Life-coaching, dorințe și iluminare

din-intuneric-la-lumina

Ce facem cu dorințele lumești în procesul de evoluție spirituală? Le împlinim, sau le ascundem sub preș? Ne poate ajuta coachingul în acest proces?

      Ca să înțelegem mai bine despre ce vorbim o să spun o poveste, adevărată se pare, din care se pot trage câteva învățăminte. Este culeasă din cartea “Autobiografia unui yoghin” scrisă de Paramahansa Yogananda și se referă la viața marelui maestru Lahiri Mahasaya, discipol de-al lui Babaji și guru al lui Sri Yukteswar, cel care avea să influențeze în mod hotărâtor chiar viața lui Paramahansa Yogananda.

      Lahiri Mahasaya a fost multă vreme necunoscut pe scară largă marelui public, deși el a avut un rol cheie în răspândirea științei Kriya Yoga printre oamenii normali de pretutindeni, rol preluat mai apoi de Paramahansa Yogananda.

      În 1861, în India,  Lahiri Mahasaya era un contabil modest la Departamentul de Inginerie Militară a Guvernului. Avea pe atunci treizeci și trei de ani, era cap de familie și ducea o viață echilibrată și disciplinată în societate. Era ceea ce s-ar putea numi un om normal.

      În toamna acelui an a fost detașat cu serviciul în munții Himalaya la 800 km de casă. Pentru că îndatoririle de serviciu nu erau dificile, putea să petreacă ore în șir hoinărind pe mărețele culmi muntoase. Auzise că regiunea era binecuvântată de prezența unor mari sfinți și simțea o mare dorință să-i vadă. Într-una din zile nu mică i-a fost mirarea când s-a auzit strigat pe nume de o voce îndepărtată. Într-un luminiș înconjurat de peșteri zărește pe una din marginile stâncoase un tânăr zâmbitor cu mâna întinsă spre el în semn de bun venit. Sfântul i s-a adresat cu afecțiune în limba hindi, poftindu-l să se odihnească într-una din peșteri. În grota mică, frumos aranjată, nu erau pe jos decât câteva pături de lână și niște boluri de băut apă. Yoghinul l-a întrebat dacă își amintește acel loc și i-a arătat o pătură împachetată într-un colț al peșterii. Lahiri a privit încurcat la pătură și s-a scuzat, dorind să plece pentru că a doua zi urma să meargă la birou. Sfântul a insistat însă și l-a abordat în limba engleză, parafrazându-L în același timp pe Iisus Hristos:

” Biroul a fost făcut pentru tine, și nu tu pentru birou”.

      I-a dat de înțeles apoi, că nu întâmplător a ajuns în munți, ci pentru că avea de împlinit o misiune, printre oamenii normali, în calitate de om normal ce era. În prezența sfântului, încet, încet și-a amintit detalii din viața trecută și și-a amintit că omul din fața sa nu era altul decât gurul lui de atunci – Babaji, care l-a urmărit și l-a îndrumat neștiut și nevăzut dincolo de moarte și în această viață deopotrivă. Venise însă timpul să-și împlinească misiunea și pentru aceasta avea nevoie de purificare înainte de a primi inițierea în știința secretă până atunci, Kriya Yoga, dar pe care el avea să o răspândească ulterior în lume.

      După câteva ore petrecute în singurătate pe malul unui pârâu, în care amintiri palide dintr-o altă viață se contopeau cu imaginile strălucitoare din acea zi, Lahiri a simțit în întuneric mâna unui bărbat care l-a ajutat să se ridice în picioare:

      “Vino, frate,” îmi spuse tovarășul meu. “Maestrul te așteaptă.” M-a condus prin pădure. Ajunși la o cotitură a cărării am văzut în depărtare o strălucire care ilumină, brusc, noaptea cea întunecată.

      ” Să fie oare răsăritul?” întrebai eu. “Nu se poate să fi trecut toată noaptea, nu-i așa?”

       ” E miezul nopții. Ghidul meu râse încetișor. ” Lumina de acolo este strălucirea unui palat de aur, materializat aici, în această noapte, de inegalabilul Babaji. Într-un trecut îndepărtat, ți-ai exprimat, odată, dorința de a te bucura de frumusețile unui palat. Maestrul nostru îți satisface acum dorința, eliberându-te, astfel, de legăturile karmei. Magnificul palat va fi scena inițierii tale în Kriya yoga în această noapte.

      Urmează apoi o explicație interesantă dar lungă care nu-și are rostul aici, legată de mecanismul prin care oameni care au atins perfecțiunea asemenea lui Iisus Hristos, sau lui Babaji, se pot  conecta la energia fundamentală și pot controla atomii materializând și dematerializând după dorință.

      Oricine își dă seama că este un fiu al lui Dumnezeu, poate să-și atingă orice țel prin puterile infinite ascunse înlăuntrul său. Piatra cea simplă ascunde în ea secretul fantasticei energii atomice; tot așa cel mai de rând muritor este o centrală atomică a divinității.

      Firește deci, că palatul materializat pentru Lahiri Mahasaya  a fost dematerializat în zori. Conform învățăturilor orientale, legea karmică cere ca fiecare dorință umană, să-și găsească până la urmă împlinirea. Dorințele a căror natură nu este spirituală constituie, astfel, lanțul care îl ține pe om încătușat de ciclul reîncarnării.

      Dorințele neîmplinte sau negate se ascund în conștiința noastră împovărându-ne și ies la suprafață atunci când ne dorim mai puțin. Poate crezi în reîncarnare, sau poate nu crezi. Acest lucru nu contează prea mult. Întrebarea este ce facem cu dorințele noastre care nu sunt de natură spirituală, acum în această viață, pentru a fii fericiți și pentru a îndrăzni să sperăm că ne vom lumina într-o zi și ne vom găsi în sfârșit pacea?

      Răspunsul este clar: ori ni le împlinim, ori renunțăm de bună voie la ele atunci când nu ni se mai par interesante și nu mai sunt relevante pentru evoluția noastră. Cum puțini oameni au ajuns la acel nivel de înțelegere care le permite să descopere stima de sine în adâncul ființei lor, oamenii normali au nevoie să-și confirme și să-și tot reconfirme această stimă de sine prin împlinirea dorințelor de tot felul. Este dreptul fiecăruia de a experimenta, de a se bucura de succesele obținute și de a se întrista de ceea ce ei consideră a fi eșec. Face parte din viață și face parte din lungul nostru proces de evoluție.

      Dar ce este un om “normal”?

      Fiecare om are un centru al lui, un nucleu, un punct de echilibru. Este acea stare în care, dacă reușește să rămână conectat,  poate ajunge să-și atingă întregul potențial, să-și atingă Măreția. Poate atunci să renunțe la ceea ce el percepe a fi limite exterioare, impuse de lume și de cei din jur, dar și limite interioare auto-impuse. Poate renunța la ceea ce el percepe a fi defecte, slăbiciuni și frici care-i alimentează în permanență limitele și granițele autoimpuse. Cu toate acestea, omul “normal” trăiește în cea mai mare parte a vieții lui undeva la mijloc, departe de centru dar nici la periferie. Pendulează între echilibru și “nebunie” – spune Osho. În iubire și atunci când este complet relaxat și în largul său se cufundă în centru pentru o clipă, iar mai apoi, în mânie, în furie, în frică, va deveni un pic “nebun”. Nu este nicicum: nu este nici “viu”, nici “mort”, iar asta produce tensiune.

      Osho definește patru tipuri de oameni:

  1. Omul normal. Acesta are o identitate solidă, știe cine este: medic, inginer, profesor, preot, muncitor….. El ține mult la identitatea și la imaginea sa și trăiește “între agonie și extaz” undeva la mijloc, dar departe de centrul lui. El nu a juns încă “acasă”. Trăiește într-o veșnică căutare și într-o veșnică tensiune, mânat de dorințe care nu se termină niciodată. Stima de sine este hrănită de împlinirea acestor dorințe.
  2. Omul fluid. Acesta are o identitate lichidă, nu prea știe cine e: uneori e un om normal, alteori este nebun, iar alteori atinge extazul unui om iluminat. Este cazul poeților, actorilor, pictorilor, muzicienilor, oamenilor de știință celebrii,etc. Ei sunt puțin normali, puțin nebuni, iar în scurtele clipe de extaz pe care le trăiesc dăruiesc omenirii opere neprețuite.
  3. Omul “nebun”. Acesta a ieșit cu totul din centrul lui și nici măcar nu-și mai amintește că mai are o casă.
  4. Omul iluminat. Omul iluminat a ajuns “acasă”. Este total relaxat. Trăiește în centrul său, contopit cu Sinele lui și cu tot ce există. În conștiința lui nu există efort, nu există dorință, nu există tensiune. El nu mai vrea să dovedescă nimic nimănui și nu mai vrea să devină nimic. Se simte în largul lui, cu propria lui ființă. Indiferent ce este, se simte în largul lui. Este ceea ce este și se simte bine așa. Nu mai vrea să schimbe nimic, nu mai vrea să meargă nicăieri, nu mai are nicio dorință. Clipa prezentă înseamnă eternitatea. Se bucură de ceea ce este acum. A sărit din timp; nu privește în trecut, nu privește în viitor. El curge odată cu viața și este fericit așa cum este. Trăiește în prezent. El nu mai vrea să devină nimic altceva decât ceea ce este deja și de aceea nu mai există tensiune.

” Tensiunea apare atunci când vreți să fiți ceva ce nu sunteți”- spune Osho

      Tensiunea apare atunci când ai o dorință pe care vrei s-o împlinești, dar care nu este în acord cu esența ta, cu nucleul tău. Acum, tu știi sigur ce fel de om ești. Ești un om iluminat, esti un om fluid, sau esti un om normal?

      Mai mult de 90% dintre oamenii care trăiesc pe Pământ acum sunt oameni normali, care au o dilemă – conștientizată sau nu – cu privire la stima de sine, la dorințele și la devenirea lor. Dorințele neîmplinite sunt ascunse sub preș peste alte și alte dorințe neîmplinite, generând frustrări, tensiuni, dezechilibre și în cele din urmă boală. Viața devine tristă iar lumea un loc neprimitor.

      Coachingul este un proces în cadrul căruia oamenii își lămuresc nevoile, își descoperă valorile esențiale și își pun ordine în dorințe și obiective. Apoi își descoperă resursele interioare și exterioare și fac un plan pentru a-și împlini dorințele pe care ei le consideră a fi importante pentru viața și evoluția lor. Vor decide singuri, mai devreme sau mai târziu dacă și când este cazul să renunțe la orice dorință. De fapt, asta vine de la sine atunci când mintea iese din joc, iar gândurile ținute sub control. Din perspectiva coachingului fiecare om este stăpân pe propria lui viață și singurul în măsură să-și găsească răspunsuri la întrebări pe care poate încă nu și le-a pus, sau cărora nu le-a dat prea multă importanță.

      Tensiunea apare așadar atunci când vrem să fim ceva ce nu suntem. Suntem X dar vrem să fim Y; credem că suntem săraci și vrem să fim bogați; ni se pare că suntem urâți și vrem să fim frumoși; părem a fi proști și vrem să devenim înțelepți. Niciodată nu suntem mulțumiți cu ceea ce suntem. Aceasta este structura minții și a lumii în care trăim. Lumea în care trăim este o lume a minții și a dorinței. Când obținem ceea ce dorim, mintea intervine imediat și ne spune că nu este destul și că mai este nevoie de ceva.

      Coachingul este un umil instrument pe care-l poți folosi așa cum vrei tu și care are marele merit că te ajută să nu acumulezi dorințe sub preș, indiferent de ce natură ar fi ele. Te poate ajuta să-ți schimbi percepția despre propria ta persoană, să te transformi, să te conectezi la centrul tău și să-ți canalizezi resursele spre ceea ce contează cu adevărat pentru evoluția ta; sau te poate ajuta să-ți împlinești dorințe mărunte, dar care sunt importante pentru tine în acel moment al existenței tale.

      Coachingul este și pentru oameni normali și pentru oameni care vizează iluminarea.

      A-ți lămuri, prioritiza și împlini obiectivele, este un pas important în evoluția ta.

      A reuși să faci diferența între ce este fals și ce este cu adevărat important în dorințele tale, este un pas uriaș în evoluția ta.

      A înțelege de unde vine cu adevărat stima de sine, este iarăși un mare pas în evoluția ta.

       Și ca să terminăm povestea, trebuie să spun că întors în lume după inițierea sa în Kriya Yoga, Lahiri Mahasaya s-a concentrat asupra singurei dorințe și misiuni pe care o avea în această viață: să împărtășească tehnica acelor oameni interesați cu adevărat de evoluția lor. A dus în continuare o viață echilibrată printre oameni, câștigând modest, fiind econom și discret. Discipolii maestrului aveau convingeri religioase foarte diferite: erau hinduși, musulmani, creștini. El îi încuraja pe aceștia să adere la disciplina tradițională a propriilor lor credințe, accentuînd doar natura atotcuprinzătoare a Kriya Yoga ca tehnică practică de eliberare.

      Rezolvați-vă toate problemele prin meditație. Schimbați speculațiile neprofitabile cu adevărata comuniune cu Dumnezeu.

   Curățați-vă mintea de impuritățile gândirii teologice dogmatice; în locul lor lăsați să intre apele proaspete și vindecătoare ale percepției directe.Vibrați la unison cu Călăuza activă dinlăuntrul vostru: Vocea Divină are răspunsul la fiecare dilemă din viața voastră. Deși ingeniozitatea omului de a intra în bucluc pare a fi nesfârșită, Ajutorul Divin este tot atât de inventiv.”

      Dacă ar fi să dau acum coachingului o definiție personală, în acord cu ceea ce simt și cred  eu în acest moment, aș spune că este, parafrazându-l pe Lahiri Mahasaya,

o metodă mentală delicată, care te ajută să te reconectezi și să vibrezi la unison cu Călăuza Divină, activă, dinlăuntrul tău și care are răspuns pentru fiecare dilemă din viața ta.

 ***

Share Button

Curs de miracole: Cap.22: Mântuirea și relația sfântă.

prietenie

Mântuirea e o promisiune, făcută de Dumnezeu, că vei găsi cum să ajungi la El în cele din urmă. Nu poate să nu fie îndeplinită. Ea garantează că timpul va avea un sfârșit. Cuvântul lui Dumnezeu e dat fiecărei minți care consideră că are gânduri separate, și va înlocui aceste gânduri de conflict, cu Gândul păcii.

Introducere.

Să ne amintim!

      Aflam din lecțiile trecute că în Cer nu intrăm decât doi câte doi. Trăim și evoluăm pe baza relațiilor, de orice fel ar fi ele. Într-o relație intră doi: la prima vedere, “eu” și “tu”, în realitate “noi”. Credința în separare și în păcat ne ține departe de Cer. Cele două entități ce se cred separate, “eu” și “tu”, nu pot vedea păcatul deodată, pentru că fiecare îl vede în celălalt. Este o percepție strict individuală. Fiecare pare să facă greșeli pe care celălat nu le poate înțelege.    Păcatul pare real numai în separare, căci dacă ne-am simți uniți, așa cum și suntem de fapt, unde-ar mai fi păcatul? Numai cei singuri și însingurați, care își consideră frații diferiți de ei înșiși au nevoie de păcat.

       O relație nesfântă se bazează pe diferențe. Fiecare crede că celălalt îi poate da ce nu are el. Stau împreună până ce cred că nu mai e nimic de luat și apoi trec mai departe, “și hoinăresc așa, printr-o lume de străini, diferiți de ei; trăind cu trupurile lor, poate sub un acoperiș comun, care nu îl adăpostește pe nicicare; în aceeași încăpere, și totuși fiecare în lumea lui“.

      O relație sfântă este o relație în care fiecare s-a uitat înăuntru și a văzut că este complet. Acceptându-și desăvârșirea, este fericit să se unească cu cineva la fel de conștient de propria-i desăvârșire. Ei nu văd nicio diferență între sinele lor, căci diferențele țin doar de trup. Într-o relație sfântă se trece de la credința în separare și diferențe, la credința în identitate și unitate. Într-o relație sfântă, apelând la rațiune, vederea se transformă în viziune.

- Osho: Iubire și singurătate -

      Urmează mai jos o porțiune de text -Mesajul relației sfinte- care pune la încercare puterea noastră de pătrundere a abstractului, căci mintea noastră este abstractă, gândirea este abstractă, întreg textul din acest curs este abstract. Este poate o încercare de a ne antrena în vederea trecerii de la gândirea lineară la cea nonlineară, căci…

Dintre toate mesajele pe care le-ai primit şi nu le-ai înţeles, doar cursul acesta e accesibil înţelegerii tale şi poate fi înţeles. Asta e limba ta. Nu o înţelegi încă doar din cauză că întreaga ta comunicare este ca a unui nou-născut. Sunetele scoase de un nou-născut şi cele pe care le aude sunt cât se poate de nesigure, însemnând pentru el diferite lucruri la momente diferite. Nici ce aude, nici ce vede nu e stabil deocamdată. Dar ce aude şi nu înţelege va fi limba lui maternă, prin care va ajunge să comunice cu cei din jur, şi ei cu el. Iar ciudatele fiinţe mişcătoare ce le vede în jur vor deveni mângâietorii lui, şi îşi va recunoaşte casa şi îi va vedea cu el acolo.

 

Mesajul relației sfinte.

Să ne amintim!

Lasă raţiunea să mai facă un pas. Dacă îl ataci pe cel pe care Dumnezeu vrea să îl vindece şi îl urăşti pe cel pe care îl iubeşte El, tu şi Creatorul tău aveţi o voie diferită. Dar, dacă tu eşti Voia Lui, trebuie să crezi atunci că tu nu eşti tu însuţi. (…)De unde, te întrebi, îţi vine neliniştea ciudată, senzaţia că eşti deconectat şi frica obsesivă că îţi lipseşte orice înţeles? E ca şi cum ai nimerit aici din întâmplare, fără alt plan decât să o întinzi de-aici, căci numai asta pare cert.

-

Raţiunea ţi-ar spune că lumea pe care o vezi cu ochi care nu sunt ai tăi trebuie să nu aibă sens pentru tine. Cui să îşi returneze mesajele o asemenea vedere? Sigur nu ţie, al cărui văz e total independent de ochii ce văd lumea. Dacă nu e viziunea ta, ce poate să îţi arate ţie? Creierul nu poate interpreta ce vede viziunea ta. Asta, tu ai înţelege. Creierul interpretează pentru trup, din care face parte. Dar nu poţi înţelege ce îţi spune. Şi totuşi, l-ai ascultat şi îl asculţi. Şi ai tot încercat din greu să îi înţelegi mesajele.

-

Nu ai primit niciun mesaj pe care să îl înţelegi. Căci ai ascultat ce nu poate comunica. Gândeşte-te atunci ce se întâmplă. Negând ce eşti şi crezând cu fermitate că eşti altceva, acest „altceva” pe care l-ai făcut să fii devine văzul tău. Şi atunci acest „altceva” trebuie să fie cel ce vede şi, „altceva” fiind, aidoma neţie, îţi explică ţie ceea ce vede. Viziunea ta, fireşte, ar face asta să fie de prisos. Dar, dacă ochii îţi sunt închişi şi ai cerut acestui „altceva” să te ghideze, rugându-l să îţi explice lumea pe care o vede el, nu ai motiv să nu asculţi, şi nici să suspectezi că explicaţiile ce ţi le dă nu sunt adevărate. Raţiunea ţi-ar spune că nu pot fi adevărate pentru că nu le înţelegi. Dumnezeu nu are secrete. El nu te poartă printr-o lume de chin, aşteptând să îţi spună, la finele călătoriei, de ce ţi-a făcut una ca asta.

-

Ce poate fi secret de Voia lui Dumnezeu? Tu însă crezi că ai secrete. Ce pot fi secretele tale, dacă nu o altă „voie”, care e a ta, separat de-a Lui? Raţiunea ţi-ar spune că asta nu e un secret ce trebuie ascuns ca un păcat. Ci o greşeală! Nu îţi lăsa frica de păcat să o ferească de corecţie, căci atracţia vinovăţiei e numai frică. E singurul sentiment ce se opune iubirii, ducând mereu la vederea diferenţelor şi la pierderea identităţii. Iată singurul sentiment ce te ţine orb, dependent de sinele pe care crezi că l-ai făcut să te conducă prin lumea pe care a făcut-o pentru tine.

-

Vederea ţi s-a dat, odată cu tot ce poţi să înţelegi. Nu vei avea dificultăţi să înţelegi ce îţi spune această viziune, căci numai viziunea ta poate să îți transmită ce poți să vezi.

-

În fiecare relaţie sfântă, se renaşte capacitatea de-a comunica în loc de-a separa. Dar o relaţie sfântă – renăscută ea însăşi atât de recent dintr-o relaţie nesfântă, şi totuşi, mai străveche decât vechea iluzie pe care a înlocuit-o – e ca un nou-născut acum în propria-i renaştere. Şi totuşi, ţi se redă viziunea în acest prunc, şi el va vorbi limba pe care o poţi înţelege. Nu e crescut de acel „altceva” ce ai crezut că eşti. Nu i s-a dat acestuia, nici nu a fost primit decât de tine. Căci doi fraţi nu se pot uni decât prin Cristos, a Cărui viziune îi vede una.

-

Fii sigur că Dumnezeu nu Şi-a încredinţat Fiul cui nu merită. De unit, nu merită să se unească decât ce este parte a Lui. Şi nici nu e posibil să se unească ceva ce nu e parte a Lui. Celor ce se unesc trebuie să li se fi redat comunicarea, căci nu o pot face prin trupuri. Ce i-a unit atunci? Raţiunea îţi va spune că trebuie să se fi văzut unul pe altul printr-o viziune nu a trupului şi să fi comunicat într-o limbă pe care trupul nu o vorbeşte. Şi nu se poate să îi fi atras, uşor, ca să devină unul, imagini sau sunete înfricoşătoare. (…) În casa sfântă în care frica e fără putere, iubirea intră cu gratitudine, recunoscătoare că e una cu voi care v-aţi unit ca să o lăsaţi să intre. Cristos vine la ce e ca El: acelaşi, nu diferit. Căci e atras mereu de El Însuşi.

-

Cert e că cine e atras de Cristos e atras de Dumnezeu, după cum e cert că sunt atraşi Amândoi de fiece relaţie sfântă, casa pregătită pentru Ei când pământul se preface în Cer.

 

Nepăcătoșenia fratelui tău.

Iluzii, deziluzii, adevăr; Fericire versus bucurie.

Să ne amintim!

      Toată lumea eului e construită din iluzii. Toate obiectivele efemere, pe care le atingem sau nu, și pe care le înlocuim de îndată cu altele pe măsură ce le atingem, sunt iluzii. Ele mor doar pentru a renaște altele. Ele aduc fericire efemeră sau deziluzie și nefericire, după cum le-am dus sau nu la îndeplinire. Așa că viața eului în lumea timpului este o veșnică pendulare între iluzie și deziluzie. Ai spune că opusul iluziei este deziluzia, și în consecință, opusul fericirii este nefericirea. 

      Opusul iluziilor și al deziluziilor este însă numai adevărul, pentru că aduce bucurie, iar bucuria este veșnică. Fericirea este aparentă, nu are stabilitate și se poate oricând destrăma în tristețe. Bucuria lăuntrică nu se poate destrăma în tristețe, pentru că ce e veșnic nu poate muri, dar tristețea, efemeră fiind, se poate schimba în bucurie, pentru că timpul cedează în fața eternității.

      Așadar, rațiunea îți spune că singurul lucru pe care poți să-l faci pentru a scăpa de nefericire este să o recunoști și să o iei în direcția opusă: a adevărului.

Iată o fază decisivă a acestui curs, căci aici trebuie să se desăvârşească separarea ta de eu.

-

Trebuie să alegi acum între tine, cel adevărat, şi tine, cel din iluzie. Nu şi unul, şi altul, ci unul singur. Nu are rost să încerci să eviţi această singură decizie. Ea trebuie luată. Credinţa şi convingerea pot să se oprească indiferent de care parte, dar raţiunea îţi spune că nefericirea stă numai de o parte, şi bucuria, de cealaltă.

-

Nu îţi abandona fratele acum. Vă daţi unul altuia viaţă sau moarte; vă sunteţi mântuitor sau judecător, oferindu-vă reciproc refugiu sau condamnare. Acest curs va fi crezut în totalitate sau deloc. Căci este fie întru totul adevărat, fie întru totul fals, şi nu poate fi crezut doar parţial. Iar tu vei scăpa de nefericire în totalitate sau deloc. Raţiunea îţi va spune că nu există teren de mijloc, un loc în care să te poţi opri nesigur, aşteptând să alegi între bucuria Cerului şi nefericirea iadului. Până nu alegi Cerul, eşti în nefericire şi în iad.

-

Un mântuitor nu poate fi judecător, şi nici mila, condamnare. Iar viziunea nu poate să condamne, ci numai să binecuvânteze. Cel a Cărui funcţie este să mântuiască va mântui. Cum o va face îţi depăşeşte puterea de înţelegere, dar când, trebuie să fie alegerea ta. Căci tu ai făcut timpul, aşa că e la dispoziţia ta. Nu eşti un rob al timpului, după cum nu eşti nici rob al lumii pe care ai făcut-o.

-

Dincolo de trupul pe care l-ai pus între tine şi fratele tău, sclipind în lumina aurită care se răsfrânge până la el din cercul nesfârşit, strălucitor, care se extinde de-a pururi, stă relaţia ta sfântă, iubită de Dumnezeu Însuşi. Ce liniştit se odihneşte, în timp şi totuşi dincolo de el, nemuritoare şi totuşi pe pământ.

-

Tot ce trebuie să faci ca să rămâi, în linişte, cu Cristos, este să Îi împărtăşeşti viziunea. Viziunea Lui i se dă, repede şi bucuros, oricui este dispus să îşi vadă fratele lipsit de păcat. Cerul e casa purităţii desăvârşite, şi Dumnezeu l-a creat pentru tine. Priveşte-ţi fratele preasfânt, nepăcătos ca tine, şi lasă-l să te conducă acolo.

 

Rațiunea și formele greșelii.

Să ne amintim!

       Introducerea rațiunii în sistemul de gândire al eului marchează începutul destrămării lui. Rațiunea îți schimbă vederea trupului în viziunea minții superioare.

     Cu ajutorul rațiunii situațiile se “văd” altfel, se limpezesc, soluțiile sunt evidente.

      Rațiunea îți spune că poți învăța cursul acesta, și poți atinge pacea, dacă renunți la mofturile eului. Eul îți spune că nu te poți desprinde de lume și de sistemul ei de gândire.

      Cu ajutorul rațiunii îți poți vedea și accepta greșelile, și le poți lăsa să fie corectate. Eul îți spune că nu greșești, că celălalt e vinovat. El introduce mereu vinovăția în relații, și nu se lasă corectat, pentru că nu recunoaște greșeala. Așa face dintr-o simplă greșeală un păcat pe care îl proiectează în afară, iar acesta devine ” un bloc de granit, coborât ca o poartă grea, încuiată și fără cheie, de-a curmezișul drumului ce duce la pace”. Păcatele se nasc din greșeli ascunse, nerecunoscute și pe care nu le-ai oferit corecției.

      Tot ce poți să vezi cu ochii trupului și să judeci cu mintea eului este o greșeală, pentru că ce judecă eul tău este doar un fragment din întreg, distorsionat, și fără înțelesul întregului. Ochii trupului nu pot să vadă dincolo de formă, pentru că așa au fost făcuți, și de aceea nu pot vedea nici dincolo de greșeală. De aceea, zidul dintre tine și adevăr e complet adevărat.

       Greșelile pot lua forme diferite, și de aceea, pot să amăgească, și dacă forma li se poate schimba și sunt amăgitoare, nu pot fi reale. Așadar, tu care ai aflat că fiecare om este sfânt, exact așa cum l-a creat Dumnezeu, că nu e trup, ci spirit, că dincolo de eul lui trăiește lumina veșnică a lui Dumnezeu și inocența lui, nu lăsa felul în care-ți vezi fratele să fie blocat de faptul că îi percepi păcatul și trupul.

Rațiunea vede o relație sfântă drept ceea ce este: o stare mentală comună, în care și unul, și altul își oferă bucuroși greșelile să fie corectate, ca să fie vindecați voios amândoi, ca tot unitar.

Bifurcarea drumului.

Frumos!

Când ajungi la locul unde bifurcarea drumului e cât se poate de evidentă, nu poţi merge înainte. Trebuie să o iei fie într-o direcţie, fie într-alta. Căci acum, dacă mergi tot înainte, în direcţia în care ai mers înainte de-a ajunge la răscruce, nu vei ajunge nicăieri. Întregul scop al drumului parcurs până aici a fost acela de-a decide în ce direcţie să o iei acum. Cea care te-a adus aici nu mai contează. Nu îţi mai poate fi de folos. Niciunul dintre cei ce ajung până aici nu poate lua decizia greşită, deşi poate amâna, Şi nicio parte a călătoriei nu pare mai disperată şi mai inutilă decât cea în care stai unde se bifurcă drumul şi nu te hotărăşti în ce direcţie să mergi.

-

 Par grei doar primii câţiva paşi în direcţia cea bună, căci ai ales, deşi crezi că mai poţi să faci cale întoarsă, să o alegi pe cealaltă. Nu e aşa. O alegere făcută cu sprijinul puterii Cerului nu poate fi desfăcută. Ai hotărât încotro să o iei. Nu există ceva care să nu ţi se spună, dacă recunoşti asta.

-

Aşa că stai cu fratele tău aici, în locul acesta sfânt, în faţa vălului păcatului ce atârnă între voi şi faţa lui Cristos. Să se ridice! Ridică-l cu fratele tău, căci nu e decât un văl ce stă între voi. De unii singuri, fie tu, fie fratele tău îl veţi vedea ca un bloc solid de piatră, şi nu vă veţi da seama cât de subţire e voalul care vă separă acum. Dar e pe ducă în conştienţa ta, şi pacea a ajuns la tine chiar aici, în faţa vălului.

-

Gândeşte-te cât de frumoşi vă veţi părea unul altuia tu şi fratele tău! Cât de fericiţi veţi fi să fiţi împreună, după o călătorie atât de lungă şi de solitară, în care aţi mers de unii singuri. Porţile Cerului, acum deschise pentru voi, le veţi deschide acum celor trişti.

-

Fiece greşeală pe care o faceţi tu şi fratele tău, celălalt o va corecta cu blândeţe. Căci, în viziunea lui, frumuseţea ta e mântuirea lui, pe care o fereşte de rău. Iar tu vei fi ocrotitorul viguros al fratelui tău, ferindu-l de tot ce pare să se ridice între voi. Aşa veţi cutreiera lumea cu mine, al cărui mesaj nu s-a dat încă tuturor. Oferta lui Dumnezeu mai e deschisă, dar aşteaptă să fie acceptată.

-

Acest văl pe care tu şi fratele tău îl ridicaţi împreună deschide calea adevărului nu numai pentru voi doi.

-

Cât de uşor este să le oferi acest miracol tuturor! Niciunul dintre cei ce l-au primit pentru ei nu l-ar putea considera un lucru dificil.  Aceasta e funcţia unei relaţii sfinte: să primiţi împreună şi să daţi după cum aţi primit. Cât staţi în faţa vălului, vă pare dificil. Întinde-ţi însă mâna, unită cu a fratelui tău, şi atinge acest bloc atât de greu în aparenţă, şi vei învăţa cât de uşor îţi alunecă degetele prin nimic. Nu e un zid solid. Între tine şi fratele tău, şi Sinele sfânt pe care Îl împărtăşiţi, stă doar o iluzie.

 

Slăbiciune și defensivitate.

Nou!

      Orice situație conflictuală, orice atac, apărare sau tendința de a-ți judeca frații reprezintă din perspectiva acestui curs o iluzie. În “Manual pentru profesori” este numită chiar “magie”, pentru că respinge rațiunea, te aruncă în incertitudine  și încalcă crunt adevărul – Iubirea. Incertitudinea înseamnă îndoială de tine însuți. Iubirea însă aduce certitudine, liniște și pace. În Iubire nu poate ființa atacul pentru că în Iubire slăbiciunea nu există.

      Cum se depășesc iluziile? Nu prin forță sau mânie, și nici opunându-li-te în vreun fel. Numai în iluzii este nevoie de apărare din cauza slăbiciunii și a fricii.

Cât de slabă este frica; cât de mică şi de nesemnificativă! Ce neînsemnată e în faţa puterii liniştite a celor cărora li s-a alăturat iubirea! Iată-ţi „duşmanul”: un şoricel înspăimântat ce vrea să atace universul. Care sunt şansele să reuşească? Îţi poate fi greu să ignori imperceptibilele chiţcăituri care îi proclamă omnipotenţa şi vor să înăbuşească imnul de laudă închinat Creatorului său, pe care îl cântă veşnic, la unison, fiecare inimă din tot universul? Cine e mai puternic? Acest şoricel sau tot ce a creat Dumnezeu? 

-

De-ai recunoaşte cât de puţin stă între tine şi conştientizarea unităţii tale cu fratele tău! Nu te lăsa amăgit de iluziile mărimii şi grosimii, greutăţii, solidităţii şi trăiniciei temeliei pe care ţi le prezintă. Da, ochilor fizici li se pare un corp solid şi imens, neclintit ca un munte. Dar în tine e o Forţă la care nicio iluzie nu poate rezista.

-

Nu uita, când simţi că se stârneşte în tine nevoia de-a fi defensiv în legătură cu ceva, precis te-ai identificat cu o iluzie. Şi te simţi, de aceea, slab, pentru că eşti singur. Acesta e preţul tuturor iluziilor. Nu există una care să nu se bazeze pe convingerea că eşti separat.

 

Lumina relației sfinte.

 

“Vrei libertatea trupului sau a minții?”

Nou!

      Primul lucru pe care l-ai spune probabil este că le vrei pe amândouă. Află că nu se poate. Ori una, ori cealaltă. Atunci când alegi pe una dintre ele ca obiectiv, cealaltă devine mijlocul care te ajută să-l atingi. Astfel, vei avea libertatea trupului, sacrificând libertatea minții, sau vei avea libertatea minții, folosind trupul ca mijloc, pentru că așa după cum ai învățat deja, trupul este un instrument de învățare pentru minte.

     Pe măsură ce obiectivele sunt atinse, valoarea mijloacelor descrește până ce sunt eclipsate complet atunci când devin cu totul lipsite de funcție. Așa se face că atunci când te identifici cu trupul,  tot ce faci, faci pentru el, eclipsându-ți mintea, iar atunci când îți dorești libertatea  și vigoarea minții, nu te mai preocupă în mod deosebit trupul, pentru că nu te mai identifici cu el. Cu toate acestea, un trup viguros și sănătos este expresia unei minți vindecate.

Să ne amintim!

 Relația sfântă și separarea:

Dinaintea unei relaţii sfinte nu există păcat. Forma greşelii nu se mai vede, iar raţiunea, unită cu iubirea, priveşte liniştită toată confuzia, mulţumindu-se să remarce că: „A fost o greşeală”. Şi atunci aceeaşi Ispăşire pe care ai acceptat-o în relaţia ta corectează greşeala şi lasă în locul ei o parte din Cer.

-

Când îţi vei privi fratele cu o iertare deplină, din care nu excluzi nicio greşeală şi de care nu ascunzi nimic, ce eroare va putea să existe orişiunde pe care să nu o poţi trece cu vederea? Ce formă de suferinţă îţi va putea bloca vederea, împiedicându-te să vezi dincolo de ea? Şi ce iluzie vei putea să nu recunoşti ca o greşeală; o umbră prin care treci fără de spaimă?

-

Îţi vei vedea valoarea prin ochii fratelui tău, şi fiecare în parte va fi eliberat când îşi va vedea mântuitorul în locul atacatorului care a crezut că este. Prin această eliberare se eliberează lumea. Acesta este rolul tău în aducerea păcii. Căci ai întrebat ce funcţie ai aici şi ţi s-a răspuns. Nu căuta să o schimbi, nici să o înlocuieşti cu un alt obiectiv. Aceasta ţi s-a dat, şi numai aceasta. Accept-o pe aceasta şi îndeplineşte-o de bunăvoie, căci e la latitudinea Spiritului Sfânt ce face cu darurile pe care le dai fratelui tău, cui le oferă, unde şi când. El le va acorda acolo unde sunt primite şi bine-venite. Îl va folosi pe fiecare dintre ele în scopul păcii. Şi nu îi va scăpa nimănui niciun surâs, oricât de mic, şi nicio disponibilitate de-a trece peste cea mai minusculă greşeală.

-

Şi va adăuga la el toată puterea pe care I-a dat-o Dumnezeu, să facă din fiece mic dar de iubire o sursă de vindecare pentru toţi. Fiece mic dar pe care i-l oferi fratelui tău face lumină în lume. Să nu te preocupe întunericul; mută-ţi privirea de la el la fratele tău. Şi lasă întunericul să fie împrăştiat de Cel Ce cunoaşte lumina şi o pune încetişor în fiece calm surâs de încredere şi credinţă cu care îţi binecuvântezi fratele.

-

De învăţarea ta depinde binele lumii. Şi numai aroganţa neagă puterea pe care o are voia ta.(…) Te vezi vulnerabil, plăpând şi uşor de distrus, în voia unor nenumăraţi atacatori, mai puternici decât tine. Să vedem fără ocolişuri cum a apărut greşeala aceasta, căci aici stă îngropată ancora grea ce pare să ţină pe loc frica de Dumnezeu.

-

 Cum poate Fiul lui Dumnezeu să fie slab, fragil şi lesne de distrus, dacă nu cumva e tot aşa şi Tatăl lui? Tu nu vezi că fiece păcat şi condamnare pe care le percepi şi le justifici sunt un atac la Tatăl tău. Tu nu vezi că asta e ce încerci să faci din cauza credinţei tale că Tatăl şi Fiul sunt separaţi. Şi trebuie să crezi că sunt separaţi, din cauza fricii. Căci pare mai nepericulos să îl ataci pe altul sau pe tine însuţi decât să ataci marele Creator al universului, a Cărui putere o cunoşti.

-

Dacă ai fi una cu Dumnezeu şi ai recunoaşte această unitate, ai ştii că puterea Lui e a ta. Singura situaţie în care s-ar putea justifica este aceea în care tu şi fratele tău aţi fi separaţi unul de altul, şi aţi fi separaţi cu toţii de Creatorul vostru. Căci numai atunci ar fi posibil să ataci o parte a creaţiei fără întreg, Fiul fără Tată; şi să îl ataci pe altul fără tine sau să îţi faci rău fără ca altul să simtă vreo durere. Şi convingerea aceasta o vrei. Dar în ce constă valoarea ei, dacă nu în dorinţa ta de-a ataca fără a te pune în pericol? Atacul nu e nici periculos, nici nepericulos. E imposibil. Căci universul este una.

-

Numai cei diferiţi pot ataca. Aşa conchizi că, din cauză că poţi să ataci, tu şi fratele tău precis sunteţi diferiţi. Spiritul Sfânt îţi explică însă altfel. Din cauză că tu şi fratele tău nu sunteţi diferiţi, nu poţi să ataci. Ambele poziţii sunt concluzii logice.

-

Singura întrebare la care trebuie să se răspundă pentru a decide care din ele trebuie să fie adevărată e dacă tu şi al tău frate sunteţi diferiţi. De pe poziţia înţelegerii tale, păreţi să fiţi şi, de aceea, poţi să ataci. Dintre alternative, aceasta pare mai firească şi mai aliniată la experienţa ta. De aceea, e necesar să ai alte experienţe, mai pe linia adevărului, pentru a te învăţa ce e firesc şi adevărat.

-

Aceasta e funcţia relaţiei tale sfinte. Căci ce gândeşte unul, celălalt va resimţi cu el odată. Poate să însemne altceva decât că mintea ta şi a fratelui tău sunt una? Nu privi cu frică acest fapt fericit şi nu te gândi că îţi pune în spinare o povară grea. Căci atunci când îl vei accepta cu bucurie, îţi vei da seama că relaţia ta e o reflecţie a unităţii dintre Creator şi Fiul Său. Între minţi ce se iubesc nu există separare.

 


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.” (Curs de Miracole)

Observație:

Ideile, rezumatele și fragmentele de text selectate ca argument sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă și completă este necesară parcurgerea integrală a Cursului și a exercițiilor aferente.

Surse:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole – Cap.21: “Mântuirea și relația sfântă” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.421-436.


Share Button

Curs de miracole: Cap.18(IV) – Nu trebuie să fac nimic

5D

      Dacă te afli cumva ca și mine în situația de a parcurge “Curs de miracole” te lași uneori pradă mai mult studiului decât trării, și asta nu pentru că nu ți-ai dori experiența – căci de aceea te străduiești să studiezi, pentru a ajunge la ea – ci pentru că textul este greu, cuvintele sunt grele, necesită un efort mental susținut pentru a învăța și pentru a înțelege.

      Fragmentele de mai jos, vorbe spuse în felul său unic de către Osho, au darul să te scoată puțin din mental și să te aducă în inimă. Dacă vrei un plus de înțelegere, dar și de trăire a subcapitolelor 4 și 6 de astăzi, nu ezita să parcurgi întreg textul pe sursa de pe care l-am preluat. Ai grijă apoi, fă o pauză, trage aer în piept și revino în minte pentru că mai ai încă de învățat. Vei înțelege mai bine ce este clipa sfântă și cât, sau dacă mai ai ceva de făcut pentru a o trăi.

osho

Acum înțeleg de ce nu se întâmpla nimic. Însăși efortul era bariera, însăși scara era piedica, însăși impulsul de a căuta era obstacolul. Nu înseamnă că poți să ajungi la realizare fără a căuta. Căutarea este necesară, dar apoi vine un moment în care căutarea trebuie lăsată deoparte. Barca este necesară pentru a trece râul, dar apoi vine un moment în care trebuie să ieși din barcă și să uiți totul de ea și s-o lași în urmă. Efortul este necesar, fără efort nimic nu este posibil. Și de asemenea, doar cu efort, nimic nu este posibil.

Chiar înaintea zilei de 21 martie 1953, cu șapte zile înainte, am încetat să mai lucrez asupra mea. Vine un moment în care vezi toată inutilitatea efortului. Ai făcut tot ce poți și nu se întâmplă nimic. Ai făcut tot ce este omenește posibil. Atunci, ce altceva mai poți să faci? În neputință totală, renunți la orice căutare. Și în ziua în care căutarea a încetat, în ziua în care nu mai căutam ceva, în ziua în care nu așteptam ca ceva să se întâmple, a început să se întâmple. O nouă energie a apărut – de nicăieri.

Țineți minte, din acea zi nu am mai fost niciodată cu adevărat în corp; doar un fir delicat mă unește cu corpul. Și sunt surprins în permanență că cumva întregul mă vrea aici, pentru că nu mai sunt aici din propria mea putere, nu mai sunt aici din voința mea. Trebuie să fie voința întregului să mă țină aici, să mă lase să mai zăbovesc puțin pe acest mal. Poate că întregul vrea să împărtășească ceva cu voi, prin mine.

Din acea zi, lumea este ireală. O altă lume s-a dezvăluit. Când spun că lumea este ireală nu vreau să spun că acești copaci sunt ireali. Acești copaci sunt absolut reali – dar modul în care vedeți voi acești copaci este ireal. Acești copaci nu sunt ireali în sine – ei există în Dumnezeu, ei există în realitatea absolută – dar așa cum îi vedeți voi, de fapt nu îi vedeți nicidoată; voi vedeți altceva, un miraj.

Vă creați propria voastră lume de vis în jurul vostru și până când nu vă treziți, veți continua să visați. Lumea este ireală pentru că lumea pe care o cunoașteți voi este lumea viselor voastre. Când visele încetează și întâlnești pur și simplu lumea care este acolo, aceasta este lumea reală. Nu sunt două lucruri, Dumnezeu și lumea. Dumnezeu ete lumea, dacă ai ochi, ochi limpezi, fără nici un fel de vise, fără nici un fel de praf al viselor, fără nici un fel de ceață de somn; dacă ai ochi limpezi, claritate, sensibilitate, există doar Dumnezeu.

Dumnezeu este ceva universal. Odată ce ieși din visele tale private, este acolo. A fost mereu acolo. Odată ce ochii tăi sunt limpezi, o iluminare bruscă – brusc ești inundat de frumusețe, măreție și grație. Acesta este țelul, acesta este destinul. Dă-mi voie să repet. Fără efort nu vei ajunge niciodată, fără efort nimeni nu a ajuns vreodată. Vei avea nevoie de un mare efort, și doar atunci vine un moment când efortul devine inutil. Dar devine inutil doar când ai ajuns la însăși vârful lui, niciodată înainte. Când ai ajuns la însăși punctul culminant al efortului tău – tot ce puteai face, ai făcut – atunci brusc nu mai este nevoie să faci nimic. Renunți la efort.

Osho, despre ziua iluminării sale-fragmente

Articol preluat de aici  (http://oshojoy.ro/osho-despre-ziua-iluminarii-sale)

nu trebuie să fac nimic

4. Mica disponibilitate.

 

      Să revenim acum la clipa sfântă. Te întrebi, poate, cum ai putea ajunge la ea. Îți închipui  că cine știe ce eforturi și tehnici trebuie să aplici. Cursul ne învață că nu e așa. Clipa sfântă e rezultatul voinței tale. Va veni atunci când vei manifesta dorință și disponibilitate. Nu poți face mai mult de atât. Nu uita că Spiritul Sfânt e Călăuza ta în acest demers. Lasă-l pe El să-ți arate drumul. A încerca să faci ceva cu de la tine putere înseamnă a-ți amesteca eul, și tocmai am învățat că eul este acea micuță parte din tine de care are nevoie El pentru a te conduce către mântuire. Lasă-i Lui eul tău. Nu încerca să-I dai ce nu-ți cere, căci la puținul de care e nevoie din partea ta, El adăugă măreția și puterea .

Clipa sfântă e rezultatul hotărârii tale de-a fi sfânt. Ea e răspunsul. Dorinţa şi disponibilitatea de-a o lăsa să vină îi precede venirea. Îţi pregăteşti mintea pentru ea numai în măsura în care recunoşti că o vrei mai presus de toate.

-

Nu te încrede în bunele tale intenţii. Ele nu sunt de ajuns. Încrede-te însă implicit în disponibilitatea ta. Concentrează-te doar asupra ei şi nu te îngrijora că e înconjurată de umbre. De aceea ai venit. Dacă ai putea să vii fără ele, nu ai avea nevoie de clipa sfântă. Vino la ea nearogant, presupunând că trebuie să atingi starea pe care o aduce venirea ei. Miracolul clipei sfinte stă în disponibilitatea ta de-a o lăsa să fie ce e. Şi în disponibilitatea pe care o ai faţă de asta stă şi acceptarea ta de către tine, aşa cum ai fost menit să fii.

-

Dificultatea pe care o ai cu clipa sfântă provine din convingerea ta fixă că nu o meriţi.

-

Clipa sfântă nu provine numai din mica ta disponibilitate. Ea rezultă întotdeauna din puţina ta disponibilitate, combinată cu puterea nelimitată a Voii lui Dumnezeu. Ai greşit când ai crezut că trebuie să te pregăteşti pentru El. E imposibil să faci pregătiri arogante pentru sfinţenie, şi să nu crezi că tu stabileşti condiţiile păcii. Dumnezeu le-a stabilit. (…) Nu tu l-ai făcut pe student, şi nici nu îl poţi face să fie altfel. Vrei mai întâi să faci tu însuţi un miracol, pentru ca apoi să te aştepţi să ţi se facă unul?

-

Tu doar pui întrebarea. Răspunsul e dat. Nu căuta să răspunzi, ci doar să primeşti răspunsul aşa cum e dat. Când te pregăteşti pentru clipa sfântă, nu încerca să te faci sfânt ca să fii gata să o primeşti. Ar însemna să îţi confunzi rolul cu al lui Dumnezeu. Ispăşirea nu poate ajunge la cei ce cred că trebuie mai întâi să ispăşească, ci numai la cei ce nu îi oferă decât simpla disponibilitate de a-i face loc. Purificarea ţine doar de Dumnezeu şi îţi este, de aceea, destinată ţie. Decât să cauţi să te pregăteşti pentru El, încearcă mai degrabă să gândeşti în felul următor:

****

  • Eu, care sunt gazda lui Dumnezeu, Îl merit.
  • Cel Ce Şi-a stabilit sălaşul în mine l-a creat aşa cum îl vrea.
  • Nu e nevoie să îl pregătesc pentru El, ci doar să nu Îi perturb planul de a-mi reda propria conştienţă că sunt veşnic pregătit.
  • Nu e nevoie să adaug nimic la planul Lui.
  • Dar, pentru a-l primi, trebuie să fiu dispus să nu îl înlocuiesc cu al meu.

****

 Atât. Adaugă altceva, şi nu vei face decât să iei înapoi puţinul care ţi se cere. (…) Pregătirea pentru clipa sfântă Îi aparţine Celui Ce o dă. Cedează-te Celui a Cărui funcţie este să elibereze. Nu îţi aroga funcţia Lui. Dă-I doar ce îţi cere, să înveţi ce mic e rolul tău şi ce mare e al Său.

-

Iată ce face din clipa sfântă un lucru atât de uşor şi de firesc. Tu faci din ea un lucru dificil, pentru că insişti că trebuie să faci mai mult. Îţi vine greu să accepţi ideea că trebuie să dai atât de puţin ca să primeşti atât de mult. (…) Mai eşti convins că înţelegerea ta are de adus o contribuţie puternică la adevăr şi că îl face ceea ce este. Dar am subliniat că nu trebuie să înţelegi nimic. Mântuirea e uşoară tocmai pentru că nu îţi cere nimic din ce nu poţi da chiar acum.

 

***

7. Nu trebuie să fac nimic.

 

       Există vreo decizie pe care o iei și nu implică într-un fel sau altul comfortul, protecția sau plăcerea corpului? Trupul este pentru tine scop, și nu mijloc de mântuire. Crezi încă mult prea mult în puterea lui. Te confunzi cu trupul tău tot timpul cât ești treaz. Numai în somn se pare că nu mai ești conștient de el.

      Niciodată nu ți-ai uitat cu desăvârșire trupul. Dacă ai putea face asta în mod conștient măcar o clipă, ai putea trăi clipa sfântă. Ți-ai vedea trupul apoi altfel. N-ar trebui să-l rănești, să-l îmbolăvești, să treacă prin dureri, n-ar mai fi necesare experiențele din moarte clinică pentru a trăi iluminarea.

      Îți amintești? În lecțiile trecute se spunea că fiecare merge pe drumul Ispășirii cât poate de mult. Miracolele de iubire, iertare, ne-judecare, sunt cele care pot scurta până la anulare drumul rămas de parcurs până la Ispășire. Relația sfântă este parte a drumului spre iluminare. O relație sfântă este orice relație din viața ta bazată pe iertare , nejudecare, iubire. În cadrul acestor relații tu ai un singur rol: acela de a face fericit. Aceste relații sunt sub ocrotirea și îndrumarea Spiritului Sfânt.

      Unii trăiesc clipa sfântă spontan, alții “se întorc din morți” iluminați și povestesc experiențele pe care le-au trăit, iar alții pur și simplu învață s-o atingă.

E imposibil să accepţi clipa sfântă fără rezerve dacă nu eşti dispus, măcar o clipă, să nu vezi nici trecut, nici viitor. Nu te poţi pregăti pentru ea fără să o plasezi în viitor. Eliberarea ţi se dă în clipa în care o doreşti. Mulţi şi-au petrecut o viaţă întreagă în pregătiri şi au ajuns să atingă clipele lor de succes. Cursul acesta nu încearcă să te înveţe mai mult decât au învăţat aceştia în timp, ci urmăreşte să economisească timp. Poate că încerci să urmezi un drum foarte lung până la obiectivul acceptat. E extrem de dificil să atingi Ispăşirea luptându-te cu păcatul. Se depun enorme eforturi în încercarea de-a sanctifica ceva dispreţuit şi mult urât. Şi nu e nevoie nici de o viaţă petrecută contemplând, nici de perioade lungi de meditaţie în vederea unei detaşări de trup. În final, toate încercările de acest fel vor fi încununate de succes datorită scopului lor. Dar mijloacele sunt anoste şi iau mult timp, căci toate aşteaptă să le aducă viitorul eliberarea dintr-o stare de nevrednicie şi inadecvare prezentă.

-

 Calea ta va fi diferită, nu ca scop, ci ca mijloace. O relaţie sfântă e un mijloc de-a economisi timp. O singură clipă petrecută împreună cu fratele tău vă redă la amândoi universul. Eşti pregătit. Nu trebuie decât să ţii minte că nu trebuie să faci nimic. Ţi-ar fi de mult mai mare folos să te concentrezi asupra acestui lucru decât să te gândeşti ce-ar trebui să faci. Când vine pacea, în sfârşit, la cei ce luptă cu ispita şi se chinuiesc să nu cadă în păcat; când vine lumina, în sfârşit, în mintea dedată să contemple; sau când ţinta e atinsă de orişicine, în sfârşit, ea vine întotdeauna cu o singură şi veselă descoperire: „Nu trebuie să fac nimic”.

-

Iată eliberarea ultimă pe care o va găsi fiecare într-o bună zi, în felul lui, la timpul lui. Nu îţi trebuie acest timp. Ţi s-a economisit timp fiindcă tu şi fratele tău sunteţi împreună. Iată mijlocul special pe care îl foloseşte cursul să îţi economisească timp. Nu te vei folosi de curs dacă ţii să uzezi de mijloace care le-au servit altora foarte bine, neglijând ce s-a făcut pentru tine. Economiseşte timp pentru mine cu această singură pregătire şi antrenează-te să nu faci altceva. „Nu trebuie să fac nimic” e un mod de-a-ţi declara loialitatea cu adevărat neîmpărţită. Crezi această declaraţie şi o singură clipă, şi vei realiza mai mult decât îi este dat unui secol de contemplaţie sau de luptă cu ispita.

-

A face ceva implică trupul. Şi, dacă recunoşti că nu trebuie să faci nimic, vei retrage valoarea trupului din mintea ta. Aici se găseşte uşa – deschisă şi rapidă – prin care te strecori pe lângă secole de eforturi şi reuşeşti să evadezi din timp. (…) Celui ce nu trebuie să facă nimic nu îi trebuie timp. Să nu faci nimic înseamnă să te odihneşti şi să faci un loc în sinea ta, în care activitatea trupului nu mai cere atenţie. În locul acesta, Spiritul Sfânt vine şi rămâne să stea. El va rămâne când vei uita şi când activităţile trupului vor reveni să îţi ocupe mintea conştientă.

-

Va exista însă întotdeauna acest loc de odihnă la care poţi să revii. Şi vei fi mai conştient de acest centru liniştit al furtunii decât de toată activitatea ei dezlănţuită. Acest centru liniştit, în care nu faci nimic, va rămâne cu tine, oferindu-ţi odihnă în toiul fiecărei activităţi febrile pe care vei fi trimis să o desfăşori. Căci, din acest centru, vei fi îndrumat cum să foloseşti trupul într-un mod nepăcătos.

-∞-


 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”
(Curs de Miracole)
***
Observație:

Rezumatele realizate, ideile sau selecțiile de fragmente din text sunt supuse inevitabil unor interpretări proprii. Pentru o înțelegere corectă este necesară parcurgerea textului integral din Curs și a exercițiilor aferente.

Fragmentele citate:

Fundația pentru pace lăuntrică, Curs de miracole-Cap.18: “Trecerea visului” , Editura CENTRUM, Polonia-2007, pp.342-344; 349-351.


 
 
Share Button

Curs de miracole:Cap.16 – Iertarea iluziilor

relații speciale2

      Capitolele 15 și 16 sunt strâns legate prin continuitatea informațiilor. Relațiile speciale de iubire cu precădere, descrise succint în cap.15, și apoi faptul că în momente de maximă tulburare suntem încurajați să invocăm Spiritul Sfânt din noi pentru a intra în clipa sfântă – cap.16 -,  sunt două argumente pentru a  parcurge lecțiile în ordine.

( Cap.15-Clipa sfântă aici)

***

Cap. 16: Iertarea iluziilor – ideile pe scurt.

1. Adevărata empatie.

  • Să empatizezi nu înseamnă să iei parte la suferință. Așa înțelege eul empatia în mod greșit. Acest gen de empatie stă uneori la crearea unor relații speciale în  care suferința este împărtășită. Tocmai asta trebuie să refuzi. Vindecarea durerii nu se realizează prin încercarea de-a intra în ea cu speranța că o vei ușura împărtășind-o.
  • Nu știi ce e vindecarea. Tot ce ai învățat despre empatie vine din trecut. Dă-te binișor la o parte și lasă vindecarea să se înfăptuiască. Dacă nu intervii și lași Spiritul Sfânt să lucreze prin tine, vei lucra cu puterea Lui și îți vei spori puterea, nu slăbiciunea. Ține minte un singur lucru: nu căuta să obții dintr-o relație ce crezi tu că e valoros. Nu alege să o vindeci în felul tău. Oricât de tentat ai fi să judeci situația și să reacționezi în funcție de cum ai judecat și de convingerile tale dobândite în trecut, amintește-ți că:
  1. Nu ești singur și nu vrei să vâri trecutul peste Musafirul tău ( Spiritul Sfânt care lucrează prin tine).
  2. Tu l-ai invitat și e cu tine.
  3. Tot ce trebuie să faci este să nu te amesteci.
  • Smerenia este putere doar atunci când recunoști că tu nu știi, dar Spiritul Sfânt din tine știe, pentru că are cunoașterea pe care tu nu o ai. Nu poți știi cum să reacționezi la ceva ce nu înțelegi.

*

Să nu cazi în această ispită și să nu cedezi modului triumfător al eului de-a folosi empatia pentru a se ridica în slăvi”. 

*

-∞-

2. Puterea sfințeniei.

  • Nu înțelegi cum poate fi sfințenia extinsă astfel încât să îi includă pe toți, și asta pentru că nu înțelegi nici natura miracolelor. Amintește-ți că nu tu faci miracolele, dar că ele se înfăptuiesc prin tine. Înțelegerea ta nu este necesară, cu toate că ți se pare imposibil să înfăptuiești ceva ce nu înțelegi. Nu uita că în tine este Cineva care înțelege și care știe.
  • Vei înțelege modul în care se extinde sfințenia dacă înțelegi modul în care gândește Dumnezeu:

*

” Recunoașterea părții ca întreg și a întregului în fiecare parte.”

*

  • Ai făcut un miracol ori de câte ori ai ajuns la o altă minte și te-ai unit cu ea.

*

“Când două minți se contopesc într-una singură și împărtășesc o singură idee în mod egal, s-a făcut prima legătură în conștientizarea Fiimii ca unitate.”

*

  • Amintește-ți încă o dată de Spiritul Sfânt din tine. Prin El comunici cu Dumnezeu și tot prin El Dumnezeu comunică cu tine.

*

Relația ta cu El e reală. Nu o privi cu frică, ci cu voioșie. Cel pe Care L-ai chemat într-ajutor este cu tine. E adevărat că a-L recunoaște înseamnă a nega tot ce crezi că știi. Dar ce crezi că știi nu a fost adevărat niciodată. Ai ajuns prea aproape de adevăr ca să renunți la el acum, și vei ceda în fața atracției lui irezistibile. Mai poți amâna acum, dar numai puțin. Gazda lui Dumnezeu te-a chemat și ai auzit. Nu vei mai fi complet dispus să nu asculți.

-

Anul acesta e un an al bucuriei, în care îți va spori ascultarea, și pacea îți va spori odată cu ea. Vei fi ajutat să conștientizezi atât puterea sfințeniei,  cât și slăbiciunea atacului.

-

Amintește-ți că, de câte ori ai ascultat interpretarea Lui, rezultatele ți-au adus bucurie. Ai prefera oare rezultatele interpretării tale,  dacă ar fi să le cântărești cinstit? Dumnezeu voiește să ai parte numai de bine.

-

Nu i-ai dat Spiritului Sfânt nicio problemă pe care să nu ți-o fi rezolvat, și nu Îi vei da niciodată. Nu ai reușit niciodată să rezolvi ceva de unul singur. Oare nu e cazul să îmbini aceste adevăruri și să tragi niște concluzii? Anul acesta este anul aplicării ideilor ce ți s-au dat. Căci ideile sunt forțe puternice, care trebuie folosite, și nu ținute să stea degeaba. Anul acesta investește în adevăr și lasă-l să lucreze în pace.

 *

-∞-

3. Recompensa predării.

 

  • Toți predăm, și predăm tot timpul. Dacă ce ai predat după ce ai acceptat pe Spiritul Sfânt în tine este diferit de ce predai înainte, va trebui să accepți că tot ce ai predat ai predat prin El și provine dintr-un sistem de gândire complet diferit de cel pe care-l aveai înainte. Poate că deși ai predat bine nu știi cum să accepți mulțumirea și odihna muncii tale și poate nici măcar nu ești conștient că ai predat bine. Poate că ai adus pace unde era durere, și bucurie unde era suferință. Poate că ai predat libertate dar nu ai învățat cum să fii liber.

*

” După roadele lor îi veți cunoaște și se vor cunoaște singuri.”

*

Oare faptul că nu ai învățat ce ai predat nu îți arată că nu percepi Fiimea ca unitate? Și nu îți arată, totodată, că nu te consideri unitate? Căci e imposibil să reușești să predai fără nicio convingere, și e la fel de imposibil ca această convingere să fie în afara ta. Nu ai fi putut preda libertate dacă nu ai crede în ea. Așa că ce ai predat trebuie să fi venit din sinea ta. E clar însă că nu cunoști acest Sine și că nu Îl recunoști, deși funcționează. Ce funcționează trebuie să existe.

-

Cursul acesta te învață cum să te cunoști. Ai predat ce ești. Tot ce ai predat este în tine. Ce parte din tine poate să nu fi învățat ce ai predat? Precis e partea care stă de fapt în afara ta. Și tocmai această parte pe care ai luat-o în tine e cea care nu ești tu.

-

Nu ești două sine în conflict. Ce e dincolo de Dumnezeu? Dacă tu – care Îl conții pe El și ești conținut de El – ești universul, restul trebuie să fie în afară unde nu e nimic. Ce ai predat este adevărat. Singur, stai în afara predării tale și separat de ea. Dar, trebuie să înveți că nu ți-ai predat decât ție și că ai învățat din convingerea pe care ai împărtășit-o cu cei cărora le-ai predat. Bucuria predării va fi a ta.

-

Mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să acopere fisura ce își închipuie că există între cele două sine ale lui. Fiecare construiește această punte, care îl trece peste fisură de îndată ce e dispus să depună puțin efort pentru construirea ei. Micilor lui eforturi li se va adăuga, din plin, puterea Cerului și voia unită a celor ce fac Cerul ceea ce e, fiind uniți în cadrul lui. Așa că cel ce vrea să treacă peste fisură e transportat literalmente de partea cealaltă.

-

Puntea ta e mai solidă decât crezi și piciorul ți-e bine înfipt pe punte. Să nu te temi că atracția celor ce stau de partea cealaltă și te așteaptă nu te va trage și pe tine dincolo, în deplină siguranță. Căci vei ajunge unde vrei să fii și unde te așteaptă Sinele tău.

*

-∞-

4. Iluzia și realitatea iubirii.

  • Să nu te temi să privești ura, căci fără ea nu vei cunoaște iubirea și pacea. Nu poți limita ura. În cadrul unei relații speciale, s-ar putea să crezi că poți compensa ura cu iubire dar nu faci decât să ascunzi ura. Este esențial s-o aduci la vedere pentru a o vindeca. “Vei trece complet nevătămat prin această ultimă desfacere, și vei ieși la lumină, în sfârșit, tu însuți.” Nu ezita tocmai acum; “ești prea aproape și vei trece puntea în deplină siguranță, transportat în liniște din război în pace.” Iluzia iubirii nu te va satisface niciodată.
  • Acolo unde a fost posibilă deziluzia, nu a fost iubire, ci ură.

*

E sigur că cei ce selectează anumite persoane ca  parteneri în orice aspect al vieții, folosindu-i într-un scop pe care nu pot să îl împărtășească cu alții, încearcă să trăiască mai degrabă împreună cu vinovăția decât să moară din cauza ei. Iar iubirea, pentru ei, e doar o fugă de moarte. Și când își dau seama că frica morții continuă să îi pândească, rup baricadele ridicate împotriva ei, frica irupe și ura triumfă.

-

Sarcina ta nu e să cauți iubirea, ci să cauți și să găsești toate barierele din tine pe care le-ai construit împotriva ei. Este necesar să cauți ce e fals. Fiecare iluzie e o iluzie a fricii, indiferent de forma pe care o ia. De cauți iubirea în afara ta, poți să fii sigur că ai perceput ura înăuntru și că te temi de ea.

 *

  • Amintește-ți că relația specială de iubire este o încercare de a introduce iubirea în separare. Căci în această lume, crezându-te separat, pare  normal să iubești pe cineva mai mult, sau pur și simplu să decizi că altcineva nu merită iubirea. Amintește-ți că nu știi ce-i iubirea. A iubi înseamnă a iubi ca Dumnezeu, iar Dumnezeu iubește totul, total. Printr-o relație specială de iubire îți cauți de fapt complinirea. Cauți să te simți împlinit, întreg. A aduce sfințenia într-o relație specială înseamnă a face un pas către iubirea totală, către iubirea întregii Fiimi. Înseamnă a învăța să iubești ca Dumnezeu.
  • Amintește-ți că rolul tău pe pământ este să te vindeci și să vindeci, iar în Cer să creezi în calitate de cocreator al lui Dumnezeu.

*

Cerul așteaptă în tăcere, iar creațiile tale stau cu mâinile întinse să te ajute să treci puntea și să le întâmpini bucuros. Căci pe ele le cauți. Îți cauți doar propria complinire iar ele te complinesc. Relația specială de iubire nu e decât un substitut precar pentru ce te întregește în adevăr, nu în iluzie.

-

Nu te teme să treci în locașul păcii și al sfințeniei desăvârșite. Numai acolo s-a stabilit de-a pururi complinirea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Nu o căuta în lumea pustie a iluziei, unde nimic nu e cert și unde nimic nu izbutește să satisfacă. În numele lui Dumnezeu, fii întru totul dispus să abandonezi toate iluziile.

-

Fiecare fantezie, de iubire sau de ură, te văduvește de cunoaștere, căci fanteziile sunt vălul în spatele căruia e ascuns adevărul. Pentru a ridica vălul ce pare atât de întunecat și de greu, tot ce e necesar e să prețuiești adevărul mai presus de toată fantezia și să fii pe deplin nedispus să te mulțumești cu iluziile în locul adevărului.

-

Nu vrei să treci din frică în iubire? Căci iată care pare a fi călătoria. Iubirea te cheamă, iar ura ar vrea să rămâi. Să nu auzi chemarea urii și să nu vezi nicio fantezie. Cel pe care Și-l amintește Dumnezeu trebuie să fie întreg. Iar Dumnezeu nu a uitat niciodată ce Îl întregește. În legătura Lui cu tine stau atât incapacitatea Lui de a uita, cât și capacitatea ta de a-ți aduce aminte.

-

Spiritul Sfânt e Puntea ce duce la El, făcută din faptul că ești dispus să te unești cu El și creată de faptul că se bucură de uniunea cu tine. Călătoria ce a părut fără sfârșit e pe sfârșite…

-

Dacă relaţiile speciale de orice fel ar stingheri complinirea lui Dumnezeu, pot să aibă vreo valoare pentru tine?  Puntea peste care vrea să te treacă El te ridică din timp în veşnicie. Deşteaptă-te din mreaja timpului şi răspunde fără frică la Chemarea Celui Ce ţi-a dat veşnicia în momentul în care te-a creat. De partea aceasta a punţii ce duce în eternitate, nu înţelegi nimic. Dar, când o traversezi cu paşi uşori, susţinut de eternitate, eşti îndrumat direct spre Inima lui Dumnezeu. În centrul ei, şi numai acolo, eşti în siguranţă de-a pururi, pentru că eşti complet de-a pururi. Nu există văl pe care să nu îl poată ridica Iubirea lui Dumnezeu din noi, împreună. Calea ce duce la adevăr e deschisă. Urmeaz-o cu mine.

 *

-∞-

5. Alegerea complinirii.

 

      S-au făcut  în această lecție precizări ample despre relația specială de iubire.  Aspecte și lămuriri care, deși greu de acceptat, sunt logice și necesare pentru înțelegerea complinirii.

  • Trebuie să recunoști că relația specială implică multă durere. Neliniștea, disperarea, vinovăția și atacul, întrerupte de perioade în care par să dispară și să se aștearnă liniștea și iubirea, sunt specifice unei relații speciale. Indiferent ce formă ar lua, toate aceste manifestări ale eului sunt încercări de  a-l face vinovat pe celălalt, fără să-ți dai seama că îl ataci de fapt pe Dumnezeu și că îți ataci astfel propriul Sine. Așa cum te consideri tu, separat, un “eu”, e greu de înțeles acest lucru, dar atunci când te gândești că Dumnezeu este în tine așa cum tu ești în El, că Dumnezeu este în fiecare creație a Sa așa cum este în toată Fiimea, că fiecare față pe care o vezi nu este decât o altă față a lui Dumnezeu și a ta, atacul este lesne de înțeles.
  • Între doi parteneri ai unei relații speciale, indiferent ce fel de relație ar fi, e ridicat un altar pe care se sacrifică la nesfârșit Sinele celor doi și al lui Dumnezeu, și așa va fi mereu până când sfințenia nu este adusă în relație, ca un început al procesului de extindere al acesteia și al iubirii adevărate la toată creația. Cum poate fi în lume pace dacă nu poate fi pace între doi oameni? Vă mai amintiți că pacea lumii este întâi de toate o chestiune “personală” ?
  • Cu ce se laudă fiecare “eu” cel mai tare? Cu relațiile sale speciale. În ele investește totul și se separă de Fiime, iar atunci când le pierde se simte distrus. Nu înțelege că refugiindu-se în ale sale relații speciale, se separă de fapt de Cer. În relații găsește ură și iubire și nimănui nu i se pare nefiresc să iubești și să urăști deopotrivă. Chiar și cei care cred că e păcat să urăști, se simt vinovați dar nu se corectează. Aceasta este condiția firească a separării, iar cei ce învață că nu e așa par a fi cei nefirești.
  • Lumea aceasta e opusul Cerului și tot ce e aici ia o direcție total opusă adevărului. În Cer, iubirea e totuna cu unirea. Aici, iubirea e percepută ca separare și excludere.
  • Prin relațiile speciale îți cauți de fapt complinirea ( întregirea). Dar nu o poți desăvârși decât în Cer. Spiritul Sfânt din tine știe că întregirea înseamnă mai întâi unire și apoi extinderea acesteia.
  • Eul, încearcă să iasă victorios din orice situație. În relațiile speciale își asigură victoria prin sacrificarea celuilalt; prin atac și propagarea ideii de vinovăție. E o luptă continuă pentru supremație, pentru “împlinire”, iar acest lucru, cum spuneam, înseamnă în final sacrificarea propriului Sine și al lui Dumnezeu. De aceea, pentru eu, complinirea înseamnă triumf și extinderea ” victoriei” chiar până la triumful final asupra lui Dumnezeu. Seamănă cu povestea îngerului căzut (separat), care lucrează în lume asupra fiecăruia, până la victoria finală asupra lui Dumnezeu. Când te vei trezi, și vei învăța cine ești de fapt, și-ți vei recunoaște paternitatea, sfințenia și puterea lui Dumnezeu din tine, Lucifer va fi  învins. Pentru că eul tău s-a dizolvat în Sinele tău.
  • În cadrul relațiilor speciale eul unește Cerul cu iadul și le face imposibil de distins. Crezi poate că ar fi posibil să  beneficiezi de foloasele ambelor lumi. Acest lucru a dus doar la fantezii și la incapacittea de-a le percepe individual, așa cum sunt.
  • Te implici de regulă într-o relație specială cu gândul să te întregești, crezând că sinele tău este incomplet, și că poți să “te dai” în schimbul sinelui altuia.

*

Nu e vorba aici de unire, căci nu există creștere, nici extindere. Fiecare partener încearcă să sacrifice sinele pe care nu îl vrea pentru un sine pe care crede că l-ar prefera. Oare câtă valoare poate să pună pe un sine pe care vrea să îl dea ca să capete unul “mai bun” ?

-

Sinele mai bun pe care îl caută eul e întotdeauna unul mai special. Și cine pare să fie în posesia unui sine special este “iubit” pentru ce se poate lua de la el. Acolo unde ambii parteneri văd acest sine special unul în celălalt, eul vede o adevărată partidă “ruptă din Cer”.

-

Solicitarea specialității, și perceperea actului de acordare a specialității ca act de iubire, face iubirea odioasă. Adevăratul scop al relației speciale, în strictă concordanță cu obiectivele eului, este acela de-a distruge realitatea – a ceea ce ești cu adevărat-  și de-a o înlocui cu iluzia.

-

Dacă ai percepe relația specială ca un triumf asupra lui Dumnezeu, ai mai dori-o?

-

Prin moartea sinelui tău crezi că poți să ataci un alt sine și să îl smulgi de la altul ca să înlocuiești sinele pe care îl detești. Și urându-l l-ai făcut mic și nevaloros…

-

De câte ori ești tentat de o formă de relație specială să cauți iubire în ritual, amintește-ți că iubirea e conținut, nu formă. Relația specială e un ritual al formei, menit să ridice forma să ia locul lui Dumnezeu cu prețul conținutului. În formă nu există înțeles și nu va exista niciodată. Relația specială trebuie recunoscută drept ce e: un ritual fără sens, în care se extrage putere din moartea lui Dumnezeu și se transferă ucigașului Său, ca semn că forma a triumfat asupra conținutului și că iubirea și-a pierdut înțelesul. Dumnezeu nu S-a supărat. Niciunul dintre ritualurile inițiate de tine nu poate face eternul să moară.

-

Separarea nu e decât decizia de-a nu te cunoaște. Tot acest sistem de gândire e o experiență de învățare foarte atent concepută, menită să îndepărteze de adevăr și să ducă la fantezie. Dar, pentru fiecare învățătură care ți-ar dăuna, Dumnezeu îți oferă corecție și scăpare deplină de toate consecințele ei.

-

Decizia dacă să iei sau nu aminte la ce spune acest curs nu e decât alegerea între adevăr și iluzie.

*

-∞-

puntea

6. Puntea ce duce la lumea reală.

  • Căutarea relațiilor speciale e semn că te echivalezi cu eul, nu cu Dumnezeu. Relația specială are sens numai pentru eu, deoarece numai pentru el iubirea este specială: iubirea pentru copii, pentru părinți, pentru iubiți și soți, pentru prieteni, etc. Crezi că îți poți rezerva dreptul să alegi pe cine să iubești și pe cine să nu iubești. Amintește-ți că nu știi ce-i iubirea. Dumnezeu nu iubește în mod special pe nimeni. El iubește pe fiecare Fiu al Său în mod egal și total. Așa ar trebui să iubești și tu, pentru că ești creat după chipul și asemănarea Sa.
  • Toate relațiile care diferă de relația dintre Dumnezeu și Fiul Său sunt nefirești.
  • Iubirea este libertate. Să cauți libertatea prin propria ta înrobire înseamnă să te separi de ea. “Pentru iubirea lui Dumnezeu nu mai căuta unire în separare și libertatea în robie. Așa cum dezlegi, vei fi dezlegat” .
  • Când vinovăția, atacul și  sacrificiul pun stăpânire pe relațiile tale speciale, intră în clipa sfântă. Cere ajutorul Spiritului Sfânt. Clipa sfântă e cel mai util instrument pe care-l are la dispoziție să te apere de vinovăție.
  • Relația specială nu poate trăi în absența trupurilor. Ea limitează sinele tău și-al celorlalți la trupuri, pentru că nu vezi Marile Raze care transcend fiecare trup și care ajung la Dumnezeu. Dacă le-ai putea recunoaște în fiecare făptură, trupurile nu ar mai avea niciun înțeles.

Și acum, despre puntea ce te duce din lumea iluziilor și a relațiilor speciale, iluzorii și ele, în realitatea lui Dumnezeu:

*

Tu vezi lumea la care ţii. De partea aceasta a punţii, vezi lumea trupurilor separate, căutând să se contopească prin uniuni separate. Când două persoane caută să se unească, ele încearcă să se micşoreze. Fiecare îşi neagă puterea, căci unirea separată exclude universul. Se lasă afară mult mai mult decât se ia înăuntru.

-

De partea cealaltă a punţii, totul e atât de diferit! Pentru un timp, trupul continuă să se vadă, dar nu exclusiv, după cum se vede aici. Mica scânteie ce ţine în ea Marile Raze e vizibilă şi ea, iar scânteia aceasta nu poate fi limitată îndelung la micime. Odată ce vei trece puntea, valoarea trupului va fi atât de micşorată în ochii tăi, încât nu vei vedea nevoia de a-l mări. Căci vei realiza că singura valoare pe care o are trupul este aceea de a-ţi da putinţa să îţi aduci fraţii cu tine la punte şi să fiţi eliberaţi acolo împreună.

-

Puntea însăşi nu e decât o tranziţie în perspectiva realităţii. De partea aceasta, tot ce vezi e cât se poate de distorsionat şi de disproporţionat. Ce e mic şi nesemnificativ se amplifică, iar ce e puternic şi tare e redus la micime. În cursul tranziţiei există o anumită perioadă de confuzie, în care poate să apară o senzaţie de dezorientare efectivă. Să nu te temi însă, pentru că nu înseamnă decât că ai fost dispus să te desprinzi de cadrul distorsionat de referinţă ce a părut să ţină laolaltă lumea ta. Acest cadru de referinţă e construit în jurul relaţiei speciale. Fără această iluzie, nu ar putea exista niciun înţeles pe care ai vrea să îl mai cauţi pe aici.

-

Să nu te temi că vei fi ridicat brusc şi azvârlit în realitate. Timpul e blând şi, dacă îl utilizezi în folosul realităţii, va ţine uşurel pasul cu tine în tranziţia ta. Urgenţa priveşte doar dislocarea minţii tale din poziţia fixă pe care o are aici.  Perioada de dezorientare, care precede tranziţia propriu-zisă, e mult mai scurtă decât ţi-a trebuit să îţi fixezi mintea atât de ferm asupra iluziilor. Amânarea te va durea acum mai mult decât înainte, doar pentru că îţi dai seama că e o amânare şi că e într-adevăr posibil să scapi de durere. Găseşte speranţă şi mângâiere, nu disperare, în acest lucru: nu vei găsi mult nici iluzia iubirii în relaţiile speciale de aici. Căci nu mai eşti nebun de-a binelea şi vei recunoaşte în curând vinovăţia trădării de sine drept ce este.

-

Şi fii recunoscător că există un loc în care adevărul şi frumuseţea te aşteaptă. Du-te bucuros în întâmpinarea lor şi învaţă cât de mult te aşteaptă în schimbul simplei disponibilităţi de-a renunţa la nimic pentru că este nimic.

-

Noua perspectivă pe care o vei căpăta în urma trecerii punţii te va face să înţelegi unde este Cerul. Văzut de aici, pare să fie în afară şi de partea cealaltă a punţii. Dar, când treci puntea să te uneşti cu el, se va uni cu tine şi va deveni una cu tine. Şi vei realiza, cu o veselă uimire, că pentru toate acestea ai renunţat la nimic! Bucuria Cerului, care nu are limită, sporeşte cu fiecare lumină ce revine să îşi preia locul de drept în cadrul lui. Nu mai aştepta, pentru Iubirea lui Dumnezeu şi a ta. Şi clipa sfântă să iţi accelereze progresul, după cum o va şi face, dacă o laşi să vină la tine.

-

Spiritul Sfânt nu îţi cere decât un mic ajutor: de câte ori îţi rătăcesc gândurile la o relaţie specială ce te mai atrage, intră cu El într-o clipă sfântă şi lasă-L să te elibereze în ea. Nu are nevoie decât să fii dispus să Îi împărtăşeşti perspectiva ca să ţi-o dea toată. Şi nu trebuie să fii dispus întru totul, pentru că El e dispus în mod desăvârşit. Cheamă-L, căci Cerul răspunde la Chemarea Lui. Şi lasă-L să cheme Cerul pentru tine.

*

-∞-

7. Încetarea iluziilor.

      Din această ultimă lecție a capitolului am ales, ca un corolar,  mesajul final și rugăciunea din ultimul paragraf. 

*

   Aminteşte-ţi că alegi întotdeauna între adevăr şi iluzie; între Ispăşirea reală care vindecă şi „ispăşirea” eului care distruge. Puterea lui Dumnezeu şi toată Iubirea Lui nelimitată te vor sprijini să îţi găseşti locul în planul Ispăşirii care vine din Iubirea Lui. Fii un aliat al lui Dumnezeu, şi nu al eului, în căutarea modului în care poate să iţi parvină Ispăşirea. Ajutorul Lui ţi-e de ajuns, căci Mesagerul Lui înţelege cum să îţi restituie Împărăţia şi cum să pună tot ce ai investit în mântuire în relaţia ta cu El.

-

   Caută şi găseşte-I mesajul în clipa sfântă, în care toate iluziile sunt iertate. De acolo, miracolul se extinde să îi binecuvânteze pe toţi şi să rezolve toate problemele, indiferent dacă se percep mari sau mici, posibile sau imposibile. Nu există ceva care să nu facă loc Lui şi Maiestăţii Lui. A te uni cu El într-o relaţie strânsă înseamnă a accepta realitatea relaţiilor şi, prin realitatea lor, a renunţa la toate iluziile pentru realitatea relaţiei tale cu Dumnezeu. Lăudată să îţi fie relaţia cu El, şi nicicare alta. Adevărul e în ea şi nicăieri altundeva. O alegi fie pe ea, fie nimic.

Fii atent acum la  acest fragment din rugăciunea “Tatăl nostru”  și compară cu  rugăciunea propusă în finalul lecției:

*

… Și nu ne duce pre noi în ispită,

Ci ne izbăvește de cel rău…

*

      Mereu m-am întrebat de ce  ne-ar duce Dumnezeu în ispită din moment ce El ne vrea mântuiți? Ca să ne încerce? Să ne evalueze puterea de a rezista? Și apoi mă duc iarăși cu gândul la afirmația Părintelui Arsenie Boca care spune că eul este primul pui al diavolului. Nu diavolul este cel care ispitește? 

      Iată rugăciunea:

*

      Iartă-ne nouă iluziile noastre, Tată, şi ajută-ne să acceptăm adevărata noastră relaţie cu Tine, în care nu există iluzii şi în care niciuna nu poate să intre vreodată. Sfinţenia noastră este a Ta. Ce lucru din noi poate să necesite iertare când a Ta este desăvârşită? Somnul uitării nu e decât faptul că nu suntem dispuşi să ne aducem aminte de iertarea Ta şi de Iubirea Ta. Nu ne lăsa să ne ducem în ispită, căci ispitirea Fiului lui Dumnezeu nu e Voia Ta. Şi lasă-ne să primim doar ce ai dat, şi să nu acceptăm altceva în minţile pe care le-ai creat şi pe care le iubeşti. Amin.

*

-∞-

 

      Dacă tot ce s-a spus în aceste două capitole despre relațiile speciale este greu de “digerat”, deși nu la fel de complet și profund,  aici poate fi accesat un articol pe înțelesul tuturor despre acest tip de relații, relații pe care se bazează întreaga noastră existență pământeană: ” Golul interior și relațiile speciale”

relațiile speciale 3


 

Observație:

Acesta este un rezumat al lecției realizat de mine, motiv pentru care este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate:

***Curs de miracole-Text, pp.297-315 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Share Button

Curs de miracole: Cap.13 (II) – Funcția timpului

timp

 ♥

COLAJ RELAX – GHEORGHE ZAMFIR

5. Funcţia timpului

1. Şi acum, motivul pentru care te temi de acest curs trebuie să îţi fie evident. Căci e un curs despre iubire, căci vorbeşte despre tine. Ţi s-a spus că funcţia ta în lumea aceasta e să vindeci şi că funcţia ta în Cer e să creezi. Eul te învaţă că funcţia ta pe pământ e să distrugi şi că nu ai absolut nicio funcţie în Cer. El vrea, aşadar, să te distrugă aici şi, tot aici, să te îngroape, nelăsându-ţi altă moştenire decât praful din care crede că ai fost făcut. Cât timp e destul de satisfăcut cu tine, după modul lui de-a judeca, îţi oferă uitare. Când devine crud în mod făţiş, îţi oferă iad.

2. Dar nici uitarea, nici iadul nu sunt la fel de inacceptabile pentru tine cum este Cerul. Definiţia pe care o dai Cerului e iad şi uitare, iar adevăratul Cer e cea mai mare ameninţare prin care crezi că ai putea să treci. Căci iadul şi uitarea sunt idei inventate de tine, şi eşti hotărât să le demonstrezi realitatea ca să ţi-o stabileşti pe a ta. Dacă realitatea lor e pusă sub semnul întrebării, crezi că e pusă şi a ta. Căci eşti convins că atacul e realitatea ta şi că distrugerea ta este dovada ultimă că ai avut dreptate.

3. În aceste împrejurări, nu ar fi mai de dorit să fi greşit, chiar independent de faptul că ai greşit? Deşi s-ar putea argumenta că moartea sugerează că a existat viaţă, nimeni nu ar pretinde că ea mai dovedeşte că există viaţă. Până şi viaţa trecută pe care ar indica-o moartea nu a putut fi decât în van dacă trebuie să ajungă aici şi are nevoie de asta pentru a dovedi că a existat efectiv. Te îndoieşti de Cer, dar nu şi de asta. Şi totuşi, ai putea să vindeci şi să fii vindecat dacă te-ai îndoi. Şi, deşi nu cunoşti Cerul, nu crezi că ar fi mai de dorit decât moartea? Ai fost la fel de selectiv în îndoirile tale pe cât ai fost de selectiv în percepţia ta. O minte deschisă dă dovadă de mai multă onestitate.

4. Eul are o bizară noţiune despre timp, şi ai putea să te îndoieşti, pentru început, tocmai de această noţiune. Eul investeşte masiv în trecut şi, în final, crede că trecutul e singurul aspect al timpului care este semnificativ. Ţine minte că accentul pe care îl pune pe vinovăţie îi permite să îşi asigure continuitatea făcând viitorul ca trecutul şi evitând astfel prezentul. Prin noţiunea de plată pentru trecut în viitor, trecutul devine determinantul viitorului, făcându-le continue, fără un prezent care să survină între ele. Căci eul consideră prezentul doar o scurtă tranziţie spre viitor, în care duce trecutul la viitor interpretând prezentul în termenii trecutului.

5. „Acum” nu are înţeles pentru eu. Prezentul îi aminteşte doar de durerile trecutului, şi reacţionează la prezent ca şi cum ar fi trecut. Eul nu poate tolera eliberarea de trecut şi, deşi trecutul s-a sfârşit, eul încearcă să îi păstreze imaginea reacţionând ca şi cum ar fi prezent. El îţi dictează reacţiile faţă de cei pe care îi întâlneşti în prezent dintr-un punct de referinţă trecut, făcându-le obscură realitatea prezentă. De fapt, dacă urmezi dictatele eului, vei reacţiona la fratele tău de parcă ar fi altcineva, iar asta precis te va împiedica să îl recunoşti aşa cum e. Şi vei primi mesaje de la el din propriul tău trecut pentru că, făcând trecutul real în prezent, îţi interzici să îi dai drumul. Şi aşa îţi refuzi mesajul de eliberare pe care ţi-l oferă fiecare frate acum.

6. Fantasmele din trecut sunt tocmai cele de care trebuie să scapi. Nu sunt reale şi nu au putere asupra ta dacă nu le porţi cu tine. Ele duc fărâmele de durere în mintea ta, ordonându-ţi să ataci în prezent ca ripostă pentru un trecut ce nu mai este. Iar decizia aceasta promite durere viitoare. Dacă nu înveţi că durerea trecutului e o iluzie, alegi un viitor de iluzii şi pierzi multele prilejuri pe care le-ai putea găsi de eliberare în prezent. Eul vrea să îţi păstreze coşmarurile şi să te împiedice să te trezeşti şi să înţelegi că sunt trecute. Ai recunoaşte oare o sfântă întâlnire dacă ai percepe-o doar ca pe o întâlnire cu propriul tău trecut? Căci nu te-ai întâlni cu nimeni, iar împărtăşirea mântuirii, care face întâlnirea sfântă, ar fi exclusă din vederea ta. Spiritul Sfânt te învaţă că te întâlneşti întotdeauna pe tine şi că întâlnirea e sfântă pentru că tu eşti. Eul te învaţă că te întâlneşti întotdeauna cu trecutul tău şi, din cauză că visele nu ţi-au fost sfinte, viitorul nu poate fi nici el, iar prezentul e fără înţeles.

7. E evident că modul în care percepe timpul Spiritul Sfânt e exact opusul modului în care îl percepe eul. Motivul e la fel de clar, căci ei percep obiectivul timpului ca diametral opus. În interpretarea Spiritului Sfânt, rostul timpului este să facă de prisos nevoia de timp. El consideră că funcţia timpului e temporară, servind doar funcţiei Lui didactice, care e temporară prin definiţie. El scoate în evidenţă, aşadar, singurul aspect al timpului care se poate extinde la infinit, căci acum e cea mai fidelă aproximare a veşniciei pe care o oferă această lume. Tocmai în realitatea lui „acum”, fără trecut sau viitor, stă începutul aprecierii veşniciei. Căci numai „acum” este aici, şi numai „acum” oferă prilejurile de sfinte întâlniri în care poate fi găsită mântuirea.

8. Eul, pe de altă parte, consideră că funcţia timpului e să îl extindă pe el în locul veşniciei, căci – asemenea Spiritului Sfânt – eul interpretează obiectivul timpului ca al său. Continuitatea trecutului şi viitorului, sub conducerea lui, e singurul rost al timpului pe care îl percepe eul; iar el se închide peste prezent, ca să nu poată apărea nicio fisură în propria lui continuitate. Continuitatea lui te-ar ţine deci în timp, pe când Spiritul Sfânt te-ar elibera de acesta. Dacă vrei să Îi împărtăşeşti obiectivul mântuirii pentru tine, trebuie să înveţi să accepţi modul Lui de-a interpreta mijloacele mântuirii.

9. Şi tu vei interpreta funcţia timpului după cum o interpretezi pe a ta. Dacă accepţi că funcţia ta în lumea timpului e să vindeci, vei scoate în evidenţă doar aspectul timpului în care poate avea loc vindecarea. Vindecarea nu poate fi înfăptuită în trecut. Ea trebuie înfăptuită în prezent pentru a elibera viitorul. Această interpretare leagă viitorul de prezent şi, în loc să extindă trecutul, extinde prezentul. Dar, dacă îţi interpretezi funcţia ca distrugere, vei pierde prezentul din vedere şi te vei agăţa de trecut ca să îţi asiguri un viitor distructiv. Iar timpul va fi aşa cum îl interpretezi, căci nu e nimic de la sine.

-∞-

Curs de miracole – Text: Cap.13, V. Funcția timpului, pag.221-223;

Editura Centrum-Polonia, 2007

Traducere: Simona Făgărășanu

-∞-

      Se încheie astfel, a cincea  lecție din Capitolul 13. S-a vorbit foarte mult în aceste prime lecții despre timp, și am învățat cât este de important  să înțelegem locul acestuia în jocul vieții. Deși pare foarte real în lumea noastră și ne guvernează viețile pământene, el are o singură funcție: aceea de a ne învăța că trecutul și viitorul sunt iluzii, singura realitate a vieții fiind clipa de acum. Acum  este momentul vindecării. Ne vindecăm de trecut pentru a elibera viitorul – astăzi, pentru că ziua de mâine nu există .

***

Tirania timpului: Primul experiment care demonstrează o preferință în scurgerea timpului în lumea particulelor
Sursa: evz.ro – aici

Dinspre trecut spre viitor – inexorabila lege a scurgerii timpului așa cum il vedem noi. De ce una ca asta? Incă nu știm precis, chiar dacă există multe teorii care incearcă să dea un raspuns la fatidica intrebare. Recent, pentru prima dată în lumea particulelor, a fost măsurată așa-numita săgeată a timpului: chiar și in aceasta lume microscopică timpul are o direcție preferată!

În lumea macroscopică suntem obisnuiți cu ireversibilitatea trecerii timpului: cu usurință atunci când vedem un film ne dăm seama care este trecutul si care viitorul; când se sparge un obiect este clar că nu-l putem avea din nou întreg ca nou. Ca să nu mai vorbim despre efectele trecerii timpului asupra noastră, din copii, devenim adulți si pe urma bătrâni….

Din punctul de vedere al particulelor insă, lucrurile arată mult mai simplu: când două particule se „ciocnesc” trecutul și viitorul arată la fel – ca și la jocul de biliard. Greu de făcut o distincție clară între care este trecutul si care viitorul – în lumea particulelor se pot schimba unul cu altul. Cel puțin așa se credea până nu de mult….

***

Osho : “Nu există ziua de mâine.”

 

finish

Share Button

Curs de Miracole-Cap. 7(3); Osho: Fii martor nu judecător!

 O7.467

 

Dacă ați ajuns astăzi pe această pagină, aveți două posibilități:

  • Să parcurgeți integral textul –  în cazul în care nu ați urmărit până acum “Curs de Miracole”, sau în cazul în care doriți să vă reamintiți – partea  I.
  • Să “săriți” până la Osho – partea a II-a -, care explică într-un mod savuros, cum putem elimina dualitatea, proiecția, judecata, etichetarea, printr-o tehnică din Tantra – în cazul în care învățăturile din “Curs de Miracole”  vă sunt familiare.

 

- I -

 Sunt câteva idei care se rotunjesc și se completează reciproc în aceste 4 lecții ale capitolului 7 din Curs de Miracole: “Totalitatea Împărăției”, “Credința de necrezut”, Extinderea împărăției” și ” Confuzia dintre durere și bucurie”. Sunt aprofundări ale tuturor învățăturilor pe care ni le-a prezentat până acum cursul, fără mesaje suplimentare, ci având doar  scopul evident de a ne face să înțelegem și să asimilăm corect tot ce am învățat până acum.

Modul detaliat de abordare a celor mai importante dintre ideile care apar în aceste lecții pot fi accesate aici:

  1. http://www.emilena.ro/curs-de-miracole-cap-7-darurile-imparatiei1/ ( Suntem co-creatori ai lui Dumnezeu; Legea lui Dumnezeu; Vindecători….
  2. http://www.emilena.ro/curs-de-miracole-intre-timp-si-vesnicie-sau-frica-de-transformare/ ( Sistemul de gândire bazat pe ego; Frica de transformare.
  3. http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-1/  (Sinteză din Curs de Miracole)
  4. http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-2/  (Exemple: Osho, Părintele Arsenie Boca, Wiliam Buhlman)

Ne amintim mai întâi că scopul acestui curs este să ne ajute să abandonăm sistemul de gândire bazat pe ego și separare,  și să-l înlocuim cu acela bazat pe unitate, iertare și iubire. Aceasta ne va conduce la atingerea unicului obiectiv care merită atenție în această  viață : Ispășirea noastră și a lumii. Celelalte obiective mărunte legate de aspectele  lumii materiale sunt secundare, și nu merită un interes sporit.

Ideile pe care se pune încă o dată accent în aceste lecții sunt:

  • Acceptarea unității  Fiimii. Pentru că suntem parte integrantă din creație, suntem uniți cu toate părticelele acesteia. De aceea este imposibil să iubim numai o parte din ea. Acceptarea trebuie să fie  totală și permanentă.

 

E la fel de imposibil să negi o parte din Fiime pe cât e de imposibil să o iubești parțial. Și nu e posibil nici să o iubești total din când în când. Nu poți fi angajat total doar uneori. (…) Realitatea nu poate fi apreciată parțial. Iată de ce negarea unei părți din ea înseamnă că ai pierdut conștiența ei în totalitate.

Dă numai cinste Fiilor Dumnezeului Cel Viu și numără-te bucuros printre aceștia. (…) Nu poți fi separat de ei pentru că nu ești separat de El. Odihnește-te în iubirea Lui și protejează-ți odihna iubind. Iubește însă tot ce a creat El, un tot din care faci parte, căci nu Îi poți învăța altfel pacea și nu Îi poți accepta darul pe care îl ai și ești. Nu îți poți cunoaște desăvârșirea până nu îi cinstești pe toți cei creați ca tine.

 

  • Conștientizând apartenența la Fiime nu putem proiecta asupra fraților noștri ură și judecată. Nu-i putem ataca. “Vei învăța ce ești din ce ai proiectat asupra altora, și prin urmare din ce crezi că sunt ei. Este legea prin care creezi și ai fost creat”. Este legea lui Dumnezeu, ceea ce noi numim “legea oglindirii”.

 

 Când un frate se comportă dement, îți oferă un prilej să îl binecuvântezi. Nevoia lui este a ta. Tu ai nevoie de binecuvântarea pe care i-o oferi. Nu o poți avea decât dând-o.

De binecuvântarea lui Dumnezeu nu ai nevoie pentru că o ai de-a pururi, dar de-a ta ai într-adevăr nevoie. Chipul pe care ți l-a zugrăvit eul e văduvit, neiubitor și vulnerabil. Nu poți iubi așa ceva. Dar poți foarte ușor scăpa de acest portret dacă îl lași în urmă. Nu ești în el și cel din el nu ești tu. (…) Nu învăța pe nimeni că e ce nu ai vrea să fii tu. Fratele tău este oglinda în care îți vezi propriul chip cât durează percepția.

 

  • Eul este o confuzie de identificare. De aceea este necesar să îl abandonăm. Atâta vreme cât îl hrănim, ne identificăm în mod eronat cu el. Corect este să ne identificăm cu sinele nostru divin. Între ego și sinele nostru divin se interpune permanent Spiritul Sfânt. El este călăuza, translatorul, mediatorul.
  • Proiecția aduce mânie. Ceea ce “arunci” cu mânie asupra altora ești tu. Mânia se întoarce sub formă de mânie.  Sub această formă folosește  eul legea.
  • Extensia ( împărtășirea) aduce iubire. Ceea ce împărtășești cu ceilalți cu iubire, ești tot tu. Iubirea se întoarce sub formă de iubire. Sub această formă folosește Spiritul Sfânt legea lui Dumnezeu.

 

Alegerea e la latitudinea ta, dar decizia de-a folosi sau nu legea nu e la latitudinea ta. Fiecare minte trebuie să proiecteze sau să extindă, căci numai așa trăiește, iar fiecare minte este viață.

Eul încearcă mereu să păstreze conflictul. (…) El proiectează conflictul din mintea ta la alte minți, într-o încercare de-a te convinge că ai scăpat de problemă.

Nu te teme de eu. El depinde de mintea ta și, așa cum l-ai făcut crezând în el , tot așa îl poți și spulbera retrăgându-i credința. (…) Când vei fi dispus să îți accepți răspunderea exclusivă pentru existența eului, vei fi lăsat de-o parte toată mânia și tot atacul, căci vin dintr-o încercare de-a proiecta răspunderea propriilor tale greșeli. Dar odată ce ai acceptat că greșelile îți aparțin, nu le păstra. Predă-le repede Spiritului Sfânt să le desfacă total, ca toate efectele lor să dispară din mintea ta și din Fiime în ansamblu.

 

  • Suntem compleți, pentru că așa am fost creați. Nu avem dreptul să vedem în frații noștri imperfecțiunea pentru că ea nu există. Tot ceea ce vedem în ei suntem noi. Lipsa este iluzia eului. Cu această iluzie ne ține înlănțuiți și ne îndeamnă să luptăm pentru mai mult, mai mult, la toate nivelurile: material, intelectual, spiritual. Ne furnizează iluzia de imperfecțiune în noi și în ceilalți. Ne face să ne simțim superiori atunci când avem impresia că suntem mai deștepți, mai înțelepți, mai spirituali. De fapt, în esența noastră suntem cu toții perfecți- creații ale lui Dumnezeu perfecte, și ori de câte ori nu ne binecuvântăm între noi, ca ființe sfinte, îl atacăm pe Dumnezeu, pentru că-i atacăm creația.

 

La tot ce a creat El i s-a dat toată puterea Lui, căci face parte din El și îi împărtășește Ființa. (…) Numai tu îți poți limita puterea creatoare, dar Dumnezeu voiește să o degajeze. (…) Ai dus poate raționamentul eului la concluzia lui logică: Confuzie totală despre toate. (…) Confuzia aceasta e cauza întregii idei de sacrificiu. Ascultă de Spiritul Sfânt și vei renunța la eu. Dar nu vei sacrifica nimic. Dimpotrivă, vei câștiga totul. De ai crede asta nu ar exista conflict.

Singura ieșire din greșeală e să decizi că nu trebuie să decizi nimic. Ți s-a dat totul prin decizia lui Dumnezeu. Asta este Voia Lui și nu o poți desface.

- II -

În ” Cartea Secretelor”, Osho abordează într-un mod contemporan cele 112 meditații descrise în Vigyan Bhairav Tantra. El spune că Tantra nu este filosofică, ea înseamnând tehnică. Nu se preocupă de probleme  și întrebări metafizice, nu o interesează ce este adevărul, ci modul în care adevărul poate fi atins. Este știință, nu filosofie.

Osho lămurește de asemenea, că spre deosebire de Yoga de exemplu, care înseamnă tot tehnică, Tantra este nu numai diferirtă, dar și opusă. Explică că dacă Yoga este calea războinicului, a reprimării conștiente, Tantra este calea cedării , a îngăduinței conștiente. Ea nu se bazează pe antagonism. Este creștere. Putem crește pentru a ne depăși, pentru a atinge supremul. Nu există opoziție între noi și realitate, pentru că suntem o parte a ei. Nu este necesară nicio luptă, niciun conflict, nu este necesar să ne opunem naturii. Trebuie doar s-o folosim pentru a ne autodepăși, pentru a trece dincolo.

Pentru că acesta este un mod de abordare în armonie cu ceea ce explică  “Curs de Miracole”, am ales meditația 65 – ” Nu judeca” –  unul dintre mesajele de bază din Tantra. Este de asemenea unul dintre mesajele de bază din curs,  care ne pune în încurcătură în viața de zi cu zi.  Are legătură cu proiecția eului asupra celorlați , cu faptul că ne blochează tendința noastră naturală de a ne dezvolta și de a extinde ” Împărăția lui Dumnezeu”.

” Fii martor, nu judecător!”

      Acest mesaj este pentru a te ajuta să crești dincolo de puritate și impuritate, chiar dincolo de divizare, de dihotomie, dualitate. Tantra spune: existența nu este duală, este una, și toate diferențierile sunt create de om – toate diferențierile, țineți minte. (…) Bine rău, pur-impur, moral-imoral, virtute-păcat: toate aceste concepte sunt create de om; nu sunt reale. Ce este impur și ce este pur? Depinde de interpretarea ta.

      Nietzsche a spus undeva că moralitatea este interpretare. Deci ceva poate fi moral în această țară și imoral în țara vecină. Ceva poate fi moral pentru un mahomedan și imoral pentru un hindus, moral pentru un creștin și imoral pentru un jainist. Sau ceva poate fi moral pentru generația mai veche și imoral pentru generația mai tânără. Depinde; este o atitudine. În principiu este o ficțiune. Un fapt este un fapt, pur și simplu; nu este nici moral, nici imoral, nici pur, nici impur.

      Imaginați-vă pământul fără oameni. Ce ar fi pur? Și ce ar fi impur? Totul ar exista, ar fi – pur și simplu “ar fi”. (…) Cu omul, apare mintea. Mintea divide. Spune “una” este bună și “alta” este rea. Această divizare generează nu numai împărțirea la nivel de lume; această divizare creează o divizare, o împărțire , și în cel care divide. Dacă împarți, și tu ești divizat în acea împărțire, și nu poți transcende divizarea interioară dacă nu uiți divizarea exterioară. Orice faci lumii ți-ai făcut și ție însuți.

      Naropa, unul dintre cei mai mari maeștri de Siddha Yoga, spune: ” Cât de mică, de un milimetru dacă este divizarea, și iadul și raiul se despart” – o divizare cât de mică! Dar continuăm să divizăm; continuăm să etichetăm, să condamnăm, să justificăm. Privește faptul gol al existenței și nu îi mai pune etichete. (…) Nu spune bun sau rău; nu îți aduce mintea în fapt. În momentul în care îți aduci mintea în fapt, ai creat o ficțiune. Acum nu mai este un fapt, nu este o realitate: este proiecția ta.

      Dacă numești pe cineva sfânt, ai creat un păcătos. Va trebui ca altundeva, altcineva să fie condamnat, căci sfântul nu poate exista fără păcătos. Așadar urmăriți absurditatea eforturilor noastre: ne tot străduim să-i distrugem pe păcătoși, ne gândim, sperăm la o lume unde nu vor mai fi păcătoși – doar sfinți. Ceea ce este un nonsens, căci sfinții nu pot exista fără păcătoși. Sunt doar cealaltă față ale uneia și aceleiași monede. Nu poți distruge doar o față a monedei. Nu poți distruge doar o față a monedei, ambele fețe există. Păcătoșii și sfinții sunt parte a aceluiași întreg. Dacă distrugi păcătoșii din lume vor dispărea și sfinții. Dar nu te teme; lasă-i să dispară, deoarece nu s-au dovedit a fi utili.

      Păcătoșii și sfinții fac parte dintr-o singură interpretare, o singură atitudine față de lume prin care spunem : ” Asta e bine, asta e rău.” Și nu poți spune ” Asta e bine”  dacă nu spui și “Asta e rău”. Răul este necesar pentru a defini binele. Deci binele depinde de rău, virtutea depinde de păcat, iar sfinții sunt imposibili; nu pot exista fără păcătoși. Așadar sfinții trebuie să le fie recunoscători păcătoșilor; nu ar putea exista fără ei. Se află în relație cu ei, în comparație cu ei și, oricât i-ar condamna pe păcătoși, sunt parte a aceluiași fenomen. Păcătoșii ar putea dispărea din lume doar când dispar sfinții – nu înainte; iar păcatul nu va exista acolo unde nu există conceptul de virtute.

      Tantra spune că faptul e real și condamnarea este  ireală. Nu interpreta. În realitate,  nu considera nimic pur sau impur.  De ce? Deoarece puritatea și impuritatea sunt atitudinile noastre impuse asupra realității. Încearcă asta. Această tehnică este dificilă, nu este simplă – pentru că suntem atât de orientați către gândirea duală, atât de înrădăcinați în gândirea duală, pentru că nu suntem nici măcar conștienți de condamnările și justificările noastre. Dacă cineva începe să fumeze aici, e posibil să nu îți fi dat seama de nimic în mod conștient, dar ai condamnat. Adânc, în străfunduri, în interiorul tău ai condamnat. Poate privirea ta a condamnat, poate nu privirea a condamnat. Se poate să nu fi privit persoana respectivă și să fi condamnat.

      Va fi dificil pentru că obiceiul a devenit atât de profund înrădăcinat. Continui doar prin gesturile tale, prin modul în care șezi, prin care stai în picioare -, continui să condamni, să justifici și nici măcar nu ești conștient de ceea ce faci. Când zâmbești unei persoane sau când nu zâmbești unei persoane, când privești pe cineva sau când nu privești, când doar ignori pe cineva, ce faci? Îți impui atitudinile.

       Dacă spui că cineva este supărat, iar supărarea este rea, ce vei face când te vei simți tu supărat? Vei spune că este rău și se vor ivi problemele. (…) Și ai început să te împarți în două persoane – o persoană rea, o persoană haină în interior, și o persoană bună, un sfânt. Bineînțeles, ești obligat să fii condamnat. Ești împărțit în două, te-ai îmbucătățit. De acum va fi o luptă constantă, un conflict. Acum nu mai ești o invidualitate; ești o mulțime, o casă întregă împotriva ei înseși, dezbinată. Și nu va fi pace, liniște. Vei simți doar tensiune și angoasă. Asta simți, dar nu știi de ce.

      O persoană fracționată nu poate fi împăcată cu sine. Cum ar putea? Unde să pui divolul? Trebuie să îl distrugi, dar diavolul ești tu; nu îl poți distruge. Nu ești doi. Realitatea este una, dar din cauza atitudinii de dezbinare, ai scindat realitatea exterioară.

      Deci, oricât de mult ai crede că ai înălțat sfântul și l-ai trântit pe diavol la pământ, află că în orice moment poziția se poate schimba, sfântul poate ajunge jos iar diavolul sus. De aici se nasc teama, nesiguranța, lipsa de securitate – din faptul că știi că nimic nu e sigur. Știi că acum ești plin de iubire și ți-ai învins întreaga ură, dar te temi pentru că în orice clipă ura poate izbucni și poate trânti iubirea la pământ. Și se poate întâmpla în orice moment căci tu ești în amândouă.

      Tantra spune să nu dezbini, să nu desparți, să fi un întreg neîmbucătățit; doar atunci vei fi victorios. (…) Privește lumea dar nu spune ce este . Rămâi neștiutor, nu fi prea înțelept.  Nu eticheta, rămâi tăcut, fără să condamni, fără să justifici. Dacă poți rămâne tăcut în privința lumii, încetul cu încetul această tăcere va pătrunde în interior.

      Dar acest lucru este periculos pentru societate. De aceea Tantra a fost interzisă. Este periculos! Nimic nu este imoral, nimic nu este moral; nimic nu este pur, nimic nu este impur. Lucrurile sunt așa cum sunt. Un tantrika adevărat nu va spune că un hoț este rău; va spune că este un hoț; atâta tot. Dar, când folosește cuvântul “hoț”, în mintea sa nu există nicio condamnare. Acest “hoț” este doar un fapt, nu o condamnare. Dacă cineva spune: “Aici este un om care este un mare sfânt” va spune : ” Bine! Este un sfânt.” Dar nu există nicio evaluare în el. Nu va spune : “E bun”, va spune: ” Bine! Este un sfânt și acel om este un hoț”, exact așa cum acesta este un trandafir, iar acela nu este un trandafir, acest copac este înalt, iar acel copac este mic, noaptea este întunecată și ziua este luminoasă – dar fără comparație.

      Dar este periculos. Societatea nu poate exista fără a condamna un lucru și a aprecia un altul – societatea nu poate exista! Societatea există prin dualitate. De aceea Tantra a fost interzisă.

      Încearcă următorul lucru. Doar mișcă-te în lume, fără să evaluezi, vezi doar ceea ce este, doar faptul în sine: cineva e asta, cineva e aia. Și apoi, încetul cu încetul, vei simți o nondivizare în tine. Polaritățile tale vor veni la un loc, “răul tău” și “bunul tău” vor veni la un loc. Se vor uni într-unul singur și vor deveni o unitate. Nu va fi nimic pur și nimic impur. Află realitatea.

      Aceasta este  o tehnică pentru a crea unitate în tine. Permite-le văilor să dispară; nu judeca.

      Iisus spune undeva: ” Nu judeca, pentru a nu fi judecat.” Dar era un lucru imposibil de înțeles pentru evrei, deoarece întreaga lor concepție este orientată spre moralitate: ” Asta este bună, asta nu este bună. ” Iisus în învățăturile sale ” Nu judeca” , vorbește în termeni de Tantra. Dacă a fost omorât, crucificat, este din această cauză.

      Deci nu este cazul să spui că o prostituată este rea – cine știe? – și nu spune că un puritan este bun. Cine știe? Și, până la urmă, amândoi sunt părți ale aceluiași joc. Se bazează unul pe celălalt – pe o existență mutuală.  Așa că Iisus spune: ” Nu judeca”, iar această sutra înseamnă același lucru: ” Nu judeca pentru ca tu să nu poți fi judecat.”

      Dacă nu judeci, dacă nu iei nicio poziție morală, ci doar observi faptele așa cum sunt, fără să le interpretezi în concordanță cu tine, atunci nu poți fi judecat. Ești complet transformat. Acum nu mai este nevoie ca tu să fii judecat de vreo putere divină.  – nu este nevoie!  Ai devenit tu însuți divin; Ai devenit tu însuți Dumnezeu.

Fii un martor, nu un judecător.

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***”Curs de miracole-Text”, Cap.7- “Darurile Împărăției”, pp.114-122 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Osho, ” Cartea secretelor”, pp. 668-672, Pro Editură și Tipografie, București – 2008.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


 

 

Share Button

Curs de Miracole:Cap7(2); “Între timp și veșnicie” sau “Frica de transformare”.

 a

     

     Iubesc această lume. Când îmi imaginez  “planeta mea” plutind în spațiu, nu simt decât iubire. Când mă confund cu miliardele și miliardele de entități care locuiesc pe această planetă, sub o formă sau alta, nu simt decât iubire. Iubesc cerul cu stele, sau cu nori, din care picură rouă sau din care curg torente. Cu toate acestea, undeva în adâncul meu există o reținere, pentru că există încă frică. Pentru că judec. În interiorul cojii de nucă, care este lumea noastră minusculă,  se întâmplă multe, foarte multe lucruri pe care nu le pot accepta încă, dar pe care nici nu le pot schimba. Când voi renunța la judecată, voi renunța în sfârșit, și la atac. Pentru că toate au un rost – acela de a ne ajuta să descoperim Cine suntem Noi cu Adevărat cum ar spune Neal Donald Walsch. De aceea, voi înlocui frica cu iubirea, pentru că frica vine din lipsă de iubire, și generează conflict.

       Frică și iubire. Născute din ego sau din Inspirația Universală – Spiritul Sfânt. Se întorc întotdeauna în mintea celui care le naște. Frica aduce  frică. Iubirea aduce iubire. Nu putem aprecia cu adevărat nimic din Creație dacă privim cu frică, și vom aprecia totul, dacă privim cu iubire, totul. Totul, dar absolut totul, face parte din Creația lui Dumnezeu, inclusiv noi. A ataca o parte din ea, înseamnă a ataca toată Creația, iar Creatorul și Creația Lui sunt una. Cum îl putem atunci ataca pe Dumnezeu? Iubind fiecare părticică din creație, bună, rea, fără s-o judecăm noi, iubim întreaga Creație, și suntem în armonie cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu judecă. Cum și-ar putea judeca propria Creație? Asta ar însemna că se judecă pe Sine.

        Judecata este asociată eului. În permanenta lui luptă de supraviețuire în lumea iluzorie de care s-a atașat, ne  respinge cu vehemență esența. Respingându-ne esența, se respinge de fapt pe sine, pentru că el, este o creație a minții noastre, care face parte din Mintea Universală, Mintea veșnică a lui Dumnezeu. E produsul ei. De fapt, e produsul acelei mici părți care s-a scindat din ea pentru a crea eul, necesar într-o măsură limitată pentru supraviețuirea trupului în această lume. Eul, acest pilot automat, acest robot, cum îl numea Osho, a ajuns însă să preia controlul Ființei noastre. El nici măcar nu ne recunoaște Ființa. Eurile Inventează măști pe care le așează pe fețele tuturor Ființelor,

…născocesc chipuri, le percep lipsite de valoare și le atacă din cauza acestei lipse închipuite. Iată tot ce este lumea eului. Nimic. Nu are niciun înțeles. Și nu există. Nu încerca s-o înțelegi pentru că, dacă încerci, crezi că poate fi înțeleasă, deci apreciată și iubită. Și asta i-ar justifica existența, care nu poate fi justificată. Nu poți da înțeles neînțelesului. Nu ar fi decât o încercare dementă.

         În jurul acestui “eu” s-a creat sistemul de gândire transmis de mii de ani, și a devenit din ce în ce mai bine fortificat. Și tocmai pentru că începem să ne simțim din ce în ce mai mult prizonieri în propriile noastre vieți, guvernate de acest parșiv sistem de gândire, începem, timid, să dăm ascultare glasului pur al ființei noastre eterne, spirituale. Dar nu e suficient. Nu putem folosi jumătăți de măsură, pentru că ceea ce învățăm, aceea vom împărtăși.  Iar aceasta este o mare responsabilitate. Nu putem avea pace și iubire, atâta timp cât mai credem încă în ego și în luptă. Este necesar ca abandonul să fie total. Noul sistem de gândire bazat pe acceptare , iertare, iubire și înțelegere, trebuie implementat complet. Dar frica? Frica de a abandona ceva ce purtăm adânc în noi de-atâta timp? Vom găsi scuze, vom găsi motive, pentru că acolo în adânc pândește frica. Și chiar de ne-am dori transformarea totală, frica ne roade, așa că vom găsi mereu și mereu argumente împotriva acesteia. Vorbind despre meditație, ca instrument pe calea transformării, Osho spunea:

   Se prea poate ca în adâncul tău să nu dorești transformarea. Teama aceasta, teama de transformare e reală. (…) Teama de transformare este la fel ca teama de moarte. Este o moarte, pentru că vechiul pleacă lăsând loc nou-venitului în ființa ta. Tu, cel de dinainte, nu vei mai exista, ceva total nou se va naște din tine. (…) Cel nou nu poate fi continuarea celui vechi. Cel vechi este discontinuu. Cel vechi trebuie să dispară. Abia atunci cel nou își poate lua locul în ființa ta. Cel nou nu este un vlăstar al celui vechi, nu este o continuare a lui. El este ceva total nou, ceva care apare abia când cel vechi a murit. 

Există o prăpastie între cel vechi și cel nou – tocmai această prăpastie te înspăimântă. Te temi. Ai vrea să te transformi, dar, în același timp, ai vrea să rămâi cel vechi. Asta este înșelătoria. Ai vrea să crești și totuși să rămâi tu cel vechi.

       Tocmai pentru că prăpastia dintre cel vechi și cel nou este foarte adâncă, acest curs, ne ridică o punte, prin aceste lecții care repetă sub forme diferite, aceleași idei, punând ușor și treptat cărămizi noi pe zidul noului nostru sistem de gândire.

        Acceptarea, fie că vine în prezența înțelegerii, fie că vine în absența ei, devine element important al transformării, pentru că într-adevăr, ” Dă-mi Doamne putere să schimb ce pot schimba și să accept ce nu pot schimba” capătă sens. Acceptarea   poate însemna, așa cum spune chiar acest text, să nu încercăm să înțelegem această lume a eului, pentru că nu putem da înțeles neînțelesului. Putem însă, și suntem obligați, să apărăm adevărul pe care-l vom percepe din ce în ce mai mult pe măsură ce mintea noastră se vindecă. Iar la baza adevărului stau iubirea și credința în unitate.  Numai așa putem să ne asumăm rolul de co-creatori care ne-a fost menit. Numai așa putem extinde Creația, în armonie cu Dumnezeu, așa cum ne-a fost hărăzit. O misiune grea, dar nu imposibilă.

        Sunt vremuri în care trăim între ego și  Sinele Divin. Sunt vremuri în care trăim între timp și veșnicie, și pentru a putea trăi, trebuie să înțelegem că singurul aspect al timpului care e veșnic e “acum”.  Este nevoie de vigilență atâta timp cât facem tranziția. Când vom fi gata însă, și când pacea ne va stăpâni, totul va decurge firesc, pentru că vigilența nu mai este necesară. E pace, în sfârșit. Vigilența are un rol numai atâta vreme cât suntem pe drumul vindecării minții. Și să nu uităm : Noi toți, și fiecare dintre noi în parte, suntem lumina lumii. Asemeni lumânărilor aprinse în noaptea de Înviere, ne vom aprinde încet, unul de la lumina celuilat, dând naștere în final unei mări de lumină.

5

         Fragmentele de text de mai jos pot aduce unele completări  sau unele lămuri necesare.

      Deși poți iubi Fiimea doar ca un tot unitar, o poți percepe fragmentată. E imposibil însă să vezi ceva într-o parte a ei pe care să nu i-l atribui în totalitate.

Fractalii: cum se oglindește întregul în toate părțile lui.

       Iată de ce atacul nu e răzleț și trebuie să renunți la el în întregime. Dacă nu renunți la el în întregime, nu renunți la el deloc. Frica și iubirea fac sau creează, în funcție de cine le dă naștere sau le inspiră – eul sau Spiritul Sfânt. -, dar precis se vor întoarce în mintea celui care le gândește și îi vor afecta percepția totală. Asta include noțiunea lui de Dumnezeu, de creații ale Lui și ale sale. Nu le va aprecia pe nicicare dacă le privește cu frică. Și le va aprecia pe toate dacă le privește cu iubire. (…) Mintea care acceptă atacul nu poate iubi. (…) Gândirea ta a făcut toate acestea datorită puterii sale, dar tot gândirea ta te poate mântui de toate acestea pentru că nu tu i-ai făcut puterea. Capacitatea ta de-a-ți dirija gândirea după cum dorești e parte din puterea ei. Dacă nu crezi că o poți face, îți negi puterea gândirii și o faci neputincioasă în credința ta.

          Eul nu își poate permite să cunoască ceva . Cunoașterea e totală, iar eul nu crede în totalitate. Această necredință e obârșia lui și, deși eul nu te iubește pe tine, le rămâne credincios propriilor săi antecesori, zămislind după cum a fost zămislit. Mintea reproduce întotdeauna după cum a fost produsă. Produs prin frică, eul reproduce frică. Asta e loialitatea lui, și această loialitate îl face neleal față de iubire pentru că tu ești iubire. Iubirea e puterea ta, ceea ce eul trebuie să nege. De asemenea, trebuie să nege tot ce îți dă această putere pentru că ea îți dă totul. Niciunul dintre cei ce au totul nu dorește eul. (…) Eul se opune, așadar, întregii aprecieri, întregii recunoașteri, întregii percepții sănătoase și întregii cunoașteri. El percepe amenințarea lor ca totală…

      . Sper că am putut să redau cu înțelegerea mea esențialul acestei a șasea lecții din capitolul VII – o lecție grea, greu de pătruns, greu de rezumat, greu de exprimat. Dacă ar fi să rezum totul la câteva idei pe care le-am înțeles și pe care le-am reținut, acestea ar fi următoarele:

  • Este necesar să abandonăm complet sistemul de gândire moștenit, bazat pe ego.
  • Nu putem împărtăși două sisteme de gândire.
  • Noul sistem de gândire bazat pe unitate, iubire și iertare, trebuie implementat complet. Este necesară abandonarea fricii, judecății, atacului, ca expresii ale lipsei profunde de iubire și înțelegere.
  • Este necesar să ne înțelegem și să ne asumăm natura noastră de ființe complete și divine: trup-minte-suflet.
  • Suntem co-creatori ai lui Dumnezeu, iar rolul nostru este de a extinde Creația Lui. Nu putem face acest lucru cu actualul  sistem de gândire, care ne ține mințile prizoniere în lumea construită de ego.
  • Pentru a putea merge mai departe este necesar să nu judecăm și să nu încercăm să înțelegem această lume iluzorie a eului. Schimbăm ce putem schimba, acceptăm ce nu putem schimba.
  • Pentru că trăim în două lumi, între iluzie și adevăr, ego și divin, este important să trăim prezentul, acel veșnic ” acum”, ca singur element de legătură între timp și veșnicie. Fără regrete, vinovății, așteptări, gânduri rătăcitoare, ci doar bucurându-ne și savurând eternul acum, în toate aspectele vieții, cultivând iertarea și iubirea.

 

3

 


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Text”, Cap.7-“DARURILE ÎMPĂRĂȚIEI- DE LA VIGILENȚĂ LA PACE”, pp.111-114 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


Share Button

Iluziile eului-2:Eul și falsa autonomie(II)

 6                              6

.
Nu ne tragem din maimuta dar
ne indreptam cu pasi repezi spre asta .
(Parintele Arsenie Boca)
 Încearcă să înțelegi două lucruri. Primul: Nu poți fi liber rămânând așa cum ești, căci chiar felul în care ești este motivul robiei tale. Eul tău este robia ta. Poți fi liber doar când acest punct al eului dispare – acest punct al eului este robia. 
    Când nu există nici un eu, devii una cu existența, și doar acea unitate poate fi libertate. Câtă vreme exiști separat, această separare este falsă. În realitate nu ești separat; nu poți fi. Ești o parte a existenței – și nu o parte mecanică, ci o parte organică. Nu poți exista nici măcar pentru o singură clipă separat de existență. O respiri în fiecare moment; te respiră în fiecare moment. Trăiești într-un întreg cosmic.
    Eul tău îți dă un sentiment fals de existență separată. Din cauza acestui sentiment fals, începi să te lupți cu existența ( “lupta pentru supraviețuire ” la care se făcea referire în lecția de ieri …). Când te lupți, ești în robie. Când te lupți, vei fi în mod cert învins,  deoarece o parte nu poate câștiga împotriva întregului. Și, din cauza acestei lupte cu întregul, te simți înrobit; limitat pretutindeni. Oriunde te miști apare un zid. Zidul nu este nicăieri în existență – se mișcă împreună cu eul tău, este o parte a senzației tale de separare, de diferențiere. Atunci lupți împotriva existenței. În acea luptă vei fi înfrânt în mod constant; în acea înfrângere simți robia, limitarea.
Deci libertatea nu este libertatea eului.
Libertatea este libertate față de eu.1
( Osho)
              Și am putea continua: libertate față de eu, înseamnă non-atașament.
          Această introducere ar trebui să ne conecteze la partea 1-a a lecției, pentru a putea să mergem mai departe și să supunem atenției conexiunile care mi s-au părut relevante pentru tema lecției.
         Una dintre ideile foarte importante desprinse în urma rezumării  de ieri, se referă la “poftele” eului, pofte care pot fi satisfăcute atât prin intermediul trupului dar și prin intermediul minții, atunci când sunt mai elevate, de natură “intelectuală” sau ” spirituală”.
             Am adus față în față două tipuri de învățături-relatări- experiențe care vin din medii total diferite și chiar opuse ca și concepte: Biserica creștin ortodoxă – prin vocea Părintelui Arsenie Boca  și curajoșii “psihonauți” contemporani, care cartografiază universul subtil utilizând extinderea conștiinței în afara corpului fizic – prin vocea lui  Robert Bruce și a lui William Buhlman.
        Este știut faptul că Biserica descurajează astfel de experiențe și din anumite puncte de vedere are motivele ei s-o facă. Cu toate acestea, exploratori experimentați aduc argumente în favoarea învățăturilor bisericii, numai că limbajul utilizat de aceștia din urmă este în totalitate accesibil tuturor categoriilor de oameni. Ele au efect deoarece  explicația rezultă dintr-o experiență personală.
5
      Toate fragmente redate mai jos ilustrează clar influența devastatoare pe care o au  atașamentele din timpul vieții asupra noastră, în planurile subtile pe care le ocupăm după părăsirea corpului fizic. Acele atașamente care vizau corpul fizic în special, devin chinuitoare pentru că nu mai au obiectul de obținere a plăcerii – trupul. 
         
         Robert Bruce : Povestea lui Peter.
       Înainte de experiența astrală  pe care o va povesti, Robert Bruce descrie  condițiile de existență ale lui Peter în timpul vieții fizice. Faptul că Bruce l-a întâlnit pe Peter în planul astral, ne oferă indicii despre ” nivelul” de conștiință pe care îl avea Peter în momentul morții. Se pare că planul astral este planul vibrațional cel mai apropiat de pământ, în care trupurile își păstrează “forma” după părăsirea planului fizic.  “Întâlnirea”  cu Dumnezeu are loc la un nivel mult mai subtil, în afara oricărei forme, densități, vibrații. Până acolo însă, ne petrecem existența în lumea formelor și a vibrațiilor, în “matrice” cum spune David Icke sau în “iad”, oricât de “luminos” ar fi, așa cum spune Părintele Arsenie Boca:
În Împărăția lui Dumnezeu nu intră nimic necurat. Deci ne putem închipui că puțini sunt aceia care rămân în Împărăție, încă de la judecata particulară, pentru veșnicia nesfârșită. …Până atunci suferă în iad. Căci în iad sunt mai multe feluri de osândiți.”
    Iadurile, ca și raiurile, sunt definite de conștientologia modernă ca fiind comunități consensuale ce ” adună” conștiințe de același nivel. În planul astral totul apare ca o “copie” a lumii noastre, motiv pentru care mulți oameni, nepregătiți, dacă ajung aici nu realizează că au murit, și nu înțeleg ce se petrece cu ei.
         Și acum povestea:
       În liceu, Peter și cu mine am fost cei mai buni prieteni. Nu-l mai văzusem de câțiva ani buni când, într-o noapte, am dat peste el într-un local. Am băut câteva beri împreună și ne-am pus la curent cu viețile noastre. Peter era căsătorit, avea patru copii și o slujbă foarte bună. Dar era alcoolic. De o săptămână locuia practic în acel local, de când soția îl dăduse – din  nou – afară din casă. Peter era un bețiv liniștit și la locul lui. Își iubea nevasta și copiii, însă nu se putea opri din băut.
      După închiderea localului, ne-am îndreptat spre camera sa. I-am spus mai multe lucruri despre aspectele spirituale ale vieții mele și m-am oferit să îl ajut. Acesta  a a cceptat având un zâmbet ironic pe față. Aura lui Peter aproape că nu exista. El nu și-a mai revenit niciodată cu adevărat după moartea mamei lui, care a avut loc când era doar un băiețel. Acesta era motivul pentru care el bea. Se învinovățea.  Stăteam unul cu fața spre celălalt. Mi-am închis ochii și i-am transmis vindecare. Energia care a apărut  m-a înfiorat. Am observat cum camera s-a umplut de ceva ca un nor de culoare albă. De o parte și de alta a mea și a lui Peter se aflau acum mama și tatăl lui.
……………………………………………………………………………………………………………….
          Câteva zile mai târziu mi-a telefonat pentru a-mi mulțumi și pentru a-mi spune că totul era în regulă. ….Însă două zile mai târziu, într-o dimineață, Peter s-a trezit cu o durere de cap îngrozitoare. Un vas de sânge i se spărsese în creier. A murit la scurt timp, în brațele soției sale.
Experiența lui Peter din spitalul din planul astral
      După zece ani: M-am proiectat în afara corpului meu și m-am îndreptat către stele, înspre planurile astrale. M-am gândit la prietenul meu Peter și am emis intenția de a-l întâlni. Vederea mi s-a întunecat în timp ce am translatat un tărâm astral ce părea asemănător unui spital, cu coridoare largi și bine luminate și cu podele lustruite. Mirosuri specifice de spital au umplut atmosfera. În fața mea se afla recepția, unde am fost întâmpinat de o asistentă tânără, îmbrăcată într-o uniformă de culoare albastră. M-am apropiat de aceasta și am salutat-o. ….
       ” Peter încă se odihnește” , spuse asistenta ezitând.
       ” Vă rog, s-ar putea totuși să îl văd? Vin de departe….
       ” În regulă. Dar doar pentru puțin timp” spuse aceasta…..
       În capătul coridorului, am trecut de o ușă. Am simțit trecerea, după care am văzut în fața mea o ușă care avea numărul 31. Am trecut dincolo și am ajuns într-o grădină plină cu verdeață și câțiva copaci. Puteam auzi deasupra mea ciripitul păsărelelor. O cărare pietruită ducea într-o casă aproape ascunsă în spatele tufișurilor și arbuștilor.
        Am ciocănit și apoi am intrat. În cameră mirosea puternic a bere, iar atmosfera era destul de deprimantă. În cameră se găseau un frigider plin cu bere, cu ușa larg deschisă, un aparat TV vechi, precum și un fotoliu. Pe podea erau împrăștiate cutii goale de bere, precum și alte gunoaie. În cameră exista de o parte un pat de o persoană, iar în capătul celălalt era o cadă gigantică. Am auzit un cântec înfundat venind din direcția aceea. M-am apropiat și l-am găsit pe Peter chircit pe o canapea care plutea în cada uriașă. Cada era plină cu bere.
         Peter dormea cu o mână atârnând în lichidul respectiv. M-am întins spre el, l-am atins pe umăr și i-am vorbit. Acesta s-a ridicat într-o rână și m-a privit cu ochii împăienjeniți. Mi-a mormăit numele, după care a dat din cap foarte dezorientat. Apoi a sorbit niște bere, după care s-a scufundat înapoi în canapea, adormind imediat. Am rămas acolo și m-am rugat pentru el. ….2
       O altă experiență, de același fel, este de data aceasta povestită de experimentatul și cunoscutul William Buhlman și a avut-o în timpul unei come profunde în timp ce era bolnav de cancer, în care el s-a perceput ca fiind deja mort.
4
       În pasajul de mai jos textul între ghilimele aparține ghidului spiritual – Remi, cu care William ( Frank) poartă un dialog nonverbal:
Ancorat în trecut.
Meditez la cât de departe am ajuns de la moartea corpului fizic; Am învățat despre puterea gândului și mi-am înfruntat cele mai mari temeri. Privind în urmă, îmi dau seama că a pune sub semnul întrebării tiparele mentale și de a explora dincolo de primul rai a fost esențială în cadrul evoluției mele personale. O voce suavă îmi șoptește în minte și știu că a început lecția.
       ” Doar cei cu o minte deschisă sunt pregătiți să învețe. Planurile pe care le experimentează sufletele după ce mor sunt la fel de diverse după cum sunt și stările lor de conștiință. Multe ființe umane continuă să fie atașate de planul material. Frica de schimbare, ignoranța și obsesia lor pentru identitatea fizică le leagă de singura lume pe care și-o amintesc și pe care o înțeleg. Din nefericire, mulți rămân înlănțuiți în dimensiunea energetică paralelă cea mai apropiată de planul fizic, iar unii dintre aceștia chiar încearcă să interacționeze cu ea. Îți voi arăta exact cum.”
        Mă regăsesc stând în fața unei căsuțe părăginite. Pe aleea înaltă din fața casei se află un bărbat înalt cu o barbă neagră groasă, care încearcă să pornească o motocicletă. Este o motocicletă frumoasă, vopsită în albastru închis și cu roți cromate strălucitoare.
        La început sunt înclinat să cred că acest bărbat și-a creat propriul rai, însă pe măsură ce privesc îmi dau seama că el este supărat și furios din cauza acestei situații. Frustrat, el lovește pedala de pornire și încearcă să o accelereze. Piciorul său încearcă în van să pornească motocicleta. După aceea coboară de pe motocicletă pentru a inspecta rezervorul de benzină, țevile, sistemul electric, verificând ce nu este în regulă. Supărarea sa este evidentă în timp ce încearcă să pornească motocicleta din nou și din nou. Sunt puțin dezorientat de acțiunile sale repetitive, până când îmi dau seama că el de fapt nu mai există în lumea fizică. În loc să își creeze un paradis numai pentru el, acesta și-a creat propriul infern. Nu pot să nu mă întreb de câtă vreme el face din nou și din nou aceleași acțiuni repetitive.
        ” Ai dreptate, el a murit în urmă cu mulți ani. Aici, timpul nu are nici o valoare. Acest suflet este atașat de ultima sa viață fizică și de plăcerea pe care i-a adus-o această mașinărie. El continuă să locuiască pe un plan energetic aflat pe o frecvență de vibrație foarte apropiată de cea a Pământului. Obsesia trecutului îl urmărește de mult timp de la moartea sa .”
      ” Sunt multe suflete care continuă să fie obsedate de o persoană din planul fizic, de un mediu anume,  sau de ceea ce ele consideră că este o treabă neîncheiată.”
   “La moarte, oamenii își mențin tiparele mentale; astfel, în loc de eliberare spirituală, ei experimenteză o continuare a limitărilor lor.”
Atașamente individuale
 Mă regăsesc instantaneu în fața unei căsuțe mici, stil fermă, în ceea ce pare a fi un cartier tipic de suburbie… Ghidul meu împreună cu mine întrăm în casă însă suntem imediat blocați de grămezi mari de lucruri care umplu camera de zi. Deplasarea prin locuință este dificilă. Podeaua este acoperită în întregime de grămezi de reviste, cărți, fotografii, mici electrocasnice, și o colecție mare de farfurii pictate și mici figurine. Cutii cu bijuterii, cosmetice și pantofi sunt depozitate până sus la tavan, în timp ce etajere pline de haine și genți acoperă fiecare perete. În colț, o femeie de vârstă mijlocie stă singură într-un fotoliu verde.
     Capul ei este înclinat pentru a ține între ureche și umăr un telefon fără fir, în timp ce răsfoiește un catalog cu reclame colorate. În fundal, aud o reclamă la televizor, ” Și asta nu e tot; dacă veți comanda în următoarele cinci minute, vă vom dubla comanda. Exact așa cum ați auzit…”
     Acest suflet este obsedat de obiecte lipsite de importanță iar ea crede că aceste lucruri sunt vitale pentru existența ei. Ea a murit acum mult timp și există aici de zeci de ani pământești….Ea se simte în siguranță în această realitate familiară și este convinsă că a găsit raiul.
    În timp ce privesc cu atenție împrejurimile, mă gândesc, aceasta este o nebunie. Trebuie să fiu extrem de atent unde îmi focalizez atenția.
 “De ce nu o ajuți?”
      “Haide, încearcă tu să o ajuți.” Remi zâmbește și dă din mână în direcția ei.
    Pășesc cu atenție pe lângă grămezile de lucruri și mă apropii călduros de femeie.     “Bună numele meu este Frank. cine ești tu?” Ea nu răspunde și nici nu dă mâna cu mine. este ciudat însă eu încerc să continui să comunic cu ea.
    “Nu trebuie să rămâi aici; există un univers întreg pe care poți să îl experimentezi și de care te poți bucura. “
     Ea mă ignoră, astfel că încerc din nou. “Poți merge oriunde și poți crea orice.”
     Ea abia dacă șoptește ceva drept răspuns. ” Aceasta e ceea ce vreau eu.”
     Ridic de jos un catalog și îl flutur pe deasupra camerei, arătând în toate direcțiile. ” Însă toate acestea sunt prostii lipsite de sens.”
     Ea sare în sus și strigă, “Ia mâna de pe lucrurile mele! Pune-le la loc.”…..” Lasă-mi lucrurile în pace. Ia-ți propriile tale lucruri.”….Pleacă din casa mea!”3
            
       Și acum, vorbele de duh ale Părintelui Arsenie Boca, care cu siguranță, de data aceasta  pot fi înțelese mai ușor:
      Trupul nu are consistență sau temei în sine însuși, ci dăinuiește în temeiul sufletului, al acestei făpturi spirituale, nemuritoare, de obârșie divină. Iar ceea ce dă sufletului pecetea de ființă spirituală e funcțiunea conștiinței, a acelei cunoștințe de sine însuși, în relație cu Dumnezeu, tatăl său, și cu toate câte decurg din rudenia aceasta. Acestei ființe spirituale i s-a dat trupul ca o unealtă, nu ca un tovarăș. Iar dacă un om oarecare nu ascultă de conștiință, ci de animalitate, se întâmplă că glasul conștiinței tot mai slab se aude, mintea tot mai mult se întunecă, și așa, faptele trupului pun pecetea lui întunecoasă pe suflet. Sufletul cu negrija lui, se face el o unealtă a trupului.
       Sufletul, amăgit de conviețuirea cu animalitatea trupului, are să poarte chinurile răsturnării rolurilor de îndată după despărțirea sa din robia uneltei sale.
      Deci, în cazul în care trupul și-a robit stăpânul, când petele animalității s-au întipărit pe făptura nemuritoare a sufletului, când sufletul s-a aprins de dorințele trupului, aceste pofte, toate, însoțesc sufletul, și-l aprind mereu, zorindu-l să le împlinească în faptă, chiar dacă nu mai are unealta trupească, precum o avea în viața pământească. Sufletul, în viața pământească, nu avea o corvoadă așa grea de purtat cu poftele, pentru că ele, împlinite cu trupul, îi dădeau sufletului iluzia stingerii lor și deci, mulțumirea odihnei. Dar de îndată după încetarea trupului, poftele, stropii aceia de noroi împroșcați din trup pe suflet, stârnesc în sufletul desfăcut de trup, o văpaie de pofte, care-l muncesc cel puțin tot atâta, cât l-ar chinui setea până la moarte, pe unul care ar trece Sahara și n-ar găsi apă.
        Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are să se chinuiască în felul fiecărei patimi, care l-a ros în viața pământească.
       Orice întoarcere a voinței, deci orice faptă, dincolo e cu neputință. Deci ușor putem pricepe că fiecare patimă pe care a iubit-o sufletul, nemaiavând cum să se împlinească, se stârnește mereu, crește mereu și-l chinuiește pe clipă ce trece cu o tot mai aprinsă văpaie. Sufletul, deși chinuit de zădărnicia văpăii, nu mai are libertatea voinței de-a scăpa din muncirea aceasta, cum o avea pe pământ. Dacă n-a vrut să scape de poftă câtă vreme putea s-o facă, acum, trecând vremea, a ajuns să nu mai poată voi una ca aceea, ci culege silit roadele amare ale robiei cu voia. Chinuirea poftelor ce cresc  – și pe măsură ce cresc, măresc chinuirea – nu are nici o izbăvire, de vreme ce sufletul e nemuritor și nu se poate ucide pe sine, ca să nu mai simtă văpaia care-l arde cu o iuțime din ce în ce mai mare. Un iubitor de argint, un lacom de avere, un lacom de mâncare, un bețiv, un desfrânat, nu scapă de tirania poftelor sale,  ci acestea îl chinuie fără de sfârșit și se măresc pe măsură ce nu pot fi satisfăcute – lipsind trupul….
Invidiosul, trufașul, iubitorul de sine, sunt roși de ură asupra oamenilor, asupra sufletelor pe care nu le cunosc și asupra lui Dumnezeu.
        În ceea ce privește poftele de nivel superior ale eului, tot Părintele Arsenie Boca spune :
        Este și o “ispită a mântuirii” în care au căzut mulți înșelați, zicând că-s mântuiți, când de fapt ei n-au săvârșit nici alergarea și nici după lege n-au luptat. Este și ispita sfințeniei, este și ispita misiunii sau a trimiterii de la “Dumnezeu”, precum este și ispita muceniciei. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mințile înguste, care spun că nu mai au nimic de făcut, decât să creadă și să se socotească a fi și ajuns sfințenia, misiunea, mucenicia și celelalte năluci ale minții înșelate.
         Au și ei o osteneală: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, înainte de vreme și ispitind pe Dumnezeu.
       Câte unii mai aprinși la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor după daruri mai presus de fire, îmbulziți nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.4
2
              Ar mai fi multe de spus, argumente de adăugat.  De la o singură frază am ajuns la câteva pagini de argumente și conexiuni. Sunt suficiente pentru a ne ridica semne de întrebare și a ne pune în mod serios pe gânduri. Sunt prea multe voci din toate colțurile lumii care spun în moduri diferite același lucru :
” Struniți calul! Voi sunteți călărețul!”
finish
                 Și pentru a amesteca mai bine lucrurile, aceste două filme artistice, spirituale, vechi,  pot umple serile de sfârșit de săptămână atunci când nu e nimic de văzut la televizor . Au fost într-un timp disponibile pe mai multe bloguri, dar acum din păcate sunt din ce în ce mai greu de găsit.

what_dreams_may_come

I Love You Israel “Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfântul lui Israel.”: Film artistic: What Dreams May Come (Ce pot deveni Visele)-1998

și, dacă mai găsiți  pe undeva,  

nosso_lar

 


1: Osho: Cartea secretelor,Pro Editură și Tipografie, București-2008;

2:Robert Bruce: Dinamica planului astral, Editura Infinit-2012

3: William Buhlman: Aventuri în viața de dincolo, Editura Infinit -2013

4: Părintele Arsenie Boca: Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Ardealului, Deva-2006

Share Button

33.Exercițiul zilei: Există un alt mod de-a privi lumea

1

      Înainte de a rezuma exercițiul, aș vrea să împărtășesc ce-a spus Osho atunci  când a făcut introducerea la ceea ce urma să devină Capitolul 23 din Cartea secretelor: Mai multe metode de a privi:1

      Trăim la suprafața noastră – chiar la margine, la graniță. Simțurile sunt chiar la graniță și conștiința ta se află adânc de tot, în centru. Trăim în simțuri; asta e normal. Dar asta nu e înflorirea finală, este doar începutul. Și când trăim în simțuri, suntem preocupați mai ales de obiecte, deoarece simțurile sunt nesemnificative dacă nu există vreo preocupare pentru vreun obiect de desfătare. De exemplu ochii sunt inutili dacă nu există ceva care să fie văzut, urechile sunt inutile dacă nu există ceva de auzit, iar mâinile sunt inutile dacă nu există ceva de atins.

      Trăim în simțuri; deci trebuie să trăim în obiecte. Simțurile sunt chiar la granița ființei, în corp, iar obiectele nu sunt nici măcar pe graniță: sunt dincolo de graniță. …

       În primul rând conștiința, se află în centru. În al doilea rând, simțurile, prin care conștiința se mișcă,  se află la graniță, și în al treilea rând, obiectele din lume spre care se îndreaptă conștiința, prin simțuri, se află dincolo de graniță. Aceste trei lucruri trebuie ținute minte: conștiința în centru, simțurile la graniță și obiectele dincolo de graniță. Încearcă să înțelegi clar acest lucru….

      Privește din mai multe direcții. Prima: simțurile sunt doar între, doar la mijloc – între cele două. De la simțuri poți să mergi în orice direcție: poți să mergi fie spre obiecte, fie spre centru. În orice parte distanța e aceeași. De la simțuri ușa se deschide în ambele sensuri – spre obiecte sau spre centru.

      Tu ești în simțuri. De aceea unul dintre cei mai faimoși maeștri Zen, Bokuju, a spus că “nirvana” și lumea se află la aceeași depărtare. Așa că să nu îți închipui că nirvana este foarte departe. Lumea și nirvana, această lume și acea altă lume, sunt amândouă la aceeași distanță.

      Lumea este aici și nirvana este tot aici. Lumea este aproape și nirvana este tot aproape. Pentru nirvana trebuie să te miști înspre interior, pentru obiecte trebuie să te miști în exterior; distanța este aceeași. De la ochii mei, centrul meu este la fel de aproape de mine pe cât sunteți și voi. Vă pot vedea dacă mă mișc spre exterior, mă pot vedea pe mine dacă mă mișc spre interior. Și noi ne aflăm la porțile simțurilor, dar în mod natural nevoile trupului sunt în așa fel încât conștiința se mișcă înspre exterior. Ai nevoie de mâncare, ai nevoie de apă pentru a bea, ai nevoie de o casă în care să locuiești. Acestea sunt nevoile tale fizice și acestea pot fi găsite doar în lume, așa că în mod natural conștiința se mișcă prin simțuri înspre exterior. Dacă nu creezi o nevoie care poate fi satisfăcută doar când te miști spre interior, nu te vei mișca niciodată spre interior.

2

 

În drumul spre ” înflorirea finală” ne oprim acum la exercițiul zilei:

 

Există un alt mod de-a privi lumea.

      Explicații:

     Ideea din exercițiul 32 era că noi am inventat lumea pe care o vedem, și se transpunea în practică în cazul apariției pe parcursul zilei a unor situații supărătoare sub forma :

” Eu am inventat situația aceasta așa cum o văd”.

   Pe parcursul următoarei/următoarelor zile, trebuie să conștientizăm faptul că ne putem schimba percepția lumii în ambele ei aspecte: exterior și interior. De asemenea, în cazul apariției unor situații care ne provoacă neliniște, ne rezervăm un minut-două de liniște în care repetăm  ideea zilei sub forma:

Există un alt mod de-a privi această situație.”

       Cum se procedează:

       Sunt necesare cele două tipuri de intervale practice:

  •  Aplicarea frecventă a ideii pe tot parcursul zilei, atât la lumea exterioară cât și la lumea interioară. Ne plasăm deci, așa cum spunea Osho la granița simțurilor și privim atât in exterior, obiectele, cât și în interior:

 Aruncă, pur și simplu, o privire degajată asupra lumii pe care o percepi în afara ta, apoi închide-ți ochii și inspectează-ți, cu aceeași degajare, gândurile lăuntrice. Încearcă să rămâi la fel de neimplicat în amăndouă și să îți menții această detașare pe durata exersării ideii pe tot parcursul zilei.2

  • Aplicațiile de dimineața și seara: Vor fi acordate câte cinci minute întregi, timp în care se va repeta ideea zilei, fără grabă, alternativ dar fără treceri bruște, atât percepțiilor exterioare cât și a celor interioare.

            Particularitatea acestui exercițiu este deci, detașarea, neimplicarea, poziția de observator.

3

finish


Observație:

      Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. De asemenea, orice opinie pertinentă, eliberată din închisoarea ideilor preconcepute, este binevenită și m-ar ajuta în corectarea erorilor de interpretare care se pot strecura în aceste rezumate.

    Mulțumesc!


1: Osho, Cartea secretelor- București: Pro Editură și Tipografie, 2008; pp.371,372.

2: *** Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, Editura Centrum -polonia,2007; p.49.

Share Button

Curs de miracole:Percepție versus cunoaștere.

percepție

 ” Să cunoști înseamnă să ai ceritudine. Incertitudinea înseamnă că nu cunoști. Cunoașterea e putere, fiind certă, iar certitudinea e forță. Percepția e temporară. Ca atribut al credinței în spațiu și timp, ea se supune fie fricii, fie iubirii. Percepțiile false provoacă frică, percepțiile adevărate stârnesc iubire, dar niciuna dintre ele nu aduce certitudine pentru că întreaga percepție variază. Iată de ce nu e cunoaștere. Percepția adevărată stă la baza cunoașterii, dar cunoașterea e afirmarea adevărului și depășește toate percepțiile.” 1

     Toate dificultățile noastre pornesc de la faptul că nu ne recunoaștem, acest lucru însemnând că undeva, cândva am avut această cunoaștere a propriilor noastre ființe și a adevărului. Cunoașterea a fost  înaintea timpului și percepției, și le va înlocui în cele din urmă. Acesta poate fi un alt mod de a spune ” Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”.
            Pentru că acesta este un curs de miracole, ce este miracolul în acest context? Miracolul este un fel de a percepe adevărat, un răspuns corect la o întrebare. Miracolele scurtează timpul până la Ispășire. Drumul nostru până acolo este presărat deci cu miracole, răspunsuri corecte la întrebări, percepții adevărate. Odată cu atingerea cunoașterii, în momentul final al Ispășirii,  întrebările nu mai au rost. În acel moment ne-am regăsit, iar cunoașterea e veșnică.

“Cunoști când ai încetat să mai pui întrebări.

Cât pui întrebări despre El dai de înțeles că nu Îl cunoști pe Dumnezeu”

              Pe drumul atingerii cunoașterii ne poartă pe de o parte mintea, pe de altă parte vederea spirituală. Unii au mintea deschisă, și pun întrebări, iar răspunsurile corecte primite sunt miracole pe drumul desăvârșirii. Alții au mintea închisă,  iluzia stabilității prezentului făcându-i să se teamă de viitor și de aceea, să nu pună întrebări. Drumul până la cunoștere va fi atunci lung, pentru că miracolele răspunsurilor corecte lipsesc și singurul mod de a evolua este inerția. Vederea spirituală, simbolică, este și ea un instrument de percepție adevărată, încadrându-se astfel în categoria miracolelor. Ea ajută pe drumul cunoașterii, dar nu este cunoaștere. O ” viziune a lui Dumnezeu”, oricât de sfântă, nu înseamnă cunoaștere, nu este o revelație, pentru că este efemeră. La baza cunoașterii lui Dumnezeu stă cunoașterea de Sine. Așa cum atunci când iubești pe cineva , îl percepi așa cum este și asta îți permite să îl cunoști, așa iubindu-te pe tine, te percepi așa cum ești și asta te va ajuta să te cunoști .

            O diferență fundamentală  între cunoaștere și percepție este acțiunea:

       ” Când spui că acționezi pe baza cunoașterii, confunzi de fapt cunoașterea cu percepția…Percepția implică trupul chiar și în forma ei cea mai spiritualizată. Cunoașterea vine de la altarul lăuntric și e veșnică pentru că e certă.

         Percepția corectă e necesară înainte ca Dumnezeu să poată comunica direct cu altarele Lui, pe care le-a stabilit în Fiii Lui. Acolo El poate să Își comunice certitudinea, iar cunoașterea Lui va aduce pace fără nici un semn de întrebare.”1

             Dacă ar fi să facem aici o paralelă cu ceea ce spune Osho despre cunoaștere, și dacă ar fi să rezumăm în acest caz, acțiunea, numai la năvala gândurilor, oricât ar fi ele de corecte, am deduce că avem într-adevăr nevoie de un salt de la percepție și acțiune, la cunoaștere și pace. Iată ce spune:

      “Praful veacurilor s-a adunat grămadă peste mințile voastre.

      Ca să putem ajunge la cunoașterea adevărului prin experiență directă e necesar să ne debarasăm de cunoștințele împrumutate de la alții. aruncați cât colo toate informațiile luate de la alții, din tradiții, ca și cum v-ați scutura praful de pe pălărie.Va rămâne în urmă o mare curățenie, iar perdeaua care stă între voi și adevăr se va face nevăzută.Acum, mulțimea de gânduri stă asemenea unui zid între voi și adevăr.
     Între a ști despre adevăr și a ști adevărul este o deosebire uriașă. A ști despre adevăr înseamnă a fi înlănțuit de cunoștințe împrumutate, de cunoștințe moarte; a ști adevărul înseamnă a pătrunde în cerul liber al cunoașterii de sine. În primul caz ți se taie aripile; în al doilea caz îți întinzi aripile și poți zbura către divin.
   Gândirea se mișcă, fără îndoială, dar mișcarea ei e una circulară, ca aceea a boilor în jug. Până acum n-a ajuns nimeni la adevăr prin mijlocirea gândirii. Cei care au ajuns la destinație au trecut pragul altei uși. Nu-i consider pe Mahavira, Lao Tzu, Buddha sau Iisus niște gânditori. Ceea ce a atins fiecare dintre ei nu e în nici un caz un rezultat al gândirii. Și-atunci cum au ajuns acolo? Nu urmând calea gândirii, ci sărind în afara ei.
    Încercați să înțelegeți sensul cuvântului acestuia, salt. Familiarizați-vă cu acest salt. Și voi va trebui să-l faceți.” 2
-∞-

1: Curs de miracole-Text, Editura Centrum-Polonia,2007; Cap. 3:Percepția inocentă, pp.36,37.
2:Osho, Calea perfectă- Editura Mix, Brașov 2010; pp.37-39.
Share Button