CURS DE MIRACOLE- Exerciții

Curs de miracole: Ex.131-132

By 24 October 2014 One Comment

doua lumi

—–

 

—–

131: Cine caută să ajungă la adevăr nu poate să nu reuşească.

 

Nereuşita te încolţeşte atât timp cât urmăreşti obiective care nu pot fi atinse. Cauţi permanenţa în ceea ce este nepermanent, iubirea acolo unde nu există,  siguranţa în sânul primejdiei, nemurirea în bezna visului morţii.

Obiectivele care sunt lipsite de sens nu sunt atinse. Aspiraţia către rodul imaginaţiei  tale duce la moarte pentru că înseamnă căutarea deşertăciunii, iar în timp ce cauţi viaţa tu soliciţi moartea. Cauţi ocrotire şi siguranţă, pe când în rugăciunea inimii tale soliciţi primejdia şi protecţia pentru micul vis pe care l-ai plăsmuit.

Cu toate acestea, căutarea este inevitabilă aici. Pentru asta ai venit şi vei îndeplini, cu siguranţă, treaba pentru care ai venit. Însă lumea nu-ţi poate dicta ce să cauți, decât dacă îi conferi această putere. Altminteri, ești încă  liber să alegi un obiectiv ce se află dincolo de lume şi de orice gând lumesc, care îți vine dintr-o idee pe care ai abandonat-o, dar pe care ţi-ai reamintit-o, străveche şi totuşi nouă; un ecou al unei moşteniri uitate, dar care deţine tot ceea ce vrei cu adevărat.

Bucură-te că trebuie să cauţi. Bucură-te, de asemenea, să înveți că ceea ce cauţi este Cerul şi că trebuie să gosești obiectivul  pe care îl doreşti cu adevărat. Cine vrea acest obiectiv nu poate să nu îl atingă în cele din urmă. Fiul lui Dumnezeu nu poate căuta zadarnic, deși se străduiește din răsputeri să zăbovească, să se amăgească şi să creadă că iadul este ceea ce caută. Când greşeşte, e corectat. Când o ia razna, este readus  la sarcina sa stabilită.

Nimeni nu rămâne în iad, căci nimeni nu-şi poate abandona Creatorul, și nici nu poate afecta Iubirea Lui desăvârşita, permanentă şi neschimbătoare. Vei găsi Cerul. Toate cele pe care le cauţi vor dispare, numai Cerul nu. Dar nu pentru că îţi vor fi luate. Se vor duce fiindcă nu le mai vrei. Vei atinge ţelul pe care îl vrei cu adevărat, la fel de sigur precum Dumnezeu te-a creat în neprihănire.

De ce să mai aşteptăm Cerul? Este aici chiar azi. Timpul este marea iluzie cum că Cerul ar fi în trecut sau în viitor. Însă nu poate fi aşa. Cum ar putea Voia lui Dumnezeu să fie în trecut sau să mai aibă de aşteptat până a se împlini? Ceea ce El voieşte este acum, fără trecut şi pe de-a-ntregul fără viitor. E la fel de îndepărtat de timp precum este o minusculă lumânare de o stea îndepărtată, sau ceea ce ai ales până acum de ceea ce vrei cu adevărat.

Cerul rămâne unica ta alternativă la această stranie lume pe care ai plăsmuit-o și la toate uzanțele sale; la configurațiile ei labile și la incertele ei obiective, la plăcerile ei dureroase şi la tragicele ei bucurii. Dumnezeu nu a plăsmuit contradicţii. El nu a făcut două minţi, Cerul fiind efectul îmbucurător al uneia dintre ele, iar Pământul rezultatul lamentabil al celeilalte.

Dumnezeu ne se află în conflict. Şi nici creaţia Sa nu este scindată în două. Cum ar fi ca Fiul Său să fie în iad, de vreme ce Însuşi Dumnezeu l-a aşezat în Cer? Să nu mai încercăm să vârâm o voinţă străină peste rostul unic al lui Dumnezeu. El este aici fiindcă aşa voieşte să fie, iar ceea ce El voieşte este prezent acum, dincolo de atingerea timpului.

 Cum a putut Fiul lui Dumnezeu să plăsmuiască timpul ca să înlătureVoia lui Dumnezeu? Se neagă astfel pe sine însuşi şi contrazice ceea ce are contrariu. Socoteşte că a făcut un iad care se opune Cerului şi crede că și-a găsitlocul în ceva ce nu există, pe când Cerul este locul pe care nu îl poate găsi.

Lasă astăzi asemenea gânduri prostești în urma ta și îndreptă-ţi mai bine mintea către idei adevărate. Oricine caută să ajungă la adevăr nu poate să nu reuşească.
Vom dedica acestui ţel de trei ori câte zece minute de-a lungul zilei şi vom cere să vedem răsăritul lumii reale, care va înlocui imaginile prosteşti pe care le preţuim, cu idei adevărate.

Asta recunoaştem când ne începem perioadele de exersare. Începe astfel:

Cer să văd o lume diferită de aceasta, şi să gândesc gânduri diferite de cele pe care eu le-am plăsmuit. Lumea pe care o caut nu am făcut-o de unul singur, gândurile care vreau să le gândesc nu-mi aparţin.

Urmăreşte-ţi mintea vreme de câteva minute şi vezi, cu toate că stai cu ochii închişi, lumea lipsită de sens despre care crezi că este reală. De asemenea, treci în revistă şi gândurile care crezi că sunt compatibile cu o astfel de lume, gânduri despre care crezi că sunt adevărate. Apoi dă-le drumul şi cufundă-te, lăsându-le la suprafaţă, către locul sfânt unde ele nu pot intra. În mintea ta, dedesubtul lor, este o uşă, pe care nu ai reuşit s-o zăvoreşti complet, ca să ascunzi ceea ce se află dincolo de pragul ei.

Caută acea uşă şi găseşte-o. Dar înainte de a încerca s-o deschizi, adu-ţi aminte că oricine caută să ajungă la adevăr nu poate să nu reuşească. Şi tocmai asta soliciţi astăzi. Nimic altceva nu are acum vreo însemnătate, nu este preţuit şi nici urmărit vreun alt obiectiv, nu vrei cu adevărat nimic din cele ce se află de partea aceasta a uşii şi cauţi numai ceea ce se află dincolo de pragul ei.

Întinde mâna şi vezi cât de uşor se deschide uşa la o singură intenţie de a trece dincolo de ea. Îngerii îți luminează calea, așa că întunericul dispare și te trezești într-o lumină atât de puternică și de clară, încât poţi înţelege toate lucrurile pe care le vezi. O clipită de surpriză te va face, poate, să eziţi înainte de aţi da seama că lumea pe care o vezi înaintea ta în lumină reflectă adevărul pe care l-ai cunoscut cândva, şi pe care nu l-ai uitat întru totul cât timp ai hoinărit prin vise.

Astăzi nu poţi să nu reuşeşti. Iată că Spiritul pe care Cerul ţi l-a trimis te însoţeşte, pentru ca într-o zi să te poţi apropia de această uşă şi, cu ajutorul Său, să te strecori cu uşurinţă prin ea, către lumină. Astăzi, acea zi a venit. Astăzi Dumnezeu îţi ţine străvechea promisiune făcută Fiului Său Sfânt, la fel cum Fiul Său îşi aduce aminte de propria promisiune făcută lui Dumnezeu. Este o zi a bucuriei, căci ne apropiem de timpul şi locul dinainte stabilit, unde vei afla ţelul căutărilor tale aici, şi a tuturor căutărilor lumii care, se sfârşesc aici, împreună, în timp ce păşeşti dincolo de uşă.

Aminteşte-ţi adeseori că astăzi ar trebui să fie un prilej de deosebită bucurie, şi abţine- te de la gânduri posomorâte şi lamentări fără rost. Vremea mântuirii a sosit. Însuşi Cerul a stabilit ca ziua de astăzi să fie o zi de grație pentru tine şi pentru lume. Dacă, cumva, uiţi de acest fapt îmbucurător, adu-ţi aminte cu următoarele:

Astăzi caut şi găsesc tot ceea ce vreau.
Scopul meu, cel unic, îmi oferă aceasta.
Oricine caută să ajungă la adevăr nu poate să nu reuşească.

-∞-

132: Dezleg lumea de tot ceea ce am crezut despre ea.

 

Ce altceva ţine lumea în lanţuri, dacă nu convingerile tale? Convingerile sunt într-adevăr pline de putere. Gândurile pe care le nutreşti sunt cu adevărat pline de putere, iar iluziile sunt la fel de viguroase în efectele lor ca şi adevărul. Un nebun crede că lumea pe care o vede este reală, şi nu o pune la îndoială. Nici nu poate fi făcut să pună la îndoială efectul gândurilor sale. De- abia atunci când sursa lor este pusă sub semnul întrebării, încolţeşte în el, în sfârşit, speranţa libertăţii.

Cu toate acestea, mântuirea se dobândeşte uşor, căci oricine este liber să-şi schimbe mentalitatea, schimbându-i-se, drept urmare, toate gândurile. Eliberezi trecutul de ceea ce ai gândit înainte. Eliberezi viitorul de toate imboldurile străvechi de a căuta ceea ce nu vrei să găseşti.

Prezentul rămâne acum singurul timp. Aici, în prezent, lumea este pusă în libertate. Căci, lăsând trecutul să fie ridicat și eliberând  viitorul de temerile tale ancestrale, găseşti scăparea şi o dăruieşti lumii. Ai înrobit lumea cu toate temerile, îndoielile şi suferinţele tale, cu durerea şi lacrimile tale: şi toată mâhnirea ta o apasă şi o ţine în captivitatea credinţelor tale. Moartea o loveşte din toate părțile, pentru că în mintea ta nutreşti amarnicele gânduri ale morţii.

Lumea nu este nimic în sine. Mintea ta trebuie să-i confere semnificaţie şi rost. Iar ceea ce vezi în ea sunt propriile tale dorinţe transpuse în faptă, astfel încât să te poţi uita la ele şi să le consideri reale. Poate crezi că nu tu ai făcut lumea, ci ai venit în ciuda voinței tale în ceva deja făcut. În realitate însă, ai găsit exact ce ai căutat când ai venit.

Nu există lume aparte de ceea ce doreşti, iar într-aceasta stă izbăvirea ta finală. Schimbă-ți doar menatlitatea în privinţa a ceea ce vrei să vezi, şi toată lumea trebuie să se schimbe în consecinţă. Ideile nu-şi părăsesc sursa. Nu trufia e cea care îţi spune că tu eşti cel care ai plăsmuit lumea pe care o vezi, şi că ea se schimbă odată ce-ţi schimbi mentalitatea.

Dar trufia este cea care susţine că ai venit într-o lume cu totul separată de tine, insensibilă la ceea ce gândeşti şi cu totul aparte de ceea ce ai putea crede despre ea. Lumea nu există! Acesta este gândul central pe care încearcă să-l predea cursul. Nu toți sunt gata să-l accepte, şi fiecare trebuie să înainteze atât cât se poate lăsa condus de-a lungul drumului ce duce la adevăr. Poate va reveni pentru a merge și mai departe, sau poate va regresa o vreme pentru a reveni mai apoi. 

 

Dar vindecarea e darul,  celor care sunt pregătiţi să înveţe că lumea nu există, şi care pot accepta lecţia acum. Faptul că ei sunt pregătiţi va face ca lecţia să le parvină într-o formă pe care o pot înţelege şi recunoaşte. Unii o văd subit în pragul morţii şi se ridică să o predea. Alţii o găsesc într-o experienţă ce nu este din această lume, demonstrându-le că lume nu există, deoarece ceea ce ei contemplă trebuie că este adevărul, şi totuşi contrazice vădit lumea.

Iar alţii o vor găsi în acest curs şi în exerciţiile pe care le facem astăzi. Ideea de astăzi este adevărată, deoarece lumea nu există. Cei bolnavi sunt vindecaţi pe măsură ce abandonezi toate gândurile legate de boală, şi cei morţi învie atunci când laşi gândurile vieţii să înlocuiască toate gândurile de moarte pe care le-ai nutrit vreodată.

Acum trebuie să dăm din nou greutate unei lecţii repetată odată, cu ceva timp în urmă, întrucât conţine fundamentul solid pentru ideea de astăzi. Eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu. Nu există nici un loc unde poţi suferi, nici vreun timp care poate aduce schimbări condiţiei tale eterne. Cum poate să existe o lume a timpului şi spaţiului, dacă rămâi aşa cum te-a creat Dumnezeu?

Dacă eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu, nu poţi gândi separat de El, şi nici nu poţi face ceea ce nu Îi împărtăşeşte veșnicia și Iubirea. Sunt acestea inerente lumii pe care o vezi? Creează ea asemenea Lui? Dacă nu, ea nu este reală, şi nu poate fi  defel.

Descătușează lumea! Creaţiile tale adevărate stau în aşteptarea acestei izbăviri, pentru aţi conferi etenitatea; nu o paternitate a iluziilor, ci în adevăr, ca Dumnezeu. Dumnezeu Îşi împărtăşeşte Paternitatea cu tine, care eşti Fiul Său, căci El nu face o distincţie între ceea ce este El Însuşi şi ceea ce tot El Însuşi este. Ce El creează nu este separat de El, şi nicăieri Tatăl nu se termină, ca să înceapă Fiul ca lucru separat de El.

Lumea nu există, ea fiind un gând aparte de Dumnezeu, făcut să-l separe pe Tatăl şi pe Fiu şi să smulgă o parte din Însuşi Dumnezeu, distrugându-I astfel Întregimea. Poate fi reală o lume ce se naşte din această idee? Unde se poate ea găsi? Neagă iluziile, dar acceptă adevărul. Neagă ideea că eşti o umbră aruncată pentru puţină vreme asupra unei lumi muribunde. Descătușează-ţi mintea, şi vei privi o lume descătușată.

Astăzi, scopul nostru este de a elibera lumea de toate părerile deşarte pe care le-am avut vreodată despre ea şi despre toate făpturile pe care le vedem pe fața lumii. Ele nu au cum să se afle acolo. Și nici noi nu avem cum. Căci suntem odată cu ele în căminul pe care ni l-a pregătit Tatăl nostru.

 

Începe fiecare din cele două perioade a câte cincisprezece minute de exersare de astăzi, cu următoarele:

Eu, cel care rămân aşa cum m-a creat Dumnezeu vreau să dezleg lumea de tot ce mi s-a părut că ar fi ea. Căci eu sunt real tocmai fiindcă lumea nu este reală, şi vreau să-mi cunosc propria realitate.

Apoi, pur şi simplu, găseşte-ţi odihna, alert dar neîncordat, şi îngăduie ca mintea să-ţi fie preschimbată, astfel încât lumea să fie eliberată împreună cu tine.

Nu este necesar să-ţi dai seama că, pe măsură ce emiţi aceste gânduri de binecuvântare a lumii, vindecarea îi ajunge pe mulţi fraţi din colţurile cele mai îndepărtate ale ei, cât şi pe cei pe care-i vezi lângă tine. Dar vei sesiza propria ta izbăvire, cu toate că, deocamdată, s-ar putea să nu înţelegi pe deplin că niciodată nu ai putea fi izbăvit de unul singur.

De-a lungul zilei sporeşte libertatea ce o trimiţi lumii prin intermediul ideilor tale şi, de fiecare dată când eşti tentat să negi puterea acestei simple preschimbări a minţii, spune:


Dezleg lumea de tot ce mi s-a părut ea a fi şi, În schimbul ei, îmi aleg propria mea realitate.


Observație:

Acesta este un rezumat al lecției/ exercițiului realizat de mine, motiv pentru care, uneori, este supus unor interpretări proprii. Aceste rezumate sunt realizate în primul rând pentru mine, pentru a înțelege acest curs, dar și pentru oricine este interesat de aceste idei.

Cel de astăzi este realizat folosind atât o variantă tipărită a Cursului de miracole – ediția 2007 – în traducerea Simonei Făgărășanu, cât și diferite variante publicate onlyne ale unei alte ediții, cu altă traducere.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

 


 

One Comment

  • Daniela Zaharia says:

    În general, toți oamenii au intenții bune dar …unora le este frică. Dacă ai certitudinea acestor intenții poți privi… dincolo de apărări …chipul de lumină. Orice defect este o exagerare provenită din frică, Atunci când cineva mă acuză de un defect Îi este cel mai frică să nu îl aibă el însuși. Stând în lumină nu mai pot înțelege asta! Dau să-l îmbrățișez și el mă respinge. Astfel Îi par străin. Și totuși! Ne căutăm pe noi înșine, căutându-ne unii pe alții și Îl găsim pe Dumnzeu. Îl căutăm pe El și ne găsim pe noi înșine…și unii pe alții, prin Iubire! Altfel..ne rătăcim fugind de lumină, de frica, de rușinea de a nu fi perfecți.