CURS DE MIRACOLE: Lecții

Curs de miracole: Cap.14 – A preda pentru adevăr (I)

By 10 November 2014 No Comments

 

 decizii-coaching

Da, ești binecuvântat.

Dacă ești binecuvântat și nu o cunoști, ai nevoie să înveți acest lucru. Cunoașterea nu se predă, dar condițiile în care poate fi atinsă cunoașterea pot fi dobândite, căci au fost abandonate. 

Poți învăța să binecuvântezi, dar cum să faci acest lucru dacă nu ești conștient de binecuvântarea ta?

-∞-

1. Condițiile învățării.

  • Într-o lume fără direcție, făcută din negare, negarea reprezintă decizia de a nu cunoaște.
  • Lumea aceasta e “dementă” iar proporțiile “demenței” ei nu trebuie subapreciate pentru că toate sferele percepției ți-au fost atinse de ea. Logica acestei lumi nu duce la nimic, dar tu  nu știi acest lucru.
  • Gândurile pe care le emiți stau la baza sistemului tău de gândire.
  • Prin gândurile tale poți proiecta în afară atac, judecată, vinovăție, sau poți extinde gândurile de iubire, iertare, pace pe care le împărtășești cu Dumnezeu. 
  • Gândurile tale au toată puterea pe care tu le-o dai. Poți păstra numai gândurile pe care le gândești împreună cu Dumnezeu, pentru că sunt gândurile adevărului, și poți abandona gândurile întunecate. Sursa desfacerii celor din urmă este în tine – este Cel Ce cunoaște totul.

***

El trebuie să introducă simplul adevăr într-un sistem de gândire devenit atât de sucit și de complex, încât nu poți să vezi că nu înseamnă nimic. El privește pur și simplu temelia lui și o respinge. Dar tu, care nu poți să desfaci lucrul pe care l-ai făcut, nici să scapi de povara grea a opacității sale ce apasă asupra minții tale, nu poți să vezi prin el. Te amăgește pentru că ai ales să te amăgești. Cei ce aleg să fie amăgiți vor ataca abordările directe, pentru că ele par să amenințe amăgirea și să-i dea o lovitură.

***

-∞-

2. Studentul fericit.

  • Spiritul Sfânt are nevoie de un student fericit pentru a-și putea realiza misiunea, dar tu  nu cunoști fericirea. Confunzi fericirea cu nefericirea.  Ești convins că ești fericit când de fapt ești nefericit. Trebuie să recunoști mai întâi că ești nefericit. 
  • Ai învățat să faci o grămadă de lucruri fără folos în speranța că vei fi fericit. Crezi în “nimic”, și până la urmă aceasta este comoara pe care o vei găsi, și vei adăuga încă o povară la mintea ta deja împovărată.
  • Spiritul Sfânt își începe lecția de simplitate cu învățătura fundamentală că adevărul e adevărat. E singura și cea mai grea lecție pe care o vei învăța vreodată, simplitatea fiind foarte grea pentru o minte sucită. Nimic  nu ești mai puțin dispus să asculți decât simplul adevăr.
  • Studenților nefericiți, dar care cred că vor găsi fericirea iluzorie prin căutările lor, Spiritul Sfânt le spune liniștit și ferm:

***

Adevărul e adevărat. Nimic altceva nu contează, nimic altceva nu e real, nimic altceva nu există. Lasă-Mă să fac Eu singura distincție pe care nu o poți face, dar pe care ai nevoie să o înveți. Credința ta în nimic te amăgește. Oferă-Mi Mie credința ta și o voi pune blând la sfântul loc al ei. Acolo nu vei găsi amăgire, ci numai simplul adevăr. Și pe acesta îl vei iubi, pentru că îl vei înțelege.

***

  • El va aduce lumina adevărului în întuneric și o va lăsa să se răsfrângă asupra ta. Văzând-o la tine, semenii tăi vor fi dispuși atunci să-și dezlege lanțurile grele care îi leagă de nimic, de iluzie și deznădejde. Ei devin astfel profesorii tăi de eliberare și bucurie, pentru că vezi prin ei efectele adevărului pe care Sfântul Spirit l-a coborât asupra ta când l-ai cerut.

***

Învață să fii un student fericit. Nu vei învăța niciodată cum să faci totul din nimic. Realizează însă că acesta a fost obiectivul tău și recunoaște cât de stupid a fost. …

Dacă vrei să fii un student fericit, trebuie să îi dai Spiritului Sfânt toate câte ai învățat, să le dezvețe pentru tine. Și apoi poți să începi să înveți lecțiile voioase care vor veni rapid pe temelia fermă că adevărul e adevărat. (…) Universul învățării se va deschide înaintea ta în toată simplitatea lui plină de grație. Cu adevărul înainte nu te vei mai uita înapoi.

Studentul fericit întrunește condițiile învățării în lumea aceasta, după cum îndeplinește condițiile cunoașterii în Împărăție. Toate acestea sunt în planul Spiritului Sfânt de-a te elibera de trecut și de-ați deschide drumul libertății. Căci adevărul e adevărat. (…) Această simplă lecție deține cheia întunecatei uși pe care o crezi zăvorâtă pentru totdeauna. Tu ai făcut ușa aceasta din nimic și, dincolo de ea nu e nimic. Cheia nu e decât lumina care spulberă figurile și formele și fricile de nimic. …

Privește-ți frații în libertatea lor și învață de la ei cum să scapi din în tuneric. Lumina din tine îi va trezi, și nu te vor lăsa nici ei cuprins de somn.(…) Liniștea simplității sale e atât de irezistibilă, încât îți vei da seama că e imposibil să negi simplul adevăr. Căci altceva nu există. Dumnezeu e pretutindeni și Fiul Lui e cu toate în El.

***

-∞-

3. Decizia în favoarea nevinovăției.

  • Studentul fericit, eliberat de vinovăție, va învăța ușor, pentru că gândurile îi sunt libere.
  • De câte ori cedezi vinovăției decizi în favoarea nefericirii și nu vei învăța cum să fii fericit. Spune-ți cu blândețe de fiecare dată când te apasă vinovăția:

***

  • Ce resimt voi face manifest.
  • Dacă sunt nevinovat nu am de ce să mă tem.
  • Aleg să îmi declar acceptarea Ispășirii, nu respingerea ei.
  • Vreau să îmi accept nevinovăția făcând-o manifestă și împărtășind-o.
  • Să aduc Fiului lui Dumnezeu pacea care vine de la Tatăl său.

***

  • Puterea de decizie e tot ce ai. În fiecare clipă decizi între răstignire și înviere, între eu și Spiritul Sfânt. Eul înseamnă vinovăție și nefericire, Spiritul Sfânt înseamnă nevinovăție și fericire.

***

Ești vinovat sau nevinovat, încătușat sau liber, nefericit sau fericit.

Miracolul te învață că ai ales nevinovăția, libertatea și bucuria. Nu e o cauză ci un efect. E rezultatul firesc al alegerii corecte, demonstrând fericirea ta care decurge în urma obțiunii de-a fi liber de vinovăție. Toți cei cărora le oferi vindecare ți-o oferă la rândul lor. Toți cei pe care îi ataci țin la ei atacul și îl cultivă făcându-ți din el o vină. Dacă o face sau nu o face nu va conta. Vei crede că o face.

***

  • Întunericul nu are nicio putere asupra Fiului lui Dumnezeu. Asta vei învăța de la Spiritul Sfânt și vei preda mai departe în felul următor: 

***

Nevinovăția e invulnerabilitate. Așadar fă-ți invulnerabilitatea cunoscută tuturor. Învață-l pe fiecare că orice ar încerca să îți facă, deplina ta libertate de credința că îți poate face vreun rău îi arată că e nevinovat. El nu îți poate face niciun rău, iar tu, refuzând să îl lași să creadă că poate, îl înveți că ispășirea pe care ai acceptat-o pentru tine însuți, e și a lui. Nu e nimic de iertat. Nimeni nu îi poate face rău Fiului lui Dumnezeu. Vinovăția lui e fără cauză și, fără cauză fiind, nu poate exista. (…) Nu învăța pe nimeni că ți-a făcut vreun rău, căci, dacă îl înveți pe altul, te înveți pe tine însuți că un lucru ce nu ține de Dumnezeu are putere asupra ta. 

***

  • Nu poți lua decizii de unul singur sau numai pentru tine, pentru că niciun gând al tău nu poate avea efecte separate sau izolate. Fiecare decizie o iei pentru întreaga Fiime și “influențează o constelație mai mare decât orice ți-ai imaginat vreodată”. Acceptă așadar ajutorul Spiritului Sfânt, căci El e singurul care cunoaște răspunsul și te va îndruma corect. Este darul dumnezeiesc pe care ți-l oferă atât de liber și de bucuros.
  • Creația lui Dumnezeu este de o puritate totală, iar tu și semenii tăi faceți parte din ea. Nu decide în defavoarea ei, căci fiind un lucru ce ține de Dumnezeu este adevărat. 
  • Pacea cuprinde fiecare minte care acceptă planul dumnezeiesc de mântuire, renunțând la propriu-i plan. Mântuirea înseamnă debarasarea de vinovăție. Vinovăția este singurul “dușman” care-ți umbrește puritatea. Spiritul Sfânt e “singurul tău prieten” și ” puternicul protector al inocenței ce te face liber“.

***

Lasă-L, așadar, să fie singura călăuză pe care o vei urma spre mântuire. El știe drumul și te conduce bucuros de-a lungul lui. (…) Fără călăuzirea Lui, vei crede că îl știi singur și vei decide în defavoarea păcii tale, cu aceeași certitudine cu care ai decis că mântuirea se găsește doar în tine. 

***

  • Nu căuta să estimezi valoarea semenilor tăi , căci ei sunt Fiii lui Dumnezeu, pe care El i-a creat sfinți. A-i estima înseamnă a-ți evalua Creatorul și a judeca în defavoarea Lui. Aduce cu o “substituire de sine pe tronul lui Dumnezeu”.  În mintea ta poate părea o mare nelegiuire, un mare păcat,  și cel mai probabil o să te simți vinovat. Cu toate acestea Spiritul Sfânt te asigură că acest lucru nu se poate întâmpla niciodată, fiind o nebunie din partea ta – cea dominată de ego – să gândești asta. Pentru că nu se poate întâmpla, nu poate avea efecte de care să te temi. Mai mult, te îndeamnă să nu uiți niciodată iubirea Tatălui pentru tine și faptul că vrea să te scoată din nebunie. Așadar, 

” Spune-i Spiritului Sfânt: “Decide tu în locul meu”, și s-a făcut.

              Greșeala de orice fel devine cu neputință.

***

De ce te-ai zbate atât de frenetic să anticipezi tot ce nu cunoști, când toată cunoașterea se află în spatele fiecărei decizii pe care o ia Spiritul Sfânt pentru tine? Învață ce sunt înțelepciunea și iubirea Lui, și predă răspunsul lui tuturor celor ce se zbat în întuneric. Căci decizi pentru ei și pentru tine. 

În toate să fii condus de El și să nu reconsideri. Ai încredere că va răspunde repede, sigur și cu iubire pentru toți cei ce vor fi atinși de decizie în orice fel. (…) Chiar vrei să îți asumi singur răspunderea pentru încercarea de-a decide ce anume poate să le aducă numai bine tuturor? Știi tu așa ceva? 

Te-ai învățat cel mai nefiresc lucru – să nu comunici cu Creatorul tău. (…) Dezvață-te de izolare cu ajutorul iubitoarei Lui călăuziri și învață ce e comunicarea fericită pe care ai aruncat-o, dar pe care nu ai putut-o pierde. 

De câte ori nu ești sigur ce să faci, gândește-te la Prezența Lui în tine și spune-ți doar așa:

  • El mă conduce și cunoaște drumul, pe care eu nu îl cunosc.
  • El niciodată nu mă va opri de la ce vreau să învăț.
  • Am încredere, de aceea, că îmi va comunica tot ce cunoaște pentru mine.

***

-∞-


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei. 

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.154-158 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.