CURS DE MIRACOLE- Exerciții

E 158-159. Să vezi lumea prin ochii lui Hristos

By 14 January 2015 One Comment

prin ochii lui Hristos

Acest om primește pe păcătoși.

(fragment din E.G. White : Parabolele Domnului Hristos)

      Pe când “vameșii și păcătoșii” se strângeau în jurul Domnului Hristos, Fariseii și-au exprimat dezaprobarea lor. “Omul acesta primește pe păcătoși”, spuneau ei, …”și mănâncă cu ei.”

      Rabinii au fost dezamăgiți de persoana Domnului Hristos. De ce oare, El, care pretindea că are un caracter așa de înalt, de nobil, nu Se alătura lor și nu urma felul lor de a învăța? De ce oare se purta El așa de modest lucrând printre toate clasele? Dacă El ar fi un adevărat profet, spuneau ei, atunci El ar fi în armonie cu ei, și s-ar comporta față de vameși și păcătoși cu indiferența pe care aceștia o meritau. Ceea ce îi mânia pe acești păzitori ai societății era faptul că El, cu care ei se aflau mereu în discuții contradictorii, dar a cărui curăție a vieții le impunea totuși teama, și-i condamna, Se întâlnea cu o vădită simpatie cu cei socotiți ca fiind drojdia societății. Ei nu erau de acord cu metodele Lui. Ei se socoteau ca fiind educați, nobili și, din punct de vedere religios, foarte evlavioși; dar exemplul Domnului Hristos le da pe față egoismul lor.

      De asemenea, ceea ce îi mai mânia era și faptul că cei care nu dădeau pe față decât dispreț față de rabini și care nu erau văzuți niciodată în sinagogi, se îngrămădeau în jurul Domnului Hristos, și ascultau cu atenție extaziată cuvintele Lui.

      Ei nu știau că explicația se afla chiar în cuvintele pe care ei le-au rostit ca o acuzație batjocoritoare:

” Acest om primește pe păcătoși.”

 

      Am rezumat astăzi, pentru două zile, două exerciții din “Curs de miracole” care trec pur și simplu din unul în celălalt întărind răspunsul la două întrebări pe care le-am putea purta în minte din prima zi și încă de la prima pagină citită a cursului. 

      Ce putem primi studiind acest curs?

    Putem primi viziunea lui Hristos care aduce pacea în sufletele noastre, împăcarea cu noi și cu lumea, și putința de a lua decizii corecte în situații diferite și dificile.

     Ce putem împărtăși semenilor noștri parcurgând acest curs?

  Putem împărtăși viziunea lui Hristos aducătoare de iertare, iubire, acceptare, și în final, calea cunoașterii de sine. Ca și Hristos, îl putem “primi” pe “păcătosul” din noi și pe cei ce-i vedem ca fiind în afara noastră. 

***

158. Astăzi învăț să dau cum primesc

 

      Există o cunoaștere pe care am primit-o și de care am uitat. Este o cunoaștere care s-a dat deopotrivă fiecarei făpturi, fiecărui om, căci fără ea nu se poate trăi. Cunoașterea există, conștiența ei nu.

      Cunoști că ești o minte, care face parte din Mintea lui Dumnezeu. Cunoști că Sinele tău, cel de dincolo de ego, este exact așa cum l-a creat Dumnezeu din iubire: nepăcătos. Nu ți-ai părăsit Sursa niciodată, pentru că ești un Gând al lui Dumnezeu, o Idee a Lui. “Recunoașterea” acestei cunoașteri nu se poate învăța pentru că implică trăire. Ea nu poate fi împărtășită în mod direct. Viziunea însă da. Revelația Unității Tatălui cu Fiul, a Creatorului cu Creația, a fiecărei făpturi cu Sursa sa, va veni pentru fiecare când mintea-i este pregătită. Scenariul este însă scris.

    Am învățat că timpul doar pare să înainteze într-o direcție; că a păși în veșnicie înseamnă a trăi în prezent. Trecutul nu există, el fiind o sumă de clipe prezente, iar viitorul este o iluzie. Din perspectiva veșniciei suntem într-o călătorie deja încheiată, dar care pentru noi, în lumea timpului, pare să aibă un viitor necunoscut. În momentul revelației, trăirea pune capăt îndoielii, iar călătoria este privită din punctul în care s-a încheiat, revăzând mental întregul drum parcurs.

    Trăirea nu este însă obiectivul acestui curs, pentru că ea nu poate fi nici predată, nici învățată, dar poate fi învățat drumul până acolo, pentru că ultimul pas îl face Dumnezeu Însuși. Putem învăța să obținem viziunea lui Hristos, și apoi, pe aceasta, o putem împărtăși. Acesta este darul pe care-l primim prin Spiritul Sfânt și darul pe care tebuie să-l dăm mai departe, pentru că “dar din dar se face Rai”. Aceasta este misiunea noastră pe pământ: să ne vindecăm și apoi să vindecăm;  iar în  Cer, misiunea noastră ca făpturi mântuite este să creăm alături de Tatăl nostru.

      Să învățăm să vedem lumea prin ochii lui Cristos:

Viziunea lui Cristos are o singură lege. Ea nu priveşte un trup şi îl confundă cu Fiul creat de Dumnezeu. Ci vede o lumină dincolo de trup, o idee dincolo de ce poate fi atins, o puritate nepătată de greşeli, de jalnice erori, de gândurile înfricoşătoare ale vinovăţiei din visele păcatului. Nu vede separare. Şi îi priveşte pe toţi, împrejurare, întâmplare şi eveniment, fără cea mai mică slăbire a luminii pe care o vede.

Ea poate fi predată, şi trebuie predată de toţi cei ce vor să o dobândească. Îţi cere doar să recunoşti că lumea nu poate să îţi dea nimic cât de cât comparabil ca valoare.(…) Iată ce dai azi: să nu vezi pe nimeni ca trup.

Aşa sunt iertate păcatele lui, căci viziunea lui Cristos are puterea să le treacă pe toate cu vederea. În iertarea Lui ele pier. Nevăzute de Unu, dispar pur şi simplu, pentru că vine să le ia locul o viziune a sfinţeniei de dincolo de ele. Nu contează ce formă au luat, nici cât de enorme au părut să fie, nici pe cine au părut să lezeze. Nu mai sunt. Şi toate efectele pe care au părut să le aibă s-au dus odată cu ele, desfăcute şi de nefăcut.

Lecţia asta nu e greu de învăţat dacă ţii minte că în fratele tău nu te vezi decât pe tine. Dacă el se pierde în păcat, te pierzi precis şi tu; dacă vezi în el lumină, păcatele ţi le-ai iertat. Fiecare frate întâlnit azi îţi oferă încă un prilej să laşi viziunea lui Cristos să se răsfrângă asupra ta şi să îţi ofere pacea lui Dumnezeu.

Nu contează când vine revelaţia, căci nu e ceva ce ţine de timp. Şi totuşi, timpul mai are un dar de dat…vederea prin ochii lui Cristos.

159. Dau miracolele pe care le-am primit

      În lumea timpului,  poți să oferi așadar un dar prețios: viziunea lui Hristos. Dar cum poți dărui ceva ce nu ai? Nimic din ce nu ai nu poți dărui. Poți dărui vindecare dacă tu nu ești vindecat? Poți ierta dacă tu nu crezi în iertare și nu te poți ierta mai întâi pe tine? Poți oferi iubire dacă tu nu recunoști iubirea din tine și iubirea ce ți se oferă? Acestea sunt miracole pe care le poți dărui dacă îți deschizi mai întâi mintea să le primești, căci ți s-au dat.

      Viziunea lui Hristos e un miracol. Din ea se nasc toate celelalte miracole.

  Viziunea lui Hristos reflectă renașterea în fiecare, a iubirii veșnice, dumnezeiești, care este ținută în umbră.

      În viziunea lui Hristos își durează rădăcina iertarea:

Viziunea lui Cristos este pământul sfânt în care crinii iertării își înfig rădăcinile. Acesta e căminul lor. De aici pot fi readuși în lume, dar nu pot crește niciodată în solul ei nehrănitor și neadânc. Au nevoie de lumina, căldura și grija binefăcătoare pe care le-o asigură milostivirea lui Cristos. Au nevoie de iubirea cu care îi privește El. Și devin mesagerii Lui, care dau cum au primit.(…) Crinii lui nu își părăsesc căminul când sunt readuși în lume. Rădăcinile lor rămân. Nu își părăsesc sursa, ci îi poartă binefacerile cu ei, transformând lumea într-o grădină asemănătoare celei din care au venit și în care se reîntorc cu și mai multă mireasmă.

      Viziunea lui Hristos este darul Spiritului Sfânt la care poți apela pentru toate lucrurile ce pot contribui la fericirea ta:

Pe toate le poți primi pur și simplu cerându-le. Aici ușa nu e încuiată niciodată, și nimănui nu i se refuză nici cea mai mică rugăminte, nici cea mai urgentă nevoie. Nu există boli nevindecate, nici lipsuri nesuplinite, nici nevoi nesatisfăcute în această trezorerie de aur a lui Cristos.

      Viziunea lui Hristos unește Cerul cu pământul.

Lucrurile ce par foarte solide aici, acolo sunt doar niște umbre; străvezii, abia întrevăzute, uneori uitate și mereu neputincioase să întunece lumina care strălucește dincolo de ele. Lumea își amintește aici ce s-a pierdut la facerea ei. Căci aici e reparată, reînnoită, dar într-o altă lumină.

      Prin viziunea lui Hristos imaginea sumbră a lumii se confundă cu imaginea Cerului, pentru că Hristos nu vede păcat în nimeni, fiind cu toții uniți într-un tot unitar, făpturi cu Sine inocente, sfinte, așa cum le-a creat Tatăl lor.

Cristos a visat visul unei lumi iertate. E darul Lui, prin care se poate face o tranziție domoală de la moarte la viață, de la disperare la speranță. Să visăm cu El o clipă. Visul Lui ne trezește la adevăr.

 

***


Observație:

Acesta este un rezumat al exercițiilor realizat de mine, motiv pentru care se pot strecura interpretări personale ale textului.

“Toți termenii sunt potențial controversați, iar cei ce caută controversă o vor găsi. Însă și cei ce caută clarificare o vor găsi. Considerațiile teologice ca atare sunt neapărat controversate, deoarece depind de credință și pot, de aceea, să fie acceptate sau respinse. O teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară. Tocmai spre această trăire este îndreptat cursul.”(Curs de Miracole)

Fragmente citate din:

***Curs de miracole- Culegere de exerciții pentru studenți, pp.285-288 , Editura CENTRUM, Polonia-2007.


One Comment

  • Daniela Zaharia says:

    Viziunea lui Iisus este o îmbrățișare totală a tot și a toate! Este acceptare totală, o neutralitate care-ți vrea Binele Suprem! Când am cerut să privesc prin ochii Săi ca să văd cum vede El, acea experiență epifanică, riguros vorbind, aproape inexprimabilă, mi-a dat sentimentul unei Păci de profunzimi inexprimabile…dar, ca să nu mă bâlbâi sau să devin incoerentă, ar trebui să recunos că era acolo o trăire onestă a unui grad de acceptare a …tuturor și a toate în mod egal, nediferențiat, ne-ierarhic…în câteva cuvinte…inspirate de Sus, era…dreptatea făcută de Iubirea însăși! Sfânta Treime care ne dă Binecuvântarea!

    Cu drag,
    Daniela.