CURS DE MIRACOLE: Lecții

Curs de miracole 9(4): Vindecătorul nevindecat.

By 18 September 2014 No Comments

     Spiritual Earth

     

      Aflam din lecția trecută că a ierta înseamnă a “a trece cu vederea”. Nu știm să facem acest lucru, dar învățăm. Atunci când înveți să ierți, te afli pe drumul mântuirii și, ca și în cazul mântuirii, există un plan de iertare, întocmit fie de ego, fie de Spiritul Sfânt. Astăzi vom vedea de ce acest plan de iertare/mântuire /vindecare, din păcate greșit ales tocmai de acei de la care așteptăm vindecarea, nu duce nicăieri – în cel mai fericit caz.

      În această lecție se face referire pentru exemplificare, la teologi și psihoterapeuți. Cred că este corect totuși să ne amintim că cea care a cules aceste informații a fost profesor de psihologie medicală, iar cursul a apărut acum 40 de ani. De atunci psihologia a evoluat mult, cel puțin ” la vârf “, iar fața psihoterapiei este deja în curs de schimbare. Cu toate acestea, este util pentru oricine, mai ales nespecialist fiind, să înțeleagă de unde s-a pornit și unde ar trebui să se ajungă în acest domeniu delicat al vindecării sufletelor, pentru a avea capacitatea de a discerne între un ” vindecător vindecat” și unul ” nevindecat” care cu siguranță nu ne poate vindeca pe noi, atâta vreme cât în viața lui nu este “lumină”.

      Fragmentele din cartea Dr. Eric Pearl -“Reconectarea”, pe care le-am citat la sfârșit, vor confirma într-un limbaj grăitor ideile cele mai importante ce se desprind din această lecție și anume:

  • Să lăsăm Spiritul Sfânt să lucreze în noi, și prin noi. Să ne dăm la o parte. Să Îl lăsăm să-și îndeplinească funcția, pentru că ajutorul e funcția Lui, iar El ține de Dumnezeu.
  • Putem deveni conștienți de Spiritul Sfânt din noi numai prin efectele pe care le producem: inspirăm bucurie, și alții reacționează la noi cu bucurie.
  • Lipsa de consecvență duce la apariția momenteor în care nu inspiri bucurie, cei din jur nu reacționează la tine cu bucurie, tu nu simți bucurie. Acest lucru se întâmplă atunci când tu nu accepți să primești “darul” Sfântului Spirit, să te conectezi la Dumnezeu, la Sinele tău, la Creație.
  • Creația și semenii noștri ne învață ce suntem, prin ceea ce oferim, pentru că suntem Unul.
  • Trezind alte minți prin Spiritul Sfânt vom învăța că nu ne supunem legilor acestei lumi, dar legile cărora ne supunem funcționează.
  • Ecuația vindecării vieții noastre are trei termeni: noi, semenii noștri și întreaga Creație, Dumnezeu prin Vocea Lui: Spiritul Sfânt.

-∞-

Planul de iertare al eului e mult mai folosit decât cel dumnezeiesc. Căci e întreprins de vindecători nevindecați și ține, de aceea, de eu. Ei încearcă să dea ce nu au primit. Dacă vindecătorul nevindecat e teolog, de pildă, el poate porni de la premisa: ” Sunt un păcătos nenorocit și tu ești ca mine”. Dacă e psihoterapeut, va porni mai probabil de la credința – la fel de incredibilă – că atacul e real atât pentru el, cât și pentru pacient, dar că nu are importanță pentru nicicare dintre ei. Fiecare vindecător care caută adevărul în fantezii trebuie să fie nevindecat, pentru că nu știe unde să caute adevărul și, de aceea, nu are răspunsul la problema vindecării.

Observație: Din lecțiile și exercițiile efectuate până acum, am învățat că suntem cu toții Fiii lui Dumnezeu, perfecți, plini de lumină și iubire în esența noastră, neseparați nici de Creator nici de creație. Suntem capabili de a extinde această creație, suntem nelimitați, ocrotiți, puternici. Suntem ființe divine create “după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Orice problemă pe care credem că o avem, o avem la nivelul eului, dominat de resentimente. Nu suntem trupuri, ci un singur Sine, care Se experimentează  în această lume. Trăim o poveste, iar povestea se naște din fantezii. Când povestea se termină, noi, copii vrăjiți sau înfricoșați de această poveste, revenim la realitate, în împărăția lui Dumnezeu. De aceea nimic nu ne poate ataca și nimic nu ne poate afecta Sinele. Nu putem fi “bolnavi” decât dacă acceptăm să ne identificăm cu eurile și cu trupurile noastre. Pe roata cosmică a vieții, fără început și fără de sfârșit, această experiență pământeană ține doar cât o clipire de gene în veșnicia timpului.

Toți vindecătorii nevindecați urmează planul de vindecare al eului într-o formă sau alta. Dacă sunt teologi, mai mult ca sigur se condamnă pe ei înșiși, predau condamnare și promovează o soluție înfricoșătoare. Proiectând condamnarea asupra lui Dumnezeu, îl fac să pară răzbunător și se tem de pedeapsa Lui. Prin asta, nu au făcut decât să se identifice cu eul și, percepând ce face el, să se condamne din cauza acestei confuzii.

Unele forme mai noi ale planului eului sunt la fel de infructuoase ca formele mai vechi, căci forma nu are importanță, iar conținutul nu s-a schimbat. Într-una dintre formele mai noi, de pildă, un psihoterapeut poate să interpreteze simbolurile eului într-un coșmar și să le folosească apoi pentru a dovedi realitatea coșmarului. Odată ce l-a făcut real, va încerca apoi să îi spulbere efectele depreciind importanța celui ce l-a visat. Acesta ar fi un procedeu tămăduitor dacă și visătorul ar fi identificat ca ireal. Dar, dacă visătorul e echivalat cu mintea, puterea corectivă a minții prin Spiritul Sfânt e negată.

Asemenea incoerențe evidente arată de ce nimeni nu a reușit să explice ce se întâmplă în psihoterapie. Căci nu se întâmplă nimic. Nimic real nu i s-a întâmplat vindecătorului nevindecat, și trebuie să învețe din ce predă el însuși. Eul lui va urmări mereu să obțină ceva din situație. Prin urmare, vindecătorul nevindecat nu știe cum să dea și nu poate împărtăși. Nu poate corecta pentru că nu lucrează corectiv. ( O acțiune corectivă elimină efectul prin îndepărtarea cauzei.) El crede că e de datoria lui să îi predea pacientului ce e real, deși el însuși nu știe.

Ce ar trebui atunci să se întâmple? Când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!” a fost lumină. Oare poți găsi lumină analizând întunericul, cum face psihoterapeutul, sau – ca teologul – adeverind prezența întunericului în tine și căutând o lumină îndepărtată care să îl înlăture, în timp ce subliniezi mereu cât de departe e? Vindecarea nu e misterioasă. Nimic nu se va schimba dacă nu e înțeleasă, căci lumina este înțelegere. Un “păcătos nenorocit” nu poate fi vindecat fără magie, și nicio “minte fără importanță” nu se poate autoaprecia fără magie.

Așadar, ambele forme în care abordează eul problema trebuie să ajungă într-un impas: caracteristica “situație imposibilă” la care eul duce veșnic. Poate îi va folosi cuiva să îi indici încotro se îndreaptă, dar nu are niciun rost dacă nu îl ajuți să își schimbe și direcția. Vindecătorul nevindecat nu o poate face pentru el din moment ce nu o poate face pentru sine.

Făcătorul de miracole percepe mai întâi lumina, și apoi își traduce percepția în convingere fermă prin continua ei extindere și prin acceptarea adeveririi ei. Efectele ei îl asigură că ea este acolo.

Un terapeut nu vindecă, ci lasă vindecarea să aibă loc. Poate să indice întunericul, dar nu poate aduce el însuși lumina, căci lumina nu ține de el. Dar, fiind pentru el, ea trebuie să fie și pentru pacientul lui. Spiritul Sfânt e singurul terapeut. El face vindecarea clară în orice situație în care El e Călăuza. Tu poți doar să Îl lași să își îndeplinească funcția. Nu are nevoie de ajutor pentru a și-o îndeplini. Îți va spune exact ce să faci să îi ajuți pe cei pe care ți-i trimite în căutarea unui ajutor și le va vorbi prin tine dacă nu intri pe fir. (…) Ai încredere în El, căci ajutorul e funcția Lui, iar El ține de Dumnezeu. Trezind alte minți la Spiritul Sfânt prin El, și nu prin tine, vei înțelege că nu te supui legilor acestei lumi. Dar legile cărora te supui funcționează. (…) Numai ce e bun poate funcționa. Nimic altceva nu funcționează.

Cursul acesta îți oferă o situație de învățare foarte directă și foarte simplă, furnizându-ți totodată și Călăuza  Care îți spune ce să faci. Dacă îl faci, vei vedea că funcționează. Rezultatele lui sunt mai convingătoare decât cuvintele lui.

“După roadele lor îi vei cunoaște și se vor cunoaște pe ei înșiși.”

Cum poți să devii tot mai  conștient de Spiritul Sfânt din tine, dacă nu prin efectele lui? Nu poți să Îl vezi cu proprii-ți ochi și nu poți să Îl auzi cu propriile-ți urechi. Cum poți atunci să Îl percepi? Dacă inspiri bucurie și alții reacționează la tine cu bucurie, chiar dacă tu însuți nu simți bucurie, înseamnă că există în tine ceva ce are capacitatea să o producă.

Ți se pare că Spiritul Sfânt nu produce bucurie în tine cu consecvență numai pentru că tu nu stârnești bucurie în alții cu consecvență. Reacțiile lor la tine sunt modul în care evaluezi consecvența Lui. Când nu ești consecvent, nu vei stârni mereu bucurie…Nu pentru că El ar limita ce dă, ci doar pentru că tu ai limitat ce primești. Decizia de-a primi este decizia de-a accepta.

Dacă frații tăi fac parte din tine, vrei să îi accepți? Numai ei te pot învăța ce ești, căci ce înveți rezultă din ce i-ai învățat pe ei. Ce invoci în ei invoci în tine. (…) Dumnezeu nu are decât un singur Fiu, cunoscându-i pe toți ca unul singur. Numai Dumnezeu Însuși e mai mult decât ei, dar ei nu sunt mai piuțin decât El. (…) Dumnezeu e mai mult decât tine pentru că el te-a creat, dar nu vrea să te priveze nici măcar de acest lucru. De aceea poți crea cum a creat El…

Nici lumina lui Dumnezeu , nici a ta nu pălesc din cauză că nu vezi. (…) Îți amintești creația de câte ori recunoști o parte a creației, dar nu îi poți învăța întregimea până nu o vezi peste tot. 

Nu ești încă treaz dar poți învăța cum să te trezești. Foarte simplu, Spiritul Sfânt te învață să îi trezești pe alții. Văzând cum se trezesc ei vei învăța ce înseamnă trezirea și, fiindcă ai ales să îi trezești, recunoștința lor și felul cum apreciază ce le-ai dat te vor învăța valoarea darului.

Miracolele nu au niciun loc în veșnicie, pentru că sunt reparatoare. (…) Nu poți săvârși un miracol pentru tine, pentru că miracolele sunt un mod de-a dărui acceptare și de-a o primi. În timp, dăruirea vine mai întâi, deși dăruirea și primirea sunt simultane în veșnicie, unde nu pot fi despărțite. Când vei învăța că sunt același lucru, nevoia de timp se va sfârși. Veșnicia e un singur timp, a cărui singură dimensiune e “întotdeauna”. (…) Ca El,  tu ești “întotdeauna”; în mintea Lui și cu o minte ca a Lui.

Acceptă-ți fratele în lumea aceasta și nu accepta nimic altceva, căci în el vei găsi creațiile tale pentru că le-a creat cu tine. Nu vei cunoaște că ești cocreator cu Dumnezeu până nu înveți că fratele tău e cocreator cu tine.

-∞-

      În capitolul 13 al “Reconectării”, doctorul Pearl vorbește despre rolul vindecătorului, în ecuația vindecării, iar această ecuație are trei termeni, nu doi, așa cum suntem obișnuiți să credem. Iată ce spune:

      De dragul conveniențelor, uneori vorbesc despre mine folosind termenul “vindecător”, dar adevărul este că nu sunt vindecător. Eu nu vindec pe nimeni. Dacă sunteți vindecător –  sau dacă doriți să deveniți vindecător, sarcina pe care o aveți este să ascultați, apoi să vă deschideți, pentru a primi energia care vă permite să fiți catalizatorul vindecării pacientului.

      Vindecarea este o chestiune care se decide între pacient și univers.

    Ascultarea despre care vorbesc este o stare de receptivitate a ființei. Când “ascultați” ca vindecător, plasați genul acesta de atenție receptivă pe mâini sau pe partea corpului vostru care acționează ca punct de concentrare a energiilor.

      În această stare de receptivitate, miracolul comunicării atinge un nivel cu totul nou.

      Ca “vindecători”, devenim o verigă în lanțul reconectării. Energia vindecătoare vine de la SURSĂ – ea curge în noi și prin noi, emanând de la noi și înspre noi. Această energie este ca o lumină care trece printr-o prismă. Noi suntem prisma. Ne alăturăm pacientului și universului, pentru a genera un câmp reciproc format din iubire – în cel mai exaltat sens al acestui cuvânt – și o stare de unitate. Universul cunoaște nevoile pacientului și apoi furnizează circumstanțele care permit o reacție corespunzătoare la acele nevoi.

      Cum se întâmplă asta, mai exact? Nu prea știe nimeni.

      Dacă m-ar obliga cineva, aș teoretiza că frecvențele vibraționale ale pacientului interacționează cumva cu vibrațiile care vin din univers prin implicarea noastră și reacționează la ele. (…)Cu alte cuvinte, trei frecvențe se pot antrena pentru a forma una nouă, care nu era prezentă în grupul inițial – ceva care se creează din întâlnirea acestor frecvențe, ca și cum și-ar aranja propria reacție enzimatică sau catalitică.

      Adevărul e că… nu știu care e adevărul. Nu știu dacă asta e adevărat. Nu știe nimeni, oricum – indiferent ce ar spune.

      Nu știu nici de ce suntem noi onorați să participăm la ecuația totală. Mi se pare cam greu de crezut că Dumnezeu are nevoie de noi, sau că îi trebuim noi ca să poată să facă vindecări. Poate că nu am imaginație, dar pur și simplu nu mi-l imaginez pe Dumnezeu, în infinita Sa înțelepciune stând călare pe un nor și spunând: ” Hei, chiar mi-ar plăcea ca Martha să se vindece… pe unde umblă dr. Pearl ăsta, acum când am nevoie de el?”

      Așa că – de ce suntem implicați noi? Iarăși nu știu sigur, dar am sentimentul că rolul nostru are a face cu ceva ce trebuie noi să luăm de la univers. Cu alte cuvinte e mai mult pentru noi decât pentru cealaltă persoană. Poate că noi facem parte din ecuațiile de vindecare ale celorlalți indivizi, dar hai să ne amintim că, la rândul lor, și ei devin o parte din ecuația vindecării noastre. Pentru ca vindecarea să aibă loc, cu toții au un rol în experiența de vindecare.

       Mai mult decât elocvent, și o confirmare admirabilă a ideilor din lecție, atât despre vindecare, dar și despre relația noastră cu ceilalți, chiar dacă de data aceasta în contextul particular al vindecării. Și pentru că nu a apărut nicăieri în fragmentul citat, este bine de știut că în postura aceasta de “vindecător” poate fi oricine își dorește acest lucru. Oricine poate intra în contact, sau mai corect, poate reconștientiza această energie prezentă pretutindeni, deci și în noi. Acest mod de abordare al doctorului Pearl ar  putea fi asociat probabil cu vindecarea prin Sfântul Duh pe care o practică și au practicat-o mulți vindecători de-a lungul timpului.  Așa cum spunea și el, și așa cum spune și acest curs, nu știm… nu știm cum și în ce fel, pentru că nu putem vedea, auzi, mirosi, dar putem să simțim și să observăm doar efectele pe care le producem și efectele care sunt produse asupra noastră.

             Mai multe despre dr. Eric Pearl și reconectare, aici:

 https://www.emilena.ro/dr-eric-pearl-calca-pe-nervi-alti-invatatori-spirituali-reconectarea/

http://andraivanov.reconectarea.com

-∞- 


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este, inevitabil , supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Text , pp.153-157 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.

Eric Pearl- “Reconectarea” , pp.158-160, For You, București 2006.