CURS DE MIRACOLE: Lecții

Curs de miracole: Cap.12 – Programa Spiritului Sfânt (I)

By 16 October 2014 One Comment

 programa

 

Pe scurt: 

  • Nu recționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru.
  • Orice atac pe care îl percepi asupra ta, sub orice formă, este de fapt un strigăt de ajutor și o nevoie de vindecare.
  • Aprecierea, recunoștința, gândurile iubitoare sunt reacțiile potrivite la atac.
  • Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care suntem în stare.
  • Frica este un strigăt după iubire.
  • Boala și ura sunt de asemenea, strigăte după iubire.
  • Oferă iubire ca să vindeci și să fii vindecat.
  • Privește-ți în față coșmarurile! Privește-ți cu curaj obstacolele, pentru a le putea îndepărta!
  • Nu nega, și nu ascunde frica!
  • Iubirea căutată prin prisma eului e falsă, pentru că iubirea desființează eul. Eul nu poate trăi în prezența iubirii.
  • Nu suntem acasă în lumea aceasta. Casa noastră nu este în exteriorul nostru. Ea este veșnică, și o găsim numai în adâncurile noastre.
  • Când ți-ai aflat casa, călăuzește-ți semenii spre casă, așa cum și tu ai fost călăuzit. 
  • Lumea “exterioară” nu există. Este o construcție mentală generată de iluzia separării.
  • În conștientizarea realității de necontestat a unității/ întregimii/neseparării/vieții veșnice, trebuie investit spirit, nu bani. Spiritul înseamnă voință. Deci prețul “Împărăției” este voința. Cu bani îți “cumperi” moartea.

 

1: Judecata Spiritului Sfânt

Nu judeca ce nu înțelegi!

Ți s-a spus să nu acorzi realitate greșelii.(…) Înțelege că nu reacționezi la nimic în mod direct, ci doar la interpretarea pe care o dai fiecărui lucru. Interpretarea ta devine astfel justificarea reacției tale. Iată de ce analizarea motivelor altora e, pentru tine, un lucru hazardat. Dacă decizi că cineva chiar încearcă să te atace sau să te părăsească sau să te înrobească, vei reacționa ca și cum ar fi făcut-o efectiv, odată ce i-ai făcut greșeala reală pentru tine. A interpreta greșeala înseamnă a-i da putere.

Analiza motivației eului e foarte complicată, foarte derutantă și nu se face niciodată fără implicarea propriului tău eu. Întregul proces reprezintă o încercare clară de-ați demonstra capacitatea de-a înțelege ce percepi. O dovedește faptul că reacționezi la interpretările tale ca și cum ar fi corecte. Îți poți controla apoi reacțiile comportamental, dar nu și emoțional.

 

Atacul ca un strigăt de ajutor.

Există o singură interpretare cu noimă pe care o poți da motivației. Și, din  moment ce e judecata Spiritului Sfânt, nu necesită absolut niciun efort din partea ta. Fiecare gând iubitor e adevărat. Orice altceva e un apel la vindecare și la ajutor, indiferent de forma pe care o ia. Oare poate fi îndreptățit cineva  să reacționeze cu mânie la cererea de ajutor a unui frate? Îți arogi astfel dreptul de-a-i ataca realitatea interpretând-o după cum crezi tu nimerit.

Cu excepția propriei tale nevoi închipuite de-a ataca, nimic  nu te împiedică să recunoști toate strigătele de ajutor ca exact ceea ce sunt. Doar ea ( propria nevoie de a ataca)  te face dispus să te angajezi în nesfârșite “lupte” cu realitatea, în care negi nevoia de vindecare.

Indicația să nu judeci ce nu înțelegi este, cu siguranță, un sfat bun. (…) Dacă nu ești dispus să percepi un apel la ajutor drept ce este înseamnă că nu ești dispus să dai ajutor și să îl primești. A nu recunoaște un strigăt de ajutor înseamnă a refuza ajutor. Vrei să susții că nu ai nevoie de el? Dar numai asta susții când refuzi să recunoști apelul unui frate, căci numai răspunzând la apelul lui poți fi ajutat.

Numai aprecierea e o reacție potrivită la adresa fratelui tău. Recunoștința i se cuvine atât pentru gândurile lui iubitoare, cât și pentru apelurile lui la ajutor, căci ambele te pot face să conștientizezi iubirea dacă le percepi adevărat. (…) Ce simplu e, atunci, planul de mântuire al lui Dumnezeu!

Nu încerca să “ajuți” un frate în felul tău, căci nu te poți ajuta pe tine. Auzi-l cum strigă după Ajutorul lui Dumnezeu, și îți vei recunoaște propria nevoie de Tată. Interpretările pe care le dai nevoilor fratelui tău sunt interpretările pe care le dai alor tale. Dând ajutor, îl ceri și, dacă percepi doar o singură nevoie în tine (nevoia de Tată), vei fi vindecat. (…) Fiecare apel la care răspunzi în  numele lui Cristos, îți aduce mai aproape de conștiență amintirea Tatălui tău. De dragul nevoii tale, atunci, auzi fiecare strigăt de ajutor drept ce este, ca Dumnezeu să îți poată răspundă ție.

 

Frica și iubirea.

Pentru a scăpa de frică nu este destul  să o recunoști, deși recunoașterea e necesară pentru a demonstra nevoia de-a scăpa de ea.

Învățându-te să accepți numai gândurile iubitoare în alții și să vezi orice altceva un apel la ajutor, Spiritul Sfânt te-a învățat că frica însăși e un apel la ajutor. (…) Iată ce valoare are în ultimă instanță, deprinderea de-a percepe atacul ca strigăt după iubire. Am învățat deja că frica și atacul sunt asociate în mod inevitabil. Dacă numai atacul produce frică și dacă vezi atacul ca strigătul după ajutor ce este, irealitatea fricii trebuie să îți mijească în minte. Căci frica e un strigăt după iubire.

Frica e un simptom al profundei tale senzații de pierdere.(…) Frica și iubirea sunt singurele sentimente de care ești în stare.

 

2: Modul de-ați aduce aminte de Dumnezeu

Răspunde la ură și la boală cu iubire, ca să vindeci și să fii vindecat.

Dacă a te iubi înseamnă a te vindeca pe tine însuți, atunci bolnavii nu se iubesc pe ei. De aceea ei cer iubirea ce i-ar vindeca, dar pe care și-o refuză. Dacă ar cunoaște adevărul despre ei înșiși, nu s-ar putea îmbolnăvi. (…) Bolnavii trebuie să se vindece singuri, căci adevărul e în ei. Dar, din moment ce l-au făcut obscur, lumina dintr-o altă minte trebuie să se răsfrângă într-a lor, pentru că lumina respectivă e a lor. 

Percepe în boală doar un alt strigăt după iubire și oferă-i fratelui tău ce crede că nu își poate oferi. Indiferent de boală, există un singur remediu. Vei fi întregit pe măsură ce întregești, căci, a percepe în boală apelul de sănătate, înseamnă a recunoaște în ură strigătul după iubire. Răspunde la strigătul lui după iubire și al tău a găsit răspuns. 

Privește în față ce te înspăimântă! Privește-ți obstacolele! Nu nega frica!

Adu-ți aminte ce am spus despre înfricoșătoarele percepții ale copilașilor, care îi înspăimântă pentru că nu le înțețeg. Dacă cer edificare și o acceptă, spaimele lor dispar. Dar, dacă își ascund coșmarele, le vor menține. E ușor să ajuți un copil nesigur, căci recunoaște că nu înțelege ce înseamnă percepțiile lui. Dar tu crezi că le înțelegi pe ale tale. Puiule, îți ascunzi capul sub păturile groase cu care te-ai acoperit. Îți ascunzi coșmarele în întunericul falsei tale certitudini, și refuzi să îți deschizi ochii și să le privești. (…) Dă păturile la o parte și privește ce te înspăimântă. Doar anticiparea te va înspăimânta, căci realitatea  nimicului nu poate fi înfricoșătoare. Să nu amânăm, căci visul de ură nu te va găsi fără ajutor, și ajutorul e aici. Învață să îți păstrezi liniștea în toiul zarvei, căci liniștea e încetarea luptei și asta e călătoria către pace. Privește în față fiecare imagine ce apare ca să te facă să întârzii, căci țelul e inevitabil din moment ce este veșnic. Țelul iubirii e doar dreptul tău și îți aparține în ciuda viselor tale. 

Nu îți lăsa ura să stea în calea iubirii, căci nimic nu poate ține piept iubirii lui Cristos față de Tatăl Său sau Iubirii Tatălui Său față de El. 

Încă puțin și o să mă vezi, căci nu stau ascuns doar pentru că te ascunzi tu. Te voi trezi la fel de sigur cum m-am trezit și pe mine, căci m-am trezit pentru tine. În învierea mea stă eliberarea ta. Misiunea noastră e aceea de-a scăpa de răstignire nu de izbăvire. Ai încredere în ajutorul meu, căci nu am mers singur, și te voi însoți după cum m-a însoțit și pe mine Tatăl nostru. 

În iubirea desăvârșită nu este frică. Nu de necunoscut te temi, ci de cunoscut. Misiunea ta nu va da greș, pentru că a mea nu a dat greș. Acordă-mi puțintică încredere în numele deplinei încrederi pe care o am în tine, și împreună vom realiza ușor obiectivul desăvârșirii. 

Tu, care ai încercat să alungi iubirea, nu ai reușit, dar tu, care alegi să alungi frica, vei reuși negreșit. Domnul e cu tine dar nu o știi. Izbăvitorul tău însă e viu și sălășluiește în tine, în pacea din care ai fost creat. Când vom birui frica, nu ascunzând-o, nu minimalizând-o, și nici negând în niciun fel însemnătatea ei deplină –  iată ce vei vedea cu adevărat. Nu poți da la o parte obstacolele puse în calea adevăratei viziuni fără să le privești, căci a da la o parte ceva înseamnă a judeca în defavoarea acelui lucru. Dacă vei privi, Spiritul Sfânt va judeca, și o să judece adevărat. Dar nu poate spulbera lucrul pe care îl ții ascuns, căci nu I l-ai oferit și nu îl poate lua de la tine. 

Începem, așadar un program organizat, bine structurat și atent conceput, ce urmărește să înveți cum să îi oferi Spiritului Sfânt tot ce nu vrei. El știe ce are de făcut cu ce Îi oferi. Toate câte Îi dai și nu țin de Dumnezeu dispar. Dar trebuie să fii cât se poate de dispus să le privești tu însuți, căci altfel, cunoașterea lui îți rămâne inutilă.

3.Investiția în realitate

Te-am rugat cândva să îți vinzi averile, să le dai săracilor și să mă urmezi. Iată ce am vrut să spun: dacă nu investești în nimic din lumea aceasta, poți să îi înveți pe săraci unde le e comoara. Săracii sunt doar cei ce au investit greșit, și chiar că sunt săraci. Deoarece sunt într-o stare de nevoie, ți-e dat să îi ajuți, din moment ce te afli printre ei. Gândește-te ce perfect ți s-ar învăța lecția dacă nu ai fi dispus să le împărtășești sărăcia. Căci sărăcia e lipsă, și există doar o singură lipsă, din moment ce există doar o singură nevoie. 

Când te superi pe un frate, indiferent din ce motiv, crezi că de mântuit este eul și că e de mântuit prin atac. Dacă fratele tău e cel ce atacă, ești de acord cu această credință; dacă tu ești cel ce atacă, o întărești. Ține minte că cei ce atacă sunt săraci. Sărăcia lor cere daruri, nu sărăcie suplimentară. 

Recunoaște ce contează și, dacă frații tăi îți cer ceva “șocant”, fă-o pentru că nu contează. (…) Nici o rugăminte șocantă nu-i poate fi adresată celui care recunoaște ce e valoros și care nu vrea să accepte altceva. 

Mântuirea vizează mintea și se obține prin pace. Iată singurul lucru ce poate fi mântuit și singurul mod de-al mântui. Orice alte reacții decât cele de iubire provin dintr-o confuzie referitoare la “ce” și “cum” se mântuiește, și acesta este singurul răspuns. Să nu pierzi din vedere acest lucru și să nu îți îngădui să crezi, nici măcar o clipă, că există un alt răspuns. 

Să te identifici cu eul înseamnă să te ataci și să te sărăcești. Iată de ce, cel ce a ales să se identifice cu eul se simte văduvit. Și ce simte atunci e depresie sau mânie, pentru că a dat iubirea de Sine pe ura de sine și a ajuns să îi fie frică de el însuși. Chiar dacă își conștientizează neliniștea pe deplin, nu îi percepe sursa în propria identificare cu eul și încearcă mereu să și-o stăpânească printr-un soi de “aranjament” dement cu lumea. El percepe lumea aceasta mereu în afara lui, căci e un lucru crucial pentru adaptarea lui. Nu își dă seama că el face lumea aceasta, căci nu există lume în afara lui. 

Dacă numai gândurile iubitoare ale Fiului lui Dumnezeu sunt realitatea lumii, lumea reală trebuie să fie în mintea lui. Gândurile lui demente trebuie să fie și ele în mintea lui, dar el nu poate tolera un conflict intern de o asemenea amploare. O minte scindată e în pericol. Tot ce percepi a fi lumea exterioară e doar încercarea ta de-ați menține identificarea cu eul… Gândește-te însă ce s-a întâmplat, căci gândurile chiar au consecințe pentru cel ce le gândește. Ai ajuns în dezacord cu lumea, așa cum o percepi tu, căci ți-o socotești potrivnică. (…) Iată de ce trebuie să îți dai seama că ura ta e în mintea ta, și nu în afara ei, înainte de-a putea scăpa de ea; și tot de aceea, trebuie să te scapi de ea înainte de-a percepe lumea așa cum este cu adevărat. 

Lumea pe care o percepi e o lume a separării. (…) Nu poți să voiești împotriva Tatălui; și de aceea nu ai control asupra lumii pe care ai făcut-o căci e guvernată de dorința de a fi diferit de Dumnezeu, iar dorința aceasta nu e voință. De aceea, lumea pe care ai făcut-o e total haotică, guvernată de “legi” arbitrare și nonsensice, fără niciun fel de înțeles. (…) Lumea aceasta însă e doar în mintea celui ce o face, laolaltă cu adevărata lui mântuire. Să nu crezi că este în afara ta, căci – numai recunoscând unde este – vei dobândi control asupra ei. Căci ai control asupra minții tale din moment ce mintea e mecanismul de decizie. 

Dacă ai vrea să recunoști că tot atacul pe care îl percepi e în propria ta minte, și nu în altă parte, i-ai localiza în sfârșit sursa, iar unde începe trebuie să sfârșească. Căci în același loc stă și mântuirea. 

4. A căuta și a găsi.

Eul e sigur că iubirea e periculoasă, și asta e mereu principala lui doctrină. Dar nu o exprimă niciodată astfel; dimpotrivă, toți cei ce cred că eul este mântuire par extrem de angrenați în căutarea iubirii. Eul însă, deși încurajează căutarea iubirii foarte activ, pune o clauză: să nu o găsești.  ” Caută și nu găsi”.

Căutarea pe care o întreprinde eul e sortită, așadar, înfrângerii. Căci eul nu poate iubi și, în goana lui frenetică după iubire, caută tocmai ce i-e frică să găsească. Căutarea e inevitabilă pentru că eul face parte din mintea ta și, datorită sursei sale, nu e separat total. Mintea ta crede în el și îi dă existență. Și tot mintea ta are putere să nege existența eului, un lucru pe care îl vei face, precis, când îți dai seama exact în ce călătorie te trimite eul. 

E un lucru evident că nimeni nu vrea să găsească ceva ce l-ar înfrânge cu desăvârșire. Incapabil să iubească, eul ar fi total inadecvat în prezența iubirii. De aceea eul va distorsiona iubirea și te va învăța că  iubirea trezește de fapt reacțiile pe care le poate preda eul. Urmează-i atunci învățătura, și vei căuta iubirea, dar nu o vei recunoaște. 

A căuta și a nu găsi nu e deloc o bucurie. Spiritul Sfânt îți oferă o altă făgăduință, una care te va duce la bucurie. ” Caută și vei găsi”. Sub îndrumarea Lui nu poți fi înfrânt. 

O călătorie tot vei întreprinde pentru că nu ești acasă în lumea aceasta. Și casa tot ți-o vei căuta, indiferent dacă realizezi sau nu unde este. De crezi că e în afara ta,  vei căuta degeaba, căci o vei căuta unde nu este. Nu îți amintești cum să te uiți înăuntru, căci nu crezi că tocmai acolo e casa ta.  Spiritul Sfânt Își amintește însă pentru tine și te va călăuzi spre casă, pentru că asta este misiunea Lui. Misiunea ta este aceeași cu a Lui. Călăuzindu-ți frații spre casă, nu faci decât să Îl urmezi pe El.

Privește Călăuza pe care ți-a dat-O Tatăl tău, să înveți că ai viață veșnică.  Nu plătești niciun preț pentru viață, căci ți-a fost dată, dar plătești un preț pentru moarte, și încă unul foarte piperat. Dacă moartea e comoara ta, vei vinde totul ca să o cumperi. Și vei crede că ai cumpărat-o pentru că ai vândut totul. Dar împărăția Cerului nu o poți vinde. Moștenirea ta nu se poate nici cumpăra nici vinde. 

Ispășirea nu e prețul întregimii tale, dar este prețul conștientizării întregimii tale. Căci ce ai ales să “vinzi” ți-a trebuit păstrat, de vreme ce nu l-ai putut “răscumpăra”. Trebuie însă să investești în el nu bani, ci spirit. Căci spiritul e voință, iar voința e “prețul” Împărăției. Spiritul sfânt te călăuzește într-o viață veșnică, dar trebuie să renunți la investiția făcută în moarte, căci altfel nu vei vedea viața, deși e peste tot în jurul tău.

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Text, pp.194-205 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


One Comment

  • Daniela Zaharia says:

    Orice atac pe care îl percepi asupra ta, sub orice formă, este de fapt un strigăt de ajutor și o nevoie de vindecare.
    Am înțeles acum o vreme acest lucru în condiții foarte grele și periculoase . Înțelegând acest lucru, evenimentele respective au fost prilej de creștere spirituală în niște condiții la limita dintre viață și moarte. (Atunci când, fără să înțelegi pe loc ce ți se întâmplă…simți că te înnozi pe un firicel și că vei trăi…ca mai apoi, mult mai târziu, să înțelegi că atunci a venit Îngerul care a fost trimis să-ți înnoade firul vieții și să-ți vindece copeșitoarea durere a reîntoarcerii din moarte la viață, într-un trup sleit de puteri, epuizat, în care nu ai mai avea cum să trăiești.) Încet, încet înțelegi că …sunt Rațiuni…pentru asta…În fine…
    Sunt fericită să constat că acest curs nu este o noutate pentru mine. Ci o repeție care nu mă plictisește ci mă adună într-un fascicul spiritual. Pentru ce? Odata, acum ceva vreme, acest adevăr m-a ajutat să supraviețuiesc. Înțelegând asta am raspuns cu iubire. De atunci am spus mereu oamenilor acest lucru. (Sau multe lucruri din acest curs.) Cum am mai spus, Adevărul se spune singur. Este suficient să te deschizi. Mai mult, este singurul lucru de făcut, anume să nu te mai aperi. Numai așa poți avea acces la Adevăr. Am luat, odată, această decizie…să umblu prin lume, prin viață, complet deschisă, atentă, cald-binevoitoare și…mai ales…fără seturi de așteptări. Așa se deschide un univers întreg de mesaje ale lui Dumnezeu pentru tine clipă de clipă. Realitatea devine infinit mai bogată și…brusc… înțelegi că trăiești atins de Grația Divină, în paza Proniei cerești.