Curs de miracole: 164 – Acum suntem una cu Cel Care e Sursa noastră.

 

Rassouli-paintings- emanația divină

Mai multe creații minunate “by Rassouli” –  aici

      În filmul inserat mai jos, Dr. Michael Newton răspunde la o serie de întrebări pentru a descrie lumea spirituală și “viața dintre vieți”, iar una dintre aceste întrebări este în strânsă legătură cu tema Cursului de miracole și a lecției de astăzi în special:

***

  • Care este scopul final al sufletului?
  • Pentru mine este dificil să pronunț cuvântul Dumnezeu, deoarece, ca să fiu franc cu tine am început asta ca un ateist. Nu am crezut în Dumnezeu. Nu am crezut că există ceva după viață, ci doar o uitare supremă. Însă clienții mei m-au dus către aceasta cu voioșie și chiote! M-au dus la petrecere! Și doar după ani de muncă cu ei, și datorită consecvenței rapoartelor, și cunoscând ceea ce fac cu hipnoza, și făcând munca și cercetarea eu însumi, m-a dus în final în punctul în care pot spune că eu cred într-o putere mai mare decât a mea, o sursă pentru toată viața și toată inteligența. Astfel, scopul tuturor acestor încarnări, este de a ajunge la acel stadiu al perfecțiunii, în care noi ne putem reuni, dacă pot spune așa, cu acea sursă de unde provenim.

***

      Dacă ne amintim toate învățăturile din Text și toate lecțiile care au trecut, nu putem să nu ne dăm seama cât de sus țintim ca studenți ce parcurgem Curs de miracole. Mântuirea nu pare a fi nimic altceva decât starea în care ne aflăm pregătiți pentru ultimul pas – cel al reunirii; mai degrabă “un salt mortal” pe care îl vom face în final doar cu ajutorul lui Dumnezeu, atunci când mintea noastră va fi pregătită. Înțelegem acum de ce acest Curs și “miracolele” lui pot scurta drastic timpul necesar a fi parcurs pe drumul mântuirii. De noi depinde dacă va mai rămâne ceva de parcurs din acest drum sau dacă, în această viață, vom reuși să ajungem la capătul lui. Noi alegem dacă ne întoarcem Acasă sau dacă rămânem  “călători prin vise și iluzii” agățați în continuare de roata cosmică a unui nesfârșit șir de reîncarnări succesive. 

       În Manual pentru profesori, referindu-Se la reîncarnare,Vocea ne învață că aceasta nu ar trebui luată în considerație decât dacă aduce o stare de încredere și de bine în viața studentului spiritual. Nu acesta este obiectivul studentului, căci s-a stabilit deja  obiectivul final: întoarcerea Acasă acum, în această viață. Tot ce e de iertat se iartă acum, tot ce e de iubit se iubește acum, și ce mai e de învățat se învață tot acum.

     Lasă-ți viața în mâinile lui Dumnezeu, ascultă Vocea interioară a Sinelui, urmează Călăuza și trezește-te la cine ești cu adevărat. Acesta este îndemnul Cursului, spre asta ar trebui să ne conducă aceste lecții dacă sunt parcurse cu seriozitate. Dar fiecare merge pe calea mântuirii cât de mult poate și cât este mintea lui pregătită s-o facă în acest moment.

Reîncarnarea nu e, în niciun caz, problema de care să ne ocupăm acum. (…) Dacă își pune bazele unei vieți viitoare, tot numai acum poate lucra la propria lui mântuire. Pentru unii conceptul poate fi reconfortant; și, de le dă curaj, valoarea lui vorbește de la sine. E cert însă că drumul către mântuire poate fi găsit atât de cei ce cred în reîncarnare, cât și de cei care nu cred. 

Înseamnă oare că profesorul lui Dumnezeu ar trebui să nu creadă în reîncarnare sau să nu o discute cu alții care cred? Răspunsul e, firește, nu! Dacă se întâmplă să creadă în reîncarnare, ar fi greșit din partea lui să renunțe la acest crez, dacă nu l-a sfătuit Profesorul lăuntric să o facă. Iar asta e foarte improbabil.(…) Tot ce trebuie să recunoască însă e că nașterea nu a fost începutul și moartea nu este sfârșitul. Unui începător nu i se cere nici măcar atât. Nu trebuie decât să accepte ideea că ce știe nu este neapărat tot ce e de învățat. I-a început călătoria.

Accentul pus în acest curs rămâne întotdeauna pe același lucru: în acest moment ți se oferă deplină mântuire, și tot în acest moment o poți și accepta. Asta rămâne, în continuare, singura ta răspundere. Ispășirea poate fi echivalată cu ieșirea totală din trecut și cu lipsa totală de interes față de viitor. Cerul e aici. Alt loc nu există. Cerul e acum. Alt timp nu există. 

( Curs de miracole – Manual pentru profesori, pag.56, 57)

      De nu ai ales acum tot ce puteai să alegi în favoarea mântuirii tale, nu-i nimic:

” Mai alege odată !”

      Este ultimul îndemn, din ultimele lecții ale Textului ( aici: “Viziunea finală” ) Mai alege odată, și încă odată, până vei face acele alegeri care vor aduce în tine pacea și iubirea lui Dumnezeu, atât de necesare mântuirii.

***

“Călătoria dintre vieți” –  Dr. Michael Newton

 

Acum suntem una cu Cel Care e Sursa noastră.

Dacă nu acum, când poate fi recunoscut adevărul? Prezentul e unicul timp existent. Aşa că astăzi, în această clipă, acum, ajungem să vedem ce există acolo mereu, nu în ochii noştri, ci în ochii lui Cristos. EI priveşte dincolo de timp şi vede veşnicia ca reprezentată acolo. Aude sunetele pe care le produce lumea plină de forfotă și goală de sens, dar le aude slab. Căci, dincolo de ele, aude – mai clar, mai plin de înţeles şi mai aproape – cântecul Cerului şi Vocea pentru Dumnezeu.

Lumea păleşte uşor în ochii Lui. Sunetele ei se şterg. Se aude tot mai desluşit o melodie de dincolo de lume; o chemare străveche la care El dă un răspuns străvechi. Le vei recunoaşte pe amandouă, căci nu sunt decât propriul tău răspuns la Chemarea pe care adresează Tatăl tău. Cristos răspunde pentru tine, făcându-Se propriului tău Sine, folosindu-ţi vocea să Îşi dea consimţământul bucuros; acceptându-ţi izbăvirea pentru tine.

Cât de sfântă e exersarea ta de azi, când Cristos îţi dă vederea Lui, aude pentru tine şi răspunde în numele tău la Chemarea pe care e o aude El ! Cât de liniştit e timpul pe care ţi-l răpeşti să îl petreci cu El, dincolo de lume. Cât de uşor ţi se uită toate pretinsele păcate şi ţi se şterg din amintire toate tristeţile. In ziua aceasta e lepădată mâhnirea, căci ţie, care vei accepta azi darurile pe care ţi le dă El, ţi-e clar ce auzi şi vezi venind de mai aproape decât lumea.

Există o tăcere în care lumea nu se poate insinua. Există o pace străveche pe care o porţi în inimă şi pe care nu ai pierdut-o. Există un simţ al sfinţeniei în tine pe care gândul păcatului nu l-a atins. Astăzi îţi vei aminti toate aceste lucruri. Credinţa ta în ce exersezi astăzi îţi va aduce recompense atât de mari şi atât de diferite de tot ce ai căutat până acum, încât vei şti că aici îţi stă comoara, şi odihna, tot aici.

Astăzi e ziua în care închipuirile deşarte se dau la o parte ca o perdea, să dea la iveală ce e dincolo de ele. Acum, ce e cu adevărat acolo devine un lucru vizibil, în timp ce toate umbrele care păreau să îl ascundă pur şi simplu se prăbuşesc. Acum, echilibrul e restabilit şi balanţa judecăţii e lăsată în seama Celui Care judecă adevărat. Şi, în judecata Lui, ochilor tăi li se va dezvălui o lume de o desăvârşită inocenţă. Acum o vei vedea cu ochii lui Cristos. Acum ti-e clară transformarea ei.

Frate, ziua aceasta e sacră pentru lume. Viziunea ta, care ţi s-a dat de dincolo de toate lucrurile din lume, se uită înapoi la ele într-o lumină nouă. Şi ce vezi devine vindecarea şi mântuirea lumii. Valorosul şi nevalorosul sunt percepute amândouă şi recunoscute drept ce sunt. Şi ce e demn de iubirea ta o primeşte, în timp ce nu mai rămâne nimic de temut.

Nu vom judeca astăzi. Vom primi doar ce ne vine de la o judecată făcută dincolo de lume. Exerciţiile pe care le facem astăzi devin darul nostru de recunoştinţă pentru că am scăpat de orbire şi de chin. Tot ce vedem nu va face decât să ne sporească bucuria, pentru că sfinţenia de care dă dovadă ce vedem o reflectă pe a noastră. Suntem iertați în ochii lui Cristos, cu toată lumea iertată într-ai noştri. Binecuvântăm lumea, în timp ce o vedem în lumina în care ne vede Mântuitorul nostru, şi îi oferim libertatea care ni s-a dat prin viziunea Lui iertătoare, nu printr-a noastră.

În timp ce exersezi, dă perdeaua la o parte pur şi simplu renunţând la toate lucrurile pe care consideri că le vrei. Descotoroseşte-te de comorile tale neînsemnate şi lasă, în mintea ta, un loc deschis, curat în care poate veni Cristos să îţi ofere comoara mântuirii. Are nevoie de mintea ta preasfântă să mântuiască lumea. Oare nu e un scop ce merită să fie al tău? Oare nu merită viziunea lui Cristos să fie căutată mai presus de obiectivele nesatisfăcătoare ale lumii?

Nu lăsa să treacă ziua de azi fără ca darurile pe care le are pentru tine să îţi primească acceptarea şi consimţământul. Putem să schimbăm lumea, dacă le adevereşti. S-ar putea să nu vezi valoarea pe care o dă lumii acceptarea ta. Dar asta vrei cu siguranță: poţi da chiar azi pe bucurie toată suferinţa. Exersează cu seriozitate, şi darul e al tău. Oare poate să te înşele Dumnezeu? Oare poate făgăduința Lui să nu se împlinească? Oare poţi să Îi refuzi atât de puţin, când Mâna Sa îi întinde Fiului Său deplina mântuire?

( Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți: Lecția 164, pag.289,299)

***


       Observație cu privire la efectuarea exercițiilor:

      Conform indicațiilor, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

      Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit).  La începutul intervalului, de regulă dimineața,  se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși,  te abandonezi în perfectă liniște și total relaxat lui Dumnezeu. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca atunci când apar să repeți ideea zilei, și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște.  Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

         Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

        Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției  la orice situație concretă ce apare în viața ta.


Curs de miracole: Dincolo de percepție, a crea/a face, rugăciunea.

 

 om și Dumnezeu

” Ai pierdut cunoașterea că tu însuți ești un miracol dumnezeiesc. Creația e Sursa ta și singura ta funcție adevărată.”

“Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii. Adevăratul miracol e iubirea care le inspiră. În acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.”

( Curs de miracole)    

       Pacea adusă dincolo de cuvinte de fondul muzical  din videoclipul postat la subsolul paginii,  ar putea fi un motiv bun pentru a da “clik” pe videoclip în timp ce “vă aplecați” asupra lecției de astăzi.     

         “A crea” versus “A face”

          În starea de separare pe care o trăim acești doi termeni au început să se confunde.
        Creația este atribută Creatorului. Noi facem parte din Creația Lui.  Creația este atributul cunoașterii și a trăirii stării de unitate. În mod ideal noi, creați după ” chipul și asemănarea Lui” suntem capabili de creație.  Această sintagmă ne-a fost reinterpretată pentru că Dumnezeu nu poate fi identificat printr-o imagine, sau prin formă. Astfel, prin “chip” putem înțelege “gândire”, iar prin “asemănare” putem înțelege “de o calitate asemănătoare”.

“Dumnezeu a creat într-adevăr spiritul după Propria Lui Gândire și de o calitate asemănătoare cu a Lui. Altceva nu există”1

Simțindu-ne separați,  incompleți, imperfecți, și trăind în materie, noi ne percem permanent ca având nevoie de ceva pentru a exista și pentru a ne desăvârși.  Toată viața noastră este o zbatere, pentru că toată viața noastră facem ceva.

” Când faci ceva, o faci dintr-o anumită senzație de lipsă sau nevoie….Când faci ceva să satisfaci o lipsă percepută îți afirmi tacit credința în separare. Eul a inventat în acest scop multe sisteme de gândire ingenioase. Caracterul extrem de concret al invenției nu e demn de creativitatea abstractă a creațiilor lui Dumnezeu…Mintea ta se poate să fi devenit foarte ingenioasă, dar – cum se întâmplă întotdeauna când metoda și conținutul sunt separate – e folosită într-o încercare zadarnică de-a ieși dintr-un impas fără ieșire. Ingenuitatea e ruptă total de cunoaștere, căci cunoașterea nu cere ingenuitate. Gândirea ingenioasă nu e adevărul care te va face liber…” 1

         Îmi amintesc acum de citatul din Osho pe care l-am dat în lecția trecută în care spunea că nici Iisus, nici Budha nu au ajuns la cunoaștere prin gândire. Ei au făcut un “salt” pe care trebuie să ne pregătim și noi să-l facem.

          Dincolo de percepție:

         Cuvintele “chip” sau “imagine” sunt întotdeauna legate de percepție. Ele sunt simboluri care ne ajută să interpretăm înțelesul, dar tocmai pentru că lasă loc la interpretări sunt pasibile de erori. Deoarece cunoașterea nu e pasibilă de interpretări, imaginile, cuvintele, formele – ca simboluri -nu fac parte din cunoaștere.
        Pe drumul spre cunoaștere, tocmai pentru că este supusă erorilor,  percepția este un proces continuu de acceptare și respingere, organizare și reorganizare iar evaluarea este esențială în acest proces . 
           Deoarece facem parte din creația lui Dumnezeu, suntem  creați perfecți iar în adâncurile noastre cunoașterea există și în același timp facem parte din cunoaștere. Cum adevărul poate fi aflat prin cunoaștere, “iar cunoașterea unei părți din el înseamnă a-l cunoaște în întregime”, ” nu trebuie decât să te cunoști pe tine, și cunoașterea ta e completă”.
” A cunoaște miracolul lui Dumnezeu înseamnă a-L cunoaște pe El”

           Rugăciunea: 

       Este mijlocul de propagare a miracolelor.  Ceea ce trebuie cerut prin rugăciune este iertarea, pentru că ” cei ce au fost iertați au totul”. Prin iertare se vindecă  percepția separării așa cum iertarea propriei tale persoane și a  semenilor tăi este mult mai ușoară atunci cănd ai în vedere unitatea.
         Atunci când ataci greșeala în altul îți faci ție rău. Atacul e îndreptat asupra unui străin și facem asta pentru că trecem cu vederea sau nu am înțeles încă principiul unității. ” Nu există străini în creația lui Dumnezeu”. Atunci când atacăm, atacăm în virtutea percepțiilor greșite și a judecării lipsurilor din ceilalți. Percepția corectă presupune însă a vedea pe cel de lângă noi ca fiind complet, așa cum a fost creat, un om-miracol aflat ca și noi pe drumul cunoașterii.

 ” Cât durează percepția, rugăciunea are un rost. Deoarece percepția se sprijină pe lipsă, cei ce percep nu au acceptat total Ispășirea și nu s-au deferit adevărului. Comuniunea, nu rugăciunea, e starea firească a celor ce cunosc.”1

   5

          Dacă ar fi să cuprind înțelesul acestei lecții într-un tot unitar, exprimat în alt fel și de atcineva, aș alege  pe Mitropolitul Antonie de Suroj în cartea ” Școala rugăciunii” – seria ” Mari predicatori”. Este  o carte micuță în care un preot ortodox se adresează oamenilor într-un limbaj accesibil, ușor de înțeles, datorat probabil amprentei pe care și-au lăsat-o anii tinereții și studiile pe care le-a făcut. Antonie Bloom(1914-2003)  a obținut licența în fizică, chimie și biologie, iar doctoratul în medicină la Universitatea din Paris. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a servit ca ofițer al armatei franceze până la căderea Franței, iar apoi a lucrat în calitate de chirurg într-unul din spitalele din Paris, fiind angajat totodată în mișcarea de Rezistență.
           Modul în care tratează problema rugăciunii în fragmentul de mai jos cred că este pe înțelesul tuturor. Singura observație pe care mi-aș permite s-o fac este aceea că referirea la Dumnezeu  ca la o “persoană” este cu siguranță pur simbolică.
          Rugăciunile sunt gânduri, iar gândurile sunt forme de energie. Energia emisă prin propriile gânduri ne ceează  realitatea și lumea în care trăim.
         Acum, dacă tot ce am spus până aici este adevărat, trebuie să batem la o ușă. În acest punct anumite probleme devin extrem de grave. Dacă ușa ar fi cea a unei biserici oarecare, ar fi foarte simplu, ne-am duce și am bate.Necazul este că de obicei nu știm unde ar trebui să batem. Cât de des se întâmplă ca oameni care doresc să se roage să se întrebe: ” Care este lucrul asupra căruia să mă concentrez în rugăciune amea? Încotro ar trebui să se îndrepte atenția și inima mea?” Dacă ești musulman, este simplu. Te întorci către Mecca.Dar, chiar și așa, ce vei face după ce te-ai îndreptat spre răsărit? Nu te poți concentra asupra a ceea ce este mai puțin decât Dumnezeu. Din momentul în care încerci să te concentrezi asupra unui dumnezeu imaginar, unul pe care ți l-ai putea plăsmui, te afli în marele pericol de a așeza un idol între tine și Dumnezeul adevărat. Acesta este un gând care a fost exprimat încă din secolul al IV-lea de sfântul Grigorie de Nazianz. El a spus că din clipa în care punem un semn vizibil înaintea noastră, fie că acesta este un crucifix, un chivot, o icoană sau o imagine nematerială- Dumnezeu, așa cum ni-L imaginăm sau Hristos, așa cum Îl vedem pictat – și ne concentrăm atenția asupra acestui semn, am așezat o barieră între noi și Dumnezeu, fiindcă confundăm imaginea pe care ne-am format-o cu persoana  căreia îi adresăm rugăciunea noastră.
          Deci, având această sinceritate și receptivitate, trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu fără a încerca să-i dăm o anumită formă ori să-l închidem în concepte și imagini, și să batem la o ușă.
          Unde anume? Evanghelia ne spune că Împărăția lui Dumnezeu se află mai întâi înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăția lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru, șansele noastre de-al întâlni pe Dumnezeu în afară sunt foarte mici.Când Gagarin s-a întors din spațiu și a exprimat acea celebră frază a lui, că nu l-a văzut pe Dumnezeu în ceruri, unul din preoții noștri din Moscova a făcut această observație: ” Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni nici în ceruri.” Lucrul acesta este adevărat  și în legătură cu ceea ce vă spun acum. Dacă nu putem găsi o legătură cu Dumnezeu chiar sub pielea noastră, adică în această mică lume care sunt eu, atunci sunt șanse foarte mici de a-L recunoaște chiar dacă L-am întâlni față către față. 
          Așa că, înainte de toate, trebuie să alegem o rugăciune . Acesta este un lucru deosebit de important. După cum este important să folosim cuvintele potrivite în relația cu cineva, tot așa se întâmplă și cu rugăciunea. Indiferent ce rugăciune am alege, ea trebuie să fie semnificativă pentru noi și să nu ne stânjenească. Trebuie să recunosc că cercetarea manualelor de rugăciune mă lasă adesea nedumerit. Simt că dacă Dumnezeu ar fi fost cu adevărat prezent, dacă ar fi fost efectiv acolo, în fața mea, cu siguranță nu aș fi îndrăznit să înșir acele vorbe goale despre El și să-I spun despre El vorbe  pe care El le știa cu mult înainte ca eu să ajung pe lume. 
        Primul gest al rugăciunii este de a găsi acele cuvinte care se potrivesc pe deplin cu ceea ce ești, cuvinte de care să nu-ți fie rușine că ar fi prea naive sau prea îndrăznețe, ci care să te exprime cu adevărat și care să fie vrednice de tine…Prin urmare, primul lucru pe care îl sugerez este că ar trebui să te întrebi care cuvinte ale rugăciunii au rost pentru tine , astfel încât să i le oferi lui Dumnezeu, fie că ele îți aparțin, fie că le-ai împrumutat de la cineva. Caută să vezi și cât de mult aceste cuvinte ți-ar putea atinge inima și cât de mult ți-ai putea concentra mintea asupra lor….2

La final, un gând…..

 finish 


1: *** Curs de miracole-Text, cap.3:Percepția inocentă, pp.40-42.

2: Mitropolitul Antonie, Școala rugăciunii, Editura Sophia, București-2011, pp.69-71, 78-79.