Curs de miracole: 186 – Mântuirea lumii depinde de mine.

proteste

            Lecțiile din Culegere de exerciții pentru studenți sunt concepute astfel încât  pe o perioadă de cel puțin un an de zile – cât ar trebui să dureze studiul- să fii pus în situația să aplici concret învățăturile în viața de zi cu zi.

      Ultima perioadă din viața noastră a fost extrem de dificilă iar evenimentele ce s-au derulat nu au favorizat punerea cu ușurință în practică a învățăturilor din acest curs. Moarte, traume psihice, vinovăție, judecată, conflict, întoarcere în trecut dar și solidaritate, ajutor, compasiune, empatie; toate s-au perindat pe scena vieții noastre pentru a alege și a învăța ceva din tot ce s-a întâmplat. Dar cel mai greu este să rămâi conștient în astfel de situații dificile, să nu-ți pierzi cumpătul și să nu te lași târât de val înapoi în lumea întunecată din care te străduiești să ieși. Într-o lume care deocamdată, în viața de zi cu zi, nu poate funcționa fără să judece, să stabilească vinovați și să ia măsuri corective ( căci de prevenție nu poate fi încă vorba cu adevărat) iertarea deplină pare imposibilă, căci este foarte greu să-i ierți pe toți și să-i simți pe toți, fără deosebire, frații tăi, una cu tine și cu tot ce înseamnă viață, indiferent cât de grave par a fi greșelile lor; ori tocmai spre asta ne îndrumă Cursul, căci aici este esența mântuirii.

         Să ne schimbăm noi, este probabil singurul lucru concret și la îndemâna oricui care poate fi făcut pentru a crea premisele schimbării acestui sistem social. Nehrănit, acest sistem va muri încet, încet.

      Tot ce se întâmplă – perceput a fi drept sau nedrept – face parte din procesul nostru de evoluție și toți am făcut de-a lungul timpului ce am crezut noi că este mai bine și mai drept. Acest curs ne învață să iertăm pentru a putea vindeca trecutul și pentru a putea să ne concentrăm pe ceea ce putem face acum pentru a ne contura viitorul. Acest curs este orientat către mântuire iar fără iertare nu există mântuire.

Iertarea – spune Cursul – e o formă pământească de iubire, care – așa cum e în Cer – nu are formă. Dar de ce este nevoie aici, se dă după nevoie. În forma aceasta, îți poți îndeplini funcția chiar și aici, deși ce va însemna iubirea pentru tine când ți se va reda neformitatea e ceva și mai măreț. Mântuirea lumii depinde de tine care poți să ierți. Aceasta e funcția pe care o ai aici. ( Curs de miracole – lecția 186)

           Cât despre dreptate aflăm că:

      În Cer nu există nici dreptate nici nedreptate, greșeala fiind imposibilă și corecția neavând înțeles. În lumea aceasta însă, iertarea depinde de dreptate, din moment ce tot atacul nu poate fi decât nedrept. Dreptatea e verdictul Spiritului Sfânt asupra lumii. Dreptatea nu e posibilă decât în judecata Lui, pentru că – în lume – nimeni nu e în stare să facă numai interpretări drepte și să se lepede de toate nedreptățile. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi judecat drept, nu ar mai fi nevoie de mântuire. Gândul separării ar fi fost de-a pururi de neconceput.

Dreptatea, ca și opusul ei, este o interpretare. E însă singura interpretare care duce la adevăr. 

Toate conceptele tale de sine și de semeni, toate temerile de stări viitoare și toate preocupările cu trecutul își au originea în nedreptate. Iată lentila care, ținută înaintea ochilor trupului, distorsionează percepția și aduce mărturia lumii distorsionate înapoi minții care a făcut lentila și ține la ea foarte mult. Așa se clădește, selectiv și arbitrar, fiecare concept al lumii. “Păcatele” sunt percepute și justificate printr-o selectivitate atentă în care trebuie să se piardă toate gândurile întregimii. Iertarea nu are loc în asemenea mașinații, căci nu există “păcat” care să nu pară pe veci adevărat.

Judecata lui Dumnezeu este dreptatea Lui. Asupra acesteia – o Judecată total lipsită de condamnare; o evaluare bazată întru totul pe iubire – ți-ai proiectat nedreptatea, dându-i lui Dumnezeu lentila percepției deformate prin care privești.

Roagă-te pentru dreptatea lui Dumnezeu și nu Îi confunda milostivirea cu propria ta demență. Percepția poate face orice imagine vrea să vadă mintea. Să ții minte asta. În asta stă Cerul sau iadul, după cum alegi. Dreptatea lui Dumnezeu trimite la Cer tocmai pentru că e total  imparțială. Ea acceptă toate dovezile ce i se aduc, neomițând nimic și neapreciind nimic ca desprins și separat de restul. Ea judecă numai din acest punct de vedere, și numai din acesta. Aici tot atacul și condamnarea devin de neînțeles și de neapărat. Percepția încetează, mintea e liniștită și lumina vine iar. (Curs de miracole- Manual pentru profesori)

 

“Mântuirea lumii depinde de mine.”

      La prima vedere această afirmație poate părea arogantă pentru un creștin căruia i s-a inoculat de mic credința că este păcătos și neputincios. Cursul spune însă că acesta este gândul adevăratei umilințe pentru că exprimă acceptarea rolului care ți s-a atribuit în planul Cerului de mântuire a lumii.  Prin propria ta mântuire dai o mână de ajutor la mântuirea lumii. Cursul acesta pledează pentru depășirea tuturor iluziilor acestei lumi și descoperirea păcii interioare. Zbaterea lumii se cere înțeleasă cu multă compasiune, dar nu împărtășită. Obiectivele vieții se cer redimensionate și reorientate către alte valori. 

Astăzi nu ne vom da înapoi de la sarcina pe care o avem pe fățarnicul motiv că ne insultă modestia. Tocmai orgoliul vrea să nege Chemarea pentru Dumnezeu.(…) Dacă Vocea lui Dumnezeu te asigură că mântuirea are nevoie de partea ta și că întregul depinde de tine, fii sigur că așa și este.(…) Nu ești slab, cum ți-e imaginea de sine. Nu ești ignorant și neputincios. Păcatul nu poate păta adevărul din tine, iar nefericirea  nu se poate apropia de sfânta casă a lui Dumnezeu.

Vocea pentru Dumnezeu îți spune toate aceste lucruri. Și, în timp ce îți vorbește, imaginea tremură și caută să atace amenințarea pe care nu o știe, simțind că i se fărâmă temelia. Dă-i drumul, mântuirea lumii depinde de tine, și nu de acest mic boț de humă, praf din pământ.

Și așa ne găsim pacea. Vom accepta funcția pe care ne-a dat-o Dumnezeu, căci toate iluziile au la bază convingerea bizară că ne putem face alta. Rolurile pe care ni le-am făcut noi sunt labile și par să se schimbe de la bocitoare la beatitudinea extatică a dragostei și a iubirii. Putem râde sau plânge, și putem întâmpina ziua cu bucurie sau cu lacrimi. Însăși ființa noastră pare să se schimbe în cursul miilor de schimbări de dispoziție, iar sentimentele prin care trecem ne înalță foarte sus sau ne trântesc la pământ în plină disperare. 

Acesta să fie oare Fiul lui Dumnezeu? Ar crea El o asemenea instabilitate și ar numi-o Fiu? Cel Ce e neschimbător împărtășește atributele Sale cu Creația Sa. Toate imaginile pe care pare să le facă Fiul Său  nu afectează nicidecum ce este el. Ele se vântură prin mintea lui ca niște frunze suflate în vânt, grupându-se într-un fel o clipă, risipindu-se ca să se regrupeze și apoi împrăștiindu-se total. Sau ca mirajele percepute deasupra unui deșert, înălțându-se din pulbere și praf. 

Imaginile acestea lipsite de substanță vor trece și îți vor lăsa mintea liniștită și înseninată, când vei accepta funcția care ți s-a dat. Imaginile pe care le faci tu dau naștere la obiective conflictuale, efemere și vagi, incerte și ambigue. (…) Funcțiile pe care le apreciază lumea sunt atât de incerte, încât se schimbă de zece ori pe oră când sunt cel mai sigure. Ce speranță de izbândă se poate baza pe asemenea obiective?

Fă cum te îndrumă Vocea lui Dumnezeu. Și dacă îți cere un lucru ce pare imposibil, adu-ți aminte Cine îl cere și cine l-ar refuza. Apoi gândește-te la următorul lucru: cine are dreptate mai degrabă? Vocea care vorbește pentru Creatorul tuturor lucrurilor, Care cunoaște toate lucrurile exact așa cum sunt, sau distorsionata ta imagine de sine, derutată, uluită, inconsecventă și nesigură de toate? ( Lecția 186 – fragmente)

soare


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

    Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

     Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

     Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


 

 

Curs de Miracole-Cap. 7(3); Osho: Fii martor nu judecător!

 O7.467

 

Dacă ați ajuns astăzi pe această pagină, aveți două posibilități:

  • Să parcurgeți integral textul –  în cazul în care nu ați urmărit până acum “Curs de Miracole”, sau în cazul în care doriți să vă reamintiți – partea  I.
  • Să “săriți” până la Osho – partea a II-a -, care explică într-un mod savuros, cum putem elimina dualitatea, proiecția, judecata, etichetarea, printr-o tehnică din Tantra – în cazul în care învățăturile din “Curs de Miracole”  vă sunt familiare.

 

– I –

 Sunt câteva idei care se rotunjesc și se completează reciproc în aceste 4 lecții ale capitolului 7 din Curs de Miracole: “Totalitatea Împărăției”, “Credința de necrezut”, Extinderea împărăției” și ” Confuzia dintre durere și bucurie”. Sunt aprofundări ale tuturor învățăturilor pe care ni le-a prezentat până acum cursul, fără mesaje suplimentare, ci având doar  scopul evident de a ne face să înțelegem și să asimilăm corect tot ce am învățat până acum.

Modul detaliat de abordare a celor mai importante dintre ideile care apar în aceste lecții pot fi accesate aici:

  1. http://www.emilena.ro/curs-de-miracole-cap-7-darurile-imparatiei1/ ( Suntem co-creatori ai lui Dumnezeu; Legea lui Dumnezeu; Vindecători….
  2. http://www.emilena.ro/curs-de-miracole-intre-timp-si-vesnicie-sau-frica-de-transformare/ ( Sistemul de gândire bazat pe ego; Frica de transformare.
  3. http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-1/  (Sinteză din Curs de Miracole)
  4. http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-2/  (Exemple: Osho, Părintele Arsenie Boca, Wiliam Buhlman)

Ne amintim mai întâi că scopul acestui curs este să ne ajute să abandonăm sistemul de gândire bazat pe ego și separare,  și să-l înlocuim cu acela bazat pe unitate, iertare și iubire. Aceasta ne va conduce la atingerea unicului obiectiv care merită atenție în această  viață : Ispășirea noastră și a lumii. Celelalte obiective mărunte legate de aspectele  lumii materiale sunt secundare, și nu merită un interes sporit.

Ideile pe care se pune încă o dată accent în aceste lecții sunt:

  • Acceptarea unității  Fiimii. Pentru că suntem parte integrantă din creație, suntem uniți cu toate părticelele acesteia. De aceea este imposibil să iubim numai o parte din ea. Acceptarea trebuie să fie  totală și permanentă.

 

E la fel de imposibil să negi o parte din Fiime pe cât e de imposibil să o iubești parțial. Și nu e posibil nici să o iubești total din când în când. Nu poți fi angajat total doar uneori. (…) Realitatea nu poate fi apreciată parțial. Iată de ce negarea unei părți din ea înseamnă că ai pierdut conștiența ei în totalitate.

Dă numai cinste Fiilor Dumnezeului Cel Viu și numără-te bucuros printre aceștia. (…) Nu poți fi separat de ei pentru că nu ești separat de El. Odihnește-te în iubirea Lui și protejează-ți odihna iubind. Iubește însă tot ce a creat El, un tot din care faci parte, căci nu Îi poți învăța altfel pacea și nu Îi poți accepta darul pe care îl ai și ești. Nu îți poți cunoaște desăvârșirea până nu îi cinstești pe toți cei creați ca tine.

 

  • Conștientizând apartenența la Fiime nu putem proiecta asupra fraților noștri ură și judecată. Nu-i putem ataca. “Vei învăța ce ești din ce ai proiectat asupra altora, și prin urmare din ce crezi că sunt ei. Este legea prin care creezi și ai fost creat”. Este legea lui Dumnezeu, ceea ce noi numim “legea oglindirii”.

 

 Când un frate se comportă dement, îți oferă un prilej să îl binecuvântezi. Nevoia lui este a ta. Tu ai nevoie de binecuvântarea pe care i-o oferi. Nu o poți avea decât dând-o.

De binecuvântarea lui Dumnezeu nu ai nevoie pentru că o ai de-a pururi, dar de-a ta ai într-adevăr nevoie. Chipul pe care ți l-a zugrăvit eul e văduvit, neiubitor și vulnerabil. Nu poți iubi așa ceva. Dar poți foarte ușor scăpa de acest portret dacă îl lași în urmă. Nu ești în el și cel din el nu ești tu. (…) Nu învăța pe nimeni că e ce nu ai vrea să fii tu. Fratele tău este oglinda în care îți vezi propriul chip cât durează percepția.

 

  • Eul este o confuzie de identificare. De aceea este necesar să îl abandonăm. Atâta vreme cât îl hrănim, ne identificăm în mod eronat cu el. Corect este să ne identificăm cu sinele nostru divin. Între ego și sinele nostru divin se interpune permanent Spiritul Sfânt. El este călăuza, translatorul, mediatorul.
  • Proiecția aduce mânie. Ceea ce “arunci” cu mânie asupra altora ești tu. Mânia se întoarce sub formă de mânie.  Sub această formă folosește  eul legea.
  • Extensia ( împărtășirea) aduce iubire. Ceea ce împărtășești cu ceilalți cu iubire, ești tot tu. Iubirea se întoarce sub formă de iubire. Sub această formă folosește Spiritul Sfânt legea lui Dumnezeu.

 

Alegerea e la latitudinea ta, dar decizia de-a folosi sau nu legea nu e la latitudinea ta. Fiecare minte trebuie să proiecteze sau să extindă, căci numai așa trăiește, iar fiecare minte este viață.

Eul încearcă mereu să păstreze conflictul. (…) El proiectează conflictul din mintea ta la alte minți, într-o încercare de-a te convinge că ai scăpat de problemă.

Nu te teme de eu. El depinde de mintea ta și, așa cum l-ai făcut crezând în el , tot așa îl poți și spulbera retrăgându-i credința. (…) Când vei fi dispus să îți accepți răspunderea exclusivă pentru existența eului, vei fi lăsat de-o parte toată mânia și tot atacul, căci vin dintr-o încercare de-a proiecta răspunderea propriilor tale greșeli. Dar odată ce ai acceptat că greșelile îți aparțin, nu le păstra. Predă-le repede Spiritului Sfânt să le desfacă total, ca toate efectele lor să dispară din mintea ta și din Fiime în ansamblu.

 

  • Suntem compleți, pentru că așa am fost creați. Nu avem dreptul să vedem în frații noștri imperfecțiunea pentru că ea nu există. Tot ceea ce vedem în ei suntem noi. Lipsa este iluzia eului. Cu această iluzie ne ține înlănțuiți și ne îndeamnă să luptăm pentru mai mult, mai mult, la toate nivelurile: material, intelectual, spiritual. Ne furnizează iluzia de imperfecțiune în noi și în ceilalți. Ne face să ne simțim superiori atunci când avem impresia că suntem mai deștepți, mai înțelepți, mai spirituali. De fapt, în esența noastră suntem cu toții perfecți- creații ale lui Dumnezeu perfecte, și ori de câte ori nu ne binecuvântăm între noi, ca ființe sfinte, îl atacăm pe Dumnezeu, pentru că-i atacăm creația.

 

La tot ce a creat El i s-a dat toată puterea Lui, căci face parte din El și îi împărtășește Ființa. (…) Numai tu îți poți limita puterea creatoare, dar Dumnezeu voiește să o degajeze. (…) Ai dus poate raționamentul eului la concluzia lui logică: Confuzie totală despre toate. (…) Confuzia aceasta e cauza întregii idei de sacrificiu. Ascultă de Spiritul Sfânt și vei renunța la eu. Dar nu vei sacrifica nimic. Dimpotrivă, vei câștiga totul. De ai crede asta nu ar exista conflict.

Singura ieșire din greșeală e să decizi că nu trebuie să decizi nimic. Ți s-a dat totul prin decizia lui Dumnezeu. Asta este Voia Lui și nu o poți desface.

– II –

În ” Cartea Secretelor”, Osho abordează într-un mod contemporan cele 112 meditații descrise în Vigyan Bhairav Tantra. El spune că Tantra nu este filosofică, ea înseamnând tehnică. Nu se preocupă de probleme  și întrebări metafizice, nu o interesează ce este adevărul, ci modul în care adevărul poate fi atins. Este știință, nu filosofie.

Osho lămurește de asemenea, că spre deosebire de Yoga de exemplu, care înseamnă tot tehnică, Tantra este nu numai diferirtă, dar și opusă. Explică că dacă Yoga este calea războinicului, a reprimării conștiente, Tantra este calea cedării , a îngăduinței conștiente. Ea nu se bazează pe antagonism. Este creștere. Putem crește pentru a ne depăși, pentru a atinge supremul. Nu există opoziție între noi și realitate, pentru că suntem o parte a ei. Nu este necesară nicio luptă, niciun conflict, nu este necesar să ne opunem naturii. Trebuie doar s-o folosim pentru a ne autodepăși, pentru a trece dincolo.

Pentru că acesta este un mod de abordare în armonie cu ceea ce explică  “Curs de Miracole”, am ales meditația 65 – ” Nu judeca” –  unul dintre mesajele de bază din Tantra. Este de asemenea unul dintre mesajele de bază din curs,  care ne pune în încurcătură în viața de zi cu zi.  Are legătură cu proiecția eului asupra celorlați , cu faptul că ne blochează tendința noastră naturală de a ne dezvolta și de a extinde ” Împărăția lui Dumnezeu”.

” Fii martor, nu judecător!”

      Acest mesaj este pentru a te ajuta să crești dincolo de puritate și impuritate, chiar dincolo de divizare, de dihotomie, dualitate. Tantra spune: existența nu este duală, este una, și toate diferențierile sunt create de om – toate diferențierile, țineți minte. (…) Bine rău, pur-impur, moral-imoral, virtute-păcat: toate aceste concepte sunt create de om; nu sunt reale. Ce este impur și ce este pur? Depinde de interpretarea ta.

      Nietzsche a spus undeva că moralitatea este interpretare. Deci ceva poate fi moral în această țară și imoral în țara vecină. Ceva poate fi moral pentru un mahomedan și imoral pentru un hindus, moral pentru un creștin și imoral pentru un jainist. Sau ceva poate fi moral pentru generația mai veche și imoral pentru generația mai tânără. Depinde; este o atitudine. În principiu este o ficțiune. Un fapt este un fapt, pur și simplu; nu este nici moral, nici imoral, nici pur, nici impur.

      Imaginați-vă pământul fără oameni. Ce ar fi pur? Și ce ar fi impur? Totul ar exista, ar fi – pur și simplu “ar fi”. (…) Cu omul, apare mintea. Mintea divide. Spune “una” este bună și “alta” este rea. Această divizare generează nu numai împărțirea la nivel de lume; această divizare creează o divizare, o împărțire , și în cel care divide. Dacă împarți, și tu ești divizat în acea împărțire, și nu poți transcende divizarea interioară dacă nu uiți divizarea exterioară. Orice faci lumii ți-ai făcut și ție însuți.

      Naropa, unul dintre cei mai mari maeștri de Siddha Yoga, spune: ” Cât de mică, de un milimetru dacă este divizarea, și iadul și raiul se despart” – o divizare cât de mică! Dar continuăm să divizăm; continuăm să etichetăm, să condamnăm, să justificăm. Privește faptul gol al existenței și nu îi mai pune etichete. (…) Nu spune bun sau rău; nu îți aduce mintea în fapt. În momentul în care îți aduci mintea în fapt, ai creat o ficțiune. Acum nu mai este un fapt, nu este o realitate: este proiecția ta.

      Dacă numești pe cineva sfânt, ai creat un păcătos. Va trebui ca altundeva, altcineva să fie condamnat, căci sfântul nu poate exista fără păcătos. Așadar urmăriți absurditatea eforturilor noastre: ne tot străduim să-i distrugem pe păcătoși, ne gândim, sperăm la o lume unde nu vor mai fi păcătoși – doar sfinți. Ceea ce este un nonsens, căci sfinții nu pot exista fără păcătoși. Sunt doar cealaltă față ale uneia și aceleiași monede. Nu poți distruge doar o față a monedei. Nu poți distruge doar o față a monedei, ambele fețe există. Păcătoșii și sfinții sunt parte a aceluiași întreg. Dacă distrugi păcătoșii din lume vor dispărea și sfinții. Dar nu te teme; lasă-i să dispară, deoarece nu s-au dovedit a fi utili.

      Păcătoșii și sfinții fac parte dintr-o singură interpretare, o singură atitudine față de lume prin care spunem : ” Asta e bine, asta e rău.” Și nu poți spune ” Asta e bine”  dacă nu spui și “Asta e rău”. Răul este necesar pentru a defini binele. Deci binele depinde de rău, virtutea depinde de păcat, iar sfinții sunt imposibili; nu pot exista fără păcătoși. Așadar sfinții trebuie să le fie recunoscători păcătoșilor; nu ar putea exista fără ei. Se află în relație cu ei, în comparație cu ei și, oricât i-ar condamna pe păcătoși, sunt parte a aceluiași fenomen. Păcătoșii ar putea dispărea din lume doar când dispar sfinții – nu înainte; iar păcatul nu va exista acolo unde nu există conceptul de virtute.

      Tantra spune că faptul e real și condamnarea este  ireală. Nu interpreta. În realitate,  nu considera nimic pur sau impur.  De ce? Deoarece puritatea și impuritatea sunt atitudinile noastre impuse asupra realității. Încearcă asta. Această tehnică este dificilă, nu este simplă – pentru că suntem atât de orientați către gândirea duală, atât de înrădăcinați în gândirea duală, pentru că nu suntem nici măcar conștienți de condamnările și justificările noastre. Dacă cineva începe să fumeze aici, e posibil să nu îți fi dat seama de nimic în mod conștient, dar ai condamnat. Adânc, în străfunduri, în interiorul tău ai condamnat. Poate privirea ta a condamnat, poate nu privirea a condamnat. Se poate să nu fi privit persoana respectivă și să fi condamnat.

      Va fi dificil pentru că obiceiul a devenit atât de profund înrădăcinat. Continui doar prin gesturile tale, prin modul în care șezi, prin care stai în picioare -, continui să condamni, să justifici și nici măcar nu ești conștient de ceea ce faci. Când zâmbești unei persoane sau când nu zâmbești unei persoane, când privești pe cineva sau când nu privești, când doar ignori pe cineva, ce faci? Îți impui atitudinile.

       Dacă spui că cineva este supărat, iar supărarea este rea, ce vei face când te vei simți tu supărat? Vei spune că este rău și se vor ivi problemele. (…) Și ai început să te împarți în două persoane – o persoană rea, o persoană haină în interior, și o persoană bună, un sfânt. Bineînțeles, ești obligat să fii condamnat. Ești împărțit în două, te-ai îmbucătățit. De acum va fi o luptă constantă, un conflict. Acum nu mai ești o invidualitate; ești o mulțime, o casă întregă împotriva ei înseși, dezbinată. Și nu va fi pace, liniște. Vei simți doar tensiune și angoasă. Asta simți, dar nu știi de ce.

      O persoană fracționată nu poate fi împăcată cu sine. Cum ar putea? Unde să pui divolul? Trebuie să îl distrugi, dar diavolul ești tu; nu îl poți distruge. Nu ești doi. Realitatea este una, dar din cauza atitudinii de dezbinare, ai scindat realitatea exterioară.

      Deci, oricât de mult ai crede că ai înălțat sfântul și l-ai trântit pe diavol la pământ, află că în orice moment poziția se poate schimba, sfântul poate ajunge jos iar diavolul sus. De aici se nasc teama, nesiguranța, lipsa de securitate – din faptul că știi că nimic nu e sigur. Știi că acum ești plin de iubire și ți-ai învins întreaga ură, dar te temi pentru că în orice clipă ura poate izbucni și poate trânti iubirea la pământ. Și se poate întâmpla în orice moment căci tu ești în amândouă.

      Tantra spune să nu dezbini, să nu desparți, să fi un întreg neîmbucătățit; doar atunci vei fi victorios. (…) Privește lumea dar nu spune ce este . Rămâi neștiutor, nu fi prea înțelept.  Nu eticheta, rămâi tăcut, fără să condamni, fără să justifici. Dacă poți rămâne tăcut în privința lumii, încetul cu încetul această tăcere va pătrunde în interior.

      Dar acest lucru este periculos pentru societate. De aceea Tantra a fost interzisă. Este periculos! Nimic nu este imoral, nimic nu este moral; nimic nu este pur, nimic nu este impur. Lucrurile sunt așa cum sunt. Un tantrika adevărat nu va spune că un hoț este rău; va spune că este un hoț; atâta tot. Dar, când folosește cuvântul “hoț”, în mintea sa nu există nicio condamnare. Acest “hoț” este doar un fapt, nu o condamnare. Dacă cineva spune: “Aici este un om care este un mare sfânt” va spune : ” Bine! Este un sfânt.” Dar nu există nicio evaluare în el. Nu va spune : “E bun”, va spune: ” Bine! Este un sfânt și acel om este un hoț”, exact așa cum acesta este un trandafir, iar acela nu este un trandafir, acest copac este înalt, iar acel copac este mic, noaptea este întunecată și ziua este luminoasă – dar fără comparație.

      Dar este periculos. Societatea nu poate exista fără a condamna un lucru și a aprecia un altul – societatea nu poate exista! Societatea există prin dualitate. De aceea Tantra a fost interzisă.

      Încearcă următorul lucru. Doar mișcă-te în lume, fără să evaluezi, vezi doar ceea ce este, doar faptul în sine: cineva e asta, cineva e aia. Și apoi, încetul cu încetul, vei simți o nondivizare în tine. Polaritățile tale vor veni la un loc, “răul tău” și “bunul tău” vor veni la un loc. Se vor uni într-unul singur și vor deveni o unitate. Nu va fi nimic pur și nimic impur. Află realitatea.

      Aceasta este  o tehnică pentru a crea unitate în tine. Permite-le văilor să dispară; nu judeca.

      Iisus spune undeva: ” Nu judeca, pentru a nu fi judecat.” Dar era un lucru imposibil de înțeles pentru evrei, deoarece întreaga lor concepție este orientată spre moralitate: ” Asta este bună, asta nu este bună. ” Iisus în învățăturile sale ” Nu judeca” , vorbește în termeni de Tantra. Dacă a fost omorât, crucificat, este din această cauză.

      Deci nu este cazul să spui că o prostituată este rea – cine știe? – și nu spune că un puritan este bun. Cine știe? Și, până la urmă, amândoi sunt părți ale aceluiași joc. Se bazează unul pe celălalt – pe o existență mutuală.  Așa că Iisus spune: ” Nu judeca”, iar această sutra înseamnă același lucru: ” Nu judeca pentru ca tu să nu poți fi judecat.”

      Dacă nu judeci, dacă nu iei nicio poziție morală, ci doar observi faptele așa cum sunt, fără să le interpretezi în concordanță cu tine, atunci nu poți fi judecat. Ești complet transformat. Acum nu mai este nevoie ca tu să fii judecat de vreo putere divină.  – nu este nevoie!  Ai devenit tu însuți divin; Ai devenit tu însuți Dumnezeu.

Fii un martor, nu un judecător.

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***”Curs de miracole-Text”, Cap.7- “Darurile Împărăției”, pp.114-122 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Osho, ” Cartea secretelor”, pp. 668-672, Pro Editură și Tipografie, București – 2008.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


 

 

Curs de Miracole:Cap7(2); “Între timp și veșnicie” sau “Frica de transformare”.

 a

     

     Iubesc această lume. Când îmi imaginez  “planeta mea” plutind în spațiu, nu simt decât iubire. Când mă confund cu miliardele și miliardele de entități care locuiesc pe această planetă, sub o formă sau alta, nu simt decât iubire. Iubesc cerul cu stele, sau cu nori, din care picură rouă sau din care curg torente. Cu toate acestea, undeva în adâncul meu există o reținere, pentru că există încă frică. Pentru că judec. În interiorul cojii de nucă, care este lumea noastră minusculă,  se întâmplă multe, foarte multe lucruri pe care nu le pot accepta încă, dar pe care nici nu le pot schimba. Când voi renunța la judecată, voi renunța în sfârșit, și la atac. Pentru că toate au un rost – acela de a ne ajuta să descoperim Cine suntem Noi cu Adevărat cum ar spune Neal Donald Walsch. De aceea, voi înlocui frica cu iubirea, pentru că frica vine din lipsă de iubire, și generează conflict.

       Frică și iubire. Născute din ego sau din Inspirația Universală – Spiritul Sfânt. Se întorc întotdeauna în mintea celui care le naște. Frica aduce  frică. Iubirea aduce iubire. Nu putem aprecia cu adevărat nimic din Creație dacă privim cu frică, și vom aprecia totul, dacă privim cu iubire, totul. Totul, dar absolut totul, face parte din Creația lui Dumnezeu, inclusiv noi. A ataca o parte din ea, înseamnă a ataca toată Creația, iar Creatorul și Creația Lui sunt una. Cum îl putem atunci ataca pe Dumnezeu? Iubind fiecare părticică din creație, bună, rea, fără s-o judecăm noi, iubim întreaga Creație, și suntem în armonie cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu judecă. Cum și-ar putea judeca propria Creație? Asta ar însemna că se judecă pe Sine.

        Judecata este asociată eului. În permanenta lui luptă de supraviețuire în lumea iluzorie de care s-a atașat, ne  respinge cu vehemență esența. Respingându-ne esența, se respinge de fapt pe sine, pentru că el, este o creație a minții noastre, care face parte din Mintea Universală, Mintea veșnică a lui Dumnezeu. E produsul ei. De fapt, e produsul acelei mici părți care s-a scindat din ea pentru a crea eul, necesar într-o măsură limitată pentru supraviețuirea trupului în această lume. Eul, acest pilot automat, acest robot, cum îl numea Osho, a ajuns însă să preia controlul Ființei noastre. El nici măcar nu ne recunoaște Ființa. Eurile Inventează măști pe care le așează pe fețele tuturor Ființelor,

…născocesc chipuri, le percep lipsite de valoare și le atacă din cauza acestei lipse închipuite. Iată tot ce este lumea eului. Nimic. Nu are niciun înțeles. Și nu există. Nu încerca s-o înțelegi pentru că, dacă încerci, crezi că poate fi înțeleasă, deci apreciată și iubită. Și asta i-ar justifica existența, care nu poate fi justificată. Nu poți da înțeles neînțelesului. Nu ar fi decât o încercare dementă.

         În jurul acestui “eu” s-a creat sistemul de gândire transmis de mii de ani, și a devenit din ce în ce mai bine fortificat. Și tocmai pentru că începem să ne simțim din ce în ce mai mult prizonieri în propriile noastre vieți, guvernate de acest parșiv sistem de gândire, începem, timid, să dăm ascultare glasului pur al ființei noastre eterne, spirituale. Dar nu e suficient. Nu putem folosi jumătăți de măsură, pentru că ceea ce învățăm, aceea vom împărtăși.  Iar aceasta este o mare responsabilitate. Nu putem avea pace și iubire, atâta timp cât mai credem încă în ego și în luptă. Este necesar ca abandonul să fie total. Noul sistem de gândire bazat pe acceptare , iertare, iubire și înțelegere, trebuie implementat complet. Dar frica? Frica de a abandona ceva ce purtăm adânc în noi de-atâta timp? Vom găsi scuze, vom găsi motive, pentru că acolo în adânc pândește frica. Și chiar de ne-am dori transformarea totală, frica ne roade, așa că vom găsi mereu și mereu argumente împotriva acesteia. Vorbind despre meditație, ca instrument pe calea transformării, Osho spunea:

   Se prea poate ca în adâncul tău să nu dorești transformarea. Teama aceasta, teama de transformare e reală. (…) Teama de transformare este la fel ca teama de moarte. Este o moarte, pentru că vechiul pleacă lăsând loc nou-venitului în ființa ta. Tu, cel de dinainte, nu vei mai exista, ceva total nou se va naște din tine. (…) Cel nou nu poate fi continuarea celui vechi. Cel vechi este discontinuu. Cel vechi trebuie să dispară. Abia atunci cel nou își poate lua locul în ființa ta. Cel nou nu este un vlăstar al celui vechi, nu este o continuare a lui. El este ceva total nou, ceva care apare abia când cel vechi a murit. 

Există o prăpastie între cel vechi și cel nou – tocmai această prăpastie te înspăimântă. Te temi. Ai vrea să te transformi, dar, în același timp, ai vrea să rămâi cel vechi. Asta este înșelătoria. Ai vrea să crești și totuși să rămâi tu cel vechi.

       Tocmai pentru că prăpastia dintre cel vechi și cel nou este foarte adâncă, acest curs, ne ridică o punte, prin aceste lecții care repetă sub forme diferite, aceleași idei, punând ușor și treptat cărămizi noi pe zidul noului nostru sistem de gândire.

        Acceptarea, fie că vine în prezența înțelegerii, fie că vine în absența ei, devine element important al transformării, pentru că într-adevăr, ” Dă-mi Doamne putere să schimb ce pot schimba și să accept ce nu pot schimba” capătă sens. Acceptarea   poate însemna, așa cum spune chiar acest text, să nu încercăm să înțelegem această lume a eului, pentru că nu putem da înțeles neînțelesului. Putem însă, și suntem obligați, să apărăm adevărul pe care-l vom percepe din ce în ce mai mult pe măsură ce mintea noastră se vindecă. Iar la baza adevărului stau iubirea și credința în unitate.  Numai așa putem să ne asumăm rolul de co-creatori care ne-a fost menit. Numai așa putem extinde Creația, în armonie cu Dumnezeu, așa cum ne-a fost hărăzit. O misiune grea, dar nu imposibilă.

        Sunt vremuri în care trăim între ego și  Sinele Divin. Sunt vremuri în care trăim între timp și veșnicie, și pentru a putea trăi, trebuie să înțelegem că singurul aspect al timpului care e veșnic e “acum”.  Este nevoie de vigilență atâta timp cât facem tranziția. Când vom fi gata însă, și când pacea ne va stăpâni, totul va decurge firesc, pentru că vigilența nu mai este necesară. E pace, în sfârșit. Vigilența are un rol numai atâta vreme cât suntem pe drumul vindecării minții. Și să nu uităm : Noi toți, și fiecare dintre noi în parte, suntem lumina lumii. Asemeni lumânărilor aprinse în noaptea de Înviere, ne vom aprinde încet, unul de la lumina celuilat, dând naștere în final unei mări de lumină.

5

         Fragmentele de text de mai jos pot aduce unele completări  sau unele lămuri necesare.

      Deși poți iubi Fiimea doar ca un tot unitar, o poți percepe fragmentată. E imposibil însă să vezi ceva într-o parte a ei pe care să nu i-l atribui în totalitate.

Fractalii: cum se oglindește întregul în toate părțile lui.

       Iată de ce atacul nu e răzleț și trebuie să renunți la el în întregime. Dacă nu renunți la el în întregime, nu renunți la el deloc. Frica și iubirea fac sau creează, în funcție de cine le dă naștere sau le inspiră – eul sau Spiritul Sfânt. -, dar precis se vor întoarce în mintea celui care le gândește și îi vor afecta percepția totală. Asta include noțiunea lui de Dumnezeu, de creații ale Lui și ale sale. Nu le va aprecia pe nicicare dacă le privește cu frică. Și le va aprecia pe toate dacă le privește cu iubire. (…) Mintea care acceptă atacul nu poate iubi. (…) Gândirea ta a făcut toate acestea datorită puterii sale, dar tot gândirea ta te poate mântui de toate acestea pentru că nu tu i-ai făcut puterea. Capacitatea ta de-a-ți dirija gândirea după cum dorești e parte din puterea ei. Dacă nu crezi că o poți face, îți negi puterea gândirii și o faci neputincioasă în credința ta.

          Eul nu își poate permite să cunoască ceva . Cunoașterea e totală, iar eul nu crede în totalitate. Această necredință e obârșia lui și, deși eul nu te iubește pe tine, le rămâne credincios propriilor săi antecesori, zămislind după cum a fost zămislit. Mintea reproduce întotdeauna după cum a fost produsă. Produs prin frică, eul reproduce frică. Asta e loialitatea lui, și această loialitate îl face neleal față de iubire pentru că tu ești iubire. Iubirea e puterea ta, ceea ce eul trebuie să nege. De asemenea, trebuie să nege tot ce îți dă această putere pentru că ea îți dă totul. Niciunul dintre cei ce au totul nu dorește eul. (…) Eul se opune, așadar, întregii aprecieri, întregii recunoașteri, întregii percepții sănătoase și întregii cunoașteri. El percepe amenințarea lor ca totală…

      . Sper că am putut să redau cu înțelegerea mea esențialul acestei a șasea lecții din capitolul VII – o lecție grea, greu de pătruns, greu de rezumat, greu de exprimat. Dacă ar fi să rezum totul la câteva idei pe care le-am înțeles și pe care le-am reținut, acestea ar fi următoarele:

  • Este necesar să abandonăm complet sistemul de gândire moștenit, bazat pe ego.
  • Nu putem împărtăși două sisteme de gândire.
  • Noul sistem de gândire bazat pe unitate, iubire și iertare, trebuie implementat complet. Este necesară abandonarea fricii, judecății, atacului, ca expresii ale lipsei profunde de iubire și înțelegere.
  • Este necesar să ne înțelegem și să ne asumăm natura noastră de ființe complete și divine: trup-minte-suflet.
  • Suntem co-creatori ai lui Dumnezeu, iar rolul nostru este de a extinde Creația Lui. Nu putem face acest lucru cu actualul  sistem de gândire, care ne ține mințile prizoniere în lumea construită de ego.
  • Pentru a putea merge mai departe este necesar să nu judecăm și să nu încercăm să înțelegem această lume iluzorie a eului. Schimbăm ce putem schimba, acceptăm ce nu putem schimba.
  • Pentru că trăim în două lumi, între iluzie și adevăr, ego și divin, este important să trăim prezentul, acel veșnic ” acum”, ca singur element de legătură între timp și veșnicie. Fără regrete, vinovății, așteptări, gânduri rătăcitoare, ci doar bucurându-ne și savurând eternul acum, în toate aspectele vieții, cultivând iertarea și iubirea.

 

3

 


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Text”, Cap.7-“DARURILE ÎMPĂRĂȚIEI- DE LA VIGILENȚĂ LA PACE”, pp.111-114 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


Judecata, sisteme de gândire, “diavolul” și “pomul cunoașterii”.

8

Înainte de toate cred că o pauză pentru umplerea sufletului cu bucurie ar fi minunată!

Preluare de pe YouTube: Muzica – ANDRE RIEU –  Oricât de frumos odată, Text Traian Dorz          

       

Am încercat să sintetizez astăzi ultimele două lecții din Cap.3- “Percepție inocentă”  și anume:

“Judecata și complexul autorității”

“Crearea versus cunoașterea de sine”.

       Ca de obicei, pentru a nu schimba mesajul textului, am folosit foarte mult citatele. De asemenea, având în vedere particularitățile de redactare ale cursului, generate de modul în care au fost primite informațiile de către Helen Schucman, am considerat că extragerea ideilor relevante este cea mai potrivită și ușoară cale de a înțelege lecțiile, dat fiind că uneori, nu pare să existe o legătură evidentă între ele. Deși lecțiile sunt grele, parcurgerea lor este necesară pentru înțelegerea exercițiilor propuse.

           1. Judecata

” Nu judeca, ca să nu fii judecat”

sau

“Dacă judeci realitatea altora nu vei putea să nu o judeci pe a ta”

             Presupunând că am înțeles faptul că percepția, oricât de adevărată ar fi,  nu înseamnă cunoaștere, mergem mai departe și ne amintim că atâta timp cât pășim pe drumul spre cunoaștere avem nevoie de percepții și de evaluări ale acestora. Atâta vreme cât există percepție, există și judecată, iar aceasta implică intotdeauna cel puțin o doză de respingere, întrucât este imposibil să nu asociem elementului judecat anumite deficiențe. Niciodată nu sunt evidențiate în timpul judecății, aspectele pozitive din noi, din ceilalți sau din subiectele supuse  judecății noastre. Ceea ce este mai grav, este faptul că trăim cu iluzia că a judeca defavorabil nu are nici un efect, acesta fiind de fapt adevăratul motiv pentru care ne aruncăm fără să gândim în procesul de a judeca. Dacă am fi conștienți de faptul că orice judecată  se întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva noastră, cu siguranță nu am uza cu atâta ușurință de acest aspect al minții noastre. Dumnezeu oferă numai milostivire. Cuvintele noastre trebuie să fie numai milostivire, pentru că asta am primit și asta trebuie să dăm.

     În definitiv, nu contează dacă judecata ta e corectă sau greșită. În ambele cazuri, decizi să crezi în ireal . E  ceva inevitabil în orice tip de judecată, căci a judeca înseamnă a crede că poți să selectezi din realitate ce preferi.

     Nu ai idee ce ușurare imensă și ce pace profundă rezultă din întâmpinarea ta și a fraților tăi fără nicio judecată. Când vei recunoaște ce ești și ce sunt frații tăi, vei realiza că judecarea lor în orice fel nu are nici un înțeles. De fapt, le pierzi înțelesul tocmai pentru că îi judeci.

   Când te simți obosit, precis te-ai judecat capabil de oboseală. Când râzi de cineva, precis l-ai judecat lipsit de valoare. Nu ești de fapt capabil să fii obosit, dar ești foarte capabil să te istovești singur. Efortul judecății constante e practic insuportabil. E curios că o aptitudine atât de debilitantă se bucură de atâta prețuire.

         

           2. Un cuvânt despre “vis”.

    Ți-e foarte frică de tot ce ai perceput dar ai refuzat să accepți. Crezi că, din cauză că ai refuzat să accepți un lucru, l-ai scăpat de sub control. Iată de ce îl vezi în coșmaruri, sau în deghizări plăcute în visele ce îți par mai fericite.

           

           3. Complexul autorității – rădăcina tuturor relelor.

        În sens larg acceptat, AUTORITATEA reprezintă putere, prestigiu, influența general acceptată a unei persoane care se impune prin cunoștințele sale, organizații sau instituții cu drept de a emite dispoziții.
        Semnificația acestui cuvântului în curs este cu totul diferită. AUTORitatea trebuie înțeleasă pornind de la rădăcina cuvântului: AUTOR. Nu este vorba deci, despre puterea pe care ne-o alocăm asupra celorlalți și care credem că ne dreptul să-i judecăm, ci este pur și simplu vorba despre Creator. Complexul autorității de care suferim cu toții, are la bază credința noastră greșită că suntem proprii noștri autori, iar de aici se ajunge în final la greșeala fundamentală de a crede că “am uzurpat puterea lui Dumnezeu”. Ceea ce s-a întâmplat nu are nici o legătură cu uzurparea, pentru că noi de fapt, am pierdut puterea lui Dumnezeu, rezultând de aici am avut-o cândva. Acest lucru s-a întâmplat odată cu separarea, atunci când Eul/ Ego-ul a devenit dominant.

             Eul dă naștere tuturor simtomelor de boală pe care le trăim ( nu numai în sens strict de boală trupească). Pendulând în permanență între ego și Spiritul Sfânt, mintea dă naștere la contradicții și conflict, generând suferință.

    De câte ori ai o problemă de autoritate, o ai o ai din cauză că te crezi propriul tău autor și îți proiectezi delirul asupra altora. Percepi apoi situația ca una în care alții se luptă cu tine literalmente pentru poziția ta de autor. Asta e greșeala fundamentală a tuturor celor ce cred că au uzurpat puterea lui Dumnezeu. Creațiilor lui Dumnezeu le e dat adevăratul lor Autor, dar tu preferi să fii anonim când alegi să te separi de Autorul tău.

    La urma urmei toată frica provine – uneori pe căi foarte întortochiate –  din negarea Autorității. Ofensa nu I se aduce niciodată lui Dumnezeu, ci numai celor care Îl neagă. A-i nega Autoritatea înseamnă a-ți nega motivul pentru pacea ta, așa că te vezi numai în segmente. Această percepție ciudată e complexul autorității.

       

         4. Pacea.

      Pacea e o moștenire firească a spiritului. Decizia de a judeca în loc de a cunoaște e cauza pierderii păcii. Nu există om care să nu se simtă întemnițat într-un fel sau altul. Dacă e rezultatul propriei lui libertăți de voință, precis își consideră voința neliberă… Libertatea de voință trebuie să ducă la libertate.

         

         5. Sisteme de gândire.

            ” Crearea” și “facerea” sunt pietrele unghiulare pentru sistemele de gândire pe baza cărora trăim.
                  Crearea ține de Creator, de lumea de  care ne-am separat, de adevăr.
             Facerea ține de om, de lumea iluziilor pe care ne-am făurit-o și în care trăim,  de minciună.
             Cu toate acestea:
    Fiecare sistem de gândire trebuie să aibă un punct de pornire. Începe fie cu o facere, fie cu o creare, o distincție pe care am discutat-o deja. Asemănarea dintre ele stă în puterea lor ca temelii. Nici un lucru făcut de un copil de-al lui Dumnezeu nu e lipsit de putere. E foarte esențial să-ți dai seama de asta, căci altfel nu vei fi în stare să scapi din închisoarea pe care ai făcut-o.
    Nu poți rezolva problema autorității depreciind puterea minții tale. Să faci așa ceva ar însemna să te amăgești, iar asta îți va dăuna pentru că înțelegi de fapt puterea minții.
        6. Diavolul, credința în separare și “pomul cunoașterii”.
         Separarea, așa cum s-a mai spus, este un sistem de gândire valabil numai în lumea noastră, guvernată de timp. În veșnicie e fals.
 “Pomul interzis” a fost numit “pomul cunoașterii”. Dar Dumnezeu a creat cunoașterea și a dat-o de bunăvoie creațiilor sale. Acest simbolism a primit multe interpretări, dar poți fi sigur că orice interpretare ce Îi vede în stare, fie pe Dumnezeu, fie creațiile Sale, să își distrugă scopul va fi eronată.
   Mușcarea din rodul pomului cunoașterii e o expresie simbolică pentru uzurparea capacității de autocreare. E singurul sens în care Dumnezeu și creațiile Sale nu sunt cocreatori. Te poți percepe auto creator, dar nu poți face mai mult decât să o crezi. Nu poți face să fie și adevărat. Și, după cum am mai spus, când vei percepe corect, în cele din urmă te vei bucura că nu poți. Până atunci însă, convingerea că poți, e piatra de  temelie a sistemului tău de gândire și toate mecanismele tale de apărare sunt folosite să atace ideile care ar putea să o scoată la lumină. Te mai crezi încă un chip făcut de tine.
      Mintea poate face credința în separare foarte reală și foarte înfricoșătoare, iar “diavolul” este tocmai această credință. E puternic, activ, distructiv și în opoziție clară cu Dumnezeu, căci Îi neagă literalmente Paternitatea. Crearea ta de către Dumnezeu e singura Temelie de nezdruncinat, căci în ea stă lumina. Punctul tău de plecare e adevărul și trebuie să revii la Începutul tău. Pe măsură ce te apropii de Început, simți asupra ta frica distrugerii sistemului tău de gândire de parcă ar fi frica de moarte. Nu există moarte dar există o credință în moarte.
       Bucură-te! Lumina se va răsfrânge din adevărata Temelie a vieții și sistemul tău de gândire va fi corectat. Tu, care te temi de mântuire, alegi moartea. Viața și moartea, lumina și întunericul, cunoașterea și percepția sunt ireconciliabile. Numai unitatea cunoașterii e lipsită de conflict. Împărăția ta nu e din lumea aceasta pentru că ți s-a dat de dincolo de această lume. Numai în lumea aceasta are înțeles ideea unui complex al autorității. Lumea nu se părăsește prin moarte, ci prin adevăr, iar adevărul poate fi cunoscut pentru toți cei pentru care a fost creată Împărăția și pe care îi așteaptă.
finish
                Cred că nu există exemplu mai clar și mai potrivit pentru modul în care se manifestă ” complexul autorității” decât Proiectul Avatar. Probabil că își are și el rolul lui în drumul lumii spre cunoaștere. “Miracolele” pot fi făcute de noi, în folosul nostru și al celorlalți, dar nu sunt sub controlul nostru, așa că… să nu judecăm!!! Până în 2045 când ne vom putea transforma în roboți grație acestui proiect, cred că e mult mai sigur să ne explorăm potențialul spiritual imens pe care deja îl avem, fără să cheltuim miliarde de dolari !!!
finish
7

 *** Curs de miracole – Text -, Cap.3: Percepția inocentă, pp.42-46, Editura Centrum -Polonia, 2007.