” Ai pierdut cunoașterea că tu însuți ești un miracol dumnezeiesc. Creația e Sursa ta și singura ta funcție adevărată.”
“Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii. Adevăratul miracol e iubirea care le inspiră. În acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.”
( Curs de miracole)
Pacea adusă dincolo de cuvinte de fondul muzical din videoclipul postat la subsolul paginii, ar putea fi un motiv bun pentru a da “clik” pe videoclip în timp ce “vă aplecați” asupra lecției de astăzi.
“A crea” versus “A face”
“Dumnezeu a creat într-adevăr spiritul după Propria Lui Gândire și de o calitate asemănătoare cu a Lui. Altceva nu există”1
Simțindu-ne separați, incompleți, imperfecți, și trăind în materie, noi ne percem permanent ca având nevoie de ceva pentru a exista și pentru a ne desăvârși. Toată viața noastră este o zbatere, pentru că toată viața noastră facem ceva.
” Când faci ceva, o faci dintr-o anumită senzație de lipsă sau nevoie….Când faci ceva să satisfaci o lipsă percepută îți afirmi tacit credința în separare. Eul a inventat în acest scop multe sisteme de gândire ingenioase. Caracterul extrem de concret al invenției nu e demn de creativitatea abstractă a creațiilor lui Dumnezeu…Mintea ta se poate să fi devenit foarte ingenioasă, dar – cum se întâmplă întotdeauna când metoda și conținutul sunt separate – e folosită într-o încercare zadarnică de-a ieși dintr-un impas fără ieșire. Ingenuitatea e ruptă total de cunoaștere, căci cunoașterea nu cere ingenuitate. Gândirea ingenioasă nu e adevărul care te va face liber…” 1
Îmi amintesc acum de citatul din Osho pe care l-am dat în lecția trecută în care spunea că nici Iisus, nici Budha nu au ajuns la cunoaștere prin gândire. Ei au făcut un “salt” pe care trebuie să ne pregătim și noi să-l facem.
Dincolo de percepție:
Rugăciunea:
” Cât durează percepția, rugăciunea are un rost. Deoarece percepția se sprijină pe lipsă, cei ce percep nu au acceptat total Ispășirea și nu s-au deferit adevărului. Comuniunea, nu rugăciunea, e starea firească a celor ce cunosc.”1
Acum, dacă tot ce am spus până aici este adevărat, trebuie să batem la o ușă. În acest punct anumite probleme devin extrem de grave. Dacă ușa ar fi cea a unei biserici oarecare, ar fi foarte simplu, ne-am duce și am bate.Necazul este că de obicei nu știm unde ar trebui să batem. Cât de des se întâmplă ca oameni care doresc să se roage să se întrebe: ” Care este lucrul asupra căruia să mă concentrez în rugăciune amea? Încotro ar trebui să se îndrepte atenția și inima mea?” Dacă ești musulman, este simplu. Te întorci către Mecca.Dar, chiar și așa, ce vei face după ce te-ai îndreptat spre răsărit? Nu te poți concentra asupra a ceea ce este mai puțin decât Dumnezeu. Din momentul în care încerci să te concentrezi asupra unui dumnezeu imaginar, unul pe care ți l-ai putea plăsmui, te afli în marele pericol de a așeza un idol între tine și Dumnezeul adevărat. Acesta este un gând care a fost exprimat încă din secolul al IV-lea de sfântul Grigorie de Nazianz. El a spus că din clipa în care punem un semn vizibil înaintea noastră, fie că acesta este un crucifix, un chivot, o icoană sau o imagine nematerială- Dumnezeu, așa cum ni-L imaginăm sau Hristos, așa cum Îl vedem pictat – și ne concentrăm atenția asupra acestui semn, am așezat o barieră între noi și Dumnezeu, fiindcă confundăm imaginea pe care ne-am format-o cu persoana căreia îi adresăm rugăciunea noastră.Deci, având această sinceritate și receptivitate, trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu fără a încerca să-i dăm o anumită formă ori să-l închidem în concepte și imagini, și să batem la o ușă.Unde anume? Evanghelia ne spune că Împărăția lui Dumnezeu se află mai întâi înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăția lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru, șansele noastre de-al întâlni pe Dumnezeu în afară sunt foarte mici.Când Gagarin s-a întors din spațiu și a exprimat acea celebră frază a lui, că nu l-a văzut pe Dumnezeu în ceruri, unul din preoții noștri din Moscova a făcut această observație: ” Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni nici în ceruri.” Lucrul acesta este adevărat și în legătură cu ceea ce vă spun acum. Dacă nu putem găsi o legătură cu Dumnezeu chiar sub pielea noastră, adică în această mică lume care sunt eu, atunci sunt șanse foarte mici de a-L recunoaște chiar dacă L-am întâlni față către față.Așa că, înainte de toate, trebuie să alegem o rugăciune . Acesta este un lucru deosebit de important. După cum este important să folosim cuvintele potrivite în relația cu cineva, tot așa se întâmplă și cu rugăciunea. Indiferent ce rugăciune am alege, ea trebuie să fie semnificativă pentru noi și să nu ne stânjenească. Trebuie să recunosc că cercetarea manualelor de rugăciune mă lasă adesea nedumerit. Simt că dacă Dumnezeu ar fi fost cu adevărat prezent, dacă ar fi fost efectiv acolo, în fața mea, cu siguranță nu aș fi îndrăznit să înșir acele vorbe goale despre El și să-I spun despre El vorbe pe care El le știa cu mult înainte ca eu să ajung pe lume.Primul gest al rugăciunii este de a găsi acele cuvinte care se potrivesc pe deplin cu ceea ce ești, cuvinte de care să nu-ți fie rușine că ar fi prea naive sau prea îndrăznețe, ci care să te exprime cu adevărat și care să fie vrednice de tine…Prin urmare, primul lucru pe care îl sugerez este că ar trebui să te întrebi care cuvinte ale rugăciunii au rost pentru tine , astfel încât să i le oferi lui Dumnezeu, fie că ele îți aparțin, fie că le-ai împrumutat de la cineva. Caută să vezi și cât de mult aceste cuvinte ți-ar putea atinge inima și cât de mult ți-ai putea concentra mintea asupra lor….2
La final, un gând…..
1: *** Curs de miracole-Text, cap.3:Percepția inocentă, pp.40-42.
2: Mitropolitul Antonie, Școala rugăciunii, Editura Sophia, București-2011, pp.69-71, 78-79.
