CURS DE MIRACOLE: Exerciții

22.Exercițiul zilei

By 23 April 2014 July 5th, 2014 No Comments

“Ce văd e o formă de răzbunare”1

bule

         ” O bază teoretică de genul celei pe care o furnizează textul este un cadru necesar să dea sens exercițiilor din această culegere. O minte neantrenată nu poate realiza nimic. Scopul culegerii de exerciții este acela de a-ți deprinde mintea, sistematic, cu o percepție diferită a tuturor făpturilor și lucrurilor din lume. Unele dintre ideile prezentate în culegerea aceasta ți se vor părea greu de crezut, iar altele pot să ți se pară chiar înfiorătoare. Nu contează. Ți se cere pur și simplu să aplici ideile după cum ești îndrumat. “

Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți

Explicații:

Exercițiul de astăzi este foarte scurt și clar exprimat, așa încât l-am reprodus aproape integral. El este o continuare firească a exercițiilor 20-21 prin care ți-ai exprimat hotărârea de a vedea în general, admițând că acum nu vezi adevărul, și în particular, de a vedea lucrurile altfel:

        “Deoarece și-a proiectat mânia asupra lumii, vede răzbunarea gata să sară asupra lui. Propriul lui atac, e perceput astfel, ca legitimă apărare. Acesta devine un cerc tot mai vicios, până e dispus să își schimbe felul de a vedea. Altfel, gândurile de atac și contraatac îl vor preocupa și îi vor popula întreaga lume. Ce pace a minții îi mai e posibilă atunci?

      Iată din ce fantezie cumplită vrei să scapi. Nu ești bucuros să afli că nu e reală? Nu ești fericit să descoperi că poți scăpa? Tu ai plăsmuit ce vrei să distrugi; tot ce urăști și vrei să ataci și să ucizi. Tot ce te înspăimântă nu există.” 1

 

Cum se procedează:

        Privește lumea din jurul tău cel puțin de cinci ori astăzi, timp de cel puțin un minut de fiecare dată.   În timp ce îți miști ochii încet, de la un obiect la altul, de la un trup la altul, spune-ți:

              Văd numai perisabilul.

              Nu văd nimic durabil.

              Ce văd nu e real.

              Ce văd e o formă de răzbunare.

        La sfârșitul fiecărui interval practic întrebă-te:

Oare chiar asta să fie lumea pe care vreau să o văd?

            Pentru că lucrările lui S.N. Lazarev sunt o sursă inestimabilă de exemple și situații de viață concrete, am găsit o pagină care mi se pare în acord cu ideea zilei de astăzi și cu ideea centrală și scopul final al acestor exerciții.

           “ E sfârșitul verii , mijlocul lui august. De vreo două zile aerul a început să miroasă a toamnă. Vor fi oare anul acesta ciuperci sau nu?

      Îmi amintesc de lunile care au trecut și încerc o senzație de vioiciune și pace sufletească. Percepția lumii se modifică lent, în schimb ce delectare e să vezi lumea într-o lumină nouă. Mai înainte visam să-mi cumpăr un lot de pământ și să-mi construiesc o casă, să am un cont rotunjor în bancă, sau să-mi cumpăr un iaht. Priveam înapoi și mă bucuram de fiecare cumpărătură care îmi consolida poziția, îmi sporea siguranța. Regretam dacă ceva nu-mi ieșea bine, dacă ceea ce îmi aducea bucurie și plăcere  trecea. Întreaga mea viață am considerat că plăcerea supremă este bucuria alături de persoana iubită, venirea pe lume a copiilor și continuarea neamului, stabilitatea și siguranța vieții….Acum însă privesc în urmă și nu văd nici pierderi nici achiziții. Mai bine zis, toate acestea parcă ar fi un fundal cețos, o pâclă. Lucrul cel mai important sunt încercările mele de a simți din ce în ce mai mult realitatea propriului EU  Divin.

       Încetul cu încetul, lucrul acesta începe să-mi reușească. Orice situație nu devine un scop, ci o ocazie de a simți Divinul în sufletul meu. Educarea sentimentelor se desfășoară întotdeauna într-un mod chinuitor. Atunci însă, când știi  încotro să mergi, alături de chin își face apariția desfătarea, care îl eclipsează treptat.

        Mai înainte nu-mi imaginam cât de dureros se produce detașarea de cele omenești, atunci când năzuiești spre Divin. Țesătura care s-a prins de rană nu-ți provoacă durere. Durerea vine mai apoi, în momentul desprinderii. Ceea ce noi numim desprinderi sunt, de fapt, sentimentele noastre. Trecând prin viață, noi ne obișnuim să ne supărăm și să urâm, să regretăm trecutul și să ne temem de viitor. Ne obișnuim să considerăm că principala fericire ne vine prin intermediul corpului. Iar atunci când încercăm să ne schimbăm deprinderile, lucrul acesta se dovedește a fi peste puterile multora dintre noi. Numai cei care au înțeles că nu există cale de întoarcere încep să-și formeze noi deprinderi și, treptat, apare obișnuința de a ierta, obișnuința de a nu căuta răzbunare, obișnuința de a nu regreta și a nu te teme, obișnuința de a iubi necondiționat, obișnuința de a trăi pentru iubire.” 2

 Tocmai pentru ca această desprindere a țesăturii de rană să nu doară tare, în Curs de miracole ideile și exercițiile sunt repartizate și reluate în așa fel încât desprinderea, sau “desfacerea minții” cum este numită în curs,  să se realizeze pe parcursul unui an în cel mai fericit caz.

 calea spre centru

– ∞ –


1. *** Curs de miracole-Culegere de exerciții pentru studenți

2.S.N. Lazarev : Diagnosticarea Karmei-Trepte către divinitate