Principiile miracolelor

Ești liber să crezi ce vrei iar ce faci demonstrează ce crezi.

Miracolul este în esență un act de vindecare. El are la bază un gând de iubire, de mila sau de iertare. Acest gand ne poate ghida catre o atitudine sau catre o acțiune ce poate avea ca rezultat vindecarea minții noastre sau a altora si chiar vindecarea trupului ca expresie a vindecării minții. Miracolele sunt spontane. Ele sunt generate de credința în iubire și ar trebui să facă parte din viața noastră de zi cu zi.

        Daca citim cu atentie Cursul de miracole intelegem ca am avut nevoie de foarte mult timp să parcurgem drumul de la separare pana la încarnarea în lumea fizică. Avem nevoie de milioane de ani să refacem drumul înapoi spre “casă” îmbogățiți  cu experiențele pe care le-am dobândit în lumile mai dense. Fiecare suntem undeva, pe drum. Nu ne mai amintim nici de unde venim, nici unde ne ducem  si nici cine suntem. De aceea avem nevoie de timp, în sensul fizic, pentru a ne trezi și pentru a parcurge în mod conștient drumul înapoi. Ce face fiecare cu acest timp, decide fiecare. Un lucru este cert:

 Timpul poate irosi și poate fi și irosit. Poți aștepta, amâna, te poți paraliza sau îți poți reduce creativitatea la mai nimic. Decizia fundamentală a celor cu mintea la miracole e să nu aștepte după timp mai mult decât e necesar.

Miracolele – aceste ganduri, gesturi simple pornite din iubire si intentii de vindecare – au darul de a scurta timpul necesar până la Ispășire, punctul final al călătoriei și poarta către Dumnezeu. Responasbil cu întreg procesul de Ispășire este Hristos. El face asta prin puterea Spiritului Sfant, unicul mijloc de comunicare ce a mai ramas intre Creator si copiii Sai.

Fiecare dintre noi are un rol desemnat în procesul de mantuire a lumii. Este necesar sa intelegem asta si să ne lăsăm calauziti. Pe acest drum ne va ghida Vocea interioara. In Curs aceasta Voce este numita Vocea lui Hristos, Vocea Spiritului Sfant sau Vocea pentru Dumnezeu. Este posibil sa nu rezonezi cu nici unul dintre acesti “termeni”, dar nu are nicio importanta. Suntem avertizati inca de la inceput ca o religie universala nu este posibila, dar o traire universala nu numai ca este posibila, dar este si necesara. Spre aceasta traire este indreptat cursul. Poti numi aceasta Voce asa cum doresti tu. Important este sa te simti confortabil pe toata durata cursului.

Rolul meu în Ispășire este de-a anula toate greșelile pe care nu le-ai putea corecta altfel.Puterea de-a face miracole îți aparține. Îți voi furniza prilejurile de-a le face dar trebuie să fi pregătit și dispus. Tu ai un rol în Ispășire pe care ți-l voi dicta. Întrebă-mă ce miracole să săvârșești. Te vei scuti astfel de eforturi inutile, căci vei acționa sub îndrumarea unei comunicări directe. Miracolele care nu ți se cere să le faci nu și-au pierdut valoarea, dar aspectul activ al miracolului trebuie controlat de mine pentru că sunt complet conștient de întregul plan; numai eu sunt în măsură să știu unde pot fi oferite.

În situația în care un număr suficient de oameni sunt dispuși la miracole, procesul capătă amploare și întreaga noastră civilizație poate face un pas imens înainte pe drumul Ispășiri.

Nu există nici o legătura între timpul cât durează un miracol și timpul pe care îl acoperă. Miracolul substituie o învățare care ar fi putut dura mii de ani.

Iata mai jos cateva principii care se aplică miracolelor. Ele mi s-au părut cele mai semnificative, dar si cel mai frumos și mai simplu formulate în Curs.

  •  Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii. Adevăratul miracol e iubirea care le inspiră. În acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.
  •  Miracolele sunt deprinderi și trebuie să fie involuntare. Nu trebuie să fie sub control conștient. Miracolele selectate conștient pot fi dirijate greșit.
  •  Miracolele sunt dreptul fiecăruia, dar mai întâi e necesară o purificare.
  • Sunt săvârșite de cei ce au temporar mai mult decât cei ce au temporar mai puțin.
  •  Ele aduc mai multă iubire celui ce dă și celui ce primește.
  •  Utilizarea miracolelor ca spectacole pentru inducerea credinței e o neînțelegere a rostului lor.
  •  Rugăciunea este mijlocul de propagare a miracolelor. Este un mijloc de comunicare a creatului cu Creatorul. Prin rugăciune iubirea se primește; prin miracole iubirea se exprima.
  • Miracolele sunt gânduri. Gandurile pot reprezenta nivelul inferior, sau trupesc al existentei, sau nivelul superior sau spiritual al acesteia. Unul face fizicul; celalalt creeaza spiritualul.
  •  Miracolele transcend trupul. Sunt treceri subite în invizibil, departe de nivelul trupesc. Iată de ce vindeca.
  •  Un miracol este un serviciu. E serviciul maxim pe care-l poți face altuia.
  •  Miracolele sunt semne firești de iertare. Prin miracole accepți iertarea lui Dumnezeu acordând-o altora.
  •  Miracolele trebuie să inspire recunoștință, nu venerație.
  •  Eu inspir toate miracolele, care sunt de fapt intervenții. Așezându-te deasupra legilor fizice, te ridică în sfera ordinii celeste. În această ordine ești perfect.
  • Miracolele sunt expresii de iubire, dar pot să nu aibe întotdeauna efecte observabile.
  • Miracolul recunoaște în fiecare un frate de-al tău și de-al meu. E un fel de-a percepe marca universală a lui Dumnezeu.
  • Un miracol nu se pierde niciodată. Poate atinge mulți oameni pe care nici nu i-ai întâlnit și poate produce schimbări nebănuite în situații de care nici nu ești conștient.
  • Nu exista un miracol mai mic sau mai mare. Toate sunt la fel, pentru ca toate expresiile iubirii sunt maxime.
  • Miracolele sunt inceputuri si sfarsituri. Desi par sa mearga inapoi, merg de fapt inainte. Ele desfac trecutul in prezent si elibereaza astfel viitorul.
  • Miracolele se nasc din convingere. Fara convingere pot degenera in magie – o forma de utilizare necreatoare a mintii.
  • Miracolele demonstreaza ca e la fel de fericit sa dai, cat si sa primesti. Ele sporesc puterea celui ce da si dau putere celui ce primeste.

Revelatie, timp si miracole

Revelatia este literalmente inefabila pentru ca e o traire a unei iubiri inefabile.

Revelatia nu poate fi tradusa in cuvinte, intrucat este extrem de personala. Ea trece de domeniul mintii; este traire pura. Atunci cand este traita, desi temporar, ea suspenda complet orice frica si orice urma de indoiala. Este mijlocul original de comunicare cu Creatorul. Este modul unic in care ne unim direct cu Dumnezeu. Prin revelatie ne recunoastem calitatea de creat – o creatie perfecta a Creatorului perfectiunii pe care este normal si corect sa-l veneram si sa-l adoram.

Spre deosebire de revelatie, miracolele sunt mai accesibile, chiar daca sunt sub controlul direct al Hristos. Prin miracole ne apropiem unii de altii la un nivel mai profund, dincolo de nivelul fizic. Miracolul este un semn de iubire intre egali, iar atunci cand exista egalitate, veneratia nu-si are rostul, pe cand recunostinta, da. Asadar putem fi profund recunoscatori lui Hristos. El  si-a indeplinit intr-un mod perfect misiunea terestra ca parte a planului general de mantuirii a lumii, plan pe care-l conduce.

Vocea lui Hristos din Curs spune ca s-au facut niste idoli cumpliti la adresa Lui, El care nu a vrut decat sa-i fie lumii un frate.

 

Cei egali nu trebuie sa se venereze unii pe altii pentru ca veneratia presupune inegalitate. E, de aceea, o reactie nepotrivita la adresa mea. Un frate mai in varsta are dreptul la respect pentru mai multa lui experienta si la ascultare pentru mai multa lui intelepciune.In plus are dreptul la iubire pentru ca e frate si la devotament, daca este devotat.Nu am nimic ce nu poti dobandi si tu. Nu am nimic ce nu vine de la Dumnezeu. Diferenta de acum dintre noi este ca nu am altceva ( in afara de ce vine de la Dumnezeu). Asta ma lasa intr-o stare care nu e decat potentiala in tine.

 ‘Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine’ nu înseamnă că sunt cumva separat sau diferit de tine-altfel decât în timp, iar timpul nu există. Afirmația are mai mult înțeles în termenii unei axe verticale decât orizontale. Tu stai dedesubt de mine, iar stau dedesubt de Dumnezeu. În procesul de “înălțare” sunt mai sus pentru că fără mine , distanța dintre Dumnezeu și om ar fi prea mare ca să o poți cuprinde. Eu ma fac punte peste aceasta distanta ca un frate al tau mai mare, pe de o parte, si ca un Fiu al lui Dumnezeu, pe de alta. Asta ar putea sa contrazica afirmatia “Eu si Tatal meu una suntem” dar afirmatia este din doua parti ca recunoastere ca Tatal e mai mare.

          Revelațiile sunt inspirate indirect de mine fiindcă sunt aproape de Spiritul Sfânt și, în același timp alert la clipa în care frații mei sunt gata de revelație. Pot astfel sa le aduc de sus mai mult decat pot trage singuri. Spiritul Sfânt mijlocește comunicarea de sus în jos, ținând deschis pentru revelație canalul direct de la Dumnezeu la tine”

In plan orizontal, material, recunoasterea faptului ca suntem egali in fata lui Dumnezeu pare sa necesite un timp aproape interminabil. De aceea este necesar sa “sarim” de la perceptia orizontala a separarii si inegalitatii, determinata de timp, la perceptia verticala a unitatii si egalitatii, de dincolo de timp. Prin miracol putem face saltul. In timpul fizic in care se intampla un miracol sunt concentrati mii de ani de evolutie normala. Pe toata durata de desfasurare a miracolului, cel ce da si cel ce primeste devin unul. Nu mai exista separare si nici inegalitate in fata lui Dumnezeu.

Ispasire si miracole

Fiecare dintre noi are capacitatea inascuta de a savarsi miracole, asa cum sunt ele definite in prima parte a capitolului. Dar un miracol se intampla numai atunci cand mintile celor pregatiti si dispusi sa faca miracole sunt puse in slujba Spiritului Sfant. In aceasta stare, ele se unesc cu Hristos pentru mantuirea si eliberarea tuturor creatiilor lui Dumnezeu. Atunci cand esti pregatit, vor fi furnizate si ocaziile de a savarsi miracole, iar atunci cand iei parte la savarsirea unui miracol, vei capata certitudinea, nu numai credinta, ca avem cu totii aceasta capacitate de a savarsi miracole si de a fi parte din procesul de vindecare/mantuire a lumii.

Dar ce inseamna sa fii pregatit?

Esti pregatit atunci cand vei ajunge sa-ti recunosti starea originala de perfectiune. Esti pregatit atunci cand vei ajunge sa-ti recunosti si sa-ti “desfaci” greselile, sa te ierti si sa ceri iertare – in Cer si pe pamant.  Esti pregatit sa savarsesti miracole atunci cand ai invatat sa asculti Vocea lui Hristos in tine/Vocea Spiritului Sfant, cand vei invata sa recunosti si sa desfaci greselile in tine si in altii si apoi sa actionezi pentru a le corecta. Atunci vei deveni si tu in mod firesc parte din procesul Ispasirii. Rolul pe care si-l asuma Hristos in procesul Ispasirii este de a anula acele greseli recunoscute, intelese, iertate dar care nu mai pot fi corectate la nivelul nostru.

Tu esti opera lui Dumnezeu, iar opera lui e intru totul demna de iubire si intru totul iubitoare. Iata cum trebuie sa se considere omul in inima lui, caci tocmai asta este.

Cei iertati sunt mijloacele Ispasirii. Fiind umpluti de spirit, ei iarta la randul lor. Cei ce sunt eliberati trebuie sa se uneasca pentru a-si elibera fratii, caci acesta e planul Ispasirii.

Sunt singurul care popate savarsi miracole fara discriminare, pentru ca eu sunt Ispasirea. Tu ai un rol in Ispasire pe care ti-l voi dicta. Intreaba-ma ce miracole sa savarsesti. Te vei scuti astfel de eforturi inutile, caci vei actiona sub indrumarea unei comunicari directe. Caracterul impersonal al miracolului e un ingredient esential, caci imi permite sa-i dirijez aplicarea si – calauzite de mine – miracolele duc la experienta extrem de personala a revelatiei.

O calauza nu tine in frau, ci indruma, lasand la latitudinea ta sa o urmezi. Esti liber sa-ti stabilesti imparatia unde ti se pare nimerit, dar alegerea corecta este inevitabila daca-ti amintesti ca:

  • Spiritul e vesnic intr-o stare de gratie.
  • Realitatea ta e numai spirit.
  • De aceea esti vesnic intr-o stare de gratie. 

Cand lucurile acestea sunt intelese si asimilate, orice frica dispare. Daca totusi mai apar nelinisti si frici gandeste-te unde te-ai pozitionat. Ai uitat de starea ta de perfectiune, de faptul ca esti spirit si ca in aceasta postura, greseala nu mai poate avea efect asupra ta si asupra celorlalti? Greseala poate fi recunoscuta, desfacuta, iertata si corectata.

Tu esti foarte sensibil la felul in care percepi lucrurile. Felul in care percepi,  determina felul in care te porti.  Suntem cu totii membri egali ai unei singure familii, iar felul in care-i percepem pe ceilalti, este chiar felul in care ne percepem pe noi insine.

“Regula de aur iti cere sa le faci altora dupa cum vrei sa iti faca si ei tie.”

Poti privi sfintenia celorlalti pornind de la intelegerea si acceptarea propriei tale sfintenii, sau poti vedea in  ceilalti vinovatie fara sa intelegi ca-ti accepti de fapt propria vinovatie. Este atat de evident acest lucru daca intelegem ca fiecare este o parte a aceluiasi intreg. Ceea ce se intampla la nivelul unei singure celule se rasfrange asupra intregului. Adevarata comunicare se face la nivelul mintilor, si cum la un anumit nivel mintile noastre se intrepatrund, fiecare minte isi aduce contributia la pacea sau la tulburarea mintii comune.

Cand o minte este pregatita de miracole, ea impregneaza cu energia ei intregul mental colectiv. Miracolul pornit dintr-o minte  pregatita pentru miracole poate avea asupra celorlalti efecte pe care sa nu le recunosti, iar acest lucru iti aduce certitudinea ca sinele tau ramane la adapost de capacanele eului. Ce miracole savarseste mintea ta, chiar nu te priveste din moment ce singurul care stie exact unde trebuie daruit miracolul este Spiritul Sfant. El vede “de sus” ceea ce tu nu poti vedea “de jos”. Singura ta grija este sa-ti deschizi mintea pentru miracole si inima pentru a fi cu adevarat intr-o stare de gratie. Lucrul cel mai frumos este că de fiecare data cand esti dispus sa oferi un miracol, acesta te va binecuvanta mereu pe tine.

Miracolele care nu ti se cere sa le faci nu si-au pierdut valoarea. Ele sunt tot expresii ale starii tale de gratie, dar aspectul activ al miracolului trebuie controlat de mine pentru ca sunt constient de intregul plan. Caracterul impersonal al mintii dispuse la miracole iti asigura gratia, dar numai eu sunt in masura sa stiu unde pot fi oferite.

Miracolele sunt selective numai in sensul ca sunt indreptate spre cei ce le pot folosi pentru ei insisi. Intrucat devine, asadar, inevitabil ca ei le vor extinde apoi la altii, se sudeaza un puternic lant al Ispasirii.

Iesirea din intuneric

Întunericul nu poate să facă nimic să dispară. El doar poate să facă invizibil pentru o vreme ceea ce există cu certitudine.

Faci eforturi să-ți ascunzi perfecțiunea în întuneric. În adâncul inimii tale crezi altfel, dar așa ai fost învățat, să te simți mic, neînsemnat și neputincios. Mintea e cheia.  Poți decide să o  pui în slujba spiritului pentru a-ți accepta perfectiunea și a accesa adevărul din tine, sau poți decide să o lași mai departe în slujba iluziilor de sine – acel sine al tău micuț, omenesc, separat de Divinitate și rupt de Sinele  tău mai înalt.

Realitatea aparține numai spiritului.  Prin miracol vor fi spulberate iluziile de sine și vei fi pus în comuniune cu tine insuți și cu Dumnezeu. Prin miracol, mintea va fi pusă în slujba Spiritului Sfânt așa cum trebuie să fie. Aceasta este de fapt funcția minții. Conectată fiind  la puterea Spiritului Sfânt i se pot corecta greșelile, greșeli care nu sunt nimic altceva decât lipsă de iubire.

Atunci când alegi doar cu mintea omenească greșești. O minte care percepe fără iubire nu este conștientă de spiritul din interior.  Mintea supusă inimii  este supusă iubirii și în această stare slujește spiritul. Atunci când este la dispozitia spiritului, mintea este invulnerabilă.

Întunericul este lipsa luminii; Întunericul este credința în lipsuri și nevoia de lucruri deșarte. Lumina în schimb înseamnă abundență. În întuneric te chinui să ascunzi adevărul din tine, de parcă ți-ar fi frică să-l arăți. Atunci când lași lumina să pătrundă, recunoști adevărul din tine și implicit abundența, căci întunericul lipsei dispare. Atunci când traiești în lumina adevărului, recunoști că ai totul. Nu mai există niciun fel de nevoie și nimic ce-ți poate fi luat.

Creatorul ne-a făcut perfecți. Ne-a  dat totul. Rostul miracolelor și al Ispășirii este să ne ajute să revenim la conștiința plenitudinii.

Nimicul și lipsa sunt generate de frică. Frica este cea care ne ține în întuneric și-n lipsă. Vidul generat de frică trebuie înlocuit cu iertare, iar iertarea vine din iubire. O iertare a tot ce există, inclusiv a ta, dintr-o iubire a tot ce există, inclusiv a ta. De aceea unde e frică, nu poate fi iubire, și unde este iubire, nu-și poate face loc frica.

Cei care-și pun mintea în slujba spiritului si a iubirii sunt gata de miracole. Ei demonstrează prin miracolele pe care le savârșesc în viața lor și in viața altora, că au abandonat în favoarea abundenței  credința în privațiune și lipsă. Au învățat că abundența sub toate formele ei le aparține de drept atunci când rămân conectați la spiritul lor și la Dumnezeu. Cei care ramân cu mintea blocată în lumea iluziilor de sine, ramân credincioși conceptului de  lipsă și “foc al iadului”.

Dar oare abundența inseamnă  “a avea” sau este mai degrabă o stare de a fi ?

Ne este tare frică, în vremurile tulburi pe care le trăim, că pierdem bruma de agoniseli materiale și confortul. Unii sunt săraci, alții au mai mult, iar alții au agonisit enorm, Ne e atât de frică să ne abandonăm Divinității încât suntem în stare să acceptăm orice pentru a rămâne conectați la o matrice care ne promite iluzia abundenței materiale prin conectarea la tehnologia materialistă. Dar despre tehnologia conștiinței  cine vorbește? Despre tehnologia interioară pe care a pus-o în noi Creatorul cine ne învață? Starea de libertate interioară nu poate fi egalată de nimic și nici compensată cu ceva. Lumina înseamnă simțirea acestei stări de libertate și pace și iubire și bucurie pe care nimic din afară nu o poate distruge. Această stare, odată gustată, nu poate fi uitată. Lumea exterioară te poate clătina, îndoi, batjocori, dar există acolo, în adâncuri, o ancoră puternică care nu te lasă să fii luat de vânt. Aceasta este abundența. Restul va veni exact atâta cât ai nevoie să vină pentru a-ți fi bine.

Intregime si spirit

Miracolul si trupul au ceva în comun: și miracolul, și trupul sunt mijloace didactice. Ambele sunt instrumente sensibile prin intermediul cărora învățăm. Câtă vreme te crezi trup, ai nevoie de trup pentru a simți, prin el, efectele percepțiilor tale. Miracolele sunt valabile în lumea celor care se cred trup. Ele par a fi apanajul unora mai speciali, căci omul de rând, care se crede trup, nu crede că ar fi capabil să săvârșească miracole.  De fapt, el nu are încredere decât în ceea ce vede cu ochii lui, atinge cu mâinile lui și în ceea ce a învățat în școlile lumii. Din când în când vede că cineva mai “special” face miracole în viața lui și a altora. Nici prin cap nu-i trece că poate face la fel.

Lasă propria vindecare doar în mâinile medicilor pământului iar mintea o pune la dispoziția răspândacilor de știri. Cei mai mulți resping și blamează miracolul “de vindecare” – la orice s-ar referi aceasta: Miracol nu există – este o fabulație sau o pură întâmplare. Dar potențialul există în fiecare; E pus acolo de Cel care ne-a creat. Trebuie doar să îndeplinim o condiție:

Egalitatea nu înseamnă egalitate ACUM.

Când se va încheia Ispășirea, toate talentele vor fi împărtășite de toți Fiii lui Dumnezeu. (…) Toți copiii Lui au Iubirea Lui totală, și toate darurile lui sunt oferite, fără reținere și deopotrivă, tuturor.

“De nu veți fi precum pruncii” înseamnă că, de nu îți recunoști pe deplin dependența totală de Dumnezeu, nu poți cunoaște puterea reală a Fiului în adevărata lui relație cu Tatăl. (…) Toți frații mei sunt speciali. Dacă se cred lipsiți de ceva,percepția lor devine distorsionată. Când se întâmplă asta, relațiile întregii Fiimi, sau ale întregii familii dumnezeiești, se deteriorează.

În final, fiecare membru al familiei dumnezeiești trebuie să se întoarcă.

 

Miracolul e făcut să ne arate cine suntem și ce putem face atunci când suntem in comuniune cu Cel care ne-a Creat. Miracolul ne pune pe gânduri. În timpul cât se săvârșește un miracol, timpul dispare. Există timp în sens fizic, dar el nu mai este perceput de cei care participă la miracol.

Exemplul meu de miracole sunt ședințele de vindecare reconectivă. Fiecare primește miracolul pe care e pregătit să-l primească, dacă e pregătit să-l primească.

Pătrunde într-o lume a păcii și a liniștii de care rămâne uimit. Și acesta este un miracol. Uneori se vindecă fizic, alte ori își vindecă viața, dar de cele mai multe ori cad pe gânduri și întreabă: “Oare cum este posibil? Timpul nu mai e timp. E ceva ce nu am mai trăit până acum.”

Acesta este miracolul. Te pune pe gânduri. Și da, mulți se sperie de ceea ce experimentează în timpul acestor miracole.

Ce e adevărat e veșnic; Nu poate să se schimbe, nici nu poate fi schimbat. Spiritul e, așadar, inalterabil fiindcă e perfect deja, dar mintea poate alege ce preferă să slujească. Singura limită impusă alegerii pe care o face e că nu poate sluji la doi stăpâni. (…)mintea poate să devină mediul prin care spiritul creează. Dacă nu alege de bună voie să o facă, își păstrează potențialul creator, dar se supune unui control tiranic ( al ego-ului). Ați schimba mintea înseamnă a o pune la dispoziția adevăratei Autorități.

Dacă ești dispus să facilitezi miracole, pentru tine și pentru alții ( întoarce-te și vezi ce e miracolul) înseamnă că ai ales să-ți pui mintea în slujba lui Hristos și a Spiritului tău perfect. Rezultatul acestei decizii este plenitudinea vieții – pace, iubire, stabilitate, abundență și invulnerabilitate. Deciziile le iei din spirit și din inimă. Acțiunea de a te pune pe treabă și a gândi cu mintea egotică este abandonată. Informațiile și călăuzirea curg din alt tărâm. Punem întrebarea și așteptăm răspunsul, care va veni cumva, într-o formă pe care o vom recunoaște. Doar știm ce avem de făcut. Nu ne întrebăm, nu bâjbâim, nu gândim și nu facem planuri de acțiune. Doar știm. Știm în inima noastră ce avem de făcut. Dar a abandona mintea și gândirea egotică cere o perioadă de tranziție. Echilibrul și iluzia că deții controlul vieții vor începe să se destrame. Te simți instabil și nesigur. Oare știi să asculți vocea interioară? Sunt Întrebări pe care ți le pui o vreme, până când vei învăța să deosebești ceea ce vine din minte, de ceea ce vine din inimă și din spirit, deci de la Dumnezeu. Cu timpul doar vei știi, și nu te vei mai lăsa tulburat. Lumea te poate agresa, te poate umili, te poate îngenunchea în sens fizic, dar nu te poate zmulge din lumea ta cea nouă dar atât de veche, pentru că vei știi să recunoști adevărul, și nu te vei mai lăsa prostit.

(…) nimic nu e mai instabil decât o orientare răsturnată. Și nimic din ce o ține răsturnată nu poate spori stabilitatea.

Iluzia nevoilor

Cine ai decis că ești, trup sau spirit? Care este percepția ta despre tine?

Dacă te percepi ca fiind trup, cu siguranță simți lipsuri și nevoi. Odată cu momentul “separării”, al “căderii”, sau al plecării din Paradis, am început să simțim lipsurile și nevoile, iar atunci când simțim că ne lipsește ceva, dăm de înțeles că ne-ar fi mai bine altfel; Și fie încercăm să umplem cu ceva acele lipsuri, fie ne prefacem că nu le vedem sau pur și simplu le acceptăm și trăim cu ele. Asta se întâmplă în lumea pe care noi o considerăm ca fiind singura lume reală, lumea materială. Aceasta este lumea dominată de ego. Iar aici, suntem învățați că trebuie să ne stabilim obiective,  să implementăm acțiuni, să evaluăm și să mergem mai departe. Ne stabilim noi obiective, din ce în ce mai performante, în speranța că vom deveni mai buni, că vom elimina lipsurile și nu vom mai avea nevoi. Dar, obiectivele sunt atinse, mintea ( ego-ul)  primește satisfacție iar noi simțim aceleași lipsuri, aceleași nevoi, mai mult,  din ce în ce mai mult. De ce? Există o lipsă pe care nu o înțelegem, un gol pe care nu știm cum să-l umplem, o nevoie pe care nu știm cum s-o satisfacem. Ele nu țin de ego, de stima de sine, ci de felul în care ne percem: trup sau spirit.

Trecerea de la ” a fi trup” la “a fi spirit” nu se face decât atunci când înțelegi că asta este de fapt singura nevoie reală pe care o ai; Sau poate că te crezi și trup, și spirit; Ori poate că ești un spirit care are o vreme un trup. Oricum ar fi, dacă simți o lipsă, sau o nevoie, înseamnă că este nevoie de o corecție, iar …

Sentimentul separării de Dumnezeu e singura lipsă pe care trebuie de fapt să o corectezi.

Indiferent cum ne-am percepe că suntem, faptul că simțim o lipsă denotă că suntem fragmentați, că funcționăm pe niveluri diferite – trupesc sau spiritual. Trupul e “jos”, pe pământ, pe când spiritul e “sus” în Cer. Credem că suntem separați de Dumnezeu, și nu credem că suntem una cu El. De fapt această necredință trebuie corectată.

Nu te poți purta cu eficacitate cât funcționezi la diferite niveluri. Cât o faci însă, corecția trebuie introdusă vertical, de jos în sus. Căci crezi că trăiești în spațiu, unde conceptele de “sus” și “jos” au înțeles. În fond,  spațiul e tot atât de lipsit de înțeles ca timpul. Ambele sunt doar niște credințe.

Deci adevăratul rost al lumii și al vieții aici, “jos” este să corectăm necredința în Unitate; adică, credința în separarea de Creator și de tot ceea ce percem că ar fi dincolo de limitele trupului nostru. Atunci când te simți separat, te simți singur, mic și neputincios. Și cum să nu-ți fie frică? Dar dacă am simți unitatea? Dacă am simți că suntem parte din Dumnezeu care ne-a creat din iubire? Ne-am simți iubiți așa cum se simt copiii? Ne-am simți ocrotiți? Ne-ar mai fi frică? Acolo unde e iubire nu există frică. Iar dacă frica și-a făcut loc, înseamnă că nu am avut ca străjer iubirea.

Frica o zămislim noi înșine cu mintea noastră. Frica e creația noastră și de aceea credem în ea. iar dacă credem în ea, nu-i vom putea controla efectele. Suntem creatori asemena Creatorului, dar numai în atitudine, nu și în conținut. Noi creem frică și din frică,.El creează viață și creează din iubire. El ne-a creat pe noi.

Noi credem în frică, pentru că e creația noastră. El crede în noi, pentru că suntem creația Lui.

Așadar, cum alegem să fim? Separați sau uniți?

Cum alegem să creem, din frică sau din iubire?

Din ce se nasc miracolele? Din frică, sau din iubire?

Miracolul urmează acest raționament:

.

Iubirea desăvârșită alungă frica.

Dacă frica există, 

Atunci iubirea desăvârșită nu există.

Dar

Numai iubirea desăvârșită există.

Dacă există frică, 

Ea produce o stare care nu există.

 

O stare care nu există decât în mintea noastră, a celor care ne credem separați de Dumnezeu.

Crede asta și vei fi liber. Numai Dumnezeu poate stabili soluția aceasta, iar credința aceasta este darul Lui.

Distorsiunile impulsurilor miraculoase

Dumnezeu lucrează prin oameni” – mereu auzim acest lucru.

Oamenii au trupuri pe care aleg să le folosească cum cred ei de cuviință. Unii le pun în slujba lui Dumnezeu și Îl lasă să lucreze prin ei, devenind -așa cum sunt numiți în Curs – “făcători de miracole”.

Cei mai mulți dintre noi alegem însă să ne folosim trupul pentru a ne servi în viața de zi cu zi și pentru a ne aduce diverse plăceri. Când se întâmplă asta, doar asta, impulsurile naturale “miraculoase” care există în stare latentă în fiecare dintre noi, sunt acoperite “cu o pătură groasă”. Ea face practic imposibilă conștientizarea capacităților noastre înăscute. Cât despre plăcere, se pare că plăcerea adevărată vine făcând voia lui Dumnezeu, iar negarea faptului că avem capacitatea de a săvârși miracole – de iubire, de iertare, de vindecare, etc. – înseamnă de fapt negare de Sine.

Puiul lui Dumnezeu, ai fost creat să creezi ce e bun, frumos și sfânt. Nu uita asta. Iubirea lui Dumnezeu e nevoită să se mai exprime un pic printr-un trup la altul, căci viziunea e încă atât de slabă. Îți poți folosi trupul cel mai bine ajutându-te de el la lărgirea percepției tale să poți dobândi adevărata viziune, de care ochiul fizic este incapabil. A învăța să facă asta e singura utilitate adevărată a trupului.

Miracolele – credință sau convingere?

Ce este fantezia?

Fantezia este un produs al imaginației, o plăsmuire, o născocire. Este capacitatea omului de a crea noi reprezentări pe baza percepțiilor sale sau pe baza ideilor acumulate anterior. Fantezia e o încercare de a denatura și controla realitatea conform unor nevoi false. Fantezia este așadar o viziune distorsioanată pentru că percepțiile obișnuite sunt percepțiile ego-ului.

În Curs învățăm despre două tipuri de percepții : percepții adevărate și percepții false. Percepțiile adevărate sunt neschimbătoare, pentru că ele concordă cu realitatea divină. Percepțiile false sunt schimbătoare, pentru că ele concordă cu “realitatea” ego-ului. Țin de personalitatea fiecăruia. Doi oameni nu percep la fel aceeași situație, dar fiecare crede cu tărie în propria lui reprezentare. Deci este vorba despre credință. Fiecare crede în propria lui realitate. Avem o singură realitate divină și miliarde de “realități” bazate pe fantezie.

Ești liber să crezi ce vrei iar ce faci demonstrează ce crezi.

Cu alte cuvinte esti liber să crezi în propriile fantezii și în fanteziile lumi, așa cum ești liber să crezi în miracolele pe care ai putea să le săvârșești dacă ai crede că ai capacitatea să le faci. O chestiune de credință.

Dar miracolele stau între credință și convingere.

Pentru cel care dorește să primească un miracol, este important ca el să creadă în miracole și în Dumnezeu.

Pentru cel care este dispus și pregătit să ofere miracole, el trebuie să creadă în miracole și în Dumnezeu – la început. Apoi, pe măsură ce facilitează miracole, credința se transformă în convingere. Credința te conectează în mod potențial la realitatea divină care are la bază unitatea Creației și aparteneța acesteia la Creator. Dumnezeu este Sursa miracolului. Făcătorul de miracole este canalul folosit de Dumnezeu pentru a face posibilă vindecarea. Și în fața faptului împlinit, credința se transformă în convingere. Miracolul ne acordă acces tuturor la adevărata realitate și la adevăratul nostru potențial.

Miracolul are trei componente: Prima este Dumnezeu – Sursa miracolului. A doua este cel care oferă (făcătorul de miracole, sau cel care facilitează miracolul). A treia este cel care primește miracolul.

În timpul unui miracol, cel care oferă și cel care primește se unesc ca fii ai lui Dumnezeu și pătrund pentru puțin timp în realitatea veșnică și neschimbătoare. Sunt una cu Dumnezeu și cu Fiimea.

Tu crezi în ce faci. Dacă oferi miracole, îți va fi la fel de tare credința în ele. Tăria convingerii tale va susține atunci tăria celui ce primește miracolul. Fanteziile devin total de prisos pe măsură ce caracterul complet satisfăcător al realității le devine evident atât celui ce dă, cât și celui ce primește.

Acesta este un curs de antrenare a minții.

Se cere antrenament. Orice făcător de miracole are nevoie de pregătire.

Ca practician de Vindecare Reconectivă am trecut prin această experiență, și cât de mult mi-ar plăcea ca cei care solicită o ședință de vindecare să citească măcar puțin aceste lecții din Curs de miracole. Vindecarea e de la Dumnezeu. Niciun om nu poate oferi o vindecare de unul singur. Vindecarea se decide doar între Dumnezeu și cel care primește. În timpul vindecării Dumnezeu ne unește pe amândoi, și pe noi doi, cu El. Numai așa, în Unitate deplină, poate avea loc miracolul.

Mai mult despre Vindecarea Reconectivă ( Reconnective Healing) puteți citi aici

Toată învățarea implică atenție și studiu la un anumit nivel. E nevoie de o bază solidă din cauza confuziei dintre frică și venerație(…).

Câțiva dintre pașii de mai târziu ai acestui curs implică o abordare mai directă a lui Dumnezeu Însuși. Nu ar fi înțelept să începi executarea acestor pași fără o pregătire atentă, căci venerația se va confunda altfel cu frica, iar experiența va fi mai degrabă traumatică decât beatifică. Vindecarea, în final, e de la Dumnezeu.