Eu am dat tuturor lucrurilor pe care le văd în această cameră ( pe această stradă, de la această ferestră, în acest loc) tot înțelesul pe care îl au pentru mine.

(Curs de miracole – Lecția 2)

***

   “Suprafața Pământului este malul oceanului cosmic. De aici am învățat majoritatea lucrurilor pe care le cunoaștem. Recent, ne-am aventurat puțin pe mare, suficient cât să ne afundăm degetele de la picioare sau, cel mult, să ne udăm gleznele. Apa pare să fie ademenitoare. Oceanul ne cheamă. O parte din ființa noastră știe că acesta este locul din care am venit. Vrem să ne întoarcem. Nu cred că aceste aspirații sunt ireverențioase, deși i-ar putea deranja pe zei, oricare ar fi ei.”

( Carl Sagan – Cosmos)

***

Explicații

E dimineață. Sunt din nou in minutul de liniște. Privesc ca și ieri lucrurile pe care le pot vedea: întâi aproape, de jur împrejur, apoi din ce în ce mai departe. Le privesc din nou fără discriminare si nu mă opresc intenționat asupra nici unuia. Ele există acolo, ca și ieri, tăcute și la locul lor. O pasăre trece în zbor prin fața ferestrei, iar fulgii de zăpadă se aștern liniștiți. Un tânăr trece grăbit cu mâinile în buzunar. Pare distrat… dar poate nu e. Așa mi se pare mie. Privesc la întâmplare si alte lucruri din jurul meu. Îmi amintesc în treacăt de faptul că prietenei mele nu-i plac crinii pentru că o duc cu gândul la un eveniment nefericit din viața ei, pe când eu ador parfumul crinilor de grădină.  Așa că da, este adevărat, eu am dat tuturor lucrurilor întreaga semnificație care o au pentru mine.

Cartea de pe birou, stiloul, fotoliul de la fereastră, frunzele care freamătă în vânt pe creanga copacului, fulgii de zăpadă, felinarul și tânărul care trece pe stradă, pentru mine au o semnificație aparte, aceea pe care le-o dau eu. Dacă le privesc în liniște, ca ieri, în mod egal, ele doar există, obiecte cu sau fără viață, dar altfel ele produc în mine o impresie aparte: aceea pe care o vreau eu.

Repet exercițiul și seara, tot un minut.

E suficient pentru astăzi:

Toate lucrurile pe care le văd au pentru mine o semnificație aparte: aceea pe care le-o dau eu.

Cum se exersează

      Conform indicațiilor din Curs, metoda generală de efectuare a exercițiilor – care poate fi păstrată și după ce s-a parcurs întregul Curs și ai rămas sub îndrumarea profesorului lăuntric, este următoarea:

      Dimineața și seara aloci exercițiilor o perioadă de timp conform indicațiilor din Curs. La începutul intervalului, de regulă dimineața, se citește lecția și se repetă cu ochii închiși ideea zilei sau acele idei din lecție care au avut ecou în inima ta. Apoi, tot cu ochii închiși, te abandonezi lui Dumnezeu în perfectă liniște și total relaxat. Este practic o perioadă de meditație pe parcursul căreia gândurile de tot felul îți vor da târcoale. Pentru a le îndepărta e suficient ca, atunci când apar, să repeți ideea zilei și să te adâncești din nou în meditație – fără gânduri, fără dorințe, fără așteptări: doar tu cu Sinele tău, în perfectă liniște. Vei sta așa atâta timp cât te vei simți bine. Este recomandat să-ți alegi o poziție comodă în care să te simți bine și să fii complet relaxat. Deși în Curs nu sunt date indicații specifice privind poziția în afară de faptul că este indicat să stai “în capul oaselor”, probabil că pentru majoritatea oamenilor este foarte bună poziția așezat pe un scaun cu spatele drept și palmele pe genunchi. O relaxare completă se poate obține și întins pe spate, dar numai dacă ești foarte odihnit și nu există riscul să adormi, mai ales seara sau în cursul zilei.

       Este recomandat ca intervalul de dimineață să se efectueze imediat după trezire, sau cât de repede se poate, iar cel de seară imediat înainte de culcare.