Vindecarea Reconectivă – informații utile.

pliant 1

„Vindecarea ta poate veni sub forma în care o anticipezi… Sau poate veni într-o formă pe care nici măcar nu ai visat-o, una pe care universul a proiectat-o special pentru tine!”

– Dr. Eric Pearl –

***

„Cu toţii avem capacitatea de a purta aceste noi frecvenţe de vindecare. Nu este un dar pentru câţiva oameni aleşi…”

– Dr. Eric Pearl –

***

      

      Dacă ați intra în posesia unui pliant despre Vindecarea Reconectivă, ați obține  clar și la obiect informații care răspund pe scurt la următoarele întrebări:

  • Ce este?
  • Cum se desfășoară?
  • Cum trebuie să abordați ședința de Vindecare Reconectivă?
  • Cum vă puteți proteja de eventualele persoane care nu sunt abilitate să predea cursuri despre Vindecarea Reconectivă sau să practice Vindecarea Reconectivă.

      Ar fi de preferat ca înainte de a programa o ședință de Vindecare Reconectivă să citiți cu atenție cele două carți, care oferă informații detaliate despre această metodă; este vorba despre: Eric Pearl: “Reconectarea – vindecă-i pe alții vindecă-te pe tine” și Eric Pearl, Frederick Ponzlov: ” Solomon vorbește despre reconectarea vieții tale“. Veți avea ocazia să aflați câteva lucruri interesante despre  ce înseamnă  vindecarea în ansamblul ei,  să priviți Vindecarea Reconectivă din perspectiva practicianului și mai ales  veți înțelege de ce este bine să intrăm în ședința de vindecare fără așteptări – atât eu in calitate de practician, cât și tu in calitate de client.

      Nu în ultimul rând, veți înțelege că ședința de Vindecare Reconectivă este de fapt un proces de comunicare subtilă, la nivel spiritual, și în niciun caz un proces țintit, de “rezolvare” a unor boli care nu au răspuns la  tratamente medicamentoase sau de altă natură. 

       Așadar:

     Aș începe mai întâi cu definiția, așa cum apare ea în Standardul de Practică:

DEFINIȚII:

Așa cum este utilizat în acest document, termenii de mai jos au urmatoarea semnificație:
• „Societatea” înseamnă The Reconnection, LLC, o societate cu răspundere limitată înfiinţată în Statul California, Statele Unite şi, dacă contextul o cere, include filiala europeană actuală, The Reconnection (Europe) S.L., şi orice altă societate mamă precedentă, actuală sau viitoare, filială, afiliat şi/sau cesionari.
• “Vindecare Reconectivă” se referă la procedeele de vindecare dezvoltate de Eric Pearl şi predate de Societate şi/sau de reprezentanţii acesteia – inclusiv dar fără a se limita la procedurile predate la programele de formare descrise la Nivelul I (Elemente Esenţiale ale Vindecării Reconective), Nivelul II (Programul de Bază al Practicianului de Vindecare Reconectivă), şi Programul Practicianului Certificat de Reconectare (cunoscut ca Nivelul III/Reconectare).

CE ESTE VINDECAREA RECONECTIVĂ?

 

Vindecarea reconectivă este o întoarcere la o stare optimă de echilibru, integritate şi vitalitate. Este o punte între limitele percepute pe care le acceptăm în vieţile noastre şi a felului în care poate fi viaţa atunci când ne atingem potenţialul real.

 Este tangibilă, măsurabilă… Puteţi să o simţiţi, de fapt!

Vindecarea reconectivă vă oferă acces la o conştientizare interioară cu o rezonanţă vibraţională care promovează forța, capacitatea intelectuală, înţelepciunea, stabilitatea emoţională şi vitalitatea fizică. Când accesaţi acest spectru de Energie, Lumină & Informaţie™, se creează un lanţ de evenimente care pot amplifica şi îmbunătăţi foarte mult toate aspectele vieţii dvs. – sănătate, carieră, relaţii, abundenţă… Potenţialul aparent de neatins devine realitate.

Recunoscută şi sprijinită de ştiinţă, inclusiv de cercetători afiliaţi la instituţii precum Harvard, Yale şi Stanford, această abordare puternică a vindecării este ceva ce se poate învăţa în doar câteva zile. Aproximativ 100.000 de oameni din întreaga lume au primit diferite niveluri de formare în Vindecarea reconectivă, cu mai mult de 30.000 de specialişti activi la nivel global. Vindecarea reconectivă vă oferă posibilitatea de a atinge sănătatea optimă şi echilibrul pe tot parcursul vieţii.

„Informaţia de ultimă oră din medicină.“

– Profesor Emerit de la Universitatea Stanford, Dr. William Tiller-

Despre vindecarea reconectivă s-a dovedit stiintific* faptul că:

• Restructurează ADN-ul deteriorat;

Este de peste două ori mai eficientă decât fizioterapia în restabilirea mobilității de mișcare;

Sprijină performanțele atletice de vârf;

*Studiile stiințifice sunt disponibile la TheReconnection.com

The Reconnection, LLC nu dă garanţii sau interpretări cu privire la diagnosticul medical şi/sau tratamentul medical, nici nu diagnostichează, previne sau tratează probleme de sănătate specifice.

INFORMAȚII PRIVIND ȘEDINȚA DE VINDECARE

 

Experienţa fiecăruia cu Vindecarea reconectivă este unică. Adesea vindecările sunt raportate după doar o singură ședință. Se recomandă să efectuaţi până la trei ședințe de Vindecare reconectivă şi apoi lăsaţi experienţa dvs. să se desfăşoare. Vindecarea poate veni sub orice formă. Modul optim pentru a permite vindecarea este de a vă afla într-o stare de expectativă, fără aşteptări specifice şi fără atașament de rezultate.

Îmbrăcăminte:

Îmbrăcaţi-vă confortabil. Veţi fi complet îmbrăcați, fără încălţăminte, odihnindu-vă cu faţa în sus pe o masă de masaj capitonată (Informaţi-vă practicianul dacă aveţi dificultăţi în poziţia culcat pe spate şi vă va acomoda cât mai bine.)

Miresme, parfumuri şi arome:

Diverse miresme, parfumuri şi/sau arome apar de multe ori în timpul ședințelor dvs. Vă rugăm să veniți neparfumați.

Durata:

Ședințele de Vindecare reconectivă durează de obicei 30 de minute. Vindecările au loc în afara constrângerilor de timp şi spaţiu, aşadar mai mult timp nu este mai bine.

În mod normal sunt sugerate 1-3 ședințe.

Bijuterii, curele, monede, telefoane mobile etc.:

Nu trebuie să vă goliţi buzunarele, să scoateți cureaua, monedele, inelele, ceasul şi dispozitivele care funcţionează cu baterii, cum ar fi telefoanele mobile. Pur şi simplu faceţi-vă comozi.

Starea psihică optimă:

În timpul ședinței vi se va cere să vă întindeţi şi să închideţi ochii. Întindeţi-vă ca şi cum aţi avea un pic de timp neaşteptat de odihnă. Concentraţi-vă atenţia în interiorul corpului dvs. şi observaţi ce simţiţi. În timpul acestor ședințe nu este necesar şi, de fapt, nu se recomandă să aşteptaţi sau să vă atașaţi de vreun rezultat specific. Nu este nevoie să respiraţi într-un anumit mod, să vizualizaţi scene de relaxare sau rezultatele dorite, să meditaţi sau să repetaţi mantre. Şi, pentru rezultate optime, se sugerează să nu faceţi acest lucru. În schimb, observaţi orice apare în atenţia dvs. Fiţi receptivi la experienţă, ştiind că participaţi la un proces pozitiv şi interesant adus dvs. de Dumnezeu/Iubire/Univers pentru a vă oferi exact ceea ce aţi avea nevoie în acest moment.

Amestecarea:

Ședințele de Vindecare reconectivă şi/sau de Reconectare nu trebuie să fie amestecate cu tehnici de vindecare energetică, precum Reiki, Qi Gong, tonifiere, cristale sau alte practici „energetice”. Amestecarea ședințelor cu altceva le diluează şi le reduce la un nivel inferior Vindecării reconective şi/sau Reconectării complete. Evitaţi „activităţile energetice” începând cu câteva zile înainte de ședințe şi în săptămânile următoare. Cu cât mai mult timp vă permiteţi să fiţi în propria energie, cu atât mai bine.

Pentru protecţia dvs.:

Singurii instructori autorizaţi şi calificaţi pentru a preda Vindecarea reconectivă sau Reconectarea sunt Eric Pearl şi Echipa de predare a Reconectării. De asemenea, reţineţi că numai absolvenţii aprobaţi de nivel II sunt autorizaţi şi calificaţi pentru a facilita Vindecarea reconectivă şi că numai absolvenţii aprobaţi de nivel III sau PPCR (Programul Practicianului Certificat de Reconectare) sunt autorizaţi şi calificaţi pentru a facilita Reconectarea. Dacă aveţi întrebări cu privire la specialistul sau ședințele dvs., contactaţi The Reconnection, LLC pentru verificarea acreditărilor practicianului sau instructorului şi a tarifelor, înainte de a primi ședințele de Vindecare reconectivă şi/sau Reconectare sau de a participa la un seminar sau prezentare privind Vindecarea reconectivă sau Reconectarea.

Tarifele pentru ședințe:

Tarifele ședințelor de Vindecare reconectivă sunt stabilite individual de către practicianul dvs. şi nu sunt nici „ambalate” într-un pachet, nici reduse.

⇒ Pentru programări, vezi pagina CONTACT

Dr. William Tiller, despre Vindecarea Reconectivă
( preluat de pe site-ul reconectarea.com; traducere Andra Ivanov)

 

– ∞ –

Curs de miracole: Cap.17-Iertarea și relația sfântă.

iubire1

               Cuvintele de mai sus ar putea reprezenta foarte bine chintesența ultimelor trei capitole ale cursului. Se poate înțelege astfel de ce în majoritatea situațiilor, relațiile speciale din viața noastră constituie simbolul separării: nu pentru că nu ar trebui să ne bucurăm de ele, ci pentru că nu iubim într-un singur om, lumea întreagă și viața însăși, dincolo de limitele materiei. Nu înțelegem încă, ce-i iubirea.

***

      Din perspectiva acestui curs, ca de altfel din perspectiva tuturor religiilor, lumea în care trăim este o iluzie. Viața noastră aici este doar o clipă în veșnicie. Faptul că aparținem unei religii, practicăm obiceiurile ei, ne botezăm copiii și practicăm ritualuri de înmormântare conform tradițiilor fiecărei grupări religioase, dovedește că acceptăm această ipoteză sau – în absența unei certitudini obținute prin experiență – măcar sperăm ca ea să fie adevărată.( Și pentru că tot a venit vorba de tradiții, am găsit aici un articol interesant despre sfintele tradiții.)

         Cum unim cele două lumi, cea văzută cu cea nevăzută, lumea timpului cu lumea veșnicului adevăr aflăm din lecțiile capitolului 17:

  1. Aducerea fanteziei la adevăr.
  2. Lumea iertată.
  3. Umbre ale trecutului.
  4. Cele două tablouri.
  5. Relația vindecată.
  6. Stabilirea obiectivului.
  7. Se cere credință.
  8. Condițiile păcii.

      Dacă ar fi să extrag din acest capitol câteva idei concrete, care pot fi ușor reținute – fără a-mi permite într-un fel să consider că celelalte au cumva mai puțină importanță – acestea ar fi:

  • Realitatea și adevărul sunt veșnice și de netăgăduit. Numai fanteziile tale în această lume sunt cele care pot modifica realitatea, și asta numai în mintea ta. De acest lucru poți să te temi.
  • A ierta înseamnă pur și simplu să-ți amintești numai gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut și cele pe care le-ai primit. Celelalte trebuie uitate toate.
  • Singura funcție pe care o ai în cadrul relațiilor tale speciale este pentru totdeauna aceea “de a face fericit”. Și nimic altceva.
  • Relația sfântă este o relație vindecată. Relația sfântă se învață, așa cum clipa sfântă se exersează.
  • Dincolo de toate obiectivele pe care le stabilești pentru situațiile tale de viață trebuie să fie unul singur: atingerea adevărului și mântuirea.
  • Dacă deciziile pe care le-ai luat au fost în acord cu adevărul, trebuie să lase în urma lor pace interioară. Dacă ai pace,  indiferent de rezultatul obținut, anticipat sau nu, dorit sau nu, înseamnă că ai decis pentru adevăr, în acord cu Sinele tău și cu Voia lui Dumnezeu.
  • Pentru atingerea adevărului ai nevoie de credință. Orice situație de viață este folosită de Spiritul Sfânt în scopul mântuirii tale. Nu încerca să înțelegi, pentru că tu nu vezi tot ansamblul situației. Ai tendința să fragmentezi și să judeci. Fii sigur că oricine este implicat într-o situație are rolul său bine definit, pe care și-l va duce la îndeplinire. Ai credință.
  • Nu te opune adevărului. Lasă-l doar să intre nestingherit. Efortul de-a te opune este uriaș și ți-a adus până acum durere, tristețe, frică, ură… iad. Asta înseamnă răstignirea Fiului lui Dumnezeu din tine. Acceptarea adevărului și a mântuirii nu cere niciun efort.

***

1. Aducerea fanteziei la adevăr.

  • În raport cu veșnicia și cu lumea reală, cât suntem pe pământ trăim un vis, iar păcatele și trădarea ce sunt puse în spatele Fiilor lui Dumnezeu sunt iluzii. Realitatea Fiului lui Dumnezeu este de-a pururi lipsită de păcat, iar singura lui nevoie  este de a fi deșteptat din vis.

Deplina eliberare de vise stă numai în trezire, căci numai atunci devine cât se poate de evident că nu au avut efect asupra realității și că nu au reușit să o schimbe. Fanteziile schimbă realitatea. Nu o pot face în realitate dar o pot face în mintea care vrea ca realitatea să fie altfel.

Atunci, numai dorința ta de-a schimba realitatea este de temut.

  • Tot ce ai dorit, prin gând, crezi că ai realizat în lumea aceasta, iar această credință îți recunoaște într-un fel puterea, numai că distorsionată și dedicată “răului”/ eului.
  • Nu poți sluji la doi domni. Nu poți sluji adevărul prin puterea Spiritului Sfânt, dar să păstrezi în același timp aspecte ale vieții pentru eu și sistemul lui de gândire. Ai nevoie să abandonezi definitiv sistemul de gândire al eului.

 Mântuirea de separare va fi deplină, sau nu va fi deloc. Să nu te preocupe decât măsura în care ești dispus să o faci să se înfăptuiască. El ( Spiritul Sfânt) o va înfăptui, nu tu.

 

2. Lumea iertată.

 

Această lecție în totalitatea ei constituie un mesaj mult prea frumos și direct pentru a fi disecat, așa că am selectat mai jos cele mai semnificative fragmente:

Poţi să îţi închipui cât de frumoşi o să îţi apară cei pe care îi ierţi? În nicio fantezie nu ai mai văzut ceva atâta de frumos. Nimic din ce vezi aici, dormind sau treaz fiind, nu se compară cu aşa o frumuseţe.(…)  Nimic din ce îţi aminteşti că ţi-a făcut să îţi cânte inima de bucurie nu ţi-a adus vreodată nici măcar o părticică din fericirea pe care ţi-o va aduce vederea acestui lucru. Căci îl vei vedea pe Fiul lui Dumnezeu. Vei vedea frumuseţea la care adoră să Se uite Spiritul Sfânt… El a fost creat să o vadă pentru tine, până înveţi să o vezi şi tu.

 Această frumuseţe nu e o fantezie. Ci lumea reală, strălucitoare, curată şi nouă, sclipind cu toate în plin soare. Nimic nu e ascuns aici. Puntea dintre lumea aceea şi aceasta e atât de mică şi de uşor de trecut, încât nu îţi poate veni să crezi că e locul de întâlnire a unor lumi atât de diferite. Şi totuşi, această punte mică e cel mai tare lucru în contact cu lumea aceasta. Acest pas mic – atât de mic, încât ţi-a scăpat neobservat – e un pas uriaş din timp în veşnicie, un salt dincolo de toată urâţenia, într-o frumuseţe care te va încânta şi care nu va înceta să îţi stârnească uimirea la vederea desăvârşirii sale.

Acest pas – cel mai mic din câţi s-au făcut vreodată – e totuşi cea mai mare realizare dintre toate în planul dumnezeiesc al Ispăşirii. Restul se învaţă, dar aceasta se dă, completă şi perfectă în întregime.  Lumea reală, cu toată frumuseţea ei, înveţi să o atingi. Fanteziile se desfac toate, iar tu, graţie propriei tale iertări, eşti liber să vezi. Iar ce vezi e numai ce ai făurit, cu binecuvântarea iertării tale asupra sa.

Stelele se vor stinge în lumină, iar soarele, care a deschis lumea la frumuseţe, va dispărea. Percepţia nu va mai însemna nimic când se va desăvârşi, căci tot ce s-a folosit la învăţare nu va avea nicio funcţie. Nimic nu se va mai schimba vreodată: nu vor mai surveni nici transformări, nici nuanţări, nici diferenţieri, nici variaţii din câte au făcut posibilă percepţia. Perceperea lumii reale va fi atât de scurtă, încât abia o să ai timp să Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ea. Căci Dumnezeu va face repede ultimul pas, odată ce ai atins lumea reală şi ai fost pregătit pentru El.

Lumea reală se atinge, simplu, prin iertarea deplină a celei vechi. Marele Transformator de percepţie va efectua cu tine cercetarea atentă a minţii ce a făcut această lume şi îţi va dezvălui raţiunile aparente din care ai făcut-o. El îţi va arăta că nu există aici nicio raţiune. Fiecare punct pe care îl atinge raţiunea Lui învie plin de frumuseţe, iar ce părea urât în întunericul lipsei tale de raţiune e dezlegat subit şi cedat frumuseţii. Până şi ce a făurit Fiul lui Dumnezeu la demenţă nu va fi lipsit de un licăr de frumuseţe, o scânteie ascunsă pe care blândeţea o poate elibera.

Toată această frumuseţe se va ridica să îţi binecuvânteze privirea când vei privi lumea cu ochi iertători. Căci iertarea transformă vederea literalmente şi te lasă să vezi lumea reală, întinzându-se peste haos liniştit şi blând, înlăturând toate iluziile ce ţi-au deformat percepţia şi au fixat-o pe trecut. Cea mai mică frunză devine o minunăţie, şi un fir de iarbă, un semn al desăvârşirii lui Dumnezeu.

Din lumea iertată, Fiul lui Dumnezeu e ridicat uşor în casa lui. Iar acolo, el ştie că a odihnit mereu în ea în pace. Chiar şi mântuirea va deveni un vis şi i se va şterge din minte. Căci mântuirea pune capăt viselor şi, la încheierea visului, ea nu va însemna nimic.

Cât de mult vrei mântuire? Ea îţi va da lumea reală, tremurând de nerăbdare să ţi se dea. Setea cu care vrea să ţi-o dea Spiritul Sfânt e atât de intensă, încât nu mai poate aştepta, deşi aşteaptă cu răbdare.

 

3. Umbre ale trecutului.

 

  • A ierta înseamnă pur și simplu să-ți amintești numai gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut și cele pe care le-ai primit. Celelalte trebuie uitate toate, căci sunt fantasme pe care vrei să le faci nemuritoare și-ți sunt dușmane toate. Le duci cu tine în veșnicie, crezând că sunt răul care ți s-a făcut, și le duci numai ca să poți plăti răului cu aceeași  monedă crezând că îi poți învinui pe alții fără să îți faci ție rău. Și pentru că le duci cu tine, le vei auzi. Îți vorbesc despre răzbunare, și vei face și din tine, și din cei care crezi că ți-a făcut rău, robi ai răzbunării.

Fratele meu sfânt, vreau să intru în toate relaţiile tale şi să mă pun între tine şi fanteziile tale. Lasă relaţia mea cu tine să fie ceva real pentru tine, şi lasă-mă să aduc realitate felului în care îţi percepi fraţii. Nu au fost creaţi să îţi dea putinţa să îţi faci rău prin intermediul lor. Au fost creaţi să creeze alături de tine. Acesta e adevărul pe care vreau să îl pun între tine şi obiectivul nebuniei pe care l-ai ales. Nu te separa de mine şi nu lăsa sfântul scop al Ispăşirii să ţi se piardă în vise de răzbunare. Relaţiile în care se cultivă astfel de vise m-au exclus. Lasă-mă să intru în Numele lui Dumnezeu şi să îţi aduc pace, ca să îmi poţi oferi pace.

 

4. Cele două tablouri.

  • Singura funcție pe care o ai în cadrul relațiilor tale speciale este pentru totdeauna aceea “de a face fericit”. Și nimic altceva. În Cer, rolul tău este să creezi.  În această lume este cu neputință să creezi dar e cu putință să faci fericit. În această lume este cu neputință să creezi, dar e cu putință să vindeci.
  • Spiritul Sfânt nu te văduvește de relațiile tale speciale – cel mai important simbol al separării – dar le transformă și le redă singura funcție pe care le-a dat-o Dumnezeu: de a face fericit. Singura condiție este însă ca  relațiile tale speciale să devină sfinte și să împărtășească Voia lui Dumnezeu. Ele trebuie să întărească singura relație durabilă și veșnică – dintre fiecare membru al relației speciale și Dumnezeu – și nu să devină un substitut al acesteia.
  • Spiritul Sfânt e în strânsă relație cu tine, pentru că în El ți se reface relația cu Dumnezeu, relație care de altfel nu s-a rupt niciodată complet, pentru că Spiritul Sfânt nu s-a separat de nimeni din clipa separării.
  • Relațiile tale speciale continuă să îți pară oarecum “diferite” deși au fost tratate mult mai atent decât multe alte aspecte ale sistemului de gândire al eului, de care ai fost mai dispus să te desprinzi. Cu toate acestea, cât timp nu te-ai desprins de relațiile tale speciale sau nu le-ai vindecat, nu le-ai transformat, nu le-ai sfințit, nu te vei putea desprinde nici de celelalte.

      Acum, descrierea celor două tablouri. Aceste tablouri sunt cele două sisteme de gândire: sistemul de gândire al lumii, care are în centru eul și care folosește ca principal mecanism de apărare relația specială, și sistemul de gândire al Spiritului Sfânt, bazat pe adevăr. Primul este un sistem de gândire în care durerea și suferința sunt întrerupte de scurte perioade de liniște și fericire și conduc în mod implacabil la moarte. Celălalt este un sistem de gândire corectat, inversat, în care iluzia trupului și întregul cortegiu de atașamente pe care le generează sunt spulberate. Este lumea adevărului în care singura realitate este natura ta neschimbătoare ca Fiu al lui Dumnezeu, dincolo de trup, în veșnicie. Pentru că în esența ta, în Sinele tău, ești așa cum te-a creat Dumnezeu.

Fiecare mecanism de apărare funcţionează oferind daruri, iar darul e întotdeauna o miniatură a sistemului de gândire pe care îl protejează mecanismul de apărare, încadrat într-o ramă de aur. Rama e lucrată cu migală, bătută toată cu nestemate, minuţios sculptată şi lustruită. Scopul ei e să fie ea însăşi de valoare şi să îţi distragă atenţia de la ce e înrămat în ea. Dar nu poţi să ai rama fără tablou. Mecanismele de apărare funcţionează în aşa fel încât să te facă să crezi că poţi.

Relaţia specială are rama cea mai impunătoare şi mai înşelătoare dintre toate mecanismele de apărare folosite de eu. Aici se oferă sistemul lui de gândire, încadrat de o ramă atât de grea şi de complicată, încât tabloul e aproape obliterat de structura ei impunătoare. În ramă se întreţes tot felul de iluzii de iubire fantastice şi fragmentate, presărate cu vise de sacrificiu şi preamărire de sine, şi împletite cu firele aurite ale autodistrugerii. Sclipirea sângelui luceşte ca rubinul, iar lacrimile sunt faţetate ca diamantele şi licăresc în lumina slabă în care se oferă darul.

Uită-te la tablou. Nu lăsa rama să te distragă. Darul acesta ţi se dă în scopul damnării tale şi, dacă îl iei, vei crede că eşti damnat. Nu poţi avea rama fără tablou. Ce preţuieşti e rama, căci nu vezi niciun conflict în ea. Dar rama nu e decât învelitoarea darului de conflict. Rama nu este darul. Să nu fii păcălit de cele mai superficiale aspecte ale acestui sistem de gândire, căci aspectele acestea cuprind întregul, complet în fiecare aspect. În acest dar plin de sclipici stă moartea. Nu îţi lăsa privirea să stăruie asupra sclipirii hipnotice a ramei. Uită-te la tablou şi dă-ţi seama că ţi se oferă moartea.

Iată de ce clipa sfântă este atât de importantă pentru apărarea adevărului. Puterea Cerului, Iubirea lui Dumnezeu, lacrimile lui Cristos şi bucuria Spiritului Său veşnic sunt rânduite să te apere de propriul tău atac. Căci tu Le ataci, fiind o parte a Lor, iar Ele trebuie să te salveze, căci Se iubesc.

Clipa sfântă e o miniatură a Cerului, trimisă la tine din Cer. E şi ea un tablou, montat într-o ramă. Dar, dacă accepţi acest dar, nu vei vedea deloc rama, pentru că darul poate fi acceptat numai dacă eşti dispus să îţi concentrezi toată atenţia asupra tabloului. Clipa sfântă e o miniatură a eternităţii. E un tablou al veşniciei, montat într-o ramă a timpului. Dacă te concentrezi asupra tabloului, îţi vei da seama că numai rama te-a făcut să crezi că este un tablou. Fără ramă, tabloul e văzut ca fiind ce reprezintă. Căci, aşa cum întregul sistem de gândire al eului se găseşte în darurile lui, tot aşa şi Cerul întreg se găseşte în această clipă, împrumutată din eternitate şi montată în timp pentru tine.

Ţi se oferă două daruri. Fiecare în parte e complet şi nu poate fi acceptat parţial. Nu le poţi compara valoarea comparând un tablou cu o ramă. Trebuie să compari numai tablourile, căci altfel comparaţia nu va avea înţeles. Ţine minte că tabloul este darul. Şi numai pe această bază eşti liber să alegi cu adevărat. Uită-te la tablouri. La amândouă. Unul e un tablou micuţ, greu de văzut printre umbrele grele ale chenarului enorm şi disproporţionat. Celălalt e înrămat foarte sumar şi atârnă în lumină, frumos de privit pentru ce e.

Tu, care ţi-ai dat toată osteneala – şi încă ţi-o mai dai – să vâri tabloul bun în rama greşită, combinând ce nu se poate combina, acceptă asta şi bucură-te: ambele tablouri sunt perfect înrămate pentru ceea ce reprezintă. Unul e înrămat să rămână neclar şi nevăzut. Celălalt e înrămat să fie cât se poate de clar. Tabloul întunericului şi al morţii devine tot mai neconvingător pe măsură ce îl descoperi printre învelitorile sale. De îndată ce e expusă la lumină fiecare nestemată fără sens ce pare să strălucească din ramă în întuneric, ea îşi pierde luciul şi strălucirea, şi nu te mai distrage de la tablou. În cele din urmă, vezi tabloul însuşi şi vezi, în sfârşit, că, neprotejat de ramă, nu are niciun înţeles.

Celălalt tablou e înrămat foarte sumar, căci timpul nu poate conţine eternitatea. Nimic nu distrage aici. Tabloul Cerului şi al eternităţii devine tot mai convingător pe măsură ce îl priveşti. Şi acum, printr-o comparaţie adevărată, poate avea loc, în sfârşit, o transformare a ambelor tablouri. Şi fiecăruia i se acordă locul cuvenit când se văd unul în raport cu altul. Adus la lumină, tabloul întunecat nu e perceput ca înfricoşător, dar înţelegi, în sfârşit, că nu e decât un tablou. Şi vei recunoaşte ce vezi în el drept ce este: un tablou înfăţişând ce ai crezut că e real, şi nimic mai mult. Căci, dincolo de acest tablou, nu vei vedea nimic.

Tabloul luminii, printr-un contrast limpede şi inconfundabil, se transformă în ce e dincolo de tablou. Uitându-te la el, îţi dai seama că nu e tablou, ci realitate. Nu e o reprezentare figurată a unui sistem de gândire, ci Gândirea însăşi. Ce reprezintă el chiar e acolo. Rama dispare încetişor şi Dumnezeu Se ridică în amintirea ta, oferindu-ţi întreaga creaţie în schimbul micului tău tablou, fără nicio valoare şi lipsit de orice înţeles.

5. Relația vindecată.

iubire

  • Relația vindecată este o relație devenită sfântă. E vechea relație nesfântă transformată. Este expresia clipei sfinte în viața trăită în această lume, iar clipa sfântă, așa cu am avăzut în capitolul 15, este un procedeu practic exersat, trăit și atestat prin propriile rezultate. Ea nu dă greș niciodată. 
  • Relația sfântă este o izbândă fenomenală a procesului de predare-învățare, pentru că relația sfântă se învață, așa cum clipa sfântă se exersează mai întâi. Prin sfințirea relațiilor se face un pas major în direcția lumii reale, a  Cerului, pentru că “nimic nesfânt nu intră în Împărăția lui Dumnezeu”( Arsenie Boca). Pacea și mântuirea ta se leagă strâns de pacea și mântuirea relațiilor tale, iar apoi această pace o poți extinde în exterior, la toți semenii tăi. De aceea pacea lumii este o treabă personală, pentru că până ce tu nu înveți și nu îți câștigi pacea, relațiile tale nu vor avea pace, și nu poți împărtăși mai departe în jurul tău ceva ce nu ai. 

Sub toate aspectele ei, din felul cum începe, cum se dezvoltă și cum ajunge la desăvârșire, ea reprezintă inversul relației nesfinte. Fii pe pace; singura fază dificilă e cea de început. Căci aici, obiectivul relației se schimbă brusc în chiar opusul a ce-a fost. ( …) Această înlocuire se realizează foarte rapid, dar face ca relația să pară tulburată, dezbinată, și chiar foarte dificilă. (…) Multe relații s-au destrămat în acest moment, iar urmărirea vechiului obiectiv s-a restabilit într-o altă relație. Căci, odată ce relația nesfântă a acceptat obiectivul sfințeniei, nu mai poate fi ce-a fost. (…) Conflictul dintre obiectivul și structura relației este atât de evident, încât ele nu pot coexista. Acum însă obiectivul nu va fi schimbat. Stabilit cu fermitate în relația nesfântă, el face să nu existe alt curs de acțiune decât schimbarea relației pentru a corespunde obiectivului. Cât timp această soluție fericită nu e văzută și nu e acceptată ca singura cale de ieșire din conflict, relația poate părea foarte încordată. 

Nu ar fi mai blând să se schimbe mai lent obiectivul, căci s-ar șterge contrastul și i s-ar da timp eului să reinterpreteze fiecare pas lent după cum îi place. Numai o schimbare radicală a scopului ar putea produce o răzgândire completă a minții referitor la scopul întregii relații. Pe măsură ce această schimbare se dezvoltă și se desăvârșește, în cele din urmă, ea devine tot mai benefică și mai fericită. La început însă –  în modul în care se resimte – situația e foarte precară. O relație, inițiată de două persoane în scopuri nesfinte, primește, dintr-o dată, sfințenia ca obiectiv. Contemplându-și relația din punct de vedere al noului ei scop, cei doi sunt de-a dreptul îngroziți. Modul în care își percep relația poate deveni chiar foarte dezorganizat.  

Iată momentul în care ți se cere credință.Tu ai lăsat să ţi se stabilească acest obiectiv. A fost un act de credinţă. Nu abandona credinţa, acum când apar recompensele credinţei. Dacă ai crezut că Spiritul Sfânt a fost prezent să îţi accepte relaţia, de ce nu ai crede şi acum că tot El este prezent să purifice ce a luat sub călăuzirea Lui? Ai credinţă în fratele tău în ce par a fi nişte momente grele. Obiectivul este stabilit. Iar relaţia voastră are ca scop sănătatea mintală.

Eul te sfătuieşte acum în felul următor:

*

„Înlocuieşte-ţi relaţia cu o altă relaţie, la care fostul tău obiectiv se potriveşte foarte bine. Poţi scăpa de chin numai descotorosindu-te de fratele tău. Nu trebuie să vă despărţiţi total dacă nu vrei. Dar trebuie să îl scoţi din sferele majore de fantezie, ca să îţi păstrezi sănătatea mintală”.

*

Nu pleca urechea! Ai credinţă în Cel Ce ţi-a răspuns. Nu mai eşti cuprins de o demenţă totală. Îţi cere acum să ai credinţă încă un pic, chiar şi nedumerit fiind. Căci nedumerirea va trece… Nu Îl abandona acum şi nu îţi abandona nici fratele. Această relaţie a renăscut sfântă.

Vei găsi multe ocazii să îţi învinuieşti fratele pentru „eşecul” relaţiei voastre, căci va părea uneori să nu aibă scop. Sentimentul lipsei de finalitate va veni să te bântuie şi să îţi amintească toate modurile în care ai căutat cândva satisfacţie, şi ai crezut că ai găsit-o. Nu uita că ai găsit doar suferinţă, şi nu îţi însufleţi eul acum şubred. Căci relaţia voastră nu s-a distrus. Ci mântuit.

Eşti foarte nou într-ale mântuirii şi crezi că te-ai rătăcit. Drumul tău l-ai rătăcit într-adevăr, dar să nu crezi că ai suferit vreo pagubă. În noutatea ta, ţine minte că tu şi fratele tău aţi luat-o de la capăt, împreună. Ia-l de mână, să mergeţi împreună pe un drum mult mai familiar decât îţi pare acum.

Te-ai unit cu mulţi în clipa sfântă şi ei s-au unit cu tine. Să nu crezi că alegerea făcută te va lăsa nemângâiat, căci Dumnezeu Însuşi ţi-a binecuvântat relaţia cea sfântă. (…) Nu condamna mântuirea, căci a venit la voi. Primiţi-o cu bucurie împreună, căci a venit să vă unească, pe tine şi pe fratele tău, într-o relaţie în care întreaga Fiime e binecuvântată laolaltă.

V-aţi angajat împreună să invitaţi Spiritul Sfânt în relaţia voastră. El nu ar fi putut să intre altfel. Deşi aţi făcut multe greşeli de atunci, aţi făcut şi eforturi enorme să Îl ajutaţi să Îşi facă treaba. Iar El nu a fost sărac în aprecieri pentru tot ce aţi făcut pentru El. Şi nu vede nici urmă de greşeli. I-ai fost la fel de recunoscător fratelui tău? I-ai apreciat consecvent eforturile bune şi i-ai trecut cu vederea greşelile? Sau ţi-a pâlpâit aprecierea şi ţi-a pălit în pretinsa lumină a greşelilor? Poate începi acum o campanie de învinuire a lui pentru disconfortul situaţiei în care te afli. Şi, prin această lipsă de apreciere şi recunoştinţă, te pui în incapacitatea de-a exprima clipa sfântă şi o pierzi, aşadar, din vedere.

Experienţa unei clipe, oricât ar fi de convingătoare, se uită uşor dacă laşi timpul să se închidă peste ea. Ea trebuie păstrată, strălucitoare şi plină de graţie, în conştienţa timpului, dar timpul nu trebuie să o ascundă. Clipa rămâne. Dar tu unde eşti? Să îi aduci mulţumiri fratelui tău înseamnă să apreciezi clipa sfântă şi să permiţi rezultatelor ei să fie, astfel, acceptate şi împărtăşite. Să îţi ataci fratele nu înseamnă să pierzi clipa, ci să îi faci efectele neputincioase.

Tu ai primit clipa sfântă, dar ai stabilit şi o condiţie în care nu o poţi folosi. Prin urmare, nu îţi dai seama că ea mai este cu tine. Şi, rupându-te de expresia ei, ţi-ai refuzat beneficiile ei. De fiecare dată când îţi ataci fratele, întăreşti acest lucru, pentru că atacul trebuie să te împiedice să te vezi. E imposibil să te negi, şi să recunoşti ce s-a dat şi ce s-a primit de către tine.

Tu şi fratele tău staţi împreună în prezenţa sfântă a adevărului însuşi. Aici e obiectivul, împreună cu voi. Oare nu crezi că obiectivul însuşi va furniza bucuros mijloacele atingerii lui? (…)Sunteţi uniţi în scop, dar rămâneţi încă separaţi şi divizaţi cu privire la mijloace. Obiectivul însă e fix, ferm şi nealterabil, iar mijloacele vor veni cu siguranţă pentru că obiectivul este sigur. Şi vei împărtăşi bucuria Fiimii că el e aşa.

6. Stabilirea obiectivului.

  • Obiectivul Spiritului Sfânt pentru tine este unul simplu și foarte clar: adevărul. Acesta este și obiectivul tău, pe care-l împărtășești cu El, dacă ai ales să Îl desemnezi drept Profesor și Călăuză cât ești călător prin lumea timpului. Este un obiectiv, pe cât de general, pe atât de particular fiecărei situații de viață în care te afli.
  • Stabilește-ți obiectivul încă de la început pentru fiecare situație în care trebuie să iei o decizie. Nu uita că acesta este de fiecare dată, dincolo de obiectivele specifice, unul singur: adevărul. Lasă-ți apoi Sinele prin puterea Spiritului Sfânt să te conducă în tot ce faci. Toate situațiile de viață sunt mijloace prin care Spiritul Sfânt te îndrumă către mântuire.

În orice situație în care ești nesigur, primul lucru la care trebuie să te gândești e pur și simplu următorul: ” Ce vreau să rezulte de aici? La ce folosește?”. Clarificarea obiectivului își are locul la început, căci el va determina rezultatul. 

Fără un obiectiv pozitiv și bine definit, stabilit încă de la început situația numai pare să se întâmple și nu are sens până nu s-a întâmplat deja. Atunci o privești retrospectiv și încerci să pui cap la cap ce trebuie să fi însemnat. Și nu vei avea dreptate. Nu numai că judecata îți este în trecut, dar nu ai idee ce ar trebui să se întâmple.(…) Singura judecată care mai rămâne de făcut e dacă îi place sau nu îi place eului: poate fi acceptată sau cere răzbunare? 

  • Dacă ți-ai stabilit ca obiectiv încă de la început ca fiind adevărul, vei trata fiecare situație de viață ca pe un mjloc de a-l atinge. Te vei concentra asupra tuturor lucrurilor care te ajută să-ți atingi obiectivul, și nu le vei da atenție acelora care te îndepărtează de el. Și pentru a ști dacă ai ales bine, dacă deciziile tale sunt cele care te duc la adevăr, ține cont de următorul lucru:

Dacă situația e folosită pentru adevăr și sănătate mintală, rezultatul ei trebuie să fie pacea. Iar asta se va întâmpla indiferent care e rezultatul.(…) Dacă ai un sentiment de pace înseamnă că adevărul a ajuns la tine și vei vedea rezultatul cu adevărat, căci amăgirea nu te poate birui. Vei recunoaște rezultatul din cauză că te simți cuprins de pace.

  • Să nu fii deci dezamăgit dacă ce ar fi vrut eul tău să se întâmple nu s-a întâmplat. Să fii atent la pacea care rămâne sau nu rămâne în urma deciziilor pe care le-ai luat. Și atunci vei ști dacă ți-ai lăsat eul să te conducă sau dacă ai împuternicit Spiritul Sfânt din tine să decidă corect.

Obiectivul adevărului cere credință. (…) Spiritul Sfânt vede situația în ansamblu. Obiectivul stabilește faptul că toți cei implicați în ea își vor juca rolul în atingerea lui. Asta e inevitabil. Nimeni nu va da greș în nicio privință. Lucrul acesta pare să îți ceară o credință mai presus de ce ești în stare și de ce poți da. Dar e așa numai din punctul de vedere al eului, căci eul vede rezolvarea conflictului prin fragmentare și nu percepe situația în ansamblu. 

 

7. Se cere credință

 

  • Dacă într-o situație există o problemă care nu s-a rezolvat, înseamnă că nu ai crezut cu adevărat că se poate rezolva, înseamnă că nu ți-ai dorit cu adevărat să se rezolve, pentru că orice situație este de fapt o relație. Și mai departe, o relație este o întrunire de gânduri. Atunci când se percep probleme într-o situație, într-o relație, înseamnă că gândurile sunt în conflict. 
  • Atunci când în orice relație a ta se ivește o situație pe care o percepi ca fiind o problemă procedează în felul următor:

 Las-o să intre și uită-te calm la ea dar să n-o folosești. Necredința e roaba iluziei… Nu te lăsa ispitit de ce îți oferă. (…) Dacă îți lipsește credința că cineva își îndeplinește rolul, în mod perfect, în orice situație dedicată în prealabil adevărului, dedicația ta e împărțită. Și în felul acesta, i-ai fost necredincios fratelui tău și ți-ai folosit necredința împotriva lui. (…) Realitatea obiectivului va stârni și va înfăptui fiecare miracol necesar împlinirii lui. Nimic prea mic sau prea mare, prea slab sau irezistibil, nu va rămâne neîntors, cu blândețe, înspre folosul și scopul lui. Universul îi va servi cu bucurie, așa cum servește și el universului. Dar nu te amesteca. 

Puterea aşezată în tine, cel în care s-a stabilit obiectivul Spiritului Sfânt, îţi întrece atât de mult mica noţiune de infinit, încât nu ai idee cât de mare e forţa ce te însoţeşte. Pe aceasta o poţi folosi în deplină siguranţă. Şi totuşi, în ciuda puterii ei, atât de mare încât ajunge dincolo de stele, la universul din spatele lor, mica ta necredinţă o poate face inutilă dacă vrei să foloseşti necredinţa în schimb.

Gândeşte-te însă la toate acestea şi învaţă cauza necredinţei: crezi că îi reproşezi fratelui tău ce ţi-a făcut. Dar îl învinuieşti de ce i-ai făcut tu de fapt lui. Nu trecutul lui i-l reproşezi, ci al tău. Şi îţi lipseşte credinţa în el din cauza a ce ai fost. Dar eşti la fel de inocent ca el de ce ai fost. Ce nu a fost nicicând nu are cauză şi nu există ca să stea în calea adevărului. Nu există cauză pentru necredinţă, dar există Cauză pentru credinţă. Această Cauză a pătruns în fiecare situaţie care Îi împărtăşeşte scopul. Lumina adevărului se răsfrânge din centrul situaţiei şi îi atinge pe toţi cei chemaţi de scopul situaţiei. Îi cheamă pe toţi. Nu există situaţie care să nu implice întreaga ta relaţie, cu fiecare aspect al ei şi completă în fiecare parte. Nu poţi să laşi nimic din tine în afara ei, şi să faci situaţia să rămână sfântă. Căci ea împărtăşeşte scopul întregii tale relaţii şi îşi derivă din ea tot înţelesul.

Adevărul cere credință, iar credința face loc adevărului.

Tu, a cărui relație împărtășește obiectivul Spiritului Sfânt, ești despărțit de singurătate pentru că a sosit adevărul. Adevărul cere din răsputeri credință. 

 

8. Condițiile păcii.

 

  • Condiția păcii este să lași adevărul să intre. Pur și simplu. Și vei face din fiecare situație o clipă sfântă. Asta îți cere Spiritul Sfânt:

Lasă adevărul să fie ce este. Nu îl deranja, nu îl ataca, nu îi întrerupe venirea. Lasă-l să învăluiască fiecare situație și să aducă pace. Nu ți se cere nici măcar credință, căci adevărul nu cere nimic. Lasă-l să intre și el îți va stârni și-ți va asigura credința de care ai nevoie pentru pace. Dar nu te ridica împotriva lui, căci nu poate veni împotriva rezistenței tale. (…) Efortul de-a refuza credința adevărului este enorm și cu mult mai mare decât îți dai seama. Dar a răspunde adevărului cu credință nu implică niciun efort. 

  • Efortul de-a te opune adevărului și chemării la mântuire a produs nefericire, depresie, boală, durere, întuneric, închipuiri de groază, teamă și “învăpăiate vise de iad”. În acest fel, tu, Fiu al lui Dumnezeu, te-ai răstignit. Te-a răstignit necredința ta. Acceptând adevărul și răspunzând chemării la mântuire, ai o mare responsabilitate față de Fiul lui Dumnezeu din tine. 

Gândește-te bine înainte de-a-ți îngădui să folosești necredința împotriva lui. Căci el a înviat și ai acceptat ca a ta Cauza trezirii lui. Ți-ai asumat rolul în izbăvirea lui, iar acum răspunzi din plin în fața lui. Nu îi înșela așteptările acum, căci ți s-a dat să îți dai seama ce trebuie să însemne pentru tine lipsa ta de credință în el.  Mânturea lui e singurul tău scop. Nu vedea decât asta în fiecare situație, și ea va fi un mijloc de-a nu aduce decât asta. Când ai acceptat adevărul ca obiectiv al relației tale, ai devenit un dăruitor de pace cu aceeași certitudine cu care și ție ți-a dat pace Tatăl tău.

***

Idei și citate din:

*** Curs de miracole-Text, Cap. 17: “Iertarea și relația sfântă”, pp.316-334 , Editura CENTRUM, Polonia; Fundația pentru Pace Lăuntrică – 2007


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)


Curs de miracole: Ex.138-140

 curs-text

 

 

138. Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

 

În această lume, Cerul constituie o opţiune, fiindcă aici credem că există nişte alternative între care trebuie să alegem. Avem convingerea că toate lucrurile au un opus. Dacă Cerul există, trebuie să existe şi iadul, căci contradicţia este modul în care plăsmuim ceea ce percepem.

Creaţia nu cunoaşte contrarii. Dar aici, în lume, opoziţia face parte din a fi “real”. Tocmai această percepţie stranie a adevărului face ca opţiunea pentru Cer să pară totuna cu renunţarea la iad. Nu e chiar aşa. Ceea ce este adevărat în creaţia lui Dumnezeu nu poate pătrunde aici, până ce nu îşi găseşte reflectarea într-o formă pe care lumea o poate înţelege. Adevărul nu poate veni acolo unde n-ar putea fi perceput decât cu teamă.

Fără a lua o decizie în favoarea Cerului, timpul este irosit şi eforturile disipate. Sunt cheltuite pe nimic, iar timpul trece fără a vădi rezultate. Nu există niciun sentiment al câştigului, căci nimic nu se realizează; nimic nu se învaţă.

Te crezi confruntat cu mii de alternative, când, de fapt, nu există decât una singură. Nu te lăsa derutat de toate îndoielile pe care le vor aduce miriadele de decizii. Nu iei decât una singură. Iar când ai luat această unică decizie, vei percepe că nu a fost vorba de nicio alternativă. Căci adevărul este adevărat, şi nimic altceva nu este adevărat. Nu există ceva opus care poate fi ales în locul său. Nu există nicio contradicţie faţă de adevăr. Alegerea depinde de ceea ce ai învăţat. Iar adevărul nu poate fi învăţat, ci numai recunoscut. În recunoaştere rezidă acceptarea sa; precum este el acceptat, aşa este şi cunoscut. Dar cunoaşterea se află dincolo de obiectivele pe care ne-am propus să le arătăm în cadrul acestui curs. Obiectivele noastre sunt legate de instruire; sunt atinse învăţând cum se poate ajunge la ele, ce sunt şi ce oferă. Deciziile sunt rezultatul procesului tău de învăţare, căci se bazează pe ceea ce ai acceptat ca fiind adevărul cu privire la ceea ce eşti.

În această lume complicată, Cerul pare să ia forma unei alternative, în loc să fie, pur şi simplu, ceea ce este. Dintre toate opţiunile aceasta este cea mai simplă, întru totul definitivă şi constituind prototipul tuturor celorlalte, este cea care rezolvă toate deciziile. Dar dacă o rezolvi pe aceasta, celelalte sunt rezolvate împreună cu ea.

Prin urmare, astăzi începem să luăm în considerare acea opţiune, pentru luarea căreia ni s-a dat timpul întru ajutor. Acesta îi este rostul sfânt.

***

  • Dimineaţa, de îndată ce ne trezim, ne decidem în favoarea Cerului şi petrecem cinci minute încredinţându-ne că am făcut singura decizie sănătoasă. Recunoaştem că facem o alegere conştientă între ceea ce are existenţă şi ceea ce nu este decât o părelnicie a adevărului.
  • La noapte, înainte de a ne închide ochii de somn, ne reafirmăm alegerea pe care am făcut-o oră de oră. Şi acum dăruim ultimele cinci minute ale zilei deciziei pe care am luat-o la trezire.
  • Cu trecerea fiecărei ore ne-am reafirmat decizia, într-un scurt şi liniştit răgaz dedicat menţinerii lucidităţii. Pentru ca, în sfârşit, să ne încheiem ziua cu următoarele, recunoscând că alegem doar ceea ce vrem cu adevărat:

Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

Mă decid acum, şi nu mă voi răzgândi, Cerul fiind singurul lucru pe care îl vreau.

-∞- 


 

 

139. Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

 

Aici se pune capăt oricărei alegeri. Căci ajungem aici la decizia de a ne accepta pe noi înşine aşa cum ne-a creat Dumnezeu.(…) Nu există îndoială care să nu-şi aibă rădăcinile aici. Nu există întrebare care să nu reflecte această incertitudine. Nu există conflict care să nu comporte această neechivocă şi simplă întrebare: Ce sunt eu?

Singurul lucru care poate fi cu siguranţă cunoscut de orice vieţuitoare este ceea ce este ea. Din acest unic punct al certitudinii, ea contemplă celelalte lucruri ca fiind la fel de certe precum ea însăşi. A fi viu şi a nu te cunoaşte pe tine însuşi înseamnă a crede că, în realitate, eşti mort. Fiindcă, ce altceva înseamnă viaţa decât a fi tu însuţi, şi ce altceva poate fi viu în locul tău? Cine este cel care se îndoieşte? De ce anume se îndoieşte? Cui îi pune întrebări? Cine poate să-i răspundă?

El afirmă, pur şi simplu, că nu este el însuşi, prin urmare, fiind altceva, devine un cercetător a ceea ce este acel ceva. Dar el a acceptat ceea ce este, dat fiind că trăieşte; a judecat împotrivă decizând că nu cunoaşte singura certitudine datorită căreia trăieşte.

Astfel devine nesigur de propria sa viaţă, căci a negat ceea ce reprezintă ea. Din cauza acestei negaţii ai nevoie de Ispăşire. Negaţia ta nu a produs schimbări în ceea ce eşti. Dar ţi-ai scindat mintea într-o parte care cunoaşte, şi una care nu cunoaşte adevărul. Eşti tu însuţi. În privinţa aceasta nu există nici o îndoială. Şi totuşi, te îndoieşti de aceasta. Însă nu te întrebi care parte a ta se poate îndoi de tine însuţi.

Acea parte care pune această întrebare nu poate, în realitate, să fie o parte din tine. Căci întreabă de cineva care cunoaşte răspunsul. Dacă ar fi parte din tine, atunci incertitudinea ar fi imposibilă.

Ispăşirea remediază strania idee că este posibil să te îndoieşti de tine însuţi, să fii nesigur de ceea ce realmente eşti. Acesta este abisul nebuniei. Şi totuşi, este întrebarea universală a lumii.

Lumea este un popas unde cei care pretind că nu se cunosc pe ei înşişi pot veni să se întrebe ce anume sunt. Şi ei vor veni din nou până ce vor fi acceptat Ispăşirea şi vor fi învăţat că este imposibil să te îndoieşti de tine însuţi şi să nu fii conştient de ceea ce eşti.

Nu ţi se cere decât acceptare, căci ceea ce eşti este cert. Este de-a pururi pecetluit în sfânta Minte a lui Dumnezeu, precum şi în a ta însăţi. Să nu îngăduim sfintelor noastre minţi să se ocupe cu asemenea tâlcuiri fără rost.

Aici avem o misiune de îndeplinit. Nu am venit să reîntărim nebunia în care odinioară am crezut. Am venit să dobândim mai mult decât doar propria noastră fericire. Nu-i neglija pe fraţii tăi, căci pe tine însuţi te neglijezi. Priveşte-I cu iubire, ca să afle că sunt parte din tine, precum şi tu eşti parte din ei. Iată ce ne învaţă Ispăşirea. Accept-o astăzi, nu pentru a schimba realitatea, ci doar pentru accepta adevărul despre tine, ca apoi să-ţi continui drumul bucurându-te întru Iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. 

***

  • Câte cinci minute, dimineaţa şi seara, le vom consacra în vederea aplecării minţilor noastre către tema de astăzi. Începem cu această recapitulare privind misiunea noastră:

Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

Căci sunt dintotdeauna aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Nu am pierdut cunoaşterea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu atunci când ne-a creat asemenea Lui.

Putem să ne aducem aminte de ea şi pentru ceilalţi, căci în creaţie toate minţile sunt una.

Iar în memoria noastră se află aducerea aminte despre cât de dragi ne sunt într-adevăr fraţii noştri, cât de mult fiecare minte este parte din noi, cât de credincioşi ne-au fost ei în realitate şi cum Iubirea Tatălui nostru îi conţine pe toţi.

  • Ne reafirmăm astăzi, la fiecare oră, ataşamentul faţă de cauza noastră, lăsând la o parte toate gândurile care ne-ar distrage de la ţelul nostru sfânt. Preţ de câteva minute, lasă-ţi mintea să se desprindă de păienjenişul prostesc pe care lumea vrea să-l urzească în jurul Fiului lui Dumnezeu.

Şi dă-ţi seama cât de fragilă este natura lanţurilor ce par să ţină cunoaşterea de tine însuţi în afara conştienţei tale, atunci când spui:

Voi accepta Ispăşirea pentru mine însumi.

Căci sunt dintotdeauna aşa cum m-a creat Dumnezeu.

-∞-


140.Numai mântuirea se poate spune că este leac.

 

Termenul leac nu poate fi aplicat, pe drept cuvânt, nici unui remediu pe care lumea îl acceptă ca fiind binefăcător. Ceea ce lumea percepe ca fiind un remediu terapeutic nu va face decât să îmbunătăţească corpu iar pacientul se percepe ca fiind sănătos. Atunci când încearcă să vindece mintea, nu sesizează vreo separare faţă de trup, unde crede că și există mintea.

 El nu este vindecat. Visase doar că era bolnav, iar în acest vis a găsit formula magică care să-l facă bine. Dar nu s-a trezit din vis şi, ca urmare, mintea sa rămâne în exact aceeaşi stare ca mai înainte. El nu a văzut lumina care l-ar trezi, punând capăt visului. (…) Ori dormi, ori eşti treaz. Aici nu există jumătăţi de măsură.

Ispăşirea vindecă temeinic şi lecuieşte toată boala. În absenţa vinovăţiei boala nu poate apare. Ispăşirea nu vindecă pe bolnav, căci aceasta nu este o lecuire. Ea îndepărtează vinovăţia care face posibilă boala. Căci boala a trecut de-acum, nemaiavând la cine să se întoarcă.

Lecuirea trebuie să vină din sfinţenie, iar sfinţenia nu poate fi găsită acolo unde este întreţinut păcatul. Dumnezeu sălăşluieşte în temple sfinte. Acolo unde a pătruns păcatul, El nu are cale liberă. Şi totuşi, nu există loc unde El să nu fie. Prin urmare, păcatul nu poate avea un lăcaş în care să se ascundă de binefacerea Sa. Nu există loc în care sfinţenia să fie absentă, iar păcatul şi boala nu au unde să locuiască. Iată gândul care lecuieşte. Acest gând nu este magic. Este un apel lansat adevărului, care nu poate întârzia să vindece, vindecând pentru totdeauna.

 Vindecarea nu trebuie căutată în altă parte, ci acolo unde se află ea. Nici un remediu din cele pe care le administrează lumea nu poate efectua vreo schimbare în vreun lucru. Mintea care aduce iluziile în faţa adevărului este cu adevărat schimbată. Altă schimbare nu există.

***

Astăzi căutăm să ne schimbăm mentalitatea în ceea ce priveşte sursa bolii. Astăzi vom încerca să găsim sursa vindecării, care se află în minţile noastre, întrucât Tatăl nostru acolo a aşezat-o pentru noi. Nu este mai departe de noi decât noi înşine. Ne este la fel de aproape ca propriile noastre gânduri, atât de aproape încât este imposibil să o scăpăm. Nu trebuie decât să o căutăm şi o vom găsi negreşit.

Aşa că ne lăsăm deoparte amuletele, talismanele, medicamentele, psalmodierile şi gesturile magice, indiferent de forma sub care apar. Vom sta în linişte în ascultarea Vocii vindecării, Care va lecui toate relele ca unul, restituind Fiului lui Dumnezeu starea de luciditate. 

  • Ne trezim auzindu-L pe El, lăsându-L să ne vorbească cinci minute la început de zi şi încheiem ziua ascultându-L din nou cinci minute înainte de culcare. Singura noastră pregătire constă în a lăsa deoparte gândurile care interferează, nu în mod separat, ci toate deodată.Cu mâinile golite de orice ne-am putea agăţa, cu inimile înălţate şi minţile ascultătoare, ne rugăm:

Numai mântuirea se poate spune că este leac.
Vorbeşte-ne, Tată, ca să putem fi vindecaţi.

Şi vom simţi cum mântuirea ne va acoperi cu o gingaşă ocrotire, cu pace atât de profundă, încât nicio iluzie nu ne poate tulbura minţile, nici să ne ofere dovezi cum că ar fi reală. Asta vom învăţa astăzi.

  • Şi ne vom spune rugăciunea pentru vindecare oră de oră, dăruindu-ne câte un minut atunci când bate ceasul, ca să auzim răspunsul la rugăciunea noastră, slujind în tăcere şi bucurie. Aceasta e ziua când pogoară în noi vindecarea. Aceasta e ziua când separarea ia sfârşit şi ne aducem aminte CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT.

-∞-


 

Fragmente din ” Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți”

 


Curs de miracole: Ex. 135-137- Apărare, atac, boală, vindecare.

minte 

      Astăzi, o serie de trei exerciții foarte importante din această a patra secțiune din culegere. Ele se leagă frumos și merită citit fiecare în parte cu multă atenție, pentru că nu au numai caracter aplicativ, ci pot fi tratate ele însele ca lecții de sine stătătoare.

      Sunt exerciții care se referă la adevărata legătură dintre trup și minte, la semnificația bolilor, la inutilitatea obiceiului nostru moștenit de a ridica ziduri de apărare în jurul nostru – în jurul trupului de cele mai multe ori ( Ex.135) – în speranța că ne vom putea prelungi șederea în această lume care deși ne intrigă, ne este atât de dragă, nu pentru că ne-ar fi ușor aici, ci pentru că ne este teamă de necunoscut.

     Exercițiul 136 oferă pentru prima oară feedback: ce ar trebui să simțim, sau mai bine zis să nu simțim pe perioada intervalului practic. Este vorba în exercițiu despre acceptarea adevărului a  cine suntem cu adevărat și ce este de fapt trupul nostru. Cum ne putem dobândi starea de sănătate a trupului tocmai atunci când eliminăm complet identificarea cu el. Cum putem păstra starea de sănătate trupească în viața de zi cu zi, păstrând vigilența în privința atașamentului  față de corp, manifestată prin tendințe de judecare și atac. 

      Ca de obicei, nu va fi parcurs mai mult de un exercițiu pe zi și, tot ca de obicei,  sunt necesare câte două intervale practice mai lungi dimineața și seara, de câte cincisprezece minute, și reamintirea ideii zilei din oră în oră pe parcursul zilei.

 

135: Dacă mă apăr sunt atacat.

 

Cine s-ar apăra, dacă nu ar crede că a fost atacat…?

Acţionezi pe baza convingerii că trebuie să te protejezi faţă de ceea ce se întâmplă, deoarece întâmplarea trebuie să conţină ceea ce te ameninţă. Sentimentul ameninţării este o recunoaştere a unei slăbiciuni inerente; reprezintă convingerea că există un pericol care are puterea de a te face să iei cuvenitele măsuri de apărare. Pe această convingere dementă se bazează lumea. Toate structurile sale, toate gândurile şi îndoielile sale, armamentele grele şi pedepsele sale, definiţiile legale şi codurile sale, etica, conducătorii şi zeii săi toate nu fac altceva decât să perpetueze acest sentiment de ameninţare. Căci nimeni nu umblă prin lume îmbrăcat în armură, decât dacă groaza îi roade inima.

Apărarea este înfricoşătoare. Ea provine din teamă, sporind teama cu fiecare apărare suplimentară. Tu crezi că îţi oferă siguranţă. Dar ea este dovada grăitoare a fricii devenită reală şi a groazei îndreptăţite.
Nu ţi se pare straniu că, atunci când îţi elaborezi planurile, îţi îngroşi armura şi îţi întăreşti zăvoarele, nu te opreşti să te întrebi ce anume speri, cum şi împotriva cui?

Să analizăm mai întâi ce anume aperi. Trebuie să fie ceva foarte slab şi uşor de asaltat. Trebuie să fie o pradă uşoară, incapabilă de a se proteja şi, ca atare, având nevoie de apărarea ta. Ce altceva decât trupul este atât de fragil, încât să necesite îngrijire permanentă şi o preocupare alertă şi profundă pentru ai proteja micuţa viaţă.

Şi totuşi, nu trupul este cel care se poate teme, nici nu poate fi un lucru de temut. Nu are alte nevoi decât cele pe care tu însuţi i le atribui. Nu are nevoie de structuri complicate de apărare, nici de medicamente care să-i dea sănătate, nu are nevoie de absolut nici o îngrijire sau preocupare. Apără-i viaţa, sau oferă-i daruri spre a-i da frumuseţe, sau ziduri pentru a-i da siguranţă, şi nu faci altceva decât să declari că sălaşul tău este prada timpului hoţoman, supus putrefacţiei şi sortit a se face praf şi pulbere, atât de neocrotit, încât trebuie apărat cu însăşi preţul vieţii tale.

Nu este înspăimântătoare această imagine? Cum poţi fi împăcat cu un astfel de concept despre sălaşul tău? Însă ce altceva a înzestrat trupul cu dreptul de a te sluji în felul acesta decât propria ta credinţă (convingere)? Mintea i-a conferit trupului toate funcţiile pe care le distingi în el, fixându-i valoarea mult peste grămăjoara de pulbere şi apă ce este. Cine ar mai apăra aşa ceva odată ce şi-a dat seama ce este?

Trupul nu are nevoie de nici o apărare. Acest fapt trebuie scos în evidenţă iar şi iar, ori de câte ori l-am repeta, tot nu este suficient.Trupul va fi puternic şi sănătos dacă mintea nu va abuza de el, atribuindu-i nişte roluri pe care nu şi le poate îndeplini, nişte obiective cei depăşesc competenţa şi nişte ţeluri entuziaste pe care nu le poate atinge.

Trupul, lipsit de valoare şi departe de a merita cea mai mică apărare, trebuie perceput doar ca fiind complet aparte de tine, ca să devină astfel un instrument sănătos şi serviabil, prin care mintea poate opera până când el încetează de a mai avea vreo utilitate. Cine ar mai vrea să-l păstreze, odată ce el nu mai este de folos?

Apără trupul şi ţi-ai atacat mintea. Căci ai văzut astfel în ea toate defectele, slăbiciunile, limitele şi lipsurile de care crezi că trebuie salvat trupul. Nu vei vedea mintea ca fiind separată de condiţii corporale. Şi vei descărca asupra corpului toată durerea ce provine din concepţia că mintea ar fi limitată şi fragilă, aparte de alte minţi şi separată de Sursa ei.

Iată gândurile care au nevoie de vindecare, iar odată ce acestea au fost corectate şi înlocuite cu adevărul, trupul va răspunde manifestând sănătate. Adevărul este singura apărare reală a trupului.

O minte vindecată nu face planuri. Ea duce la îndeplinire planuri pe care le recepţionează, dând ascultare Înţelepciunii care nu este propria ei înţelepciune. Ea aşteaptă până ce a fost instruită în privinţa celor ce le are de făcut, iar apoi purcede la fapte. Nu se bizuie pe sine decât în ceea ce priveşte perfecta ei competenţă de a îndeplini planurile care i-au fost încredinţate. Este senină în certitudinea că obstacolele nu-i pot împiedica mersul înainte spre realizarea oricărui ţel care serveşte planul, mai mare, stabilit pentru binele tuturor.

O minte vindecată este despovărată de credinţa că trebuie să plănuiască, căci ea nu poate şti care este rezolvarea optimă, care sunt mijloacele de realizare şi nici cum să recunoască problema pentru rezolvarea căreia a fost întocmit planul. Până când nu recunoaşte toate acestea, mintea nu face decât să uzeze de trup în plănuirile sale. Dar atunci când le-a acceptat ca fiind adevărate, este vindecată şi lasă trupul slobod..

Înrobirea trupului la planurile pe care le ticluiește mintea nevindecată pentru a se mântui nu duce decât la îmbolnăvirea trupului. (…) Mintea angajată în a face planuri pentru sine este ocupată să ţină sub control întâmplări viitoare. Ea nu crede că va avea de toate, decât dacă îşi face singură provizii. Timpul devine un factor al cărui centru de greutate este deplasat undeva în viitor, pentru a fi controlat prin intermediul învăţării şi a experienţei obţinute din întâmplări trecute şi credinţe anterioare. Prezentul este trecut cu vederea, căci se bazează pe ideea că trecutul a constituit o sursă suficientă de învăţături pentru ca mintea să-şi poată trasa propria ei desfăşurare în viitor.

Mintea care plănuieşte nu îngăduie, aşadar, să intervină vreo schimbare. Ceea ce a învăţat înainte devine baza ţelurilor sale viitoare.
Experienţa ei trecută dictează ce va alege să se întâmple. Ea nu-şi dă seama că aici şi acum se află tot ce are nevoie pentru a garanta un viitor cu totul diferit de trecut, fără nici o continuitate a ideilor vechi şi a credinţelor bolnave. Anticiparea nu joacă nici un rol, căci încrederea prezentă arată calea.

Atitudinile defensive sunt planurile pe care le făureşti pentru a ataca adevărul. Ţinta lor este să selecteze ceea ce aprobi, şi să ignore ceea ce consideri a fi incompatibil cu convingerile privind propria-ţi realitate.

Câte nu ai putea accepta, dacă ai şti că tot ce se întâmplă, toate evenimentele, trecute, prezente şi viitoare sunt plănuite cu blândeţe de Cel Unic, al Cărui singur sunt scop este binele tău? Poate că l-ai înţeles greşit planul, căci El nu ţi-ar oferi niciodată durerea. Însă atitudinile tale defensive nu te-au lăsat să vezi cum binecuvântarea sa iubitoare străluceşte la fiecare pas pe care l-ai făcut vreodată.

Încrederea ta prezentă în El este acea apărare care promite un viitor netulburat, fără nici o umbră de mâhnire, cu o bucurie care sporeşte neîncetat, pe măsură ce această viaţă devine o clipă sfântă, aşezată în timp, dar râvnind numai nemurire. Nu lăsa alte apărări, decât încrederea ta prezentă, să-ţi traseze viitorul, şi viaţa aceasta devine o întâlnire cu adevărul plină de semnificaţie, pe care doar strategiile tale defensive vor să-l ascundă.

Lipsit de sistemele tale de apărare, devii o lumină pe care Cerul, plin de recunoştinţă, o recunoaşte ca aparţinându-i. Şi te va conduce pe căi ce ţi-au fost hărăzite întru fericirea ta conform străvechiului plan, început atunci când s-a născut timpul. Cei care te urmează îşi vor împreuna lumina cu a ta, ce va spori până când lumea va radia de bucurie. Iar fraţii noştri îşi vor abandona stânjenitoarele sisteme de apărare, care nu le- au adus nimic şi nu putea decât să înspăimânte.

***

De două ori pe zi, timp de cincisprezece minute, ne vom odihni de plănuiri lipsite de sens şi de orice gând care împiedică adevărul să pătrundă în minţile noastre. Astăzi, vom dobândi în loc să facem planuri, astfel încât să putem dărui în loc să organizăm. Spune-ți:

*

“Dacă mă apăr, sunt atacat.
Dar în neapărarea mea voi fi puternic, şi voi afla ceea ce ascund apărările mele.”

*

Nimic altceva. Dacă sunt planuri de făcut, ţi se va spune despre ele. S-ar putea ca ele să nu fie planurile pe care le credeai necesare, şi nici chiar răspunsurile la problemele cu care credeai că eşti confruntat. Ele sunt însă răspunsuri la un alt fel de întrebare, care deocamdată, rămâne fără răspuns dar în aşteptarea răspunsului până ce, în cele din urmă, primeşti Răspunsul. Toate sistemele tale defensive au avut ca obiectiv să nu primeşti ce vei primi astăzi. În lumina şi bucuria încrederii neîndoite te vei întreba, cu mirare, de ce oare ai crezut vreodată că trebuie să fii apărat de izbăvire. Cerul nu cere nimic. Iadul este cel care ridică extravagante pretenţii la sacrificiu. Astăzi nu renunţi la nimic în aceste momente când, neapărat, te prezinţi Creatorului tău aşa cum eşti cu adevărat.

Nu încerca să modelezi această zi după cum ţi se pare că ţi-ar fi de cel mai mare folos. Căci nu îţi poţi imagina toată fericirea care te ajunge atunci când nu plănuieşti nimic. Află astăzi.

-∞-

136: Boala este o strategie defensivă împotriva adevărului.

Nimeni nu poate vindeca dacă nu înţelege scopul pe care boala pare să-l servească. (…) Boala nu este un accident. Ca toate sistemele defensive, ea este un mecanism de autoamăgire. Scopul ei este să ascundă realitatea, să o atace, să o schimbe, să o incapaciteze, să o distorsioneze, să o răstălmăcească, sau să o reducă la o grămăjoară de părţi neasamblate. Ţelul tuturor acţiunilor defensive a acela de a împiedica adevărul să fie întreg. Părţile sunt văzute ca şi cum fiecare ar fi întreagă în sine.

Acţiunile defensive nu sunt involuntare, şi nici nu se desfăşoară în mod inconştient. Sunt nişte baghete secrete, pe care le fluturi atunci când adevărul pare să ameninţe ceea ce ai vrea să crezi. Ele par să fie inconştiente doar din cauza rapidităţii cu care te hotărăşti să le foloseşti. 

Cine altul decât tu însuţi evaluezi o ameninţare, decizi că trebuie să scapi de ea şi ticluieşti o serie de sisteme defensive pentru a reduce ameninţarea care a fost judecată ca fiind reală? Toate acestea nu pot fi făcute în mod inconştient. 

Rapiditatea cu care uiţi rolul pe care îl joci în plăsmuirea “realităţii” tale, te face să crezi că acţiunile defensive nu se află sub propriu-ţi control. Dar ceea ce ai uitat poate fi rechemat în memorie, dacă eşti dispus să reconsideri decizia care este dublu ecranată de către uitare.

Boala este o decizie. Nu este ceva ce ţi se întâmplă fără s-o fi cerut, care te slăbeşte şi îţi aduce suferinţă. Boala este o alegere pe care o faci, un plan pe care îl întocmeşti atunci când, pentru o clipă, adevărul mijeşte în propria-ţi minte amăgită, şi toată lumea pare să se clatine şi stă să se prăbuşească. Acum te-ai îmbolnăvit, pentru ca adevărul să se ducă şi să nu-ţi mai ameninţe castelele de nisip.

Oare de ce crezi că boala poate reuşi să te scutească de adevăr? Deoarece ea dovedeşte că trupul nu este separat de tine şi, prin urmare, tu trebuie să fii separat de adevăr. Înduri chinuri deoarece trupul le îndură, iar în acest chin ajungi să fii una cu el. Astfel este perpetuată “adevărata” ta identitate şi este redus la tăcere şi înăbuşit acel gând curios şi tulburător, că s-ar putea să fii mai ceva decât această grămăjoară de pulbere. Căci iată, această pulbere te poate face să suferi, să te chirceşti şi poate să-ţi oprească inima, poruncindu-ţi să mori şi să încetezi a mai fi.

Astfel trupul este mai tare decât adevărul, care te roagă să trăieşti, dar care nu poate trece peste hotărârea ta de a muri. Aşa că trupul este mai puternic decât viaţa veşnică. Cerul mai fragil decât iadul, iar ceea ce a hărăzit Dumnezeu pentru mântuirea Fiului Său se loveşte de împotrivirea unei decizii mai puternice decât Voia Sa. Fiul Său este pulbere, Tatăl nedesăvârşit, iar haosul se aşează triumfător pe tronul Său.

Aşa arată plănuirile tale pentru propria-ţi apărare. Şi eşti convins că Cerul se cutremură înaintea unor astfel de atacuri nebuneşti, că Dumnezeu este orbit de iluziile tale, că adevărul este preschimbat în minciuni şi tot universul este înrobit unor legi pe care sistemele tale defensive vor să i le impună. Dar cine crede în iluzii, decât cel care le-a plăsmuit? Cine altul poate să le vadă şi să reacţioneze faţă de ele ca şi cum ar fi chiar adevărul?

Dumnezeu nu ştie nimic de planurile tale de a-I schimba Voia. Universul rămâne indiferent la legile prin care te-ai decis să-l guvernezi. Iar Cerul nu s-a plecat între faţa iadului, nici viaţa în faţa morţii. Nu poţi decât să preferi să crezi că mori, că înduri boala sau că stâlceşti adevărul într-un fel sau altul. Creaţia este cu totul aparte de toate acestea. Strategiile defensive sunt nişte planuri de a nimici ceea ce nu poate fi atacat.

Inalterabilul nu se poate schimba. Iar ceea ce este pe de-a-ntregul neprihănit nu poate păcătui.
Iată simplul adevăr. El nu recurge nici la forţă, nici la triumf. Nu porunceşte supunere, nici nu încearcă să dovedească cât de lamentabile sunt încercările tale de a pune la cale nişte acţiuni defensive care să-l altereze. Adevărul doreşte numai şi numai să-ţi dăruiască fericire, căci acesta îi este rostul. Poate că suspină un pic atunci când îi nesocoteşti darurile, ştiind totuşi, cu o certitudine perfectă, că ceea ce Dumnezeu voieşte pentru tine trebuie să fie primit.

Tocmai acest fapt demonstrează că timpul este o iluzie. Căci timpul îţi permite să crezi că ceea ce Dumnezeu ţi-a dăruit nu este adevărat chiar acum, precum trebuie să fie. Gândurile lui Dumnezeu sunt cu totul aparte de timp. Căci timpul nu este decât un alt sistem defensiv lipsit de sens pe care l-ai urzit împotriva adevărului. Cu toate acestea, ceea ce El voieşte este aici, iar tu rămâi aşa cum te-a creat El. Adevărul are o putere mai presus de orice apărare, căci nicio iluzie nu poate rămâne acolo unde adevărului i s-a îngăduit să intre. Şi răsare în orice minte care îşi va depune armele şi va înceta să se joace cu nebunia. Adevărul poate fi găsit oricând; chiar astăzi, dacă vei decide să exersezi cum să-i dai bunvenit. Acesta este astăzi obiectivul nostru.

***

Vom dedica de două ori câte un sfert de oră ca să rugăm adevărul să vină şi să ne pună în libertate. Iar adevărul va veni, căci nu a fost vreodată aparte de noi. Nu aşteaptă decât această invitaţie pe care i-o adresăm astăzi. Deschidem invitaţia cu o rugăciune vindecătoare care ne va ajuta să ne ridicăm deasupra atitudinii noastre defensive, îngăduind adevărului să fie aşa cum a fost mereu:

*

Boala este o strategie îndreptată împotriva adevărului.
Voi accepta adevărul a ceea ce sunt.

Și voi îngădui ca mintea mea să fie astăzi pe deplin vindecată.

*

Vindecarea va fulgera prin mintea ta deschisă, pe măsură ce pacea şi adevărul se vor înălţa pentru a lua locul războiului şi imaginilor deşarte. Nu va mai fi niciun colţ întunecat pe care boala să-l poată ascunde şi apăra de lumina adevărului. Nu va mai rămâne în mintea ta niciuna dintre figurile sumbre din visele tale şi nici căutările lor obscure şi lipsite de sens, constând în urmărirea dementă a unor ţeluri duble. Mintea îţi va fi vindecată de toate dorinţele bolnave, întru ascultarea cărora ea a încercat să împuternicească trupul.

Acum trupul este vindecat, căci sursa bolii a fost deschisă ajutorului despovărător. Vei recunoaşte că ai exersat bine după următoarele: trupul nu trebuie să fie deloc resimţit. Dacă ai reuşit, nu vei avea nici senzaţia că te simţi bine sau rău, nici senzaţia de durere sau plăcere. În minte nu este nici o reacţie faţă de ceea ce face trupul. Utilitatea sa este singurul lucru care rămâne, şi nimic mai mult.

Poate nu-ţi dai seama că acesta elimină limitele pe care le-ai impus prin scopurile pe care i le-ai atribuit. Pe măsură ce ele sunt abandonate, forţa de care dispune corpul este mereu suficientă pentru a servi toate scopurile cu adevărat utile. Sănătatea sa este pe deplin garantată, el nemaifiind limitat de timp, de vreme sau oboseală, de mâncare şi băutură, sau de orice lege pe care l-ai făcut să o slujească înainte. Acum nu mai trebuie să întreprinzi nimic ca să-l faci bine, căci boala a devenit imposibilă.

Dar această proiecţie se cere prezervată printr-o vigilenţă plină de păsare. Dacă-i vei îngădui minţii să întreţină gânduri de atac, să cedeze judecării sau să facă planuri pentru a contracara incertitudinile viitoare, te-ai pus iarăşi într-o poziţie falsă, plăsmuind o entitate trupească care va ataca corpul, căci acum mintea este bolnavă. Dacă se întâmplă asta, aplică instantaneu remediul, nemaipermiţând atitudinii tale defensive să-ţi facă rău. Şi nu rămâi nelămurit în privinţa a ceea ce trebuie vindecat, ci spuneţi:

*

Am uitat ceea ce sunt cu adevărat, căci mi-am confundat trupul cu mine însumi.

Boala este o strategie defensivă îndreptată împotriva adevărului.
Dar nu sunt un trup. Şi mintea mea nu poate ataca. Aşa că nu pot fi bolnav.

*

-∞-

 

137: Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Ideea de astăzi rămâne gândul central pe care se întemeiază mântuirea. (…) Boala este o retragere din faţa celorlalţi şi un refuz al împreunării. Ea devine o uşă care se închide în urma unui sine separat, ţinându-l izolat şi singur.

Boala înseamnă izolare. Căci pare să ţină un sine aparte de tot restul, pentru a îndura ceea ce nu simt ceilalţi. Ea conferă trupului puterea absolută de a face separarea reală şi de a ţine mintea într-un regim de celulă, separată în bucăţi ce sunt ţinute laolaltă de un straşnic zid de carne îmbolnăvită, pe care nu-l poate birui.

Lumea se supune legilor în slujba cărora se află boala, dar vindecarea operează aparte de ele. Este important ca cineva să fie vindecat de unul singur. Dar vindecarea este propria lui decizie de a fi din nou Unul şi de a-şi accepta Sinele cu toate părţile Sale intacte şi nevătămate. Aflat în boală, Sinele său pare să fie dezmembrat şi lipsit de unitatea care Îi dă viaţă. Dar vindecarea se săvârşeşte atunci când el vede că trupul nu are nici o putere de a ataca unitatea universală a Fiului Dumnezeu.

Boala ţine să demonstreze că minciunile trebuie că sunt adevărul. Dar vindecarea demonstrează că adevărul este adevărat. Separarea, pe care boala ţine s-o impună în realitate nu a avut loc niciodată. A fi vindecat înseamnă, pur şi simplu, a accepta ceea ce mereu a fost simplul adevăr şi va rămâne mereu exact aşa cum a fost dintotdeauna. Totuşi, ochilor obişnuiţi cu iluziile trebuie să li se arate că ceea ce ei privesc este fals. Aşa se face că vindecarea, de care adevărul nu are niciodată nevoie, trebuie să demonstreze că boala nu este reală.

Aşadar, vindecarea ar putea fi numită un contravis, ce anulează visul bolii în numele adevărului, dar nu în însuşi adevărul. La fel cum iertarea trece cu vederea toate păcatele ce nu au foarte niciodată comise, vindecarea nu face decât să înlăture iluziile care nu au avut loc. La fel cum lumea reală va răsări pentru a înlocui ceea ce nu a fost niciodată, vindecarea oferă doar restauraţie pentru stări imaginare şi idei false, din care visele brodează tablouri despre adevăr.

Să nu crezi totuşi că a vindeca este nedemn de funcţia ta aici. Căci antiChrist devine mai puternic decât Christul pentru cei care visează că lumea este reală. Trupul pare să fie mai solid şi mai stabil decât mintea. Iar iubirea devine un vis, de vreme ce teama rămâne singura realitate care poate fi văzută, justificată, şi pe deplin înţeleasă.

După cum iertarea risipeşte în strălucirea ei tot păcatul şi lumea reală va ocupa locul a ceea ce ai plăsmuit, tot aşa vindecarea trebuie să înlocuiască fanteziile bolii pe care le desfăşori în faţa simplului adevăr, ascunzându-l. Când boala va fi văzută dispărând, în ciuda tuturor legilor ce susţin că ea este cât se poate de reală, atunci toate întrebările îşi vor fi găsit răspunsul. Iar legile nu vor mai putea fi adorate şi nici respectate.

Vindecarea înseamnă libertate. Căci ea demonstrează că visele nu vor triumfa asupra adevărului. Vindecarea este împărtăşită. Iar prin acest atribut ea dovedeşte că acele legi, care sunt diferite de cele care susţin că boala este inevitabilă, sunt mai puternice decât opusele lor bolnăvicioase. Vindecarea înseamnă tărie. Căci prin mâna ei blândă, slăbiciunea este biruită şi minţile, ce erau zidite înăuntrul unui trup, sunt libere să se împreuneze cu alte minţi, pentru a fi de-a pururea veşnice.

Vindecarea, iertarea şi bucuroasa preschimbare a tot ce înseamnă lumea durerii cu o lume unde tristeţea nu poate intra sunt mijloacele prin care Sfântul Spirit te îmboldeşte să-L urmezi. Blândele Sale lecţii te învaţă cât de uşor poţi dobândi mântuirea; cât de puţin exerciţiu îţi trebuie ca să-I laşi legile să le înlocuiască pe cele făcute de tine pentru a te face prizonier al morţii. Viaţa Sa devine propria ta viaţă, pe măsură ce extinzi micul ajutor pe care El ţi-l cere spre a te elibera de tot ce ţi-a pricinuit vreodată durere.

Și în timp ce te lași vindecat, vezi vezi cum se vindecă odată cu tine toți care sunt în jurul tău, sau care îți vin în minte, sau cu care vii în contact, sau care par să nu aibă nicio legătură cu tine. Poate că nu îi vei recunoaște pe toți, poate nu vei realiza cât de mare e prinosul pe care îl aduci întregii lumi, când lași să îți vină vindecarea. Dar nu ești vindecat niciodată singur. Și legiune după legiune vor primi darul pe care îl primești când ești vindecat.

Cei vindecaţi devin instrumentele vindecării. Între clipa în care ei sunt vindecaţi şi cea în care le este dăruit harul vindecării, ca ei să-l dăruiască la rândul lor, nu se interpune timpul. Ceea ce este opus lui Dumnezeu nu există, iar cel care nu acceptă în mintea sa ceva ce nu există, devine un liman unde cei obosiţi pot face un popas. Căci aici a fost hărăzit adevărul, şi tot aici toate iluziile sunt aduse în fiinţa adevărului.

Nu vrei să-I oferi adăpost Voii lui Dumnezeu? Căci prin aceasta nu faci altceva decât să-ţi pofteşti Sinele să se simtă ca la El acasă. Şi poate fi refuzată această invitaţie? Cere-i inevitabilului să se întâmple, şi nu vei da greş niciodată. Cealaltă alegere înseamnă doar a cere ca ceva să fie ceea ce nu poate fi, iar aşa ceva nu poate avea sorţi de izbândă.

***

Astăzi cerem ca numai adevărul să ne ocupe minţile; pentru ca gânduri de vindecare să purceadă de la ceea ce este vindecat către ceea ce mai trebuie vindecat, conştienţi fiind că se vor revela ca una.

La fiecare oră, ne vom aminti că funcţia noastră este să îngăduim ca minţile să ne fie vindecate, spre a putea aduce vindecarea în lume, schimbând blestemul cu vindecarea, durerea cu bucuria, şi separarea cu pacea lui Dumnezeu. Oare nu merită un minut pe oră primirea unui astfel de dar?  Oare nu reprezintă un pic de timp o cheltuială neînsemnată pentru a fi oferită în schimbul darului ce cuprinde totul?

Însă, trebuie să fim pregătiţi pentru un asemenea dar. Şi astfel, vom începe ziua cu următoarele gânduri, dedicându-le zece minute, şi tot cu aceste gânduri vom încheia ziua:

*

Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Vreau să-mi împărtăşesc vindecarea cu lumea întreagă, pentru ca boala să fie alungată din mintea Unicului Fiu al lui Dumnezeu, care este singurul meu Sine.

*

Îngăduie ca vindecarea să aibă loc prin tine chiar în această zi. Şi, găsindu-ţi odihna în linişte, fii pregătit să dăruieşti pe măsură ce dobândeşti, reţinând doar ceea ce dăruieşti şi primind Cuvântul lui Dumnezeu ca să ia locul tuturor gândurilor nebuneşti care au fost imaginate vreodată. Ne adunăm acum ca să se faca bine tot ceea ce a fost bolnav şi să oferim binecuvântarea acolo unde domnea atacul. Şi nu vom îngădui ca această funcţie să fie dată uitării cu trecerea orelor zilei, amintindu-ne de rostul nostru cu ajutorul acestui gând:

*

Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Şi-mi voi binecuvânta fraţii, căci voi fi vindecat împreună cu ei, aşa cum şi ei sunt vindecaţi împreună cu mine.

*

-∞-


Surse:

  • Curs de miracole: Culegere de exerciții pentru studenți – pp, 239-250 – Editura Centrum, Polonia 2007
  • ebookbrowsee.net:
 
Click here to download this file
View more ebooks on ebookbrowsee.net

Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (I)

 programa

 

Pe scurt: 

  • Nu recționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru.
  • Orice atac pe care îl percepi asupra ta, sub orice formă, este de fapt un strigăt de ajutor și o nevoie de vindecare.
  • Aprecierea, recunoștința, gândurile iubitoare sunt reacțiile potrivite la atac.
  • Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care suntem în stare.
  • Frica este un strigăt după iubire.
  • Boala și ura sunt de asemenea, strigăte după iubire.
  • Oferă iubire ca să vindeci și să fii vindecat.
  • Privește-ți în față coșmarurile! Privește-ți cu curaj obstacolele, pentru a le putea îndepărta!
  • Nu nega, și nu ascunde frica!
  • Iubirea căutată prin prisma eului e falsă, pentru că iubirea desființează eul. Eul nu poate trăi în prezența iubirii.
  • Nu suntem acasă în lumea aceasta. Casa noastră nu este în exteriorul nostru. Ea este veșnică, și o găsim numai în adâncurile noastre.
  • Când ți-ai aflat casa, călăuzește-ți semenii spre casă, așa cum și tu ai fost călăuzit. 
  • Lumea “exterioară” nu există. Este o construcție mentală generată de iluzia separării.
  • În conștientizarea realității de necontestat a unității/ întregimii/neseparării/vieții veșnice, trebuie investit spirit, nu bani. Spiritul înseamnă voință. Deci prețul “Împărăției” este voința. Cu bani îți “cumperi” moartea.

 

1: Judecata Spiritului Sfânt

Nu judeca ce nu înțelegi!

Ți s-a spus să nu acorzi realitate greșelii.(…) Înțelege că nu reacționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru. Interpretarea ta devine astfel justificarea reacției tale. Iată de ce analizarea motivelor altora e, pentru tine, un lucru hazardat. Dacă decizi că cineva chiar încearcă să te atace sau să te părăsească sau să te înrobească, vei reacționa ca și cum ar fi făcut-o efectiv, odată ce i-ai făcut greșeala reală pentru tine. A interpreta greșeala înseamnă a-i da putere.

Analiza motivației eului e foarte complicată, foarte derutantă și nu se face niciodată fără implicarea propriului tău eu. Întregul proces reprezintă o încercare clară de-ați demonstra capacitatea de-a înțelege ce percepi. O dovedește faptul că reacționezi la interpretările tale ca și cum ar fi corecte. Îți poți controla apoi reacțiile comportamental, dar nu și emoțional.

 

Atacul ca un strigăt de ajutor.

Există o singură interpretare cu noimă pe care o poți da motivației. Și, din  moment ce e judecata Spiritului Sfânt, nu necesită absolut niciun efort din partea ta. Fiecare gând iubitor e adevărat. Orice altceva e un apel la vindecare și la ajutor, indiferent de forma pe care o ia. Oare poate fi îndreptățit cineva  să reacționeze cu mânie la cererea de ajutor a unui frate? Îți arogi astfel dreptul de-a-i ataca realitatea interpretând-o după cum crezi tu nimerit.

Cu excepția propriei tale nevoi închipuite de-a ataca, nimic  nu te împiedică să recunoști toate strigătele de ajutor ca exact ceea ce sunt. Doar ea ( propria nevoie de a ataca)  te face dispus să te angajezi în nesfârșite “lupte” cu realitatea, în care negi nevoia de vindecare.

Indicația să nu judeci ce nu înțelegi este, cu siguranță, un sfat bun. (…) Dacă nu ești dispus să percepi un apel la ajutor drept ce este înseamnă că nu ești dispus să dai ajutor și să îl primești. A nu recunoaște un strigăt de ajutor înseamnă a refuza ajutor. Vrei să susții că nu ai nevoie de el? Dar numai asta susții când refuzi să recunoști apelul unui frate, căci numai răspunzând la apelul lui poți fi ajutat.

Numai aprecierea e o reacție potrivită la adresa fratelui tău. Recunoștința i se cuvine atât pentru gândurile lui iubitoare, cât și pentru apelurile lui la ajutor, căci ambele te pot face să conștientizezi iubirea dacă le percepi adevărat. (…) Ce simplu e, atunci, planul de mântuire al lui Dumnezeu!

Nu încerca să “ajuți” un frate în felul tău, căci nu te poți ajuta pe tine. Auzi-l cum strigă după Ajutorul lui Dumnezeu, și îți vei recunoaște propria nevoie de Tată. Interpretările pe care le dai nevoilor fratelui tău sunt interpretările pe care le dai alor tale. Dând ajutor, îl ceri și, dacă percepi doar o singură nevoie în tine (nevoia de Tată), vei fi vindecat. (…) Fiecare apel la care răspunzi în  numele lui Cristos, îți aduce mai aproape de conștiență amintirea Tatălui tău. De dragul nevoii tale, atunci, auzi fiecare strigăt de ajutor drept ce este, ca Dumnezeu să îți poată răspundă ție.

 

Frica și iubirea.

Pentru a scăpa de frică nu este destul  să o recunoști, deși recunoașterea e necesară pentru a demonstra nevoia de-a scăpa de ea.

Învățându-te să accepți numai gândurile iubitoare în alții și să vezi orice altceva un apel la ajutor, Spiritul Sfânt te-a învățat că frica însăși e un apel la ajutor. (…) Iată ce valoare are în ultimă instanță, deprinderea de-a percepe atacul ca strigăt după iubire. Am învățat deja că frica și atacul sunt asociate în mod inevitabil. Dacă numai atacul produce frică și dacă vezi atacul ca strigătul după ajutor ce este, irealitatea fricii trebuie să îți mijească în minte. Căci frica e un strigăt după iubire.

Frica e un simptom al profundei tale senzații de pierdere.(…) Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care ești în stare.

 

2: Modul de-ați aduce aminte de Dumnezeu

Răspunde la ură și la boală cu iubire, ca să vindeci și să fii vindecat.

Dacă a te iubi înseamnă a te vindeca pe tine însuți, atunci bolnavii nu se iubesc pe ei. De aceea ei cer iubirea ce i-ar vindeca, dar pe care și-o refuză. Dacă ar cunoaște adevărul despre ei înșiși, nu s-ar putea îmbolnăvi. (…) Bolnavii trebuie să se vindece singuri, căci adevărul e în ei. Dar, din moment ce l-au făcut obscur, lumina dintr-o altă minte trebuie să se răsfrângă într-a lor, pentru că lumina respectivă e a lor. 

Percepe în boală doar un alt strigăt după iubire și oferă-i fratelui tău ce crede că nu își poate oferi. Indiferent de boală, există un singur remediu. Vei fi întregit pe măsură ce întregești, căci, a percepe în boală apelul de sănătate, înseamnă a recunoaște în ură strigătul după iubire. Răspunde la strigătul lui după iubire și al tău a găsit răspuns. 

Privește în față ce te înspăimântă! Privește-ți obstacolele! Nu nega frica!

Adu-ți aminte ce am spus despre înfricoșătoarele percepții ale copilașilor, care îi înspăimântă pentru că nu le înțețeg. Dacă cer edificare și o acceptă, spaimele lor dispar. Dar, dacă își ascund coșmarele, le vor menține. E ușor să ajuți un copil nesigur, căci recunoaște că nu înțelege ce înseamnă percepțiile lui. Dar tu crezi că le înțelegi pe ale tale. Puiule, îți ascunzi capul sub păturile groase cu care te-ai acoperit. Îți ascunzi coșmarele în întunericul falsei tale certitudini, și refuzi să îți deschizi ochii și să le privești. (…) Dă păturile la o parte și privește ce te înspăimântă. Doar anticiparea te va înspăimânta, căci realitatea  nimicului nu poate fi înfricoșătoare. Să nu amânăm, căci visul de ură nu te va găsi fără ajutor, și ajutorul e aici. Învață să îți păstrezi liniștea în toiul zarvei, căci liniștea e încetarea luptei și asta e călătoria către pace. Privește în față fiecare imagine ce apare ca să te facă să întârzii, căci țelul e inevitabil din moment ce este veșnic. Țelul iubirii e doar dreptul tău și îți aparține în ciuda viselor tale. 

Nu îți lăsa ura să stea în calea iubirii, căci nimic nu poate ține piept iubirii lui Cristos față de Tatăl Său sau Iubirii Tatălui Său față de El. 

Încă puțin și o să mă vezi, căci nu stau ascuns doar pentru că te ascunzi tu. Te voi trezi la fel de sigur cum m-am trezit și pe mine, căci m-am trezit pentru tine. În învierea mea stă eliberarea ta. Misiunea noastră e aceea de-a scăpa de răstignire nu de izbăvire. Ai încredere în ajutorul meu, căci nu am mers singur, și te voi însoți după cum m-a însoțit și pe mine Tatăl nostru. 

În iubirea desăvârșită nu este frică. Nu de necunoscut te temi, ci de cunoscut. Misiunea ta nu va da greș, pentru că a mea nu a dat greș. Acordă-mi puțintică încredere în numele deplinei încrederi pe care o am în tine, și împreună vom realiza ușor obiectivul desăvârșirii. 

Tu, care ai încercat să alungi iubirea, nu ai reușit, dar tu, care alegi să alungi frica, vei reuși negreșit. Domnul e cu tine dar nu o știi. Izbăvitorul tău însă e viu și sălășluiește în tine, în pacea din care ai fost creat. Când vom birui frica, nu ascunzând-o, nu minimalizând-o, și nici negând în niciun fel însemnătatea ei deplină –  iată ce vei vedea cu adevărat. Nu poți da la o parte obstacolele puse în calea adevăratei viziuni fără să le privești, căci a da la o parte ceva înseamnă a judeca în defavoarea acelui lucru. Dacă vei privi, Spiritul Sfânt va judeca, și o să judece adevărat. Dar nu poate spulbera lucrul pe care îl ții ascuns, căci nu I l-ai oferit și nu îl poate lua de la tine. 

Începem, așadar un program organizat, bine structurat și atent conceput, ce urmărește să înveți cum să îi oferi Spiritului Sfânt tot ce nu vrei. El știe ce are de făcut cu ce Îi oferi. Toate câte Îi dai și nu țin de Dumnezeu dispar. Dar trebuie să fii cât se poate de dispus să le privești tu însuți, căci altfel, cunoașterea lui îți rămâne inutilă.

3.Investiția în realitate

Te-am rugat cândva să îți vinzi averile, să le dai săracilor și să mă urmezi. Iată ce am vrut să spun: dacă nu investești în nimic din lumea aceasta, poți să îi înveți pe săraci unde le e comoara. Săracii sunt doar cei ce au investit greșit, și chiar că sunt săraci. Deoarece sunt într-o stare de nevoie, ți-e dat să îi ajuți, din moment ce te afli printre ei. Gândește-te ce perfect ți s-ar învăța lecția dacă nu ai fi dispus să le împărtășești sărăcia. Căci sărăcia e lipsă, și există doar o singură lipsă, din moment ce există doar o singură nevoie. 

Când te superi pe un frate, indiferent din ce motiv, crezi că de mântuit este eul și că e de mântuit prin atac. Dacă fratele tău e cel ce atacă, ești de acord cu această credință; dacă tu ești cel ce atacă, o întărești. Ține minte că cei ce atacă sunt săraci. Sărăcia lor cere daruri, nu sărăcie suplimentară. 

Recunoaște ce contează și, dacă frații tăi îți cer ceva “șocant”, fă-o pentru că nu contează. (…) Nici o rugăminte șocantă nu-i poate fi adresată celui care recunoaște ce e valoros și care nu vrea să accepte altceva. 

Mântuirea vizează mintea și se obține prin pace. Iată singurul lucru ce poate fi mântuit și singurul mod de-al mântui. Orice alte reacții decât cele de iubire provin dintr-o confuzie referitoare la “ce” și “cum” se mântuiește, și acesta este singurul răspuns. Să nu pierzi din vedere acest lucru și să nu îți îngădui să crezi, nici măcar o clipă, că există un alt răspuns. 

Să te identifici cu eul înseamnă să te ataci și să te sărăcești. Iată de ce, cel ce a ales să se identifice cu eul se simte văduvit. Și ce simte atunci e depresie sau mânie, pentru că a dat iubirea de Sine pe ura de sine și a ajuns să îi fie frică de el însuși. Chiar dacă își conștientizează neliniștea pe deplin, nu îi percepe sursa în propria identificare cu eul și încearcă mereu să și-o stăpânească printr-un soi de “aranjament” dement cu lumea. El percepe lumea aceasta mereu în afara lui, căci e un lucru crucial pentru adaptarea lui. Nu își dă seama că el face lumea aceasta, căci nu există lume în afara lui. 

Dacă numai gândurile iubitoare ale Fiului lui Dumnezeu sunt realitatea lumii, lumea reală trebuie să fie în mintea lui. Gândurile lui demente trebuie să fie și ele în mintea lui, dar el nu poate tolera un conflict intern de o asemenea amploare. O minte scindată e în pericol. Tot ce percepi a fi lumea exterioară e doar încercarea ta de-ați menține identificarea cu eul… Gândește-te însă ce s-a întâmplat, căci gândurile chiar au consecințe pentru cel ce le gândește. Ai ajuns în dezacord cu lumea, așa cum o percepi tu, căci ți-o socotești potrivnică. (…) Iată de ce trebuie să îți dai seama că ura ta e în mintea ta, și nu în afara ei, înainte de-a putea scăpa de ea; și tot de aceea, trebuie să te scapi de ea înainte de-a percepe lumea așa cum este cu adevărat. 

Lumea pe care o percepi e o lume a separării. (…) Nu poți să voiești împotriva Tatălui; și de aceea nu ai control asupra lumii pe care ai făcut-o căci e guvernată de dorința de a fi diferit de Dumnezeu, iar dorința aceasta nu e voință. De aceea, lumea pe care ai făcut-o e total haotică, guvernată de “legi” arbitrare și nonsensice, fără niciun fel de înțeles. (…) Lumea aceasta însă e doar în mintea celui ce o face, laolaltă cu adevărata lui mântuire. Să nu crezi că este în afara ta, căci – numai recunoscând unde este – vei dobândi control asupra ei. Căci ai control asupra minții tale din moment ce mintea e mecanismul de decizie. 

Dacă ai vrea să recunoști că tot atacul pe care îl percepi e în propria ta minte, și nu în altă parte, i-ai localiza în sfârșit sursa, iar unde începe trebuie să sfârșească. Căci în același loc stă și mântuirea. 

4. A căuta și a găsi.

Eul e sigur că iubirea e periculoasă, și asta e mereu principala lui doctrină. Dar nu o exprimă niciodată astfel; dimpotrivă, toți cei ce cred că eul este mântuire par extrem de angrenați în căutarea iubirii. Eul însă, deși încurajează căutarea iubirii foarte activ, pune o clauză: să nu o găsești.  ” Caută și nu găsi”.

Căutarea pe care o întreprinde eul e sortită, așadar, înfrângerii. Căci eul nu poate iubi și, în goana lui frenetică după iubire, caută tocmai ce i-e frică să găsească. Căutarea e inevitabilă pentru că eul face parte din mintea ta și, datorită sursei sale, nu e separat total. Mintea ta crede în el și îi dă existență. Și tot mintea ta are putere să nege existența eului, un lucru pe care îl vei face, precis, când îți dai seama exact în ce călătorie te trimite eul. 

E un lucru evident că nimeni nu vrea să găsească ceva ce l-ar înfrânge cu desăvârșire. Incapabil să iubească, eul ar fi total inadecvat în prezența iubirii. De aceea eul va distorsiona iubirea și te va învăța că  iubirea trezește de fapt reacțiile pe care le poate preda eul. Urmează-i atunci învățătura, și vei căuta iubirea, dar nu o vei recunoaște. 

A căuta și a nu găsi nu e deloc o bucurie. Spiritul Sfânt îți oferă o altă făgăduință, una care te va duce la bucurie. ” Caută și vei găsi”. Sub îndrumarea Lui nu poți fi înfrânt. 

O călătorie tot vei întreprinde pentru că nu ești acasă în lumea aceasta. Și casa tot ți-o vei căuta, indiferent dacă realizezi sau nu unde este. De crezi că e în afara ta,  vei căuta degeaba, căci o vei căuta unde nu este. Nu îți amintești cum să te uiți înăuntru, căci nu crezi că tocmai acolo e casa ta.  Spiritul Sfânt Își amintește însă pentru tine și te va călăuzi spre casă, pentru că asta este misiunea Lui. Misiunea ta este aceeași cu a Lui. Călăuzindu-ți frații spre casă, nu faci decât să Îl urmezi pe El.

Privește Călăuza pe care ți-a dat-O Tatăl tău, să înveți că ai viață veșnică.  Nu plătești niciun preț pentru viață, căci ți-a fost dată, dar plătești un preț pentru moarte, și încă unul foarte piperat. Dacă moartea e comoara ta, vei vinde totul ca să o cumperi. Și vei crede că ai cumpărat-o pentru că ai vândut totul. Dar împărăția Cerului nu o poți vinde. Moștenirea ta nu se poate nici cumpăra nici vinde. 

Ispășirea nu e prețul întregimii tale, dar este prețul conștientizării întregimii tale. Căci ce ai ales să “vinzi” ți-a trebuit păstrat, de vreme ce nu l-ai putut “răscumpăra”. Trebuie însă să investești în el nu bani, ci spirit. Căci spiritul e voință, iar voința e “prețul” Împărăției. Spiritul sfânt te călăuzește într-o viață veșnică, dar trebuie să renunți la investiția făcută în moarte, căci altfel nu vei vedea viața, deși e peste tot în jurul tău.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Text, pp.194-205 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


Curs de miracole: Cap.11- Dumnezeu sau eul (I)

 porumbei

      Aceste lecții transmit  mesaje semnificative. Nu sunt numai purtătoare de informație, ci străpung bariera neîncrederii noastre prin apeluri direct la nivel de suflet. Orice încercare de schematizare sau de extragere a unor idei principale ar știrbi din frumusețea lor. 

      Fragmentele și frazele sunt extrase din toate lecțiile capitolului și așezate în așa fel încât să formaze un text cât mai ușor de înțeles.

Introducere

 

Fie Dumnezeu este dement, fie eul. Nici Dumnezeu nici eul nu propun un sistem de gândire parțial. Fiecare în parte e logic în sine, dar sunt diametral opuse în toate privințele, așa că e imposibil să le fi loial doar parțial. Amintește-ți, totodată, că rezultatele lor sunt la fel de diferite ca temeliile lor.

Nimic din ce e viu nu este fără Tată, căci viața e creație. De aceea, decizia ta e întotdeauna un răspuns la întrebarea: ” Cine e tatăl meu?” Și îi vei fi credincios tatălui pe care îl alegi.

Piatra unghiulară a creației lui Dumnezeu ești tu, căci sistemul Său de gândire e lumina. Adu-ți aminte razele care stau acolo, nevăzute. Pe măsură ce te apropii de centrul sistemului Său de gândire, lumina devine tot mai clară. Pe măsură ce te apropii de temelia sistemului de gândire al eului, calea devine tot mai întunecată și mai obscură. Dar chiar și mica scânteie din mintea ta e de ajuns să o lumineze. Lumina aceasta, du-o cu tine fără frică și ține-o cu curaj la temelia sistemului de gândire al eului. Fii dispus să îl judeci cu deplină onestitate.

Mesaj:

Frate,  faci parte din Dumnezeu și din mine. Vin la tine de la Tatăl nostru să îți reofer totul. Îți dau lampa și voi merge cu tine. Nu vei face această călătorie singur. Te voi conduce la adevăratul tău Tată, care are nevoie de tine cum am și eu. Nu vrei să răspunzi la chemarea iubirii cu bucurie?

 

1.Darurile paternității.

 

În nevoia de vindecare personală stă începutul revenirii la cunoaștere.

Iluzia singurătății și a separării:

Să fii singur înseamnă să fii separat de infinit, dar cum e cu putință așa ceva când infinitul nu are capăt? Nimeni nu poate fi dincolo de nelimitat, nelimitatul trebuind să fie pretutindeni. În Dumnezeu, al Cărui univers este El Însuși, nu există începuturi și sfârșituri. Te poți exclude oare din univers, sau din Dumnezeu, Care este universul? Eu și Tatăl meu una suntem cu tine, căci faci parte din Noi. Chiar crezi că lui Dumnezeu îi poate lipsi – sau că Își poate pierde  – o parte?

Dacă locul pe care îl ai în Mintea lui Dumnezeu nu poate fi ocupat decât de tine… fără tine ar exista un loc gol în mintea lui Dumnezeu. Extinderea nu poate fi blocată și nu are spații goale. Ea merge într-una oricât de mult ar fi negată. Faptul că îi negi realitatea o poate opri în timp, dar nu în veșnicie. Așteptarea e posibilă numai în timp, dar timpul nu are înțeles.

Universul iubirii.

Legile universului nu permit contrazicere. Ce e valabil pentru Dumnezeu  e valabil pentru tine. Infinitul nu are înțeles fărâ tine, iar tu nu ai înțeles fără Dumnezeu. Dumnezeu și Fiul Lui nu au capăt, căci noi suntem universul. Deoarece nu a voit să fie singur, Și-a creat un Fiu aidoma Lui Însuși. Vezi în creațiile lui pe Fiul Lui… Universul iubirii nu se oprește din cauză că nu îl vezi tu, și nici ochii tăi închiși nu și-au pierdut capacitatea de-a vedea. Privește slava creației Lui, și vei învăța ce a păstrat Dumnezeu pentru tine.

Iubirea nu limitează și ce creează ea nu este limitat. Să dai nelimitat e Voia lui Dumnezeu pentru tine, căci numai asta îți poate aduce bucuria care este a Lui și pe care o dorește împărtășită cu tine. Iubirea ta e la fel de nețărmurită ca a Lui pentru că este a Lui.

E posibil oare ca o parte din Dumnezeu să fie fără de Iubirea Lui… ?(…) Cum poți să dai altfel decât El dacă vrei să cunoști darul ce ți-l face? Dă, atunci, nesfârșit și nelimitat, să înveți ce mult ți-a dat El.

Voia ta și Voia lui Dumnezeu

Dumnezeu voiește să creeze, și voia ta este a Lui. Rezultă atunci, că tu voiești să creezi, din moment ce voia ta rezultă dintr-a Lui. Și, fiind o extensie a Voii Lui, a ta trebuie să fie aceeași. Voia ta însă nu o cunoști. Nimic ciudat în asta când îți dai seama că a nega este totuna cu cu ” a nu cunoaște”.

Proiecția eului face Voia lui Dumnezeu să pară în afara ta, deci nu a ta. În această interpretare, pare posibil ca Voia lui Dumnezeu și a ta să fie în conflict. Și atunci, poate să pară că Dumnezeu îți cere ce nu vrei să dai, privându-te astfel de ce vrei. De așa ceva să fie în stare Dumnezeu, Care vrea doar voia ta? Voia ta e viața Lui, pe care El ți-a dat-o ție. Chiar și în timp nu poți trăi separat de El. Somnul nu e moarte. Ce a creat El poate dormi, dar nu poate muri. Nemurirea este Voia Lui pentru Fiul Lui și voia Fiului pentru el însuși. 

Nu poți fi fericit dacă nu îți faci cu adevărat voia, un lucru pe care nu îl poți schimba pentru că este imuabil. (…) Ți-e frică să cunoști Voia lui Dumnezeu, deoarece crezi că nu e a ta. Credința aceasta e toată boala ta și toată frica ta. Fiecare simptom al bolii și al fricii se naște de aici, căci asta e credința ce te face să vrei să nu cunoști. Crezând-o te ascunzi în întuneric, negând că lumina e în tine. 

Spiritul Sfânt e Vocea pentru Dumnezeu, dar nu uita că Dumnezeu nu a voit să fie singur. El își împărtășește Voia cu tine, nu ți-o impune.  Voia lui Dumnezeu este ca Fiul Lui să fie una, și unit cu El în Unitatea Lui. Iată de ce vindecarea e începutul recunoașterii că voia ta este a Lui.

 

2.Invitația la vindecare

Dacă boala este separare, decizia de-a vindeca și de-a fi vindecat e primul pas. Fiecare atac o îndepărtează cu un pas și fiecare gând tămăduitor o aduce mai aproape. (…) Când ataci o parte din Dumnezeu și din Împărăția Lui, înțelegerea ta nu e perfectă.

Vindecarea devine o lecție de-a dobândi înțelegere și, cu cât o exersezi mai mult, cu atât devii mai bun ca student și ca profesor. Fiecare gând tămăduitor pe care îl accepți – de la fratele tău sau din propria ta minte – te învață că ești Fiul lui Dumnezeu. În fiecare gând dăunător pe care îl deții, oriunde l-ai percepe, stă negarea Paternității lui Dumnezeu și a apartenenței tale la Fiime.

Iar negarea e la fel de totală ca iubirea. Nu poți nega o parte din tine pentru că restul o să pară separat și, de aceea, fără înțeles.

Vindecarea e un indiciu că vrei să întregești. Iar disponibilitatea aceasta îți deschide urechile la Vocea Spiritului Sfânt, al Cărui mesaj e întregimea. (…) Oare ce nu poate să înfăptuiască Fiul lui Dumnezeu cu Paternitatea lui Dumnezeu în El?  Și totuși, invitația trebuie să vină de la tine, căci ai învățat cu siguranță, că oaspetele pe care îl inviți va sălășlui cu tine.

Spiritul Sfânt nu poate vorbi unei gazde neprimitoare, pentru că nu va fi auzit. Vocea lui pălește în companie străină. El are nevoie de ocrotirea ta numai din cauză că grija ta e un indiciu că Îl vrei. Gândește ca El chiar câtuși de puțin, și mica scânteie devine o lumină aprinsă ce îți umple mintea așa îcât El să devină singurul tău Oaspete. De câte ori poftești eul înăuntru, reduci primirea pe care I-o faci Lui. El va rămâne, dar te-ai aliat împotriva Lui. Indiferent ce călătorie alegi să întreprinzi, El va merge cu tine, așteptând. Poți să ai încredere deplină în răbdarea Lui, căci nu poate părăsi o parte a lui Dumnezeu. Dar tu ai nevoie de mult mai mult decât răbdare.  

Tu, care Îl ai pe Dumnezeu, trebuie să fii ca Dumnezeu, căci funcția Lui a devenit a ta odată cu darul Lui. Reinvită această cunoaștere în mintea ta și nu lăsa să intre nimic din ce ar putea să o facă obscură. Oaspetele pe care ți l-a trimis Dumnezeu te va învăța cum să o faci, dacă recunoști mica scânteie și ești dispus să o lași să crească. Dacă vrei să îi oferi doar un locșor, El ți-l va lumina atât de tare, încât îl vei lăsa bucuros să crească. Și, prin creșterea aceasta, vei începe să îți amintești creația.

Vrei să fii ostaticul eului, sau gazda lui Dumnezeu? Vei accepta doar pe cine inviți. Ești liber să determini cine va fi oaspetele tău și cât va rămâne cu tine. (…) Eul nu e nimic, fie că îl inviți să intre, fie că nu îl inviți. Libertatea reală depinde de găzduirea realității, și – dintre ospeții tăi – numai Spiritul Sfânt e real. Află, atunci, Cine sălăsluiește cu tine recunoscând că e deja de față, și nu te mulțumi cu mângâietori imaginari, căci Mângâietorul lui Dumnezeu este în tine.

 

3.Din întuneric la lumină 

Când ești epuizat, amintește-ți că ți-ai făcut rău. Mângâietorul tău te va odihni,  dar tu nu o poți face . Nu știi cum, căci – dacă ai ști – nu te-ai fi putut epuiza. Dacă nu ți-ai face rău singur, nu ai putea suferi  nicicum niciodată. Durerea nu ține de Dumnezeu, căci El nu știe de atac și pacea Lui te împresoară în tăcere. Dumnezeu e foarte silențios, căci nu e niciun conflict în El. Conflictul e rădăcina tuturor relelor, căci  – orb fiind –  nu vede pe cine atacă. Dar îl atacă întotdeauna pe Fiul lui Dumnezeu, iar Fiul lui Dumnezeu ești tu.

Fiul lui Dumnezeu are înr-adevăr nevoie de mângâiere, căci nu știe ce face. Împărăția e a lui, și totuși rătăcește fără casă. Acasă în Dumnezeu, se simte singur și fără prieteni printre toți frații săi. 

O, puiule, dacă ai ști ce îți vorbește Dumnezeu, bucuria ta ar fi deplină! Iar ce voiește El s-a întâmplat, căci a fost adevărat întotdeauna. Când va veni lumina și vei spune: ” Voia lui Dumnezeu este a mea”, vei vedea o asemenea frumusețe, încât vei ști că nu vine de la tine. Mica lume pustie  va dispărea în neant, și inima ți se va umple de atâta bucurie, încât vei sări direct în Cer și direct în Prezența lui Dumnezeu. Nu îți pot spune cum va fi, căci inima nu ți-e pregătită. 

Calea nu e grea, dar este diferită. A ta este calea durerii. E într-adevăr o cale grea și foarte solitară. Frica și chinul sunt oaspeții tăi, care merg cu tine și stau cu tine tot drumul. Călătoria în întuneric nu e însă calea Fiului lui Dumnezeu. Pășește în lumină și nu îți vedea întunecații tovarăși de drum, căci nu sunt tovarăși demni de Fiul lui Dumnezeu, care a fost creat din lumină și în lumină. Marea lumină te înconjoară mereu și emană din tine. 

Fiul lui Dumnezeu nu își poate ascunde slava, căci Dumnezeu îl voiește slăvit și i-a dat lumina care strălucește în el. Nu îți vei pierde drumul niciodată căci te conduce Dumnezeu.  Când rătăcești nu faci decât să întreprinzi o călătorie nereală. Întoarce-te spre lumină căci mica scânteie din tine e parte dintr-o lumină atât de mare, încât te poate scoate din tot întunericul pentru totdeauna. Căci Tatăl tău este Creatorul tău și ești ca El.

Copiii luminii nu pot sălășlui în întuneric, căci întunericul nu este în ei. Nu te lăsa înșelat de mângâietorii întunecați… Numai Mângâietorul lui Dumnezeu te poate mângâia. În liniștea templului Său, El așteaptă să îți dea pacea care e a ta. Dar să fii sfânt în prezența lui Dumnezeu, căci nu vei cunoaște altfel că ești acolo. Căci ce nu e ca Dumnezeu nu poate pătrunde în Mintea Lui… Iar mintea ta trebuie să fie la fel de pură ca a Lui, dacă vrei să cunoști ce îți aparține.  Nu poți intra în Prezența lui Dumnezeu avându-i alături pe întunecații tovarăși de drum, dar nu poți intra nici singur. Toți frații tăi trebuie să intre cu tine, căci – până nu îi vei accepta pe ei – nu poți să intri tu. Căci nu poți înțelege întregimea până nu ești întreg, și nicio parte din Fiu nu poate fi exclusă dacă Fiul ține să știe Întregimea Tatălui său.

 

4.Moștenirea Fiului lui Dumnezeu.

Nu uita niciodată că Fiimea e mântuirea ta, căci Fiimea e Sinele tău. Ca și creație dumnezeiască Sinele tău nu are nevoie de mântuire, dar mintea ta are nevoie să învețe ce e mântuirea. Nu ești mântuit de ceva, ci ești mântuit pentru slavă. Slava e moștenirea ta, dată ție de Creatorul tău ca să o poți extinde. Dar, dacă urăști o parte a Sinelui tău, toată înțelegerea ta se pierde… .

Fiecare altar închinat lui Dumnezeu face parte din tine, căci lumina creată de el e una cu El. Chiar vrei să tai un frate de la lumina care e a ta? Nu ai face-o dacă ți-ai da seama că nu poți întuneca decât propria ta minte. Cum îl aduci înapoi pe el așa te vei întoarce tu. Asta e Legea lui Dumnezeu pentru protecția întregimii Fiului Său.

Numai tu te poți văduvi de ceva. Nu te opune acestei înțelegeri, căci e cu adevărat începutul mijirii luminii. Adu-ți aminte, totodată, că negarea acestui simplu fapt ia multe forme, și trebuie să înveți să le recunoști și să li te opui cu fermitate, fără excepție. Etapa aceasta e un pas hotărâtor în redeșteptate. Fazele inițiale ale acestei schimbări totale sunt deseori destul de dureroase, căci – atunci când nu se mai aruncă vina în afară – există o puternică tendință de-a ține vina în interior. E greu la început să îți dai seama că e exact același lucru, căci nu e nicio deosebire între interior și exterior.

Dacă frații  tăi fac parte din tine și îi învinuiești, te învinuiești pe tine. Iată de ce învinuirea trebuie desfăcută și nu văzută altundeva. Aruncă vina asupra ta, și nu te vei putea cunoaște, căci numai eul învinuiește. Învinuirea de sine este, așadar, o formă de identificare cu eul – și tot un mecanism de apărare al eului, exact ca învinuirea altora. Nu poți intra în Prezența lui Dumnezeu dacă Îi ataci Fiul .

 

Cristos.

Cristos e la altarul lui Dumnezeu, așteptând să îi întâmpine Fiul. Dar vino întru totul fără condamnare, căci altfel o să crezi că ușa e zăvorâtă și că nu poți intra. Ușa nu e zăvorâtă și e cu neputință să nu poți intra unde te vrea Dumnezeu. Iubește-te însă cu iubirea lui Cristos, căci așa te iubește Tatăl tău. Poți refuza să intri, dar nu poți zăvorî ușa pe care o ține deschisă Cristos.

La altarul lui Dumnezeu, Cristos Își așteaptă refacerea în tine. Cristos așteaptă să accepți că El nu e altul decât tine, și că Întregimea Lui nu e decât a ta. Căci Cristos e Fiul lui Dumnezeu Care trăiește în Creatorul Lui și strălucește de slava Sa. Cristos este extensia Iubirii și a minunăției lui Dumnezeu, la fel de desăvârșit ca și Creatorul Lui și de împăcat cu El.

Binecuvântat e Fiul lui Dumnezeu, a cărui strălucire e a Tatălui său,  și a cărui slavă voiește să o împărtășească după cum o împărtășește și Tatăl lui cu el.(…) Pace ție, cel ce odihnești în Dumnezeu și în care odihnește întreaga Fiime.

 

5: “Dinamica” eului.

             Pentru că mi s-a părut destul de grea această lecție, cred că este dificil de înțeles  fără să fi parcurs lecțiile anterioare despre eu/ego din acest curs, pe care, pentru propria mea înțelegere, le-am îmbogățit cu citate concludente, din lucrările unor personalități din lumea spiritualității.  Am atașat mai jos primele lecții despre ego din Capitolul 4: Iluziile eului.

http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-1/

http://www.emilena.ro/eul-si-falsa-autonomie-2/

http://www.emilena.ro/iluziile-eului-3/

http://www.emilena.ro/iluziile-eului-4/

 

Ce altceva e vindecarea decât îndepărtarea a tot ce stă în calea cunoașterii?

“Dinamica” eului va fi lecția noastră o vreme, căci trebuie să îl privim mai întâi pe acesta înainte de-a vedea dincolo de el. Suntem gata să privim mai atent sistemul de gândire al eului, pentru că împreună avem lampa ce îl va spulbera și, din moment ce îți dai seama că nu îl vrei, trebuie să fii gata. Vom desface greșeala aceasta împreună cu mult calm și ne vom îndrepta apoi privirea, dincolo de ea, spre adevăr. Nu te teme , căci ce vei privi (eul) e tocmai sursa fricii, și începi să înveți că frica nu e reală. Înveți că efectele ei pot fi spulberate pur și simplu și, evident, tot ce nu are efecte nu există.

 

Obiectivul eului: propria autonomie.

 

Să începem această lecție de “dinamică a eului” înțelegând că expresia însăși nu înseamnă nimic. “Dinamica” implică puterea de-a face ceva, iar întreaga falsitate a separării stă în credința că eul are puterea de-a face orice. Dar adevărul este foarte simplu:

  • Toată puterea ține de Dumnezeu.
  • Ce nu ține de El nu are puterea să facă nimic.

Frica apare nepotrivită într-un mod mai evident, dacă recunoști obiectivul eului, care e lipsit atât de clar de orice noimă, încât orice efort în direcția lui, e irosit inevitabil pe nimic. Foarte explicit: obiectivul eului e propria lui autonomie. Așa că, de la bun început, scopul lui e separarea, suficiența de sine și independența de orice altă putere decât cea proprie. Iată de ce eul e simbolul separării.

Eul crede că înfăptuirea obiectivului său duce la fericire. Recunoaște numai că obiectivul eului pe care l-ai urmărit cu atâta sârguință, ți-a adus doar frică și îți va fi greu să susții că frica este fericire. Dar Fiul lui Dumnezeu nu e dement și nu poate crede așa un lucru. Căci numai un dement ar alege frica în locul iubirii și numai un dement ar crede că iubirea poate fi obținută prin atac.

Credința în autonomia eului te costă cunoașterea dependenței tale de Dumnezeu, în care stă libertatea ta. Eul vede în toată dependența o amenințare și ți-a sucit până și dorul de Dumnezeu, într-un mijloc de-a se instala pe el.

Eul atacă întotdeauna în folosul separării. Eul e total derutat în privința realitățiii dar nu își pierde din vedere obiectivul. E mult mai vigilent decât tine, pentru că e cât se poate de sigur de scopul său. Tu ești derutat pentru că nu îl recunoști pe al tău.

Tot ce vine din eu e consecința firească a principalei lui credințe, iar modul de-a-i desface rezultatele e pur și simplu acela de a recunoaște că sursa lor nu e firească, nefiind în concordanță cu firea ta adevărată.  Conflictul pe care îl resimți e între dorințele deșarte ale eului și Voia lui Dumnezeu pe care o împărtășești. Să fie oare un conflict real?

 

Dependența de Dumnezeu: condiție a independenței creatoare

Îți revine independența creației, nu a autonomiei. Întreaga ta funcție creatoare stă în deplina ta dependență de Dumnezeu, a Cărui funcție și-o împărtășește cu tine. Fiind dispus să o împărtășească, El a devenit la fel de dependent de tine cum ești și tu de El, căci Automomia Lui o cuprinde pe a ta și este, de aceea, incompletă fără ea.

 

Eul, falsa putere și frica:

Trebuie să recunoști că ultimul lucru de care ar vrea eul să îți dai seama, e faptul că ți-e frică de el. Căci, dacă ți-ar stârni frică, și-ar diminua independența și și-ar slăbi puterea. Singurul mod în care îți reclamă loialitatea e acela de-a pretinde că el îți poate da putere. Cum poate atunci să își continue existența dacă îți dai seama că, acceptându-l, te micești și te lipsești de putere? 

Eul îți poate îngădui – și chiar îți îngăduie – să te consideri încrezut, incredul, “inimă ușoară”, distant, lipsit de profunzime afectivă, dur, indiferent, chiar disperat, dar nu și plin de frică. Cum poate propovădui separarea fără să o susțină prin frică, și l-ai asculta oare dacă ai recunoaște că tocmai asta face? Recunoașterea că tot ce pare să te separe de Dumnezeu e numai frica, este principala amenințare la adresa eului. Conștientizarea acestui lucru îi zdruncină până în temelii visul autonomiei.

Doar învățând ce este frica poți învăța la urma urmei, să distingi posibilul de imposibil și falsul de adevărat.

 

Eul și separarea:

 

Eul analizează; Spiritul Sfânt acceptă. Aprecierea întregimii vine numai din acceptare, căci a analiza înseamnă a descompune sau a fragmenta. Încercarea de-a înțelege totalitatea prin despompunerea ei e clar modul tipic contradictoriu în care eul abordează totul. Eul crede că puterea, înțelegerea și adevărul stau în separare și că pentru a statornici această credință, trebuie să atace. (…) Eul atacă tot ce percepe, descompunând totul în părți mici, decuplate, fără legături care să aibă un înțeles și, de aceea fără niciun înțeles. 

Interpretările date de eu legilor percepției sunt exact opusul celor date de Spiritul Sfânt. Eul se concentrează asupra greșelii și trece cu vederea adevărul. El acordă realitate fiecărei erori pe care o percepe și conchide – în urma unui sofism tipic – că, din cauza erorii, un adevăr consecvent, precis e lipsit de înțeles. Eul trece la următorul pas în sistemul lui de gândire: greșeala e reală și adevărul e greșeală.

Nu subaprecia puterea de atracție pe care o au demonstrațiile eului asupra celor ce vor să asculte. Percepția selectivă își alege atent mărturiile, iar mărturiile ei sunt consecvente. Poate oare eul să predea cu adevărat, când trece cu vederea adevărul? Poate oare să perceapă ce a negat? Mărturiile lui dovedesc într-adevăr că a negat, dar nu și ce-a negat. Eul se uită direct la Tată și nu Îl vede căci I-a negat Fiul. Tu vrei să îți reamintești Tatăl? Acceptă-i Fiul și îți vei reaminti. Nimic nu poate demonstra nevrednicia Fiului Său, căci nimic nu poate dovedi adevărul unei minciuni. Ce vezi din Fiul Lui prin ochii eului e o demonstrație că Fiul Lui nu există, dar – unde este Fiul – trebuie să fie Tatăl. Martorii de partea lui Dumnezeu stau în lumina Lui și văd ce a creat. Tăcerea lor este indiciul că l-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu și, în prezența lui Cristos nu trebuie să demonstreze nimic… Sunt tăcuți pentru că le vorbește Cristos, și cuvintele rostite de ei sunt ale lui.

Fiecare frate pe care îl întâlnești devine martor fie de partea lui Cristos fie de partea eului, în funcție de ce percepi în el. Tot ce percepi e o mărturie la sistemul de gândire pe care îl vrei adevărat. Fiecare frate are puterea să te elibereze, dacă alegi să fii liber. Dacă nu îți vorbește de Cristos, nu i-ai vorbit de Cristos nici tu. Nu îți auzi decât propria voce și, de vorbește prin tine Cristos, Îl vei auzi.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus uneori unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”

(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole – Text: Cap. 11- Dumnezeu sau eul, pp.174-186 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


 

 

Curs de miracole 9(4): Vindecătorul nevindecat.

     Spiritual Earth

     

      Aflam din lecția trecută că a ierta înseamnă a “a trece cu vederea”. Nu știm să facem acest lucru, dar învățăm. Atunci când înveți să ierți, te afli pe drumul mântuirii și, ca și în cazul mântuirii, există un plan de iertare, întocmit fie de ego, fie de Spiritul Sfânt. Astăzi vom vedea de ce acest plan de iertare/mântuire /vindecare, din păcate greșit ales tocmai de acei de la care așteptăm vindecarea, nu duce nicăieri – în cel mai fericit caz.

      În această lecție se face referire pentru exemplificare, la teologi și psihoterapeuți. Cred că este corect totuși să ne amintim că cea care a cules aceste informații a fost profesor de psihologie medicală, iar cursul a apărut acum 40 de ani. De atunci psihologia a evoluat mult, cel puțin ” la vârf “, iar fața psihoterapiei este deja în curs de schimbare. Cu toate acestea, este util pentru oricine, mai ales nespecialist fiind, să înțeleagă de unde s-a pornit și unde ar trebui să se ajungă în acest domeniu delicat al vindecării sufletelor, pentru a avea capacitatea de a discerne între un ” vindecător vindecat” și unul ” nevindecat” care cu siguranță nu ne poate vindeca pe noi, atâta vreme cât în viața lui nu este “lumină”.

      Fragmentele din cartea Dr. Eric Pearl -“Reconectarea”, pe care le-am citat la sfârșit, vor confirma într-un limbaj grăitor ideile cele mai importante ce se desprind din această lecție și anume:

  • Să lăsăm Spiritul Sfânt să lucreze în noi, și prin noi. Să ne dăm la o parte. Să Îl lăsăm să-și îndeplinească funcția, pentru că ajutorul e funcția Lui, iar El ține de Dumnezeu.
  • Putem deveni conștienți de Spiritul Sfânt din noi numai prin efectele pe care le producem: inspirăm bucurie, și alții reacționează la noi cu bucurie.
  • Lipsa de consecvență duce la apariția momenteor în care nu inspiri bucurie, cei din jur nu reacționează la tine cu bucurie, tu nu simți bucurie. Acest lucru se întâmplă atunci când tu nu accepți să primești “darul” Sfântului Spirit, să te conectezi la Dumnezeu, la Sinele tău, la Creație.
  • Creația și semenii noștri ne învață ce suntem, prin ceea ce oferim, pentru că suntem Unul.
  • Trezind alte minți prin Spiritul Sfânt vom învăța că nu ne supunem legilor acestei lumi, dar legile cărora ne supunem funcționează.
  • Ecuația vindecării vieții noastre are trei termeni: noi, semenii noștri și întreaga Creație, Dumnezeu prin Vocea Lui: Spiritul Sfânt.

-∞-

Planul de iertare al eului e mult mai folosit decât cel dumnezeiesc. Căci e întreprins de vindecători nevindecați și ține, de aceea, de eu. Ei încearcă să dea ce nu au primit. Dacă vindecătorul nevindecat e teolog, de pildă, el poate porni de la premisa: ” Sunt un păcătos nenorocit și tu ești ca mine”. Dacă e psihoterapeut, va porni mai probabil de la credința – la fel de incredibilă – că atacul e real atât pentru el, cât și pentru pacient, dar că nu are importanță pentru nicicare dintre ei. Fiecare vindecător care caută adevărul în fantezii trebuie să fie nevindecat, pentru că nu știe unde să caute adevărul și, de aceea, nu are răspunsul la problema vindecării.

Observație: Din lecțiile și exercițiile efectuate până acum, am învățat că suntem cu toții Fiii lui Dumnezeu, perfecți, plini de lumină și iubire în esența noastră, neseparați nici de Creator nici de creație. Suntem capabili de a extinde această creație, suntem nelimitați, ocrotiți, puternici. Suntem ființe divine create “după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Orice problemă pe care credem că o avem, o avem la nivelul eului, dominat de resentimente. Nu suntem trupuri, ci un singur Sine, care Se experimentează  în această lume. Trăim o poveste, iar povestea se naște din fantezii. Când povestea se termină, noi, copii vrăjiți sau înfricoșați de această poveste, revenim la realitate, în împărăția lui Dumnezeu. De aceea nimic nu ne poate ataca și nimic nu ne poate afecta Sinele. Nu putem fi “bolnavi” decât dacă acceptăm să ne identificăm cu eurile și cu trupurile noastre. Pe roata cosmică a vieții, fără început și fără de sfârșit, această experiență pământeană ține doar cât o clipire de gene în veșnicia timpului.

Toți vindecătorii nevindecați urmează planul de vindecare al eului într-o formă sau alta. Dacă sunt teologi, mai mult ca sigur se condamnă pe ei înșiși, predau condamnare și promovează o soluție înfricoșătoare. Proiectând condamnarea asupra lui Dumnezeu, îl fac să pară răzbunător și se tem de pedeapsa Lui. Prin asta, nu au făcut decât să se identifice cu eul și, percepând ce face el, să se condamne din cauza acestei confuzii.

Unele forme mai noi ale planului eului sunt la fel de infructuoase ca formele mai vechi, căci forma nu are importanță, iar conținutul nu s-a schimbat. Într-una dintre formele mai noi, de pildă, un psihoterapeut poate să interpreteze simbolurile eului într-un coșmar și să le folosească apoi pentru a dovedi realitatea coșmarului. Odată ce l-a făcut real, va încerca apoi să îi spulbere efectele depreciind importanța celui ce l-a visat. Acesta ar fi un procedeu tămăduitor dacă și visătorul ar fi identificat ca ireal. Dar, dacă visătorul e echivalat cu mintea, puterea corectivă a minții prin Spiritul Sfânt e negată.

Asemenea incoerențe evidente arată de ce nimeni nu a reușit să explice ce se întâmplă în psihoterapie. Căci nu se întâmplă nimic. Nimic real nu i s-a întâmplat vindecătorului nevindecat, și trebuie să învețe din ce predă el însuși. Eul lui va urmări mereu să obțină ceva din situație. Prin urmare, vindecătorul nevindecat nu știe cum să dea și nu poate împărtăși. Nu poate corecta pentru că nu lucrează corectiv. ( O acțiune corectivă elimină efectul prin îndepărtarea cauzei.) El crede că e de datoria lui să îi predea pacientului ce e real, deși el însuși nu știe.

Ce ar trebui atunci să se întâmple? Când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!” a fost lumină. Oare poți găsi lumină analizând întunericul, cum face psihoterapeutul, sau – ca teologul – adeverind prezența întunericului în tine și căutând o lumină îndepărtată care să îl înlăture, în timp ce subliniezi mereu cât de departe e? Vindecarea nu e misterioasă. Nimic nu se va schimba dacă nu e înțeleasă, căci lumina este înțelegere. Un “păcătos nenorocit” nu poate fi vindecat fără magie, și nicio “minte fără importanță” nu se poate autoaprecia fără magie.

Așadar, ambele forme în care abordează eul problema trebuie să ajungă într-un impas: caracteristica “situație imposibilă” la care eul duce veșnic. Poate îi va folosi cuiva să îi indici încotro se îndreaptă, dar nu are niciun rost dacă nu îl ajuți să își schimbe și direcția. Vindecătorul nevindecat nu o poate face pentru el din moment ce nu o poate face pentru sine.

Făcătorul de miracole percepe mai întâi lumina, și apoi își traduce percepția în convingere fermă prin continua ei extindere și prin acceptarea adeveririi ei. Efectele ei îl asigură că ea este acolo.

Un terapeut nu vindecă, ci lasă vindecarea să aibă loc. Poate să indice întunericul, dar nu poate aduce el însuși lumina, căci lumina nu ține de el. Dar, fiind pentru el, ea trebuie să fie și pentru pacientul lui. Spiritul Sfânt e singurul terapeut. El face vindecarea clară în orice situație în care El e Călăuza. Tu poți doar să Îl lași să își îndeplinească funcția. Nu are nevoie de ajutor pentru a și-o îndeplini. Îți va spune exact ce să faci să îi ajuți pe cei pe care ți-i trimite în căutarea unui ajutor și le va vorbi prin tine dacă nu intri pe fir. (…) Ai încredere în El, căci ajutorul e funcția Lui, iar El ține de Dumnezeu. Trezind alte minți la Spiritul Sfânt prin El, și nu prin tine, vei înțelege că nu te supui legilor acestei lumi. Dar legile cărora te supui funcționează. (…) Numai ce e bun poate funcționa. Nimic altceva nu funcționează.

Cursul acesta îți oferă o situație de învățare foarte directă și foarte simplă, furnizându-ți totodată și Călăuza  Care îți spune ce să faci. Dacă îl faci, vei vedea că funcționează. Rezultatele lui sunt mai convingătoare decât cuvintele lui.

“După roadele lor îi vei cunoaște și se vor cunoaște pe ei înșiși.”

Cum poți să devii tot mai  conștient de Spiritul Sfânt din tine, dacă nu prin efectele lui? Nu poți să Îl vezi cu proprii-ți ochi și nu poți să Îl auzi cu propriile-ți urechi. Cum poți atunci să Îl percepi? Dacă inspiri bucurie și alții reacționează la tine cu bucurie, chiar dacă tu însuți nu simți bucurie, înseamnă că există în tine ceva ce are capacitatea să o producă.

Ți se pare că Spiritul Sfânt nu produce bucurie în tine cu consecvență numai pentru că tu nu stârnești bucurie în alții cu consecvență. Reacțiile lor la tine sunt modul în care evaluezi consecvența Lui. Când nu ești consecvent, nu vei stârni mereu bucurie…Nu pentru că El ar limita ce dă, ci doar pentru că tu ai limitat ce primești. Decizia de-a primi este decizia de-a accepta.

Dacă frații tăi fac parte din tine, vrei să îi accepți? Numai ei te pot învăța ce ești, căci ce înveți rezultă din ce i-ai învățat pe ei. Ce invoci în ei invoci în tine. (…) Dumnezeu nu are decât un singur Fiu, cunoscându-i pe toți ca unul singur. Numai Dumnezeu Însuși e mai mult decât ei, dar ei nu sunt mai piuțin decât El. (…) Dumnezeu e mai mult decât tine pentru că el te-a creat, dar nu vrea să te priveze nici măcar de acest lucru. De aceea poți crea cum a creat El…

Nici lumina lui Dumnezeu , nici a ta nu pălesc din cauză că nu vezi. (…) Îți amintești creația de câte ori recunoști o parte a creației, dar nu îi poți învăța întregimea până nu o vezi peste tot. 

Nu ești încă treaz dar poți învăța cum să te trezești. Foarte simplu, Spiritul Sfânt te învață să îi trezești pe alții. Văzând cum se trezesc ei vei învăța ce înseamnă trezirea și, fiindcă ai ales să îi trezești, recunoștința lor și felul cum apreciază ce le-ai dat te vor învăța valoarea darului.

Miracolele nu au niciun loc în veșnicie, pentru că sunt reparatoare. (…) Nu poți săvârși un miracol pentru tine, pentru că miracolele sunt un mod de-a dărui acceptare și de-a o primi. În timp, dăruirea vine mai întâi, deși dăruirea și primirea sunt simultane în veșnicie, unde nu pot fi despărțite. Când vei învăța că sunt același lucru, nevoia de timp se va sfârși. Veșnicia e un singur timp, a cărui singură dimensiune e “întotdeauna”. (…) Ca El,  tu ești “întotdeauna”; în mintea Lui și cu o minte ca a Lui.

Acceptă-ți fratele în lumea aceasta și nu accepta nimic altceva, căci în el vei găsi creațiile tale pentru că le-a creat cu tine. Nu vei cunoaște că ești cocreator cu Dumnezeu până nu înveți că fratele tău e cocreator cu tine.

-∞-

      În capitolul 13 al “Reconectării”, doctorul Pearl vorbește despre rolul vindecătorului, în ecuația vindecării, iar această ecuație are trei termeni, nu doi, așa cum suntem obișnuiți să credem. Iată ce spune:

      De dragul conveniențelor, uneori vorbesc despre mine folosind termenul “vindecător”, dar adevărul este că nu sunt vindecător. Eu nu vindec pe nimeni. Dacă sunteți vindecător –  sau dacă doriți să deveniți vindecător, sarcina pe care o aveți este să ascultați, apoi să vă deschideți, pentru a primi energia care vă permite să fiți catalizatorul vindecării pacientului.

      Vindecarea este o chestiune care se decide între pacient și univers.

    Ascultarea despre care vorbesc este o stare de receptivitate a ființei. Când “ascultați” ca vindecător, plasați genul acesta de atenție receptivă pe mâini sau pe partea corpului vostru care acționează ca punct de concentrare a energiilor.

      În această stare de receptivitate, miracolul comunicării atinge un nivel cu totul nou.

      Ca “vindecători”, devenim o verigă în lanțul reconectării. Energia vindecătoare vine de la SURSĂ – ea curge în noi și prin noi, emanând de la noi și înspre noi. Această energie este ca o lumină care trece printr-o prismă. Noi suntem prisma. Ne alăturăm pacientului și universului, pentru a genera un câmp reciproc format din iubire – în cel mai exaltat sens al acestui cuvânt – și o stare de unitate. Universul cunoaște nevoile pacientului și apoi furnizează circumstanțele care permit o reacție corespunzătoare la acele nevoi.

      Cum se întâmplă asta, mai exact? Nu prea știe nimeni.

      Dacă m-ar obliga cineva, aș teoretiza că frecvențele vibraționale ale pacientului interacționează cumva cu vibrațiile care vin din univers prin implicarea noastră și reacționează la ele. (…)Cu alte cuvinte, trei frecvențe se pot antrena pentru a forma una nouă, care nu era prezentă în grupul inițial – ceva care se creează din întâlnirea acestor frecvențe, ca și cum și-ar aranja propria reacție enzimatică sau catalitică.

      Adevărul e că… nu știu care e adevărul. Nu știu dacă asta e adevărat. Nu știe nimeni, oricum – indiferent ce ar spune.

      Nu știu nici de ce suntem noi onorați să participăm la ecuația totală. Mi se pare cam greu de crezut că Dumnezeu are nevoie de noi, sau că îi trebuim noi ca să poată să facă vindecări. Poate că nu am imaginație, dar pur și simplu nu mi-l imaginez pe Dumnezeu, în infinita Sa înțelepciune stând călare pe un nor și spunând: ” Hei, chiar mi-ar plăcea ca Martha să se vindece… pe unde umblă dr. Pearl ăsta, acum când am nevoie de el?”

      Așa că – de ce suntem implicați noi? Iarăși nu știu sigur, dar am sentimentul că rolul nostru are a face cu ceva ce trebuie noi să luăm de la univers. Cu alte cuvinte e mai mult pentru noi decât pentru cealaltă persoană. Poate că noi facem parte din ecuațiile de vindecare ale celorlalți indivizi, dar hai să ne amintim că, la rândul lor, și ei devin o parte din ecuația vindecării noastre. Pentru ca vindecarea să aibă loc, cu toții au un rol în experiența de vindecare.

       Mai mult decât elocvent, și o confirmare admirabilă a ideilor din lecție, atât despre vindecare, dar și despre relația noastră cu ceilalți, chiar dacă de data aceasta în contextul particular al vindecării. Și pentru că nu a apărut nicăieri în fragmentul citat, este bine de știut că în postura aceasta de “vindecător” poate fi oricine își dorește acest lucru. Oricine poate intra în contact, sau mai corect, poate reconștientiza această energie prezentă pretutindeni, deci și în noi. Acest mod de abordare al doctorului Pearl ar  putea fi asociat probabil cu vindecarea prin Sfântul Duh pe care o practică și au practicat-o mulți vindecători de-a lungul timpului.  Așa cum spunea și el, și așa cum spune și acest curs, nu știm… nu știm cum și în ce fel, pentru că nu putem vedea, auzi, mirosi, dar putem să simțim și să observăm doar efectele pe care le producem și efectele care sunt produse asupra noastră.

             Mai multe despre dr. Eric Pearl și reconectare, aici:

 http://www.emilena.ro/dr-eric-pearl-calca-pe-nervi-alti-invatatori-spirituali-reconectarea/

http://andraivanov.reconectarea.com

-∞- 


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Text , pp.153-157 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Eric Pearl- “Reconectarea” , pp.158-160, For You, București 2006.


 

Vindecare și întregime -3. Exercițiul 43.

107410

În ochii acestui copil se vede întreg Universul.

       

      În ultima parte a acestui capitol, sunt continuate explicațiile despre cum folosește eul vinovăția, despre cum a influențat acesta interpretarea Scripturilor, despre timp și veșnicie, și despre decizia de a-l alege pe Dumnezeu. Sunt prezentate și câteva reinterpretări ale unor expresii din Biblie, care în mod curent seamănă frică .

       Cum folosește eul vinovăția.

        În noi sunt Cerul și Pământul dar mintea noastră este scindată. Mintea superioară, este a  Cerului și comunică cu acesta prin Spiritul Sfânt. Mintea inferioară este a eului și prin acesta comunică cu pământul. În Împărăția Cerului suntem ființe divine, iar drumul până acolo este presărat cu iubire și iertare. Ne iubim pe noi, îi iubim pe ceilalți. Ne iertăm pe noi, îi iertăm pe ceilalți. Vinovăția este iadul. Iertarea duce la divin. Vinovăția, eul și frica sunt strâns legate. Iar eul, să ne amintim, este ” diavolul” din noi.

    În Cer nu există vinovăție, căci Împărăția se atinge prin Ispășire, care te eliberează să creezi….Odată ce Spiritul Sfânt desface ce ai făcut, reziduul binecuvântat se reface și continuă, așadar, să creeze. Ce e binecuvântat cu adevărat nu poate stârni vinovăție și trebuie să stârnească bucurie. Asta îl face invulnerabil la eu pentru că e o pace inatacabilă. E invulnerabil la perturbări pentru că e întreg. Vinovăția e întotdeauna perturbantă.

        Într-una din lecțiile trecute s-a vorbit despre “complexul autorității” (aici). Eul e partea minții care crede în diviziune. Nu-l recunoaște drept “autor” pe Dumnezeu, “și-a luat lumea în cap” și crede că a uzurpat puterea Creatorului. Se identifică cu noi, noi ne identificăm cu el, și atâta vreme cât suntem în puterea lui, suntem cu adevărat “autori necunoscuți”. Nu ne simțim apartenența la Creație. Suntem ca un discipol înfumurat care își trădează Maestrul și începe să publice de unul singur “opere plagiat”.

       Eul e literalmente un gând înspăimântător. Oricât de ridicolă i s-ar părea unei minți sănătoase ideea atacării lui Dumnezeu, nu uita că eul nu e sănătos la minte. 

      Ce accepți în mintea ta are realitate pentru tine. Dacâ îți întronezi eul în minte, faptul că îl lași să intre îl face realitatea ta. Am spus mai înainte că trebuie să înveți să gândești cu Dumnezeu. A gândi cu El înseamnă a gândi ca El. Asta dă naștere la bucurie, și nu la vinovăție, pentru că e ceva firesc. Vinovăția e un semn sigur că felul în care gândești e nefiresc.

     Mintea lipsită de vinovăție nu poate suferi. Sănătoasă fiind, mintea vindecă trupul, pentru că a fost vindecată ea. Mintea sănătoasă nu poate concepe boala, pentru că nu poate concepe să atace pe nimeni și nimic. Am spus mai înainte că boala e o formă de magie. ( aici – “Vindecarea ca eliberarea de toată frica”). Eul crede că, pedepsindu-se pe el, va atenua pedeapsa lui Dumnezeu. Dar chiar și în asta este arogant. Căci Îi atribuie lui Dumnezeu o intenție punitivă….

         Atunci când am vorbit despre iluzia eu-trup, am fost învățați că întrebarea pe care trebuie să învățăm în orice moment al vieții, să ne-o punem este ” În ce scop”?  Scopurile cui sunt servite de decizia noastră: ale sinelui nostru superior sau ale  eului? Astăzi mai adăugăm o întrebare : ” Ce vrem?” – întrebare la care răspundem în fiecare secundă și minut al vieții, prin efectele deciziilor pe care le luăm. Dacă am vrut să ne fie bine, am judecat și am decis conform cu această dorință. Dacă efectul nu este cel dorit, urmează o reevaluare și o schimbare a deciziei, care probabil nu a fost luată în conformitate cu dorința sufletului, a sinelui nostru divin, a Spiritului Sfânt, ci în conformitate cu dorințele eului. Am folosit mintea inferioară, iar gândurile noastre nu au fost în armonie cu gândurile lui Dumnezeu.

   Neîncetarea deciziei de-a rămâne separat e singurul motiv posibil pentru neîncetarea sentimentelor de vinovăție. Am mai spus asta înainte, dar nu am subliniat rezultatele distructive ale deciziei. Orice decizie a minții va afecta atât comportamentul, cât și experiența. La ce vrei te și aștepți. Nu e o idee delirantă. Mintea ta chiar își face viitorul și îl va reda creației depline în orice moment dacă acceptă Ispășirea mai întâi.

       

        Timp și veșnicie

Locul tău nu e în timp.

Locul tău e doar în veșnicie, unde Dumnezeu însuși te-a pus pentru totdeauna.

Amânarea nu contează în veșnicie, dar e tragică în timp.

         În acest curs, iarăși și iarăși, cu fiecare ocazie, cu fiecare lecție, ne este readus în vedere scopul călătoriei noastre prin această lume. Ne este repetat cu îndârjire faptul că noi suntem singurii care decidem timpul, sau timpurile când ne vom întoarce Acasă. La nivel cosmic și subtil, amânarea noastră este insignifiantă, pentru că odată și odată vom deveni cei care suntem de fapt și care am fost dintotdeauna, ne vom desăvârși experiențele existențiale, ne vom trezi, și conștienți de perfecțiunea noastră și de puterea noastră creatoare, vom urca treptele divinității pentru a ne alătura familiei noastre Celeste.

      Atunci când decidem să ne lăsăm supuși timpului însă, decidem să amânăm călătoria desăvârșirii, să acceptăm mereu și mereu povara experiențelor dureroase pe care ni le oferă lumea în care trăim.

     Sentimentele de vinovăție sunt păstrătoarele timpului… Asta e continuitatea eului. Ea îi dă eului un fals sentiment de siguranță făcându-l să creadă că nu poți scăpa de el. Dar poți și trebuie. …Rolul meu e doar acela de a-ți descătușa voința și de a te pune în libertate. Eul tău nu poate accepta această libertate și i se va opune în toate clipele posibile și în toate felurile posibile. Mintea care era în mine, este în tine…Lasă Spiritul Sfânt să îți aducă aminte de nepărtinirea Lui și lasă-mă să te învăț cum s-o împărtășești cu frații tăi. Cele două voci vorbesc simultan pentru două interpretări diferite ale aceluiași lucru; sau aproape simultan, căci eul vorbește întotdeauna primul.

        Eul și Scripturile

             Dacă ținem cont de ideea de mai sus, conștienți fiind de faptul că trăim într-o lume de euri, putem să acceptăm faptul că ” nimic din ce percepe eul nu e interpretat corect”, pentru că eul “vorbește întotdeauna primul” iar vocea adevărului rămâne în fundal, discretă și nețipătoare. Acest lucru se pare că este valabil și în felul în care au fost interpretate Scripturile. Mai jos sunt aduse argumente în favoarea acestei afirmații, precum și unele reinterpretări ale unor expresii din Biblie.

     Eul nu numai că citează Scriptura pentru a servi propriilor lui scopuri, ci chiar interpretează Scriptura pentru a-i servi drept mărturie. Biblia e un lucru înfricoșător după judecata eului. Percepând-o înspăimântătoare, o interpretează cu teamă. Temându-te nu faci apel la Instanța Superioară, crezând că și judecata ei ar fi în defavoarea ta.

      Iată care sunt  în lumina acestui curs interpretările pe care  Spiritul Sfânt le aduce câtorva idei din Biblie:

  • ” Ceea ce vei semăna aceea vei și secera”:

      Vei cultiva în tine ceea ce consideri că merită cultivat. Dacă tu judeci că merită să cultivi acele idei, acele idei devin merituoase în ochii tăi. “Ce accepți în mintea ta are realitate pentru tine”.

  • ” A mea este răzbunarea, zice Domnul”:

     Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu se răzbună, ci că noi trebuie să dăm spre purificare Spiritului Sfânt, lui Dumnezeu deci, acele impulsuri de răzbunare, de atac, care se nasc din ego. În prima parte a lecției, chiar era făcută afirmația că ” odată ce Spiritul Sfânt desface ce ai făcut, reziduul binecuvântat se reface și continuă, așadar, să creeze”.

  • ” Voi pedepsi păcatele părinților până la al treilea sau al patrulea neam.”:

     Afirmația înseamnă că Spiritul Sfânt va putea să reinterpreteze ce au înțeles greșit generațiile anterioare, eliberând astfel gândurile de capacitatea de-a produce frică. Adică, suferința (pedeapsa) a fost și rămâne asupra noastră, atâta timp cât persistă interpretările eronate aducătoare de frică ( păcatele) a  generațiilor anterioare.

  • “Cei răi vor pieri.”

      Aici este explicat faptul că în nici un caz nu trebuie să ne temem că Instanța Superioară ne va condamna. ” A pieri” nu are  sensul de “a fi distrus” ci de ” a fi transformat”. Însăși scopul acestui curs este acela de a-i face pe cei “răi” să “dispară”, pentru că scopul acestui curs este să ne vindecăm mintea. Acest lucru este sinonim cu Ispășirea, adică cu vindecarea prin iertare și iubire.  Evident că în momentul în care programul “Ispășirea” se va finaliza, nu va mai exista în această lume nici un om “rău”, dominat de ego și cu mintea cuprinsă de gânduri lipsite de iubire. Acest program  este implementat la nivel global, iar de el răspunde la nivel subtil însuși Mântuitorul. Nu putem să nu vedem câte acțiuni  care vizează creșterea nivelului de conștiință la nivel planetar se desfășoară în paralel cu dezlănțuirile furibunde ale eurilor  care generează crize și conflicte de tot felul.  

  • ” Eu lumină am venit în lume.”

        Mântuitorul ne explică că El a venit în lume ca să împărtășescă lumina cu noi. 

Amintește-ți referirea pe care am făcut-o la oglinda întunecoasă a eului și mai amintește-ți că am spus: “Să nu privești în ea.” Mai e adevărat că de tine depinde unde te uiți să te găsești.

        Decizia de a-l alege pe Dumnezeu.

Chiar crezi că poți face o voce care să o înăbușe pe a lui Dumnezeu?

Chiar crezi că poți inventa un sistem de gândire care să te separe de El?

Chiar crezi că îți poți croi siguranța și bucuria mai bine decât o poate face El?

De câte ori nu ești pe deplin voios, ai reacționat cu lipsă de iubire la una din creațiile lui Dumnezeu.

       Lipsa de voioșie vine  din faptul că ne percepem  ca fiind păcătoși pentru că știm că undeva am greșit, și devenim defensivi pentru că ne așteptăm la atac.  Chiar și atunci când “nevinovați fiind” lipsa de iubire sau ego-ul altei persoane ne atacă, eul nostru nevindecat nu știe să găsească calea spre iertare și iubire, simțindu-se ofensat. Așa ne afundăm în caruselul nebuniei și al durerii. Nu suntem obișnuiți să accesăm resursele noastre interioare și să apelăm la mintea noastră superioară, care face parte din Mintea lui Dumnezeu.

        Decizia de a reacționa în acest fel ne aparține, și poate de aceea să fie și modificată. Acest lucru nu se realizează prin pocăință în sensul obișnuit, pentru că presupune vinovăție, iar vinovăția înseamnă iad. Cu cât ne pocăim mai tare, cu atât starea de vinovăție se va accentua. Primul pas spre corecție este acela de a recunoaște că am decis greșit în mod activ, și că putem decide altfel. Apoi, trebuie să înțelegem că a venit momentul să ne angrenăm în procesul Ispășirii, al transformării. 

     Dumnezeu Însuși ți-a dat Corecția desăvârșită pentru tot ce ai făcut în dezacord cu Voia Lui preasfântă. Eu îți fac planul lui cât se poate de explicit, și îți voi spune ce rol ai în cadrul lui și cât de imperios este să îl duci la îndeplinire.

      Pentru început, ori de câte ori nu suntem voioși trebuie să știm că undeva am greșit și trebuie să ne readucem gândirea la punctul în care s-a făcut greșeala, pentru a o deferi Ispășirii. Trebuie să ne amintim că avem o Călăuză care va răspunde chemării noastre:

Din moment ce nu am pace, precis am luat o decizie greșită.

Eu am luat decizia și tot eu trebuie să decid altfel.

Vreau să decid altfel pentru că vreau pace.

Nu mă simt vinovat pentru că Spiritul Sfânt va desface toate consecințele deciziei mele greșite dacă Îl las.

Aleg să Îl las îngăduindu-I să îl aleagă pe Dumnezeu pentru mine

finish

     Acestea au fost ultimele lecții din capitolul 5- Vindecare și întregime. Una dintre ideile dominante ale capitolului, vinovăția și efectele ei, va mai fi abordată pentru înțelegere deplină în capitolele următoare ale cursului. Exact așa cum se întâmplă la școală, ideile sunt reluate pe parcursul lecțiilor, cu scopul declarat la începutul cursului de a-i face pe “studenți” să înțeleagă totul pentru a se putea vindeca.

      În loc de încheiere la acest rezumat, și de introducere la exercițiul care urmează – acest scurt videoclip deopotrivă invitație la film, conștiință și știință, ea însăși devenită piatră de temelie în vindecarea și dezvoltarea spirituală a omului.


“Din aceeași materie stelară: Cosmosul vizibil este compus din aceleași elemente. “

Cu siguranță și Cosmosul invizibil este compus și el, din aceleași elemente. Totul în jurul nostru este invitație la armonie și unitate.

106820


Exercițiul 43

Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd separat de EL.

    Explicații.

     Acest exercițiu folosește idei din lecțiile pe care tocmai le studiem.

     Am învățat până acum că legătura noastră cu lumea fizică exterioară se bazează în prezent exculsiv pe percepții, din păcate “neadevărate”, sau “adevărate” numai în măsura în care considerăm valabile numai acele percepții pe care ni le oferă cele cinci simțuri. Percepțiile adevărate, sunt însă acele percepții care leagă văzutul de nevăzut, care elimină separarea și care ne conectează cu ființa noastră divină, cu Mântuitorul, și cu Dumnezeu. Aceste percepții, ” adevărate” ne sunt utile pe drumul cunoașterii. Puntea de legătură între aceste percepții și cunoaștere, este ” Inspirația universală” sau “Spiritul Sfânt”, sau “Sfântul Duh”. El este “Călăuza”, acel ceva care ne facilitează contactul cu Mântuitorul pe de o parte, iar pe de altă parte  cu “Sursa”, cu acel ” Cineva Măreț”, cu “Creatorul”, sau oricum dorim noi să-l numim. Este liantul dintre noi și Dumnezeu, pe de o parte, și dintre noi toți pe de altă parte.

Percepția  nu are înțeles. Dar Spiritul Sfânt îi dă un înțeles foarte apropiat de al lui Dumnezeu. Percepția vindecată devine mijlocul prin care Fiul lui Dumnezeu își iartă fratele și se iartă astfel pe el.

Nu poți să vezi separat de Dumnezeu, pentru că nu poți fi separat de Dumnezeu. Orice faci, faci în El, pentru că orice gândești, gândești cu Mintea Lui.

       Cum se procedează.

        Sunt necesare, ca de obicei două tipuri de intervale practice:

  1. Trei intervale de câte cinci minute: unul dimineața cât mai devreme, altul în timpul zilei într-un moment convenabil, iar al treilea, seara cât mai târziu. În cursul acestor trei intervale de câte cinci minute se disting două faze:
  • Se repetă ideea cu ochii deschiși, după care se aplică ideea la 4-5 subiecte pe care le identificăm în jurul nostru privind fără grabă și pe care le alegem pur și simplu la întâmplare, vii sau nevii.

Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd biroul acesta separat de El.

Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd tabloul acela separat de El.

  • Se închid apoi ochii, se repetă ideea zilei, și  lăsăm să curgă gânduri legate de această idee, care nu trebuie neapărat să aibă o legătură evidentă cu ea, dar nici nu trebuie s-o contrazică. Ele trebuie să fie, ca și în exercițiul anterior , în spiritul acestui curs. În cazul în care apar gânduri parazite, se întrerupe exercițiul și se reia de la prima fază. Un exemplu de gânduri complementare ideii zilei ar putea fi:
Dumnezeu este sursa mea. Nu-l pot vedea pe colegul meu separat de El.
Văd cu ochii iertării.
Văd lumea ca binecuvântată.
Eu mă pot vedea în lumea din jurul meu. Ea este oglinda mea.
Pentru că mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu, gândurile mele vor fi în armonie cu gândurile Lui.  
          2. Intervale scurte repartizate pe tot parcursul zilei. De fapt,  se poate aplica în gând ideea oricărei persoane ne iese în cale, sau oricărei situații care ne tulbură, încercând să înțelegem că nimic din ceea ce face parte din viața noastră nu este întâmplător, exact așa cum este explicat în exercițiul anterior: “Trecerea ta prin timp și spațiu nu este la întâmplare. Nu poți să nu fii în locul potrivit, la timpul potrivit.” De asemenea, putem să ne amintim că numai gândurile noastre creează lumea în care trăim, iar dacă acestea sunt în armonie cu Dumnezeu, lumea noastră este armonioasă. Cu acestea fiind spuse, pentru o persoană care ne iese în cale, sau pentru o situație care ne deranjează, ideea ar putea fi formulată astfel:
Dumnezeu este Sursa mea. Nu te pot vedea separat de El.
Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd situația aceasta separată de El.
finish

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)Fragmentele citate: ***Curs de miracole-“Text” pp.75-81 și Culegere de exerciții pentru studenți , pp.65-66, Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!

Vindecare și întregime-2. Exercițiile 41-42.

       

8

       

        Și tot despre Spiritul Sfânt: ( prima parte aici )

       S-a spus deja că Spiritul Sfânt ca parte a Sfintei Treimi, este puntea de legătură dintre percepția adevărată și cunoaștere, iar o parte din Mintea lui este în  Mintea lui Dumnezeu pe când o altă parte este în mintea noastră. Ca parte a Sfintei Treimi, El este cel prin intermediul căruia ne conectăm la Sursă, fiind liantul și “Inspirația universală”, iar această inspirație e pentru toți. Nu este așadar numai liantul dintre noi – fiecare în parte și Creator, este în aceeași măsură liantul dintre toți copiii lui Dumnezeu.

   Există două moduri diametral opuse  de a-ți vedea fratele. Vezi-l prin Spiritul Sfânt din mintea lui, și Îl vei recunoaște într-a ta.

   Vocea Spiritului Sfânt e slabă în tine. Trebuie întărită înainte de-a O putea auzi… Ea nu e slabă din fire, dar o limitează faptul că nu ești dispus să O auzi. Dacă faci greșeala de-a-L căuta pe Spiritul Sfânt numai în tine, gândurile tale te vor înspăimânta căci, adoptând punctul de vedere al eului, întreprinzi o călătorie străină de eu, cu eul pe post de călăuză. Așa ceva nu poate să nu producă frică.

       

       Timpul, veșnicia, clipa de acum.

        Timpul e conceptul eului, și are rost în sens strict administrativ am putea spune, numai în lumea fizică. Timpul, ca și amânarea, nu au sens în veșnicie. Veșnicia este apanajul Creatorului. În veșnicie se desfășoară adevărata noastră viață. De aceeea, timpul vieții noastre fizice este insignifiant raportat la veșnicia vieții Ființei noastre, iar amânarea nu are sens decât la nivelul eului.

     Spiritul Sfânt are sarcina de-a desface ce-a făcut eul.

    Am subliniat în repetate rânduri că un nivel al minții nu poate fi înțeles de către altul. La fel stau lucrurile cu eul și Spiritul Sfânt, cu timpul și veșnicia. Veșnicia e o idee dumnezeiască, așa că Spiritul Sfânt o înțelege perfect. Timpul e o convingere a eului, așa că mintea inferioară – care e domeniul eului – îl acceptă fără rezerve. Singurul aspect al timpului care e veșnic e acum.

         Acest acum, deși atât de simplu în aparență, stă pe buzele tuturor căutătorilolor spirituali și tuturor învățaților lumii. Conversând cu Dumnezeu,  Neal Donald Walsch află că nu există alt timp în afară de prezent, iar “ieri” și “mâine” nu sunt decât scorneli ale imaginației și construcții ale minților noastre, care nu există în Realitatea supremă. Clipele acum sunt asemenea unor coli de hârtie înșirate pe un ax, care există simultan, și care pot fi accesate în orice moment.

       “Acum”, este modul în care ne-am trăit  copilăria, bucurându-ne de fiecare zi, de fiecare joc, de fiecare lucru nou descoperit, acel etern acum în care eram pur și simplu fericiți, în care nu ne simțeam vinovați de zilele lungi petrecute pe derdeluș, în care timpul nici măcar nu exista. Ne era făcut simțit doar prin chemarea mamei, prin dojana tatălui, pentru că într-adevăr, în momentele noastre de joc timpul nu mai exista, așa cum nu există nici în orele, zilele, anii în care creăm ceva cu pasiune, când nu te interesează ce “câștigăm” din asta și când pur și simplu suntem fericiți – fără să mâncăm, să bem și adormind duși, cu bucuria pasiunii noastre în suflet, în eterna clipă acum. Iar pasiunea, înseamnă Dumnezeu. Atunci când omorâm pasiunea, îl părăsim pe Dumnezeu. Atâta vreme cât pasiunea și bucuria există în suflet, rămânem conectați la Sursă, iar inspirația noastră este conectată la “inspirația universală” . Suntem deci conectați la Spiritul Sfânt din noi, și din ceilalți, și trăim în pace.

       

               Pacea

     Pacea e cel mai mare dușman al eului căci, în felul în care interpretează el realitatea, războiul e garanția supraviețuirii lui. Eul se călește prin vrajbă. De vei crede că e vrajbă, vei reacționa cu răutate, căci ți-a pătruns ideea de primejdie în minte….Spiritul Sfânt primește pacea cu brațele deschise. Veșnicia și pacea sunt corelate la fel de strâns ca timpul și războiul.

    Separarea e doar o altă denumire pentru o minte scindată. Eul e simbolul separării, tot așa cum Spiritul Sfânt e simbolul păcii.

        Citind cu atenție aceste fraze nu poți să nu observi valabilitatea pe care o au în viața noastră de zi cu zi și mai ales  în cadrul relațiilor noastre.

        Neînțelegerea celui de lângă tine în cadrul familiei, nu provine din ego, care se simte părăsit și în primejdie? Nu de aceea reacționăm cu răutate crezând că “celălalt” a semănat vrajbă? Nu generează toate acestea război care în cele din urmă duce realmente la separare? Dacă acestea  sunt reacții valabile la relația dintre doi oameni, care sunt efectele produse pe scară globală de reacțiile a miliarde de oameni dominați de propriile lor euri, care nu văd Spiritul Sfânt nici în ei nici în ceilalți?

razboi pace 1

Dacă nu e pace  în noi, ce pace să mai fie în lume?

   Eul a făcut lumea așa cum o percepe, dar Spiritul Sfânt, cel ce reinterpretează tot ce a făcut eul, vede lumea ca un instrument didactic de-a te aduce acasă. El trebuie să lucreze prin opuși, căci trebuie să lucreze cu, și pentru o minte în opoziție. Corectează și învață și fii deschis să înveți. Nu tu ai făcut adevărul, dar adevărul poate încă să te facă liber.

   Ce a ascuns frica mai face parte din tine. Spiritul Sfânt te va ajuta să reinterpretezi tot ce consideri înfricoșător și te va învăța că numai ce e iubitor e adevărat. Nu ai capacitatea să distrugi adevărul, dar ai toată capacitatea să îl accepți. E al tău pentru că face parte din tine, așa cum faci și tu parte din Dumnezeu pentru că te-a creat.

   Fiecare gând de iubire deținut în orice parte a Fiimii aparține fiecărei părți. E împărtășit fiind un gând de iubire. Împărtășirea e modul de-a crea al lui Dumnezeu, și totodată al tău.

   Nu ți se poate face niciun rău și nu vrei să îi arăți fratelui tău decât întregimea ta. Arată-i că nu îți poate face rău și nu îi pune nimic la socoteală, căci altfel ți-o pui la socoteală ție însuți. Iată semnificația cuvintelor ” întoarce și celălalt obraz”.

       

             Predare și vindecare.

      Predarea se face în multe feluri, dar mai ales prin exemplu. Predarea trebuie să vindece, căci e împărtășirea de idei și recunoașterea că a împărtăși idei e totuna cu a le întări. Nu îmi pot uita nevoia de-a preda ce-am învățat, care s-a stârnit în mine din cauză că am învățat. Te chem să predai ce ai învățat, căci numai așa poți conta pe această învățătură….Ce am învățat îți dau de bunăvoie, iar Mintea care era în mine se bucură când alegi să o auzi.

     Spiritul Sfânt ispășește în noi toți desfăcând, ridicând astfel povara pe care ți-ai pus-o în minte. Urmându-l pe El, ești condus înapoi la Dumnezeu, unde ți-e locul; și cum ți-ai putea găsi calea, dacă nu luîndu-l cu tine pe fratele tău? Rolul meu în ispășire nu e împlinit până nu iei parte la ea și nu o dai. Cum predai, așa vei învăța. Nu te voi părăsi, nici nu mă voi lepăda de tine, căci să mă lepăd de tine, ar însemna să mă lepăd de mine și de Dumnezeu care m-a creat. Tu te lepezi de tine și de Dumnezeu dacă te lepezi de oricare dintre frații tăi. Trebuie să înveți să îi vezi așa cum sunt și să înțelegi că îi aparțin lui Dumnezeu, ca tine.

   Așez pacea lui Dumnezeu în inima ta și în mâinile tale, să o ții și să o împărtășești. Inima e pură să o țină și mâinile puternice să o dea. Nu putem pierde. 

finish


 Exercițiul 41

” Dumnezeu merge cu mine oriunde merg.”

               Explicații

            Depresia, neliniștea, nefericirea, frica de a pierde, îngrijorarea, sunt simptome ale trăirii stării de separare. Starea de separare, care a dus la dezvoltarea și dominația eului, stă la baza fricii de a pierde și a senzației că tot timpul ne lipsește ceva.Pentru toate aceste suferințe de ordin fizic sau mental, oamenii au inventat diverse ” leacuri” . Așa cum frumos era explicat în primele lecții ale acestui curs, chiar dacă se făcea atunci referire la vindecarea trupului, aceste “leacuri”, că sunt medicamente sau  nu, sunt  în realitate ” forme de magie” de care avem nevoie cu adevărat pentru a ne susține atâta vreme cât avem mintea nevindecată. Adevăratele noastre resurse însă sunt în noi, iar Sursa vieții, din care venim, este cea care ne susține și pe care trebuie să învățăm s-o accesăm. Pentru aceasta este necesar să ne schimbăm modul de a ne percepe pe noi înșine și este necesar să ne vindecăm mințile.

În cele din urmă, ideea de astăzi va birui complet ideea de singurătate și abandonare pe care o încearcă toți cei separați.

În străfundul tău se află tot ce e desăvârșit, gata să răzbată prin tine și să iasă în lume. Iată ce va lecui toată întristarea și durerea și frica și pierderea, căci va vindeca mintea care a gândit că aceste lucruri sunt reale și a suferit din cauza loialității ei față de ele. 

Nu poți suferi niciodată pentru că Sursa întregii bucurii merge cu tine oriunde mergi. Nu poți fi singur niciodată, pentru că sursa întregii vieți merge cu tine oriunde mergi.

Înțelegem că nu crezi toate aceste lucruri. Cum ai putea, când adevărul e ascuns adânc în tine, sub un nor greu de gânduri demente, dens  și obscurizat, dar reprezentând tot ce vezi?

            Cum se procedează:

            Sunt necesare două tipuri de intervale practice:

  1. Un singur interval practic de trei-cinci minute dimineața, imediat după trezire, care se efectuează cu ochii închiși. Întâi se repetă ideea zilei, lent,  după care într-o stare de relaxare totală, golim mintea de orice gând și ne lăsăm purtați în adâncul nostru. Lăsăm gândurile să treacă, în cazul în care mai apar- și sigur vor apărea – și încercăm să ne abandonăm, departe de lume. Se prea poate să ajungi la Dumnezeu. De fapt, e foarte ușor, pentru că e cel mai firesc lucru din lume. Calea se va deschide, dacă crezi că e posibil. acest exercițiu poate da rezultate foarte surprinzătoare chiar de la prima încercare și, mai devreme sau mai târziu, e încununat întotdeauna de succes.
  2. Frecvente intervale practice utilize pe percursul întregii zile, în care se repetă ideea zilei lent și  cu ochii închiși.  Este important să înțelegem sensul cuvintelor atunci când repetăm ideea.

Exercițiul 42

“Dumnezeu este puterea mea. Viziunea e darul Lui.”

           Explicații

            Acesta este motivul pentru care eforturile de a realiza obiectivul acestui curs nu pot să nu își atingă ținta. Puterea noastră stă în puterea lui Dumnezeu. De aici primim viziunea.

   Trecerea ta prin timp și spațiu nu e la întâmplare. Nu poți să nu fii în locul potrivit la timpul potrivit.

          Cum se procedează:

            Sunt necesare și de data aceasta două tipuri de intervale practice:

  1.  Dacă pentru exercițiul anterior a fost necesar un singur interval practic de 3-5 minute, pentru acesta sunt necesare două intervale practice  tot de 3-5 minute, care se vor desfășura cu ochii închiși, dimineața și seara, imediat după trezire și înainte de culcare. Se repetă ca de obicei ideea zilei în gând, lent, după care vor fi lăsate să curgă în minte, fără a face niciun efort de a le găsi, toate gândurile legate de ideea zilei și care provin din înțelegerea acestui curs. Orice alte gânduri parazite trebuiesc îndepărtate. Eventual se deschid ochii, se repetă ideea zilei, după care sunt lăsate din nou să curgă gândurile aferente ideii zilei și care provin din înțelegerea  cursului. ” Ține minte însă că, pentru exercițiile de astăzi, căutarea activă a gândurilor relevante nu este o metodă potrivită”
  2. Se repetă idee zilei cât de des posibil pe toată perioada zilei.

  Ideea de astăzi este un prim pas în încercarea de-a reuni gândurile și de-a te învăța că studiezi un sistem de gândire unificat, din care nu lipsește nimic din ce e necesar, și în care nu e inclus nimic din ce e contradictoriu sau irelevant.

finish

 Variantele integrale ale exercițiilor pot fi accesate aici.


“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”

(Curs de Miracole)

Fragmentele citate: ***Curs de miracole-“Text” pp.70-75 și Culegere de exerciții pentru studenți , pp.61-64, Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Observație: Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii, care depind de puterea mea de înțelegere și de nivelul de evoluție spirituală pe care îl am în acest moment. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, dar și pentru oricine este interesat de acest curs și poate găsi aici un ajutor sau un sprijin în descifrarea și înțelegerea lui. Mulțumesc!