CURS DE MIRACOLE-Teoria

Curs de miracole: Cap.11- Dumnezeu sau eul (II)

By 9 October 2014 2 Comments

transcenderea eului

6:Trezirea la izbăvire.

Experiențe – credințe – percepții

Percepțiile se construiesc pe baza experienței, iar experiența duce la credințe. Percepțiile nu se stabilizează până nu se fixează credințele.

Cursul acesta e cât se poate de clar. Dacă nu îl vezi cu claritate înseamnă că interpretezi în defavoarea lui și, de aceea, nu îl crezi. Și din moment ce credința determină percepția, nu percepi ce înseamnă și, de aceea nu îl accepți. Experiențe diferite duc însă la credințe diferite și, odată cu ele la percepții diferite. (…) Eu te conduc spre un nou tip de experiență, pe care vei deveni tot mai puțin dispus să o negi. (…) Lasă Cristosul din tine să interpreteze pentru tine, și nu încerca să limitezi ce vezi prin credințe mici și înguste.

Învierea: transcenderea eului.

Învierea e triumful deplin al lui Cristos asupra eului, nu prin atac, ci prin transcendență. Căci Cristos se ridică într-adevăr asupra eului și asupra tuturor lucrărilor acestuia.

Vrei să iei parte la înviere sau la răstignire? Vrei să îți condamni frații sau să îi eliberezi? Vrei să îți transcenzi închisoarea?

Eu sunt învierea ta și viața ta. Tu viețuiești în mine pentru că viețuiești în Dumnezeu. Și toți viețuiesc în tine, după cum viețuiești și tu în toți. Oare poți, atunci, să percepi nevrednicia într-un frate fără să o percepi în tine? Și poți să o percepi în tine fără să o percepi în Dumnezeu? (…) Crede în înviere pentru că s-a înfăptuit, și s-a înfăptuit în tine. Învierea e Voia lui Dumnezeu ce nu cunoaște nici timp și nici excepții. Dar să nu faci excepții nici tu, căci nu vei percepe ce s-a înfăptuit pentru tine. Căci ne suim la Tatăl împreună, după cum a fost la început, este acum și va fi  în veci, că așa e firea Fiului lui Dumnezeu după cum l-a creat Tatăl lui.

Nu subaprecia puterea pe care o are asupra Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeul la care se închină. Înrobirea lui e la fel de totală ca libertatea lui, căci se va supune doar dumnezeului pe care îl acceptă. Dumnezeul răstignirii cere să răstignească, și cei ce i se închină i se supun. În numele lui se răstignesc, crezând că puterea Fiului lui Dumnezeu se naște din sacrificiu și durere. Iar Dumnezeul învierii nu cere nimic, căci nu e Voia Lui să ia. El nu cere ascultare, căci ascultarea implică supunere. Nu vrea decât să înveți voia ta și să o urmezi, nu în spiritul sacrificiului și al supunerii, ci în voioșia libertății.

Învierea trebuie să îți câștige loialitatea cu voioșie, căci e simbolul bucuriei. (…) Libertatea de-a lăsa în urmă tot ce te rănește, te umilește și te înspăimântă nu ți se poate impune, dar ți se poate oferi prin grația lui Dumnezeu.

Nu îți vei găsi pacea până nu scoți cuiele din mâinile Fiului lui Dumnezeu și nu îi iei și ultimul spin de pe frunte. (…) Nu preda că am murit în zadar. Predă în schimb că nu am murit, demonstrând că trăiesc în tine.

Te-ai țintuit pe o cruce și ți-ai pus pe cap o cunună de spini. Dar nu îl poți răstigni pe Fiul lui Dumnezeu , căci Voia lui Dumnezeu nu poate să moară. (…) Visul răstignirii îți șade încă greu pe ploape, dar ce vezi în vise nu e realitate. Cât îl percepi răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, dormi. Și cât crezi că îl poți răstigni ai doar coșmaruri. Tu, care începi să te trezești, mai ești conștient de vise și nu le-ai uitat încă. Uitarea viselor și conștiența lui Cristos vin odată cu trezirea altora să-ți împărtășească izbăvirea.

Te vei trezi la propria ta chemare, căci Chemarea de-a te trezi e înăuntrul tău. Dacă trăiesc în tine, ești treaz.  Dar trebuie să vezi lucrările pe care le fac prin tine, căci altfel nu vei percepe că ți le-am făcut. Nu pune limite la ce crezi că pot face prin tine, căci altfel nu vei accepta ce pot face pentru tine. (…) Dacă nu dai tot ce ai primit, nu vei cunoaște că izbăvitorul tău este viu și că te-ai trezit cu el.

Fiul lui Dumnezeu e mântuit. Adu-i Fiimii doar această conștiență, și vei avea un rol în izbăvire la fel de valoros ca al meu. Căci rolul tău trebuie să fie ca al meu dacă îl înveți de la mine. De crezi că al tău e limitat, îl limitezi pe al meu. Miracolele nu au o ordine a dificultății pentru că toți Fiii lui Dumnezeu sunt de-o valoare egală și egalitatea lor e unitatea lor. Întreaga putere a lui Dumnezeu e în fiecare parte a Sa, și nimic din ce Îi contrazive Voia nu e nici mare și nici mic, nu are talie și nici măsură, căci…nu există.

7. Condiția realității

Dumnezeu a creat doar ce e veșnic, iar ce vezi tu e perisabil. De aceea, trebuie să existe o altă lume pe care nu o vezi. Biblia vorbește de un nou Cer și un nou pământ, dar nu poate fi adevărat literalmente, căci cele veșnice nu sunt re-create.

Fiecare gând iubitor pe care l-a avut vreodată Fiul lui Dumnezeu e veșnic. Gândurile iubitoare sunt singura realitate a lumii. Ele sunt tot percepții, dar sunt veșnice pentru că sunt iubitoare. Dacă percepi binele și răul deopotrivă, accepți falsul și adevăratul deopotrivă, și nu faci distincție între ele.

Eul poate să vadă câtva bine, dar niciodată numai bine. Iată de ce percepțiile lui sunt atât de variabile. El nu respinge binele în întregime, căci nu ai putea să accepți așa ceva. Dar adaugă întotdeauna ceva nereal la real, încurcând astfel iluzia cu realitatea.

Perceperea binelui nu e cunoaștere, dar negarea opusului binelui îți permite să recunoști o condiție în care nu există opuși. Iar asta e condiția cunoașterii.

Ai făcut multe idei pe care le-ai pus între tine și Creatorul tău, și credințele acestea sunt lumea așa cum o percepi. Adevărul nu lipsește de aici, dar e obscur. Nu cunoști diferența dintre ce e făcut de tine  și ce e creat de Dumnezeu…

 

8. Problema și răspunsul

 

Cursul acesta este foarte simplu. Poate nu simți că ai nevoie de un curs care, la urma urmei, te învață că numai realitatea e adevărată. Dar oare crezi lucrul acesta? Când vei percepe lumea reală vei recunoaște că nu l-ai crezut. Însă repeziciunea cu care noua și singura  ta percepție reală va fi transpusă în cunoaștere nu îți va lăsa decât o clipă să realizezi că numai asta e adevărat. Și atunci tot ce ai făurit va fi dat uitării: binele și răul, falsul și adevăratul.  Căci, când Cerul se va face una cu pământul, până și lumea reală o să dispară din privirea ta. Sfârșitul lumii nu e distrugerea ei, ci traducerea ei în Cer.

Biblia vă spune să deveniți precum copilașii. Copilașii recunosc că nu cunosc ce percep și, de aceea, întreabă ce înseamnă. Nu fă greșeala de a crede că înțelegi câte percepi, căci le pierzi înțelesul.

Nu știi ce înseamnă nimic din ce percepi. Niciunul dintre gândurile tale nu e pe deplin adevărat. Recunoașterea acestui lucru e fermul tău început. Nu ești îndrumat greșit, căci nu ai acceptat nicio îndrumare.  Ai mare nevoie să fii instruit cum să percepi, căci nu înțelegi nimic. Recunoaște acest lucru, dar nu îl accepta, căci înțelegerea e moștenirea ta. Percepțiile se învață și nu ești fără profesor. Dar dorința ta de-a învăța de la El depinde de dorința ta de-a pune sub semnul întrebării tot ce ai învățat de la tine, căci tu – care ai învățat greșit – nu ar trebui să îți fii propriul profesor.

Te plângi, poate, că acest curs nu e destul de concret ca să îl înțelegi și să îl folosești. Dar  nu i-ai urmat, poate recomandările concrete. Nu e un curs de jocuri de idei, ci de aplicații practice. Nimic nu poate fi mai concret decât să ți se spună că, dacă ceri, ți se va da.

Fericit ești tu, cel dispus să ceri adevărul de la Dumnezeu fără nicio frică, pentru că numai așa poți învăța că răspunsul Lui e eliberarea de toată frica.  (…) Împărăția Cerului e înăuntrul tău. Crede că adevărul e în mine, căci știu că e în tine. Fiii lui Dumnezeu nu au nimic ce să nu împărtășească. Nu există unul printre noi care să nu aibă în el răspunsul, să îl dea oricui i-l cere.

În lumea reală nu există boală, căci nu e separare, nici diviziune. Numai gândurile iubitoare sunt recunoscute și,  din moment ce nimeni nu e lipsit de ajutorul tău, Ajutorul lui Dumnezeu te însoțește pretutindeni. (…) Nimic nu îți va întrece putera de vindecare, căci nimic nu se va refuza simplei tale rugăminți. Cere să înveți realitatea fratelui tău, pentru că tocmai asta vei percepe în el, și îți vei vedea frumusețea reflectată într-a lui.

Să te iubești înseamnă să te vindeci, și nu îți poți realiza obiectivul percepând bolnavă o parte a ta. Frate, ne vindecăm împreună după cum – tot împreună – trăim și iubim.

Dacă percepi vreo ofensă într-un frate, smulge ofensa din mintea ta, căci ești ofensat de Cristos și te înșeli în privința Lui. Vindecă întru Cristos și nu fi ofensat de El căci nu există nicio ofensă în El. Dacă te ofensează ce percepi, te-ai ofensat singur și îl condamni pe Fiul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu nu îl condamnă. Lasă Spiritul Sfânt să înlăture toate ofensele Fiului lui Dumnezeu la propria-i adresă și nu percepe alta decât prin îndrumarea Lui, căci El vrea să te mântuiască de toată condamnarea. Acceptă-i puterea de vindecare și folosește-o pentru toți cei pe care ți-i trimite, căci voiește să îl vindece pe Fiul lui Dumnezeu, în privința căruia nu Se înșală.

Suntem copii înfricoșați.

Copiii percep stafii și monștri și balauri înspăimântători, și sunt de-a dreptul îngroziți. Dar, dacă întreabă pe cineva în care au încredere ce înseamnă lucrurile pe care le percep și sunt dispuși să își lepede propriile lor interpretări în favoarea realității, frica lor dispare odată cu ele. Când e ajutat să își traducă “stafia” într-o perdea, “monstrul” într-o umbră și “balaurul” într-un vis, copilul nu mai e înspăimântat și râde fericit de propria lui frică.

Tu, puiule, te temi de frații tăi și de Tatăl tău și de tine însuți. Dar nu faci decât să te înșeli în privința lor. Întreabă-L ce sunt ei pe Profesorul realității și, auzindu-I răspunsul, vei râde și tu de spaimele tale și ți le vei înlocui cu pace. Căci frica nu stă în realitate, ci în mințile copiilor ce nu înțeleg realitatea. Numai lipsa lor de înțelegere îi înspăimântă și, când învață să perceapă adevărat, nu se mai tem. Și datorită acestui lucru, vor cere din nou adevărul când sunt înspăimântați. Nu realitatea fraților tăi sau a Tatălui tău sau a ta te înspăimântă. Nu cunoști ce sunt și, de aceea, îi percepi ca stafii și monștri și balauri.

_

Oare nu ți-ai da spaimele în schimbul adevărului, dacă schimbul e al tău la cerere? (…) Când te vei percepe fără să te înșeli, vei accepta lumea reală în locul celei false pe care ai făcut-o. Și atunci Tatăl tău se va pleca până la tine și va face ultimul pas pentru tine ridicându-te la El.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care este supus uneori unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmentele citate:

***Curs de miracole- Text, pp.186-193 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


2 Comments

  • Daniela Zaharia says:

    Acum mai mulți ani când m-am cufundat într-o autoanaliză foarte serioasă am înțeles că depinde de noi să ne oprim la Crucificare sau să alegem Învierea. Pentru mine experiența mea a fost foarte grea, ca un fel de Judecată de apoi,personală. Ca o Mică Apocalipsă din care a reieșit această idee călăuzitoare…despre propria Înviere.

  • Daniela Zaharia says:

    Ieșirea din matcă

    Ieșirea din matcă poate fi cauzată de o supărare, de un eveniment, de o boală, de un șir de evenimente care ne solicită atât de mult încât suntem siliți să apelăm, să folosim rezervele strategice. Nimic nu ne mai poate ajuta să reintrăm în matcă. Rezervele strategice sunt pe sfârșite și atunci (dacă totuși n-am murit) se produce miracolul: spiritul intervine. Discursul spiritual provine din capacitatea sufletului de a vorbi. De obicei sufletul tace; nu are căderea, nu știu exact de ce. La un moment dat el este dezlegat să vorbească iar discursul său este foarte aproape de Adevăr.
    Asta cred că se întâmplă cu acest Curs de miracole. Mărturisirea. Propovăduirea este discursul de limită al sufletului. Adevărul se spune singur când nu mai are nici o opreliște. Nici o barieră. Au căzut toate apărările. (Psihanaliza induce un travaliu în care o parte din apărările clientului cad, se dizolvă… Viața însăși face asta.) Dacă în spatele apărărilor se află un copil de o vîrstă mică, el nu se poate descurca fără apărările sale , sau funcționarea sa în cârjă, cu deficit. Și atunci, vorbim despre o persoană ne-psihanalizabilă. Este mai bine să nu cadă apărările, chiar dacă persoana respectivă s-ar putea să trebuiască să funcționeze toată viața cu deficit, cu o structură psihotică, de exemplu dar care nu a ajuns la psihoză…și poate că nu va ajunge niciodată!
    Totuși! Dacă viața îl solicită foarte mult și dacă omul nu moare de epuizare (deși este foarte aproape!) spiritul intervine și sufletul său capătă această auto-contemplare și glas cu putere pentru spunerea Adevărului.
    Unii se nasc actori, alții psihologi, alții medici…alții cântâreți …Alții propovăduitori…Nu poți induce- însă – asta fără a păcătui contra firii. Unele formări deformează, chinuiesc pentru ca dat-ul respectiv (datele respective) să iasă la iveală. Pervertesc în măsura în care siluiesc…și unii – dintre cei chinuiți de viață – fac acest proces cu alții..adică fac ceea ce cred ei că li s-a făcut. Poți fi propovăduitor dar nu e bine a induce o schimbare în altul (cu titlu de formare) chinuindu-l …formîndu-l peste un anumit nivel pe care deja l-a primit de la Dumnezeu. Restul, depășirea nivelului respectiv se numește înflorire, se numește rodire, se numește împlinire! Aderența este schimb și dăruire. Dacă un suflet chinuit cade pradă altui suflet chinuit nu putem vorbi de nici o evoluție spirituală. Ci numai de intervenții divine sau chiar de revelații, de izbucnirea divinului din om sau prin om atunci cînd umanul s-a estompat, s-a consumat.
    Asta cred eu. De aceea este extrem de dificil demersul meu de a crea psihanaliza creștină. Nu vreau să induc experiențe de genul celor care m-au format. Și de aceea spunea și Jung! “Doamne ferește să fac jungieni!” Nu oricine poate ajunge la o astfel de experiență în care sufletul să ajungă să primească permisiunea de a vorbi, de a propovădui, de a spune si altceva înafara păcatelor la Duhovnic. Și ata nu trebuie indus. Așa cum nici școlile de făcut tămăduitori nu pot să facă ceea ce fac. Așa cum, pe un om care nu e actor, dacă îl chinuiești suficient, s-ar putea să devină actor ca o reacție de vindecare la chinul pe care i l-ai aplicat. Dar pentru ce? La ce bun?
    Dacă poți să ajuți un om să reintre în matca sa…s-ar putea să-și revină, să mulțumească, să fie recunoscător și să găsească singur Calea (cu Dumnezeu!).
    Dacă, dincolo de apărări, poți vorbi cu Omul Acela sănătos din el…poate chiar fără să faci să cadă apărările! Dacă poți percepe personalitatea de bază fără să judeci deformările prin care a trecut acea personalitate…să o recunoști (să-L recunoști pe Dumnezeu în el) oricît de deformată și de nerecunoscut ar fi Ea…atunci ai văzut Adevărul în acea Ființă…Teoria bootstrap-ului spune, de fapt, că toate lucrurile îşi află esenţa în dependenţa lor mutuală; ele nu sunt nimic prin ele însele. (Nagarjuna) Unde doi se roagă în Numele Meu, acolo sunt și Eu! A nu judeca este tot una cu a fi creator după Chipul și Asemănarea Lui…creatorul celui de lângă tine.