CURS DE MIRACOLE: Exerciții

Curs de miracole: 182 – Voi sta liniștit o clipă și voi merge acasă.

By 28 June 2015 No Comments

hanselsigretel_puzz_24_1

      “Hänsel se sculă, își puse hăinuța pe el și, deschizând ușa, se strecură afară. Luna lumina ca ziua și pietricelele albe, din fața căscioarei, străluceau ca bănuții cei noi. Hänsel se aplecă de mai multe ori până ce-și umplu bine buzunarul cu pietricele. Apoi se-ntoarse în casă și-i șopti lui Gretel:

      – Fii liniștită, draga mea surioară, și dormi în pace!”

   A doua zi, treziți în mijlocul pădurii, singuri la ceas de noapte, noapte întunecoasă de nu vedeai la doi pași, Hänsel și Gretel trebuiau să găsească drumul spre casă. Gretel începu să plângă și printre suspine își întrebă frățiorul: 

      “- Cum o să ieșim din pădure?

       Și Hänsel se grăbi s-o liniștească, spunându-i:

    – Mai ai răbdare oleacă, până ce răsare luna, și atunci o să găsim noi drumul, n-avea gijă!…

     Răsări luna plină, de ziceai că poleiște cu aur pădurea, și de-ndată ce se arătă pe cer, Hänsel își luă surioara de mână și începu a păși pe urma pietricelelor, care scânteiau ca bănuții cei de curând bătuți, și le arătau drumul. Merseră ei așa toată noaptea și când începură a miji zorile ajunseră la casa părintească.”

***

       Suntem pe acest pământ miliarde de Gretel la ceas de noapte,  în mijlocul pădurii. Numai că nu Tatăl nostru ne-a alungat de Acasă din pricina nevoilor și sărăciei. Acolo de unde am plecat este bogăție  și iubire, iar Tatăl nostru ne așteaptă cu nerăbdare întoarcerea. Atunci când dorul de hoinăreală ne-a cuprins, Tatăl nostru știa că tărâmul spre care dorim să ne-ndreptăm este plin de capcane, iar cea mai periculoasă din ele – uitarea – va pune stăpânire pe mintea noastră încă din prima clipă a jocului. De aceea, în preajma plecării, a născut în inima noastră un frățior, un Hänsel mic și inocent, pe cât de mic pe atât de puternic în inocența lui și i-a umplut buzunarele cu pietricele scânteietoare, să ne fie călăuză pe drumul de întoarcere, atunci când frica, durerea și deznădejdea vor pune stăpânire pe noi; când ne vom trezi singuri, la ceas de noapte, în mijlocul pădurii și când ne vom dori cu ardoare să găsim drumul înapoi spre Casă.

      Căci nu suntem acasă în lumea aceasta în care părem să trăim. Undeva în mintea noastră știm că asta este adevărat și ne bântuie amintirea “locului” de unde venim. Uneori o vagă amintire, alteori un mic fior sau un sentiment ciudat venit de nicăieri ne fac să cădem pe gânduri. Nu există nimeni căruia să nu i se fi întâmplat asta, dar unii încercă să alunge neliniștea prin jocuri cu care se întrețin pentru a-și ocupa timpul și a evita tristețea. Alții susțin că totul este o iluzie, o festă pe care mintea ne-o joacă.

      Lecția de astăzi este pentru toți cei care cutreieră la întâmplare această lume, căutând la nesfârșit ceva – nici ei nu știu ce – poate un loc, sau ceva care să-i facă să se simtă ca în casa copilăriei… copilăria trupului lor, dar nimic nu le mulțumește mintea plină de neliniște.

Există în tine un Copil Care caută casa Tatălui Său și știe că e un străin aici. Copilăria aceasta e veşnică, de o inocenţă care va dăinui de-a pururi. Unde va merge acest Copil este pământ sfânt. Tocmai sfinţenia Lui luminează Cerul şi aduce pe pământ pura reflecţie a luminii de sus, în care pământul şi Cerul sunt un tot unitar.

Acest Copil din tine (…) vrea să Se întoarcă acasă atât de profund şi de necontenit, încât vocea Lui te imploră să Îl laşi să Se odihnească un pic. Nu îţi cere decât câteva clipe de răgaz, un interval în care să Se poată întoarce să respire din nou aerul sfânt care umple casa Tatălui Său. Şi tu eşti casa Lui. Şi Se va întoarce. Dar dă-I un pic de timp să fie El, în pacea unde e acasă, odihnindu-Se în linişte şi pace şi iubire.

Acest Copil are nevoie de ocrotirea ta. E departe de casă. E atât de mic, încât pare atât de uşor de uitat pe afară, vocea lui mititică atât de uşor de acoperit, strigătul Lui de ajutor aproape de neauzit printre râcâielile, scrâşniturile şi zăngăniturile lumii.

Acest Copil este neapărarea ta, puterea ta. Are încredere în tine. A venit pentru că ştia că nu vei da greş. Îţi şopteşte neîncetat de casa Lui. Căci vrea să te ducă înapoi cu El, ca El Însuşi să rămână şi să nu Se mai întoarcă unde nu Îi este locul şi unde trăieşte ca un surghiunit intr-o lume de gânduri străine. Răbdarea Lui nu are limite. Va aştepta până auzi Vocea blândă în tine, chemându-te să Îl laşi să Se ducă în pace, odată cu tine, acolo unde e acasă şi tu aşişderea cu El.

Când vei sta liniştit o clipă, când lumea se va retrage de la tine, când ideile fără valoare vor înceta să aibă valoare în mintea ta neliniştită, vei auzi Vocea Lui. Atât de sfâşietor te strigă, încât nu Îi vei mai rezista. În clipa aceea, te va lua la casa Lui, şi vei sta cu El în linişte deplină, tăcut şi împăcat, dincolo de toate cuvintele, neatins de frică şi îndoială, cu certitudinea sublimă că eşti la casa ta.

Odihneşte-te astăzi cât de des cu El. Căci a fost dispus să devină un Copilaş, ca să poţi învăţa de la El cât de puternic este cel ce vine fără mecanisme de apărare, oferindu-le numai mesajele iubirii celor care cred că e duşmanul lor. 

Cristos renaşte ca mic Copilaş de fiecare dată când un hoinar vrea să plece de acasă. (…) Mergi cu El acasă din când în când astăzi. Eşti tot atât de străin aici ca El.

Fă-ţi timp astăzi să îţi laşi deoparte scutul care nu foloseşte la nimic, şi să pui jos sabia şi lancea pe care le-ai ridicat împotriva unui duşman inexistent. Cristos te-a numit frate şi prieten. Şi a venit chiar să îţi ceară ajutorul să Îl laşi să meargă acasă azi, întregit şi pe de-a-ntregul. A venit cum vine un copilaş care trebuie să implore ocrotirea şi iubirea tatălui său. El conduce universul, şi totuşi, te roagă neîncetat să te întorci cu El şi să nu îţi mai iei iluziile drept dumnezei. Nu ţi-ai pierdut inocenţa. După asta tânjeşti. Asta e dorinţa inimii tale. Casa Lui este a ta.

Astăzi îţi dă neapărarea Lui, şi o accepţi în schimbul tuturor jucăriilor de luptă pe care le-ai făcut. (…) Şi acum drumul ţi-e deschis, iar călătoria are un final în sfârşit vizibil. Stai liniştit o clipă şi mergi cu El acasa, şi ai pace o vreme.

( Fragment din Curs de miracole – Culegere de exerciții pentru studenți;

Lecția 182: Voi sta liniștit o clipă și voi merge acasă;

pp. 326-328 )


OBSERVAȚIE

Cum se exersează:

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul curs și ai rămas sub îndrumarea Profesorului lăuntric – este următoarea:

       Dimineața și seara aloci meditației o perioadă mai lungă de timp (o oră sau cât poți și cât te face fericit). La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este perioada de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă, dar nu culcat. Cel mai bine este în capul oaselor. Nu sunt date indicații specifice privind poziția, respirația sau alte tehnici de meditație. Important este să te simți bine și să fi complet relaxat.

       Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.

      Pe perioada zilei, din oră în oră sau ori de câte ori este posibil, îți iei răgaz câteva clipe pentru a-ți aminti în liniște ideea zilei. Aplici învățăturile lecției la orice situație concretă ce apare în viața ta.