovăţie! De cât timp ai nevoie să îţi dai seama că şansele unei schimbări în privinţa aceasta nu merită să amâni schimbarea ce ţi-ar aduce un rezultat mai bun? Căci un lucru este sigur: felul în care vezi, şi în care ai văzut de atâta timp, nu îţi dă temeiuri pe care să îţi bazezi speranţa viitoare, şi nimic care să îţi sugereze vreun succes. A-ţi pune speranţele unde nicio speranţă nu există precis te face să disperi. Dar disperarea aceasta tu o alegi, câtă vreme vrei să cauţi speranţa unde nu e niciodată de găsit.

-

Nu e oare la fel de adevărat că ai găsit o picătură de speranţă separat de aceasta: oarecare licărire – inconstantă, ezitantă, dar întrezărită – că speranţa e îndreptăţită pe motive ce nu sunt în lumea aceasta? Şi totuşi, speranţa că pot să fie aici te împiedică în continuare să renunţi la sarcina ingrată şi disperată pe care ţi-ai impus-o. Poate oare să aibă sens menţinerea credinţei fixe că mai ai de ce să urmăreşti ce a eşuat mereu, pe motivul că va izbuti subit şi că îţi va aduce ce nu ţi-a mai adus?

-

Trecutul său a eşuat. Bucură-te că a dispărut din mintea ta şi nu mai întunecă ce e acolo. Nu confunda forma cu conţinutul, căci forma e doar un mijloc pentru conţinut. Iar rama e doar un mijloc de-a ţine tabloul, să poată fi văzut. O ramă ce ascunde tabloul nu are niciun rost.  Fără tablou, rama nu are înţeles. Rostul ei nu e să se pună în evidenţă pe ea, ci tabloul.

-

Oare cine îşi pune pe perete o ramă goală şi stă apoi în faţa ei, cu profundă reverenţă, ca şi cum ar avea de văzut acolo o capodoperă? Şi totuşi, nu faci altceva dacă îţi consideri fratele un trup. Tot ce ai de văzut e capodopera pe care a pus-o Dumnezeu în această ramă. Trupul o ţine o vreme, fără să o umbrească în niciun fel. Dar ce a creat Dumnezeu nu are nevoie de ramă, căci ce a creat El e susţinut şi înrămat de El în Propriu-I cadru. Dumnezeu te invită să Îi vezi capodopera. Oare preferi să vezi, în schimb, rama? Şi să nu vezi tabloul chiar deloc?

-

Spiritul Sfânt e rama pe care a montat-o Dumnezeu în jurul acelei părţi din El pe care ai vrea să o vezi separată.(…) Dumnezeu Şi-a pus capodopera într-o ramă ce va dăinui de-a pururi, când a ta se face praf. Să nu crezi însă că va fi distrus cumva tabloul. Ce creează Dumnezeu e la adăpost de toată stricăciunea, neschimbat şi desăvârşit pe vecie.

-

Acceptă rama lui Dumnezeu în loc de-a ta, şi vei vedea capodopera. Priveşte-i minunăţia, şi vei înţelege Mintea ce a gândit-o, nu în carne şi oase, ci într-o ramă la fel de minunată ca ea.

-

În întuneric, vezi-ţi mântuitorul de întunecime şi înţelege-ţi fratele aşa cum ţi-l arată Mintea Tatălui său. El va ieşi din întuneric când îl priveşti şi nu vei mai vedea întunecimea. Întunericul nu l-a atins nici pe el, nici pe tine care ţi-ai scos fratele în afară ca să îl poţi vedea. Nepăcătoşenia lui nu e decât imaginea alei tale. El este rama în care e montată sfinţenia ta, şi ce i-a dat Dumnezeu lui trebuie să îţi fi dat ţie. Oricât îşi scapă din vedere capodopera interioară văzând doar o ramă de întuneric, singura ta funcţie e tot aceea de-a vedea în el ce el nu vede. Şi, văzând asta, se împărtăşeşte viziunea care Îl vede pe Cristos în loc să vadă moartea.

-

Cum ar putea Domnul Cerului să nu Se bucure dacă Îi apreciezi capodopera?(…) Fratele acesta e darul desăvârşit pe care ţi-l face El. Dumnezeu e plin de bucurie şi de recunoştinţă când îi mulţumeşti desăvârşitului Său Fiu pentru ce este. Şi toată mulţumirea şi bucuria Lui se răsfrâng asupra ta, care vrei să Îi întregeşti bucuria, şi pe El odată cu ea.

-

Iartă-ţi fratele, şi nu te vei putea separa nici de el, nici de Tatăl lui.

-

Tu şi fratele tău sunteţi acelaşi, aşa cum Dumnezeu Însuşi e Unul şi de o Voie neîmpărţită. Şi trebuie să aveţi un singur scop amândoi, din moment ce v-a dat acelaşi scop la amândoi.(…) Să nu vezi în el păcătoşenia pe care o vede el, ci să îi dai cinstirea cuvenită, ca să vă poţi stima pe amândoi. Ţie şi fratelui tău vi s-a dat puterea mântuirii, ca să puteţi împărtăşi ieşirea din întuneric la lumină; ca să puteţi vedea ca tot unitar ce nu a fost nicicând nici separat, nici desprins de toată Iubirea lui Dumnezeu, deopotrivă dată.

 

Percepție și alegere.

 

  • Legea fundamentală a percepției( valabilă în lumea aceasta):

*

Vezi ce crezi că există și crezi că există pentru că vrei să existe.

*

  • Legea fundamentală a lui Dumnezeu ( valabilă în toată Creația) – Legea Iubirii :

*

Iubirea se creează pe ea și nimic în afară de ea.

*

      Atâta vreme cât crezi în vinovăție, lumea pe care o percepi este o lume în care atacul este justificat. Nu căuta vinovați, iar lumea pe care o vei percepe va fi o lume în care atacul nu e justificat. Nu uita să-ți amintești mereu că percepția nu înseamnă cunoaștere. Percepția are la bază alegerea, cunoașterea însă, nu. Cunoașterea ține de Creator.

      Percepția poate fi modificată în funcție de obiectivele pe care ți le stabilești și în funcție de alegerile pe care le faci. Lumea, așa cum e ea acum, alege să judece greșelile în loc să ierte. E o lume “păcătoasă” pentru că e o lume neiertată, iar greșelile sunt păstrate și reamintite. A ierta, înseamnă a trece cu vederea, și orice greșeală poate fi corectată.

Greşeala corectată e sfârşitul greşelii. Aşa  continuă Dumnezeu să Îşi ocrotească Fiul, chiar şi în greşeală.

-

În felul Lui de a percepe lumea, nimic nu se vede care să nu justifice iertarea şi vederea desăvârşitei nepăcătoşenii. Nimic nu se iveşte fără a fi întâmpinat cu o iertare grabnică şi deplină. Nimic nu rămâne o clipă să ascundă nepăcătoşenia ce străluceşte neschimbată, mai presus de încercările jalnice ale specialităţii de-a o alunga din minte, unde trebuie să fie, şi de-a lumina trupul în schimb. Lămpile Cerului nu sunt la dispoziţia minţii să aleagă să le vadă unde vrea ea. Dacă alege să le vadă altundeva decât în casa lor, ca şi cum ar lumina un loc unde ele nu pot nicicând să fie, atunci Făcătorul lumii trebuie să îţi corecteze greşeala, ca să nu rămâi în întuneric, unde nu sunt lămpi.

-

Fiecare de aici a intrat în întuneric, dar nimeni nu a intrat de unul singur. Şi nici nu trebuie să stea mai mult de o clipită. Căci a venit cu Ajutorul Cerului în el, gata să îl scoată din întuneric la lumină în orice clipă. Clipa pe care o alege poate fi oricând, căci ajutorul e acolo, aşteptând doar alegerea lui. Iar, când alege să se folosească de ce i s-a dat, va vedea că fiecare situaţie pe care a considerat-o înainte un mijloc de a-şi justifica mânia se preface într-o întâmplare ce îi justifică iubirea. Va auzi cu claritate că, de fapt, chemările la luptă pe care le-a auzit mai înainte sunt chemări la pace. Va percepe că, acolo unde a dat atac, nu e decât un alt altar unde poate da iertare, cu aceeaşi uşurinţă şi cu mult mai multă fericire. Şi va reinterpreta toată ispita ca pe o altă şansă de a-şi aduce bucurie.

-

Are fratele nevoie de ajutor sau de condamnare? Scopul tău este să fie mântuit sau osândit? Neuitând că ce reprezintă pentru tine el va face din alegerea aceasta viitorul tău. Căci alegi acum, în clipa în care tot timpul devine un mijloc de-a atinge un obiectiv. Alege deci. Dar recunoaşte că, prin alegerea aceasta, se alege – şi se va justifica – scopul lumii pe care o vezi.

 

Lumina pe care o aduci.

      Mințile care se recunosc unite nu pot judeca, nu pot simți vinovăție și nu pot ataca. Ele caută numai ce le aduce bucurie.

      Legea fundamentală a percepției s-ar putea în acest caz rescrie astfel:

*

Te vei bucura de ce vezi pentru că îl vezi ca să te bucuri.

*

      Iar tu vei deveni purtătorul bucuriei, al luminii și al păcii:

Tu, făcătorul unei lumi care nu este, găseşte-ţi tihna şi odihna într-o altă lume în care sălăşluieşte pacea. Lumea aceasta o aduci cu tine tuturor ochilor obosiţi şi tuturor inimilor istovite care văd păcatul şi bat în ritmul tristului său refren. De la tine le poate veni odihna. Din tine se poate ivi o lume la vederea căreia se vor veseli şi în care inimile lor se bucură. În tine există o viziune care se extinde la toţi şi îi acoperă cu blândeţe şi lumină.

-

Nu ai vrea să o faci de dragul Iubirii lui Dumnezeu? Şi al tău? Căci gândeşte-te ce ar face pentru tine. Gândurile „rele” care te bântuie acum îţi vor părea tot mai răzleţe şi mai îndepărtate. Şi se vor depărta tot mai mult, căci soarele din tine a răsărit ca să le împingă din faţa luminii. Ele vor zăbovi puţin, foarte puţin, în forme sucite şi prea îndepărtate să le mai poţi recunoaşte, şi vor dispărea pentru totdeauna. Şi vei sta în lumina soarelui, în linişte, în inocenţă şi fără niciun strop de frică. Iar din tine se va extinde odihna pe care ai găsit-o, ca pacea ta să nu poată slăbi niciodată şi să nu te poată lăsa fără adăpost. Cei ce le oferă pace tuturor au găsit în Cer o casă pe care lumea nu o poate distruge. Căci e destul de mare să cuprindă lumea în pacea ei.

-

În tine e tot Cerul. În tine se dă viaţă fiecărei frunze care cade. În tine va cânta din nou fiecare pasăre care a cântat vreodată. Şi fiecare floare care a înflorit vreodată şi-a păstrat parfumul şi frumuseţea pentru tine.

-

Iată ce poţi să duci lumii întregi, şi tuturor gândurilor ce au intrat în ea şi au fost greşite un moment.

 

Starea de nepăcătoșenie.

  • Starea de nepăcătoșenie este starea în care pur și simplu toată dorința de-a ataca a dispărut.

      Atacul și păcatul sunt legate. Atacul îți face un dușman din Hristos și, odată cu El din Dumnezeu. Cum Sinele tău e una cu Sinele lui Dumnezeu, e lesne de înțeles că orice atac îndreptat în exterior este un atac asupra ta, iar cel care e rănit ești în primul rând tu. Ți-ai făcut din propriul tău Sine un dușman.

Funcția specială.

  • Atunci când mai  apare dorința de atac în timp ce ești pe drumul inocenței, te mai poți considera încă vinovat. Iartă-te pe tine însuți! Nu te condamna pentru propriile-ți greșeli mai mult decât l-ai osândi pe altul. Privește-te pe tine cu iubire și blândețe.
  • Cei “speciali” sunt singuri în lumea aceasta. Ei nu văd c-ar avea o funcție de îndeplinit în lume, un loc în care să fie nevoie de ei, un scop pe care îl pot atinge perfect numai ei. Spiritul Sfânt dă fiecăruia în parte o funcție specială în planul mântuirii, pe care o poate ocupa numai el; un rol numai pentru el. Așa vede El “specialitatea”, căci dacă nu-ți îndeplinești rolul, planul nu poate fi dus la bun sfârșit. Rolul desemnat pentru tine este acela de-a te întregi într-o lume în care domină separarea, într-o lume în care legile lui Dumnezeu nu sunt respectate întocmai. Întregirea se realizează numai prin frații tăi.

Prin acest act de credinţă specială faţă de cineva considerat diferit de el însuşi, învaţă că darul i s-a dat lui însuşi, aşa că ei trebuie să fie unul singur. Iertarea e singura funcţie cu înţeles în timp. Iertarea este pentru toţi. Dar, când se lasă asupra tuturor, este deplină. Atuncea timpul nu mai este. Dar, cât mai eşti în timp, mai sunt multe de făcut. Şi fiecare trebuie să facă partea care i s-a alocat, pentru că de partea lui depinde întregul plan.

-

Mântuirea nu e decât ceva ce îţi aminteşte că lumea aceasta nu e casa ta. Legile ei nu îţi sunt impuse, valorile ei nu sunt ale tale. Şi nimic din ce crezi că vezi în ea nu există în realitate. Faptul acesta se vede şi se înţelege când îşi aduce fiecare aportul la desfacerea ei, după cum şi l-a adus la facerea ei. Specialitatea pe care a ales-o să îşi facă rău Dumnezeu a desemnat-o mijlocul mântuirii lui chiar din clipa în care a ales- o. Păcatul lui special a fost prefăcut în harul lui special. Ura lui specială a devenit iubirea lui specială.

-

Numai în întuneric specialitatea ta pare să fie un atac. În lumină, vezi în ea funcţia specială pe care o ai în planul de a-l mântui pe Fiul lui Dumnezeu de tot atacul şi de a-l lăsa să înţeleagă că e în siguranţă, după cum a fost întotdeauna şi după cum va rămâne atât în timp, cât şi în veşnicie.

Piatra mântuirii.

      Spiritul Sfânt poate transforma în binecuvântare orice sentință pe care ai pronunțat-o asupra ta, orice crezi tu că este păcat, căci păcatul, dacă ar exista, ar fi imuabil, iar prețul păcatului e moartea. Așa cum am învățat, păcatul este o greșeală nerecunoscută și neadusă la lumină pentru a fi corectată de Spiritul Sfânt. Așa se transformă greșelile în păcat. Dacă păcatul ar fi real, ar însemna că Dumnezeu nu ar avea nicio putere, căci păcatul se ridică împotriva Lui.

      Temelia Creației lui Dumnezeu – veșnică și nepieritoare – este Iubirea. Lumea aceasta face parte din Creație, și este o părticică din Cer atunci când nu se consideră separată de Creatorul ei. Felul în care funcționează ea nu este Voia Lui Dumnezeu. Temelia acestei lumi, sistemul ei de gândire și valori, nu Dumnezeu le-a creat.

    Păcatul dorește să facă din această lume, o lume la adăpost de Iubire, separată de Creatorul ei. O lume a cărei temelie să fie “la fel de sigură cum e Iubirea, la fel de demnă de încredere cum este Cerul, la fel de tare cum este Însuși Dumnezeu”; un bastion al eului, în care trupul și “specialitatea” lui se află la loc de cinste.

      În afară de Voia lui Dumnezeu nimic nu este etern, iar lucrurile pe care El nu le-a voit, se pot schimba, deci lumea aceasta se poate schimba. Niciun Gând al lui Dumnezeu nu are sens în cadrul acestei lumi, și nimic din ce crede lumea ca fiind adevărat nu are înțeles în Mintea Lui. Dar mintea ta face parte din Mintea lui Dumnezeu, că vrei, că nu vrei. Tu ești parte din Dumnezeu și din Creația Sa, că vrei, că nu vrei. Lumea aceasta este o lume nebună, după cum bine vezi. Așa că orice justificare a vreunei valori pe care o susține lumea, înseamnă o negare a sănătății mintale a Tatălui tău și a ta, căci Unul sunteți.

      Lumea aceasta este schimbătoare, plină de contradicții și lipsită de înțeles pentru că se bazează pe păcat. Numai adevărul poate crea ceva neschimbător. Numai Spiritul Sfânt are puterea să schimbe temelia acestei lumi, să o așeze pe o bază și pe o percepție sănătoasă, care să-l ducă pe Fiul lui Dumnezeu la bucurie și sănătate mintală.

      Iubirea este baza unei lumi sănătoase, și tot ce nu e iubire înseamnă păcat. Dimpotrivă, în ochii păcătosului o lume a iubirii este o lume nebună, lipsită de înțeles. Fiecare își definește astfel propriul adevăr. Aceasta este prima lege a haosului. ( Vezi cap. 23 – despre legile haosului).

      Spiritul Sfânt ți-a dat o misiune pe care o ai de îndeplinit în mântuirea lumii, în așezarea ei pe noile baze ale iubirii. Ea se potrivește nevoilor tale particulare, timpului și locului în care crezi că te găsești. Ducându-ți la îndeplinire această funcție te poți elibera de spațiu, de timp și de toate limitările pe care crezi că le ai. Aceste credințe ale tale sunt semnul clar că nu ești vindecat, și că mintea ta nu poate alege în cunoștință de cauză. Alegerile tale nu sunt libere și nu se pot face cu rațiune și în lumina bunului simț. Pentru că nu ești încă “sănătos la minte” este nevoie de o alegere specială. Este nevoie ca Cineva care te cunoaște bine pe tine – așa cum te-a creat Dumnezeu- , și care are încredere în tine că vei reuși să ieși la lumină, să te călăuzească și să-ți corecteze deciziile ce sunt împotriva “luminării” tale.

Ar fi o nebunie să li se încredinţeze mântuirea celor demenţi. Deoarece Dumnezeu nu e nebun, El a numit pe Cineva ca El de sănătos la minte, să înalţe o lume mai sănătoasă în ochii tuturor celor ce au ales demenţa ca propria lor mântuire. Şi Acestuia I-e dat să aleagă forma cea mai potrivită pentru fiecare; una ce nu va ataca lumea pe care o vede fiecare, ci va intra în ea, în linişte, să îi arate că e nebun. Acesta nu face decât să îi indice o alternativă, un alt mod de a privi ce a văzut până atunci şi ce recunoaşte a fi lumea în care trăieşte şi pe care a crezut, până atunci, că a înţeles-o.

-

Pe ce se poate conta, dacă nu pe Iubirea lui Dumnezeu? Şi unde sălăşluieşte sănătatea mintală, dacă nu în El? (…) E Voia lui Dumnezeu să ţi-o aminteşti şi să ieşi astfel din cea mai profundă jale la deplină bucurie. Acceptă funcţia ce ţi s-a desemnat în planul lui Dumnezeu de-a arăta Fiului Său că iadul şi Cerul nu sunt acelaşi lucru, ci lucruri diferite. Şi că în Cer Ei sunt cu toţii acelaşi lucru, fără diferenţele ce ar fi făcut un iad din Cer şi un cer din iad, dacă ar fi fost posibilă o asemenea demenţă.

-

Mântuirea este renaşterea ideii că nimeni nu poate pierde ca să câştige cineva. Şi trebuie să câştige toată lumea, dacă e să câştige cineva. Aici se redă sănătatea mintală.(…) Asta e piatra pe care stă mântuirea, poziţia prielnică din care Spiritul Sfânt dă direcţie şi înţeles planului în care funcţia ta specială are un rol. Căci aici funcţia ta specială se întregeşte, pentru că împărtăşeşte funcţia întregului.

-

Ţine minte că toată ispita nu e decât convingerea smintită că ţelurile voastre ( al tău și al Tatălui) nu pot fi reconciliate. Moartea cere viaţă, dar viaţa nu se menţine cu orice preţ. Nimeni nu poate suferi ca să se împlinească Voia lui Dumnezeu. Mântuirea este Voia Lui din cauză că o împărtăşeşti. Nu doar pentru tine, ci pentru Sinele Care e Fiul lui Dumnezeu.

Dreptatea restituită iubirii.
Nou!
      Nu poți fi complet deschis încă, pentru că dacă ai fi, n-ai mai avea nevoie de mântuire și nici de Spiritul Sfânt. Mântuiții nu au nevoie de mântuire, iar tu nu ești încă mântuit, așa că nu te învinovăți; ești încă certat cu tine însuți. De aceea, tot ce ți se cere este să ai puțină credință, pentru că înțelepciunea poate fi găsită și într-o asemenea stare mentală.
    Nemântuit fiind, ce poți să știi tu despre dreptatea Cerului? Nimeni din această lume nu poate să știe nimic, pentru că în lume, fiecare are dreptatea și adevărul său. Acestea cer judecată lumească și pedeapsă, dacă sunt încălcate legile lumești, considerate a fi adevărate. În lume, dreptatea și răzbunarea sunt una și aceeași, căci orice păcat reclamă o victimă.
    În lumea adevărului veșnic, dreptatea nu cere sacrificiu, nimeni nu este judecat, căci Dumnezeu este total imparțial cu toți.
 
*
“Să fii drept, înseamnă să fii imparțial, nu răzbunător.”
*
      În această lume, în care păcatul are înțeles și necesită judecată și pedeapsă, este extrem de greu de înțeles și acceptat dreptatea Spiritului Sfânt. Se crede că în Cer, “păcatul” este pedepsit după aceleași legi făcute de oameni, și care funcționează pe pământ. Întrupați fiind, Fiii lui Dumnezeu nu înțeleg că Spiritul Sfânt este Cel Care-i cunoaște așa cum i-a creat Dumnezeu. Funcția Lui este să-i elibereze și să le dea toată cinstirea pe care o merită, dar pe care și-au refuzat-o, pentru că nu-și pot înțelege inocența.
      În lumea timpului și a păcatului există convingerea că iubirea și dreptatea nu au nimic în comun. De aceea “spiritul” dreptății scuză răzbunarea și pedeapsa, iar acolo unde se cere dreptate, iubirea “stă firavă de o parte, cu mâini neputincioase, lipsită de dreptate și vitalitate, și fără puterea de-a mântui”.
      Atâta timp cât crezi că toate acestea sunt adevărate, ce poate cere Iubirea de la tine? Într-o lume în care în numele dreptății se comit cele mai mari nedreptăți, cum își poate face auzit Iubirea glasul plăpând al iertării, și cum poți tu crede că în Cer lucrurile stau alfel?

Celor ce mai cred că păcatul are înţeles le e extrem de greu să înţeleagă dreptatea Spiritului Sfânt. Precis cred că El le împărtăşeşte confuzia şi că nu poate evita răzbunarea pe care trebuie să o reclame modul în care concep ei dreptatea. Aşa că se tem de Spiritul Sfânt şi percep în El „mânia” lui Dumnezeu. Şi nu pot avea încredere că nu îi va ucide cu fulgere smulse din „focurile” Cerului chiar de Mâna mânioasă a lui Dumnezeu. Ei chiar cred că Cerul e iadul şi chiar se tem de iubire. Şi îi cuprinde o suspiciune adâncă şi fiorul rece al fricii când li se spune că nu au păcătuit nicicând. Lumea lor depinde de stabilitatea păcatului. Şi percep „ameninţarea” din partea a ceea ce Dumnezeu ştie a fi dreptate ca pe ceva mai distructiv pentru ei şi lumea lor decât răzbunarea, pe care o înţeleg şi o iubesc.

-

Aşa ajung să creadă că pierderea păcatului e un blestem. Şi fug de Spiritul Sfânt de parcă ar fi un mesager din iad, trimis de sus, cu perfidie şi cu viclenie, să le aplice răzbunarea lui Dumnezeu, deghizat în izbăvitor şi prieten. Ce altceva ar putea El să fie pentru ei decât un diavol, îmbrăcat în mantia unui înger, să îi inducă în eroare? Şi ce altă portiţă de scăpare are pentru ei decât o intrare în iad care pare să aducă a poarta Cerului?

-

Poţi fi un martor desăvârşit al puterii iubirii şi dreptăţii, dacă înţelegi că e imposibil ca Fiul lui Dumnezeu să merite răzbunare. Nu e nevoie să percepi, în fiecare împrejurare, adevărul acestui lucru. Şi nu e nevoie nici să te bizui pe experienţa ta în lume, care nu e decât umbrele tuturor lucrurilor ce se întâmplă de fapt înăuntrul tău. Înţelegerea de care ai nevoie nu vine de la tine, ci de la un Sine mai mare, atât de mare şi de sfânt încât nu Se poate îndoi de inocenţa Sa. Funcţia ta specială e o chemare adresată Lui, să îţi surâdă ţie, a cărui nepăcătoşenie o împărtăşeşte. Înţelegerea Lui va fi a ta. Şi aşa se va îndeplini funcţia specială a Spiritului Sfânt.

-

Fără nepărtinire, nu există dreptate. Cum poate specialitatea să fie dreaptă? Să nu judeci pentru că nu poţi, nu pentru că eşti şi tu un păcătos nenorocit. Cum pot specialii să înţeleagă cu adevărat că dreptatea e aceeaşi pentru fiecare? Să iei de la unul pentru a-i da altuia trebuie să fie o nedreptate faţă de amândoi, din moment ce sunt egali în percepţia Spiritului Sfânt. Tatăl lor le-a dat la amândoi aceeaşi moştenire.

-

Ai dreptul la tot universul; la pace desăvârşită, la izbăvire deplină de toate efectele păcatului şi la viaţă veşnică, voioasă şi deplină în toate privinţele, după cum i-a stabilit-o Dumnezeu Fiului Său preasfânt. E singura dreptate pe care o cunoaşte Cerul şi tot ce aduce pe pământ Spiritul Sfânt.(…) Lumea induce în eroare, dar nu poate înlocui dreptatea lui Dumnezeu cu o versiune de-a ei. Căci numai iubirea este dreaptă.

-

Lasă iubirea să decidă, şi nu te teme niciodată că tu, în lipsa ta de justeţe, te vei lipsi de ce ţi-a acordat dreptatea lui Dumnezeu.

 

Dreptatea Cerului.

Să ne amintim!

  • Ești dispus să fii eliberat de toate efectele păcatului?
  • Dacă răspunzi “da” înseamnă că vei renunța la toate valorile acestei lumi în favoarea păcii Cerului. Recunoaște că adevărul trebuie să ți se reveleze, pentru că nu știi ce e.

      Fragmentele de mai jos readuc în actualitate învățătura conform căreia, pe drumul mântuirii, toate convingerile și credințele noastre trebuie abandonate. Situațiile de viață pe care le întâmpinăm pot fi abordate în două moduri: fie împuternicim Spiritul Sfânt să ne călăuzească și să ne ofere soluția pentru rezolvarea definitivă a problemei în beneficiul tuturor celor implicați, fie ne împuternicim eul să rezolve problema în “beneficiul” personal.

      În prima situație drumul ne este eliberat, și toți vor avea de câștigat, pe când în cea de-a doua se adună din ce în ce mai multe obstacole, pentru că nu există decât o rezolvare aparentă, în care cineva a “câștigat”, cu siguranță în defavoarea altuia, iar problema se adâncește și se complică, fiind departe de a fi rezolvată.

Orice răspuns la o problemă rezolvată de Spiritul Sfânt va fi întotdeauna unul prin care nu pierde nimeni. Fiece greşeală e o percepţie în care unul, cel puţin, e văzut în mod nedrept. Vederea inocenței face pedeapsa imposibilă și dreptatea, sigură.

-

Lumea rezolvă problemele altfel. Ea vede soluţia ca pe o stare în care s-a hotărât cine va câştiga şi cine va pierde; cât va lua unul şi cât va putea să mai apere păgubaşul. Problema însă rămâne tot nerezolvată, căci numai dreptatea poate stabili o stare în care nu există păgubaş; nimeni nu e lăsat nedreptăţit şi văduvit, cu temei – astfel – de răzbunare. Rezolvarea problemelor nu poate fi răzbunarea, care în cel mai bun caz poate să adauge o altă problemă la cea dintâi.

-

Principiul că dreptatea înseamnă că nimenea nu poate pierde e crucial pentru acest curs. Căci miracolele depind de dreptate. Nu cum se vede prin ochii acestei lumi, ci cum o cunoaşte Dumnezeu şi cum se reflectă cunoaşterea în vederea pe care o dă Spiritul Sfânt.

-

Nimeni nu merită să piardă. Vindecarea trebuie să fie pentru fiecare, căci nimeni nu merită atac de niciun fel. Un miracol e dreptate. Nu e un dar special făcut unora, dar refuzat altora ca mai nevrednici, mai condamnaţi, şi excluşi astfel din vindecare. Unde e dreptatea mântuirii, dacă unele greşeli sunt de neiertat şi cer răzbunare în loc de vindecare şi de revenirea păcii?

-

Toţi sunt la fel de îndreptăţiţi să Îi primească darul de vindecare, izbăvire şi pace. A-I da o problemă Spiritului Sfânt să ţi-o rezolve înseamnă că o vrei rezolvată. A ţine de ea să o rezolvi tu fără ajutorul Lui înseamnă a decide că trebuie să rămână nerezolvată, nesoluţionată, şi cu o trainică putere de nedreptate şi atac. Nimeni nu poate fi nedrept cu tine, de nu ai decis tu mai întâi să fii nedrept. Şi atunci probleme trebuie să apară să îţi blocheze drumul, şi pacea să fie spulberată de vânturile urii.

-

Dacă nu crezi că toţi fraţii tăi au acelaşi drept la miracole ca tine, nu îţi vei revendica dreptul la ele, pentru că ai fost nedrept faţă de unul cu aceleaşi drepturi. Caută să refuzi, şi te vei simţi refuzat. Caută să văduveşti, şi vei fi văduvit. Numai iertarea oferă miracole. Iar iertarea trebuie să fie dreaptă cu toţi.

-

Micile probleme pe care le păstrezi şi le ascunzi devin păcatele tale secrete. Adună praf şi cresc, până acoperă tot ce percepi şi nu mai eşti drept cu nimeni. Nu crezi că ai niciun drept. Iar amărăciunea, îndreptăţită la răzbunare şi lipsită de îndurare, te condamnă şi te declară nevrednic de iertare. Cei neiertaţi nu au ce îndurare să îi acorde altuia. Iată de ce singura ta răspundere trebuie să fie aceea de-a lua iertare pentru tine însuţi.

-

Miracolul pe care îl primeşti îl dai. Fiecare în parte devine o ilustrare a legii pe care stă mântuirea: dacă e să se vindece cineva, trebuie să li se facă dreptate tuturor; a da şi a primi sunt acelaşi lucru.

*

Ce e al lui Dumnezeu îi aparține fiecăruia și este ce i se cuvine.

*


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)Observație:Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.
Sursa:Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.25: “Dreptatea lui Dumnezeu” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp. 468-489.

Share Button

Curs de miracole: Cap.23- Războiul cu tine însuți

războiul cu tine 1

Introducere.

*

” Nu vezi că opusul fragilității și al slăbiciunii e nepăcătoșenia?”

*

      Când faci paradă de putere ca să ataci, te arăți de fapt slab. Atâta vreme cât ataci înseamnă că ți-ai creat un dușman, imaginar bineînțeles, căci dușmanul e numai în mintea ta, și asta pentru că ai judecat. Gândește-te însă că în fiecare făptură e Dumnezeu. În fiecare frate al tău stă ascunsă fața lui Hristos. El poate nu știe, dar tu, acum, ar trebui deja să știi, și ai putea să îți asumi viziunea lui Hristos. Ai învățat că fiecare frate al tău este în esența lui exact așa cum l-a creat Dumnezeu – nepăcătos – și așa va fi până se va întoarce Acasă. Faptul că el nu știe acest lucru, că se confundă cu eul și cu trupul său, nu înseamnă că-ți dă ție dreptul să-l judeci. “Va mai rătăci prin vise” o vreme, dar până la urmă va găsi drumul –  atunci când mintea lui va fi pregătită pentru asta. Așadar să nu vezi nicăieri un dușman pe care crezi că ești îndreptățit să-l ataci, căci îl ataci pe Însuși Dumnezeu și te ataci pe tine ca parte a Lui.

Nou!

      Pornit pe drumul adevărului, s-ar putea să fii tentat să te lupți cu orice crezi tu că ar putea duce la păcat, ar putea să îți facă rău, și ar putea să îți devină dușman. Te lupți crezând că vei învinge, doar pentru a vedea că nu se schimbă nimic, și atunci vei ataca din nou. Îți mai amintești că atacul înseamnă frică, iar unde e frică nu e iubire?

Acela merge în pace care străbate, fără de păcat, drumul pe care iubirea i-l arată. Căci iubirea îl însoţeşte pe acest drum, ferindu-l de orice frică. Şi va vedea numai nepăcătoşi, care nu pot să atace.

-

Mergi plin de slavă, cu fruntea sus, şi nu te teme de niciun rău. Nevinovaţii sunt în siguranţă pentru că îşi împărtăşesc nevinovăţia. Nimic din ce văd ei nu e dăunător, căci faptul că sunt conştienţi de adevăr eliberează totul de iluzia vreunui aspect dăunător. Şi ce a părut dăunător străluceşte acum în nevinovăţia lor, eliberat de păcat şi frică, şi redat cu bucurie iubirii. Ei împărtăşesc puterea iubirii pentru că şi-au îndreptat privirea asupra nevinovăţiei. Şi fiece greşeală a dispărut pentru că nu au văzut-o. Cine caută slava o găseşte unde este. Şi unde ar putea să fie, dacă nu în cei nevinovaţi?

-

Nu lăsa micile elemente inoportune să te tragă în micime. În nevinovăţie nu poate exista nicio atracţie pentru vinovăţie. Gândeşte-te ce lume fericită cutreieri cu adevărul alături! Nu renunţa la această lume a libertăţii pentru un mărunt suspin de aparent păcat, nici pentru un fior infim de atracţie a vinovăţiei. Ai lepăda oare Cerul pentru toate aceste distrageri fără înţeles? Destinul şi scopul tău sunt cu mult mai presus de ele, în locul curat în care nu există micime. Scopul tău nu e compatibil cu niciun fel de micime. Şi este, de aceea, incompatibil cu păcatul.

-

Nimic din ce te înconjoară  nu poate să nu fie parte a ta. Privește totul cu iubire și vezi lumina Cerului în toate. Așa vei ajunge să înțelegi tot ce ți-e dat.

Convingerile ireconcibiabile.

Nou!

     Amintirea lui Dumnezeu vine într-o minte liniștită, nu într-una ce se războiește cu ea însăși. Războiul se duce între eul tău și Sinele tău  dumnezeiesc, între tine și Dumnezeu. De fapt, nu e un război, ci convingere nebunească că Voia lui Dumnezeu poate fi răsturnată. E convingerea că tu poți controla totul, e rezistența pe care o opui în fața adevărului neînțeles. E indisponibilitatea de a-ți lăsa mintea egotică să se unească cu Mintea lui Dumnezeu și de a-i atribui Spiritului Sfânt rolul de Călăuză a vieții tale. E frica de a renunța la “eu”.

Războiul e condiția în care frica se naște, crește și caută să domine.

Pacea e starea în care iubirea stă și caută să se împărtășească.

-

Fiul lui Dumnezeu în război cu Creatorul lui e o situaţie la fel de ridicolă ca natura urlând la vânt, cu mânie, şi declarându-i că nu mai face parte din ea. Poate oare natura să stabilească acest lucru şi să îl facă adevărat? Şi nu e la latitudinea ta să spui ce să facă parte din tine şi ce să rămână pe dinafară.

-

Amintirea Tatălui e uitată în viața trupului și, dacă crezi că ești un trup, vei crede că ai dat-o uitării.

-

Îți vei aminti ce cunoști când vei învăța că nu poți fi într-o stare de conflict. Nu există învingător, și nici victorie. Adevărul rămâne radios, în afara oricărui conflict, neatins și liniștit în pacea lui Dumnezeu. Ce îți vei aminti face parte din tine. Căci trebuie să fii cum te-a creat Dumnezeu.

-

Tu, care eşti preaiubitul Lui, nu eşti o iluzie, fiind la fel de adevărat şi sfânt ca El. Statornicia certitudinii tale în privinţa Lui şi a ta Vă serveşte drept casă la Amândoi, Care locuiţi împreună, nedespărţiţi, ca unitate. Deschide uşa preasfintei Sale case şi lasă iertarea să şteargă orice urmă a credinţei în păcat ce ÎI ţine fără adăpost pe Dumnezeu şi, odată cu El, pe Fiul Său. Nu eşti străin în casa lui Dumnezeu.

      Conflictul nu se poate naște decât între două puteri, considerate a fi separate. Dar, din perspectiva unității, tu ești lumea, și lumea e în tine, tu ești cuprins de Dumnezeu, iar Dumnezeu este în tine. Atunci, e cu neputință să ataci un lucru care să nu facă parte din tine. Conflictul este de fapt, în interior.

*

De ce ți-ai umple lumea de conflicte cu tine însuți?

Frate, războiul cu tine însuţi e pe sfârşite. Sfârşitul călătoriei e pe tărâmul păcii.

*

Legile haosului.

Nou!

Legile haosului nu pot fi înțelese pentru că depășesc sfera rațiunii, dar pot fi aduse la lumină.

PRIMA LEGE A HAOSULUI spune că adevărul e altul pentru fiecare. Cum ar putea fi altfel pentru aceia care se cred separați unul de altul și care nu pot vedea că adevărul este unul singur și nu are opus? Adevărul ESTE și atât. Nu poate fi interpretat și nici fragmentat. El nu poate fi înțeles cu mintea egotică, scindată din Mintea Universală, pentru că nu poate avea privirea de ansamblu. De aceea fiecare își stabilește propriul set de valori pe care le consideră adevărate și care în mod cert nu corespund integral cu valorile altuia.

A DOUA LEGE A HAOSULUI cere ca greșelile să impună pedeapsă, nu corecție.

Acest lucru transformă o greșeală ce poate fi corectată, într-un păcat a cărui “izbăvire” se poate face numai prin pedeapsă, suferință și în final moarte, căci numai prin distrugere poți fi scos în afara corecției și a iertării. Prin moartea trupului, separat de Creator și de toată Creația, cu o sumedenie de păcate asumate, te aștepți acum să fi judecat și condamnat de Cel pe care L-ai respins, și de care te-ai separat. N-ai înțeles că prin asumarea greșelilor, scoaterea lor la lumină și corectarea lor aplicând legile fundamentale ale creației, poți scăpa definitiv de ele, și poți reface legătura cu Sursa ta eternă. În acest fel se naște cea de-a treia lege a haosului.

A TREIA LEGE A HAOSULUI este frica de Dumnezeu.

Frica înseamnă atac, și este o consecință firească a lipsei de iubire. Ai înlocuit Iubirea cu frica și atacul, greșeala cu păcatul, și iubirea de Dumnezeu cu Frica de Dumnezeu. Păcatul se naște din atac și distrugere, provocând suferință și moarte, și atentează în final la însăși integritatea Creației. Iubirea însă crează, și extinde Creația lui Dumnezeu. Aceasta este legea “Împărăției”. Asumându-ți păcatul ești conștient cumva că a încalci această lege, și îți este frică de pedeapsa divină, considerându-l pe Dumnezeu “dușmanul” și “judecătorul” tău.

Conflictul devine acum inevitabil, iar mântuirea trebuie să rămână imposibilă acum, pentru că Mântuitorul tău a devenit dușmanul tău.

-

Nu poate să existe nici eliberare, nici scăpare. Ispăşirea devine, aşadar, un mit, iar Voia lui Dumnezeu e răzbunarea, nu iertarea. De unde încep toate acestea nu se întrezăreşte ajutor care să poată izbuti. Rezultatul poate fi numai distrugerea. Şi Dumnezeu Însuşi pare să ţină cu ea, pentru a-Şi înfrânge Fiul. Să nu crezi cumva că eul îţi va da posibilitatea să găseşti o cale de-a scăpa de ce vrea El. Aceasta este funcţia acestui curs, care nu pune preţ pe ce preţuieşte eul. Eul pune preţ doar pe ce ia. Ajungem astfel la cea de-a patra lege a haosului.

A PATRA LEGE A HAOSULUI spune că paguba altuia este câștigul tău. Nu recunoști astfel că nu poți lua decât de la tine însuți. Un aspect al acestei legi, mai puțin evident în lumea materială, este proiectarea vinovăției în afară.

Aşa îşi declară „nevinovăţia” cei ce se simt vinovaţi. Dacă nu ar fi forţaţi să înceapă acest atac mârşav de purtarea lipsită de scrupule a duşmanului, ar reacţiona numai cu bunătate. Dar, într-o lume nemiloasă, cei plini de bunătate nu pot supravieţui, aşa că trebuie să ia, căci altfel li se ia.

A CINCEA LEGE A HAOSULUI spune că există un substitut pentru iubire: mântuirea.

 

A mai rămas acum o întrebare vagă, „nelămurită”, la care nu s-a răspuns până acum. Ce e lucrul acesta preţios, acest mărgăritar de mare preţ, comoara aceasta tăinuită şi secretă ce trebuie smulsă cu furie îndreptăţită de la acest duşman viclean ce te-a trădat? Trebuie să fie ceva ce vrei să ai, dar nu ai găsit nicicând, iar acum „înţelegi” de ce nu l-ai găsit. Căci ţi l-a luat acest duşman şi ţi l-a ascuns unde nu te gândeşti să cauţi. L-a ascuns în trupul lui, făcând din el paravanul vinovăţiei lui, ascunzătoarea lucrului ce îţi aparţine ţie. Acum trupul lui trebuie distrus şi sacrificat, să ai ce îţi aparţine ţie. Faptul că te-a trădat cere ca el să moară ca tu să poţi trăi. Şi ataci doar în legitimă apărare.

-

Dar ce anume vrei de îi necesită moartea? Poţi oare să fii sigur că ţi-e îndreptăţit atacul ucigaş dacă nu ştii la ce serveşte? Aici îţi sare „într-ajutor” un ultim principiu al haosului. Potrivit acestuia, există un substitut pentru iubire. Iată vraja care îţi va lecui toată durerea, factorul lipsă din nebunia ta, care o face „sănătoasă” la minte. Iată de ce trebuie să ataci. Iată ce îţi îndreptăţeşte răzbunarea.

-

Substitutul iubirii, născut din duşmănia pe care o simţi faţă de fratele tău, trebuie să fie mântuirea. Ea nu are substitut şi nu există decât una. Şi toate relaţiile tale nu au alt scop decât acela de-a o captura şi de-a ţi-o însuşi.

      Cauți mântuirea fără să știi cum s-o găsești. Gândești că tu nu greșești și de aceea proiectezi vinovăția în afară. Când îl judeci și-l condamni pe celălalt găsindu-l vinovat, tu te declari nevinovat, iar dacă ești nevinovat, te-ai mântuit. Ataci așadar, pentru a-ți “însuși” de la celălalt mântuirea.

      Ai uitat oare că singurele instrumente prin care se obține mântuirea sunt iertarea și iubirea necondiționată? Nu prin judecare și atac te mântuiești, ci prin iubire și iertare. Mântuirea nu este un substitut al iubirii ci un efect al ei.

***

Tu, care te simţi pe teren solid şi sănătos la minte, într-o lume în care poate fi găsit un înţeles, ia aminte: acestea sunt legile pe care pare să se sprijine „sănătatea” ta mintală. Acestea sunt principiile care fac terenul de sub picioarele tale să pară solid.

-

O asemenea inversare, complet sucită – în care nebunia e sănătate mintală; iluziile, adevăr; atacul, un act de bunătate; ura, iubire; şi omorul, binecuvântare – e obiectivul în slujba căruia se pun legile haosului. Acestea nu par a fi obiectivele haosului, căci, în urma marii inversări, par a fi legile ordinii.

-

Şi totuşi, cum e posibil ca asemenea legi să poată fi crezute? Niciuneia dintre legile haosului nu i s-ar da crezare dacă nu s-ar pune accent pe formă şi nu s-ar neglija conţinutul.

-

Poate oare un atac, sub orice formă, să însemne iubire? Ce formă de condamnare e o binecuvântare? Nu te lăsa amăgit de forma atacului! Nu poți urmări să faci rău și să te mântuiești pe tine. Să nu te lași amăgit când nebunia ia o formă pe care o crezi atrăgătoare.

-

Tu susţii sus şi tare – şi socoteşti că e adevărat – că nici nu crezi aceste legi fără noimă, nici nu ţii cont de ele. Şi, uitându-te la ce afirmă, nu pot să fie de crezut. Frate, le crezi totuşi. Le crezi datorită formei pe care o adoptă, şi nu recunoşti conţinutul. Acesta nu se schimbă niciodată. Poţi oare să îi pictezi buze trandafirii unui schelet, să îl îmbraci cu farmec, să îl răsfeţi, să îl dezmierzi, şi să îl trezeşti la viaţă? Şi poţi oare să te mulţumeşti cu iluzia că eşti în viaţă?

-

Nu există viaţă în afara Cerului. Unde Dumnezeu a creat viaţă, trebuie să fie viaţă. În orice stare separată de Cer, viaţa e o iluzie. Viaţa în afara Cerului e cu neputinţă, iar ce nu e în Cer nu este nicăieri. În afara Cerului stă numai conflictul de iluzii: fără noimă, imposibil şi în afara oricărei raţiuni; şi totuşi, perceput ca o barieră veşnică în calea Cerului. Iluziile nu sunt decât forme. Conţinutul lor nu e nicicând adevărat.

-

Legile haosului guvernează toate iluziile. Dar fiecare dintre ele se bazează pe convingerea că legile haosului sunt legile ordinii. Formele de atac ce par mai blânde nu aduc o mărturie mai incertă, nici rezultate mai incerte. Lipsa credinței în iubire, sub orice formă, e o dovadă că haosul este o realitate.

-

Paşii care duc la haos rezultă frumos unul dintr-altul de la bun început. Fiecare e o formă diferită în progresia inversării adevărului, înaintând tot mai adânc în spaimă şi ducând tot mai departe de adevăr. Întreaga coborâre din Cer e cuprinsă în fiecare pas. Şi, unde începe gândirea ta, tot acolo trebuie să şi sfârşească.

-

Frate, nu fă niciun pas în jos, spre iad. Pentru că, odată ce ai făcut un singur pas, nu vei recunoaşte ceilalţi paşi drept ceea ce sunt. Iar ei vor urma cu siguranţă. Atacul, sub orice formă, ţi-a pus piciorul pe şirul sucit de trepte ce duce din Cer. În fiecare clipă însă toate acestea pot fi desfăcute.

-

Cum poţi să ştii dacă ai ales treptele ce duc la Cer sau drumul care duce în iad? Foarte simplu. Cum te simţi? E pace în conştienţa ta? Eşti sigur în ce parte să o iei? Şi eşti convins că obiectivul Cerului poate fi atins? Dacă nu, mergi de unul singur. Cere-I, aşadar, Prietenului tău să ţi se alăture şi să îţi dea certitudinea direcţiei în care o iei.

Mântuire fără compromis.

Nou!

      Uneori nu recunoști formele pe care le poate lua atacul, așa că nu recunoști nici sursa durerii întotdeauna. Atacul este la fel de distructiv, indiferent de forma pe care o îmbracă, singura sa țintă fiind să “ucidă”.

Oare ce formă de omor ajută să acopere masiva vinovăţie şi frica nebună de pedeapsă pe care trebuie să o simtă ucigaşul? El poate să nege că e ucigaş şi să îşi justifice cruzimea zâmbind în timp ce atacă. Dar va suferi, şi îşi va vedea intenţia în coşmare din care zâmbetele au dispărut şi în care scopul se ridică să îi întâmpine conştienţa îngrozită şi să îl tot urmărească. Căci nu e nimeni care să se gândească la omor, şi să scape de vinovăţia pe care o implică gândul. Dacă intenţia e moartea, ce contează forma pe care o ia?

      Să faci un compromis înseamnă să accepți doar o parte din ce dorești, iar la restul să renunți. Mântuirea nu cunoaște compromis. Ea ori este deplină, ori nu este deloc. Compromisul cu privire la mântuire constă în convingerea că poți iubi un pic, dar poți în același timp să și ataci un pic. Nu ești convins că mântuirea este posibilă cu adevărat.

 

Cursul acesta e uşor tocmai pentru că nu face compromisuri. Dar le pare dificil celor ce mai cred că e posibil să le faci. Convingerea că mântuirea este imposibilă e clar că nu poate întreţine o calmă, liniştită certitudine că ea a şi sosit. Iertarea nu poate fi refuzată un pic. Şi nu e posibil să ataci dintr-un motiv şi să iubeşti dintr- altul, şi să înţelegi ce e iertarea.

-

Cei ce cred că pacea poate fi apărată şi că atacul în apărarea ei e îndreptăţit nu pot să perceapă că ea se află în ei. Cum ar putea să ştie? Pot oare accepta iertarea alături de convingerea că omorul adoptă anumite forme prin care e mântuită pacea lor? Sunt dispuşi oare să accepte că scopul lor plin de cruzime e îndreptat chiar împotriva lor?

-

Nu confunda armistiţiul cu pacea, nici compromisul cu ieşirea din conflict. A scăpa de conflict înseamnă că a trecut. Uşa e deschisă; ai părăsit câmpul de luptă. Nu ai mai zăbovit pe acolo în speranţa chircită de teamă că nu se va întoarce pentru că tunurile au amuţit o clipă şi teama ce bântuie tărâmul morţii nu este evidentă. Nu există siguranţă pe un câmp de luptă. Îl poţi privi de sus în siguranţă, fără să fii atins. Dar, din mijlocul lui, nu poţi găsi siguranţă. Niciun copac rămas în picioare nu te va adăposti. Nicio iluzie de ocrotire nu ţine piept credinţei în omor. Aici stă trupul, sfâşiat între dorinţa firească de-a comunica şi intenţia nefirească de-a ucide şi de a muri. Crezi oare că forma pe care o ia omorul îţi poate oferi vreo siguranţă? Poate vinovăţia să lipsească de pe un câmp de luptă?

Deasupra câmpului de luptă.

Nou!

Nu rămâne în conflict, căci nu există război fără atac. Frica de Dumnezeu e frica de viaţă, nu de moarte. Dar El rămâne singurul loc sigur. (…) Ce nu e iubire e omor. Ce nu e plin de iubire trebuie să fie un atac.

-

Omorul şi iubirea sunt incompatibile. Dacă ar fi adevărate amândouă, ele ar trebui să fie acelaşi lucru, de nedistins una de alta. Şi aşa le vor părea celor ce îl consideră pe Fiul lui Dumnezeu un trup. Căci nu trupul e după asemănarea Celui Care l-a creat pe Fiu. Iar ce e fără viaţă nu poate să fie Fiul Vieţii. Cum poate fi extins un trup ca să cuprindă universul? Poate oare să creeze şi să fie, totodată, ce-a creat? Şi poate oare să ofere propriilor creaţii tot ce este el, fără să sufere vreo pierdere? Dumnezeu nu Îşi împărtăşeşte funcţia cu un trup.

-

Frumoasa lumină a relaţiei tale e ca Iubirea lui Dumnezeu. Ea nu îşi poate prelua încă sfânta funcţie dată de Dumnezeu Fiului Său, pentru că iertarea pe care i-o acorzi fratelui tău nu e încă deplină, aşa că nu poate fi extinsă la întreaga creaţie. Fiece formă de omor şi de atac care te mai atrage şi pe care nu o recunoşti ca atare limitează vindecarea şi miracolele pe care ai puterea să le acorzi tuturor. (…) Iată rolul tău: să realizezi că orice formă de omor nu e voia ta. Scopul tău acum e să priveşti de sus câmpul de luptă.

-

Lasă-te ridicat şi, dintr-un loc mai înalt, coboară-ţi privirea asupra lui. De acolo, perspectiva îţi va fi cu totul alta. Aici, în mijlocul lui, pare într-adevăr real. Aici ai ales să faci parte din el. Aici ai ales omorul. De sus însă, alegi miracole în loc de omor. Iar perspectiva ce rezultă din această alegere îţi arată că lupta nu este reală şi că poţi ieşi din ea uşor.

-

Când vine tentaţia de-a ataca să îţi întunece mintea şi să facă din ea o minte ucigaşă, ţine minte că poţi să vezi lupta de sus. Cunoşti semnele; simţi o durere ascuţită, o remuşcare şi, mai presus de toate, o pierdere a liniştii şi păcii. Le cunoşti bine. Când apar, să nu îţi părăseşti locul din înalt, ci să alegi repede un miracol în loc de omor. Iar Dumnezeu Însuşi şi toate luminile din Cer Se vor apleca până la tine, cu blândeţe, şi te vor susţine. Căci ai ales să rămâi unde te vrea El.

-

Să nu priveşti pe nimeni de pe câmpul de luptă, pentru că de acolo nu ai un punct de referinţă de unde să priveşti şi de unde ce vezi să poată căpăta un înţeles. Pentru că numai trupurile pot ataca şi ucide, şi, dacă tocmai acesta este scopul tău, trebuie să fii una cu ele. Numai un scop unifică, iar cei ce împărtăşesc un scop sunt de o minte. Trupul în sine nu are scop şi trebuie să fie solitar. De jos, nu poate fi surmontat. De deasupra, limitele pe care le mai exercită asupra celor încă angajaţi în luptă au dispărut şi nu se mai percep. Tocmai din cauză că nu are niciun scop, trupul stă între Tatăl şi Cerul pe care l-a creat pentru Fiul Său.

-

Poate crezi că prezenţa pe câmpul de luptă îţi poate oferi ceva de câştigat. Să fie oare ceva ce îţi oferă o linişte deplină, şi o senzaţie de iubire atât de profundă şi de senină, încât niciun strop de îndoială nu poate să îţi tulbure vreodată certitudinea? Şi ceva ce va dăinui pentru totdeauna?

-

Cei ce conştientizează puterea lui Dumnezeu nu pot să se gândească vreodată la luptă. Cu ce ar putea să se aleagă decât cu pierderea perfecţiunii lor? Căci toate lucrurile pentru care se bat pe câmpul de luptă sunt ale trupului: ceva ce pare să ofere sau să posede. Văzută din sfera plină de calm de deasupra câmpului de luptă, lipsa de noimă a biruinţei e cât se poate de evidentă.

 


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)

Observație:

Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Surse:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.21: “Mântuirea și relația sfântă” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp. 437-449.


Share Button

E 158-159. Să vezi lumea prin ochii lui Hristos

prin ochii lui Hristos

Acest om primește pe păcătoși.

(fragment din E.G. White : Parabolele Domnului Hristos)

      Pe când “vameșii și păcătoșii” se strângeau în jurul Domnului Hristos, Fariseii și-au exprimat dezaprobarea lor. “Omul acesta primește pe păcătoși”, spuneau ei, …”și mănâncă cu ei.”

      Rabinii au fost dezamăgiți de persoana Domnului Hristos. De ce oare, El, care pretindea că are un caracter așa de înalt, de nobil, nu Se alătura lor și nu urma felul lor de a învăța? De ce oare se purta El așa de modest lucrând printre toate clasele? Dacă El ar fi un adevărat profet, spuneau ei, atunci El ar fi în armonie cu ei, și s-ar comporta față de vameși și păcătoși cu indiferența pe care aceștia o meritau. Ceea ce îi mânia pe acești păzitori ai societății era faptul că El, cu care ei se aflau mereu în discuții contradictorii, dar a cărui curăție a vieții le impunea totuși teama, și-i condamna, Se întâlnea cu o vădită simpatie cu cei socotiți ca fiind drojdia societății. Ei nu erau de acord cu metodele Lui. Ei se socoteau ca fiind educați, nobili și, din punct de vedere religios, foarte evlavioși; dar exemplul Domnului Hristos le da pe față egoismul lor.

      De asemenea, ceea ce îi mai mânia era și faptul că cei care nu dădeau pe față decât dispreț față de rabini și care nu erau văzuți niciodată în sinagogi, se îngrămădeau în jurul Domnului Hristos, și ascultau cu atenție extaziată cuvintele Lui.

      Ei nu știau că explicația se afla chiar în cuvintele pe care ei le-au rostit ca o acuzație batjocoritoare:

” Acest om primește pe păcătoși.”

 

      Am rezumat astăzi, pentru două zile, două exerciții din “Curs de miracole” care trec pur și simplu din unul în celălalt întărind răspunsul la două întrebări pe care le-am putea purta în minte din prima zi și încă de la prima pagină citită a cursului. 

      Ce putem primi studiind acest curs?

    Putem primi viziunea lui Hristos care aduce pacea în sufletele noastre, împăcarea cu noi și cu lumea, și putința de a lua decizii corecte în situații diferite și dificile.

     Ce putem împărtăși semenilor noștri parcurgând acest curs?

  Putem împărtăși viziunea lui Hristos aducătoare de iertare, iubire, acceptare, și în final, calea cunoașterii de sine. Ca și Hristos, îl putem “primi” pe “păcătosul” din noi și pe cei ce-i vedem ca fiind în afara noastră. 

***

158. Astăzi învăț să dau cum primesc

 

      Există o cunoaștere pe care am primit-o și de care am uitat. Este o cunoaștere care s-a dat deopotrivă fiecarei făpturi, fiecărui om, căci fără ea nu se poate trăi. Cunoașterea există, conștiența ei nu.

      Cunoști că ești o minte, care face parte din Mintea lui Dumnezeu. Cunoști că Sinele tău, cel de dincolo de ego, este exact așa cum l-a creat Dumnezeu din iubire: nepăcătos. Nu ți-ai părăsit Sursa niciodată, pentru că ești un Gând al lui Dumnezeu, o Idee a Lui. “Recunoașterea” acestei cunoașteri nu se poate învăța pentru că implică trăire. Ea nu poate fi împărtășită în mod direct. Viziunea însă da. Revelația Unității Tatălui cu Fiul, a Creatorului cu Creația, a fiecărei făpturi cu Sursa sa, va veni pentru fiecare când mintea-i este pregătită. Scenariul este însă scris.

    Am învățat că timpul doar pare să înainteze într-o direcție; că a păși în veșnicie înseamnă a trăi în prezent. Trecutul nu există, el fiind o sumă de clipe prezente, iar viitorul este o iluzie. Din perspectiva veșniciei suntem într-o călătorie deja încheiată, dar care pentru noi, în lumea timpului, pare să aibă un viitor necunoscut. În momentul revelației, trăirea pune capăt îndoielii, iar călătoria este privită din punctul în care s-a încheiat, revăzând mental întregul drum parcurs.

    Trăirea nu este însă obiectivul acestui curs, pentru că ea nu poate fi nici predată, nici învățată, dar poate fi învățat drumul până acolo, pentru că ultimul pas îl face Dumnezeu Însuși. Putem învăța să obținem viziunea lui Hristos, și apoi, pe aceasta, o putem împărtăși. Acesta este darul pe care-l primim prin Spiritul Sfânt și darul pe care tebuie să-l dăm mai departe, pentru că “dar din dar se face Rai”. Aceasta este misiunea noastră pe pământ: să ne vindecăm și apoi să vindecăm;  iar în  Cer, misiunea noastră ca făpturi mântuite este să creăm alături de Tatăl nostru.

      Să învățăm să vedem lumea prin ochii lui Cristos:

Viziunea lui Cristos are o singură lege. Ea nu priveşte un trup şi îl confundă cu Fiul creat de Dumnezeu. Ci vede o lumină dincolo de trup, o idee dincolo de ce poate fi atins, o puritate nepătată de greşeli, de jalnice erori, de gândurile înfricoşătoare ale vinovăţiei din visele păcatului. Nu vede separare. Şi îi priveşte pe toţi, împrejurare, întâmplare şi eveniment, fără cea mai mică slăbire a luminii pe care o vede.

-

Ea poate fi predată, şi trebuie predată de toţi cei ce vor să o dobândească. Îţi cere doar să recunoşti că lumea nu poate să îţi dea nimic cât de cât comparabil ca valoare.(…) Iată ce dai azi: să nu vezi pe nimeni ca trup.

-

Aşa sunt iertate păcatele lui, căci viziunea lui Cristos are puterea să le treacă pe toate cu vederea. În iertarea Lui ele pier. Nevăzute de Unu, dispar pur şi simplu, pentru că vine să le ia locul o viziune a sfinţeniei de dincolo de ele. Nu contează ce formă au luat, nici cât de enorme au părut să fie, nici pe cine au părut să lezeze. Nu mai sunt. Şi toate efectele pe care au părut să le aibă s-au dus odată cu ele, desfăcute şi de nefăcut.

-

Lecţia asta nu e greu de învăţat dacă ţii minte că în fratele tău nu te vezi decât pe tine. Dacă el se pierde în păcat, te pierzi precis şi tu; dacă vezi în el lumină, păcatele ţi le-ai iertat. Fiecare frate întâlnit azi îţi oferă încă un prilej să laşi viziunea lui Cristos să se răsfrângă asupra ta şi să îţi ofere pacea lui Dumnezeu.

-

Nu contează când vine revelaţia, căci nu e ceva ce ţine de timp. Şi totuşi, timpul mai are un dar de dat…vederea prin ochii lui Cristos.

159. Dau miracolele pe care le-am primit

      În lumea timpului,  poți să oferi așadar un dar prețios: viziunea lui Hristos. Dar cum poți dărui ceva ce nu ai? Nimic din ce nu ai nu poți dărui. Poți dărui vindecare dacă tu nu ești vindecat? Poți ierta dacă tu nu crezi în iertare și nu te poți ierta mai întâi pe tine? Poți oferi iubire dacă tu nu recunoști iubirea din tine și iubirea ce ți se oferă? Acestea sunt miracole pe care le poți dărui dacă îți deschizi mai întâi mintea să le primești, căci ți s-au dat.

      Viziunea lui Hristos e un miracol. Din ea se nasc toate celelalte miracole.

  Viziunea lui Hristos reflectă renașterea în fiecare, a iubirii veșnice, dumnezeiești, care este ținută în umbră.

      În viziunea lui Hristos își durează rădăcina iertarea:

Viziunea lui Cristos este pământul sfânt în care crinii iertării își înfig rădăcinile. Acesta e căminul lor. De aici pot fi readuși în lume, dar nu pot crește niciodată în solul ei nehrănitor și neadânc. Au nevoie de lumina, căldura și grija binefăcătoare pe care le-o asigură milostivirea lui Cristos. Au nevoie de iubirea cu care îi privește El. Și devin mesagerii Lui, care dau cum au primit.(…) Crinii lui nu își părăsesc căminul când sunt readuși în lume. Rădăcinile lor rămân. Nu își părăsesc sursa, ci îi poartă binefacerile cu ei, transformând lumea într-o grădină asemănătoare celei din care au venit și în care se reîntorc cu și mai multă mireasmă.

      Viziunea lui Hristos este darul Spiritului Sfânt la care poți apela pentru toate lucrurile ce pot contribui la fericirea ta:

Pe toate le poți primi pur și simplu cerându-le. Aici ușa nu e încuiată niciodată, și nimănui nu i se refuză nici cea mai mică rugăminte, nici cea mai urgentă nevoie. Nu există boli nevindecate, nici lipsuri nesuplinite, nici nevoi nesatisfăcute în această trezorerie de aur a lui Cristos.

      Viziunea lui Hristos unește Cerul cu pământul.

Lucrurile ce par foarte solide aici, acolo sunt doar niște umbre; străvezii, abia întrevăzute, uneori uitate și mereu neputincioase să întunece lumina care strălucește dincolo de ele. Lumea își amintește aici ce s-a pierdut la facerea ei. Căci aici e reparată, reînnoită, dar într-o altă lumină.

      Prin viziunea lui Hristos imaginea sumbră a lumii se confundă cu imaginea Cerului, pentru că Hristos nu vede păcat în nimeni, fiind cu toții uniți într-un tot unitar, făpturi cu Sine inocente, sfinte, așa cum le-a creat Tatăl lor.

Cristos a visat visul unei lumi iertate. E darul Lui, prin care se poate face o tranziție domoală de la moarte la viață, de la disperare la speranță. Să visăm cu El o clipă. Visul Lui ne trezește la adevăr.

 

***


Observație:

Acesta este un rezumat al exercițiilor realizat de mine, motiv pentru care se pot strecura interpretări personale ale textului.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.285-288 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole:Cap.16 – Iertarea iluziilor

relații speciale2

      Capitolele 15 și 16 sunt strâns legate prin continuitatea informațiilor. Relațiile speciale de iubire cu precădere, descrise succint în cap.15, și apoi faptul că în momente de maximă tulburare suntem încurajați să invocăm Spiritul Sfânt din noi pentru a intra în clipa sfântă – cap.16 -,  sunt două argumente pentru a  parcurge lecțiile în ordine.

( Cap.15-Clipa sfântă aici)

***

Cap. 16: Iertarea iluziilor – ideile pe scurt.

1. Adevărata empatie.

  • Să empatizezi nu înseamnă să iei parte la suferință. Așa înțelege eul empatia în mod greșit. Acest gen de empatie stă uneori la crearea unor relații speciale în  care suferința este împărtășită. Tocmai asta trebuie să refuzi. Vindecarea durerii nu se realizează prin încercarea de-a intra în ea cu speranța că o vei ușura împărtășind-o.
  • Nu știi ce e vindecarea. Tot ce ai învățat despre empatie vine din trecut. Dă-te binișor la o parte și lasă vindecarea să se înfăptuiască. Dacă nu intervii și lași Spiritul Sfânt să lucreze prin tine, vei lucra cu puterea Lui și îți vei spori puterea, nu slăbiciunea. Ține minte un singur lucru: nu căuta să obții dintr-o relație ce crezi tu că e valoros. Nu alege să o vindeci în felul tău. Oricât de tentat ai fi să judeci situația și să reacționezi în funcție de cum ai judecat și de convingerile tale dobândite în trecut, amintește-ți că:
  1. Nu ești singur și nu vrei să vâri trecutul peste Musafirul tău ( Spiritul Sfânt care lucrează prin tine).
  2. Tu l-ai invitat și e cu tine.
  3. Tot ce trebuie să faci este să nu te amesteci.
  • Smerenia este putere doar atunci când recunoști că tu nu știi, dar Spiritul Sfânt din tine știe, pentru că are cunoașterea pe care tu nu o ai. Nu poți știi cum să reacționezi la ceva ce nu înțelegi.

*

Să nu cazi în această ispită și să nu cedezi modului triumfător al eului de-a folosi empatia pentru a se ridica în slăvi”. 

*

-∞-

2. Puterea sfințeniei.

  • Nu înțelegi cum poate fi sfințenia extinsă astfel încât să îi includă pe toți, și asta pentru că nu înțelegi nici natura miracolelor. Amintește-ți că nu tu faci miracolele, dar că ele se înfăptuiesc prin tine. Înțelegerea ta nu este necesară, cu toate că ți se pare imposibil să înfăptuiești ceva ce nu înțelegi. Nu uita că în tine este Cineva care înțelege și care știe.
  • Vei înțelege modul în care se extinde sfințenia dacă înțelegi modul în care gândește Dumnezeu:

*

” Recunoașterea părții ca întreg și a întregului în fiecare parte.”

*

  • Ai făcut un miracol ori de câte ori ai ajuns la o altă minte și te-ai unit cu ea.

*

“Când două minți se contopesc într-una singură și împărtășesc o singură idee în mod egal, s-a făcut prima legătură în conștientizarea Fiimii ca unitate.”

*

  • Amintește-ți încă o dată de Spiritul Sfânt din tine. Prin El comunici cu Dumnezeu și tot prin El Dumnezeu comunică cu tine.

*

Relația ta cu El e reală. Nu o privi cu frică, ci cu voioșie. Cel pe Care L-ai chemat într-ajutor este cu tine. E adevărat că a-L recunoaște înseamnă a nega tot ce crezi că știi. Dar ce crezi că știi nu a fost adevărat niciodată. Ai ajuns prea aproape de adevăr ca să renunți la el acum, și vei ceda în fața atracției lui irezistibile. Mai poți amâna acum, dar numai puțin. Gazda lui Dumnezeu te-a chemat și ai auzit. Nu vei mai fi complet dispus să nu asculți.

-

Anul acesta e un an al bucuriei, în care îți va spori ascultarea, și pacea îți va spori odată cu ea. Vei fi ajutat să conștientizezi atât puterea sfințeniei,  cât și slăbiciunea atacului.

-

Amintește-ți că, de câte ori ai ascultat interpretarea Lui, rezultatele ți-au adus bucurie. Ai prefera oare rezultatele interpretării tale,  dacă ar fi să le cântărești cinstit? Dumnezeu voiește să ai parte numai de bine.

-

Nu i-ai dat Spiritului Sfânt nicio problemă pe care să nu ți-o fi rezolvat, și nu Îi vei da niciodată. Nu ai reușit niciodată să rezolvi ceva de unul singur. Oare nu e cazul să îmbini aceste adevăruri și să tragi niște concluzii? Anul acesta este anul aplicării ideilor ce ți s-au dat. Căci ideile sunt forțe puternice, care trebuie folosite, și nu ținute să stea degeaba. Anul acesta investește în adevăr și lasă-l să lucreze în pace.

 *

-∞-

3. Recompensa predării.

 

  • Toți predăm, și predăm tot timpul. Dacă ce ai predat după ce ai acceptat pe Spiritul Sfânt în tine este diferit de ce predai înainte, va trebui să accepți că tot ce ai predat ai predat prin El și provine dintr-un sistem de gândire complet diferit de cel pe care-l aveai înainte. Poate că deși ai predat bine nu știi cum să accepți mulțumirea și odihna muncii tale și poate nici măcar nu ești conștient că ai predat bine. Poate că ai adus pace unde era durere, și bucurie unde era suferință. Poate că ai predat libertate dar nu ai învățat cum să fii liber.

*

” După roadele lor îi veți cunoaște și se vor cunoaște singuri.”

*

Oare faptul că nu ai învățat ce ai predat nu îți arată că nu percepi Fiimea ca unitate? Și nu îți arată, totodată, că nu te consideri unitate? Căci e imposibil să reușești să predai fără nicio convingere, și e la fel de imposibil ca această convingere să fie în afara ta. Nu ai fi putut preda libertate dacă nu ai crede în ea. Așa că ce ai predat trebuie să fi venit din sinea ta. E clar însă că nu cunoști acest Sine și că nu Îl recunoști, deși funcționează. Ce funcționează trebuie să existe.

-

Cursul acesta te învață cum să te cunoști. Ai predat ce ești. Tot ce ai predat este în tine. Ce parte din tine poate să nu fi învățat ce ai predat? Precis e partea care stă de fapt în afara ta. Și tocmai această parte pe care ai luat-o în tine e cea care nu ești tu.

-

Nu ești două sine în conflict. Ce e dincolo de Dumnezeu? Dacă tu – care Îl conții pe El și ești conținut de El – ești universul, restul trebuie să fie în afară unde nu e nimic. Ce ai predat este adevărat. Singur, stai în afara predării tale și separat de ea. Dar, trebuie să înveți că nu ți-ai predat decât ție și că ai învățat din convingerea pe care ai împărtășit-o cu cei cărora le-ai predat. Bucuria predării va fi a ta.

-

Mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să acopere fisura ce își închipuie că există între cele două sine ale lui. Fiecare construiește această punte, care îl trece peste fisură de îndată ce e dispus să depună puțin efort pentru construirea ei. Micilor lui eforturi li se va adăuga, din plin, puterea Cerului și voia unită a celor ce fac Cerul ceea ce e, fiind uniți în cadrul lui. Așa că cel ce vrea să treacă peste fisură e transportat literalmente de partea cealaltă.

-

Puntea ta e mai solidă decât crezi și piciorul ți-e bine înfipt pe punte. Să nu te temi că atracția celor ce stau de partea cealaltă și te așteaptă nu te va trage și pe tine dincolo, în deplină siguranță. Căci vei ajunge unde vrei să fii și unde te așteaptă Sinele tău.

*

-∞-

4. Iluzia și realitatea iubirii.

  • Să nu te temi să privești ura, căci fără ea nu vei cunoaște iubirea și pacea. Nu poți limita ura. În cadrul unei relații speciale, s-ar putea să crezi că poți compensa ura cu iubire dar nu faci decât să ascunzi ura. Este esențial s-o aduci la vedere pentru a o vindeca. “Vei trece complet nevătămat prin această ultimă desfacere, și vei ieși la lumină, în sfârșit, tu însuți.” Nu ezita tocmai acum; “ești prea aproape și vei trece puntea în deplină siguranță, transportat în liniște din război în pace.” Iluzia iubirii nu te va satisface niciodată.
  • Acolo unde a fost posibilă deziluzia, nu a fost iubire, ci ură.

*

E sigur că cei ce selectează anumite persoane ca  parteneri în orice aspect al vieții, folosindu-i într-un scop pe care nu pot să îl împărtășească cu alții, încearcă să trăiască mai degrabă împreună cu vinovăția decât să moară din cauza ei. Iar iubirea, pentru ei, e doar o fugă de moarte. Și când își dau seama că frica morții continuă să îi pândească, rup baricadele ridicate împotriva ei, frica irupe și ura triumfă.

-

Sarcina ta nu e să cauți iubirea, ci să cauți și să găsești toate barierele din tine pe care le-ai construit împotriva ei. Este necesar să cauți ce e fals. Fiecare iluzie e o iluzie a fricii, indiferent de forma pe care o ia. De cauți iubirea în afara ta, poți să fii sigur că ai perceput ura înăuntru și că te temi de ea.

 *

  • Amintește-ți că relația specială de iubire este o încercare de a introduce iubirea în separare. Căci în această lume, crezându-te separat, pare  normal să iubești pe cineva mai mult, sau pur și simplu să decizi că altcineva nu merită iubirea. Amintește-ți că nu știi ce-i iubirea. A iubi înseamnă a iubi ca Dumnezeu, iar Dumnezeu iubește totul, total. Printr-o relație specială de iubire îți cauți de fapt complinirea. Cauți să te simți împlinit, întreg. A aduce sfințenia într-o relație specială înseamnă a face un pas către iubirea totală, către iubirea întregii Fiimi. Înseamnă a învăța să iubești ca Dumnezeu.
  • Amintește-ți că rolul tău pe pământ este să te vindeci și să vindeci, iar în Cer să creezi în calitate de cocreator al lui Dumnezeu.

*

Cerul așteaptă în tăcere, iar creațiile tale stau cu mâinile întinse să te ajute să treci puntea și să le întâmpini bucuros. Căci pe ele le cauți. Îți cauți doar propria complinire iar ele te complinesc. Relația specială de iubire nu e decât un substitut precar pentru ce te întregește în adevăr, nu în iluzie.

-

Nu te teme să treci în locașul păcii și al sfințeniei desăvârșite. Numai acolo s-a stabilit de-a pururi complinirea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Nu o căuta în lumea pustie a iluziei, unde nimic nu e cert și unde nimic nu izbutește să satisfacă. În numele lui Dumnezeu, fii întru totul dispus să abandonezi toate iluziile.

-

Fiecare fantezie, de iubire sau de ură, te văduvește de cunoaștere, căci fanteziile sunt vălul în spatele căruia e ascuns adevărul. Pentru a ridica vălul ce pare atât de întunecat și de greu, tot ce e necesar e să prețuiești adevărul mai presus de toată fantezia și să fii pe deplin nedispus să te mulțumești cu iluziile în locul adevărului.

-

Nu vrei să treci din frică în iubire? Căci iată care pare a fi călătoria. Iubirea te cheamă, iar ura ar vrea să rămâi. Să nu auzi chemarea urii și să nu vezi nicio fantezie. Cel pe care Și-l amintește Dumnezeu trebuie să fie întreg. Iar Dumnezeu nu a uitat niciodată ce Îl întregește. În legătura Lui cu tine stau atât incapacitatea Lui de a uita, cât și capacitatea ta de a-ți aduce aminte.

-

Spiritul Sfânt e Puntea ce duce la El, făcută din faptul că ești dispus să te unești cu El și creată de faptul că se bucură de uniunea cu tine. Călătoria ce a părut fără sfârșit e pe sfârșite…

-

Dacă relaţiile speciale de orice fel ar stingheri complinirea lui Dumnezeu, pot să aibă vreo valoare pentru tine?  Puntea peste care vrea să te treacă El te ridică din timp în veşnicie. Deşteaptă-te din mreaja timpului şi răspunde fără frică la Chemarea Celui Ce ţi-a dat veşnicia în momentul în care te-a creat. De partea aceasta a punţii ce duce în eternitate, nu înţelegi nimic. Dar, când o traversezi cu paşi uşori, susţinut de eternitate, eşti îndrumat direct spre Inima lui Dumnezeu. În centrul ei, şi numai acolo, eşti în siguranţă de-a pururi, pentru că eşti complet de-a pururi. Nu există văl pe care să nu îl poată ridica Iubirea lui Dumnezeu din noi, împreună. Calea ce duce la adevăr e deschisă. Urmeaz-o cu mine.

 *

-∞-

5. Alegerea complinirii.

 

      S-au făcut  în această lecție precizări ample despre relația specială de iubire.  Aspecte și lămuriri care, deși greu de acceptat, sunt logice și necesare pentru înțelegerea complinirii.

  • Trebuie să recunoști că relația specială implică multă durere. Neliniștea, disperarea, vinovăția și atacul, întrerupte de perioade în care par să dispară și să se aștearnă liniștea și iubirea, sunt specifice unei relații speciale. Indiferent ce formă ar lua, toate aceste manifestări ale eului sunt încercări de  a-l face vinovat pe celălalt, fără să-ți dai seama că îl ataci de fapt pe Dumnezeu și că îți ataci astfel propriul Sine. Așa cum te consideri tu, separat, un “eu”, e greu de înțeles acest lucru, dar atunci când te gândești că Dumnezeu este în tine așa cum tu ești în El, că Dumnezeu este în fiecare creație a Sa așa cum este în toată Fiimea, că fiecare față pe care o vezi nu este decât o altă față a lui Dumnezeu și a ta, atacul este lesne de înțeles.
  • Între doi parteneri ai unei relații speciale, indiferent ce fel de relație ar fi, e ridicat un altar pe care se sacrifică la nesfârșit Sinele celor doi și al lui Dumnezeu, și așa va fi mereu până când sfințenia nu este adusă în relație, ca un început al procesului de extindere al acesteia și al iubirii adevărate la toată creația. Cum poate fi în lume pace dacă nu poate fi pace între doi oameni? Vă mai amintiți că pacea lumii este întâi de toate o chestiune “personală” ?
  • Cu ce se laudă fiecare “eu” cel mai tare? Cu relațiile sale speciale. În ele investește totul și se separă de Fiime, iar atunci când le pierde se simte distrus. Nu înțelege că refugiindu-se în ale sale relații speciale, se separă de fapt de Cer. În relații găsește ură și iubire și nimănui nu i se pare nefiresc să iubești și să urăști deopotrivă. Chiar și cei care cred că e păcat să urăști, se simt vinovați dar nu se corectează. Aceasta este condiția firească a separării, iar cei ce învață că nu e așa par a fi cei nefirești.
  • Lumea aceasta e opusul Cerului și tot ce e aici ia o direcție total opusă adevărului. În Cer, iubirea e totuna cu unirea. Aici, iubirea e percepută ca separare și excludere.
  • Prin relațiile speciale îți cauți de fapt complinirea ( întregirea). Dar nu o poți desăvârși decât în Cer. Spiritul Sfânt din tine știe că întregirea înseamnă mai întâi unire și apoi extinderea acesteia.
  • Eul, încearcă să iasă victorios din orice situație. În relațiile speciale își asigură victoria prin sacrificarea celuilalt; prin atac și propagarea ideii de vinovăție. E o luptă continuă pentru supremație, pentru “împlinire”, iar acest lucru, cum spuneam, înseamnă în final sacrificarea propriului Sine și al lui Dumnezeu. De aceea, pentru eu, complinirea înseamnă triumf și extinderea ” victoriei” chiar până la triumful final asupra lui Dumnezeu. Seamănă cu povestea îngerului căzut (separat), care lucrează în lume asupra fiecăruia, până la victoria finală asupra lui Dumnezeu. Când te vei trezi, și vei învăța cine ești de fapt, și-ți vei recunoaște paternitatea, sfințenia și puterea lui Dumnezeu din tine, Lucifer va fi  învins. Pentru că eul tău s-a dizolvat în Sinele tău.
  • În cadrul relațiilor speciale eul unește Cerul cu iadul și le face imposibil de distins. Crezi poate că ar fi posibil să  beneficiezi de foloasele ambelor lumi. Acest lucru a dus doar la fantezii și la incapacittea de-a le percepe individual, așa cum sunt.
  • Te implici de regulă într-o relație specială cu gândul să te întregești, crezând că sinele tău este incomplet, și că poți să “te dai” în schimbul sinelui altuia.

*

Nu e vorba aici de unire, căci nu există creștere, nici extindere. Fiecare partener încearcă să sacrifice sinele pe care nu îl vrea pentru un sine pe care crede că l-ar prefera. Oare câtă valoare poate să pună pe un sine pe care vrea să îl dea ca să capete unul “mai bun” ?

-

Sinele mai bun pe care îl caută eul e întotdeauna unul mai special. Și cine pare să fie în posesia unui sine special este “iubit” pentru ce se poate lua de la el. Acolo unde ambii parteneri văd acest sine special unul în celălalt, eul vede o adevărată partidă “ruptă din Cer”.

-

Solicitarea specialității, și perceperea actului de acordare a specialității ca act de iubire, face iubirea odioasă. Adevăratul scop al relației speciale, în strictă concordanță cu obiectivele eului, este acela de-a distruge realitatea – a ceea ce ești cu adevărat-  și de-a o înlocui cu iluzia.

-

Dacă ai percepe relația specială ca un triumf asupra lui Dumnezeu, ai mai dori-o?

-

Prin moartea sinelui tău crezi că poți să ataci un alt sine și să îl smulgi de la altul ca să înlocuiești sinele pe care îl detești. Și urându-l l-ai făcut mic și nevaloros…

-

De câte ori ești tentat de o formă de relație specială să cauți iubire în ritual, amintește-ți că iubirea e conținut, nu formă. Relația specială e un ritual al formei, menit să ridice forma să ia locul lui Dumnezeu cu prețul conținutului. În formă nu există înțeles și nu va exista niciodată. Relația specială trebuie recunoscută drept ce e: un ritual fără sens, în care se extrage putere din moartea lui Dumnezeu și se transferă ucigașului Său, ca semn că forma a triumfat asupra conținutului și că iubirea și-a pierdut înțelesul. Dumnezeu nu S-a supărat. Niciunul dintre ritualurile inițiate de tine nu poate face eternul să moară.

-

Separarea nu e decât decizia de-a nu te cunoaște. Tot acest sistem de gândire e o experiență de învățare foarte atent concepută, menită să îndepărteze de adevăr și să ducă la fantezie. Dar, pentru fiecare învățătură care ți-ar dăuna, Dumnezeu îți oferă corecție și scăpare deplină de toate consecințele ei.

-

Decizia dacă să iei sau nu aminte la ce spune acest curs nu e decât alegerea între adevăr și iluzie.

*

-∞-

puntea

6. Puntea ce duce la lumea reală.

  • Căutarea relațiilor speciale e semn că te echivalezi cu eul, nu cu Dumnezeu. Relația specială are sens numai pentru eu, deoarece numai pentru el iubirea este specială: iubirea pentru copii, pentru părinți, pentru iubiți și soți, pentru prieteni, etc. Crezi că îți poți rezerva dreptul să alegi pe cine să iubești și pe cine să nu iubești. Amintește-ți că nu știi ce-i iubirea. Dumnezeu nu iubește în mod special pe nimeni. El iubește pe fiecare Fiu al Său în mod egal și total. Așa ar trebui să iubești și tu, pentru că ești creat după chipul și asemănarea Sa.
  • Toate relațiile care diferă de relația dintre Dumnezeu și Fiul Său sunt nefirești.
  • Iubirea este libertate. Să cauți libertatea prin propria ta înrobire înseamnă să te separi de ea. “Pentru iubirea lui Dumnezeu nu mai căuta unire în separare și libertatea în robie. Așa cum dezlegi, vei fi dezlegat” .
  • Când vinovăția, atacul și  sacrificiul pun stăpânire pe relațiile tale speciale, intră în clipa sfântă. Cere ajutorul Spiritului Sfânt. Clipa sfântă e cel mai util instrument pe care-l are la dispoziție să te apere de vinovăție.
  • Relația specială nu poate trăi în absența trupurilor. Ea limitează sinele tău și-al celorlalți la trupuri, pentru că nu vezi Marile Raze care transcend fiecare trup și care ajung la Dumnezeu. Dacă le-ai putea recunoaște în fiecare făptură, trupurile nu ar mai avea niciun înțeles.

Și acum, despre puntea ce te duce din lumea iluziilor și a relațiilor speciale, iluzorii și ele, în realitatea lui Dumnezeu:

*

Tu vezi lumea la care ţii. De partea aceasta a punţii, vezi lumea trupurilor separate, căutând să se contopească prin uniuni separate. Când două persoane caută să se unească, ele încearcă să se micşoreze. Fiecare îşi neagă puterea, căci unirea separată exclude universul. Se lasă afară mult mai mult decât se ia înăuntru.

-

De partea cealaltă a punţii, totul e atât de diferit! Pentru un timp, trupul continuă să se vadă, dar nu exclusiv, după cum se vede aici. Mica scânteie ce ţine în ea Marile Raze e vizibilă şi ea, iar scânteia aceasta nu poate fi limitată îndelung la micime. Odată ce vei trece puntea, valoarea trupului va fi atât de micşorată în ochii tăi, încât nu vei vedea nevoia de a-l mări. Căci vei realiza că singura valoare pe care o are trupul este aceea de a-ţi da putinţa să îţi aduci fraţii cu tine la punte şi să fiţi eliberaţi acolo împreună.

-

Puntea însăşi nu e decât o tranziţie în perspectiva realităţii. De partea aceasta, tot ce vezi e cât se poate de distorsionat şi de disproporţionat. Ce e mic şi nesemnificativ se amplifică, iar ce e puternic şi tare e redus la micime. În cursul tranziţiei există o anumită perioadă de confuzie, în care poate să apară o senzaţie de dezorientare efectivă. Să nu te temi însă, pentru că nu înseamnă decât că ai fost dispus să te desprinzi de cadrul distorsionat de referinţă ce a părut să ţină laolaltă lumea ta. Acest cadru de referinţă e construit în jurul relaţiei speciale. Fără această iluzie, nu ar putea exista niciun înţeles pe care ai vrea să îl mai cauţi pe aici.

-

Să nu te temi că vei fi ridicat brusc şi azvârlit în realitate. Timpul e blând şi, dacă îl utilizezi în folosul realităţii, va ţine uşurel pasul cu tine în tranziţia ta. Urgenţa priveşte doar dislocarea minţii tale din poziţia fixă pe care o are aici.  Perioada de dezorientare, care precede tranziţia propriu-zisă, e mult mai scurtă decât ţi-a trebuit să îţi fixezi mintea atât de ferm asupra iluziilor. Amânarea te va durea acum mai mult decât înainte, doar pentru că îţi dai seama că e o amânare şi că e într-adevăr posibil să scapi de durere. Găseşte speranţă şi mângâiere, nu disperare, în acest lucru: nu vei găsi mult nici iluzia iubirii în relaţiile speciale de aici. Căci nu mai eşti nebun de-a binelea şi vei recunoaşte în curând vinovăţia trădării de sine drept ce este.

-

Şi fii recunoscător că există un loc în care adevărul şi frumuseţea te aşteaptă. Du-te bucuros în întâmpinarea lor şi învaţă cât de mult te aşteaptă în schimbul simplei disponibilităţi de-a renunţa la nimic pentru că este nimic.

-

Noua perspectivă pe care o vei căpăta în urma trecerii punţii te va face să înţelegi unde este Cerul. Văzut de aici, pare să fie în afară şi de partea cealaltă a punţii. Dar, când treci puntea să te uneşti cu el, se va uni cu tine şi va deveni una cu tine. Şi vei realiza, cu o veselă uimire, că pentru toate acestea ai renunţat la nimic! Bucuria Cerului, care nu are limită, sporeşte cu fiecare lumină ce revine să îşi preia locul de drept în cadrul lui. Nu mai aştepta, pentru Iubirea lui Dumnezeu şi a ta. Şi clipa sfântă să iţi accelereze progresul, după cum o va şi face, dacă o laşi să vină la tine.

-

Spiritul Sfânt nu îţi cere decât un mic ajutor: de câte ori îţi rătăcesc gândurile la o relaţie specială ce te mai atrage, intră cu El într-o clipă sfântă şi lasă-L să te elibereze în ea. Nu are nevoie decât să fii dispus să Îi împărtăşeşti perspectiva ca să ţi-o dea toată. Şi nu trebuie să fii dispus întru totul, pentru că El e dispus în mod desăvârşit. Cheamă-L, căci Cerul răspunde la Chemarea Lui. Şi lasă-L să cheme Cerul pentru tine.

*

-∞-

7. Încetarea iluziilor.

      Din această ultimă lecție a capitolului am ales, ca un corolar,  mesajul final și rugăciunea din ultimul paragraf. 

*

   Aminteşte-ţi că alegi întotdeauna între adevăr şi iluzie; între Ispăşirea reală care vindecă şi „ispăşirea” eului care distruge. Puterea lui Dumnezeu şi toată Iubirea Lui nelimitată te vor sprijini să îţi găseşti locul în planul Ispăşirii care vine din Iubirea Lui. Fii un aliat al lui Dumnezeu, şi nu al eului, în căutarea modului în care poate să iţi parvină Ispăşirea. Ajutorul Lui ţi-e de ajuns, căci Mesagerul Lui înţelege cum să îţi restituie Împărăţia şi cum să pună tot ce ai investit în mântuire în relaţia ta cu El.

-

   Caută şi găseşte-I mesajul în clipa sfântă, în care toate iluziile sunt iertate. De acolo, miracolul se extinde să îi binecuvânteze pe toţi şi să rezolve toate problemele, indiferent dacă se percep mari sau mici, posibile sau imposibile. Nu există ceva care să nu facă loc Lui şi Maiestăţii Lui. A te uni cu El într-o relaţie strânsă înseamnă a accepta realitatea relaţiilor şi, prin realitatea lor, a renunţa la toate iluziile pentru realitatea relaţiei tale cu Dumnezeu. Lăudată să îţi fie relaţia cu El, şi nicicare alta. Adevărul e în ea şi nicăieri altundeva. O alegi fie pe ea, fie nimic.

Fii atent acum la  acest fragment din rugăciunea “Tatăl nostru”  și compară cu  rugăciunea propusă în finalul lecției:

*

… Și nu ne duce pre noi în ispită,

Ci ne izbăvește de cel rău…

*

      Mereu m-am întrebat de ce  ne-ar duce Dumnezeu în ispită din moment ce El ne vrea mântuiți? Ca să ne încerce? Să ne evalueze puterea de a rezista? Și apoi mă duc iarăși cu gândul la afirmația Părintelui Arsenie Boca care spune că eul este primul pui al diavolului. Nu diavolul este cel care ispitește? 

      Iată rugăciunea:

*

      Iartă-ne nouă iluziile noastre, Tată, şi ajută-ne să acceptăm adevărata noastră relaţie cu Tine, în care nu există iluzii şi în care niciuna nu poate să intre vreodată. Sfinţenia noastră este a Ta. Ce lucru din noi poate să necesite iertare când a Ta este desăvârşită? Somnul uitării nu e decât faptul că nu suntem dispuşi să ne aducem aminte de iertarea Ta şi de Iubirea Ta. Nu ne lăsa să ne ducem în ispită, căci ispitirea Fiului lui Dumnezeu nu e Voia Ta. Şi lasă-ne să primim doar ce ai dat, şi să nu acceptăm altceva în minţile pe care le-ai creat şi pe care le iubeşti. Amin.

*

-∞-

 

      Dacă tot ce s-a spus în aceste două capitole despre relațiile speciale este greu de “digerat”, deși nu la fel de complet și profund,  aici poate fi accesat un articol pe înțelesul tuturor despre acest tip de relații, relații pe care se bazează întreaga noastră existență pământeană: ” Golul interior și relațiile speciale”

relațiile speciale 3


 

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției realizat de mine, motiv pentru care este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate:

***Curs de miracole-Text, pp.297-315 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Cap.13(III) – Iubire și frică. Găsirea prezentului.

E o fericire să fii iubit.

E una și mai mare: să iubești.

Cine le are pe amândouă, e mai presus de lumea timpului, mai tare decât soarta, mai tare decât moartea.

( Alexandru Vlahuță)

 timp 1

 

Ideile pe scurt:

 

5. Cele două sentimente

  • Așa cum s-a mai spus în repetate rânduri, nu ai decât două sentimente : iubirea și frica. Iubirea ți s-a dat, frica ai făcut-o. 
  • Fiecare dintre ele e un mod de-a vedea, și lumi diferite se nasc din ele.
  • Iubirea crește pe măsură ce este oferită.
  • Frica îmbracă multe forme și pentru că ai ales-o, ți-ai construit lumea ta privată, o lume pe care numai tu o percepi și o înțelegi, o lume născută din separarea minții tale. Este lumea privată a “somnului”, în care de văzut nu poți vedea decât în “vis”, ce-ai făurit tu.
  • Ți-ai populat lumea ta privată cu figuri din propriul trecut individual.
  • Figurile pe care le găsești acolo sunt așa cum le vezi tu, nu cum sunt în realitate. Sunt figurile semenilor tăi vopsite în culori pe care le-ai ales în funcție de reacțiile pe care le-ai avut tu la ei, fără a ține cont și de reacțiile lor la tine.
  • Cu mintea nevindecată, crezându-te separat, te separi în lumea ta privată unde totul e dezordonat, și unde ce e înăuntru pare să fie și afară.
  • Iubirea nu poate trăi într-o lume separată.
  • Reacționezi cu frică la iubire și te îndepărtezi de ea, pentru că lumea ta e plină de fantasme ale fricii și nu vezi iubirea pe care ți-o oferă semenii tăi. Nu comunici cu nimeni și ești atât de izolat de realitate, de parcă ai fi singur în tot universul. 
  • Ți-e dat să înveți cum să ieși din lumea ta privată. Poți învăța să scapi din această închisoare și să fii liber.
  • Hristos e manifestarea Spiritului Sfânt. El te învață, te ajută și te însoțește pe drumul tău. Apoi, după ce te-ai eliberat, Îl vei ajuta la rândul tău, și astfel vor fi eliberați cu toții din închisorile lor.

***

   Nu căuta viziune prin ochii tăi, căci ți-ai făurit modul de a vedea ca să vezi în întuneric, și în asta ești amăgit. Dincolo de întunericul acesta – și totuși, tot în tine – e viziunea lui Cristos, Care privește totul în lumină. Și El vede pentru tine, ca propriul tău martor al lumii reale. El e manifestarea Spiritului Sfânt, privind mereu lumea reală, invocându-i martorii și atrăgându-i la tine. El iubește, și vrea să extindă, ce vede în tine. Și nu Se va duce înapoi la Tatăl până nu îți extinde percepția chiar până la El. Și acolo percepția nu mai este, căci El te-a readus la Tatăl cu El.

-

Dincolo de cele mai întunecate vise ale tale, El vede în tine Fiul nevinovat al lui Dumnezeu, iradiind de o desăvârșită strălucire, neumbrită de visele tale.

-

Spiritul Sfânt e lumina în care Se revelează Cristos. (…) Deoarece au văzut Fiul, s-au înălțat în El la Tatăl. Și vor înțelege totul, căci s-au uitat înăuntru și au văzut, dincolo de întuneric, Cristosul din ei, și L-au recunoscut.

***

6. Găsirea prezentului

  • Să percepi cu adevărat înseamnă să fii conștient de  realitate. Realitatea nu lasă loc pentru nicio greșeală. Asta înseamnă să îți percepi semenii cum sunt acum, pentru că trecutul lor nu are realitate în prezent. Dacă reacționezi la reacțiile tale trecute față de ei, vezi doar chipuri făcute de tine în locul celor reale. 

Întreabă-te dacă e chiar normal să percepi “fostul” ca “acum”. Dacă îți amintești trecutul când îți privești fratele, nu vei fi în stare să percepi realitatea care este acum. Ți se pare “firesc” să îți folosești experiența din trecut ca punct de referință din care să judeci prezentul. Dar e nefiresc… .Când vei învăța să îi vezi pe toți fără nicio referire la trecut, al lor sau al tău după cum îl percepi, vei putea să înveți din ce vezi acum. 

  • A renaște înseamnă a te desprinde de trecut și a privi prezentul fără condamnare.
  • Timpul poate elibera dar și încarcera.
  • Îți anticipezi și îți construiești viitorul pe baza experienței tale din trecut. În felul acesta “aliniezi” trecutul cu viitorul și nu lași miracolul, ce ar putea surveni între ele, să îți dea drumul să renaști. Același miracol îți permite să îți percepi  semenii renăscuți, pentru că nu le mai vezi trecutul, cu greșelile lor cu tot.

***

Judecata și condamnarea sunt lăsate în urmă și, dacă nu le porți cu tine, vei vedea că ai scăpat de ele. Uită-te cu iubire la prezent, căci deține singurele lucruri de-a pururea adevărate. Toată vindecarea stă în el, căci continuitatea lui e reală. (…) Prezentul este de dinainte de-a fi fost timpul, și va fi când timpul nu mai este. (…) Numai trecutul poate separa, și el nu este nicăieri.

-

Acum e timpul mântuirii, căci acum e eliberarea de timp. Întinde-ți mâna să îți atingi toți frații și atinge-i cu atingerea lui Cristos. În veșnica ta uniune cu ei stă continuitatea ta…. Fiecare voce are rolul ei în cântecul izbăvirii, imnul bucuriei și al recunoștinței pentru lumină, închinat Creatorului luminii.

***

  • Lumina din tine o vei găsi prin cei cărora le-ai dat lumină și iubire. Ei sunt martorii tăi. 
  • A te trezi la Hristos înseamnă a urma legile iubirii din proprie inițiativă.

***

Copil al Luminii, nu știi că lumina e în tine. Dar o vei găsi prin martorii ei, căci – odată ce le-ai dat lumina  – ți-o vor da înapoi. Cei pe care îi vezi în lumină îți aduc tot mai aproape momentul în care vei conștientiza lumina ta. Iubirea duce întotdeauna la iubire. 

-

Există o lumină pe care lumea aceasta nu o poate da. Dar tu poți să o dai, după cum ți s-a și dat. Iar, când o dai, ea se răsfrânge să te cheme să ieși din lume și să o urmezi. Căci lumina aceasta te va atrage cum nu te poate atrage nimic în lumea aceasta. Și te vei lepăda de lume și îți vei găsi alta. Această altă lume strălucește de iubirea pe care i-ai dat-o tu. (…) Lumina e nelimitată și se împrăștie în toată lumea aceasta cu o tihnită bucurie. 

-

În somn ești singur și conștiența ți-e limitată doar la tine. De aceea vin coșmarurile. Visezi izolare din cauză că ochii îți sunt închiși. Nu îți vezi frații, și în somn nu poți să vezi lumina pe care le-ai dat-o.  Și totuși legile iubirii nu sunt suspendate din cauză că dormi. Chiar și în somn te-a ocrotit Cristos asigurându-ți lumea reală pentru când te vei trezi. 

***

Eckhart Tolle: Despre Atenție – un mod de a ne ancora în ființa noastră.


 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți, pp.223-228 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


 

Share Button

Curs de miracole: Ex.126;127- Despre iertare și iubire

iubirea

 Acesta este jocul lui Dumnezeu, și noi suntem Dumnezeu în formă vizibilă.

Fiecare față este o față a scenei, numele de scenă al Unicei Ființe Supreme.

Este Dumnezeu însuși care privește, Dumnezeu care se uită fără să judece. Și când Dumnezeu privește, Dumnezeu îl vede numai pe Dumnezeu.

( Mooji)

 

126: Tot ce dau îmi dau mie însumi.

 

Dacă ai crede afirmația aceasta nu ar mai fi probleme în privința iertării depline. Ai înțelege mijlocul prin care îți vine mântuirea și nu ai ezita să îl folosești acum.

-

Să vedem ce crezi în schimb:

Ți se pare că alții sunt separați de tine și că sunt în stare să se poarte în anumite feluri care nu au nicio legătură cu gândurile tale, și nici ale tale cu ale lor. De aceea, atitudinile tale nu au niciun efect asupra lor, iar strigătele lor de ajutor nu sunt nicidecum legate de-ale tale. În plus, crezi că pot păcătui fără să-ți afecteze percepția de sine, în timp ce tu poți să le judeci păcatul și să rămâi, totuși, necondamnat și împăcat. 

-

Când “ierți” un păcat nu ai niciun câștig direct. Îi arăți mărinimie cuiva care nu merită, doar ca să arăți că ești mai bun, pe un plan superior individului pe care îl ierți. El nu și-a câștigat toleranța milostivă, pe care o acorzi cuiva nevrednic de acest dar, căci păcatele lui l-au coborât sub adevărata lui egalitate cu tine. Nu are niciun drept la iertarea ta. Iar ea îi oferă lui un dar, nu ție. 

-

De aceea iertarea e fundamental greșită; un moft mărinimos, binevoitor însă nemeritat; un dar acordat uneori, alteori neacordat. Nemeritat fiind este corect să nu îl acorzi, și nu e drept să suferi tu când nu este acordat. Păcatul pe care îl ierți nu e al tău. L-a comis cineva separat de tine. 

-

Dacă asta e adevărat, iertarea e o excentricitate, prin care uneori binevoiești să acorzi cu indulgență o păsuire nemeritată. Rămâne însă dreptul tău să nu lași păcătosul să scape de răsplata îndreptățită pentru păcatul pe care l-a comis. 

-

Nu înțelegi iertarea. Așa cum o vezi tu nu e decât o frână pusă unui atac fățiș, fără să ceară corecție în mintea ta. Nu îți poate aduce pace așa cum o percepi. Nu e un mijloc de-a te elibera de ce vezi în altul decât tine. Nu are puterea să te facă să reconștientizezi unitatea ta cu el. Nu e ce-a menit-o Dumnezeu să fie pentru tine.

-

Mijlocul prin care se obține mântuirea – iertarea adevărată – trebuie să vindece mintea care dă, căci a da este a primi. Astăzi încercăm să înțelegem adevărul că dătătorul e totuna cu primitorul. Dacă reușești să deslușești o întrezărire cât de mică a eliberării care stă în ideea pe care o exersăm, astăzi va fi o zi de slavă pentru lumea întreagă.

Acordă azi de două ori câte cincisprezece minute încercării de-a înțelege ideeea de astăzi. E gândul prin care iertarea își ia locul cuvenit printre prioritățile tale. E gândul care-ți va elibera mintea de orice te împiedică să înțelegi semnificația iertării.

-

În tăcere închide-ți ochii la lumea care nu înțelege iertarea, și caută-ți refugiu în locul liniștit în care gândurile sunt transformate iar credințele false abandonate. Repetă ideea de azi și cere ajutor să înțelegi ce înseamnă. Fii dispus să te lași învățat. 

-

De câte ori îți este cu putință reamintește-ți astăzi că:

Tot ce dau îmi dau mie însumi.

Iar ajutorul de care am nevoie ca să învăț că lucrul acesta este adevărat este acum cu mine. 

Mă voi încrede în El.

Stai apoi în liniște câteva clipe, deschizându-ți mintea la corecția și la Iubirea Lui.

 

-∞-

127: Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu.

 

Poate crezi că există un soi de iubire pentru ceva, un soi pentru altceva; un mod de-a iubi una, un alt mod de-a iubi alta. Iubirea este una. Ea e inima lui Dumnezeu și, totodată a Fiului Său.

-

Înțelesul iubirii e obscur pentru cine crede că iubirea se poate schimba. Socotește că poate să iubească uneori și să urască alteori. Și că iubirea poate să fie acordată unuia, și totuși să rămână ea, deși li se refuză altora. Să crezi aceste lucruri despre iubire înseamnă să nu o înțelegi. Dacă ar putea să facă astfel de distincții, ar trebui să judece între drepți și păcătoși, și să îl perceapă pe Fiul lui Dumnezeu în părți separate. 

-

Iubirea nu poate judeca. Fiind ea însăși una, ea vede totul una. Înțelesul ei stă în unitate. Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu. Iubirea este o lege fără opus. Întregimea ei este puterea care ține laolaltă totul, legătura dintre Tată și Fiu. 

-

Nu poate să existe niciodată vreo diferență între ce ești cu adevărat și ce este iubirea. Înțelesul Iubirii este propriul tău înțeles, împărtășit de Dumnezeu Însuși. Căci ce ești tu e chiar ce este El. Nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu, iar ce e El e tot ce există. Nu există limită pe care să Și-o impună, așa că ești nelimitat și tu. 

-

Niciuna din legile la care se supune lumea nu te poate ajuta să pricepi înțelesul iubirii. Nu există niciun singur principiu susținut de lume care să nu încalce adevărul despre ce e iubirea și despre ce ești și tu. 

-

Nu în lume trebuie să cauți și să îți găsești Sinele. Iubirea nu se găsește în întuneric și în moarte. Dar le e cât se poate de evidentă ochilor care văd și urechilor care aud Vocea iubirii.

-

Astăzi exersăm descătușarea minții tale de toate legile la care crezi că trebuie să te supui, de toate limitele sub stăpânirea cărora trăiești și de toate schimbările care crezi că fac parte din destinul omenesc. 

-

Astăzi facem cel mai mare pas pe care îl cere cursul acesta în înainterea ta spre țelul pe care și l-a propus. Astăzi, dacă reușești să întrezărești o deslușire cât de mică a înțelesului iubirii, înseamnă că ai avansat în direcția eliberării tale cu o distanță fără de măsură și cu un timp peste socoteala anilor. 

Timp de cincisprezece minute de două ori astăzi, scapă de toate legile în care crezi acum. Deschide-ți mintea și odihnește-te. Din lumea care pare să te țină prizonier poate scăpa oricine nu o îndrăgește. Retrage toată valoarea pe care ai atribuit-o sărăcăcioaselor ei prinosuri și darurilor ei fără de sens, și lasă darul lui Dumnezeu să le înlocuiască pe toate. 

-

Cheamă-ți Tatăl, sigur că Vocea Lui îți va răspunde. Tot El îți va pune o scânteie de adevăr în minte, oriunde renunți la o credință falsă, la o iluzie sumbră a propriei tale realități și a înțelesului iubirii. El va răzbate azi prin gândurile tale deșarte și te va ajuta să înțelegi adevărul iubirii. Cu o blândețe plină de iubire, El va rămâne cu tine, în timp ce Îi vei lăsa Vocea să predea înțelesul iubirii minții tale curate și deschise. Iar El va binecuvânta lecția cu iubirea Sa.

-

Astăzi legiunea anilor viitori de așteptare a mântuirii dispare în fața atemporalității lucrurilor pe care le înveți. Să aducem astăzi mulțumiri că suntem scutiți de un viitor ca trecutul. Astăzi lăsăm trecutul în urma noastră, pentru a nu ni-l mai aminti nicicând. Să ne ridicăm ochii asupra unui prezent diferit, unde mijește un viitor deosebit de trecut în toate privințele. 

-

Lumea aflată acum în fașă e nou-născută ca un prunc. Și o vom privi cum crește plină de sănătate și putere, să își reverse binecuvântarea asupra tuturor celor ce vin să învețe cum să dea la o parte lumea pe care au crezut-o plămădită din ură ca dușman al iubirii. Acum sunt eliberați cu toții, odată cu noi. Acum sunt cu toții frații noștri întru Iubirea lui Dumnezeu. 

-

Ne vom aduce aminte de ei pe tot parcursul zilei, pentru că nu putem lăsa o parte din noi în afara iubirii noastre, dacă vrem să ne cunoaștem Sinele. Cel puțin de trei ori pe oră, gândește-te la cineva care face această călătorie cu tine. Iar când îți vine în minte, dă-i acest mesaj din partea Sinelui tău:

Te binecuvântez frate cu Iubirea lui Dumnezeu pe care vreau să o împărtășesc cu tine. 

Căci vreau să învăț lecția voioasă că nu există altă iubire decât a lui Dumnezeu și a ta și a mea și a tuturor.

 

-∞-

Mooji: Divinitatea vede doar divinitatea

 


 

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.217-220 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Share Button

Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (I)

 programa

 

Pe scurt: 

  • Nu recționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru.
  • Orice atac pe care îl percepi asupra ta, sub orice formă, este de fapt un strigăt de ajutor și o nevoie de vindecare.
  • Aprecierea, recunoștința, gândurile iubitoare sunt reacțiile potrivite la atac.
  • Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care suntem în stare.
  • Frica este un strigăt după iubire.
  • Boala și ura sunt de asemenea, strigăte după iubire.
  • Oferă iubire ca să vindeci și să fii vindecat.
  • Privește-ți în față coșmarurile! Privește-ți cu curaj obstacolele, pentru a le putea îndepărta!
  • Nu nega, și nu ascunde frica!
  • Iubirea căutată prin prisma eului e falsă, pentru că iubirea desființează eul. Eul nu poate trăi în prezența iubirii.
  • Nu suntem acasă în lumea aceasta. Casa noastră nu este în exteriorul nostru. Ea este veșnică, și o găsim numai în adâncurile noastre.
  • Când ți-ai aflat casa, călăuzește-ți semenii spre casă, așa cum și tu ai fost călăuzit. 
  • Lumea “exterioară” nu există. Este o construcție mentală generată de iluzia separării.
  • În conștientizarea realității de necontestat a unității/ întregimii/neseparării/vieții veșnice, trebuie investit spirit, nu bani. Spiritul înseamnă voință. Deci prețul “Împărăției” este voința. Cu bani îți “cumperi” moartea.

 

1: Judecata Spiritului Sfânt

Nu judeca ce nu înțelegi!

Ți s-a spus să nu acorzi realitate greșelii.(…) Înțelege că nu reacționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru. Interpretarea ta devine astfel justificarea reacției tale. Iată de ce analizarea motivelor altora e, pentru tine, un lucru hazardat. Dacă decizi că cineva chiar încearcă să te atace sau să te părăsească sau să te înrobească, vei reacționa ca și cum ar fi făcut-o efectiv, odată ce i-ai făcut greșeala reală pentru tine. A interpreta greșeala înseamnă a-i da putere.

-

Analiza motivației eului e foarte complicată, foarte derutantă și nu se face niciodată fără implicarea propriului tău eu. Întregul proces reprezintă o încercare clară de-ați demonstra capacitatea de-a înțelege ce percepi. O dovedește faptul că reacționezi la interpretările tale ca și cum ar fi corecte. Îți poți controla apoi reacțiile comportamental, dar nu și emoțional.

 

Atacul ca un strigăt de ajutor.

Există o singură interpretare cu noimă pe care o poți da motivației. Și, din  moment ce e judecata Spiritului Sfânt, nu necesită absolut niciun efort din partea ta. Fiecare gând iubitor e adevărat. Orice altceva e un apel la vindecare și la ajutor, indiferent de forma pe care o ia. Oare poate fi îndreptățit cineva  să reacționeze cu mânie la cererea de ajutor a unui frate? Îți arogi astfel dreptul de-a-i ataca realitatea interpretând-o după cum crezi tu nimerit.

-

Cu excepția propriei tale nevoi închipuite de-a ataca, nimic  nu te împiedică să recunoști toate strigătele de ajutor ca exact ceea ce sunt. Doar ea ( propria nevoie de a ataca)  te face dispus să te angajezi în nesfârșite “lupte” cu realitatea, în care negi nevoia de vindecare.

-

Indicația să nu judeci ce nu înțelegi este, cu siguranță, un sfat bun. (…) Dacă nu ești dispus să percepi un apel la ajutor drept ce este înseamnă că nu ești dispus să dai ajutor și să îl primești. A nu recunoaște un strigăt de ajutor înseamnă a refuza ajutor. Vrei să susții că nu ai nevoie de el? Dar numai asta susții când refuzi să recunoști apelul unui frate, căci numai răspunzând la apelul lui poți fi ajutat.

-

Numai aprecierea e o reacție potrivită la adresa fratelui tău. Recunoștința i se cuvine atât pentru gândurile lui iubitoare, cât și pentru apelurile lui la ajutor, căci ambele te pot face să conștientizezi iubirea dacă le percepi adevărat. (…) Ce simplu e, atunci, planul de mântuire al lui Dumnezeu!

-

Nu încerca să “ajuți” un frate în felul tău, căci nu te poți ajuta pe tine. Auzi-l cum strigă după Ajutorul lui Dumnezeu, și îți vei recunoaște propria nevoie de Tată. Interpretările pe care le dai nevoilor fratelui tău sunt interpretările pe care le dai alor tale. Dând ajutor, îl ceri și, dacă percepi doar o singură nevoie în tine (nevoia de Tată), vei fi vindecat. (…) Fiecare apel la care răspunzi în  numele lui Cristos, îți aduce mai aproape de conștiență amintirea Tatălui tău. De dragul nevoii tale, atunci, auzi fiecare strigăt de ajutor drept ce este, ca Dumnezeu să îți poată răspundă ție.

 

Frica și iubirea.

Pentru a scăpa de frică nu este destul  să o recunoști, deși recunoașterea e necesară pentru a demonstra nevoia de-a scăpa de ea.

-

Învățându-te să accepți numai gândurile iubitoare în alții și să vezi orice altceva un apel la ajutor, Spiritul Sfânt te-a învățat că frica însăși e un apel la ajutor. (…) Iată ce valoare are în ultimă instanță, deprinderea de-a percepe atacul ca strigăt după iubire. Am învățat deja că frica și atacul sunt asociate în mod inevitabil. Dacă numai atacul produce frică și dacă vezi atacul ca strigătul după ajutor ce este, irealitatea fricii trebuie să îți mijească în minte. Căci frica e un strigăt după iubire.

-

Frica e un simptom al profundei tale senzații de pierdere.(…) Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care ești în stare.

 

2: Modul de-ați aduce aminte de Dumnezeu

Răspunde la ură și la boală cu iubire, ca să vindeci și să fii vindecat.

Dacă a te iubi înseamnă a te vindeca pe tine însuți, atunci bolnavii nu se iubesc pe ei. De aceea ei cer iubirea ce i-ar vindeca, dar pe care și-o refuză. Dacă ar cunoaște adevărul despre ei înșiși, nu s-ar putea îmbolnăvi. (…) Bolnavii trebuie să se vindece singuri, căci adevărul e în ei. Dar, din moment ce l-au făcut obscur, lumina dintr-o altă minte trebuie să se răsfrângă într-a lor, pentru că lumina respectivă e a lor. 

-

Percepe în boală doar un alt strigăt după iubire și oferă-i fratelui tău ce crede că nu își poate oferi. Indiferent de boală, există un singur remediu. Vei fi întregit pe măsură ce întregești, căci, a percepe în boală apelul de sănătate, înseamnă a recunoaște în ură strigătul după iubire. Răspunde la strigătul lui după iubire și al tău a găsit răspuns. 

Privește în față ce te înspăimântă! Privește-ți obstacolele! Nu nega frica!

Adu-ți aminte ce am spus despre înfricoșătoarele percepții ale copilașilor, care îi înspăimântă pentru că nu le înțețeg. Dacă cer edificare și o acceptă, spaimele lor dispar. Dar, dacă își ascund coșmarele, le vor menține. E ușor să ajuți un copil nesigur, căci recunoaște că nu înțelege ce înseamnă percepțiile lui. Dar tu crezi că le înțelegi pe ale tale. Puiule, îți ascunzi capul sub păturile groase cu care te-ai acoperit. Îți ascunzi coșmarele în întunericul falsei tale certitudini, și refuzi să îți deschizi ochii și să le privești. (…) Dă păturile la o parte și privește ce te înspăimântă. Doar anticiparea te va înspăimânta, căci realitatea  nimicului nu poate fi înfricoșătoare. Să nu amânăm, căci visul de ură nu te va găsi fără ajutor, și ajutorul e aici. Învață să îți păstrezi liniștea în toiul zarvei, căci liniștea e încetarea luptei și asta e călătoria către pace. Privește în față fiecare imagine ce apare ca să te facă să întârzii, căci țelul e inevitabil din moment ce este veșnic. Țelul iubirii e doar dreptul tău și îți aparține în ciuda viselor tale. 

-

Nu îți lăsa ura să stea în calea iubirii, căci nimic nu poate ține piept iubirii lui Cristos față de Tatăl Său sau Iubirii Tatălui Său față de El. 

-

Încă puțin și o să mă vezi, căci nu stau ascuns doar pentru că te ascunzi tu. Te voi trezi la fel de sigur cum m-am trezit și pe mine, căci m-am trezit pentru tine. În învierea mea stă eliberarea ta. Misiunea noastră e aceea de-a scăpa de răstignire nu de izbăvire. Ai încredere în ajutorul meu, căci nu am mers singur, și te voi însoți după cum m-a însoțit și pe mine Tatăl nostru. 

-

În iubirea desăvârșită nu este frică. Nu de necunoscut te temi, ci de cunoscut. Misiunea ta nu va da greș, pentru că a mea nu a dat greș. Acordă-mi puțintică încredere în numele deplinei încrederi pe care o am în tine, și împreună vom realiza ușor obiectivul desăvârșirii. 

-

Tu, care ai încercat să alungi iubirea, nu ai reușit, dar tu, care alegi să alungi frica, vei reuși negreșit. Domnul e cu tine dar nu o știi. Izbăvitorul tău însă e viu și sălășluiește în tine, în pacea din care ai fost creat. Când vom birui frica, nu ascunzând-o, nu minimalizând-o, și nici negând în niciun fel însemnătatea ei deplină –  iată ce vei vedea cu adevărat. Nu poți da la o parte obstacolele puse în calea adevăratei viziuni fără să le privești, căci a da la o parte ceva înseamnă a judeca în defavoarea acelui lucru. Dacă vei privi, Spiritul Sfânt va judeca, și o să judece adevărat. Dar nu poate spulbera lucrul pe care îl ții ascuns, căci nu I l-ai oferit și nu îl poate lua de la tine. 

-

Începem, așadar un program organizat, bine structurat și atent conceput, ce urmărește să înveți cum să îi oferi Spiritului Sfânt tot ce nu vrei. El știe ce are de făcut cu ce Îi oferi. Toate câte Îi dai și nu țin de Dumnezeu dispar. Dar trebuie să fii cât se poate de dispus să le privești tu însuți, căci altfel, cunoașterea lui îți rămâne inutilă.

3.Investiția în realitate

Te-am rugat cândva să îți vinzi averile, să le dai săracilor și să mă urmezi. Iată ce am vrut să spun: dacă nu investești în nimic din lumea aceasta, poți să îi înveți pe săraci unde le e comoara. Săracii sunt doar cei ce au investit greșit, și chiar că sunt săraci. Deoarece sunt într-o stare de nevoie, ți-e dat să îi ajuți, din moment ce te afli printre ei. Gândește-te ce perfect ți s-ar învăța lecția dacă nu ai fi dispus să le împărtășești sărăcia. Căci sărăcia e lipsă, și există doar o singură lipsă, din moment ce există doar o singură nevoie. 

-

Când te superi pe un frate, indiferent din ce motiv, crezi că de mântuit este eul și că e de mântuit prin atac. Dacă fratele tău e cel ce atacă, ești de acord cu această credință; dacă tu ești cel ce atacă, o întărești. Ține minte că cei ce atacă sunt săraci. Sărăcia lor cere daruri, nu sărăcie suplimentară. 

-

Recunoaște ce contează și, dacă frații tăi îți cer ceva “șocant”, fă-o pentru că nu contează. (…) Nici o rugăminte șocantă nu-i poate fi adresată celui care recunoaște ce e valoros și care nu vrea să accepte altceva. 

-

Mântuirea vizează mintea și se obține prin pace. Iată singurul lucru ce poate fi mântuit și singurul mod de-al mântui. Orice alte reacții decât cele de iubire provin dintr-o confuzie referitoare la “ce” și “cum” se mântuiește, și acesta este singurul răspuns. Să nu pierzi din vedere acest lucru și să nu îți îngădui să crezi, nici măcar o clipă, că există un alt răspuns. 

-

Să te identifici cu eul înseamnă să te ataci și să te sărăcești. Iată de ce, cel ce a ales să se identifice cu eul se simte văduvit. Și ce simte atunci e depresie sau mânie, pentru că a dat iubirea de Sine pe ura de sine și a ajuns să îi fie frică de el însuși. Chiar dacă își conștientizează neliniștea pe deplin, nu îi percepe sursa în propria identificare cu eul și încearcă mereu să și-o stăpânească printr-un soi de “aranjament” dement cu lumea. El percepe lumea aceasta mereu în afara lui, căci e un lucru crucial pentru adaptarea lui. Nu își dă seama că el face lumea aceasta, căci nu există lume în afara lui. 

-

Dacă numai gândurile iubitoare ale Fiului lui Dumnezeu sunt realitatea lumii, lumea reală trebuie să fie în mintea lui. Gândurile lui demente trebuie să fie și ele în mintea lui, dar el nu poate tolera un conflict intern de o asemenea amploare. O minte scindată e în pericol. Tot ce percepi a fi lumea exterioară e doar încercarea ta de-ați menține identificarea cu eul… Gândește-te însă ce s-a întâmplat, căci gândurile chiar au consecințe pentru cel ce le gândește. Ai ajuns în dezacord cu lumea, așa cum o percepi tu, căci ți-o socotești potrivnică. (…) Iată de ce trebuie să îți dai seama că ura ta e în mintea ta, și nu în afara ei, înainte de-a putea scăpa de ea; și tot de aceea, trebuie să te scapi de ea înainte de-a percepe lumea așa cum este cu adevărat. 

-

Lumea pe care o percepi e o lume a separării. (…) Nu poți să voiești împotriva Tatălui; și de aceea nu ai control asupra lumii pe care ai făcut-o căci e guvernată de dorința de a fi diferit de Dumnezeu, iar dorința aceasta nu e voință. De aceea, lumea pe care ai făcut-o e total haotică, guvernată de “legi” arbitrare și nonsensice, fără niciun fel de înțeles. (…) Lumea aceasta însă e doar în mintea celui ce o face, laolaltă cu adevărata lui mântuire. Să nu crezi că este în afara ta, căci – numai recunoscând unde este – vei dobândi control asupra ei. Căci ai control asupra minții tale din moment ce mintea e mecanismul de decizie. 

-

Dacă ai vrea să recunoști că tot atacul pe care îl percepi e în propria ta minte, și nu în altă parte, i-ai localiza în sfârșit sursa, iar unde începe trebuie să sfârșească. Căci în același loc stă și mântuirea. 

4. A căuta și a găsi.

Eul e sigur că iubirea e periculoasă, și asta e mereu principala lui doctrină. Dar nu o exprimă niciodată astfel; dimpotrivă, toți cei ce cred că eul este mântuire par extrem de angrenați în căutarea iubirii. Eul însă, deși încurajează căutarea iubirii foarte activ, pune o clauză: să nu o găsești.  ” Caută și nu găsi”.

-

Căutarea pe care o întreprinde eul e sortită, așadar, înfrângerii. Căci eul nu poate iubi și, în goana lui frenetică după iubire, caută tocmai ce i-e frică să găsească. Căutarea e inevitabilă pentru că eul face parte din mintea ta și, datorită sursei sale, nu e separat total. Mintea ta crede în el și îi dă existență. Și tot mintea ta are putere să nege existența eului, un lucru pe care îl vei face, precis, când îți dai seama exact în ce călătorie te trimite eul. 

-

E un lucru evident că nimeni nu vrea să găsească ceva ce l-ar înfrânge cu desăvârșire. Incapabil să iubească, eul ar fi total inadecvat în prezența iubirii. De aceea eul va distorsiona iubirea și te va învăța că  iubirea trezește de fapt reacțiile pe care le poate preda eul. Urmează-i atunci învățătura, și vei căuta iubirea, dar nu o vei recunoaște. 

-

A căuta și a nu găsi nu e deloc o bucurie. Spiritul Sfânt îți oferă o altă făgăduință, una care te va duce la bucurie. ” Caută și vei găsi”. Sub îndrumarea Lui nu poți fi înfrânt. 

-

O călătorie tot vei întreprinde pentru că nu ești acasă în lumea aceasta. Și casa tot ți-o vei căuta, indiferent dacă realizezi sau nu unde este. De crezi că e în afara ta,  vei căuta degeaba, căci o vei căuta unde nu este. Nu îți amintești cum să te uiți înăuntru, căci nu crezi că tocmai acolo e casa ta.  Spiritul Sfânt Își amintește însă pentru tine și te va călăuzi spre casă, pentru că asta este misiunea Lui. Misiunea ta este aceeași cu a Lui. Călăuzindu-ți frații spre casă, nu faci decât să Îl urmezi pe El.

-

Privește Călăuza pe care ți-a dat-O Tatăl tău, să înveți că ai viață veșnică.  Nu plătești niciun preț pentru viață, căci ți-a fost dată, dar plătești un preț pentru moarte, și încă unul foarte piperat. Dacă moartea e comoara ta, vei vinde totul ca să o cumperi. Și vei crede că ai cumpărat-o pentru că ai vândut totul. Dar împărăția Cerului nu o poți vinde. Moștenirea ta nu se poate nici cumpăra nici vinde. 

-

Ispășirea nu e prețul întregimii tale, dar este prețul conștientizării întregimii tale. Căci ce ai ales să “vinzi” ți-a trebuit păstrat, de vreme ce nu l-ai putut “răscumpăra”. Trebuie însă să investești în el nu bani, ci spirit. Căci spiritul e voință, iar voința e “prețul” Împărăției. Spiritul sfânt te călăuzește într-o viață veșnică, dar trebuie să renunți la investiția făcută în moarte, căci altfel nu vei vedea viața, deși e peste tot în jurul tău.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Text, pp.194-205 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Cap.11- Dumnezeu sau eul (I)

 porumbei

      Aceste lecții transmit  mesaje semnificative. Nu sunt numai purtătoare de informație, ci străpung bariera neîncrederii noastre prin apeluri direct la nivel de suflet. Orice încercare de schematizare sau de extragere a unor idei principale ar știrbi din frumusețea lor. 

      Fragmentele și frazele sunt extrase din toate lecțiile capitolului și așezate în așa fel încât să formaze un text cât mai ușor de înțeles.

Introducere

 

Fie Dumnezeu este dement, fie eul. Nici Dumnezeu nici eul nu propun un sistem de gândire parțial. Fiecare în parte e logic în sine, dar sunt diametral opuse în toate privințele, așa că e imposibil să le fi loial doar parțial. Amintește-ți, totodată, că rezultatele lor sunt la fel de diferite ca temeliile lor.

Nimic din ce e viu nu este fără Tată, căci viața e creație. De aceea, decizia ta e întotdeauna un răspuns la întrebarea: ” Cine e tatăl meu?” Și îi vei fi credincios tatălui pe care îl alegi.

Piatra unghiulară a creației lui Dumnezeu ești tu, căci sistemul Său de gândire e lumina. Adu-ți aminte razele care stau acolo, nevăzute. Pe măsură ce te apropii de centrul sistemului Său de gândire, lumina devine tot mai clară. Pe măsură ce te apropii de temelia sistemului de gândire al eului, calea devine tot mai întunecată și mai obscură. Dar chiar și mica scânteie din mintea ta e de ajuns să o lumineze. Lumina aceasta, du-o cu tine fără frică și ține-o cu curaj la temelia sistemului de gândire al eului. Fii dispus să îl judeci cu deplină onestitate.

Mesaj:

Frate,  faci parte din Dumnezeu și din mine. Vin la tine de la Tatăl nostru să îți reofer totul. Îți dau lampa și voi merge cu tine. Nu vei face această călătorie singur. Te voi conduce la adevăratul tău Tată, care are nevoie de tine cum am și eu. Nu vrei să răspunzi la chemarea iubirii cu bucurie?

 

1.Darurile paternității.

 

În nevoia de vindecare personală stă începutul revenirii la cunoaștere.

Iluzia singurătății și a separării:

Să fii singur înseamnă să fii separat de infinit, dar cum e cu putință așa ceva când infinitul nu are capăt? Nimeni nu poate fi dincolo de nelimitat, nelimitatul trebuind să fie pretutindeni. În Dumnezeu, al Cărui univers este El Însuși, nu există începuturi și sfârșituri. Te poți exclude oare din univers, sau din Dumnezeu, Care este universul? Eu și Tatăl meu una suntem cu tine, căci faci parte din Noi. Chiar crezi că lui Dumnezeu îi poate lipsi – sau că Își poate pierde  – o parte?

-

Dacă locul pe care îl ai în Mintea lui Dumnezeu nu poate fi ocupat decât de tine… fără tine ar exista un loc gol în mintea lui Dumnezeu. Extinderea nu poate fi blocată și nu are spații goale. Ea merge într-una oricât de mult ar fi negată. Faptul că îi negi realitatea o poate opri în timp, dar nu în veșnicie. Așteptarea e posibilă numai în timp, dar timpul nu are înțeles.

Universul iubirii.

Legile universului nu permit contrazicere. Ce e valabil pentru Dumnezeu  e valabil pentru tine. Infinitul nu are înțeles fărâ tine, iar tu nu ai înțeles fără Dumnezeu. Dumnezeu și Fiul Lui nu au capăt, căci noi suntem universul. Deoarece nu a voit să fie singur, Și-a creat un Fiu aidoma Lui Însuși. Vezi în creațiile lui pe Fiul Lui… Universul iubirii nu se oprește din cauză că nu îl vezi tu, și nici ochii tăi închiși nu și-au pierdut capacitatea de-a vedea. Privește slava creației Lui, și vei învăța ce a păstrat Dumnezeu pentru tine.

-

Iubirea nu limitează și ce creează ea nu este limitat. Să dai nelimitat e Voia lui Dumnezeu pentru tine, căci numai asta îți poate aduce bucuria care este a Lui și pe care o dorește împărtășită cu tine. Iubirea ta e la fel de nețărmurită ca a Lui pentru că este a Lui.

-

E posibil oare ca o parte din Dumnezeu să fie fără de Iubirea Lui… ?(…) Cum poți să dai altfel decât El dacă vrei să cunoști darul ce ți-l face? Dă, atunci, nesfârșit și nelimitat, să înveți ce mult ți-a dat El.

Voia ta și Voia lui Dumnezeu

Dumnezeu voiește să creeze, și voia ta este a Lui. Rezultă atunci, că tu voiești să creezi, din moment ce voia ta rezultă dintr-a Lui. Și, fiind o extensie a Voii Lui, a ta trebuie să fie aceeași. Voia ta însă nu o cunoști. Nimic ciudat în asta când îți dai seama că a nega este totuna cu cu ” a nu cunoaște”.

-

Proiecția eului face Voia lui Dumnezeu să pară în afara ta, deci nu a ta. În această interpretare, pare posibil ca Voia lui Dumnezeu și a ta să fie în conflict. Și atunci, poate să pară că Dumnezeu îți cere ce nu vrei să dai, privându-te astfel de ce vrei. De așa ceva să fie în stare Dumnezeu, Care vrea doar voia ta? Voia ta e viața Lui, pe care El ți-a dat-o ție. Chiar și în timp nu poți trăi separat de El. Somnul nu e moarte. Ce a creat El poate dormi, dar nu poate muri. Nemurirea este Voia Lui pentru Fiul Lui și voia Fiului pentru el însuși. 

-

Nu poți fi fericit dacă nu îți faci cu adevărat voia, un lucru pe care nu îl poți schimba pentru că este imuabil. (…) Ți-e frică să cunoști Voia lui Dumnezeu, deoarece crezi că nu e a ta. Credința aceasta e toată boala ta și toată frica ta. Fiecare simptom al bolii și al fricii se naște de aici, căci asta e credința ce te face să vrei să nu cunoști. Crezând-o te ascunzi în întuneric, negând că lumina e în tine. 

-

Spiritul Sfânt e Vocea pentru Dumnezeu, dar nu uita că Dumnezeu nu a voit să fie singur. El își împărtășește Voia cu tine, nu ți-o impune.  Voia lui Dumnezeu este ca Fiul Lui să fie una, și unit cu El în Unitatea Lui. Iată de ce vindecarea e începutul recunoașterii că voia ta este a Lui.

 

2.Invitația la vindecare

Dacă boala este separare, decizia de-a vindeca și de-a fi vindecat e primul pas. Fiecare atac o îndepărtează cu un pas și fiecare gând tămăduitor o aduce mai aproape. (…) Când ataci o parte din Dumnezeu și din Împărăția Lui, înțelegerea ta nu e perfectă.

-

Vindecarea devine o lecție de-a dobândi înțelegere și, cu cât o exersezi mai mult, cu atât devii mai bun ca student și ca profesor. Fiecare gând tămăduitor pe care îl accepți – de la fratele tău sau din propria ta minte – te învață că ești Fiul lui Dumnezeu. În fiecare gând dăunător pe care îl deții, oriunde l-ai percepe, stă negarea Paternității lui Dumnezeu și a apartenenței tale la Fiime.

Iar negarea e la fel de totală ca iubirea. Nu poți nega o parte din tine pentru că restul o să pară separat și, de aceea, fără înțeles.

-

Vindecarea e un indiciu că vrei să întregești. Iar disponibilitatea aceasta îți deschide urechile la Vocea Spiritului Sfânt, al Cărui mesaj e întregimea. (…) Oare ce nu poate să înfăptuiască Fiul lui Dumnezeu cu Paternitatea lui Dumnezeu în El?  Și totuși, invitația trebuie să vină de la tine, căci ai învățat cu siguranță, că oaspetele pe care îl inviți va sălășlui cu tine.

-

Spiritul Sfânt nu poate vorbi unei gazde neprimitoare, pentru că nu va fi auzit. Vocea lui pălește în companie străină. El are nevoie de ocrotirea ta numai din cauză că grija ta e un indiciu că Îl vrei. Gândește ca El chiar câtuși de puțin, și mica scânteie devine o lumină aprinsă ce îți umple mintea așa îcât El să devină singurul tău Oaspete. De câte ori poftești eul înăuntru, reduci primirea pe care I-o faci Lui. El va rămâne, dar te-ai aliat împotriva Lui. Indiferent ce călătorie alegi să întreprinzi, El va merge cu tine, așteptând. Poți să ai încredere deplină în răbdarea Lui, căci nu poate părăsi o parte a lui Dumnezeu. Dar tu ai nevoie de mult mai mult decât răbdare.  

-

Tu, care Îl ai pe Dumnezeu, trebuie să fii ca Dumnezeu, căci funcția Lui a devenit a ta odată cu darul Lui. Reinvită această cunoaștere în mintea ta și nu lăsa să intre nimic din ce ar putea să o facă obscură. Oaspetele pe care ți l-a trimis Dumnezeu te va învăța cum să o faci, dacă recunoști mica scânteie și ești dispus să o lași să crească. Dacă vrei să îi oferi doar un locșor, El ți-l va lumina atât de tare, încât îl vei lăsa bucuros să crească. Și, prin creșterea aceasta, vei începe să îți amintești creația.

-

Vrei să fii ostaticul eului, sau gazda lui Dumnezeu? Vei accepta doar pe cine inviți. Ești liber să determini cine va fi oaspetele tău și cât va rămâne cu tine. (…) Eul nu e nimic, fie că îl inviți să intre, fie că nu îl inviți. Libertatea reală depinde de găzduirea realității, și – dintre ospeții tăi – numai Spiritul Sfânt e real. Află, atunci, Cine sălăsluiește cu tine recunoscând că e deja de față, și nu te mulțumi cu mângâietori imaginari, căci Mângâietorul lui Dumnezeu este în tine.

 

3.Din întuneric la lumină 

Când ești epuizat, amintește-ți că ți-ai făcut rău. Mângâietorul tău te va odihni,  dar tu nu o poți face . Nu știi cum, căci – dacă ai ști – nu te-ai fi putut epuiza. Dacă nu ți-ai face rău singur, nu ai putea suferi  nicicum niciodată. Durerea nu ține de Dumnezeu, căci El nu știe de atac și pacea Lui te împresoară în tăcere. Dumnezeu e foarte silențios, căci nu e niciun conflict în El. Conflictul e rădăcina tuturor relelor, căci  – orb fiind –  nu vede pe cine atacă. Dar îl atacă întotdeauna pe Fiul lui Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeu ești tu.

-

Fiul lui Dumnezeu are înr-adevăr nevoie de mângâiere, căci nu știe ce face. Împărăția e a lui, și totuși rătăcește fără casă. Acasă în Dumnezeu, se simte singur și fără prieteni printre toți frații săi. 

-

O, puiule, dacă ai ști ce îți vorbește Dumnezeu, bucuria ta ar fi deplină! Iar ce voiește El s-a întâmplat, căci a fost adevărat întotdeauna. Când va veni lumina și vei spune: ” Voia lui Dumnezeu este a mea”, vei vedea o asemenea frumusețe, încât vei ști că nu vine de la tine. Mica lume pustie  va dispărea în neant, și inima ți se va umple de atâta bucurie, încât vei sări direct în Cer și direct în Prezența lui Dumnezeu. Nu îți pot spune cum va fi, căci inima nu ți-e pregătită. 

-

Calea nu e grea, dar este diferită. A ta este calea durerii. E într-adevăr o cale grea și foarte solitară. Frica și chinul sunt oaspeții tăi, care merg cu tine și stau cu tine tot drumul. Călătoria în întuneric nu e însă calea Fiului lui Dumnezeu. Pășește în lumină și nu îți vedea întunecații tovarăși de drum, căci nu sunt tovarăși demni de Fiul lui Dumnezeu, care a fost creat din lumină și în lumină. Marea lumină te înconjoară mereu și emană din tine. 

-

Fiul lui Dumnezeu nu își poate ascunde slava, căci Dumnezeu îl voiește slăvit și i-a dat lumina care strălucește în el. Nu îți vei pierde drumul niciodată căci te conduce Dumnezeu.  Când rătăcești nu faci decât să întreprinzi o călătorie nereală. Întoarce-te spre lumină căci mica scânteie din tine e parte dintr-o lumină atât de mare, încât te poate scoate din tot întunericul pentru totdeauna. Căci Tatăl tău este Creatorul tău și ești ca El.

-

Copiii luminii nu pot sălășlui în întuneric, căci întunericul nu este în ei. Nu te lăsa înșelat de mângâietorii întunecați… Numai Mângâietorul lui Dumnezeu te poate mângâia. În liniștea templului Său, El așteaptă să îți dea pacea care e a ta. Dar să fii sfânt în prezența lui Dumnezeu, căci nu vei cunoaște altfel că ești acolo. Căci ce nu e ca Dumnezeu nu poate pătrunde în Mintea Lui… Iar mintea ta trebuie să fie la fel de pură ca a Lui, dacă vrei să cunoști ce îți aparține.  Nu poți intra în Prezența lui Dumnezeu avându-i alături pe întunecații tovarăși de drum, dar nu poți intra nici singur. Toți frații tăi trebuie să intre cu tine, căci – până nu îi vei accepta pe ei – nu poți să intri tu. Căci nu poți înțelege întregimea până nu ești întreg, și nicio parte din Fiu nu poate fi exclusă dacă Fiul ține să știe Întregimea Tatălui său.

 

4.Moștenirea Fiului lui Dumnezeu.

Nu uita niciodată că Fiimea e mântuirea ta, căci Fiimea e Sinele tău. Ca și creație dumnezeiască Sinele tău nu are nevoie de mântuire, dar mintea ta are nevoie să învețe ce e mântuirea. Nu ești mântuit de ceva, ci ești mântuit pentru slavă. Slava e moștenirea ta, dată ție de Creatorul tău ca să o poți extinde. Dar, dacă urăști o parte a Sinelui tău, toată înțelegerea ta se pierde… .

-

Fiecare altar închinat lui Dumnezeu face parte din tine, căci lumina creată de el e una cu El. Chiar vrei să tai un frate de la lumina care e a ta? Nu ai face-o dacă ți-ai da seama că nu poți întuneca decât propria ta minte. Cum îl aduci înapoi pe el așa te vei întoarce tu. Asta e Legea lui Dumnezeu pentru protecția întregimii Fiului Său.

-

Numai tu te poți văduvi de ceva. Nu te opune acestei înțelegeri, căci e cu adevărat începutul mijirii luminii. Adu-ți aminte, totodată, că negarea acestui simplu fapt ia multe forme, și trebuie să înveți să le recunoști și să li te opui cu fermitate, fără excepție. Etapa aceasta e un pas hotărâtor în redeșteptate. Fazele inițiale ale acestei schimbări totale sunt deseori destul de dureroase, căci – atunci când nu se mai aruncă vina în afară – există o puternică tendință de-a ține vina în interior. E greu la început să îți dai seama că e exact același lucru, căci nu e nicio deosebire între interior și exterior.

-

Dacă frații  tăi fac parte din tine și îi învinuiești, te învinuiești pe tine. Iată de ce învinuirea trebuie desfăcută și nu văzută altundeva. Aruncă vina asupra ta, și nu te vei putea cunoaște, căci numai eul învinuiește. Învinuirea de sine este, așadar, o formă de identificare cu eul – și tot un mecanism de apărare al eului, exact ca învinuirea altora. Nu poți intra în Prezența lui Dumnezeu dacă Îi ataci Fiul .

 

Cristos.

Cristos e la altarul lui Dumnezeu, așteptând să îi întâmpine Fiul. Dar vino întru totul fără condamnare, căci altfel o să crezi că ușa e zăvorâtă și că nu poți intra. Ușa nu e zăvorâtă și e cu neputință să nu poți intra unde te vrea Dumnezeu. Iubește-te însă cu iubirea lui Cristos, căci așa te iubește Tatăl tău. Poți refuza să intri, dar nu poți zăvorî ușa pe care o ține deschisă Cristos.

-

La altarul lui Dumnezeu, Cristos Își așteaptă refacerea în tine. Cristos așteaptă să accepți că El nu e altul decât tine, și că Întregimea Lui nu e decât a ta. Căci Cristos e Fiul lui Dumnezeu Care trăiește în Creatorul Lui și strălucește de slava Sa. Cristos este extensia Iubirii și a minunăției lui Dumnezeu, la fel de desăvârșit ca și Creatorul Lui și de împăcat cu El.

-

Binecuvântat e Fiul lui Dumnezeu, a cărui strălucire e a Tatălui său,  și a cărui slavă voiește să o împărtășească după cum o împărtășește și Tatăl lui cu el.(…) Pace ție, cel ce odihnești în Dumnezeu și în care odihnește întreaga Fiime.

 

5: “Dinamica” eului.

             Pentru că mi s-a părut destul de grea această lecție, cred că este dificil de înțeles  fără să fi parcurs lecțiile anterioare despre eu/ego din acest curs, pe care, pentru propria mea înțelegere, le-am îmbogățit cu citate concludente, din lucrările unor personalități din lumea spiritualității.  Am atașat mai jos primele lecții despre ego din Capitolul 4: Iluziile eului.

http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-1/

http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-2/

http://www.emilena.ro/iluziile-eului-3/

http://www.emilena.ro/iluziile-eului-4/

 

Ce altceva e vindecarea decât îndepărtarea a tot ce stă în calea cunoașterii?

-

“Dinamica” eului va fi lecția noastră o vreme, căci trebuie să îl privim mai întâi pe acesta înainte de-a vedea dincolo de el. Suntem gata să privim mai atent sistemul de gândire al eului, pentru că împreună avem lampa ce îl va spulbera și, din moment ce îți dai seama că nu îl vrei, trebuie să fii gata. Vom desface greșeala aceasta împreună cu mult calm și ne vom îndrepta apoi privirea, dincolo de ea, spre adevăr. Nu te teme , căci ce vei privi (eul) e tocmai sursa fricii, și începi să înveți că frica nu e reală. Înveți că efectele ei pot fi spulberate pur și simplu și, evident, tot ce nu are efecte nu există.

 

Obiectivul eului: propria autonomie.

 

Să începem această lecție de “dinamică a eului” înțelegând că expresia însăși nu înseamnă nimic. “Dinamica” implică puterea de-a face ceva, iar întreaga falsitate a separării stă în credința că eul are puterea de-a face orice. Dar adevărul este foarte simplu:

  • Toată puterea ține de Dumnezeu.
  • Ce nu ține de El nu are puterea să facă nimic.

Frica apare nepotrivită într-un mod mai evident, dacă recunoști obiectivul eului, care e lipsit atât de clar de orice noimă, încât orice efort în direcția lui, e irosit inevitabil pe nimic. Foarte explicit: obiectivul eului e propria lui autonomie. Așa că, de la bun început, scopul lui e separarea, suficiența de sine și independența de orice altă putere decât cea proprie. Iată de ce eul e simbolul separării.

-

Eul crede că înfăptuirea obiectivului său duce la fericire. Recunoaște numai că obiectivul eului pe care l-ai urmărit cu atâta sârguință, ți-a adus doar frică și îți va fi greu să susții că frica este fericire. Dar Fiul lui Dumnezeu nu e dement și nu poate crede așa un lucru. Căci numai un dement ar alege frica în locul iubirii și numai un dement ar crede că iubirea poate fi obținută prin atac.

-

Credința în autonomia eului te costă cunoașterea dependenței tale de Dumnezeu, în care stă libertatea ta. Eul vede în toată dependența o amenințare și ți-a sucit până și dorul de Dumnezeu, într-un mijloc de-a se instala pe el.

-

Eul atacă întotdeauna în folosul separării. Eul e total derutat în privința realitățiii dar nu își pierde din vedere obiectivul. E mult mai vigilent decât tine, pentru că e cât se poate de sigur de scopul său. Tu ești derutat pentru că nu îl recunoști pe al tău.

-

Tot ce vine din eu e consecința firească a principalei lui credințe, iar modul de-a-i desface rezultatele e pur și simplu acela de a recunoaște că sursa lor nu e firească, nefiind în concordanță cu firea ta adevărată.  Conflictul pe care îl resimți e între dorințele deșarte ale eului și Voia lui Dumnezeu pe care o împărtășești. Să fie oare un conflict real?

 

Dependența de Dumnezeu: condiție a independenței creatoare

Îți revine independența creației, nu a autonomiei. Întreaga ta funcție creatoare stă în deplina ta dependență de Dumnezeu, a Cărui funcție și-o împărtășește cu tine. Fiind dispus să o împărtășească, El a devenit la fel de dependent de tine cum ești și tu de El, căci Automomia Lui o cuprinde pe a ta și este, de aceea, incompletă fără ea.

 

Eul, falsa putere și frica:

Trebuie să recunoști că ultimul lucru de care ar vrea eul să îți dai seama, e faptul că ți-e frică de el. Căci, dacă ți-ar stârni frică, și-ar diminua independența și și-ar slăbi puterea. Singurul mod în care îți reclamă loialitatea e acela de-a pretinde că el îți poate da putere. Cum poate atunci să își continue existența dacă îți dai seama că, acceptându-l, te micești și te lipsești de putere? 

-

Eul îți poate îngădui – și chiar îți îngăduie – să te consideri încrezut, incredul, “inimă ușoară”, distant, lipsit de profunzime afectivă, dur, indiferent, chiar disperat, dar nu și plin de frică. Cum poate propovădui separarea fără să o susțină prin frică, și l-ai asculta oare dacă ai recunoaște că tocmai asta face? Recunoașterea că tot ce pare să te separe de Dumnezeu e numai frica, este principala amenințare la adresa eului. Conștientizarea acestui lucru îi zdruncină până în temelii visul autonomiei.

-

Doar învățând ce este frica poți învăța la urma urmei, să distingi posibilul de imposibil și falsul de adevărat.

 

Eul și separarea:

 

Eul analizează; Spiritul Sfânt acceptă. Aprecierea întregimii vine numai din acceptare, căci a analiza înseamnă a descompune sau a fragmenta. Încercarea de-a înțelege totalitatea prin despompunerea ei e clar modul tipic contradictoriu în care eul abordează totul. Eul crede că puterea, înțelegerea și adevărul stau în separare și că pentru a statornici această credință, trebuie să atace. (…) Eul atacă tot ce percepe, descompunând totul în părți mici, decuplate, fără legături care să aibă un înțeles și, de aceea fără niciun înțeles. 

-

Interpretările date de eu legilor percepției sunt exact opusul celor date de Spiritul Sfânt. Eul se concentrează asupra greșelii și trece cu vederea adevărul. El acordă realitate fiecărei erori pe care o percepe și conchide – în urma unui sofism tipic – că, din cauza erorii, un adevăr consecvent, precis e lipsit de înțeles. Eul trece la următorul pas în sistemul lui de gândire: greșeala e reală și adevărul e greșeală.

-

Nu subaprecia puterea de atracție pe care o au demonstrațiile eului asupra celor ce vor să asculte. Percepția selectivă își alege atent mărturiile, iar mărturiile ei sunt consecvente. Poate oare eul să predea cu adevărat, când trece cu vederea adevărul? Poate oare să perceapă ce a negat? Mărturiile lui dovedesc într-adevăr că a negat, dar nu și ce-a negat. Eul se uită direct la Tată și nu Îl vede căci I-a negat Fiul. Tu vrei să îți reamintești Tatăl? Acceptă-i Fiul și îți vei reaminti. Nimic nu poate demonstra nevrednicia Fiului Său, căci nimic nu poate dovedi adevărul unei minciuni. Ce vezi din Fiul Lui prin ochii eului e o demonstrație că Fiul Lui nu există, dar – unde este Fiul – trebuie să fie Tatăl. Martorii de partea lui Dumnezeu stau în lumina Lui și văd ce a creat. Tăcerea lor este indiciul că l-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu și, în prezența lui Cristos nu trebuie să demonstreze nimic… Sunt tăcuți pentru că le vorbește Cristos, și cuvintele rostite de ei sunt ale lui.

-

Fiecare frate pe care îl întâlnești devine martor fie de partea lui Cristos fie de partea eului, în funcție de ce percepi în el. Tot ce percepi e o mărturie la sistemul de gândire pe care îl vrei adevărat. Fiecare frate are puterea să te elibereze, dacă alegi să fii liber. Dacă nu îți vorbește de Cristos, nu i-ai vorbit de Cristos nici tu. Nu îți auzi decât propria voce și, de vorbește prin tine Cristos, Îl vei auzi.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus uneori unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”

(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole – Text: Cap. 11- Dumnezeu sau eul, pp.174-186 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


 

 

Share Button

Curs de miracole: Cap.10 – Idolii bolii

idolii bolii2

 Observație: Dacă, ce scrie aici vi se pare prea mult pentru răbdarea și bugetul de timp pe care-l aveți la dispoziție, dar v-ați dori totuși să aflați ceva din informațiile transmise în acest capitol – cu observația că s-ar putea să pară oarecum rupte din context – am selectat câteva mesaje semnificative pe care le puteți accesa aici:

http://milenaelenapopescu.blogspot.com/2014/10/vei-invata-ce-esti.html

Introducere

Nimic din afara ta nu te poate umple de frică sau de iubire, pentru că nimic nu este în afara ta. Timpul și veșnicia sunt ambele în mintea ta, și vor rămâne în conflict până vei percepe timpul doar ca mijloc de redobândire a veșniciei. Nu o poți face cât crezi că orice ți se întâmplă e cauzat de factori din afara ta. Trebuie să înveți că timpul e exclusiv la dispoziția ta și că nimic în lume nu îți poate răpi această răspundere. Poți știrbi legile lui Dumnezeu în închipuirea ta, dar nu poți fugi de ele. Au fost stabilite pentru protecția ta și sunt la fel de neștirbite ca siguranța ta.

-

Dumnezeu nu a creat nimic în afară de tine și nu există nimic în afară de tine, căci faci parte din El. Nimic în afara Lui nu poate să se întâmple, căci – cu excepția Lui – nimic nu e real. (…) Ce altceva poate să te supere decât efemerul, dar cum să fie real efemerul dacă tu ești singura creație dumnezeiască și El te-a creat veșnic? Mintea ta cea sfântă stabilește tot ce ți se întâmplă. De tine depinde fiecare reacție pe care o ai la fiecare lucru pe care îl percepi, pentru că mintea ta determină cum îl percepi. 

-

Dumnezeu nu se răzgândește în privința ta căci nu e nesigur de El. (…) Te-a creat pentru El, dar ți-a dat puterea să creezi pentru tine ca să fii ca El. Iată de ce e sfântă mintea ta. Poate ceva să depășească Iubirea lui Dumnezeu? Poate ceva să depășească, atunci, voia ta? Nimic nu poate ajunge la tine din afara ei pentru că, fiind în Dumnezeu, cuprinzi totul. Crede acest lucru, și îți vei da seama câte depind de tine.

 

Acasă în Dumnezeu.

 

Ești acasă în Dumnezeu visând la exil, dar în măsură să te trezești la realitate. Iei decizia să o faci? Tu recunoști, din proprie experiență, că tot ce vezi în vise iei de bun în timp ce dormi. Dar, în clipa în care te trezești, realizezi că tot ce a părut să se întâmple în vis nu s-a întâmplat deloc. Nu ți se pare ciudat, deși – cât ai dormit – toate legile lumii la care te trezești au fost știrbite. Nu e oare posibil să fi trecut doar dintr-un vis într-altul, fără să te trezești cu adevărat?

-

Te-ai obosi oare să reconciliezi cele întâmplate în două vise discordante, sau le-ai respinge pe amândouă deodată dacă ai descoperi că realitatea nu concordă cu nicicare dintre ele? Nu îți aduci aminte să fi fost treaz. Când auzi Spiritul Sfânt,  se poate să te simți mai bine căci iubirea îți pare posibilă atunci, dar încă nu îți amintești că a fost așa cândva. Când îți vei aminti, vei ști că ce îți amintești e veșnic și, de aceea e acum.

-

Îți vei aminti totul în clipa în care o dorești pe deplin… Visele vor fi imposibile pentru că vei vrea numai adevărul, iar acesta, fiind în sfârșit voia ta, va fi al tău.

 

Decizia de a uita.

 

Conform DEX, ” a disocia” înseamnă  a despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei, care formează de obicei un ansamblu unic. A descompune temporar și reversibil o combinație.

Nu poți disocia ceva fără să cunoști acel ceva mai întâi. Cunoașterea trebuie să preceadă disocierea, așa că disocierea nu e decât o decizie de-a uita. Ce s-a uitat pare înfricoșător atunci, dar numai din cauză că disociația e un atac asupra adevărului. Ți-e frică pentru că ai uitat.

-

Oferă-i Spiritului Sfânt doar bunăvoința de-a-ți aminti, căci El îți păstrează cunoașterea de Dumnezeu și de tine, în așteptarea acceptării tale. Renunță bucuros la tot ce ți-ar sta în calea reamintirii, căci Dumnezeu e în memoria ta. (…) Nu lăsa nimic din această lume să îți întârzie reamintirea lui, căci în această reamintire stă cunoașterea de tine.

-

A-ți reaminti înseamnă a reda minții tale ce e deja în ea. Nu făurești ce îți reamintești, ci doar accepți din nou ce e deja acolo, dar s-a respins.

-

Când ataci, te negi. Te înveți în mod concret că nu ești ce ești. Dacă înțelegi că acesta e întotdeauna un atac împotriva adevărului, iar adevărul este Dumnezeu, îți vei da seama de ce e înfricoșător . În plus, dacă recunoști că faci parte din Dumnezeu, vei înțelege de ce te ataci întotdeauna mai întâi pe tine însuți. Tot atacul e un atac de Sine. Altceva nu poate fi. Provenit din decizia de-a nu fi ce ești, e un atac asupra identificării tale. Așadar, atacul este modul în care ți se pierde identificarea, căci – când ataci – sigur ai uitat ce ești. (…) Nu ai putea lua o decizie atât de dementă dacă ți-ai da seama că îți distruge complet pacea minții. Decizând împotriva realității tale, te-ai făcut vigilent împotriva lui Dumnezeu și a împărăției Sale. Și tocmai această vigilență te face să te temi de amintirea Lui.

 

Dumnezeul bolii.

 

 

Vindecă-ți frații pur și simplu acceptându-l pe Dumnezeu pentru ei. Mințile voastre nu sunt separate, și Dumnezeu are un singur canal de vindecare pentru că are doar un Fiu. Să fii conștient de asta e să îi vindeci, pentru că înseamnă să conștientizezi că nimeni nu e separat, așa că nimeni nu e bolnav.

-

Să crezi că un Fiu de-al lui Dumnezeu poate fi bolnav înseamnă să crezi că parte din Dumnezeu poate să sufere. Iubirea nu poate suferi pentru că nu poate ataca. De aceea, reamintirea iubirii aduce cu ea invulnerabilitate. Nu sta de partea bolii în prezența unui Fiu de-al lui Dumnezeu, chiar dacă el însuși crede în ea… Faptul că îl recunoști ca parte din Dumnezeu îi amintește adevărul lui de sine, pe care îl neagă. Vrei să îi întărești negarea lui Dumnezeu, și să te pierzi astfel în vedere chiar pe tine?

-

Când nu te apreciezi la justa valoare, devi bolnav, dar valoarea pe care ți-o atribui eu te poate vindeca, pentru că valoarea Fiului lui Dumnezeu e una singură. Când am spus ” Pacea mea v-o dau”, am vorbit serios. Pacea vine de la Dumnezeu prin mine la tine. E pentru tine, deși se prea poate să nu o ceri.

-

Când un frate e bolnav, e bolnav pentru că nu cere pace și, de aceea nu știe că o are. Acceptarea păcii e negarea iluziei, iar boala este o iluzie. (…) Te pot vindeca pentru că te cunosc. Îți cunosc valoarea și tocmai valoarea aceasta te face întreg. Te voi vindeca pur și simplu pentru că am un singur mesaj, care  e adevărat.

-

Nu aduc mesajul lui Dumnezeu cu amăgire, dar să nu ai alți dumnezei înintea Lui, căci nu vei auzi. Nu Dumnezeu e gelos pe dumnezeii făcuți de tine, ci tu. Vrei să îi mântuiești și să îi slujești, crezând că ei te-au făcut pe tine. Dacă Dumnezeu are un singur Fiu, există doar un singur Dumnezeu. Împărtășești cu El realitatea, căci realitatea e neîmpărțită.

-

Numai la altarul lui Dumnezeu vei găsi pace. Iar acest altar e în tine, pentru că acolo l-a pus Dumnezeu. Vocea Lui te cheamă în continuare să revii, iar el va fi auzit când nu pui înaintea Lui alți dumnezei. Poți renunța la dumnezeul bolii pentru frații tăi; de fapt va trebui să o faci dacă renunți la el pentru tine. Căci, dacă vezi dumnezeul bolii oriunde, l-ai acceptat. Și, dacă îl accepți, te vei pleca și te vei închina în fața lui, pentru că a fost făcut să îl înlocuiască pe Dumnezeu.

Sfârșitul bolii.

 

Toată religia e recunoașterea că ireconciliabilul nu poate fi reconciliat. Boala și perfecțiunea sunt ireconciliabile. Dacă Dumnezeu te-a creat perfect, ești perfect. De crezi că poți să fii bolnav, ai pus alți dumnezei înaintea Lui.

-

Realitatea poate miji doar într-o minte neînnorată. Ea, e mereu acolo, gata să fie acceptată, dar acceptarea ei depinde de cât ești de dispus să o ai. (…) Cunoașterea nu poate miji într-o minte plină de iluzii, pentru că adevărul și iluziile sunt ireconciliabile.

-

Fiimea nu poate fi percepută parțial bolnavă… Dacă Fiimea este una, e una în toate privințele. Unitatea nu poate fi divizată.

-

Legile lui Dumnezeu îți vor ține mintea într-o stare de pace pentru că pacea e Voia Lui, iar legile Lui au fost făcute să o susțină. Legile Lui sunt ale libertății, dar legile tale sunt ale robiei. (…) Legile lui Dumnezeu funcționează numai spre binele tău, și nu există alte legi pe lângă ale Lui. Restul, pur și simplu nu este legiuit și este deci haotic. Tot ce nu se supune acestora nu există. (…) Creația este perfect legiuită, iar haoticul e fără înțeles, fiind fără Dumnezeu.

-

Nu ești liber să renunți la libertate, ci doar să o negi. (…) Ai fost creat de Voia Lui, prin Legile Lui; și felul în care ai fost creat te-a stabilit creator. Ce ai făcut tu e ceva atât de nedemn de tine, încât nu ai putea să îl dorești, dacă ai fi dispus să îl vezi așa cum este. Nu vei vedea absolut nimic. (…) Realitatea nu poate străpunge obstacolele pe care le pui între ea și tine, dar te va învălui complet când le vei da drumul.

-

Miracolul e actul unui Fiu de-al lui Dumnezeu care s-a lepădat de toți dumnezeii falși și își invită frații să facă același lucru. E un act de credință, fiind recunoașterea că fratele lui poate face același lucru.

-

Puterea unei minți se poate răsfrânge într-alta, pentru că toate lămpile lui Dumnezeu au fost aprinse de aceeași scânteie. E pretutindeni și e veșnică. În mulți rămâne doar scânteia, căci Marile Raze sunt ascunse de nori. Dumnezeu însă a ținut scânteia vie, ca razele să nu poată fi complet uitate. De vei vedea mica scânteie, vei învăța lumina mai mare, căci razele sunt acolo, nevăzute. Perceperea scânteii va vindeca, dar cunoașterea luminii va crea. La întoarcere însă, trebuie recunoscută mai întâi mica lumină, căci separarea a fost o coborâre din mărime în micime. Scânteia însă a rămas la fel de pură, ca Marea Lumină,  fiind ce a mai rămas din chemarea creației. 

 

Negarea lui Dumnezeu

 

Ritualurile dumnezeului bolii sunt bizare și foarte exigente. Bucuria nu e permisă niciodată,  depresia fiind indiciul loialității la adresa lui. Depresia înseamnă că te-ai lepădat de Dumnezeu.  Mulți se tem de blasfemie, dar nu înțeleg ce înseamnă. Nu își dau seama că a-L nega pe Dumnezeu, înseamnă a-ți nega propria Identitate, și că, în acest sens, plata păcatului e moartea. 

-

Deși crezi că îți judeci frații după mesajele pe care ți le dau ei, i-ai judecat după mesajul pe care li-l dai tu. Nu le atribui lor faptul că negi bucuria, căci nu vei putea vedea scânteia din ei, ce ți-ar aduce bucurie. Tocmai negarea scânteii aduce depresie, căci, de câte ori îți vezi frații fără ea Îl negi pe Dumnezeu.

-

Supunerea față de negarea lui Dumnezeu, e religia eului. Dumnezeul bolii cere – evident- negarea sănătății, pentru că sănătatea e în opoziție directă cu propria lui supraviețuire.

-

Boala și moartea au părut să intre în mintea Fiului lui Dumnezeu în ciuda Voii Sale. “Atacul asupra lui Dumnezeu” l-a făcut pe Fiul Său să creadă că nu are Tată și, nu a vrut să accepte că, deși era creator fusese creat. Dar Fiul este neajutorat fără Tată, Care e singurul lui Ajutor.

-

Am spus mai înainte că de la tine nu poți să faci nimic, dar tu nu ești de la tine. Dacă ai fi, ce ai făurit ar fi adevărat și nu ai putea să scapi niciodată. Tocmai pentru că nu te-ai făcut tu, nu trebuie să te frămânți pentru nimic.

-

Fiul lui Dumnezeu, nu ai păcătuit, dar te-ai înșelat mult și bine. Greșeala ta însă poate fi corectată și Dumnezeu te va ajuta… L-ai negat pentru că L-ai iubit, cunoscând că –  dacă ți-ai recunoaște iubirea față de El – nu l-ai putea nega. (…) Amintește-ți că tot ce negi trebuie să fi cunoscut cândva. Și dacă accepți negarea, poți să accepți desfacerea ei.

-

Tatăl tău nu te-a negat. El nu ripostează ci te cheamă să revii. (…) Dacă îi auzi mesajul, ți-a răspuns, și vei învăța de la El dacă auzi bine.(…) Uită-te cu pace la frații tăi, și Dumnezeu va năvăli în inima ta în semn de recunoștință pentru darul pe care I-l faci.

-

Nu apela la dumnezeul bolii să te vindeci, ci doar la Dumnezeul iubirii, căci vindecarea e adeverirea Lui. (…) Nu ești bolnav, și nu poți să mori. Dar te poți confunda cu lucrurile care pot.

-

Doar cei veșnici pot fi iubiți, căci iubirea nu moare. Ce e al lui Dumnezeu e al Lui pe vecie, iar tu ești al lui Dumnezeu. S-ar lăsa El să sufere? (…) Dacă te vei accepta așa cum te-a creat Dumnezeu, vei fi incapabil de suferință. Dar, pentru a o face, trebuie să Îl adeverești ca propriu-ți creator. Nu pentru că vei fi pedepsit altfel. Ci pentru că a-ți adeveri Tatăl înseamnă să te adeverești pe tine așa cum ești. Tatăl tău te-a creat total fără păcat, total fără durere, și total fără niciun fel de suferință. Dacă Îl negi, aduci păcatul, durerea și suferința în propria ta minte, datorită puterii pe care i-a dat-o El. Mintea ta e în stare să creeze lumi, dar poate să și nege ce creează, pentru că e liberă.

-

Nu îți dai seama cât de mult te-ai negat și cât de mult în Iubirea Sa Dumnezeu nu vrea așa ceva. Dar nu vrea să intre peste tine pentru că nu Și-ar cunoaște Fiul dacă acesta nu ar fi liber. Să intre peste tine ar însemna să se atace pe El Însuși, dar Dumnezeu nu e dement. Când Îl negi, tu ești dement. Dumnezeu nu va înceta niciodată să Își iubească Fiul, iar Fiul său nu va înceta niciodată să Îl iubească pe El. Asta a fost condiția creării Fiului Său, fixată pe vecie în Mintea lui Dumnezeu. Cunoașterea acestui lucru e sănătate mintală. Negarea lui e demență.

-

Cerul îți așteaptă revenirea, căci a fost creat să fie sălașul Fiului lui Dumnezeu. Nu ești acasă nicăieri altundeva și în nicio altă condiție. (…) Dumnezeu ți-a dat mijloacele de-a desface ce ai făcut. Ascultă și vei învăța să îți amintești ce ești.

-

Dacă Dumnezeu își cunoaște copiii complet nepăcătoși, e o blasfemie să îi percepi vinovați. Dacă Dumnezeu Își cunoaște copiii complet fără durere, e o blasfemie să percepi suferință oriunde. Dacă Dumnezeu își cunoaște copiii complet bucuroși, e o blasfemie să te simți deprimat. Toate aceste iluzii – și multe alte forme pe care le poate lua blasfemia – sunt refuzuri de a accepta creația așa cum este. Dacă Dumnezeu și-a creat Fiul perfect, așa trebuie să înveți să îl vezi, ca să îi înveți realitatea. 

-

Numai dacă accepți Paternitatea lui Dumnezeu vei avea ceva, pentru că Paternitatea Lui ți-a dat totul. Iată de ce  a-l nega pe El e totuna cu a te nega pe tine.

-

Aroganța e negarea iubirii, căci iubirea împărtășește, iar aroganța refuză să dea. Noțiunea de opțiune care nu ține de Dumnezeu, te va însoți pe durata prezenței timpului în mintea ta. Timpul în sine e opțiunea ta. Dacă vrei să îți amintești veșnicia, trebuie să privești doar ce e veșnic. Dacă te lași preocupat de temporal, trăiești în timp. Ca întotdeauna , ce alegi e determinat de ceea ce prețuiești. Timpul și veșnicia nu pot fi ambele adevărate, pentru că se contazic reciproc. Dacă vei accepta ca real numai ce e veșnic, vei începe să înțelegi veșnicia și să ți-o însușești.

-∞-

 


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole – Text, pp.163-173 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button