CM:188 – Pacea lui Dumnezeu strălucește acum în mine.

      O lecție minunată, demnă de Noaptea de Crăciun; o invitație la pace infinită și o ancoră puternică pentru clipele în care nu mai știi cine ești. Niciun cuvânt nu se cere schimbat și niciun cuvânt nu merită a fi omis. Lămuririle suplimentare sunt de prisos pentru că nimic nu e de neînțeles. O lecție care atinge cele mai fine coarde ale inimii, lăsând cu mult în urmă nevoia minții de a stârni gânduri, căci în această noapte…

*

Muzica sufletului răsună în Univers

(Lao Tze)

Crăciun fericit!

*

noapte de craciun

Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în mine.

***

      De ce ai aştepta Cerul? Cei ce caută lumina pur şi simplu îşi acoperă ochii. Lumina e în ei acum. Iluminarea nu e decât o recunoaştere, şi nicidecum o transformare. Lumina nu e din lume, dar tu, care porţi lumina în tine, eşti străin aici şi tu. Lumina a venit cu tine din casa în care te-ai născut, şi a rămas cu tine pentru că este a ta. E singurul lucru pe care îl aduci cu tine de la Cel Ce e Sursa ta. Ea străluceşte în tine pentru că îţi luminează casa, şi te duce înapoi de unde a venit şi unde eşti acasă.

     Lumina aceasta nu poate fi pierdută. De ce ai aştepta să o găseşti în viitor sau ai crede că s-a pierdut deja sau că nici nu a fost? E atât de uşor de văzut, încât argumentele care arată că nu există devin ridicole. Cine poate nega prezenţa unui lucru pe care îl vede în sinea lui? Nu e greu să priveşti lăuntric, căci acolo începe toată viziunea. Nu există imagine, de vis sau dintr-o Sursă mai adevărată, care să nu fie decât umbra celor văzute prin viziune lăuntrică. Acolo începe percepţia şi tot acolo se sfârşeşte. Nu are altă sursă.

    Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în tine şi, din inima ta, se extinde de jur împrejurul lumii. Se opreşte să mângâie fiecare făptură, lăsându-i câte o binecuvântare care rămâne cu ea în vecii vecilor. Ce dă ea trebuie să fie veşnic. Ea alungă toate gândurile cele efemere şi fără valoare. Aduce reînnoire tuturor inimilor obosite şi luminează, în trecerea ei, toată viziunea. Toate darurile ei sunt date tuturor şi toţi se unesc să îţi aducă mulţumiri ţie, care dai, şi ţie, care ai primit.

     Strălucirea din mintea ta aminteşte lumii ce a uitat, iar lumea îţi redă această amintire ţie. Din tine, mântuirea emană daruri incomensurabile, date şi înapoiate. Ţie, dătătorul darului, Dumnezeu Însuşi îţi aduce mulţumiri. Şi, în urma binecuvântării lui, Lumina din tine străluceşte şi mai tare, sporind darurile pe care le ai de oferit lumii.

      Pacea lui Dumnezeu nu poate să fie stăvilită. Cine o recunoaşte în sinea lui trebuie să o dea. Iar mijloacele prin care o dă sunt accesibile înţelegerii lui. El iartă pentru că a recunoscut adevărul în sinea lui. Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în tine şi în toate făpturile. În linişte, e universal adeverită. Căci ce vede viziunea ta lăuntrică e modul în care percepi universul.

     Stai liniştit şi închide-ţi ochii. Lumina din tine este de ajuns. De una singură, are puterea să îţi dea darul vederii. Exclude lumea exterioară şi lasă-ţi gândurile să zboare la pacea din interior. Ele ştiu drumul. Căci gândurile oneste, nepătate de visul lucrurilor lumeşti din afara ta, devin mesagerele sfinte ale lui Dumnezeu Însuşi.

      Gândurile acestea le gândeşti cu El. Ele îşi recunosc casa. Şi indică sigur Sursa lor, Unde Dumnezeu Tatăl şi Fiul sunt una. Pacea lui Dumnezeu străluceşte asupra lor, dar ele trebuie să rămână şi cu tine, căci s-au născut în mintea ta, aşa cum s-au născut şi ale tale într-a lui Dumnezeu. Ele te readuc la pace, de unde au venit doar pentru a-ţi reaminti cum trebuie să revii.

     Ele iau aminte la Vocea Tatălui tău când tu refuzi să asculţi. Şi te îndeamnă cu blândeţe să accepţi Cuvântul Lui drept ce eşti, în locul fanteziilor şi al umbrelor. Ele îţi reamintesc că eşti cocreatorul tuturor făpturilor. Căci, aşa cum străluceşte pacea lui Dumnezeu în tine, trebuie să strălucească şi asupra lor.

     Astăzi exersăm apropierea de lumina din noi. Ne luăm gândurile hoinare şi le readucem cu blândeţe acolo unde se aliniază cu toate gândurile pe care le împărtăşim cu Dumnezeu. Nu le vom lăsa să rătăcească. Lăsăm lumina din minţile noastre să le îndrume să vină acasă. Noi le-am trădat, poruncindu-le să plece de la noi. Dar acum le chemăm înapoi, şi le curăţăm bine de deziderate bizare şi dorinţe dezordonate. Le refacem sfinţenia moştenirii lor.

     

     Aşa ni se refac şi minţile odată cu ele, şi adeverim că pacea lui Dumnezeu mai străluceşte în noi şi, din noi, spre toate făpturile care împărtăşesc viaţa noastră. Le vom ierta pe toate, absolvind lumea întreagă de ce am crezut că ne-a făcut. Căci noi suntem cei care facem lumea aşa cum vrem să o avem. Acum alegem să fie inocentă, lipsită de păcat şi deschisă la mântuire. Şi ne punem asupra ei binecuvântarea mântuitoare, spunând:

*

Pacea lui Dumnezeu străluceşte acum în mine.

În pacea aceea, să strălucească asupra mea lucrurile toate. Şi să le binecuvântez cu lumina din mine.

*


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fii complet relaxat.

Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole: Cap.17-Iertarea și relația sfântă.

iubire1

               Cuvintele de mai sus ar putea reprezenta foarte bine chintesența ultimelor trei capitole ale cursului. Se poate înțelege astfel de ce în majoritatea situațiilor, relațiile speciale din viața noastră constituie simbolul separării: nu pentru că nu ar trebui să ne bucurăm de ele, ci pentru că nu iubim într-un singur om, lumea întreagă și viața însăși, dincolo de limitele materiei. Nu înțelegem încă, ce-i iubirea.

***

      Din perspectiva acestui curs, ca de altfel din perspectiva tuturor religiilor, lumea în care trăim este o iluzie. Viața noastră aici este doar o clipă în veșnicie. Faptul că aparținem unei religii, practicăm obiceiurile ei, ne botezăm copiii și practicăm ritualuri de înmormântare conform tradițiilor fiecărei grupări religioase, dovedește că acceptăm această ipoteză sau – în absența unei certitudini obținute prin experiență – măcar sperăm ca ea să fie adevărată.( Și pentru că tot a venit vorba de tradiții, am găsit aici un articol interesant despre sfintele tradiții.)

         Cum unim cele două lumi, cea văzută cu cea nevăzută, lumea timpului cu lumea veșnicului adevăr aflăm din lecțiile capitolului 17:

  1. Aducerea fanteziei la adevăr.
  2. Lumea iertată.
  3. Umbre ale trecutului.
  4. Cele două tablouri.
  5. Relația vindecată.
  6. Stabilirea obiectivului.
  7. Se cere credință.
  8. Condițiile păcii.

      Dacă ar fi să extrag din acest capitol câteva idei concrete, care pot fi ușor reținute – fără a-mi permite într-un fel să consider că celelalte au cumva mai puțină importanță – acestea ar fi:

  • Realitatea și adevărul sunt veșnice și de netăgăduit. Numai fanteziile tale în această lume sunt cele care pot modifica realitatea, și asta numai în mintea ta. De acest lucru poți să te temi.
  • A ierta înseamnă pur și simplu să-ți amintești numai gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut și cele pe care le-ai primit. Celelalte trebuie uitate toate.
  • Singura funcție pe care o ai în cadrul relațiilor tale speciale este pentru totdeauna aceea “de a face fericit”. Și nimic altceva.
  • Relația sfântă este o relație vindecată. Relația sfântă se învață, așa cum clipa sfântă se exersează.
  • Dincolo de toate obiectivele pe care le stabilești pentru situațiile tale de viață trebuie să fie unul singur: atingerea adevărului și mântuirea.
  • Dacă deciziile pe care le-ai luat au fost în acord cu adevărul, trebuie să lase în urma lor pace interioară. Dacă ai pace,  indiferent de rezultatul obținut, anticipat sau nu, dorit sau nu, înseamnă că ai decis pentru adevăr, în acord cu Sinele tău și cu Voia lui Dumnezeu.
  • Pentru atingerea adevărului ai nevoie de credință. Orice situație de viață este folosită de Spiritul Sfânt în scopul mântuirii tale. Nu încerca să înțelegi, pentru că tu nu vezi tot ansamblul situației. Ai tendința să fragmentezi și să judeci. Fii sigur că oricine este implicat într-o situație are rolul său bine definit, pe care și-l va duce la îndeplinire. Ai credință.
  • Nu te opune adevărului. Lasă-l doar să intre nestingherit. Efortul de-a te opune este uriaș și ți-a adus până acum durere, tristețe, frică, ură… iad. Asta înseamnă răstignirea Fiului lui Dumnezeu din tine. Acceptarea adevărului și a mântuirii nu cere niciun efort.

***

1. Aducerea fanteziei la adevăr.

  • În raport cu veșnicia și cu lumea reală, cât suntem pe pământ trăim un vis, iar păcatele și trădarea ce sunt puse în spatele Fiilor lui Dumnezeu sunt iluzii. Realitatea Fiului lui Dumnezeu este de-a pururi lipsită de păcat, iar singura lui nevoie  este de a fi deșteptat din vis.

Deplina eliberare de vise stă numai în trezire, căci numai atunci devine cât se poate de evident că nu au avut efect asupra realității și că nu au reușit să o schimbe. Fanteziile schimbă realitatea. Nu o pot face în realitate dar o pot face în mintea care vrea ca realitatea să fie altfel.

Atunci, numai dorința ta de-a schimba realitatea este de temut.

  • Tot ce ai dorit, prin gând, crezi că ai realizat în lumea aceasta, iar această credință îți recunoaște într-un fel puterea, numai că distorsionată și dedicată “răului”/ eului.
  • Nu poți sluji la doi domni. Nu poți sluji adevărul prin puterea Spiritului Sfânt, dar să păstrezi în același timp aspecte ale vieții pentru eu și sistemul lui de gândire. Ai nevoie să abandonezi definitiv sistemul de gândire al eului.

 Mântuirea de separare va fi deplină, sau nu va fi deloc. Să nu te preocupe decât măsura în care ești dispus să o faci să se înfăptuiască. El ( Spiritul Sfânt) o va înfăptui, nu tu.

 

2. Lumea iertată.

 

Această lecție în totalitatea ei constituie un mesaj mult prea frumos și direct pentru a fi disecat, așa că am selectat mai jos cele mai semnificative fragmente:

Poţi să îţi închipui cât de frumoşi o să îţi apară cei pe care îi ierţi? În nicio fantezie nu ai mai văzut ceva atâta de frumos. Nimic din ce vezi aici, dormind sau treaz fiind, nu se compară cu aşa o frumuseţe.(…)  Nimic din ce îţi aminteşti că ţi-a făcut să îţi cânte inima de bucurie nu ţi-a adus vreodată nici măcar o părticică din fericirea pe care ţi-o va aduce vederea acestui lucru. Căci îl vei vedea pe Fiul lui Dumnezeu. Vei vedea frumuseţea la care adoră să Se uite Spiritul Sfânt… El a fost creat să o vadă pentru tine, până înveţi să o vezi şi tu.

 Această frumuseţe nu e o fantezie. Ci lumea reală, strălucitoare, curată şi nouă, sclipind cu toate în plin soare. Nimic nu e ascuns aici. Puntea dintre lumea aceea şi aceasta e atât de mică şi de uşor de trecut, încât nu îţi poate veni să crezi că e locul de întâlnire a unor lumi atât de diferite. Şi totuşi, această punte mică e cel mai tare lucru în contact cu lumea aceasta. Acest pas mic – atât de mic, încât ţi-a scăpat neobservat – e un pas uriaş din timp în veşnicie, un salt dincolo de toată urâţenia, într-o frumuseţe care te va încânta şi care nu va înceta să îţi stârnească uimirea la vederea desăvârşirii sale.

Acest pas – cel mai mic din câţi s-au făcut vreodată – e totuşi cea mai mare realizare dintre toate în planul dumnezeiesc al Ispăşirii. Restul se învaţă, dar aceasta se dă, completă şi perfectă în întregime.  Lumea reală, cu toată frumuseţea ei, înveţi să o atingi. Fanteziile se desfac toate, iar tu, graţie propriei tale iertări, eşti liber să vezi. Iar ce vezi e numai ce ai făurit, cu binecuvântarea iertării tale asupra sa.

Stelele se vor stinge în lumină, iar soarele, care a deschis lumea la frumuseţe, va dispărea. Percepţia nu va mai însemna nimic când se va desăvârşi, căci tot ce s-a folosit la învăţare nu va avea nicio funcţie. Nimic nu se va mai schimba vreodată: nu vor mai surveni nici transformări, nici nuanţări, nici diferenţieri, nici variaţii din câte au făcut posibilă percepţia. Perceperea lumii reale va fi atât de scurtă, încât abia o să ai timp să Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ea. Căci Dumnezeu va face repede ultimul pas, odată ce ai atins lumea reală şi ai fost pregătit pentru El.

Lumea reală se atinge, simplu, prin iertarea deplină a celei vechi. Marele Transformator de percepţie va efectua cu tine cercetarea atentă a minţii ce a făcut această lume şi îţi va dezvălui raţiunile aparente din care ai făcut-o. El îţi va arăta că nu există aici nicio raţiune. Fiecare punct pe care îl atinge raţiunea Lui învie plin de frumuseţe, iar ce părea urât în întunericul lipsei tale de raţiune e dezlegat subit şi cedat frumuseţii. Până şi ce a făurit Fiul lui Dumnezeu la demenţă nu va fi lipsit de un licăr de frumuseţe, o scânteie ascunsă pe care blândeţea o poate elibera.

Toată această frumuseţe se va ridica să îţi binecuvânteze privirea când vei privi lumea cu ochi iertători. Căci iertarea transformă vederea literalmente şi te lasă să vezi lumea reală, întinzându-se peste haos liniştit şi blând, înlăturând toate iluziile ce ţi-au deformat percepţia şi au fixat-o pe trecut. Cea mai mică frunză devine o minunăţie, şi un fir de iarbă, un semn al desăvârşirii lui Dumnezeu.

Din lumea iertată, Fiul lui Dumnezeu e ridicat uşor în casa lui. Iar acolo, el ştie că a odihnit mereu în ea în pace. Chiar şi mântuirea va deveni un vis şi i se va şterge din minte. Căci mântuirea pune capăt viselor şi, la încheierea visului, ea nu va însemna nimic.

Cât de mult vrei mântuire? Ea îţi va da lumea reală, tremurând de nerăbdare să ţi se dea. Setea cu care vrea să ţi-o dea Spiritul Sfânt e atât de intensă, încât nu mai poate aştepta, deşi aşteaptă cu răbdare.

 

3. Umbre ale trecutului.

 

  • A ierta înseamnă pur și simplu să-ți amintești numai gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut și cele pe care le-ai primit. Celelalte trebuie uitate toate, căci sunt fantasme pe care vrei să le faci nemuritoare și-ți sunt dușmane toate. Le duci cu tine în veșnicie, crezând că sunt răul care ți s-a făcut, și le duci numai ca să poți plăti răului cu aceeași  monedă crezând că îi poți învinui pe alții fără să îți faci ție rău. Și pentru că le duci cu tine, le vei auzi. Îți vorbesc despre răzbunare, și vei face și din tine, și din cei care crezi că ți-a făcut rău, robi ai răzbunării.

Fratele meu sfânt, vreau să intru în toate relaţiile tale şi să mă pun între tine şi fanteziile tale. Lasă relaţia mea cu tine să fie ceva real pentru tine, şi lasă-mă să aduc realitate felului în care îţi percepi fraţii. Nu au fost creaţi să îţi dea putinţa să îţi faci rău prin intermediul lor. Au fost creaţi să creeze alături de tine. Acesta e adevărul pe care vreau să îl pun între tine şi obiectivul nebuniei pe care l-ai ales. Nu te separa de mine şi nu lăsa sfântul scop al Ispăşirii să ţi se piardă în vise de răzbunare. Relaţiile în care se cultivă astfel de vise m-au exclus. Lasă-mă să intru în Numele lui Dumnezeu şi să îţi aduc pace, ca să îmi poţi oferi pace.

 

4. Cele două tablouri.

  • Singura funcție pe care o ai în cadrul relațiilor tale speciale este pentru totdeauna aceea “de a face fericit”. Și nimic altceva. În Cer, rolul tău este să creezi.  În această lume este cu neputință să creezi dar e cu putință să faci fericit. În această lume este cu neputință să creezi, dar e cu putință să vindeci.
  • Spiritul Sfânt nu te văduvește de relațiile tale speciale – cel mai important simbol al separării – dar le transformă și le redă singura funcție pe care le-a dat-o Dumnezeu: de a face fericit. Singura condiție este însă ca  relațiile tale speciale să devină sfinte și să împărtășească Voia lui Dumnezeu. Ele trebuie să întărească singura relație durabilă și veșnică – dintre fiecare membru al relației speciale și Dumnezeu – și nu să devină un substitut al acesteia.
  • Spiritul Sfânt e în strânsă relație cu tine, pentru că în El ți se reface relația cu Dumnezeu, relație care de altfel nu s-a rupt niciodată complet, pentru că Spiritul Sfânt nu s-a separat de nimeni din clipa separării.
  • Relațiile tale speciale continuă să îți pară oarecum “diferite” deși au fost tratate mult mai atent decât multe alte aspecte ale sistemului de gândire al eului, de care ai fost mai dispus să te desprinzi. Cu toate acestea, cât timp nu te-ai desprins de relațiile tale speciale sau nu le-ai vindecat, nu le-ai transformat, nu le-ai sfințit, nu te vei putea desprinde nici de celelalte.

      Acum, descrierea celor două tablouri. Aceste tablouri sunt cele două sisteme de gândire: sistemul de gândire al lumii, care are în centru eul și care folosește ca principal mecanism de apărare relația specială, și sistemul de gândire al Spiritului Sfânt, bazat pe adevăr. Primul este un sistem de gândire în care durerea și suferința sunt întrerupte de scurte perioade de liniște și fericire și conduc în mod implacabil la moarte. Celălalt este un sistem de gândire corectat, inversat, în care iluzia trupului și întregul cortegiu de atașamente pe care le generează sunt spulberate. Este lumea adevărului în care singura realitate este natura ta neschimbătoare ca Fiu al lui Dumnezeu, dincolo de trup, în veșnicie. Pentru că în esența ta, în Sinele tău, ești așa cum te-a creat Dumnezeu.

Fiecare mecanism de apărare funcţionează oferind daruri, iar darul e întotdeauna o miniatură a sistemului de gândire pe care îl protejează mecanismul de apărare, încadrat într-o ramă de aur. Rama e lucrată cu migală, bătută toată cu nestemate, minuţios sculptată şi lustruită. Scopul ei e să fie ea însăşi de valoare şi să îţi distragă atenţia de la ce e înrămat în ea. Dar nu poţi să ai rama fără tablou. Mecanismele de apărare funcţionează în aşa fel încât să te facă să crezi că poţi.

Relaţia specială are rama cea mai impunătoare şi mai înşelătoare dintre toate mecanismele de apărare folosite de eu. Aici se oferă sistemul lui de gândire, încadrat de o ramă atât de grea şi de complicată, încât tabloul e aproape obliterat de structura ei impunătoare. În ramă se întreţes tot felul de iluzii de iubire fantastice şi fragmentate, presărate cu vise de sacrificiu şi preamărire de sine, şi împletite cu firele aurite ale autodistrugerii. Sclipirea sângelui luceşte ca rubinul, iar lacrimile sunt faţetate ca diamantele şi licăresc în lumina slabă în care se oferă darul.

Uită-te la tablou. Nu lăsa rama să te distragă. Darul acesta ţi se dă în scopul damnării tale şi, dacă îl iei, vei crede că eşti damnat. Nu poţi avea rama fără tablou. Ce preţuieşti e rama, căci nu vezi niciun conflict în ea. Dar rama nu e decât învelitoarea darului de conflict. Rama nu este darul. Să nu fii păcălit de cele mai superficiale aspecte ale acestui sistem de gândire, căci aspectele acestea cuprind întregul, complet în fiecare aspect. În acest dar plin de sclipici stă moartea. Nu îţi lăsa privirea să stăruie asupra sclipirii hipnotice a ramei. Uită-te la tablou şi dă-ţi seama că ţi se oferă moartea.

Iată de ce clipa sfântă este atât de importantă pentru apărarea adevărului. Puterea Cerului, Iubirea lui Dumnezeu, lacrimile lui Cristos şi bucuria Spiritului Său veşnic sunt rânduite să te apere de propriul tău atac. Căci tu Le ataci, fiind o parte a Lor, iar Ele trebuie să te salveze, căci Se iubesc.

Clipa sfântă e o miniatură a Cerului, trimisă la tine din Cer. E şi ea un tablou, montat într-o ramă. Dar, dacă accepţi acest dar, nu vei vedea deloc rama, pentru că darul poate fi acceptat numai dacă eşti dispus să îţi concentrezi toată atenţia asupra tabloului. Clipa sfântă e o miniatură a eternităţii. E un tablou al veşniciei, montat într-o ramă a timpului. Dacă te concentrezi asupra tabloului, îţi vei da seama că numai rama te-a făcut să crezi că este un tablou. Fără ramă, tabloul e văzut ca fiind ce reprezintă. Căci, aşa cum întregul sistem de gândire al eului se găseşte în darurile lui, tot aşa şi Cerul întreg se găseşte în această clipă, împrumutată din eternitate şi montată în timp pentru tine.

Ţi se oferă două daruri. Fiecare în parte e complet şi nu poate fi acceptat parţial. Nu le poţi compara valoarea comparând un tablou cu o ramă. Trebuie să compari numai tablourile, căci altfel comparaţia nu va avea înţeles. Ţine minte că tabloul este darul. Şi numai pe această bază eşti liber să alegi cu adevărat. Uită-te la tablouri. La amândouă. Unul e un tablou micuţ, greu de văzut printre umbrele grele ale chenarului enorm şi disproporţionat. Celălalt e înrămat foarte sumar şi atârnă în lumină, frumos de privit pentru ce e.

Tu, care ţi-ai dat toată osteneala – şi încă ţi-o mai dai – să vâri tabloul bun în rama greşită, combinând ce nu se poate combina, acceptă asta şi bucură-te: ambele tablouri sunt perfect înrămate pentru ceea ce reprezintă. Unul e înrămat să rămână neclar şi nevăzut. Celălalt e înrămat să fie cât se poate de clar. Tabloul întunericului şi al morţii devine tot mai neconvingător pe măsură ce îl descoperi printre învelitorile sale. De îndată ce e expusă la lumină fiecare nestemată fără sens ce pare să strălucească din ramă în întuneric, ea îşi pierde luciul şi strălucirea, şi nu te mai distrage de la tablou. În cele din urmă, vezi tabloul însuşi şi vezi, în sfârşit, că, neprotejat de ramă, nu are niciun înţeles.

Celălalt tablou e înrămat foarte sumar, căci timpul nu poate conţine eternitatea. Nimic nu distrage aici. Tabloul Cerului şi al eternităţii devine tot mai convingător pe măsură ce îl priveşti. Şi acum, printr-o comparaţie adevărată, poate avea loc, în sfârşit, o transformare a ambelor tablouri. Şi fiecăruia i se acordă locul cuvenit când se văd unul în raport cu altul. Adus la lumină, tabloul întunecat nu e perceput ca înfricoşător, dar înţelegi, în sfârşit, că nu e decât un tablou. Şi vei recunoaşte ce vezi în el drept ce este: un tablou înfăţişând ce ai crezut că e real, şi nimic mai mult. Căci, dincolo de acest tablou, nu vei vedea nimic.

Tabloul luminii, printr-un contrast limpede şi inconfundabil, se transformă în ce e dincolo de tablou. Uitându-te la el, îţi dai seama că nu e tablou, ci realitate. Nu e o reprezentare figurată a unui sistem de gândire, ci Gândirea însăşi. Ce reprezintă el chiar e acolo. Rama dispare încetişor şi Dumnezeu Se ridică în amintirea ta, oferindu-ţi întreaga creaţie în schimbul micului tău tablou, fără nicio valoare şi lipsit de orice înţeles.

5. Relația vindecată.

iubire

  • Relația vindecată este o relație devenită sfântă. E vechea relație nesfântă transformată. Este expresia clipei sfinte în viața trăită în această lume, iar clipa sfântă, așa cu am avăzut în capitolul 15, este un procedeu practic exersat, trăit și atestat prin propriile rezultate. Ea nu dă greș niciodată. 
  • Relația sfântă este o izbândă fenomenală a procesului de predare-învățare, pentru că relația sfântă se învață, așa cum clipa sfântă se exersează mai întâi. Prin sfințirea relațiilor se face un pas major în direcția lumii reale, a  Cerului, pentru că “nimic nesfânt nu intră în Împărăția lui Dumnezeu”( Arsenie Boca). Pacea și mântuirea ta se leagă strâns de pacea și mântuirea relațiilor tale, iar apoi această pace o poți extinde în exterior, la toți semenii tăi. De aceea pacea lumii este o treabă personală, pentru că până ce tu nu înveți și nu îți câștigi pacea, relațiile tale nu vor avea pace, și nu poți împărtăși mai departe în jurul tău ceva ce nu ai. 

Sub toate aspectele ei, din felul cum începe, cum se dezvoltă și cum ajunge la desăvârșire, ea reprezintă inversul relației nesfinte. Fii pe pace; singura fază dificilă e cea de început. Căci aici, obiectivul relației se schimbă brusc în chiar opusul a ce-a fost. ( …) Această înlocuire se realizează foarte rapid, dar face ca relația să pară tulburată, dezbinată, și chiar foarte dificilă. (…) Multe relații s-au destrămat în acest moment, iar urmărirea vechiului obiectiv s-a restabilit într-o altă relație. Căci, odată ce relația nesfântă a acceptat obiectivul sfințeniei, nu mai poate fi ce-a fost. (…) Conflictul dintre obiectivul și structura relației este atât de evident, încât ele nu pot coexista. Acum însă obiectivul nu va fi schimbat. Stabilit cu fermitate în relația nesfântă, el face să nu existe alt curs de acțiune decât schimbarea relației pentru a corespunde obiectivului. Cât timp această soluție fericită nu e văzută și nu e acceptată ca singura cale de ieșire din conflict, relația poate părea foarte încordată. 

Nu ar fi mai blând să se schimbe mai lent obiectivul, căci s-ar șterge contrastul și i s-ar da timp eului să reinterpreteze fiecare pas lent după cum îi place. Numai o schimbare radicală a scopului ar putea produce o răzgândire completă a minții referitor la scopul întregii relații. Pe măsură ce această schimbare se dezvoltă și se desăvârșește, în cele din urmă, ea devine tot mai benefică și mai fericită. La început însă –  în modul în care se resimte – situația e foarte precară. O relație, inițiată de două persoane în scopuri nesfinte, primește, dintr-o dată, sfințenia ca obiectiv. Contemplându-și relația din punct de vedere al noului ei scop, cei doi sunt de-a dreptul îngroziți. Modul în care își percep relația poate deveni chiar foarte dezorganizat.  

Iată momentul în care ți se cere credință.Tu ai lăsat să ţi se stabilească acest obiectiv. A fost un act de credinţă. Nu abandona credinţa, acum când apar recompensele credinţei. Dacă ai crezut că Spiritul Sfânt a fost prezent să îţi accepte relaţia, de ce nu ai crede şi acum că tot El este prezent să purifice ce a luat sub călăuzirea Lui? Ai credinţă în fratele tău în ce par a fi nişte momente grele. Obiectivul este stabilit. Iar relaţia voastră are ca scop sănătatea mintală.

Eul te sfătuieşte acum în felul următor:

*

„Înlocuieşte-ţi relaţia cu o altă relaţie, la care fostul tău obiectiv se potriveşte foarte bine. Poţi scăpa de chin numai descotorosindu-te de fratele tău. Nu trebuie să vă despărţiţi total dacă nu vrei. Dar trebuie să îl scoţi din sferele majore de fantezie, ca să îţi păstrezi sănătatea mintală”.

*

Nu pleca urechea! Ai credinţă în Cel Ce ţi-a răspuns. Nu mai eşti cuprins de o demenţă totală. Îţi cere acum să ai credinţă încă un pic, chiar şi nedumerit fiind. Căci nedumerirea va trece… Nu Îl abandona acum şi nu îţi abandona nici fratele. Această relaţie a renăscut sfântă.

Vei găsi multe ocazii să îţi învinuieşti fratele pentru „eşecul” relaţiei voastre, căci va părea uneori să nu aibă scop. Sentimentul lipsei de finalitate va veni să te bântuie şi să îţi amintească toate modurile în care ai căutat cândva satisfacţie, şi ai crezut că ai găsit-o. Nu uita că ai găsit doar suferinţă, şi nu îţi însufleţi eul acum şubred. Căci relaţia voastră nu s-a distrus. Ci mântuit.

Eşti foarte nou într-ale mântuirii şi crezi că te-ai rătăcit. Drumul tău l-ai rătăcit într-adevăr, dar să nu crezi că ai suferit vreo pagubă. În noutatea ta, ţine minte că tu şi fratele tău aţi luat-o de la capăt, împreună. Ia-l de mână, să mergeţi împreună pe un drum mult mai familiar decât îţi pare acum.

Te-ai unit cu mulţi în clipa sfântă şi ei s-au unit cu tine. Să nu crezi că alegerea făcută te va lăsa nemângâiat, căci Dumnezeu Însuşi ţi-a binecuvântat relaţia cea sfântă. (…) Nu condamna mântuirea, căci a venit la voi. Primiţi-o cu bucurie împreună, căci a venit să vă unească, pe tine şi pe fratele tău, într-o relaţie în care întreaga Fiime e binecuvântată laolaltă.

V-aţi angajat împreună să invitaţi Spiritul Sfânt în relaţia voastră. El nu ar fi putut să intre altfel. Deşi aţi făcut multe greşeli de atunci, aţi făcut şi eforturi enorme să Îl ajutaţi să Îşi facă treaba. Iar El nu a fost sărac în aprecieri pentru tot ce aţi făcut pentru El. Şi nu vede nici urmă de greşeli. I-ai fost la fel de recunoscător fratelui tău? I-ai apreciat consecvent eforturile bune şi i-ai trecut cu vederea greşelile? Sau ţi-a pâlpâit aprecierea şi ţi-a pălit în pretinsa lumină a greşelilor? Poate începi acum o campanie de învinuire a lui pentru disconfortul situaţiei în care te afli. Şi, prin această lipsă de apreciere şi recunoştinţă, te pui în incapacitatea de-a exprima clipa sfântă şi o pierzi, aşadar, din vedere.

Experienţa unei clipe, oricât ar fi de convingătoare, se uită uşor dacă laşi timpul să se închidă peste ea. Ea trebuie păstrată, strălucitoare şi plină de graţie, în conştienţa timpului, dar timpul nu trebuie să o ascundă. Clipa rămâne. Dar tu unde eşti? Să îi aduci mulţumiri fratelui tău înseamnă să apreciezi clipa sfântă şi să permiţi rezultatelor ei să fie, astfel, acceptate şi împărtăşite. Să îţi ataci fratele nu înseamnă să pierzi clipa, ci să îi faci efectele neputincioase.

Tu ai primit clipa sfântă, dar ai stabilit şi o condiţie în care nu o poţi folosi. Prin urmare, nu îţi dai seama că ea mai este cu tine. Şi, rupându-te de expresia ei, ţi-ai refuzat beneficiile ei. De fiecare dată când îţi ataci fratele, întăreşti acest lucru, pentru că atacul trebuie să te împiedice să te vezi. E imposibil să te negi, şi să recunoşti ce s-a dat şi ce s-a primit de către tine.

Tu şi fratele tău staţi împreună în prezenţa sfântă a adevărului însuşi. Aici e obiectivul, împreună cu voi. Oare nu crezi că obiectivul însuşi va furniza bucuros mijloacele atingerii lui? (…)Sunteţi uniţi în scop, dar rămâneţi încă separaţi şi divizaţi cu privire la mijloace. Obiectivul însă e fix, ferm şi nealterabil, iar mijloacele vor veni cu siguranţă pentru că obiectivul este sigur. Şi vei împărtăşi bucuria Fiimii că el e aşa.

6. Stabilirea obiectivului.

  • Obiectivul Spiritului Sfânt pentru tine este unul simplu și foarte clar: adevărul. Acesta este și obiectivul tău, pe care-l împărtășești cu El, dacă ai ales să Îl desemnezi drept Profesor și Călăuză cât ești călător prin lumea timpului. Este un obiectiv, pe cât de general, pe atât de particular fiecărei situații de viață în care te afli.
  • Stabilește-ți obiectivul încă de la început pentru fiecare situație în care trebuie să iei o decizie. Nu uita că acesta este de fiecare dată, dincolo de obiectivele specifice, unul singur: adevărul. Lasă-ți apoi Sinele prin puterea Spiritului Sfânt să te conducă în tot ce faci. Toate situațiile de viață sunt mijloace prin care Spiritul Sfânt te îndrumă către mântuire.

În orice situație în care ești nesigur, primul lucru la care trebuie să te gândești e pur și simplu următorul: ” Ce vreau să rezulte de aici? La ce folosește?”. Clarificarea obiectivului își are locul la început, căci el va determina rezultatul. 

Fără un obiectiv pozitiv și bine definit, stabilit încă de la început situația numai pare să se întâmple și nu are sens până nu s-a întâmplat deja. Atunci o privești retrospectiv și încerci să pui cap la cap ce trebuie să fi însemnat. Și nu vei avea dreptate. Nu numai că judecata îți este în trecut, dar nu ai idee ce ar trebui să se întâmple.(…) Singura judecată care mai rămâne de făcut e dacă îi place sau nu îi place eului: poate fi acceptată sau cere răzbunare? 

  • Dacă ți-ai stabilit ca obiectiv încă de la început ca fiind adevărul, vei trata fiecare situație de viață ca pe un mjloc de a-l atinge. Te vei concentra asupra tuturor lucrurilor care te ajută să-ți atingi obiectivul, și nu le vei da atenție acelora care te îndepărtează de el. Și pentru a ști dacă ai ales bine, dacă deciziile tale sunt cele care te duc la adevăr, ține cont de următorul lucru:

Dacă situația e folosită pentru adevăr și sănătate mintală, rezultatul ei trebuie să fie pacea. Iar asta se va întâmpla indiferent care e rezultatul.(…) Dacă ai un sentiment de pace înseamnă că adevărul a ajuns la tine și vei vedea rezultatul cu adevărat, căci amăgirea nu te poate birui. Vei recunoaște rezultatul din cauză că te simți cuprins de pace.

  • Să nu fii deci dezamăgit dacă ce ar fi vrut eul tău să se întâmple nu s-a întâmplat. Să fii atent la pacea care rămâne sau nu rămâne în urma deciziilor pe care le-ai luat. Și atunci vei ști dacă ți-ai lăsat eul să te conducă sau dacă ai împuternicit Spiritul Sfânt din tine să decidă corect.

Obiectivul adevărului cere credință. (…) Spiritul Sfânt vede situația în ansamblu. Obiectivul stabilește faptul că toți cei implicați în ea își vor juca rolul în atingerea lui. Asta e inevitabil. Nimeni nu va da greș în nicio privință. Lucrul acesta pare să îți ceară o credință mai presus de ce ești în stare și de ce poți da. Dar e așa numai din punctul de vedere al eului, căci eul vede rezolvarea conflictului prin fragmentare și nu percepe situația în ansamblu. 

 

7. Se cere credință

 

  • Dacă într-o situație există o problemă care nu s-a rezolvat, înseamnă că nu ai crezut cu adevărat că se poate rezolva, înseamnă că nu ți-ai dorit cu adevărat să se rezolve, pentru că orice situație este de fapt o relație. Și mai departe, o relație este o întrunire de gânduri. Atunci când se percep probleme într-o situație, într-o relație, înseamnă că gândurile sunt în conflict. 
  • Atunci când în orice relație a ta se ivește o situație pe care o percepi ca fiind o problemă procedează în felul următor:

 Las-o să intre și uită-te calm la ea dar să n-o folosești. Necredința e roaba iluziei… Nu te lăsa ispitit de ce îți oferă. (…) Dacă îți lipsește credința că cineva își îndeplinește rolul, în mod perfect, în orice situație dedicată în prealabil adevărului, dedicația ta e împărțită. Și în felul acesta, i-ai fost necredincios fratelui tău și ți-ai folosit necredința împotriva lui. (…) Realitatea obiectivului va stârni și va înfăptui fiecare miracol necesar împlinirii lui. Nimic prea mic sau prea mare, prea slab sau irezistibil, nu va rămâne neîntors, cu blândețe, înspre folosul și scopul lui. Universul îi va servi cu bucurie, așa cum servește și el universului. Dar nu te amesteca. 

Puterea aşezată în tine, cel în care s-a stabilit obiectivul Spiritului Sfânt, îţi întrece atât de mult mica noţiune de infinit, încât nu ai idee cât de mare e forţa ce te însoţeşte. Pe aceasta o poţi folosi în deplină siguranţă. Şi totuşi, în ciuda puterii ei, atât de mare încât ajunge dincolo de stele, la universul din spatele lor, mica ta necredinţă o poate face inutilă dacă vrei să foloseşti necredinţa în schimb.

Gândeşte-te însă la toate acestea şi învaţă cauza necredinţei: crezi că îi reproşezi fratelui tău ce ţi-a făcut. Dar îl învinuieşti de ce i-ai făcut tu de fapt lui. Nu trecutul lui i-l reproşezi, ci al tău. Şi îţi lipseşte credinţa în el din cauza a ce ai fost. Dar eşti la fel de inocent ca el de ce ai fost. Ce nu a fost nicicând nu are cauză şi nu există ca să stea în calea adevărului. Nu există cauză pentru necredinţă, dar există Cauză pentru credinţă. Această Cauză a pătruns în fiecare situaţie care Îi împărtăşeşte scopul. Lumina adevărului se răsfrânge din centrul situaţiei şi îi atinge pe toţi cei chemaţi de scopul situaţiei. Îi cheamă pe toţi. Nu există situaţie care să nu implice întreaga ta relaţie, cu fiecare aspect al ei şi completă în fiecare parte. Nu poţi să laşi nimic din tine în afara ei, şi să faci situaţia să rămână sfântă. Căci ea împărtăşeşte scopul întregii tale relaţii şi îşi derivă din ea tot înţelesul.

Adevărul cere credință, iar credința face loc adevărului.

Tu, a cărui relație împărtășește obiectivul Spiritului Sfânt, ești despărțit de singurătate pentru că a sosit adevărul. Adevărul cere din răsputeri credință. 

 

8. Condițiile păcii.

 

  • Condiția păcii este să lași adevărul să intre. Pur și simplu. Și vei face din fiecare situație o clipă sfântă. Asta îți cere Spiritul Sfânt:

Lasă adevărul să fie ce este. Nu îl deranja, nu îl ataca, nu îi întrerupe venirea. Lasă-l să învăluiască fiecare situație și să aducă pace. Nu ți se cere nici măcar credință, căci adevărul nu cere nimic. Lasă-l să intre și el îți va stârni și-ți va asigura credința de care ai nevoie pentru pace. Dar nu te ridica împotriva lui, căci nu poate veni împotriva rezistenței tale. (…) Efortul de-a refuza credința adevărului este enorm și cu mult mai mare decât îți dai seama. Dar a răspunde adevărului cu credință nu implică niciun efort. 

  • Efortul de-a te opune adevărului și chemării la mântuire a produs nefericire, depresie, boală, durere, întuneric, închipuiri de groază, teamă și “învăpăiate vise de iad”. În acest fel, tu, Fiu al lui Dumnezeu, te-ai răstignit. Te-a răstignit necredința ta. Acceptând adevărul și răspunzând chemării la mântuire, ai o mare responsabilitate față de Fiul lui Dumnezeu din tine. 

Gândește-te bine înainte de-a-ți îngădui să folosești necredința împotriva lui. Căci el a înviat și ai acceptat ca a ta Cauza trezirii lui. Ți-ai asumat rolul în izbăvirea lui, iar acum răspunzi din plin în fața lui. Nu îi înșela așteptările acum, căci ți s-a dat să îți dai seama ce trebuie să însemne pentru tine lipsa ta de credință în el.  Mânturea lui e singurul tău scop. Nu vedea decât asta în fiecare situație, și ea va fi un mijloc de-a nu aduce decât asta. Când ai acceptat adevărul ca obiectiv al relației tale, ai devenit un dăruitor de pace cu aceeași certitudine cu care și ție ți-a dat pace Tatăl tău.

***

Idei și citate din:

*** Curs de miracole-Text, Cap. 17: “Iertarea și relația sfântă”, pp.316-334 , Editura CENTRUM, Polonia; Fundația pentru Pace Lăuntrică – 2007


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)


Curs de miracole:124;125 – Primele meditații

Frederic Delarue: un dar pentru umanitate –  muzică înălțătoare, care  poate umple timpul necesar atât pentru citirea acestui minunat exercițiu de meditație cât și pentru meditația în sine.

-∞-

Astăzi vom readuce mulțumiri pentru Identitatea noastră în Dumnezeu. Căminul nostru este în siguranță, protecția ne este garantată în tot ce facem, puterea și forța ne sunt la îndemână în tot ce întreprindem. Nu putem da greș în nimic. Tot ce atingem capătă o lumină strălucitoare care binecuvântează și vindecă. Una cu Dumnezeu și cu universul,  ne vedem bucuroși de drum, cu gândul că Dumnezeu însuși ne însoțește pretutindeni.

Cât de sfinte sunt mințile noastre! Și tot ce vedem reflectă sfințenia din mintea unită cu Dumnezeu și cu ea însăși. Cât de ușor dispar greșelile, și moartea face loc vieții fără de sfârșit. Urmele strălucitoare ale pașilor noștri arată pe ce drum se ajunge la adevăr, căci Tovarăș de drum ne este Dumnezeu cât timp ne perindăm un pic prin lume. Iar cei ce ne vin pe urme vor recunoaște drumul, căci lumina pe care o purtăm rămâne în urmă, deși e tot cu noi în timp ce ne continuăm drumul.

Ce primim e darul nostru veșnic pentru cei ce vin după noi și cei ce au mers înainte sau au stat un pic cu noi. Iar Dumnezeu, care ne iubește cu iubirea nepărtinitoare în care am fost creați, ne surâde și ne oferă fericirea pe care am dat-o la rândul nostru.

Astăzi nu ne vom îndoi de Iubirea Lui față de noi, nici nu vom pune la îndoială ocrotirea și grija Lui. Astăzi suntem una cu El în recunoaștere și amintire. Îl simțim în inimi. Mințile noastre Îi conțin Gândurile, ochii noștri Îi întrezăresc minunăția în tot ce vedem. Iar azi vedem un singur lucru ce iubește și merită iubit.

Îl vedem în aparențele durerii și durerea face loc păcii. Îl vedem în frenetici, triști și chinuiți, în cei însingurați și în cei înfricoșați, care sunt readuși la calmul și la pacea minții în care au fost creați. Și îi vedem în muribunzi și în morți, readucându-i la viață. Vedem toate aceste lucruri, pentru că l-am văzut mai întâi în noi înșine.

Niciun miracol nu li se poate refuza celor ce știu că sunt una cu Dumnezeu. Niciunui gând de-al lor nu îi poate lipsi puterea de-a vindeca toate formele de suferință în cine se găsesc, în vremurile care au trecut și în cele ce stau încă să vină, cu aceeași ușurință cu care le vindecă în cei ce merg acum cu ei. Gândurile lor sunt atemporale, și nu au de-a face nici cu distanța, nici cu timpul.

Ne alăturăm acestei conștiențe când spunem că suntem una cu Dumnezeu. Căci prin aceste cuvinte, spunem totodată că suntem mântuiți și videcați, și că putem mântui și vindeca, prin urmare. Am acceptat iar acum vrem să dăm. Căci vrem să păstrăm darurile pe care ni le-a dat Tatăl nostru. Astăzi vrem să încercăm sentimentul că suntem una cu El, ca lumea să poată împărtăși și ea cu noi recunoașterea realității. Când ne negăm separarea de Tatăl nostru, ea e vindecată odată cu noi. 

Pace ție astăzi. Consolidează-ți pacea exersând conștientizarea faptului că ești una cu Creatorul tău, după cum e și el una cu tine. La un moment dat, când ți se pare astăzi mai propice, dedică o jumătate de oră gândului că ești una cu Dumnezeu. Nu dăm nici reguli, nici cuvinte speciale după care să îți ghidezi meditația. Stai cu El această jumătate de oră. El va face restul. 

Nu vei trage foloase mai puține dacă vei crede că nu se întâmplă nimic. Poate astăzi nu ești gata să accepți ce ai de câștigat. Dar, undeva, cândva, tot îți va parveni, și nu vei putea să nu recunoști acest câștig când îți va miji cu certitudine în minte. Această jumătate de oră va fi montată într-o ramă de aur, și fiecare minut va fi ca un diamant încrustat de jur împrejurul oglinzii pe care ți-o va oferi acest exercițiu. Și în ea vei vedea fața lui Cristos, reflectând-o pe a ta. 

Azi – mâine îți vei zări propria schimbare la față în oglinda pe care ți-o va oferi această sfântă jumătate de oră, ca să te vezi. Când vei fi gata, o vei găsi acolo, în mintea ta, așteptând să o găsești. 

Azi-mâine, te vei uita în această oglindă și vei înțelege că lumina fără de păcat pe care o vezi îți aparține, că minunăția pe care o zărești e chiar minunăția ta. Consideră această jumătate de oră darul pe care i-l faci lui Dumnezeu, cu cerititudinea că darul pe care ți-l va da la rândul Lui va fi un sentiment de iubire pe care nu îl poți înțelege, o bucurie prea profundă pentru priceperea ta, o imagine prea sfântă pentru vederea ochilor trupești. Și totuși, poți să fii sigur că, într-o bună zi, azi-mâine, vei înțelege, vei pricepe și vei vedea. 

– 

Adaugă alte nestemate la rama de aur a oglinzii ce ți se oferă azi, repetându-ți oră de oră:

Să îmi aduc aminte că sunt una cu Dumnezeu, una cu toți frații mei și cu Sinele meu, într-o sfințenie eternă și o pace fără de sfârșit. 

 

 

 După ce vraja meditației se va fi sfârșit iar lumea va pătrunde din nou în simțurile și în mintea noastră, mai jos, povestea întregimii și unirii noastre cu creația – o punte cu ziua de mâine și exercițiul care va urma. Un film pentru mințile analitice și poate încă nepregătite să accepte unitatea așa cum ne-o prezintă Creatorul – la toate nivele de existență.

 

Exercițiul 125: În liniște, primesc Cuvântul lui Dumnezeu astăzi.

Ziua de azi să fie o zi de tăcere și de ascultare în liniște. Tatăl tău te cheamă din străfundul minții tale, unde își are locul. Nici o pace nu e posibilă până ce mintea ta ascultând în liniște, nu acceptă mesajul pe care trebuie să îl audă lumea pentru a inaugura era liniștită a păcii. 

Lumea aceasta se va schimba prin tine, căci planul lui Dumnezeu e pur și simplu, următorul:

Fiul lui Dumnezeu e liber să se mântuiască singur, cu Cuvântul lui Dumnezeu drept Călăuză, mereu în mintea lui și lângă el să îl conducă negreșit la casa Tatălui său, după propria lui voie, mereu la fel de liberă ca a lui Dumnezeu. Nu e condus cu forța, ci numai prin iubire. Nu e judecat, ci numai sfințit. 

În tăcere vom auzi vocea lui Dumnezeu astăzi, fără bruiajul gândurilor noastre meschine, fără dorințele noastre personale și fără nicio judecată la adresa sfântului Său Cuvânt. Nu ne vom judeca astăzi, căci ceea ce suntem nu se poate judeca. Ne distanțăm de toate judecățile pe care le-a pus lumea pe seama Fiului lui Dumnezeu. Astăzi nu vom da ascultare lumii, ci vom aștepta în tăcere Cuvântul lui Dumnezeu.

 Nu S-a ascuns de tine, cât timp ai hoinărit o vreme departe de El. El nu prețuiește iluziile pe care le ai despre tine. Își cunoaște Fiul și voiește ca acesta să rămână parte din El, indiferent de visele lui, indiferent de nebunia lui cum că propria lui voie nu îi aparține. 

El îți vorbește astăzi. Vocea lui îți acceptă tăcerea, căci Cuvântul Lui nu poate fi auzit până nu tace mintea ta o vreme și până nu se potolesc dorințele lipsite de înțeles. Există o pace în tine la care să apelezi astăzi, să te ajute să îți pregătești preasfânta minte să audă cum vorbește Vocea pentru Creatorul ei. 

Astăzi, în momentele cele mai prielnice tăcerii, răpește-ți din timp de trei ori câte zece minute, în care nu mai da ascultare lumii. Dumnezeu îți vorbește de mai aproape decât inima. Vocea Lui ți-e mai aproape decât mâna. Iubirea Lui e tot ce ești și tot ce este El; totuna cu tine, și tu, totuna cu El. 

Vocea ta e cea pe care o asculți când îți vorbește El. Cuvântul tău e cel pe care îl rostește El. Este Cuvântul libertății și al păcii, al unității de voință și de scop, fără separare sau scindare în cadrul neîmpărțitei Minți a Tatălui și a Fiului. În liniște, ascultă-ți astăzi Sinele, și lasă-L să îți spună că Dumnezeu nu și-a părăsit niciodată Fiul, iar tu nu ți-ai părăsit niciodată Sinele. 

Stai doar în liniște. Nu vei avea nevoie de altă regulă să lași exercițiile de astăzi să te ridice deasupra gândirii lumii și să îți elibereze viziunea de ochii trupului. Nu fă niciun zgomot și ascultă. 

La cumpăna dintre ore astăzi, stai o clipă liniștit și amintește-ți că ai un scop special pentru ziua de azi: acela de-a primi, în liniște, Cuvântul lui Dumnezeu.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.213-216 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Curs de miracole:121;122 – Exercițiile iertării.

 

iartare

 

121. Iertarea este cheia fericirii

 

Despre iertare I.

 

Iată răspunsul la încercările de-ați găsi pacea. Iată cheia înțelesului într-o lume ce nu pare să aibă sens. Iată cum te poți pune la adăpost în toiul primejdiilor aparente care par să te amenințe la tot pasul, aducând incertitudine tuturor speranțelor tale de-ați găsi vreodată liniștea și pacea. Iată răspunsul la toate întrebările; iată sfârșitul întregii incertitudini, în fine garantat.

Mintea neiertătoare e plină de frică, nelăsând iubirii nici loc să fie ea însăși, nici spațiu să își poată desfășura aripile în pace și să se avânte deasupra zbuciumului lumii. Mintea neiertătoare e tristă, fără speranța alinării și a izbăvirii de durere. Ea suferă și zace în nefericire, orbecăind prin întuneric, nereușind să vadă, dar sigură de primejdia care o pândește acolo.

Mintea neiertătoare e chinuită de îndoieli, confuză, nesigură de ea și de tot ce vede; plină de frică și de mânie, slabă și năvalnică, îngrozită să înainteze, îngrozită să stea pe loc, îngrozită să se trezească sau să adoarmă, îngrozită de fiecare sunet, dar și mai îngrozită de tăcere; speriată de întuneric, dar și mai speriată de apropierea luminii.

Mintea neiertătoare nu vede greșeli, ci numai păcate. Ea privește lumea cu ochi nevăzători și urlă când își vede prpriile proiecții ridicându-se să atace jalnica parodie a vieții.

Mintea neiertătoare e disperată…și totuși își consideră ireversibilă judecata supra lumii și nu vede că s-a condamnat singură la această disperare. Nu întreabă deoarece crede c știe. Nu pune la îndoială, sigură că are dreptate.

Iertarea se învață. Așa cum păcatul e o idee pe care ți-ai predat-o singur, tot așa și iertarea e o idee pe care trebuie să o înveți dar de la alt profesor decât tine, Care reprezintă celălalt Sine din tine.

 

Exercițiul:

 

Astăzi exersăm deprinderea aptitudinii de-a ierta. Poți să înveți astăzi cum să iei cheia fericirii și cum să o folosești spre binele tău. Vom dedica zece minute dimineața și alte zece seara deprinderii de-a da iertare și, totodată de-a o primi.

Mintea neiertătoare nu crede că a da și a primi este același lucru. De azi vom încerca să învățăm acest lucru exersând iertarea față de cineva pe care îl socotim dușman și față de cineva pe care îl considerăm prieten. Și învățând să îi vezi pe amândoi ca pe unul singur, vom extinde lecția la tine însuți și vom vedea că scăparea lor a inclus-o și pe a ta.

Gândește-te mai întâi la cineva care nu îți place, care pare să te irite sau pe care nu ți-ar plăcea să îl întâlnești; cineva pe care îl disprețuiești intens sau pur și simplu încerci să îl ignori. Nu contează ce formă ia mânia ta. Probabil că l-ai și ales. Acesta va fi numai bun.

Acum închide-ți ochii, încearcă să îl vezi în gând și să te uiți la el câteva clipe. Încearcă să percepi o lumină undeva în el, o mică licărire pe care nu ai mai observat-o. Încearcă să găsești o mică rază de lumină răzbătând din portretul hidos pe care i l-ai zugrăvit. Privește acest portret până vezi o lumină undeva în el, și apoi încearcă să lași lumina aceasta să se extindă până îl acoperă cu totul, făcând portretul frumos și bun.

Privește câteva clipe această percepție schimbată și apoi îndreaptă-ți mintea spre cineva pe care îl socotești prieten. Încearcă să îi transferi lumina pe care ai învățat să o vezi în jurul fostului tău “dușman”. Percepe-l acum ca mai mult decât prieten, căci – în lumina aceasta – sfințenia lui ți-l arată pe propriul tău mântuitor, mântuit și mântuind, vindecat și întreg.

Lasă-l apoi să îți ofere lumina pe care o vezi în el, și lasă-ți “dușmanul” și prietenul să se unească pentru a  te binecuvânta cu ce ai dat. Acum ești una cu ei și ei sunt una cu tine. Acum ai fost iertat de tine însuți. Nu uita, pe tot parcursul zilei, rolul pe care îl joacă iertarea în procesul de-a aduce fericire tuturor minților neiertătoare și, printre ele, minții tale. Spune-ți în fiecare oră:

Iertarea este cheia fericirii.

Mă voi trezi din visul că sunt muritor, failibil și plin de păcate, și voi ști că sunt desăvârșitul Fiu al lui Dumnezeu.

122: Iertarea oferă tot ce vreau.

Despre iertare II.

Vrei pace? Iertarea ți-o oferă. Vrei fericire, o minte liniștită, o certitudine a finalității, și un sentiment al valorii și frumuseții care transcende lumea? Vrei grijă și siguranță, și căldura ocrotirii sigure de-a pururi? Vrei o liniște care nu poate fi deranjată, o blândețe care nu poate fi lezată niciodată, o tihnă profundă și trainică, și o odihnă atât de desăvârșită, încât nu poate fi tulburată niciodată?

– 

Iertarea îți oferă toate aceste lucruri, și încă multe altele. Îți împrăștie scântei pe dinaintea ochilor când te trezești și îți dă bucuria cu care să începi ziua. Te mângâie pe frunte în timp ce dormi și ți se așterne pe ploape, să nu vezi vise rele și înfricoșătoare, de răutate și atac. Iar, când te trezești din nou, îți oferă încă o zi de pace și de fericire. Iertarea îți oferă toate aceste lucruri, și încă multe altele. 

Iertarea te lasă să îl recunoști pe Fiul lui Dumnezeu și îți curăță memoria de toate gândurile moarte, ca amintirea Tatălui tău să îți poată trece pragul minții. Ce ți-ai dori, și iertarea nu îți poate da? Ce alte daruri în afară de acestea merită să cauți? 

De ce ai căuta un răspuns diferit de cel ce va răspunde la toate? Iată răspunsul perfect dat la întrebări imperfecte, la rugăminți fără noimă, dorințe neînflăcărate de-a auzi, sârguinței reduse la mai puțin de jumătate și încrederii parțiale. Iată răspunsul! Nu îl mai căuta. Nu vei găsi altul în locul lui. (…)  Iată răspunsul! Chiar vrei să stai pe dinafară când tot Cerul te așteaptă înăuntru? Iartă și fii iertat. Dând, vei primi. Iată răspunsul! Nu începe să hoinărești din nou fără țintă. Acceptă mântuirea acum. E darul lui Dumnezeu, și nu al lumii. Lumea nu poate oferi niciun dar de valoare unei minți care a primit ce i-a dat Dumnezeu să aibă. 

Deschide-ți ochii astăzi și vezi o lume fericită, plină de pace și de siguranță. Iertarea e mijlocul prin care această lume ajunge să ia locul iadului. Ea răsare în tăcere să dea binețe ochilor tăi deschiși și să îți umple inima de o liniște profundă, în timp ce adevăruri străvechi, veșnic nou născute, răsar în conștiența ta. Ce îți vei aminti atunci sunt lucruri de nedescris. Și totuși, iertarea ta ți le oferă. 

Exercițiul:

Dimineața și seara acordăm cu bucurie câte un sfert de oră căutării în care sfârșitul iadului e garantat. Începe cu nădejde căci am ajuns la răscrucea de unde drumul devine mult mai ușor. De aici, drumul care mai e de străbătut e scurt. Suntem chiar aproape de sfârșitul desemnat al visului.

Cufundă-te în fericire la începutul acestor intervale practice, căci ele îți acordă răsplata sigură a întrebărilor care și-au primit răspunsul și lucrurile pe care ți le aduce acceptarea acestui răspuns. Astăzi ți-e dat să simți pacea pe care ți-o oferă iertarea și bucuria pe care ți-o oferă ridicarea vălului. 

În fața luminii pe care o vei primi astăzi, lumea se va stinge până dispare cu totul, și vei vedea ivindu-se o altă lume, pe care nu ai cuvinte să o descrii. Pășim acum drept în lumină și primim darurile care ni s-au păstrat de la începutul timpului, în așteptarea zilei de astăzi. 

Iertarea îți oferă tot ce vrei. (…) Nu lăsa să ți se estompeze darurile pe parcursul zilei, când te întorci să întâlnești din nou o lume de schimbări continue și de aparențe sumbre. Continuă să îți conștientizezi darurile în timp ce vezi neschimbătorul în inima schimbării; lumina adevărului în spatele aparențelor.

Nu fi tentat să lași darurile să îți scape și să îți alunece în uitare, ci întipărește-ți-le ferm în minte prin încercările de-a te gândi la ele cel puțin un minut la fiecare sfert de oră care trece. 

  • Iertarea îmi oferă tot ce vreau.
  • Astăzi am acceptat asta e adevărat
  • Astăzi am primit darurile lui Dumnezeu.

 

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din :

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.205-210 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Curs de miracole: Exercițiile 101-105

curs exercitii

 

  • Nu există păcat. El nu are consecințe.
  • Fii fericit, căci fericirea e singura funcție pe care o ai aici.
  • Frica de Dumnezeu e teama de bucurie. Pentru că El este Iubire, bucurie, fericire, pace. Cum ți-ar putea face rău?
  • Bucuria și pacea sunt moștenirea și dreptul tău.
  • Oferă bucurie și pace semenilor tăi, pentru ca pacea și bucuria ta să sporească.

 

101: Voia lui Dumnezeu pentru mine e deplină fericire.

 

Acest exercițiu și toate cele care vor urma în care se continuă tema fericirii, sunt dedicate celor care mai cred că e nevoie de sacrificiu de sine și suferință pentru a fi mântuit. Celor care le este frică să fie fericiți, și care se simt “vinovați” pentru fericirea lor. Și bineînțeles, celor care se consideră “păcătoși”.

Poate că n-ar fi rău să ne întoarcem mai întâi privirea în urmă, la capitolul 3 din Text – lecția 1: “Ispășire fără sacrificiu” ( aici: http://www.emilena.ro/ispasire-fara-sacrificiu-miracolele-ca-perceptie-adevarata/ ) sau la capitolul 6 – lecția 1: “Mesajul răstignirii” ( aici  http://www.emilena.ro/lectiile-iubirii-1-mesajul-rastignirii/ ).

Se păstrează pentru toate exercițiile schema generală a intervalelor practice: la începutul fiecărei ore, câte cinci minute petrecute în liniște, cu ochii închiși.  Repetăm întâi ideea zilei, după care rămânem în pace. Pe parcursul zilei ne-o  amintim cât de des este posibil, și o aplicăm la situațiile concrete apărute, dacă este cazul.

 

Încă mai crezi că mântuirea cere suferință, ca penitență pentru “păcatele” tale. Nu e așa. Dar trebuie să crezi așa cât timp consideri că păcatul e real și că Fiul lui Dumnezeu poate păcătui. (…)

“Păcătoșii” merită numai durere și moarte, și asta și cer. Căci știu că îi așteaptă,că  îi va căuta și că îi va găsi, undeva, cândva, într-o formă care reglează “contul”  pe care I-l datorează lui Dumnezeu. Vor să scape de El în frica lor. Și totuși, El îi va urmări și nu vor putea să scape. (…) dacă păcatul e real, mântuirea trebuie să fie durere. Durerea e prețul păcatului, iar suferința nu poate fi evitată niciodată, dacă păcatul e real. Mântuirea trebuie să fie un lucru înfricoșător, căci va ucide sigur, dar încet, luând totul înainte de-a le acorda binevenita binefacere a morții victimelor ei, care nu vor mai fi decât niște oase până ajung să potolească mântuirea. Mânia ei este nemărginită, nemiloasă, dar cât se poate de justă.

Cine și-ar căuta o pedeapsă atât de crudă? Cine nu ar fugi de mântuire, încercând în fel și chip să înăbușească Vocea care i-o oferă?

Exercițiile te învață că păcatul nu este real și că tot ce crezi că trebuie să decurgă din păcat nu se va întâmpla niciodată pentru că nu are cauză. Acceptă Ispășirea cu o minte deschisă, în care nu mai există nicio urmă a credinței că ai făcut un demon din Fiul lui Dumnezeu. Nu există păcat. Exersăm gândul acesta cât putem de des astăzi, pentru că e temelia ideii de astăzi.

Voia lui Dumnezeu pentru tine e deplina fericire pentru că nu există păcat, iar suferința nu are cauză. Bucuria e îndreptățită, iar durerea nu e decât indiciul că te-ai înțeles greșit. Nu te teme de Voia lui Dumnezeu.

  • Voia lui Dumnezeu pentru mine e deplina fericire.
  • Nu există păcat; el nu are consecințe.

Așa să îți începi intervalele practice și să încerci apoi, din nou, să găsești bucuria pe care ți-o vor introduce în minte aceste gânduri.

Oferă bucuros aceste cinci minute, ca să înlături povara grea pe care ai luat-o asupra ta odată cu credința smintită că păcatul e real. Scapă azi de nebunie. Ai luat drumul libertății, iar acum, ideea de astăzi îți dă aripi și speranță să ajungi mai repede la obiectivul care te așteaptă: pacea. Nu există păcat. Ține minte asta…

-∞-


 

102: Împărtășesc Voia lui Dumnezeu de fericire pentru mine.

 

Nu vrei să suferi. Poate consideri că suferința îți asigură ceva și poate că mai crezi, un pic, că îți asigură ce vrei. Acum însă, credința aceasta e sigur zdruncinată, cel puțin atât cât să te lase să o pui sub semnul întrebării… Ea nu a dispărut încă, dar îi lipsesc rădăcinile care au înțepenit-o cândva în cotloanele întunecate ale minții tale.

Astăzi încercăm să slăbim și mai mult puterea cu care s-a înfipt, și să ne dăm seama că durerea nu are nici rost, nici cauză și nici putința de-a realiza ceva.

Timp de câteva zile vom continua să ne dedicăm intervalele practice unor exerciții concepute să te ajute să atingi fericirea pe care a așezat-o în tine Voia lui Dumnezeu. Aici e casa ta și siguranța ta. Aici e pacea ta și tot aici nu este nicio frică. Aici e mântuirea. Aici este repaus, în sfârșit.

Fii fericit, căci fericirea e singura funcție pe care o ai aici.

 

La începutul celor cinci minute practice de la începutul fiecărei ore să ne amintim că singura noastră misiune este să fim fericiți. Fericirea este o condiție a mântuirii, ca și pacea, ca și bucuria. Să acceptăm și să împărtășim Voia lui Dumnezeu pentru noi prin declarația:

  • Împărtășesc Voia lui Dumnezeu de fericire pentru mine
  • și o accept acum ca propria mea funcție.

În liniște apoi, cu ochii închiși, să acceptăm fericirea care ni se cuvine, iar apoi, pe parcursul zilei să ne amintim cât de des acest lucru.

-∞-


 

103: Dumnezeu, Iubire fiind este și fericire.

 

Fericirea este un atribut al iubirii, și nu poate fi resimțită în absența ei.  Pentru că Dumnezeu este pretutindeni și nelimitat. Iar Dumnezeu este Iubire. Acest lucru este deja lămurit în exercițiile anterioare. Așa că bucuria este și ea pretutindeni și nelimitată. Numai să ne-o dorim. Mintea nevindecată face loc însă fricii să creeze goluri în iubire, în care poate să intre “păcatul”, aducând durere în loc de bucurie. Așa apare frica de Dumnezeu. Dar nu uita că numai acea minte a ta legată de eul pământean poate fi nevindecată. Numai la acest nivel există frică. În Mintea lui Dumnezeu nu există goluri în Iubire, nu există păcat, deci frica ta e nejustificată.

 Intervalele practice de astăzi încep cu ideea care corectează credința falsă în frica de Dumnezeu:

  • Dumnezeu, Iubire fiind, este și fericire.
  • Frica de El e teama de bucurie.

 

Lasă să ți se așeze în minte această singură corecție în fiecare oră de trezie astăzi. Primește apoi cu bucurie toată fericirea pe care o aduce, când adevărul înlocuiește frica și bucuria devine ceea ce aștepți să ia locul durerii.

 

-∞-

 


104: Caut doar ce îmi aparține într-adevăr.

 

Bucuria și pacea nu sunt vise deșarte. Ele sunt dreptul nostru ca urmare a ce suntem. Ele  vin de la Dumnezeu, dar trebuie să fim pregătiți să le primim. Bucuria și pacea sunt darurile lui Dumnezeu. Sunt diferite de bucuriile iluzorii pe care ni le făurim singuri cât trăim pe acest pământ, pentru că bucuria și pacea transcend timpul, prelungindu-se în eternitate;

Darurile Lui sunt cele care sunt într-adevăr ale noastre. Darurile lui sunt cele pe care le-am moștenit înainte de începuturile timpului și cele care vor continua să fie ale noastre când timpul va trece în eternitate. Darurile Lui sunt cele care sunt acum în noi pentru că sunt veșnice. Și nu trebuie să așteptăm ca să le avem.  Ele ne aparțin astăzi.

Cele cinci minute de exercițiu de la începutul fiecărei ore vor începe cu repetarea ideii :

  • Caut doar ce-mi aparține într-adevăr, 
  • Iar bucuria și pacea sunt moștenirea mea.

Ne vom desprinde apoi de toate conflictele lumii; ne vom desprinde de toate falsele bucurii pe care ni le închipuim. Lăsăm bucuria și pacea să ne cuprindă. Acea bucurie și acea pace dumnezeiască, dincolo de toate bucuriile mărunte și trecătoare ale vieții și dincolo de toate supărările și necazurile închipuite ale vieții.  

Vom reveni apoi cu gândul la pace și la bucurie, pe tot parcursul zilei, în afara celor cinci minute, cât de des, și ori de câte ori ne este îngăduit. Înțelegem că dincolo de toate trăirile noastre efemere în sufletul nostru există o oază de pace și bucurie. O redescoperim. Ne vom reaminti că tot ce dorim este pacea și bucuria. Le căutăm, pentru că  ne aparțin de drept.

Așa Îi lăsăm liberă trecerea azi, recunoscând pur și simplu că Voia Lui s-a făcut deja și că bucuria și pacea ne aparțin, ca veșnice daruri de la El.

-∞-


 

105: Pacea și bucuria lui Dumnezeu sunt ale mele.

 

Știm acum că pacea și bucuria sunt în noi dinaintea timpului și le ducem cu noi dincolo de timp. Ele sunt moștenirea noastră. Învățăm să le redescoperim. Știm că ne aparțin și nu le vom pierde nicicând. De aceea învățăm să le oferim, fără frica de a le pierde.

Unul dintre principalele oiective didactice ale acestui curs este acela de-a inversa modul în care vezi actul de-a da, ca să poți primi. Căci datul a devenit o sursă de frică, așa că eviți singurul mijloc prin care poți să primești. Acceptă bucuria și pacea lui Dumnezeu, și vei învăța un alt mod te-a te uita la un dar. Darurile lui Dumnezeu nu se împuținează niciodată când sunt date. Date, ele doar sporesc.(…) adevărata dăruire e creație. Ea extinde nemărginitul la nelimitat, veșnicia la eternitate și iubirea la ea însăși. ea sporește tot ce e deja deplin, nu în simplul sens de-a adăuga mai mult, căci asta presupune că înainte era mai puțin.

Oferită semenilor noștri, pacea și bucuria din sufletul nostru nu pot decât să sporească. Oferă pace, și pacea ta va spori. Oferă bucurie, și bucuria ta va spori. Nu tulbura pacea altor suflete, nu știrbi din bucuria atât de greu recâștigată în lumea aceasta!

Începe cele cinci minute de la începutul fiecărei ore de astăzi gândindu-te la cei cărora le-ai tulburat pacea și bucuria, la “dușmanii” tăi și la cei față de care mai ai resentimente. Trece cu vederea totul. Asta înseamnă să ierți – pe ei și pe tine. Oferă-le pacea și bucuria care le revine de drept. Oferă-ți astfel pacea și bucuria pe care le meriți prin ceea ce ești: copilul lui Dumnezeu. spune în gând fiecărei persoane care îți vine în minte:

  • Fratele meu, îți ofer pace și bucurie,
  • Ca pacea și bucuria lui Dumnezeu să fie ale mele.

Cu sufletul ușor de darul iertării și al dăruirii, trăiește-ți în liniște pacea și bucuria cu ochii închiși.

Nu mai tulbura apoi pacea nimănui pe toată durata zilei, între cele cinci minute practice ale fiecărei ore, și nu mai permite nimănui să-ți tulbure pacea și bucuria. Binecuvântează și iartă. Este un prilej să pui în practică ideile zilei de astăzi. Repetă  ori de câte ori este necesar cuvintele de mai sus.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil, supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.174-181 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Curs de Miracole – 9(2): Răspunsul la rugăciune

3

În această a doua lecție din capitolul 9  se vorbește despre răspunsul la rugăciune, despre ideea centrală în jurul căreia ar trebui să se concentreze rugăciunea, despre rugăciune și relația noastră cu semenii noștri.

Se pornește de la reamintirea faptului că scopul acestui curs este eliberarea de toată frica, ca o condiție a recâștigării păcii interioare și în final a mântuirii. De aceea:

  • Prin rugăciune ar trebui să cerem eliberarea de toată frica.
  • Rugămințile îndreptate către sănătate, prosperitate, mântuire, etc… accentuează atât frica ( de boală, de sărăcie, de Dumnezeu…), cât și starea de lipsă a acestora pe care noi o percepem. În acest caz, rugăciunile nu sunt decât cerințe de îndepărtare a simptomelor, și nu cerințe de vindecare profundă. De aceea răspunsul pe care îl primim nu este de cele mai multe ori în concordanță cu ceea ce am cerut, asta în situația în care am reușit să identificăm un răspuns la rugăciune.
  • Răspunsul ne este oferit totuși întotdeauna, în diferite forme, prin intermediul semenilor noștri.
  • Rugăciunea este o reafirmare a unității, și deci, nu ne putem ruga numai pentru noi. Ea este dirijată de Spiritul Sfânt potrivit legilor lui Dumnezeu.
  • Nu putem cere binecuvântări fără să binecuvântăm.
  • Nu putem primi în urma rugăciunilor mai mult decât dăm pentru că puțin dăm, puțin primim.
  • Nu putem judeca fără să “plătim un preț”, pentru că atunci când judecăm fixăm un preț. 

-∞-

      Toți cei ce au încercat vreodată să folosească rugăciunea pentru a cere ceva s-au confruntat cu un aparent insucces. Este vorba atât despre lucruri concrete ce pot fi dăunătoare cât și de rugăminți legate de  învățăturile din acest curs. Trebuie să ne reamintim că scopul acestui curs este debarasarea de frică. Ori prin rugăciunile noastre noi cerem sănătate trupescă pentru că ne frică de boală, suferință și moarte, mai mulți bani pentru că ne e frică de sărăcie și de ziua de mâine, sau iertarea păcatelor și mântuire pentru că ne frică de Dumnezeu. Prin urmare, noi nu cerem eliberarea de toată frica – sursa sănătății sufletului, a minții și a trupului – ci îndepărtarea simtomelor: boala, sărăcia… Aceste rugăminți nu sunt deloc cereri de vindecare, deci nu sunt în interesul nostru, și nu este de mirare că nu primim răspunsul pe care ni-l dorim. Vindecarea înseamnă mult mai mult decât îndepărtarea unui simptom.

        Cu toate acestea răspunsurile ne sunt oferite întotdeauna, dar acestea nu vor fi niciodată unele care să sporească frica.  Le vom primi întotdeauna  prin frații noștri.

Mesajul pe care ți-l dă fratele tău de tine depinde. Ce îți spune el? Ce ai vrea să îți spună? Decizia pe care o iei în privința lui determină mesajul pe care îl primești. Amintește-ți că Spiritul Sfânt este în el și că Vocea Lui îți vorbește prin el. Ce poate să îți spună un frate atât de sfânt decât adevărul? Dar îl asculți?  Cuvintele lui sunt răspunsul pe care ți-l dă Spirtul Sfânt. Ți-e destul de tare credința în el să te lase să auzi?

Nu te poți ruga numai pentru tine,  după cum nu poți găsi nici bucurie numai pentru tine. Rugăciunea e o reafirmare a includerii, dirijată de Spiritul Sfânt potrivit legilor lui Dumnezeu. Mântuirea vine de la fratele tău. Spiritul Sfânt Se extinde din mintea ta la a lui și îți răspunde ție. Nu poți să auzi Vocea pentru Dumnezeu numai în tine pentru că nu ești singur. Dacă vrei să mă auzi, auzi-mi frații în care vorbește  Vocea lui Dumnezeu. În ei stă răspunsul la toate rugăciunile. Ți se va răspunde când auzi răspunsul în toți.  Nu asculta altceva căci nu vei auzi cu adevărat. Ei îți vor răspunde dacă înveți să le ceri numai adevărul. Nu le cere binecuvântări fără să îi binecuvântezi. Urmând această cale cauți adevărul din tine.

A nu crede înseamnă a te pune împotrivă sau a ataca. A crede înseamnă a accepta…A crede nu înseamnă a fi credul ci a accepta și a aprecia. Vei avea de plătit un preț pentru judecată, pentru că judecata e fixarea unui preț. Și cum îl vei fixa așa îl vei plăti.

Nu uita niciodată deci, că tu stabilești valoarea lucrului primit și îi fixezi prețul prin ce dai. Să crezi că e posibil să capeți mult pentru puțin înseamnă să crezi că te poți târgui cu Dumnezeu. Legile lui Dumnezeu sunt întotdeauna drepte și întru totul consecvente. Dând, primești.

Prin urmare, Îi poți cere Spiritului Sfânt doar dându-I și Îi poți da doar unde Îl recunoști. Dacă Îl recunoști în toți, gândește-te ce mult Îi vei cere și ce mult vei primi.

În felul acesta, și numai în felul acesta, Îi vei primi răspunsul …Spune-i deci la fiecare :

Pentru că vreau să mă cunosc te văd Fiul lui Dumnezeu și fratele meu.

-∞-

Ca o completare la această scurtă lecție, am găsit câteva fragmente din “Conversații cu Dumnezeu” cu Neal Donald Walsh, în care, chiar dacă nu se face referire directă la rugăciune, se face referire la capacitatea noastră de a ne realiza dorințele dacă atingem o anumită înțelepciune și cunoaștere, dacă reușim să trăim în comuniune directă cu Dumnezeu.

D:Dumnezeu

NW:Neale Walsch

D:Adevăr vă spun Eu vouă:…Oamenii au vindecat boli. Oamenii i-au înviat pe morți.

NW: Un om a făcut-o.

D: Crezi că numai unui singur om i s-au dat astfel de puteri asupra universului fizic?

NW: Numai un singur om a demonstrat că le are. (…) Iisus. (…) Mulți oameni cred că, dacă cer în numele lui Iisus, Tu vei vrea să le îndeplinești cererea.

D: Da. Mulți oameni cred asta. Ei cred că nu au putere, dar ei au văzut ( sau îi cred pe alții care au văzut) puterea lui Iisus, așa că ei cer în numele Lui, chiar dacă El a spus: ” De ce sunteți atât de uimiți? Acestea și încă multe altele le veți face și voi. “

Totuși oamenii n-au putut să creadă. Mulți nu cred nici în ziua de azi. Cu toții vă imaginați că nu sunteți vrednici, așa că cereți în numele lui Iisus sau al Binecuvântatei Fecioare Maria. Sau al “sfântului care vă patronează”. Sau al Dumnezeului Soare. Sau al duhului Estului.

Folosiți numele oricui – al oricui – în afară de al vostru!

Și, totuși adevăr vă spun eu Vouă: cereți și veți primi, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide.

NW: Aruncă-te de pe clădire și vei zbura.

(…)

D: Omul de pe clădire a trăit într-o lume de autoamăgire, în care el s-a văzut pe el însuși ca fiind altceva decât voi ceilalți.

Declarând “eu sunt Dumnezeu”, el și-a început demonstrația cu o minciună. El a sperat să devină unicat. Să devină mai important. Mai puternic.

A fost un gest al egoului. Ego-ul, adică ceea ce este unic , individual, nu poate să fie niciodată dublura a ceea ce este Unul, și nici nu-l poate demonstra.

Încercând să demonstreze că el era Dumnezeu, omul de pe clădire a demonstrat numai separarea sa de totul și nu unitatea cu acesta. Astfel, el a căutat să demonstreze starea lui de Dumnezeire, dovedind neDumnezeire și a eșuat.

Iisus pe de altă parte, și-a dovedit starea de Dumnezeire, dovedindu-și Unitatea și văzând Unitate și Întreg oriunde și în oricine la care se uita. În această privință, conștiența Lui și conștiența Mea au fost Una și, într-o astfel de stare, orice El cerea se materializa în Realitatea Lui Divină și în acel Moment Sfânt.

NW: Înțeleg. Deci, nu ai nevoie decât de conștiență Christică pentru a face minuni!

        Ei da, asta simlifică complet lucrurile!!

D: De fapt, chiar le simplifică. E mult mai simplu decât crezi. Mulți au ajuns la această conștiență. Mulți au fost în starea de Christos.

NW:Cum…?

D: Străduindu-te să fii. Alegând să fii. Dar este o alegere pe care trebuie să o faci în fiecare zi, în fiecare minut. Ea trebuie să devină însuși scopul vieții tale.

 Ea este scopul vieții tale – pur și simplu tu nu o știi.

Și chiar dacă ai știi, chiar dacă ți-ai aminti motivul minunat al existențe tale, se pare că nu știi cum să ajungi acolo, din punctul în care te afli acum.

(…)

Adevăr îți spun Eu ție iarăși:”caută și vei găsi, bate și ți se va deschide”.

NW: Am “căutat” și am “bătut” de 35 de ani încoace. Te rog să mă scuzi dacă sunt puțin cam plictisit de treaba asta.

D: Ca să nu zicem și deziluzionat, nu-i așa? Dar, realmente, dacă ar fi să-ți dau notă bună pentru încercare – un “zece pentru efort” ca să zic așa – nu pot să fiu de acord cu tine, nu pot să spun că ai bătut și ai căutat de 35 de ani încoace.

Hai să cădem de acord că ai bătut și ai căutat cu intermitență, de 35 de ani încoace, dar, – de cele mai multe ori – n-ai făcut-o.

În trecut, când erai foarte tânăr, veneai la mine numai când erai la necaz, când aveai nevoie de ceva. Pe măsură ce ai crescut și te-ai maturizat, ți-ai dat seama că nu asta era probabil relația corectă cu Dumnezeu și ai căutat să creezi ceva mai substanțial. Dar, chiar și atunci, Eu nu eram nimic mai mult decât ceva ocazional. Mai târziu, când ai ajuns să înțelegi că unirea cu Dumnezeu poate fi atinsă numai în comuniune cu Dumnezeu, ai apelat la practici și comportamente care puteau să-ți aducă această comuniune, dar până și pe acestea le-ai făcut în mod sporadic, cu inconsecvență.

Ai meditat, ai făcut anumite ritualuri, m-ai chemat în rugăciuni și cântece, ai evocat Spiritul Meu din tine, dar numai când ți-a convenit, numai când ai simțit o chemare.

Și, chiar dacă în aceste ocazii, trăirea ta legată de Mine a fost minunată, ți-ai petrecut 95% din viață trăind iluzia separării de Mine și, numai în momente foarte scurte, din când în când, ți-ai dat seama de realitatea supremă.

Tu încă mai crezi că viața înseamnă să repari mașina și să plătești telefonul și niște relații și ce vrei să obții din ele; că ea se referă la dramele pe care le-ai creat, mai degrabă decât la creatorul acelor drame. Mai ai încă de învățat motivul pentru care continui să-ți creezi dramele. Ești prea preocupat să joci în ele. (…)

E momentul să încetezi de a fi deziluzionat de Mine și să începi să te vezi pe tine însuți, așa cum ești cu adevărat.

Acum – adevăr îți spun Eu ție: vrei să fii ca și Christos?

Acționează asemenea lui Christos, în fiecare clipă a fiecărei zile. ( Să nu spui că nu știi cum. El ți-a arătat calea.)

Fii asemănător lui Christos în fiecare situație. ( Să nu-mi spui că nu poți. El ți-a lăsat îndrumări.)

În caz că vrei să cauți drumul, să știi că ești ajutat. Te ghidez în fiecare clipă a fiecărei zile. Eu sunt acea voce încă mică din interior care știe încotro s-o apuci, pe ce drum să mergi, ce răspuns să dai, ce acțiune să faci, ce cuvânt să spui – ce realitate să creezi, dacă într-adevăr cauți comuniunea și unitatea cu Mine.

Ascultă-Mă doar.

(…)

Apropie-te de Mine. Apropie-te de Mine!

Fă ce poți.Fă ce trebuie. Fă ce este nevoie. Spune o rugăciune. Sărută o piată. Fă o plecăciune către răsărit. Rostește o incantație. Fă să se miște pendului…Sau scrie o carte.

Fă tot ce e nevoie.

Fiecare dintre voi construiește propria lui imagine. Fiecare dintre voi M-a înțeles – M-a creat – în felul lui. Pentru unii dintre voi, Eu sunt bărbat. Pentru unii dintre voi, Eu sunt femeie. Pentru unii sunt și una și alta. Pentru unii nu sunt nici una nici alta.

Pentru unii dintre voi, Eu sunt energie pură. Pentru unii, sentimentul suprem pe care voi îl numiți dragoste. Și unii dintre voi habar nu au ce sunt Eu. Voi știți pur și simplu că EU SUNT.

Și așa și este.

EU SUNT

(…)

Fă absolut orice îți este de folos, orice te ajută – orice ritual, ceremonie, demonstrație, meditație, gând, cântec, cuvânt sau acțiune care-ți sunt necesare ca să te “reconecteze” – fă-le.

Fă orice, ca să-ți amintești de Mine.

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de Miracole-Text, Cap.9-“Acceptarea Ispășirii- Răspunsul la rugăciune”, pp.147-149 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Neale Donald Walsch, Conversații cu Dumnezeu-volumul II, pp.35-41; București: For You, 2009.

 

Curs de Miracole: Cap. 8(1)- Călătoria înapoi.

9

      Astăzi, șase lecții importante din Curs de Miracole – Capitolul 8. Sunt lecții frumoase, în care ideile s-au derulat cursiv,  făcând posibilă o selectare pe măsură a fragmentelor de text care mi s-au părut relevante. 

       Informația este structurată și de data aceasta în două părți: prima – varianta scurtă – în care am extras ideile principale, a doua – varianta detaliată – în care am citat ceea ce a comunicat Vocea pe parcursul lecțiilor.

I : Varianta scurtă – idei principale

  • Obiectivul acestui curs este Ispasirea. Acest lucru l-am  invatat inca din primele lectii. Cu toate acestea, am mai invatat ca nu putem ajunge la Ispasire pana nu atingem starea de gratie: pacea interioara. Dar nu vom obține pacea dacă nu o vom împărți. Abia atunci ne este deschis drumul catre cunoastere, iar acest ultim pas il face Dumnezeu.  Pacea interioara este sinonimă cu fericirea. Ele sunt expresia adevaratei noastre libertati. Am putea deci concluziona ca acest curs are ca obiectiv atingerea  urmatoarelor stari, ca premise ale cunoasterii:
  1. Atinderea starii de gratie – a pacii interioare;
  2. Fericirea;
  3. Ispasirea;
  4. Libertatea;
  5. Cunoasterea – ca ultim pas, pe care îl face Dumnezeu;
  • Vocea eului este o chemare la un război în care nu există adversari, pentru că cei pe care îi atacăm fac parte de fapt din pacea noastră. Renunțăm la pace atunci când decidem să atacăm.
  • Am invatat deja ca starea noastra normala, ca Fii ai lui Dumnezeu este de bucurie, libertate si fericire. Cu toate acestea noi suntem fie nefericiti, fie oscilam intre nefericire si fericire. Acest lucru este consecinta fireasca a sistemului de gandire pe care l-am adoptat. Sitemul general de gandire al lumii in care traim este creat de ego, si are la baza separarea. Acesta  ne domina vietile si ne tine intemnitati fara ca macar sa ne dam seama de acest lucru. Ne ofera o falsa iluzie a libertatii, intarita cu consecventa de ego. Sistemul de gandire care ne poate aduce pacea si implicit libertatea reala este bazat pe iubire si unitate. El poate fi implementat numai ascultand in interiorul nostru Vocea Spiritului Sfant, si  activand semintele divine din acea parte a mintii noastre care face parte din Mintea lui Dumnezeu. Avem deci de ales intre doi profesori: ego si Spiritul Sfant. Atata vreme cat  ascultam de amandoi nu vom avea pace, si vom trai in conflict. Asadar, atentie la ego – ” primul pui al diavolului” cum il numea Parintele Arsenie Boca.
  • Avem liber arbitru. Am aflat ca ne-au trebuit milioane de ani pamani, ca suflete, pentru a ajunge unde suntem acum. Si am mai aflat ca ne-ar trebui milioane de ani  pentru a obtine mantuirea, in conditiile sistemului actual de gandire. Am aflat de asemenea ca rolul miracolelor este de a crea o punte peste “timp” si de a scurta  “drumul” pana la mantuire. Si iata, am aflat ca pentru a atinge Ispasirea este obligatoriu sa abandonam sistemul de gandire bazat pe ego. Cu toate acestea, noi suntem cei care alegem daca, si cand facem acest lucru. De noi depinde cat de lung si de ocolit este drumul pana “Acasa”, pentru ca in final, toti Fiii lui Dumnezeu se vor intoarce, pentru ca toti sunt lumina din Lumina Lui. Depinde de noi ce calauza alegem: eul sau Spiritul Sfant, depinde de noi daca ne angajam mintea pentru invatatura “luminarii”.
  • Fiind mecanism de decizie, mintea este cea care ne determina condiția. E puterea prin care “separăm sau unim”.

“Dacă vrei să fii ca mine, te voi ajuta știind că suntem aidoma. Dacă vrei să fii diferit te voi aștepta până te răzgândești. Te pot învăța, dar numai tu poți să alegi să asculți ce predau.”

  • “Cunoaste-te pe tine insuti !” – este esenta trairii vietii, dar daca ne cercetam numai prin ochii eului nu ne putem cunoaste. Ne putem  “vedea” numai privindu-ne in oglinda. Iar oglinda noastra sunt ceilalti. Numai privindu-i pe cei in care ne oglindim  ne vedem pe noi, asa cum suntem.  Nu suntem separati. Ei, de asemenea se oglindesc in noi. Astfel, evoluam impreuna. 
  • “Eul te învață că forța ta e doar în tine. Spiritul Sfânt te învață că toată forța e în Dumnezeu și deci în tine”pentru că noi suntem în Dumnezeu și Dumnezeu este în noi.
  • Nu ne putem  sustrage legilor lui Dumnezeu pentru ca ele guvernează totul, dar putem e alege sa nu le respectăm, și atunci suportăm consecintele.
  • Trăim într-o lume care își refuză totul disociindu-se de absolut totul. E o lume în care credem că iubirea este imposibilă.
  • Sfânta Treime:Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Unul. “Fiul” îl desemnează atât pe Hristos cât și pe fiecare dintre noi.

” Dacă te excluzi din această uniune, percepi sfânta Treime separată. Trebuie să fii inclus în ea, căci ea e totul.”

  • Singuri nu putem face nimic. Mințile noastre îngemănate au o putere colosală. Când ne referim la mințile nostre, ne referim la mințile noastre de Fii ai lui Dumnezeu, la Mintea Hristică și la Mintea lui Dumnezeu din care fac parte toate celelalte minți.
  • Pentru a putea face călătoria înapoi spre Casă, trebuie să ne unim cu Hristos. El este Călăuza noastră prin Vocea Sfântului Duh. Condiția unirii este renunțarea la ego. El a renunțat la al Lui, și nu se poate uni cu al nostru. De câte ori în timpul călătoriei apare îndoiala și frica, eul a intervenit. 
  • Dacă am fi fost lăsați de capul nostru, am fi fost distruși de mult.  Dumnezeu însă nu-și distruge creația pe care a întemeiat-o pe iubire. Noi suntem comoara Lui. Și așa cum s-a mai spus de atâtea ori, noi nu avem nicio șansă să distrugem creația. Menirea noastră este să ne vindecăm mințile , și să sporim această creație cu propria noastră creație care ne va fi alături și care se va extinde mereu. Cum putem să ne întemeiem creația pe altceva decât pe iubire și bucurie dacă ea, creația noastră va rămâne  mereu cu noi?
  • Problema noastră este că nu ne considerăm valoroși, dar valoarea noastră este independentă de ceea ce credem noi despre noi. Este valoarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu și pe care suntem invitați s-o redescoperim. Călătoria către Dumnezeu este doar redescoperirea acestei valori, este o călătorie către adevăr, către cunoaștere. Adevărul nu poate fi descris și nici explicat, ci doar cunoscut prin experiență. Experiența ține de Dumnezeu – acel ultim pas. Atunci, când vom fi pregătiți, Dumnezeu va face acest ultim pas: ” Adevărul va miji în mintea ta el singur”.

II : Varianta detaliată – fragmente de text

Direcția programei

Motivația învățării acestui curs nu e cunoașterea. Ci pacea. Aceasta e condiția preliminară cunoașterii pentru simplul motiv că cei aflați în conflict nu sunt într-o stare de pace, iar pacea e condiția cunoașterii…Cunoașterea poate fi restabilită doar când îi satisfaci condițiile. Nu e vorba de un târg încheiat cu Dumnezeu, Care nu se târguiește. Ci doar de rezultatul întrebuințării greșite a legilor Lui în folosul unei voi închipuite care nu este a Lui. 

Deși distragerile eului par să îți conturbe învățarea, eul nu are puterea să te distragă dacă nu îi dai tu puterea să o facă. Vocea eului e o halucinație. (…) Fiecare reacție la eu e o chemare la război…Numai că în acest război nu există adversar. Cei pe care îi percepi ca adversari fac parte din pacea ta, la care renunți când îi ataci. Cum poți să ai lucrul la care renunți? (…) Când renunți la pace te excluzi din ea. 

Învățătura ta de până acum trebuie să te fi învățat greșit pur și simplu pentru că nu te-a făcut fericit. Chiar și numai pe această bază i-ar trebui contestată valoarea. (…) Nemulțumirea de rezultatele învățării e un indiciu că învățarea a eșuat, de vreme ce înseamnă că nu ai dobândit ce ai vrut. 

Programa Ispășirii este opusul programei pe care ți-ai stabilit-o tu, dar și rezultatul ei e tot așa. Dacă rezultatul programei tale te-a făcut nefericit și vrei altul, e evident că se impune o schimbare de programă. (…) O programă care are sens nu poate fi inconsecventă. Dacă e concepută de doi profesori care cred în idei diametral opuse, nu poate fi integrată. Dacă e implementată simultan de acești doi profesori, ei nu vor reuși decât să se conturbe. Se va ajunge astfel la fluctuație dar nu și la schimbare. Nestatornicii nu au direcție. (…) Programa lor contradictorie îi învață că toate direcțiile există, dar nu le dă nicio bază rațională pe care să aleagă. (…) Programa lor reunită propune o materie imposibil de învățat. Ei îți predau lucruri total diferite în moduri total diferite, care ar fi posibile dacă nu te-ar învăța amândoi tocmai despre tine. Nicicare dintre ei nu îți afectează realitatea, dar – dacă îi asculți pe amândoi – mintea îți va fi împărțită în ce privește realitatea ta. 

Diferența dintre întemnițare și libertate

Există o bază rațională pe care să alegi. Doar un singur Profesor cunoaște care e realitatea ta.(…) Eul nu cunoaște ce încearcă să predea. Încearcă să te învețe ce ești fără a ști ce ești. E expert doar în derută. (…) Chiar dacă ai putea ignora Spiritul Sfânt cu totul – ceea ce e cu neputință – tot nu ai putea să înveți ceva de la eu, pentru că eul nu știe nimic. (…) Eul nu ți-a dat niciodată un răspund cu noimă la ceva. (…) Însă daunele pe care le-a adus eul învățării tale nu se rezumă la atât. Învățarea e o bucurie dacă te conduce pe lăcașul tău firesc și te ajută să dezvolți ce ai. Când ți se predă însă împotriva firii tale, vei pierde învățând pentru că ce înveți te va întemnița. (…) Nu  e voia ta să fii întemnițat, pentru că voia ta e liberă. Lecția spune că voia ta și cea dumnezeiască nu pot să nu concorde pentru că sunt același lucru. 

Eul încearcă să te învețe că vrei să te opui Voii lui Dumnezeu.(…) Spiritul Sfânt se opune oricărei întemnițări a voii vreunui Fiu de-al lui Dumnezeu, cunoscând prea bine că Voia Fiului e cea a Tatălui.  

Am spus că Spiritul Sfânt te învață diferența dintre durere și bucurie. Cu alte cuvinte te învață diferența dintre întemnițare și libertate. Nu poți face distincția aceasta fără El pentru că te-ai învățat că întemnițarea este libertate. 

Predarea Spiritului Sfânt o apucă într-o singură direcție și are un singur obiectiv. Direcția Lui e libertatea și obiectivul lui e Dumnezeu. Dar nu Îl poate concepe pe Dumnezeu fără tine, pentru că nu e Voia lui Dumnezeu să fie fără tine. 

Voia lui Dumnezeu nu are limite, și toată puterea și slava se află în ea. E nemărginită ca putere și iubire și pace. Nu are granițe pentru că extinderea ei e nelimitată, și cuprinde toate lucrurile pentru că le-a creat pe toate. (…) Tu ești voia lui Dumnezeu pentru că așa ai fost creat. Deoarece Creatorul tău creează numai după asemănarea Lui, ești ca El. Ești parte din Cel Care e toată puterea și slava, și ești, de aceea la fel de nelimitat ca El. 

Sfânta întâlnire

Cere lumină și învață că ești lumină. Dacă vrei înțelegere și luminare le vei învăța…Nu există limite la învățarea ta pentru că nu există limite la mintea ta. Nu există limite la predarea Lui pentru că El a fost creat să predea. 

Îndeplinirea perfectă a Voii lui Dumnezeu e singura pace și singura bucurie ce pot fi cunoscute pe deplin, fiind singura funcție a cărui experiență poate fi trăită pe deplin. (…) Voia lui Dumnezeu nu îți poate fi impusă, fiind experiența unei disponibilități totale. Spiritul Sfânt înțelege cum să o predea, dar tu nu înțelegi. Iată de ce ai nevoie de El și de ce ți L-a dat Dumnezeu.

Voia Tatălui și cea a Fiului Una sunt, prin extinderea Lor. Tatăl trebuie să îi dea paternitate Fiului său, pentru că Propria Lui Paternitate trebuie extinsă în afară. Tu, al cărui loc este în Dumnezeu, ai sfânta funcție de-a-I extinde Paternitatea, neimpunându-i limite. Lasă Spiritul Sfânt să te învețe cum să o faci, căci poți cunoaște ce înseamnă asta numai de la Dumnezeu. 

Când te întâlnești cu cineva amintește-ți că e o sfântă întâlnire. Cum îl vei vedea pe el, așa te vei vedea pe tine. Ce gândești despre el, vei gândi despre tine. Nu uita asta niciodată, căci în el te vei găsi sau te vei pierde. Nu te despărți de nimeni fără să îi dai mântuire și fără să o primești. 

Obiectivul programei, indiferent ce profesor alegi este: ” Cunoaște-te pe tine însuți” . Altceva nu e de căutat. Fiecare se caută pe sine, precum și puterea și slava pe care crede că le-a pierdut. De câte ori ești cu cineva ai un alt prilej să le găsești. Eul încearcă să le găsească numai în tine pentru că nu știe unde să se uite. Spiritul Sfânt te învață că, dacă te uiți numai la tine nu te poți găsi, pentru că nu asta ești. De câte ori ești cu un frate înveți ce ești pentru că predai ce ești. El va reacționa cu durere sau cu bucurie în funcție de profesorul pe care îl urmezi. Va fi întemnițat sau eliberat potrivit deciziei tale, și tu – la fel ca el

Împărăția nu poate fi găsită de unul singur, iar tu –  care ești Împărăția – nu te poți găsi de unul singur. Prin urmare, pentru a înfăptui obiectivul programei, nu poți da ascultare eului…(…) Asta e răspunderea ta, pentru că odată ce-ai văzut-o cu adevărat – vei accepta Ispășirea pentru tine. Odată ce ai făcut alegerea aceasta, vei înțelege de ce, când te-ai întâlnit cu altcineva, ai crezut că e altcineva. Și fiecare sfântă întâlnire în care intri pe deplin te va învăța că nu e așa. 

Eul te învață că forța ta e doar în tine. Spiritul Sfânt te învață că toată forța e în Dumnezeu și deci în tine. Dumnezeu nu vrea să sufere nimeni. Nu vrea să sufere nimeni din cauza unei decizii greșite, inclusiv tu. Iată de ce ți-a dat mijloacele să o desfaci. Prin puterea și slava Lui, toate deciziile tale greșite se desfac complet, eliberându-vă pe tine și pe fratele tău de fiecare gând întemnițător pe care îl are orice parte a Fiimii.

Darul libertății

Din moment ce Voia lui Dumnezeu e să ai bucurie și pace deplină, dacă nu ești cuprins numai de așa ceva înseamnă că refuzi să îi adeverești Voia.(…) Când nu ești cuprins de pace, motivul poate fi doar faptul că nu te crezi în El. Dar El e Totul întru toate. Legile Lui te guvernează pentru că ele guvernează totul. Nu te poți scuti de legile Lui, deși poți să nu le respecți. Dacă o faci însă, și numai dacă o faci, te vei simți singur și neputincios, pentru că îți refuzi totul. 

Eu am venit ca o lumină într-o lume care își refuză totul. O face pur și simplu disociindu-se de absolut totul. (…) Am spus că sunt veșnic cu tine, chiar până la capătul lumii. Iată de ce sunt lumina lumii. Scopul meu,  atunci, e mereu acela de-a birui lumea. Nu o atac, dar lumina mea precis o risipește, fiind ceea ce e. Lumina nu atacă întunericul, ci îl spulberă. 

Misiunea mea a fost pur și simplu aceea de-a uni voia Fiimii cu Voia Tatălui fiind eu însumi conștient de Voia Tatălui. Iată conștiența pe care am venit să ți-o dau, iar problema pe care o ai cu acceptarea ei este problema acestei lumi. Mântuirea e spulberarea ei; și în acest sens eu sunt mântuirea lumii. Lumea trebuie așadar să mă disprețuiască și să mă respingă, căci lumea e credința că iubirea e imposibilă. Dacă vrei să accepți faptul că sunt cu tine, negi lumea și Îl accepți pe Dumnezeu. 

Nu crezi că lumea are nevoie de pace tot atât cât ai și tu? Nu vrei să i-o dai lumii tot atât cât vrei să o primești și tu? Căci, de nu, nu o vei primi. Dacă vrei să o primești de la mine, trebuie să o dai. Vindecarea nu vine de la altcineva. Trebuie să accepți călăuzirea din interior. 

Vindecarea e modul în care se înfrânge separarea. Separarea se înfrânge prin unire. (…) Mintea ta e modul prin care îți determini propria condiție, căci mintea e mecanismul de decizie. E puterea prin care separi sau unești, resimțind durere sau bucurie în consecință. Decizia mea nu o poate înfrânge pe a ta, căci a ta e ca a mea de tare. Dacă nu ar fi așa, Fiii lui dumnezeu ar fi inegali. Toate lucrurile sunt posibile prin decizia noastră comună, dar a mea singură nu te poate ajuta. Voia ta e ca a mea de liberă, și Dumnezeu însuși nu ar merge împotriva ei. Nu pot voi ce nu voiește Dumnezeu. Îmi pot oferi puterea să o fac pe a ta de neînvins, dar nu mă pot opune deciziei tale, fără să mă întrec cu ea, și fără să încalc, prin urmare, Voia lui Dumnezeu în ce te privește. 

Dacă vrei să fii ca mine, te voi ajuta știind că suntem aidoma. Dacă vrei să fii diferit te voi aștepta până te răzgândești. Te pot învăța, dar numai tu poți să alegi să asculți ce predau. Cum ar putea să fie altfel dacă Împărăția lui Dumnezeu e libertatea? Libertatea nu poate fi învățată prin niciun fel de tiranie, iar egalitatea desăvârșită a tuturor Fiilor lui Dumnezeu, nu poate fi recunoscută prin dominarea unei minți față de către alta. Fiii lui Dumnezeu sunt egali ca voință, fiind cu toții Voia Tatălui lor. Asta e singura lecție pe care am venit să o predau. 

De la tine nu poți să faci nimic, pentru că  – de la tine – nu ești nimic. Eu nu sunt nimic fără Tatăl și tu nu ești nimic fără mine, pentru că negându-ți Tatăl, te negi pe tine. 

Libertatea e singurul dar pe care îl poți oferi Fiilor lui Dumnezeu, fiind o adeverire a ce sunt ei și a ce este El. Libertatea e creație pentru că e iubire. Pe cei pe care cauți să îi întemnițezi nu îi iubești. De aceea când urmărești să întemnițezi pe cineva, inclusiv pe tine, nu îi iubești și nu poți să te identifici cu el. Când te întemnițezi pe tine, pierzi din vedere adevărata ta identificare cu mine și cu tatăl. Identificarea ta este cu tatăl și cu Fiul. Nu poate fi cu Unul, dar cu Celălalt nu. Dacă faci parte dintr-Unul, trebuie să faci parte din celălalt, pentru că Ei sunt Una. Sfânta Treime e sfântă pentru că e Una. Dacă te excluzi din această uniune, percepi sfânta Treime separată. Trebuie să fii inclus în ea, căci ea e totul. 

Voia neîmpărțită a Fiimii

Singuri, nu putem face nimic, dar mințile noastre îngemănate se contopesc într-un tot a cărui putere depășește cu mult puterea părților lui separate. Nefiind separată, Mintea lui Dumnezeu e stabilită într-a noastră și ca a noastră. Această Minte e de neînvins pentru că este neîmpărțită.

A vindeca însă este tot a întregi. De ceea, a vindeca înseamnă a te uni cu cei ce sunt ca tine, pentru că perceperea acestei asemănări înseamnă să îți recunoști Tatăl. (…) Nu există separare între Dumnezeu și creația Lui.

A te uni cu mine înseamnă a restabili în tine puterea Lui pentru că o împărtășim. Îți ofer doar recunoașterea puterii Lui în tine,  dar în asta stă tot adevărul. (…) Când te unești cu mine, te unești fără eu, pentru că am renunțat la eu în mine și, de aceea, nu mă pot uni cu al tău. Uniunea noastră este, așadar, modul de-a renunța la eu în tine. Adevărul din noi doi e mai presus de eu. 

Vrei să cunoști Voia lui Dumnezeu în ce te privește? Întreabă-mă pe mine, care o cunosc pentru tine, și o vei găsi. (…) Călătoria noastră e, pur și simplu, călătoria înapoi la Dumnezeu, Care este casa noastră. De câte ori se insinuează frica în orice punct al călătoriei către pace, de vină este eul, care a încercat să vină și el cu noi și nu poate. Simțindu-se înfrânt și furios din cauza aceasta eul se consideră respins și devine răzbunător. (…) În această călătorie, m-ai ales pe mine tovarăș de drum în locul eului. Nu încerca să ții de amăndoi, căci vei încerca să mergi în direcții diferite și vei rătăci drumul. (…) Niciodată să nu îi acorzi eului puterea să împiedice călătoria. Lasă toate iluziile în urmă și treci de toate încercările eului de-a te reține. Eu merg înaintea ta pentru că am depășit eul. Ia-mă, așadar, de mână, pentru că vrei să depășești eul.   

Ne începem călătoria înapoi pornind împreună și adunându-ne frații pe măsură ce înaintăm împreună. Fiecare câștig de putere pe care îl dobândim li se oferă tuturor, să își poată lepăda și ei slăbiciunea și să ne sporească puterea, adăugând-o pe-a lor. (…) Nu uita Împărăția pentru nimic din ce lumea are de oferit. (…) Nu poți să vezi lumea și să Îl cunoști pe Dumnezeu. Numai unul e adevărat. Am venit să îți spun că nu de tine depinde care e adevărat. Dacă ar depinde te-ai fi distrus. Dumnezeu însă nu a dorit distrugerea creațiilor Sale, din moment ce le-a creat pe vecie.  

Comoara lui Dumnezeu

Ascultă povestea fiului risipitor și învață ce e comoara lui Dumnezeu și a ta: Fiul unui tată iubitor a plecat de acasă și a crezut că a risipit totul pe lucruri lipsite de valoare, deși nu le-a înțeles lipsa de valoare la momentul respectiv. I-a fost rușine să se întoarcă la tatăl său, gândindu-se că îl rănise tare. Dar, când a venit acasă, tatăl l-a întâmpinat cu bucurie, pentru că fiul însuși era comoara tatălui său. Nu își dorea altceva. 

Dumnezeu își dorește fiul pentru că Fiul Lui e singura Lui comoară. Tu îți dorești creațiile, așa cum și le dorește și El pe ale Lui. Creațiile tale sunt darul pe care îl faci Sfintei Treimi…Ele nu te părăsesc așa cum nici tu nu ți-ai părăsit Creatorul,  dar ele îți extind creația așa cum S-a extins la tine Dumnezeu. (…) Cum poți atunci, să accepți altceva sau să dai altceva, și să te aștepți la bucurie în schimb? Și ce altceva ți-ai putea dori decât bucurie? Nu te-ai făcut nici pe tine nici funcția ta. Ai luat doar decizia să fii nedemn de ambele lucruri. 

Funcția ta este să sporești comoara lui Dumnezeu creând-o pe a ta. (…) Creația e voia lui Dumnezeu. Voia lui te-a creat să creezi. Voia ta nu a fost creată separată de-a Lui și, de aceea trebuie să voiești cum voiește El. 

Nu există decât o întrebare pe care ar trebui să ți-o pui vreodată: ” Vreau să cunosc Voia TatălUI meu în ce mă privește? “El nu ți-o va ascunde. Mi-a revelat-o mie pentru că I-am cerut-o…Funcția noastră e să lucrăm împreună pentru că nu putem funcționa deloc separați unul de altul. Întreaga putere a Fiului lui Dumnezeu stă în noi toți, și nu într-unul singur. (…) Prin creațiile noastre ne extindem iubirea și sporim astfel bucuria Sfintei Treimi. Tu nu înțelegi acest lucru, pentru că tu, care ești comoara lui Dumnezeu, nu te consideri valoros. Crezând acest lucru nu poți înțelege nimic.

Eu împărtășesc cu Dumnezeu cunoașterea valorii pe care ți-o atribuie. Dăruirea mea față de tine e a Lui, născută din faptul că mă cunosc și Îl cunosc. Nu putem fi despărțiți. Ce a unit Dumnezeu nu poate fi despărțit, iar Dumnezeu și-a unit cu Sine toți Fiii. Călătoria până la Dumnezeu e doar  redeșteptarea capacității de a cunoaște unde ești mereu și ce ești de-a pururi. E o călătorie fără distanță spre un obiectiv veșnic neschimbat. Adevărul poate fi cunoscut doar prin experiență. Nu poate fi descris, nici explicat. Te pot face conștient de condițiile adevărului, dar experiența ține de Dumnezeu. Împreună îi putem satisface condițiile, dar adevărul va miji în mintea ta el singur. 

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-Text, Cap.8-“Călătoria înapoi”, pp.124-129 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


Curs de Miracole: Cap. 7(4):Starea de grație; Pacea lumii – o treabă personală.

 

10

      De obicei scriu puține cuvinte de la mine, iar astăzi am să scriu și mai puține. Ce-aș putea eu să spun despre starea de grație? Că am trăit-o uneori? Că încerc s-o regăsesc în fiecare zi? Ce este starea de grație? 

Pace. Din interior spre exterior și invers. Pace

Abandon

Liniște

Iubire și bucurie nedeslușită.

Atât

E imposibil să nu fi trăit-o la un moment dat!

-∞-

Grația e starea firească a fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu. Când nu e într-o stare de grație, el e în afara mediului său firesc  și nu funcționează bine. Tot ce face devine un efort, pentru că nu a fost creat pentru mediul pe care l-a făcut. De aceea, nu se poate adapta la asta…Nu merită încercat. (…)

……………

Gândește-te la împărăția pe care ai făcut-o și judecă-i corect valoarea. Merită să fie casa unui copil de-al lui Dumnezeu? Îi ocrotește pacea și răsfrânge numai iubire asupra lui? Îi ține inima neatinsă de frică și îi îngăduie să dea mereu fără nicio senzație că pierde? (…) Acesta e singurul mediu în care poți fi fericit. Și nu îl poți face tu, după cum nu te poți face nici pe tine. A fost creat pentru tine după cum ai fost creat și tu pentru el. Dumnezeu Își ocrotește copiii și nu le refuză nimic. Dar, când Îl neagă ei pe El, ei nu știu asta pentru că își refuză totul. Tu, care ai putea da Iubirea lui Dumnezeu la tot ce vezi și atingi și îți amintești, îți refuzi literalmente Cerul.

…………….

Îți cer să îți amintești că te-am ales să predai Împărăției Împărăția. (…) Fiecare Fiu ce se întoarce în Împărăție cu această lecție în inimă a vindecat Fiimea și a adus mulțumiri lui Dumnezeu. Cel ce învață această lecție a devenit profesorul desăvârșit…

………………..

Când are numai lumină, o minte cunoaște numai lumină. Propria ei strălucire se răsfrânge în jurul ei și se extinde în întunericul altor minți, transformându-le în maiestate. Dumnezeu nu dă decât în mod egal. Dacă îi recunoști darul în altcineva, ai devenit ce ți-a dat El. Nimic nu e atât de ușor de recunoscut ca adevărul. E o recunoaștere imediată, clară și firească. Te-ai antrenat să nu îl recunoști, și asta ți-a fost foarte dificil.

…………………

În afara mediului tău firesc te poți întreba, pe bună dreptate, ” Ce este adevărul?”, de vreme ce adevărul e mediul prin care și pentru care ai fost creat. Am spus deja că numai întreaga Fiime merită să fie cocreatoare cu Dumnezeu, căci numai întreaga Fiime poate crea ca El. Când vindeci un frate recunoscându-i valoarea, adeverești puterea lui de a crea și a ta. El e cocreator cu Dumnezeu cu tine. Neagă-i puterea creatoare, și o vei nega pe a ta și pe a Dumnezeului Care te-a creat.

………………..

Nu poți nega o parte din adevăr.

Cunoaște-i,  atunci, pe Fiii lui Dumnezeu, și vei cunoaște creația toată.

-∞- 

 

Pacea lumii – o treabă personală.

8

     După îndelungi dezbateri pe tema păcii lumii, “conversând” cu Dumnezeu, Neale Donald Walsch atinge punctul sensibil. Dincolo de programe, redirecționări de fonduri dedicate războaielor de orice fel, dincolo de șomajul rezultat din abandonarea industriei armamentului, dincolo de metode pentru abolirea sărăciei, uniuni statale și altele, există soluția spirituală, pe cât de simplă, pe atât de greu de abordat, pentru că ea trebuie să treacă dincolo de ego – al națiunilor, ca reprezentare a propriilor noastre euri. 

   Dacă-ți capeți cea mai mare fericire a vieții din experiențe care pot fi obținute numai din Lumea Exterioară – lumea fizică din afara ta – nu vei vrea niciodată să renunți la un gram din tot ceea ce ai acumulat, ca persoană sau ca națiune, pentru ca să devii fericit.

   Și atâta timp cât cei care “nu au” își văd nefericirea legată de lipsa lucrurilor materiale, vor cădea și ei în capcană. Ei vor dori în mod constant ceea ce ai tu și, în mod constant, tu vei refuza să împarți cu ei.

   De aceea am spus mai devreme că există un mod cu adevărat posibil de a elimina războiul – și toate experiențele de neliniște și lipsă de pace. Dar aceasta este o soluție spirituală.

   În cele din urmă, fiecare problemă geopolitică, la fel ca și fiecare problemă personală, se rezumă tot la o problemă spirituală.

   Întreaga viață este spirituală și, de aceea, toate problemele vieții se bazează pe ceva spiritual – și se rezolvă în mod spiritual.

   Războaiele sunt create pe planeta voastră pentru că cineva are ceea ce altcineva dorește. Acesta este motivul pentru care cineva face ceva nedorit de altcineva.       Toate conflictele provin din dorințe prost plasate.

   Singura pace din lume care durează este Pacea Interioară.

  Lăsați fiecare persoană să-și găsească pacea în interiorul ei. Când descoperiți pacea în interiorul vostru, găsiți că nu vă mai trebuie nimic din exterior. Aceasta înseamnă, pur și simplu, că nu mai aveți nevoie de lucrurile care aparțin lumii exterioare. “A nu avea nicio nevoie” este o mare libertate. În primul rând te eliberează de frică: Frică că există ceva ce tu nu vei avea; frică cum că există ceva ce ai și ai putea pierde; și frică cum că, fără un anumit lucru, nu ai fi fericit.

  În al doilea rând, “a nu avea nicio nevoie” te eliberează de mânie. Mânia înseamnă frică declarată. Când nu e nimic de care să-ți fie frică, nu există nimic care să te facă mânios. Voi nu sunteți mânioși când nu obțineți ceea ce doriți, pentru că a dori a fost pur și simplu o preferință, nu o necesitate.

   De aceea nu aveți nicio frică legată de posibilitatea de a nu obține. Deci, nu există nici mânie. Voi nu sunteți mânioși când îi vedeți pe alții făcând ceea ce voi nu vreți ca ei să facă, deoarece nu aveți nevoie ca ei să facă sau să nu facă ceva în mod deosebit. Deci nu există nici mânie.

   Nu sunteți mânioși când cineva nu este amabil, deoarece nu aveți nevoie ca ei să fie amabili. Nu simțiți mânie când cineva nu este iubitor, pentru că nu aveți nevoie ca ei să vă iubească. Nu simțiți mânie când cineva este crud sau jignește sau încearcă să vă facă un rău, pentru că nu aveți nevoie ca ei să se comporte în niciun alt fel și vă este foarte clar că nu vi se poate face niciun rău. Nu simțiți mânie nici când cineva încearcă să vă ia viața, pentru că nu vă e frică de moarte.

   Când frica vă este luată, orice altceva vă poate fi luat și nu veți fi mânioși. În sinea voastră, știți în mod intuitiv că tot ceea ce ați creat poate fi creat iarăși sau – ceea ce e mult mai important – că nu contează.

   Când îți găsești Pacea Interioară, nicio prezență sau absență a unei persoane, loc sau lucru, a unei condiții, circumstanțe sau situații nu poate fi creatorul stării voastre de spirit sau cauza experienței voastre ca ființe. Aceasta nu înseamnă că voi respingeți tot ceea ce ține de trup. Nici gând de așa ceva. Voi trăiți experiența de a fi pe deplin în trupul vostru cât și deliciile acestuia, așa cum n-ați mai trăit-o niciodată înainte. Dar implicarea voastră în ceea ce ține de trup va fi voluntară, nu obligatorie. Veți trăi senzații trupești, deoarece alegeți să o faceți și nu pentru că vi se cere să o faceți pentru a vă simți fericiți sau pentru a vă justifica tristețea.  

    Această schimbare simplă – a căuta și a găsi pacea interioară – ar putea, dacă ar fi trăită de fiecare în parte, să termine cu toate războaiele, să elimine conflictul, să prevină nedreptatea și să ducă lumea la pace veșnică. Nu există alte formule necesare sau posibile. Pacea lumii este o treabă personală! Nu este nevoie de o schimbare de împrejurări, ci de o schimbare de conștiență.

ÎNTREBARE: Cum poți să-ți găsești pacea când ești flămând? Să fii într-o stare de seninătate când îți este sete? Să rămâi calm când ești ud și ți-e frig și nu ai adăpost? Sau să eviți mânia când cei pe care-i iubești mor fără motiv? Vorbești atât de poetic, dar este oare poezia ceva practic? Are ea ceva de spus mamei din Etiopia care-și privește copilul vlăguit murind din lipsa unei felii de pâine? Omului din America Centrală care simte cum un glonte îi sfâșie trupul, deoarece a încercat să împiedice o armată să-i cotropească satul? Și ce îi spune poezia ta femeii din Brooklyn, violată de opt ori de către o bandă? Sau familiei cu șase copii din Irlanda care a sărit în aer din cauza unei bombe teroriste, plasată într-o biserică, într-o dimineață de duminică.

E greu să auzi ce îți spun acum.

Dar într-adevăr îți spun Eu ție: Există perfecțiune în orice.

Străduiește-te să vezi perfecțiunea. Aceasta e schimbarea de conștiență despre care am vorbit. Să nu ai nevoie de nimic. Să dorești totul. Să alegi numai ceea ce se ivește.

Simțiți-vă sentimentele.

Plângeți-vă lacrimile.

Râdeți râsetele.

Cinstiți-vă adevărul.

Dar când toată emoția a dispărut, stați liniștiți și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu.(…)

Totul sună ca ceva ce este imposibil de făcut. Dar dacă treceți în conștiența lui Dumnezeu, puteți să o faceți.

Nu trebuie să o faceți, bineînțeles. Depinde de modul în care doriți să trăiți experiența în acel moment. Într-un moment de mare tragedie, încercarea la care sunteți supuși este întotdeauna să liniștiți mintea și să treceți în adâncimea sufletului vostru. 

   
Voi faceți acest lucru în mod automat, atunci când nu mai dețineți controlul.

finish


Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Text”, Cap.7-“Darurile Împărăției”, pp. 122-123, Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Neale Donald Walsch , ” Conversații cu Dumnezeu” -Vol.II, pp. 169-172, București: For You – 2009.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


Curs de Miracole-Exercițiul zilei( 61-65). Tu ești lumina lumii.

Lumina lumii în Filipine ( Reuters)

“Lumina lumii” în Filipine  (Reuters)

Poți fi cel mai bun fotograf din lume, dar, uneori, pentru a face imaginea memorabilă e necesar să fii la momentul potrivit, în locul potrivit

aici: http://diez.md/2014/05/01/foto-25-de-fotografii-incredibile-realizate-fara-photoshop-in-luna-aprilie

Tu eşti lumina lumii, dar nu o ştii, pentru că nu ai privit suficient de adânc în propria ta inimă. Opreşte-te o clipă şi priveşte. Opreşte-te o clipă, ca să găseşti lumina ce dansează în noaptea întunecată dinăuntru. Vezi acele culori intense ce străpung norii negri, mâinile de lumină care vor să atingă orizontul. Până când nu poţi vedea lumina lumii în tine însuţi, nu o poţi aduce lumii. (Paul Ferrini)

 

      După prima serie de lecții recapitulative (1-50), urmează o serie de exerciții care debutează cu cel de astăzi, și care se bazează pe acesta. Întrucât sunt înlănțuite, iar tehnicile decurg de asemenea în mod natural, de la unul la altul, am ales să le parcurg în avans pe primele cinci. Sigur că nu va fi realizat practic decât un exercițiu pe zi, dar nu strică o privire de ansamblu pentru a intui de unde plecăm și unde trebuie să ajungem. 

      Ideile care se succed pe parcursul acestor exerciții sunt:

  • Eu sunt lumina lumii.
  • Iertarea e funcția mea ca lumină a lumii.
  • Lumina lumii aduce pace fiecărei minți prin iertarea mea.
  • Să nu îmi uit funcția.
  • Singura mea funcție e cea pe care mi-a dat-o Dumnezeu – aici este explicat pentru prima oară detaliat cum trebuie organizată scurta perioadă de meditație.

          Dacă ar fi să-mi concep un text pe care să-l înțeleg și pe care să îl repet la sfârșitul  acestor cinci zile, acesta ar fi:

       Eu sunt lumina lumii, pentru că așa m-a creat Dumnezeu. Am rolul meu în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, așa cum au toți oamenii de pe acest pământ. Sunt instrumentul Lui. Voi împărtăși această lumină având grijă să iert. Atunci când atac, invoc slăbiciunea din mine,  iar când iert, invoc puterea lui Hristos din mine. Iertând aduc pace în mine și în cei din jurul meu – și voi fi fericită. În felul acesta mă voi mântui. Aceasta este misiunea mea pe pământ. Celelalte obiective mărunte, legate de viața trupului nu sunt importante. De aceea îmi voi aminti mereu că rolul meu pe pământ este să mă mântuiesc și să ajut cum pot la mântuirea lumii,  prin exemplul personal.

 

61: Eu sunt lumina lumii.

 

        Poate părea arogantă această idee, dat fiind faptul că am fost învățați că numai Mântuitorul nostru este Lumina Lumii. Cu toate acestea, dacă am înțeles că Iisus Hristos și-a asumat răspunderea pentru planul mânturii lumii, pe care îl conduce, și că fiecare dintre noi suntem chemați să luăm parte activă la această “acțiune”, având un rol clar și bine definit în acest plan, aroganța se va transforma firesc, în umilință. Pe de altă parte, dacă am înțeles că suntem cu toții Fii ai lui Dumnezeu, și că purtăm în noi scânteie divină, vom înțelege de asemenea că nu este vorba nici de aroganță, nici de mândrie. Este pur și simplu un adevăr pe care trebuie să-l rostim despre noi înșine, și trebuie să-l punem în valoare. Practic, în aceasta constă exercițiul 61: în a ne repeta această idee pe întreg parcursul zilei, în intervale scurte de 1-2 minute, atât cu ochii deschiși, cât și cu ochii închiși atunci când este posibil:

Eu sunt lumina lumii. E singura funcție pe care o am.

De aceea sunt aici.

Aceasta nu este …decât o simplă declarare a adevărului despre tine. Este opusul declarării mândriei, aroganței sau autoamăgirii.

Pentru eu, ideea de astăzi este chintesența  preamăririi de sine. Dar eul nu înțelege umilința, confundând-o cu înjosirea de sine. Umilința constă în acceptarea rolului pe care îl ai în mântuire și în nepreluarea altui rol. Nu dai dovadă de umilință insistând că nu poți să fii lumina lumii, dacă aceasta este funcția pe care ți-a desemnat-o Dumnezeu. 

Adevărata umilință cere să accepți ideea de astăzi pentru că tocmai Vocea lui Dumnezeu îți spune că e adevărată. Acesta e un prim pas în direcția acceptării adevăratei tale funcții pe pământ. E un pas uriaș în direcția preluării locului legitim pe care îl ai  în mântuire.

62. Iertarea e funcția mea ca lumină a lumii.

Cu ochii închiși, dacă se poate, ne vom spune astăzi, în intervale scurte și dese, ca și ieri,  începând dimineața și sfârșind seara, că :

Iertarea e funcția mea ca lumină a lumii.

Îmi voi îndeplini funcția ca să fiu fericit.

Atunci când atenția începe să o ia razna, vom repeta ideea și ne vom aminti că noi, ca lumină a lumii, avem funcția de a ierta, și vom ierta, pentru că vrem să fim fericiți. Gândurile care au legătură cu acest subiect vor fi lăsate să zburde libere, pentru că sunt benefice, iar inima noastră știe să le recunoască ca fiind benefice.

Iertarea ta este cea care va aduce lumea întunericului la lumină. (…) Iertarea este cea care demonstrează că tu ești lumina lumii. Prin iertarea ta, adevărul despre tine revine în memoria ta. De aceea în iertarea ta stă mântuirea ta. (…) Iată de ce toată iertarea este un dar pe care ți-l faci ție însuți. Scopul tău este să afli cine ești, deoarece ți-ai negat Identitatea atacând creația și Creatorul ei. Acum înveți cum să-ți amintești adevărul.

Amintește-ți că în fiecare atac îți invoci slăbiciunea, în timp ce, de fiecare dată când ierți, invoci puterea lui Cristos din tine. Și atunci, nu începi să înțelegi ce va face iertarea pentru tine? Ea va înlătura din mintea ta toată senzația de slăbiciune, încordare și oboseală. Îți va îndepărta toată frica, vinovăția și durerea. Te va lăsa să reconștientizezi invulnerabilitatea și puterea pe care Dumnezeu le-a dat Fiului Său. 

 

63: Lumina lumii aduce pace fiecărei minți prin iertarea mea.

 

Lumina lumii aduce pace fiecărei minți prin iertarea mea.

Eu sunt mijlocul desemnat de Dumnezeu pentru mântuirea lumii.

Acestea sunt ideile pe care mi le voi repeta astăzi cât de des posibil chiar și cu ochii închiși, începând dimineața, și terminând seara.

Pe lângă treburile zilnice, care îmi pot provoca bătaie de cap ce-i drept, îmi voi aminti că adevăratul meu rol în această viață este să mă mântuiesc pe mine, și să ajut la mântuirea lumii. Pentru că eu fiind mântuit, răspândesc în jurul meu pace prin iertarea pe care mi-o acord și o acord tuturor ființelor din viața mea. Sunt un instrument prin care Dumnezeu mântuiește lumea. 

Cât de sfânt ești tu, care ai puterea să aduci pace fiecărei minți! (…) Ce rost ai putea să ai care să îți aducă o mai mare fericire? 

Cu o asemenea funcție, ești, într-adevăr lumina lumii. (…) Nu accepta în locul ei vreun rost banal sau vreo dorință neînsemnată, căci îți vei uita funcția  și îl vei lăsa pe Fiul lui Dumnezeu în iad. Nu ți se cere un lucru oarecare. Ți se cere să accepți mântuirea ca să o poți da la rândul tău. 

Nu trebuie scăpat niciun prilej de-a întări ideea de astăzi. Amintește-ți că Fiul lui Dumnezeu își așteaptă mântuirea de la tine. Și cine să fie Fiul Lui dacă nu Sinele tău?

64: Să nu îmi uit funcția.

Ideea de astăzi este doar un alt fel de a spune : ” Să nu cad în ispită”.

Numai mintea mea este cea care mă poate menține vigilent, mintea mea în curs de vindecare. Toată lumea fizică este făcută să mă depărtez în fiecare zi de rolul meu, și să mă abată din calea mântuirii.  Trupul meu este în vârtejul acestei lumi, iar ochii mei fizici văd numai această lume. Cu toate acestea nu pot uita ce-am învățat: că trupul meu nu este veșnic,  este distructibil , și nu reprezintă decât un mijloc de comunicare dintre mine și Dumnezeu prin Spiritul Sfânt, atâta timp cât sunt în această lume. Lumea este un loc în care voi învăța să – mi iert ceea ce eu numesc păcatele mele. 

Am învățat deci, că sunt lumina lumii, nu cu aroganță, ci cu umilință, nu atribuindu-mi singur acest statut, ci înțelegând că Însuși Dumnezeu m-a creat așa, în esența mea. Sunt instrumentul lui Dumnezeu în desăvârșirea planului mântuirii lumii. Am învățat că singura funcție a mea ca lumină a lumii este să iert, iar acest lucru mă va face fericit, pentru că este calea către mântuire. Acest lucru va aduce pace în mintea mea și va revărsa pace în jurul meu. 

Vei fi fericit numai îndeplinind funcția pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Altă cale nu există. De aceea, de fiecare dată când alegi să îți îndeplinești sau nu funcția, alegi de fapt să fii sau să nu fii fericit.

Să ne amintim astăzi acest lucru. Să ni-l reamintim dimineața, din nou seara, și pe tot parcursul zilei. Pregătește-te dinainte pentru toate deciziile pe care le vei lua astăzi amintindu-ți că toate sunt de fapt foarte simple. Fiecare te va duce la fericire sau la nefericire. Să fie chiar atât de greu de luat o decizie atât de simplă? Nu te lăsa amăgit de forma deciziei.

Prin urmare, să exersăm astăzi gândurile următoare:

 

Să nu îmi uit funcția.

Să nu încerc să o înlocuiesc pe a lui Dumnezeu cu a mea.

Să iert și să fiu fericit.

Acestea sunt lucrurile pe care nu trebuie să le uit, și pe care le voi repeta astăzi, indiferent de ceea ce are de făcut trupul meu pe timpul zilei. 

Tehnica de astăzi:

  • Începând de dimineață și până seara vor fi intervale practice scurte, de câte un minut, în care îmi amintesc  toate aceste idei. Intervalele cu ochii deschiși alternează cu cele în care-mi țin ochii închiși. Voi repeta și mă voi gândi în liniște la ideile învățate. Privind apoi în jurul meu îmi voi spune:

Iată lumea pe care am funcția să o mântuiesc.

  • Este necesar un interval mai lung, de 10-15 minute în care vor fi repetate în liniște ideile învățate – un scurt program de meditație în care vor fi prezente numai acele gânduri legate de aceste idei, așa cum vin ele în minte.

 

65: Singura mea funcție e cea pe care mi-a dat-o Dumnezeu.

 

Astăzi este zi de reafirmare a angajamentului total față de mântuire, ca unică funcție pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Este încă o aprofundare a ideilor învățate în ultimele patru lecții. Este o descriere mai amănunțită a tehnicii  de meditație de cinsprezece minute prin care punem în practică aceste învățături.

Deplina acceptare a mântuirii ca singura ta funcție implică neapărat două faze: recunoașterea mântuirii ca funcția ta și renunțarea la toate celelalte obiective pe care ți le-ai inventat.  (…) Acesta e singurul mod în care îți poți găsi pacea minții.

Astăzi și în zilele care urmează, rezervă-ți între zece și cincisprezece minute pentru un interval practic mai susținut, în care încerci să înțelegi și să accepți ce înseamnă de fapt ideea zilei. Ideea de astăzi îți oferă posibilitatea să scapi de toate dificultățile pe care le percepi. Ea pune în mâinile tale cheia de la ușa păcii, pe care ți-ai închis-o singur. Îți dă răspuns la toate căutările pe care le-ai întreprins de la începuturile timpului încoace.

Încearcă, dacă poți, să efectuezi intervalele practice mai lungi aproximativ în același moment în fiecare zi. Și mai încearcă să stabilești momentul acesta dinainte, și să te ții apoi de el cât mai fidel posibil. Scopul acestui demers este acela de a-ți organiza ziua în așa fel  încât să îți rezervi timp atât pentru Dumnezeu cât și pentru toate scopurile și obiectivele mărunte pe care le vei urmări. Acest demers face parte din antrenamentul disciplinar cu bătaie lungă de care are nevoie mintea ta, ca Spiritul Sfânt să o poată folosi cu consecvență în scopul pe care îl împărtășește cu tine.

 

Concret: se repetă mai întâi ideea zilei. Cu ochii închiși apoi, se repetă încă o dată, și apoi se tece la observarea minții și a gândurilor care sunt generate, indiferent dacă sunt sau nu aferente ideii. Fiecare gând care bruiază ideea zilei va fi alungat folosind expresia:

Gândul acesta reflectă un obiectiv care mă împiedică să accept singura funcție pe care o am. (mântuirea, iertarea)

După ce gândurile parazite au dispărut, afirmăm că suntem dispuși să înlocuim cu adevărul toate atribuțiile iluzorii pe care ni le fabricăm, fie folosind afirmația de mai jos, fie una echivalentă, concepută de noi.

Pe această pagină curată mi se scrie adevărata funcție. (mântuirea, iertarea)

În restul timpului alocat meditației ne vom concentra asupra importanței pe care o are pentru noi această idee, întrucât putem rezolva odată pentru totdeauna conflictele. Ne concentrăm asupra măsurii în care ne dorim cu adevărat mântuirea în ciuda absurdelor idei contrare care ne urmăresc.

Pe perioada intervalelor scurte,  efectuate cel puțin odată pe oră, afirmăm decizia noastră de mântuire, în cazul în care cu adevărat am luat această decizie:

Singura mea funcție e cea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. ( mântuirea, iertarea)

Alta nu vreau și nici nu am.

Cu această idee ne desprindem complet de lumea aceasta, în care trăim fizic, în care muncim să ne întreținem trupurile –  dacă ar fi numai pentru asta!! -,  și în care trăim pe pilot automat conduși de ego.  Ciudată decizie pentru cineva care este ancorat în lumea  pământeană! Parcă-ți vine să te uiți înapoi, și să te gândești bine, dacă chiar vrei să dai drumul tuturor acestor misiuni și plăceri pe care ți le-ai inventat singur.  Poți trăi în această lume numai cu ideea mântuirii în suflet, fără să te izolezi? Ți-e frică să te transformi?  E o întrebare pe care eu mi-am pus-o și pentru care dincolo de răspunsul personal există și alte răspunsuri încurajatoare. Și unul dintre aceste răspunsuri va fi redat într-unul din articolele viitoare.

În încheiere, îmi trece din nou prin minte ceea ce spunea Osho cu privire la transformare:

Se prea poate ca în adâncul tău să nu dorești transformarea. Teama aceasta, teama de transformare e reală. (…) Teama de transformare este la fel ca teama de moarte. Este o moarte, pentru că vechiul pleacă lăsând loc nou-venitului în ființa ta. Tu, cel de dinainte, nu vei mai exista, ceva total nou se va naște din tine. (…) Cel nou nu poate fi continuarea celui vechi. Cel vechi este discontinuu. Cel vechi trebuie să dispară.

 

 finish


 

Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de Miracole – Culegere de exerciții pentru studenți , pp.99-106 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!


 

Lecțiile iubirii-1: Mesajul răstignirii.

rastignirea-ingerului

Vasile Burlui- “Răstignirea îngerului”

      Răstignirea: Un exemplu și un mijloc didactic dus la  extrem. O lipsă de atac la persecuție pornită din conștientizarea faptului că deși trupul poate fi distrus, esența noastră divină este nemuritoare.

“Predă numai iubire, căci asta și ești.”

      Nimeni nu își poate organiza viața fără să aibă un sistem de gândire. Trăim potrivit acestuia și îl predăm în primul rând copiilor noștri prin învățături, dar mai ales prin exemplul personal. Sistemul de gândire care stă la baza lumii în care trăim este bazat pe separare. Atunci când te consideri singur, separat de tot ce te înconjoară, te simți vulnerabil, iar de aici se naște frica. Frica de orice: de oameni, de viață, de natură, de univers, de ce ar putea fi dincolo de lumea noastră, în plan fizic și subtil. Cu frica în suflet, vulnerabil fiind, te simți atacat, crezi că ești atacat în mod constant, motiv pentru care devi mânios și ataci la rândul tău. Așa funcționează în mare, lumea în care trăim. Ceea ce vedem în societatea noastră reflectă în marea majoritate a cazurilor această nevoie bolnavă de atac și contraatac. Nu iubirea este cea pe care o împărțim, așa cum ar fi firesc, ci mânia.

      De 2000 de ani purtăm doliu și îl comemorăm pe Mântuitor. Dar cum Îl onorăm? Neînvățând lecțiile pe care a venit să ni le predea prin exemplul personal. Considerăm că s-a jertfit  și a luat asupra Sa păcatele lumii. Superficială concluzie, iar faptul că ne-am degrevat de responsabilitatea propriei noastre Ispășiri se vede în viețile noastre. Trăim cu frica de iad în sân pe de o parte, iar pe de altă parte nu-i acordăm nicio șansă acestui mare Maestru care a venit să ne învețe măreața lecție a iubirii și iertării. Este mult mai ușor să afirmăm la nivel superficial că îl urmăm pe Hristos și mult mai greu să muncim cu propriile noastre persoane, pentru a învăța lecțiile pe care El ni le-a predat:

   Ți s-a cerut să mă iei ca model de învățare pentru că un exemplu extrem e un instrument didactic deosebit de util. Toți predăm, și predăm tot timpul.

   În scopul învățării să mai examinăm o dată răstignirea…Nu am stăruit înainte asupra ei din cauza conotațiilor înfricoșătoare pe care i le poți asocia….Răstignirea nu e decât un exemplu extrem. Ea poate fi și a fost greșit înțeleasă. Deși am insistat înainte numai pe înviere nu am clarificat atunci scopul răstignirii și modul în care a dus de fapt la înviere….Adevăratul înțeles al răstignirii stă în intensitatea aparentă a agresiunii unora dintre Fiii lui Dumnezeu asupra altuia. În ultimă instanță agresiunea poate fi săvârșită numai asupra trupului.

Observație: Ni s-a explicat în lecțiile trecute că viața noastră dominată de ego, pe această planetă și în această lume, este doar o foarte mică parte din viața noastră cea adevărată care se desfășoră dincolo de spațiu și timp, în eternitate. Ținând cont de aceste aspecte,  pot fi  înțelese mai bine ideile care curg mai jos prin  Vocea Lui:

      Nu încape îndoială că un trup poate agresa un altul, putând chiar să îl distrugă. Dar, dacă distrugerea însăși e imposibilă, ce e destructibil nu poate fi real. De aceea distrugerea lui nu justifică mânia. În măsura în care crezi că o justifică, accepți premise false și le predai altora. Mesajul pe care a fost menită să îl predea răstignirea, a fost acela că nu e necesar să percepi o formă de agresiune în persecuție, căci NU poți fi persecutat. Dacă reacționezi cu mânie, te identifici cu destructibilul și te apreciezi, de aceea, în mod dement.

    Am explicat cât se poate de clar că sunt ca tine și ești ca mine, dar egalitatea noastră fundamentală poate fi demonstrată numai printr-o decizie comună. Ești liber să te consideri persecutat dacă vrei. Când alegi însă să reacționezi în felul acesta, ai putea să îți amintești că eu am fost persecutat după cum judecă lumea, și nu am împărtășit această evaluare….Dacă reacționezi de parcă ești persecutat, predai persecuție. Nu ți se cere să fii răstignit, un lucru ce a făcut parte din propria mea contribuție didactică. Ți se cere doar să îmi urmezi exemplul  – în fața unor tentații mult mai puțin extreme de-a percepe greșit – și să nu le accepți ca false justificări pentru mânie.

    Învierea ta este redeșteptarea ta. Eu sunt modelul de renaștere, dar renașterea însăși e doar mijirea în mintea ta a lucrului ce e deja în ea. Dumnezeu Însuși l-a pus acolo și, de aceea, e adevărat pentru totdeauna. Eu am crezut în El și l-am acceptat de aceea ca adevărat pentru mine.

    Am ales,  de dragul tău și al meu, să demonstrez că agresiunea cea mai atroce, după judecata eului, este irelevantă. După cum judecă lumea aceste lucruri, dar nu după cum le cunoaște Dumnezeu, am fost trădat, abandonat, bătut, sfâșiat și, în final, ucis. Era clar că toate acestea s-au datorat doar proiecției altora asupra mea, de vreme ce nu făcusem niciun rău la nimeni și îi vindecasem pe mulți.  Mai suntem egali ca studenți, deși nu e nevoie să trecem prin experiențe egale. Dar, ca să îmi folosești experiențele în mod constructiv, trebuie să urmezi tot exemplul meu și să le percepi cum le percep eu. …M-am angajat să arăt adevărul acestui lucru într-un caz extrem, pur și simplu pentru că urma să fie un bun instrument didactic pentru cei a căror tentație de-a ceda în fața mâniei și a agresiunii nu era atât de extremă.

      Orice interpretare a răstignirii ca fiind altceva decât apel la pace și la iubire, duce la folosirea ei ca armă de atac. În lumina celor spuse în Text, Mântuitorul nu s-a considerat persecutat. A spus că El însuși a ales acest mijloc didactic extrem, pentru că s-a angajat să predea lecția iubirii și să-i învețe pe cei tentați să nu cedeze în fața mâniei și agresiunii. Apostolii se pare că deseori nu au înțeles corect mesajul răstignirii, faptul că Iisus a ales și s-a angajat să treacă prin acest proces. Propriile lor frici și propria lor iubire imperfectă i-au determinat să vorbească apoi despre “urgia lui Dumnezeu”. De asemenea, propriile lor sentimente de vinovăție i-au făcut mânioși și i-au determinat să vorbească cu mânie despre răstignire.

       Exemple de gândire răsturnată din Noul Testament:

    În continuare, sunt două exemple de interpretări eronate generate de sentimentele de vinovăție prezente în mintea Apostolilor. Vocea spune că dacă aceștia nu s-ar fi simțit vinovați nu i-ar fi putut atribui Lui cuvintele:

  • N-am venit să aduc pace, ci sabie” – este clar opusul a tot ce El a predat.
  • Prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul omului?“- Vocea ne spune că acest lucru nu i l-ar fi putut spune lui Iuda decât dacă ar fi crezut în trădare, iar întregul mesaj al răstignirii este tocmai acela că nu crede în trădare. Este accentuată ideea că reacția Lui la Iuda a fost prost înțeleasă, așa cum de asemenea greșit s-a spus că El ar fi atras “pedeapsa” asupra lui Iuda. În condițiile în care tocmai a ales să ne învețe iubirea pentru toți Fiii lui Dumnezeu, părți din Fiime așa cum era și El, nu putea să-l condamne pe Iuda în condițiile în care era gata să demonstreze imposibilitatea condamnării.

       De altfel, în timpul judecății, în timp ce Iuda își rostea mărturia, Iisus s-a întors înspre el și, binecuvântându-l, a spus:

     “Tu vei fi iertat căci ce grăiești nu vine din gura ta.”

      Întorcându-se apoi spre guvernator a continuat:

     “De ce să îți știrbești demnitatea învățându-ți slugile să trăiască în minciună, când, chiar și fără aceasta, tu ai puterea de a condamna un om nevinovat?”

     Suntem atenționați de faptul că atunci când citim învățăturile Apostolilor trebuie să ținem cont de faptul că El Însuși le-a spus că erau multe pe care urmau să le înțeleagă mai târziu căci nu erau chiar gata să-L urmeze la vremea respectivă: ” Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul”( Ioan, XVI, 7-14). Bazându-și judecata pe aceste afirmații, Allan Kardec în “Geneza” spune că :

   Religiile fondate pe litera Evangheliei nu au cum, deci, să pretindă că dețin tot adevărul…Principiul imutabilității religiei este astfel contrazis chiar de Iisus Christos. … Or de la Christos și până în zilele noastre, nu s-a produs nicio mare revelație care să completeze Evangheliile, care să elucideze părțile obscure, indice sigur că Trimisul nu și-a făcut încă apariția. Cine ar putea fi acest trimis? Atunci când Iisus spunea că ” îl voi ruga pe Tatăl meu și el vă va trimite un alt Mângâietor”, lucrul  acesta vrea să spună că nu va fi tot El acel Mângâietor…Apoi Christos adaugă: ” Pentru ca acesta să rămână în veci cu voi, și să fie în voi“. Nu trebuie să înțelegem prin asta o individualitate încarnată, care nu poate rămâne veșnic printre noi, sau, și mai puțin în noi, ci este vorba despre o doctrină care, după ce va fi bine asimilată, va putea sălășlui veșnic în cugetele noastre. Mângâietorul este deci, în accepțiunea lui Iisus, personificarea unei doctrine consolatoare, al cărui inspirator va trebui să fie Duhul Adevărului.”

        Ne întoarcem acum la Text și la Vocea lui Hristos:

Nu vreau să lași să pătrundă nicio frică în sistemul de gândire spre care te îndrum. Nu cer martiri, ci profesori. Nimeni nu e pedepsit pentru păcate, iar Fiii lui Dumnezeu nu sunt păcătoși.

Răstignirea a fost rezultatul unor sisteme de gândire clar opuse; simbolul perfect al conflictului dintre eu și Fiul lui Dumnezeu. Acest conflict pare la fel de real acum, iar lecțiile lui trebuie învățate acum, ca și atunci.

       Acest mesaj poate fi foarte bine înțeles dacă ne amintim lecțiile referitoare la iluziile eului. Ne amintim că în noi sunt cerul și pământul, că mintea noastră este scindată și că în noi se duce veșnic o luptă între ego (eu) și Sinele nostru Divin  (Fiul lui Dumnezeu) călăuzit de Spiritul Sfânt. La nivel global, comunitar, dar și la nivel individual, aceasta este răstignirea: lupta continuă dintre ego și spirit, și așa cum spune în Text, alegem să ne răstignim în fiecare zi, atâta timp cât credem în separare. Iar răstignirea aceasta ni se aplică fiecăruia dintre noi ca rezultat fie a luptei proprii dintre ego și Divin, fie a luptei pe care o duc cu Divinul eurile exacerbate ale celor pe care tot noi îi lăsăm să ne conducă, și care produce efect asupra noastră, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Iisus. El a fost cel care a demascat lupta pe care eurile exacerbate ale conducătorilor vremii o duceau cu Dumnezeu. L-au omorât pe El, pentru a-și proteja propriile interese dominate de ego.

      Ne-a fost spus explicit de atâtea ori, că mesajul răstignirii este în ultimă instanță mesajul eliberării de frică. Este mesajul renunțării la contraatac. Este mesajul iubirii față de toți frații noștri. Cu toate acestea, este totuși un exemplu extrem de acceptare. Nu ni se cere o astfel de jertfă, dar ni se cere să înțelegem mesajul lecției predate de El – o lecție grea, pe care și-a asumat-o cu bună știință, pentru că Iisus nu a fost purtat de “valul vieții”. El a fost cel care și-a planificat viața și a știut în cele mai mici amănunte încotro se va îndrepta.

finish

Conexiuni:

Carte_Viata-necunoscuta-a-lui-Iisus-Hristos_14825c   

        După încheierea războiului turco-rus ( 1877-1878) Nicolas Notovitch a întreprins o serie de călătorii în Orient cu scopul de a studia tradițiile și obiceiurile locuitorilor Indiei, “arheologia măreață și misterioasă a țării, precum și natura ei colosală și maiestuoasă”. Cu toate acestea, în cursul uneia dintre vizitele pe care le-a făcut la mănăstirile budiste, a aflat de la starețul lama că în arhivele din Lassa, existau documente foarte vechi care vorbeau despre viața lui Hristos. În acest fel, călătoria  sa a luat altă turnură, a descoperit și a obținut informații din acele pergamente, după care, reîntors în Europa, a încercat fără rezultat să le facă publice în mod oficial, prin instituțiile credibile și abilitate în acest sens. Singurul rezultat obținut era interesul vădit pentru informații și sfatul de a nu le face publice pentru că nu este în interesul nimănui. În cele din urmă scrie o cărticică : “Viața necunoscută a lui Iisus Hristos”, în care aduce informații despre anii pe care Iisus i-a trăit în Orient (între 13-26 de ani). El era cunoscut în Orient sub numele de Sfântul Issa. La sfârșitul cărții autorul face un scurt rezumat din care citez fragmentele de mai jos:

     Cele două manuscrise care mi-au fost citite de către starețul lama al mănăstirii Himis, au fost alcătuite din diferite copii scrise în limba tibetană, traduse din sulurile bibliotecii din Lassa și aduse în India, Nepal și Maghada, la două sute de ani după Hristos. Acestea au fost păstrate într-o mănăstire de pe muntele Marbour, din apropiere de Lassa, reședința actuală a lui Dalai- Lama.

      Aceste suluri au fost scrise în limba Pali, cea pe care anumiți lama o studiază cu atenție pentru a putea traduce scrierile sacre din acea limbă în dialectul tibetan. Cronicarii erau budiști aparținând sectei lui Buddha Gautama.

      Fără detalii preliminarii sau vreo explicație, manuscrisul începe cu vestea că, în același an al morții lui Hristos, niște negustori, care tocmai se întorceau din Iudeea, au adus înapoi vorba că, un om drept numit Issa, un israelit, după ce fusese achitat de două ori de către judecători – fiind proorocul lui Dumnezeu – a fost, în cele din urmă, ucis la insistențele guvernatorului păgân, Pilat, care se temuse că Iisus va profita de faima sa pentru a restabili Regatul Israelului și pentru a-i înlătura conducătorii străini din teritoriu.

     Doar la sfârșitul celui de-al doilea volum întâlnim prima afirmație categorică a cronicarului, care declară că Issa este binecuvântat de Dumnezeu și cel mai  bun dintre oameni; că el este alesul mărețului Brahma, omul în care s-a încarnat duhul desprins din Ființa Supremă, la momentul hotărât de soartă.

      Cronica budistă descrie apoi pe scurt măreția și decăderea regatului Israel, cât și cucerirea sa de către străinii care au înrobit locuitorii. …Starea vremurilor de atunci a justificat, așadar, credința în anunțarea, iminența și necesitatea venirii lui Iisus.

      Fără îndoială că, atât budiștii cât și evangheliștii, vor să arate astfel că pruncul aparținea casei regale a lui David; Dar textul Scripturii, potrivit căruia “copilul a fost conceput de către Duhul Sfânt,” poate fi interpretat în două feluri, în vreme ce,  potrivit  doctrinei budiste , care este mai apropiată legilor naturii, Duhul Sfânt s-a încarnat în copilul deja născut, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat și l-a ales pentru a-I împlini misiunea aici pe pământ.

     În acest punct, tradițiile evangheliștilor sunt lacunare, deoarece, din ignoranță sau din neglijență, nu ne povestesc nimic despre copilăria, tinerețea sau educația sa. Ei încep istoria lui Iisus cu prima sa predică, când, acesta se întoarce în țara sa, la vârsta de treizeci de ani.

   Iisus a petrecut șase ani printre budiști, unde a descoperit principiul monoteismului încă neîntinat. La împlinirea vârstei de douăzeci și șase de ani, și-a amintit de țara sa natală care trudea sub jug străin. A decis așadar să se întoarcă acolo. În drumul său, a continuat să predice împotriva idolatriei, a sacrificiului uman și a păcatelor religioase, îndemnându-i pe oameni să-l recunoască și să-l adore pe Dumnezeu, Tatăl tuturor creaturilor pe care le îndrăgește în aceeași măsură, atât pe stăpâni cât și pe sclavi, pentru că toți sunt copiii Săi, cărora le-a lăsat minunatul său univers, drept moștenire comună. Predicile lui Iisus au lăsat o impresie puternică în țările pe care le-a vizitat, unde a înfruntat multe pericole puse la cale de către preoți, dar a fost protejat adeseori de adulatorii săi, care, cu o zi înainte, își sacrificaseră copiii idolilor.

     Prin puterea unui singur mesaj de adevăr, India întreagă, cu cele trei sute de milioane de idoli, poate fi transformată într-o țară creștină; dar – acest proiect minunat ar fi, fără îndoială, păgubos pentru anumiți creștini, care, precum preoții mai sus menționați, specuează ignoranța maselor pentru a se îmbogăți.

    Sfântul Luca spune că:” Iisus avea în jur de treizeci de ani când a început să-și îndeplinească misiunea.” Potrivit cronicarului budist, Iisus ar fi început să predice de la douăzeci și nouă de ani. Toate predicile sale, pe care evangheliștii nu le menționează și care au fost păstrate de budiști, se remarcă prin aspectul lor de măreție divină. Faima noului predicator s-a răspândit rapid în țară, iar Jerusalimul i-a așteptat cu nerăbdare sosirea.

    Dar Pilat, guvernatorul țării, nu avea aceeași viziune asupra situației. Agenții zeloși i-au spus că Iisus anunțase iminența unei noi împărății, recuperarea tronului evreiesc, și că se declarase Fiul lui Dumnezeu, trimis să învie curajul Israelului, căci el, Regele Iudeilor, va urca în curând pe tronul strămoșilor săi.

   Nu doresc să-i atribui lui Iisus rolul de revoluționar, dar mie îmi pare foarte plauzubil că El a trudit cu oamenii, având în vedere recăpătarea tronului, care îi revenea lui prin drept de moștenire. Prin inspirație divină și, în același timp complet convins că pretențiile sale erau legitime, Iisus a propovăduit, astfel, uniunea spirituală a oamenilor din care s-ar fi putut naște o uniune politică. ( Speculația autorului.)

      În ceea ce privește judecarea și condamnarea lui Iisus, deși descrierile sunt în mare parte comune atât evangheliștilor cât și budiștilor, autorul își spune că:

      La sfârșitul anchetei, membrii Sanhedrinului l-au anunțat pe Pilat că suspiciunile sale erau nefondate, că Iisus propovăduia adevăruri religioase, nu idei politice; că predica cuvântul sfânt și, mai mult, că susținea că venise pentru a reinstaura poruncile lui Moise, nu pentru a le înlătura. Cronica budistă nu face altceva decât să confirme această simpatie care exista fără îndoială între Iisus, tânărul predicator, și vârstnicii poporului iudeu; de aici și răspunsul acestora: “Noi nu judecăm un tânăr nevinovat.”
    Potrivit evangheliștilor, fariseii și evreii au încercat să-l condamne pe Iisus la moarte, în timp ce cronicarul budist declară hotărât că doar Pilat trebuie tras la răspundere. Această versiune este mult mai probabilă decât cea a evangheliștilor; cuceritorii Israelului neputând să suporte prea mult timp prezența unui om care-i anunța pe oameni că izbăvirea lor de sub jugul străin se apropia. Fiind deranjat de popularitatea lui Iisus, era normal ca Pilat să trimită instrucțiuni iscoadelor sale să urmărească fiecare cuvânt și mișcare a tânărului predicator.

      Referindu-se la Iuda, Nicolas Notovitch, citează replicile lui Iisus din timpul judecării prin care l-a iertat pe Iuda după ce l-a mustrat că și-a vândut conștiința, și prin care l-a criticat în mod direct pe Pilat pentru că a recurs la mijloace degradante cu scopul de a-l condamna. Apoi împărtășește propria sa opinie privind situația lui Iuda:

      Acum zece ani, am citit un articol despre Iuda într-un ziar german, Fremdenblatt, în care autorul încerca să demonstreze că trădătorul fusese prietenul cel mai bun al lui Iisus. S-ar părea că Iuda și-a trădat stăpânul datorită iubirii pe care o purta, prin oarba credință în vorbele Mântuitorului, care spunea că Împărăția Sa va veni după răstignirea Sa. Dar când l-a văzut pe cruce, după ce așteptase în zadar învierea sa imediată, Iuda nu a putut suporta remușcările și s-a spânzurat. Nu are rost să insist asupra acestei cercetări asidue, care este cu siguranță originală.
         Dar întorcându-mă la narațiunea biblică și la cronica budistă, pare destul de probabil că informatorul plătit ar fi fost Iuda, deși versiunea budistă nu precizează nimic în acest sens. Se poate presupune că guvernatorul s-a descotorosit prin propriile mijloace de Iuda, cum se întâmplă câteodată în zilele noastre, când este esențial să ascunzi oamenilor o astfel de faptă gravă și compromițătoare, pe care un astfel de om ar putea-o desconspira, fără să se gândească la consecințe.

       Oricum ar fi, sunt dovezi și interpretări suficiente care vin în sprijinul ideii că sfârșitul lui Iuda nu a fost consecința “pedepsei” pe care Iisus a atras-o asupra lui.

        Dincolo de orice speculație, de orice interpretare, de orice sursă din care vin informațiile despre Iisus Hristos, răzbate clar o singură concluzie:

” Cuvintele mele vor dăinui în veci.”

     Cea mai mare dintre minunile înfăptuite de Iisus Christos rămâne totuși revoluția pe care învățăturile sale a înfăptuit-o în lumea întreagă…Iisus Christos nu a scris nimic și totuși…doctrina sa a abolit păgânismul atotputernic până atunci, devenind stindardul civilizației. El avea deci, contra lui, toate forțele pentru a eșua în ceea ce-și propusese, de aceea putem spune că triumful doctrinei sale este mai mare decât toate miracolele sale, dovedind în același timp misiunea divină cu care fusese însărcinat. Dacă, în loc de principii sociale însuflețitoare pentru umanitate, bazate pe viitorul spiritual al omului, el nu ar fi lăsat posterității decât o sumă de fapte miraculoase, de abia ne-am fi amintit de ele astăzi.

( Allan Kardec-Geneza)

        În loc de final, un scurt interviu cu Petre Țuțea, despre Adevăr și Divinitate, și nu în ultimul rând despre credința în posibilitatea noastră ca oameni, de a atinge perfecțiunea:

 

 finish

 


 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole-“Text” pp.82-86 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Nicolas Notovitch, “Viața necunoscută a lui Iisus Hristos”, Solaris Print, București-2011, pp. 126-150.

Allan Kardec, “Geneza”, Antet XX Press, pp. 206, 225, 230.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!