Curs de miracole:189 – Simt în mine acum Iubirea lui Dumnezeu

iubirea lui Dumnezeu

      Ne apropiem de finalul lecțiilor practice/exercițiilor din Curs de Miracole. Temele abordate ne conduc subtil către cele mai ridicate stări de conștiință – acelea pe care și le-a propus ca obiectiv Cursul:pacea, iubirea, bucuria, realizarea Sinelui.

      Astăzi din nou o lecție perfectă despre Iubire și nu numai, care merită din plin savurată integral.

***

Simt în mine acum Iubirea lui Dumnezeu

      Există o lumină în tine pe care lumea nu o poate percepe. Şi, cu ochii ei, nu vei vedea lumina aceasta, căci lumea te orbeşte. Dar ai ochi să o vezi. E acolo ca să te iuţi la ea. Nu a fost pusă în tine pentru a o feri de privirea ta. Lumina aceasta e o reflecţie a gândului pe care îl exersăm acum. Să simţi Iubirea lui Dumnezeu în tine înseamnă să vezi lumea cu alţi ochi, să o vezi sclipind de inocenţă, vibrând de speranţă, şi binecuvântată cu desăvârşită milostivire şi iubire.

      Cui i-ar putea fi frică într-o lume ca aceasta? Ea te întâmpină cu căldură, se bucură că ai venit şi te ridică în slavă în timp ce te fereşte de orice formă de pericol şi durere. Îţi oferă o casă caldă şi plăcută în care să stai o vreme. Te binecuvântează toată ziua şi te veghează noaptea toată, paznic silenţios al sfântului tău somn. Ea vede mântuirea în tine şi ocroteşte lumina din tine, în care şi-o vede pe a ei. Îţi oferă florile ei şi zăpada ei, ca recunoştinţă pentru mărinimia de care dai dovadă.

      Iată lumea pe care ţi-o dezvăluie Iubirea lui Dumnezeu. E atât de diferită de lumea pe care o vezi prin ochii întunecaţi ai răutăţii şi ai fricii, încât una o dezminte pe cealaltă. Numai una poate să fie percepută. Cealaltă nu are niciun înţeles. O lume în care iertarea se răsfrânge asupra tuturor şi pacea îşi oferă lumina blândă tuturor e de neconceput pentru cei ce văd o lume a urii pornite din atac, gata să se răzbune, să ucidă şi să distrugă.

      Dar lumea urii e la fel de nevăzută şi de neconceput pentru cei ce simt în ei Iubirea lui Dumnezeu. Lumea lor reflectă tihna şi pacea care strălucesc în ei, blândeţea şi inocenţa pe care le văd înconjurându-i, bucuria cu care privesc din nesecatele fântâni ale bucuriei din interiorul lor. Ce au simţit în sinea lor ei şi privesc, şi îi văd reflecţia neîndoioasă pretutindeni.

      Ce vrei să vezi? Ţi s-a dat de ales. Dar învaţă şi nu îţi lăsa mintea să uite această lege a vederii: vei vedea ce simţi în interior. Dacă în inimas ta îşi găseşte loc ura, vei percepe o lume înfricoşătoare, ţinută cu cruzime între degetele uscăţive ale morţii. Dacă simţi în tine Iubirea lui Dumnezeu, vei vedea în afară o lume a îndurării şi a iubirii.

      Astăzi trecem de iluzii, căutând să ajungem la sâmburele de adevăr din noi şi să simţim tandreţea lui atotcuprinzătoare, Iubirea lui care ne ştie ca ea de perfecţi, vederea lui care e darul pe care ni-l acordă Iubirea lui. Învăţăm astăzi drumul. E la fel de sigur ca Iubirea însăşi, la care ne duce. Căci simplitatea lui evită capcanele pe care pretinsa raţiune a lumii, cu convoluţiile ei prosteşti, nu face decât să le ascundă.

      Fă doar atât: opreşte-te şi leapădă-ţi toate gândurile despre ce eşti şi ce e Dumnezeu, toate conceptele pe care le-ai învăţat despre lume, toate imaginile pe care le deţii despre tine însuţi. Goleşte-ţi mintea de tot ce crede că e adevărat sau fals, sau bun sau rău, de fiecare gând pe care îl judecă valoros şi de toate ideile de care îi e ruşine. Nu te agăţa de nimic. Nu adu cu tine niciun gând învăţat din trecut, nicio convingere dinainte învăţată din orice. Uită de lumea aceasta, uită de cursul acesta şi vino cu mâinile întru totul goale la Dumnezeul tău.

      Oare nu El e Cel Ce ştie cum să ajungă la tine? Nu e nevoie să ştii cum să ajungi la El. Rolul tău e doar acela de-a lăsa să fie înlăturate – în linişte şi pentru totdeauna – toate obstacolele pe care le-ai ridicat între Fiu şi Dumnezeu Tatăl. Ca răspuns voios şi imediat, Dumnezeu Îşi va îndeplini Propriul rol. Cere şi vei primi. Dar să nu Îi impui nimic şi să nu Îi indici lui Dumnezeu pe ce drum să îţi apară. Modul de-a ajunge la El e pur şi simplu acela de-a-L lăsa să fie. Căci aşa se proclamă şi realitatea ta.

      Aşa că astăzi nu alegem cum să mergem la El. Ci alegem să Îl lăsăm să vină. Şi, cu această hotărâre, ne odihnim. Şi, într-ale noastre inimi tăcute şi minţi deschise, Iubirea Lui îşi va croi singură drum. Ce nu a fost negat precis există, dacă e să fie adevărat şi poate fi atins cu siguranţă. Dumnezeu Îşi cunoaşte Fiul şi ştie cum să ajungă la el. Nu e nevoie să Îi arate Fiul cum să îl găsească. Prin fiecare uşă deschisă, Iubirea Lui răzbate din locaşul ei lăuntric şi aprinde lumea de inocenţă.

***

Tată, nu ştim cum să ajungem la Tine. Dar Te-am chemat şi ne-ai răspuns. Nu ne vom amesteca. Căile mântuirii nu sunt ale noastre, căci Ţie Îţi aparţin. Şi numai la Tine le căutăm. Mâinile noastre sunt deschise să Îţi primească darurile. Nu avem gânduri de gândit separat de Tine, şi nu nutrim convingeri despre ce suntem sau despre Cine ne-a creat. A Ta este calea pe care vrem să o găsim şi să o urmăm. Şi Îţi cerem ca numai Voia Ta, care este şi a noastră, să se facă în noi şi în lume, ca să devină acum o parte din Cer. Amin.

( Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți, pp. 344,345)


 

OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

      Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


 

Share Button

CM:188 – Pacea lui Dumnezeu strălucește acum în mine.

      O lecție minunată, demnă de Noaptea de Crăciun; o invitație la pace infinită și o ancoră puternică pentru clipele în care nu mai știi cine ești. Niciun cuvânt nu se cere schimbat și niciun cuvânt nu merită a fi omis. Lămuririle suplimentare sunt de prisos pentru că nimic nu e de neînțeles. O lecție care atinge cele mai fine coarde ale inimii, lăsând cu mult în urmă nevoia minții de a stârni gânduri, căci în această noapte…

*

Muzica sufletului răsună în Univers

(Lao Tze)

Crăciun fericit!

*

noapte de craciun

Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în mine.

***

      De ce ai aştepta Cerul? Cei ce caută lumina pur şi simplu îşi acoperă ochii. Lumina e în ei acum. Iluminarea nu e decât o recunoaştere, şi nicidecum o transformare. Lumina nu e din lume, dar tu, care porţi lumina în tine, eşti străin aici şi tu. Lumina a venit cu tine din casa în care te-ai născut, şi a rămas cu tine pentru că este a ta. E singurul lucru pe care îl aduci cu tine de la Cel Ce e Sursa ta. Ea străluceşte în tine pentru că îţi luminează casa, şi te duce înapoi de unde a venit şi unde eşti acasă.

     Lumina aceasta nu poate fi pierdută. De ce ai aştepta să o găseşti în viitor sau ai crede că s-a pierdut deja sau că nici nu a fost? E atât de uşor de văzut, încât argumentele care arată că nu există devin ridicole. Cine poate nega prezenţa unui lucru pe care îl vede în sinea lui? Nu e greu să priveşti lăuntric, căci acolo începe toată viziunea. Nu există imagine, de vis sau dintr-o Sursă mai adevărată, care să nu fie decât umbra celor văzute prin viziune lăuntrică. Acolo începe percepţia şi tot acolo se sfârşeşte. Nu are altă sursă.

    Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în tine şi, din inima ta, se extinde de jur împrejurul lumii. Se opreşte să mângâie fiecare făptură, lăsându-i câte o binecuvântare care rămâne cu ea în vecii vecilor. Ce dă ea trebuie să fie veşnic. Ea alungă toate gândurile cele efemere şi fără valoare. Aduce reînnoire tuturor inimilor obosite şi luminează, în trecerea ei, toată viziunea. Toate darurile ei sunt date tuturor şi toţi se unesc să îţi aducă mulţumiri ţie, care dai, şi ţie, care ai primit.

     Strălucirea din mintea ta aminteşte lumii ce a uitat, iar lumea îţi redă această amintire ţie. Din tine, mântuirea emană daruri incomensurabile, date şi înapoiate. Ţie, dătătorul darului, Dumnezeu Însuşi îţi aduce mulţumiri. Şi, în urma binecuvântării lui, Lumina din tine străluceşte şi mai tare, sporind darurile pe care le ai de oferit lumii.

      Pacea lui Dumnezeu nu poate să fie stăvilită. Cine o recunoaşte în sinea lui trebuie să o dea. Iar mijloacele prin care o dă sunt accesibile înţelegerii lui. El iartă pentru că a recunoscut adevărul în sinea lui. Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în tine şi în toate făpturile. În linişte, e universal adeverită. Căci ce vede viziunea ta lăuntrică e modul în care percepi universul.

     Stai liniştit şi închide-ţi ochii. Lumina din tine este de ajuns. De una singură, are puterea să îţi dea darul vederii. Exclude lumea exterioară şi lasă-ţi gândurile să zboare la pacea din interior. Ele ştiu drumul. Căci gândurile oneste, nepătate de visul lucrurilor lumeşti din afara ta, devin mesagerele sfinte ale lui Dumnezeu Însuşi.

      Gândurile acestea le gândeşti cu El. Ele îşi recunosc casa. Şi indică sigur Sursa lor, Unde Dumnezeu Tatăl şi Fiul sunt una. Pacea lui Dumnezeu străluceşte asupra lor, dar ele trebuie să rămână şi cu tine, căci s-au născut în mintea ta, aşa cum s-au născut şi ale tale într-a lui Dumnezeu. Ele te readuc la pace, de unde au venit doar pentru a-ţi reaminti cum trebuie să revii.

     Ele iau aminte la Vocea Tatălui tău când tu refuzi să asculţi. Şi te îndeamnă cu blândeţe să accepţi Cuvântul Lui drept ce eşti, în locul fanteziilor şi al umbrelor. Ele îţi reamintesc că eşti cocreatorul tuturor făpturilor. Căci, aşa cum străluceşte pacea lui Dumnezeu în tine, trebuie să strălucească şi asupra lor.

     Astăzi exersăm apropierea de lumina din noi. Ne luăm gândurile hoinare şi le readucem cu blândeţe acolo unde se aliniază cu toate gândurile pe care le împărtăşim cu Dumnezeu. Nu le vom lăsa să rătăcească. Lăsăm lumina din minţile noastre să le îndrume să vină acasă. Noi le-am trădat, poruncindu-le să plece de la noi. Dar acum le chemăm înapoi, şi le curăţăm bine de deziderate bizare şi dorinţe dezordonate. Le refacem sfinţenia moştenirii lor.

     

     Aşa ni se refac şi minţile odată cu ele, şi adeverim că pacea lui Dumnezeu mai străluceşte în noi şi, din noi, spre toate făpturile care împărtăşesc viaţa noastră. Le vom ierta pe toate, absolvind lumea întreagă de ce am crezut că ne-a făcut. Căci noi suntem cei care facem lumea aşa cum vrem să o avem. Acum alegem să fie inocentă, lipsită de păcat şi deschisă la mântuire. Şi ne punem asupra ei binecuvântarea mântuitoare, spunând:

*

Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în mine.

În pacea aceea, să strălucească asupra mea lucrurile toate. Şi să le binecuvântez cu lumina din mine.

*


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Share Button

Curs de miracole: Cap.25- Dreptatea lui Dumnezeu

 dreptate

 

Introducere.

 

Cristosul din tine nu sălășluiește într-un trup. Și totuși, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu ești într-un trup, și că nu poți fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieții tale. Ce îți dă viață nu poate sălășlui în moarte.

-

Niciunul ditre cei ce Îl poartă pe Cristos în ei nu poate să nu Îl recunoască pretutindeni. Dar nu și în trupuri. Cât se crede într-un trup, Îl poartă fără să își dea seama și nu Îl face manifest, căci fiul omului nu e Cristos Cel înviat.

-

Trupul nu are nevoie de vindecare. Dar mintea ce se crede trup chiar că e bolnavă. Aici Își expune remediul Cristos. Scopul Lui învăluie trupul în lumina Lui, și nimic din ce face sau ce spune trupul nu poate să nu Îl facă manifest pe El.

 

Legătura cu adevărul.

 

      Prin intermediul minții tale devenită una cu Mintea Lui, trupul devine mijlocul de-a îndeplini sarcina pe care ți-a desemnat-o Hristos. Îți amintești poate, că toate mințile, percepute în mod fals ca fiind separate, fac parte din Mintea lui Dumnezeu. De aceea, lucrând prin mintea ta, Hristos Se întâlnește pe Sine în fiecare frate de-al tău cu care ai stabilit o relație sfântă. Iată calea întregirii Sale. De tine depinde ce vrei să fii – un trup sau un instrument al lui Hristos- și vei fi ceea ce alegi să percepi.

Percepţia îţi spune că tu eşti manifest în ce vezi. Vezi trupul, şi vei crede că eşti acolo. Şi fiecare trup pe care îl vezi îţi aminteşte de tine.

-

Percepţia e o alegere a ceea ce vrei să fii; a lumii în care vrei să trăieşti; a stării în care crezi că mintea ta va fi mulţumită şi satisfăcută. Ea alege, pe baza deciziei tale, unde crezi că eşti în siguranţă. Te dezvăluie ţie aşa cum vrei să fii.

      Din capitolul anterior ai aflat că în tine sunt doi fii care par să cutreiere pământul fără să se întâlnească și fără să se regăsească: fiul omului – în trup, și Fiul lui Dumnezeu – în spirit. Tu, cel întreg, ești alcătuit din aceste două părți:

  • o parte care împărtășește Voia Tatălui și în care trăiește Hristos.
  • o parte minusculă dominată de dorința nebună de-a fi separat, diferit și special.

      Spiritul Sfânt este Cel ce leagă de Hristos acea parte din tine ce se crede separată. Prin El te regăsești, căci El unește cele două părți stinghere ale tale.

      Atâta vreme cât te crezi separat, Cerul ți se prezintă separat și el, dar tu – cel complet – ești mijlocul pentru Dumnezeu; nici separat, nici cu o viață aparte de a Lui. Viața Lui se manifestă în tine, care ești Fiul Lui. Prin tine își revarsă iubirea celestă, deplină și strălucitoare, ce “preface în lumină tot întunericul trupului, privind pur și simplu, dincolo de el, înspre lumină”.

      Spiritul Sfânt este Profesorul lui Dumnezeu. El este Vocea Lui și Călăuza ta prin lumea timpului. El acționează de la nivelul Minții Unitare a lui Dumnezeu și-ți unește mintea separată cu Mintea lui Dumnezeu, și pe tine cu Sinele tău sfânt. Lasă-ți așadar mintea în seama Profesorului Sfânt.

Funcţia Spiritului Sfânt e să te înveţe cum să resimţi această unitate, ce trebuie să faci ca să o resimţi şi unde să te duci să faci ce trebuie făcut.

-

Toate acestea ţin cont de timp şi loc ca şi cum ar fi distincte, căci – câtă vreme crezi că o parte din tine e separată – conceptul unei Unităţi contopite într-un tot unitar nu are noimă. E evident că o minte atât de împărţită nu ar putea să devină niciodată Profesorul unei Unităţi ce uneşte în Ea lucrurile toate. De aceea, Ce este în această minte şi Ce reuşeşte să unească lucrurile toate trebuie să fie Profesorul ei. Dar Acesta trebuie să folosească limba pe care o poate înţelege mintea aceasta, în condiţia în care se crede ea. Şi trebuie să folosească toată învăţarea să transfere iluziile la adevăr, luându-ţi toate ideile false despre ce eşti şi îndrumându-te, dincolo de ele, la adevărul care este dincolo de ele. Toate acestea pot fi rezumate, foarte simplu, în felul următor:

*

Ce e totuna nu poate să fie diferit, iar ce e una nu poate să aibă părţi separate.

*

Mântuitorul de întunecime.

Frumos!

Fragmente:

Nu e evident că ce percep ochii trupului te umple de frică? Poate crezi că îţi vei afla speranţa satisfacţiei acolo. Poate îţi închipui că o să găseşti un strop de pace şi de satisfacţie în lume, în felul în care o percepi. Dar trebuie să îţi fie evident că rezultatul nu se schimbă. În ciuda speranţelor şi închipuirilor tale, rezultatul e întotdeauna disperarea. Şi nu sunt excepţii, nici nu vor fi vreodată. Singura valoare pe care o poate deţine trecutul e să înveţi că nu te-a răsplătit nicicând cu ceva ce ai vrea să păstrezi. Căci numai aşa vei fi dispus să renunţi la el şi să îl laşi să dispară pentru totdeauna.

-

Nu e ciudat că mai nutreşti speranţa satisfacţiei din partea lumii pe care o vezi? Ea nu te-a răsplătit – nicicum, nicicând, niciunde – decât cu frică şi vinovăţie! De cât timp ai nevoie să îţi dai seama că şansele unei schimbări în privinţa aceasta nu merită să amâni schimbarea ce ţi-ar aduce un rezultat mai bun? Căci un lucru este sigur: felul în care vezi, şi în care ai văzut de atâta timp, nu îţi dă temeiuri pe care să îţi bazezi speranţa viitoare, şi nimic care să îţi sugereze vreun succes. A-ţi pune speranţele unde nicio speranţă nu există precis te face să disperi. Dar disperarea aceasta tu o alegi, câtă vreme vrei să cauţi speranţa unde nu e niciodată de găsit.

-

Nu e oare la fel de adevărat că ai găsit o picătură de speranţă separat de aceasta: oarecare licărire – inconstantă, ezitantă, dar întrezărită – că speranţa e îndreptăţită pe motive ce nu sunt în lumea aceasta? Şi totuşi, speranţa că pot să fie aici te împiedică în continuare să renunţi la sarcina ingrată şi disperată pe care ţi-ai impus-o. Poate oare să aibă sens menţinerea credinţei fixe că mai ai de ce să urmăreşti ce a eşuat mereu, pe motivul că va izbuti subit şi că îţi va aduce ce nu ţi-a mai adus?

-

Trecutul său a eşuat. Bucură-te că a dispărut din mintea ta şi nu mai întunecă ce e acolo. Nu confunda forma cu conţinutul, căci forma e doar un mijloc pentru conţinut. Iar rama e doar un mijloc de-a ţine tabloul, să poată fi văzut. O ramă ce ascunde tabloul nu are niciun rost.  Fără tablou, rama nu are înţeles. Rostul ei nu e să se pună în evidenţă pe ea, ci tabloul.

-

Oare cine îşi pune pe perete o ramă goală şi stă apoi în faţa ei, cu profundă reverenţă, ca şi cum ar avea de văzut acolo o capodoperă? Şi totuşi, nu faci altceva dacă îţi consideri fratele un trup. Tot ce ai de văzut e capodopera pe care a pus-o Dumnezeu în această ramă. Trupul o ţine o vreme, fără să o umbrească în niciun fel. Dar ce a creat Dumnezeu nu are nevoie de ramă, căci ce a creat El e susţinut şi înrămat de El în Propriu-I cadru. Dumnezeu te invită să Îi vezi capodopera. Oare preferi să vezi, în schimb, rama? Şi să nu vezi tabloul chiar deloc?

-

Spiritul Sfânt e rama pe care a montat-o Dumnezeu în jurul acelei părţi din El pe care ai vrea să o vezi separată.(…) Dumnezeu Şi-a pus capodopera într-o ramă ce va dăinui de-a pururi, când a ta se face praf. Să nu crezi însă că va fi distrus cumva tabloul. Ce creează Dumnezeu e la adăpost de toată stricăciunea, neschimbat şi desăvârşit pe vecie.

-

Acceptă rama lui Dumnezeu în loc de-a ta, şi vei vedea capodopera. Priveşte-i minunăţia, şi vei înţelege Mintea ce a gândit-o, nu în carne şi oase, ci într-o ramă la fel de minunată ca ea.

-

În întuneric, vezi-ţi mântuitorul de întunecime şi înţelege-ţi fratele aşa cum ţi-l arată Mintea Tatălui său. El va ieşi din întuneric când îl priveşti şi nu vei mai vedea întunecimea. Întunericul nu l-a atins nici pe el, nici pe tine care ţi-ai scos fratele în afară ca să îl poţi vedea. Nepăcătoşenia lui nu e decât imaginea alei tale. El este rama în care e montată sfinţenia ta, şi ce i-a dat Dumnezeu lui trebuie să îţi fi dat ţie. Oricât îşi scapă din vedere capodopera interioară văzând doar o ramă de întuneric, singura ta funcţie e tot aceea de-a vedea în el ce el nu vede. Şi, văzând asta, se împărtăşeşte viziunea care Îl vede pe Cristos în loc să vadă moartea.

-

Cum ar putea Domnul Cerului să nu Se bucure dacă Îi apreciezi capodopera?(…) Fratele acesta e darul desăvârşit pe care ţi-l face El. Dumnezeu e plin de bucurie şi de recunoştinţă când îi mulţumeşti desăvârşitului Său Fiu pentru ce este. Şi toată mulţumirea şi bucuria Lui se răsfrâng asupra ta, care vrei să Îi întregeşti bucuria, şi pe El odată cu ea.

-

Iartă-ţi fratele, şi nu te vei putea separa nici de el, nici de Tatăl lui.

-

Tu şi fratele tău sunteţi acelaşi, aşa cum Dumnezeu Însuşi e Unul şi de o Voie neîmpărţită. Şi trebuie să aveţi un singur scop amândoi, din moment ce v-a dat acelaşi scop la amândoi.(…) Să nu vezi în el păcătoşenia pe care o vede el, ci să îi dai cinstirea cuvenită, ca să vă poţi stima pe amândoi. Ţie şi fratelui tău vi s-a dat puterea mântuirii, ca să puteţi împărtăşi ieşirea din întuneric la lumină; ca să puteţi vedea ca tot unitar ce nu a fost nicicând nici separat, nici desprins de toată Iubirea lui Dumnezeu, deopotrivă dată.

 

Percepție și alegere.

 

  • Legea fundamentală a percepției( valabilă în lumea aceasta):

*

Vezi ce crezi că există și crezi că există pentru că vrei să existe.

*

  • Legea fundamentală a lui Dumnezeu ( valabilă în toată Creația) – Legea Iubirii :

*

Iubirea se creează pe ea și nimic în afară de ea.

*

      Atâta vreme cât crezi în vinovăție, lumea pe care o percepi este o lume în care atacul este justificat. Nu căuta vinovați, iar lumea pe care o vei percepe va fi o lume în care atacul nu e justificat. Nu uita să-ți amintești mereu că percepția nu înseamnă cunoaștere. Percepția are la bază alegerea, cunoașterea însă, nu. Cunoașterea ține de Creator.

      Percepția poate fi modificată în funcție de obiectivele pe care ți le stabilești și în funcție de alegerile pe care le faci. Lumea, așa cum e ea acum, alege să judece greșelile în loc să ierte. E o lume “păcătoasă” pentru că e o lume neiertată, iar greșelile sunt păstrate și reamintite. A ierta, înseamnă a trece cu vederea, și orice greșeală poate fi corectată.

Greşeala corectată e sfârşitul greşelii. Aşa  continuă Dumnezeu să Îşi ocrotească Fiul, chiar şi în greşeală.

-

În felul Lui de a percepe lumea, nimic nu se vede care să nu justifice iertarea şi vederea desăvârşitei nepăcătoşenii. Nimic nu se iveşte fără a fi întâmpinat cu o iertare grabnică şi deplină. Nimic nu rămâne o clipă să ascundă nepăcătoşenia ce străluceşte neschimbată, mai presus de încercările jalnice ale specialităţii de-a o alunga din minte, unde trebuie să fie, şi de-a lumina trupul în schimb. Lămpile Cerului nu sunt la dispoziţia minţii să aleagă să le vadă unde vrea ea. Dacă alege să le vadă altundeva decât în casa lor, ca şi cum ar lumina un loc unde ele nu pot nicicând să fie, atunci Făcătorul lumii trebuie să îţi corecteze greşeala, ca să nu rămâi în întuneric, unde nu sunt lămpi.

-

Fiecare de aici a intrat în întuneric, dar nimeni nu a intrat de unul singur. Şi nici nu trebuie să stea mai mult de o clipită. Căci a venit cu Ajutorul Cerului în el, gata să îl scoată din întuneric la lumină în orice clipă. Clipa pe care o alege poate fi oricând, căci ajutorul e acolo, aşteptând doar alegerea lui. Iar, când alege să se folosească de ce i s-a dat, va vedea că fiecare situaţie pe care a considerat-o înainte un mijloc de a-şi justifica mânia se preface într-o întâmplare ce îi justifică iubirea. Va auzi cu claritate că, de fapt, chemările la luptă pe care le-a auzit mai înainte sunt chemări la pace. Va percepe că, acolo unde a dat atac, nu e decât un alt altar unde poate da iertare, cu aceeaşi uşurinţă şi cu mult mai multă fericire. Şi va reinterpreta toată ispita ca pe o altă şansă de a-şi aduce bucurie.

-

Are fratele nevoie de ajutor sau de condamnare? Scopul tău este să fie mântuit sau osândit? Neuitând că ce reprezintă pentru tine el va face din alegerea aceasta viitorul tău. Căci alegi acum, în clipa în care tot timpul devine un mijloc de-a atinge un obiectiv. Alege deci. Dar recunoaşte că, prin alegerea aceasta, se alege – şi se va justifica – scopul lumii pe care o vezi.

 

Lumina pe care o aduci.

      Mințile care se recunosc unite nu pot judeca, nu pot simți vinovăție și nu pot ataca. Ele caută numai ce le aduce bucurie.

      Legea fundamentală a percepției s-ar putea în acest caz rescrie astfel:

*

Te vei bucura de ce vezi pentru că îl vezi ca să te bucuri.

*

      Iar tu vei deveni purtătorul bucuriei, al luminii și al păcii:

Tu, făcătorul unei lumi care nu este, găseşte-ţi tihna şi odihna într-o altă lume în care sălăşluieşte pacea. Lumea aceasta o aduci cu tine tuturor ochilor obosiţi şi tuturor inimilor istovite care văd păcatul şi bat în ritmul tristului său refren. De la tine le poate veni odihna. Din tine se poate ivi o lume la vederea căreia se vor veseli şi în care inimile lor se bucură. În tine există o viziune care se extinde la toţi şi îi acoperă cu blândeţe şi lumină.

-

Nu ai vrea să o faci de dragul Iubirii lui Dumnezeu? Şi al tău? Căci gândeşte-te ce ar face pentru tine. Gândurile „rele” care te bântuie acum îţi vor părea tot mai răzleţe şi mai îndepărtate. Şi se vor depărta tot mai mult, căci soarele din tine a răsărit ca să le împingă din faţa luminii. Ele vor zăbovi puţin, foarte puţin, în forme sucite şi prea îndepărtate să le mai poţi recunoaşte, şi vor dispărea pentru totdeauna. Şi vei sta în lumina soarelui, în linişte, în inocenţă şi fără niciun strop de frică. Iar din tine se va extinde odihna pe care ai găsit-o, ca pacea ta să nu poată slăbi niciodată şi să nu te poată lăsa fără adăpost. Cei ce le oferă pace tuturor au găsit în Cer o casă pe care lumea nu o poate distruge. Căci e destul de mare să cuprindă lumea în pacea ei.

-

În tine e tot Cerul. În tine se dă viaţă fiecărei frunze care cade. În tine va cânta din nou fiecare pasăre care a cântat vreodată. Şi fiecare floare care a înflorit vreodată şi-a păstrat parfumul şi frumuseţea pentru tine.

-

Iată ce poţi să duci lumii întregi, şi tuturor gândurilor ce au intrat în ea şi au fost greşite un moment.

 

Starea de nepăcătoșenie.

  • Starea de nepăcătoșenie este starea în care pur și simplu toată dorința de-a ataca a dispărut.

      Atacul și păcatul sunt legate. Atacul îți face un dușman din Hristos și, odată cu El din Dumnezeu. Cum Sinele tău e una cu Sinele lui Dumnezeu, e lesne de înțeles că orice atac îndreptat în exterior este un atac asupra ta, iar cel care e rănit ești în primul rând tu. Ți-ai făcut din propriul tău Sine un dușman.

Funcția specială.

  • Atunci când mai  apare dorința de atac în timp ce ești pe drumul inocenței, te mai poți considera încă vinovat. Iartă-te pe tine însuți! Nu te condamna pentru propriile-ți greșeli mai mult decât l-ai osândi pe altul. Privește-te pe tine cu iubire și blândețe.
  • Cei “speciali” sunt singuri în lumea aceasta. Ei nu văd c-ar avea o funcție de îndeplinit în lume, un loc în care să fie nevoie de ei, un scop pe care îl pot atinge perfect numai ei. Spiritul Sfânt dă fiecăruia în parte o funcție specială în planul mântuirii, pe care o poate ocupa numai el; un rol numai pentru el. Așa vede El “specialitatea”, căci dacă nu-ți îndeplinești rolul, planul nu poate fi dus la bun sfârșit. Rolul desemnat pentru tine este acela de-a te întregi într-o lume în care domină separarea, într-o lume în care legile lui Dumnezeu nu sunt respectate întocmai. Întregirea se realizează numai prin frații tăi.

Prin acest act de credinţă specială faţă de cineva considerat diferit de el însuşi, învaţă că darul i s-a dat lui însuşi, aşa că ei trebuie să fie unul singur. Iertarea e singura funcţie cu înţeles în timp. Iertarea este pentru toţi. Dar, când se lasă asupra tuturor, este deplină. Atuncea timpul nu mai este. Dar, cât mai eşti în timp, mai sunt multe de făcut. Şi fiecare trebuie să facă partea care i s-a alocat, pentru că de partea lui depinde întregul plan.

-

Mântuirea nu e decât ceva ce îţi aminteşte că lumea aceasta nu e casa ta. Legile ei nu îţi sunt impuse, valorile ei nu sunt ale tale. Şi nimic din ce crezi că vezi în ea nu există în realitate. Faptul acesta se vede şi se înţelege când îşi aduce fiecare aportul la desfacerea ei, după cum şi l-a adus la facerea ei. Specialitatea pe care a ales-o să îşi facă rău Dumnezeu a desemnat-o mijlocul mântuirii lui chiar din clipa în care a ales- o. Păcatul lui special a fost prefăcut în harul lui special. Ura lui specială a devenit iubirea lui specială.

-

Numai în întuneric specialitatea ta pare să fie un atac. În lumină, vezi în ea funcţia specială pe care o ai în planul de a-l mântui pe Fiul lui Dumnezeu de tot atacul şi de a-l lăsa să înţeleagă că e în siguranţă, după cum a fost întotdeauna şi după cum va rămâne atât în timp, cât şi în veşnicie.

Piatra mântuirii.

      Spiritul Sfânt poate transforma în binecuvântare orice sentință pe care ai pronunțat-o asupra ta, orice crezi tu că este păcat, căci păcatul, dacă ar exista, ar fi imuabil, iar prețul păcatului e moartea. Așa cum am învățat, păcatul este o greșeală nerecunoscută și neadusă la lumină pentru a fi corectată de Spiritul Sfânt. Așa se transformă greșelile în păcat. Dacă păcatul ar fi real, ar însemna că Dumnezeu nu ar avea nicio putere, căci păcatul se ridică împotriva Lui.

      Temelia Creației lui Dumnezeu – veșnică și nepieritoare – este Iubirea. Lumea aceasta face parte din Creație, și este o părticică din Cer atunci când nu se consideră separată de Creatorul ei. Felul în care funcționează ea nu este Voia Lui Dumnezeu. Temelia acestei lumi, sistemul ei de gândire și valori, nu Dumnezeu le-a creat.

    Păcatul dorește să facă din această lume, o lume la adăpost de Iubire, separată de Creatorul ei. O lume a cărei temelie să fie “la fel de sigură cum e Iubirea, la fel de demnă de încredere cum este Cerul, la fel de tare cum este Însuși Dumnezeu”; un bastion al eului, în care trupul și “specialitatea” lui se află la loc de cinste.

      În afară de Voia lui Dumnezeu nimic nu este etern, iar lucrurile pe care El nu le-a voit, se pot schimba, deci lumea aceasta se poate schimba. Niciun Gând al lui Dumnezeu nu are sens în cadrul acestei lumi, și nimic din ce crede lumea ca fiind adevărat nu are înțeles în Mintea Lui. Dar mintea ta face parte din Mintea lui Dumnezeu, că vrei, că nu vrei. Tu ești parte din Dumnezeu și din Creația Sa, că vrei, că nu vrei. Lumea aceasta este o lume nebună, după cum bine vezi. Așa că orice justificare a vreunei valori pe care o susține lumea, înseamnă o negare a sănătății mintale a Tatălui tău și a ta, căci Unul sunteți.

      Lumea aceasta este schimbătoare, plină de contradicții și lipsită de înțeles pentru că se bazează pe păcat. Numai adevărul poate crea ceva neschimbător. Numai Spiritul Sfânt are puterea să schimbe temelia acestei lumi, să o așeze pe o bază și pe o percepție sănătoasă, care să-l ducă pe Fiul lui Dumnezeu la bucurie și sănătate mintală.

      Iubirea este baza unei lumi sănătoase, și tot ce nu e iubire înseamnă păcat. Dimpotrivă, în ochii păcătosului o lume a iubirii este o lume nebună, lipsită de înțeles. Fiecare își definește astfel propriul adevăr. Aceasta este prima lege a haosului. ( Vezi cap. 23 – despre legile haosului).

      Spiritul Sfânt ți-a dat o misiune pe care o ai de îndeplinit în mântuirea lumii, în așezarea ei pe noile baze ale iubirii. Ea se potrivește nevoilor tale particulare, timpului și locului în care crezi că te găsești. Ducându-ți la îndeplinire această funcție te poți elibera de spațiu, de timp și de toate limitările pe care crezi că le ai. Aceste credințe ale tale sunt semnul clar că nu ești vindecat, și că mintea ta nu poate alege în cunoștință de cauză. Alegerile tale nu sunt libere și nu se pot face cu rațiune și în lumina bunului simț. Pentru că nu ești încă “sănătos la minte” este nevoie de o alegere specială. Este nevoie ca Cineva care te cunoaște bine pe tine – așa cum te-a creat Dumnezeu- , și care are încredere în tine că vei reuși să ieși la lumină, să te călăuzească și să-ți corecteze deciziile ce sunt împotriva “luminării” tale.

Ar fi o nebunie să li se încredinţeze mântuirea celor demenţi. Deoarece Dumnezeu nu e nebun, El a numit pe Cineva ca El de sănătos la minte, să înalţe o lume mai sănătoasă în ochii tuturor celor ce au ales demenţa ca propria lor mântuire. Şi Acestuia I-e dat să aleagă forma cea mai potrivită pentru fiecare; una ce nu va ataca lumea pe care o vede fiecare, ci va intra în ea, în linişte, să îi arate că e nebun. Acesta nu face decât să îi indice o alternativă, un alt mod de a privi ce a văzut până atunci şi ce recunoaşte a fi lumea în care trăieşte şi pe care a crezut, până atunci, că a înţeles-o.

-

Pe ce se poate conta, dacă nu pe Iubirea lui Dumnezeu? Şi unde sălăşluieşte sănătatea mintală, dacă nu în El? (…) E Voia lui Dumnezeu să ţi-o aminteşti şi să ieşi astfel din cea mai profundă jale la deplină bucurie. Acceptă funcţia ce ţi s-a desemnat în planul lui Dumnezeu de-a arăta Fiului Său că iadul şi Cerul nu sunt acelaşi lucru, ci lucruri diferite. Şi că în Cer Ei sunt cu toţii acelaşi lucru, fără diferenţele ce ar fi făcut un iad din Cer şi un cer din iad, dacă ar fi fost posibilă o asemenea demenţă.

-

Mântuirea este renaşterea ideii că nimeni nu poate pierde ca să câştige cineva. Şi trebuie să câştige toată lumea, dacă e să câştige cineva. Aici se redă sănătatea mintală.(…) Asta e piatra pe care stă mântuirea, poziţia prielnică din care Spiritul Sfânt dă direcţie şi înţeles planului în care funcţia ta specială are un rol. Căci aici funcţia ta specială se întregeşte, pentru că împărtăşeşte funcţia întregului.

-

Ţine minte că toată ispita nu e decât convingerea smintită că ţelurile voastre ( al tău și al Tatălui) nu pot fi reconciliate. Moartea cere viaţă, dar viaţa nu se menţine cu orice preţ. Nimeni nu poate suferi ca să se împlinească Voia lui Dumnezeu. Mântuirea este Voia Lui din cauză că o împărtăşeşti. Nu doar pentru tine, ci pentru Sinele Care e Fiul lui Dumnezeu.

Dreptatea restituită iubirii.
Nou!
      Nu poți fi complet deschis încă, pentru că dacă ai fi, n-ai mai avea nevoie de mântuire și nici de Spiritul Sfânt. Mântuiții nu au nevoie de mântuire, iar tu nu ești încă mântuit, așa că nu te învinovăți; ești încă certat cu tine însuți. De aceea, tot ce ți se cere este să ai puțină credință, pentru că înțelepciunea poate fi găsită și într-o asemenea stare mentală.
    Nemântuit fiind, ce poți să știi tu despre dreptatea Cerului? Nimeni din această lume nu poate să știe nimic, pentru că în lume, fiecare are dreptatea și adevărul său. Acestea cer judecată lumească și pedeapsă, dacă sunt încălcate legile lumești, considerate a fi adevărate. În lume, dreptatea și răzbunarea sunt una și aceeași, căci orice păcat reclamă o victimă.
    În lumea adevărului veșnic, dreptatea nu cere sacrificiu, nimeni nu este judecat, căci Dumnezeu este total imparțial cu toți.
 
*
“Să fii drept, înseamnă să fii imparțial, nu răzbunător.”
*
      În această lume, în care păcatul are înțeles și necesită judecată și pedeapsă, este extrem de greu de înțeles și acceptat dreptatea Spiritului Sfânt. Se crede că în Cer, “păcatul” este pedepsit după aceleași legi făcute de oameni, și care funcționează pe pământ. Întrupați fiind, Fiii lui Dumnezeu nu înțeleg că Spiritul Sfânt este Cel Care-i cunoaște așa cum i-a creat Dumnezeu. Funcția Lui este să-i elibereze și să le dea toată cinstirea pe care o merită, dar pe care și-au refuzat-o, pentru că nu-și pot înțelege inocența.
      În lumea timpului și a păcatului există convingerea că iubirea și dreptatea nu au nimic în comun. De aceea “spiritul” dreptății scuză răzbunarea și pedeapsa, iar acolo unde se cere dreptate, iubirea “stă firavă de o parte, cu mâini neputincioase, lipsită de dreptate și vitalitate, și fără puterea de-a mântui”.
      Atâta timp cât crezi că toate acestea sunt adevărate, ce poate cere Iubirea de la tine? Într-o lume în care în numele dreptății se comit cele mai mari nedreptăți, cum își poate face auzit Iubirea glasul plăpând al iertării, și cum poți tu crede că în Cer lucrurile stau alfel?

Celor ce mai cred că păcatul are înţeles le e extrem de greu să înţeleagă dreptatea Spiritului Sfânt. Precis cred că El le împărtăşeşte confuzia şi că nu poate evita răzbunarea pe care trebuie să o reclame modul în care concep ei dreptatea. Aşa că se tem de Spiritul Sfânt şi percep în El „mânia” lui Dumnezeu. Şi nu pot avea încredere că nu îi va ucide cu fulgere smulse din „focurile” Cerului chiar de Mâna mânioasă a lui Dumnezeu. Ei chiar cred că Cerul e iadul şi chiar se tem de iubire. Şi îi cuprinde o suspiciune adâncă şi fiorul rece al fricii când li se spune că nu au păcătuit nicicând. Lumea lor depinde de stabilitatea păcatului. Şi percep „ameninţarea” din partea a ceea ce Dumnezeu ştie a fi dreptate ca pe ceva mai distructiv pentru ei şi lumea lor decât răzbunarea, pe care o înţeleg şi o iubesc.

-

Aşa ajung să creadă că pierderea păcatului e un blestem. Şi fug de Spiritul Sfânt de parcă ar fi un mesager din iad, trimis de sus, cu perfidie şi cu viclenie, să le aplice răzbunarea lui Dumnezeu, deghizat în izbăvitor şi prieten. Ce altceva ar putea El să fie pentru ei decât un diavol, îmbrăcat în mantia unui înger, să îi inducă în eroare? Şi ce altă portiţă de scăpare are pentru ei decât o intrare în iad care pare să aducă a poarta Cerului?

-

Poţi fi un martor desăvârşit al puterii iubirii şi dreptăţii, dacă înţelegi că e imposibil ca Fiul lui Dumnezeu să merite răzbunare. Nu e nevoie să percepi, în fiecare împrejurare, adevărul acestui lucru. Şi nu e nevoie nici să te bizui pe experienţa ta în lume, care nu e decât umbrele tuturor lucrurilor ce se întâmplă de fapt înăuntrul tău. Înţelegerea de care ai nevoie nu vine de la tine, ci de la un Sine mai mare, atât de mare şi de sfânt încât nu Se poate îndoi de inocenţa Sa. Funcţia ta specială e o chemare adresată Lui, să îţi surâdă ţie, a cărui nepăcătoşenie o împărtăşeşte. Înţelegerea Lui va fi a ta. Şi aşa se va îndeplini funcţia specială a Spiritului Sfânt.

-

Fără nepărtinire, nu există dreptate. Cum poate specialitatea să fie dreaptă? Să nu judeci pentru că nu poţi, nu pentru că eşti şi tu un păcătos nenorocit. Cum pot specialii să înţeleagă cu adevărat că dreptatea e aceeaşi pentru fiecare? Să iei de la unul pentru a-i da altuia trebuie să fie o nedreptate faţă de amândoi, din moment ce sunt egali în percepţia Spiritului Sfânt. Tatăl lor le-a dat la amândoi aceeaşi moştenire.

-

Ai dreptul la tot universul; la pace desăvârşită, la izbăvire deplină de toate efectele păcatului şi la viaţă veşnică, voioasă şi deplină în toate privinţele, după cum i-a stabilit-o Dumnezeu Fiului Său preasfânt. E singura dreptate pe care o cunoaşte Cerul şi tot ce aduce pe pământ Spiritul Sfânt.(…) Lumea induce în eroare, dar nu poate înlocui dreptatea lui Dumnezeu cu o versiune de-a ei. Căci numai iubirea este dreaptă.

-

Lasă iubirea să decidă, şi nu te teme niciodată că tu, în lipsa ta de justeţe, te vei lipsi de ce ţi-a acordat dreptatea lui Dumnezeu.

 

Dreptatea Cerului.

Să ne amintim!

  • Ești dispus să fii eliberat de toate efectele păcatului?
  • Dacă răspunzi “da” înseamnă că vei renunța la toate valorile acestei lumi în favoarea păcii Cerului. Recunoaște că adevărul trebuie să ți se reveleze, pentru că nu știi ce e.

      Fragmentele de mai jos readuc în actualitate învățătura conform căreia, pe drumul mântuirii, toate convingerile și credințele noastre trebuie abandonate. Situațiile de viață pe care le întâmpinăm pot fi abordate în două moduri: fie împuternicim Spiritul Sfânt să ne călăuzească și să ne ofere soluția pentru rezolvarea definitivă a problemei în beneficiul tuturor celor implicați, fie ne împuternicim eul să rezolve problema în “beneficiul” personal.

      În prima situație drumul ne este eliberat, și toți vor avea de câștigat, pe când în cea de-a doua se adună din ce în ce mai multe obstacole, pentru că nu există decât o rezolvare aparentă, în care cineva a “câștigat”, cu siguranță în defavoarea altuia, iar problema se adâncește și se complică, fiind departe de a fi rezolvată.

Orice răspuns la o problemă rezolvată de Spiritul Sfânt va fi întotdeauna unul prin care nu pierde nimeni. Fiece greşeală e o percepţie în care unul, cel puţin, e văzut în mod nedrept. Vederea inocenței face pedeapsa imposibilă și dreptatea, sigură.

-

Lumea rezolvă problemele altfel. Ea vede soluţia ca pe o stare în care s-a hotărât cine va câştiga şi cine va pierde; cât va lua unul şi cât va putea să mai apere păgubaşul. Problema însă rămâne tot nerezolvată, căci numai dreptatea poate stabili o stare în care nu există păgubaş; nimeni nu e lăsat nedreptăţit şi văduvit, cu temei – astfel – de răzbunare. Rezolvarea problemelor nu poate fi răzbunarea, care în cel mai bun caz poate să adauge o altă problemă la cea dintâi.

-

Principiul că dreptatea înseamnă că nimenea nu poate pierde e crucial pentru acest curs. Căci miracolele depind de dreptate. Nu cum se vede prin ochii acestei lumi, ci cum o cunoaşte Dumnezeu şi cum se reflectă cunoaşterea în vederea pe care o dă Spiritul Sfânt.

-

Nimeni nu merită să piardă. Vindecarea trebuie să fie pentru fiecare, căci nimeni nu merită atac de niciun fel. Un miracol e dreptate. Nu e un dar special făcut unora, dar refuzat altora ca mai nevrednici, mai condamnaţi, şi excluşi astfel din vindecare. Unde e dreptatea mântuirii, dacă unele greşeli sunt de neiertat şi cer răzbunare în loc de vindecare şi de revenirea păcii?

-

Toţi sunt la fel de îndreptăţiţi să Îi primească darul de vindecare, izbăvire şi pace. A-I da o problemă Spiritului Sfânt să ţi-o rezolve înseamnă că o vrei rezolvată. A ţine de ea să o rezolvi tu fără ajutorul Lui înseamnă a decide că trebuie să rămână nerezolvată, nesoluţionată, şi cu o trainică putere de nedreptate şi atac. Nimeni nu poate fi nedrept cu tine, de nu ai decis tu mai întâi să fii nedrept. Şi atunci probleme trebuie să apară să îţi blocheze drumul, şi pacea să fie spulberată de vânturile urii.

-

Dacă nu crezi că toţi fraţii tăi au acelaşi drept la miracole ca tine, nu îţi vei revendica dreptul la ele, pentru că ai fost nedrept faţă de unul cu aceleaşi drepturi. Caută să refuzi, şi te vei simţi refuzat. Caută să văduveşti, şi vei fi văduvit. Numai iertarea oferă miracole. Iar iertarea trebuie să fie dreaptă cu toţi.

-

Micile probleme pe care le păstrezi şi le ascunzi devin păcatele tale secrete. Adună praf şi cresc, până acoperă tot ce percepi şi nu mai eşti drept cu nimeni. Nu crezi că ai niciun drept. Iar amărăciunea, îndreptăţită la răzbunare şi lipsită de îndurare, te condamnă şi te declară nevrednic de iertare. Cei neiertaţi nu au ce îndurare să îi acorde altuia. Iată de ce singura ta răspundere trebuie să fie aceea de-a lua iertare pentru tine însuţi.

-

Miracolul pe care îl primeşti îl dai. Fiecare în parte devine o ilustrare a legii pe care stă mântuirea: dacă e să se vindece cineva, trebuie să li se facă dreptate tuturor; a da şi a primi sunt acelaşi lucru.

*

Ce e al lui Dumnezeu îi aparține fiecăruia și este ce i se cuvine.

*


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)Observație:Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.
Sursa:Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.25: “Dreptatea lui Dumnezeu” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp. 468-489.

Share Button

Curs de miracole: Cap.22: Mântuirea și relația sfântă.

prietenie

Mântuirea e o promisiune, făcută de Dumnezeu, că vei găsi cum să ajungi la El în cele din urmă. Nu poate să nu fie îndeplinită. Ea garantează că timpul va avea un sfârșit. Cuvântul lui Dumnezeu e dat fiecărei minți care consideră că are gânduri separate, și va înlocui aceste gânduri de conflict, cu Gândul păcii.

Introducere.

Să ne amintim!

      Aflam din lecțiile trecute că în Cer nu intrăm decât doi câte doi. Trăim și evoluăm pe baza relațiilor, de orice fel ar fi ele. Într-o relație intră doi: la prima vedere, “eu” și “tu”, în realitate “noi”. Credința în separare și în păcat ne ține departe de Cer. Cele două entități ce se cred separate, “eu” și “tu”, nu pot vedea păcatul deodată, pentru că fiecare îl vede în celălalt. Este o percepție strict individuală. Fiecare pare să facă greșeli pe care celălat nu le poate înțelege.    Păcatul pare real numai în separare, căci dacă ne-am simți uniți, așa cum și suntem de fapt, unde-ar mai fi păcatul? Numai cei singuri și însingurați, care își consideră frații diferiți de ei înșiși au nevoie de păcat.

       O relație nesfântă se bazează pe diferențe. Fiecare crede că celălalt îi poate da ce nu are el. Stau împreună până ce cred că nu mai e nimic de luat și apoi trec mai departe, “și hoinăresc așa, printr-o lume de străini, diferiți de ei; trăind cu trupurile lor, poate sub un acoperiș comun, care nu îl adăpostește pe nicicare; în aceeași încăpere, și totuși fiecare în lumea lui“.

      O relație sfântă este o relație în care fiecare s-a uitat înăuntru și a văzut că este complet. Acceptându-și desăvârșirea, este fericit să se unească cu cineva la fel de conștient de propria-i desăvârșire. Ei nu văd nicio diferență între sinele lor, căci diferențele țin doar de trup. Într-o relație sfântă se trece de la credința în separare și diferențe, la credința în identitate și unitate. Într-o relație sfântă, apelând la rațiune, vederea se transformă în viziune.

- Osho: Iubire și singurătate -

      Urmează mai jos o porțiune de text -Mesajul relației sfinte- care pune la încercare puterea noastră de pătrundere a abstractului, căci mintea noastră este abstractă, gândirea este abstractă, întreg textul din acest curs este abstract. Este poate o încercare de a ne antrena în vederea trecerii de la gândirea lineară la cea nonlineară, căci…

Dintre toate mesajele pe care le-ai primit şi nu le-ai înţeles, doar cursul acesta e accesibil înţelegerii tale şi poate fi înţeles. Asta e limba ta. Nu o înţelegi încă doar din cauză că întreaga ta comunicare este ca a unui nou-născut. Sunetele scoase de un nou-născut şi cele pe care le aude sunt cât se poate de nesigure, însemnând pentru el diferite lucruri la momente diferite. Nici ce aude, nici ce vede nu e stabil deocamdată. Dar ce aude şi nu înţelege va fi limba lui maternă, prin care va ajunge să comunice cu cei din jur, şi ei cu el. Iar ciudatele fiinţe mişcătoare ce le vede în jur vor deveni mângâietorii lui, şi îşi va recunoaşte casa şi îi va vedea cu el acolo.

 

Mesajul relației sfinte.

Să ne amintim!

Lasă raţiunea să mai facă un pas. Dacă îl ataci pe cel pe care Dumnezeu vrea să îl vindece şi îl urăşti pe cel pe care îl iubeşte El, tu şi Creatorul tău aveţi o voie diferită. Dar, dacă tu eşti Voia Lui, trebuie să crezi atunci că tu nu eşti tu însuţi. (…)De unde, te întrebi, îţi vine neliniştea ciudată, senzaţia că eşti deconectat şi frica obsesivă că îţi lipseşte orice înţeles? E ca şi cum ai nimerit aici din întâmplare, fără alt plan decât să o întinzi de-aici, căci numai asta pare cert.

-

Raţiunea ţi-ar spune că lumea pe care o vezi cu ochi care nu sunt ai tăi trebuie să nu aibă sens pentru tine. Cui să îşi returneze mesajele o asemenea vedere? Sigur nu ţie, al cărui văz e total independent de ochii ce văd lumea. Dacă nu e viziunea ta, ce poate să îţi arate ţie? Creierul nu poate interpreta ce vede viziunea ta. Asta, tu ai înţelege. Creierul interpretează pentru trup, din care face parte. Dar nu poţi înţelege ce îţi spune. Şi totuşi, l-ai ascultat şi îl asculţi. Şi ai tot încercat din greu să îi înţelegi mesajele.

-

Nu ai primit niciun mesaj pe care să îl înţelegi. Căci ai ascultat ce nu poate comunica. Gândeşte-te atunci ce se întâmplă. Negând ce eşti şi crezând cu fermitate că eşti altceva, acest „altceva” pe care l-ai făcut să fii devine văzul tău. Şi atunci acest „altceva” trebuie să fie cel ce vede şi, „altceva” fiind, aidoma neţie, îţi explică ţie ceea ce vede. Viziunea ta, fireşte, ar face asta să fie de prisos. Dar, dacă ochii îţi sunt închişi şi ai cerut acestui „altceva” să te ghideze, rugându-l să îţi explice lumea pe care o vede el, nu ai motiv să nu asculţi, şi nici să suspectezi că explicaţiile ce ţi le dă nu sunt adevărate. Raţiunea ţi-ar spune că nu pot fi adevărate pentru că nu le înţelegi. Dumnezeu nu are secrete. El nu te poartă printr-o lume de chin, aşteptând să îţi spună, la finele călătoriei, de ce ţi-a făcut una ca asta.

-

Ce poate fi secret de Voia lui Dumnezeu? Tu însă crezi că ai secrete. Ce pot fi secretele tale, dacă nu o altă „voie”, care e a ta, separat de-a Lui? Raţiunea ţi-ar spune că asta nu e un secret ce trebuie ascuns ca un păcat. Ci o greşeală! Nu îţi lăsa frica de păcat să o ferească de corecţie, căci atracţia vinovăţiei e numai frică. E singurul sentiment ce se opune iubirii, ducând mereu la vederea diferenţelor şi la pierderea identităţii. Iată singurul sentiment ce te ţine orb, dependent de sinele pe care crezi că l-ai făcut să te conducă prin lumea pe care a făcut-o pentru tine.

-

Vederea ţi s-a dat, odată cu tot ce poţi să înţelegi. Nu vei avea dificultăţi să înţelegi ce îţi spune această viziune, căci numai viziunea ta poate să îți transmită ce poți să vezi.

-

În fiecare relaţie sfântă, se renaşte capacitatea de-a comunica în loc de-a separa. Dar o relaţie sfântă – renăscută ea însăşi atât de recent dintr-o relaţie nesfântă, şi totuşi, mai străveche decât vechea iluzie pe care a înlocuit-o – e ca un nou-născut acum în propria-i renaştere. Şi totuşi, ţi se redă viziunea în acest prunc, şi el va vorbi limba pe care o poţi înţelege. Nu e crescut de acel „altceva” ce ai crezut că eşti. Nu i s-a dat acestuia, nici nu a fost primit decât de tine. Căci doi fraţi nu se pot uni decât prin Cristos, a Cărui viziune îi vede una.

-

Fii sigur că Dumnezeu nu Şi-a încredinţat Fiul cui nu merită. De unit, nu merită să se unească decât ce este parte a Lui. Şi nici nu e posibil să se unească ceva ce nu e parte a Lui. Celor ce se unesc trebuie să li se fi redat comunicarea, căci nu o pot face prin trupuri. Ce i-a unit atunci? Raţiunea îţi va spune că trebuie să se fi văzut unul pe altul printr-o viziune nu a trupului şi să fi comunicat într-o limbă pe care trupul nu o vorbeşte. Şi nu se poate să îi fi atras, uşor, ca să devină unul, imagini sau sunete înfricoşătoare. (…) În casa sfântă în care frica e fără putere, iubirea intră cu gratitudine, recunoscătoare că e una cu voi care v-aţi unit ca să o lăsaţi să intre. Cristos vine la ce e ca El: acelaşi, nu diferit. Căci e atras mereu de El Însuşi.

-

Cert e că cine e atras de Cristos e atras de Dumnezeu, după cum e cert că sunt atraşi Amândoi de fiece relaţie sfântă, casa pregătită pentru Ei când pământul se preface în Cer.

 

Nepăcătoșenia fratelui tău.

Iluzii, deziluzii, adevăr; Fericire versus bucurie.

Să ne amintim!

      Toată lumea eului e construită din iluzii. Toate obiectivele efemere, pe care le atingem sau nu, și pe care le înlocuim de îndată cu altele pe măsură ce le atingem, sunt iluzii. Ele mor doar pentru a renaște altele. Ele aduc fericire efemeră sau deziluzie și nefericire, după cum le-am dus sau nu la îndeplinire. Așa că viața eului în lumea timpului este o veșnică pendulare între iluzie și deziluzie. Ai spune că opusul iluziei este deziluzia, și în consecință, opusul fericirii este nefericirea. 

      Opusul iluziilor și al deziluziilor este însă numai adevărul, pentru că aduce bucurie, iar bucuria este veșnică. Fericirea este aparentă, nu are stabilitate și se poate oricând destrăma în tristețe. Bucuria lăuntrică nu se poate destrăma în tristețe, pentru că ce e veșnic nu poate muri, dar tristețea, efemeră fiind, se poate schimba în bucurie, pentru că timpul cedează în fața eternității.

      Așadar, rațiunea îți spune că singurul lucru pe care poți să-l faci pentru a scăpa de nefericire este să o recunoști și să o iei în direcția opusă: a adevărului.

Iată o fază decisivă a acestui curs, căci aici trebuie să se desăvârşească separarea ta de eu.

-

Trebuie să alegi acum între tine, cel adevărat, şi tine, cel din iluzie. Nu şi unul, şi altul, ci unul singur. Nu are rost să încerci să eviţi această singură decizie. Ea trebuie luată. Credinţa şi convingerea pot să se oprească indiferent de care parte, dar raţiunea îţi spune că nefericirea stă numai de o parte, şi bucuria, de cealaltă.

-

Nu îţi abandona fratele acum. Vă daţi unul altuia viaţă sau moarte; vă sunteţi mântuitor sau judecător, oferindu-vă reciproc refugiu sau condamnare. Acest curs va fi crezut în totalitate sau deloc. Căci este fie întru totul adevărat, fie întru totul fals, şi nu poate fi crezut doar parţial. Iar tu vei scăpa de nefericire în totalitate sau deloc. Raţiunea îţi va spune că nu există teren de mijloc, un loc în care să te poţi opri nesigur, aşteptând să alegi între bucuria Cerului şi nefericirea iadului. Până nu alegi Cerul, eşti în nefericire şi în iad.

-

Un mântuitor nu poate fi judecător, şi nici mila, condamnare. Iar viziunea nu poate să condamne, ci numai să binecuvânteze. Cel a Cărui funcţie este să mântuiască va mântui. Cum o va face îţi depăşeşte puterea de înţelegere, dar când, trebuie să fie alegerea ta. Căci tu ai făcut timpul, aşa că e la dispoziţia ta. Nu eşti un rob al timpului, după cum nu eşti nici rob al lumii pe care ai făcut-o.

-

Dincolo de trupul pe care l-ai pus între tine şi fratele tău, sclipind în lumina aurită care se răsfrânge până la el din cercul nesfârşit, strălucitor, care se extinde de-a pururi, stă relaţia ta sfântă, iubită de Dumnezeu Însuşi. Ce liniştit se odihneşte, în timp şi totuşi dincolo de el, nemuritoare şi totuşi pe pământ.

-

Tot ce trebuie să faci ca să rămâi, în linişte, cu Cristos, este să Îi împărtăşeşti viziunea. Viziunea Lui i se dă, repede şi bucuros, oricui este dispus să îşi vadă fratele lipsit de păcat. Cerul e casa purităţii desăvârşite, şi Dumnezeu l-a creat pentru tine. Priveşte-ţi fratele preasfânt, nepăcătos ca tine, şi lasă-l să te conducă acolo.

 

Rațiunea și formele greșelii.

Să ne amintim!

       Introducerea rațiunii în sistemul de gândire al eului marchează începutul destrămării lui. Rațiunea îți schimbă vederea trupului în viziunea minții superioare.

     Cu ajutorul rațiunii situațiile se “văd” altfel, se limpezesc, soluțiile sunt evidente.

      Rațiunea îți spune că poți învăța cursul acesta, și poți atinge pacea, dacă renunți la mofturile eului. Eul îți spune că nu te poți desprinde de lume și de sistemul ei de gândire.

      Cu ajutorul rațiunii îți poți vedea și accepta greșelile, și le poți lăsa să fie corectate. Eul îți spune că nu greșești, că celălalt e vinovat. El introduce mereu vinovăția în relații, și nu se lasă corectat, pentru că nu recunoaște greșeala. Așa face dintr-o simplă greșeală un păcat pe care îl proiectează în afară, iar acesta devine ” un bloc de granit, coborât ca o poartă grea, încuiată și fără cheie, de-a curmezișul drumului ce duce la pace”. Păcatele se nasc din greșeli ascunse, nerecunoscute și pe care nu le-ai oferit corecției.

      Tot ce poți să vezi cu ochii trupului și să judeci cu mintea eului este o greșeală, pentru că ce judecă eul tău este doar un fragment din întreg, distorsionat, și fără înțelesul întregului. Ochii trupului nu pot să vadă dincolo de formă, pentru că așa au fost făcuți, și de aceea nu pot vedea nici dincolo de greșeală. De aceea, zidul dintre tine și adevăr e complet adevărat.

       Greșelile pot lua forme diferite, și de aceea, pot să amăgească, și dacă forma li se poate schimba și sunt amăgitoare, nu pot fi reale. Așadar, tu care ai aflat că fiecare om este sfânt, exact așa cum l-a creat Dumnezeu, că nu e trup, ci spirit, că dincolo de eul lui trăiește lumina veșnică a lui Dumnezeu și inocența lui, nu lăsa felul în care-ți vezi fratele să fie blocat de faptul că îi percepi păcatul și trupul.

Rațiunea vede o relație sfântă drept ceea ce este: o stare mentală comună, în care și unul, și altul își oferă bucuroși greșelile să fie corectate, ca să fie vindecați voios amândoi, ca tot unitar.

Bifurcarea drumului.

Frumos!

Când ajungi la locul unde bifurcarea drumului e cât se poate de evidentă, nu poţi merge înainte. Trebuie să o iei fie într-o direcţie, fie într-alta. Căci acum, dacă mergi tot înainte, în direcţia în care ai mers înainte de-a ajunge la răscruce, nu vei ajunge nicăieri. Întregul scop al drumului parcurs până aici a fost acela de-a decide în ce direcţie să o iei acum. Cea care te-a adus aici nu mai contează. Nu îţi mai poate fi de folos. Niciunul dintre cei ce ajung până aici nu poate lua decizia greşită, deşi poate amâna, Şi nicio parte a călătoriei nu pare mai disperată şi mai inutilă decât cea în care stai unde se bifurcă drumul şi nu te hotărăşti în ce direcţie să mergi.

-

 Par grei doar primii câţiva paşi în direcţia cea bună, căci ai ales, deşi crezi că mai poţi să faci cale întoarsă, să o alegi pe cealaltă. Nu e aşa. O alegere făcută cu sprijinul puterii Cerului nu poate fi desfăcută. Ai hotărât încotro să o iei. Nu există ceva care să nu ţi se spună, dacă recunoşti asta.

-

Aşa că stai cu fratele tău aici, în locul acesta sfânt, în faţa vălului păcatului ce atârnă între voi şi faţa lui Cristos. Să se ridice! Ridică-l cu fratele tău, căci nu e decât un văl ce stă între voi. De unii singuri, fie tu, fie fratele tău îl veţi vedea ca un bloc solid de piatră, şi nu vă veţi da seama cât de subţire e voalul care vă separă acum. Dar e pe ducă în conştienţa ta, şi pacea a ajuns la tine chiar aici, în faţa vălului.

-

Gândeşte-te cât de frumoşi vă veţi părea unul altuia tu şi fratele tău! Cât de fericiţi veţi fi să fiţi împreună, după o călătorie atât de lungă şi de solitară, în care aţi mers de unii singuri. Porţile Cerului, acum deschise pentru voi, le veţi deschide acum celor trişti.

-

Fiece greşeală pe care o faceţi tu şi fratele tău, celălalt o va corecta cu blândeţe. Căci, în viziunea lui, frumuseţea ta e mântuirea lui, pe care o fereşte de rău. Iar tu vei fi ocrotitorul viguros al fratelui tău, ferindu-l de tot ce pare să se ridice între voi. Aşa veţi cutreiera lumea cu mine, al cărui mesaj nu s-a dat încă tuturor. Oferta lui Dumnezeu mai e deschisă, dar aşteaptă să fie acceptată.

-

Acest văl pe care tu şi fratele tău îl ridicaţi împreună deschide calea adevărului nu numai pentru voi doi.

-

Cât de uşor este să le oferi acest miracol tuturor! Niciunul dintre cei ce l-au primit pentru ei nu l-ar putea considera un lucru dificil.  Aceasta e funcţia unei relaţii sfinte: să primiţi împreună şi să daţi după cum aţi primit. Cât staţi în faţa vălului, vă pare dificil. Întinde-ţi însă mâna, unită cu a fratelui tău, şi atinge acest bloc atât de greu în aparenţă, şi vei învăţa cât de uşor îţi alunecă degetele prin nimic. Nu e un zid solid. Între tine şi fratele tău, şi Sinele sfânt pe care Îl împărtăşiţi, stă doar o iluzie.

 

Slăbiciune și defensivitate.

Nou!

      Orice situație conflictuală, orice atac, apărare sau tendința de a-ți judeca frații reprezintă din perspectiva acestui curs o iluzie. În “Manual pentru profesori” este numită chiar “magie”, pentru că respinge rațiunea, te aruncă în incertitudine  și încalcă crunt adevărul – Iubirea. Incertitudinea înseamnă îndoială de tine însuți. Iubirea însă aduce certitudine, liniște și pace. În Iubire nu poate ființa atacul pentru că în Iubire slăbiciunea nu există.

      Cum se depășesc iluziile? Nu prin forță sau mânie, și nici opunându-li-te în vreun fel. Numai în iluzii este nevoie de apărare din cauza slăbiciunii și a fricii.

Cât de slabă este frica; cât de mică şi de nesemnificativă! Ce neînsemnată e în faţa puterii liniştite a celor cărora li s-a alăturat iubirea! Iată-ţi „duşmanul”: un şoricel înspăimântat ce vrea să atace universul. Care sunt şansele să reuşească? Îţi poate fi greu să ignori imperceptibilele chiţcăituri care îi proclamă omnipotenţa şi vor să înăbuşească imnul de laudă închinat Creatorului său, pe care îl cântă veşnic, la unison, fiecare inimă din tot universul? Cine e mai puternic? Acest şoricel sau tot ce a creat Dumnezeu? 

-

De-ai recunoaşte cât de puţin stă între tine şi conştientizarea unităţii tale cu fratele tău! Nu te lăsa amăgit de iluziile mărimii şi grosimii, greutăţii, solidităţii şi trăiniciei temeliei pe care ţi le prezintă. Da, ochilor fizici li se pare un corp solid şi imens, neclintit ca un munte. Dar în tine e o Forţă la care nicio iluzie nu poate rezista.

-

Nu uita, când simţi că se stârneşte în tine nevoia de-a fi defensiv în legătură cu ceva, precis te-ai identificat cu o iluzie. Şi te simţi, de aceea, slab, pentru că eşti singur. Acesta e preţul tuturor iluziilor. Nu există una care să nu se bazeze pe convingerea că eşti separat.

 

Lumina relației sfinte.

 

“Vrei libertatea trupului sau a minții?”

Nou!

      Primul lucru pe care l-ai spune probabil este că le vrei pe amândouă. Află că nu se poate. Ori una, ori cealaltă. Atunci când alegi pe una dintre ele ca obiectiv, cealaltă devine mijlocul care te ajută să-l atingi. Astfel, vei avea libertatea trupului, sacrificând libertatea minții, sau vei avea libertatea minții, folosind trupul ca mijloc, pentru că așa după cum ai învățat deja, trupul este un instrument de învățare pentru minte.

     Pe măsură ce obiectivele sunt atinse, valoarea mijloacelor descrește până ce sunt eclipsate complet atunci când devin cu totul lipsite de funcție. Așa se face că atunci când te identifici cu trupul,  tot ce faci, faci pentru el, eclipsându-ți mintea, iar atunci când îți dorești libertatea  și vigoarea minții, nu te mai preocupă în mod deosebit trupul, pentru că nu te mai identifici cu el. Cu toate acestea, un trup viguros și sănătos este expresia unei minți vindecate.

Să ne amintim!

 Relația sfântă și separarea:

Dinaintea unei relaţii sfinte nu există păcat. Forma greşelii nu se mai vede, iar raţiunea, unită cu iubirea, priveşte liniştită toată confuzia, mulţumindu-se să remarce că: „A fost o greşeală”. Şi atunci aceeaşi Ispăşire pe care ai acceptat-o în relaţia ta corectează greşeala şi lasă în locul ei o parte din Cer.

-

Când îţi vei privi fratele cu o iertare deplină, din care nu excluzi nicio greşeală şi de care nu ascunzi nimic, ce eroare va putea să existe orişiunde pe care să nu o poţi trece cu vederea? Ce formă de suferinţă îţi va putea bloca vederea, împiedicându-te să vezi dincolo de ea? Şi ce iluzie vei putea să nu recunoşti ca o greşeală; o umbră prin care treci fără de spaimă?

-

Îţi vei vedea valoarea prin ochii fratelui tău, şi fiecare în parte va fi eliberat când îşi va vedea mântuitorul în locul atacatorului care a crezut că este. Prin această eliberare se eliberează lumea. Acesta este rolul tău în aducerea păcii. Căci ai întrebat ce funcţie ai aici şi ţi s-a răspuns. Nu căuta să o schimbi, nici să o înlocuieşti cu un alt obiectiv. Aceasta ţi s-a dat, şi numai aceasta. Accept-o pe aceasta şi îndeplineşte-o de bunăvoie, căci e la latitudinea Spiritului Sfânt ce face cu darurile pe care le dai fratelui tău, cui le oferă, unde şi când. El le va acorda acolo unde sunt primite şi bine-venite. Îl va folosi pe fiecare dintre ele în scopul păcii. Şi nu îi va scăpa nimănui niciun surâs, oricât de mic, şi nicio disponibilitate de-a trece peste cea mai minusculă greşeală.

-

Şi va adăuga la el toată puterea pe care I-a dat-o Dumnezeu, să facă din fiece mic dar de iubire o sursă de vindecare pentru toţi. Fiece mic dar pe care i-l oferi fratelui tău face lumină în lume. Să nu te preocupe întunericul; mută-ţi privirea de la el la fratele tău. Şi lasă întunericul să fie împrăştiat de Cel Ce cunoaşte lumina şi o pune încetişor în fiece calm surâs de încredere şi credinţă cu care îţi binecuvântezi fratele.

-

De învăţarea ta depinde binele lumii. Şi numai aroganţa neagă puterea pe care o are voia ta.(…) Te vezi vulnerabil, plăpând şi uşor de distrus, în voia unor nenumăraţi atacatori, mai puternici decât tine. Să vedem fără ocolişuri cum a apărut greşeala aceasta, căci aici stă îngropată ancora grea ce pare să ţină pe loc frica de Dumnezeu.

-

 Cum poate Fiul lui Dumnezeu să fie slab, fragil şi lesne de distrus, dacă nu cumva e tot aşa şi Tatăl lui? Tu nu vezi că fiece păcat şi condamnare pe care le percepi şi le justifici sunt un atac la Tatăl tău. Tu nu vezi că asta e ce încerci să faci din cauza credinţei tale că Tatăl şi Fiul sunt separaţi. Şi trebuie să crezi că sunt separaţi, din cauza fricii. Căci pare mai nepericulos să îl ataci pe altul sau pe tine însuţi decât să ataci marele Creator al universului, a Cărui putere o cunoşti.

-

Dacă ai fi una cu Dumnezeu şi ai recunoaşte această unitate, ai ştii că puterea Lui e a ta. Singura situaţie în care s-ar putea justifica este aceea în care tu şi fratele tău aţi fi separaţi unul de altul, şi aţi fi separaţi cu toţii de Creatorul vostru. Căci numai atunci ar fi posibil să ataci o parte a creaţiei fără întreg, Fiul fără Tată; şi să îl ataci pe altul fără tine sau să îţi faci rău fără ca altul să simtă vreo durere. Şi convingerea aceasta o vrei. Dar în ce constă valoarea ei, dacă nu în dorinţa ta de-a ataca fără a te pune în pericol? Atacul nu e nici periculos, nici nepericulos. E imposibil. Căci universul este una.

-

Numai cei diferiţi pot ataca. Aşa conchizi că, din cauză că poţi să ataci, tu şi fratele tău precis sunteţi diferiţi. Spiritul Sfânt îţi explică însă altfel. Din cauză că tu şi fratele tău nu sunteţi diferiţi, nu poţi să ataci. Ambele poziţii sunt concluzii logice.

-

Singura întrebare la care trebuie să se răspundă pentru a decide care din ele trebuie să fie adevărată e dacă tu şi al tău frate sunteţi diferiţi. De pe poziţia înţelegerii tale, păreţi să fiţi şi, de aceea, poţi să ataci. Dintre alternative, aceasta pare mai firească şi mai aliniată la experienţa ta. De aceea, e necesar să ai alte experienţe, mai pe linia adevărului, pentru a te învăţa ce e firesc şi adevărat.

-

Aceasta e funcţia relaţiei tale sfinte. Căci ce gândeşte unul, celălalt va resimţi cu el odată. Poate să însemne altceva decât că mintea ta şi a fratelui tău sunt una? Nu privi cu frică acest fapt fericit şi nu te gândi că îţi pune în spinare o povară grea. Căci atunci când îl vei accepta cu bucurie, îţi vei da seama că relaţia ta e o reflecţie a unităţii dintre Creator şi Fiul Său. Între minţi ce se iubesc nu există separare.

 


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)

Observație:

Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Surse:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.21: “Mântuirea și relația sfântă” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.421-436.


Share Button

Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (II)

programa

 

Ideile pe scurt:

 

  • Numai iubirea e puternică.
  • Ești invulnerabil, pentru că ești creat din iubire și porți în tine  iubirea și lumina lui Dumnezeu.
  • Ești egal cu toți semenii tăi și la fel de puternic ca oricare dintre ei.
  • Conștientizarea invulnerabilității duce la înțelegerea faptului că atacul nu are efecte, și la suprimarea nevoii de atac.
  • Cei puternici nu atacă, pentru că și-au recunoscut invulnerabilitatea.
  • Ești întotdeauna prima țintă a atacului tău, pentru că cei asupra cărora l-ai direcționat vor reacționa numai dacă-l vor percepe ca atac. 
  • Ești un student slab atâta timp cât mintea ți-e scindată și crezi în separare.
  • Pentru că ai ales să înveți însă, ai nevoie de un alt profesor decât tine, pentru a “demonta” credința în scindare și separare – asta pentru că dorești să-ți depășești limitele, și nu pot fi depășite atâta vreme cât consideri că poți face acest lucru singur, cu resursele pe care le-ai folosit până acum. Programa ta de studiu – programa eului – s-a dovedit a fi ineficientă.
  • În condiții de învățare corecte, vei deveni un student excelent, și apoi un profesor excelent. Momentan trebuie să demisionezi din rolul de profesor propriu.
  • Sub îndrumarea Spiritului Sfânt și acordându-I atenție deplină, bazându-te pe potențialul de învățare nelimitat pe care-l ai, poți fi condus la Dumnezeu.
  • Eul te învață cum să câștigi lumea întregă pierzându-ți sufletul.
  • Spiritul Sfânt te asigură că nu-ți poți pierde sufletul, dar îți poți pierde conștiența lui.
  • Lumea este o iluzie. Singura realitate e realitatea lui Dumnezeu. Eul face parte din lume, iar Spiritul tău face parte din Dumnezeu. Tu nu ești trup, și nu ești ego. Ești spirit.
  • Spiritul Sfânt îți va aminti de tine și de Tatăl tău, pentru că El e singurul care cunoaște ce ești.
  • Trezirea începe cu retragerea “investițiilor ” din lumea aceasta, iluzorie, și reorientarea lor către realitatea lui Dumnezeu.
  • Din lumea aceasta nu merită să păstrezi decât gândurile iubitoare. Ele constituie singura realitate a lumii, iar singura libertate pe care o mai ai este puterea de decizie.
  • Acceptă viziunea lui Cristos prin ochii tăi, și vezi tot ce vezi cu iubire.
  • Acceptând antrenamentul Spiritului Sfânt, care are aplicabilitate universală, la un moment dat vei știi să reacționezi corect în orice situație. Este momentul în care cunoașterea  va fuziona cu percepția ta corectă. În acel moment, Spiritul tău va fuziona cu Spiritul Tatălui, care se răsfrânge cu iubire asupra ta – propria Sa extensie și propriul Său Fiu.
  • Ce nu poți vedea cu ochii pentru că este invizibil, poate fi recunoscut după efectele pe care le produce. Este cazul Spiritului Sfânt pe care nu-l poți vedea,  dar căruia îi poți simți efectele prin tine. Este cazul capacităților tale pe care nu le știi,  dar în  care poți căpăta încredere observând rezultatele acțiunilor tale.
  • Ce îți permite Spiritul Sfânt să faci utilizându-ți capacitățile, încalcă fiecare lege a lumii și transcende timpul și spațiul.
  • În “Cer” funcția ta împărtășită cu Dumnezeu este să creezi, iar pe pământ funcția ta împărtășită cu Spiritul Sfânt este să vindeci. Alegerea îți aparține.
  • Ce vezi în exteriorul tău, este ce ai pus în interior. De aceea, fie proiectezi în exterior frică, atac, conflict, ură, separare,  fie extinzi iubire, pace și unitate. În interior vei găsi însă ceea ce dorești să fie, în funcție de călăuza pe care ai ales-o : eul sau Spiritul Sfânt.
  • Când în interiorul tău vei vrea și vei vedea iubire, aceasta va deveni manifestată și în exterior. Iar iubirea atrage iubire.
  • Oferă iubire și o vei avea.
  • Oferă atac, și iubirea va rămâne ascunsă, pentru că nu poate trăi decât în pace.
  • Marele tău  “handicap” este că nu înțelegi iubirea desăvârșită. ( Vezi exercițiul 127: aici )
  • Deși realitatea minții tale e cea mai frumoasă și grandioasă creație a lui Dumnezeu, capabilă să îți aducă pacea pe care ai menirea să o împărtășești, pentru că nu o recunoști, nu o vezi. E posibil să vezi în interior altceva, care nici măcar nu are realitate, dar care e în stare să te sperie și să te facă să te temi de Dumnezeu.
  • Te temi încă de Dumnezeu pentru că deși L-ai chemat, iar El ți-a răspuns prin Hristos și prin Spiritul Său Sfânt, nu renunți încă la lumea ta. Acceptă numai lumea reală a lui Dumnezeu! Dă drumul lumii tale iluzorii, pentru că trebuie să faci o alegere! Nu poți trăi în două lumi. ( Vezi exercițiile 128-130 care vor urma.)
  • Să nu uiți că Tatăl tău ți-a ascuns Sinele la loc sigur în Sinele Lui, și te ține departe de gândurile tale distructive până când vei alege să te trezești și să-ți amintești cine ești.
  • Îți vei aminti atunci când vei renunța să controlezi realitatea, pentru că cine nu se poate controla pe sine, nu poate aspira la controlul universului. 

 

-∞- 

5: Programa sănătoasă.

 

Iubirea, atacul, invulnerabilitatea.

 

Numai iubirea e puternică. Cei puternici nu atacă pentru că nu văd ce nevoie au să o facă. Înainte de-a fi putut să îți intre în minte ideea de atac, precis te-ai perceput slab. Din cauză că te-ai atacat te vezi slăbit. Considerându-te mai slab decât frații tăi încerci să “egalizezi” situația pe care ai făcut-o.

-

Iată de ce recunoașterea propriei tale invulnerabilități este atât de importantă pentru refacerea sănătății tale mintale. Căci, dacă îți accepți invulnerabilitatea, recunoști că atacul nu are efect. Odată ce îți dai seama de acest lucru, nu vei mai vedea niciun rost în atac, căci e limpede că nu funcționează și că nu te poate proteja. Dacă atacurile tale asupra ta nu au reușit să te slăbească înseamnă că mai ești puternic. Și nu e nevoie, așadar, să “egalizezi” situația ca să îți stabilești puterea.

-

Ești întotdeauna prima țintă a atacului tău, căci alții reacționează la atac numai dacă îl percep.

 

Alegerea programei.

 

Iubirea Spiritului Sfânt este puterea ta, căci nu te poți încrede în propria ta iubire atunci când o ataci. Nu poți învăța ce e iubirea desăvârșită cu o minte scindată, căci o minte scindată s-a prefăcut singură într-un student slab. Ai încercat să faci din separare un lucru veșnic, pentru că ai vrut să reții caracteristicile creației, dar cu propriul tău conținut. Creația însă nu ține de tine iar studenților slabi trebuie să li se predea într-un mod special.

-

Ai literalmente niște handicapuri care te împiedică să înveți. Priceperea ta de a învăța e atât de deteriorată pe alocuri, încât nu poți progresa decât sub îndrumarea constantă și răspicată a unui Profesor Care poate transcende resursele tale limitate. El devine Resursa ta, pentru că de la tine nu poți învăța. Studenții slabi nu sunt buni de ales ca profesori, nici pentru ei nici pentru altcineva. Nu le-ai cere tocmai lor să întocmească programa prin care își vor putea depăși limitele. Dacă ar înțelege ce e dincolo de ele nu ar fi handicapați.

-

Nu cunoști semnificația iubirii, și acesta este handicapul tău.

-

Am spus că regula eului este  “Caută și nu găsi”. ” Încearcă să înveți, dar să nu reușești”.

Fiecare mijloc autentic de predare, fiecare veritabilă îndrumare și fiecare ghid rațional ce îți poate arăta cum să înveți vor fi greșit interpretate, din moment ce servesc cu toate la facilitarea învățării la care se opune această programă ciudată – programa eului. Un obiectiv suplimentar al acestei programe este să înveți cum să nu depășești scindarea. Și  nu vei depăși scindarea în această programă, căci tot ce o să înveți va fi în folosul ei. (…) Dar, poate nu îți dai seama, nici acum, că există un lucru pe care vrei să îl înveți și că îl poți învăța, pentru că ai ales să îl înveți.

-

Tu, care ai încercat să înveți ce nu vrei, ar trebui să prinzi curaj, căci – deși programa pe care ți-ai stabilit-o singur e de-a dreptul deprimantă -, dacă o privești, e ridicolă doar.

Demisionează acum din rolul de profesor propriu. Nu e o demisie ce duce la depresie. E doar rezultatul unei sincere evaluări a tot ce te-ai învățat până acum și a consecințelor ce au decurs din urma învățării.  În condiții de învățare potrivite, – pe care nu le poți nici furniza nici înțelegevei deveni un excelent student și un excelent profesor. Dar nu ai devenit încă și nu vei deveni până ce întreaga situație de învățare nu devine exact opusul celei pe care ai stabilit-o. 

-

Înțeles corect, potențialul tău de-a învăța este nelimitat pentru că te va duce la Dumnezeu. Poți preda calea care duce la El și o poți învăța, dacă urmezi profesorul Care o cunoaște.

Trebuie doar să acorzi atenție deplină. Restul ți se va da.

 

6. Viziunea lui Cristos.

 

Eul încearcă să te învețe cum câștigi lumea întreagă și să îți pierzi sufletul. Spiritul Sfânt te învață că nu îți poți pierde sufletul și că nu există câștig în lume, căci de la sine nu aduce profit. A investi fără profit, înseamnă a te sărăci cu siguranță, iar costurile sunt mari. Nu numai că nu e profit în această investiție, dar te și costă enorm de mult. Căci, negând realitatea ta, investiția aceasta te costă realitatea lumii și  nu îți dă nimic în schimb. Nu îți poți vinde sufletul, dar îți poți vinde conștiența lui. Nu îți poți percepe sufletul, dar nu îl vei cunoaște cât timp percepi altceva ca fiind mai valoros.

-

Spiritul Sfânt e puterea ta pentru că nu te cunoaște decât ca spirit. E cât se poate de conștient de faptul că nu te cunoști și de felul în care te poate învăța să îți amintești ce ești.(…) Aducându-și mereu aminte de tine, El nu te poate lăsa să îți uiți valoarea. (…) Dumnezeu e în memoria ta datorită Lui. Tu ai ales să îți uiți Tatăl, dar nu vrei să o faci cu adevărat și, de aceea, poți decide altfel. Așa cum a fost decizia mea, tot așa e și a ta.

-

Nu vrei lumea. Singurul lucru de valoare din ea e acea parte din ea pe care o privești cu iubire.

-

Corecția e pentru toți cei ce nu pot să vadă. A deschde ochii celor orbi e misiunea Spiritului Sfânt, căci știe că nu și-au pierdut vederea, ci doar dorm. El îi va trezi din somnul uitării la reamintirea lui Dumnezeu. Ochii lui Cristos sunt deschiși; El va privi ce vezi cu iubire dacă accepți ca viziunea Lui să fie a ta. Spiritul Sfânt păstrează viziunea lui Cristos pentru fiecare Fiu de-al lui Dumnezeu care doarme. (…) El îți va arăta lumea reală pentru că Dumnezeu ți-a dat Cerul. Prin El, Tatăl tău Își cheamă Fiul să își aducă aminte. Trezirea Fiului Său începe cu investiția lui în lumea reală, și prin asta, va învăța să reinvestească în el însuși.

-

Odată ce vei vedea lumea reală – și o vei vedea, cu siguranță – , îți vei aduce aminte de Noi. Dar trebuie să înveți cât te costă somnul și să refuzi să plătești acel cost. Numai atunci vei hotărî să te trezești. Și atunci, lumea reală îți va sări în ochi, căci pe Cristos nu L-a luat niciodată somnul. El așteaptă să fie văzut căci nu te-a pierdut din vedere niciodată. El privește liniștit lumea reală, pe care vrea să o împărtășească cu tine. … Spiritul Sfânt îl va conduce pe fiecare acasă la Tatăl său, unde Cristos așteaptă ca Sine al Fiecăruia.

-

Fiecare copil de-al lui Dumnezeu e una în Cristos, căci ființa lui e în Cristos, după cum a lui Cristos e în Dumnezeu. (…) Când Spiritul Sfânt te va conduce în final la Cristos, percepția va fuziona în cunoaștere din cauză că percepția va deveni atât de sfântă, încât transferul ei în sfințenie va fi doar extensia ei firescă. Iubirea se transferă în iubire fără nicio perturbare, căci amândouă una sunt. Pe măsură ce percepi tot mai multe elemente comune în toate situațiile, transferul antrenamentului sub îndrumarea Spiritului Sfânt sporește  și se generalizează. Treptat, înveți să îl aplici la tot și la toate, căci are aplicabilitate universală. Odată ce ai realizat asta, percepția și cunoașterea devin atât de similare, încât împărtășesc unificarea legilor lui Dumnezeu.

-

La altarul lui Dumnezeu, sfânta percepție a Fiului lui Dumnezeu devine atât de luminată, încât lumina se revarsă în ea șuvoaie, iar spiritul Fiului lui Dumnezeu se răsfrânge în mintea Tatălui și devine una cu ea. Cu multă blândețe, Dumnezeu se răsfrânge asupra Lui Însuși, iubindu-și extensia care e Fiul Său.

 

7. Privirea lăuntrică.

 

Miracolele demonstrează că învățarea a avut loc sub corecta îndrumare, căci învățarea e invizibilă și ce s-a învățat se poate recunoaște numai după rezultate. Generalizarea ei e demonstrată pe măsură ce o folosești în tot mai multe situații. Vei recunoaște că ai învățat că miracolele nu au o ordine a dificultății când le aplici la toate situațiile. Nu există situație la care miracolele să nu se aplice și, aplicându-le la toate situațiile vei dobândi lumea reală. Căci, în această percepție sfântă vei fi întregit, iar ispășirea se va răsfrânge, din acceptarea ei pentru tine însuți, la toți cei pe care ți-i trimite Spiritul Sfânt să-i binecuvântezi. Toți cei ce sunt în lume trebuie să își joace propriul rol în izbăvirea ei.

-

Nu poți să vezi ce este invizibil. Dar, dacă îi vezi efectele, știi că trebuie să existe. Nu îți poți vedea capacitățile, dar capeți încredere în existența lor pe măsură ce acestea îți permit să acționezi. Iar rezultatele acțiunilor tale poți să le vezi. (…) Spiritul Sfânt e invizibil, dar poți vedea rezultatele Prezenței Lui și, prin ele, vei învăța că El există. Ce îți permite El să faci e clar că nu e din lumea aceasta, căci miracolele încalcă fiecare lege a realității, după cum o judecă lumea aceasta. Fiecare lege a timpului și spațiului, a masei și mărimii ajunge să fie întrecută, căci ce îți permite El să faci e clar mai presus de fiecare dintre ele. 

-

Fă lucrarea Spiritului Sfânt, căci îi împărtășești funcția. Precum în Cer funcția ta e să creezi, așa și pe pământ funcția ta este să vindeci. Dumnezeu își împărtășește funcția cu tine în Cer, iar Spiritul Sfânt Și-o împărtășește cu tine pe pământ. Cât crezi că ai alte funcții vei avea nevoie de corecții.

-

Tu vezi ce aștepți să vezi și ce inviți. Eu sunt manifestarea Spiritului Sfânt și, când mă vei vedea o vei face pentru că L-ai invitat pe El. 

-

De tine depinde ce proiectezi sau ce extinzi, dar trebuie să faci una sau alta, căci e o lege a minții, și trebuie să te uiți înăuntru înainte de-a te uita în afară. Uitându-te înăuntru, alegi călăuza care să îți îndrume vederea. Și apoi te uiți în afară și îi vezi mărturiile. Ce vrei în tine, vei face manifest.

-

Cât timp percepi lumea ca împărțită nu ești vindecat. Căci a fi vindecat înseamnă a urmări un singur obiectiv. Când vei vrea numai iubire, nu vei vedea altceva. Iubirea se recunoaște și ea prin mesagerii ei. Dacă faci iubirea manifestă, mesagerii ei vor veni la tine pentru că i-ai invitat. 

-

Puterea de decizie e singura libertate ce ți-a mai rămas ca prizonier al lumii acestea. Poți decide să o vezi corect. Ce ai făcut din ea nu e realitatea ei, căci realitatea ei e numai ce îi dai tu. Nu poți să dai decât iubire la ceva sau cineva și nici nu poți primi decât iubire de la ei. De socotești că ai primit altceva, precis te-ai uitat înăuntru și ai crezut că vezi în tine puterea de-a da altceva. 

-

Te temi de mine pentru că te-ai uitat înăuntru și te temi de ce ai văzut. Dar nu se poate să fi văzut realitatea, căci realitatea minții tale e cea mai minunată dintre creațiile lui Dumnezeu. Puterea și grandoarea ei ți-ar putea aduce numai pace dacă ai vedea-o cu adevărat. Dacă te temi, precis ai văzut ceva ce nu e acolo. Dar în același loc ai fi putut să mă vezi pe mine și pe toți frațiii tăi, în siguranța deplină a Minții care ne-a creat. 

-

Când îți vei accepta misiunea de-a extinde pace, vei găsi pace, căci, făcând-o manifestă o vei vedea. (…) Ți-am auzit chemarea și am răspuns la ea, dar nu vrei să te uiți la mine, nici să auzi răspunsul pe care l-ai căutat. Căci nu vrei încă numai asta. (…) Prin ochii lui Cristos numai lumea reală există și numai lumea reală poate fi văzută. După cum decizi, așa vei și vedea .

-

Când te vei uita înăuntru și Mă vei vedea, va fi pentru că ai decis să manifești adevărul. Și, manifestându-l, îl vei vedea atât în afară, cât și înăuntru. Îl vei vedea în afară pentru că l-ai văzut mai întâi înăuntru. Tot ce vezi în afară e o judecată a ce ai văzut înăuntru. Dacă e judecata ta, va fi greșită, căci judecata nu e funcția ta. Dacă e judecata Spiritului Sfânt va fi corectă, căci judecata e funcția Lui. Îi împărtășești funcția doar judecând ca El, nerezervând nicio judecată pentru tine însuți. 

-

Amintește-ți atunci, că de câte ori te uiți în afară și reacționezi nefavorabil la ce vezi, te-ai judecat nevrednic și te-ai condamnat la moarte. Pedeapsa cu moartea e obiectivul unic pe care îl are eul, căci te crede un criminal ce merită să moară la fel de mult cât știe Dumnezeu că meriți să trăiești. Pedeapsa cu moartea nu îi iese eului din minte niciodată, căci asta îți rezervă totdeauna în final. (…) Te va chinui cât trăiești, dar ura lui nu va fi satisfăcută până nu mori. Căci distrugerea ta e singura finalitate la care lucrează și singurul final cu care va fi satisfăcut. Eul nu e trădător față de Dumnezeu pe Care a-L trăda este cu neputință, dar este trădător față de tine, cel ce crezi că ți-ai trădat Tatăl. Iată de ce desfacerea vinovăției este o parte esențială a programei Spiritului Sfânt. Căci, cât te simți vinovat, asculți vocea eului care îți spune că l-ai trădat pe Dumnezeu, și că meriți de aceea moarte. Vei crede că moartea vine de la Dumnezeu, și nu de la eu… .

-

Când ești tentat să cedezi dorinței de moarte, amintește-ți că eu  nu am murit. Îți vei da seama că e adevărat când te vei uita înăuntru și mă vei vdea. (…) Când vei învăța să mă faci manifest, nu vei vedea moarte niciodată. 

 

8. Atracția iubirii pentru iubire.

 

Chiar crezi că îl poți ucide pe Fiul lui Dumnezeu? Tatăl și-a ascuns Fiul la loc sigur în Sinea Lui și l-a ținut departe de gândurile tale distructive. Ataci lumea reală în fiecare zi și în fiecare ceas și în fiecare minut, și totuși ești surprins că nu o poți vedea. De cauți iubirea ca să o ataci, nu o vei găsi niciodată. Ofer-o și va veni la tine, pentru că e atrasă de ea însăși. Oferă însă atac și iubirea va rămâne ascunsă, căci nu poate trăi decât în pace. 

-

 Datorită iubirii Tatălui tău nu îl poți uita niciodată, căci nimeni nu poate uita ce i-a pus în memorie chiar Dumnezeu. O poți nega dar nu o poți pierde. (…) Dumnezeu vrea din nou să te unească cu tine însuți și nu te-a abandonat la necaz. Îl aștepți doar pe el și habar nu ai de acest lucru. Dar amintirea Lui strălucește în mintea ta și nu poate fi ștearsă. Nu e nici trecută, nici viitoare, fiind eternă pentru totdeauna. 

-

Nu trebuie decât să ceri această amintire și îți vei aminti. Dar amintirea lui Dumnezeu poate miji doar într-o minte care alege să își amintească și care a renunțat la dorința dementă de-a controla realitatea. Tu, care nu te poți controla nici măcar pe tine, nu ar trebui să aspiri la controlul universului. Privește însă ce ai făcut din el și bucură-te că nu e așa. 

-

Fiul lui Dumnezeu nu te mulțumi cu nimicul! (…) Tot ce ai plăsmuit nu a fost nicicând și este invizibil pentru că Spiritul Sfânt nu îl vede. Dar ce vede El e al tău și îl vezi și, prin viziunea Lui percepția ți-e vindecată. Ai făcut invizibil singurul adevăr pe care îl conține lumea aceasta. Prețuind nimicul, ai căutat nimicul. Făcându-ți-l real l-ai și văzut. Dar el nu există.  Iar Cristos ți-e invizibil din cauza a ce ți-ai făcut vizibil. 

-

Nu contează însă câtă distanță ai încercat să pui între conștiența ta și adevăr. Fiul lui Dumnezeu poate fi văzut … . Spiritul Sfânt îl privește și nu vede altceva în tine. El și-a adus aminte de tine pentru că nu Și-a uitat Tatăl. Tu ai privit irealul și ai găsit deznădejde. (…) Ce nu ți-a dat Dumnezeu nu are putere asupra ta, iar atracția iubirii pentru iubire rămâne irezistibilă. Căci e funcția iubirii să le unească în sânul ei pe toate și să le țină laolaltă pe toate. 

-

Lumea reală ți-a fost dată în schimb iubitor pentru lumea pe care ai făcut-o și pentru cea pe care o vezi. Ia-o dar din mâna lui Cristos și uită-te la ea. (…) Nimicul va deveni invizibil, căci ai văzut cu adevărat, în sfârșit. Percepția izbăvită e tradusă ușor în cunoaștere, căci numai percepția e capabilă de greșeală. Corectată fiind ea cedează locul cunoașterii, care e de-a pururi, singura realitate. Ispășirea nu e decât calea de întoarcere la ce nu ai pierdut niciodată. 

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole – Text, pp.203-2012 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Cap.11- Dumnezeu sau eul (I)

 porumbei

      Aceste lecții transmit  mesaje semnificative. Nu sunt numai purtătoare de informație, ci străpung bariera neîncrederii noastre prin apeluri direct la nivel de suflet. Orice încercare de schematizare sau de extragere a unor idei principale ar știrbi din frumusețea lor. 

      Fragmentele și frazele sunt extrase din toate lecțiile capitolului și așezate în așa fel încât să formaze un text cât mai ușor de înțeles.

Introducere

 

Fie Dumnezeu este dement, fie eul. Nici Dumnezeu nici eul nu propun un sistem de gândire parțial. Fiecare în parte e logic în sine, dar sunt diametral opuse în toate privințele, așa că e imposibil să le fi loial doar parțial. Amintește-ți, totodată, că rezultatele lor sunt la fel de diferite ca temeliile lor.

Nimic din ce e viu nu este fără Tată, căci viața e creație. De aceea, decizia ta e întotdeauna un răspuns la întrebarea: ” Cine e tatăl meu?” Și îi vei fi credincios tatălui pe care îl alegi.

Piatra unghiulară a creației lui Dumnezeu ești tu, căci sistemul Său de gândire e lumina. Adu-ți aminte razele care stau acolo, nevăzute. Pe măsură ce te apropii de centrul sistemului Său de gândire, lumina devine tot mai clară. Pe măsură ce te apropii de temelia sistemului de gândire al eului, calea devine tot mai întunecată și mai obscură. Dar chiar și mica scânteie din mintea ta e de ajuns să o lumineze. Lumina aceasta, du-o cu tine fără frică și ține-o cu curaj la temelia sistemului de gândire al eului. Fii dispus să îl judeci cu deplină onestitate.

Mesaj:

Frate,  faci parte din Dumnezeu și din mine. Vin la tine de la Tatăl nostru să îți reofer totul. Îți dau lampa și voi merge cu tine. Nu vei face această călătorie singur. Te voi conduce la adevăratul tău Tată, care are nevoie de tine cum am și eu. Nu vrei să răspunzi la chemarea iubirii cu bucurie?

 

1.Darurile paternității.

 

În nevoia de vindecare personală stă începutul revenirii la cunoaștere.

Iluzia singurătății și a separării:

Să fii singur înseamnă să fii separat de infinit, dar cum e cu putință așa ceva când infinitul nu are capăt? Nimeni nu poate fi dincolo de nelimitat, nelimitatul trebuind să fie pretutindeni. În Dumnezeu, al Cărui univers este El Însuși, nu există începuturi și sfârșituri. Te poți exclude oare din univers, sau din Dumnezeu, Care este universul? Eu și Tatăl meu una suntem cu tine, căci faci parte din Noi. Chiar crezi că lui Dumnezeu îi poate lipsi – sau că Își poate pierde  – o parte?

-

Dacă locul pe care îl ai în Mintea lui Dumnezeu nu poate fi ocupat decât de tine… fără tine ar exista un loc gol în mintea lui Dumnezeu. Extinderea nu poate fi blocată și nu are spații goale. Ea merge într-una oricât de mult ar fi negată. Faptul că îi negi realitatea o poate opri în timp, dar nu în veșnicie. Așteptarea e posibilă numai în timp, dar timpul nu are înțeles.

Universul iubirii.

Legile universului nu permit contrazicere. Ce e valabil pentru Dumnezeu  e valabil pentru tine. Infinitul nu are înțeles fărâ tine, iar tu nu ai înțeles fără Dumnezeu. Dumnezeu și Fiul Lui nu au capăt, căci noi suntem universul. Deoarece nu a voit să fie singur, Și-a creat un Fiu aidoma Lui Însuși. Vezi în creațiile lui pe Fiul Lui… Universul iubirii nu se oprește din cauză că nu îl vezi tu, și nici ochii tăi închiși nu și-au pierdut capacitatea de-a vedea. Privește slava creației Lui, și vei învăța ce a păstrat Dumnezeu pentru tine.

-

Iubirea nu limitează și ce creează ea nu este limitat. Să dai nelimitat e Voia lui Dumnezeu pentru tine, căci numai asta îți poate aduce bucuria care este a Lui și pe care o dorește împărtășită cu tine. Iubirea ta e la fel de nețărmurită ca a Lui pentru că este a Lui.

-

E posibil oare ca o parte din Dumnezeu să fie fără de Iubirea Lui… ?(…) Cum poți să dai altfel decât El dacă vrei să cunoști darul ce ți-l face? Dă, atunci, nesfârșit și nelimitat, să înveți ce mult ți-a dat El.

Voia ta și Voia lui Dumnezeu

Dumnezeu voiește să creeze, și voia ta este a Lui. Rezultă atunci, că tu voiești să creezi, din moment ce voia ta rezultă dintr-a Lui. Și, fiind o extensie a Voii Lui, a ta trebuie să fie aceeași. Voia ta însă nu o cunoști. Nimic ciudat în asta când îți dai seama că a nega este totuna cu cu ” a nu cunoaște”.

-

Proiecția eului face Voia lui Dumnezeu să pară în afara ta, deci nu a ta. În această interpretare, pare posibil ca Voia lui Dumnezeu și a ta să fie în conflict. Și atunci, poate să pară că Dumnezeu îți cere ce nu vrei să dai, privându-te astfel de ce vrei. De așa ceva să fie în stare Dumnezeu, Care vrea doar voia ta? Voia ta e viața Lui, pe care El ți-a dat-o ție. Chiar și în timp nu poți trăi separat de El. Somnul nu e moarte. Ce a creat El poate dormi, dar nu poate muri. Nemurirea este Voia Lui pentru Fiul Lui și voia Fiului pentru el însuși. 

-

Nu poți fi fericit dacă nu îți faci cu adevărat voia, un lucru pe care nu îl poți schimba pentru că este imuabil. (…) Ți-e frică să cunoști Voia lui Dumnezeu, deoarece crezi că nu e a ta. Credința aceasta e toată boala ta și toată frica ta. Fiecare simptom al bolii și al fricii se naște de aici, căci asta e credința ce te face să vrei să nu cunoști. Crezând-o te ascunzi în întuneric, negând că lumina e în tine. 

-

Spiritul Sfânt e Vocea pentru Dumnezeu, dar nu uita că Dumnezeu nu a voit să fie singur. El își împărtășește Voia cu tine, nu ți-o impune.  Voia lui Dumnezeu este ca Fiul Lui să fie una, și unit cu El în Unitatea Lui. Iată de ce vindecarea e începutul recunoașterii că voia ta este a Lui.

 

2.Invitația la vindecare

Dacă boala este separare, decizia de-a vindeca și de-a fi vindecat e primul pas. Fiecare atac o îndepărtează cu un pas și fiecare gând tămăduitor o aduce mai aproape. (…) Când ataci o parte din Dumnezeu și din Împărăția Lui, înțelegerea ta nu e perfectă.

-

Vindecarea devine o lecție de-a dobândi înțelegere și, cu cât o exersezi mai mult, cu atât devii mai bun ca student și ca profesor. Fiecare gând tămăduitor pe care îl accepți – de la fratele tău sau din propria ta minte – te învață că ești Fiul lui Dumnezeu. În fiecare gând dăunător pe care îl deții, oriunde l-ai percepe, stă negarea Paternității lui Dumnezeu și a apartenenței tale la Fiime.

Iar negarea e la fel de totală ca iubirea. Nu poți nega o parte din tine pentru că restul o să pară separat și, de aceea, fără înțeles.

-

Vindecarea e un indiciu că vrei să întregești. Iar disponibilitatea aceasta îți deschide urechile la Vocea Spiritului Sfânt, al Cărui mesaj e întregimea. (…) Oare ce nu poate să înfăptuiască Fiul lui Dumnezeu cu Paternitatea lui Dumnezeu în El?  Și totuși, invitația trebuie să vină de la tine, căci ai învățat cu siguranță, că oaspetele pe care îl inviți va sălășlui cu tine.

-

Spiritul Sfânt nu poate vorbi unei gazde neprimitoare, pentru că nu va fi auzit. Vocea lui pălește în companie străină. El are nevoie de ocrotirea ta numai din cauză că grija ta e un indiciu că Îl vrei. Gândește ca El chiar câtuși de puțin, și mica scânteie devine o lumină aprinsă ce îți umple mintea așa îcât El să devină singurul tău Oaspete. De câte ori poftești eul înăuntru, reduci primirea pe care I-o faci Lui. El va rămâne, dar te-ai aliat împotriva Lui. Indiferent ce călătorie alegi să întreprinzi, El va merge cu tine, așteptând. Poți să ai încredere deplină în răbdarea Lui, căci nu poate părăsi o parte a lui Dumnezeu. Dar tu ai nevoie de mult mai mult decât răbdare.  

-

Tu, care Îl ai pe Dumnezeu, trebuie să fii ca Dumnezeu, căci funcția Lui a devenit a ta odată cu darul Lui. Reinvită această cunoaștere în mintea ta și nu lăsa să intre nimic din ce ar putea să o facă obscură. Oaspetele pe care ți l-a trimis Dumnezeu te va învăța cum să o faci, dacă recunoști mica scânteie și ești dispus să o lași să crească. Dacă vrei să îi oferi doar un locșor, El ți-l va lumina atât de tare, încât îl vei lăsa bucuros să crească. Și, prin creșterea aceasta, vei începe să îți amintești creația.

-

Vrei să fii ostaticul eului, sau gazda lui Dumnezeu? Vei accepta doar pe cine inviți. Ești liber să determini cine va fi oaspetele tău și cât va rămâne cu tine. (…) Eul nu e nimic, fie că îl inviți să intre, fie că nu îl inviți. Libertatea reală depinde de găzduirea realității, și – dintre ospeții tăi – numai Spiritul Sfânt e real. Află, atunci, Cine sălăsluiește cu tine recunoscând că e deja de față, și nu te mulțumi cu mângâietori imaginari, căci Mângâietorul lui Dumnezeu este în tine.

 

3.Din întuneric la lumină 

Când ești epuizat, amintește-ți că ți-ai făcut rău. Mângâietorul tău te va odihni,  dar tu nu o poți face . Nu știi cum, căci – dacă ai ști – nu te-ai fi putut epuiza. Dacă nu ți-ai face rău singur, nu ai putea suferi  nicicum niciodată. Durerea nu ține de Dumnezeu, căci El nu știe de atac și pacea Lui te împresoară în tăcere. Dumnezeu e foarte silențios, căci nu e niciun conflict în El. Conflictul e rădăcina tuturor relelor, căci  – orb fiind –  nu vede pe cine atacă. Dar îl atacă întotdeauna pe Fiul lui Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeu ești tu.

-

Fiul lui Dumnezeu are înr-adevăr nevoie de mângâiere, căci nu știe ce face. Împărăția e a lui, și totuși rătăcește fără casă. Acasă în Dumnezeu, se simte singur și fără prieteni printre toți frații săi. 

-

O, puiule, dacă ai ști ce îți vorbește Dumnezeu, bucuria ta ar fi deplină! Iar ce voiește El s-a întâmplat, căci a fost adevărat întotdeauna. Când va veni lumina și vei spune: ” Voia lui Dumnezeu este a mea”, vei vedea o asemenea frumusețe, încât vei ști că nu vine de la tine. Mica lume pustie  va dispărea în neant, și inima ți se va umple de atâta bucurie, încât vei sări direct în Cer și direct în Prezența lui Dumnezeu. Nu îți pot spune cum va fi, căci inima nu ți-e pregătită. 

-

Calea nu e grea, dar este diferită. A ta este calea durerii. E într-adevăr o cale grea și foarte solitară. Frica și chinul sunt oaspeții tăi, care merg cu tine și stau cu tine tot drumul. Călătoria în întuneric nu e însă calea Fiului lui Dumnezeu. Pășește în lumină și nu îți vedea întunecații tovarăși de drum, căci nu sunt tovarăși demni de Fiul lui Dumnezeu, care a fost creat din lumină și în lumină. Marea lumină te înconjoară mereu și emană din tine. 

-

Fiul lui Dumnezeu nu își poate ascunde slava, căci Dumnezeu îl voiește slăvit și i-a dat lumina care strălucește în el. Nu îți vei pierde drumul niciodată căci te conduce Dumnezeu.  Când rătăcești nu faci decât să întreprinzi o călătorie nereală. Întoarce-te spre lumină căci mica scânteie din tine e parte dintr-o lumină atât de mare, încât te poate scoate din tot întunericul pentru totdeauna. Căci Tatăl tău este Creatorul tău și ești ca El.

-

Copiii luminii nu pot sălășlui în întuneric, căci întunericul nu este în ei. Nu te lăsa înșelat de mângâietorii întunecați… Numai Mângâietorul lui Dumnezeu te poate mângâia. În liniștea templului Său, El așteaptă să îți dea pacea care e a ta. Dar să fii sfânt în prezența lui Dumnezeu, căci nu vei cunoaște altfel că ești acolo. Căci ce nu e ca Dumnezeu nu poate pătrunde în Mintea Lui… Iar mintea ta trebuie să fie la fel de pură ca a Lui, dacă vrei să cunoști ce îți aparține.  Nu poți intra în Prezența lui Dumnezeu avându-i alături pe întunecații tovarăși de drum, dar nu poți intra nici singur. Toți frații tăi trebuie să intre cu tine, căci – până nu îi vei accepta pe ei – nu poți să intri tu. Căci nu poți înțelege întregimea până nu ești întreg, și nicio parte din Fiu nu poate fi exclusă dacă Fiul ține să știe Întregimea Tatălui său.

 

4.Moștenirea Fiului lui Dumnezeu.

Nu uita niciodată că Fiimea e mântuirea ta, căci Fiimea e Sinele tău. Ca și creație dumnezeiască Sinele tău nu are nevoie de mântuire, dar mintea ta are nevoie să învețe ce e mântuirea. Nu ești mântuit de ceva, ci ești mântuit pentru slavă. Slava e moștenirea ta, dată ție de Creatorul tău ca să o poți extinde. Dar, dacă urăști o parte a Sinelui tău, toată înțelegerea ta se pierde… .

-

Fiecare altar închinat lui Dumnezeu face parte din tine, căci lumina creată de el e una cu El. Chiar vrei să tai un frate de la lumina care e a ta? Nu ai face-o dacă ți-ai da seama că nu poți întuneca decât propria ta minte. Cum îl aduci înapoi pe el așa te vei întoarce tu. Asta e Legea lui Dumnezeu pentru protecția întregimii Fiului Său.

-

Numai tu te poți văduvi de ceva. Nu te opune acestei înțelegeri, căci e cu adevărat începutul mijirii luminii. Adu-ți aminte, totodată, că negarea acestui simplu fapt ia multe forme, și trebuie să înveți să le recunoști și să li te opui cu fermitate, fără excepție. Etapa aceasta e un pas hotărâtor în redeșteptate. Fazele inițiale ale acestei schimbări totale sunt deseori destul de dureroase, căci – atunci când nu se mai aruncă vina în afară – există o puternică tendință de-a ține vina în interior. E greu la început să îți dai seama că e exact același lucru, căci nu e nicio deosebire între interior și exterior.

-

Dacă frații  tăi fac parte din tine și îi învinuiești, te învinuiești pe tine. Iată de ce învinuirea trebuie desfăcută și nu văzută altundeva. Aruncă vina asupra ta, și nu te vei putea cunoaște, căci numai eul învinuiește. Învinuirea de sine este, așadar, o formă de identificare cu eul – și tot un mecanism de apărare al eului, exact ca învinuirea altora. Nu poți intra în Prezența lui Dumnezeu dacă Îi ataci Fiul .

 

Cristos.

Cristos e la altarul lui Dumnezeu, așteptând să îi întâmpine Fiul. Dar vino întru totul fără condamnare, căci altfel o să crezi că ușa e zăvorâtă și că nu poți intra. Ușa nu e zăvorâtă și e cu neputință să nu poți intra unde te vrea Dumnezeu. Iubește-te însă cu iubirea lui Cristos, căci așa te iubește Tatăl tău. Poți refuza să intri, dar nu poți zăvorî ușa pe care o ține deschisă Cristos.

-

La altarul lui Dumnezeu, Cristos Își așteaptă refacerea în tine. Cristos așteaptă să accepți că El nu e altul decât tine, și că Întregimea Lui nu e decât a ta. Căci Cristos e Fiul lui Dumnezeu Care trăiește în Creatorul Lui și strălucește de slava Sa. Cristos este extensia Iubirii și a minunăției lui Dumnezeu, la fel de desăvârșit ca și Creatorul Lui și de împăcat cu El.

-

Binecuvântat e Fiul lui Dumnezeu, a cărui strălucire e a Tatălui său,  și a cărui slavă voiește să o împărtășească după cum o împărtășește și Tatăl lui cu el.(…) Pace ție, cel ce odihnești în Dumnezeu și în care odihnește întreaga Fiime.

 

5: “Dinamica” eului.

             Pentru că mi s-a părut destul de grea această lecție, cred că este dificil de înțeles  fără să fi parcurs lecțiile anterioare despre eu/ego din acest curs, pe care, pentru propria mea înțelegere, le-am îmbogățit cu citate concludente, din lucrările unor personalități din lumea spiritualității.  Am atașat mai jos primele lecții despre ego din Capitolul 4: Iluziile eului.

http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-1/

http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-2/

http://www.emilena.ro/iluziile-eului-3/

http://www.emilena.ro/iluziile-eului-4/

 

Ce altceva e vindecarea decât îndepărtarea a tot ce stă în calea cunoașterii?

-

“Dinamica” eului va fi lecția noastră o vreme, căci trebuie să îl privim mai întâi pe acesta înainte de-a vedea dincolo de el. Suntem gata să privim mai atent sistemul de gândire al eului, pentru că împreună avem lampa ce îl va spulbera și, din moment ce îți dai seama că nu îl vrei, trebuie să fii gata. Vom desface greșeala aceasta împreună cu mult calm și ne vom îndrepta apoi privirea, dincolo de ea, spre adevăr. Nu te teme , căci ce vei privi (eul) e tocmai sursa fricii, și începi să înveți că frica nu e reală. Înveți că efectele ei pot fi spulberate pur și simplu și, evident, tot ce nu are efecte nu există.

 

Obiectivul eului: propria autonomie.

 

Să începem această lecție de “dinamică a eului” înțelegând că expresia însăși nu înseamnă nimic. “Dinamica” implică puterea de-a face ceva, iar întreaga falsitate a separării stă în credința că eul are puterea de-a face orice. Dar adevărul este foarte simplu:

  • Toată puterea ține de Dumnezeu.
  • Ce nu ține de El nu are puterea să facă nimic.

Frica apare nepotrivită într-un mod mai evident, dacă recunoști obiectivul eului, care e lipsit atât de clar de orice noimă, încât orice efort în direcția lui, e irosit inevitabil pe nimic. Foarte explicit: obiectivul eului e propria lui autonomie. Așa că, de la bun început, scopul lui e separarea, suficiența de sine și independența de orice altă putere decât cea proprie. Iată de ce eul e simbolul separării.

-

Eul crede că înfăptuirea obiectivului său duce la fericire. Recunoaște numai că obiectivul eului pe care l-ai urmărit cu atâta sârguință, ți-a adus doar frică și îți va fi greu să susții că frica este fericire. Dar Fiul lui Dumnezeu nu e dement și nu poate crede așa un lucru. Căci numai un dement ar alege frica în locul iubirii și numai un dement ar crede că iubirea poate fi obținută prin atac.

-

Credința în autonomia eului te costă cunoașterea dependenței tale de Dumnezeu, în care stă libertatea ta. Eul vede în toată dependența o amenințare și ți-a sucit până și dorul de Dumnezeu, într-un mijloc de-a se instala pe el.

-

Eul atacă întotdeauna în folosul separării. Eul e total derutat în privința realitățiii dar nu își pierde din vedere obiectivul. E mult mai vigilent decât tine, pentru că e cât se poate de sigur de scopul său. Tu ești derutat pentru că nu îl recunoști pe al tău.

-

Tot ce vine din eu e consecința firească a principalei lui credințe, iar modul de-a-i desface rezultatele e pur și simplu acela de a recunoaște că sursa lor nu e firească, nefiind în concordanță cu firea ta adevărată.  Conflictul pe care îl resimți e între dorințele deșarte ale eului și Voia lui Dumnezeu pe care o împărtășești. Să fie oare un conflict real?

 

Dependența de Dumnezeu: condiție a independenței creatoare

Îți revine independența creației, nu a autonomiei. Întreaga ta funcție creatoare stă în deplina ta dependență de Dumnezeu, a Cărui funcție și-o împărtășește cu tine. Fiind dispus să o împărtășească, El a devenit la fel de dependent de tine cum ești și tu de El, căci Automomia Lui o cuprinde pe a ta și este, de aceea, incompletă fără ea.

 

Eul, falsa putere și frica:

Trebuie să recunoști că ultimul lucru de care ar vrea eul să îți dai seama, e faptul că ți-e frică de el. Căci, dacă ți-ar stârni frică, și-ar diminua independența și și-ar slăbi puterea. Singurul mod în care îți reclamă loialitatea e acela de-a pretinde că el îți poate da putere. Cum poate atunci să își continue existența dacă îți dai seama că, acceptându-l, te micești și te lipsești de putere? 

-

Eul îți poate îngădui – și chiar îți îngăduie – să te consideri încrezut, incredul, “inimă ușoară”, distant, lipsit de profunzime afectivă, dur, indiferent, chiar disperat, dar nu și plin de frică. Cum poate propovădui separarea fără să o susțină prin frică, și l-ai asculta oare dacă ai recunoaște că tocmai asta face? Recunoașterea că tot ce pare să te separe de Dumnezeu e numai frica, este principala amenințare la adresa eului. Conștientizarea acestui lucru îi zdruncină până în temelii visul autonomiei.

-

Doar învățând ce este frica poți învăța la urma urmei, să distingi posibilul de imposibil și falsul de adevărat.

 

Eul și separarea:

 

Eul analizează; Spiritul Sfânt acceptă. Aprecierea întregimii vine numai din acceptare, căci a analiza înseamnă a descompune sau a fragmenta. Încercarea de-a înțelege totalitatea prin despompunerea ei e clar modul tipic contradictoriu în care eul abordează totul. Eul crede că puterea, înțelegerea și adevărul stau în separare și că pentru a statornici această credință, trebuie să atace. (…) Eul atacă tot ce percepe, descompunând totul în părți mici, decuplate, fără legături care să aibă un înțeles și, de aceea fără niciun înțeles. 

-

Interpretările date de eu legilor percepției sunt exact opusul celor date de Spiritul Sfânt. Eul se concentrează asupra greșelii și trece cu vederea adevărul. El acordă realitate fiecărei erori pe care o percepe și conchide – în urma unui sofism tipic – că, din cauza erorii, un adevăr consecvent, precis e lipsit de înțeles. Eul trece la următorul pas în sistemul lui de gândire: greșeala e reală și adevărul e greșeală.

-

Nu subaprecia puterea de atracție pe care o au demonstrațiile eului asupra celor ce vor să asculte. Percepția selectivă își alege atent mărturiile, iar mărturiile ei sunt consecvente. Poate oare eul să predea cu adevărat, când trece cu vederea adevărul? Poate oare să perceapă ce a negat? Mărturiile lui dovedesc într-adevăr că a negat, dar nu și ce-a negat. Eul se uită direct la Tată și nu Îl vede căci I-a negat Fiul. Tu vrei să îți reamintești Tatăl? Acceptă-i Fiul și îți vei reaminti. Nimic nu poate demonstra nevrednicia Fiului Său, căci nimic nu poate dovedi adevărul unei minciuni. Ce vezi din Fiul Lui prin ochii eului e o demonstrație că Fiul Lui nu există, dar – unde este Fiul – trebuie să fie Tatăl. Martorii de partea lui Dumnezeu stau în lumina Lui și văd ce a creat. Tăcerea lor este indiciul că l-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu și, în prezența lui Cristos nu trebuie să demonstreze nimic… Sunt tăcuți pentru că le vorbește Cristos, și cuvintele rostite de ei sunt ale lui.

-

Fiecare frate pe care îl întâlnești devine martor fie de partea lui Cristos fie de partea eului, în funcție de ce percepi în el. Tot ce percepi e o mărturie la sistemul de gândire pe care îl vrei adevărat. Fiecare frate are puterea să te elibereze, dacă alegi să fii liber. Dacă nu îți vorbește de Cristos, nu i-ai vorbit de Cristos nici tu. Nu îți auzi decât propria voce și, de vorbește prin tine Cristos, Îl vei auzi.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus uneori unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”

(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole – Text: Cap. 11- Dumnezeu sau eul, pp.174-186 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


 

 

Share Button

Curs de miracole: Exercițiile 93,94.

 

curs exercitii

 

93: Lumina și bucuria și pacea își au locul în mine.

94: Sunt așa cum m-a creat Dumnezeu.

         De astăzi începe o serie de exerciții în care intervalele practice vor dura câte 5 minute la începutul fiecărei ore de pe parcursul zilei.  Aceste 5 minute se vor desfășura cu ochii închiși și vor începe de fiecare dată cu repetarea ideilor, după care restul timpului va fi consumat în deplină liniște, urmând indicațiile din fiecare exercițiu. Dacă nu există dorință, disponibilitate sau condiții pentru a realiza aceste intervale practice în forma cerută de curs, este sugerat ca măcar din oră în oră să fie repetate ideile zilei, pe cât posibil cu ochii închiși, timp de un minut.

93: Lumina și bucuria și pacea își au locul în mine.

     

Suntem educați prin diferite mijloace că în noi își au locul răul, întunericul și păcatul. Uneori suntem atât de dezamăgiți de propriile noastre persoane încât considerăm că dacă cineva ar cunoaște tot adevărul despre noi, ar fugi ” ca de un șarpe înveninat”.

E evident că ai făcut greșeli. Că ți-ai căutat mântuirea în moduri ciudate; că ai fost amăgit; că ai amăgit; că te-ai speriat de fantezii prostești și vise turbate; și că te-ai închinat la idoli făcuți din pulbere și praf…Aceste gânduri nu concordă cu voia lui Dumnezeu. El nu împărtășește cu tine aceste convingeri trăsnite.

De ce nu ai fi încântat la culme să primești încredințarea că tot răul pe care crezi că l-ai făcut nu s-a făcut nicicând, că toate păcatele tale nu sunt absolut nimic, că ești la fel de pur și de sfânt cum ai fost creat, și că lumina și bucuria și pacea își au locul în tine. Imaginea ta de sine nu poate ține piept Voii lui Dumnezeu.

Sinele făurit de tine nu e Fiul lui Dumnezeu. De aceea sinele acesta nu există.(….) Nu este nici rău nici bun. E ireal și nimic mai mult. Nu se luptă cu Fiul lui Dumnezeu. Nu îl rănește și nici nu îi atacă pacea.

Nepăcătoșenia ta e garantată de Dumnezeu…iar lumina și bucuria și pacea își au locul în tine. Lucrul acesta trebuie repetat tot mereu, până se acceptă. E adevărat.

Mântuirea cere acceptarea unui singur gând: ești așa cum te-a creat Dumnezeu, nu ce ai făcut din tine. Indiferent ce rău consideri că ai făcut, ești așa cum te-a creat Dumnezeu. Indiferent ce greșeli ai făcut, adevărul despre tine rămâne neschimbat. Creația e veșnică și imuabilă.(…) Ești și vei fi întotdeauna așa cum ai fost creat. Lumina și bucuria și pacea își au locul în tine pentru că Dumnezeu le-a pus acolo.

Cum se procedează:

La începutul celor cinci minute vom reafirma adevărul despre noi:

  • Lumina și bucuria și pacea își au locul în noi.
  • Nepăcătoșenia noastră e garantată de Dumnezeu.

Vom încerca să îndepărtăm toate imaginile nefavorabile pe care le-am construit despre noi. Suntem fie așa cum ne-a creat Dumnezeu, fie așa cum ne-am “creat” noi. Încercăm să apreciem divinitatea Sinelui nostru și iubirea din care a fost creat.  Ne vom petrece restul intervalului practic în liniște, fără gânduri, simțindu-ne așa cum ne-a creat Dumnezeu.

Dacă pe parcursul zilei suntem tentați să ne supărăm pe cineva putem, în gând, să reafirmăm adevărul despre acea persoană, dincolo de imaginea pe care i-am făurit-o noi:

  • Lumina și pacea și bucuria își au locul în tine.
  • Nepăcătoșenia ta e garantată de Dumnezeu.

-∞-

94: Sunt așa cum m-a creat Dumnezeu.

Acesta este singurul gând care reduce eul la tăcere și îl desface total(…) Sunetele acestei lumi amuțesc, imaginile acestei lumi dispar și toate gândurile pe care le-a deținut vreodată această lume sunt șterse de această singură idee. Iată mântuirea realizată. Iată luciditatea redată.

Lumina e adevărata putere… Dacă râmâi cum te-a creat Dumnezeu, trebuie să fii puternic și lumina trebuie să fie în tine. Cel Care ți-a asigurat nepăcătoșenia trebuie să fie, negreșit, și garanția puterii și a luminii.

Cum se procedează:

La începutul celor cinci minute vor fi repetate ideile:

  • Sunt așa cum m-a creat Dumnezeu.
  • Sunt Fiul Lui pe vecie.
  • Sinele făurit de mine e ireal și nimic mai mult.

În restul intervalului practic vom încerca să ajungem la Fiul lui Dumnezeu din noi:

E Sinele care nu a păcătuit nicicând și care nu Și-a făurit o imagine, un chip cu care să înlocuiască realitatea. E Sinele care nu și-a părăsit niciodată căminul pe care îl are în Dumnezeu, ca să cutreiere lumea la voia întâmplării. E Sinele care nu cunoaște frica și pentru Care lipsa, suferința și moartea sunt de neconceput. 

Ca să atingi acest obiectiv, nu ți se cere decât să renunți la toți idolii și la toate imaginile de sine; să lași în urmă lista de atribute, bune și rele, pe care ți le-ai desemnat; și să aștepți adevărul într-o expectativă tăcută. Dumezeu Însuși a făgăduit că acesta va fi relevat tuturor celor ce o cer. Tu ceri acum.

Dacă din nou, pe parcursul zilei vom fi iritați de anumite persoane, să ne amintim că:

  • E așa cum l-a creat Dumnezeu.
  • E Fiul Lui pe vecie.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.  Mulțumesc!

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.154-158 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


 

 

 

 

Share Button

Curs de Miracole: Exercițiile 91-92

 

ruga spre lumina

 

Exercițiul 91: Miracolele se văd în lumină.

O idee fundamentală a noului sistem de gândire este că miracolele și viziunea merg mână în mână, iar viziunea înseamnă altceva decât vederea. Vederea este ceea ce vedem exclusiv cu ochii trupului. Viziunea înseamnă vederea dincolo de lumea fizică. A învăța “să vedem dincolo” este unul dintre obiectivele acestor exerciții. Înseamnă să învățăm să vedem în lumină.

Pentru tine, așadar, lumina este crucială. Cât timp rămâi în întuneric, miracolul rămâne nevăzut. De aceea ești convins că nu este prezent. (…) E foarte greu să fii convins că e curată nebunie să nu vezi ce e și să vezi în schimb ce nu e. Tu nu te îndoiești că ochii trupului pot să vadă. Nu pui la îndoială că imaginile pe care ți le arată sunt realitatea. Ți-ai pus credința în întuneric nu în lumină. Cum poți să inversezi asta? Ție ți-e cu neputință, dar nu ești singur în asta.

Eforturile tale, oricât ar fi de mici, au un sprijin puternic. Dacă ți-ai da seama cât de mare este puterea aceasta, îndoielile tale s-ar risipi. Astăzi ne vom dedica încercării de-a te lăsa să simți puterea aceasta. 

Rezervă-ți astăzi, de trei ori, câte zece minute răgaz în care încerci să îți lași în urmă slăbiciunea. E ceva ce se realizează foarte simplu pe măsură ce te instruiești că nu ești un trup. (…) Te poți desprinde de trup dacă vrei. Poți simți puterea în tine.

Începe-ți intervalele practice mai lungi cu enunțarea unor realități cauzale adevărate:

  • Miracolele se văd în lumină.
  • Ochii trupului nu percep lumina.
  • Dar eu nu sunt un trup. Ce sunt?

Pentru exercițiile de astăzi avem nevoie de întrebarea cu care se încheie acest enunț. Ce crezi că ești este o convingere care trebuie desfăcută. (…) Convingerea că ești un trup necesită corecție, fiind  o greșeală.

(…)

Trebuie să simți ceva în care să crezi când nu mai crezi în trup… ceva mai solid și mai sigur, mai demn de credința ta; ceva care există, ceva cu adevărat prezent. 

Dacă nu ești un trup ce ești?

Spune de exemplu: 

  • Nu sunt slab, sunt tare.
  • Nu sunt neputincios, ci foarte puternic.
  • Nu sunt limitat, ci nelimitat.
  • Nu sunt neîncrezător, ci sigur.
  • Nu sunt o iluzie, ci o realitate.
  • Nu pot să văd în întuneric, ci în lumină.

În a doua fază a exercițiului, încearcă să resimți aceste adevăruri despre tine. Concentrează-te să resimți mai ales puterea. Ține minte că toate senzațiile de slăbiciune sunt asociate cu convingerea că ești un trup…(…) Relaxează-te tot restul intervalului practic, încrezător că eforturile tale, oricât de mici, sunt susținute pe depin  de puterea lui Dumnezeu și de toate Gândurile Sale.  

(…)

De cinci sau șase ori pe oră, la intervale destul de regulate, amintește-ți că miracolele se văd în lumină. 

-∞-


Exercițiul 92: Miracolele se văd în lumină, iar lumina și puterea sunt una.

Acest exercițiu este o continuare a exercițiului 91. Se accentuează în continuarea ideea că sunt total greșite convingerile noastre că de văzut, vedem “realitatea” cu ochii trupului și chiar aceea că, de gândit, gândim cu creierul. Ne sunt ghidate în continuate eforturile de învăța să ne activăm adevărata vedere și de a ne întâlni Sinele nostru divin, în lumină.

Dacă ai înțelege natura gândirii, nu ai putea decât să râzi de această idee smintită. E ca și cum ai crede că ții chibritul care aprinde soarele și îi dă toată căldura. ; sau că ții lumea în palmă, strâns legată, până îi dai tu drumul. Dar asta nu e o prostie mai mare decât să crezi că ochii trupului pot să vadă și creierul să gândească. 

Puterea lui Dumnezeu din tine este lumina în care vezi, după cum tot a Lui este și Mintea cu care gândești. (…) Slăbiciunea ta e cea care vede prin ochii trupului, scrutând întunericul cu privirea, să își vadă propriul chip: cei mici, slabi, suferinzi și muribunzi, nevoiași, neputincioși și înspăimântați, triști, săraci, înfometați și mohorâți. (…) Puterea trece cu vederea peste toate aceste lucruri văzând dincolo de aparențe. Își ține privirea ațintită asupra luminii de dincolo de ele. Se unește cu lumina din care face parte. Se vede pe ea. Aduce lumina în care apare Sinele tău. (…) Puterea este adevărul despre tine; slăbiciunea este un idol, fals, venerat și adorat, ca puterea să fie spulberată și întunericul să domnească unde Dumnezeu a hotărât să fie lumină. 

(…)

Puterea vine din adevăr și răsfrânge lumina dată de sursa ei; slăbiciunea reflectă întunecimea celui ce o face. E bolnavă și vede boală care e ca ea. Adevărul e un mântuitor,  și nu poate voi decât fericire și pace pentru toți. (…) Puterea lui e împărtășită, să le aducă tuturor miracolul în care se vor uni în scop, iertare și iubire. Slăbiciunea, care privește în întuneric, nu poate să vadă un scop în iertare și iubire. Ea vede totul ca deosebit de ea și nimic de împărtășit în lume. Judecă și condamnă dar nu iubește. Rămâne în întuneric să se ascundă, și visează că e puternică, biruitoare, victorioasă asupra limitărilor care nu fac decât să crească în întuneric până la dimensiuni enorme. 

(…)

Lumina puterii nu e lumina pe care o vezi. Ea nu se schimbă, nu pâlpâie și nu se stinge. Nu trece din noapte în zi, și iar în întuneric, până se face ziuă iar. Lumina puterii e constantă, ca iubirea de sigură, veșnic bucuroasă să se dea… Nimeni nu îi poate cere în zadar să aibă parte de vederea ei și nimeni, odată ce i-a trecut pragul, nu poate să plece fără un miracol în priviri, fără putere și lumină în inimă. 

(…)

Puterea și lumina se unesc în tine și, unde se întâlnesc, Sinele tău stă gata să te îmbrățișeze. Acesta e locul de întâlnire pe care încercăm astăzi să îl găsim și să îl folosim ca loc de odihnă, pentru că pacea lui Dumnezeu este acolo unde Sinele tău, Fiul Lui, așteaptă acum să Se reîntâlnească pe Sine, pentru a fi un tot unitar.

Să acordăm astăzi de două ori câte douăzeci de minute prticipării la această întâlnire. Lasă-te adus la Sinele tău. Puterea Lui va fi lumina în care ți se dă darul vederii. Ieși, atunci, puțin din întuneric astăzi, și vom exersa vederea în lumină, închizând ochii trupului și rugând adevărul să ne arate cum să găsim locul de întâlnire al sinelui cu Sinele, unde lumina și puterea sunt una. 

Vom exersa astfel dimineața și seara. După întâlnirea de dimineață, vom folosi ziua pentru a ne pregăti pentru clipa când ne vom întâlni din nou, cu încredere, seara. Să repetăm cât de des ideea zilei, și să recunoaștem că suntem inițiați într-ale vederii și duși din întuneric la lumină, unde se pot percepe numai miracole. 

-∞-

      În cartea sa “Mintea de dincolo“, Dumitru Constantin Dulcan, analizează în principal procesul morții clinice ca sursă de informații despre lumea nevăzută. O altă sursă prin  care pot fi obținute informații despre vastul spațiu al conștiinței sunt experiențele conștiente în afara corpului fizic, care nu mai necesită trecerea prin suferință și apropierea la limită de moartea trupului. Ele sunt viitorul explorărilor în lumea spirituală, un viitor la îndemâna oricui dorește să facă acest lucru și este dispus să învețe și să-și aloce timp din viața “reală” pentru a accede la stări extinse de conștiință.

       Dacă sutem atenți la exercițiile de astăzi, dar și la câteva din cele peste care deja am trecut, putem sesiza  că ele sunt indicații discrete, pentru a ne familiariza și chiar a beneficia în cele din urmă de aceste experiențe în afara corpului, în scopul accederii la adevăr, la acea Lumină divină, la întâlnirea cu Sinele. Cu toate acestea a avea o experiență în afara corpului nu înseamnă neapărat a avea o experiență spirituală. Întâlnirea cu “Ființa de Lumina” are loc la nivele înalte, pe care trebuie să învățăm să le atingem. De data aceasta pot să confirm acest lucru din proprie experiență, ca persoană care a experimentat câteva “evadări” conștiente în afara corpului, dar care nu a avut încă o asemenea experiență spirituală de înaltă clasă. Este, cred eu, tot ce și-ar putea dori un om în această viață, este obiectivul suprem al tuturor misticilor și învățaților lumii. Cu toate acestea, a trăi o experiență în afara corpului te poate motiva să cauți, să înveți să ajungi acolo unde suntem meniți să fim, pentru că oricum este un pas imens spre a simți pe pielea ta că nu ești trup. De aceea exercițiile din acest curs, dar și partea teoretică,  mi se par foarte importante. Cred că ele ne pot conduce spre nivele superioare de conștiință, necesare în cele din urmă “iluminării” pe care în adâncul sufletului nostru ne-o dorim cu toții. 

        În capitolul II al cărții, Dumitru Constantin Dulcan, vorbește despre conținutul experiențelor din moarte clinică. Aducând argumente ce provin de la persoane avizate, el spune că tunelul pe care-l descriu unele persoane care au aceste experiențe, din punct de vedere al fizicii, este un canal ce face legătura între universul fizic și cel non-fizic. În religie este descris ca fiind puntea dintre lumea fizică și cea de dincolo, iar William Buhlman aseamănă tunelul cu puntea lui Einstein-Rosen, din fizica cuantică,  sau cu “gaura de vierme” care face trecerea dintre două dimensiuni de univers. În ceea ce privește întâlnirea cu Ființa de Lumină, este oferită în carte, descrierea lui Marc-Alain Descamps, care spune că această Lumină:

  • este văzută cu ochii spirtului și nu cu cei fizici;
  • este caldă și învăluitoare, oferind confort, bucurie, fericire și forță;
  • transmite idei în spirit;
  • ne spune că Ființa sa este lumină care se manifestă sub formă de iubire pentru a fi bine percepută;
  • nu este un lucru ci o entitate;
  • invită la a te contopi cu ea într-o fuziune – identificare cu Sursa Divină.

     Cred că este evidentă, în acest caz, legătura cu toate argumentele și explicațiile care ne sunt oferite în exercițiile abordate în Curs de Miracole. Cred de asemenea că sunt suficiente aceste câteva explicații pentru a ne ajuta, din nou, să vedem un pas mai departe în efortul nostru de a realiza aceste lecții practice din culegerea de exerciții pentru studenți. 

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***”Curs de Miracole-Culegere de exerciții pentru studenți”, pp.149-153 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


 

Share Button

Curs de Miracole: Exercițiile 70-75.

 000

      Urmează astăzi șase exerciții din Culegerea de exerciții pentru studenți, care pot fi practicate cel puțin tot atâtea zile, pentru că nu pot fi făcute mai multe exerciții într-o zi, conform instrucțiunilor acestui curs. Deși în textele de mai jos am selectat cele mai importante fragmente din aceste exerciții, în cazul în care vă doriți variantele integrale sau unele foarte apropiate de acestea, le puteți accesa pe diferite situri și bloguri. Cel mai bine însă, dacă vă intersează cu adevărat subiectul, este să achiziționați cartea, și ea disponibilă la diferite librării online.

      Pentru intervalele practice mai lungi ale exercițiilor care urmează, regula stabilită în curs este următoarea:

      Se stabilesc zilnic două intervale de 10-15 minute, în care vom rămâne singuri, în liniște, pe cât posibil în fiecare zi la aceleași ore. Modul în care se vor  desfășura practic aceste intervale va fi explicat în cadrul fiecărui exercițiu. În cazul în care unele exerciții nu sut suficient înțelese este indicat să se revadă ultimele lecții din teorie ( rezumatele lecțiilor din prima parte a cursului). De  fapt acesta este modul corect și indicat  pentru a parcurge cursul.

70. Mântuirea mea vine din mine.

Mântuirea pare să vină de oriunde altundeva decât din tine. La fel par să stea lucrurile și cu sursa vinovăției. Nu vezi că nici vinovăția, nici mântuirea nu sunt nicăieri altundeva decât în mintea ta. …Înseamnă că nimic din afara ta nu te poate mântui; că nimic din afara ta nu îți poate aduce pace. Dar mai înseamnă și că nimic din afara ta nu poate să te rănească, nici să îți tulbure pacea, nici să te supere cumva. Ideea de astăzi te pune la cârma universului, acolo unde îți este locul ca urmare a ceea ce ești.

Dumnezeu nu ar fi putut să pună remediul bolii unde nu te poate ajuta.

Astăzi exersăm realizarea faptului că Voia Lui Dumnezeu și a noastră sunt de fapt aceeași. Dumnezeu ne vrea vindecați, iar noi chiar nu vrem să fim bolnavi, pentru că boala ne face nefericiți. De aceea, acceptând ideea de astăzi, suntem de fapt în consens cu Dumnezeu. El nu ne vrea bolnavi. Nici noi nu ne vrem. El ne vrea vindecați și noi ne vrem.

Înțelegând lucrurile acestea ești mântuit.

Cum se procedează:

Intervalele lungi:

  • Cu ochii închiși, formulezi și întărești ideea de astăzi prin afirmația zilei, la care mai poți adăuga ceva cum ar fi:

Mântuirea mea vine din mine. Nu poate veni de nicăieri altundeva.

  • Treci în revistă apoi timp de câteva minute locurile exterioare în care ți-ai căutat mântuirea în trecut ( oameni, achiziții, concepte de sine pe care ai încercat să le faci reale, situații, ….) Recunoaște că  mântuirea ta nu poate fi aflată acolo și spune-ți:

 Mântuirea mea nu poate veni din niciunul dintre aceste lucruri.

 Mântuirea mea vine din mine și numai din mine.

  •   Acum vom încerca din nou să ajungem la lumina din tine, locul în care se află mântuirea ta. Nu o poți găsi în norii care înconjoară lumina, și tocmai în ei ai căutat-o. Nu e în ei. E dincolo de nori, în lumina din spatele lor. Amintește-ți că va trebui să străpungi norii înainte de-a putea ajunge la lumină. Dar amintește-ți, totodată, că nu ai găsit în configurațiile de nori pe care ți le-ai închipuit ceva ce-a dăinuit sau ceva ce ți-ai dorit vreodată. Din moment ce toate iluziile mântuirii ți-au înșelat așteptările, precis nu vrei să rămâi în nori, uitându-te în van pe acolo după idoli, când ai putea atât de ușor să intri în lumina adevăratei mântuiri. Încearcă să străpungi norii prin orice mijloc îți place. Dacă te ajută, gândește-te că te țin de mână și te conduc. Și te asigur că nu va fi o fantezie deșartă.

Intervalele scurte de peste zi:

Amintește-ți că mântuirea ta vine din tine și că nimic în afara gândurilor tale nu îți poate împiedica progresul. Tu răspunzi de mântuirea ta. Tu răspunzi de mântuirea lumii.

Mântuirea mea vine din mine. Nimic din afara mea nu mă poate opri.

În mine e mântuirea lumii și a mea.

-∞-

71. Numai planul dumnezeiesc de mântuire va funcționa.

S-ar putea să nu îți dai seama că eul a stabilit un plan de mântuire opus celui dumnezeiesc. Tocmai în acest plan crezi tu. …Mai crezi și că a accepta planul lui Dumnezeu în locul celui oferit de eu înseamnă să te osândești la chinurile iadului. Sună absurd firește.

Planul de mâtuire al eului se axează pe resentimente. El susține că,  dacă altcineva ar vorbi sau s-ar purta altfel, dacă s-ar schimba unele împrejurări sau întâmplări exterioare, ai fi mântuit. Așa că sursa mântuirii e constant în afara ta. Ceri schimbarea mentalității de la toți și de la toate , dar nu și de la tine.

Prin urmare, rolul desemnat propriei tale minți în cadrul acestui plan este pur și simplu acela de-a determina ce anume, în afara ei înseși, trebuie să se schimbe dacă e să fi mântuit. O altă persoană îți va servi poate mai bine ; o altă situație îți va oferi poate succes.

Iată planul eului pentru mântuirea ta: “Caută dar nu vei afla”.

Planul dumnezeiesc de mântuire funcționează tocmai pentru că, sub îndrumarea Lui, cauți mântuirea acolo unde este, dar trebuie să fii dispus să cauți doar acolo: în tine. Altfel, scopul tău e împărțit și vei încerca să urmezi două planuri de mântuire diametral opuse, iar rezultatul nu poate aduce decât confuzie, disperare, nefericire și eșec.

Cum se procdează:

Intervalele lungi:

  • Repetând ideea zilei conștientizezi că este formată din două părți:

1. Planul dumnezeiesc de mântuire va funcționa.

2. Niciun alt plan nu va funcționa.

  • Restul intervalului practic va fi folosit pentru o “conversație cu Dumnezeu” în care cerem să ne dezvăluie planul Său întrebând:

1.Ce ai vrea să fac?

2.Unde ai vrea să merg?

3. Ce ai vrea să spun și cui?

Îți va răspunde pe măsura disponibilității tale de-a-I auzi Vocea. Nu refuza să auzi. Însuși faptul că faci exercițiile dovedește că ești cât de cât dispus să asculți.

Intervalele scurte de peste zi:

Încearcă să-ți amintești ideea zilei de 6-7 ori/oră. Fii atent la toate resentimentele și răspunde-le cu următoarea formă a ideii de astăzi:

Resentimentele sunt opusul planului Dumnezeiesc de mântuire.

Și numai planul Lui va funcționa.

-∞-

72. Resentimentele sunt un atac la planul dumnezeiesc de mântuire.

Planul de mântuire al eului bazat pe căutare în afara ta și pe resentimente, este un atac activ la adresa planului dumnezeiesc și o încercare deliberată de-al distruge.

Dorința fundamentală a eului este să-l înlocuiască pe Dumnezeu. Eul este întruparea fizică a acestei dorințe. Acesta împrejmuiește mintea cu un trup ținând-o separată și singură, incapabilă să ajungă la alte minți decât prin trup. Ce legătură au toate astea cu resentimentele? Nu sunt oare mereu asociate cu ce face un trup? O persoană spune ceva ce nu-ți place. Face ceva ce-ți displace. Își trădează gândurile ostile prin comportament.  Toate acestea le face trupul – masca, nu persoana divină de dincolo de trup, făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Te preocupă exclusiv ce face într-un trup. Nu numai că nu o ajuți să se elibereze de limitările trupului. Ci și încerci activ să o legi de acesta, confundând-o cu trupul și considerându-i unul și același lucru. Așa e atacat Dumnezeu, căci – dacă Fiul Lui e doar un trup – tot asta trebuie să fie și El.

Dacă Dumnezeu este un trup, care trebuie să fie planul Lui de mântuire? Care altul decât moartea?  Încercând să se prezinte ca Autor al vieții și  nu al morții, El este un mincios și un înșelător, plin de făgăduințe false, oferind iluzii în loc de adevăr. Realitatea aparentă a trupului face de-a dreptul convingător acest mod de a-L privi pe Dumnezeu. De fapt, dacă trupul ar fi real, ar fi foarte greu de evitat o asemenea concluzie. Și fiecare resentiment pe care îl ai insistă că trupul este o realitate. Resentimentele nesocotesc total ce e fratele tău. Îți întăresc convingerea că e un trup și îl condamnă pentru asta.

În această arenă atent pregătită, în care animalele furioase își caută prada și în care mila nu poate intra, eul “vine să te mântuiască”. Dumnezeu te-a făcut trup. Foarte bine. Să acceptăm asta și să ne bucurăm. Ca trup nu te lăsa lipsit de ce oferă trupul. Ia puținul pe care îl poți obține. Dumnezeu nu ți-a dat “nimic”. Trupul e singurul tău “mântuitor”. El e moartea lui Dumnezeu și “mântuirea” ta.

Aceasta e credința universală a lumii pe care o vezi. Unii urăsc trupul și încarcă să îl rănească și să îl umilească. Alții iubesc trupul și încearcă să îl preamărească și să îl proslăvească. Dar, cât timp trupul stă în centrul conceptului tău de sine, ataci planul dumnezeiesc de mântuire și îți îndrepți resentimentele împotriva Lui și a creației Sale, ca nu cumva să auzi Vocea adevărului și să O primești ca pe un Prieten.

Percepția ta total pe dos ți-a ruinat pacea minții. Te-ai văzut într-un trup, cu adevărul în afara ta, devenit inaccesibil coștienței tale, închis fiind de limitările trupului.

Lumina adevărului este în noi, acolo unde a pus-o Dumnezeu. Trupul e cel ce se află în afara noastră și nu ne privește. Să fim fără trup înseamnă să fim în starea noastră firească. Să recunoaștem lumina adevărului din noi, înseamnă să ne recunoaștem așa cum suntem. Să ne vedem Sinele separat de trup înseamnă să punem capăt atacului la adresa planului dumnezeiesc de mântuire și să îl acceptăm în schimb. Iar acolo unde I se acceptă planul s-a și înfăptuit.

Cum se procedează:

Intervale mai lungi:

Scopul acestor intervale este să devenim conștienți că planul dumnezeiesc de mântuire s-a și înfăptuit în noi. Trebuie să înlocuim atacul cu acceptarea. Lăsăm deoparte judecata și întrebăm:

Ce e mântuirea Tată? Eu nu știu. Spune-mi ca să înțeleg.

Apoi îi vom aștepta în liniște răspunsul. Ne-am folosit resentimentele să ne închidem ochii și să ne astupăm urechile. Acum vrem să vedem, să auzim și să învățăm. “Ce e mântuirea Tată?” Cere să ți se răspundă și ți se va răspunde. Caută și vei afla.

De câte ori simți că îți scade încrederea și îți slăbește speranța reușitei până la punctul de a se stinge, rostește-ți din nou întrebarea și rugămintea, amintindu-ți că le adresezi Creatorului infinit al infinitului, Care te-a creat după Propria-I asemănare.

Ce e mântuirea Tată? Eu nu știu. Spune-mi ca să înțeleg.

Îți va răspunde. Fii hotărât să auzi.

Intervalele scurte de peste zi:

Sunt suficiente unul-două intervale scurte pe oră care se vor desfășura astfel:

  1. Se repetă afirmația:                                                                                                                                                       Resentimentele sunt un atac la adresa planului dumnezeiesc de mântuire. Să îl accept în schimb pe acesta.Ce e mântuirea tată? 
  2.     Așteaptă răspunsul în liniște, cu ochii închii, circa un minut.

 -∞-

73: Voiesc să fie lumină.

Astăzi ne vom gândi la voia pe care o împărtășești cu Dumnezeu. Nu e același lucru cu dorințele deșarte ale eului din care iau naștere întunericul și nimicul.

Dorințele deșarte și resentimentele sunt parteneri sau coproducători în reprezentarea lumii pe care o vezi. Dorințele eului i-au dat naștere, iar nevoia eului de-a avea resentimente, necesare pentru a o menține, o populează cu figuri care par să te atace și să ceară judecată “dreaptă”. Aceste figuri devin mijlocitorii tocmiți de eu să facă trafic de resentimente.

În acest troc ciudat în care vinovăția trece dintr-o parte în alta, iar resentimentele sporesc cu fiecare târg pe care îl închei, voia ta se pierde. Oare așa lume să fi creat Voia pe care Fiul lui Dumnezeu o împărtășește cu Tatăl său? A creat Dumnezeu un dezastru pentru Fiul Său?…Ar crea oare Dumnezeu o lume în care să Îl ucidă chiar pe El?

Astăzi vom încerca încă o dată să ajungem la lumea care este în consens cu voia ta. Lumina e în ea pentru că nu contrazice Voia lui Dumnezeu. Nu e Cerul, dar lumina Cerului se răsfrânge asupra ei. Întunericul a dispărut. S-a renunțat la dorințele deșarte ale eului. Dar lumina care se răsfrânge asupra acelei lumi reflectă voia ta, așa că o vom căuta tocmai în tine.

Nici sursa luminii nici sursa întunericului nu se pot găsi  în afară. Resentimentele îți întunecă mintea și vezi afară o lume întunecată. Iertarea risipește întunericul…Am subliniat de repetate ori că poți să treci ușor de bariera resentimentelor și că ea nu poate sta între tine și mântuirea ta. Motivul este foarte simplu. Chiar vrei să fii în iad? Chiar vrei să plângi, să suferi și să mori?

Uită argumentele eului care urmărsc să arate că asta este Cerul. Știi că nu este așa. Nu poți să îți dorești așa ceva. …Suferința nu este fericire și fericire vrei de fapt. …Tu vrei să reușești în ce încercăm să facem astăzi. Întreprindem totul cu binecuvântarea ta și cu acordul tău voios.

Mântuirea este pentru tine. Mai presus de toate, vrei libertatea de a-ți aminti Cine ești cu adevărat. Astăzi, eul e cel ce stă neputincios în fața voii tale.

Să se facă astăzi voia ta și să se pună capăt pentru totdeauna convingerii demente că alegi iadul în locul Cerului.

Planul de mântuire al lui Dumnezeu concordă întru totul cu voia ta. Nu e scopul unei puteri străine, pe care ai fost obligat să îl accepți.

Cum se procedează:

Intervalele lungi:

Ești dispus chiar azi să vezi lumina din tine și să fii mântuit.

Ține-ți voia limpede în minte, și spune-ți cu fermitate blândă și certitudine liniștită:

Voiesc să fie lumină. 

Să văd lumina care reflectă voia lui Dumnezeu și a mea. 

Pune restul intervalului practic sub călăuzirea lui Dumnezeu și a propriului tău Sine. Alătură-te Lor în timp ce Ei deschid drumul.

Intervalele scurte de peste zi:

De câteva ori pe oră, și mai ales atunci când te încearcă un resentiment  de orice fel, repeți:

Voiesc să fie lumină. Întunericul nu e voia mea.

-∞-

74: Nu există altă voie decât a lui Dumnezeu.

Ideea de astăzi poate fi considerată gândul central spre care sunt îndreptate toate exercițiile noastre. Când ai recunoscut acest lucru, ai recunoscut că voia ta e a Lui. Credința în posibilitatea conflictului a dispărut.

E multă pace în ideea de astăzi, iar exercițiile de astăzi sunt îndreptate în direcția găsirii ei. Să încercăm astăzi să recunoaștem acest lucru și să simțim pacea pe care o aduce această recunoaștere.

Cum se procedează:

Intervalele lungi:

  • Începe intervalele practice mai lungi repetând de câteva ori aceste gânduri rar și cu hotărârea fermă de-a înțelege ce înseamnă și de-a le ține minte.

Nu există altă voie decât a lui Dumnezeu. Nu pot fi în conflict. 

  • Adaugă apoi timp de câteva minute gânduri aferente de forma;

Sunt în bună pace.

Nimic nu mă poate tulbura. Voia mea e a lui Dumnezeu.

Voia mea și a lui Dumnezeu sunt una.

Dumnezeu voiește pace pentru Fiul Său.

  • Identifică orice gând de conflict care-ți trece prin minte. Dacă e o zonă de conflict greu de rezolvat, ocupă-te de ea în mod special, identificând persoanele în cauză și situațiile și spune-ți:

Nu există altă voie decât a lui Dumnezeu.

Aceste gânduri de conflict nu au niciun înțeles. 

Conflictele mele în legătură cu ……..nu pot fi reale.

  • După ce ți-ai limpezit mintea, închide ochii și încearcă să simți pacea la ce ești îndreptățit. Cufundă-te în ea și simte-o învăluindu-te din toate părțile. Dacă reușești vei avea un sentiment profund de bucurie și vioiciune sporită, în loc să te simți toropit și moleșit.  Bucuria caracterizează pacea. Prin această trăire vei recunoaște că ai ajuns la ea. Dacă simți că o pierzi, sau că te moleșești, repetă imediat ideea zilei și mai încearcă.

Intervalele scurte de peste zi:

Un minut-două la fiecare jumătate de oră, cu ochii închiși dacă se poate, vei repeta:

Nu există altă voie decât a lui Dumnezeu. Caut astăzi pacea Lui.

-∞-

75: A venit lumina.

A venit lumina. Ești vindecat și poți vindeca. Ești mântuit și poți mântui. Ești în bună pace și duci cu tine pace oriunde mergi. Întunericul, zbuciumul și moartea au dispărut. A venit lumina.

Astăzi sărbătorim încheierea fericită a lungului tău vis de dezastru. Nu mai sunt acum vise întunecate. Astăzi începe epoca luminii pentru tine și pentru toți. Este o eră nouă în care se află o lume nouă. Cea veche nu și-a lăsat nicio amprentă asupra ei.

Cum se procedează:

Intervalele practice lungi: 

Astăzi privim lumea pe care ne-o arată iertarea noastră. Astăzi nu vrem să vedem umbra eului asupra lumii. Vedem lumina și în ea vedem reflecția Cerului, întinzându-se de-a lungul și de-a latul lumii.  Nu stărui asupra trecutului astăzi. Ține-ți mintea complet deschisă, spălată de toate ideile trecutului și curățită de fiecare concept pe care l-ai făurit. Azi ai iertat lumea. Încă nu știi cum arată. Aștepți pur și simplu să îți fie arătată. Începe intervalul practic aducându-ți la cunoștință vestea bună a eliberării tale:

A venit lumina. Am iertat lumea. 

Spune-ți că iertarea ta îți dă dreptul la viziune. Înțelege că Spiritul Sfânt nu întârzie să dea darul vederii celor care iartă. Îți va arăta ce vede adevărata viziune. Așteaptă-l cu răbdare. Va fi prezent.

Spune-I că știi că nu poți să nu izbutești, pentru că ai încredere în El. Și spune-I că aștepți cu certitudine să vezi lumea pe care ți-a fâgăduit-o. De acum înainte vei vedea altfel. Astăzi a venit lumina. Și vei vedea lumea care ți s-a făgăduit de la începutul timpului și în care sfârșitul timpului e garantat.

Intervalele scurte de peste zi:

Reamintește-ți cam din sfert în sfert de oră că sărbătorim ceva deosebit. Adu mulțumiri pentru mila și Iubirea lui Dumnezeu. Bucură-te de puterea pe care o are iertarea să îți vindece vederea total. Fii încrezător că în ziua de astăzi stă un nou început. Și ce vezi e atât de binevenit, încât vei extinde bucuros la nesfârșit ziua de astăzi.

Spune așadar:

A venit lumina. Am iertat lumea.

Dacă ești tentat cumva, spune-i celui care pare să te tragă înapoi în întuneric:

A venit lumina. Te-am iertat.

Închinăm ziua de astăzi seninătății în care te vrea Dumnezeu. Ține-o în conștiența sa de sine și vezi-o astăzi peste tot, în timp ce sărbătorim începutul viziunii tale și vederea lumii reale, care a venit să înlocuiască lumea neiertată pe care ai crezut-o reală.

finish

Share Button

Exercitiul zilei (67-69): Iubire, resentimente, lumina Sinelui Divin.

soare in nori

Astazi încheiem  seria exercițiilor  prin care am invatat ca fiecare dintre noi suntem lumina lumii, si prin care am invatat care este functia noastra in calitate de lumina din Lumina lui Dumnezeu. Am invatat deci, ca principala noastra  functie este sa iertam, pentru ca asa vom aduce pace si mantuire fiecarei minti pe care o iertam. Am invatat ca mantuirea este singurul nostru obiectiv important in aceasta lume, si ca toate obiectivele marunte legate de viata de cu zi sunt nesemnificative. In zilele urmatoare, iata, invatam ca suntem iubire din Iubirea lui Dumnezeu,  invatam sa descoperim acea minunata lumina din noi -Sinele Divin-  si sa intelegem ca resentimentele nu-si au rostul. Ele ascund vesnic soarele dupa nori.

Sunt ultimele exercitii din seria celor care necesita un singur interval practic mai lung, de 15-20 de minute, si care se organizeaza asa cum a fost explicat la exercitiul 65, aici:

 

http://www.emilena.ro/curs-de-miracole-exercitiul-zilei-61-65-tu-esti-lumina-lumii/

 ∞

67: Iubirea m-a creat asemanator sieși

Una dintre primele notiuni la care s-a facut referire în  acest curs a fost aceea de “ispasire” sau “mântuire”, acea stare pe care ne asteptam sa o dobândim  la  capatul drumului ce am ales să-l parcuregem studiind aceasta carte, si obiectivul final al cursului. Deși nimeni nu garanteaza atingerea mantuirii, drumul in sine nu poate sa nu lase urme și experiențe în ființa noastra.  Suntem mântuiti, sau am atins ispășirea atunci cand am parcurs intreg drumul inapoi catre Dumnezeu. Avem doua instrumente importante pentru a ne indeplini aceasta misiune sacra: iubirea si iertarea. De aceea, ori de cate ori vom intalni unul dintre aceste doua cuvinte: ispășire sau mântuire – si acest lucru se întâmplă des – ne vom gandi la semnificatia lor: iubire si iertare.

Noi, suntem cu totii copiii sfinti ai lui Dumnezeu. Suntem creati dupa Chipul si asemanarea Lui.

Ultima afirmatie este unanim acceptata si predicata dar, ca o contradictie, prima nu. Dimpotriva, conform sistemului de credinte unanim acceptat, noi suntem pacatosi. Cu stigmatul acesta ne naștem și murim. Îl purtăm în subconștientul nostru de veacuri și-l transmitem copiilor noștri odată cu sistemul de gândire pe care l-am moștenit și pe care ni l-am însușit. 

Cum Il definim însă pe Dumnezeu? Am aflat multe de-a lungul timpului, dar cum este El de fapt?  Cum se defineste El prin Vocea Lui? Furios, judecator, aspru? Daca ar fi sa judecam dupa atitudinea noastră față de lume, si tinand cont ca suntem facuti, asa cum am  acceptat,  dupa chipul si asemanarea Lui, da, ar insemna că noi, suntem fiii unui tată aspru, furios, distrugător, care judecă si pedepsește. Chiar dacă știm că undeva în străfundul Lui poartă iubire, mai stim că ea nu este împărtășită decât celor care ating sfințenia – un obiectiv imposibil de atins pentru marea majoritate a copiilor lui Dumnezeu într-o singură viață. Și-atunci nu este normal să trăim noi cu “frica de Dumnezeu?”  Cum ar putea să se întoarcă un copil acasă dacă-i este frică de tatăl lui? Cum să dorească să se întoarcă acasă chiar dacă a greșit, știind că îl așteaptă pedeapsa veșnică? Nu este un îndemn mut la separare veșnică?  

Dar oare aceasta este realitatea, adevarata imagine a lui Dumnezeu si a noastra? Ne-a facut oare pacatosi doar simpla dorinta  și decizie de a cunoaste Imparatia prin experiență, oricat ar fi ea de dureroasa?  Un prinț tinut prizonier în castel de propriul lui părinte pentru a nu fi “rănit” de experiențele și durerile vieții ar fi fericit?  De ce Tatal nostru ne cheama inapoi Acasă? Cine suntem noi de fapt? Si cum ne-am putea cunoaste ca fiind sfinti, daca n-am sti ce e pacatul, cum ne-am cunoaste ca fiind  iubire daca n-am sti ce e ura? Cum am cunoste pacea fara razboi si intunericul fara lumina? Dar,  dupa ce vom fi cunoscut toate acestea si inca multe altele, cand ne vom fi descoperit și experimentat adevaratul nostru Sine, vom dori sa ne intorcem Acasa conștienți de toata puterea, iubirea și sfințenia noastră. Pentru că noi suntem adevărata comoară a lui Dumnezeu. Vocea Spiritului Sfant ne trezeste atunci usor din cosmar, si ne spune:

  • Dumnezeu este Iubire. V-a creat extinzandu-Se, prin iubire, iar rolul vostru este sa-i extindeti mai departe Imparatia. Voi sunteti iubire.
  • Dumnezeu este Iertare. Voi sunteti iertare.
  • Dumnezeu este Sfant. Voi sunteti sfinti.
  • Dumnezeu este Putere. Voi sunteti putere.
  • Dumnezeu este Vesnic. Voi sunteti vesnici.
  • Dumnezeu este Lumina. Voi sunteti lumina.
  • Dumnezeu este pace. În voi este pace.
  • Dumnezeu este bun. Voi sunteți buni.

Daca El este toate acestea iar noi suntem extensia Lui si suntem creati dupa Chipul si asemanarea Lui, undeva, adanc in fiinta noastra, toata aceasta bogatie de iubire, iertare, putere, lumina, vesnicie, sfintenie,pace, bunatate exista. Ele sunt ingropate adanc pentru ca prin ego ne-am separat de Sinele nostru Dumnezeiesc. Dumnezeu este in noi, precum si noi suntem in El, si suntem iubire, pentru ca din iubire ne-am nascut. Dar până nu vom deveni constienti de toate aceste comori din noi, nu vom putea extinde Împărăția lui Dumnezeu după Voia Lui, care va fi atunci, voia noastră.

Acesta este raspunsul pe care il primim prin exercitiul de astazi si pe care trebuie sa-l repetam des, pentru a ne schimba imaginea gresita pe care ne-am facut-o despre noi de-a lungul veacurilor. Este sugerata repetarea ideii principale de 4-5 ori pe ora, impreuna cu toate aceste idei aferente despre adevarata noastra natura. Iar in intervalul lung de 15-20 de minute in care ne linistim si ramanem numai noi, cu propriile noastre fiinte, Vocea ne indeamna sa procedam astfel:

Vom incepe cu repetarea acestui adevar despre tine, si vom petrece cateva minute adaugand cateva ganduri aferente…Poti folosi orice atribut care concorda cu Dumnezeu dupa cum se defineste El Insusi. Daca Iubirea te-a creat asemanator sinesi, acest Sine trebuie sa fie in tine. Si se afla undeva in mintea ta ca sa Il gasesti.

Poate vei reusi sa treci de intervalul la care nu te gandesti la nimic si sa ajungi sa constientizezi o lumina aprinsa in care sa te recunosti asa cum te-a creat iubirea. Fii convins ca vei face astazi foarte mult pentru a aduce mai aproape clipa acestei constientizari, indiferent daca simti ca ai reusit sau nu.

Young pretty woman lying on the grass at summer sunset. Natural

In intervalele practice mai scurte, incearca sa iti dai seama ca nu vocea ta minuscula si solitara iti spune toate acestea. Ci Vocea pentru Dumnezeu, aducandu-ti aminte de Tatal tau si de Sinele tau. E Vocea adevarului, inlocuind tot ce iti spune eul despre tine cu simplul adevar despre Fiul lui Dumnezeu. Ai fost creat de iubire asemanator siesi.

 ∞

68: Iubirea nu are resentimente.

resentimenteresentimente2

 

Observatie utila:

Conform DEX: RESENTIMÉNT, resentimente, s.n. Sentiment ostil faţă de cineva, pornire împotriva cuiva provocată de amintirea neplăcerilor suportate; duşmănie, ură, pică, resimţământ. – Din fr. ressentiment.

Sa ai un resentiment inseamna sa uiti cine esti. Sa ai un resentiment inseamna sa te vezi ca trup. Sa ai un resentiment inseamna sa lasi eul sa iti stapaneasc mintea si sa condamni trupul la moarte. Poate ca inca nu iti dai bine seama exact ce efect are asupra mintii tale faptul ca ai  resentimente. Pare sa te rupa de Sursa ta si sa te faca diferit de El.

Rupt de Sinele tau, care ramane constient de Propria-I asemanare cu Propriu-I Creator, sinele tau pare sa doarma, pe cand partea mintii tale care tese iluzii …pare sa fie treaza. Pot oare sa porneasca toate acestea de la resentimente? O da! Caci cel care le are neaga faptul ca l-a creat iubirea si, in visul lui de ura, propriu-i creator a devenit pentru el ceva infricosator. Cine poate sa viseze ura si sa nu fie cuprins de frica de Dumnezeu?

Cei ce au resentimente il vor redefini pe Dumnezeu dupa chipul lor…Cei ce au resentimente vor fi cuprinsi de vinovatie cu aceeasi certitudine cu care cei ce iarta isi vor gasi pacea.

Incepe-ti intervalul practic mai extins de astazi cu cercetarea mintii pentru a gasi persoanele fata de care consideri ca nutresti resentimente majore.

Gandeste-te apoi la resentimentele aparent minore pe care le nutresti fata de cei pe care ii placi si chiar consideri ca-i iubesti. Te vei lamuri de indata ca nu exista nimeni fata de care sa nu nutresti un soi sau altul de resentimente. Asta te-a lasat singur in tot universul, in modul in care te percepi tu.

Hotaraste-te sa-i vezi pe toti acesti oameni prieteni. Spune-le tuturor, gandindu-te pe rand la fiecare in parte:

-

Vreau sa te vad prietenul meu

ca sa-mi amintesc ca faci parte din mine si sa ajung sa ma cunosc pe mine insumi.

-

Petrece-ti restul intervalului practic incercand sa te gandesti ca esti impacat total cu toti si cu toate, ca esti in siguranta intr-o lume care te ocroteste si iubeste, si pe care o iubesti la randul tau. (…) Incearca sa crezi chiar si cateva clipe, ca nimic nu iti poate face rau in niciun fel. La sfarsitul intervalului practic, spune-ti:

-

Iubirea nu are resentimente.

Cand ma voi desprinde de toate resentimentele pe care le am, voi sti ca sunt in deplina siguranta.

-

Intervalele practice scurte vor include o aplicatie rapida a ideii de astazi in forma urmatoare, de cate ori apare vreun resentiment fata de cineva, prezent sau absent:

-

Iubirea nu are resentimente.

Sa nu imi tradez Sinele

-

In plus repeta ideea de cateva ori pe ora in forma urmatoare:

-

Iubirea nu are resentimente. Ma voi trezi la Sinele meu lasandu-mi de-o parte toate resentimentele si trezindu-ma la El.

-

prietenie 2

69: Resentimentele mele ascund lumina lumii din mine.

Și acum, În cea mai mare liniște, cu ochii închiși, încearcă să te desprinzi de tot conținutul care îți ocupă în general conștiința. Inchipuie-ți că mintea ta e un cerc vast, înconjurat de un strat de nori grei și intunecați. Poți vedea numai norii pentru că pari sa stai în afara cercului, total separat de el.

De unde stai, nu poți să vezi ca norii ascund o lumina sclipitoare. Norii par sa fie singura realitate. Par sa fie tot ce este de văzut. De aceea nu încerci sa-i strapungi, singurul mod de-a te convinge cu adevarat de lipsa lor de substanta. Vom face aceasta încercare azi.

După ce ai reflectat la importanța pe care o are pentru tine si lume ce încerci să faci, incearcă sa te adancești intr-o stare de liniste deplină, amintindu-ți doar cat de mult vrei sa ajungi la lumina din tine astăzi, acum! Ia hotararea sa treci de nori. Intinde-ți mâna si atinge-i mental. Dă-i la o parte cu mana; simte-i cum ți se aștern pe obraji, pe frunte si pe pleoape in timp ce treci prin ei. Continuă; norii nu te pot opri.

Dacă faci exercițiile cum trebuie vei avea senzatia ca ești ridicat si dus inainte. Micul tau efort si slaba hotarare iți cheamă intr-ajutor puterea universului, si Dumnezeu Insusi te va ridica din intuneric la lumină. Esti in consens cu Voia Lui. Nu poți da greș pentru ca voia ta este a Lui.

Ai incredere azi in Tatăl tau si fii sigur ca El te-a auzit si ți-a răspuns. Poate ca nu-I recunosti inca raspunsul, dar poti fi întrutotul sigur ca ți-a fost dat si că urmeaza sa îl primesti. Incearcă să ai in minte aceasta incredere, in timp ce incerci sa strapungi norii si să ieși la lumină. Incearcă sa ții minte că iți unești in sfârșit voia cu a lui Dumnezeu. Incearcă sa iți tii clar in minte gandul că ce întreprinzi cu Dumnezeu trebuie sa reușească. Apoi lasî puterea lui Dumnezeu sa lucreze in tine si prin tine, ca să se faca Voia Lui și a ta.

Aceasta a fost explicatia pentru minunatul exercitiu pe care-l avem de facut in intervalul practic de 15-20 minute de astăzi. Pe parcursul zilei, și mai ales atunci cand suntem tentati sa reprosăm ceva cuiva,  ne vom aminti ca dacă pastram resentimentele, vom pastra ascunsă aceasta minunata lumina din noi. Aceasta lumina dezvaluita, ne conduce spre mantuire: pe noi si lumea noastra. Sa ne amintim ca aceasta este singura functie pe care o avem in aceasta viată, ca ea, mantuirea, se obține prin iubire si iertare, că vom putea trăi atunci starea de grație si fericirea pentru care suntem creați.

Ce rost iși au resentimentele?

soare2

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți,  pp.109-114 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


 

Share Button