Cred că unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le-am primit de la viață este satul în care trăiesc acum – suficient de aproape de “lume” pentru a putea îndeplini îndatoririle sociale și foarte aproape de inima sublimă a naturii. Unde mai poți într-o singură oră să părăsești orașul și oriunde te-ar duce pașii să te poți bucura de simplitatea, frumusețea și sălbăticia naturii!? Cât de des mai putem întâlni așa aproape de oraș, sate autentice de români, în care auzi de pe dealul din față ” Radio România Actualități”, de pe dealul din spate, muzică populară românească autentică, iar din vale, răzleț, răzbat acordurile unor cântece de petrecere!??. Dar acest lucru nu se întâmplă în fiecare zi cum poate greșit am lăsat să se înțeleagă. Se întâmplă numai duminica și în zile de sărbătoare, atunci când se termină munca iar lumea se strânge pe la casele lor, cu copii sau cu rude plecate în îndepărtata Italie, după câteva parale obținute cu mare trudă! Și pentru că ” iarba verde de acasă să te rătăcești prin lume nu te lasă” la fiecare Paște și la fiecare Crăciun, satul se întregește cu toți copiii ei.
În acest sat trăim de patru ani, cuibăriți între dealuri, la numai 15 minute de Râmnic și 15 minute de Olănești. Deși simpla prezență aici este o binecuvântare, atunci cănd dorul de ducă începe să ne dea târcoale, ieșim în ulița satului și deliberăm: să mergem spre dreapta, spre Olănești cu satele lui de basm Tisa sau Comanca, Schitul Iezer sau Pahomie, sau mai departe Pătrunsa, sau s-o apucăm ușurel în stânga- spre mănăstirea și lacul “Lacul Frumos”. De data aceasta, pentru că e început de primăvară iar iarna trecută am fost mai leneși într-ale plimbatului, am hotărât s-o apucăm la deal, pe ulița satului. Și tot mergând așa, cu ochii după un liliac înflorit într-o curte sau după o livadă cu meri îmfloriți în alta, am simțit că da, de data aceasta, în a doua zi de Paște, a venit primăvara pe dealurile Vlădeștilor.
Micul film pe care l-am înjghebat la repezeală din câteva fotografii făcute cu telefonul nu pot să transmită decât puțin din trăirea acestei plimbări . Nu se aud cucul și graurele și alte păsări pe care nu le știm, nu se simte parfumul pământului după ploaie și izul de liliac înflorit, nu se văd fluturii și nu se simte căldura binecuvântată a soarelui și adierea suavă a vântului după atâtea zile friguroase. Cu toate acestea, trecând cu indulgență peste imperfecțiunile filmului, se poate gusta puțin din “România noastră frumoasă” aici, la Vlădești-Vâlcea.
Pentru că ne aflăm încă în zile de sărbătoare și mirajul Învierii nu ne-a părăsit, am găsit câteva cuvinte scrise de E.G.White în cartea “Parabolele Domnului Hristos”, în care punctează importanța crucială a integrării omului în natură, în vederea desăvârșirii sale spirituale.
“Frumusețea naturii face ca sufletul să se îndepărteze de păcat și de plăcerile lumești, și-l călăuzește spre curăție, spre pace și spre Dumnezeu. Prea adesea mintea cercetătorilor este ocupată cu teorii și speculații omenești pe nedrept numite știință și filozofie. Unii ca aceștia trebuie aduși în strânsă legătură cu natura. Ei trebuie învățați ca să vadă o perfectă armonie între cele naturale și cele spirituale. Tot ceea ce văd cu ochii sau ating cu mâinile lor, să fie o lecție pentru formarea caracterului. Astfel, puterile minții vor fi întărite, caracterul se va dezvolta și întreaga viață va fi înobilată….De aceea Domnul Hristos a legat prețioasele Sale învățături de frumusețea lucrurilor din natură. În această Sfântă zi de odihnă, mai mult decât în oricare altă zi, noi trebuie să studiem soliile pe care Dumnezeu le-a scris pentru noi în natură. Noi ar trebui să studiem parabolele Mântuitorului nostru acolo unde El le-a rostit și anume, în câmpii și dumbrăvi, sub cerul liber, printre iarbă și flori.”
♣
Citind ce-ai scris m-am simtit exact in mijlocul naturii . Am vrut sa vad filmuletul dar nu-mi da voie. Zice ca e privat. felicitari pt ca te-ai apucat de scris. Tine-o tot asa!